CENTRUL DE EXCELENŢĂ ÎN MEDICINĂ ŞI FARMACIE

CATEDRA DISCIPLINE FARMACEUTICE

SPECIALITATEA ASISTENT FARMACIST

ÎNCREDEREA ÎN SINE – RESURSĂ

INDIVIDUALĂ DE ADAPTARE LA STRES

Referat

Coordonator: L. Şchiopu

Autor: A. Cojocaru
 Introducere

Imaginea de sine este definită de modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici
fizice, emoţionale, cognitive, sociale si spirituale care conturează şi întăresc dimensiunile eului
nostru.
În funcţie de percepţia noastră la un moment dat al dezvoltării noastre, de ceea ce ne-am dori
să fim sau ceea ce am putea deveni, putem distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual,
eul ideal si eul viitor.
Imaginea de sine ne influenţează comportamentele, de aceea este important să ne percepem
cît mai corect, sa dezvoltăm convingeri realiste despre noi înşine. Există persoane care, deşi au o
înfăţişare fizică plăcută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde,
insuficient de inteligente etc. Percepţia de sine nu reprezintă adevărul despre noi, ci este doar o
"hartă" pentru propriul "teritoriu", un barometru al stării noastre de bine. Relaţiile armonioase cu
membrii familiei şi cei din jur, performanţele profesionale, asumarea unor responsabilităţi în acord
cu resursele proprii indică o imagine de sine pozitivă, în timp ce absenţa motivaţiei sau o motivaţie
scăzută, agresivitatea defensivă,comportamentele de evitare, rezistenţele la schimbare sunt
principalii indici pentru o imagine de sine negativă. Stima de sine reprezintă modul în care ne
evaluăm pe noi înşine în raport cu propriile aşteptări şi cu ceilalţi şi este direct proporţională cu
conştientizarea valorii noastre. Fiecare fiinţă umană este unică şi are o valoare care merită să fie
respectată.
Valoarea unei fiinţe umane este data de suma comportamentelor, acţiunilor si
potenţialităţilor sale trecute, prezente si viitoare. Capacitatea fiinţei umane de a se proiecta in viitor,
de a-şi conştientiza, dori şi anticipa devenirea prin raportarea la experienţele si succesele anterioare
şi credinţa despre propria eficacitate contribuie la întărirea stimei de sine. Mulţi parinţi spun: "Nu
faci bine, lasă ca fac eu că ştiu mai bine" sau "Eşti prea mic, nu poţi tu să faci asta". Astfel de fraze
pot ucide încrederea in sine. Din dorinţa de a-i feri de suferinţe şi eşecuri în viaţă, mulţi părinţi îşi
supra-protejează copiii menţinîndu-i dependenţi şi împiedicîndu-i astfel să-şi dezvolte încrederea în
sine. Încrederea în sine depinde mai mult de capacitatea noastră de a face anumite lucruri, în timp
ce stima de sine reprezintă rezultatul unei autoevaluări şi are un rol foarte important în stabilirea
identităţii noastre. O stimă de sine pozitivă se bazează pe percepţia pozitivă despre propriile noastre
comportamente. De aceea este important să ne respectăm nevoile si limitele pentru ca acţiunile
noastre să ne pună în valoare, să fie viabile in ochii noştri. Încrederea în sine nu este înnăscuta şi nu
depinde doar de educaţia pe care am primit-o în copilărie cînd părinţii noştri ne-au învăţat şi ne-au
stimulat să ne asumăm responsabilităţi pentru a deveni autonomi în viaţă. Încrederea în sine este
realistă şi predictibilă, deoarece se sprijină pe rezultate concrete obţinute în trecut, pe experienţele
reale pe care o persoană le-a trăit şi care-i permit să prezică rezultatele la care se aşteaptă în viitor.
Deci încrederea în sine nu este oarbă şi prezintă o anumită doză de incertitudine. Ea se bazează pe
conştientizarea propriilor cunoştinţe şi competenţe într-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive
obţinute anterior şi este întreţinută prin abordarea treptată a altor experienţe în scopul de a fixa şi
transfera competenţele, precum şi pentru a descoperi alte competenţe de care nu eram conştienţi.
Este important ca experienţele noi sa fie abordate treptat, deoarece eşecurile repetate la experienţe
noi pentru care nu reuşim sa găsim o explicaţie pot avea efecte negative asupra încrederii in sine şi a
stimei de sine.

