Sunteți pe pagina 1din 21

CUM FUNCŢIONEAZĂ O CLĂDIRE

1.1 NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Noul concept al dezvoltarii durabile determina o abordare diferita de cea


clasica, cu care suntem obisnuiti, atunci când este vorba de o cladire. În prezent,
cladirea este considerata ca un organism într-o evolutie continua, care în timp trebuie
tratat, reabilitat si modernizat pentru a corespunde exigentelor stabilite de utilizator
într-o anumita etapa. De mare actualitate sunt analizele si interventiile legate de
economia de energie în conditiile asigurarii unor conditii de confort corespunzatoare.
Acest aspect a fost denumit eficientizarea energetica a cladirii. În paralel cu
reducerea necesarului de energie, se realizeaza doua obiective importante ale
dezvoltarii durabile, si anume, economia de resurse primare si reducerea emisiilor
poluante în mediul înconjurator.

Sporirea eficientei energetice se poate realiza pe mai multe cai, de la educarea


utilizatorilor cladirii în spiritul economiei de energie, la interventii ce sunt la
îndemâna multora si pâna la efectuarea unei expertize si a unui audit energetic în
urma carora expertii recomanda o serie de solutii tehnice de modernizare. Aceste
solutii depind de tipul, vechimea si destinatia cladirilor si se constituie în ceea ce se
numeste reabilitarea sau modernizarea cladirii.

Reabilitarea/modernizarea termica a unei cladiri reprezinta îmbunatatirea ei


în scopul mentinerii caldurii la interior. Aceasta presupune adaugarea de izolatie
termica, etansarea, îmbunatatirea sau chiar înlocuirea ferestrelor si a usilor, precum
si îmbunatatirea echipamentelor si instalatiilor cu care este dotata cladirea.
Reabilitarea termica înseamna si implementarea de masuri de eficienta energetica în
toate activitatile de renovare si reparatii ale cladirii.

Eficientizarea energetica a cladirilor reprezinta o prioritate de prim rang,


având în vedere slaba calitatea a majoritatii constructiilor existente, fie vechi, fie
ieftine. Pe de alta parte, costurile legate de reabilitarea termica a unei cladiri sunt mai
mici decât costurile legate de instalarea unei capacitati suplimentare de energie
termica pentru încalzire. În România, consumurile energetice pentru sectorul
populatiei sunt la nivelul a 40% din consumul total de energie al tarii, iar ponderea
aceasta s-a constatat mai mult sau mai putin peste tot în lume.

Cladirile civile, în care utilizatorul principal este omul, pot fi împartite în doua
mari categorii:

cladiri de locuit, camine, hoteluri

individuale - case unifamiliale, cuplate, însiruite -

cladiri cu mai multe apartamente, multietajate de tip bloc cu apartamente

cladiri publice sau tertiare (cladiri cu alta destinatie decât locuinte)

spitale, crese, policlinici


cladiri pentru învatamânt (crese, gradinite, scoli, licee, universitati) si sport

cladiri social-culturale (teatre, cinematografe, muzee)

institutii publice (magazine, spatii comerciale, sedii de firme, birouri, banci) si


alte cladiri industriale;

Cladirile cu alta destinatie decât cea de locuire se împart dupa modul de


ocupare în cladiri cu ocupare continua si cu ocupare discontinua, iar dupa clasa de
inertie termica în cladiri de clasa de inertie mare, medie sau mica.

Functiunea cladirilor civile este aceea de a crea în interior un climat


confortabil, indiferent de sezon. În acest sens, elementele de constructie care
alcatuiesc anvelopa unei astfel de cladiri trebuie astfel concepute încât sa asigure în
interiorul încaperilor conditii corespunzatoare de confort higrotermic, acustic,
vizual-luminos, olfactiv-respirator. Notiunea de confort trebuie sa sugereze crearea
unui mediu corespunzator desfasurarii vietii normale.

Confortul higrotermic se traduce în nivele de temperatura si umiditate usor de


suportat. El se realizeaza cu consum de energie, fie pentru încalzirea spatiului utilizat
(iarna), fie pentru racirea lui (vara). Din acest motiv, confortul higrotermic reprezinta
componenta de confort direct legata de notiunea de eficienta energetica a cladirii în
sensul ca se urmareste atingerea lui cu consumuri energetice minime.

Starea de confort termic dintr-o încapere se realizeaza în conditiile în care cel


putin 90% din utilizatori nu pot indica daca ar prefera o ambianta mai calda sau mai
rece. Identificarea exigen& 21321o1419v #355;elor de performanta asociate realizarii
cerintelor de confort termic ale utilizatorilor se face analizând atât aspectul obiectiv
legat de necesitatea mentinerii temperaturii interne a corpului omenesc în jurul
valorii de 37oC, cât si aspectul subiectiv care se refera la metabolismul, sistemul
termoregulator si sensibilitatile proprii fiecarui organism.

De la orice produs de tip "cladire" ceea ce se asteapta în final este un raspuns


corespunzator la toate cerintele/exigentele utilizatorilor formulate de cei implicati în
utilizarea ei. Formularea cerintelor utilizatorilor nu se poate face decât în termeni
calitativi cu referire la cladire în ansamblul ei. În acest sens, se prezinta un mic
dictionar de termeni consacrati:
exigenta utilizatorului = Enuntarea unei necesitati fata de cladirea (constructia)
ce trebuie utilizata.
cerinta de calitate = Exprimarea calitativa a caracteristicilor cladirii (în
ansamblu, sau a partilor componente) pe care aceasta trebuie sa le îndeplineasca
pentru a satisface exigentele utilizatorilor, tinând seama de diversii agenti care
actioneaza asupra cladirii.
conditie tehnica = Exprimarea si detalierea în termeni tehnici de performanta a
cerintei de calitate.
criteriu de performanta = Caracteristica ce trebuie luata în considerare la
detalierea si cuantificarea conditiilor tehnice în cantitati denumite "niveluri de
performanta"
nivel de performanta = valoare impusa pentru un anumit criteriu de
performanta în functie de conditiile tehnice, influenta agentilor care actioneaza
asupra constructiilor.
performanta = comportarea unui produs în raport cu utilizarea sa; Prin produs
se poate întelege cladirea în ansamblu sau orice parte a acesteia.
constructie = lucrare legata de teren, executata cu diverse materiale, pe baza unui
proiect, având destinatie precizata (constructii civile, industriale, ingineresti)
cladire = constructtie având ca scop realizarea unor spatii închise ce adapostesc
activitati umane si/sau procese tehnologice
element component = produs realizat ca unitate distincta, destinat a fi încorporat
în cladire pentru a îndeplini una sau mai multe functiuni specifice.
subsistem al cladirii = grupare de elemente componente care îndeplinesc
împreuna una sau mai multe functii necesare satisfacerii exigentelor
utilizatorului.
ansamblu = reunirea mai multor elemente componente care asigura realizarea
unei functiuni.
Cerinte de calitate ale unei cladiri sunt, în esenta, urmatoarele:
A. Rezistenta si stabilitate
B. Siguranta în exploatare
C. Siguranta la foc
D. Igiena, sanatatea oamenilor, refacerea si protectia mediului
E. Izolatie termica, hidrofuga si economia de energie
F. protectia împotriva zgomotului

Nivelul protectiei termice al cladirilor care alcatuiesc fondul existent de cladiri,


corespunde, independent de sistemul structural utilizat, specificatiilor si exigentelor impuse de
standardele privind calculul higro- si termo-tehnic. Deci, corespunzator fiecarei generatii de
astfel de standarde, precum si nivelului tehnologic specific respectivei perioade, exista grupe
de cladiri având acelasi nivel de protectie termica, indiferent de materialele utilizate pentru
alcatuirea anvelopei cladirilor. Nivelul protectiei termice a cladirilor a progresat pe masura ce
au evoluat prescriptiile tehnice specifice. Nivelul de termoizolare asigurat pe baza
metodologiei standard este reflectat în valorile rezistentelor termice specifice ale elementelor
de constructie (pereti exteriori, terase, plansee peste subsol), în câmp curent, medii ponderate
sau corectate cu influenta puntilor termice.

