LUCRARE DE DIPLOMA

PARTICULARITATI DE INGRIJIRE A BOLNAVILOR CU

BRONȘITĂ CRONICĂ

Coordonator științific: Absolvent:

Motto: ” Actul medical nu este altceva decât o întâlnire dintre o încredere și o conștiință”
(Gh.
 CUPRINS

CAPITOLUL I – MEMORIU EXPLICATIV

I. 1. Introducere……………………………..
I. 2. Scop și motivație……………………………..
CAPITOLUL II – DATE ȘTINȚIFICE DESPRE BRONȘITA CRONICĂ
II. 1. Noțiuni de anatomie și fiziologie ale aparatului resoirator…………….
II. 1. 1. Noțiuni de anatomie………………………….
II. 1. 2. Noțiuni de fiziologie…………………………..
II. 2. Bronșita Cronică………………………………………..
II. 2. 1. Definiție……………………………………..
II. 2. 2. Epidemiologie………………………….
II. 2. 3. Etiologie………………………………..
II. 2. 4. Patogeneză………………..
II. 2. 5. Morfopatologie………………
II. 2. 6. Tablou Clinic…………………………..
II. 2. 7. Tablou Paraclinic………………………………
II. 2. 7. 1. Explorări Paraclinice…………………..
II. 2. 7. 2. Diagnosticul Diferențial……………………..
II. 2. 7. 3. Complicațiile Bronșitei Cronice………………………..
II. 2. 8. Tratamentul Bronșitei Cronice……………………………….
II. 2. 8. 1. Tratamentul medicamentos……………………….
II. 2. 8. 2. Alte metode de tratament……………………………
CAPITOLUL III – PREZENTARE DE CAZ
III. 1. Caz I…………………………………
CAPITOLUL I – MEMORIU EXPLICARIV
I. 1. Introducere
I. 2. Scop și Motivație

Mi am droit și îmi doresc să ajut oamenii, să fiu un sprijin al lor, să le aduc un zâmbet pe buze
și să le alin suferința în funcție de nevoia fiecăruia.

Am ales dezvoltarea acestui subiect deoarece sunt fumătoare, fumatul fiind principalul factor
al bronșitei cornice. Teama de a mă îmbolnăvi m-a împins spre această patologie destul de des
întâlnită în rândul populației din România.

Cunoștimțele despre bronșita cronică erau puține până când m-am apucat de descoperirea si
învătarea ei, acum știu la ce mă pot aștepta și cum pot prevenii. În același timp por ajuta și alte
personae la nevoie și în dificultate pentru a înțelege această patologie.
CAPITOLUL II – DATE ȘTINȚIFICE DESPRE BRONȘITA CRONICĂ

II. 1. Noțiuni de anatomie și fiziologie ale aparatului respirator

Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea
schimburilor de gaze din organism și mediul extern, având ca funcție primordială hematoza
(schimbul de oxigen și dioxid de carbon al organismului cu mediul înconjurător, asigurând
homeostazia gazoasă).

Alte funcții importante ale aparatului respirator:

-olfacția(cavitatea nazală-mucoasa olfactivă)

-fonația(laringe-corzile vocale)

-condiționarea aerului atmospheric

-filtrarea și îndepărtarea particulelor inhalate

-rezervor de capacitanță

-absorbția medicamentelor

-echilibrul acido-bazic

-echilibrul fluido-coagulant

-funcție secretory
II. 1. 1. Noțiuni de anatomie

Respirația este procesul fiziologic prin care se asigură în mod continuu aportul de oxigen
adecvat necesităților organismului, dar și exportul dioxidului de carbon rezultat din
metabolismul cellular.

Ritmul respirației este de 16-18 respirații/minut în repaus și crește la emoții și în timpul

efortului.

Aparatul respirator este format din:

 Căile respiratorii-rol în vehicularea aerului:

1.Căile respiratorii superioare:

-cavitatea nazală

-faringe

2.Căile respiratorii inferioare:

-laringe

-trahee

-bronhii

-bronhiole

 Plămânii (înveliți în pleura)-organe la nivelul cărora au loc schimburile de gaze(oxigen

și dioxid de carbob)

Cavitatea nazală este împărțită prin septul nazal în cele două fose nazale și căptușită de o
mucoasă nazală bogat vascularizată.

Este prima și cea mai eficace barieră natural împotriva infecțiilor care filtrează și sterilizează
aerul care ajunge în plămâni, relaxează reflex reacția aparatului respirator față de aerul
atmospheric, având și un rol estetic.

Faringele,este al doilea organ al căilor respiratorii,este împărțit în nazofaringe,orofaringe și

laringofaringe,este organul în care se încrucișază calea respiratory și cea digestivă.
Laringele,este un organ tubular situate în regiunea mediană a gâtului,este un organ cu dublă
funcție:

-conduct aero-vector

-organ al fonației

Traheea,este un organ al căilor respiratorii inferioare și are forma unui conduct cilindric în
lungime de 10-12 cm.

