Romani 14:1-15:13 constituie cea mai amplă secţiune de sfaturi cu

privire la trăirea vieţii transformate (Romani 12:172), a_ vieţii bazate pe

legea dragostei (13:8-10). Ideea esenţială a pasa- , jului este să nu îi judecăm
pe ceilalţi membri ai bisericii care poate f nu sunt de acord cu noi în diferite
aspecte secundar^ ale mesajului creştin/
Apostolul i-a pregătit pe cititori pentru capitolul 14 încă de. la
începutul epistolei* In primul capitol a ridicat problema relaţiei dintre
iudei şi neamuri în biserică» Apoi, în capitolul 2 a condamnat criticarea
unei persoane de către altă persoană» Oricine judecă pe altul^scria^l, se
judecă de fapt^pejineînsujij(2^1^
Romani 14 aduce în discuţie un subiect de maximă importanţă pentru
biserica din orice epocă* Leon Morris face următoarea remarcă: „Biserica
nu a fost niciodată menită să fie un club agreabil destinat oamenilor cu o
mentalitate asemănătoare, din aceeaşi rasă, cu acelaşi rang social sau de
acelaşi nivel intelectual» Creştinii nu sunt clone, nu sunt identici în toate
privinţele* Una dintre dificultăţile cu care se confruntă biserica
dintotdeauna este faptul că între membrii ei se numără oameni săraci şi
bogaţi, oameni puternici şi slabi, oameni din toate clasele sociale, tineri şi
bătrâni, adulţi şi copii, conservatori şi radicali*"1 Şi, bineînţeles, se numără
iudei şi neamuri, aspect notabil pentru biserica din Roma,
Dacă îmi doresc un lucru este ca toată lumea din biserică să creadă
şi să se poarte ca mine. Eu am dreptate şi am ca dovadă unul sau mai
multe texte biblice* Gata! Problema e rezolvată!
Pavel ia în vizor, în Romani 14, exact această atitudine* încă din
primul verset, el pledează pentru acceptarea reciprocă dintre
 , _ri- ,i cei .slabi” fi denunţă contrazicerile „asupra părerilor
îndoielnice”. El se identifică cu cei tari (15:1), dar dă dovadă de O marc
înţelegere pentru cei pc care îi numeşte slabi în credinţă
(14:1)*
De asemenea, Romani 14:1 arata limpede că nu toate con

vingerile susţinute de membrii bisericii contează la fel de mult: Pe unele

dintre acestea Pavel le numeşte^păreri îndoielnice" sau „chestiuni
discutabile" (NIV), „opimfJ^ES V). încurcătura apare atunci când
susţinem că toate convingerile noastre au importanţă egală şi când
încercăm să le impunem altora.
In versetul 2, Pavel aduce ca prim exemplu (de chestiune mai puţin
importantă) (controversa) dintre credincioşii care susţin că PQlLfflânca
orice şi cei care sunt adepţi ai vegetarianismuluj. Jjre-
buienotataici_cajerna discutikuau^este dacăşă, mâncămjcanie necurata
sau nu. întrebarea este daca să mâncăm carne sau să nu mâncăm
carnedeloc.
Al doilea lucru care trebuie notat este aceia că aici preocuparea
majoră a lui Pavel nu este alimentaţia, ci atitudinea membrilor bisericii
unii faţă de alţiî.^limentaţia(lajfel ca „zilele" dkvsX^ nu este decât o
ilustraţii.
Al treilea lucru care merită amintit este faptul că cele două ilustraţii
ale apostolului (alimentaţia permisă şi zilele de sărbătoare) priveau direct
separarea dintre iudei şi neamuri în biserica din Roma.
După aceste consideraţii preliminare, să revenim la chestiunea
alimentaţiei din Romani 14:2,3. Pavel nu condamnă vegetarianis- mul
motivat de dorinţa de a fi sănătos, ci mai degrabă renunţarea la consumul
de carne dintr-un motiv greşit, şi anume din cauza cre- dinteigsk.be. Nu
ştim cu precizie ce problemă de alimentaţie exista în Roma, dar ştim că
în biserica din Corint existau mari neînţelegeri între cei care nu doreau să
mănânce carne închinată la idoli şi cei care mâncau. Cei pe care i-am
putea numi „slabi în credinţă se abţineau să consume orice fel de carne,
întrucât nu puteau şti cu certitudine dacă ea fusese sau nu înclinată unui
idol. Pavel le-a răspuns că nu conta lucrul acesta, deoarece creştinul bine
ancorat
 idolul nu însemna nimic (1 Corinteni 8:1-13), E ft»
Vie*problema cu care se confrunta biserica din Roma să nu fi r aceasta, dar era
probabil una asemănătoare. fn Romani 14:4, Pavel trece de la prima sa
ilustraţie la ideea ^ -pală pe care vrea să o transmită: „Cine eşti tu, care
judeci pe Ei îl au ca Stăpân şi Domn pe Dumnezeu şi vor cădea ¿ vor
rămâne în picioare pe baza judecăţii rostite de EL Când se judecă unii pe
alţii, membrii bisericii iau asupra lor prerogativa lui Dumnezeu, Prin urmare,
judecarea unui alt creştin constituie păcatul suprem, fiindcă ne plasează în rolul lui
Dumnezeu.
Versetul 5 conţine a doua ilustraţie a lui Pavel privind judecarea altora
în chestiuni periferice. Aici, el deschide discuţia despre convingerea unor
credincioşi din Roma că unele zile trebuiau respectate şi despre convingerea
altora că nu trebuiau respectate.
Pavel nu specifică la ce problemă se referea, dar se pare că nu era
vorba despre Sabatul săptămânal, întrucât Sabatul zilei a şaptea făcea parte
din Cele Zece Porunci, iar el a arătat deja de mai multe ori în epistolă că
Decalogul este important pentru viaţa creştină (vezi Romani 13:8-10;
7:12,14,16; 3:31).
Motivele disputei erau cel mai probabil zilele de sărbătoare li sakatele
anua^e< Polemica dintre creştinii iudei şi cei dintre neamuri legată de unele

