Sunteți pe pagina 1din 16

Protecţia drepturilor consumatorilor într-o eră a schimbărilor tehnologice

şi globalizării
AE

EDUCAŢIA – FACTOR DETERMINANT AL SITUAŢIEI CONSUMATORULUI


ÎN ERA SCHIMBĂRILOR TEHNOLOGICE

Cristina Burghelea1* şi Mirela Ionela Aceleanu2


1)
Hyperion University, Bucureşti, România
2)
Academia de Studii Economice din Bucureşti, România

Rezumat
În era schimbărilor tehnologice, consumatorii se confruntă cu un mediu din ce în
ce mai complex, care duce la apariţia unor provocări semnificative privind capacitatea
decizională şi protecţia consumatorilor. Cele mai importante şi mai influente schimbări
tehnologice, din punct de vedere al impactului asupra consumatorului, sunt cele aduse de
internet, digitalizare şi globalizare, însă, era schimbărilor tehnologice presupune şi
dezvoltarea biotehnologiilor, nanotehnologiilor, noilor materiale şi a noile surse de energie,
toate acestea schimbând viaţa oamenilor, condiţiile de trai, nevoile lor şi comportamentul
lor în calitate de consumatori.
Literatura de specialitate evidenţiază factorii care influenţează comportamentul de
cumpărare şi contribuie la afirmarea şi protecţia drepturilor şi intereselor consumatorului,
precum şi mutaţiile ce se manifestă în planul valorilor. Noul consumator responsabil poate
deveni o forţă motrice esenţială a dezvoltării durabile numai în măsura în care este capabil
să valorifice noile oportunităţi şi să contracareze noile riscuri asociate tehnologiilor
moderne de comercializare, bazate pe internet şi comunicaţii mobile. Aceasta presupune
asimilarea de noi cunoştinţe pe parcursul vieţii pentru a ţine pasul cu ritmul accelerat de
inovare tehnologică şi de răspândire a soluţiilor de comerţ electronic şi comerţ mobil.
Prin analiza secundară a datelor statistice disponibile la nivelul Uniunii Europene
studiem corelaţia dintre indicele compozit al situaţiei consumatorului şi gradul de
participare la programe de învăţare pe tot parcursul vieţii în unele state membre. Rezultatele
confirmă faptul că situaţia consumatorului este mai bună în ţările unde gradul de participare
la programe de învăţare continuă este mai ridicat. Totodată, însă, corelaţia nu este liniară.
Aceasta arată că situaţia consumatorului nu depinde exclusiv de educaţia continuă formală
ci şi de alţi factori cum ar fi: actualitatea şi severitatea cadrului legal şi instituţional de
protecţie a consumatorului, achiziţia de cunoştinţe pe căi informale, nivelul diferit de
exigenţă al consumatorilor din diferite ţări.

Cuvinte-cheie: educaţia, educaţia consumatorului, educaţia continuă (lifelong learning),


comportamentul consumatorului, schimbări tehnologice, protecţia drepturilor
consumatorului, noul consumator, indicele situaţiei consumatorului

Clasificare JEL: D11, D18, I21

*
Autor de contact, Burghelea Cristina - crystachy@yahoo.com.

Vol. XVI • Nr. 36 • May 2014 451


AE Educaţia – factor al condiţiei consumatorului în era schimbărilor tehnologice

Introducere

Educaţia consumatorului este o temă de discuţie tot mai abordată în ultimii ani, pe
fondul schimbărilor impuse de noile tehnologii, de internet şi de globalizare, care aduc
modificări în comportamentul de consum, în modul de adoptare a deciziei de consum sau în
modalităţile de protejare a consumatorilor.
Pe fondul acestor schimbări, unii autori propun acordarea unei mai mari atenţii
educării consumatorilor, pentru a susţine un consum durabil şi responsabil. (Parker,
Ninomiya & Cogan, 1999). Parker, Ninomiya şi Cogan arată că, în prezent, educaţia a
devenit multiculturală şi globală, ceea ce necesită dezvoltarea curriculum-lui în raport cu
cerinţele noii economii.
Stadiul actual şi orientarea către educaţia consumatorilor, la nivel european se
regăseşte în mai multe documente şi strategii europene, printre care Tratatul de la
Amsterdam (1997), în care educaţia este obiectivul general al protecţiei consumatorilor şi
Agenda Europeană a Consumatorului (2012), unde Comisia Europeană a pus accent pe 2
obiective: îmbunătăţirea informării şi educării consumatorilor pentru creşterea gradului de
conştientizare a drepturilor şi intereselor consumatorilor şi dezvoltarea unui consum
eficient, bazat pe cunoştiinţe. (Goldsmith şi Piscopo, 2014)
McGregor (2008) arată că educaţia consumatorului este una dintre temele
dezbătute în literatura de specialitate, alături de politica consumatorului şi ştiinţele de
consum, iar Fischer (2011) recunoaşte că politicile în domeniul educaţiei consumatorilor
suferă de unele probleme în ceea ce priveşte punerea lor în practică.
Importanţa educaţiei consumatorului este reflectată şi în numeroase studii OECD
care arată că extinderea tehnologiilor on-line, atât la locul de muncă, cât şi în timpul liber
impune nevoia consumatorului de a dezvolta competenţe digitale. Consumatorii trebuie să
aibă cunoştiinţe tehnologice şi digitale, trebuie să ştie să se protejeze de frauda on-line şi să
fie conştienţi de drepturile şi responsabilităţile lor. Aceste competenţe pot fi dezvoltate
eficient prin educaţie. (OECD, 2009)
În literatura de specialitate, în contextul actual, educaţia consumatorului mută
accentul de la concentrarea pe consumator, gospodărie şi piaţă, către o viziune mai globală
a consumului, care implică utilizarea durabilă a resurselor naturale la nivel mondial.
(McGregor, 2008, Goldsmith, 2011, Grebitus, 2012). În acest sens, consumatorii trebuie
încurajaţi să adopte un comportament de consum sănătos şi prietenos cu mediul, ceea ce va
genera economii de costuri atât pentru ei, cât şi pentru societate.
Potrivit autorilor Courvoisier, Sennes, Ricard şi Ribeyre (2014) realizarea unui
consum durabil are la bază, în principal investiţia în educaţie, autorii propunând o creştere a
accentului pus pe educaţia consumatorului la nivel universitar. Ei susţin acordarea unei mai
mari atenţii problemeor ecologice asociate cu schimbarea comportamentului de consum ce
caracterizează lumea modernă. În prezent există o nevoie tot mai mare de creştere a rolului
educaţiei în formarea unui comportament de consum responsabil şi durabil. (Caeiro, 2012)
Un model sănătos de consum porneşte de la premisa că maximizarea utilităţii
individuale trebuie să fie completată de integrarea aspectelor culturale, educaţionale,
sociale şi ecologice, astfel încât satisfacerea nevoilor generaţiilor de astăzi să nu afecteze în
mod negativ posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile. Pentru aceasta, un
rol important revine acţiunilor de informare şi educare a consumatorului, pentru a oferi
accesul acestuia la toate datele necesare unei evaluări a produselor şi dintr-o perspectivă
ecologică şi socială. (Popescu, Popescu şi Stroe, 2010)

452 Amfiteatru Economic


Protecţia drepturilor consumatorilor într-o eră a schimbărilor tehnologice
şi globalizării
AE