Principalele sisteme constructive practicate pentru cladirile existente au fost


urmatoarele:
Cladiri integral prefabricate, cu regim de înaltime preponderent de 5 niveluri, dar si 9
niveluri, construite între anii 1960-1990 într-un volum de 1,2 milioane apartamente (cca
37% din total).
Cladiri cu structura mixta, cu cadre si pereti structurali din beton armat, având peretii
exteriori din zidarie de BCA sau cu panouri prefabricate de fatada, cu regim de înaltime
de 5 si 9 niveluri.
Cladiri cu pereti din beton armat, realizati cu utilizarea cofrajelor glisante si cu structura
de rezistenta din cadre de beton armat monolit având magazine la parter - într-un numar
relativ mic.
Cladiri cu structura din zidarie de caramida, cu regim de înaltime de 2...4 niveluri.
Cladiri cu pere ti din lemn, paianta sau chirpici.
Majoritatea cladirilor a avut regim de înaltime de 5 niveluri, iar un procent de 15-25 %
de 9 niveluri, numarul apartamentelor din cladiri cu regim de înaltime de 2 si 4 niveluri fiind
relativ redus.

O casa bine izolata este confortabila, silentioasa si acumuleaza mai putin praf
si polen la interior. Orice activitate de îmbunatatire mentine cladirea într-o forma
mai buna, prelungindu-i durata de viata si marindu-i valoarea. Investitiile contribuie
la scara mai mare si la economisirea resurselor primare de energie, precum si la
diminuarea poluarii mediului prin emisiile de gaze inerente procesului de producere
a energiei.

Întelegerea modului în care functioneaza o cladire, atât din punctul de vedere


al constructiei cât si din punctul de vedere al echipamentelor si instalatiilor care o
deservesc, este esentiala pentru identificarea strategiilor ce trebuiesc adoptate pentru
reabilitarea sa energetica. Scopul acestui capitol este acela de a prezenta sumar
modul în care o cladire functioneaza ca un sistem, cu multiple fluxuri si
componenete interconectate. Fiecare parte a cladirii este legata de toate celelalte
parti, iar orice schimbare produsa într-un loc are efecte în alt loc. În orice interventie
de reabilitare, fortele care se manifesta într-o cladire trebuiesc mentinute în
echilibru: sarcina structurala, efectele vântului si vremii, fluxurile de umiditate,
caldura si aer. De exemplu, adaugarea de izolatie termica sau bariere de vapori si aer
afecteaza conditiile de umiditate, ventilare si aerul necesar arderii în instalatiile de
încalzire.

Strategiile de reabilitare energetica a unei cladiri trebuie sa tina seama de


asigurarea la interior a conditiilor de confort, sanatate si siguranta pentru toti
utilizatorii cladirii. Caracteristicile materialelor de constructie si reabilitare,
procedurile de instalatare si tehnicile de constructie sunt în mod normal specificate în
coduri si standarde, cu accent pe problemele de sanatate si siguranta, precum
ventilatia si protectia împotriva incendiilor. Din acest motiv, daca masurile de
reabilitare nu pot fi implementate de catre chiar utilizatorii sau proprietarii cladirii,
este recomandat sa se apeleze la specialisti. În continuare se prezinta câteva aspecte
legate de modul în care functioneaza o cladire, atât prin constructia propriu-zisa, cât
si prin echipamentele si instalatiile din dotare, cu accent pe schimburile energetice si
pe posibilitatile de economisire a energiei consumate.

1.1 ANVELOPA CLĂDIRII

Cladirea reprezinta un ansamblu de camere, spatii de circulatie si alte spatii


comune, delimitat de o serie de suprafete care alcatuiesc anvelopa cladirii si prin care
au loc pierderile de caldura.

Anvelopa unei cladirii este alcatuita din totalitatea suprafetelor elementelor de


constructie perimetrale, care delimiteza volumul interior (încalzit sau racit), de mediul
exterior sau de spatiile neconditionate din exteriorul cladirii. Anvelopa cladirii separa volumul
interior al cladirii de :
- aerul exterior;
- sol (la placi în contact direct cu solul, amplasate fie peste cota terenului
sistematizat, fie sub aceasta cota, precum si la peretii în contact cu solul);
- încaperi anexa ale cladirii propriu-zise, neîncalzite sau mult mai putin încalzite,
separate de volumul cladirii prin pereti sau/si plansee, termoizolate în mod
corespunzator (exemplu: garaje, magazii, subsoluri tehnice sau cu boxe, pivnite,
poduri, camere de pubele, verande, balcoane si logii închise cu tâmplarie
exterioara, s.a.);
- spatii care fac parte din volumul constructiv al cladirii, dar care au alte functiuni
sau destinatii (exemplu: spatii comerciale la parterul cladirilor de locuit, birouri,
s.a.);
- alte cladiri, având peretii adiacenti separati de cladirea considerata, prin rosturi.
Anvelopa reprezinta învelisul care protejeaza interiorul casei împotriva
vântului, ploii si ninsorii; în plus, ea confera suportul structural pentru pereti si
acoperis, protejeaza structura împotriva deteriorarii, permite utilizarea luminii
naturale, precum si accesul în si înafara cladirii. O abordare globala a anvelopei
reprezinta cheia unei izolari termice peformante. Pentru o izolare
eficienta a anvelopei, trebuie luate în consideratie toate componentele
sale. În practica, însa, nu este atât de simplu, având în vedere ca aceste
componente trebuie sa satisfaca exigente diverse si variate
(transparenta, mobilitate, caracteristici mecanice). O izolare echilibrata
a tuturor componentelor este de multe ori însa imposibila.

În cele din urma, rolul anvelopei este acela de a separa mediul controlat,
confortabil de la interior de vremea de afara. Mentinerea conditiilor dorite la interior
se realizeaza prin controlul fluxurilor de caldura, aer si umiditate între interiorul si
exteriorul cladirii. Prezenta acestor fluxuri este ilustrata în Figura 1.1, unde se
deosebesc fluxurile de caldura, , de fluxurile de aer si umiditate realizate prin
ventilatie, .

1.2.1 Anvelopa si fluxul de caldura

O conditie importanta pentru realizarea confortului interior o reprezinta


dotarea cladirii cu un sistem de încalzire care sa furnizeze caldura pe perioada
sezonului rece. Caldura furnizata trebuie sa fie mentinuta la interiorul cladirii, astfel
încât consumul de energie al sistemului de încalzire sa fie minim necesar. Dar
caracteristica transferului de energie termica (sau caldurii, numita popular "transfer
de caldura") este aceea ca el este generat de orice diferenta de temperatura si poate
avea loc în orice directie.

Multa lume crede poate ca, datorita aerului cald care se ridica, cea mai mare
parte a caldurii se pierde prin acoperis. Aceasta nu este neaparat adevarat. Caldura
"curge" de la orice suprafata mai rece spre una mai calda, fie în sus, fie în jos, fie pe
laterala. O camera încalzita plasata peste un garaj neâncalzit va pierde caldura prin
podea. În mod similar, pierderile de caldura pot apare prin pereti - în subsol sau
deasupra solului. Este rolul anvelopei cladirii de a controla fluxul de caldura între
mediul sau interior si cel exterior.

