Coordonator:
Lector Univ. Brutu Madalina
Dacia a luat naștere în 1966 la Colibași (astăzi Mioveni), județul Argeș, având la
bază un acord între autoritățile comuniste și producătorul francez de automobile, Renault, ce
prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia. Construcția Uzinei de Autoturisme
Mioveni a început în 1966 și s-a încheiat într-un timp record de doar un an și jumătate.
S.C. Automobile Dacia S.A este cel mai mare producător român de automobile, care
din septembrie 1999 aparține grupului francez Renault. Obiectul de activitate al societății îl
constituie producerea și comercializarea de automobile, piese auto, mașini unelte și instalații
pentru industria de automobile.
Investiţiile totale realizate de Renault la Dacia, de peste 2,2 miliarde euro, au contribuit la
poziţionarea Dacia ca una dintre cele mai importante companii din economia românească, cu o
contribuţie semnificativă la produsul intern brut şi la exporturile ţării. În 2014, Automobile Dacia
a devenit compania cu cea mai mare cifră de afaceri din România.
Obiectivul Dacia este acela de a produce o gamă de vehicule robuste, fiabile şi accesibile
pentru clienţii români şi străini, la standarde de calitate Renault.
Calitatea produselor Dacia este recunoscută la nivel internaţional. În cadrul sondajelor
realizate de institute şi publicaţii de specialitate, clienţii Dacia se declară foarte satisfăcuţi în
legătură cu calitatea maşinilor Dacia.
Dacia este a doua marcă a Grupului Renault, contribuind în mod semnificativ la
îmbunătăţirea imaginii României în lume.
Succesul Dacia se explică prin faptul că autovehiculele produse la Mioveni oferă un
raport preţ/calitate/prestaţii/fiabilitate imbatabil. Peste 93% din producţia Uzinei Vehicule de la
Mioveni este exportată în 34 de ţări de pe patru continente.
ANALIZA PROCESULUI DE VANZARE IN CADRUL COMPANIEI
S.C. Automobile Dacia S.A. este o persoană juridică română, cu forma juridică de societate
pe acţiuni cu capital în totalitate privat ce a fost înfiinţată în anul 1990. Societatea este
înregistrată la Camera de Comerţ şi Industrie având numărul de ordine J/03/81/13.12.1991 în
Registrul Comerţuiui şi cu certificat de înregistrare în scopuri de TVA RO160796, seria B Nr.
0125591.
Tabel nr. 1. Date din anul 2015
Sursa: www.daciagroup.com
S.C. Automobile Dacia este cel mai mare producător român de automobile, facând parte
din Grupul Renault SA care deţine pachetul majoritar de acţiuni la S.C. Automobile Dacia S.A.
(99.43%). Renault S.A cu sediul social în Franţa este deţinătoare a multiple filiale, împreună
constituind un grup multinaţional (Renault, Dacia, Samsung).
DATE DE IDENTIFICARE
Tabel nr.2.
Domeniu de activitate
Avand inca de la inceputurile sale sprijinul statului roman, compania S.C. Automobile
Dacia S.A. a reuşit să se impună pe piaţa locală si pe cea internationala prin corectitudine,
profesionalism si prin calitatea produselor sale la un pret redus, dovedind astfel că îşi merită titlu
serviciilor oferite în domeniu sunt principiile care stau la baza activităţii întreprinderii. Avand o
clienţilor o gama largă de produse şi servicii, avand atuul unei echipe experimentate, tinere,
dinamice şi extrem de eficiente, beneficiind de competenţa şi flexibilitatea necesară abordării
oricăror situaţii.
servicii:
- livrarea produselor catre clienţii săi printr-un sistem de distributie foarte complex si
eficient;
Deci, S.C. Automobile Dacia S.A. are ca obiect de activitate producţia de autoturisme şi
acesoriilor acesteia. Calitatea acestora este asigurată de o linie tehnologică de producţie franceză
specialistului Dacia in ceea ce priveste alegerea unui model din gama sa de produse reprezintă
una din principalele atuuri în alegerea produsului, firma oferind cei mai buni profesionişti în
domeniul respectiv pentru a oferi informaţii importante şi care pot ajuta clientul să facă alegerea
corectă.