În societatea actuală, aflată într-o permanentă schimbare, se impune analiza


permanentă a atitudinilor şi comportamentelor de consum, astfel încât educaţia
consumatorilor să se facă în concordanţă cu noile modificări. (Schroeder şi McKinnon,
2007)
Comportamentul de consum se schimbă, consumul de masă este înlocit cu un
consum conştient, într-o lume în care consumatorul înţelege drepturile, dar şi
responsabilităţile care îi revin în calitate de cetăţean-consumator, ceea ce impune abordări
complexe la nivelul educaţiei consumatorului.( McGregor, 2008)
Protecţia consumatorului în condiţiile unui comerţ nesigur, foarte dinamic, ce
caracterizează noua eră a schimbărilor tehnologice (Negrea şi Voinea, 2013) impune ca
accentul să fie pus pe educaţie, nu doar pe informare. Ceea ce diferenţiază educaţia
consumatorului de informaţiile pentru consumatori este transferabilitatea deprinderilor
obţinute. Pe baza acestor deprinderi, consumatorul este capabil să folosească informaţiile
existente despre consum, în prezent, dar şi în deciziile viitoare. (Dinu, 2011)
Astfel, investiţia în educaţia consumatorului, atât formală, cât şi informală,
permite crearea unor competenţe şi deprinderi care contribuie la conştientizarea drepturilor
ce le revin prin legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor, dar şi la îmbunătăţirea
stilului de viaţă pentru consumator, ceea ce reprezintă un avantaj personal, social şi
economic.
Lucrarea noastră porneşte de la analiza noului consumator din economia
contemporană, consumator al erei schimbărilor tehnologice, un consumator multi-cultural,
cibernetic, educat şi informat, care îşi schimbă comportamentul de consum şi care este
supus altor riscuri, în comparaţie cu economia tradiţională. Lucrarea prezintă factorii care
influenţează comportamentul consumatorului şi adoptarea deciziei de consum şi pune în
evidenţă rolul educaţiei consumatorului asupra creşterii capacităţii de decizie a
consumatorului şi asupra îmbunătăţirii modelului de consum, care are la bază un
consumator echilibrat, responsabil, capabil să se protejeze şi să se adapteze rapid la
schimbările tehnologice şi la globalizare.
În final este prezentată o cercetare de ordin secundar, pe baza datelor şi studiilor
Eurostat, cu privire la calitatea mediului de consum, surprins prin indicele situaţiei
consumatorului la nivelul ţărilor Uniunii Europene. Acest indice este analizat prin prisma
indicatorilor compoziţi, care au arătat o relaţie directă cu educaţia şi prin legătura statistică
dintre acesta (indicele situaţiei consumatorului) şi educaţia continuă (lifelong learning),
care completează argumentele teoretice aduse în favoarea rolului educaţiei în adaptarea
consumatorului la noile cerinţe ale unei societăţi aflată în era schimbărilor tehnologice.

1. Impactul schimbărilor tehnologice asupra consumului şi asupra comportamentului


consumatorului

Schimbările tehnologice au adus o serie de influenţe mediului economic şi


comercial, generate de reducerea constrângerilor spaţiale şi temporale în materie de
comunicaţii sau de transferul informaţiei. Aceste schimbări tehnologice sunt tot mai
accentuate în ultima perioadă, dezvoltând o nouă realitate, cea virtuală. Impactul cel mai
mare în cadrul acestui proces îl are internetul, care a devenit unul dintre principalele
modalităţi de comunicare şi de informare a lumii moderne, care a adus o serie de modificări
ale comportamentului consumatorului.
În general, comportamentul consumatorului este considerat un ansamblu de reacţii
exterioare prin care individul răspunde la stimuli. Din punct de vedere psihologic,

Vol. XVI • Nr. 36 • May 2014 453


AE Educaţia – factor al condiţiei consumatorului în era schimbărilor tehnologice

comportamentul consumatorului reprezintă ceea ce este obiectiv observabil în reacţia


individului, independent de ceea ce declară, de gândurile şi atitudinile sale psihologice.
Sociologii consideră comportamentul consumatorului ca fiind activitatea acestuia într-o
situaţie socială dată (Mâlcomete, 1979), “acele acţiuni ale indivizilor implicaţi direct în
procesul de obţinere şi utilizare a bunurilor şi serviciilor, inclusiv în procesul de decizie
care precede şi determină aceste acte”.(Engel, Blackwell şi Miniard, 1986)
Pe măsură ce sistemele economice s-au dezvoltat, pe fondul schimbărilor
tehnologice şi al globalizării, rolul şi comportamentul consumatorului se schimbă şi devine
mai complex. Creşte importanţa modului în care sunt protejaţi consumatorii, cum le sunt
respectate drepturile, într-un comerţ unde internetul şi digitalizarea, pe lângă avantajele pe
care le creează, aduc şi anumite riscuri pentru consumatori, riscuri care afectează
nerespectarea drepturilor acestora.
De o mare importanţă este modul în care decizia de a cumpăra este influenţată de
noile schimbări tehnologice şi de modul în care noii consumatori îşi pot proteja drepturile
în acest context.
Decizia de cumpărare este rezultatul interacţiunii unui set de factori, care
contribuie la definirea şi realizarea scopului final al consumatorului de a-şi satisface cât mai
bine nevoile şi dorinţele. (Ştefănescu şi Bălţătescu, 2010). O clasificare interesantă a
acestor factori este cea evidenţiată de Cătoiu I., care ia în calcul două tipuri de variabile ce
influenţează comportamentul consumatorului, şi anume variabile direct observabile, în care
intră factorii economici, specifici mixului de marketing sau situaţionali (importanţa
cumpărăturilor, reducerea timpului alocat cumpărăturilor) şi variabilele deduse prin
cercetări de tip interferenţial, care cuprind factorii de natură psihologică (percepţie,
învăţare, personalitate, motivaţie) şi sociologică (familie, clasă socială, cultură). (Cătoiu,
2002)
Noua era a tehnologiilor moderne şi globalizarea generează noi atitudini în
comportamentul de consum şi influenţează modul în care consumatorii iau decizii de
consum, precum şi modul în care se poate asigura protecţia drepturilor consumatorilor.
Schimbările tehnologice generează deosebiri între comportamentul de consum din
mediul real şi cel din mediul virtual, precum şi în ceea ce priveşte adoptarea deciziei de
cumpărare.
Internetul a permis dezvoltarea unor noi modalităţi de desfăşurare a afacerilor, mai
ales prin intermediul comerţului electronic, de pe urma căruia consumatorul are numeroase
avantaje (posibilitatea de a cumpăra orice din orice zonă a globului, timp redus, costuri mai
mici), dar se poate confrunta şi cu unele dezavantaje (gradul de nesiguranţă, frauda).
Consumatorii care folosesc mediul virtual au posibilitatea de a realiza tranzacţii de
cumpărare mai rapid şi mai eficient. Internetul îi oferă consumatorului beneficiul de a
obţine produse de calitate mai bună, prin utilizarea reţelelor interconectate, ceea ce duce la
o satisfacţie mai mare pentru consumator şi la o economie mai mare de resurse, mai ales de
timp. (Khan, 2006)
Autorii Bătăgan, Mărăşescu şi Pocovnicu evidenţiază două avantaje principale ale
cumpărăturilor pe internet (prin comerţul electronic), care au la bază numărul crescut de
magazine pe care consumatorul le poate vizita, şi anume: pe de o parte, reducerea timpul
alocat achiziţionării produselor, iar, pe de altă parte, creşterea libertaţii de alegere.
Totodată, comerţul electronic, aduce în prim plan problema protecţiei consumatorului şi a
rezolvării litigiilor comerciale, care pot fi îngreunate de dificultatea de a stabili locul şi
jurisdicţia sub care s-a realizat actul comercial. (Bătăgan, Mărăşescu şi Pocovnicu, 2010).

