Sunteți pe pagina 1din 32

EDUCATIE PENTRU SANATATE

~ Suport curs ~

Majoritatea oamenilor considera sanatatea din prisma a ceea ce ofera, presupunând ca, ei sunt
sanatosi atât cât pot fi si, probabil vor ramâne la aceasta stare.
Totusi, foarte multe aspecte ale sanatatii noastre sunt afectate prin ceea ce facem, prin ceea ce
gândim. Având informatiile corecte, putem alege în cunostinta de cauza si sa ne îmbunatatim atât
sanatatea cât si viata în anasamblu. Cu cât suntem mai sanatosi, cu atât mai mult tonus, vigoare si
entuziasm vom prezenta si, astfel vom dobândi obiective importante. În caz contrar, lipsa informatiei
conduce la limitari semnificative, generate de problemele de sanatate.
Aproape fiecare dintre noi a avut o perioada din viata de sanatate deplina dar si perioade care
trebuiau îmbunatatite. Nu putem aduce ca exemplu o persoana sanatoasa în întregime sau bolnava pe de-
a-ntregul. Anumite aspecte a vietii noastre apar ca fiind mai caracteristice decât altele.
Problema este: cum putem identifica starea de sanatate.
Când vorbim despre sănătate, înţelegem de fapt si servicii de sănătate. Cealaltă faţă a monedei
“sănătate” – prevenirea – se situează pe la sfârşitul listei în majoritatea agendelor. În general, sănătatea nu
este preţuită până în momentul în care este afectată şi apare o boală.
Traversăm o perioadă în care ne confruntăm cu creşterea costurilor serviciilor medicale şi
creşterea impactului bolilor asupra întregii populaţii a ţării. Deşi sloganul „este mai ieftin să previi decât
să tratezi” poate părea demodat, noi credem că este mai adevărat decât oricând. Este necesar să facem
educaţie pentru sănătate şi să promovăm sănătatea în România în concordanţă cu standardele
internaţionale, în special ale Uniunii Europene.
Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei generale, o ramură a
culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea modului de viaţă modern spre conţinut
favorabil sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen şi în formarea voinţei
politice pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce se cuvine sănătăţii.

1.1. Dimensiunile stării de sănătate


În mod traditional, oamenii au definit sanatatea în diferite moduri. O persoana de conducere cu
structura atletica va spune ca sanatatea înseamna practicarea cu regularitate a unui complex de exercitii si
asiguarea unor mese pregatite cu atentie pentru mentinerea unei greutati normale si a unei conditii fizice
bune. Un medic va considera sanatatea ca fiind absenta bolii. Un psiholog va argumenta ca sanatatea
include capacitatea de solutionare a problemelor emotionale si a traumelor. Totusi, majoritatea
specialistilor privesc aceste definitii cât si altele referitoare la sanatate ca fiind incomplete. În
conformitate cu acesti specialisti, preventia si tratamentul problemelor de sanatate necesita o definitie
apropiata conceptului de sanatate.

Punctul de vedere modern este acela ca, sanatatea are câteva dimensiuni - emotionala, intelectuala,
fizica, sociala si spirituala, fiecare dintre acestea contribuind la conditia de bunastare a unei persoane.
Pentru mentinerea unei sanatati bune, o persoana trebuie sa-si examineze fiecare din aceste dimensiuni si
1
sa se orienteze în sensul în care i se permite nu doar sa traiasca o perioada lunga de timp, ci de asemenea
sa se bucure de viata pe de-a-ntregul.

În 1967, OMS a declarat ca sanatatea este o stare totala de bunastare fizica, mentala si sociala si
nu în principal absenta bolii sau a unei infirmitati.

Sanatatea este acel proces în care toate aspectele din viata unei persoane lucreaza laolalta, într-un
mod integrat. Nici un aspect al vietii nu functioneaza în mod izolat. Organismul, mintea, spiritul, familia,
comunitatea, tara, locul de munca, educatia si convingerile sunt toate interrelationate. Modul prin care
aceste aspecte se interactioneaza contribuie la îmbogatirea vietii unei persoane, fapt care ajuta la
determinarea caracterului de unicitate al persoanei cât si a sanatatii acestuia.

Definitia sanatatii
Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția următoare: „Sănătatea este o stare pe
deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”. Mai
târziu a fost inclusă în această definiție și „capacitatea de a duce o viață productivă social și economic”.
Aşa cum reiese din definiţia OMS, modelul de abordare a sănătaţii este unul holistic, ecologic,
care are în vedere atât dimensiunile sale multiple cât şi determinismul complex.
SĂNĂTÁTE (cf. DEX) = 1. Stare bună a unui organism la care funcționarea tuturor organelor se
face în mod normal și regulat. ◊ Casă de sănătate = sanatoriu; ospiciu. Sănătatea publică = bunăstarea
sanitară, starea de salubritate a întregii populații. ◊ Expr. În sănătatea (cuiva sau a ceva) = a) urare făcută
când se bea un pahar în cinstea cuiva sau a ceva; b) pentru a onora pe cineva sau ceva, în cinstea cuiva
sau a ceva. Sănătate (bună)! = a) formulă de urare la despărțire; b) s-a sfârșit, nu mai e nimic de făcut;
puțin îmi pasă! atâta pagubă! 2. Fig. Tărie, robustețe. – Lat. sanitas, -atis.

Sanatatea este o stare de bine complet, fizic, mental si social si nu consta doar in absenta bolii sau
a infirmitatii. Sanatatea este un proces dinamic aflat intr-o continua remaniere(OMS).
Sanatatea este o stare in care nevoile umane sunt indeplinite in mod autonom si nu se limiteaza
doar la absenta bolii sau a infirmitatii (V. Henderson).
Sanatatea este o stare de echilibru bio-psiho-social, cultural si spiritual, stare de autonomie si
independenta, fara a fi egala cu absenta bolii sau a infirmitatii. Este o stare dinamica ce da posibilitatea
unui organism de a ramane in echilibru cu mediul intern si extern.
Factorii care influenţează starea de sănătate pot fi grupaţi în patru mari categori:
 factori de mediu (apă, aer, sol, fizici, chimici, biologici, sociali);
 stilul de viaţă (comportament alimentar, sexual, abuz de substanţe, exerciţiu fizic);
 factori psihici (cogniţii, emoţii, percepţia şi răspunsul la stres);
 factori sociali (resurse socio-economice, organizarea sistemului de îngrijire medicală şi
politicile sanitare);
 factori biologici (imunologici, genetici, biochimici).

Conceptul de sănătate
 „Sănătatea nu este totul, dar fără sănătate, totul este nimic.”
 „Sănătatea omului nu este numai lipsa simptomelor de boală, ci şi expresia unei rezerve
de energie care să-i permită a trece prin situaţii de boală sau criză, fără urmări”…
 „Sănătatea este acea stare complexă de bine general fizic, mental şi social” (OMS).
 Din punct de vedere biologic, sănătatea poate fi definită ca acea stare a unui organism
neatins de boală, în care toate organele, aparatele şi sistemele funcţionează normal
2
(organism în homeostazie), stare în care, cum spunea P. Valery, funcţiile necesare se
îndeplinesc „insensibil sau cu plăcere”.
Sănătatea nu este o stare pe care o ai în întregime sau o pierzi în întregime. Starea de sănătate
completă este aproape la fel de iluzorie ca şi cea a fericirii. Complexitatea stării de sănătate este dată de
dimensiunile, componentele şi gradele diferite pe care le presupune:
Componentele sănătăţii :
 absenţa bolii, disfuncţiei şi dizabilităţii;
 rezistenţă fizică şi fiziologică;
 atitudinea pozitivă faţă de viaţă (a percepe scopul şi semnificaţia vieţii);
 asumarea controlului propriei vieţii;
 acceptarea de sine;
 relaţionare socială pozitivă;
 stare subiectivă de bine.
Grade ale sănătăţii:
 sănătate optimă;
 sănătate;
 sănătate aparentă;
 sănătate precară;
 sănătate foarte precară

Definitia bolii
Boala este ruperea echilibrului, a armoniei, un semnal de alarma tradus prin suferinta fizica,
psihica, o dificultate sau o inadaptare la o situatie noua, provizorie sau definitiva.
Fiecare bolnav modeleaza in mod concret o anumita stare de boala, in conformitate cu
particularitatile individualitatii sale biologice si reactive si in stricta dependenta de conditiile concrete de
imbolnavire.

Conceptul de boală
Pentru limba română, termenul de boala este de origine slavonă şi semnifică în accepţiunea
curentă, laică, “o abatere de la starea de sănătate”.
 Boala este definită în mod diferit dar după Dicţionarul medical român reprezintă: „ deviere
de la starea de sănătate din cauza unor modificări ale mediului intern sau ale acţiunii unor
agenţi din mediul extern” sau „ este o deviaţie sau o abatere de la normal cu consecinţe
nedorite asupra confortului personal şi activităţii sociale”.
 Boala acută – un episod de durată destul de scurtă la sfârşitul căreia pacientul îşi reia
activitatea normală.
 Boala cronică – o boală de lungă durată care generează incapacitatea permanentă, parţială
sau totală, este o alterare organică sau funcţională care obligă bolnavul să-şi modifice
modul său normal de viaţă şi care persistă mai mult timp

Definirea bolii in literatura anglo-saxonă


Illness – se referă la realitatea subiectivă a bolii
Disease – se referă la realitatea biofizică a bolii
Sikness – se referă la a treia dimensiune a bolii, respectiv la realitatea socioculturală a bolii.
3
Boala presupune nu doar tratament medical dar şi îngrijire umană, datorită faptului că boala (stare
obiectivă) este acompaniată de cele mai multe ori şi de suferinţă personală (stare subiectivă).
Pentru a putea delimita şi respectiv defini ştiinţific conceptul de boală ar fi necesară definirea sau,
mai exact, aprecierea corectă a conceptului de normalitate şi diferenţierea lui faţă de conceptul de boală,
însă, la fel ca şi starea de boală, starea de sănătate, de “fiziologic” este greu de încadrat într-o definiţie
riguros exactă.
Boala, ca şi sănătatea, este definită în mai multe moduri, în funcţie de perspectiva din care este
privită:
 formă particulară de existenţă a materiei vii;
 abatere de la normă;
 consecinţă a unor agenţi patogeni sau traumatici;
 semne, simptome, disfuncţii;
 manifestarea eşecului în adaptare
Termenul de boală (ca şi condiţie obiectivată şi diagnosticată de medic) se relaţionează cu alte
concepte:
 deficienţă: orice pierdere sau deviaţie datorată unei boli sau traume în funcţionarea fizică şi
psihică optimă a individului;
 dizabilitate: orice restricţie în îndeplinirea sarcinilor cotidiene şi în abilităţile de auto-
îngrijire;
 handicap: orice dezavantaj social indus de deficienţă şi dizabilitate;
 suferinţă: experienţă subiectivă a simptomelor

Caracteristicile esentiale ale starii de boala


În accepţiunea actuală orice încercare de delimitare a conceptului de boală trebuie să urmărească
precizarea a cel puţin câtorva trăsături esenţiale ale acestei categorii, valabile pentru orice stare
patologică. Aceste caracteristici trebuie să se bazeze pe analiza următoarelor elemente:
 cauzele şi condiţiile ce duc la instalarea bolii;
 natura, caracterul şi modul de producere al modificărilor structurale şi funcţionale ce
caracterizează starea de boală;
 modul în care aceste modificări se reflectă asupra relaţiilor dintre organism şi ambianţă;
 particularităţile, semnificaţia şi importanţa elementelor pozitive sau negative restante după
lichidarea bolii, ca factor de modificare ulterioră a terenului etc.

