Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tesutul sanguine (sangele) este un fluid biologic complex ( un amestec lichid ce contine
gaze solvate, substante dizolvate, cellule si altele ) care indeplineste o serie de functii importante,
precum : nutritia, respiratia, excretia, transportul unor substante, apararea imunitara, si
termoreglarea.
Sangele este un lichid, eterogen polidispers, cu proprietati vasco – elasto – plastic, format
din plasma ( aproximativ 55%, din care apa reprezinta circa 90% ) si din elemente figurate ( cu
rol in transportul oxigenului si dioxidului de carbon, aparare si coagulare ) – aproximativ 44 – 45
%
Plasma sanguine este partea lichida a sangelui – o solutie macro – molecular de protein –
in care sunt depozitate substantele ( protein, lipoproteine, glucoza, vitamine, hormone, acizi
aminati, saruri anorganice si altele ). In mod normal concentratia de protein din plasma este de
6,0 – 8, 0 g / 100 ml.
Vascozitatea sangelui nu respecta legea lui Newton intrucat viteza creste mai repede
decat forta, aceasta comportare datorandu-se structurii sangelui. Totodata, deoarece sangele este
o suspensie ( elementele figurate nefiind insa sferice ), studierea vascozitatii acestuia nu se poate
face exclusive pe baza formulelor date de Einstein.
1
Cercetarile au aratat ca vascozitatea sangelui depinde de un numar foarte mare de factori,
indeosebi de vascozitatea sangelui, dar si de numarul si volumul elementelor figurate (
vascozitatea relative a sangelui creste o data cu valoarea hematocritului ), varsta, sex, diametrul
vasului si temperatura. Vascozitatea plasmei este dependenta, la randul ei, de caracteristicile
fizice si chimice ale macromoleculelor respective. Totodata, s-a constatat ca vascozitatea
sangelui este influentata si de proprietatile mecanice ( elasticitatea ) ale suprafetelor peretilor (
endoteliului ) vaselor sanguine.
Determinarea vascozitatii prin vase sanguine cu diameter mai mici de 0,5 mm arata ca,
paradoxal, vascozitatea sangelui scade odata cu scaderea diametrului tubului. In parte, acest
fenomen se explica prin existent in apropierea peretelui vascular a unui strat de glisare, sarac in
cellule, care ususreaza curgerea, cu grosimea cuprinsa intre 1,0 si 1,5 µm si pentru care
hematocritul are valuare de aproximativ 0,4 ( 40%) – fig. 3.20.
Acest strat este alcatuit din depuneri parietale de fibrin, care este in mod constant,
echilibrata printr-un process fibrinolitic. Pentru explicarea complete a acestui fenomen trebuie sa
se tina seama si de unele caracteristici ale modului de curgere a sangelui prin capilare.
De asemenea se mai constata ca, la viteze mici de curgere, globulele rosii se acumuleaza
si se aliniaza preferential in lungul axului vasului de sange.
In stare normal, la 37 0C, sangele are o vascozitate relative cuprinsa intre 3,5 si 5,5 (
vascozitatea creste cu cresterea hematocritului ), deci de circa 4 ori mai mare decat a apei, iar
vascozitatea relative a plasmei este 2 la temperature de 380C.
2
In cazurile patologice se produc modificari fie ale compozitiei plasmei ( proportia
proteinelor si calitatea lor ), fie a numarului si volumului elementelor figurate din unitatea de
volum de sange.
Cresterea vascozitatii are drept consecinta marirea efortului inimii si o contractie mai
puternica pentru modificarea debitului sanguine la valori normale. Aceste fenomene duc la
cresterea tensiunii arteriale.
Vascozitatea este mai mica la femeie decat la barbat si mai mica la copil decat la adult.
3
Curgerea laminara are loc atunci cand traiectoriile particulelor de lichid difera foarte
putin unele de altele, straturile de lichid deplasandu-se paralele unele fata de celalalte ( ca si cum
lichidul dintr-un tub ar fi format dintr-un nr de straturi cilindrice care se misca unele fata de
altele cu viteze diferite si fara ca straturile sa se amestece). Viteza de curgere nu prezinta
component radial. Curgerea laminara poate fi stationara ( atunci cand viteza se mentine constanta
intr-o sectiune a tubului de curent, dar variaza de la o sectiune la alta ) sau nestationara ( atunci
cand viteza lichidului variaza in timp la nivelul unei sectiuni a tubului de curent ).
Intr-un lichid Newtonian care curge laminar distributia viteyelor este de tip parabolic (
fig. 3. 21). O astfel de curgere se intalneste in tuburile capilare ( tuburi cu diametru de cel mult 1
mm) la viteze mici ale lichidului.
