Sunteți pe pagina 1din 10

Vascozitatea sangelui

Tesutul sanguine (sangele) este un fluid biologic complex ( un amestec lichid ce contine
gaze solvate, substante dizolvate, cellule si altele ) care indeplineste o serie de functii importante,
precum : nutritia, respiratia, excretia, transportul unor substante, apararea imunitara, si
termoreglarea.

Sangele este un lichid, eterogen polidispers, cu proprietati vasco – elasto – plastic, format
din plasma ( aproximativ 55%, din care apa reprezinta circa 90% ) si din elemente figurate ( cu
rol in transportul oxigenului si dioxidului de carbon, aparare si coagulare ) – aproximativ 44 – 45
%

Dintre elementele figurate fac parte hematiile – purtatoare a hemoglobinei, leucocitele (


ce se prezinta sub trei “ linii” diferite : granulocyte, monocite si limfocite ) si trombocitele ( cu
rol in coagularea si asigurarea hemostazei, asigurarea integritatii vasculare, fagociteaza si altele
). Granulocitele sunt impartite in trei subgrupe : neutrofile ( cu rol in fagocitoza pentru apararea
organismului impotriva bacteriilor, la indepartarea tesuturilor lezate si de siteza a unor enzime ),
eosinofile ( importante in fagocitoza, sinteza unor enzime si in apararea imunologica) si
basophile ( cu functii de fagocitoza, secretie si metabolice).

Hematiile, dar si celalalte elemente figurate, nu sunt particule rigide, ci inzestrate cu o


anumita plasticitate si care, in plus, se pot agrega. Concentratia normal de hemoglobina este de
13,0 – 17,5 g/ 100 ml la barbati si 12,4 – 16,0 g / 100 ml la femei. Numarul elementelor figurate
pe unitatea de volum (mm3) si dimensiunile lor variaza in functie de specie.

Plasma sanguine este partea lichida a sangelui – o solutie macro – molecular de protein –
in care sunt depozitate substantele ( protein, lipoproteine, glucoza, vitamine, hormone, acizi
aminati, saruri anorganice si altele ). In mod normal concentratia de protein din plasma este de
6,0 – 8, 0 g / 100 ml.

Raportul ( exprimat uneori procentual ) dintre volumul hematiilor sic el al probei de


sange reprezinta hematocritul ( gr. Aima = sange, crinein = a separa ). La om, valorile normale
sunt cuprinse intre 40 % si 54 % la barbate si 36 – 47 % la femei. Hematocritul se poate modifica
sub actiunea unor substante si orice valuare in afara intervalului de normalitate poate conduce la
tulburari ale circulatiei si activitatii cardiac ( scaderea hematocritului poate fi un indiciu al unei
anemii iar cresterea sa este caracteristica poliglobuliilor ). Hematocritul creste, de asemenea, in
cazul dopajului la sportive.

Vascozitatea sangelui nu respecta legea lui Newton intrucat viteza creste mai repede
decat forta, aceasta comportare datorandu-se structurii sangelui. Totodata, deoarece sangele este
o suspensie ( elementele figurate nefiind insa sferice ), studierea vascozitatii acestuia nu se poate
face exclusive pe baza formulelor date de Einstein.

1
Cercetarile au aratat ca vascozitatea sangelui depinde de un numar foarte mare de factori,
indeosebi de vascozitatea sangelui, dar si de numarul si volumul elementelor figurate (
vascozitatea relative a sangelui creste o data cu valoarea hematocritului ), varsta, sex, diametrul
vasului si temperatura. Vascozitatea plasmei este dependenta, la randul ei, de caracteristicile
fizice si chimice ale macromoleculelor respective. Totodata, s-a constatat ca vascozitatea
sangelui este influentata si de proprietatile mecanice ( elasticitatea ) ale suprafetelor peretilor (
endoteliului ) vaselor sanguine.

Determinarea vascozitatii prin vase sanguine cu diameter mai mici de 0,5 mm arata ca,
paradoxal, vascozitatea sangelui scade odata cu scaderea diametrului tubului. In parte, acest
fenomen se explica prin existent in apropierea peretelui vascular a unui strat de glisare, sarac in
cellule, care ususreaza curgerea, cu grosimea cuprinsa intre 1,0 si 1,5 µm si pentru care
hematocritul are valuare de aproximativ 0,4 ( 40%) – fig. 3.20.

