UNIVERSITATEA “VALAHIA” TÂRGOVIŞTE

MASTERAT DOCTRINĂ-ȘTIINȚĂ-MISIUNE
SPECIALIZAREA TEOLOGIE PASTORALĂ

ESEU

Natură și Har - Har și libertate după învățătura

ortodoxă

Indrumator:
Pr. Conf. Dr. Stoica Ion Susţinãtor:
Absolvent al Facultății de
Teologie din Târgoviste

TARGOVIȘTE
2010

1
 PLANUL LUCRĂII

INTRODUCERE

I. Harul lui Dumnezeu şi fiinţa harului

II. Lucrarea harului. Har şi libertate

III. Libertatea de a-L urma pe Hristos

Concluzii

Bibliografie

2
 Introducere

,,Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi, şi am văzut slava
Lui, slavă ca a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (Ioan 1, 14).
Prin căderea în păcat, omul a ajuns să fie stăpânit de diavol şi patimi,
pierzând comuniunea harică cu Dumnezeu, intrând în moarte spirituală şi
îndreptându-se spre osânda veşnică. Omul nu mai putea ieşi singur din această
prăpastie ivită între el şi Creator, de aceea Dumnezeu, în infinita Lui bunătate şi
dragoste pentru om şi lume, în atotînţelepciunea Lui, a găsit cel mai bun mijloc
pentru izbăvirea omului de efectele răului intrat în lume prin protopărinţii
noştri, hotărând Întruparea Fiului Său, Iisus Hristos, pentru mântuirea lumii
( Tit 3, 4-6). Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat ca să realizeze taina legăturii mai
strânse dintre creaţie, om şi Dumnezeu, fiindcă raţionalitatea creaţiei şi raţiunea
umană se întâlnesc în Hristos cu Raţiunea divină supremă 1. Tot ceea ce
cunoaştem despre Sfânta Treime cunoaştem prin Întruparea lui Iisus Hristos.
Taina Sfintei Treimi ni se revelează atunci când o Persoană divină, şi anume
Fiul lui Dumnezeu, devine Fiul Omului şi se sălăşluieşte printre noi 2. Hristos
intră în istoria lumii împărţind timpul în două: înainte de El şi după El. Alte
repere nu există sau sunt false. Cuvântul ,,trup” exprimă totalitatea firii umane
pe care Hristos şi-a asumat-o ,,luând chip de rob” (Fil. 2, 5). Hristos a venit în
lume ca să ne elibereze din robia păcatului strămoşesc facându-se rob în locul
nostru, reuşind să restaureze în El întreaga fire şi unitate a neamului omenesc,
1
Pr. prof. dr. D. Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, EIBMBOR, 2005, p. 302.
2
V.Lossky, Introducere în Teologia Ortodoxă, traducere Lidia şi Remus Rus, Ed. Enciclopedică, Bucureşti,
1993, p. 126.

3
toţi oamenii devenind una în Iisus Hristos (Gal. 3, 28) după modelul unităţii
Sfintei Treimi3.
Asumându-şi firea noastră ,,Fiul rămâne Dumnezeu în sânul Treimii
neschimbate”4, în care Tatăl Atotputernic e creator al cerului şi al pământului,
prin Cuvântul Său în Duhul Sfânt. Tatăl este izvorul unităţii intradivine unde
Fiul şi Duhul Sfânt sunt una în Tatăl; Tatăl este izvorul îndumnezeirii noastre5.
Sfinţii Părinţi spun că două sunt mişcările prin care se exprimă
comuniunea cu Sfânta Treime: una descendentă în care Treimea se coboară în
lume; Tatăl ne crează prin Fiul şi ne sfinţeşte prin Duhul Sfânt, şi altă mişcare
ascendentă prin care noi oamenii aducem slavă Tatălui prin Fiul în Duhul
Sfânt. Aceasta e calea împărătească a îndumnezeirii noastre, ,,este calea
cunoaşterii lui Dumnezeu care porneşte de la Duhul Unul prin Fiul Unul până
la Tatăl Unul, şi invers, bunătatea fiinţială, sfinţenia naturală, şi demnitatea
împărătească se revarsă de la Tatăl prin Unul Născut până la Duhul Sfânt” 6.
Nici o cunoaştere a lui Dumnezeu nu ar fi posibilă, afirmau Sfinţii Părinţi
capadocieni, dacă Sfanta Treime nu ar fi fost transcendentă şi imanentă7.
Prin unirea personală cu Logosul ce s-a făcut trup, firea umană primeşte
daruri care o înalţă până la plafonul maxim, dincolo de care ar înceta de a mai
fi umană. Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat şi din iubirea lui
nemărginită pentru oamenii pe care i-a creat după chipul Său, doreşte ca
aceştia să ajungă la asemănarea cu El. ,,Iubirea este temelia şi puterea
îndumnezeitoare a firii omeneşti”8.
Sfinţii Părinţi vorbesc despre două lucrări ale Sfintei Treimi: ad intra şi

3
Pr.prof.dr. D. Popescu, op.cit., p. 182.
4
V. Lossky, op.cit., p. 126.
5
Thomas Spidlik, Spiritualitatea Răsăritului creştin, traducere şi prezentare diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis,
Sibiu,1997, p. 76.
6
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt, 18, col.153b apud Th. Spidlik, op.cit., p. 77.
7
John Meyendorff, Teologia Bizantină, IBMBOR, Bucureşti, 1996, p. 248.
8
Pr. Prof. D. Stăniloae, Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Ed. Omniascop, Craiova, 1993, p. 187.

