Anatomia stomacului

Stomacul (ventriculus sau gaster) este amplasat în loja gastrică, care ocupă cea mai mare parte din
regiunea subfrenică stângă și corespunde epigastrului și hipocondrului stâng. La acest nivel, stomacul
este fixat în principal de presa abdominală exercitată în mod direct prin contracția mușchilor pereților
abdominali. De asemenea, interpoziția delimitată superior de esofag și inferior de duoden, pachetele
vasculo-nervoase ce traversează regiunea precum și formațiunile peritoneale care leagă stomacul de
organele din proximitate, constituie alte mijloace de fixare la acest nivel.

În situația indivizilor normostenici, în ortostatism, stomacul gol are forma literei „J”, cu pereții reciproc
aplicați, măsurând aproximativ 18 cm lungime și 7 cm lățime. În cazul stomacului plin, lungimea poate
crește până la 25 cm, iar lățimea la 12 cm. Capacitatea stomacului este evaluată între 1-1,5 L.

Configurație externă: pune în evidența stomacului două margini (dreapta și stânga), doi pereți
(anterior și posterior) și două orificii (superior și inferior).

Mica curbură sau marginea dreaptă (curvatura ventriculi minor) continuă marginea dreaptă a
esofagului. Concavitatea curburii mici este descrisă de segmentul vertical și cel orizontal ușor ascendent
către partea dreaptă, intersecția acestora identificându-se cu incizura angulară sau unghiul gastric.
Segmentul orizontal prezintă succesiv incizura pilorică superioară și incizura duodenopilorică superioară,
corespunzătoare limitei exterioare dintre stomac și duoden. Curbura mică împreună bulbul duodenal
delimiteză regiunea celiacă a lui Luschka. În plan posterior al vestibulului bursei omentale, curbura mică
corespunde venei cave inferioare, aortei abdominale, trunchiului celiac și plexului solar.

Marea curbură gastrică sau marginea stângă (curvatura ventriculi major) continuă marginea stângă a
esofagului. Inițial descrie o traiectorie ascendentă, delimitând la exterior versantul drept al fornixului
gastric care împreună cu marginea stângă a esofagului constituie brațele incizurii cardiace sau unghiul lui
His. Ulterior, limitează pe rând fornixul și corpul stomacului, având un traiect descendent, după care de
la nivelul antrului se încurbează într-o traiectorie ușor ascendentă către partea dreaptă. La acest nivel,
sunt prezente succesiv incizura pilorică inferioară și incizura duodenopilorică inferioară,
corespunzătoare limitei exterioare dintre stomac și duoden. Prin intermediul ligamentului gastrocolic,
curbura mare vine în raport cu colonul transvers.

Marginile stomacului reprezintă limitele de separație între peretele anteior și cel posterior.

Peretele gastric anterior (paries anterior) – privește înainte, puțin în sus și prezintă o porțiune toracică
și una abdominală. Porțiunea toracică este acoperită în cea mai mare parte de diafragmă. La acest nivel
se definește spațiul semilunar Traube, corespunzător proiecției toracice a fornixului gastric la baza
hemitoracelui stâng. Astfel, convexitatea limitei superioare desfășoară un arc de cerc care trece prin
vârful cordului unind extremitatea anterioară a cartilajului 8 costal stâng de extremitatea anterioară a
coastei 11 stânga, iar inferior, spațiul Traube este delimitat rectiliniu de extremitățile liniei arcuate. La
nivelul spațiului semilunar al lui Traube, prin percuție este identificat timpanismul stomacal.
 Porțiunea abdominală este subîmpărțită la rândul său în două regiuni, medială, acoperită de fața
viscerală a ficatului, corespunzătoare lobului pătrat și stâng al ficatului, și laterală, care vine în raport
direct cu fibrele musculare ce structurează peretele abdominal anterior la acest nivel. Clinic, zona
laterală este recunoscută ca triunghiul lui Labbe, delimitat la stânga de rebordul costal stâng, la dreapta
de linia care se suprapune ,arginii inferioare a ficatului, iar inferior corespunde liniei trasate prin
cartilajul coastelor 9 de fiecare parte.

Peretele gastric posterior (paries posterior) – privește înapoi, puțin în jos și constituie peretele
anterior al bursei omentale, prin intermediul căreia stomacul vine în raport cu structurile prezente la
acest nivel și peretele abdominal posterior.

Cardia și pilorul – stomacul comunică superior cu esofagul și inferior cu duodenul prin câte un orificiu
de formă circulară și anume orificiul cardia și respectiv orificiul piloric.