Profilul vitezelor de curgere ale straturilor este semiparabolic si nu parabolic, ca la


lichidele newoniene.

Acest strat este alcatuit din depuneri parietale de fibrin, care este in mod constant,
echilibrata printr-un process fibrinolitic. Pentru explicarea complete a acestui fenomen trebuie sa
se tina seama si de unele caracteristici ale modului de curgere a sangelui prin capilare.

De asemenea se mai constata ca, la viteze mici de curgere, globulele rosii se acumuleaza
si se aliniaza preferential in lungul axului vasului de sange.

In stare normal, la 37 0C, sangele are o vascozitate relative cuprinsa intre 3,5 si 5,5 (
vascozitatea creste cu cresterea hematocritului ), deci de circa 4 ori mai mare decat a apei, iar
vascozitatea relative a plasmei este 2 la temperature de 380C.

2
In cazurile patologice se produc modificari fie ale compozitiei plasmei ( proportia
proteinelor si calitatea lor ), fie a numarului si volumului elementelor figurate din unitatea de
volum de sange.

Cresterea vascozitatii relative a sangelui este insemnata in poliglobulie ( policitemie ),


atingand chiar valoarea 24 ( hematocritul poate sa depaseasca valuarea de 60 % ). Peste aceasta
valuare hematocritului globulele rosii nu se pot misca liber, se produc aglomerari, insotite de
deformari, marind vascozitatea sangelui. De asemenea, vascozitatea relative este marita in
anhidremie, hiperproteinemie, hipertensiune, leucemie, in cazuri de asfixie, insuficienta cardiac,
in cresteri ale cantitatii de CO2 din sange, cu scaderea temperaturii etc. Cresterea continutului de
CO2 din sange determina o crestere a volumului celulelor sanguine, ceea ce are ca rezultat
marirea vascozitatii. Procesul de gonflare a celulei, impreuna cu cel de patrundere a ionilor de Cl
si de iesire a ionilor CO3H-, mai este cunoscut si sub numele de FENOMENUL LUI
HAMBURGER. Din aceste considerente sangele venos este mai vascos decat sangele arterial.
Totodata, prin expunerea la frig, are loc si o scadere a debitului sanguine ceea ce poate duce la
hipoxie si degradarea tesuturilor respective ( degeraturi). Consumul exagerat de tutun, alcool si
cafea, precum si oboseala maresc vascozitatea sangelui.

O vascozitate mare a sangelui poate constitui un factor de risc pentru formarea


cheagurilor patologice.

Cresterea vascozitatii are drept consecinta marirea efortului inimii si o contractie mai
puternica pentru modificarea debitului sanguine la valori normale. Aceste fenomene duc la
cresterea tensiunii arteriale.

Scaderea vascozitatii relative a sangelui este insemnata in starile de anemie ( atingand


valoarea 2), in hidramie, hiperglicemie, hipoproteinemie ( in nefroze, unele boli hepatice), la
scaderea cantitatii de CO2 din sange, dupa transfuzii de ser fiziologic etc.

Vascozitatea este mai mica la femeie decat la barbat si mai mica la copil decat la adult.

3.3.2.5 Curgerea lichidelor reale. Legea lui Stokes si legea lui


Poiseuille.
La lichidele reale, in timpul curgerii se manifesta forte de frecare intense ( forte de
vascozitate intre straturi si intre lichid si peretii tubului). Din cauza vascozitatii viteza de
deplasare a diferitelor straturi nu este aceeasi in toata sectiunea tubului. Viteza cea mai mare se
inregistreaza pe axa tubului, in timp ce stratul adherent tubului are viteza zero. Pentru lichidele
vascoase exista doua feluri de curgere : laminara si turbulent. In cazul curgerii printr-un tub
aceste doua tipuri de curgere depend de viteza de curgere, de raza tubului si de vascozitatea
fluidului.

3
Curgerea laminara are loc atunci cand traiectoriile particulelor de lichid difera foarte
putin unele de altele, straturile de lichid deplasandu-se paralele unele fata de celalalte ( ca si cum
lichidul dintr-un tub ar fi format dintr-un nr de straturi cilindrice care se misca unele fata de
altele cu viteze diferite si fara ca straturile sa se amestece). Viteza de curgere nu prezinta
component radial. Curgerea laminara poate fi stationara ( atunci cand viteza se mentine constanta
intr-o sectiune a tubului de curent, dar variaza de la o sectiune la alta ) sau nestationara ( atunci
cand viteza lichidului variaza in timp la nivelul unei sectiuni a tubului de curent ).