4
 ad extra. Treimea ad intra are în centrul ei esenţa divină transcendentă,
neîmpărtăşibilă, în timp ce Treimea ad extra aparţine energiilor necreate, prin
care ne facem părtaşi dumnezeirii. În ambele cazuri e vorba despre una şi
aceeaşi Treime. Energiile necreate care sunt asemenea razelor solare ajută
omul să se înalţe la comuniunea de viaţă veşnică a Sfintei Treimi , care
coboară din planul transcendent inaccesibil al esenţei (fiinţei) în planul
accesibil imanent al lumii ca să comunice umanităţii nemurirea9. Enipostaziată
în Logos, omenitatea lui Hristos, în virtutea comunicării însuşirilor, este
pătrunsă de energia dumnezeiască. Prin urmare ea este o omenitate
îndumnezeită care însă nu-şi pierde în nici un chip propriile însuşiri omeneşti,
ba dimpotrivă aceste însuşiri devin chiar mai reale prin contactul cu Arhetipul,
modelul divin după care ele au fost create. La această omenitate îndumnezeită
a lui Hristos este chemat omul să participe şi să se împărtăşească din
îndumnezeirea acesteia. Astfel ne învaţă şi Sfântul Maxim Mărturisitorul :,,în
acest chip în care sufletul şi trupul sunt unite , tot aşa Dumnezeu trebuie să
devină accesibil pentru participare către suflet şi către trup, pentru ca sufletul
să poată primi caracter neschimbabil iar trupul nemurire; şi în fine ca omul
întreg să devină Dumnezeu, îndumnezeit prin harul Dumnezeului înomenit,
făcându-se om întreg suflet şi trup, prin fire, şi devenind Dumnezeu întreg,
suflet şi trup prin har”10.

9
Pr. prof. dr. D. Popescu, op.cit., p. 136.
10
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambiqua , PG 91, 1088 C apud John Meyendorff, op.cit., p. 220.

5
 I. Harul lui Dumnezeu şi fiinţa harului

Sf.Grigorie Palama spune că harul e o energie necreată izvorâtă din

fiinţa dumnezeiască a Celor trei ipostasuri. Termenul grecesc Ενέργιά înseamnă
lucrare. În har, ca lucrare, e prezent însuşi subiectul dumnezeiesc care o
săvârşeşte căci nu există lucrare fără lucrător şi această energie necreată se
imprimă totdeauna în cel în care lucrează. ,,Cel ce se împărtăşeşte de energiile
divine devine el însuşi într-un anume fel lumină, pentru că unit cu lumina vede
pe deplin conştient tot ceea ce rămâne ascuns celor care nu au acest har;
depăşeşte astfel nu numai simţurile trupeşti, dar şi tot ceea ce poate fi cunoscut
cu mintea...căci cei curaţi cu inima Îl văd pe Dumnezeu, Care lumină fiind,
locuieşte în ei”11. Cu alte cuvinte, prin harul Duhului Sfânt se întemeiază o
relaţie personală între Hristos şi Biserică, fiindcă Hristos intervine El însuşi,prin
Duhul Sfânt şi harul Său în procesul mântuirii subiective a credincioşilor,de
aceea ,,harul are totdeauna caracter personal şi fundamentează relaţia dinamică
dintre credincioşi şi Hristos, în Duhul Sfânt după voinţa Tatălui”12. Harul îl
primim doar dacă rămânem în comuniune cu Hristos de aceea se folosesc
alternativ expresiile: ,,suntem în har sau în Duh prin comuniunea cu Hristos sau
suntem în Hristos prin împărtăşirea Duhului Sfânt”13. Opera lui Histos şi opera
Sfîntului Duh sunt inseparabile căci nu se poate spune că întîi intrăm în
comuniune cu Hristos şi apoi primim harul sau Duhul şi nici invers. Acestea
doua se petrec deodată; Hristos creează unitatea trupului Său mistic prin

11
Sfântul Grigorie Palama, Omilie la Intarea în Biserică apud Pr. D. Stăniloae, Mica Dogmatica..., p. 111.
12
Pr. prof. dr. D. Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, p. 283.
13
Prof. N. Chiţescu…., op.cit., p. 76

6
Sfântul Duh iar Sfântul Duh se comunică persoanelor umane prin Hristos14.
Duhul Sfânt ne este comunicat nouă prin Fiul şi în acelaşi timp Duhul ne
face cunoscut pe Hristos căci Fiul este capul Bisericii care e trupul Lui iar
Duhul e ,,Cel ce umple totul in toate” (Ef. 1, 23). Sfântul Ioan Damaschin
spune: ,,Fiul e chipul Tatălui şi Duhul e chipul Fiului”15. Iar Sfântul Grigorie de
Nyssa zice: ,,Nu se cugetă la Tatăl fără Fiul, nu se concepe Fiul fără Duhul
Sfânt. Căci e imposibil de a ajunge la Tatal fără a fi ridicat de Fiul şi e imposibil
a numi pe Iisus Domn decât în Sfântul Duh”16.
Sfântul Simion Noul Teolog spune : ,,Fiul e uşa care duce la Cel ce
locuieşte în casă, adică la Tatăl,Sfântul Duh e cheia care ne deschide uşa” 17.
Darurile Sfântului Duh au menirea să dezvolte însuşirile naturale din oameni.
Darurile nu dau îndreptarea omului. Aceasta a dat harul în generalitatea lui până
nu s-a actualizat în daruri . Ele desăvârşesc pe omul îndreptat. Dar unde există
ele e semn că omul s-a îndreptat, că e pe calea spre desăvârşire pentru că
rădăcina tuturor darurilor este harul divin (Iacov 1,17).
Dar la baza tuturor darurilor stau harurile Tainelor. ,,Harurile sunt lucrări
fundamentale săvârşite de Duhul în toţi oamenii pentru mântuirea lor, lucrări ce
se imprimă în ei ca puteri”18. Din colaborarea omului cu harul răsar diferite
daruri corespunzătoare cu înclinaţiile sale naturale, fireşti. Se desemnează
adeseori, darurile Sfântului Duh prin numele celor şapte duhuri din Isaia 11, 2-
3: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul
cunoştinţei, duhul bunei credinţe şi duhul temerii de Dumnezeu.
Ortodoxia nu face o distincţie specială între daruri şi harul îndumnezeitor.
Harul reprezintă toată bogăţia naturii divine care se comunică oamenilor; este
14
V. Lossky, Introducere in Teologia Ortodoxă apud Prof. N. Chiţescu…, op.cit., p. 76.
15
Sfântul Ioan Damaschin, Credinţa Ortodoxă, PG 94 apud Ibidem, p. 78.
16
Sfântul Grigorie de Nyssa, Contra Macedonium, PG 12, apud Ibidem.
17
Sfântul Simion Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice.Scrieri I, p. 235.
18
Pr. prof. dr. D. Stăniloae, op.cit., p. 314.