Peretele traheei este format din două tunici:

-externă-unde se află tesutul conjunctiv;

-internă-unde se află mucoasa traheală,ce este formată dintr-un epiteliu cilindric ciliat,având și
cellule care secretă mucus;

Bronhiile

Ele se impart în cele două bronhii principale (dreaptă și stângă).Acestea pătrund în plămân prin
hil,unde se ramnifică intrapulmonar,formând arborele bronșic.

Bronhiile principale fac parte din pediculul pulmonar.

Pediculul pulmonary cuprinde formațiuni care intră și ies din plămân:

-bronhia principal

-artera pulmonară

-venele pulmonare

-vasele și nervii pulmonary

Bronhia stângă este înconjurată de crosa aortei,cea dreaptă de crosa marii vene azygos.

Plămânii sunt principalele organe ale respirației.

Sunt doi la număr (stâng și drept) situați în cavitatea toracică,fiecare fiind acoperit de pleura
viscerală.

Au forma unei jumătați de con,iar culoarea variază cu vârsta:

-la făt este rosu-brun;

-la copil este gri-rozie;

-la adult este cenușiu mai mult sau mai puțin închis;

Greutatea plămânilor este:700 g cel drept și 600 g cel stâng.

Capacitatea totală a plămânilor este de 5000 cm3 aer.Consistența plămânilor este

elastic,buretoasă.

Baza plămânilor este concave și vine în raport cu diafragma.

 Structura plămânilor

Plămânii sunt formați din:arborele bronșic,lobuli (formațiuni piramidale,situate la nivelul

ultimelor ramnificații ale arborelui bronșic) ,ramnificațiile vaselor pulmonare și bronșice, nervi
și limfatice, toate cuprinse în țesut conjunctiv.

Arborele bronșic-reprezintă totalitatea bronhiilor intrapulmonare care rezultă din ramnificarea

bronhiilor extrapulmonare.

 Vascularizația plămânului.

La nivelul plămânului există 2 circulații sanguine:

 Funcțională
 Nutritivă

Circulația funcțională este asigurată de artera pulmonară care ia naștere din ventriculul drept
și se capilarizează la nivelul alveolelor pulmonare.

Circulația funcțională de întoarcere este asigurată de venele pulmonare, care se varsă în atriul
stâng. Se încheie astfel, circulația mica, în care artera pulmonară conținând sânge neoxigenat,
cu dioxid de carbon; se încarcă cu oxigen și se întoarce prin venele pulmonare care conțin sânge
oxigenat, roșu, la atriul stâng.

Circulația nutritive face parte din marea circulație și adduce plămânului sânge, încărcat cu
substanțe nutritive și oxigen.Este asigurată de arterele bronșice, ramuri ale aortei toracice; ele
irigă arborele bronșic. O parte din sânge se întoarce în venele bronșice, care se varsă în venele
azygos și acestea în vena cavă superioară și atriul drept; o altă parte din sânge se întoarce prin
venele pulmonare în atriul stâng.

Capacitatea plămânului: volumul de aer pe care îl conține este de 4500-5000 cm3.

 Pleura
Fiecare plămân este învelit de o seroasă numită pleura.

Pleura reprezintă o foiță parietală, care căptușește pereții toracelui,și o foiță viscerală, care
acoperă plămânul pătrunzând și în scinzuri. Cele două foițe se continua una cu cealaltă la
nivelul pediculului pulmonary și al ligamentului pulmonar.

Între cele două foițe există o cavitate virtuală, cavitatea pleurală, în care se află o lsmă fină de
lichid pleural.

 Mediastinul

Este spațiul cuprins într fețele mediale ale celor doi plămâni, acoperiți de pleurele mediastinale.
A nterior ajunge până la stern, posterior până la coloana vertebrală, inferiopr până la diafragmă,
iar superior comunică larg cu baza gâtului prin aperture superioară a toracelui.
II. 1. 2. Noțiuni de fiziologie

Respirația reprezintă schimbul de oxigen și dioxid de carbon dintre organism și mediu.

Din punct de vedere functional, respirația poate fi împărțită în patru etape:
1. Ventilația pulmonară - deplasarea aerului în ambele sensuri între alveolele pulmonare
și atmosferă.
2. Difuziunea O2 și CO2 - între alveolele pulmonare și sânge.
3. Transportul O2 și CO2 - prin sânge și lichidele organismului către și de la cellule.
4. Reglarea ventilației pulmonare.

1.Ventilația pulmonară, reprezintă schimbul de gaze între alveolele pulmonare și aerul

atmospheric.
Se realizează prin două procese successive: inspirația și expirația.
Inspirația
Este un process active, realizat prin contracția mușchilor respiratori (muschii intercostali,
diafragmul).
În inspirația forțată intervin și mușchii inspiratory de rezervă, (mușchiul
sternocleidomastoidian, mușchi pectoral, mușchii trapezi).