Mecanismele (sau modurile) de transfer al caldurii sunt conductia termica,


convectia termica si radiatia termica. Fluxul de caldura prin anvelopa se poate realiza
prin unul, doua sau toate cele trei moduri.
Conductia termica apare într-un mediu stationar (fie el solid, lichid sau
gazos) prin transferul de energie microscopica de la particulele componente
(molecule, atomi) cu viteze mari spre cele cu viteze mici, ca urmare a ciocnirilor
inerente dintre particule. Ca urmare, conductia termica se realizeaza mai bine
prin solide si lichide decît în gaze, unde densitatea de particule este scazuta.
Materialele izolatoare termic au adesea o structura poroasa, cu spatii umplute cu
aer, reducând astfel fluxul de caldura prin anvelopa. Proprietatea materialelor de
a transfera caldura prin conductie se numeste conductivitate termica, iar valorile
ei sunt dependente de temperatura. În literatura de specialitate sunt prezentate
valori sau expresii de calcul pentru conductivitatea termica a majoritatii
materialelor utilizate în inginerie.
Convectia termica apare intre o suprafata si un fluid în miscare, realizându-se
prin actiunea combinata a conductiei termice prin fluid si a miscarii macroscopice
de ansamblu a fluidului. Aceasta din urma este în mare parte responsabila de
transportul de energie microscopica între suprafata si fluid. Într-o încapere
neizolata, de exemplu, aerul "culege" caldura de la peretele cald, apoi circula,
ajungând la peretele rece prin care ea se pierde. O parte a caldurii se transfera si
prin amestecarea aerului cald cu aer rece. Convectia termica este de doua feluri:
convectie fortata, atunci când miscarea fluidului este impusa cu mijloace
mecanice (cu pompe, ventialatoare etc.) sau naturale îndepartate (vânturile); si
convectie naturala, atunci când miscarea fluidului se naste natural din diferentele
de densitate generate de diferentele de temperatura locale (fluidul mai cald urca,
iar cel rece coboara, formându-se asa numitii curenti convectivi).
Radiatia termica reprezinta energia emisa sub forma undelor
electromagnetice, ca urmare a modificarilor intervenite în configuratia eelctronica
a corpului emitor. Radiatia termica se manifesta la orice nivel de temperatura si,
spre deosebire de conductie si convectie, nu necesita un mediu transportor. Sunt
situatii în care radiatia termica este mica, chiar neglijabila, în comparatie cu
celelalte moduri de transfer (la diferente mici si medii de temperatura), sau sunt
situatii în care radiatia termica este dominanta (la diferente mari de temperatura,
precum radiatia incidenta de la soare, sau pe timp de noapte spre spatiul
atmosferic îndepartat). Daca o persoana sta în fata unei ferestre reci, ea pierde
caldura si simte frig, chiar daca temperatura aerului la interior este ridicata.

Controlul fluxului de caldura prin anvelopa se realizeaza prin intermediul unui


material izolator termic. Acesta înveleste anvelopa cladirii pentru a-i reduce
pierderile de caldura spre exterior. Aerul în repaus nu este bun conductor termic,
astfel ca el reprezinta în principiu un izolant relativ bun. Însa, în spatii mai mari,
precum cavitatile din pereti, caldura se poate pierde totusi prin convectie si radiatie.
Rolul izolatiei este exact acela de a diviza volumul de aer în compartimente suficient
de mici pentru a împiedica formarea curentilor convectivi, aerul ramânând în repaus.
În acelasi timp, materialul izolator reduce radiatia de la o suprafata la alta a
compartimentului cu aer.

Cu ani în urma, când tipurile de izolatii erau extrem de limitate, masura


eficientei stratului izolator era grosimea lui. Azi, izolatiile se aleg functie de rezistenta
lor termica, proprietate definita ca , prin analogie cu rezistenta electrica a unui
conductor . Cu cât rezistenta termica este mai mare, cu atât fluxul de caldura prin
material este mai mic. O izolatie sau alta poate avea grosimi diferite, dar atâta timp
cât rezistenta lor termica este aceeasi, ele vor controla în mod egal pierderile de
caldura. În ghidurile de profil sunt listate toate materialele de constructie si de
izolatie împreuna cu rezistenta lor termica.

O izolatie termica functioneaza bine, daca este montata corespunzator în pod,


subsol si pe peretii exteriori. Desi tehnologia de montaj este relativ complexa si
specifica locului si nu face obiectul lucrarii de fata, se pot indica urmatoarele
recomandari generale:
Izolatia trebuie sa umple spatiul complet si uniform. Orice portiuni goale sau
colturi vor permite aparitia convectiei termice, capabile sa by-paseze complet
izolatia.
Puntile termice trebuiesc evitate oriunde este posibil. Dupa cum sugereaza si
numele, puntea termica reprezinta o portiune de anvelopa cu rezistenta termica
conductiva mai mica, permitând astfel transferul preferential al caldurii prin acea
portiune (de exemplu, o grinda în perete). Atunci când izolatia se aplica peste una
din fetele puntii termice, ea actioneaza ca o bariera, blocând fluxul de caldura.
Izolatia trebuie sa aibe grosimea permisa de marimea spatiului si, atunci când
este formata din material moale si poros, ea trebuie sa aibe densitatea
corespunzatoare pentru a forma rezistenta termica necesara.

Marimea izolatiei termice se alege functie de mai multi factori:


Normativele în domeniul reabilitarii termice a cladirilor pot cuprinde specificatii
asupra grosimii izolatiei care trebuie adaugate.
Starea si grosimea izolatiei existente impun grosimea si felul izolatiei care trebuie
adaugate.
Modul în care este construita casa determina câta izolatie poate fi practic
adaugata.
Derularea altor lucrari de reabilitare poate permite re-izolarea casei la un nivel
superior.

1.2.2 Anvelopa si fluxul de aer

Printre alte probleme, mentionate mai jos, schimbul de aer prin anvelopa
poate reprezenta o sursa importanta de pierdere termica. Deoarece aerul cald poate
contine cantitati mari de vapori de apa, fluxul de aer este de asemenea principalul
mijloc prin care umiditatea strabate anvelopa. În conditii de iarna, aerul este fortat sa
treaca prin anvelopa cladirii. Aerul care iese transporta caldura si umiditate, iar aerul
care intra este uscat si creeaza curenti neconfortabili.

Pentru ca aerul sa traverseze anvelopa cladirii, trebuie sa existe un spatiu gol


(o gaura - usa, fereastra deschise - un orificiu, o fanta) si o diferenta de presiune între
interiorul si exteriorul anvelopei. Diferenta de presiune poate fi cauzata de orice
combinatie între:

vânt,

diferenta de temperatura care conduce la fenomenul de stratificare termica pe


verticala, cunocut ca efect de cos,

echipamente dotate cu arzatoare sau ventilatoare de aerisire.


