CURS INTRODUCTIV LA ISTORIA DOGMELOR

În Biserică se stabilește legătura omului cu Dumnezeu. Iar religia este legătura libera și
conștientă a omului cu Dumnezeu.
Intervin două aspecte: aspectul teoretic reprezentând partea doctrinară sau învățătura de
credință și unul practic, exprimat prin formele de cinstire/adorare a lui Dumnezeu, morale si de
cult.
Religia este doctrina, morală și cult.
Dogmele reprezintă învățături de credință, adică ceea cea am primit prin Revelație, prin cele
două căi de transmitere: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Dogmele sunt învățături de credință care stau la baza înțelegerii noastre despre Dumnezeu.
Primele sunt din timpul Mantuitorului care a invatat pe ucenici, i-a indemnat pe alții să
propovăduiască și care în timp s-au constituit intr-un tezaur absolut necesar pentru mântuire.
Aspectul obiectiv al mantuirii constă în Harul, care este necesar, universal și gratuit.
Iar aspectul subiectiv constă în contribuția noastră adică faptele bune și credința.
Prin Sfintele Taine si ierurgii dobândim Harul. Iar ierurgiile sunt forme de împărțire a
Harului, mult mai aplicate. La fiecare avem o epicleza.
Aceste invataturi nu au fost asa de la inceput.

Istoria dogmelor prezintă în mod sistematic modalitate în care a evoluat sau s-a cristalizat
învățătura de credință până astăzi. De aceea în analiza acestei problematici interacționăm cu istoria.
Istoria dogmelor nu este nici istorie bisericească, pentru că face referire doar la aspectele legate de
înțelegerea învățăturii de credință, de termenii folosiți și nu în ultimul rând legate de momentele
cruciale în care o învățătură de credință a devenit dogmă și bineînțeles normativă in creștinism.
Așadar istoria dogmelor nu analizează biserica in ansambul ei (evenimentele
bisericesti) ci doar acelea care interactionează cu dogmele. Istoria dogmelor nu este nici patrologie
deoarece păstrând aceeași logică, istoria dogmelor abordează doar aspectele sistematice din operele
Sfinților Părinți. Disciplina ce mai apropiata de Istoria Dogmelor este Teologia Dogmatică și
Simbolică (din perspectiva celorlalte confesiuni).