7
dumnezeirea după lucrare ce se revarsă în afara esenţei sub formă de energii
necreate. Sfântul Duh e sursa unică a tuturor darurilor necreate şi infinite şi El
primeşte toată mulţimea de numiri ce pot fi aplicate harului. ,,Harul este unul
singur dar darurile în care se manifestă eficienţa lui sunt nesfârşite” (1 Corinteni
12, 3).
,,Duhul ţine legate între ele mădularele prin darurile care se
intercondiţionează. Toate mădularele (membrii Bisericii) înzestrate cu daruri
diferite completează corpul lui Hristos şi ţin unitatea Duhului , transmiţând unii
altora bunătăţile acestor daruri care sunt necesare tuturor , făcându-i sa se
bucure de toate darurile”19. Doctrina Ortodoxă nu concepe harul ca pe un bun
în sine detaşabil de Dumnezeu”20. De aceea se spune că ,,mântuirea se
dobândeşte prin har sau în comuniune cu Iisus Hristos, sau prin Duhul Sfânt” 21.
Duhul Sfânt e cel care uneşte pe Hristos cu oamenii sau pe oameni cu Hristos.
Duhul Sfânt coboară la Cinzecime şi dă existenţă Bisericii în chip văzut, al
cărei întemeietor şi conducător este Iisus Hristos (Matei 16, 18).

19
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt, apud Pr. prof. dr. D. Popescu, op.cit., p. 287.
20
Pr. prof. dr. D. Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol II, p. 312.
21
Prof. N. Chiţescu , Teologia Dogmatică şi Simbolică, p.75.

8
 II. Lucrarea harului. Har şi libertate

,,Harul ni se dă gratuit”22 caci pe Dumnezeu ca persoană nu-L putem

forţa sau obliga prin nimic să intre în relaţie cu noi. Dar în acelaşi timp nu
forţeză libertatea omului adică nu lucrează irezistibil silindu-l pe acesta să-l
primească şi să-l mântuiască cu sila cu sau fară conlucrarea lui.
Omul a fost creat ,,după chip şi asemănare” (Facere 1,27) de către
Dumnezeu cel în Treime. Sfântul Maxim aminteşte cele trei trăsături
fundamentale ale chipului dumnezeiesc din făptura umană: raţiunea, libertatea
voinţei şi afectivitatea. Prin demnitatea de chip a lui Dumnezeu suntem fii ai lui
Dumnezeu după har, avem sufletul înrudit cu Cel al Creatorului şi prin aceasta
suntem într-un dialog permanent cu El. ,,Ca chip al lui Dumnezeu, omul e
purtătorul unei libertăţi care face din el o fiinţă spirituală fără seamăn în ordinea
lumii create, înzestrat cu atribute dumnezeieşti la o scară potrivită cu condiţia
lui de fiinţă creată, relativă”23. Libertatea voinţei reiese din Sfânta Scriptură:
,,viaţă şi moarte ţi-am pus astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege
viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deut. 30,19), iar Mântuitorul spune cu
tristeţe: ,,Ierusalime, Ierusalime care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei
trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fii tăi cum adună cloşca puii săi
sub aripi , dar nu aţi voit” (Matei 23,37). Toţi Sfinţii Părinţi recunosc în
libertatea spirituală calitatea fundamentală a chipului lui Dumnezeu în om.
Tertulian spune : ,,omul e zidit liber cu privire la decizia sa şi la puterea
sa”24. Datorită acestei libertăţi sădite prin creaţie în natura umană omul este
22
Pr. prof. dr. D. Stăniloae, op.cit., p. 322.
23
Drd. Em. Banu, Har şi libertate in învăţătura ortodoxă, în ,,S.T.”, nr.1-2, 1980, p. 128.
24
Tertulian, Adv. Marcionem, apud Ibidem, p. 129.