Efectul de vânt apare atunci când vântul sufla spre cladire, iar în punctul de
impact cu peretele energia cinetica se transforma în energie potentiala de
presiune (se aplica aici bine-cunoscuta lege a lui Bernoulli). În modul acesta,
presiunea aerului creste pe partea dinspre care sufla vântul, iar aerul este fortat sa
patrunda în cladire. Pe de alta parte, presiunea aerului pe fata opusa a cladirii
scade datorita antrenarii de catre vânt a aerului lateral cladirii, iar aerul din
cladire este fortat sa iasa afara.
Efectul de stratificare apare în casele încalzite, unde aerul cald, de densitate mai
mica, urca si se destinde, creînd la partea de sus a cladirii o presiune mai mare.
Aerul scapa afara prin fisurile din plafon si prin crapaturile din jurul ferestrelor de
la etajele superioare. O data cu ridicarea aerului cald, în partea de jos a cladirii se
creeaza o usoara depresiune care forteaza aerul exterior sa patrunda la interior
prin orice neetanseitate sau deschidere din anvelopa.
Efectul de ardere si ventilare se datoreaza echipamentelor si instalatiilor cu
procese de ardere a unui combustibil, fie el lemn, petrol sau gaz natural. Procesul
de ardere necesita mai mult aer care sa permita oxidarea elementelor chimice
combustibile, fapt pentru care se prevad modalitati de asigurare a acestui aer în
exces (de exemplu, ventilatoare sau cosuri cu tiraj corespunzator). Sobele deschise
sau semineele trebuie sa evacueze gazele de ardere, nocive pentru sanatate, iar
odata cu ele se evacueaza si mult aer. Aerul acesta trebuie înlocuit pentru
mentinerea presiunii din interior, asa ca, prin anvelopa, patrunde aer proaspat
din exterior. Din acest motiv, încaperile dotate cu sobe sau seminee au curenti de
aer mai intensi decât celelalte.

La fluxul de aer prin anvelopa cladirii pot contribui si ventilatoare mici de


bucatarie sau baie, ventilatoare mai mari din sistemul central de aerisire, gratare
amplasate pe sobe, uscatoare de rufe sau alte ventilatoare de aerisire existente în
cladire.

Controlul fluxului de aer între interior si exterior asigura multe


avantaje, precum:

Economie de bani si energie

Cladire mai confortabila fara zone reci si curenti de aer.

Protectia materialelor cladirii împotriva stricaciunilor cauzate de umiditate

Un spor de confort, sanatate si preotectie, se elimina aerul uzat si îmbâcsit si se


asigura aerul în exces necesar pentru realizarea în siguranta a proceselor de
ardere.

O cladire mai curata si mai calma.

Controlul fluxului de aer implica trei activitati simple, care trebuie realizate deodata:

Prevenirea scurgerilor necontrolabile de aer prin anvelopa,

Asigurarea aerului proaspat si evacuarea aerului uzat,


Asigurarea tirajului si aerului de ardere necesar arzatoarelor din dotarea casei
(seminee, aragaz, cazan de apa calda).

Pentru a fi eficienta, izolatia termica trebuie sa includa spatii mici de aer nemiscat. De
aceea, ea trebuie protejata împotriva vântului ce sufla dinspre exterior, dar si
împotriva scaparilor de aer dinspre interior.

Bariera de vânt este amplasata pe partea din exterior a anvelopei pentru a


proteja izolatia de aerul atmosferic în miscare. Uneori, anvelopa este îmbracata în
placi de carton tratat sau alefina care, pe lânga rolul de material de constructie,
actioneaza si ca bariere de vânt.

Bariera de aer blocheaza aerul din interior si-l împiedica sa iasa în exterior.
Prin aceasta, bariera de aer îndeplineste doua functii importante:

reduce pierderile de caldura prin împiedicarea circulatiei de aer prin anvelopa


(aerul cald care iese este înlocuit de aer rece din exterior);

protejeaza izolatia si structura de rezistenta împotriva stricaciunilor cauzate de


umezeala atunci când vaporii de apa condenseaza în ansamblul anvelopei.

Bariera de aer poate fi instalata oriunde în anvelopa; ea poate fi chiar


combinata cu bariera de vânt, amplasata deci la exteriorul anvelopei. De obicei, însa
bariera de aer este instalata pe partea din interior a anvelopei, acolo unde poate fi
mentinuta calda. Astfel, materialul din care este confectionata bariera poate fi ferit de
temperaturile extreme din timpul iernii sau verii, ceea ce îi sporeste durabilitatea. Pe
de alta parte, este împiedicata circulatia aerului prin perete, iar pierderile de caldura
prin convectie sunt reduse semnificativ. În varianta de amplasare la interior, bariera
de aer poate fi combinata cu bariera de vapori.

Pentru a fi eficienta, bariera de aer trebuie sa fie:

rezistenta la miscarea aerului,

suficient de rigida si rezistenta pentru diferentele de presiune,

continua, prin etansarea tuturor îmbinarilor, muchiilor, golurilor sau fisurilor.

Datorita numeroaselor componente care alcatuiesc anvelopa unei cladiri (precum:


pereti, fundatii, usi, ferestre, acoperis), este imposibil ca bariera de aer sa fie alcatuita
dintr-un singur material care sa înveleasca complet cladirea. De fapt, bariera de aer
reprezinta un sistem alcatuit din multe componente care sunt legate unele de altele.
Mai jos, sunt descrise câteva componente tipice pentru bariera de aer:

Foi de polietilena sau tencuiala - pentru suprafatele mari (pereti, plafoane)

Ferestre, usi, trape, aerisiri cu clapa - incluse în constructie din alte considerente
specifice,

Praguri, profiluri metalice de rame la ferestre - în fapt, elemente de constructie,


Calafatuiala (etansare cu ipsos), garnituri de tot felul, benzi adezive - etanseaza
îmbinarile componentelor pentru a asigura continuitatea barierei de aer.

În cazul în care anvelopa este suficient de etansa, rezultatul unei renovari majore
sau caracteristica unei constructii noi de calitate, controlul fluxului de aer trebuie în
mod obligatoriu completat cu sisteme de aerisire si ventilare.

A nu se uita ca o cladire complet etansa este nesanatoasa, periculoasa


chiar.

Ventilarea controlata. Cladirile mai vechi sunt ventilate prin scurgerile


necontrolate de aer ce au loc la deschiderea ferestrelor si usilor, ceea ce nu este
întotdeauna confortabil si eficient. Pe vreme rece si vântoasa, poate intra prea mult
aer din exterior, cauzând curenti neplacuti si scaderea temperaturii interioare (sau
cresterea costurilor cu caldura suplimentara necesara). Pe de alta parte, toamna sau
primavara, nu se asigura uneori suficient aer proapat.

În cazul în care bariera de aer exista si este continua, schimbul necesar de aer
se poate realiza pe toata durata anului printr-un sistem controlat de ventilare. Un
sistem de ventilare controlata are, în esenta, patru componente:

un mijloc de evacuare a aerului uzat si a vaporilor de apa în exces,

un mijloc de asigurare a aerului proaspat

un mod de distribuire a aerului proaspat în întreaga cladire,

elemente de control pentru sistemul de ventilare.

Multe dintre cladiri au deja componente ale sistemului de ventilare, punându-


se doar problema completarii lui cu elementele lipsa. Astfel, evacuarea aerului uzat
poate fi asigurata prin ventilatoare mici amplasate în bucatarii si bai, acolo unde
umiditatea este mare. Uscatoarele de rufe au de cele mai multe ori conducte de
evacuare conectate la exterior. Asigurarea aerului proaspat poate fi realizata în
cladirile dotate cu sisteme de încalzire prevazute cu circulatie fortata de aer prin
instalarea unei tubulaturi conectate la exterior si actionarea la turatie redusa a
ventilatorului sistemului de încalzire chiar si în absenta încalzirii. În cazul în care
cladirile au radiatoare individuale în încaperi, se poate instala un sistem central de
alimentare cu aer, cu tuburi catre fiecare camera si un ventilator care sa asigure
circulatia aerului. Acest sistem se potriveste cel mai bine caselor mici sau cabanelor.
În sezonul rece, însa, aerul rece din exterior trebuie preâncalzit sau temperat prin
amestecarea cu aer cald de la interior. Elementele de control sunt de obicei montate
pe partea de evacuare a sistemului; partea de alimentare raspunde pasiv prin simpla
înlocuire a cantitatii de aer evacuat. Una dintre metodele de control utilizeaza
umiditatea ca indicator al cantitatii de aer necesar a fi evacuate. În mod uzual, se
realizeaza o setare automatizata a ventilatorului de evacuare, cu posibilitatea de
interventie manuala pentru cazuri deosebite precum gatit, dusuri sau prezenta mai
multor persoane.