Alte caracteristici ale starii de boala


 apare ca urmare a unei agresiuni patogene din mediu;
 include un complex caracteristic de reactii de raspuns ale organismului supus actiunii
agentului patogen;
 starea functionala a organismului se caracterizeaza prin deficienta, mai mult sau mai putin
importanta a mecanismelor de reglare neuro-umorala a functiilor;
 reducerea capacitatii de adaptare a organismului;
 diminuarea capacitatii de munca si de integrare sociala;
 orice boala afecteaza organismul in ansamblul sau.

4
Piramida (Ierarhia) Maslow

În ierarhia trebuinţelor umane, Maslow situează nevoile cele mai primitive la baza piramidei.
Deși toate nevoile sunt instinctive, nu toate sunt la fel de puternice. Astfel, nevoile cele mai
puternice au fost așezate la baza piramidei trebuințelor. Cu cât o nevoie urca spre vârful piramidei, cu atât
este mai slabă și specifică individului respectiv. Se observă astfel că nevoile primare sunt comune atât
tuturor oamenilor cât și animalelor. Ele includ necesitățile fiziologice (cum ar fi cele biologice ca hrana,
apa, aerul, igiena), somnul, sexul și o temperatura relativ constantă a corpului.

Odată ce individul își satisface acest nivel de necesități, se poate concentra pe nevoile de
siguranță. Acestea au de a face cu stabilitatea și consistența într-o lume relativ haotică. Ele țin mai mult
de integritatea fizică, cum ar fi securitatea casei și a familiei. În unele cazuri, nevoia de siguranță
motivează unii indivizi sa devină religioși, religia oferindu-le confortul unei promisiuni de siguranță
printr-un loc paradisiac. Nevoile de siguranță sunt cruciale pentru copii.

Urmează apoi nevoia , de iubire și apartenență. In acest nivel se includ nevoia de prietenie,
familie, apartenență la un grup, sau de implicare într-o relație intima non-sexuală.

La nivelul patru sunt nevoile de stimă. Acestea cuprind atât recunoașterea venită din partea altor
indivizi (care rezulta în sentimente de putere, prestigiu, acceptare, etc) cât și din respectul de sine, ce
creează sentimentul de încredere, adecvare, competență. Nesatisfacerea nevoilor de stimă rezulta în
descurajare, și pe termen lung în complexe de inferioritate. O nevoie pronunțată de acest fel (de exemplu
nevoia pentru admirație) are la bază nesatisfacerea unor nevoi care stau în vârful piramidei, cele de auto-
actualizare estetică.

Nevoile de auto-actualizare vin din plăcerea instinctivă a omului de a fructifica la maximum


capacitățile proprii, pentru a deveni din ce în ce mai bun.

Pe primele patru nivele ale piramidei sunt nevoile asa-zise "deficiente": o persoana nu simte nimic
special dacă acestea sunt satisfăcute, dar simte un disconfort când nu sunt satisfăcute. Dincolo de aceste
nevoi, următoarele mai sunt numite de "creștere". Acestea nu dispar când sunt satisfăcute, în schimb,
motivează individul în continuare.

În 1970 Maslow a publicat o revizie a piramidei din 1954, situând în vârful acesteia nevoile
cognitive (de a cunoaște, de a înțelege și de a explora) și pe cele estetice (pentru frumusețe, ordine,
simetrie). Cu toate acestea, nu toate versiunile piramidei sale includ ultimele 2 nivele. Maslow a teoretizat
că nevoile cognitive nesatisfacute se transformă în nevoi neurotice (non-productive, care perpetuează un
stil de viață nesănătos). De exemplu, copiii ale căror nevoi de siguranță nu sunt satisfăcute adecvat pot
deveni adulți care pun deoparte bani sau diferite posesiuni.

Maslow crede că singurul motiv pentru care oamenii nu se miṣca în direcția auto-actualizării este
din cauza obstacolelor puse în calea lor de societate, mai ales printr-o educație deficitară ce nu poate
schimba o persoană cu o slabă pregătire pentru viață într-o persoană cu o abordare pozitivă.

Maslow a construit ierarhia nevoilor, sugerand ca indata ce este satisfacuta o nevoie se trece la
satisfacerea alteia. Fara a fi satisfacute nevoile de bază (nivelul 1, 2, şi 3) cele superioare nu vor fi
relevante.

5
Dimensiunile sanatatii

Sanatatea include mai mult decât functionarea fara piedici a organismului. De asemenea, implica
relatiile mental-emotional, intelectuale si sociale cât si valorile spirituale. Astfel, pentru o mai buna
întelegere a sanatatii este necesar sa examinam în profunzime fiecare dintre aceste dimensiuni, care luate
împreuna constituie sanatate si bunastare în ansamblu. Iata în continuare o schema a dimensiunilor
implicate. Fiecare dintre acestea vor fi abordate în detaliu, în aceasta sectiune.
Sanatatea emotionala. Luat pe ansamblu, calitatea sanatatii unei persoane reflecteaza emotiile unei
persoane, sentimentele acesteia fata de sine, situatii cât si fata de alte persoane. Sanatatea emotionala
include întelegerea emotiilor si cunoasterea modului de solutionare a problemelor cotidiene, a stresului
cât si capacitatea de a studia, de a lucra sau de a îndeplini actviitati eficiente si cu buna dispozitie.
În timp ce ele sunt importante în sine, emotiile influenteaza de asemenea sanatatea fizica. Medicii
vad în mod frecvent demonstrarea conexiunilor organism - mental.
Somatizarile ar fi expresia unor astfel de manifestari. De exemplu, un individ cu o buna stare
emotionala manifesta o rata scazuta la boli legate de stres, cum ar fi ulcere, migrene si astm. Atunci când
stresul sau tulburarea emotionala continua pentru o lunga perioada de timp, sistemul imunitar clacheaza,
accentuându-se riscul de dezvoltare a diferitelor boli.
Unii cercetatori au argumentat ca trasatura de personalitate denumita forta de caracter poate ajuta
la întarirea sistemului imunitar împotriva efectelor vatamatoare ale stresului. Aceasta forta este definita ca
detinerea unui mod optimist si de asumare în abordarea vietii, în vizionarea problemelor, incluzând boala
ca provocare ce poate fi manipulata.