9
chemat să împlinească cerinţa chipului divin din el adică să ajungă la
asemănarea cu Cel ce l-a creat. În cazul în care nu dă curs acestei chemări, omul
cade prizonier al lucrurilor lumii, supuse legilor instinctului şi necesităţii
devenind din stăpân al acestora, un rob al lor.
Faptul că nu se mântuiesc toţi oamenii este din cauza lipsei de colaborare
a unor oameni cu harul şi nu a unei predestinări spre mântuire a unora sau spre
pierzanie a altora din partea lui Dumnezeu. Cine nu se mântuieşte nu acceptă
unirea eu-lui său cu Eu-l Duhului în Eu-l Bisericii25.
Lucrarea Duhului ca persoană în noi cere colaborarea noastră liberă,
arătându-se şi în aceasta, importanţa ce ne-o acordă Dumnezeu ca persoane.
Duhul Sfânt sălăşluit în inima noastră odată cu Taina Mirungerii, cere să ne
însuşim lucrarea lui şi să ne-o împropriem printr-o voinţă şi o lucrare a noastră
liberă şi conştientă.
Duhul nu forţează şi nu anuleză voinţa noastră pe care El însuşi ne-a
dat-o prin creaţie: ,,Unde este Duhul Domnului acolo este libertatea”(2
Corinteni 3,17). Duhul eliberează fiinţa noastră, dacă dorim asta, de tot ceea ce
o mărgineşte, o limitează şi o stăpâneşte pentru ca să-şi poată activa toate
puterile ei înaintând în infinitatea vieţii dumnezeieşti într-un dialog liber şi
iubitor cu Hristos. Libertatea nu înseamnă libertatea la păcate, care de fapt e
robie, îngustare în egoism; ea înseamnă o eliberare de robia cu aparenţă de
libertate. E liber doar acela care se poate elibera de patimi care altfel l-ar ţine
subjugat, şi poate elibera şi pe alţii de ele. Libertatea adevărată înseamnă robia
liber acceptată a binelui, a iubirii altuia, a iubirii faţă de altul, a datoriei
benevole faţă de aproapele, faţă de binele lui, a robiei faţă de Dumnezeu care ne
cere să slujim binele celorlalţi şi binele nostru adevărat. ,,Trăiţi ca nişte oameni
liberi dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al vicleniei, ci ca
25
Pr.Prof.Dr.D.Stăniloae, op.cit., p. 323.

10
nişte robi ai lui Dumnezeu” (1 Petru 2,16).
Această libertate se arată in efortul nostru de a nu ne lăsa robiţi de pasiuni
care întotdeauna sunt egoiste ci de a săvârşi fapte bune. ,,Egoismul şi
egocentrismul cu cât se manifestă mai puternic cu atât libertatea şi domeniul ei
de manifestare este mai îngust”26.
Tradiţia răsăriteană nu separă harul de libertatea umană caci ele se
manifestă simultan implicându-se reciproc. Sfântul Grigore de Nyssa exprimă
reciprocitatea dintre har şi natură foarte clar: ,,cum harul lui Dumnezeu nu
poate să locuiască în sufletele care evită mântuirea la fel şi virtutea umană
singură nu e suficientă pentru a ridica la desăvârşire sufletele străine harului”27.
Sfântul Macarie spune: ,,voinţa umană este o condiţie esenţială; dacă
această voinţă nu există, Dumnezeu nu face nimic de la El”28.
Libertatea umană restaurată de Hristos nu mai este pendularea între bine
şi rău a unui subiect lipsit de deschidere spre trascendent ci aceea care fără
ezitare şi fără răutate răspunde continuu, Facă-se voia Ta29. Deci ,,adevărata
libertate nu constă în mişcarea pe orizontală între bine şi rău ci în creştere
necontenită întru Hristos, creştere ce a depăşit starea de dilemă între determinări
contrare”30.
Prima dovadă pe care o aduce Ortodoxia despre raportul dintre natură şi
har este prima lucrare a harului în restabilirea chipului original deci şi a
libertăţii omului care s-a înfăptuit prin Hristos. ,,Prin har se restabileşte întâi
natura umană regăsindu-şi permeabilitatea pierdută faţă de divin , regăsindu-şi
adică viaţa în Dumnezeu”31. În sinergismul Sfintiilor Părinţi harul este

26
Drd. Em. Banu, op.cit., p. 132.
27
Sf.Grigorie de Nyssa, De Instituţio Christiano, P.G., 46, apud drd. Şt. Sandu, Lucrarea harului in realizarea
mântuirii subiective…, în ,,S.T.”, nr.3-4, 1971, p. 239.
28
Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii spirituale, PG 34, apud Ibidem.
29
Pr. prof. drd. V. Răducă, Voinţa şi libertatea la Sf.Grigorie de Nyssa, în ,,S.T.”, nr.1-2, 1983, p. 63.
30
Ibidem.
31
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspuns către Talasie, Filocalia, vol. III, apud Prof. N. Chitescu, op.cit., p. 94.