În cazul cladirilor noi, foarte etanse, se recomanda o capacitate de ventilare de


½ schimburi de aer pe ora. Aceasta înseamna ca, numai prin ventilare mecanica,
jumatate din volumul de aer al cladirii este înlocuit cu aer exterior în decurs de o ora.
Volumul de aer schimbat este însa si mai mare, având în vedere ca scurgerile
necotrolate se aer prin anvelopa nu pot fi eliminate practic complet. În cazul
cladirilor mai vechi, scurgerile necontrolate de aer ramân semnificative chiar si dupa
executia unor lucrari majore de renovare si reabilitare. Ca urmare, capacitatea de
ventilare controlata necesara este ceva mai mica. Un indiciu clar de apreciere a
necesarului de ventilare suplimentara îl constituie nivelul de umiditate si aparitia
condensului. În general, daca pe ferestrele cu geam dublu apare condens doar în
cazul cîtorva zile foarte reci, atunci se poate aprecia ca nivelul de ventilare al cladirii
este satisfacator. O ventilare mai intensa poate fi necesara chiar daca umiditatea nu
este foarte ridicata, dar exista alte surse de poluare precum fumatul sau alte
îndeletniciri (lucru la traforaj, masina casnica de tesut, etc.) Permeabilitatea (sau
etansarea) cladirii la aer se poate masura cu ajutorul unor teste speciale, precum cele
cu gaz trasor sau usa suflanta (vezi §5.4).

Asigurarea aerului de ardere. O instalatie de ardere cuprinde un dispozitiv ce


arde combustibil. Exemple de instalatii de ardere sunt: cuptoare, seminee, sobe cu
gaz, sobe cu lemne, boilerele cu gaz pentru apa calda, uscatoare cu gaz, toate sunt
instalatii cu ardere ce pot intra în dotarea unei cladiri. Aceste instalatii necesita aer *
pentru oxidarea elementelor chimice combustibile (C, H2, S) si pentru alimentarea
tirajului la cosul care evacueaza gazele rezultate din ardere (CO 2, CO, H2O, SO2,
O2,exces , N2 ). Cladirile mai vechi, neprevazute cu o bariera de aer etansa, asigura în
mod obisnuit suficient aer prin fisurile si orificiile existente în anvelopa. La cladirile
mai etanse sau acolo unde exista mai multe instalatii ce necesita aer (ventilatoare,
sisteme de evacuare, seminee), este posibil ca circulatia aerului dinspre exterior sa fie
insuficienta, sau chiar inversata. Acest din urma caz pune probleme serioase de
sanatate si siguranta, deoarece inversarea tirajului la cos înseamna evacuarea gazelor
de ardere nocive la interiorul cladirii. Ca urmare, un bun control al fluxului de aer
trebuie sa asigure cu precadere conditii optime de functionare pentru toate
instalatiile cu dispozitive de ardere.

1.2.3 Anvelopa si fluxul de umiditate

Umiditatea cauzeaza farâmitarea betonului, putrezirea lemnului, cojirea


vopselii, poate strica tencuiala si distruge covoarele. Sub toate formele sale,
umiditatea reprezinta o cauza majora de distrugere a componentelor unei cladiri.

Umiditatea poate apare sub forma de solid, lichid sau vapori. Sursa de
umiditate poate fi exterioara, sub forma de apa în sol, gheata, zapada, ploaie, ceata si
scurgeri pe suprafete; sau poate fi interioara, sub forma de vapori produsi de catre
ocupantii cladirii (prin respiratie) si activitatile lor (spalat, curatenie, gatit), sau prin
utilizarea de sisteme umidificatoare.
Sub diversele ei forme, umiditatea strabate anvelopa cladirii în mai multe
moduri:

Apa se scurge de pe acoperis sau pe geamul ferestrelor sub actiunea gravitatiei.

Capilaritatea permite circulatia apei în toate directiile, creând un efect de


sugativa; actiunea capilaritatii depinde de prezenta unor spatii foarte înguste,
întâlnite la înfasurarile suprapuse sau la materialele poroase (precum betonul si
solul).

Vaporii de apa pot strabate materialele si prin difuzie. Aceasta este generata de
prezenta unei diferente în presiunea vaporilor de apa si de rezistenta materialului
traversat la aceasta diferenta.

Circulatia aerului prin anvelopa realizeaza o circulatie simultana de umiditate.


Aerul contine întotdeauna o anumita cantitate de vapori de apa, cu atât mai mare
cu cât temperatura aerului este mai mare.

Prin comparatie, fluxul de aer printr-o mica crapatura în anvelopa transporta


de circa o suta de ori mai multa umiditate decât difuzia prin materialele anvelopei
cladirii.

Vaporii de apa devin o problema atunci când condenseaza si devin apa lichida,
adica condens. Acesta se întâmpla la umiditatea relativa de 100%, când aerul nu mai
poate îngloba vapori de apa. Un exemplu tipic îl reprezinta condensul format pe
ferestre. Când aerul interior vine în contact cu geamul rece, temperatura lui scade si
odata cu ea si capacitatea aerului de a îngloba umiditate; ca urmare, o parte din
vaporii de apa din aer se depun pe geam si condenseaza. Daca geamul este sub zero
grade, umiditatea depusa se transforma în gheata. O fereastra cu un singur geam este
mai rece decât una cu doua geamuri, astfel încât condensul se poate forma chiar în
conditii de umiditate interioara redusa. Condensul apare mai ales în încaperile mai
umede din cladire, precum bucatariile si baile.

Pentru ca cladirile sa fie durabile si confortabile, controlul fluxului de


umiditate prin anvelopa este foarte important. Elementele de constructie precum
scurgerile, acoperisul, si hidro-izolatia din subsol protejeaza cladirea împotriva apei
lichide. Controlul fluxului de vapori de apa protejeaza structura cladirii si asigura
nivelul confortabil de umiditate la interior.

Controlul umiditatii se realizeaza pe trei cai, numite si strategii:


Tehnici de constructie care mentin umiditatea departe de structura cladirii;
Micsorarea productiei de umiditate;
Evacuarea la exterior a umiditatii în exces.

Chiar si casele în aparenta uscate, fara scurgeri prin acoperis sau infiltratii în
subsol, pot avea probleme cu umiditatea. Aceasta pentru ca sursele de umiditate nu
sunt întotdeauna evidente:
Ocupantii si activitatile lor,
Ploaia batuta de vânt pe pereti,
Subsolurile umede,
Umiditatea depozitata în materialele si finisajele cladirii.

O familie de patru persoane poate produce circa 63 litri de apa pe saptamâna prin
activitatile casnice curente. Atunci când hidro-izolatia din subsol nu exista sau este
deteriorata, apa din sol se infiltreaza prin fundatie prin efectul de capilaritate si se
evapora pe suprafata peretilor si a podelei. si nu în cele din urma, în perioada
sezonului umed, ploios, materialele si finisajele cladirii absorb umiditate, pe care o
elibereaza apoi în perioada sezonului rece.

