Sunteți pe pagina 1din 11

1.

MODELUL GEOMETRIC

1.1. Delimitarea obiectivului de exploatare

O acumulare de ţiţei, gaze şi apă, aflată într-un mediu poros şi


permeabil denumit roca magazin şi protejat de bariere impermeabile (strate
marnoase, argiloase, falii etanşe prin amplitudinea săriturilor sau datorită
materialelor etc.) poate să constituie un zăcământ de hidrocarburi în sensul
industrial al noţiunii, adică în sensul eficacitatea economică a exploatării
ţiţeiului şi gazelor este asigurată [1].
Practic, zăcământul de hidrocarburi va fi considerat un corp cu formă
şi dimensiuni cunoscute şi reprezintă un complex termo şi hidrodinamic
unitar, constituit din zona productivă şi zonele adiacente acesteia,
neseparate prin limite etanşe.
Ţiţeiul, gazele şi apa coexistă în mediile poroase, stările fizice şi
fizico – chimice ale acestora în condiţii de zăcământ fiind diferite de cele
corespunzătoare condiţiilor standard de presiune şi temperatură.
Zăcământul este eterogen, atât în ceea ce priveşte proprietăţile
fluidelor conţinute, cât şi în ceea ce priveşte proprietăţile rocii şi sitemului
rocă – fluide.
Ţiţeiul, gazele şi apa nu pot curge prin mediul poros către sondele de
extracţie în absenţa unei variaţii a energiei de zăcământ, cu excepţia cazului
în care acestea sunt dezlocuite de către agenţi de lucru, injectaţi în strat de
la suprafaţă.
Recuperarea ţiţeiului din zăcăminte este un proces de dezlocuire al
acestuia datorită destinderii elastice a sistemului rocă – fluid atunci când
presiunea medie este mai mare decât presiunea de saturaţie, sau datorită
destinderii elastice a gazelor care ies din soluţie sub presiunea de saturaţie,
a gazelor din cupola iniţială de gaze, a apelor marginale sau de fund, care
avansează în decursul exploatării.
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

Punerea în evidenţă a zăcămintelor de hidrocarburi se face prin


sonde. Acestea au drept funcţii aducerea la suprafaţă a fluidelor precum şi
obţinerea de informaţii geologice, fizice şi hidrodinamice despre
zăcăminte. Un rol important al sondelor va fi şi acela că ele constituie căile
prin care mecanismul de dezlocuire poate fi influenţat şi controlat, în
vederea obţinerii unui factor de recuperare cât mai mare.
Datele geofizice necesare delimitării obiectivului de exploatare se
obţin prin realizarea carotajului electric standard, cu ajutorul unui
dispozitiv de măsurare a potenţialului spontan şi a rezistivităţii stratelor,
care se introduce în gaura netubată a sondei, încă din timpul forajului.
Diagrafia electrică astfel obţinută permite să se studieze rocile în
condiţii de zăcământ, fără a fi deranjată structura, textura rocilor şi
conţinutul în fluide al acestora. Echipamentele de carotaj electric standard
pot înregistra simultan curbe de potenţial spontan şi de rezistivitate.

1.1.1. Potenţialul spontan

Potenţialul spontan al mediilor poros permeabile apare datorită


pătrunderii filtratului din fluidul de foraj, pe o anumită rază în jurul sondei.
Pentru măsurarea acestuia, se citeşte diferenţa dintre potenţialul menţinut
constant la nivelul electrodului de la suprafaţă şi potenţialul, variabil,
existent la nivelul unui electrod, care este ridicat treptat cu un cablu, din
sonda umplută cu un fluid de foraj pe bază de apă.
Curba potenţialului spontan PS, înregistrează astfel variaţiile
potenţialului provocat de câmpurile electrice naturale, care apar datorită
proceselor de difuziune, adsorbţie, filtrare, oxidare.
Activitatea de difuzie – adsorbţie a marnelor şi în general a stratelor
impermeabile rămâne constantă, motiv pentru care pe diagrafia electrică
apare o „linie de zero”, respectiv linia marnelor (figura 1.1.).
Faţă de aceasta, potenţialul spontan al diferitelor strate poros –
permeabile apare cu abateri de diferite amplitudini . Limita între stratele
impermeabile şi cele poros – permeabile, grosimea stratelor, stratificaţia,
diametrul sondei, raza din jurul sondei pe care filtratul din fluidul de foraj
pătrunde în zonele poros – permeabile, rezistivitatea formaţiunii etc.,
influenţează forma curbei PS şi dimensiunile amplitudinilor acesteia.

2
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

După cum se sugerează în figura 1.1., utilizând o scară a adâncimilor


care însoţesc curbele de potenţial spontan, acestea se pot folosi pentru
evaluarea adâncimii acoperişului şi culcuşului obiectivelor de exploatare,
dar şi a grosimilor de strat efectiv saturate cu fluide [2].
În cazul stratelor a căror grosime depăşeşte cu mult diametrul sondei,
grosimile acestora se consideră egale cu diferenţele de adâncime a
punctelor situate la 50% din amplitudinile potenţialului spontan, pe
ramurile superioară şi inferioară, atât în cazul curbelor PS simetrice (stratul
a), cât şi a celor asimetrice (stratul b).