Intr-un lichid Newtonian care curge laminar distributia viteyelor este de tip parabolic (
fig. 3. 21). O astfel de curgere se intalneste in tuburile capilare ( tuburi cu diametru de cel mult 1
mm) la viteze mici ale lichidului.

Pentru stabilirea acestui tip de dependenta a vitezei de curgere in regim stationar se are in
vedere situatia in care forta de presiune ( F = S . Δp = π . r2 . Δp ) devine egală cu forta de
vâscozitate ( Ff = -η . S . dv/dy = -η . S . dv/dr ) adica:

4
unde C este o cosntanta de integrare a carei valoare se poate obtine punand conditia de limita ca
la nivelul peretelui tubului ( r = R ) viteza lichidului sa fie zero ( v = 0 ), adica :

Daca se introduce aceasta expresie a lui C in relatia ( 3. 45 ), in final, se obtine ca :

adica distributia vitezelor in interiorul unui tub prin care curge stationar un lichid real este
parabolică. Se observă că, pentru r = 0 (in centrul tubului) viteza are valoare maximă, iar pentru r
= R (la marginea tubului) viteza este minima.

Curgerea turbulentă este aceea la care particulele de lichid executä mişcari dezordonate,
cu traiectori complexe, astfel incat straturile de lichid se amesteca intre ele. Acest tip de curgere
apare daca viteza lichidului depäşeşte o anumita valoare critica sau se măreşte sectiunea
(respectiv, raza) tubului. In acest caz există componente ale vitezei perpendiculare pe directia de
curgere, iar forta de rezistenta devine proportionala cu densitatea fluidului si cu patratul vitezei.
Curgerea turbulentă este numai nestationară. In cazul apei (la 18 "C), pentru un tub de sticlã cu
raza de 1 mm, curgerea devine turbulentä la viteze de peste 127 cm/s, iar in cazul unui tub cu
raza de 1 cm, viteza critica este o zecime din aceastäa valoare, adica 12,7 cm/s. Pentru sangele
care curge printr-un tub cu peretii netezi cu raza de 1 cm, viteza critică este de circa 50 cm/s
(valoarea reala in vasele de sânge este, in general, mai mica). Raza tubului de la care începe
curgerea turbulenta a apei este de câtiva mm, iar pentru sânge este de 1-2 cm.

Daca in timpul curgerii turbulente apar mişcari de rotatie (vârtejuri, turbioane), adaugate
mişcarii unidirectionale a particulelor de fluid, curgerea turbulenta devine turbionară.
Turbioanele, cum sunt cele ce apar in arterele mari dilatate, produc pierderi de energie din cauza
apariției unor rezistente suplimentare. Vartejurile se pot amortiza treptat, energia lor cinetică
transformandu-se in caldura (energie internă a fluidului)

Aprecierea caracterului curgerii se face prin intermediul numărului lui Reynolds (Re), un
complex adimensional definit prin relatia :

Re = Fi / Ff

5
Daca predominante sunt fortele de frecare ( Ff ) datorate vascozitatii, atunci curgerea se
face in regim laminar, la viteze mici, iar daca predomina fortele de inertie ( Fi ), datorate energiei
cinetice sau presiunii dinamice, atunci curgerea se face in regim turbulent, la viteze mari.

Daca se inlocuiesc cele doua forte cu expresiile lor, rezulta :

Re = vd / υ = pvd / η

Unde

v - este viteza medie de curgere a lichidului,

d – diametrul tubului,

υ – coeficientul de vascozitate cinnetica

Daca Re este mai mic de 1000, curgerea este laminara. Pentru valori ale lui Re cuprinse
intre 1000 si 2000 curgerea este nestabila, iar pentru Re mai mari de 2000 curgerea devine
tubular.

Curgerea nestabila este o situatie intermediara intre cea luminara si turbulent, o


microturbulenta, care inlesneste omogenizarea substantelor dizolvate si schimburile acestora prin
peretii vasului.

Numarul lui Reynolds corespunzator penntru sangele din artere in conditii normale este
de circa 1000.

Legea lui Stoker se refera la forta de frecare ce actioneaza asupra unei particule.