Pentru stabilirea acestui tip de dependenta a vitezei de curgere in regim stationar se are in
vedere situatia in care forta de presiune ( F = S . Δp = π . r2 . Δp ) devine egală cu forta de
vâscozitate ( Ff = -η . S . dv/dy = -η . S . dv/dr ) adica:
4
unde C este o cosntanta de integrare a carei valoare se poate obtine punand conditia de limita ca
la nivelul peretelui tubului ( r = R ) viteza lichidului sa fie zero ( v = 0 ), adica :
adica distributia vitezelor in interiorul unui tub prin care curge stationar un lichid real este
parabolică. Se observă că, pentru r = 0 (in centrul tubului) viteza are valoare maximă, iar pentru r
= R (la marginea tubului) viteza este minima.
Curgerea turbulentă este aceea la care particulele de lichid executä mişcari dezordonate,
cu traiectori complexe, astfel incat straturile de lichid se amesteca intre ele. Acest tip de curgere
apare daca viteza lichidului depäşeşte o anumita valoare critica sau se măreşte sectiunea
(respectiv, raza) tubului. In acest caz există componente ale vitezei perpendiculare pe directia de
curgere, iar forta de rezistenta devine proportionala cu densitatea fluidului si cu patratul vitezei.
Curgerea turbulentă este numai nestationară. In cazul apei (la 18 "C), pentru un tub de sticlã cu
raza de 1 mm, curgerea devine turbulentä la viteze de peste 127 cm/s, iar in cazul unui tub cu
raza de 1 cm, viteza critica este o zecime din aceastäa valoare, adica 12,7 cm/s. Pentru sangele
care curge printr-un tub cu peretii netezi cu raza de 1 cm, viteza critică este de circa 50 cm/s
(valoarea reala in vasele de sânge este, in general, mai mica). Raza tubului de la care începe
curgerea turbulenta a apei este de câtiva mm, iar pentru sânge este de 1-2 cm.
Daca in timpul curgerii turbulente apar mişcari de rotatie (vârtejuri, turbioane), adaugate
mişcarii unidirectionale a particulelor de fluid, curgerea turbulenta devine turbionară.
Turbioanele, cum sunt cele ce apar in arterele mari dilatate, produc pierderi de energie din cauza
apariției unor rezistente suplimentare. Vartejurile se pot amortiza treptat, energia lor cinetică
transformandu-se in caldura (energie internă a fluidului)
Aprecierea caracterului curgerii se face prin intermediul numărului lui Reynolds (Re), un
complex adimensional definit prin relatia :
Re = Fi / Ff
5
Daca predominante sunt fortele de frecare ( Ff ) datorate vascozitatii, atunci curgerea se
face in regim laminar, la viteze mici, iar daca predomina fortele de inertie ( Fi ), datorate energiei
cinetice sau presiunii dinamice, atunci curgerea se face in regim turbulent, la viteze mari.
Re = vd / υ = pvd / η
Unde
d – diametrul tubului,
Daca Re este mai mic de 1000, curgerea este laminara. Pentru valori ale lui Re cuprinse
intre 1000 si 2000 curgerea este nestabila, iar pentru Re mai mari de 2000 curgerea devine
tubular.
Numarul lui Reynolds corespunzator penntru sangele din artere in conditii normale este
de circa 1000.
Legea lui Stoker se refera la forta de frecare ce actioneaza asupra unei particule.
( ale carei dimesiuni sunt mai mari decat drumul liber mediu al moleculelor fluidului in care se
afla), ce se deplaseaza intr-un fluid in regim de curgere si are forma:
Ff = 6 . π . η . d . v
Fi = ½ C . p . S . v2
unde C este coeficientul de frecare, ce depinde de caracterul curgerii ( in regim turbulent C este
constant ). p este densitatea fluidului, iar S este aria sectiunii transversal a particulei. De
exemplu, pentru o particular sferica si un cilindru dispus orthogonal fata de fluid C ia valori
cuprinse intre 0.4 si 1.2 .
6
Legea lui Poiseuille ( sau Poiseuille – Hagen ) se refera la volumul ( sau la debitul ) unui lichid
real aflat in curgerea laminara printr-un tub, indifferent orientat ( orizontal, vertical sau oblic ).
Pentru deducerea legii se are in vedere expresia corespunzatoare debitului unui element de
volum al unui lichid dintr-un tub.
dQ = dV / dt = v . dS = v . 2πr . dr
unde v este volumul de lichid cu debitul Q, cu vascozitatea dinamica η, care curge in timpul t,
printr-un tub ( cilindric, rigid ) cu raza r si de lungime l, avand diferenta de presiune ( p1 – p2 ) la
capetele tubului, in timpul t.