Transportul este realizat de către firmă prin folosirea parcului auto propriu,precum si a
retelei sale vaste de distributie ce permit transportul in siguranta si fără riscuri a autoturismelor.
Deoarece calitatea unui autoturism este data de calitatea procesului de productie, acesta
este executat de către companie cu personal profesionist cu o vastă experienţă, în condiţii de
maximă acurateţe, rapiditate şi profesionalism, folosindu-se materiale de cea mai bună calitate.
Istoric
Inca de la inceput au existat legaturi stranse de colaborare Dacia si Renault. Din 1999, Dacia
face parte din Grupul Renault, afirmandu-si tot mai mult vocatia sa de marca internationala.
Constructia Uzinei de Autoturisme Mioveni a inceput in 1966. Dupa semnarea unui contract de
licenta intre Renault si statul roman in 1968, incepe fabricarea modelului Dacia 1100 sub licenta
R8, urmat in 1969 de Dacia 1300, sub licenta R12. Intre anii 1970-1980, Dacia dezvolta o
intreaga gama de modele care va cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane si utilitare.
Automobile Dacia continua autonom productia de autoturisme derivate din gama Renault 12 si
dupa anul 1978. Anul 1995 este marcat de lansarea primului autoturism conceput 100% de
inginerii romani, Dacia Nova.
In 1998, anul in care s-au aniversat trei decenii de la producerea primului automobil Dacia,
de pe portile uzinei a iesit autoturismul cu numarul 2.000.000. In acelasi an intreprinderea a
obtinut Certificatului de Atestare a Implementarii Sistemului Calitatii ISO 9001.
1966
-Constructia Uzinei de Automobile Mioveni
1968
-Semnarea contractului de licenta intre Dacia si Renault
-Lansarea modelului Dacia 1110 (licenta Renault R8)
1969
-Lansarea modelului Dacia 1300
-Lansarea modelului Dacia 1300 Break
1975
-Lansarea modelului Dacia 1302 Pick-Up
1978
-Incetarea contractului de licenta
1987
-Lansarea modelului Dacia 1320
1991
-Lansarea modelului Dacia 1325 Liberta
1992
-Lansarea modelului Dacia 1307 si 1309 Dubla Cabina
1995
-Lansarea modelului Dacia Nova, prima masina de conceptie romaneasca 100%
1998
-Obtinerea Certificarii ISO 9001
-Fabricarea autoturismului cu numarul 2.000.000
-Dacia si Renault impreuna de peste 35 de ani
1999
-Renault achizitioneaza 51% din capitalul intreprinderii Dacia
2000
-Lansarea modelului Dacia SuperNova, vehicul echipat cu un grup motopropulsor Renault
2002
-Lansarea gamei de vehicule utilitare cu motorizare diesel Renault
2003
-Lansarea automobilului Dacia Solenza
-Participatia Renault la capitalul Dacia ajunge la 99%
-Inaugurarea Centrului de Piese de Schimb
2004
-Lansarea autoturismului Logan
-Incetarea fabricatiei modelelor Berlina si Break
-1.959.730 unitati produse din anul 1968; scoaterea din fabricatie a motorului tip C 1.6 l 68 CP
(2.527.155 unitati produse din anul 1971)
2005
-Lansarea modelului Logan diesel
-Obtinerea certificarii ISO 14001 pentru mediu
-Fabricarea automobilului cu numarul 2.500.000
-Inaugurarea Centrului de Export CKD
-Record absolut de productie: peste 172.000 de unitati
2006
-Lansarea Noii Colectii Logan si a versiunii Logan Prestige, echipata cu motorul 1.6 16V (105
cp), in septembrie
-Lansarea versiunii Logan MCV la Salonul Auto de la Paris (octombrie)
-Oprirea fabricatiei modelului Dacia Pick-Up (decembrie)
2007
-Lansarea modelului Logan Van (ianuarie)
-Lansarea modelului Logan GPL (mai)
-Lansarea modelului Logan 1.5 dCi 85 CP (septembrie)
