UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEIDICINĂ

VETERINARĂ “ION IONESCU DE LA BRAD” DIN IAŞI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

SPERMATOGENEZA
ȘI SECREȚIA SPERMATICĂ LA ȚAP

Şef lucr. dr.

NACU Gherasim

Masterandă,
BOARIU Ana - Maria

IAŞI
2018
 SPERMATOGENEZA

Ţapul are un rol la fel de important precum are şi capra, în realizarea unei fecundităţi
potenţiale. Combaterea eventualelor stări de infecunditate la ţap se bazează pe studiul genetic, pe
prevenirea bolilor genitale, pe dirijarea raţională a nutriţiei, dar şi pe influenţa factorilor de
mediu extern.

Spermatozoidul este o celulă aptă de a fecunda ovulul, de formă alungită, săracă în

citoplasmă, cu un nucleu haploid şi un flagel care îi asigură mobilitatea sau, după alţi autori, este
o celulă profund transformată al cărui singur rol este de a propulsa ADN-ul parental în ovocit
după ce va străbate căile genitale femele şi membranele ovocitului (Thibault, 1969). Morfologic,
spermatozoidul este alcătuit din cap, gât şi flagel, format la rândul lui din piesa intermediară,
principală şi terminală (fig. 1).

Figura 1 - Spermatozoidul

Figura 2 – Aspecte ale capul – A (șobolan), B (cobai), C (taur)

 Spematogeneza este procesul care începe de la pubertate şi se desfăşoară continuu în
perioada genitală şi la începutul perioadei postgenitale. Aceasta reprezintă una din funcţiile cele
mai active şi mai complexe din organismul mascul.

Spermatogeneza se desfăşoară în trei faze:

1. de multiplicare;
2. de creştere;
3. de maturare.

Reprezintă ansamblul diviziunilor şi diferenţierilor celulare care, pornind de la

spermatogonia suşă, ajunge la spermatozoizi (Girod, 1969). Spermatogeneza începe la pubertate
şi se desfăşoară pe toată perioada genitală a masculului. Proteinele specifice spermatozoizilor
sunt antigenice pentru individ. Bariera reprezentată de tubii seminiferi împiedică imunizarea
contra propriei sale sperme (Zhang J., Ricketts S. W., Tammer S. J., 1990, cit de Pascale
Chavatte, 1992). Elaborarea spermatozoizilor se desfăşoară în tubii seminiferi în direcţie
centripetă, urmând coordonate spaţio-temporare foarte precise.

Faza de multiplicare are loc la sfârşitul perioadei prepubere şi constă în diviziunea

spermatogoniilor-suşă care se găsesc în apropierea membranei bazale. Pornind de la o spermatogonie-
suşă se dezvoltă mai întâi generaţii spermatogoniale succesive care se diferenţiază progresiv, pentru a
ajunge la stadiul de spermatocit de ordinul I. La începutul ciclului spermatogenetic, spermatogoniile-suşă
intră în mitoză şi se transformă fiecare într-o nouă spermatogonie-suşă (identică cu celula mamă) care vor
mări numărul goniilor primare (tip A) şi alte celule mai mari (tip A2) numite spermatogonii prăfoase sau
pulverulente care, după câteva diviziuni dau naştere spermatogoniilor crustoase ce vor continua linia
seminală..

Spermatogoniile crustoase sau diferenţiate (tip B) se divid de 2 sau 3 ori, funcţie de specie, pentru
a da spermatocitele de primul ordin numite spermatocite I. La mamifere, numărul de generaţii
spermatogoniale este de 5 (6). La taur au fost identificate 5 generaţii spermatogoniale succesive care
cuprind: - două generaţii de spermatogonii A; - o generaţie de spermatogonii intermediare (In); - două
generaţii de spermatogonii diferenţiate.

Morfologic, celulele se diferenţiază unele de altele prin variaţii ale volumului nuclear, nucleolar
şi ale cromatinei. Volumul nuclear al diferitelor categorii spermatogoniale diminuează progresiv de la
spermatogoniile A2 până la spermatogoniile B2 şi spermatocitele I tinere din leptoten. Numărul
spermatocitelor produse de spermatogonia-suşă variază de la o specie la alta: 16 la taur, armăsar, berbec,
maimuţă, iepure şi 24 la şobolan şi hamster. Numărul de spermatocite I produse de celula-suşă reprezintă
randamentul diviziunilor spermatogoniale. Randamentul variază în dependenţă de numărul diviziunilor
spermatogoniale şi de modul de reînnoire a celulei-suşă. În cursul ciclului spermatogenetic survin
frecvente degenerescenţe celulare, îndeosebi după a doua diviziune spermatogonială, limitând în acest fel
eficacitatea proceselor spermatogenetice (Oprescu St. şi Oţel V., 1982). Se consieră că randamentul
diviziunilor spermatogoniale este limitat de numărul de spermatocite I care pot înconjura o celulă Sertoli,
numărul de celule Sertoli raportat la celulele-suşă constituind factorul limitant al randamentului
diviziunilor spermatogoniale.