Expirația
Este un process pasiv, realizat prin relaxarea mușchilor respiratori. În expirația forțată intervin
și mușchii respiratori de rezervă (mușchii abdominali, mușchii intercostali interni).
Frecvența respirției
Reprezintă numărul de respirații complete pe minut. În repaus la organismal sănătos frecvența
respiratorie este de 16-18 respirații pe minut.
Volumele pulmonare:
  Volumul current, este volumul de aer introdus sau eliminate din plămâni în
respirația de repaus, are o valoare de 500 cm3.
 Volumul inspiratory de rezervă, este volumul de aer introdus în plămâni după o
inspirație normal, valoric reprezintă aproximativ 1500 cm3.
 Volumul expirator de rezervă, este volumul de aer eliminate din plămâni după
o expirație normal, are o valoare de 1000-1500 cm3.
Capacitatea vitală pulmonară se obține prin însumarea volumului current +
volumul inspiratory de rezervă + volumul expirator de rezervă, este de
aproximativ 3500 cm3.
 Volumul residual, este volumul de aer care rămâne în plămâni după expirația
forțată, are o valoare de circa 1500 cm3.
Capacitatea totală pulmonară se obține prin însumarea capacității vitale
pulmonare + volumul residual, valoric reprezintă aproximativ 5000 cm3.

Debitul pulmonary
Reprezintă produsul dintre volumul current și frecvența respirației. Pentru o respirație normal,
debitul pulmonary are o valoare de aproximativ 8 l (litri) de aer.
Respirația normal se numește eupnee;
Respirația mărită se numește polipnee;
Respirația scăzută se numește bradipnee;
Stoparea respirației se numește apnee;
2. Difuziunea gazelor
Difuziunea gazelor la nivel alveolar, se realizează datorită diferenței de presiune parțială a
gazelor din alveole și sânge.

Difuziunea la nivelul membrane alveolo-capilare constă în trecerea gazelor din alveole în sânge
și invers, din sânge în alveole, de la o presiune mai mare la una mai mica.

În alveole presiunea parțială a O2 este de 100 mmHg, iar presiunea parțială a CO2 este de 40
mmHg.

În sângele venos presiunea parțială a O2 este de 40 mmHg, iar presiunea parțială a CO2 este
de 46 mmHg.

3. Transportul gazelor

Transportul de O2
Ce-a mai mare parte a oxigenului este transportat sub formă de oxihemoglobină și doar o mica
parte este dizolvat în plasma.Oxigenul este transportat prin cele patru vene pulmonare la inimă,
iar de aici prin circulația sistemică ajunge la nivel cellular.

Transportul de CO2

Dioxidul de carbon se produce la nivel cellular în urma proceselor oxidative. Venele cave îl
transport la inimă iar de aici prin artera pulmonară ajunge la plămâni.

4.Reglarea respirației

Reglarea respirației se realizează prin modificări de frecvență și amplitudine a ventilației

pulmonare.

Reglarea ventilației pulmonare este colerată cu adaptările circulației sanguine la necesitățile

organismului.

Reglarea nervoasă - Este realizată de către centrii respiratori și centrii nervoși superiori.

Reglarea umorală – Se datorează concentrațiilor diferite ale gazelor respiratorii din sânge.
 II.2 BRONȘITA CRONICĂ

II.2.1 Definiție

Bronșita cronică este o afecțiune inflamatorie cronică a plămânului caracterizată prin formarea
de mucus în exces, care va obstrua bronhiile, determinând creșterea rezistenței la circulația
aerului.

Clinic se manifestă print tuse cu expectorație cel puțin trei luni pe an, mai mult de doi ani
consecutive (cu condiția, că au fost excluse alte cauze de tuse productive ca: tuberculoza
pulmonară, bronșiectaziile, astmul, cancerul, etc).

Formele clinice sunt:

 Bronșita cronică simplă este definită de prezența tusei cu expectorație în cele mai multe
zile timp de cel puțin trei luni consecutive pe an, cel puțin doi ani succesivi, tuse
productive care nu poate fi atribuită nici unei cauze cunoscute pulmonare sau cardiace.
Bronșita cronică simplă este localizată în conductele aerifere mari, morfopatologic
prezintă, dilatări ale glandelor seromucoase din submucosae, hiperplegie și cellule
calciforme în mucoasa traheobronșică și infiltrație în submucoasa cu cellule
inflamatorii.
 Bronșita cronică purulentă sau persistentăă la care secreția bronșică se infectează.
- Persistent se consider caracterul mucopurulent al sputei;
- Recurent se consider sputa purulentă în ultimii doi ani;
 Forme obstructive:bronșita cronică obstructivă, bronșita cronică azmatiformă, la care
leziunea progresează către bronhiile mici și bronhiole și apare dispneea, datorită
îngustării difuze și persistente a căilor aerifere. Bronșita cronică cu dispnee și wheezing
cuprinde bolnavii la care obstrucția reversibilă a căilor aeerifere domină aspectul clinic.