aspecte ale reglementărilor ceremoniale iudaice fusese cauza întâlnirii lui

Pavel cu creştinii iudei din Faptele apostolilor 15. Pavel mai tratează
subiectul zilelor şi sărbătorilor speciale în Galateni 4:10,11 şi Coloseni
2:16,17. în pasajul din Coloseni, la fel ca în pasajul de faţă, Pavel discută
despre membrii bisericii care îi judecă pe fraţii de credinţă din cauza hranei
şi a zilelor ele sărbătoare. El notează acolo că sărbătorile şi sabatele res-
pective „sunt umbra lucrurilor viitoare'! Termenii folosiţi ne determină să
credem că este vorba despre sabatele ceremoniale anuale (Leviticul
23:4^44), nişte simboluri care arătau înainte, spre Hris- tos în comparaţie cu
acestea, Sabatul săptămânal din Decalog îndrepta atenţia înapoi, spre
lucrarea de creaţie a lui Dumnezeu (vezi Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11).
Odată Acuţi această distincţie (cu toate ci problemele din Roma
erau probabil diferite de cele din Colose), Pavel le spune cititorilor săi
din Roma că aceia a căror_credinţă lc dădea-pmerc să abandoneze
imediat toate zilele sfinte ceremoniale nu ar trebui sâ-i dispreţuiască pe
alţii a căror credinţă nu era atât de puternică. Dar nici aceştia din urmă
nu trebuiau să îi critice pe cei care renunţaseră la sărbătorile iudaice
după ce au înţeles că toate arătau spre Hristos, la fel ca Paştele (1
Corinteni 5:7)*
Pe fundalul acestei dezbateri despre zile, Pavel aşază, în Ro- mani
14:5,6, lecţia importantă că fiecare trebuie să trăiască potri- vit
convingerilor personale. Dumnezeu îndrumă pejariQngjsedaşă îndrumat.
Dar nu toţi au aceeaşi pregăţireşi nu toţiprogresează în acelaşi ritm.
Convingerile sunt importante, dartot atât de important este şi ca ele să
vină de la Domnul.
Versetele 7 şi 8 scot în evidenţă faptul că tot ce face creştinul
trebuie să aibă legătură cu Dumnezeu. Relaţia cu Dumnezeu dă sens
faptelor sale. Pasajul acesta, la fel ca întreaga epistolă de altfel, clarifică
faptul că toţi creştinii sunt robi ai Domnului lor divin (vezi Romani 1:1;
6:18), şi nu domni peste fraţii şi surorile lor de credin- . ţă./Pe scurt,
nimeni nu este conştiinţă pentru altuia )
Romani 14:10-12 subliniază deci lecţiile principale prezentate de
Pavel, începând de la versetul 1: niciun creştin nu are responsabilitatea
ori dreptul de a-i judeca sau de a-i dispreţui pe alţii, pentru că ^care
dintre noi ne vom înfăţişă înaintea scaunului de judecată al lui
Dumnezeu (v, 10), pentru a da socoteală de viaţa şi de faptele Bastre (v.
12).
Unii ntâsunt prea încântaţi de ideea aceasta. „De ce este necesară”,
se întreabă ei, „o judecată finală pentru poporul lui Dumnezeu? Nu
Jpiine Isus că omul credincios «a trecut din moarte la viaţă», că ar| deja
«viaţa veşnică» şi că «nu vine la judecată» (vezi Ioan 5:24)?”
Ba da, aşa spune. Acela care continuă să-L accepte pe Hristos nu
va ajunge niciodată sub judecată, în sensul că nu va fi condamnat. Dar
Pavelarată cât se poate de clar în Romani 14:10-12 că va
ea loc o judecată finală. Daniel afirmă acelaşi lucru, precizând ci
judecata lui Dumnezeu urmăreşte să facă „dreptate sfinţilor Ce- lui
Preaînalt” (Daniel 7:22; cfi Apocalipsa 18:20). Judecata finala a creştinilor
este, aşadar, o declaraţie oficială înaintea universului că ei au acceptat
harul divin şi că au drept la nemurire. Pentru creştin, judecata este o
veste bună. In schimb, pentru membrii bisericii, care au uzurpat
prerogativa lui Dumnezeu şi au continuat să-i judece pe alţii, este o
veste rea. In ziua aceea, „fiecare din noi are să dea socoteală despre sine
însuşi lui Dumnezeu” (Romani 14:12). Când ne îndeamnă să nu îi
judecăm pe alţii, Pavel este cât se poate de serios. Noi, membrii
bisericii, avem nevoie să-l luăm mai în serios — chiar
astăzi!
 \