Figura 1.1. Estimarea adâncimilor acoperişului şi culcuşului obiectivului


de exploatare şi a grosimii stratelor după curba de potenţial spontan

Dacă grosimea stratului este mai mică decât de trei ori diametrul d al
sondei, valoarea grosimii efective hef determinată ca mai sus se va corecta
cu factorul K, a cărui valoare se ia în funcţie de raportul dintre grosimea
stratului şi diametrul sondei (figura 1.2.).
În măsura în care între suprafaţa rocii expusă curgerii şi porozitatea
rocii există o legătură, devine posibilă şi existenţa unei dependenţe între
amplitudinile curbei de potenţial spontan şi porozitatea stratelor traversate.
3
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

Pentru un anumit obiectiv productiv, se poate construi o curbă de corelare


între porozităţile carotelor mecanice evaluate în laborator şi amplitudinile
curbei PS în dreptul intervalelor carotate. Asemenea curbe pot fi folosite
apoi, în evaluarea porozităţilor stratelor din care nu s-au extras carote
mecanice, dar care apar pe diagrafia electrică standard.

Figura 1.2. Factorul de corecţie K, pentru evaluarea grosimilor


stratelor subţiri

1.1.2. Rezistivitatea

Pentru înregistrarea continuă a rezistivităţii în gaura de sondă netubată


şi umplută cu fluid de foraj conductibil se folosesc dispozitive potenţiale şi
gradiente. Rezistivitatea electrică a unui mediu poate fi determinată prin
măsurarea potenţialului unui câmp electric creat prin injectarea unui curent
continuu sau alternativ de joasă frecvenţă în mediul respectiv [3].
Dispozitivele reale utilizate în carotajul de rezistivitate sunt în
general dispozitive cvadripolare, cu doi electrozi de curent (simbolizaţi A şi
B), asupra cărora se aplică un curent continuu pulsatoriu şi doi electrozi de
măsură sau de potenţial M şi N. Datorită modului de aranjare a electrozilor

4
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

de alimentare (A şi B) şi de măsură (M şi N), dispozitivele gradiente au o


rază de investigaţie mai mare decât cele potenţiale.
Ca şi în cazul curbelor de potenţial spontan, curbele de rezistivitate se
pot folosi pentru stabilirea limitelor stratelor, respectiv pentru evaluarea
grosimii stratelor. Mai mult decât atât, curbele de rezistivitate aparentă
înregistrate cu dispozitive gradiente pot da informaţii asupra naturii
fluidelor care saturează rocile poros – permeabile.
Carotajul electric standard constă în obţinerea unei diagrafii compuse
dintr-o curbă de potenţial spontan şi două curbe de rezistivitate aparentă
înregistrate cu dispozitiv potenţial (linie plină ) şi cu dispozitiv gradient
(linie punctată). După cum se poate observa din figura 1.3., dimensiunile
ambelor dispozitive de rezistivitate sunt egale, ele fiind diferite doar din
punctul de vedere al succesiunii electrozilor. Dispozitivele sunt de tip
neconsecutiv şi în practică pot fi utilizate, atât dispozitive directe cât şi
reciproce, cele din urmă cu precădere întrucât, permit înregistrarea
simultană şi a diagrafiei de potenţial spontan.
Diagrafia electrică standard se obţine cu ajutorul staţiei de carotaj şi a
autotroliului cu cablu geofizic. Cele două curbe se înregistrează succesiv, în
marşuri diferite şi simultan cu una din curbele de rezistivitate se
înregistrează şi curba de potenţial spontan, la o scară standard a
adâncimilor de 1 : 1000. În principiu, staţia de carotaj electric standard are
două mari părţi componente şi anume:
– generatorul de curent continuu Gcc, curent a cărui intensitate se poate
regla şi care va fi transformat într-un curent continuu pulsatoriu. Acest
curent care-şi schimbă periodic polaritatea, va alimenta electrozii A şi B;
– circuitul de măsură Cm, captează diferenţa de potenţial dintre
electrozii M şi N, diferenţă de potenţial proporţională cu rezistivitatea
aparentă a rocilor traversate, transformă semnalul pulsatoriu în semnal
continuu, care va fi măsurat şi înregistrat pe film fotosensibil de un
galvanometru de rezistivitate.
Dispozitivul care se introduce în sondă cu cablul geofizic va avea trei
electrozi amplasaţi în funcţie de tipul de dispozitiv, iar cel de-al patrulea
electrod va fi amplasat la suprafaţă sub forma unei prize de pământ
introduse într-o groapă cu apă sau cu fluid de foraj, practic la o distanţă
infinită de celelalte.

5
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

Lungimea dispozitivelor potenţiale este de 0,3 m, iar raza lor de


investigaţie are valoarea de 0,6 m în timp ce, lungimea dispozitivelor
gradiente este egală cu raza de investigaţie şi au valoarea de 2,15 m.

