Sunteți pe pagina 1din 2

Alexandru Lăpușneanu a fost un domn al Moldovei care a domnit

între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9


martie 1568. Figura sa a fost popularizată de scriitorul Costache Negruzzi,
care l-a imortalizat în nuvela Alexandru Lăpușneanu, atribuindu-i celebrele
fraze „De mă voiu scula, pre mulți am să popesc și eu...” și „Dacă voi nu mă
vreți, eu vă vreu...”.

Cuprins

 1Prima domnie (1552–1561)


 2A doua domnie (1564–1568)
 3Boala și moartea
 4Descendenții lui Alexandru Lăpușneanu
 5Moldova în timpul lui Alexandru Lăpușneanu
 6Vezi și
 7Referințe
 8Legături externe

Prima domnie (1552–1561)[modificare | modificare sursă]


Alexandru Lăpușneanu a fost fiul nelegitim al lui Bogdan al III-lea cu Anastasia
doamna și se numea înainte de domnie Petrea stolnicul.[1]
A fost ridicat la domnie prin puterea poloneză, detronându-l pe
domnitorul Ioan Joldea (1552). A fost proclamat domn în Polonia, la
Trembowla (azi localitate în Ucraina apuseană, denumită Terebovlea): „Ci
sfătuindu-se pribegii, carii erau acolo, ca să nu vie fără cap, au rădicat domn
pe Petrea stolnicul în tîrg în Terebulea , și i-au pus numele de Alexandru vodă,
pre carele l-au poreclit Lăpușneanul, și l-au ales pribegii dintre sine.” (Grigore
Ureche - Simion Dascălul)(citat în Giurescu C. C. ș.a., op.cit.)[2]. Ioan Joldea a
părăsit Moldova, ajungând în Transilvania, unde își va întemeia familia.
Descendenții lui Ioan Joldea trăiesc și astăzi în județul Bistrița Năsăud (orașul
Năsăud și satul Mititei), Oradea, Județul Mureș, Sibiu și Cluj. Prin urmare,
Alexandru Lăpușneanu a plasat țara sub suzeranitatea Poloniei, depunând
jurământ de fidelitate, la Bacuta, regelui polonez Sigismund August și
obligându-se să-i dea, în timp de război, 7000 de călăreți moldoveni. Chiar în
ianuarie 1553 le trimite polonilor câteva mii de oșteni, împotriva tătarilor.
Această politică dusă de Lăpușneanu față de polonezi a atras asupra lui ura lui
Ferdinand de Habsburg, împăratul Germaniei, din cauză că regele Poloniei era
fratele Isabellei, regina Ungariei, care era în relații dușmănoase cu Ferdinand.
Din acest motiv, Ferdinand a încercat prin toate metodele să-l răstoarne de pe
tron.
Lăpușneanu l-a ajutat pe Mircea Ciobanul să revină la domnie în Țara
Românească, în anul 1553, de unde fusese alungat de pretendentul Radu Ilie.
Cu oastea comandată de marele vornic Nădăbaico, a contribuit la înlocuirea
aceluiași Mircea Ciobanul, acum intrat în dizgrație, cu Pătrașcu cel
Bun (februarie 1554).
Alexandru Lăpușneanu participă la campania pentru instalarea lui
Ioan-Sigismund Zápolya (și a mamei sale Isabella) în Transilvania, trecând
peste munți cu două armate în 1556.[1] Lăpușneanu urmărea să
redobândească Ciceiul și Cetatea de Baltă; dar cu tot ajutorul important
primit, Isabella și fiul ei nu s-au grăbit să restituie cele două posesiuni. A fost
nevoie de o incursiune a lui Lăpușneanu în mai 1558, în care Țara Bârsei are
serios de suferit, pentru ca dieta din Alba Iulia să hotărască restituirea
Ciceiului și Cetății de Baltă.
Și turcilor le devine suspectă domnia lui Lăpușneanul, aflat sub protecția
Poloniei, și în 1555 îl cheamă la Constantinopol. El însă nu se duce, ci trimite
niște pungi cu bani, punându-se astfel bine și cu Poarta; își întărește astfel
domnia, fiind protejat și de polonezi și de turci. Tot atunci, Lăpușneanul îi
ajută pe turci să o readucă pe tronul din Cluj pe regina Isabella (1556), care
era refugiată în Polonia.
În clipa în care era cel mai sigur pe domnia sa, este detronat de un venetic
crescut la curtea sa, Iacob Eraclide, poreclit și Despotul. Acesta, prin înșelăciuni
și intrigi, își adună o oaste de mercenari și-l învinge pe Lăpușneanul la
satul Verbia, pe râul Jijia, la 18 noiembrie 1561.[3] Lupta a ținut două zile:
17-18 noiembrie 1561. Lăpușneanu fiind înfrânt, se retrage spre Huși; de aici,
învins a doua oară, fuge la Chilia, unde îl precedase Doamna Ruxandra, care
adusese cu ea și vistieria. Mai departe, s-a dus la Istanbul.[4] Lăpușneanu este
exilat în insula Rhodos (martie 1562).

S-ar putea să vă placă și