Boala căilor aerifere mici este definită de localizarea procesului obstructiv în căile aerifere cu
diametrul mai mic de 2 mm (bronhii mici și bronhiole), aceasta este localizarea principală a
obstrucției înBPOC, crește numărul celulelor calciforme, crește producerea de mucus, apare
inflamație și uneori spasmul bronșic.

Fiziopatologic se traduce prin scăderea debitelor expiratorii maxime, rezistența la flux

rămânând în limite normale cel puțin atât timp cât îngustarea nu afectează majoritatea
conductelor mici.

În stadiul incipient afecțiunea este semnalată de scăderea debitelor expiratorii instantanee la

volume mici sub 50% din capacitatea vitală.

Bronșita cronică asmatiformă are ca simptom dominant dispneea paroxistică.

II.2.2 Epidemiologie

Prvalența Bronșitei Cronice este greu de apreciat, întrucât mulți pacienți nu iau în considerare
simptomele (chiar în stadiul de dispnee).

Aproape 20% din bărbații adulți și 5% din femei suferă de BC. Odată cu creșterea consumului
de țigări morbiditatea la femei se află în creștere. Prevalența crește după vârsta de 40 de ani,
iar mortalitatea ar reprezenta 3-7% din totalul cauzelor de deces.

Afecțiunea este mai răspândită în zonele industrializate cu poluare atmosferică. Toate formele
de BC sunt strâns associate cu fumatul. Astfel o foarte mare parte din fumători, în special cei
cu vârsta de peste 45 de ani, corespund criteriilor de diagnostic ale BC simple.

II.2.3 Etiologie

Etiologia bronșitei cornice este multifactorială:

 Factori locali:
-deviații de sept nazal
-sechele pulmonare
-hipertrofii amigdaliene

Acestea nu pot genera de unele singure boala, dar pot favoriza apariția ei, mai ales în cazul
unor infecții respiratorii, vegetații adenoide, amigdalite.

 Factori generali:
 -fumatul (bronșita tabagică)
-poluarea atmosferică: dioxidul de sulf, pulberi, dioxidul de azot
-factori ocupaționali: expuneri la praf, gaze toxice, industria bumbacului
-infecții respiratorii: infecții cu rinovirusuri și pneumonia virală severă
-factori familiali: fumatul pasiv, gazul metan
-factori genetici: existența unei predispoziții genetice sau a unei susceptibilități
individuakle pentru dezvoltarea bronșitei cornice.

Fumatul este factorul cel mai frecvent corelat cu apariția bolilor obstructive respiratorii.

Morbiditatea și mortalitatea corelează direct cu vechimea și cu intensitatea fumatului (numărul

de țigări consummate zilnic).

Fumatul de tutun induce modificări ale aparatului respirator prin:

- Alterarea (inhibarea) mișcărilor cililor epiteliului respirator;

- Inhibarea funcțiilor macrofagelor alveolare;
- Hipertrofia și hiperplazia glandelor mucosecretoare;
- Stimularea receptorilor de iritație vegală di submucoasă, conducând la o
hiperactivitate bronșică, la spazm al mușchilor netezi bronșici;
- Eliberarea enzimelor proteolitice din macrofagele alveolare și din neutrofilele
din pereții căilor aeriene mici și țesutul alveolar și prin inactivarea
antiproteazelor;

Astfel fumatul de tutun induce în căile aeriene distale o stare fiziopatologică asemănătoare cu
defectul genetic de antiproteaze.

Toate aceste efecte determină instalarea treptată a sindromului obstructive.

Astfel că dacă la un adult sănătos VEMS-ul scade annual cu 20-25 ml, ajungând după vârsta
de 60 de ani la 3000 ml/sec, atunci la fumători scăderea VEMS-ului atinge 25-35 ml/an (la
fumătorii de vârstă tânără chiar 40-45 ml/an).

La fumătorii la care s-a depistat deja bronșita cronică, scăderea VEMS-ului constituie 40-75
ml/an.

Se observă o incidență crescută a bolilor respiratorii obstructive în regiunile urbanizate,

puternic industrializate, cee ace susține rolul factorilor iritanți din atmosfera poluată.
Expunerile la umiditate sporită, ceață, variațiile mari ale temperaturii atmosferice pot cauza
acutizări ale bronșitei cronice.

Infecțiile bronhopulmonare pot fi,uneori, factor precipitant pentru declanșarea bronșitei

cronice, cel mai adesea ele agravează evoluția bronșitei cronice inițiată de alți factori.

