Memoria

Memoria reprezintă acea capacitate psihică absolut necesară , fără de care viața ar fi
practic imposibilă: am trăi într-un prezent continuu, fără trecut și fără viitor, incapabili să
înregistrăm schimbările.

Memoria este definită ca fiind procesul psihic prin care se realizează

memorarea(engramarea), păstrarea și actualizarea sub forma recunoașterii sau reproducerii
experienței cognitive, volitive și afective.

Astfel, procesul memoriei este constituit din trei faze succesive: faza de
achiziție(memorarea),faza de reținere( păstrarea) și faza de actualizare (recunoașterea și
reproducerea).

Memorarea reprezintă intrarea informațiilor în sistemul cognitiv, reținerea lor în scopul

unei utilizări ulterioare. Acest proces poate fi întâlnit și sub alte denumiri(sinonime) cum sunt:
întipărire, fixare, encodare, engramare.Indiferent de denumire, este vorba aici despre procesul
prin care informația externă este tradusă într-un limbaj specific creierului( patternuri de
activare la nivel neuronal) și înmagazinată la nivel cortical, devenind un bun propriu.Dacă din
start o informație nu este reținută suficient de temeinic, șansele ca aceasta să fie ulterior
evocată se diminuează dramatic.

Stocarea informațiilor este procesul de păstrare în memorie a informațiilor până când vom
avea nevoie din nou de ele și le vom reactualiza. Este necesar să ,,întărim” informațiile
asimilate pentru a le spori șansa de a fi păstrate cât mai mult timp.

Reactualizarea informațiilor, numită și reamintire, constă în scoaterea la iveală a informațiilor

memorate și păstrate în vederea utilizării, valorificării lor. Ea se realizează prin recunoașteri și
reproduceri, prima se realizează în prezența obiectului, iar a2-a în absența lui.

Există diferite tipuri de memorie, iar creierul lucrează cu ele în mod diferit.Printre cele mai
importante se numără memoria senzorială, memoria de scurtă durată și memoria de lungă
durată.

Memoria senzorială este considerată ca fiind primul stadiu al memoriei şi este o memorie de
foarte scurtă durată.Astfel că, organele de simț transmit informații în anumite zone cerebrale
specifice unde vor fi analizate. Se creează aici un fel de ,,emulsie”, adică niște urme mnezice
cu o durată atât de scurtă încât scapă conștiinței: între 250 și 500 de miimi de secundă pentru
o percepție vizuală, și între 2 și 3 secunde în general, pentru o percepție auditivă dar uneori
durata poate merge până la 10 secunde.

Memoria de scurtă durată ne apare ca un sistem tampon între memoria senzorială şi memoria
de lungă durată. Rolul acesteia este relevant pentru diferite situaţii ale vieţii cotidiene.De
exemplu o prietenă îți spune numărul ei de telefon. Îl repeți de mai multe ori, cu voce tare sau
în gând, până îl notezi în agendă. Odată numărul notat, prietena îți vorbește din nou și..gata!
Numărul ți-a dispărut din minte.Acest exemplu este o ilustrare perfectă a modului în care
funcționează memoria pe termen scurt: ea păstrează o informație pentru puțin timp, înainte de
a o pierde imediat ce survine o nouă informație sau un eveniment perturbator.

Memoria de lungă durată conservă informaţiile pe o durată de timp considerabilă ce poate să

se întindă de-a lungul întregii vieţii.Are capacități aproape nelimitate, putând fi declarativă
când răspunsul este precizat de o manieră conștientă, sau nondeclarativă, când răspunsul nu se
formulează, de exemplu în cazul mișcărilor pe care le facem fără să reflectăm asupra lor.

Memoria a fost obiectul investigațiilor în rândul multor psihologi din secolul al XX-lea și
rămâne un domeniu activ de studiu pentru oamenii de știință cognitivi de astăzi. Mai jos vom
arunca o privire asupra unora dintre cele mai influente studii, experimente și teorii care
continuă să ghideze înțelegerea noastră a funcției memoriei umane.

O teorie influentă a memoriei, cunoscută sub numele de model modal, a fost propusă de
Richard Atkinson și Richard Shiffrin în 1968. Acest model presupune că informația vine din
mediul înconjurător printr-o serie de registre paralele, cu durată scurtă de păstrare, apoi ajunge
într-un depozit comun de păstrare pe termen scurt.Acesta se presupune că lucrează ca
memorie de lucru, capabilă să manipuleze informația și să o coreleze cu păstrarea pe termen
lung.Într-adevăr, depozitele de memorie pe termen scurt au importanță capitală în acest
model, în absența lor nefiind posibilă nici învățarea unor noi informații, nici reactualizarea
informațiilor vechi.