Tema .
12 Stocurile de mărfuri în comerț  Păstrarea caracteristicilor calitative a materiilor prime şi materialelor pe timpul
12.1 Sisteme de gestiune a stocurilor de marfuri in comert
Stocurile se definesc ca cantităţi de resurse materiale care se acumulează în
depozitele şi magaziile unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită
structură, pe o perioadă de timp, cu un anumit scop.
Întreprinderea îşi constituie stocurile de materiale sau produse pentru a
asigura alimentarea continue a subunităţilor sale cu resurse materiale în vederea
desfăşurării normale a activităţii şi realizării obiectivelor propuse. Stocurile de
materiale se exprimă în următoarele unităţi de măsură:
 unităţi naturale (tone, kg, buc., m2)ce permite determinarea potenţialului de
producţie care poate fi realizat, de asemenea determină necesarul de spaţii
pentru depozitare;
 unităţile valorice (lei, mii lei) – asigură evaluarea resurselor financiare,
determinarea capitalului circulant;
 în zile, arată perioada de timp în care stocul format acoperă necesitatea
pentru consum.
În ceea ce priveşte gestiunea stocurilor o unitate economică trebuie să se
bazeze pe cercetare, în funcţie de necesităţile şi intensitatea consumului din punct de
vedere al echilibrului optim dintre frecvenţa achiziţiilor şi imobilizările fizice şi
financiare a stocurilor ale căror menţinere la nivel de securitate trebuie să protejeze
contra riscului de ruptură.
Gestiunea stocurilor reprezintă procesul cumpărării bunurilor şi / sau
serviciilor în cantităţile necesare, de calitate corespunzătoare şi la momentul potrivit.
Obiectivele gestiunii stocurilor sunt:
 Asigurarea continuităţii procesului de producţie, ceea ce duce la obţinerea unor
venituri constante, prin comercializarea bunurilor produse, şi menţinerea
numărului clienţilor firmei.
 Maximizarea vânzărilor. În condiţiile unei cereri suficiente, vânzările pot fi mult
mai mari, dacă bunurile sunt furnizate la timp şi în cantităţile solicitate de către
consumatori.
 Protejarea activelor unităţii economice se poate obţine prin controlul stocurilor
împotriva risipei şi deteriorărilor, depozitarea cantitativă şi calitativă a materiilor
prime şi materialelor.
 Investiţiile minime în stocuri presupun costuri de depozitare şi de asigurare
minime.
 Furnizarea de informaţii de către compartimentul de aprovizionare conducerii
unităţii economice. Aceasta se poate obţine prin determinarea cantităţilor optime
de aprovizionat şi momentelor de reaprovizionare, stabilirea ratei de rotaţie a
stocurilor şi diminuarea erorilor în documentaţia privind stocurile din cadrul
firmei.
 Menţinerea stocurilor de producţie a întreprinderii la nivelurile planificate.
 Satisfacerea necesităţilor de consum ale unităţii economice şi a subdiviziunilor
sale în resurse materiale necesare.
depozitării.
 Prevenirea apariţiei lipselor de stoc sau suprastocării de resurse materiale.
Asupra mărimii şi dinamicii stocurilor îşi exercită influenţa un foarte mare
număr de factori, de diverse maturii dintre care principalii sunt:
 Frecvenţa livrărilor (aprovizionărilor) de la furnizori:
se stabileşte luându-se în consideraţie atât condiţiile de livrare ale furnizorului, cât şi
cele de primire ale consumatorului. Condiţiile se referă la natura cererii, momentele
de consum, natura resurselor, ciclitatea producţiei ş. a.
Strategiile care pot fi aplicate de furnizori în organizarea şi derularea
livrărilor către beneficiarii săi sunt: livrarea alternativă sau simultană.
Livrarea alternativă determinată formarea de stocuri mai mari la beneficiari
pentru perioade de timp mai lungi. Livrarea simultană acţionează invers fiind mai
eficientă pentru beneficiari, însă această strategie necesită organizarea mai complexă
şi mai amplă a activităţii de desfacere, implicând un efort suplimentar din partea
furnizorului, ceea ce nu întotdeauna este favorabil.