Etiologia infecțiilor acute la bolnavii cu bronșită cronică este de cele mai multe ori mixtă:

- Virală
- Bacteriană
- Micoplasmică

Cele mai frecvente bacterii ce produc infecții bronșice sunt:

- Streptococul
- Stafilococul
- Enterococul
- Pneumococul
- Hemofilul
- Diferite enterobacterii

Modificarea cililor mucoasei bronșice și sporirea cantității de mucus acid favorizează

înmulțirea bacteriilor.

La început infecțiile se manifestă prin episoade acute cu febră, tuse cu expectorație

mucopurulentă, sau purulentă, apoi infecția tinde să se cronizeze.

Unele pneumopatii virale severe suportate în primii ani de viață pot cauza ulterior
hiperactivitate bronșică și obstrucție cronică la nivelul căilor aeriene mici.

La fumători se agravează obstrucția căilor aeriene mici cu ocazia infecțiilor respiratorii virale,
chiar minime.Unele studii la gemenii monozigoți au arătat existența unei predispoziții genetice
pentru dezvoltarea bronșitei cronice.

II.2.4 Patogeneză

Prin acțiunea factorilor etiologici enumerați mai sus are loc hiperplazia celulelor calciforme cu
hipersecreția mucusului. Se modifică componența mucusului și vâscozitatea lui, reacția devine
acidă. Apare deficit de unii fermenți: lizocimă, lactoferină.
În unele condiții se alterează funcția de drenaj, ceea ce contribuie la activitatea infecției în
bronhii.

Rezistența locală a macroorganismului sub acțiunea diferitor factori se modifică astfel:

- Scade activitatea macrofagelor alveolare

- În debut crește cantitatea de IgA în secretul bronhial
- În formele avansate este înlocuită prin scăderea concentrației de IgA
- La începu infecția bacteriană se alătură episodic, după care devine persistentă

Una din manifestările cele mai nefavorabile în evoluția bronșitei cronice este dezvoltarea
sindromului obstructiv.

La instalarea obstrucției bronșice contribuie:

- Îngroșarea mucoasei și submucoasei prin hiperplazia epiteliului, edem și

infiltrație inflamatorie
- Fibrozarea pereților bronșici
- Micșorarea acțiunii surfactantului în bronhiile mici
- Hipersecreția mucusului
- Bronhospasmul
- Hipertrofia musculaturii netede
- Dezvoltarea enfizemului (centrolobular)

II.2.5 Morfopatologie

Macroscopic

Se poate observa îngroșarea pereților bronșici, acoperiți de sectreții mucoase sau muco-
purulente abundente cu risc de obstruare a lumenului. În caz de suprainfecție, cantitatea de
secreții prezente la nivel bronșic crește, iar mucoasa bronșică se hiperemiază. De asemenea
mai pot fi observate modificările apărute în structura țesutului pulmonar care pot indica apariția
emfizemului în stadiile incipiente ale bolii, iar mai târziu, în stadiile avansate, apariția fibrozei.

Microscopic

În structura epiteliului bronșic se observă creșterea numărului de celule secretoare de mucus.

În interiorul peretelui bronșic, în structura mucoasei bronșice și periglandular se poate observa
prezența infiltratului inflamator cronic. Epiteliul bronșic este supus procesului de metaplazie
pavimentoasă.

La nivelul peretelui bronșic pot fi identificate zone de scleroză epitelială, cu alterarea fibrelor
musculare și elastice aflate în componența acestuia.

La nivelul țesutului pulmonar pot fi identificate leziuni inflamatorii, emfizem și fibroză.

Extinderea procesului inflamator la nivelul arterelor pulmonare determină apariția endarteritei

care agravează leziunile apărute la nivel bronșic și agravează tulburările respiratorii.

II.2.6 Tablou Clinic

Debutul este lent, pe parcursul mai multor ani pacientul prezintă perioade de tuse productivă
după răceli banale din perioada de iarnă. Durata și severitatea tusei crește în permanență de la
an la an până ajunge să se transforme în tuse cu spută, prezentă timp de trei luni pe an, mai
mult de doi ani consecutiv.

Semne și simptome

- Tuse
- Expectorație
- Dispnee
- Hemoptizie
- Cianoză
- Turgeșcența jugularelor
- Edem

În debut tusea este matinală, ulterior devine permanentă cu expectorație de obicei

mucopurulentă, se accentuează la contactul cu aerul rece, atmosfera poluată sau fumul de tutun.
În general tusea nu corelează cu gravitatea defectului funcțional.

Dispneea apare după o perioadă mai lungă de timp în stadiul avansat al bolii însoțită de
emfizem.

Expectorația este un simptom ce nu este băgat în seamă de pacient, ea este descrisă de acesta
ca o spută albă, cenușie sau neagră .În puseurile infecțioase sputa este galbenă sau verde, nu
putem ignora nici fapul că aceasta poate fi sangvinolentă sau este însoțită de hemoptizii
repetate, datorită acestui fapt trebuie suspectată asocierea cancerului bronșic.

Fiecare puseu infecțios accentuează fenomenele obstructive prin hipersecreție de mucus, spasm
bronșic și decompensare cardio respiratorie.