454 Amfiteatru Economic


Protecţia drepturilor consumatorilor într-o eră a schimbărilor tehnologice
şi globalizării
AE

Totodată, Internetul generează shimbări în gândirea consumatorului şi în modul de


adoptare a deciziei de cumpărare. Pentru adoptarea unei decizii complexe de cumpărare,
consumatorul parcurge, de regulă următoarele etape: identificarea nevoii, informarea şi
evaluarea alternativelor posibile, adoptarea deciziei de cumpărare şi comportamentul
postcumpărare. (Negrea şi Voinea, 2013)
Consumatorul adoptă decizia de cumpărare pe baza următoarelor aspecte:
recunoaşterea nevoii, căutarea de informaţii, evaluarea alternativelor, cumpărarea propriu-
zisă şi comportamentul postcumpărare. Cumpărarea on-line îmbunătăţeşte procesul de
adoptare a deciziei de cumpărare şi economiseşte timpul consumatorului.
Recunoaşterea nevoii şi identificarea produselor pe care consumatorul doreşte să
le achiziţioneze va fi realizată mai bine prin accesul cumpărătorului la internet, deoarece
acesta poate cunoaşte produse care nu îi sunt disponibile pe plan local şi care îi aduc o
satisfacţie mai mare.
Evaluarea alternativelor de cumpărare este mult mai uşor de realizat în spaţiul
virtual, consumatorul având acces mai uşor la informaţii cu privire la punctele tari şi
punctele slabe ale diferitelor mărci de produse.
Comportamentul post-cumpărare este şi el influenţat de tehnologiile moderne de
cumpărare, prin aceea că, după utilizarea produsului, consumatorul poate interacţiona
electronic cu producătorul şi poate deveni un bun mijloc de publicitate on-line, dacă acesta
este mulţumit de produsul ales.(Negrea şi Voinea, 2013)
Decizia de a cumpăra poate fi influenţată şi de riscurile pe care le percepe
consumatorul, riscuri care sunt accentuate de schimbările tehnologice şi digitalizarea
economiei.
În literatura de specialitate principalele riscuri pe care le percepe consumatorul
sunt clasificate în:
 riscuri funcţionale – care ţin de funcţionalitatea produsului achiziţionat;
 riscul fizic – riscul asupra sănătăţii şi siguranţei consumatorului;
 riscul financiar- riscul ca produsul să nu merite preţul din punct de vedere al calităţii
sau al uzurii morale rapide;
 riscul social – riscul ca alegerea să nu corespundă cu nevoile consumatorului;
 riscul psihologic – riscul ca o alegere să afecteze consumatorul din punct de vedere
psihologic;
 riscul de timp – riscul de a pierde mult timp în alegerea unui produs. (Schiffman şi
Kanuk, 2000)
La aceste riscuri se adaugă şi cele ce derivă din folosirea internetului în
achiziţionarea unor bunuri. Aceste riscuri sunt legate de plăţile nesigure pe internet,
publicitate înşelătoare, inexistenţa unor firme virtuale, riscul de a fi atras de alte informaţii
pe internet şi îndepărtarea de obiectivul iniţial, folosirea datelor personale ale
consumatorului.
Aceste riscuri generate în special de dezvoltarea erei informatice impun formarea
unor consumatori care ştiu să interpreteze informaţiile şi mesajele relevante ale firmelor
ofertante, pentru a face alegeri prudente şi pentru a reacţiona corespunzător în scopul
apărării propriilor drepturi.
Având acces aproape nelimitat la informaţiile de pe Internet, consumatorul
identifică mai uşor produsele dorite, se poate informa în legătuă cu calitatea şi
performanţele acestora, poate compara ofertele diferiţilor furnizori, adoptând astfel o
decizie de cumpărare informată.

Vol. XVI • Nr. 36 • May 2014 455


AE Educaţia – factor al condiţiei consumatorului în era schimbărilor tehnologice

Consumatorii folosesc din ce în ce mai mult platformele mobile şi online, ceea ce


exercită o influenţă mare asupra modului în care ofertanţii trebuie să interacţioneze cu
consumatorii şi să îi atragă. În ultimii ani a crescut rolul consumatorului în raport cu
compania care oferă bunul pe piaţă, noul consumator fiind mult mai exigent, selectiv şi
matur. Creşterea autonomiei sale faţă de vânzător este în acelaşi timp cauza şi efectul unei
sensibilităţi majore faţă de calitate, de fidelitatea de marcă şi de o mai mare sensibilitate
faţă de preţ, care nu mai este văzut ca o variabilă independentă, ci ca un element asupra
căruia presiunea consumatorului poate avea influenţe.
Potrivit prof. Suciu, principalele tipuri de consumatori sunt:
 consumatorii sociali – sunt cei care apelează la magazinele fizice, care preferă
modalităţile clasice de cumpărare,
 experimentatorii – care se bucură de încercarea lucrurilor noi, aceştia fiind cei care au
utilizat primii procedurile de cumpărare prin internet,
 consumatorii convenţionali – sunt cei care suferă de lipsa timpului şi îşi fac
cumpărăturile în mare grabă,
 consumatorii care pun accent pe obişnuinţa de consum – aceştia sunt reticenţi la nou şi
la a-şi schimba comportametul de consum, preferând mijloacele tradiţionale de cumpărare,
 consumatorii interesaţi de valoare – care pun accent pe raportul calitate-preţ, fiind
rapid adaptabili la noi facilităţi de cumpărare, de exemplu la comerţ electronic,
 consumatorii etici – ale căror decizii de cumpărare sunt relativ independente de modul
în care se vând produsele, fizic sau virtual, atâta timp cât se practică într-o manieră onestă.
(Suciu, 2004)
În contextul noii economii, ca economie a cunoaşterii şi a dezvoltărilor
tehnologice, creşte numărul consumatorilor care apelează la cumpărăturile pe internet, noul
consumator fiind un consumator multi-cultural, cibernetic, educat şi informat. Consumatorii
au pretenţii şi aşteptări cu mult mai mari, dar totodată sunt mai afectaţi de stres şi de lipsa
timpului, ceea ce face ca dezvoltarea tehnologiilor să aducă modificări obiceiurilor de
consum şi să influenţeze preferinţele consumatorilor şi deciziile lor de cumpărare.
Noul consumator doreşte să achiziţioneze produse originale, inovatoare,
disctinctive, principala diferenţă dintre comportamentul de consum al consumatorului
tradiţional şi cel al noului consumator, fiind aceea potrivit căreia comportamentul noului
consumator are la bază căutarea autenticităţii, mai mult decât acoperirea nevoii prin
folosirea bunurilor de masă. (Lewis şi Bridger, 2000)
Figura consumatorului se schimbă, el poate constitui subiect sau, din contra, obiect
de piaţă, iar dacă este instruit şi educat, consumatorul poate aspira la rolul de arbitru de
piaţă, mai ales dacă se angrenează în asociatţii şi misţcări organizate. (Bostan, Burciu şi
Grosu, 2010)
În acest sens, protecţia drepturilor consumatorului capătă interes şi aduce în prim
plan măsurile pe care factorii de decizie trebuie să le aibă în vedere pentru a depăşi
situaţiile de încălcare a drepturilor consumatorilor în era schimbărilor tehnologice. Cadrul
legal şi instituţional al protecţiei consumatorului trebuie să ţină pasul cu schimbările
tehnologice. Aceste măsuri sunt axate pe protecţia sănătăţii şi a securităţii, protecţia
intereselor economice, informarea, educarea şi reprezentarea consumatorilor în cadrul
diverselor organizaţii, îmbunătăţirea siguranţei consumatorului în mediul virtual.