 Cantitatea minimă care poate fi comandată şi cumpărată de un
beneficiar de la furnizor în condiţii economice avantajoase. De obicei, aceasta este
stabilită de producător ca reprezentând limita sub care fabricaţia unui produs ar
antrena cheltuieli de producţie mai mari şi preţuri de realizare mai ridicate.
 Capacitatea de transport a mijloacelor folosite în aducerea resurselor
materiale în corelaţie cu distanţa de transport; condiţionare reciprocă asigură
realizarea procesului de transport a resurselor materiale cu cheltuieli cât mai mici. Ca
rezultat, mărimea stocurilor este condiţionată de capacitatea de transport în special
pentru resursele care se asigură din import.
 Condiţiile naturale şi climaterice determină de regulă, formarea stocurilor
sezoniere la resursele materiale a căror exploatare sau transport se întrerupe, ca
urmare a influenţei nefavorabile specifice sezonului de iarnă.
 Proprietăţile fizico-chimice. Limitează durata de stocare în timp a
resurselor materiale perisabile, a celor cu termene scurte de garanţie sau a celor care
prin compoziţia şi structura specifică se degradează, dacă sunt staţionate în stocuri pe
o perioadă mai mare de timp decât cea admisă de caracteristicile specifice.
 Capacitatea de depozitare existentă disponibilă sau care poate fi
închiriată limitează cantitatea maximă de materiale ce poate fi stocată la un moment
dat.
 Periodicitatea fabricaţiei la producători condiţionează intervalul minim la
care se pot aproviziona resursele materiale de la sursa directă. Deci, intervalul între
două reaprovizionări succesive,
 Nivelul planificat al volumului producţiei realizate.
 Durata procesului de producţie.
 Volumul şi structura producţiei.
 Normele specifice de consum a resurselor materiale şi consumurile
standard.
 Cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare.
  Amplasamentul stocurilor de resurse materiale.
 Termenul de garanţie (valabilitate) a producţiei finite.
 Uşurinţa înlocuirii resurselor materiale (din stocuri) cu resurse
substituibile.
 Consecinţele nedispunerii la timp de un stoc anumit.
 Durata de comandă-aprovizionare.
 Durata de condiţionare-pregătire.
Principalele elemente ale procesului de gestiune a stocurilor sunt:
1. Cererea pentru consum, care influenţează mărimea şi ritmul eliberărilor de
materii prime şi materiale pentru procesul de producţie din stocuri şi ritmul
aprovizionărilor pentru întregirea stocurilor.
2. Necesarul de aprovizionat pentru perioada de gestiune – cantitatea de
resurse materiale care urmează a fi asigurată de la furnizori.
3. Loturile de livrare – volumul de resurse materiale care se aduce la un
moment dat de la furnizori.
4. Parametrii de timp:
a) perioada de gestiune a stocurilor, care este de un an calendaristic şi se împarte
pe luni;
b) intervalul de timp dintre două reaprovizionări succesive;
c) momentul de declanşare a acţiunilor de reaprovizionare – data la care se emit
comenzile, sau se ia legătura pentru efectuarea livrărilor;
d) durata de reaprovizionare, reprezintă durata dintre momentul declanşării
acţiunii de reaprovizionare şi cel al intrării resurselor materiale în depozitele
întreprinderii.
În procesul gestiunii stocurilor se parcurg mai multe etape:
1. Se elaborează nomenclatorul pe grupe şi sortimente de materii
prime şi materiale care urmează a fi aprovizionate şi stocate în depozitele
întreprinderii. Pentru aceasta se întocmeşte o listă centralizată în care se cuprind toate
materialele.
2. Analiza şi gruparea materialelor din nomenclator în funcţie de
mai multe criterii, printre care principalii sunt ordinea de prioritate şi influenţa
economică pe care o au acestea în procesul de producţie.