La afectarea bronhiilor mici survine sindromul obstructiv, care evoluează mult timp subclinic
și poate fi depistat doar prin explorări funcționale.Expirația devine activă și apare dispneea de
tip expirator, aceasta poate fi ușoară doar la efort fizic, apoi mai severă, permanentă și în repaos.

La afectarea bronhiilor mari predomină tusea cu spută mucoasă,semnele obiective lipsesc iar
testele ventilatorii uzuale sunt normale.

La afectarea bronhiilor medii tusea este predominant cu spută mucopurulentă.

La afectarea bronhiilor mici la sindromul bronșic se asociază sindromul obstructiv. Tusea poate
fi productivă (cu spută mucopurulentă săracă), sau mai curând seacă, însă predomină dispneea
expiratorie.

Ascultația atestă respirație aspră, raluri ronflante și sibilante diseminate în ambele arii
pulmonare. Ralurile sunt prezente atât în inspir, cât și în expir. În caz de hipersecreție bronșice
sunt prezente raluri umede.

În timpul acutizării bronșitei cronice se pot asocia următoarele simptome:

- Febră, poate fi de la subfebrilitate până la febră înaltă în cazul bronșitei purulente;

- Mialgii;
- Astenie;
- Fatigabilitate;
- Transpirații nocturne;

În stadiile avansate ale bolii, din cauza creșterii gradului de fibroză are loc micșorarea
numărului de vase sangvine și respectiv, suferința cordului. Astfel are loc afectarea
ventricolului drept al inimii.

Pulsația în epigastru (aproape de xifoid) denotă hipertrofia ventricolului drept, iar semnele ca
turgeșcența venelor jugulare la nivelul gâtului, cianoză și apariția edemelor pe gambe explică
insuficiența ventriculară dreaptă.

Semnele insuficienței cardiace drepte sunt:

 - Turgeșcență jugulară;
- Hepatomegalie;
- Reflux-hepato jugular (umflarea venei jugulare drepte la compresiunea ficatului);
- Edeme periferice;
- Degete cu aspect hipocratic;

II.2.7 Tablou paraclinic

II.2.7.1 Explorări paraclinice

Examen fizic:

- Inspecție: aspectul toracelui, mișcările celor două hemitorace, tipul respirației, culoarea
tegumentelor, bătăi ale aripilor nazale.
- Percuție: sonoritate sau matitate pulmonară.
- Auscultație: murmur vezicular sau raluri, frecături pleurale.

Examinări de laborator:

- Examenul sputei – se determină cantități mari de mucus, celule epiteliale, leucocite (în
formele mucopurulente), eozinofile (în formele alergice). Inițial are culoare gri deschisă
(expectorație mucoasă) sau gri gălbuie (expectorație mucopurulentă), iar mai târziu
devine galbenă sau galben verzuie (sputa devine purulentă).
Este indicat pentru diagnosticul diferențial cu abcesul pulmonar, tuberculoza, cancerul
bronhopulmonar.

Examenul sputei este citologic și bacteriologic și nu se efectuează de rutină.

- Examenul lichidului pleural

- Sange –hemoleucograma ( analiza generală a sângelui), modificările sunt în corelație
cu tipul bronșitei, în acutizări poate demonstra leucocitoză cu neutrofile, VSH crescut,
poliglobulie la fumători.
- Examen de urină

Examenul radiologic este normal la majoritatea pacienților, acesta este util pentru excluderea
unor alte afecțiuni pulmonare asociate bronșitei cronice sau care clinic se manifestă cu sindrom
bronșic.
Examinări radiologice sunt:

- Radiografie toracică
- Radioscopie toracică
- Angiografie pulmonară
- Bronhografia se indică numai în cazurile de suspecție la bronșiectazii
- Tomografie

Examinări endoscopice:

- Bronhoscopia – prin această metodă este posibilă stabilirea precoce a diagnosticului,

caracterului acesteia și gradul de extindere.
- Pleuroscopia

Explorări funcționale:

- Spiromrtria
- Spirografia
- Spiroergografia
- Analiza gazelor
- Teste farmacodinamice: testul bronhoconstrictor, testul bronhodilatator

Examinări cu izotopi radioactivi:

- Șcintigrafia pulmonară

Pentru a stabili diagnosticul de bronșită cronică este necesară excluderea următoarelor

patologii: astmă bronșic în special forma obstructivă, pneumoconioze, bronșiectazii,
tuberculoza, cancerul pulmonar, micoze pulmonare.