Până la acest punct din Romani 14, Pa vel a prezentat un mo- tiv
fundamental pentru care să nud judecam pe fraţii de credinţă: judecata
este prerogativa exclusivă a lui Dumnezeu♦ Nu suntem chemaţi să dăm
socoteală unul înaintea altuia, ci
înaintea lui
Dumnezeu, De aceea, a judeca pe cineva
»Formula” lui Pavel
înseamnă a ne aşeza în locul lui
pentru o biserică
Dumnezeu ♦
sănătoasă cuprindea şi
Romani 14:13-23 ne oferă un al doilea
toleranţa dintre creştini motiv pentru a nu-i judeca ^ pe alţii:
în privinţa subiectelor j Credin- Q
„neesenţiale” ale cioşii tari în credinţă vor respecta, în baza
creştinismului. principiului iubirii, conşti- IjlPL?*
scrupulele celorlalţi credin - cioşi care
poate că nu au reuşit să disocieze
lucrurile esenţiale pentru mântuire de cele
neesenţiale. Ca urmare a credinţei şi iubirii lor; a.c- centueaza Pavel aici,
credincioşii »tari vor avea grijău_să nu-i ofep- seze pe cei slabi.
El îşi începe discuţia în versetul 13 cu o povaţă pentru diferitele
grupuri din biserica din Roma (polarizate, în principal, în jurul iudeilor
şi neamurilor) de a înceta să se judece unii pe alţii - o cauza a
fragmentării comunităţii creştine. Atenţia lor nu trebuia să se îndrepte
spre judecarea altora, ci spre decizia de a nu-i determina să se
poticnească sau să cadă, ^
Apostolul foloseşte două cuvinte interesante redate prin două
expresii: „piatră de poticnire" şi «prilej de păcătuire. „Piatră de
 poticnire"
364 I OIOIWMapare şi în--COMINTAWU
R. KNIOHT 1 CorinteniLA
8:9, unde găsim aceeaşi avertizare
ROMANI
în legătură cu mâncarea, După ce scrie că lucrurile jertfite idolilor
nu ar trebui să constituie o problemă pentru creştini, el adaugă
următoarele: „Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie
voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi" Ideeaprin-
cipală din spatele cuvântului este aceea de obiect de care cineva îşi
loveşte piciorul şi se împiedică.
Al doilea cuvânt era folosit în lumea vorbitoare de limbă grea-
că a acelei perioade pentru a descrie o cursă sau o capcană. Pavel
La utilizat pentru a sugera că cel credincios nu ar trebui să fad acele
lucruri care devin un obstacol sau un impediment pentru alţii,
determinându-i astfel să cadă.
Creştinii trebuie să dea dovadă de atenţie faţă de alţii. Ei sunt
liberi, dar sunt datori să evite acele lucruri care îi vor face rău frate-
lui sau sorei de credinţă. Gândul acesta ne aduce aminte de cuvin-
tele lui Hristos, care a declarat că„ar fi mai de folos" ca aceluia care
îi răneşte pe cei slabi „să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi
să fie înecat în adâncul mării" (Matei 18:5,6),
Versetul din Romani 14:14 revine la tema hranei, susţinând că
nimic nu este „necurat" în sine, chiar dacă s-ar putea să fie aşa în
mintea unor credincioşi, E necesar să ne întrebăm aici la cefei de
necurăţie se gândea Pavel, Nu ştim cu certitudine, dar de un lucru
putem fi siguri: el nu se referă la interdicţiile privitoare la hrana
necurată din Deuteronomul 14, De unde ştim acest lucru? Din
coiţtext. Controversa expusă de el în capitolul 14:1,2 nu este între a
consuma carne necurată şi a consuma carne curată, ciîntre a
consuţna carne şi a nu consuma carne deloc. De aceea, pentru a
evita comizia, aş traduce cuvântul koinon cu „a întina", Alţii ku
tradus cu Limpur" (NEB, REB, Weymouth), „nesfânt" (Phillips) sau
„nesfinţit” (Wuest),
Contextul este cheia pentru a înţelege Romani 14:14, Pgs!
nu discută aici despre hrana necurata interzisă evreilor
jnjjeuţS- ronomyj# despre alimentele care ajunseseră un
motţvde^^i une în comunitatea creştină din Roma, După cum
am364
remar
I OIOIWM R. KNIOHT--COMINTAWU LA ROMANI
 comentariul la versetele 1 şi 2, era vorba probabil despre alimentele
închinate idolilor, puse, se pare, în vânzare pe piaţă. Aceasta nu
constituia o problemă pentru Pavel, fiindcă oricum idolul nu
însemna nimic (1 Corinteni 8:1-13). Credinţa lui fiind „tare" nu-şi
făcea griji în această privinţă*
Dar nu toţi îi împărtăşeau opinia* Unii susţineau cu tărie că
hrana de acest fel era întinată sau impură şi că folosirea ei era in-
terzisă* Apostolul nu-i condamnă, deşi e convins că se înşală* El
le respectă convingerile sincere*