3. Stabilirea metodelor pentru dimensionarea stocurilor în
dependenţă de influenţa factorilor asupra nivelului stocurilor. Mărimea stocurilor
depinde de folosirea materiilor prime şi materialelor în procesul de producţie şi este
influenţată de următorii factori:
a) tehnologici care presupun tipul resurselor materiale şi forma de utilizare a
acestora în procesul de producţie;
b) organizaţionali care cuprind alegerea fabricării unui anumit sortiment de
producţie pentru o perioadă dată; metodele de determinare a normelor de consum şi a
deşeurilor rezultate din producţie; cantitatea de resurse materiale folosite pentru
fiecare produs în parte;
c) tehnici care sunt reprezentaţi de utilajele şi capacităţile de producţie ale
acestora, folosite în procesul de producţie;
d) economici.
4. Aplicarea metodelor pentru dimensionarea stocurilor pe tipurile
stabilite la etapa precedentă.
5. Stabilirea politicii de conducere, coordonarea şi control a
procesului de formare şi consum a stocurilor.
12.2. Tipologia stocurilor de marfuri in comert
Pentru gestionarea ştiinţifică a stocurilor apare necesitatea unei grupări a
stocurilor. Fiecare grupare are de jucat un anumit rol în organizarea şi analiza
activităţii de producere.
1. În funcţie de gradul lor de prelucrare:
a) Materiile prime – reprezintă bunurile din primul stadiu de prelucrare a
procesului de producţie. Acestea, la rândul său, pot fi şi ele de diferite tipuri în
dependenţă de domeniul de activitate a firmei.
b) Semifabricatele – reprezintă materii prime sau materiale care au parcurs
unele stadii ale procesului de producţie, însă nu şi-au terminat în întregime procesul
de prelucrare.
c) Produsele finite – reprezintă bunurile, produse de către unitatea
economică, disponibile pentru vânzare consumatorului sau utilizatorului final.
2. În funcţie de abordarea lor temporală stocurile se clasifică:
a) stocuri iniţiale
b) stocuri finale
Aceste două categorii menţionate indică nivelul pe care-l are stocul la
începutul şi sfârşitul unui interval de timp (zi, săptămână, lună, trimestru, semestru,
an).
Compararea dimensiunii cantitative şi / sau valorice (în preţuri comparabile)
a celor două categorii de stocuri permite să apreciem că în intervalul analizat:
 producerea şi aprovizionarea au fost egale, adică stocul iniţial este egal
cu cel final
 a avut loc o mobilizare a stocurilor, o acoperire a procesului de producţie
prin apelarea la stocuri, dacă stocul final este mai mic decât cel iniţial.
 cantitatea aprovizionării a depăşit nivelul producerii, dacă stocul final
are o dimensiune superioară celei a stocului iniţial. Cauzele sunt diferite.
3. Din punct de vedere al motivaţiei constituirii stocurile se grupează în:
a) stocuri sezoniere - se formează datorită caracterului sezonier şi poate fi
definit drept cantitatea de materiale care se acumulează în depozitele unităţilor în
scopul alimentării continue a consumului pe perioada de întrerupere a exploatării şi
(sau transportului unor resurse, ca urmare a condiţiilor naturale şi de climă). Stocul
sezonier se calculează după următoarea relaţie: Ssez  Cmz  t i , în care:
Ssez - reprezintă mărimea stocului sezonier la un anumit material.
Cmz - consumul mediu zilnic din respectivul material.
ti - timpul de întreruperi, în zile calendaristice, în aprovizionarea cu materialul
respectiv.
b) stocurile curente reprezintă cantitatea de material necesară pentru
asigurarea continuităţii procesului de producţie între două aprovizionări succesive cu
materialul respectiv de la furnizori, în condiţii normale de funcţionare. Constituie
stocul care se formează în mod obişnuit în întreprinderi pentru alimentarea
consumului. Este o mărime dinamică, care pe parcursul formării şi utilizării lui,
înregistrează diferite nivele, diferite mărimi.
Mărimea stocului curent se calculează cu ajutorul următoarei relaţii:
Sc  Cmz  I
I - intervalul mediu de timp, în zile, între două livrări succesive, care este
prevăzut în contractele de aprovizionare încheiate cu furnizorii.
Consumul de stoc poate fi ritmic sau neritmic, continuu sau periodic,
constant, uniform în timp sau variabil. Formarea lui se poate produce, de asemenea,
periodic sau continuu, în cantităţi fixe sau variabile.