II.2.7.2 Diagnosticul diferențial

Diagnosticul diferențial al bronșitei cronice se face cu două categorii de boli:

1. Bolile care produc tuse cu expectorație:

- Bronșiectazii
- Tumori bronhopulmonare primare maligne
- Fibroză chistică
- Bronhopneumonii
- Sinuzită cronică
 - Abces pulmonar cronic
- Tuberculoză pulmonară
2. Boli care produc dispnee:
- Astmă bronșic
- Insuficiență cardiacă stângă cu bronșită cronică suprapusă
- Emfizem pulmonar panacinar
- Sindrom obstructiv în colagenoză
- Sindrom obstructiv în micozele pulmonare

II.2.7.3 Complicațiile bronșitei cronice

Complicațiile bronșitei cronice apar după o evoluție îndelungată a bolii și lipsa tratamentului
corect.

Din acestea fac parte:

- Emfizem pulmonar (distrucția pereților dintre alveolele respiratorii cu formarea de

cavități)
- Bronșiectazii (dilatările bronhiilor de calibru mic)
- Insuficiență respiratorie
- Insuficiență cardiacă
- Cord pulmonar
- Abcese pulmonare (mai rar)

II.2.8 Tratamentul bronșitei cronice

Acesta vizează:

- Inlăturare factorului etiologic

- Tratamentul antibacterian în acutizarea bronșitei
- Dezobstrucția bronșică
- Ameliorarea dezechilibrului gazelor sanguine și acidobazice

Atestă acutizarea bolii:

- Apariția sputei purulente

- Majorarea cantității de spută
- Agravarea dispneei
 - Sporirea ralurilor pulmonare
- Apariția/progresarea edemelor

Spitalizarea este indicată în caz de:

1) Acutizare însoțită de febră, expectorații abundente

2) Sindrom obstructiv pronunțat
3) Complicații

Înlăturarea factorului etiologic presupune:

- Înlăturarea fumatului
- Excluderea acțiunii factorilor nocivi profesionali
- Eradicarea focarelor de infecție
- Evitarea factorilor meteorologici nefavorabili

Măsuri preventive: - se interzice fumatul, propaganda antitabagică; evitarea atmosferei

poluante, inclusiv expunerea la noxe respiratorii; evitarea persoanelor cu viroze respiratorii cât
și evitarea aglomerației în timpul epidemiei; vaccinarea.

II.2.8.1 Tratamentul medicamentos

Dintre substanțele cele mai folosite în tratamentul bronșitei cronice sunt:

1) Beta adrenergice – sunt derivați ai adrenalinei

Derivații din generația a doua: Isoprenalina (Aludrin, Astmopent).
Aceștea au fost înlocuiți cu preparate din generația a treia datorită reacțiilor adverse
provocate, (în special tahicardii).
Preparate din generația a treia: Terbutalinul (Bricanyl), Fenoterolul (Berotec),
Salbutamol (Ventolin și Sultanol), Clembuterolul (Spiropent).
Utilizați cu precădere în aerosoli dozați, sunt lipsiți de efecte secundare cardio-
vasculare.
Cele mai bune rezultate s-au obținut cu Salbutamolul sprai și comprimate.
2) Anticolinergicele – bronhodilatatoare ce au cap de serie Atropina
În practică s-a impus preparatul Atrovent ( bromură de ipratronium), care nu prezintă
efecte secundare ale atropinei. Se folosește ca aerosol dozat, cu rezultate inferioare beta
– adrenergicelor.
 3) Derivații xantinei, teofilinei, și în special aminofilinei au slabă acțiune pe cale orală și
superioară pe cale intravenoasă sau ca aerosoli.

II.2.8.2 Alte metode de tratament

 Corticoterapia în aerosoli este eficace, dar numai pentru preparate insolubile precum:
Becotid, bextasol. Aceasta este mult mai frecvent utilizată pe cale orală, acționează
antiinflamator și antialergic.
 Prostaglandina, bronhodilatatoare și blocantă alfaadrenergic.
 Dezobstruarea bronșică
 Hidratarea bolnavului
 Drenajul postural
 Cura balneară
 Climatoterapia
 Imunoterapia
 CAPITOLUL III – PREZENTARE DE CAZ

CAZ I

Numele și prenumele: O.V

Sex: feminin

Vârsta: 69 ani

Domiciliu: Cluj-Napoca

Naționalitate: Română

Religie: Greco-catolică

Înălțimea: 1.62 m

Greutatea: 69 kg

Data internării: 02.04.2019

Motivele internării: -stare de oboseală

-tuse cu expectorație mucopurulentă

-durere la nivelul toracelui

-subfebrilitate

-dispnee

Diagnostic la internare: Bronșită cronică

Interviu la internare: ora 10:20 dimineata, data 02.04.2019

Discutat cu: pacienta

Situația familială: vaduvă, doi copii (fete)

Ocupația: pensionară, a lucrat ca și proiectant timp de 28 de ani

Condiții de locuit: locuiește la casă împreună cu una dintre fiicele sale

Antecedente hedero-colaterale: tată cu TBC

Antecedente personale patologice și fiziologice: aritmie extra sistolocă ventriculară, Bronșită
Cronică din 2015

Obijnuințe de viață:

