Sunteți pe pagina 1din 10

Criminologie aplicată- curs 1

Proiectele – conditie de a intra in examen.

Teme: Forme ale reactiei sociale împotriva criminalității.

- Cu note de subsol.

Crime motivate de ură

Noțiunea a apărut in SUA la începutul anilor 1990.

Unele din primele măsuri ce au fost luate împotriva acestui tip specific de crime au
inclus:

- Pedepsirea actelor de vandalism împotriva instituțiilor religioase;


- Sancționarea violentei bazate pe discriminare;
- Pregătirea specială a celor care aplică legea;
- Prevederea de circumstanțe agravante in legea penală;
- Colectarea specializată de date, incluzând tipul infractiunii, locația, motivarea
discriminării, tipul victimei si numarul de victime, numarul făptuitorilor, rasa
acestora, apartenența la grupuri sociale.

In studiul si in motivarea crimelor motivate de ura există poziții fundamental opuse:

1. Prima, că aceste normal constituie o limitare neconstituțională a dreptului la


opinie si liberă exprimare.
2. Cea majoritară recent, conform căreia aceste fapte ar trebui să fie pedepsite mai
aspru din cauza amenințării pe care o constituie la adresa întregii comunități.

Disonanță cognitiv;

Incriminarea crimelor motivate de ură

În dreptul penal român nu există o incriminare specială a acestor infracțiuni.

Cu titlu de exemplu, în codul penal circumstanța agravantă de la art. 77 lit. h).

Alte exemple, abuzul în serviciu, instigarea publică, incitarea la ură si discriminarea.

De fapt, sfera infracțiunilor ce nu pot fi săvârșite pe motiv de ură sau discriminare este
foarte redusă.

Legea 137/2000 – art. 4 – Confecționarea, vânzarea, răspândirea...

În mod tradițional, la infracțiunile motivate de ură profilul făptuitorului este asociat


intolerantului sau persoanei care se află la marginea societății, membru al unui subgrup cultural.
Totusi, începând cu ultimele decenii, acest tip apare în forme mai variate.

1
Nu există o categorie omogenă de făptuitori, ci diferite categorii care s-ar putea încadra
în una sau mai multe din următoarele categorii:

- Teribilisti;
- Cei care văd în comiterea faptei un mod de a-si apăra teritoriul sau modul de viață;
- Cei care consideră că misiunea lor, rolul lor este de a scăpa societatea de “rău”
identificând acest rău cu tot ce este diferit față de ei; majoritatea sunt persoane tinere,
care nu își percep neapărat faptele ca fiind crime;

Persoanele vulnerabile

Nici aici nu avem o categorie omogenă, dar fac parte, în general, dintre minorități, fie
că este vorba de minorități religioase, etnice. În spațiul virtual capătă o formă specifică, ce
rezultă, în principal, din forma mai facilă a atacului, din distanțarea făptuitorului față de faptă.

Curs 2 Criminologie aplicată

Ciocnirea civilizațiilor - Samuel Hakilton.

Curs 3 crimonologuri aplicată

Teoria oportunității diferențiale are la bază inegalitatea în ceea ce privește


oportunitățile, în a atinge scopurile dictate de societate. Desi societatea stabileste aceleași
aspirații pentru toti membrii si mijloacele legale dezirabile social prin care pot fi atinse aceste
scopuri, însă nu toti membrii societății sunt capabili să le atingă, de unde rezulta 2
situații:

1. Individul eșuează si în obținerea mijloacelor pe cale ilegală, astfel încât se retrag din
mecanismul social devenind marginalizați.
2. Recurg cu succes la mijloacele infracționale ilegale devenind infractori.
Mai simplu spus, din momentul cand nu mai are posibilitatea să isi procure mijloacele de
trai, atunci exista aceste 2 posibilități.