Uâsim aicij) lecţie pentru noi: nevoiaje a-i respecta pe oa- jflgni^cu
convingerile lor, laje^cum ne-ar plăceasăjie respecte şi
c^5^î2k^5ţS^ânuputem cădea deacord cu ei întotdeauna, dar
pj^emconvieţui, ma^îest^dj^pe^reapro^
Pasajul din Romani 14:15-23 lasă deoparte chestiunea alimentaţiei, care
tulbura biserica, şi trece la prezentarea câtorva principiigen.erale âk vieţii
creştine. Aici Pavel îi îndeamnă mai în- tai pe cei »tari ca, atunci când
mănâncă ceva, să nu-i mâhnească pe dL £e-i-.care au .s9IJlpul^aţi-
dej:m§mriul anumitor tipuri de alimente* William Barclay rezumă sfatul lui
Pavel în următoarele cuvinte: „Este o datorie creştină să ne gândim la tot, nu
numai la modul în care un lucru ne afectează pe noi personal, ci şi la modul în care îi
afectează pe ceilalţi. Acesta este un aspect notabil al dragostei creştine* Noi
suntem, intr-un anume sens, păzitorii fraţilor şi surorilor noastre de
credinţă* Faptele noastre au o influenţă asupra celor din jurul nostru*
Al doilea principiu apare în versetul 17: „împărăţia lui Dum- £
nezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie xn
Duhul Sfânt5Versetul acesta mă deranja altădată, în zilele când
alimentaţia se afla în centrul experienţei mele religioase* Treptat însă,
am ajuns să înţeleg că alimentaţii şi sănătatea* deşi au un rol
determinant într-o religie echilibrată, nu trebuie confundate cu religia în
sine. Ele sunt nişte mijloace care ajută la atingerea unui, scop, nu un
scopTn ¡ind O mare derută a existat în biserică din cauza confundării
scopurilor cu mijloacele.
Pavcl arată clar că aspectele esenţiale ale religiei sunt nepri- hănirca,
pacea şi bucuria în Duhul Sfânt. Aici, neprihănirea nu se referă doar la
poziţia creştinului de om îndreptăţit care ii aduce pace şi bucurie, ci „la acea
«loialitate faţă de comunitate», manifestată de membrii adunării, «pacea» se
referă la acel comportament reciproc de refuz al oricărei disensiuni, iar
«bucuria» se referă la voioşia cu care ei suportă necazurile împreună în
biserică' în timp ce aşteaptă revenirea Domnului.2
Gândul acesta reapare în versetul 19 unde apostolul ne îndeamnă „să
urmărim lucrurile care duc la pacea" noastră. Biblia arată lămurit că, dacă II
iubim pe Dumnezeu, îl iubim şi pe aproapele nostru (Matei 22:36-39). Ceva
nu este în regulă cu acela care pretinde a-L iubi pe Dumnezeu şi a avea pace
cu El, dar care nu exteriorizează această dragoste prin relaţii paşnice cu
ceilalţi oa- tneni — chiar şi cu cei diferiţi de el din punct de vedere rasial,
etnic ori teologic.
Oamenii care L-au cunoscut pe Isus vor fi pacificatori. Ei vor transmite
mai departe pacea lor cu Dumnezeu (Romani 5:1). Avem la dispoziţie
numai două opţiuni: fie să fim pacificatori, fie să amplificăm alienarea din
lume şi din biserică. Alternativa aceasta ne conduce la cealaltă idee exprimată
de Pavel în Romani 14:19: creştinii trebuie să se ocupe cu zidirea reciprocă.
La aceasta au la dispoziţie o singură opţiune: să nimicească „lucrul lui
Dumnezeu" (v. 20).
Versetele 20b şi 21 ne readuc la subiectul consumului de came pe care
unii o considerau „întinată": „Este bine să nu mănânci came |&au să nu
bei vin sau orice altceva care pe fratele tău l-ar face să cadă” (vl21, NTR).
Trebuie subliniat din nou aici că subiectul principal tratat de Pavel în
Romani 14 nu este mâncarea sau băutura ori vreun alt aspect al stilului de
viaţă, ci responsabilitatea fiecărui creştin de ai nu-i ofensa pe alţi
creştin^în versetul 21, el aduce ca exemplu ^^Encatul, băutul sau orice
altceva care i-ar răni pe ceilalţi. La fel ca îiAazul mâncării întinate,
consumul de vin la care se face referire aici jare de-a face cu faptul că unii
creştini din Roma s-au tulburat la gândul că o parte din vinul vândut pe
piaţă fusese închinat unei
 3 întregul pasaj din Romani 14:13-23 evidenţiază responsabili- tatea
mutuală a creştinilor. Versetul 21 ne vorbeşte despre cei „tari''
care ar trebui să urmărească pacea, nu să intre în dispută sau să-şi
etaleze concepţiile. Aceia care au reuşit să înţeleagă mai bine uni-
citatea lui Hristos şi Evanghelia mântuirii ar trebui să trăiască în
aşa mod încât să nu-i ofenseze pe alţii care au o credinţă mai puţin