11
indisolubil legat de libertate pentru că ,,omul are două aripi : harul şi libertatea”
spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
Ortodoxia nu caută să sfâşie taina raportului dintre har şi libertatea
umană , dintre Dumnezeu şi om, în lucrarea mântuirii acestuia. Desăvârşirea
omului, creşterea lui în Dumnezeu, este o luptă necontenită, o necontenită
răstignire împreună cu Hristos după omul vechi şi o împreună înviere cu Hristos
ca om nou. Harul dumnezeiesc lucrând în om cu libera voinţă a acestuia, îl
ridică din starea sa firească la viaţa în Hristos, adică îl îndepărtează şi-l sfinţeşte
şi prin aceasta îl face moştenitor al împărăţiei lui Dumnezeu.
Lucrarea de colaborare dintre om şi har nu rămâne imperceptibilă în
creştini ci se face cunoscută cu bucurie, pace şi lumină. ,,Fiind lumină a
dumnezeirii harul nu poate rămâne neobservat sau ascuns. Lucrând în noi,
schimbând natura noastră, intrând în unire cu noi, energiile divine necreate
devin din ce în ce mai perceptibile, revelând omului faţa lui Dumnezeu celui
viu”32. Căci sălăşluirea Duhului Sfânt în noi trebuie percepută printr-o simţire
tainică a duhului nostru, sesizarea acestei prezenţe fiind condiţia esenţială a
trăirii creştine.
Problema simţirii harului a preocupat mulţi teologi. Diadoh al Foticeei
susţinea că ,,după Botez locul păcatului în noi l-a luat harul chiar dacă în primă
fază, imediat după Botez nu simţim prezenţa lui. După un timp însă harul se
înfăţişează înaintea minţii iar aceasta trebuie să-i simtă prezenţa”33.
Sfântul Simion Noul Teolog se foloseşte de expresia Sf. Ap. Pavel ,,câţi
în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi îmbrăcat” pentru a arăta că la Botez
ne-am dezbrăcat de păcat şi ne-am unit cu Hristos. Unirea cu Hristos nu mai
permite prezenţa păcatului căci spune Sf.Ap.Pavel, ,,de acum nu mai trăiesc eu,

32
Drd. Şt. Sandu, op.cit., p. 239.
33
Ibidem, p. 474.

12
ci Hristos trăieşte în mine.”(Gal. 2, 20).
,,Harul ca manifestare a lui Dumnezeu cel personal se arată printr-o
lucrare sesizabilă, se arată personal şi conştient, de aceea venirea lui Hristos în
noi produce o mişcare percepută de suflet, care produce o prefacere pe care noi
o putem simţi şi mărturisi”34. Această prefacere are loc în lumina conştiinţei
noastre, iar duhul nostru, cel care primeşte lumina, intră într-o stare
duhovnicească. Deci ,,lumina Sfântului Duh este izvorul conştiinţei spirituale
umane de aceea nu putem spune că avem pe Duhul Sfânt fără o simţire a
energiei lui”35. Sârguinţa de a afla darul Sfântului Duh e o datorie a tuturor
creştinilor. ,,Nu se poate numi creştin cel ce n-a simţit cu mintea şi vederea
lucrarea cea dinlăuntru a Duhului Sfânt”36. Tradiţia răsăriteană, vorbind de
îndumnezeirea credinciosului prin har arată că ajungem la asemănarea cu
Dumnezeu prin lucrarea virtuţilor. ,,Realitatea harului reprezintă o desăvârşire
ontologică a celui credincios care aprofundând şi desăvârşind asemănarea
nativă şi constitutivă cu Dumnezeu îl face pe acesta fiu al lui Dumnezeu”37.
Ţinta noastră finală este asemănarea cu Dumnezeu la care putem ajunge
prin harul lui Dumnezeu. Prin har ne putem împărtăşi de Dumnezeu prin
energiile sale necreate căci o participare la Dumnezeu după fiinţă nu este
accesibilă nici unei creaturi. Natura umană şi libertatea ei sunt îndumnezeite
prin har în limitele ce ţin de fiinţa lor, după capacităţile lor naturale.
Îndumnezeirea descoperă destinul supranatural al omului fixat lui din veşnicie
prin paradigmele dumnezeieşti, centrat pe transfigurarea naturii create prin cea
necreată la Întruparea Fiului.
Legătura indisolubilă dintre Hristos şi Duhul Sfânt afirmă atât identitatea

34
Sfântul Simion Noul Teolog, Cuv.28, p. 116 apud Mgr. Ion Bria, op.cit., p. 475.
35
Mgr. Ion Bria, op.cit.
36
Sfântul Simion Noul Teolog, Cuv.28, apud Ibidem.
37
Drd. Şt. Sandu, op.cit., p. 240.

13
şi contribuţia specifică a fiecărui credincios in parte in Biserică,cât şi
contribuţia tuturor credincioşilor la edificarea Bisericii ca trup al Domnului,
potrivit darurilor primite de la Duhul Sfânt38.
Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Duhul este pretutindeni;
pretutindeni unde există o conştiinţă, o cultură, există o formă de împărtăşire a
Duhului Sfânt; pretutindeni există o formă de frumuseţe a Duhului Sfânt 39. Dar
Duhul Sfânt se manifestă doar dacă lumea îl acceptă şi îl primeşte. Lumea ruptă
de Dumnezeu se ofileşte ca o floare fără apă şi aer. În comuniune însă cu
Izvorul creator dătător de viaţă, lumea înfloreşte în deplinătate. Duhul Sfânt
împlineşte totul. Tot ceea ce avem primim ca dar de la Dumnezeu; dar la rândul
nostru trebuie să-i dăm înapoi lui Dumnezeu acest dar, înobilând viaţa noastră
prin lucrarea virtuţilor, ca jertfă de iubire adusă iubirii lui Dumnezeu faţă de
noi. La fel este şi în Sfânta Treime. Fiul mulţumeşte Tatălui dăruindu-se pe Sine
Însuşi lui Dumnezeu, dar în acest dar al Fiului către Tatăl este şi lucrarea
Duhului Sfânt pentru că el este martorul iubirii Fiului pentru Tatăl. Astfel şi noi
ne dăruim pe noi înşine dar nu ne putem dărui lui Dumnezeu fără Duhul Sfânt.