6
Sanatatea intelectuala. Intelectul, aspect important al planului mental care contribuie la luarea
deciziilor importante, joaca un rol crucial în starea de sanatate si de bunastare a individului. Chiar daca
capacitatea intelectuala variaza de la individ la individ, toti indivizii sunt capabili sa învete cum sa
dobândeasca si sa-si evalueze informatiile, cum sa aleaga între alternative si cum sa ia deciziile asupra
diferitelor tipuri ale problematicii, inclusiv sanatatea.
Sanatatea intelectuala este uneori inclusa în sanatatea emotionala ca parte a sanatatii mentale.
Totusi, desi strâns întrepatrunsa cu emotiile, gândirea intelectuala se distinge de aceasta. Emotiile pot
altera capacitatea de a gândi a unei persoane, iar gândirea confuza poate accentua si mai mult problemele.
Totusi relatia dintre emotional si intelect nu le suprapune.
Sanatatea fizica. Sanatatea fizica se refera la starea organismului si la raspunsurile acestuia în fata
vatamarilor si a bolii. Pentru mentinerea unei conditii fizice bune, a unei sanatati fizice este important sa
adoptam acele conduite ce ne confera o bunastare fizica. De exemplu, evitarea tigarilor, a consumului de
alcool, alimentatia moderata sunt doar câteva obiceiuri ce asigura o buna sanatate fizica. Exercitiile fizice
adecvate, un effort cât si un repaos echilibrat, mentinerea unei greutati normale si alegerea inteligenta a
mâncarurilor, evitarea abuzurilor alimentare în timpul sarbatorilor si a evenimentelor, ne ajuta de
asemenea sa ne mentinem starea de sanatate a organismului.
O stare buna de sanatate fizica necesita faptul ca o persoana sa acorde atentie mesajelor trimise
prin simturile organismului asupra a ceea ce el are nevoie - mai multa odihna sau diferite alimente, ca sa
enumeram câteva exemple si, sa raspunda la aceste mesaje într-un mod adecvat, coerent. Aptitudinile
fundamentale de auto-îngrijire pot ajuta persoanele sa-si solutioneze micile probleme de sanatate. Totusi,
este la fel de important acceptarea responsabilitatilor pentru controale si de a sti sa abordam în cunostinta
de cauza institutiile si serviciile de sanatate atunci când apar probleme serioase medicale.
Sanatatea sociala. Sanatatea sociala se refera la capacitatea de realizare a rolului din viata, cum ar
fi rolul de fiu sau fiica, parinte, sot, prieten, apropiat sau cetatean, într-un mod eficient si confortabil, cu
placere, fara a tulbura climatul de ecologie sociala, de protectie al altor persoane. Fiecare dintre aceste
roluri presupune diferite responsabilitati si riscuri. Toate necesita o comunicare eficienta de genul ofera si
ia, caci relationarile sanatoase niciodata nu se deruleaza într-un singur sens. Împlinirea trebuintelor umane
pentru dragoste, intimitate, de apartenenta, constituie un factor important în realizarea sanatatii sociale.
Persoanele care sunt private de aceste trebuinte pot dezvolta comportamente ce pot aduce amenintare la
starea lor de sanatate si de buna dispozitie, intrând astfel în sfera anomiei, deviantei si patologiei sociale.
Sanatatea spirituala. O alta dimensiune a sanatatii este sanatatea spirituala, acel sentiment, traire,
dupa care comportamentul si valorile fundamentale ale unei persoane sunt în armonie.
Anumiti specialisti în sanatate sustin ca fortele spirituale afecteaza si sunt afectate de sanatatea pe
ansamblu. Sanatatea spirituala poate include sentimentul de veneratie, profunda credinta religioasa sau
sentimentul de pace launtrica referritor la viata cuiva. Aceasta se dezvolta prin efortul de dezvoltare a
semnificatiei relatiei cu universul si cu viata însasi.
Numeroase studii au aratat o asociere între afiliatia religioasa si rata scazuta de boli cronice si a
mortalitatii. Unii oameni atribuie aceste efecte regulilor religioase, afirmând ca religia descurajeaza
conduitele ce pot conduce la probleme severe de sanatate. Alte persoane au declarat ca afilierea religioasa
poate contribui în mod direct asupra starii de sanatate si a bunei dispozitii în general.
Lagache D., sintetizând datele obtinute de unii cercetatori descrie urmatoarele caracteristici
principale ale sanatatii mentale:
 Capacitatea de a produce, de a tolera tensiuni suficient de mari si de a le reduce într-o
forma satisfacatoare pentru individ;
 Capacitatea de adaptare a propriilor aspiratii la cele ale grupului;
 Capacitatea de adaptare a conduitei proprii la diferite tipuri de relatii cu ceilalti indivizi;
7
 Capacitatea de identificare atât cu fortele conservatoare, cât si cu cele novatoare ale
societatii.
Sanatatea mentala - spune Ctin Gorgos - apare drept o vasta sinteza, rezultanta omplexa a unei
multimi de parametri ai vietii organice si sociale, aflati în echilibru dinamic, ce se proiecteaza pe modelul
functional sau morfologic în istoria sa vitala. Manifestarea acestor stari de sanatate ar fi existenta unei
judecati si a unei viziuni realist-logice asupra lumii, dublate de existenta unei discipline psihologice si
sociale a muncii, bazate pe autocontrolul volitional, acordat la normele sociale, pe fundalul bucuriei de a
trai si al echilibrului introversie-extroversie.

Abordarea holistica

Motto: “Nu poti sa tratezi ochiul fara sa tii cont de cap, nu poti sa tratezi capul fara sa tii cont de
minte si nu poti sa tratezi mintea fara sa tii cont de sufletul si spiritul omului.” (Zamolxe)

Medicina holistica abordeaza problema sanatatii si vindecarea bolilor intr-un mod cu totul diferit
de medicina clasica. Medicina holistica se bazeaza pe unitatea dintre trup, minte si spirit, promovand
conceptul unei minti sanatoase, intr-un corp si mediu sanatos.

1.2. Condiţiile esenţiale pentru sănătate


Determinanţii sănătăţii
Pentru înţelegerea relaţiilor diferitelor categorii de factori cu starea de sănătate, în documentul “O
nouă perspectivă asupra sănătăţii canadienilor”(1974), cunoscut ca Raportul Lalonde (după numele
ministrului canadian al sănătăţii de la acea vreme), un nou model conceptual a propus clasificarea
determinanţilor sănătăţii în patru categorii:
- comportamente,
- mediu,
- biologia umană şi
- îngrijiri de sănătate (fig.1.1)
Modelul celor patru categorii de factori a reprezentat un evident progres în înţelegerea relaţiilor
care influenţează sănătatea şi în fundamentarea unor noi tipuri de intervenţii, medicale şi nemedicale.

Fig. 1.1. Modelul celor patru categorii de determinanţi ai stării de sănătate

8
comportamente

biologie stare de îngrijiri de


umană sănătate sanătate

mediu

Allan Dever, 1976, a descris modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de sănătate şi o
abordare modernă.

Fig. nr. 2. Modelul epidemiologic al factorilor care determină starea de sănătate


9
Tendinţa actuală este de a prezenta un nou model al stării de sănătate care să sprijine identificarea
priorităţilor, dar care să includă atât determinanţii stării de sănătate cât şi alţi factori care influenţează
rezultatele în sănătate.
Modelul actual grupează diferit determinanţii sănătăţii.
Se adaugă conceptul esenţial de răspuns individual (al gazdei), care include înţelesul
epidemiologic clasic, dar reprezintă mai mult decât acesta.
Comportamentul nu mai este văzut în acest model ca un factor independent, care ar ţine doar de
libera alegere a individului, caz în care individul ar putea fi blamat şi făcut responsabil pentru alegerea
unor comportamente nesănătoase.
Comportamentul este considerat un răspuns individual la factori de mediu, în special de
natură socio-economică. Presiunea grupului social din care face parte individul sau mijloacele
economice de acesta care dispune, pot condiţiona în mare măsură “alegerile individuale” în privinţa
comportamentelor. De asemenea, modelul propune o reinterpretare a categoriei “factori biologici” ca
răspuns biologic individual la factoride mediu social şi fizic pe un anumit fond de receptivitate
determinată genetic.
Este demonstrată influenţa evenimentelor din mediul social, procesate de sistemul nervos, asupra
funcţionării sistemului imun sau endocrin, care la rândul lor fac individul mai vulnerabil sau mai rezistent
la agenţii declanşatori ai multor boli.
Acest model sugerează şi mecanismele care ar putea explica creşterea spectaculoasă a speranţei de viaţă
în unele societăţi contemporane, chiar dacă ele cheltuiesc relativ puţin pentru servicii de sănătate
(Iglehart, 1988). În cazul Japoniei de exemplu, există un înalt nivel de autoapreciere şi încredere la nivel
individual şi colectiv, bazate pe o creştere economică susţinută, însoţită de o creştere a veniturilor
individuale, distribuite relativ echitabil marii majorităţi a membrilor societăţii, care au astfel posibilitatea
unei existenţe aducătoare de tot mai multe satisfacţii.

Factorii importanţi care influenţează sănătatea rămân: sărăcia, factorii sociali, stilul de viaţă,
şomajul, locuinţele nesănătoase, poluarea mediului, nivelul de educaţie.

Aceşti factori necesită o abordare la nivel naţional cu intervenţii la nivelul comunităţii, care ar
trebui să dezvolte proiecte cu implicarea unor resurse publice şi private din comunitatea respectivă.

Este util ca indivizii şi familia să-şi recunoască responsabilitatea pentru menţinerea şi ameliorarea
sănătăţii
Din experienţa altor ţări reiese că în determinarea unui anumit nivel al stării de sănătate a
populaţiei, stilul de viaţă intervine cu o pondere de 40%, mediul cu 20%, factorii biologici cu 30%,
iar serviciile de sănătate intervin direct doar cu 10%.

10
Fig. nr.3 - Modelul integrat al stării de sănătate

Acest model integrează determinanţii stării de sănătate şi îngrijiri de sănătate în modelele de


evaluare a rezultatelor din diferitele intervenţii aplicate. Rezultatele pot merge de la îmbunătăţirea stării
de sănătate, reducerea mortalităţii, morbidităţii/incapacităţii, la vindecare sau modificări în calitatea vieţii.
Un rol important îl are cercetarea şi educaţia, precum şi un cadru de lucru în condiţii de etică.
Concluzie: corelarea indicilor care caracterizează starea de sănătate a populaţiei cu factorii
complecşi ai mediului ambiant, cu gradul de dezvoltare al serviciilor de sănătate şi cu eficienţa şi
eficacitatea activităţii acestora asigura cunoaşterea şi interpretarea corecta a nivelului stării de sănătate a
populaţiei şi permite stabilirea de măsuri şi soluţii care trebuie adoptate de factorii de decizie ai sistemului
de asigurare a sănătăţii publice.

11
Grupele de determinanţi (OMS)

În 1998 OMS a clasificat determinantii starii de sanatate in 4 grupe:


 macroeconomici;
 factori de mediu;
 socio-economici;
 educationali.

Fiecare grup include determinanti directi si indirecti.


Determinantii directi de importanta majora sunt:
 stilul de viata (fumat, tip de alimentatie, alcool, utilizarea de droguri);
 conditii de mediu fizic si social (accesul la apa potabila, sanitatia, habitatul);
 comportamente de grup social (violenta in mediul familial, accesul la serviciile de
sanatate).

Determinantii indirecti sunt reprezentati de:


 produsul intern brut;
 saracia;
 poluarea;
 modificarile de clima;
 migratia;
 modificari socio-demografice in structura populatiei;
 situatiile de criza (dezastrele naturale, conflictele armate, etc.)

Consecinţele problemelor de sănătate, stilul de viaţă, modul de viaţă

Stilurile de viata sunt modele conform carora oamenii aleg sa traiasca. Ele sunt rezultatul unui
total de forte economice, culturale si sociale care contribuie la dezvoltarea calitatilor indivizilor. Stilul de
viata este confundat de cele mai multe ori cu alte concepte inrudite precum "mod de viata", "clasa
sociala", "cultura/subcultura".
Stebbins (2004: 65) defineşte stilul de viaţă ca fiind „un set de comportamente care este
determinat de un set coerent de interese sau condiţii sociale, fiind explicat şi justificat de un set de valori,
atitudini şi orientări interdependente şi care, în anumite condiţii, devine baza identităţii sociale comune a
celor care îl execută”.
Stilul de viata defineste individul privit ca un intreg, in interactiune cu mediul sau specific. Se
poate spune ca stilul de viata poate reprezenta tiparul vietii individului ce se exprima prin interese, opinii,
atitudini.
Stilul de viata este modalitatea prin care individul alege sa isi traiasca viata si acesta se formeaza
in timp, odata cu dezvoltarea sa personala. De-a lungul vietii trecem prin mai multe stiluri de viata care se
formeaza sau se adopta in functie de diferitele stagii ale vietii: copilarie, adolescenta, maturitate.
Modul de viata, face referire la felul in care isi desfasoara viata anumite grupuri sociale, ce
atitudini si comportamente adopta acele grupuri sociale la un anumit moment dat.
Stilul de viata este mai degraba un indicator al optiunii individuale, facand referire la strategiile de
viata, atitudinile si comportamentele individului.

