MER(E)U-motor experimental de reactie umana

Este o dimineata de rece de primavara. Toata lumea trece pe langa mine cu pasi grabiti, cu privirea
in pamant. Nici nu observa copacii proaspat inverziti, razele de soare ce imi bat in geamuri sau cat de
multa galagie fac vrabiutele ce si-au facut cuib sub streasina mea. Incerc sa le vorbesc, incerc sa le
atrag atentia asa cum numai o cladire o poate face: ii ademenesc cu o intrare impunatoare, coloane
clasice, sa se simta respectati si bineveniti cand imi trec pragul. Am ferestrele mari pentru a le starni
curiozitatea de a descoperi ce este dincolo de zidul gri crapat, incerc sa ii indemn sa faca parte din
povestea mea protejand trotuarul pe unde trec cu un portic. Oh! Cata lume nu si-a auzit ecoul
pasilor cand trecea prin portic, cata lume nu s-a adapostit de intemperii de-a lungul timpului, cate nu
s-au intamplat… Recunosc ca pe vremuri reuseam sa atrag oamenii mult mai usor,poate pentru ca
eram intretinuta, respectata si aveam cum sa ma manifest. Acum insa, alta e povestea.

Sunt un monument istoric, casa familiei marelui boier Ghika, transformata ulterior in vremea
comunismului in sediu al Securitatii. La inceputuri eram unica, mareata, nu ca as vrea sa am laud, dar
eram in perioada de glorie. Din ’47 treburile s-au schimbat, am ajuns la polul opus- camere de
tortura si interogatii, tipete si multa ordine si strictete. Incerc sa fiu optimista si sa vad acea perioada
ca pe una necesara evolutiei mele, fara de care nu as fi ajuns aici. In momentul de fata, ma recuperez
si incet incet ma reinventez prin cei ce mi-au dat un nou scop : galerie de arta si cafenea literara. Ca
o persoana care imbatraneste, ma gandesc ca nu ar trebui judec felul in care arat la exterior, ci ceea
ce se petrece in interiorul meu si felul in care influentez pozitiv pe ceilalti.

Sa iti povestesc cum e atmosfera din interior. La parter sunt niste spatii nemenajate inca, insa holul e
amenajat foarte dichisit si in acelasi timp minimalist. Un fotoliu roz captusit cu catifea roz te
intampina la baza scarii in spirala ce te duce sus, unde au loc toate evenimentele artistice si
culturale. Scara e si ea pusa in valoare de niste instalatii din tuburi de neon ingenios mestesugarite
de tinerii artisti, pentru a salva atmosfera in zilele de iarna sau atunci cand ploua. La etaj, se simte ca
si cum ai pasit pragul unei noi lumi: ajungi intr-un hol unde sunt expuse in mod inedit diverse opere
de arta, una mai intriganta ca alta. Nu uita sa privesti in sus , si acolo se ascund exponate
interesante. In prima incapere se afla cafeneaua-piesa de rezistenta cu care ma pot lauda zi si
noapte. Mereu plina de oameni veseli, muzica si cu o priveliste captivanta de la balconul neoclasic,
camera a devenit un nucleu artistic, sediu de intalnire a studentilor cu chef de vorba si planuri de
vacanta. Mai sunt doua incaperi unde au loc mini conferinte sau sedinte, lansari de carte si alte
evenimente culturale. Ah, sa nu uit de baie! Un loc pe care toti il vizitam aproape cand mergem la o
cafenea sau stam mai mult intr- o galerie de arta, nu? Au facut o treaba minunata si acolo, decorand
spatiu,l astfel incat sa para desprins din aceasta dimensiune, sa para ca plutesti intr-un univers
paralel.

Sper ca v-am facut catusi de putin curiosi sa descoperiti un mic univers cultural si artistic adapostit
cu grija intr-o coaja neoclasica pe Copou. Sper ca pe viitor sa aiba lumea mai multa grija de mine,
pentru a le putea oferi si eu la randul meu mai multe momente frumoase si sa cresc valoarea
arhitecturala a orasului. Daca o casa in paragina are asa o putere asupra oamenilor, imaginati-va ce
pot face daca voi fi restaurata! Orice ar fi, voi fi MER(E)U acolo, asteptand sa am primiti in inimile
voastre.