În mod convențional, având în vedere criterii anatomice, fiziologice și radiologice, stomacul este
împărțit în două porțiuni, verticală și orizontală, separația dintre acestea fiin desemnată de incizura
angulară și depresiunea formată de sfincterul antrului.

Porțiunea verticală sau regiunea fundico-corporeală reprezintă aproximativ 2/3 din stomac și este la
rândul său subîmpărțită în fornix și corpul stomacului. De asemenea, la acest nivel este sesizată
porțiunea cardiacă, nedefinită, ce corespunde orificiului cardic și se caracterizează prin prezența
glandelor cardiace.

Fornixul sau fundul stomacului reprezintă camera cu aer a stomacului, orientată către diafragm, prin
intermediul căruia vine în raport cu cordul, pleura și plămânul stâng. Delimitarea inferioară a acestuia se
face prin linia orizontală care străbate unghiul cardiac. De la acest nivel stomacul se continuă cu corpul
până la nivelul de separație cu porțiunea orizontală, indicat de linia aproximativ verticală trasată prin
unghiul gastric și depresiunea determinată de sfincterul antrului.

Porțiunea orizontală sau regiunea antropilorică continuă corpul stomacului de la planul ce

intersectează unghiul gastric și depresiunea determinată de sfincterul antrului până la șanțul
duodenopiloric, în care în mod inconstant se plasează vena prepilorică ce marchează limita de separație
dintre stomac și duoden. La rândul său, porțiunea orizontală este divizată în antrul și canalul piloric.

Antrul piloric (antrum pyloricum) este segmentul mai dilatat al porțiunii orizontale, iar canalul piloric
este un tub cilindric ce conduce către pilor, porțiunea terminalăa a stomacului prevăzută cu sfincterul
piloric. Șanțul piloric pus în evidență de incizurile pilorice superioară și inferioară reprezintă un reper
prin care se constată separația dintre cele două segmente ale porțiunii orizontale.

Peretele gastric are o grosime de aproximativ 3 mm, iar constituția sa asigură funcționalitatea
stomacului de a se adapta în vederea depozitării și degradării alimentelor concomitent cu evacuarea
acestora intermitentă către segmentul următor al tractului digestiv.

Structura peretelui prezintă patru tunici, dispuse de la exterior către interior astfel: seroasă,
musculară, submucoasă, mucoasă.
 Tunica seroasă constă în mezoteliul peritoneal ce căptușește întreaga suprafață exterioară, mai puțin
fața posterioară a fornixului prin care stomacul aderă la diafragm, menținând această regiune într-o
imobilitate aproape completă. Seroasa se aplică de stomac prin intermediul stratului subseros format
din țesutul conjuctiv ce prezintă ligamentele stomacului care contribuie la menținerea formei curbate a
organului.

Tunica musculară este responsabilă cu tranzitul masei alimentare la acest nivel, fiind contituită dintr-
un strat extern cu fibre longitudinale, strat mijlociu cu fibre circulare, a căror condensare realizează
sfincterul piloric, și un strat intern cu fibre oblice, prezent doar în porțiunea digestorie a stomacului.

Tunica submucoasă se interpune între musculară și muscoasă, prilejuind adaptarea mucoasei la

motilitatea gastrică. Este alcătuită din țesut conjunctiv lax, bogat în fibre elastice și formațiuni
neurovasculare.

Tunica mucoasă, din punct de vedere morfofuncțional, reprezintă componenta esențială a peretelui
gastric. Mucoasa este separată de tunica submucoasă prin musculara mucoasei, iar din structura sa fac
parte stratul epitelial și corionul. La rândul său, stratul epitelial prezintă epiteliu de suprafață simplu
clindric și aparatul glandular intraepitelial reprezentat de glandele gastrice responsabile cu secrețiile
digestive la acest nivel. Corionul se interpune între epiteliul de suprafață și glandele gastrice până la
nivelul muscularei mucoasei și este alcătuit din țesut conjunctiv și limfoid. Pe suprafața mucoasei se
observă o serie de șanțuri care delimitează ariile gastrice corespunzătoare plicilor viloase separate la
rândul lor de criptele sau foveolele gastrice la nivelul cărora se deschid glandele gastrice.

Glandele stomacului diferă ca structură morfofuncțională, în raport cu regiunile stomacului, astfel

definindu-se: glande cardiale, gastrice propriu-zise și pilorice.

Glandele cardiale individualizează regiunea cardială a stomacului și realizează bariera alcalină între
stomac și esofag prin secreția de mucus.