12
Spre deosebire de valori care sunt destul de stabile, stilurile de viata sunt intr-o continua
schimbare pe parcursul vietii. Nu se poate spune ca unui om ii este specific un anumit stil de viata
permanent. Acesta isi poate modifica felul in care alege sa isi traiasca viata conform anumitor factori ce
au un grad de diversificare foarte ridicat.
Componentele stilului de viaţă sunt:
 stilul de lucru;
 stilul de recreere;
 stilul de distracţie;
 stilul de comunicare;
 stilul de relaţionare;
 stilul de cunoaştere;
 stilul de consum;
 stilul de alimentaţie;
 stilul de ecologie.
Stilul de viaţă este un factor ce poate fi controlat, deci in procent mare rezulta că ne putem
controla sănătatea.
În timp ce ereditatea şi mediul joacă un rol deosebit în statutul sănătăţii noastre, alegerile pe care
le facem în ceea ce priveşte stilul de viaţă ne afectează şi ne determină starea de sănătate într-o mai mare
măsură.
Deşi nu toate componentele stilului de viaţă se situează sub controlul individului, toţi oamenii
abordează tipuri de stiluri de viaţă care le afecetază în mod direct sănătatea şi bunăstarea.
Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea din boală este astăzi tot mai clar
precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate (inclusivEuropa centrală şi
de est) se datorează factorilor comportamentali (vezi tabelul 1.)

Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate


Cauză Procent din total

Stil de viaţă 50

Factori biologici 25

Factori de mediu 15

Sistem medical 10

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă se pot constitui în:


 factori de risc pentru îmbolnăviri, răniri şi morţi premature (ex: fumat, conducerea
autovehiculelor cu viteză excesivă şi/sau fără centuri de siguranţă, relaţii sexuale
neprotejateetc.);
 factori protectori ai stării de sănătate (ex: practicarea regulată a exerciţiilor
fizice,alimentaţie raţională, suport social etc.)

Pentru a ajunge la o stare de sănătate optimă, este necesar să fim conştienţi de factorii de risc şi de
cei de protecţie; să avem informaţii corecte şi cunoştinţe adecvate despre aceştia; să avem o atitudine

13
pozitivă faţă de factorii de protecţie şi una negativă faţă de cei de risc; să practicăm comportamentele
sănătoase şi să le evităm pe cele nocive.

Factorii comportamentali ai stilului de viaţă:

1. Uzul de substanţe
nicotina (fumat activ, pasiv, orice tip de ţigaretă, pipă)
consum de alcool (depăşirea consumului ocazional)
medicamente, droguri (non-aderenţa, automedicaţia, autoinjectarea drogurilor)
2. Comportament alimentar
balanţă calorică(aport-necesitate)
balanţa dietei (proteine, glucide, lipide, vitamine, minerale)
regularitatea meselor (3 mese/zi)
preferinţe culinare (carne albă vs. roşie, vegetale, fructe vs. dulciuri, condimente)
metode de preparare şi conservare (fierbere vs. prăjire, îngheţare vs. proaspete)

3. Activitate fizică
tip de mişcare aerobic (flexibilitate, vigoare)
frecvenţa (3-5/săptămână)
intensitate (60-90% din capacitatea cardiacă maximă)
durată (20-60 minute)
4. Somn, relaxare
7-8 ore de somn zilnic
hobiuri
exerciţii de relaxare, meditaţie
echilibru muncă/recreaţie
5. Alte comportamente preventive
imunizări/vaccinări
verificări medicale periodice
autoexaminări (ex: palparea sânilor, testiculelor)
comportament sexual (evitarea sarcinilor nedorite, a avorturilor septice, a bolilor cu transmisie sexuală
prin utilizarea prezervativelor sau partener stabil)
comportament la volan (utilizarea centurilor de siguranţă, viteză redusă, etc.)
evitarea expunerii excesive şi neprotejate a pielii la soare
evitarea accidentelor domestice şi ocupaţionale

14
1.3. Relaţia dintre educaţia pentru sănătate şi promovarea sănătăţii
Educaţia pentru sănătate este cea mai eficientă modalitate de prevenire a îmbolnăvirilor, de
îmbunătăţire şi de menţinere a stării de sănătate

Trecerea de la educaţia pentru sănătate la promovarea sănătăţii

Stabilind liniile directoare ale strategiei "SANATATEA PENTRU TOTI IN SECOLUL XXI",
Organizatia Mondiala a Sanatatii postuleaza: "unul dintre drepturile fundamentale ale fiintei umane este
acela de a dispune de cea mai buna stare de sanatate pe care este capabila sa o atinga".

In perspectiva politicilor de sanatate europene, obiectivele medicinii preventive (conform


strategiei "Sanatatea Pentru Toti pana in anul 2000") devin astfel:

 "A da viata anilor" prin controlul morbiditatii si al incapacitatilor;


 "A da sanatate vietii" prin promovarea sanatatii;
 "A da ani vietii" prin reducerea numarului deceselor premature si prin cresterea sperantei
de viata la nastere.

Timp indelungat medicina s-a aflat si, de fapt, inca se mai afla cu fata spre boala si spre omul
suferind. Sa previi imbolnavirea, sa tratezi boala, sa recuperezi bolnavul - acestea sunt dezideratele
fundamentale ale oricarei practici medicale. Deoarece omul este dominat de nelinistea bolii si nu de
apararea sanatatii, medicina cunoaste mai bine boala decat sanatatea, iar programele medicale sunt
orientate mai degraba spre patologie decat spre ocrotirea starii de sanatate. In ultimele decenii insa, alaturi
de medicina clasica, a carei principala misiune este de a se ocupa de omul bolnav, a aparut notiunea de
medicina a sanatatii sau a omului sanatos, notiune nascuta din insasi conditiile vietii moderne, care pun
organismul in fata unor noi termeni de solicitare si implicit de adaptare. Mediul in care traim este intr-o
continua schimbare si, din pacate, adeseori nu in folosul si in profitul sanatatii. Cum foarte plastic se
exprima LEVI (1998), " ucigasii moderni" sunt:

- Noi insine, prin poluarea mediului

- Noi insine, prin obiceiurile noastre daunatoare sanatatii

- Noi insine, prin acceptarea existentei unor conditii sociale inadecvate.

Obiectivul principal al promovarii sanatatii, de la nivelul individului si macrogrupului familial


pana la nivelul societatii (si, prin extensie, la nivelul intregii umanitati) este tocmai modificarea
comportamentelor, obiceiurilor si traditiilor pentru a le face favorabile sanatatii.

Prin investitii si activitati, promovarea sanatatii actioneaza asupra determinantilor starii de


sanatate pentru a crea cele mai mari castiguri pentru sanatatea oamenilor, pentru asigurarea respectarii
drepturilor umane, pentru a crea un capital social si demografic, scopul principal fiind de a creste durata
medie a sanatatii si de a micsora diferentele in acest domeniu dintre tari si dintre diferite grupuri.

Modificarea comportamentelor si atitudinilor este insa un proces de durata, implicand un demers


educativ laborios. Obisnuintele comportamentale (alimentare, igienice, de viata sexuala, etc.) trebuiesc
urmarite in dinamica lor, uneori ani de-a randul, pentru a se putea trage concluzii valabile in privinta
15
formarii, fixarii si consolidarii acestora. Ca atare, in cercetarea educationala urmarirea "produsului finit"
este dificil de realizat. Tocmai pentru ca este vorba de o "investitie in timp" - cum foarte sugestiv o
denumeste O.M.S. – eficienta educatiei pentru sanatate se materializeaza in mod lent, cu o scadenta mai
indepartata. Investitiile in acest domeniu sunt insa deosebit de rentabile, ele fiind incomparabil mai reduse
si totodata mai utile decat cheltuielile efectuate in scopuri terapeutice.

Educatia pentru sanatate este in esenta un furnizor de valori orientative necesare sanatatii, tineretii
si vietii, individul uman fiind receptiv la informatia pe care o primeste in aceasta directie. De ce totusi
continua oamenii sa fumeze? De ce persista obiceiurile alimentare nesanatoase? De ce promiscuitatea
sexuala se extinde vertiginos? Raspunsurile la aceste intrebari sunt situate la intersectia stiintelor medicale
cu cele socio-umane (psihologie, sociologie, pedagogie, antropologie culturala chiar). Studiile
interdisciplinare pun in evidenta faptul ca primind informatii, sfaturi si indicatii despre care de fapt stie ca
sunt spre folosul si binele sau - motiv pentru care le si accepta - individul pare a li se si opune in acelasi
timp, fie si numai deoarece demersurile sanogenetice ar putea totusi ramane fara un rezultat palpabil (cel
putin pe termen scurt). De regula, in domeniul sanatatii, indivizii nu pot percepe cu promptitudine
beneficiile pe care le aduc modificarile comportamentale. In definitiv este vorba de o "investitie" pe
termen lung si fara avantaje imediat vizibile si care, de cele mai multe ori, constituie o piedica pentru
satisfacerea unor placeri si comoditati adanc inradacinate.

Educatia pentru sanatate va trebui sa devina tot mai mult un instrument eficient de profilaxie, cu o
utilizare sistematica a mijloacelor, tehnicilor si metodelor necesare dezvoltarii unor conduite sanogenetice
responsabile, in vederea atingerii idealului de sanatate individual si comunitar.