456 Amfiteatru Economic


Protecţia drepturilor consumatorilor într-o eră a schimbărilor tehnologice
şi globalizării
AE

2. Educaţia – factor al condiţiei consumatorului într-o eră a schimbărilor tehnologice

Societatea în care trăim evoluează în ritm rapid şi aduce schimbări majore în stilul
de viaţă al consumatorilor, în obiceiurile de consum, în luarea deciziei de a cumpăra,
precum şi la nivelul protecţiei drepturilor consumatorului. Aceste schimbări sunt impuse de
globalizare, digitalizare şi comerţ electronic.
În preocupările actuale, printre factorii care aduc avantaje consumatorului, prin
creşterea capacităţii decizionale şi printr-o mai bună protecţie a drepturilor sale, educaţia
capătă un rol din ce în ce mai important. Potrivit studiilor din literatura de specialitate, o
persoană educată este mai receptivă la schimbările din societate, la asigurarea şi menţinerea
sănătăţii, la protecţia mediului, toate acestea influenţând într-o măsură importantă şi
benefică comportamentul de consum. Totodată, o persoană educată se poate proteja mai
uşor în mediul economic actual caracterizat prin digitalizare, globalizare şi tehnologizare.
În analiza rolului educaţiei, ca factor al condiţiei consumatorului în era
schimbărilor tehnologice, educaţia poate fi privită sub două aspecte: ca educaţie, în general,
care se referă la cunoştinţele acumulate de individ prin procesul de învăţământ, în perioada
anilor de şcoală sau ca educaţie a consumatorului, care se referă la informarea
consumatorului, pentru a înţelege legislaţia în vigoare, care îi apară drepturile.
În contextul erei schimbărilor tehnologice şi a globalizării, competenţele generale
şi specifice pe care consumatorul le obţine prin educaţie îi permit să beneficieze de
schimbările tehnologice (prin dobândirea cunoştinţelor de limbi străine, de utilizare a
calculatorului şi internetului) dar şi să prevină sau să atenueze riscurile cu care se poate
confrunta (prin dobândirea de cunoştinţe economice şi de afaceri generale, înţelegerea
valorii, a mecanismelor pieţei şi a concurenţei). Pe lângă nivelul educaţiei generale,
educaţia consumatorului îi asigură consumatorului formarea unui sistem de valori,
cunoaşterea drepturilor şi a legislaţiei specifice, recunoaşterea practicilor comerciale loiale
şi neloiale, înţelegerea surselor de informaţii de încredere, o atitudine exigentă.
Educarea consumatorului poate fi făcută indiferent de nivelul de educaţie absolvit,
însă, cu cât nivelul de educaţie este mai ridicat, cu atât consumatorul este mai receptiv la
informaţiile legate de educaţia consumului, din punct de vedere al organizării bugetului, al
înţelegerii drepturilor ce-i revin, al înţelegerii efectului consumului unor bunuri asupra
sănătăţii şi asupra mediului.
Abilitatea de a folosi noile tehnologii sau de a distinge semnificatia
caracteristicilor tehnice ale produselor depinde de nivelul de educaţie al individului, în timp
ce atitudinea exigentă faţă de practicile comerciale ţine de educaţia consumatorului. Cele
două tipuri de educaţie se completează reciproc, aducând avantaje consumatorului şi
societăţii.
Datorită existenţei unor cantităţi mari de produse şi servicii pe piaţă şi a variaţiilor
cu privire la calitatea acestora, consumatorii nu sunt întotdeauna capabili sa-şi satisfacă
nevoile în mod eficient şi sigur, dezvoltarea tehnologică şi comercială creând permanent
nevoi noi, uneori artificiale. Nu toţi consumatorii pot filtra în mod critic influenţele şi
informaţiile pe care le primesc de pe piaţa bunurilor şi din sectorul publicitar. Consumatorii
au nevoie de educaţie pentru a înţelege diferenţa dintre o nevoie reală şi una imaginară,
pentru a învăţa să fie selectivi şi a-şi dezvolta capacitatea de decizie şi pentru a se proteja în
consum. Schimbările rapide în domeniul tehnologiei şi ale comerţului electronic amplifică
riscurile potenţiale de consum şi impun consumatorului să fie conştient de consecinţele
consumului său. Educaţia consumatorului ajută la conştientizarea drepturilor sale, şi astfel
la protecţia lui, deoarece consumatorul educat se va proteja mai bine de produsele cu riscuri

Vol. XVI • Nr. 36 • May 2014 457


AE Educaţia – factor al condiţiei consumatorului în era schimbărilor tehnologice

de pe piaţă, precum şi la creşterea capacităţii de decizie atunci când face cumpărături într-o
piaţă digitalizată, unde comerţul electronic ia o mare amploare. (Dinu, Marchevski,
Dobrescu şi Petrescu, 2010)
În literatura de specialitate, educaţia este unul dintre factorii care influenţează
comportamentul consumatorului, alături de mediul social, personalitate, stil de viaţă,
motivaţii, percepţii, vârstă, venit, mediul familial. (Hill şi O’Sullivan, 1997) Complexitatea
deosebită a comportamentului consumatorului se explică tocmai prin multitudinea de
factori care influenţează direct sau indirect procesul decizional de cumpărare şi de consum.
Consumatorii educaţi şi informaţi pot recurge mai uşor la schimbări în stilul
propriu de viaţă şi în modelul de consum, în scopul îmbunătăţirii calităţii vieţii lor şi al
protecţiei mediului. Consumatorii joacă un rol esenţial în aspectele privind provocările
ecologice, precum schimbările climatice, poluarea apei şi a aerului, amenajările teritoriului
şi producerea deşeurilor. Protecţia mediului şi lupta împotriva schimbărilor climatice
necesită o mai bună informare în anumite domenii, precum cel energetic şi cel al
transporturilor, în care acţiunile consumatorilor pot avea consecinţe importante. (Comisia
Europeană, 2007)
Educaţia consumatorului îi aduce acestuia o mulţime de avantaje pe plan
individual şi social, precum:
 îmbunătăţirea modului de alegere, în concordanţă cu condiţiile de viaţă şi cele
financiare, realizând o mai bună administrare a resurselor proprii,
 alegerea acelor bunuri care nu afectează sănătatea, stilul de viaţă sănătos reducând
costurile în cadrul sistemului sanitar,
 schimbarea stilului de viaţă, prin asumarea responsabilităţii şi prin participarea la viaţa
socială,
 înţelegerea modului de funcţionare a economiei şi a rolului consumatorului în viaţa
economică,
 cunoaşterea drepturilor consumatorului şi asigurarea unei mai bune protecţii faţă de
produsele cu riscuri,
 creşterea capacităţii de decizie a consumatorului, mai ales în condiţiile extinderii
comerţului electronic, care îi oferă o gama largă de produse şi servicii,
 susţinerea protejării mediului, prin reciclare şi prin alegerea produselor bio şi eco.
(Dinu V., 2011)
Consumatorii au nevoie de drepturi pentru a fi protejaţi de un comerţ nesigur şi
trebuie să accepte faptul că au, la rândul lor unele responsabilităţi. Pentru a depăşi situaţiile
în care oamenii nu îşi cunosc drepturile de bază privind consumul sau şovăie să acţioneze
când este necesar, pentru a-şi apăra drepturile, este nevoie de educaţie. (Negrea şi Voinea,
2013)
Cu cât produsele pe care consumatorul doreşte să le achiziţioneze sunt mai
complexe, cu atât este nevoie de mai multă educaţie şi informare a consumatorului pentru a
creşte capacitatea de a lua decizii corecte şi eficiente. De exemplu, în cazul produselor
financiare, aflate în continuă diversificare, consumatorii au nevoie de educaţie financiară
pentru a înţelege terminologia financiară de bază, studiile de specialitate şi informaţiile
financiare. (Răbonţu şi Chiriţescu, 2009)
Educaţia consumatorului are implicaţii atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel
macroeconomic, aşa cum se poate observa în figura numărul 1.
În primul rând, un consumator educat îşi gestionează mai bine bugetul şi are mai
multă grijă de sănătatea sa. Îmbunătăţirea sănătăţii contribuie la creşterea productivităţii