corespunzătoare, conştienţi fiind că sunt păzitorii semenilor lor.

discuţii pentru toate convingerile lor legate de chestiuni periferide i discutabile,
ci să le păstreze pentru ei şi între ei şi Dumnezeu (yj2a), Cualte cuvinte, nu
trebuie să pledeze tot timpul în favoarea concepţiei pet^nal^^espre^iin aspect
saiTaltul al stiluîuLde I râţă ca şi cum ar fi o pro£îemă,demântuirer^
I ^lotuşi, deşrPaveTîTîndeamnă pe membrii mai „slabi” să nu facă
polemică, el nu diminuează niciodată importanţa acestor chestiuni
pentru ei ca indivizi, în umblarea lor cu Dumnezeu. Dacă cred cu
sinceritate că Dumnezeu le-a dat o convingere într-o anumită privinţă,
atunci este greşit ca ei să-şi încalce acea convingere. Aşa se explică
afirmaţia sa: „Ferice de cel ce nu se osândeşte singur în ce găseşte bine.
Dar cine se îndoieşte şi mănâncă este osândit” (14:22b,23a).
Să nu trecem cu uşurinţă peste aceste cuvinte, fctiecâre diatrfr noi
este răspunzător înaintea lui Dumnezeu de modul în care re/ uşeşte să
se ridice la înălţimea propriilor convingeri. yChiar dacă sunt greşite, noi
trebuie să le respectăm până când Dumnezeu ne va arăta o cale mai
bună. Altfel, am fi nişte ipocriţi în ochii noştri şi ne-am distruge
credinţa. Ori de câte ori acţionăm în opoziţie cu ceea ce credem,
păcătuim (23bji