Educaţia pentru sănătate implică mai multe etape :

1. Conştientizare ( a f a p t u l u i c ă a n u m i t e c o m p o r t a m e n t e r e p r e z i n t ă u n r i s c
p e n t r u sănătate);
2. Cunoştinţe (oferirea de informaţii despre comportamentele de risc);
3. Atitudine (schimbarea atitudini de acceptare a comportamentelor de risc);
4. Persuasiune (informaţii şi mesaje pe diferite canale şi în momente diferite
pentru a menţine atitudinea de respingere a comportamentelor de risc şi de
adoptare a măsurilor de schimbare de comportament);
5. Comportament (practicarea comportamentelor sanogene);
6. Menţinere (a comportamentelor sanogene);
7. Prozelitism (zel in convingerea altor persoane de beneficiile adoptării
comportamentelor sanogene).

Promovarea sănătăţii

Promovarea sănătăţii este procesul conştient prin care oamenii îşi pot creşte controlul asupra
propriei stări de sănătate şi, ca atare, să-şi amelioreze sănătatea.Promovarea sănătăţii acţionează asupra
determinanţilor stării de sănătate: pacea, locuinţa, relaţiile sociale, securitatea socială, educaţia,
alimentaţia, venitul, promovarea femeii, respectul pentru drepturile omului, stabilitatea ecosistemului,
utilizarea adecvată a resurselor, justeţea socială.Ameninţarea cea mai mare pentru sănătate este sărăcia.
Este procesul care oferă individului şi colectivităţilor posibilitatea de a-şi creşte controlul asupra
determinanţilor sănătăţii şi, prin aceasta, de a-şi îmbunătăţi starea de sănătate. Reprezintă un concept

16
unificator pentru cei care recunosc nevoia fundamentală de schimbare atât a stilului de viaţă, cât şi a
condiţiilor de trai. Promovarea sănătăţii reprezintă o strategie de mediere între individ şi mediu,
combinând alegerea personală cu responsabilitatea socială şi având drept scop asigurarea în viitor a unei
mai bune stări de sănătate (WHO-EURO, Health Promotion Glossary, 1989).
Promovarea sănătăţii este un termen care presupune o abordare multidimensională de îmbunătăţire
a stării de sănătate, care include activităţi de educaţie, activităţi de promovare a unor schimbări
comportamentale şi de stil de viaţă, politici şi măsuri legislative.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) subliniază (1986) că sănătatea este mult prea importantă
pentru a fi lăsată numai practicienilor din domeniul sanitar; educaţia şi elaborarea de politici trebuie să fie
centrale pentru dezvoltarea sănătăţii la nivel individual, comunitar şi national.
Acest model prezintă 3 sfere de activitate distincte dar care, în acelaşi timp, se suprapun:
- educaţia pentru sănătate
- protejarea sănătăţii
- prevenirea îmbolnăvirilor
La Conferinţa de promovare a sănătăţii care a avut loc la Ottawa în anul 1986, principiile enunţate anterior
au fost dezvoltate, elaborându-se “Charta de la Ottawa de promovare a sănătăţii”. Acest document subliniază, în
special, necesitatea ca promovarea sănătăţii să realizeze următoarele:
I. Elaborarea unor politici publice care favorizează sănătatea.
II. Crearea unor medii favorabile.
III. Întărirea acţiunii comunitare
IV. Dezvoltarea (îmbunătăţirea) abilităţilor individuale
V. Reorientarea serviciilor medicale

În cadrul celei de-a 4 a Conferinţe Internaţionale de Promovare a Sănătăţii de la Jakarta s-au


identificat priorităţile în acest domeniu pentru secolul XXI (OMS, 1997):
1. Promovarea responsabilităţii sociale pentru sănătate
2. Creşterea investiţiilor pentru îmbunătăţirea stării de sănătate
3. Consolidarea şi extinderea parteneriatelor pentru sănătate
4. Creşterea capacităţii comunitare şi împuternicirea individului
5. Asigurarea unei infrastructuri de promovare a sănătăţii

Există mai multe modalităţi de abordare practică a priorităţilor din promovarea sănătăţii:
 cea axată pe probleme/subiecte/boli,
 cea axată pe factori de risc şi
 cea axată pe grupuri ţintă.

Abordarea clasică este cea a realizării unor programe specifice fiecărei probleme/subiect de
promovare a sănătăţii; în fapt, acestea se referă la abordarea unor boli sau obiceiuri dăunătoare sănătăţii.
Astfel, se elaborează programe antifumat, anticancer, antialcool etc. (Naidoo, 1998).
Fiecare din aceste programe încearcă să influenţeze populaţia prin mass-media şi printr-o varietate
de medii şi sectoare – şcoala, locul de muncă, mediul sanitar, mediul comunitar şi sectorul voluntar.
“Promovarea sănatăţii este ştiinta şi arta de a ajuta oamenii sa-şi schimbe stilul de viaţă în
vederea atingerii unei stări optime de sănătate. Starea optimă de sănătate este un echilibru al
organismului din punct de vedere fizic, emoţional, social, spiritual şi intelectual.” (American
Journal of Health Promotion)

17
Promovarea Sănătăţii este Ştiinţa şi Arta de a-i ajuta pe Oameni să-şi schimbe Stilul de Viaţă
pentru a obţine o Sănătate Optimă restabilind Armonia la fiecare din Nivelele Existenţei Umane .

 Fizic (Planul Fizic sau Corpul Uman) Prin Exerciţii Fizice, Nutriţie Echilibrată,
Autoîngrijire Medicală, Evitarea Consumului în Exces şi a Dependenţelor de Substanţe
Dăunătoare Organismului;
 Emoţional (Planul Emoţional): Prin Managementul Stresului şi Asistenţă pe timpul
Crizelor Emoţionale;
 Social (Planul Emoţional): Prin realizarea şi Întreţinerea permanentă a Reţelei de Suport
din Familie, Prieteni, Colegi de Serviciu şi Comunitate;
 Intelectual (Planul Mental Concret): Prin Educaţie Generală, Pregătire şi Evoluţie
Profesională Continuă împreună cu Definirea, Realizarea şi Dezvoltarea continuă a
Carierei Profesionale;
 Intuitiv şi Creativ (Planul Mental Intuitiv) propus de R-OM-SERV srl: Prin Restabilirea
şi Dezvoltarea continuă a Intuiţiei, Creativităţii şi Capacităţii de Anticipare a
Evenimentelor;
 Sufletesc (Planul Realităţii Interioare): Prin Recâştigarea şi Dezvoltarea continuă a
Încrederii în Propria Persoană şi prin care avem capacitatea de a Visa şi Transpune în
Practică Visele, Proiectele sau dorinţele noastre întru Binele Universal (pentru noi şi
pentru ceilalţi);
 Spiritual ( Planurile Trezire Spirituală şi Conştiinţă Transcendentă Expandată): Prin
Sentimentele de Dragoste, Apreciere şi Speranţă alături de Acţiunile Caritabile destinate
Ajutorării celor din Jurul nostru.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia promovării sănătăţii stau cinci


principii care au în vedere următoarele:

1. implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi cu zi, concen-trându-se mai puţin


asupra populaţiei cu risc crescut de apariţie a unei anumite boli, de unde necesitatea informării adecvate
în vederea luării deciziei;
2. orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de mediu, comportamente, servicii de sănătate,
biologie umană, promovarea sănătăţii fiind îndreptată spre acţiune;
3. utilizarea de metode, abordări diferite, complementare, incluzând comunicarea, educaţia, legislaţia,
măsurile fiscale, schimbarea organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi activităţile locale spontane
împotriva riscurilor asupra sănătăţii, sectorul sanitar, singur, neputând realiza menţinerea şi promovarea
sănătăţii;
4. urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea conoştinţelor dobândite în
comportamente, prin participarea concretă şi eficientă a publicului;
5. promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în domeniul social şi medical, implicarea
personalului medico-sanitar în creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate a întregii populaţii având un
rol important în răspândirea şi susţinerea promovării sănătăţii.
Valorile care sunt componente esenţiale ale sănătăţii trebuie inoculate populaţiei pentru creşterea
autonomiei individuale. Activităţile de promovare a sănătăţii au un caracter neutru, nefiind supuse
influenţelor politice sau de altă natură.

18
În orice comunitate există o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promovării sănătăţii
este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de persoane să descopere care le sunt, cu adevărat, aceste
valori.
Există trei principii care stau la baza clarificării valorilor, ca element esenţial în promovarea
sănătăţii:
1. importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în clarificarea propriilor valori, adică
ajutorul acordat pentru analiza critică a valorilor, prin educaţie, şi abordarea unei atitudini care nu-şi
propune să judece un comportament sau o atitudine;
2. utilizarea de metode multiple, flexibile şi creative în ajutorul acordat;
3. promovarea sănătăţii îşi desfăşoară acţiunile în cadrul unor culturi specifice, cu propriile
păreri despre modul în care viaţa trebuie trăită şi de aceea trebuie înlăturată tendinţa ce se reflectă în
activitatea promotorilor de sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile referitoare la viaţă şi la
valorile ei sunt fie corecte, fie greşite.

Promovarea sanatatii si prevenirea imbolnavirilor

Exista 3 modele posibile de abordare a promovarii sanatatii si prevenirii bolilor:


1.Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.
2.Modelul epidemiologic.
3.Modelul etapelor vietii.

1. Modelul bazat pe intelegerea etiologiei bolilor.


Trebuie precizat ca acest demers al controlului bolilor include in factorii etiologici si factorii de risc.
McKeown a grupat bolile in 4 grupe mari:

a.Bolile prenatale care sunt determinate la fecundare. Sunt incluse aici defecte si afectiuni ale unei singure gene,
ce produc aberatii cromozomiale, independente de mediul ambiental si comportament. Aceste boli nu pot fi in mod
practic influentate. Desi numarul entitatilor acestor afectiuni nu este mic, frecventa lor este insa rara, de unde faptul
ca nu prezinta o preocupare majora din punct de vedere al sanatatii publice; ele nu pot fi prevenite ci doar
interceptate.

b.Bolile determinate prenatal, dar dupa fecundare, de factori ce apar in perioada intranatala (nidarea oului si
primele faze de multiplicare) prin interferarea acestor faze cu unii factori infectiosi, toxici, fizici (rubeola,
talidomida, iradiere, fumat, unele droguri despre care nu se stie prea mult, carenta de iod care este tot mai frecvent
citata in literatura, etc.); rezulta ca unele afectiuni din aceasta grupa pot fi controlate.

c.Bolile determinate postnatal ca urmare a unor carente sau agresiuni a factorilor de risc din mediu. Aici se
regasesc cele mai multe afectiuni ce domina modelul de morbiditate din tarile in curs de dezvoltare si in tarile in
care nivelul de dezvoltare socio-economic si cel al serviciilor sanitare tinde sa ajunga la modelul tarilor dezvoltate.
Aici intra:
-bolile nutritionale-malnutritia;
-bolile infecto-parazitare;
-bolile legate de carente igienice.
Controlul se poate realiza prin:
-masuri cu caracter socio-economic;
-masuri de sanitatie.
Cele 2 categorii de masuri necesita interventia statului.