Încrederea în sine şi managementul stresului

Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din confruntarea persoanei cu

cerinţe, sarcini, situaţii, care sunt percepute ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanţă
pentru persoana respectivă.
Dacă suntem flexibili si putem recadra acţiunile si experienţele noastre astfel încît sa vedem
partea bună, pozitivă a lucrurilor şi să învăţăm ceva din ceea ce ni se întîmplă, reuşim să ne
construim încrederea în sine şi să ne întărim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijează
comportamentele, de aceea este important sa păstrăm acele convingeri care sunt bune pentru noi şi
ne ajută să ne schimbăm cadrele de referinţă. Abordarea unei situaţii dintr-o altă perspectivă ne
permite să ne schimbăm reacţiile, să dezvoltăm comportamente noi, mai adecvate situaţiei prezente
si să obţinem astfel rezultate mai bune în viaţă.
Încrederea în sine bine dezvoltată oferă posibilitatea de a stabili scopuri şi obiective realiste
precum şi priorităţi şi limite personale, acestea constituind strategii importante de adaptare la stres.
Formarea imaginii de sine

Imaginea de sine este expresia concretizată a modului în care se vede o persoană sau se
reprezintă pe sine. Imaginea de sine se referă la perspectiva individuală asupra propriei
personalităţi. Formarea imaginii de sine constă în primul rînd într-o construcţie subiectivă şi implică
trei aspecte:

importanţa părerii celorlalţi în construcţia acesteia;

elementele pe baza cărora se realizează percepţia celorlalţi;

masura în care conduita şi motivaţia influenţează crearea imaginii de sine.

 În formarea imaginii de sine se parcurg mai multe etape:

eul , în viziunea propriei persoane care îşi realizează autoportretul din punctul de vedere al
personalităţii în ansamblu. Eul reprezintă imaginea pe care noi o considerăm definitorie pentru
personalitatea noastră. Ca o consecinţă a construcţiei propriei imagini de sine se formează şi
aprecierea asupra acesteia: pozitivă sau negativă.

celălalt, conştientizarea faptului că acesta realizează asupra noastră judecata ce are la bază modul
în care persoana noastră e percepută. Imaginea de sine nu corespunde întotdeauna cu imaginea pe
care cei din jur şi-o formează despre noi.

reflecţia eului asupra imaginii de sine din perspectiva corespondenţei sau necorespondenţei între
aceasta şi judecata celuilalt. Această apreciere poate declanşa sentimente pozitive sau negative.
Aprecierea e dependentă de tipul de personalitate si are consecinţe importante în privinţa integrării
sociale. Imaginea de sine se formează pe baza unor anumiţi factori:

raportarea persoanei la anumite grupuri sociale precum familia si cercul de prieteni apropiaţi sau
grupul de muncă, religios sau grupul organizaţiei politice. Aceste grupuri exercită influenţe diferite
asupra imaginii de sine.

pe baza teoriei cu privire la comparările sociale. Oamenii tind să se compare cu cei asemănători
lor din punct de vedere al imaginii.

Oamenii recunosc intuitiv importanţa stimei de sine in ceea ce priveşte eficienţa şi sănătatea
lor mintală - de aceea încearcă sa o menţină şi să o ridice. Fiecare persoană este diferită de ceilalţi şi
pricepută la ceva anume. O stimă de sine ridicată nu aduce nici un complex de inferioritate, nici un
complex de superioritate,lucrurile sunt exact aşa cum ar trebui sa fie. În primul rînd, fără să se
compare cu ceilalţi, ci doar cu sine, şi fără să se autosaboteze prin convingeri limitătoare sau să se
învinuiască pentru aşteptări nerealiste sau lipsa de control asupra mediului exterior şi a celorlalţi,
persoana cu stima de sine ridicată consideră că este în general mulţumit/ă de sine. Nu simte nevoia
să demonstreze ceva, nu se agită pentru a avea, a face sau a fi mai mult sau mai bine, pur si simplu
se acceptă aşa cum este, in întregime.
Respectul de sine reuşeşte să se păstreze la un nivel suficient de puternic, indiferent de
schimbările care ar putea să apară. Respectul de sine, spre deosebire de stima de sine, este
reflectarea gradului în care sinele nu se autoapreciază, ci se îngrijeşte de necesităţile sinelui.
Stima de sine ridicată este dependenta de respectul de sine, pentru că primul lucru care scade
în intensitate este stima de sine, care poate să fie dependentă de situaţii schimbătoare, dar respectul
este ceva condiţionat de credinţe, iar o persoana(auto)educată poate să-şi păstreze respectul de sine
în orice situaţie şi să continue să se îngrijească de toate aspectele sinelui (fizic, spiritual, mental,
psihic) şi nu va lăsa stima de sine să scadă atît de puternic încît să afecteze funcţionarea sinelui.
Respectul poate fi cerut de la ceilalţi, poate fi impus, poate fi apărat, în funcţie de prezenţa stimei de
sine si a unei educaţii care să asigure o adaptare la mediul exterior. Respectul este ceva care ţine
mai mult de comportamentul vizibil în exterior si de anumite decizii în care o persoana trebuie să
ţină cont de ea, mai mult decît stima de sine, care este mai degrabă o stare.
 BIBLIOGRAFIE

1. Nastas, D. (2003), Stereotipuri, prejudecati si discriminare in Neculau, A.(coord), Manual

de psihologie sociala, Polirom, IasiPieron, H. (2001), Vocabularul psihologiei, Univers
Enciclopedic, Bucuresti
2. Yzerbet V. & Schadron G. (2002), Cunoasterea si judecarea celuilalt, Polirom, IasiSchiopu,
U. (coord) (1997), Dictionar enciclopedic de psihologie, Babel, Bucuresti
3. https://www.csid.ro/boli-afectiuni/psihiatrie/stresul-definitie-cauze-factori-de-stres-si-
metode-de-combatere-13763206