458 Amfiteatru Economic


Protecţia drepturilor consumatorilor într-o eră a schimbărilor tehnologice
şi globalizării
AE

muncii, dar şi a calităţii vieţii individului.


În al doilea rând, educaţia, în general, şi educaţia consumatorului, în special
contribuie la susţinerea transformărilor calitative la nivelul economiei, ceea ce asigură
dezvoltarea economică durabilă. Dezvoltarea economică durabilă este forma de manifestare
a dinamicii macroeconomice care presupune, pe lângă creşterea economică, un ansamblu de
transformări cantitative, structurale şi calitative la nivelul economiei şi asigură satisfacerea
cerinţelor prezente de consum fără a le compromite sau prejudicia pe cele ale generaţiilor
viitoare, un rol important revenind în acest caz atitudinii faţă de mediul natural.
Un consumator educat este mai preocupat de protecţia mediului atât în consum, cât
şi în reciclarea deşeurilor de consum. Preferinţele consumatorilor şi opţiunile lor de
cumpărare joacă un rol important în protecţia mediului, acestea putând fi influenţate prin
educaţie şi prin informare (de exemplu, prin etichetarea produselor), în scopul susţinerii
unei societăţi durabile. Însă, doar etichetarea produselor prietenoase cu mediul nu este
suficientă pentru a orienta comportamentul de consum către produsele ecologice, fiind
nevoie de o implicare a învăţământului de masă, pentru a forma un comportament ecologic,
prin educaţie. (Dinu, Săvoiu şi Tăchiciu, 2012)
Toate acestea influenţează pozitiv calitatea vieţii consumatorului şi a familiei sale.
O calitate a vieţii mai bună, bazată pe un comportament de consum sănătos, prietenos cu
mediul, va contribui la progresul societăţii şi va susţine dezvoltarea economică durabilă,
care, la rândul lor vor asigura condiţiile pentru creşterea calităţii vieţii populaţiei. Aceasta
este o relaţie în dublu sens, deoarece, pe de-o parte, educaţia este suportul creşterii calităţii
vieţii individului, iar pe de altă parte, educaţia este influenţată de calitatea vieţii.
EDUCAŢIA
CONSUMATORULUI
influenţează:

SĂNĂTATEA PROTECŢIA GESTIONAREA


MEDIULUI BUGETULUI

CALITATEA VIEŢII

PROGRESUL SOCIETĂŢII

DEZVOLTARE ECONOMICĂ DURABILĂ

Figura nr. 1: Contribuţia educaţiei consumatorului la dezvoltarea durabilă


Sursa: realizare proprie

Vol. XVI • Nr. 36 • May 2014 459


AE Educaţia – factor al condiţiei consumatorului în era schimbărilor tehnologice

Un consumator educat este cel care are şanse mai mari de câştig şi stabilitate mai
bună pe piaţa muncii, făcând mai bine faţă provocărilor. (Şerban, 2012) Acesta va fi mai
receptiv la informaţiile privind calitatea produselor consumate şi va putea susţine totodată
un consum cu o pondere mai mare a produselor sănătoase şi prietene cu mediul. Acest
comportament de consum va influenţa şi familia din care face parte consumatorul şi va
putea transmite generaţiilor viitoare importanţa educaţiei consumului.
Totodată, un consumator educat va genera o preocupare mai mare a firmelor de a
aduce pe piaţă produse corespunzătoare cu cerinţele consumatorului, ceea ce va amplifica
competiţia între ofertanţi şi producători, aducând avantaje consumatorului dar şi pieţei şi
economiei, în ansamblu.
Astfel, un consumator educat, informat, competent, exigent şi responsabil
contribuie la dezvoltarea societăţii şi la progresul general, care au o determinare şi o
manifestare prin excelenţă calitative, ce vizează atât aspecte economice, cât şi sociale.
Educaţia contribuie la dezvoltarea unor competenţe care îi asigură consumatorului
un stil de viaţă sănătos, participativ şi durabil. Aceste competenţe contribuie la creşterea
capacităţii decizionale a consumatorului şi la conştientizarea drepturilor sale:
 competenţa privind sănătatea (nutriţia, mişcarea, timpul liber);
 competenţa financiară (organizarea bugetului, prevenirea îndatorării);
 competenţa mediatică (cumpărături pe Internet, prin intermediul telefonului);
 competenţa informaţională (învăţarea pe tot parcursul vieţii, utilizarea de informaţii);
 competenţa privind siguranţa (utilizarea în siguranţă a unor produse şi servicii,
normele cu privire la igienă);
 competenţa juridică (cunoaşterea drepturilor consumatorului);
 competenţa de cumpărare (dependenţe, influenţe, nevoi);
 competenţa de sustenabilitate (resurse, protecţia mediului). (Dinu, 2011)
La nivelul Uniunii Europene, printre preocupările din domeniul politicii
consumatorului, pentru perioada 2014-2020, se află ca obiective principale: creşterea
rolului educaţiei atât pentru consumatori, cât şi pentru întreprinderi, reducerea
consumatorilor vulnerabili, afectaţi de criză; analiza efectelor îmbătrânirii populaţiei asupra
comportamentului de consum; atitudinea noului consumator care domină piaţa unică
digitală.
Astfel, există numeroase motive pentru care educaţia consumatorilor este un aspect
prioritar nu doar la nivel de individ, ci şi la nivel naţional şi european:
 contextul economic şi pieţele de bunuri şi servicii evoluează rapid, sunt foarte
dinamice şi complexe,
 schimbările tehnologice şi globalizarea aduc noi moduri de consum şi influenţează
capacitatea decizională a consumatorului şi gradul său de protecţie,
 creşterea nivelului de educaţie şi informare a consumatoriului nu aduce doar beneficii
individuale, ci şi beneficii pentru societate şi economie, cum ar fi reducerea gradului de
îndatorare prin creşterea responsabilităţii consumului,
 introducerea noţiunilor despre educarea consumatorului în şcoli, de la vârste fragede,
presupune formarea unor adulţi informaţi, responsabili şi cu o capacitate decizională
crescută,
 educaţia înseamnă şi o protejare mai bună împotriva unor fraude, în creştere mai ales
în mediul virtual.
Prin unele studii privind consumatorii, care au la bază datele colectate de Eurostat,
precum şi informaţiile primite de la Statele Membre şi de la Reţeaua Centrelor Europene