19
d.Boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului, a populatiei la modelul de viata nou,
caracteristic tarilor dezvoltate, model de viata determinat de tehnologia noua, cerinte sociale noi, incapacitatea
adaptarii organismului la viteza cu care societatea absoarbe tehnologii noi. Apar modificari de comportament si
bolile legate de stilul de viata.
In modelul actual al morbiditatii din tara noastra se reintilnesc toate cele 4 grupe de boli.

2. Modelul epidemiologic
Modelul traditional este modelul epidemiologic al bolilor transmisibile (agent cauzal-efect).
Masurile de interventie se vor adresa fie receptorului prin cresterea rezistentei specifice si/sau nespecifice,
fie vectorului, prin intreruperea cailor de transmitere.
Acest model este valabil pentru un numar limitat de boli.
Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domina tabloul morbiditatii actuale este modelul
epidemiologic multifactorial.
Acesta abordare are in vedere frecventa bolilor si factorii care conditioneaza fiecare clasa de boli (factori
biologici, de mediu, stil de viata, servicii de sanatate).
Masurile de interventie vor fi luate in functie de acesti factori. Se poate admite ipoteza unor actiuni
orientate asupra mai multor factori de risc comuni mai multor boli.

3. Modelul etapelor vietii


Este modelul la care se face tot mai mult apel, fiind adaptat problematicii actuale a starii de sanatate si nu
celei traditionale.
Ideea de la care s-a pornit a fost urmatoarea: elementele nefavorabile apar aleator, dar cu o probabilitate
diferita in diferitele momente ale vietii, in functie de conditiile biologice, ocupationale, medicale, etc. Aceasta
abordare permite elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice diferitelor grupe de virsta.

4. Factorii care pot altera stilul de viaţă sănătos

Sănătatea unei persoane este influenţată, alături de aspectele biologice si de factori cum ar fi:
• statutul socio-economic al persoanei - persoanele sărace dezvoltă în special anumite tipuri de boli, iar
persoanele bogate alte tipuri de boli. De exemplu, cancerul de esofag, cel de stomac şi de pancreas sunt
mai frecvente la persoanele sărace, ele fiind denumite şi cancerele sărăciei, în timp ce cancerul de piele
şi cel de colon sunt mai frecvente la persoanele bogate, fiind denumite cancere ale bogăţiei (Nicholas,
2000).
• cultura şi rasa cărora le aparţine persoana - există diferenţe semnificative între culturi diferite privind
incidenţa unor boli. De exemplu, rata mortalităţii datorată bolilor cardiovasculare este în Franţa de
aproximativ 80 de decese din 100.000 pe an la bărbaţi şi 20 de decese din 100.000 pe an la femei, în
timp ce în Rusia rata mortalităţii este de 500 de decese din 100.000 pe an la bărbaţi şi 80 de decese din
100.000 pe an la femei (Weidner, 2000). Mortalitatea datorată bolilor cardiovasculare în Rusia este de 4
ori mai mare decât în Statele Unite ale Americii.
• nivelul de educaţie al persoanei - există diferenţe în incidenţa unor boli în funcţie de nivelul educaţional.
• genul persoanei - există diferenţe semnificative între fete/femei şi băieţi/bărbaţi în incidenţa unor boli.

Promovarea sănătăţii şi strategii preventive

Promovarea sănătăţii reprezintă strategia de mediere între persoane şi mediul lor de viaţă
(ecosistem) care sintetitează alegerea personală şi responsabilizarea societăţii faţă de sănătate.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că la temelia promovării sănătăţii stau cinci principii
care au în vedere următoarele:

20
 implicarea populaţiei ca un întreg, în contextul vieţii ei de zi cu zi, concentrându-se mai
puţin asupra populaţiei cu risc crescut de apariţie a unei anumite boli, de unde necesitatea
informării adecvate în vederea luării deciziei;
 orientarea asupra determinanţilor sănătăţii: factori de mediu, comportamente, servicii de
sănătate, biologie umană, promovarea sănătăţii fiind îndreptată spre acţiune;
 utilizarea de metode, abordări diferite, complementare, incluzând comunicarea, educaţia,
legislaţia, măsurile fiscale, schimbarea organizaţională, dezvoltarea comunităţii şi
activităţile locale spontane împotriva riscurilor asupra sănătăţii, sectorul sanitar, singur,
neputând realiza menţinerea şi promovarea sănătăţii;
 urmăreşte asigurarea participării publice şi transformarea conoştinţelor dobândite în
comportamente, prin participarea concretă şi eficientă a publicului;
 promovarea sănătăţii reprezintă o activitate comună în domeniul social şi medical,
implicarea personalului medico-sanitar în creşterea nivelului de educaţie pentru sănătate a
întregii populaţii având un rol important în răspândirea şi susţinerea promovării sănătăţii.
Valorile care sunt componente esenţiale ale sănătăţii trebuie inoculate populaţiei pentru creşterea
autonomiei individuale.
Activităţile de promovare a sănătăţii au un caracter neutru, nefiind supuse influenţelor politice sau
de altă natură.
În orice comunitate există o serie de valori care trebuie clarificate iar rolul promovării sănătăţii
este tocmai de a ajuta persoanele sau grupurile de persoane să descopere care le sunt, cu adevărat, aceste
valori.
Există trei principii care stau la baza clarificării valorilor, ca element esenţial în promovarea
sănătăţii:
 importanţa ajutorului care trebuie acordat indivizilor în clarificarea propriilor valori, adică
ajutorul acordat pentru analiza critică a valorilor, prin educaţie, şi abordarea unei atitudini
care nu-şi propune să judece un comportament sau o atitudine;utilizarea de metode
multiple, flexibile şi creative în ajutorul acordat;promovarea sănătăţii îşi desfăşoară
acţiunile în cadrul unor culturi specifice, cu propriile păreri despre modul în care viaţa
trebuie trăită şi, de aceea, trebuie înlăturată tendinţa ce se reflectă în activitatea
promotorilor de sănătate de a fi înclinaţi să creadă că atitudinile referitoare la viaţă şi la
valorile ei sunt fie corecte, fie greşite.
Domeniile principale de interes în promovarea sănătăţii vizează:
 accesul la sănătate, cu eliminarea diparităţilor determinate de apartenenţă la un anumit
grup;
 dezvoltatrea unui mediu sanogenetic (oraşe sănătoase, şcoli sănătoase), care impune o
politică adecvată, naţională şi internaţională, în care starea de sănătate, fiind considerată
parte componentă, includerea ei în politica de dezvoltare socio-economică a zonei
respective reprezintă o prioritate. Acest model obligă la favorizarea sănătăţii atunci când se
proiectează dezvoltarea ţărilor;
 crearea şi dezvoltarea reţelelor sociale şi a sprijinului social;
 promovarea comportamentelor favorabile sănătăţii;
 dezvoltarea cunoştinţelor privind sănătatea, încă de la cele mai mici vârste.
Măsuri posibile pentru promovarea sănătăţii ar fi:
 dezvoltarea serviciilor personale, pentru că persoanele trebuie să fie informate, convinse de
eficacitatea metodelor de promovare a sănătăţii;