- Alimentație: inadecvată, consumă alimente nesănătoase, nu are orar fix pentru mese;
preferințe: lactate, mâncăruri prăjite, condimente
- Alcool: consumatoare, bere sau vin la prânz sau seara
- Cafea: 1/zi
- Tutun: fumătoare
- Somn: adoarme la ore târzii, somnul este agitat, insuficient 4h/noapte
- Mișcare: este o persoană dinamică
- Igiena: pacienta are deprinderi corecte de igienă
- Alergii: nu se știe alergică la nici un medicament sau aliment

ISTORICUL BOLII

Pacienta O V în vârstă de 69 de ani, cunoscută cu Bronșită Cronică din 2015 se prezintă la

Spitalul Județean, Cluj-Napoca la recomandarea medicului de familie, însoțită de fiica sa.

La internare pacienta declară ca de aproape 1 săptămână are dureri în zona toracelui, respirație
zgomotoasă dispneică mai ales la efort, tuse la început obositoare apoi, însoțită de expectorație
mucopurulentă mai ales dimineața, stare de oboseală continuă.

Pacienta nu a urmat nici un alt tratament

La examenul obiectiv, efectuat la internare se constată că pacienta prezintă o respirație

dispneică cu polipnee, tuse cu expectorație purulentă, cianoză.

La examenul fizic s-a înregistrat:

- TA = 140/80 mmHg
- P = 80 p/min
- T = 36,50C
- R = 20 r/min
REZULTATELE EXAMENELOR DE LABORATOR EFECTUATE:
Funcțiile vitale ale pacientei au fost supravegheate zilnic și s-au obținut următoarele valori:
Funcții vitale Ziua 1 Ziua 2 Ziua 3

Temperatura 36,5 37 36,6

Puls 80 p/min 76 p/min 80 p/min

Respirație 20 r/min 20 r/min 22 r/min

Tensiunea arterial 140/80 mmHg 145/75 mmHg 140/80 mmHg

EVALUAREA NEVOILOR

1. Nvoia de a respire, a avea o bună circulație

 Respirația pacientei nu este în limitele normale,dispnee
 Căile respiratorii sunt afectate din cauza tusei cu expectorație purulentă
 Pulsul 80 b/ min
 Tegumente cianotice
2. Nevoia de a bea si a mânca
 Mucoasa bucala este normal
 Reflexul de deglutiție este present
 Pacienta se alimentează singură
 Starea de nutriție – subponderală
3. Nevoia de a elimina
 Pacienta are micțiuni spontane, fiziologice
 Urinează de 4-5 ori pe zi
 Urina are aspect macroscopic limpede
 Diureza este între 800 – 1000 ml/24h
 Scaun normal 2 pe zi
 Transpirație în cantitate normal
4. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură
 Mișcările effectuate sunt lente
 Amețește din cauza oboselii accumulate
 Deplasarea este moderată
5. Nevoia de a dormi și a se odihni
  Pacienta prezintă somn perturbat, agitat
 Se trezește frecvent, se simte obosită
6. Nevoia de a se îmbrăca și dezbrăca
 Pacienta se îmbracă și dezbracă singură
 Îmbrăcămintea este adaptată climatului
 Lenjeria este curate
7. Nevoia de a menține temperature corpului în limite normale
 Pacienta este subfebrilă
 Temperature 37,5
8. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele și mucoasele
 Părul este curat îngrijit
 Cavitatea bucală este curate
 Tegumentele sunt palide
9. Nevoia de a evita pericole
 Pacienta relaționează cu mediul înconjurător
 Nu necesită supraveghere și sprijin
10. Nevoia de a comunica
 Comunică efficient la nivel afectiv și intellectual
 Nu prezintă dificultate în comunicare
 Între pacientă și familia sa există relație de comunicare
11. Nevoia de a acționa propriilor convingeri și valori de a practica religia
 Pacienta este de religie Greco-catolică
12. Nevoia de a fi preocupat în vederea realizării
 Pacienta nu este afectată în nici un fel, gândire pozitivă
13. Nevoia de a se recreea
 Pacienta ascultă muzică pentru recreere
 Crosetează
 Plimbări în parc
14. Nevoia de a învăța cum sa-și păstreze sănătatea
 Pacienta ignoră gravitate bolii

În urma datelor culese am stability bilanțul de independență – dependență și am constatat că

următoarele nevoi sunt alterate:

1. Nevoia de a respire și a avea o bună circulație

 2. Nevoia de a se mișca și a avea o bună postură
3. Nevoia de a dormi și a se odihni
4. Nevoia de a învăța cum să-și păstreze sănătatea

PLAN DE ÎNGRIJIRE

Nume și prenume: O.V Vârsta: 69 Sexul: feminin

Diagnostic: bronșită cronică simplă

1. Nevoia de a respire și a avea o bună circulație

Problema Obiective Intervenții Intervenții Evaluare

pacientei autonome delegate