Umezeala produsa prin activitati casnice curente [ litri/sapt.]


Activitati pentru o familie de patru persoane:
Gatit (3 mese zilnic) 6,3
Spalatul vaselor (de 3 ori zilnic) 3,2
Îmbaiat 2,4
Spalatul rufelor 1,8
Uscatul rufelor la interior 10,0
Spalatul unei podele de 30.5m2 1,3
Respiratie normala si evaporare la nivelul pielii de la 38,0
ocupanti
Total 63,0

În ciuda umiditatii produse, majoritatea caselor vechi au iarna aerul atât de


"uscat", încât au nevoie de sisteme de umidificare a aerului. Aerul rece nu poate
îngloba o cantitate prea mare de vapori de apa. În casele cu multe scurgeri
necontrolabile de aer, aerul rece si uscat din exterior patrunde la interior, fortând
aerul cald si umed din interior sa iasa afara prin partea superioara a cladirii. Aerul
cald trece rapid prin anvelopa neizolata, fara a se raci suficient pentru a cauza
condensarea vaporilor de apa continuti. Daca se adauga izolatie termica la interior,
partea exterioara a peretelui devine mult mai rece; în lipsa unei protectii
suplimentare împotriva condensarii, aceasta se poate produce chiar în structura
anvelopei. Fenomenul apare deoarece aerul umed si cald se raceste în straturile mai
reci ale structurii, eliberând umiditate sub forma de lichid; daca este foarte frig, apa
poate chiar îngheta. Se pot manifesta atunci efectele negative sub forma deteriorarii
izolatiilor, putrezirii lemnului, cojirii vopselelor, farâmitarii materialelor, aparitiei
mucegaiului si altele.

O umiditate relativa de peste 20% previne senzatia de uscaciune din gât si


confera aerului ambiant calitatea de confortabil. În plus, aerul umed elimina
electricitatea statica din cladire, este favorabil plantelor si ajuta la pastrarea mobilei
în conditii mai bune. Pe de alta parte, o umiditate relativa de peste 40% poate cauza
gheata si ceata pe geamuri, patarea peretilor si plafoanelor, cojirea vopselelor,
formarea mucegaiului si aparitia mirosurilor neplacute. Când umiditatea relativa
depaseste 50%, controlul microbilor aerobi devine dificil.
Aparitia condensului pe geamuri reprezinta un indicator al unei umiditatii
ridicate. Un higrometru sau alt senzor de umiditate poate însa indica cu mai multa
exactitate nivelul de umiditate.

Pentru a mentine structura cladirii uscata se apeleaza la urmatoarele patru tipuri de


actiuni:
Protectia împotriva vremii si umezelii exterioare presupune învelirea anvelopei
într-un material impermeabil (carton asfaltat, tabla de zinc), instalarea de stresini
si alte tehnici de constructie care sa îndeparteze apa sau sa reziste apei. Sub
niveleul solului (cota "0"), trebuie asigurate scurgeri de marimi si pante
corespunzatoare, precum si folii impermeabile care sa previna infiltrarea apei
subterane în fundatie prin efectul de capilaritate.
Reducerea umiditatii la surse implica în primul rând o productie redusa de
vapori de apa, iar în al doilea rând, evacuarea aerului umed si înlocuirea lui cu aer
proaspat uscat.
Împiedicarea aerului umed sa patrunda în anvelopa presupune instalarea unei
bariere de vapori care sa reduca transportul umiditatii prin difuzie si instalarea
unei bariere de aer care sa împiedice transportul umiditatii o data cu fluxul de aer.

O bariera de vapori eficienta trebuie sa fie:

rezistenta la difuzia de vapori

durabila,

instalata pe partea calda a peretelui

nu neaparat continua.
Materialele care pot fi folosite ca bariere de vapori includ polietilena,
vopselele pe baza de ulei si vopselele impermeabile speciale, unele materiale de
izolare termica si placajul. Bariera de vapori poate fi alcatuita din materiale
diferite în diferite parti ale cladirii. Un acelasi material poate reprezenta în acelasi
timp bariera de aer si bariera de vapori, cu conditia sa îndeplineasca ambele
tipuri de proprietati si sa fie instalat corespunzator. De exemplu, foliile de
polietilena si placile de ghips cu foita metalica pe una din fete pot combina cele
doua roluri.
Ca regula generala, bariera de vapori trebuie montata pe partea calda a
izolatiei. În unele cazuri, însa, se prefera instalarea barierei în interiorul peretelui
sau plafonului, dar astfel încât circa 2/3 din grosimea structurii sa fie spre partea
rece. Pozitionarea barierei de vapori trebuie reglata la cladirile cu umiditate
interioara mare sau atunci când clima este extrem de rece.
Asigurarea "respiratiei" anvelopei spre exterior permite cladirii sa faca fata
fluctuatiilor sezoniere în umiditate si sa elimine orice umezeala care patrunde în
anvelopa, fie dinspre exterior, fie dinspre interior. Aceasta se realizeaza în doua
moduri. În primul, anvelopa este alcatuita din straturi de materiale diferite, cu cel
mai rezistent la apa amplasat pe partea calda, si cel mai permeabil amplasat pe
partea rece (la exterior). În felul acesta, vapori patrunsi în structura pot migra
numai spre exterior. În cel de-al doilea caz, structura anvelopei are un interspatiu
gol, imediat dupa stratul exterior de fatada si înaintea urmatorului strat de
rezistenta. Aerul din interspatiu devine carausul umezelii care patrunde fie
dinspre exterior, fie dinspre interior. Aceasta formula constructiva nu trebuie
combinata cu instalarea de straturi izolante termic pentru ca prezenta curentilor
convectivi de aer intensifica si transferul de caldura, negând deci rolul izolatiei.
Exemplele si explicatiile de mai sus subliniaza necesitatea de a considera cladirea ca
un sistem în ansamblu sau, mai ales atunci cînd se urmareste executarea unor
lucrari de renovare si reabilitare. O atentie speciala trebuie acordata echilibrului
dintre fluxul de aer si cel de umiditate, precum si efectelor pe care diversele
interventii facute le au asupra sistemelor de încalzire si ventilare.

1.3 INSTALAŢIILE CLĂDIRII

Utilizatorii unei cladiri au o serie de cerinte fata de cladire, cerinte care în


principal se refera la confort termic, vizual si acustic, la igiena si sanatate si nu în cele
din urma la siguranta si adaptabilitate. Instalatiile cladirii au rolul de a satisface
aceste cerinte, consumând în schimb o forma de energie. Raporul dintre efectul util
(sau performanta) si energia consumata defineste eficienta unei instalatii. În ziua de
azi, instalatiile moderne obtin performante cu folosirea rationala a resurselor si în
special a energiei si combustibililor.

1.3.1 Instalatii de încalzire

În sezonul rece trebuie asigurate anumite temperaturi interioare în încaperile


unei cladiri; în aceste conditii cladirea are o "piedere de caldura" catre exterior. Rolul
instalatiei de încalzire este acela de a furniza cladirii energia termica ce se pierde în
exterior, astfel încât sa se pastreze în interior temperatura prescrisa. De cele mai
multe ori, instalatia de încalzire asigura si apa calda menajera consumata în cladire.

Caracteristicile unei instalatii de încalzire depind de tipul energiei consumate,


tipul si orarul de ocupare a cladirii, utilizarea radiatiei solare, structura, marimea si
functia cladirii, de pierderile estimate de caldura, precum si de capitalul disponibil.