-Fabricarea autoturismului Logan cu numarul 500.000 (septembrie)
-Lansarea modelui Logan Pick-Up la Salonul Auto de la Bucuresti (octombrie)
-Fabricarea autoturismului Dacia cu numarul 3.000.000 (octombrie)
2008
-Lansarea modelului Dacia Sandero la Salonul Auto de la Geneva (iunie)
-Lansarea Noului Logan (iulie)
-Lansarea Noului Logan MCV la Salonul Auto de la Paris (octombrie)
-Obtinerea recertificarii ISO 14001 pentru mediu (21 octombrie)
-Fabricarea autoturismului Dacia Sandero cu numarul 50.000 (noiembrie)
2009
-Fabricarea a 100.000 Dacia Sandero la Uzina de la Mioveni (13 mai)
-Aniversarea a 5 ani de la prezentarea primului autovehicul Dacia Logan (2 iunie)
-Lansarea Declaratiei de Mediu Dacia (5 iunie)
-Lansarea versiunii Stepway pentru Dacia Sandero (17 iunie)
-Introducerea motorizarii 1.2 16 V 75 CP pe modelele Dacia Logan berlina si Dacia Sandero (22
iunie)
-Lansarea versiunii Prestige pentru Logan MCV (24 iunie)
-Aniversarea a 10 ani de la preluarea Dacia de catre Grupul Renault (2 iulie)
-Uzina Mecanica Dacia a produs 1.000.000 de motoare pe benzina din seria K7 (22 iulie)
-Uzina de cutii de viteze Renault Mécanique Roumanie a produs 100.000 de cutii de viteze
pentru Alianta Renault-Nissan (30 iulie)
-Sealynx Automotive Romania, furnizor de sisteme de etanseizare pentru Dacia, isi inaugureaza
uzina de la Dirmanesti, judetul Arges (31 iulie)
-Fabricarea a 1.000.000 de vehicule pe platforma X90 (3 septembrie)
-Fabricarea a 3.500.000 de vehicule la Uzina Dacia de la inceputul activitatii sale (9 septembrie)
-Fabricarea a 250.000 de modele Logan MCV (18 septembrie)
-Recertificarea sistemului de management al calitatii de catre Registrul Auto Roman (7
decembrie)
2010
-Lansarea primului vehicul de teren Dacia, Dacia Duster, la Salonul Auto de la Geneva (2
martie)
-Fabricarea a 300 000 Logan MCV (29 iunie)
-Fabricarea a 300 000 Sandero (13 iulie)
-Grupul Renault inaugureaza la Oarja cel mai mare centru de piese de schimb si accesorii din
afara Frantei (1 septembrie)
-Grupul Renault inaugureaza Centrul Tehnic Titu, singurul centru de testare auto din Romania
(15 septembrie)
-Fabricarea a 1 000 000 Logan (12 octombrie)
-Fabricarea a 100 000 vehicule GPL (28 octombrie)
2011
-Fabricarea a 4.000.000 de vehicule la Uzina Dacia de la inceputul activitatii sale (18 martie)
-Inaugurare Matrite Dacia (20 iulie)
-1.500.000 motoare K7 fabricate la Mioveni (6 septembrie)
-200.000 Duster produse la Mioveni (12 septembrie)
-Uzinele Dacia recertificate ISO 14 001 (30 septembrie)
-2.000.000 cutii de viteze produse la Uzina Mecanica Dacia (10 octombrie)
2012
-Familia Dacia se extinde cu noul model Lodgy (10 ianuarie)
-300.000 Duster vandute in lumea intreaga (20 aprilie)
-Lansare Dacia Lodgy in Romania (6 iunie)
-Dacia lansează în România modelele Dokker şi Dokker Van (18 septembrie)
-Noile Dacia Logan, Sandero şi Sandero Stepway la Salonul Auto de la Paris (27 septembrie)
-Noile modele Dacia au fost lansate in Romania (13 noiembrie)
-Noile modele Dacia au participat la Parada Militară de 1 Decembrie
-Peste 6 milioane m³ de piese expediate de Dacia din 2005 până în prezent (3 decembrie)
2013
-400.000 Duster fabricate la Mioveni (7 februarie)
-Dacia prezintă Noul Logan MCV, un break spaţios la un preț accesibil (5 martie)
-1.000.000 cutii de viteze TLx produse la Mioveni (14 martie)
-Registrul Auto Român a reînnoit certificatul ISO 9001 pentru Automobile Dacia (23 martie)
