Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
CAPITOLUL 8. Politica Comerciala PDF
CAPITOLUL 8. Politica Comerciala PDF
profiturilor (uneori preţul de ofertă fiind egal sau chiar mai mic în raport cu
costul producţiei), se folosesc de pieţele ce oferă forţa de muncă cea mai
ieftină (dumping social); există situaţii în care practicile de dumping sunt
sprijinite printr-o politică oficială de depreciere a monedei naţionale
(dumping valutar), practicată în scopul asigurării unei competitivităţi sporite
(relative şi limitate ca durată - dumping sporadic sau persistent) a produselor
indigene.
Taxele compensatorii se percep asupra mărfurilor de import care au
beneficiat - în ţara de origine - de subvenţii (sau prime de export, etc.) din
partea bugetului de stat. Nici în acest caz mărimea taxei nu poate depăşi
diferenţa de preţ (între cel normal şi cel diminuat pe seama subvenţiilor
primite din partea bugetului de stat de către exportator). Întrucât folosirea de
subvenţii la produsele destinate exportului poate aduce prejudicii
partenerului, prin convenţii internaţionale (îndeosebi prin documentele
Rundei Tokyo), statele au decis interzicerea subvenţiilor.
Sunt admise, cu titlul de excepţie, doar subvenţiile folosite de statele
cele mai sărace pentru a-şi sprijini pătrunderea pe piaţa internaţională a
produselor ramurilor industriale începătoare (în formare). În celelalte cazuri,
când constată utilizarea de subvenţii la produsele pentru export, statul
importator poate institui regimul sancţional prin perceperea de taxe
compensatorii, calculate tot ca diferenţă între preţul normal de ofertă şi cel
artificial (datorat subvenţiilor).
care le are abolirea barierelor vamale dintre statele membre asupra întăririi
competitivităţii în aceste state”.
Articolul 112 prevede coordonarea eforturilor statelor membre în
acordarea ajutoarelor de susţinere a exporturilor, pentru a nu distorsiona
oportunităţile competiţionale existente pentru exporturile UE, iar art. 113
prevede uniformizarea taxelor vamale, a acordurilor comerciale şi a
măsurilor anti-dumping care trebuiau respectate de către statele membre.
În plan instituţional, Comisia este însărcinată cu competenţe
exclusive de reprezentare a intereselor statelor membre în relaţiile
comerciale internaţionale şi în administrarea politicii comerciale comune.
Articolul 115, detaliază situaţiile în care apare deflecţia de comerţ,
iar art. 228 şi 238 formează baza legislativă pentru încheierea de acoduri de
asociere şi cooperare în domeniul comerţului.
Tariful extern comun a intrat în vigoare în 1968.
Iniţial, nivelul taxelor vamale stabilite prin tariful vamal extern
comun, calculat pe baza mediei aritmetice a celor patru tarife vamale din
Franţa, Germania, Italia, şi Benelux a fost mai ridicat decât cel aplicat de
Statele Unite sau Japonia.(Beneluxul a fost considerată o singură zonă
vamală).
Motivul trebuie căutat în situaţia economică şi socială a anilor ’70
când, creşterea şomajului, alături de căderea regimului financiar valutar de
la Bretton Woods, cele două şocuri petroliere şi creşterea economică
accentuată bazată pe exporturi ieftine a ţărilor asiatice nou industrializate au
determinat o creştere a gradului de protecţie pentru ţările din spaţiul
comunitar.
Creşterea stabilităţii mediului economic global pe fondul
neoliberalismului economic, începând cu anii ’80, dar şi rundele de
negocieri din cadrul GATT au determinat o scădere progresivă a nivelului
tarifului extern comun, ajungându-se în prezent la un nivel mediu de 3 %.
În mometul actual nivelul protecţiei tarifare nominale este redus în
Uniunea Europeană, aceasta aflându-se într-o poziţie mai eficientă decât
SUA şi Japonia din punct de vedere al dispersiei tarifare în cadrul tarifului
vamal comun.
Etapele succesive de extindere au determinat creşterea în
complexitate a politicii comerciale comune şi o reconsiderare a structurii şi
nivelului tarifului extern comun.
De-a lungul timpului, Uniunea Europeană a negociat o serie de tarife
preferenţiale cu un număr de ţări sau grupuri cu care a dorit să întreţină
relaţii privilegiate. Acestea sunt:
14 ECONOMIE EUROPEANĂ
o pătrime din PIB, în timp ce pentru ţările mici (Belgia, Olanda sau
Luxemburg ) reprezentau 50-60% din PIB.
La sfârşitul perioadei de tranziţie s-a înregistrat o transformare
spectaculoasă atât în privinţa volumului cât şi a structurii şi dimensionării
schimburilor comerciale comunitare.
1. Măsurile antidumping
Utilizarea acestor măsuri este determinată de faptul că, în viziunea
GATT, comerţul liber ar trebui să fie sinonim cu “comerţul corect”. De
regulă însă, în economia reală acest lucru nu este adevărat, iar cazurile prin
care participanţii la schimburile internaţionale practică dumpingul sunt
relativ frecvente.De aceea, apariţia cazurilor de dumping este sancţionată
prin art. VI din GATT şi prin codul anti-dumping din 1979.Conform acestor
prevederi, taxele antidumping nu vor depăşi diferenţa dintre preţul de
vânzare (mai mic) şi preţul mediu aplicat pe piaţa internă a exportatorului
(mai mare).Baza legală pentru măsurile antidumping o reprezintă
Regulamentul Consiliului nr.384/1996 din 22 noiembrie 1995 cu
amendamentele ulterioare.
2. Măsurile antisubvenţie
Un sistem apropiat taxelor antidumping îl reprezintă taxele aplicate
produselor ale căror preţuri au fost direct sau indirect subvenţionate de către
guvernele ţărilor producătoare. Regulile internaţionale referitoare la
subvenţii au fost întărite semnificativ odată cu intrarea în vigoare la 1
ianuarie 1995 a Acordului OMC referitor la Subvenţii şi Măsuri
Compensatorii. Regulamentul Uniunii Europene cu privire la protecţia
16 ECONOMIE EUROPEANĂ