O instalatie de încalzire "clasica" cu corpuri de încalzire se compune din


sursa termica (cazanul de încalzire), reteaua conductelor de distributie si corpurile de
încalzire din încaperi (radiatoare, convectoare, registre etc.). Agentul termic, de
regula apa, se încalzeste în cazan si se pompeaza la consumatori, unde cedeaza
caldura în corpurile de încalzire; apa, astfel racita se întoarce la cazan, se reîncalzeste
si circuitul se reia. Temperatura apei se alege în functie de destinatia spatiului încalzit
si de sistemul de încalzire folosit. De regula se foloseste apa calda cu temperatura
maxima de 95oC, în conditii nominale de temperatura exterioara. Trebuie avut în
vedere ca reducerea valorii limita a temperaturii agentului termic conduce la
reducerea pierderilor de caldura din reteaua de conducte si la îmbunatatirea
confortului, dar si la cresterea costului instalatiei (sunt necesare suprafete de schimb
de caldura mari).

În functie de destinatia constructiei, pentru anumite conditii specifice se pot


folosi si alte sisteme si solutii de încalzire, precum:
încalzirea cu aer cald (când se prevede si ventilarea spatiilor);
încalzirea cu arderea unui combustibil direct în aparatul de încalzire (radianti cu
gaze, generatoare de aer cald etc.);
încalzirea electrica;
încalzirea solara (ca sursa alternativa, într-o cladire având o arhitectura
specifica).
Tipurile de cazane, cu arderea unui combustibil sau electrice pot fi:
cu condensatie (realizeaza condensarea vaporilor de apa din gazele de ardere),
conducând astfel la performante superioare prin eliberarea caldurii latente de
vaporizare
fara condensatie.

Sistemele de încalzire pot fi:


Locale (sobe)
Centrale (centrale de apartament)
La distanta (termoficare)

Conceperea si realizarea instalatiilor de încalzire se face în conformitate cu


prevederile Normativului I 13-02 "Normativ pentru proiectarea si executarea
instalatiilor de încalzire centrala".

Consumul de energie termica pentru încalzire, cu referire la energia


primara la nivelul sursei termice, depinde, atât de sarcina termica a consumatorului,
cât si de performantele de ansamblu ale instalatiei si de caracteristicile constructive si
functionale ale elementelor componente. Elementele semnificative ale instalatiei de
încalzire, care prezinta un interes major pentru reducerea consumurilor energetice
sunt:

cazanul (randament la conditii nominale si la sarcini partiale, nivelul de


temperatura a agentului termic);
pompele de circulatie (randament, parametrii punctului de functionare pe curba
caracteristica);
reteaua de conducte (termoizolatie, pierderi de sarcina, debit vehiculat);
elemente de automatizare (reglarea furnizarii caldurii în functie de necesitatile
consumatorului);
corpurile de încalzire (eficienta termica, termostatare);
contoare de energie termica (contorizare pâna la nivelul consumatorului
individual);
sistemul de monitorizare a parametrilor instalatiei (AMC, telegestiune);
statia de tratare a apei de adaus (dedurizare, pentru preîntâmpinarea depunerilor
pe suprafetele de schimb de caldura).

1.3.2 Instalatii de ventilare si climatizare

În aerul unei încaperi pot aparea o serie de agenti poluanti proveniti de la


ocupanti (bioxidul de carbon rezultat din respiratie, fumul de tigara etc.), de la
materialele de constructie (gaze, vapori, mirosuri) sau de la procese de fabricatie
(solventi etc.). Rolul instalatiei de ventilare este acela de a elimina sau dilua
aceste nocivitati sub limita de periculozitate pentru organismul uman, prin
introducerea de aer proaspat si evacuarea aerului viciat. În cazul în care, pe lânga
cerintele privind puritatea aerului, se impune si asigurarea anumitor parametri de
temperatura si umiditate pentru aerul încaperii, instalatia de ventilare se transforma
în instalatie de climatizare.
O instalatie de ventilare obisnuita se compune din: priza de aer proaspat, filtru
de praf, canalele de aer, ventilatorul de introducere, gurile de refulare a aerului în
încaperi, gurile de aspiratie a aerului din încaperi si ventilatorul de evacuare. Se poate
renunta, dupa caz, la ventilatorul de evacuare sau la ventilatorul de introducere în
situatii speciale în care se practica ventilarea mixta, cu introducere mecanica si
evacuare naturala în suprapresiune, respectiv, cu evacuare mecanica si introducere
naturala în depresiune. Instalatiile de ventilare se prevad cu baterii de încalzire a
aerului proaspat, situatie în care ele realizeaza si încalzirea (partiala sau totala) a
încaperilor.

Instalatiile de climatizare au în componenta, în plus fata de instalatiile de


ventilare, baterii de racire si sisteme de umidificare / uscare a aerului; ele realizeaza
racirea încaperilor în sezonul cald, precum si încalzirea (partiala sau totala) în
sezonul rece.

Tipurile de sisteme de ventilare si/sau climatizare se aleg în functie de


clima, nivelul de confort, utilizare si functia cladirii, precum si de capitalul disponibil.
Ele includ:
Ventilarea naturala (datorata numai diferentelor de presiune dintre interiorul si
exteriorul cladirii)
Unitati izolate (ventilatoare, unitati mici de aer conditionat)
Sisteme centrale (unitati de ventilare si conditionare mari, unice pe cladire si
prevazute cu sistem de distributie în încaperile cladirii)

Conceperea si realizarea instalatiilor de ventilare si climatizare se face în


conformitate cu prevederile Normativului I 5-98 "Normativ privind proiectarea si
executarea instalatiilor de ventilare si climatizare".

Consumul de energie pentru vehicularea aerului si pentru încalzirea sau


racirea lui depinde, atât de sarcina termica de racire si de încalzire a consumatorului
cât si de performantele elementelor componente ale instalatiei. Elementele
semnificative ale instalatiei de ventilare-climatizare, care prezinta un interes major
pentru reducerea consumurilor energetice sunt:
ventilatoarele (randamentul, parametrii punctului de functionare de pe curba
caracteristica, piese speciale de racordare a ventilatorului la tubulatura);
priza de aer proaspat (rezistenta aeraulica);
filtrul de praf (gradul de colmatare - rezistenta aeraulica);
reteaua de canale de aer (rugozitate, pierderi de sarcina, termoizolatie,
etanseitate);
organele de reglaj-clapete, jaluzele (pierderi de sarcina minime în pozitia de
functionare normal-deschis);
gurile de refulare si de aspiratie a aerului (pierderi de sarcina);
camera de amestec (raportul de amestec; folosirea recircularii aerului în masura
maxim posibila);
baterii de încalzire / racire a aerului (pierderea de sarcina pe partea de aer si pe
partea de apa; parametrii agentului termic; eficienta termica; piesele speciale de
racordare a bateriilor la canalele de ventilare);
agregatul pentru producerea apei racite (randament);
recuperatorul de caldura / frig din aerul evacuat (eficienta termica);
pompele de circulatie agenti termici (randament, parametrii punctului de
functionare pe curba caracteristica);
sistemul de monitorizare a parametrilor instalatiei (AMC, telegestiune);
elementele de automatizare (reglarea parametrilor regimurilor de functionare);

surse neconventionale de energie si pompe de caldura.

