Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău

Elev: Profesor:
Mitrea David Andrei Cozma Iustin Dorel

1
 Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău

Cuprins

1. Radiolocația

2. Clasificarea sistemelor radar

3. Utilizarea radiolocației

4. Radioastronomia

5. Quasarii

6. Pulsarii

2
 Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău

 Radiolocația

Radiolocația este o modalitate de determinare a existenței și poziției relative a

unei stații sau a unui obiect pe baza caracteristicilor undelor electromagnetice: viteză
de propagare constantă și propagarea în linie dreaptă. Poziția unui obiect țintă este
caracterizată în calcul de mai multe elemente.

Instalația de radiolocatie se compune în esență, dintr-un emitator, un receptor și

un sistem de antene. Pentru a se putea stabili coordonatele unghiulare ale poziției
obiectului, undele radio trebuie emise sub forma unor fascicule mai inguste. Pentru
aceasta, antena radiolocatorului se aseaza in focarul unei oglinzi metalice concave,
care reflectă undele într-o singura
direcție. Emitatorul emite trenuri de unde
separate prin pauze, functionand prin
impulsuri. In timpul pauzelor de emisie,
prin intermediu receptorului antena
receptioneaza undele reflectate.
Recepționarea semnalului se măsoara cu
oscilograful catodic.

 Clasificarea sistemelor radar

În funcţie de informaţiile pe care trebuie să le asigure,sistemele radar prezintă

caracteristici diferite, iartehnologiile constructive sunt de asemenea diferite. Înfuncţie
de parametri şi de tehnologiile utilizate, sistemele radar pot fi clasificate astfel:

1.Radare primare:
Un radar primar emite semnale de frecvenţă foarte înaltă care sunt reflectate de către
ţinte. Aceste semnale reflectate sunt apoi recepţionate şi prelucrate. Spre deosebire de
radarul secundar un radar primar recepţionează componentele reflectate ale propriului
semnal emis.

3
 Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău

2.Radare secundare:
În cazul acestor radare,avioanele trebuie să fie echipate cu un transponder, iar acest
transponder răspunde interogărilor radarului cu un semnal de răspuns codificat. Acest
semnal de răspuns poate conţine mult mai multeinformaţii decât semnalele
recepţionate de radarele primarele: înălţimea de zbor, un cod de identificare sau
informaţii privind o defecţiune la bord (cum ar fi lipsa comunicaţiilor).

 Utilizarea radiolocației

Este folosita in navigare. Avioanele si vapoarele sunt dotate cu radiolocatoare,

ca si aeroporturile care sunt prevazute cu acest echipament pentru a dirija traficu
aerian, aterizarile si decolarile avioanelor deasemenea. Radiolocatia poate fi activa sau
pasiva.
In natura: Orientarea liliecilor, spre exemplu, se bazeaza pe faptul ca acestia emit
semnale ultrasonore scurte de frecvente intre 30 -; 60 kHz. Liliacul in zbor emite in
medie cca. 30 de semnale pe secunda. O parte din acestea sunt receptionate de urechile
mari ale liliacului sub forma de semnale ecou, dupa un timp cu atat mai scurt cu cat
obstacolul este mai aproape. Pe masura apropierii de obstacol liliacul emite din ce in
ce mai multe semnale intr-o secunda ajungand ca de exemplu la un metru de obstacol
sa emita pana la 60 semnale pe secunda. Aceasta permite liliacului sa simta precis
pozitia sa fata de obstacole.