Istoria dogmelor în analiza pe care o face asupra evoluției dogmelor, abordează capitole sau
părți din teologia dogmatică. De aceea noțiunea fundamentală cu care lucrează istoria dogmelor este
„dogmele sau învăț de credință“. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt izvoarele și locurile unde
învățătura de credință se certifică. La istoria dogmelor ne interesează modul în care învățătura este
….
Dogma poate fi definită ca o învățătură de credință adevărată/autentică. A fost privită și ca o
autoritate in viața religioasă a omului.
Anumiți autori de tratate de dogmatică (Panaiotis, Tremvelas, I Scarminis) se referă la
dogme în spiritul autorității pe care acestea le imprimă în viața bisericească. Sunt adevăruri
teoretice de credință. Dar, adaugă ei: ele trebuie să fie revelate și să fie cuprinse între cele două căi
de transmitere ale revelației. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. De altfel odată clarificată noțiunea
de dogmă acestea devin admise fără discuție și fără drept de apel. Învățătura dogmatică a Bisericii
nu se limitează doar la dogmele formulate în cadrul sinoadelor ecumenice, ci dogmele din
1
învățătura dogmatică a Bisericii se referă și la cele care au apărut în Biserică și în timp prin
recunoașterea întregii Biserici (în toate comunitățile ei). Și în această situație dogmele dobândesc
aceeași autoritate ca și cele stabilite de sinoadele ecumenice. Prof Nicolae Chițescu reia această
problematică în sens larg dar și sens restrâns. S Burgacov - Dogma euharistică - deși euharistia n-a
format obiectul vreunui sinod ecumenic. Reținem așadar că istoria dogmelor analizează evoluția
acestora indiferent de modalitatea în care aceastea au fost proclamate.
Atribute: aspect teoretic imutabil necesar pentru mântuire, cu temei în Sfânta Scriptură
Dogmele sunt formulate păstrate și propovăduite în Biserică.
S-a constatat în timp că istoria dogmelor a avut rolul de a îmbogăți înțelegerea teologică
privind adevărurile dogmatice. Studierea ei ca disciplină este mai nouă și își are sorgintea în
preocupările dogmatice apusene. Acest lucru s-a întâmplat deoarece, mai ales după perioada
reformei, dar și în spiritul scolasticii medievale, s-a urmărit o mai clară explicație pentru adevărul
dogmatic, în special după perioada reformei.
În concluzie ortodoxia recunoaște valoarea acestei discipline care îmbogățește secția
sistematică și ajută la o percepție corectă asupra dogmaticii. Dar în același timp recunoaștem că au
fost perioade în care Istoria Dogmelor era înglobată în Teologia Dogmatică și Simbolică. De aceea
autorii studiilor de istoria dogmei, în general sunt și autori de teologie dogmatică și simbolică.
Destul de mulți teologi ortodocși au contribuit la îmbogățirea acestei discipline prin
preocupările lor: Istoria Dogmelor - Dr Const Chiricescu - București 1892; Istoria Dogmelor
Bisericii Creștine Ortodoxe de Răsărit - Dr Dumitru Boroianu - București 1893; Teologia
Dogmatică Ortodoxă (cu expunerea istorică a dogmelor - volumele 1-5) Silvestru - Ep de Canev -
București - 1896 - 1906. Dimitrios Balanos - Introd în Istoria Dogmelor - Atena 1919; Theodor M
Popescu - Curs de Istoria Dogmelor - Bucuresti 1930; Ioan Karmilis - Dogmă Dogmatică, Istoria
Dogmelor - Atena 1937.
Una dintre cele mai valoroase lucrări de Istoria Dogmelor îl are ca autor pe Adolf vor
Harnak. Lucrarea sa, apărută în mai multe etape și republicată, exprimă sensul și mesajul acestei
discipline. Facem precizarea că Harnak folosește ca material de studiu preocupările dogmatice din
teologia apuseană. Interacționează cu gândirea răsăriteană ortodoxă în special pe probleme de
simbolică (partea interconfesională). De aceea considerăm că în acest moment, definitoriu pentru
această disciplină rămâne cursul și preocupările Părintelui Ștefan Sandu.

Metode de cercetare in Istoria Dogmelor

Dezvoltarea Istoriei Dogmelor în credința ortodoxă este ințeleasă numai ca o interpretare,

fără o schimbare sau adăugire. De aceea abordarea este una sistematică, înțelegând aici combinarea
metodei analitice cu metoda sintetică.

Lucrarea Pr Ștefan Sandu, Istoria Dogmelor respectă și periodizarea actuală acceptată a

Istoriei Dogmelor, motiv pentru care este împărțită în 3 părți.

Partea întâi = istoria dogmelor din epoca apostolică până în sec 8.

1. Învăț creștină postapostolică;

2. Învățătura apologeților despre Dumnezeu și Iisus Hristos;
a. Locul scrierilor apologetice în Istoria Dogmelor
b. Învăț despre Dumnezeu
2
 c. Despre Iisus Hristos
3. Învățătura lui Irineu și a lui Tertulian
4. Înv lui Clement Alex și a lui Origen
5. Erezii antrinitare și înv creștine în sec al 3-lea
a. Monahianismul
b. Hristologia in timpul celei de a 2-a parti a sec al 3-lea.
c. Noțiunea de biserică la Sfântul Ciprian.
6. Istoria dogmei Sfintei Treimi
a. Învățătura despre deoființimea Fiului cu Tatăl
b. Dogma Sfintei Treimi până la Sin 2 ec de la Constantinopol
c. Simbolul niceoconstantinopolitan
d. Învățătura Fer Augustin și a Sfântului Ioan Damaschin despre Sfânta Treime
7. Istoria dogmei hristologice
a. dogma unirii ipostatice a celor două firi în Persoana Teantrică a Mântuitoruli Iisus
Hristos.