21
 dezvoltarea resurselor comunităţii cu susţinerea multisectorială a sănătăţii;
 dezvoltarea structurilor organizatorice favorabile sănătăţii cu apariţia comisiilor
parlamentare de promovare a sănătăţii şi stimularea coparticipării factorilor de răspundere
şi a populaţiei (structuri de stat, grupuri sociale formale);
 reglementări de ordin socio-economic, legislativ.
În literatura de specialitate există trei modele posibile de abordare a promovării sănătăţii şi de
prevenire a bolilor.
Primul model, bazat pe înţelegerea etiologiei bolilor, şi care implică controlul bolilor în funcţie de
etiologia acestora, include şi factorii de risc în factorii etiologici.
Din acest punct de vedere, există patru mari grupe de boli (Mc Keown):
 boli prenatale determinate la fecundare – defecte sau afecţiuni ale unei singure gene care
produc aberaţii cromozomiale, independente de mediul ambiental sau de comportament, ce
nu pot fi practic influenţate prin metode curente de profilaxie şi intervenţie, dar care având
o fecvenţă mică în populaţie nu prezintă o preocupare majoră în sănătatea publică pentru
că nu pot fi prevenite ci doar interceptate;
 boli determinate prenatal după fecundare şi datorate intervenţiei unor factori ce acţionează
în perioada intranatală (factori infecţioşi, fizici, toxici), unele afecţiuni din această grupă
putând fi controlate;
 boli determinate postnatal datorită unor carenţe sau agresiuni a factorilor de risc din mediu,
care cuprind cele mai multe afecţiuni ce domină modelul de morbiditate al ţărilor în curs
de dezvoltare şi al căror control implică măsuri cu caracter socio-economic, dar şi măsuri
de sanitaţie, necesitând intervenţia statului (bolile nutriţionale-malnutriţia, bolile infecto-
parazitare, bolile legate de carenţele igienice);
 boli postnatale determinate de defecte de adaptare a organismului sau a populaţiei la
modelul nou de viaţă, fiind caracteristice ţărilor dezvoltate socio-economic şi care
determină modificări de comportament şi boli legate de stilul de viaţă.
Al doilea model, numit modelul epidemiologic, are ca abordare tradiţională bolile transmisibile, în
care măsurile de intervenţie se adresează fie receptorului, prin creşterea rezistenţei specifice şi
nespecifice, fie vectorului, prin întreruperea căilor de transmitere, fie sursei specifice de infecţie şi este
valabil pentru un număr limitat de boli.
Modelul valabil pentru cea mai mare parte a bolilor care domină tabloul morbidităţii actuale este
modelul epidemiologic multifactorial, care are în vedere frecvenţa bolilor şi factorii care condiţionează
fiecare clasă de boli (factori biologici, de mediu, stil de viaţă, servicii de sănătate), iar măsurile de
intervenţie vor fi luate în funcţie de aceşti factori.
Al treilea model de abordare a promovării sănătăţii este cel al etapelor vieţii, la care se face apel
tot mai frecvent, fiind considerat adaptat problematicii actuale a stării de sănătate. La baza acestei
abordări stă ideea că elementele nefavorabile sănătăţii apar aleator, dar cu o probabilitate diferită în
diverse momente ale vieţii, în funcţie de condiţiile biologice, ocupaţionale, medicale.
Această abordare permite elaborarea unor pachete de servicii preventive specifice grupelor de
vârstă, adaptate nevoilor resimţite de diferitele grupuri populaţionale (acţiuni profilactice active destinate
copilului, adolescentului, adultului tânăr, populaţiei active, vârstnicului).
Pentru implementarea obiectivelor de promovare a sănătăţii sunt necesare o serie de strategii
preventive care trebuie elaborate la nivel naţional şi internaţional, fiind adecvate nevoilor de moment, dar
şi de perspectivă, a zonelor respective.
În cadrul acestor strategii se pot diferenţia două tipuri: strategia populaţională şi cea bazată pe
demersul individual.
22
În strategia populaţională pot fi descrise două abordări diferite: strategia ecologică şi strategia
riscului înalt.
În general, strategiile populaţionale se bazează pe populaţie şi nu pe individ, de aceea se acordă
importanţă incidenţei bolii în populaţie şi nu bolii individuale.
Cauzele incidenţei sunt diferite de cauzele bolii, factorii genetici putând explica susceptibilitatea
individului faţă de boală, dar nu explică şi frecvenţa bolii în populaţie, ei putând explica heterogenitatea
intraindividuală şi nu pe cea interindividuală. Frecvenţa bolii este explicată prin intervenţia factorilor
ambientali (mediu fizic, psihic, social, comportament- obiceiuri alimentare şi consum, riscuri
profesionale, riscuri în timpul liber, sistem sanitar preventiv, curativ, recuperator).
Strategia populaţională interesează medicul de sănătate publică, medicul colectivităţii.
Strategia ecologică se adresează întregului grup populaţional şi încearcă să modifice cauzele care
produc incidenţa, vizând scăderea acesteia prin modificarea nivelului mediu al factorilor de risc în
populaţia generală şi a distribuţiei lor în populaţie.
Această strategie este acceptată pentru că prezintă o serie de avantaje. Ea aduce beneficii foarte
mari la nivel populaţional, este adecvată din punct de vedere comportamental, psihologic, pentru că nu
face nici o discriminare, abordarea nu este paleativă, strategia adresându-se distribuţiei factorilor de risc
în populaţie, având şi un impact mare în sănătatea întregii populaţii.
Principalele dezavantaje ale acestui tip de strategie rezultă din faptul că presupune un alt mod de
abordare a serviciilor de sănătate, neobişnuit, motivaţia pentru individ şi medic sunt insuficiente, prezintă
avantaje mici pentru populaţia la risc înalt iar raportul beneficiu/risc nu este atât de mare ca în cazul
strategiei riscului înalt, fiind vorba de aşa numitul „paradox al prevenirii” pentru că măsurile preventive
aduc, de fapt, beneficii mari pentru populaţia generală, dar beneficii mici pentru populaţia la risc crescut.
Strategia riscului înalt este bazată pe populaţia la risc crescut de îmbolnăvire sau deces şi pentru
înţelegerea ei sunt necesare conceptele epidemiologiei.
Pentru a fi aplicată este necesară, în primul rând, identificarea persoanelor la risc înalt pentru că
acest grup populaţional este cel mai susceptibil să facă boala, ceea ce determină nevoia de elaborare de
măsuri adecvate privind prevenirea şi combaterea bolii sau a decesului. Screening-ul populaţiei va
reprezenta o metodă epidemiologică de bază în selectarea persoanelor care vor fi ulterior beneficiarele
stategiilor fondate pe noţiunea de risc înalt. Identificarea persoanelor susceptibile se poate realiza şi fără
aplicarea screening-ului atunci când se cunosc factorii de risc (gravida, sugarii, muncitorii din mediu cu
noxe profesionale).
Strategia riscurilor ridicate are o serie de dezavantaje, printre care: costurile ridicate şi dificultăţile
aplicării screening-ului la întreaga populaţie, atunci când este necesară efectuarea lui; efectele strategiei
sunt temporare şi paleative; durata lor fiind limitată la durata intervenţiei exercitate asupra grupului
populaţional aflat la risc înalt, fiind protejat doar grupul identificat iniţial, nu şi noile persoane la risc ce
apar pe parcurs.
Beneficiile aplicării acestei strategii sunt limitate doar la grupul populaţional selectat, populaţia
generală nefiind implicată, ceea ce induce limite de ordin comportamental, psihologic, datorate segregării
etice prin care se protejează doar o parte a populaţiei, deşi numărul indivizilor la risc înalt este mic în
comparaţie cu cel al persoanelor la risc mic sau moderat care rămân neprotejate.
Strategia este însă frecvent utilizată datorită avantajelor pe care le prezintă, şi anume: raportul
cost/eficacitate este favorabil, investiţia se limitează la persoanele cu risc înalt iar raportul beneficiu/risc
este favorabil (eventualele efecte secundare pot apare doar la cei susceptibili); individul şi medicul au o
motivaţie mare iar serviciile de sănătate pot avea o intervenţie adecvată intereselor individului care, ştiind
că are factori de risc, este mai interesat să adopte măsuri preventive.

23
Metoda îngrijirilor de sănătate materno-infantilă fondată pe noţiunea de risc reprezintă un
exemplu concludent al aplicării strategiilor preventive şi este o politică sanitară şi socială de intervenţie
care se bazează pe datele reale privind riscurile de boală (deces), costurile, resursele, eficacitatea
diverselor măsuri luate. Ea reprezintă o metodă de identificare a grupurilor expuse la un risc înalt de
boală/deces (morbiditate specifică, mortalitate infantilă, mortalitate maternă), în vederea luării de decizii
privind alocarea de resurse.
Principiul general al metodei este de a asigura pentru toţi cele mai bune servicii, dar favorizând
pe cei care au cel mai mult nevoie, deci este necesar să se asigure pentru întreaga populaţie îngrijirile
medicale esenţiale, resursele existente fiind însă afectate cu prioritate celor care au mai mult nevoie
(grupuri populaţionale la risc înalt).
În activitatea practică este de preferat combinarea celor două strategii pentru că strategia ecologică
şi strategia riscului înalt sunt complementare şi nu competitive.
În strategia bazată pe demersul individual acţiunile se adresează individului purtător al bolii şi aparţine
exclusiv sectorului clinic, fiind o stategie importantă pentru practica individuală, în care se evaluează
permanent riscul relativ ca expresie a forţei asociaţiei epidemiologice.
Charta de la Ottawa a stabilit o serie de obiective pentru promovarea sănătăţii la nivel mondial:
 Dezvoltarea politicilor urbane de sănătate publică;
 Asigurarea unui mediu înconjurător favorabil;
 Participarea la acţiuni colective, multidisciplinare;
 Dezvoltarea capacităţilor individuale;
 Încurajarea noilor misiuni ale serviciilor de sănătate;
 Asigurarea condiţiilor prealabile sănătăţii;
 Promovarea ideii de condiţii favorabile pentru sănătate;
 Oferirea (realizarea) de mijloace pentru promovarea sănătăţii;
 Serviciul sanitar trebuie să devină un mediator pentru realizarea unei vieţi sănătoase
Programele şi strategiile de promovare a sănătăţii trebuie adaptate la nevoile şi posibilităţile locale
ale ţărilor şi regiunilor, ţinând cont de diversele sisteme sociale, culturale şi economice.
Promovarea sănătăţii este un proces care conferă populaţiilor mijloacele de asigurare a unui
control asupra propriei lor sănătăţi şi de ameliorare a acestuia.
Este un concept pozitiv ce pune în valoare resursele sociale şi individuale la fel ca şi capacităţile
psihice.
Promovarea sănătăţii nu aparţine exclusiv sectorului sanitar: toate sectoarele de activitate, toţi cei
care definesc cadrul de viaţă al unui individ sau al unei comunităţi sunt părţi componente esenţiale ale
realizării unui mod de viaţă sănătos.
În domeniul sănătăţii, în Europa există 5 obiective generale:
 ameliorarea stării de sănătate generală pentru toţi;
 reducerea inegalităţilor (disparităţilor) în faţa sănătăţii;
 moduri de viaţă favorabile sănătăţii;
 calitatea mediului înconjurător;
 oferirea de îngrijiri adaptate şi accesibile.
Întreaga activitate de promovarea sănătăţii se bazează pe considerarea profilaxiei şi a medicinei
preventive ca o resursă indubitabilă pentru implementarea, la nivel populaţional, a programelor care
vizează menţinerea sănătăţii individuale şi comunitare, prevenirea bolilor şi reducerea anilor potenţiali de
viaţă pierduţi, evitarea disabilităţilor şi a handicapurilor, dar şi creşterea speranţei de viaţă la naştere şi la

24
diferite grupe de vârstă, cu acordarea de şanse egale tuturor, astfel încât „sănătatea pentru toţi” să nu
rămână doar un slogan.

2. Factorii care pot altera stilul de viaţă sănătos


2.1. Stilul de viaţă şi modul de viaţă

Sanatatea si stilul de viata.