1.3.3 Instalatii sanitare

Instalatiile sanitare asigura furnizarea apei reci si a apei calde la punctele de


consum ale obiectelor sanitare din cladire; apele uzate rezultate dupa folosire sunt
colectate si evacuate la exterior în sistemul de canalizare.
Instalatiile sanitare interioare din cladiri se compun din:
sursa de apa (reteaua oraseneasca, care trebuie sa asigure presiunea si debitul
necesare);
reteaua conductelor de alimentare cu apa din cladire: conducta de distributie,
coloanele si legaturile la obiectele sanitare;
obiectele sanitare si armaturile de utilizare a apei;
reteaua conductelor de canalizare (cu functionare prin gravitatie).

În cazul în care reteaua oraseneasca nu poate asigura presiunea apei, necesara


unei bune utilizari la consumator, se prevede la intrarea apei în cladire o statie de
pompare cu recipient de hidrofor.

Apa calda menajera este furnizata, fie de la un punct termic sau centrala
termica, exterioare cladirii deservite, fie de la surse locale amplasate în cladire
(cazane cu gaze, preparatoare electrice etc.).

Conceperea si realizarea instalatiilor sanitare se face în conformitate cu prevederile


Normativului I 9-94 "Normativ pentru proiectarea si executarea instalatiilor sanitare".

Consumul de energie al instalatiilor sanitare se datoreaza consumului de


apa (energie electrica de pompare) si prepararii apei calde menajere (energia termica
pentru încalzirea apei). Elementele semnificative ale instalatiei sanitare, care prezinta
un interes major pentru reducerea consumurilor energetice sunt:
pompele si sistemele de ridicare a presiunii apei / hidroforul (randament,
parametrii punctului de functionare pe curba caracteristica, numarul de porniri -
opriri într-o ora etc.);
armaturile obiectelor sanitare (etanseitatea, consumul specific de apa, timpul de
folosire la o utilizare);
încalzitoarele de apa calda (randament);
reteaua de distributie a apei (etanseitate);
conductele de apa calda menajera (izolarea termica);
reteaua de recirculare a apei calde menajere (functionalitatea pompei de
recirculare, izolarea termica a conductelor, locul de la care se face recircularea
apei calde);
contoarele de apa rece si de apa calda (la nivel de imobil si la nivelul
consumatorului);
elemente de automatizare (la pompe si statiile de hidrofor; la instalatia de
preparare a apei calde menajere);

sisteme solare de încalzire a apei (eficienta termica; conlucrarea cu sistemele


"clasice" de preparare a apei calde menajere).

1.3.4 Instalatii electrice

Instalatiile electrice obisnuite se împart în doua mari tipuri: instalatii electrice


de iluminat si instalatii electrice de forta.

Instalatiile electrice de iluminat asigura, într-o încapere sau zona de lucru,


vizibilitatea buna a sarcinilor vizuale si realizarea acesteia în conditii de confort
vizual, atât în lipsa totala a iluminatului natural (diurn) cât si în situatia în care acesta
este insuficient. Iluminatul este însotit de degajari de caldura (sporuri), care pot fi
favorabile pe durata sezonului rece (micasoreaza necesarul de caldura), dar
defavorabile pe durata sezonului cald (mareste sarcina termica ce trebuie evacuata).

Instalatiile electrice de forta asigura alimentarea cu energie electrica a


receptoarelor electrice. Receptoarele electrice sunt aparate care transforma energia
electrica într-o alta forma de energie utila omului cum ar fi:

motoarele (transforma energia electrica în energie mecanica);

cuptoarele electrice (transforma energia electrica în energie termica);

transformatorul electric (transforma energia electrica de anumiti parametrii în


energie electrica de alti parametrii).

Sursa de lumina artificiala poate fi radiatia termica a unei flacari (rezultata din
arderea unui combustibil precum ceara, gazul, lemnul) sau de natura electrica. O
instalatia electrica de iluminat se compune din:
a) Surse de lumina (lampile), care pot fi:
lampi cu incandescenta,
lampi cu ciclu regenerator cu halogen,
lampi fluorescente (tubulare sau compacte),
lampi cu descarcare în vapori (de sodiu de joasa sau înalta presiune, de mercur
de joasa sau înalta presiune),
lampi cu descarcare în gaze sau amestecuri de gaze si vapori metalici de joasa
presiune,
lampi cu inductie.
b) Corpuri de iluminat (aparate electrice), având urmatoarele roluri:
sustin mecanic sursa de lumina (lampa sau lampile);
asigura alimentarea cu energie electrica a lampii (lampilor);
distribuie fluxul luminos în mod convenabil (în functie de activitatea care se
desfasoara în încapere sau zona).
Corpul de iluminat îndeplineste si o functie estetica.
c) Circuite electrice de iluminat ce se compun din ansamblul de conductori si tuburi
de protectie, cabluri si aparatele de mica comutatie (întrerupatoare, butoane,
comutatoare) amplasate în încaperi.
d) Tablouri electrice de iluminat, reprezentând parti ale instalatiei electrice de
iluminat prin care se realizeaza distributia energiei electrice. Tablourile electrice
constituie totodata si locul unde se monteaza echipamentele electrice pentru:
actionare, protectie, masura, comanda, automatizare etc.

Nivelul de iluminare corespunzator starii de confort vizual depinde de tipul de


activitate desfasurata în planul de lucru. Valorile recomandate sunt prezentate în
§3.2.

Instalatia electrica de forta se compune din:


a) Receptoare electrice (care pot fi monofazate sau trifazate, fixe sau mobile).
b) Conductoare si tuburi de protectie, cabluri, împreuna cu aparate de actionare,
comanda sau protectie prevazute în afara tablourilor electrice.
c) Tablouri electrice de forta, prin care se realizeaza distributia energiei electrice si
în care se monteaza aparatele de protectie, masura, comanda, actionare,
automatizare etc.

Conceperea si realizarea instalatiilor electrice se face în conformitate cu


prevederile normativului NP I 7-02 "Normativ pentru proiectarea si executarea
instalatiilor electrice cu tensiuni pâna la 1000 Vc.a. si 1500 Vc.c."; normativului NP
061-02 "Normativ pentru proiectarea si executarea sistemelor de iluminat artificial
din cladiri".

Consumurile de energie electrica în cladirile de locuit si cladirile publice


au o pondere însemnata în consumul total de energie. Punctele semnificative ale
instalatiilor electrice si care prezinta un interes major pentru reducerea consumurilor
energetice sunt:
corpurile de iluminat (stabilirea corecta a numarului de corpuri de iluminat si
implicit a numarului de surse de lumina - lampi - în functie de nivelul de
iluminare necesar într-o încapere; prevederea unor corpuri de iluminat care
asigura compensarea energiei electrice reactive prin condensatoare montate în
corpurile de iluminat dotate cu lampi fluorescente; corpuri de iluminat cu
randament ridicat din punct de vedere al fluxului luminos; corpuri de iluminat
dotate cu lampi cu eficacitate luminoasa ridicata; starea de curatenie a corpurilor
de iluminat si a suprafetelor reflectante);
receptoare electrice de forta (prevederea de receptoare electrice cu motoare cu
randament înalt);
ansamblul de conductoare sau cabluri si elemente de comutatie locala (buna
dimensionare a circuitelor electrice în vederea reducerii pierderilor de tensiune,
aparate de mica comutatie, comutatoare, care sa asigure sectorizarea iluminatului
în încaperi sau variatoare care permit reglarea fluxului luminos dintr-o încapere
în functie de aportul de lumina naturala si de tipul activitatii desfasurate în
încapere;
contoare (prevederea de contoare atât pentru consumurile de energie activa cât si
pentru cele de energie reactiva, prevederea de contoare cu tarife diferentiate
noapte-zi);
baterii de condensatoare (instalarea de baterii de condensatoare montate în
paralel cu consumatorii pentru îmbunatatirea factorului de putere si pentru
economie de energie).