Autorii acestei teorii susțin că indivizii ce aparțin claselor de jos si grupurilor subculturale
doresc să folosească de cele mai multe ori mijloace legale, dar se lovesc de multe ori de bariere
cum ar fi:

- Diferențe culturale;
- Disponibilitate limitată a resurselor;
- Discriminare, etc.
2
Astfel, sunt forțați să recurgă la mijloace ilegale.

Teoria are totusi unele limitări:

1. Nu s-a dovedit că în cazul delicvenței juvenile, de exemplu, aceștia ar manifesta mai


multe diferențe față de alții.
2. Nu s-a dovedit că tinerii din clasele de jos ar fi mai incapabili decât alții în ceea ce
privește educația.
3. Crimele sunt comise de cele mai multe ori de persoane cărora nu le-au lipsit
oportunitățile.
4. Nici în cazul lumii interlope teoria nu își găsește mereu aplicare, aceștia putând proveni
din toate categoriile sociale.

Teoriile învățării

Teoria că este un comportament învățat (comportament criminal).

Teoriile asociațiilor diferențiale – s-a susținut că prin această teorie se oferă o explicație
istorică sau genetică a comportamentului criminal, deoarece ia în considerare întreaga
experiență de viață a individului. Astfel, în cadrul grupului, individul absoarbe cultura grupului
si se conformează regulilor impuse de acesta.

Explicația actului criminal în această teorie are următoarele coordonate:

- Comportamentul criminal este învățat, nu este ereditar;


- Se învață în contact cu alte persoane printr-un proces complex si de lungă durată;
- Grupul este, în general, restrâns; presupune asimilarea tehnicilor de comitere a faptei,
mdar si însușirea unor atitudini, raționamente sau chiar tendinței impulsive.

Teoria subculturilor deviante are la bază ideea că există categorii si grupuri


neprivilegiate sau frustrate, denumite subculturi delicvente ale căror norme si valori sunt in
contradicție cu cele ale societății.

Aceste grupuri sunt dominate de o stare de spirit specifică, în principal sentimente de


frustrare, izolare, insatisfacție, stare determinată de dezvoltarea lor economică slabă si de
existența unor bariere si interdicții sociale.

Aceste subculturi ar avea următoarele trăsături specifice:

- Non-utilitarismul, adică scopul nu este în totdeauna procurarea de bani sau bunuri, ci


mai degrabă un mod de exprimare al solidarității; (comite o fapta pt a fi acceptat în grup,
etc.)
- Răutatea, aspectul negativ al acțiunii. Regulile subgrupului sunt în contradicție cu cel al
societății globale;
- Versatilitate – membrii grupului practică o gamă largă de activități fără a se specializa
neapărat;

3
- Autonomia grupului delicvent – grupul manifestă intoleranță față de presiunile altor
subculturi cu care vine în contact, în timp ce relațiile din grup sunt caracterizate prin
solidaritate, relațiile cu alte grupuri sau subculturi sunt ostile.

Teoriile etichetării sociale

Curs 4 criminologie aplicata

Teoriile echichetării sociale

Etichetarea unei persoane ca fiind criminal are consecințe evidente atât pentru psihicul
său, cât și pentru modul în care este perceput. Persoanele cu comportament criminal încearcă
să-și justifice faptele (de ex.: nu am avut de ales, legea este proastă, au facut și alții etc.) și
mulți dintre ei nu-și percept faptele ca fiind ilegale.

Există teoria că un act deviant nu are această calitateprin sine însuși, ci prin modul în
care societatea reacționează față de el. Se face distincția între primul act de devianță
(comportament animal) și reacția la devianță (reacția societății).

Nu au fost luate în considerare următoarele aspecte cu privire la etichetare:

- Este necesar ca noanțe de etichetare .... comportamentul să fie observat de societate;


- Asumația trebuie să fie urmată de reacție, respectiv de sancțiune;
- Rezultatul etichetării implică mai mult decât calitățile actelor criminalepresupuse
(caracteristicile presupusului făptuitor: rasă, sex, influența, rezultatul);
- Dacă efectele etichetării sunt de lungă durată, fapta trebuie să fie cu un mare impact
asupra valorii sociale.