( ale carei dimesiuni sunt mai mari decat drumul liber mediu al moleculelor fluidului in care se
afla), ce se deplaseaza intr-un fluid in regim de curgere si are forma:

Ff = 6 . π . η . d . v

unde marimea d este o dimesiune liniara caracteristica a particulei ( de exemplu, pentru o


particular sferica, d este raza particulei ), iar v este viteza relativa a lichidului fata de particular.

Forta de inertie corespunzatoare particulei aflata intr-un fluid, in regim de curgere


turbulent, are forma :

Fi = ½ C . p . S . v2

unde C este coeficientul de frecare, ce depinde de caracterul curgerii ( in regim turbulent C este
constant ). p este densitatea fluidului, iar S este aria sectiunii transversal a particulei. De
exemplu, pentru o particular sferica si un cilindru dispus orthogonal fata de fluid C ia valori
cuprinse intre 0.4 si 1.2 .

6
Legea lui Poiseuille ( sau Poiseuille – Hagen ) se refera la volumul ( sau la debitul ) unui lichid
real aflat in curgerea laminara printr-un tub, indifferent orientat ( orizontal, vertical sau oblic ).
Pentru deducerea legii se are in vedere expresia corespunzatoare debitului unui element de
volum al unui lichid dintr-un tub.

dQ = dV / dt = v . dS = v . 2πr . dr

sau daca se tine seama de relatia prin integrare :

unde v este volumul de lichid cu debitul Q, cu vascozitatea dinamica η, care curge in timpul t,
printr-un tub ( cilindric, rigid ) cu raza r si de lungime l, avand diferenta de presiune ( p1 – p2 ) la
capetele tubului, in timpul t.

3.3.2.6 Implicatii biomedicale ale legii lui Poiseuille

Legea lui Poiseuille se foloseste la determinarea vascozitatii lichidelor considerate fluide


newtoniene, aflate in curgere stationara ( sau a altor parametri din cadrul expresiei respective, cu
conditia cunoasterii celorlalti parametri ) si permite intelegerea comportarii circulatiei sanguine
si a aerului in situatii normale si patologice.

In general, legea lui poiseuille explica comportarea curgerii unor fluide, iar particular,
explica unele particularitati ale fiziologiei respiratiei si circulatiei sanguine in conditii normale si
patologice, dar si conditiile ce trebuie respectate la introducerea unor lichide in organism.

Trebuie avut in vere faptul ca vasele de sange nu sunt tuburi rigide, ci cu pereti elastici.
De aceea, in expresia legii lui Poiseuille este necesar sa se tina seama de variatia razei vasului

7
sanguine in functie de presiunea transparietala p ( mai exact diferenta de presiune dintre
interiorul si exteriorul segmentului vascular considerat ). O asfel de dependenta ppoate fi scrisa
sub foarma R = c . pm , unde c si m sunt marimi caracteristice diverselor segmmente vasculare (
parametrul m depinzand si de vasomotricitate ).

Conform relatiei (3.56 ) se observa ca o crestere sau o micsorare a razei vaselor de sange
( vasodilatatie sau vasoconstrictie ) determina o modificare sensibila a debitului sangelui. Aceste
modificari apar in diferite cazuri precum mentinerea temperaturii corporale constant, emotii etc.

Legea lui Poiseuille se mai poate scrie sub forma :

unde se numeste rezidenta hidrodinamica ( prin analogie cu rezistenta electrica,

corespunzatoare legii lui Ohm pentru o portiune de circuit : , unde l este


intensitatea curentului electric, iar V1 – V2 este diferenta de potential de la capetele portiunii de
circuit respective ).

Rezistenta hidrodinamica reprezinta rezistenta la curgere si, dupa cum se poate observa
din expresia sa, este direct proportional cu coeficientul de vascozitate dinamica si cu lungimea
tubului, dar invers proportional cu puterea a patra a razei tubului.

Dupa cum s-a mentionat la inceput legea lui Poiseuille se regaseste in cadrul domeniului
biomedical, in cel al respiratiei si , in principal, al circulatiei sangelui, precum si la respectarea
conditiilor pentru injectarea lichidelor in organism.

In conditii normale de respiratie, fluxul de aer prin canalele nazale este laminar. In
anumite conditii patologice, cum sunt situatiile cand aceste canale se ingusteaza, curgerea aerului
se face turbulent in unele sectiuni, ceea ce face ca respiratia sa devina dificila, conducand la
cresterea lucrului mechanic efectuat de musculature cavitatii pulmonare.