-Export record: 6.000 de vehicule fabricate la Uzinele Dacia din Mioveni au plecat din portul
Constanţa către Algeria (5 aprilie)
-Noul Logan MCV se adaugă gamei de modele Dacia comercializate în România (29 mai)
-Uzinele Dacia realizează 7,7% din exportul României (10 iulie)
-100.000 de motoare TCe 90 fabricate de Dacia (17 iulie)
-Noua Dacia Duster: legenda off-road continuă (28 august)
-Dacia reînnoieşte modelul Duster (9 septembrie)
-Dacia a produs 100.000 Sandero si Sandero Stepway (6 noiembrie)
500.000 Duster produse la Uzina Vehicule Dacia (3 decembrie)
2014
-Cu vânzări de aproape 430.000 de vehicule, Dacia a stabilit un nou record comercial (21
ianuarie)
-Uzina Vehicul Dacia a produs 5 milioane de automobile (8 mai)
Renault şi Dacia, de 15 ani împreună (19 mai)
-Logan aniversează primii zece ani cu o serie limitată exlusiv pentru români (18 iunie)
-Dacia prezintă la Salonul de la Paris modelele Lodgy Stepway şi Dokker Stepway (17
septembrie)
-Primele Duster Pick-Up, produse în cadrul unui parteneriat Dacia, OMV, Petrom, Romturingia
(7 octombrie)
-3.000.000 de vehicule Dacia vândute din 2004 (15 octombrie).
Analiza principalilor indicatori economico-financiari
Automobile Dacia SA a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 18,4 miliarde de lei (4,16
mld. euro), în creştere cu 45% faţă de anul anterior, cel mai bun rezultat din istorie pentru fabrica
de autoturisme de la Mioveni, care a depăşit în 2013 producţia record de 342.000 de maşini.
Cu acest rezultat, Dacia a depăşit pentru prima dată OMV Petrom SA, care a înregistrat în 2013
o cifră de afaceri de 18,09 miliarde de lei (4,09 mld. euro). Până în 2013 nicio altă companie nu a
reuşit să ia faţa Petrom, de la înfiinţarea companiei, în topul celor mai mari jucători din
economie.
Profitul net al Dacia a urcat anul trecut la 337,4 milioane de lei (76,3 mil. euro), faţă de 277,2
milioane de lei (62,3 mil. euro) în 2012.
Cifra de afaceri a fost realizată în urma unei producţii record la nivelul anului 2013, cu 342.610
autoturisme asamblate la Mioveni, în creştere cu 16% comparativ cu 2012, fiind cel mai mare
volum atins până acum de uzina românească. Recordul anterior a fost atins în 2011 când la
Mioveni s-au produs puţin peste 341.000 de autovehicule.
Rentabilitatea capitalului propriu dupa impozitare 7,4596 7,4993 8,8461 9,6726 11,3090
Sursa: doingbusiness.ro
Sursa: doingbusiness.ro
Aspecte financiare
Indicatori de echilibru financiar:
Observăm faptul că fondul de rulment este negativ, în 2012 si 2013, ceea ce ar indica un
dezechilibru financiar pe termen lung. Totuşi, în 2014 fondul de rulment este pozitiv, fapt datorat
creşterii capitalurilor proprii peste valoarea activelor imobilizate. Deci, putem concluziona, că pe
termen lung se respectă regula echilibrului financiar.
Romania 80 013 113 276 107 777 102 062 84 708 41 862
International 16 306 51 130* 88 931* 128 411* 173 664* 269 420
Total 96 319 164 406 196 708 230 473 258 372 311 282
Sursa: doingbusiness.ro
Organigrama
Analiza SWOT a companiei SC Automobile Dacia S.A
Conform lui Porter nivelul competiției în cadrul unei domeniu de operare depinde de cinci
forțe competiționale de bază, puterea combinată a celor cinci determinând în final profitul
potențial a fi obținut în cadrul domeniului și abilitatea firmei de a obține niveluri de rentabilitate
a investițiilor superioare costului capitalului investit.