38
Pr. prof. dr. D. Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, p. 287.
39
Pr.D. Stăniloae, op.cit., p. 113.

14
 III. Libertatea de a-L urma pe Hristos

Creştinul este chemat să imite viaţa lui Hristos aşa cum ne spune Sfântul
Nicolae Cabasila, dar nu o imitaţie pur exterioară, ci o viaţă în Hristos prin
Tainele Sfintei noastre Biserici. ,,Botezul înseamnă o renaştere la o viaţă nouă,
o schimbare a naturii omului, a modului său de existenţă, transfigurarea lui
ontologică”40. Prin Botez ne dezbrăcăm de omul vechi, ne reînnoim trup şi
suflet prin puterea Duhului Sfânt, şi prin unire cu Hristos nu mai suntem fii ai
omului ci ai lui Dumnezeu pentru că Iisus Hristos este ţinta desăvârşirii
noastre, El fiind singurul om unit cu Dumnezeu Treime care atinge maximul
desăvârşirii41. Biserica afirmă prin Botez adevărul ei fundamental, reînnoirea
moralei umane, nu ca urmare a unei conformări la noi coduri de
comportament, ci ca prefacere a naturii umane prin moartea omului vechi şi
reînvierea omului nou în cadrul comuniunii sfinţilor42. Iar prin Mirungere
primim pecetea înfierii personale, printr-o legătură unică şi personală cu Sfânta
Treime, prin prezenţa Persoanei Sfântului Duh în tainele cele mai profunde ale
existenţei noastre. ,,Prin schimbarea personală a fiecărui credincios care
primeşte Mirungerea, Biserica vede o nouă posibilitate de realizare şi
manifestare a vieţii celei adevărate de comuniune întru iubire după modelul
iubirii intertreimice”43.
A urma lui Hristos nu înseamnă a renunţa la propria personalitate ci
este o atitudine profund gândită prin care creştinul încearcă să-şi formeze o

40
Christos Yannaras, Libertatea Moralei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2004, p. 146.
41
Pr. prof. dr. D. Popescu, op.cit., p. 198.
42
Ibidem.
43
Ibidem, p. 147.

15
 nouă personalitate clădită pe modelul lui Hristos. Imitarea naturii dumnezeieşti
este un act de mare înţelepciune pentru că prin ea aflăm calea spre cer care
duce la asemănarea cu Dumnezeu şi la îndumnezeire. Este de la sine înţeles că
omul nu poate ajunge la asemănarea cu Dumnezeu doar prin propria sa lucrare.
Între om şi har e nevoie în permanenţă de conlucrare (sinergie) după modelul
celor două lucrări din Hristos, ,,fundamentul ontologic al îndumnezeirii”44.
Iisus Hristos, om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit, ne-a demonstrat că
iubirea poate învinge cu adevărat moartea. Noi nu putem şti cu exactitate cât de
mult pot creşte puterile noastre. Uriaşele variaţii intelectuale, fizice şi spirituale
de la om la om ne demonstrează că limitele umane au o mare flexibilitate. Dar
tocmai pentru că omul este făcut după chipul lui Dumnezeu cel infinit, acest
fapt îl îndeamnă să-şi depăşească mereu propriile limite şi să devină şi el
infinit45.
Omul întreg trup şi suflet, existenţă personală în relaţie naturală cu
celelalte existenţe umane şi în legătură organică cu întreg universul tinde prin
constituţia lui să-şi depăşească limitele şi să devină nemuritor. Omul este o
fiinţă teologică pentru că în tot ceea ce face vorbeşte de Dumnezeu iar măreţia
lui constă chiar în destinul său hristologic, ca fiinţă restaurată de Hristos prin
unirea cu Hristos. Omul este o lume mare într-o lume mică, un macrocosmos în
microcosmos, iar prin unirea cu Hristos prin Sfintele Taine ,,se face şi el
dumnezeu prin înfiere”46.
Omul e înrudit cu Dumnezeu, spune Sf. Grigore de Nyssa, pentru că în
suflet avem chipul lui Dumnezeu şi în permanenţă stăm în relaţie cu cel care
ne-a dat viaţa aşa cum stă un fiu în relaţie cu tatăl lui, şi în această relaţie există
o comuniune vie şi personală, o aplecare a unuia spre celălalt atât dinspre
44
John Meyendorff, op.cit., p. 221.
45
Panayotis Nellas, Omul animal îndumnezeit, Deisis, Sibiu,1999, p. 71.
46
Sfântul.Simion Noul Teolog,Cuvânt etic 4, apud P.Nellas, op.cit., p. 73.

16
Dumnezeu cât şi dinspre om. Oamenii se unesc cu Hristos nu ipostatic ci prin
har sau prin energiile necreate ale Sfintei Treimi. Omul care respectă poruncile
lui Dumnezeu şi trăieşte viaţa sfinţilor pe pământ aude pe Dumnezeu vorbindu-
i ,,Eu am zis dumnezei sunteţi” (Ioan 10, 30). ,,Acel om ajunge să devină
dumnezeu şi e numit dumnezeu nu prin natură sau prin har ci prin hotărâre
dumnezeiască şi prin har”47.
Harul Sfintei Treimi este trezitorul şi amplificatorul puterilor omeneşti.
Pr. D. Stăniloae face o frumoasă şi potrivită anologie între colaborarea omului
cu harul Treimii şi cazul a doi îndrăgostiţi. Multe din trăsăturile iubirii ne pot
servi ca trepte pentru ridicarea la înţelegerea darurilor îndumnezeirii. Atunci
când iubim avem forţe sporite, nu simţim oboseală, foame sau sete. Singura
noastră dorinţă este să fim cu persoana iubită şi să facem orice pentru a-i fi pe
plac. ,,Nu ştim ce e de la noi şi ce e de la celălalt. Dar amândouă ne sunt
necesare”48. ,,Tot raporturile dintre oameni ne arată că lipsa dragostei faţă de
noi şi a noastră faţă de cineva, ne slăbeşte puterile şi ne ajută să înţelegem cum
lipsa harului ca iubire a lui Dumnezeu faţă de noi şi păcatul egoismului ţin
natura noastră adormită ca sub o vrajă rea sau deturnată de pe făgaşul ei
firesc”49. Atunci când harul divin se întrepătrunde cu natura umană în aşa fel
încât din iradierea ei de forţă nu mai putem distinge ceea ce e uman şi ce este
dumnezeiesc, această stare de mare dezvoltare spirituală pe drept cuvânt poate
fi numită îndumnezeire. Orice om poate ajunge la această stare după modelul
lui Hristos, care este Dumnezeu adevărat dar şi om adevărat. Ca om ne-a arătat
că se poate să ne înălţăm la Dumnezeu dacă avem voinţă, credinţă şi dragoste.
Deci modul cel mai sigur de a ajunge desăvârşiţi este imitarea lui Hristos,
pentru că singur El este călăuza creştinilor pe drumul virtuţii, drum pe care
47
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambiqua, PG. 91 apud John Meyendorff, op.cit., p. 221.
48
Pr. D. Stăniloae, Iisus Hristos sau Restaurarea..., p. 188.
49
Ibidem, p. 189.