Partea a 2-a Istoria Dogmelor în timpul Evului Mediu (sec 9 - 16)

1. Controverse doctrinare în timpul Evului Mediu Timpuriu

2. Istoria dogmelor în timpul scolastici sec 12 -14
a. Începuturile scolasticii sec 11 - 12
b. dezvoltarea învățăturii creștine în perioada scolasticii secolului 13
c. decăderea scolasticii, sec 14

Partea a 3-a Istoria Dogmelor în timpul Reformei și per contemporană (sec 16 - 20)

1. Formarea noțiunii de învățătură protestantă

2. Dezvoltarea teologiei de la reformă până la marturisirile de credință
3. Dezvoltarea dogmelor bisericii catolice după Reformă
4. Protestantismul Lutheran vechi
5. Istoria Dogmelor în protestantism in sec 19
6. Istoria Dogmelor în romano-catolicism sec 19 -20
7. Istoria Dogmelor în protestantism sec 20

Istoria dogmelor in epoca postapostolică

Părinții Apostolici

Caracteristici generale

Prin denumirea de Părinți Apostolici este desemnată o serie de Părinți și scriitori bisericești
ale căror scrieri s-au păstrat de la sfârșitul primului veac creștin și începutul celui de-al doilea.

3
Trebuie să ne gândim la contemporaneitatea lor cu Sfinții Apostoli. Aproape invariabil scrierile lor
sunt ocazionale: epistole, omilii…
Aceste scrieri au o importanță deosebite deorece reprezintă cele mai vechi mărturii atestate
imediat după perioada Noului Testament. Acestea nu sunt nici tratate de teologie și nici nu pot fi
considerate ca exhaustive în prezentarea învățăturii de credință. Ele au contribuit mai puțin la
dezvoltarea învățăturii de credință, dar sunt de referință pentru tematica abordată. Așadar vloarea
scrierilor Părinților Apostolici se reflectă și în Tradiția Bisericească, mai ales că ele prezentau
aspecte ale vieții bisericești din timpul primei comunități creștine. Prezentarea scrierilor Părinților
Apostolici în manualele de Istoria Dogmelor este făcută într-o ordine diferită fie după tematică fie
cronologică etc. Vom aborda metoda cronologică.
Cele mai importante scrieri apostolice sunt:
1. Învățătura celor 12 apostoli (Didahia): document despe viața creștină între anii 50-70.
Rudolf Zieberh arată că Didahia a apărut în Alexandria în primul deceniu al secolului al 2-lea. Alți
autori consideră că Didahia a apărut în a doua jumătate a secolului al 2-lea și probabil la Smirna.
2. Prima epistolă a Sfântului Clement Romanul, scrisă la Roma, aprox anul 95.
3. Omilia Sfântului Clement Romanul sau a doua Epistolă către Corinteni. După unii istorici
este cea mai veche omilie bisericească păstrată. Apărută după anul 140. Aceasta este amintită în
Sfânta Scriptură la 2 Co 7,1.
4. Cele 7 Epistole ale Sf Ignatie al Antiohiei : catre efeseni magnezieni tralienii romani
filadelfieni, smirneni și Sfântul Policarp. Sunt scrise aproximativ în anul 110 și constituie un reper
pentru aspecte ale vieții bisericești din comunitățile menționate.
5. Epistola Sfântului Policarp - scrisă din Smirna și adresată filipenilor.
6. Explicarea cuvintelor de învățătură ale Domnului în 5 cărți scrisă de Papias Episcopul de
Hierapolis. De la același autor mai avem și fragmente morale la Sfântul Irineu și la Eusebiu.
7. Epistola lui Barnaba - scrisă în Alexandria între anii 96 - 98.
8. Păstorul lui Herma - lucrare apărută la Roma, împărțită în 5 vedenii, 12 porunci și 10
pilde. Scrisă probabil între anii 97 - 100, iar unii consideră că ea ar fi fost scrisă spre jumătatea
secolui…?

Considerații generale

Teologia Părinților Apostolici nu se referă la vre-unul dintre apostoli ci oferă o imagine

obișnuită a credinței primei comunități creștine. Asemănările cu autorii Noului Testament nu
depinde de ceea ce ei preiau unii de la alții ci se referă la faptul că prezintă aceeași credință.
Raportate la Noul Testament, scrierile apostolice au un pronunțat caracter moralizator. Tocmai de
aceea ele se pliază pe această perioadă de trecere de la vechile tradiții la tradiția creștină.