La rândul său, stocul curent, întâlneşte mai multe dimensiuni, cum sunt:
 stoc minim reprezintă cantitatea cea mai mică, exclusiv zero, întâlnită de-a
lungul evoluţiei dimensiunii stocului;
 stocul maxim, are mai multe accepţiuni:
 cantitatea de mărfuri existente după efectuarea aprovizionării
 nivelul cel mai ridicat al stocurilor;
 cantitatea de mărfuri rezultată din însemnarea mărimii stocului minim cu
mărimea lotului optim de aprovizionat;
Fiecare accepţiune cuprinde anumite situaţii şi se confruntă cu diverse
limite.
 stocul de alertă (alarmă). Rolul acestui stoc constă în avertizarea firmei asupra
declanşării operaţiunilor specifice procesului de aprovizionare.
 stocul mediu este, în esenţă, un indicator, rezultat din diverse calcule statistico-
matematice. Dimensiunea lui totdeauna se referă la un interval, la o perioadă de
timp: Mărimea stocului mediu se poate face în unităţi cantitative, valorice şi
temporale.
c) stocul de siguranţă reprezintă acea cantitate de materiale ce trebuie să existe
în unitate pentru a se folosi în producţie atunci când se epuizează stocul curent, iar
materialele comandate nu sosesc la termenele prevăzute de la furnizori.
Stocul de siguranţă se determină: Ssig  Cmz  (t1  t 2  t 3 )
t1 - timpul necesar stabilirii legăturii cu furnizorii şi pregătirii de către ei
a unui lot de. livrare;
t2 - timpul necesar transportului materialelor de la furnizor la beneficiar;
t3 - timpul pentru descărcarea, recepţionarea şi înmagazinarea
materialului.
Formarea stocului de siguranţă înseamnă o acumulare suplimentară de
resurse materiale în stoc şi o imobilizare mai mare de fonduri financiare antrenate
în cumpărarea acestora. De aceea un asemenea stoc se. prevede la materiile prime
de bază, a căror lipsă condiţionează direct continuitatea activităţii de producere a
întreprinderii, iar furnizorul se află la o distanţă relativ mare.
d) stocul de recepţie - depinde de durata recepţiei şi are o mărime
determinată de cantitatea materiilor ce urmează a fi recepţionate şi a celor care sunt
în procesul de recepţie.
e) stocul de condiţionare (pregătire) este necesar la acele unităţi economice
unde materiile prime să fie supuse unei pregătiri prealabile întăririi procesului de
producţie.
Mărimea stocului de condiţionare (pregătire) se determină cu ajutorul
următoarei relaţii:
Spr  Cmz  t pr , în care
Spr - reprezintă stocul de pregătire la un anumit material,
tpr - timpul de pregătire (condiţionare) pentru acel material.
Acest stoc (de pregătire) este caracteristic, de exemplu, pentru uscarea lemnului
pentru mobilă sau pentru alte prelucrări industriale, pentru care sunt prevăzute
condiţii anumite de umiditate maximă (şi care trebuie să stea la uscat), lâna
pieptănată pentru asigurarea condiţiilor de umiditate şi descărcare electrică),
bumbacul balotat (pentru odihnă şi condiţionare), varul (pentru stins) etc.
De obicei, operaţiile de condiţionare se execută la producători-furnizofi,
aceştia fiind obligaţi să livreze marfa la parametrii calitativi prevăzuţi în standarde.
Există însă situaţii când . condiţionarea trebuie făcută de beneficiar sau când, deşi
efectuată la furnizor, pe procesul transportului, parametrii fizico-chimici nu pot fi
menţinuţi. După condiţionare materialele se trec în stoc curent şi, inclusiv de
siguranţă.
4. În funcţie de participarea la procesul de producţie se evidenţiază:
a) stoc activ, exprimat prin cantitatea de materiale "consumată" în procesul de
producţie.
b) stoc pasiv - este reprezentat de cantitatea rămasă după producere.
Natura este formală. Stocul se reînnoieşte în permanenţă. Materialele pasive
devin active în următorul proces.