Faza de creştere - Spermatocitul de ordinul I este o celulă mică, rotundă care creşte treptat
devenind o celulă mai mare, ovalară care, când ajunge la dezvoltarea maximă, se numeşte auxocit.
Spermatocitele sunt aşezate, de regulă, pe unul sau mai multe rânduri.

Faza de maturare - Spermatocitele I suferă o diviziune reducţională, heterotipică sau meiotică,

din care rezultă două spermatocite II, fiecare conţinând jumătate din numărul de cromozomi faţă de
spermatocitul din care provin. Spermatocitele II sunt celule mici grupate în perechi. Aceste celule suferă o
a doua diviziune de maturare, mitotică (ecvaţională) în urma căreia rezultă două spermatide haploide.
Numărul spermatidelor produse, pornind de la o spermatogonie-suşă, este de 64 la taur, berbec, de 96 la
vier şi hamster şi de 112 la şobolan.

Două tehnici pot fi utilizate pentru colectarea spermei la țapi:

Recoltarea spermei cu vaginul artificial este cea mai răspândită, uşor accesibilă
centrelor de reproducţie, rezultatele obţinute fiind bune sub aspectul volumului ejaculatului şi
calităţii spermei.

Obişnuirea țapilor la recoltare necesită un anumit interval de timp şi multă răbdare. Se

începe totdeauna în sezonul sexual (sfârşitul verii şi toamna) folosindu-se pentru obişnuire o oaie
în oricare stadiu a ciclului sexual. Vaginul artificial este dimensionat pentru această specie: 20–
21 cm lungime, 4–5 cm diametru, prevăzut cu un orificiu astupat cu un dop, pe unde se introduce
apa caldă sau apa caldă şi aer pentru a asigura condiţiile de temperatură şi presiune.

Recoltarea se face într-o sală special amenajată în care se găseşte un stand de contenţie a
oii partener. Sala de recoltare trebuie să fie curată, luminoasă, iar pregătirea țapului pentru
recoltare se face ca şi la taur. Lâna din jurul orificiului prepuţial se tunde, se spală cu apă şi
săpun şi se clăteşte cu soluţie izotonică de NaCl 0,9% pentru îndepărtarea impurităţilor.

Oaia manechin se contenţionează într-un stand metalic fixat pe un podium din lemn.
După efectuarea saltului, operatorul dirijează cu o mână, prin traversul furoului, penisul spre
 lumenul vaginului artificial. În cazul în care vaginul artificial a fost
pregătit corespunzător (temperatură, presiune, lubrifiere) ejacularea
coincide cu intromisiunea şi se evidenţiază printr-o mişcare de
propulsie a trenului posterior. După ejaculare, țapul coboară de pe
femelă, iar vaginul artificial se desprinde cu atenţie şi se orientează cu
paharul colectoer în jos, apoi paharul se scoate şi sperma se transmite
la laborator pentru examinare şi prelucrare. Pentru masculii obişnuiţi
cu recoltarea, în sezonul sexual, se prelevă două ejaculate succesiv la 2–5 minute.

Recoltarea spermei prin electroejaculare - Se bazează pe provocarea ejaculării prin

excitarea electrică a ganglionilor simpatici lombari care determină contracţia musculaturii netede
de la nivelul ampulelor canalelor deferente şi eliminarea spermei, fără ca penisul să intre în
erecţie. Această tehnică necesită un volum mare de muncă prin contenţia animalului, o sală cu
dotare specială, un electroejaculator identic cu cel utilizat la taur, este dureroasă pentru mascul,
iar caracteristicile spermei diferă de a celei obţinute prin folosirea vaginului artificial, motive
pentru care această metodă nu este răspândită.