Învățătura despre Sfânta Scriptută în scrierile Părinților Apostolici

Scrierile Părinților Apostolici manifestă o puternică necesitate de a întemeia învățătura de

credință pe autorități stabile. Normele de învățătura au fost necesare la aprecierea „propovăduirii
profetice” apărute, precum și față de erezii. Părinții Apostolici interpretează afirmațiile Vechi
Testamentare ca referitoare direct la Mântuitorul și la noii creștini. Deducem de aici că scrierile

4
Noului Testament au o însemnătate mai mare decât cele Vechi Testamentare din această perspectivă
a Cuvântului Domunului. De aceea în epoca aceasta a Apostolilor, cuvântul Domnului avea o
însemnătate hotăritoare. Aceste aspecte se regăsesc în lucrarea lui Papias - Explicarea cuvintelor de
învăț a Domnului, iar a 2-a Epiatolă a Sfântului Clement Romanul trimite la scrierile profeților și
Apostolilor.
Învățătura celor doisprezece Apostoli se sprijină pe Evangheliile scrise. În concluzie,
Scrierile Părinților Apostolici întăresc tradiția creștină în procesul de cristalizare și conturează o
autritate în raportarea scrierilor ulterioare având ca subiect viața bisericească.

Învățătura despre Sfânta Treime în scrierile Părinților Apostolici

Scrierile Părinților Apostolici prezintă aspecte ale vieții bisericești. Autorii lor vorbesc de
multe ori din experiența proprie sau din ceea ce au primit de la Apostoli. De aceea capitolele mari
ale învăț de credință nu se regăsesc conturate într-un mod precis și nici prezentate într-un mod
sistematic. Spre exemplu noțiunea de Dumnezeu la Părinții Apostolici este biblică. Dumnezeu este
cel care a făcut lumea. El este Atotputernicul și și-a făcut cunoscută voia Sa, așa cum vedem în
Păstorul lui Herma. Învățătura despre Sfânta Treime în sensul de mai târziu nici nu a fost formulată
în perioada Părinților Apostolici. Totuși fomula treimică apare la Botez, arătând faptul că această
credință în Treime exista dinainte. Nu putem vorbi de o prezentare a Persoanelor Sfintei Treimi, a
relațiilor dintre Ele șamd. În Didahie, formula de la Botez se găsește doar amintită. Observăm că
credința în Sfânta Treime este comună tuturor Părinților Apostolici chiar dacă egalitatea și
consubstanțialitatea nu erau prezentată clar. La Sfântul Clement Romanul apare menționarea celor
Trei Persoane Dumnezeiești. Această mețiune era necesară deoarece corintenii aveau o tendință de a
evidenția în mod deosebit doar unitatea lui Dumnezeu. Cele mai bogate măturii ale credinței
creștine printre scrierile Părinților Apostolici sunt cele 7 Epistole pe care Sfântul Ignatie, al treilea
Episcop al Antiohiei, le-a scris la începutul secolui II. Aceste scrieri sunt atestate de mărturiile
explicite ale Sfântului Policarp, Sfântului Irineu, Origen, Sfântului Atanasie și Eusebie. Temele
abordate sunt adaptate natural la istoria contemporană. Împotriva iudaizanților și docheților din
timpul său, Sf Ignatie apăra învățătura despre Dumnezeirea Mântuitorului.
În acest context Sfântul Ignatie prezintă și despre Învierea Mântuitorului și despre prezența
reală a Mântuitorului în Euharistie. Tot el apără prezența și autoritatea Bisericii împotriva ereticilor
și schismaticilor.
Învățătura Sfâtului Ignatie despre Dumnezeirea Fiului precum și despre existența din
veșnicie este mult mai completă decât la Sfântul Clement Romanul. De aceea Sfântul Ignatie face
diferența arătând că Dumnezeu adevărat este și Fiul deosebit ipostatic de Tatăl Său, care S-a
descoperit prin El. Fiul a fost din eternitate și a păstrat unitatea nedespărțită cu Tatăl ca și cuvânt al
Său provenind nu dintr-un pricipiu oarecare ci nemijlocit din Ființa Tatălui. Provenit nu întâmplător
și temporal ca și cuvântul omenesc, ci din veșnicie coetern cu Tatăl și de aceea se numește și
Cuvânt etern al Său.
Învățătura Sfântului Ignatie expusă în Ep către Magnezieni și Efeseni dovedește că
creștinismul postapostolic transmite înv în Sfânta Treime. Schemele Trinitare apar ca simple fomule
dar nu există o aprofundare a relațiilor dintre cele trei Persone Dumnezeiești.