Furnizori sunt diverşi şi într-un număr foarte mare ,în cazul firmei Dacia 134 furnizori
externi 54 furnizori în România, din care 6 furnizori îşi desfăşoară activitatea în ZIF Mioveni
(ZonaIndustrială Furnizori): ACI (punti), VALEO (cablaje), JCI (scaune), EURO APS (piese
plastice şitermoformate), CORTUBI (eşapamente) şi VALEO CLIMATE (climatizare/
încălzire).
Din 2009, majoritatea furnizorilor de piese pentru modelele Dacia sunt parte component a
grupului Renault si au ajuns sa detina fabrici pe teritoriul Romaniei. Exemplu: ILN Mioveni,
Sealynx Automotive Romania, (producatoare de sisteme de etanseizare pentru Logan),
ACI Romania (producatoare de sasiuri) – parte a grupului Renault, Kalsonic Kalsey
Romania (sisteme de aer conditionat) (companie japoneza) etc.
Dispozitivul industrial si logistic al grupului Renault din Romania alimenteaza in prezent
toate uzinele care produc modelele Logan si Sandero in Maroc, Rusia, Iran, India, Brazilia,
Columbia si Africa de Sud. Pentru a sustine fabricatia in uzinele din afara
Romaniei, centrul logistic ILN (International Logistics Network) de la Mioveni a expediat in
ultimii ani peste 2 610 000 m3 de colectii de piese si componente – echivalentul a 760 000 de
vehicule. Platforma ILN (International Logistics Network) inaugurata la Mioveni in anul 2005
este cel mai mare centru de acest gen din cadrul grupului Renault.
Dinamica Dacia si a proiectului X90(platforma Logan) a determinat dezvoltarea
puternica a retelei de furnizori auto din Romania, o parte dintre acestia instalandu-si capacitati de
productie in perimetrul platformei industriale de la Mioveni sau in regiunea Pitesti.
Renault Technologie Roumanie (RTR) este deja al doilea centru de inginerie al grupului Renault
si cel mai mare din afara Frantei. La RTR vor lucra, in final, aproape 3 000 de ingineri si
specialisti.
Produsele de substituţie se găsesc într-o gamă foarte variată, atâta sub forma de
autovehiculeachiziţionate direct de la producător, cât şi autovehicule achiziţionate de
la aţi consumatori(“second-hand”), cât şi sub forma altor mijloace de transfort, de
aceea putem afirma, căconsumatorii sunt orientaţi spre alte produse de sustituţie.
In ceea ce priveşte nivelul rivalităţi, atâta în ţară cât şi în afara ţării acesta este ridicat,
datorită competitorilor puternici însă cu toate acestea, Dacia ocupă atata în afara ţării cît şi în ţară
o pondere ridicată, pe aceste pieţe.
Duster ocupa a doua treapta a podiumului, cu 7.271 unitati vandute. SUV-ul gamei
.Dacia Duster este primul vehicul de teren al mărcii „Dacia”. Duster a fost desemnat cel mai
ieftin SUV din lume de către World Records Academy. În prezent, modelul este fabricat la Uzina
de la Mioveni, atât sub marca Dacia (pentru piața românească, Europa, Turcia, Africa și
Magreb), cât și sub marca Renault (pentru piețele din Ucraina, Orientul Mijlociu — Iordania,
Siria, Liban, Egipt — și unele țări din Africa).
România : Dacia crește puternic în volume de vânzări și își consolidează poziția de lider cu o
cotă de piață de aproape 33%.
Europa Occidentala reprezinta prima destinatie pentru exporturile Dacia. In plus, Dacia este
marca auto cu cea mai rapida crestere a vanzarilor pe piata vest europeana in primul semestru al
anului 2015 (+99,8%).
Este foarte interesant de observat fenomenul ,,Dacia”, pentru ca exact asta a ajuns, din
prisma dificultatilor cu care se confrunta industria auto la acest moment. Se poate spune ca Dacia
a profitat din plin de declinul celorlalte marci, crescandu-si vertiginos cota de piata pe plan intern
si extern. Un rol important l-a jucat nivelul mare de investitii realizate in fabricile de asamblare
dar si cele producatoare de component sau centrele de dezvoltare tehnologica si design.
Prospectarea
Definirea pieţei ţintă : Din punct de vedere economic, Dacia se adreseaza agentilor
economici si familiilor cu venit peste medie, achizitionarea unui autoturism nou necesitând o
investitie mare.