In general, legea lui poiseuille explica comportarea curgerii unor fluide, iar particular,
explica unele particularitati ale fiziologiei respiratiei si circulatiei sanguine in conditii normale si
patologice, dar si conditiile ce trebuie respectate la introducerea unor lichide in organism.
Trebuie avut in vere faptul ca vasele de sange nu sunt tuburi rigide, ci cu pereti elastici.
De aceea, in expresia legii lui Poiseuille este necesar sa se tina seama de variatia razei vasului
7
sanguine in functie de presiunea transparietala p ( mai exact diferenta de presiune dintre
interiorul si exteriorul segmentului vascular considerat ). O asfel de dependenta ppoate fi scrisa
sub foarma R = c . pm , unde c si m sunt marimi caracteristice diverselor segmmente vasculare (
parametrul m depinzand si de vasomotricitate ).
Conform relatiei (3.56 ) se observa ca o crestere sau o micsorare a razei vaselor de sange
( vasodilatatie sau vasoconstrictie ) determina o modificare sensibila a debitului sangelui. Aceste
modificari apar in diferite cazuri precum mentinerea temperaturii corporale constant, emotii etc.
Rezistenta hidrodinamica reprezinta rezistenta la curgere si, dupa cum se poate observa
din expresia sa, este direct proportional cu coeficientul de vascozitate dinamica si cu lungimea
tubului, dar invers proportional cu puterea a patra a razei tubului.
Dupa cum s-a mentionat la inceput legea lui Poiseuille se regaseste in cadrul domeniului
biomedical, in cel al respiratiei si , in principal, al circulatiei sangelui, precum si la respectarea
conditiilor pentru injectarea lichidelor in organism.
In conditii normale de respiratie, fluxul de aer prin canalele nazale este laminar. In
anumite conditii patologice, cum sunt situatiile cand aceste canale se ingusteaza, curgerea aerului
se face turbulent in unele sectiuni, ceea ce face ca respiratia sa devina dificila, conducand la
cresterea lucrului mechanic efectuat de musculature cavitatii pulmonare.
8
Curgerea turbulent poate sa apara la inceputul arterei pulmonare si al aortei, deasupra
valvelor sigmoide, in perioada de expulzare a sangelui sau in anumite situatii patologice, cand
sangele are o vascozitate scazuta. Aceasta curgere turbulent este insotita de un zgomot
characteristic, ce poate fi perceput la om la nivelul arterei bratului, si care serveste la
diagnosticarea unor afectiuni patologice cardiac si vasculare. Acest sunet este rezultatul faptului
ca, odata cu scaderea sectiunii arteriale, viteza fluxului de sange creste si depaseste valuarea
critica. Depunerile de pe pereti maresc rugozitatea suprafatei interioare a vasului si determina
aparitia vartejurilor, la fel ca si existent unor dilatari sau ingustari abrupt ale arterelor, ceea ce
conduce la o crestere a rezistentei mecanice intampinata de sange in timpul curgerii.
In cazul unui organism uman sanatos, in repaus, daca se considera pentru presiunea aortic
valoarea p1 = 5 mmHg, iar pentru Q = 5 l/min = 83 cm3/s, atunci se observa ca:
In cazul unui organism sanatos, la effort ( exercitii fizice moderate ), presiunea aortic ajunge la
140 mmHg (Δp1 ˃˃ Δp0 ), iar debitul se mareste de circa trei ori ( Q1 ˃˃ Q0 ). Rezulta ca:
9
adica, in aceste conditii, organismul este obligat la un effort cardio-vascular mult mai mare.
Analogia cu circuitul electric se poate extinde si la sistemul circulator pentru care se pot
identifica grupari in series au parallel ale vaselor sanguine, cu rezistente hidrodinamice diferite,
asemenea gruparilor de rezistori electrici. De exemplu, in cazul unei grupari in parallel,
organismul are posibilitatea de a corecta si regal unele accidente vasculare. Elasticitatea vasului
sanatos reprezinta o proprietate indispensabila functionarii unor straturi ale organismului, ceea ce
permite preluarea functiei vasului parallel blocat, prin cresterea diametrului si, respective, al
debitului sau.
Legea lui Poiseuille intervine si in cazul respectarii conditiilor de efectuare a unei injectii.
Pentru a nu se produce accidente, la introducerea respectivului lichid in anumite zone ale
organismului, intre debitul lichidului si raza acului seringii este necesa sa existe o anumita
corelatie. Astfel, unui ac cu o anumita raza ( r1 ) trebuie sa-I corespunda un anumit debit ( Q1 ~
r14), in fuctie de zona de administrare ( subcutanat, arterial etc. ), pentru ca prin folosirea unui ac
cu raza de doua ori mai mica, debitul se reduce cu un factor de 16 [Q2 ~ r24 ~ (r1/2)4 = r14/16 ~ Q1
/16].
10