5
 Hristologia Părinților Apostolici

Părinții Apostolici accentuează dumnezeirea Mântuitorului. Hristos este Fiul lui Dumnezeu
din veci care a luat parte la Creație. Tot El va veni să judece vii și morții. Denumirea de Dumnezeu
se folosește direct despre Hristos mai ales în Epistola Sfântului Ignatie către Efeseni. Hristos este
prezent în Biserică, fiind Capul ei, iar creștinii sunt uniți cu El participând la moartea și Învierea Lui
- specte prezente în Epistola Sfântului Ignatie. De altfel Sfântului Ignatie în mai multe rânduri îi
combate pe gnostici evidențiind umanitatea adevărată a lui Hristos precum și realitatea pătimirilor
Sale. În concluzie Sfântul Ignatie Îl prezintă pe Mântuitorul Hristos ca Om adevărat și Dumnezeu
adevărat.
Celement Romanul abordează hristologia dintr-o altă perspectivă și anume că în Hristos noi
am devenit fii ai lui Dumnezeu. Prin Sângele Său Hristos ne-a mântuit dăruindu-ne harul iertării.
Viața lui Hristos este pentru noi model desăvârșit de smerenie. Cu alte cuvinte Sfântul Clement
evidențiază perspectiva Jertfei Mântuitorului pentru păcatele noastre. La Sfântul Ignatie identificăm
adevărul că în Hristos adorăm pe Dumnezeu ca persoană, iar Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om pentru
a-L descoperi pe Dumnezeu. Prin Patima și Învierea Sa Hristos i-a mântuit pe oameni și i-a făcut
părtași vieții veșnice.
Aceste comunități aflate la început se dezvoltau armonios pentru că viața bisericească are la
bază viața în Hristos.
Părinții Apostolici conștientizează că prin Botez sunt iertate păcatele sălășluiește în noi și
astfel creștinii încep o viață nouă.
Potrivit Didahiei, Dumnezeu a dat o viață nouă în Hristos, manifestată în credință, nedejde și
cunoaștere. În Omilia Sfântului Clement Romanul se arată că Hristos este în mod fundamental
Învățătorul cunoașterii lui Dumnezeu. În creștinism primim învățătura în inimă și în viață.
În concluzie, hristologia Părinților Apostolici nu aduce invățături noi față de hristologia
tradițională. Totuși unii Părinți Apostolici, pentru păstrarea dreptei credințe, accentuează învățătura
despre dumnezeirea și umanitatea Mântuitorului. De asemenea evidențiază întruparea și Înălțarea în
slavă a lui Hristos - Barnaba si Herma. Deci învățătura lor rămâne un element de legătură între
Sfinții Apostoli și Apologeți. Aceștia din urmă o vor explica mult mai rațional dar fără să îi aducă o
modificare esențială. Părinții Apostolici, în lucrările lor fac să transpară învățătura despre unirea
ipostatică, ca expresie finală, deși la momentul acela termenul dogmatic exact încă nu fusese
cunoscut.

Opera mântuitoare a Mântuitorului la Părinții Apostolici

6
Temeiuri scripturistice

1. Fc 1, 26-27
26. Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească
peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot
pământul!“
27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat
şi femeie.

2. Fc 3, 22
Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi
acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în
veci!..." (Gen. 3:22 BOR)

3. Fc 11, 6-7
Şi a zis Domnul: "Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor
opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă. (Gen. 11:6 BOR)
Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul".
(Gen. 11:7 BOR)

4. Pilde 8, 27
Când El a întemeiat cerurile eu eram acolo; când El a tras bolta cerului peste faţa adâncului,

5. Ieșire 20, 2
"Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. (Exod.
20:2 BOR)

6. Fc 18, 1-3
Apoi Domnul S-a arătat iarăşi lui Avraam la stejarul Mamvri, într-o zi pe la amiază, când şedea el
în uşa cortului său. (Gen. 18:1 BOR)
Atunci ridicându-şi ochii săi, a privit şi iată trei Oameni stăteau înaintea lui; şi cum l-a văzut, a
alergat din pragul cortului său în întâmpinarea Lor şi s-a închinat până la pământ. (Gen. 18:2 BOR)
Apoi a zis: "Doamne, de am aflat har înaintea Ta, nu ocoli pe robul Tău! (Gen. 18:3 BOR)