Sociolog: “Tânărul delicvent devine rău, deoarce este definit ca rău, iar dacă nu este rău,
nu este crezut.”

Curs 5 criminologie aplicată

Prevenire si relația socială împotriva criminalității

1939 ultima execuție PUBLICĂ cu ghilotina în Franța.

4
Prevenirea se poate realiza fie prin descurajarea făptuitorului, fie prin reticența acestuia
față de comiterea crimei.

DEF: Prevenirea criminalității este un proces social permanent care presupune aplicarea
unui ansamblu de măsuri cu caracter social, cultural, politic, juridic etc destinate să
preîntâmpine săvârsirea faptelor sociale prin identificarea si înlăturarea cauzelor fenomenului
infracțional.

Prevenirea se referă si la aspecte de sau care țin de prevenirea recidivei sau chiar de
resocializare si reintegrare socială.

Noțiunea de prevenire este succeptibilă de mai multe clasificări:

1. Prevenirea generală – Caesare Beccaria: “Cu cat aplicarea legii e mai certă si mai rapida,
cu atat efectul legii este mai preventiv.”

Prevenirea criminalității prin modelul intimidant a fost înlocuită de teoriile doctrinei


pozitiviste care arătau că pentru obținerea prevenirii nu este suficientă o pedeapsă severă,
sistemul sancționator având o importantță limitată. Se afirma astfel necesitatea eliminării
cauzelor. Nu atât asprimea pedepsei, cât promtitudinea si egalitatea în aplicarea sancțiunilor
devin mai eficiente în prevenirea generală a criminalității.

2. Prevenirea specială reprezintă complexul de măsuri luate pentru a preveni săvârsirea de


fapte în domenii specifice sau de către cei care au mai săvârșit infractiuni.
3. Prevenirea primară – definită ca o strategie de bază care prin măsuri specifice,
economice, sociale, etc încearcă să anihileze atât situațiile criminogene, cât si rădăcinile
adânci ale criminalității. Ex: angajarea tinerilor, programe educaționale în scoală.
4. Prevenirea secundară – are ca obiect adoptarea unei politici penale de prevenție dusă la
îndeplinire de organismele care se confruntă în concret cu infracțiunile. (Activitatea
organelor judiciare)
5. Prevenirea terțiară – include activități destinate evitării riscului de recidivă la persoanele
care au mai săvârșit infracțiuni, incluzând tratamentul, reeducarea, resocializarea si
reinserția socială.

Curs 6 criminologie aplicată

Modele ale reacției sociale la criminalitate

Reacția socială poate fi evaluată sub 2 aspecte:

- Înainte de săvârșirea faptei;


- Dupa săvârșirea faptei.
Dupa săvârșirea faptei reacția socială se concretizează in procesul penal.

Modelul antic, in general, se bazează pe sancțiuni foarte dure si mai putin pe prevenție.
5
Modelul clasic sau modelul preventiv de politica penala, presupune in esența
următoarele aspecte:

In fata instantei trebuie sa primeze comportamentul infracțional si nu actul


-
incriminat; (in dreptul medieval nu conta ce ai facut)
- Pentru a intelege comportamentul infractorului trebuie observați factorii ereditari si
de mediu care i-au marcat evolutia;
- Trebuie înlăturată imaginea clasica a omului rezonabil, stăpân pe actele sale si liber
întotdeauna sa aleagă intre bine si rau;
- Infractorul trăiește sub imperiul legilor naturale pe care le poate descoperi numai
știința, este determinat de aceste legi si nu este întotdeauna liber sa aleagă;
- Justiția trebuie sa individualizeze pedeapsa in funcție de personalitatea infractorului
si de condițiile concrete care au determinat producerea faptei. Se considera ca nu
sistemul sancționator ar trebui sa aiba rolul principal in prevenire, ci mai degraba
luarea unor măsuri cu caracter social si economic.
Spre exemplu limitarea consumului de alcool, iluminatul străzilor, reducerea timpului
de lucru.