Glandele gastrice propriu-zise sau glandele fundice sunt cele mai numeroase, răspândite în fornixul și
corpul stomacului. Celulele formatoare sunt responsabile cu elaborarea acidului clorhidric, proenzime
digestive și mucus.

Glandele pilorice sunt plasate în regiunea antropilorică și secretă mucus.

Vascularizația stomacului – stomacul este cel mai bogat vascularizat segment al tubului digestiv.

În principal, circulația arterială este asigurată de trunchiul celiac prin artera hepatică, splenică și
gastrică stângă. Din artera hepatică se desprind artera gastrică dreaptă, care dupaă ce trece înaintea
pilorului se continuă ascendent pe curbura mică și artera gastroduodenală, care trece înapoia pilorului și
emite artera gastroepiploică dreaptă ce ascensionează pe curbura mare. Din artera splenică se formează
artera gastroepiploică stângă care are un traiect descendent în lungul curburii mari, anastomozându-se
în plin cu artera gastroepiploică dreaptă, formând arcul arterial al curburii mari, și arterele gastrice
scurte, ce se distribuie fornixului stomacului, înainte de a pătrunde prin ligamentul gastrolienal. Artera
gastrică stângă străbate ligamentul gastropancreatic, ascensionând către regiunea cardiacă după care
descrie un traiect descendent în lungul curburii mici, unde se anastomozează în plin cu artera gastrică
dreaptă și formează astfel arcul arterial al curburii mici. Din arcurile arteriale corespunzătoare curburilor
se desprind ramuri arteriale prin care sângele irigă diferitele tunici ale stomacului.

Circulația venoasă gastrică corespunde, în general, circulației arteriale de la acest nivel, venele
însoțind îmdeaproape arterele omonime. Așadar, venele gastrice ce acompaniază arcul arterial al
curburii mici sunt tributare venei porte, iar venele gastroepiploice, dreaptă și stângă, se drenează în
vena splenică și respectiv vena mezenterică superioară.

In sistematizarea circulației limfatice se disting patru teritorii limfatice al căror drenaj final conduce
către nodurile celiace. Cea mai întinsă regiune limfatică este tributara ganglionilor limfatici gastrici
stângi, preluând limfa de la nivelul micii fornixului, precum și din cea mai mare parte a corpului gastric și
mica curbură. Limfa din partea inferioară a corpului gastric și regiunea antro-pilorică este drenată în
ganglionii limfatici gastroepiploici drepți și ganglionii limfatici pilorici inferiori. Zona a treia cuprinde
regiunea gastrică corespunzătoare segmentului stâng al marii curburi, din care vasele limfatice se varsă
în ganglionii limfatici gastroepiploici stângi și splenopancreatici. Porțiunea stomacului corespunzătoare
segmentului drept al curburii mici alături de o parte din regiunea pilorică constituie cea de-a patra arie
limfatică, la acest nivel, limfa fiind drenată de ganglionii limfatici gastrici drepți și ganglionii limfatici
pilorici superiori.

Inervația stomacului este realizată pe care intrinsecă și extrinsecă.

Inervația intrinsecă este asigurată de ramurile nervoase din vag și plexul celiac care pătrund în peretele
gastric la nivelul stratului muscular alcătuind plexul nervos mienteric Auerbach Si la nivelul stratului
submucos formând plexul nervos submucos Meissner.

Inervația extrinsecă este realizată de fibre parasimpatice din nervul vag și fibre simpatice din plexul
celiac.

La nivelul joncțiunii esogastrice, nervii vagi, stâng și drept, ajung sub forma trunchiurilor vagale
anterior, corespunzător vagului stâng și posterior, corespunzător vagului drept. Din trunchiul vagal
anterior, care se continuă în lungul curburii mici prin nervul lui Latarjet, se desprind ramuri gastrice
anterioare ce descind pe fața anterioară a stomacului dispersate până nivelul regiunii pilorice. Imediat
inferior de orificiul cardiac, trimite un ram ce străbate partea superioară a omentului mic pentru a
pătrunde în pediculul hepatic. Trunchiul vagal posterior urmărește, de asemenea, curbura mică pe fața
ei posterioară, distribuind ramuri către fața posterioară a stomacului.

Din lanțul ganglionar T5-T10 ajung la ganglionul celiac fibrele preganglionare din nervii splanhnici, iar
fibrele postganglionare ajung să se distribuie stomacului de la nivelul curburii mici, pe traiectul ramurilor
trunchiului celiac, în special prin intermediul plexurilor periarteriale ce acompaniază arterele gastrice.