Tiganus Andreea-Diana, casat.

Ion – grupa 8

Mecanismele empatiei

În prezent în psihologie există trei conceptualizări diferite ale conceptului de empatie:

1. Învățarea conștientizării stărilor interioare ale unei alte persoane, gândurilor, percepțiilor și
motivelor. Semnificația proceselor cognitive este mare și datorită acestora o persoana este
capabilă să perceapă, recunoască și până la un anumit nivel să anticipeze stările celor din jur. În
acest context se discută și de acuratețea empatiei.
2. Empatia este o reacție afectivă față de o altă persoană, o "armonizare" a stării emoționale
interne la starea unei alte persoane. Focusul în această situație este pe procesul de empatie și nu
pe rezultatul acesteia.
3. Empatia este o combinație de mecanisme cognitive și emoționale unde procesele cognitive
mediază activarea emoțională. Interpretarea unei anumite situații declanșează o reacție
emoțională caracterizată prin acceptarea perspectivei celeilalte persoane. Din aceasta
perspectivă, empatia este înțelegerea non-egocentrică a celorlalți coordonată de emoții.
Empatia este prezentată alături de altruism și afiliere și este printre principiile de bază ale
comportamentului pro-social dar este diferită de milă sau simpatie (care pot apărea ca și sub-
concepte).
Empatia ne permite să construim produse sau servicii care să fie mulate pe nevoile beneficiarilor
lor. Am auzit de foarte multe ori formulări de genul "adaptat la nevoi" şi probabil știm cu toții ce
înseamnă aceasta.
Empatia reuşeşte să ne conducă spre o perspectivă nuanţată şi foarte fină a nevoilor beneficiarilor
noştri. Cum face acest lucru?
În primul rând majoritatea celor specializaţi în empatie spun că aceasta este un proces şi nu o
stare. Dacă veţi intra în documentare veţi afla că are o componentă genetică şi una de mediu.
Aceasta înseamnă că ne naştem cu o predispoziţie mai mare sau mai mică spre empatie însă
aceasta poate fi extinsă sau restrânsă în funcţie de factori contextuali. De asemenea veţi afla că
ea apare exprimată de la vârste foarte fragede şi că problemele legate de empatie se văd în autism
si sociopatie.
Mecanismul empatiei poate fi desfăcut în trei mari etape: observarea emoției celuilalt,
înțelegerea ei și molipsirea cu ea.

Primele două țin de procese precablate în creier. Toate speciile sociale, mai ales primatele, au din
primele luni de viață tendința să se orienteze spre stimuli sociali – expresii faciale, de pildă.

[1]
Dacă‑i arăți unui bebeluș un pătrat galben și un emoticon, va alege să se uite la emoticon, oricât
de schematic. Nu e sigur dacă expresiile faciale au evoluat ca să ne semnalizăm mai bine
emoțiile, dar e clar că le căutăm la ceilalți. Decodarea e și ea automată: nu te străduiești să‑ți dai
seama că o persoană încruntată, cu colțurile gurii coborâte și o postură adunată, e tristă.
O posibilă explicație este că creierul recunoaște emoția corespunzătoare unei expresii faciale
căutând o referință în proprie trusă de expresii și emoții aferente. Te uiți la mine și‑ți dai seama
că sunt tristă, fiindcă creierul tău a găsit că expresia feței mele e cea mai asemănătoare cu fața ta
de om trist. „Neuronii‑oglindă”, identificați la primate și bănuiți, sub forma unor structuri
nervoase cu funcții similare, la oameni, ar putea fi instrumentul: simulează acțiunea observată la
alt individ și astfel ajută la identificarea intenției.
Teoria minții, adică abilitatea de a ne pune în locul altcuiva și a intui ce gândește și ce simte,
devine esențială când avem de‑a face cu o persoană care nu‑și exprimă vădit emoțiile, sau cu un
personaj dintr‑o carte. (N‑avem probleme să ne conectăm emoțional cu personaje fictive – ceea
ce ne aduce la un concept drag lui Miu, la care vom reveni mai târziu: emotional sandbox.)
Empatia, când te cuplezi la emoția altcuiva, e vizibilă în creier. Studii de neuroimagistică
cerebrală au arătat că unele
regiuni cerebrale se activează și când participantului i se dă un șoc dureros, și când observă pe
altcineva trecând prin aceeași experiență. Mecanismul general al empatiei e compus din aceste
regiuni comune, active și când treci printr‑o experiență, și când o observi la altcineva.
Empatia în componentele sale (această clasificare este regăsită în majoritatea definiţiilor, deşi cu
alte etichete) presupune:

Autoempatia se referă la a avea nivelul de introspecţie necesar în aşa fel încât să putem să
identificăm foarte clar ce simţim şi de ce simţim acel lucru. Empatia în oglindă este foarte strâns

[2]
legată de componente neuropsihologice însă ea presupune cât de "infectabili" suntem de stările
celor din jur. Empatia cognitivă presupune să avem suficiente cunoştinţe despre sistemul de
operare uman încât să putem sa analizăm procesele într-un mod detaşat de propria noastră stare
doar luând în considerare algoritmii prezenţi în cealaltă persoană. Acţiunea empatică presupune
că după ce am înţeles mecanismul, să putem identifica acea acţiune asupra acestuia care poate
produce modificările dorite în sistemul specific al celorlalţi.
Emoţiile sunt shortcut-uri care ne semnalizează ceva (pozitiv sau negativ). Ele vin ca urmare a
unei interpretări/procesări a unui context sau situaţii în funcţie de sistemul nostru de procesare
intern. Putem spune că emoţiile sunt consecinţe ale unei interpretări. Mai putem spune şi că
emoţiile sunt mai nuanţate decât mă simt bine/rău.
Reacţiile comportamentale (ceea ce fac) precum şi alte reacţii sunt şi ele consecinţe ale felului în
care interpretez realitatea.
Putem concluziona atunci că a "practica empatia" presupune să identificăm ce simte si ce face
cineva în relaţie cu motivul pentru care simte şi face acel ceva. Mai pe scurt a "practica empatia"
presupune să înţelegem ce date au intrat şi cum au fost ele procesate/interpretate pentru a duce la
rezultatul emoţia "x" sau comportamentul "y".
Cred că este deja evident cum ne ajută empatia în dezvoltarea de produse sau servicii.

Empatia:
 Întelegem ce simte și face un utilizator ca urmare a interacţiunii cu un anumit produs sau
serviciu.
 Întelegem de ce simte şi face (prin înţelegerea algoritmului de interpretare a experienţei
de interacţiune cu acel produs sau serviciu).

[3]