460 Amfiteatru Economic


Protecţia drepturilor consumatorilor într-o eră a schimbărilor tehnologice
şi globalizării
AE

ale Consumatorilor (ECC), se calculează mai mulţi indicatori care sunt influenţaţi de
nivelul de educaţie al consumatorilor. Aceşti indicatori-cheie se referă la punerea în
aplicare a legislaţiei privind protecţia consumatorilor şi siguranţa produselor, la eficacitatea
măsurilor de soluţionare a reclamaţiilor, precum şi la responsabilizarea şi informarea
consumatorilor. Obiectivul este realizarea unei diagnoze a calităţii vieţii consumatorilor,
care va ajuta autorităţile publice naţionale şi organizaţiile de protecţie a consumatorilor să-
şi planifice şi să-şi evalueze propriile activităţi. (European Commission, 2013)
Unul dintre indicatorii calculaţi în cadrul acestui raport (European Commission,
2013, The Consumer Conditions Scoreboard) este Indicele situaţiei consumatorilor
(Consumer Conditions Index), care este un indice compozit, format din 12 subindicatori ce
surprind principalele aspecte ale mediului de consum, precum: gradul de încredere al
consumatorului, practicile comerciale ilicite, siguranţa produselor, reclamaţiile din partea
consumatorilor şi soluţionarea acestora. Acest indice ia valori de la 1 la 100 şi cu cât se
apropie de 100, cu atât arată un grad mai ridicat de satisfacţie al consumatorilor în consum.
Potrivit acestui studiu (European Commission, 2013, The Consumer Conditions
Scoreboard), la nivelul Uniunii Europene, educaţia consumatorilor influenţează următorii
subindicatori ai Indicelui situaţiei consumatorilor:
 incidenţa practicilor ilicite ale ofertanţilor - care înregistrează valoarea cea mai mică
la consumatorii cu nivel mai scăzut de educaţie (27%) şi cea mai mare la cei cu studii
superioare (44%). Această corelaţie poate fi explicată prin faptul că acele categorii de
consumatori, care au nivel scăzut de educaţie nu pot identifica situaţiile ilicite şi nu işi
cunosc întotdeauna drepturile.
 probabilitatea ca problemele de mediu să fie luate în considerare în deciziile de
achiziţie este influenţată pozitiv de nivelul de educaţie. Cu cât o persoană este mai educată,
cu atât este mai preocupată de impactul asupra mediului al produselor sau serviciilor
achiziţionate. România se încadrează, din acest punct de vedere puţin peste media UE.
 deschiderea către noile modalităţi de consum on-line – care arată că, pe măsură ce
creşte nivelul de educaţie, creşte şi interesul consumatorilor de a face achiziţii online. De
exemplu, numai 22% dintre cei fără educaţie sau cu studii primare au cumpărat produse de
pe internet, faţă de 69% dintre consumatori cu studii superioare. Însă aceste achiziţii online
depind şi de mărimea venitului disponibil, de vârstă, de tipul bunului sau serviciului
tranzacţionat online. România se află printre ţările ai căror consumatori apelează cel mai
puţin la comerţul electronic, faţă de celelalte state UE.
Un alt aspect pe care îl prezintă raportul Uniunii Europene este cunoaşterea
legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorului, care arată o legătură directă între nivelul
de educaţie al consumatorului şi cunoaşterea legislaţiei cu privire la protecţia drepturilor
consumatorului, persoanele cu studii superioare fiind mai conştiente de drepturile pe care
le au în calitate de consumatori (63%) decât persoanele cu cel mai scăzut nivel de educaţie
(59 %). România (52%) se află sub media UE (60%) la cunoaşterea legislaţiei în domeniul
protecţiei drepturilor consumatorului.
Analiza indicatorilor de consum la nivelul Uniunii Europene arată că următorii
indicatori au valori mai mari în cazul consumatorilor cu studii superioare, faţă de
consumatorii cu studii medii şi primare: scorul mediu al încrederii consumatorilor în
achiziţionarea de bunuri şi servicii de pe internet, scorul mediu al predilecţiei pentru
achiziţii transfrontaliere, scorul mediu al cunoaşterii drepturilor consumatorilor, scorul
mediu al percepţiei nesiguranţei produselor de către consumatori şi scorul mediu al
percepţiei reclamelor amăgitoare/înşelătoare şi frauduloase de către consumatori.

Vol. XVI • Nr. 36 • May 2014 461


AE Educaţia – factor al condiţiei consumatorului în era schimbărilor tehnologice

Astfel, persoanele cu un nivel de educaţie superior au cel mai mare scor la


indicatorii referitori la responsabilizarea consumatorilor şi informarea acestora şi în ceea ce
priveşte atitudinea faţă de comerţul electronic şi achiziţiile transfrontaliere. În acelaşi timp,
ei sunt cei mai critici în privinţa mecanismelor de obţinere a unor compensaţii, precum şi
cei cu cea mai mare probabilitate de a se fi confruntat cu probleme şi cu practici comerciale
ilicite (deoarece le pot observa mai bine decât alte categorii de consumatori).
Condiţia consumatorului este cu atât mai bună, cu cât creşte nivelul său de
educaţie generală, dar şi cu cât dobândeşte cunoştinţe asociate schimbărilor tehnologice.
Tocmai de aceea am urmărit legătura dintre indicele situaţiei consumatorului (ca măsură a
condiţiei consumatorului) şi lifelong learning (învăţarea pe tot parcursul vieţii), indicator
calculat de Eurostat, care surprinde numărul persoanelor cu vârste între 25-64 de ani care au
primit educaţie/formare profesională în ultimele patru săptămâni anterioare studiului (ca
măsură a dobândirii de noi cunoştinte, ce pot fi utile consumatorului în stabilirea deciziei de
consum).
Dacă corelăm acest indice al situaţiei consumatorilor cu indicatorul învăţarea pe
tot parcursul vieţii (lifelong learning) vom observa că există o relaţie directă între evoluţia
acestor indicatori, pentru multe dintre ţările Uniunii Europene. Aceasta înseamnă că o
investiţie în pregătirea continuă ridică nivelul înregistrat de indicele situaţiei
consumatorilor, prin creşterea capacităţii decizionale a consumatorului de a alege un model
de consum sănătos, o înţelegere a drepturilor şi obligaţiilor legale ce-i revin, precum şi
printr-o adaptare mai bună la noile modele de consum impuse de era tehnologiilor
informaţionale, în continuă diversificare.
Graficul de mai jos (figura nr. 2) prezintă mărimea celor doi indicatori, indicele
situaţiei consumatorilor şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, la nivelul anului 2012, pentru
unele State Membre ale Uniunii Europene.
Ţările care au cele mai mari valori la ambii indicatori sunt: Finlanda, Marea
Britanie, Olanda, Luxemburg, Danemarca, Austria şi Suedia. Sub media Uniunii Europene,
la ambii indicatori, având cele mai mici valori dintre cele 27 de ţări UE, se află Cipru,
Lituania, Grecia, Croaţia, Bulgaria şi România. Îmbunătăţirea condiţiilor pentru
consumatori în Bulgaria a permis ca Bulgaria să înregistreze o creştere a indicelui situaţiei
consumatorilor faţă de anii trecuţi. Situaţia economică dificilă din Grecia şi Cipru ar putea
explica deteriorarea scorurilor generale şi, în consecinţă, scăderea în clasament până la
nivelul ultimelor locuri.