In modelul clasic, pedeapsa era stabilita dupa gravitatea faptei si gradul de vinovatie al
făptuitorului, reprezentând o reparație pentru răul produs. Prin urmare, odata ce pedeapsa era
executata se considera ca “datoria” condamnatului era plătită si el era reabilitat, concepție insa
care este lipsită de realism, deoarece nu tine cont de reabilitarea reala.

Modelul social –vizează prevenirea criminalității prin reducerea motivațiilor de a


săvârși fapte penale.

Este un model generos, dar care presupune mari eforturi materiale si umane, deci o
anumită bunăstare a societatii unde se aplica.

Necesita si atragerea comunitatii in procesele specifice de prevenire.

Poate fi folosit doar in societățile cu o dezvoltare echilibrata, ce nu sunt foarte stratificate


social.

Modelul situational sau tehnologic – reprezintă o cale pragmatica de reducere a


posibilităților de săvârșire a faptelor antisociale prin măsuri realiste, relativ simple si cu costuri
reduse. Exista 2 categorii de măsuri:

- Măsuri de securitate – camere de supraveghere, verificarea pasagerilor in aeroport,


iluminatul public;
- Măsuri care influentează costurile si beneficiile celor care săvârșesc infractiunea –
GPS in masina, blocarea telefonului.

Modelul curativ – a fost folosit o perioada relativ scurta intre anii ’60 si ’70 si
presupunea printre altele măsuri de tratament post-penal (dupa intervenția măsurilor penale) –
vizau adoptarea unor modalități de executare a sanctiunilor in regim de semi libertate si se pleda
pentru evitarea executării pedepselor in penitenciar.

A fost supus la unele critici:


6
- Desi aparent ideea de tratament are Conotații umaniste, in realitate ar fi contribuit
la etichetarea si izolarea infractorilor si chiar la menținerea lor pe o perioada mai
îndelungată decât ar fi necesar;
Tendința moderată presupune aplicarea unui model de politica penala care încearcă sa
concilieze resocializarea si doctrina apărării sociale formuland mai multe sugestii precum:

- Utilizarea moderată a pedepsei privative de libertate, subliniindu-se caracterul sau


subsidiar;
- Diversificarea sistemului de sancțiuni alternative si adoptarea de noi sancțiuni
precum, spre exemplu avertismentul sau blamul public;
- Acordarea unei priorități mai mari pedepsei pecuniare;
- Pastrarea măsurilor recomandate in unele domenii ale științei, cum ar fi de exemplu
in psihologie, probațiune sau suspendarea executării pedepsei;
- Diversificarea executării in regim de detenție, incluzând si mediul deschis sau regim
de semilibertate;
- Posibilitatea executării integrale a pedepsei prin munca in regim de libertate si sub
supravegherea colectivității, existând chiar tendința transformării acesteia intr-o
specie independența de pedeapsa;
- Programe de reinserție socială adecvate;
- Sporirea protecției victimei, incluzând susținere psihică, solidarizare.

Curs 7 criminologie aplicată

Teorii ale controlului social

Încearcă sa identifice motivele pentru care unii oameni nu pot rezista la factori externi
puternici si studiază acele tehnici si strategii ce reglează comportamentul uman si il conduc
către conformare, respect fata de regulile sociale datorită influentei familiei, școlii, credințelor
religioase, valorilor morale, etc.

Cu cat o persoana este mai implicată in activitățile convenționale, teoretic, cu atat mai
mare este atașamentul fata de părinți sau grupuri sociale si cu atat este mai putin probabil ca
acele persoane sa încalce regulile societatii.