Pentru recoltare, țapul se fixează în decubit lateral şi se contenţionează pe o masă de

lucru (sau pe o scară întinsă). Se face o clismă cu o soluţie de NaCl 10% şi toaleta furoului şi
apoi se fixează cu o meşă de tifon sterilă trecută pe la baza porţiunii terminale a glandului.
Electrodul bipolar se introduce în rect până ce acesta ajunge în dreptul regiunii lombare. Paharul
colector, termoizolat şi sterilizat, se menţine în dreptul deschiderii uretrei. Se stabileşte contactul
electric şi se provoacă câteva impulsuri cu o durată de 2–5 secunde, cu pauze de 5–10 secunde.
După 5–7 impulsuri se provoacă eliminarea spermei care se colectează în pahar. Impulsurile
continuă până se obţine cantitatea normală de spermă.

SECREȚIA SPERMATICĂ

Aparatul genital mascul are rolul de a produce gameţi (spermatozoizi) şi de a

elaborahormoni, iar prin organul copulator (penisul) de a depune sperma în căile genitale
alefemelelor.Gonadele se dezvoltă în cavitatea abdominală în apropierea mezonefrosului, deunde
la majoritatea speciilor migrează ulterior în regiunea inghinală sau perineală (lamasculii unor
mamifere), dependent de specie. După originea embrionară, topografie şi funcţie, organele
genitale suntsistematizate în trei porţiuni distincte:
 a) gonada sau porţiunea glandulo-endocrină, reprezentată de testicule;

b) căile conducătoare (sau porţiunea tubulară) formată din canale: epididim, canal
deferent şi canal ejaculator;

c) porţiunea urogenitală, reprezentată de uretră, glandele genitale accesorii şi penis

(Pastea E. şi col.,1978).

La ţap, testiculele sunt mai reduse ca volum şi greutate decât la berbec (150-180
g).Epididimul este asemănător celui de la taur, dar cu o coadă mai dezvoltată, mai detaşată şi cu
aspect de apendice. Artera testiculară este deviată lateral şi nu mai atinge coadaepididimului;
emite colaterale mai puţin sinuoase, dar mai groase şi care, spre deosebire decele descrise la
testiculele de berbec, ajung până în apropierea extremităţii capitate.
La țap pungile testiculare sunt mai voluminoase şi mai alungite,atârnând de un gât bine
detaşat în regiunea inghinală. La berbec şi ţap, pungile testiculare sunt mai mari şi prezintă un
evident şanţ median pe ambele feţe. Pieleascrotală este acoperită cu lână sau peri şi lipsită de
pigment; cranial prezintă douămameloane reduse. La taur, pielea scrotală este de culoare roz şi
parcursă de un rafeumedian; prezintă la bază, în partea anterioară 2-4 mameloane reduse.
Testiculele suntplasate cu axul vertical, cu extremitatea caudală ventral; corpul epididimului este
plasatmedial pe marginea epididimară a testiculului, iar canalul deferent poate fi uşor palpat
înapropierea inelului inghinal prin traversul pielii.

La țap corpul prostatei lipseşte, aceasta fiind reprezentată exclusiv deporţiunea

diseminată şi are structură tubuloacinoasă; este dispusă radial periuretral; tubii sedeschid pe
peretele dorso-lateral al uretrei intrapelvine.

Reflexul de ejaculare este foarte rapid şi se evidenţiază printr-o zvâcnire evidentă a întregului
corp şi mai ales a trenului posterior. În cazul recoltării spermei, aceasta este proiectată în cea mai mare
cantitate, direct în paharul colector, adaptat la vaginul artificial. Când vaginul artificial nu este pregătit
corespunzător, actul sexual se întrerupe la reflexul de intromisiune.

Modul de eliminare a spermei diferă cu specia:

 la taur, berbec şi ţap toţi componenţii spermei se elimină simultan;

 la armăsar, la început se elimină secreţia glandelor Littré şi a celor bulbo-uretrale,
lipsită de spermatozoizi, apoi sunt expulzaţi spermatozoizii împreună cu secreţia
prostatică, la urmă fiind eliminată secreţia glandelor seminale;
 la vier, ejacularea este multifazică;
 Bibliografie

1.Nacu Gherasim, Tanase Dumitru - Biotehnologii de reproducţie, Anul III, Semestrul

I, Material de studiu I.D., Iasi,

2.Nacu Gherasim, Tanase Dumitru - Reproducţia animalelor, Anul II, Semestrul II,
Material de studiu I.D., Iasi, 2014

3. https://www.scribd.com/doc/22259595/Aparatul-Genital-Mascul-2

4. file:///E:/Downloads/138957516-Reproductia-Animalelor-I.pdf