17
Sfinţii Părinţi mistuiţi lăuntric de dorul de Hristos, l-au parcurs nevoindu-se
îndelung în viaţa lor pământească.
Dacă Dumnezeu este începutul şi sfârşitul oricărei bune ţinte sau scop, a
oricărei bune învăţături, atunci viaţa omului trebuie să fie o continuă reeditare a
vieţii lui Hristos. ,,Dacă pentru aceasta omul ajunge să se nască şi anume
pentru a fi părtaş al bunurilor dumnezeieşti, în chip necesar el este astfel
alcătuit încât să se poată bucura de aceste bunuri. Căci aşa cum ochiul prin
însuşirea cu care a fost înzestrat, ajunge să se împărtăşească de lumină,
atrăgând la sine prin puterea înnăscută, lumina care-i este înrudită, tot aşa era
nevoie să se amestece în firea omenească o părticică de la Dumnezeu pentru ca
datorită asemănării cu Dumnezeu să ducă dorul Aceluia cu care se înrudeşte”50.
Există o sinergie între cele două firi, umană şi divină, fără nici o
amestecare a celor două firi în Hristos. Tot aşa cum nu poate exista vreo
participare a omului la fiinţa (ousia) dumnezeiască. Aceasta este teologia
îndumnezeirii pe care o întâlnim la toţi Sfinţii Părinţi, aşa cum arată şi Sfântul
Grigore Palama: ,,Dumnezeu în desăvârşirea Sa, îi îndumnezeieşte pe cei ce
sunt vrednici de aceasta, unindu-se pe Sine cu ei , nu ipostatic, aceea a
aparţinut numai lui Hristos , nici fiinţial, ci printr-o mică parte din energiile
necreate şi din dumnezeirea necreată...totuşi ea fiind prezentă întreagă în
fiecare”51.
Prin împărtăşirea cu Hristos, omul devine şi el izvor al unei iubiri
nesfârşite pentru că se hrăneşte din iubirea dumnezeiescă nemărginită şi
veşnică. Omul ajunge un alt dumnezeu dar nu de la sine ci prin har şi prin
comuniune cu Dumnezeu; nu prin fiinţare autonomă ci prin participare
neîntreruptă la izvorul dumnezeirii. Din el ajunge să iradieze lumina ca din alt

50
Sfântul. Grigore de Nyssa, Marele Cuvânt Catehetic, p. 28.
51
Sfântul Grigore Palama, Contra lui Alchindin, apud J. Meyendorff, op.cit., p. 221.

18
soare pentru că el reflectă lumina unicului soare al existenţei care este Hristos,
Lumina lumii (Ioan 8, 12). Omul nu se confundă cu Dumnezeu şi nu-şi pierde
însuşirile firii sale pentru că nu de la sine iradiază puterile divine, ci ea
transmite doar prin formele şi organele ei, puterea divină ce îşi are izvorul
ultim în natura divină, ,,tot aşa cum înroşirea prin foc nu schimbă în foc firea
celui înroşit prin foc”52.
Hristos, Mântuitorul lumii s-a făcut om ca omul să devină dumnezeu spun
Sfinţii Părinţi. Cuvântul dumnezeiesc s-a coborât până la cel omenesc iar prin
aceasta cel omenesc a fost atras în întâmpinarea Sa până la a deveni cuvânt
revelator de dumnezeire. Ele s-au întâlnit la un punct de unde au putut înfăptui
o lucrare comună. ,,Omenitatea lui Hristos s-a ridicat la nivelul suprem al
spiritualizării datorită coborârii dumnezeirii în ea” 53 căci spune Sfântul Maxim
Mărturisitorul: ,,Întruparea lui Dumnezeu atâta îl face pe om Dumnezeu , cât
s-a făcut El pe Sine om”54.

52
Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, p. 161.
53
Pr. D. Stănioae, op.cit., p. 193.
54
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, PG.90 apud Pr.D. Stănioae, op.cit., p. 193.