Atat controlul social extern, cat si controlul pe care si-l impune individul (intern sau
responsabilitatea) sunt sisteme foarte importante de control a individului.

Folosirea echilibrata a celor 2 forme de control poate conduce la predicție si la o


prevenire mult mai eficientă.

Din acest punct de vedere, referitor la delincventa, s-a apreciat ca ea ar fi rezultatul a 3


elemente:

- Eșecului aplicării normelor de comportament permise de lege;


- Lipsei controlului social;
- Lipsei a unei reguli sociale intr-un anumit aspect al vieții.

7
A fost elaborata si teoria unei “mize in conformitate”, conform căreia toti tinerii sunt
tentați sa încalce legea, insa unii dintre ei sunt pregătiți sa riște mai mult.

De exemplu, cei care au rezultate mai bune ar risca mai mult deoarece au promisiunea
unei cariere viitoare. Astfel, dezorganizarea socială din cartierele mărginașe ar fi explicația
criminalității mai ridicate de acolo.

Cu toate acestea, dezorganizarea nu poate explica de ce un individ devine delicvent, iar


altul nu, in acelasi mediu.

Prin urmare, exista si persoane care isi mențin interesul pentru conformitate. Acest
interes sau aceasta miza este încurajată de factori interni si externi.

Factori externi:

- Viata afectiva de familie;


- Instituții funcționale;
- Norme clare si rezonabile;
- Apartenența la grup social;
- Dezvoltarea unui sens al apartenentei la proprietate, la identitate, etc.
Factori interni:

- Autocontrol;
- Torelanta la frustrare;
- Abilitatea de a depăși stări de stres emoțional;

Teoriile controlului social susțin ca oamenii comit crime cand nu au descoperit


atașamentul adecvat, cand nu sunt implicați in activități convenționale si nu respecta regulile
sociale.

Eforturile de prevenire ar trebui sa includă învățarea valorilor convenționale si găsirea


de cai pentru întărirea legăturilor individuale cu societatea.

Pe site e posibil sa fie planificarea examenelor.

DE PRINCIPIU : 18, 22, 26.02

8 martie disertatia.

Curs 8 criminologie aplicată

Criminalitatea organizata

Criminalitatea de mare violenta si crima organizata

8
Este foarte greu de dat o definiție.

Termenul de crima organizata sau prin termenul acesta intelegem activitățile


infracționale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, in scopul deturnării unor
activități publice sau instituționale, sau in scopul obținerii de venituri ilicite.

Caracteristici evidențiate se mafiei in 1950:

- Avea caracter național si cuprindea toate regiunile țării;


- Avea o conducere de grup la nivelul ei central;
- Activitățile ei vizau sectoare economice legale si ilegale;
- In acea perioada au fost identificați peste 5000 de membri;
- Persoanele care Ocupau functii cheie sau poziții cheie in cadrul fiecărei structuri sau
familii erau, in general, cunoscuți ca având antecedente penale;
- Familiile erau legate intre ele prin înțelegeri si tratate si dispuneau de o comisie cu
scopul de a soluționa diferendele pe cale pasnica;
- Aceasta organizație conducea aproape in întregime jocurile de noroc ilegale din SUA;
- Erau principalii cămătari si ulterior principalii furnizori de narcotice;
- Au avut in proprietate o mare parte din Las Vegas;
- Un număr de oficiali guvernamentali si chiar judecători au conexiuni cu astfel de
grupări;
- Grupurile de crima organizata sunt bine structurate si in cadrul lor exista o ierarhie foarte
stricta;
- In cadrul fiecărei unități sau grup, fiecare membru are anumite sarcini si responsabilități
si o specializare clara;
- Impenebrabilitate si conspirativitate ce conferă garanția si siguranta grupării ca nu
pătrunde oricine in structurile sale si ca isi poate luat propriile măsuri de siguranta;
- Capacitate de adaptare la orice situație (de multe ori in astfel de grupări sunt de religii
diferite, acolo nu au nicio problema pentru ca reușesc sa isi desfășoare activitatea
impreuna);
- Multe dintre ele au caracter transnațional si se folosesc de incapacitatea anumitor state
de a lua măsuri ferme, inclusiv legislative;
- Folosirea fara menajamente a forței pentru atingerea scopului, atat împotriva celor din
exterior, cat si împotriva celor din grup, daca încalcă regulile;