12.3. Importanţa stocurilor în procesul de producţie
Procesul de producţie propriu-zis este supus în mod aleator unei sume de
perturbaţii cum ar fi: instabilitatea personalului, prezenţa rebuturilor, existenţa
timpilor morţi datoraţi defectării utilajelor etc.
În felul acesta, producţia devine un rezultat aleator al unei combinaţii de
fenomene care au loc în conformitate cu legile probabilităţii. Nici un proces de
producţie nu e fiabil dacă este supus direct acţiunii perturbatoare a parametrilor ce
apar în mod aleator. Este deci absolut necesar de a elimina aceste influenţe directe,
adică să se deconecteze sistemul de la fluctuaţiile externe. Elementul care asigură
deconectarea şi care joacă rolul de tampon, de amortizor al variaţiilor îl reprezintă
stocurile.
 Ca proces economic complex, gestiunea stocurilor are o sferă largă de
cuprindere, aceasta incluzând atât probleme de conducere, dimensionare, de
optimizare a amplasării stocurilor în teritoriu, de repartizare a lor pe deţinători, de
formare şi evidenţă a acestora, cât şi probleme de recepţie, de depozitare şi păstrare,
de urmărire şi control, de redistribuire şi mod de utilizare.
inevitabil” care asigură sincronizarea cererilor pentru consum cu momentele de
furnizare a resurselor materiale.
Alte motive pentru crearea stocurilor ar putea fi:

ˇ investirea unei părţi din capital în stocuri pentru a reduce cheltuielile

Cu toate că stocurile sunt considerate resurse neactive, este necesar, în mod
de organizare;
obiectiv, să se recurgă la constituirea de stocuri (de resurse materiale) bine
ˇ capitalul investit în stocuri e uşor de evidenţiat;
dimensionate, pentru a se asigura ritmicitatea producţiei materiale şi a consumului.
ˇ asigurarea desfăşurării neîntrerupte a procesului de producţie;
ˇ asigurarea unor comenzi de aprovizionare la nivelul consumului
Obiectivitatea formării de stocuri este justificată de acţiunea mai multor imediat nu este întotdeauna posibilă şi eficientă din punct de vedere
factori care le condiţionează existenţa şi nivelul de formare, le stabilizează funcţia şi economic;
scopul constituirii. Între aceştia amintim: ˇ comenzile onorate de către furnizorii din alte localităţi nu pot fi
introduse imediat în procesul de fabricaţie;
ˇ contradicţia dintre specializarea producţiei şi caracterul nespecializat al ˇ anticiparea unei creşteri a preţurilor (exceptând speculaţiile) etc.
cererii;
ˇ diferenţa spaţială dintre producţie şi consum;
ˇ caracterul sezonier al producţiei sau al consumului; pentru majoritatea
produselor producţia este continuă, în timp ce consumul este sezonier; la
produsele agricole situaţia este inversă;
ˇ periodicitatea producţiei şi consumului, a transportului;
ˇ necesitatea condiţionării materialelor înaintea intrării lor în consum;
ˇ punerea la adăpost faţă de dereglările în procesul de aprovizionare-transport
sau faţă de factorii de forţă majoră (stare de necesitate, calamităţi naturale,
seisme, caracterul deficitar al resurselor);
ˇ necesitatea executării unor operaţii specifice pentru a înlesni procesul de
livrare sau consum al materialelor (recepţie, sortare, marcare, ambalare –
dezambalare, formarea loturilor de livrare, pregătirea materialelor pentru
consum ş.a.m.d.);
ˇ necesitatea eficientizării procesului de transport etc.

Ţinând seama de această dublă influenţă a procesului de stocare, este necesară

găsirea de modele şi metode în vederea formării unor stocuri, care prin volum şi

structură, să asigure desfăşurarea normală a activităţii din economie, dar în

condiţiile unor stocări minim necesare şi a unor cheltuieli cât mai mici.

Rolul determinant al stocurilor este evidenţiat de faptul că acestea asigură

certitudine, siguranţă şi garanţie în alimentarea continuă a producţiei şi ritmicitatea
desfacerii rezultatelor acesteia. Altfel spus, procesul de stocare apare ca un regulator
al ritmului aprovizionărilor cu cel al producţiei, iar stocul reprezintă acel “tampon