19
 Concluzii

Hristos a devenit prin patimile Sale, prin Jertfa Sa pe Sfânta Cruce, după
omenitatea Sa, Domnul nostru transfigurat şi conducătorul Bisericii Sale pentru
că prin Jertfa Sa a învins şi moartea şi păcatul. Hristos a asimilat omenirea toată
prin omenitatea Sa transfigurată şi îndumnezeită. Drumul lui Hristos trebuie
să-l parcurgem şi noi prin unirea cu Hristos prin Sfintele Taine în comunitatea
Bisericii Sale, ca să devenim asemenea Lui după har. Sfântul Nicolae Cabasila
ne învaţă în acest sens: ,,...pentru a ne uni cu Hristos va trebui să trecem prin
toate câte a trecut El, să răbdăm şi să suferim toate câte a răbdat şi a suferit El...
căci, într-adevăr, de aceea ne şi botezăm, ca să ne îngropăm şi să înviem
împreună cu El, de aceea ne şi ungem cu Sfântul Mir, ca să ajungem părtaşi ai
Aceluia care a primit ungerea cea dumnezeiască, de aceea mâncăm hrana cea
preasfântă a împărtăşaniei şi ne adăpăm din dumnezeiescul potir, pentru ca să
ne cuminecăm cu însuşi Trupul şi Sângele pe care Hristos le-a luat asupra Sa
încă din pântecele Fecioarei. Astfel, cu adevărat, noi ne facem una cu Cel ce
S-a întrupat şi S-a îndumnezeit, cu Cel ce a murit şi a înviat pentru noi”55.
Scopul existenţei omului este de a atinge desăvârşirea adică de a ajunge
la asemănarea chipului după care a fost creat. Avem modelul Hristos întipărit
în inimile noastre ca o pecete de foc şi de lumină care ne determină să creştem
permanent prin lucrarea noastră liberă până la realizarea desăvârşirii noastre.
Omul fiind creat după chipul lui Dumnezeu poartă în el dimensiunea ontologică
a chipului , într-o potenţă a asemănării cu Dumnezeu-Treime după har şi nu
după fiinţă; astfel devine colaborator apropiat al lui Dumnezeu, Cel în Treime
slăvit, pentru a-şi împropria mântuirea prin unirea cu Hristos, Cel care ne-a

55
Sfantul Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, EIBMBOR, Bucureşti, 1997, p. 49.

20
eliberat din robia păcatului şi a morţii şi ne-a arătat drumul care duce la viaţa
veşnică.

BIBLIOGRAFIE

1. ***, Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de

grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1990.
2. Banu, drd. Emanuel, Har şi libertate în învăţătura ortodoxă, în ,,Studii
Teologice”, anul XXXII, nr. 1-2, 1980.
3. Bria, mgr. I. Ion, Simţirea tainică a prezenţei harului după Sfântul Simion
Noul Teolog, în ,,Studii Teologice”, anul VIII, nr. 7-8, 1956.
4. Chiţescu, prof. Nicolae; Todoran,Pr.prof. Ioan; Petreuţă,Pr.prof. Ioan,
Teologia Dogmatică şi Simbolică, manual pentru facultăţile de teologie,
vol. II, Editura Renaşterea, Cluj Napoca, 2005.
5. Costa de Beauregard, Pr. Marc-Antoaine; Stăniloae, Pr. Dumitru, Mica
dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, ediţia a II-a, traducere Maria-
Cornelia Ică jr., Deisis, Sibiu, 2000.
6. Farahat, drd. Kamal, Har şi libertate în învăţătura Sfântului Maxim
Mărturisitorul, în ,,Studii Teologice”, anul IL, nr. 6, 1987.
7. Meyendorf, John, Teologia Bizantină, traducere din limba engleză de Pr.
conf. dr. Alexandru Stan, EIBMBOR , Bucureşti, 1996.

21
8. Lossky, Vladimir, Introducere în Teologia ortodoxă, trad. de Lidia şi
Remus Rus, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1993.
9. Nellas, Panayotis, Omul – animal îndumnezeit, ediţia a II-a, traducere şi
studiu introductiv diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999.
10.Popescu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos Pantocrator, EIBMBOR,
Bucureşti, 2005.
11.Răducă, drd. Vasile, Voinţa şi libertatea la Sfântul Grigorie de Nyssa, în
,,Studii Teologice”, anul XXXV, nr. 1-2, 1983.
12.Sfântul Grigorie de Nyssa, Marele Cuvânt Catehetic, traducere din greacă
de Grigorie Teodorescu, Editura Sofia, 1998.
13.Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, traducere din limba greacă,
introducere şi note de Pr.prof. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2001.
14.Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, în Filocalia, vol.
III, traducere Pr. D. Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureşti, 1994.
15.Sfântul Nicolae Cabasila, Despre viaţa în Hristos, studiu introductiv şi
traducere din limba greacă de Pr.prof. dr. Teodor Bodogae, EIBMBOR,
Bucureşti, 2001.
16.Sfântul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice şi etice, Scrieri I,
introducere şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 2001.
17.Sfântul Vasile cel Mare, Despre Duhul Sfânt. Epistole, PSB 12, Scrieri
Partea a III-a, traducere Pr. Prof. C. Corniţescu şi Pr. Prof. T. Bodogae,
EIBMBOR , Bucureşti, 1988.
18.Spidlik, Thomas, Spiritualitatea Răsăritului creştin. Manual sistematic,
vol. I., traducere şi prezentare diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu,
1997.
19.Stăniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Iisus Hristos sau Restaurarea Omului,
Editura Omniascop, Craiova, 1993.

22
20.Idem, Natură şi Har în Teologia Bizantină, în ,,Ortodoxia”, anul XXV, nr.
3, 1974.
21.Idem, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. II, EIBMBOR, Bucureşti, 2003.
22.Yannaras, Christos, Libertatea moralei, traducere Mihai Cantuniari, Editura
Anastasia, Bucureşti, 2004.

23