Un alt criteriu determinant este cel psihologic, unde trebuie avute în vedere educatia, stilul de
viata, personalitatea si nevoia predominanta. Dacia vizeaza în special familiile ce se afla în
pragul achizitionarii primei masini, fostilor proprietari de Dacia (modele anterioare) sau celor ce
cauta o masina, dar nu accepta achizitionarea unui “second-hand”.
Din punct de vedere al vârstei, Dacia se adreseaza tutor categoriilor de consumatori.
Agenţiile autorizate de Dacia pentru vânzare sunt adaptate la nevoile clienţilor lor astfel
încât le pot oferii acestora toate informaţiile solicitate în legătură cu produsul ce se doreşte a se
achiziţiona prin: broşuri, liste de preţuri, liste cu dotări. De asemenea, agenţiile pun la dispoziţia
directă a clientului toată gama de modele Dacia şi oferă posibilitatea realizării unui test drive.
Personalul deţine pregătirea necesară în vederea prezentării cît mai eficiente a produsului cât
şi o ţinută vestimentară potrivită ce denotă profesionalism si respect faţă de client.
Odată intrat în agenţie clientul este abordat de către un reprezentant care îl pofteşte la
biroul său spre a-i oferi informaţiile solicitate. Reprezentantul iniţiază discuţia în vederea creeări
unei atmosfere destinse şi încurajării clientului de a se angrena în discuţie. Vor fi prezentate toate
avantajele şi beneficiile produsului asupra căruia clientul s-a interesat, vor fi oferite broşuri
informative, liste cu preţurile maşinii în funcţie de preferinţele acestuia şi o listă cu versiunile
disponibile si dotările aferente acestora.
Prezentarea orală;
Prezentarea scrisă (oferta);
Negocierea presupune pregătirea unui plan strategic înainte de începere şi luarea unor decizii
tactice bune în timpul tratativelor în vederea ajungerii la un punct comun.
Procesul de vânzare este adesea întrerupt de obiecţiile aduse de client. În acest caz
vânzătorul are datoria de a lamurii dubiile legate de calitatea, cantitatea, preţul şi utilitatea
produselui precum şi obiecţiile înainte de încheierea vânzării.
Incheierea vanzarii
În acest sens este important folosirea următoarelor tehnici modern de încheiere a vânzării:
Finalizarea “arogantă” – presupune înmânarea unui pix clientului pentru a semna
comanda sau predarea cheilor în vederea incheierii tranzacţiei. Dacă finalizarea
eşuează, vânzătorul poate rezuma necesităţile şi avantajele şi poate încerca o nouă
finalizare.
Metoda “precaută” – vânzătorul previne clientul în legătură cu perioada de
valabilitate a produsului şi apoi sugerează încheierea vânzării.
Metoda “acordului implicit” – vânzătorul consider că clientul este mulţumit şi
poate da comanda la sfârsitul prezentării.
Metoda “sugestiei special” – vânzătorul reaminteşte clientului despre oferta facută
de companie şi sugerează să profite de situaţie dând o comandă.
Metoda “comenzii directe” – clientul va veni decis să plaseze comanda fără a fi
nevoie de prezentare.
Metoda “restrângerii alegerii” – vânzătorul prezintă diverse sortimente ale
produsului clientul alegând articolul care corespunde cerinţelor sale.
Metoda sugestiei deţinerii – vânzătorul sugerează necesitatea achiziţionării
produsului ca urmare a statutului social al clientului.
Metoda comparării avantajelor şi dezavantajelor – vânzătorul cere clientului să
realizeze o comparaţie cu concurenţa. Daca clientul este mulţumit de comparaţie,
atunci vânzătorul îi cere să plaseze comanda.
Metoda afectivă – vânzătorul creează emoţie, abordând aspect de interes social,
ceea ce poate influenţa clienţii care sunt sensibili la problemele societăţii.
BIBLIOGRAFIE
1. www.hotnews.ro
2. www.daciagroup.com
3. www.wall-street.ro
4. www.doingbusiness.ro
5. www.business24.ro
6. www.stiintasitehnica.com
7. www.ziare.com