7. Ieșire 6, 3
Şi M-am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov ca Dumnezeu Atotputernic, iar cu numele Meu de
Domnul nu M-am făcut cunoscut lor. (Exod. 6:3 BOR)

8. Is 6, 8
Apoi am să vă duc în pământul acela pentru care Mi-am ridicat mâna să-l dau lui Avraam, lui Isaac
şi lui Iacov, şi pe care am să-l dau vouă în stăpânire, căci Eu sunt Domnul!" (Exod. 6:8 BOR)

9. Ps 2, 7
Domnul a zis către Mine: "Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut! (Ps. 2:7 BOR)

10. Numeri 6, 24 -26

Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească! (Num. 6:24 BOR)
Să caute Domnul asupra ta cu faţă veselă şi să te miluiască! (Num. 6:25 BOR)
Să-Şi întoarcă Domnul fala Sa către tine şi să-li dăruiască pace! (Num. 6:26 BOR)

11. Ps 32, 6
Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor. (Ps. 32:6 BOR)
12. Ps 50, 12
Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. (Ps. 50:12 BOR)

13. Ps 61, 1
Oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu? Că de la El este mântuirea mea; (Ps. 61:1 BOR)

14. Ps 104, 1
Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui; vestiţi între neamuri lucrurile Lui. (Ps. 104:1 BOR)

15. Zaharia 7, 12
Şi şi-au învârtoşat inima ca diamantul, ca să nu asculte legea şi cuvintele pe care le-a trimis Domnul
Savaot prin Duhul Lui, prin graiul proorocilor celor de altădată. Şi a fost o mânie mare de la
Domnul Savaot. (Zech. 7:12 BOR)

16. Fc 1,2
Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta
pe deasupra apelor. (Gen. 1:2 BOR)

17. Evr 1, 1-2

După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin
prooroci, (Heb. 1:1 BOR)
În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin
Care a făcut şi veacurile; (Heb. 1:2 BOR)

18. Lc 1, 35
Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt
te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema.
(Lk. 1:35 BOR)

19. Mt 3, 16-17
Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va
umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. (Matt. 3:16
BOR)
Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". (Matt. 3:17
BOR)

20. In 14, 16
Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". (Jn. 14:16
BOR)

21. Mt 28, 19-20

Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi
al Sfântului Duh, (Matt. 28:19 BOR)
Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele,
până la sfârşitul veacului. Amin. (Matt. 28:20 BOR)

22. 2 Co 13,13
Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie
cu voi cu toţi! (2 Cor. 13:13 BOR)

23. In 10, 30
Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. (Jn. 10:30 BOR)

24. In 10, 38
Iar dacă le fac, chiar dacă nu credeţi în Mine, credeţi în aceste lucrări, ca să ştiţi şi să cunoaşteţi că
Tatăl este în Mine şi Eu în Tatăl (Jn. 10:38 BOR)

25. 1Co 2, 11
Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui
Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. (1 Cor. 2:11 BOR)

26. 1 Ptr 1, 2
Aleşi după cea mai dinainte ştiinţă a lui Dumnezeu-Tatăl, şi prin sfinţirea de către Duhul,
spre ascultare şi stropirea cu sângele lui Iisus Hristos: har vouă şi pacea să se înmulţească! (1
Pet. 1:2 BOR)

Persoana Tatălui

27. Mt 5, 16
Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să
slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. (Matt. 5:16 BOR)

28. Mt 6, 9
Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; (Matt. 6:9
BOR)

29. Mt 6, 32
Că după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de
ele. (Matt. 6:32 BOR)

Persoana Fiului

30. Mt 3,17
Şi iată glas din ceruri zicând: "Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit". (Matt. 3:17
BOR)

31. Mt 16, 16
Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. (Matt. 16:16 BOR)

32. In 20, 18
Şi a venit Maria Magdalena vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul şi acestea i-a zis ei. (Jn. 20:18
BOR)