Figura 1.3. Schemele de principiu ale instalaţiilor de înregistrare


a diagrafiei electrice standard şi simbolizarea acestora

Fie cazul curbelor de rezistivitate înregistrate cu dispozitive potenţiale


directe sau reciproce [4]. Dacă stratul a are o grosime h, mai mare de 5 ori
faţă de lungimea dispozitivului Lp = AM = 0,3 m (figura 1.4.), atunci limita
superioară Hsup a stratului se va deplasa în sensul negativ al axei
adâncimilor H cu 0,5 Lp faţă de punctul superior de maximă curbură PSM,
caz în care:

Hsup = HCS – 0,5 Lp, (1.1)

iar limita inferioară Hinf se va deplasa în sensul pozitiv al axei H cu 0,5 Lp


faţă de punctul inferior de maximă curbură PIM şi deci:

Hinf = HCI + 0,5 Lp, (1.2)

6
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

Grosimea efectivă a stratului va fi în acest caz:

hef = Hsup – Hinf = HCI – HCS + Lp. (1.3)

Figura 1.4. Evaluarea limitelor şi grosimii stratelor, prin analiza curbelor de


rezistivitate înregistrate cu dispozitive potenţiale de carotaj electric standard

Dacă stratul are grosime mică, limita superioară a acestuia va fi la:

Hsup = Hes + 0,5 Lp, (1.4)

limita inferioară la:

Hinf = Hei – 0,5 Lp, (1.5)

iar grosimea:
7
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

hef = Hsup – Hinf = Hei – Hes – Lp, (1.6)

atât în cazul stratului poros – permeabil b, cât şi în cazul stratului


impermeabil c.

Figura 1.5. Evaluarea limitelor şi grosimii stratelor, prin analiza curbelor de


rezistivitate înregistrate cu dispozitive gradiente de carotaj electric standard

Pe curba de rezistivitate înregistrată cu dispozitive gradiente (figura


1.5.), limita superioară Hsup a stratului a va fi deplasată în sensul pozitiv al
axei H cu jumătatea distanţei dintre electrozii de acelaşi fel, MN sau AB,
faţă de adâncimea Hmin la care se înregistrează valoarea minimă a
rezistivităţii:

Hsup = Hmin + 0,5 MN (AB), (1.7)

8
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

iar limita inferioară Hinf va fi mai jos cu aceeaşi distanţă faţă de adâncimea
punctului de rezistivitate maximă a stratului:

Hinf = Hmax + 0,5 MN (AB), (1.8)

şi ca atare, grosimea efectivă a stratului va fi:

hef a = Hsup – Hinf. (1.9)

Limita inferioară a stratelor b cu grosime mai mică decât lungimea Lg


a dispozitivelor gradiente (directe sau reciproce), va fi mai sus decât
punctul de maxim ecranat PME şi anume:

Hinf = Hei – Lg, (1.10)

iar grosimea efectivă a acestor strate va corespunde lăţimii „anomaliei” de


rezistivitate la o amplitudine:

Ah = 2/3 Amax. (1.11)

În acest caz, limita superioară a stratului este:

Hsup = Hinf - hef b. (1.12)

Carotajul electric standard poate fi utilizat [3] pentru determinarea


conţinutului în fluide al rocilor poros – permeabile, pe baza „separaţiei”
dintre valorile rezistivităţii măsurate pe curba potenţială (0,3) şi valorile
rezistivităţii măsurate pe curba gradientă (2,15):
– „separaţia pozitivă” (figura 1.6.) pune în evidenţă roci poros –
permeabile saturate cu hidrocarburi, respectiv atunci când rezistivitatea
stratului înregistrată pe curba gradientă este mai mare decât cea de pe curba
potenţială (2,15 > 0,3);
– „separaţia negativă”, 2,15 < 0,3, pune în evidenţă existenţa unor roci
poros – permeabile saturate cu apă de zăcământ care conduc curentul
electric şi deci, au o rezistivitate scăzută.

9
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

Această interpretare se explică prin aceea că dispozitivul gradient


(2,15) are o rază de investigare mai mare şi cuprinde în investigare zona
necontaminată cu fluide de foraj din jurul sondei care este saturată cu
fluidul iniţial. Raza mai mică de investigare a dispozitivului potenţial face
ca rezistivitatea măsurată (0,3) să aparţină zonei din jurul sondei care a fost
contaminată de filtratul fluidului de foraj [5].
În afară de corelarea geologică, atât curbele de potenţial spontan cât şi
cele de rezistivitate se mai pot folosi pentru evaluarea unor parametri fizici
ai mediului solid saturat cu fluide. Cu toate că interpretarea cantitativă a
diagrafiilor electrice are un caracter destul de aproximativ uneori, trebuie
avute în vedere o serie de avantaje oferite în principiu de aceste procedee
faţă de rezultatele analizelor pe carote.

Figura 1.6. Evaluarea limitelor dintre fluide, pe baza carotajului electric standard.

1.2. Harta cu izobate……………………………………..


1.2.1. Metoda triadelor…………………………………..
10
Evaluarea performanţelor zăcămintelor de hidrocarburi fluide, în exploatarea primară

1.2.2. Metoda secţiunilor geologice……………………………..

11