 Radioastronomia

Radioastronomia este o ramură a astronomiei. Ea studiază obiectele cereşti cu

ajutorul radioundelor emise de acestea. Radioastronomia a luat fiinţă în 1931 când în
urma cercetăriilor iniţiale pentru originea diferitilor paraziti radio a fost identificata
radiaţia radio a Caii Lactee. În 1942 s-a descoperit radiaţia radio a Soarelui, iar în 1946
a fost descoperită prima radiosursă cerească.
Aştrii cei mai reci emit îndeosebi radiaţii infraroşii; cei mai calzi sunt surse
puternice de raze x şi ultraviolete. Undele radio sunt captate de la sol cu ajutorul
radiotelescoapelor. În medie, 77% din energia radiaţiei electromagnetice solare
interceptate de sisemul Pământ-atmosfera reprezinta energia radiaţiei reflectate la
nivelul superior al atmosferei iar restul receptionată la suprafaţa Pământului. La
Pământ ajung numai radiaţiile care nu sunt absorbite sau reflectate de atmosfera
Pământului. Radiatiile care ajung pe Pământ se situează în domeniile de frecvenţă care
constitue “ferestrele atmosferei”. Radiatiile electromagnetice cu lungimile de undă
cuprinse între 300 şi 750 mm ( radiaţiile vizibile sau optice ) nu sunt absorbite în
atmosferă şi ajung la suprafaţa Pământlui.
Undele radio sunt captate la sol cu ajutorul telescoapelor speciale numite
radiotelescoape. Oglinda acestora nu mai este o piesă optică ci o suprafată metalică de
dimensiuni mult mai mari. Intensitatea undelor radio este atât de slabă, încât este
necesară amplificarea lor inainte de a fi receptate şi studiate. La fel ca în optică,
instrumentele cele mai performante sunt cele care au cea mai mare suprfaţă de captare.
Desigur este imposibilă construirea unor radiotelescoape gigantice, cu dimensiuni de

4
 Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău

km pătraţi. Dar se pot obţine rezultate la fel de bune punând în funcţiune o serie de
instrumente situate la distanţă.
Cel mai important grup de radiaţii electromagnetice de origine extraterestră este
acela al radiaţiilor termice provenite de la Soare provenite. Soarele emite radiaţii
electromagnetice cel mai intens în domeniul vizibil. Aceasta radiaţie este emisă de
fotosferă, strat cu o grosime de câteva sute de km ce delimitează globul solar. Unele
dintre cele mai importante descoperiri astronomice din ulimul timp (quasarii, pulsarii,
moleculele interstelare) se datorează radiotelescoapelor.

 Quasarii
Din 1963 astronomii au identificat nişte obiecte
care păreau a fi nucleul foarte luminos al unor galaxii
active îndepărtate. Cum ele semănau cu nişte stele, iar
primele care au fost descoperite emiteau numeroase
unde radio, ele au fost numite quasari. Datorită
distanţei la care se presupune ca se află quasarii oferă
informaţii despre trecutul Universului. Se crede ca
aceştia au în centrul lor o gaură neagră cu o masă de
ordinul a milioane de ori mai mare decât cea a
Soarelui. Înainte de a fi înghiţit de gaura neagră, gazul
din jur formează un turbion şi devine foarte cald. În
consecinţă el emite o radiaţie foarte intensă care corespunde energiei fantastice
degajate de quasari. Astronomii cred ca quasarii sunt cei mai îndepărtaţi aştrii care
sunt cunoscuţi astăzi. Întradevăr razele spectrului lor sunt mereu puternic decalate spre
rosu. Acest lucru ne face să credem ca ei sunt situaţi extrem de departe.

 Pulsarii
O supragigantă roşie (adică o stea cu diametru de
1000 de ori mai mare decat Soarele) explodează dar nu
este distrusă complet de explozie. Aceasta îi dezveleşte
doar miezul care este format din fier. El suferă o
compresie fantastică şi se reduce la început la dimensiunea
unei mici sfere cu un diametru de numai 20 km care
cântareşte însă până la 500 milioane de tone pe centimetru
cub. În ceea ce a mai rămas din stea materia devine atât de
comprimată încât, atomii sunt striviţi. Ea se reduce la un
amestec de particule atomice numite neutroni. Stelele de
neutroni sunt atât de mici şi de puţtin luminoase încât pot trece neobservate. Pulsarii
emit radiaţii care ajung la noi sub forma unor impulusuri periodice. Pulsarii sunt deci
stele de neutroni care se învârtesc foarte repede în jurul propriilor axe emiţând un
fascicul de unde radio sau alte radiaţii intr-o anumită direcţie. Acest fascicul baleiază
în spatiu ca un girofar. Cand Pământul îl traversează poate fi observat. Apoi dispare şi
poate fi observat din nou când steaua a făcut un tur complet, peste o fracţiune de
secundă sau câteva secunde mai tarziu. Primii pulsari au fost descoperiţi în 1967, la
observatorul radioastronomic de la Cambridge.

5
 Colegiul Tehnic "Alesandru Papiu Ilarian" Zalău

Bibliografie:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Radioloca%C8%9Bie
2. https://www.scribd.com

3. http://www.referatele.com
4. https://ro.wikipedia.org/wiki/Radioastronomie
5. forum.softpedia.com