33. 1 Co 8, 6
Totuşi, pentru noi, este un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi un singur
Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi noi prin El. (1 Cor. 8:6 BOR)

34. In 20, 21
Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. (Jn.
20:21 BOR)
Persoana Sfântului Duh

35. In 14, 26
Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate
şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. (Jn. 14:26 BOR)

36. In 15, 26 - treimic

Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care
de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (Jn. 15:26 BOR)

37. 1 Co 2, 10-11
Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi
adâncurile lui Dumnezeu. (1 Cor. 2:10 BOR)
Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui
Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu. (1 Cor. 2:11 BOR)

38. In 17, 10
Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. (Jn. 17:10
BOR)

39. In 5, 23
Ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl
care L-a trimis. (Jn. 5:23 BOR)

40. In 5, 19
A răspuns Iisus şi le-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă: Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă
nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai. (Jn. 5:19
BOR)

41. In 20, 21-22

Şi Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. (Jn.
20:21 BOR)
Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt; (Jn. 20:22 BOR)

42. Ga 4, 6
Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă:
Avva, Părinte! (Gal. 4:6 BOR)

43. 1 Co 12, 6
Şi lucrările sunt felurite, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează toate în toţi. (1 Cor. 12:6 BOR)

44. In 5, 26
Căci precum Tatăl are viaţă în Sine, aşa I-a dat şi Fiului să aibă viaţă în Sine; (Jn. 5:26 BOR)

45. In 3, 16
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El
să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. (Jn. 3:16 BOR)

46. Rm 1, 7
Tuturor celor ce sunteţi în Roma, iubiţi de Dumnezeu, chemaţi şi sfinţi: har vouă şi pace de la
Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Iisus Hristos!
47. Mt 26, 29
Şi vă spun vouă că nu voi mai bea de acum din acest rod al viţei până în ziua aceea când îl voi bea
cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui Meu (Matt. 26:29 BOR)

48. In 17, 3
Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus
Hristos pe Care L-ai trimis. (Jn. 17:3 BOR)

49. Ps 109, 3
Cu Tine este poporul Tău în ziua puterii Tale, întru strălucirile sfinţilor Tăi. Din pântece mai înainte
de luceafăr Te-am născut". (Ps. 109:3 BOR)

50. Mt 17, 5
Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul
Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L". (Matt. 17:5 BOR)

51. In 14, 28
Aţi auzit că v-am spus: Mă duc şi voi veni la voi. De M-aţi iubi v-aţi bucura că Mă duc la Tatăl,
pentru că Tatăl este mai mare decât Mine. (Jn. 14:28 BOR)

52. In 3, 5
Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea
să intre în împărăţia lui Dumnezeu. (Jn. 3:5 BOR)

53. Fapte 5, 3-4

Iar Petru a zis: Anania, de ce a umplut satana inima ta, ca să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din
preţul ţarinei? (Acts 5:3 BOR)
Oare, păstrând-o, nu-ţi rămânea ţie, şi vândută nu era în stăpânirea ta? Pentru ce ai pus în inima ta
lucrul acesta? N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu. (Acts 5:4 BOR)

54. In 16, 19
Şi a cunoscut Iisus că voiau să-L întrebe şi le-a zis: Despre aceasta vă întrebaţi între voi, că am zis:
Puţin şi nu Mă veţi mai vedea şi iarăşi puţin şi Mă veţi vedea? (Jn. 16:19 BOR)

55. Mt 11, 27
Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe
Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere. (Matt. 11:27
BOR)

56. In 14, 10
Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le
vorbesc de la Mine, ci Tatăl - Care rămâne întru Mine - face lucrările Lui. (Jn. 14:10 BOR)

57. In 17, 21
Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una,
ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. (Jn. 17:21 BOR)

58. 1 Co 2, 10
Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi
adâncurile lui Dumnezeu. (1 Cor. 2:10 BOR)
59. Rm 11, 36
Pentru că de la El şi prin El şi întru El sunt toate. A Lui să fie mărirea în veci. Amin! (Rom. 11:36
BOR)

60. Ef 4, 6
Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor, Care este peste toate şi prin toate şi întru toţi. (Eph. 4:6 BOR)

61. Rm 8, 9
Dar voi nu sunteţi în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi. Iar dacă cineva nu
are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui (Rom. 8:9 BOR)