Figura nr. 2: Indicele situaţiei consumatorilor şi Lifelong Learning, UE, 2012


Sursa: realizat pe baza datelor furnizate de European Commission, 2013

462 Amfiteatru Economic


Protecţia drepturilor consumatorilor într-o eră a schimbărilor tehnologice
şi globalizării
AE

Ţările reprezentate în partea dreaptă, sus, a graficului cunosc cele mai ridicate
niveluri atât pentru indicele situaţiei consumatorului, cât şi pentru lifelong learning
(Danemarca, Suedia, Finlanda, Olanda, Marea Britanie). Se constată existenţa unei strânse
corelaţii între cei doi indicatori, ce arată un indice al situaţiei consumatorului ce creşte pe
măsură ce gradul de participare la forme de învăţare pe tot parcursul vieţii creşte.
Ţările reprezentate în partea stângă a graficului, unde se află şi România
înregistrează cele mai mici valori pentru ambii indicatori, arătând că un indice al situaţiei
consumatorilor scăzut este însoţit de o participare la educaţia continuă scăzută, ceea ce ne
permite să concluzionăm că, în general, există o relaţie directă între evoluţia celor doi
indicatori.
România a făcut unele progrese în ceea ce priveşte comerţul electronic şi legislaţia
cu privire la protecţia consumatorului, ceea ce a îmbunătăţit evoluţia Indicelui situaţiei
consumatorului, pentru anul 2012, faţă de anii anteriori.
România înregistrează însă cea mai mică valoare la indicatorul Lifelong learning
(1,4%), dar, nu are cea mai mică valoare a indicatorului Indicele situaţiei consumatorului
(54%). Această situaţie pentru România, în care participarea la educaţia continuă este cea
mai scăzută, iar indicele situaţiei consumatorului are un nivel mai ridicat decât al altor state,
aflate în partea stângă a graficului (Bulgaria, Grecia şi Cipru) exprimă o situaţie atipică,
care, la prima vedere arată o slabă corelaţie între cei doi indicatori analizaţi.
De fapt, România înregistrează valori mai bune la o serie de subindicatori ai
indicelui situaţiei consumatorului care nu sunt influenţaţi în mod direct de nivelul de
educaţie al consumatorului: încrederea consumatorilor în protejarea şi respectarea propriilor
drepturi, monitorizarea conformităţii cu legislaţia privind protecţia consumatorilor,
monitorizarea conformităţii cu legislaţia privind siguranţa produseor nealimentare şi
alimentare, satisfacţia faţă de modul de soluţionare a reclamaţiilor consumatorului. La
subindicatorii unde educaţia are o influenţă ridicată, România înregistrează valori mai
scăzute (de exemplu la cunoaşterea de către consumatori a legislaţiei în domeniul protecţiei
consumatorului, la depunerea de reclamaţii în cazul confruntării cu probleme).
Rezultatele surprinse de evoluţia acestor indicatori confirmă rolul educaţiei în
pregătirea consumatorilor ce trebuie să se adapteze în era schimbărilor tehnologice.
Revoluţia tehnologică adusă de Internet şi digitalizare va lua amploare şi mai mult, ceea ce
presupune noi provocări pentru consumatori şi pentru modurile tradiţionale de reglementare
a drepturilor acestora.
Investiţia în educaţia consumatorului ar permite individului să devină un
consumator reflexiv, care să ia decizii în cunoştinţă de cauză, care să aibă abilitatea de a
obţine, de a evalua şi de a utiliza informaţii privind consecinţele comportamentului său de
consum, care să fie capabil să decodifice mesajele de media şi publicitare în contextul
propriilor valori şi a propriei definiţii asupra a ceea ce înseamnă calitatea vieţii, dar şi în
contextul justiţiei intra şi inter-generaţionale. Educaţia este totodată şi un instrument
eficient pentru protecţia drepturilor consumatorului, prin prevenirea comportamentelor
financiare riscante, prin promovarea reflexivităţii în comportamentul de consum şi prin
formarea abilităţilor individuale necesare pentru o autoguvernare inteligentă. (Popescu,
Popescu şi Stroe, 2010)

Vol. XVI • Nr. 36 • May 2014 463


AE Educaţia – factor al condiţiei consumatorului în era schimbărilor tehnologice

Concluzii

În ultimii ani, nevoia de educaţie a consumatorilor a devenit tot mai evidentă la


nivel european, ca urmare a realizării pieţei unice europene, a uniunii economice şi
monetare, a impactului noilor tehnologii asupra consumului, a amplificării comerţului
electronic transfrontalier.
Comportamentul şi decizia de consum sunt influenţate de o mulţime de factori,
printre care educaţia este unul important. Educaţia îi permite consumatorului să se adapteze
la cerinţele noii ere a schimbărilor tehnologice, în care internetul şi comerţul electronic îl
fac pe consumator sensibil în faţa riscurilor ce pot apărea prin acest tip de comerţ,
afectându-i drepturile şi protecţia acestora.
Lucrarea noastră evidenţiază rolul ridicat al educaţiei, ca factor al condiţiei
consumatorului în era schimbărilor tehnologice actuale şi, prin cercetarea secundară a
legăturii dintre cei doi indicatori – indicele situaţiei consumatorului şi lifelong learning,
arată influenţa educaţiei asupra mediului de consum. Ca direcţii viitoare de cercetare, vom
aprofunda analiza corelaţiilor dintre subindicatorii indicelui situaţiei consumatorului şi alţi
indicatori cu privire la educaţie şi la calitatea vieţii.
Educaţia va asigura o creştere a capacităţii de decizie a consumatorului, prin
conştientizarea drepturilor sale şi îi va permite acestuia să se protejeze mult mai bine de
produsele riscante de pe piaţă sau de nerespectarea legislaţiei.
Educaţia, în general şi cea a consumatorului, în special, va influenţa
comportamentul consumatorului şi deciziile acestuia, astfel încât consumatorul să îşi poată
îmbunătăţi satisfacerea nevoilor şi calitatea vieţii şi să se poată adapta eficient la
schimbărilor tehnologice şi la globalizare.
Un consumator educat contribuie la asigurarea protecţiei drepturilor sale, prin
aceea că poate sesiza mai uşor unele neajunsuri ale ofertanţilor şi poate interveni,
reacţionând la acestea, astfel încât ofertantul să se adapteze şi să ofere condiţii mai bune şi
corecte pentru consumator.
Politica de protecţie a drepturilor consumatorului trebuie să se adapteze cât mai
bine la realităţile erei digitale pentru a depăşi dificultăţile privind protecţia drepturilor
consumatorilor, care apar mai ales în mediul virtual. Mediul virtual şi schimbările
tehnologice permit accesul rapid la o mulţime de informaţii, iar un consumator educat va
putea face diferenţa dintre informaţiile nocive şi cele utile în luarea deciziei de consum.
Preocupările la nivelul Uniunii Europene vizează, pe lângă educarea şi informarea
consumatorului şi îmbunătăţirea siguranţei acestuia. Aceste preocupări trebuie însă aplicate
şi la nivel naţional, astfel încât rezultatele în domeniul calităţii vieţii consumatorului să fie
îmbunătăţite şi să susţină crearea unei pieţe eficiente şi durabile.