In sistemul cardio-vascular, in functie de necesitatile organismului, debitul sangelui poate


fi modificat prin contractia sau dilatarea vaselor sanguine ( Q ≈ R4 ). Necesarul de sange este
preluat din ficat si splina ( senzatia de somnolent dupa o masa copioasa este lagata si de
modificarea respiratiei fluxului sanguin ).

8
Curgerea turbulent poate sa apara la inceputul arterei pulmonare si al aortei, deasupra
valvelor sigmoide, in perioada de expulzare a sangelui sau in anumite situatii patologice, cand
sangele are o vascozitate scazuta. Aceasta curgere turbulent este insotita de un zgomot
characteristic, ce poate fi perceput la om la nivelul arterei bratului, si care serveste la
diagnosticarea unor afectiuni patologice cardiac si vasculare. Acest sunet este rezultatul faptului
ca, odata cu scaderea sectiunii arteriale, viteza fluxului de sange creste si depaseste valuarea
critica. Depunerile de pe pereti maresc rugozitatea suprafatei interioare a vasului si determina
aparitia vartejurilor, la fel ca si existent unor dilatari sau ingustari abrupt ale arterelor, ceea ce
conduce la o crestere a rezistentei mecanice intampinata de sange in timpul curgerii.

In clinica, marimea Rh se mai numeste rezistenta vasculara: Rh = Δp / Q si permite


explicarea comportarii unui vas de sange la un organism sanatos sau bolnav. Intrucat, in conditii
nationale, debitul sangelui este constant, rezulta ca o scadere mare a presiunii conduce la o
crestere insemnata a rezistentei intampinate la curgerea sangelui. Deoarece valoarea lui Δp este
mai mare in arteriole decat in vene, inseamna ca rezistenta intampinata de arteriole este de 41%
din rezistenta totala, in timp ce venelor le revine doar 3 %, sistemului arterial ii revine 93% din
rezistenta totala, iar sistemului venos numai 7 % ( Popescu, 2001 ).

In cazul unui organism uman sanatos, in repaus, daca se considera pentru presiunea aortic
valoarea p1 = 5 mmHg, iar pentru Q = 5 l/min = 83 cm3/s, atunci se observa ca:

In cazul unui organism sanatos, la effort ( exercitii fizice moderate ), presiunea aortic ajunge la
140 mmHg (Δp1 ˃˃ Δp0 ), iar debitul se mareste de circa trei ori ( Q1 ˃˃ Q0 ). Rezulta ca:

adica, la effort rezistenta vasculara scade la


jumatate.

Dimpotriva, in cazul unui organism bolnav ( hipertensiune ), supus la effort, presiunea


aortic poate ajunge la 200 mmHg (Δp2 ˃˃ Δp0 ), insa debitul ramane cel mai adesea neschimbat
( Q2 ≈ Q0 ). Rezulta ca:

9
adica, in aceste conditii, organismul este obligat la un effort cardio-vascular mult mai mare.

Prin administrarea unor medicamente vasodilatatoare cresterea razei vasului de sange


determina micsorarea cu puterea a patra a rezistentei patului sanguine si, deci, o imbunatatire a
circulatiei (debitului ) sangelui.

Analogia cu circuitul electric se poate extinde si la sistemul circulator pentru care se pot
identifica grupari in series au parallel ale vaselor sanguine, cu rezistente hidrodinamice diferite,
asemenea gruparilor de rezistori electrici. De exemplu, in cazul unei grupari in parallel,
organismul are posibilitatea de a corecta si regal unele accidente vasculare. Elasticitatea vasului
sanatos reprezinta o proprietate indispensabila functionarii unor straturi ale organismului, ceea ce
permite preluarea functiei vasului parallel blocat, prin cresterea diametrului si, respective, al
debitului sau.

Legea lui Poiseuille intervine si in cazul respectarii conditiilor de efectuare a unei injectii.
Pentru a nu se produce accidente, la introducerea respectivului lichid in anumite zone ale
organismului, intre debitul lichidului si raza acului seringii este necesa sa existe o anumita
corelatie. Astfel, unui ac cu o anumita raza ( r1 ) trebuie sa-I corespunda un anumit debit ( Q1 ~
r14), in fuctie de zona de administrare ( subcutanat, arterial etc. ), pentru ca prin folosirea unui ac
cu raza de doua ori mai mica, debitul se reduce cu un factor de 16 [Q2 ~ r24 ~ (r1/2)4 = r14/16 ~ Q1
/16].

10

S-ar putea să vă placă și