Masterand anul I, IIMLRE - Fleșter Maria

Lect. univ. dr. Laurențiu Ichim

Examen Etică și integritate academică

1. De ce credeți că în Codul de etică angajamentul moral împotriva corupției apare la articolul
despre echitate. Dați exemple de bună practică pentru realizarea echității pentru munca în echipă.

Atunci când vorbim de corupție nu excludem nici educația din acest fenomen.
Cadourile și micile atenții sunt și ele încadrate la corupție căci sunt forme ale acesteia care
duc la cumpărarea notelor și a examenelor. Corupția în sistemul de învățământ are efecte
negative asupra elevilor/studenților. Corupția în sistemul de admitere la universități este
considerată în mod tradițional ca fiind una dintre zonele cele mai corupte din sectorul
educației.
Atunci când individul percepe mita ca pe o încălcare a normelor sociale (și mai ales
dacă se teme de sancțiuni - pierderea funcției) dorința de a se angaja în corupție scade
considerabil.
Corupția este abuzul de putere săvârşit în exercitarea funcţiei publice de un angajat al
administraţiei publice, indiferent de statut, structură sau poziţie ierarhică, ca să obţină un
profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, persoană fizică ori juridică.
Termenul „echitate” se referă la principiul etic și juridic care stă la baza reglementării
tuturor relațiilor sociale în spiritul dreptății, egalității și justiției, al colaborării și respectului
reciproc. De aceea apare în Codul etic angajamentul moral împotriva corupției la articolul
despre echitate. Pentru că individul se angajează să respecte toate relațiile sociale, să respecte
riguros drepturile și datoriile fiecăruia. Comportamentul inechitabil al unui individ duce la
corupție. Acolo unde există echitate se generează încredere, stabilitate, motivare. Echitatea
pentru munca în echipă se poate realiza dacă toti membri au sarcini egale, dacă toti primesc
aceleași recompense (bănești, laude, felicitări, excursii, promovări etc.), dacă individizii își
pot expune părerile sau dacă toți membri echipei sunt evaluați după aceiași descriptori.

2. Este corect să se discute despre plagiat ca furt? Dacă da, în ce sens?

Problema plagiatului nu este nicidecum una minoră și trebuie discutată ca un furt și

avută tot timpul în vedere întrucât în învățământul românesc acest fenomen a luat deja o mare
amploare.
Putem discuta această problemă ca fiind un furt deoarece chiar originea acestui cuvânt
ne trimite cu gândul la o fraudă dedusă din definiția latinescului „plagiarius” termen ce îi
definea pe aceia care răpeau oameni și îi vindeau drept sclavi.
Luarea unui bun din posesia sau detenţia altei persoane, fără consimţământul acestuia,
în scopul de a şi-l însuşi pe nedrept o altă persoană, este considerată furt. Același lucru se
poate afirma și în cazul cuvintelor, ideilor, a expresiilor a informațiilor publice, a textelor sau
a lucrărilor științifice. A cita idei care nu aparțin celui ce le citează înseamnă că și-a însușit
ceva ce nu este al său și acest lucru este sinonim cu furt, cu fraudă intelectuală dacă nu se
specifică sursa și își asumă acele idei ca fiind ale sale și se consideră plagiat. Ca expunerea
unei idei să nu fie considerată plagiat, cel care o citează trebuie să facă trimitere la sursa
originală sau să le scrie între ghilimele.