Bibliografie
Alsmadi, S. şi Alnawas, I., 2012. Consumer Rights Today: Are They in Business or Out of
Business? International Journal of Marketing Studies, 4(1), pp. 159-167.
Angelescu, C., Ciucur, D. şi Marin, D., 2001. Dicţionar de economie. Bucureşti: Editura
Economică.
Bătăgan, L., Mărăşescu, A. şi Pocovnicu, A., 2010. Drepturile consumatorilor în economia
digitală. Studiu de caz al utilizării comerţului electronic în România. Economie
teoretică şi aplicată, XVII, No. 9(550), pp. 63-80.

464 Amfiteatru Economic


Protecţia drepturilor consumatorilor într-o eră a schimbărilor tehnologice
şi globalizării
AE

Bostan, I., Burciu, A. şi Grosu V., 2010. Consumatorismul şi politicile privind protecţia
consumatorului în spaţiul comunitar. Economie Teoretică şi Aplicată, XVII, No. 4(545),
pp. 17-32.
Caeiro, S., Ramos, T.B. şi Huisingh, D., 2012. Procedures and criteria to develop and
evaluate household sustainable consumption indicators. Journal of Cleaner Production,
27, pp. 72-91.
Cătoiu, I.. Bălan, C., Balaure, V., Orzan, G. şi Popescu, I.C., 2002. Cercetări de marketing.
Bucureşti: Uranus Publishing House.
Comisia Europeană, 2013. The Consumer Conditions Scoreboard, 9th edition. [pdf]
Disponibil la: <http://ec.europa.eu/consumers/consumer_research/editions/docs/9th_
edition_scoreboard_en.pdf> [Accesat 7 ianuarie 2014].
Comisia Europeană, 2007. Strategia UE pentru politica de protecţie a consumatorilor,
2007-2013, Direcţia Generală Sănătate şi Protecţia Consumatorilor.
Dinu, V., 2011. Protecţia consumatorilor. Bucureşti: ASE Publishing House.
Dinu, V., Săvoiu, Gh. şi Tăchiciu, L., 2012. Eco-Labeling and Consumers’ Education
framework. In: IGWT, 18th IGWT Symposium „Technology and Innovation for a
Sustainable Future: a Commodity Science Perspective”, 24-28 Septembrie 2012, Roma,
Italia.
Dinu, V., Marchevski, I., Dobrescu, E. şi Petrescu, R.M., 2010. Education and training
Needs in the field of Consumer Protection in the Lower Danube Region. Amfiteatru
Economic, XII (Număr Special 4), pp. 709-734.
Engel, J.F., Blackwell, R.D. şi Miniard, D.T., 1986. Consumer Behaviour. Chicago: The
Dryden Press.
Eurostat, 2013. Lifelong Learning. [online] Disponibil la: <http://ec.europa.eu/eurostat>
[Accesat 7January 2014].
Fischer, D., 2011. Educational organizations as ‘cultures of consumption’: cultural contexts
of consumer learning in schools. European Educational Research Journal, 10, pp. 595–
610.
Florescu, C. coord., 1992. Marketing. Bucureşti: Marketer Publishing House.
Goldsmith, E.B. şi Goldsmith, R., 2011. Social influence and sustainability in households.
International Journal of Consumer Studies, 35, pp. 117–121.
Goldsmith, E.B. şi Piscopo, S., 2014. Advances in consumer education: European
initiatives. International Journal of Consumer Studies, 38, pp. 52–61.
Gombert-Courvoisier S., Sennes, V., Ricard, M. şi Ribeyre, F., 2014. Higher Education for
Sustainable Consumption: case report on the Human Ecology Master’s course
(University of Bordeaux, France). Journal of Cleaner Production, 62, pp. 82-88.
Grebitus, C., Harmann, M., Piorkowsky, M.B., Pakula, C. şi Stamminger, R., 2012.
Consumer behaviour towards a sustainable future. International Journal of Consumer
Studies, 36, pp.121–122.
Hill, E. şi O’Sullivan, T., 1997. Marketing. Bucureşti: ANTET Publishing House.
Institutul Naţional de Statistică, 2012. Anuarul Statistic al României, 2011.
Khan, M., 2006. Consumer Behavior and Advertising Management. NewAge International.
Kotler, Ph., 1997. Managementul marketingului. Bucureşti: Teora Publishing House.

Vol. XVI • Nr. 36 • May 2014 465


AE Educaţia – factor al condiţiei consumatorului în era schimbărilor tehnologice

Kotler, Ph., Armstrong, G., Saunders, J. şi Wong, V., 1998. Principiile marketingului,
Bucureşti: Teora Publishing House.
Lewis, D şi Bridger, D., 2000. The Soul of the New Consumer: Authenticity-What We Buy
and Why in the New Economy. London: Nicholas Brealey Publishing.
Mâlcomete, P., 1979. Dictţionar de marketing. Iasţi: Junimea Publishing House.
McGregor, S., 2008. Ideological maps of consumer education. International Journal of
Consumer Studies, 32, pp. 545–552.
Negrea, M.T. şi Voinea, L., 2013. Studiul şi protecţia consumatorului. Bucharest: ASE
Publishing House.
OECD, 2009. Consmer Education. [pdf] Disponibil la: <http://www.oecd.org/sti/consumer/
44110333.pdf> [Accesat 7 ianuarie 2014].
Parker, W.C., Ninomiya, A. şi Cogan, J., 1999. Educating world citizens: toward
multinational curriculum development. American Educational Research Journal, 36,
pp. 117–145. [pdf] <http://www-rohan.sdsu.edu/~cbabroad/documents/PDF_files/
Cultural_material/Educating_word_citizens.pdf> [Accesat 7January 2014].
Popescu C., Popescu S.F. şi Stroe C., 2010. Consumption for the fulfillment of human life.
Amfiteatru Economic, XII (28), pp. 530-545.
Răbonţu, C.I. şi Chiriţescu, D.D., 2009. Educaţia şi rolul său în protecţia consumatorului de
servicii financiare din Uniunea Europeană. Finanţe Publice şi Contabilitate Magazine,
XX(7-8), pp. 52-56.
Schroeder, M. şi McKinnon, S., 2007. Learning good judgment: young Europeans’
perceptions of key consumer skills. International Journal of Consumer Studies, 31, pp.
152–159.
Stanciu, S., 1993. Marketing, Bucureşti: Editura Universităţii Bucureşti.
Stanciu, S., 2002. Bazele generale ale marketingului. Universitatea Bucureşti, [online]
<http://ebooks.unibuc.ro/StiinteADM/sica/index.htm> [Accesat 7 ianuarie 2014].
Suciu, M.C., 2004. Economie. Noua economie şi societatea cunoaşterii. Bucureşti: Editura
ASE.
Şerban, A.C., 2012. Education and changing labour content – implications on employment.
Actual Problems of Economics, 10, pp. 536-543.
Ştefănescu, F. şi Bălţătescu, S., 2010. Consumatorul român şi drepturile sale: opinii şi
atitudini. Amfiteatru Economic, XII (28), pp. 293-313.

466 Amfiteatru Economic