Donald Cressi: Pe baza cercetărilor a reusit sa întocmească urmatoareale reguli ale


familiilor grupărilor mafiote:

- Fii loial organizației si membrilor ei;


- Nu te amesteca in problemele celorlalți si nu fi trădător;
- Fii rațional, nu te angaja in lupte pe care nu poti sa le câștigi;
- Ei folosesc foarte mult cuvinte precum “onoare” si “justitie”: Fii onorabil si fii just,
respecta-i pe cei mai bătrâni;
- Sa fii gata sa suporti frustrarea si amenințarea, sa dovedești profesionalism si stăpânire
de sine.

9
Curs 9 criminologie aplicată

Crima organizată

Profil al membrului grupărilor criminale organizate.

Grupurile care alcătuiesc lumea interlopa sunt închise si au un grad ridicat de coeziune,
ceea ce face ca intrarea intr-un astfel de grup sa se realizeze foarte dificil.

Individul trebuie sa se supună si sa se adapteze regulilor stricte, dure ale grupului Pentru
a face parte din gruparea respectiva el trebuie sa îndeplinească anumite conditii:

• Nu isi mai desfășoară activitățile solitar;


• Trebuie sa aiba o bogata experienta in domeniul infracțional, putându-se vorbi despre
cariere infracționale;
• Faptele devin principala lui sursa de venit, chiar daca uneori desfășoară activități ca sa
mascheze sau sa ascundă veniturile;
• Prestigiul lui creste proporțional cu specializarea si chiar cu numarul de condamnări si
timpul petrecut in detenție, in penitenciar;
• Se impune in lumea interlopa si prin comportament, agresivitatea devenind o calitate;
• Capacitatea intelectuala a multora dintre ei nu trebuie sa fie pusa la îndoiala, insa, de
obicei, avem de a face cu indivizi cu puternice complexe psihice generate de grave
carente afective ce le-au marcat copilăria si adolescenta. La acestea se adaugă aditudinea
ostila a societatii si indiferenta acesteia fata de problemele lor;
• Întreruperea timpurie a activitatii școlare este resimțită, cu timpul, ca un handicap,
creându-se un complex de inferioritate in raport cu standardele generale;
• Pentru a suplini acest complex ei recurg la adoptarea unor atitudini si modele de
comportament ce le dau iluzia superiorității; isi dezvolta astfel mecanisme psihice de
aparare;
• Isi atribuie calități care, in viziunea lor, compensează carentele educative, forta, curaj,
loialitate;
• Adopta o ierarhie valorică diferită, ce le permite sa se considere superiori celorlalți
membri ai societatii;
• Aceasta “superioritate” justifica pentru ei dreptul de a comite acte criminale;
• Deposedarea de bunuri a celor cu posibilități materiale mai bune le apare, de cele mai
multe ori, ca un act de dreptate, de justitie;
• Punctul final al evoluției lor este adoptarea modului de viata interlop, devenind indivizi
cu un mod special de a privi lucrurile, de a acționa si cu valori diferite;
• Unii dintre ei devin “profesionisti”, foarte specializați, cu toate ca printre ei întâlnim si
criminali situationali;
• Majoritatea isi formează deprinderi tehnice si se asteapta ca la un moment dat sa execute
pedepse privative de libertate;
• Influenta liderilor grupării este foarte mare, putând fi comparata uneori cu influența pe
care o are liderul unei grupări religioase;

2 subiecte largi care sa permită abordarea.

(Vedem unde a dat mai in detaliu)

10