Doream să grăbesc pasul către Ierusalim, Gândeam că şi-azi veni-voi, cu ceea ce-am furat, Cu aurul din traistă, puteam s-ajung bogat...
Nu îmi păsa că-n urmă lăsasem multe lacrimi,
Ba chiar atâţia oameni, loviţi de-a mele patimi, Ah, câte mai făcusem, şi le ştiam doar eu Nu îmi păsa de nimeni, nici chiar de Dumnezeu...
Încă o milă, două, iar dincol de finici
Iuda, al meu tovarăş, unul din ucenici, M-aşteaptă să îmi spună, cum a întocmit planul, Vânzării unui om, numit Galileanul... ------------------------------------------------- Trecu o săptămână, de la acea-ntâlnire, Cu Iuda, trădătorul, şi-a lui planuri haine, Și-azi, oh, nu pot crede, ce ochii mi-au privit, Eu, Titus, eu , tâlharul, legat.. . şi... osândit?
Da, aşa mi-au spus soldaţii, "Cu alţi doi condamnaţi,
Îţi vei sfârşi viaţa... toţi trei crucificaţi", Sentinţa a fost dată, toţi trei vom duce crucea, Urcând dealul Golgotei, vom împlini porunca.
Da, şi-am pornit, cu crucea, pe umărul meu drept,
E grea, iar lemnul tare apasă greu pe piept, Dar ce e cu Acesta, de poartă-aşa o cruce, De-abia a ridicat-o, o va putea El duce... ?
Ia să Îl văd mai bine, de ce-i aşa lovit,
Scuipat şi plin de sânge, întruna e hulit, O, dar de ce privirea, 'Şi întoarce aşa de blând, Peste ostaşii care-L lovesc mereu, urlând...
Oh... dar oare cine-i, unde L-am mai văzut,
Privindu-L mai de-aproape îmi pare cunoscut, Ah, da, e-Acela care de Iuda a fost trădat, Galileanul, dar oare de ce L-au condamnat?
Ce vină grea găsiră, în El, Samariteanul,
De ce al Lui vechi tovarăş, el, Iscarioteanul, L-a dat fără de milă pe mâna lor, sărmanul, O, Iuda, nu văzut-ai în El pe-acel ce-i harul? Şi-urcarăm greu-nainte, pe Via Dolorosa, Dar nu puteam privirea să nu o ţin întoarsă, Spre El, care, cu greu, urca încet, de parcă, Pe spatele-I ar duce povara lumii toată...
O, iată, că se-apleacă, o, e-n genunchi sub cruce,
Povara de păcate şi crucea de-abia duce, Aş vrea să strig, să vină, un ajutor să-I dea, Cineva din mulţime, dar nu e nimenea...
"Cum aş putea, Străine, să-Ţi ofer ajutor,
Să Te feresc de-ostaşii, care doar moartea-Ţi vor Măcar un strop de apă, pe buzele-Ţi uscate, Măcar o dată-n viaţă, de mine fie-udate..."
Dar, iată, că pe-un tânăr, un om de prin Cirena,
Îl pun să ducă crucea lui Isus, dar aievea, Îl văd fără de cruce, dar tot păşind cu greu, Povara lumii duce-acest Fiu de Dumnezeu...
Și iată că ajuns-am pe dealul Căpăţânii,
Şi-ostaşii-ndat pe cruce ne pironesc, hainii, Dar mie nu îmi pasă, eu ştiu, sunt condamnat, dar acest Om e oare pe drept crucificat?
Şi-mi amintesc că-ntruna plângea şi se ruga
Pentru-acei de sub cruce, pentru care murea, Şi-mi amintesc aievea, c-am auzit deodat' "O, Tată, iartă-i Tată, căci ei nu ştiu ce fac!!!"
Dar n-oi uita vreodată, orice s-ar întâmpla,
Cum eu am spus cu lacrimi, "Nu merită osânda, Noi doi tâlhari, la moarte, crucificaţi pe drept, Dar el... Galileanul, Isus din Nazaret?
Ucis-a el vreodată, a jefuit cândva,
Ori mai degrab' cu milă, el mâna-Și-ntindea, Peste bolnavii care un ajutor cereau, Pe toți aceştia-ndată, pe loc îi vindeca."
Şi-acum momentul vecinic, rămas-a-ntipărit,
Când el cu greu, în şoaptă, către min' a grăit, "Oh, Titus, niciun merit să ştii că tu nu ai, Dar azi, prin a Mea jertfă, vei fi cu Mine-n rai!!!"
Şi mă privii Străinul, dar pentru mine-acum,
Acel om de pe cruce, era un tată bun, Simţii o pace-adâncă, ce mă cuprinse-ndat', Şi-nţelesei că moare pentru al meu păcat... Se stinse Galileanul şi Îl privii plângând, Simţind în piept iubirea de tată sângerând, Era o jertfă sfântă, din dragoste chemată, Şi-n ea-am primit iertare, fără de nicio plată....
Şi-atunci plânsei amarnic, înţelegând că El
Murea ca-ntreaga lume să vadă-n El un miel, Pentru a lor păcate, a mele și-ale tale, Şi toţi să avem parte de-o vecinică iertare...