Dimensiunile sanatatii pot fi influentate de câtiva factori. Un factor evident îl constituie accesul la
un sistem competent de îngrijire medicala si de educatie sanitara, de care o persoana poate beneficia nu
doar din perspectiva fizica cât si mentala si sociala, în aceeasi masura.
Un altul, factorii de mediu, include siguranta caminului si a vecinatatii, serviciile publice
adiacente, iar factorii negativi, de genul volumul de substante toxice în sol, aer si apa. Câtiva dintre acesti
factori pot fi controlati într-o oarecare masura.
Un altul, factorii de mediu, include siguranta caminului si a vecinatatii, serviciile publice
adiacente iar factorii negativi, de genul volumul de substante toxice în sol, aer si apa. Câtiva dintre acesti
factori pot fi controlati într-o oarecare masura prin însasi capacitatea persoanei de a alege unde sa
traiasca, iar alti factori pot fi influentati prin vointa politica. Totusi, pentru majoritatea persoanelor,
acestia se constituie în caracteristici ale vietii care pot fi influentate si modificate cu mare dificultate.
Si mai greu de controlat sunt factorii ereditari, aspecte ale vetii care sunt "manipulate" prin gene.
Genele sunt "codurile" înnascute si încastrate în fiecare celula a organismului uman. Ele controleaza
multe aspecte ale dezvoltarii si functionaarii indivizilor, de la desemnarea sexului si pâna la tendintele
catre anumite boli. Ele pot afecta sanatatea fizica, emotiile, intelectul si chiar viata sociala. Acestea sunt
aspectele fundamentale ale vietii si sanatatii individului. Factorii genetici nu pot fi controlati de catre
individ, desi adesea ei pot fi compensati.
În timp ce toti acesti factori sunt importanti pentru sanatate, cea mai importanta influenta în
aceasta lume dezvoltata este stilul de viata, acesta fiind un factor ce poate fi controlat. Ideea acestei
sectiuni este ca ne putem controla sanatatea. În timp ce ereditatea si mediul joaca un rol deosebit în
statutul sanatatii noastre, alegerile pe care le facem în ceea ce priveste stilul de viata ne afecteaza si ne
determina starea de sanatate într-o si mai mare masura.
Stilul de viata se refera la modul de ansamblu în care traim - atitudini, obiceiuri si
comportamentele persoanei în viata cotidiana. Din perspectiva specialistilor americani, în SUA, stilul de
cviata contribuie în mare masura la 7-10 din cauzele ce conduc la deces.
Desi nu toate componentele stilului de viata se situeaza sub controlul individului, toti oamenii
abordeaza tipuri de stiluri de viata care le afecetaza în mod direct sanatatea si bunastarea. Prin cele
exprimate dorim sa ajutam la identificarea alternativelor în momentul luarii deciziilor sau în desemnarea
obiectivelor care pot avea un impact pe termen scurt si lung asupra sanatatii.

Caracteristicile stilului de viata :


- consumul alimentar – bazele pentru promovarea unei alimentatii sanatoase;
- consumul de substante potential nocive pentru organism, igiena, miscarea fizica, conduita
psihica, relationarea cu mediul social.
Dimensiunile modului de viata:
- cadrul social: mediul social, conditii de locuit, venit, tip de familie, ocupatia;
- tipul de consum: servicii de sanatate, alimentar, cafea, tigari, alcool, droguri;
- petrecerea timpului liber;
- atitudini, perceptii fata de religie, risc, act medical si de ingrijire, reguli si norme, sex;
25
- relatii interpersonale : familie, prieteni, colegi, vecini.
Probleme de sanatate:
- culegerea informatiilor privind stilul de viata si modul de viata;
- caracteristici socio-demografice;
- indicatori utilizati pentru evaluarea starii de sanatate a populatiei – speranta de viata,
mortalitatea, morbiditatea;
- caracteristici necoresounzatoare ale stilului de viata care pot afecta starea de sanatate –
indicatori pentru evaluarea stilului de viata (consum de tutun, alcool, droguri, dieta) si a
factorilor de risc asociati sanatatii;
- implicarea profesionistilor de sanatate – educatia pentru sanatate nonformala si formala
promovarea sanatatii prin mass-media.

Componentele stilului de viata

Stilul de viata include câteva componente prin care oamenii îsi desfasoara aspectele majore ale
vietii lor, componente cum ar fi: munca, recreerea, hranirea, solutionarea problemelor si altele.
Conceptul stil implica mai degraba o structura decât un eveniment izolat. Componentele stilului
de viata constau astfel în tipologii generale de comportament. De exemplu, iesirea în mod frecvent cu
prietenii indica un stil de viata înalt, din punct de vedere social.
Fiecare individ îsi dezvolta un stil de viata în mare parte prin încercare si eroare. Oamenii încearca
diferite actiuni si, de obicei adopta ca obiceiuri acele comportamente care confera cea mai mare reusita si
satisfactie. Aceste comportamente pot fi grupate într-un numar de structuri întrepatrunse, ceea ce creaza
compnentele stilului de viata. Fiecare componenta poate declansa un anume efect asupra câtorva
dimensiuni ale sanatatii persoanei.
Stilul de lucru. Modalitatile prin care individul produce, creaza si studiaza, se constituie în stilul
de lucru. Unii indivizi sunt perfectionisti, ei luptându-se pentru ca fiecare aspect al muncii sale sa fie
perfect. Altii sunt mult mai preocupati de volumul muncii produse decât de calitate. Se considera ca
munca fizica traditionala sta la baza longetivitatii si sanatatii. Astfel, cea mai mare parte a longevivilor
sanatosi din România traiesc la tara. Alte tipuri de efort stimuleaza mintea si ajuta la mentinerea sanatatii
intelectuale.
Stilul recreational. Modul în care indivizii îsi aloca si îsi consuma timpul liber - stilul recreational
- afecteaza de asemenea multe dimensiuni ale sanatatii si bunei dispozitii. Oamenii se pot angaja în
activitati recreationale care le asigura exercitii fizice, îi stimuleaza mental si, îi ajuta în întretinerea
relatiilor cu ceilalti. Totusi, unele stiluri recreationale pot fi vatamatoare, chiar periculoase. De exemplu,
accentuarea în mare masura pe competitie si agresiune poate deteriora relatiile sociale sau sa conduca la
stres. Persoanele care îsi petrec timpul liber consumând alcool sau droguri, vor întâmpina probleme
severe de sanatatate fizica si sociala.
Stilul de reactie la placere. În ce mod se bucura o persoana de aparitia unei personalitati în viata
sa? Cum asteapta o aceeasi persoana sa fie încântata de catre semeni?
Lucrurile sunt facute pentru a-i face pe oameni sa se simta bine iar modurile în care ei percep
placerea le definesc ceea ce sociologii numesc, stilul de încântare.
Unii sunt foarte darnici cu altii pe când unii sunt foarte egoisti, fiind motivati doar fata de sine.
Modul în care oamenii acorda sau primesc o încântare, le poate influenta sanatatea, pe toate aspectele
sale.

26
Stilul de solutionare. Stresul este fara îndoiala o parte din viata. El poate fi pozitiv, atunci când
este asociat cu dezvoltarea umana (casatoria, promovarea în functie) sau, poate fi negativ, atunci când
este asociat unei pierderi (devalorizare financiara, dezacorduri cu rudele).
Modul în care persoanele îsi solutioneaza evenimentele stresante ale vietii, le poate afecta
sanatatea. O persoana poate prelucra conflictul într-o familie, descatusându-si furia.
Este foarte cunoscut exemplul în care o persoana soseste acasa, nervos, tipa la sotie, aceasta tipa si
ea la copil, copilul loveste catelul iar catelul musca postasul care tocmai intra în curte.
Alte persoane încearca sa medieze conflictul în mod calm si sa caute solutia satisfacatoare
fiecaruia. Pe acest din urma mod de solutionare s-au structurat si mariajele bunicilor si parintilor nostri si,
nu este de mirare ca ele nu s-au destramat dupa ani de coexistenta, familia reprezentând înca, o valoare
fundamentala pentru populatia din România.
Stilul de cunoastere. Acest stil se refera la modalitatile în care oamenii gândesc, cauta cunoasterea
si iau decizii. Unii oameni sunt foarte meticulosi, în ceea ce priveste solutionarea problemelor. Acestia, i-
au în consideratie toate alternativele si, cu atentie, îsi fundamenteaza deciziile pe cât mai multe informatii
posibile. Unii indivizi, merg mai mult pe intuitie si tind sa ia rapid deciziile, sub forta împrejurarilor (sub
forta impulsului), pe baza sentimentelor iar altii se tem sa decida asteptând ca altii sa le spuna ce sa faca.
Adesea am auzit spunându-se dupa o actiune, ce am facut1) iar la alte popoare se spune, ce sa fac. Cu
siguranta, aceste stiluri de abordare a deciziilor necesita si implica mecanismele cognitive, tonusul
energetic, temperamentul, alte aptitudini. Stilul cognitiv poate fi asociat conditiei sociale a persoanei si
starii sale de sanatate. De asemenea, reflecta sanatatea intelectuala.
Stilul de comunicare. Modalitatile prin care oamenii le permit altora sa afle ceea ce îsi doresc, ce
simt, ce doresc sau gândesc cât si modurile prin care ei raspund la ideile si sentimentele altora, sunt parti,
aspecte ale stilului lor de comunicare. Unii indivizi folosesc cuvintele pentru a-si exprima sentimentele în
timp ce altii se simt inconfortabil atunci când îsi descriu emotiile. Sedintele de evaluare psihologica ne-au
reliefat foarte bine aceste aspecte. O persoana care nu îsi exteriorizeaza emotiile poate suferi tensiuni
sociale si emotionale, care pot conduce de asemenea la probleme fizice.
Stilul de relationare. Comunicarea este doar un aspect al modului în care oamenii se relationeaza
unii cu altii. Stilul de relationare al unei persoane implica si alte tipuri de interactiune. De exemplu, în
cadrul unui grup, unii indivizi îsi pot asuma rolul de lider în timp ce altii se simt mult mai confortabili
atunci când sunt condusi de catre o alta persoana. Desigur, aceasta este o caracteristica psihologica, o
trasatura de personalitate.
Alte aspecte ale acestui stil includ modurile în care oamenii îi abordeaza pe ceilalti, dorind sa-i
cunoasca mai bine si, tipurile de relatii ale indivizilor cu familia si prietenii.
Sanatatea emotionala si cea mentala depinde în mare masura de capacitatea persoanei de a aborda
relatiile interpersonale, în maniera în care sa le fie satisfacute trebuintele si dorintele.
Stilul de alimentatie. Atitudinea unei persoane catre si fata de abordarea alimentelor si hranirii,
constituie stilul nutritional al unei persoane. Pentru unele persoane, hrana reprezinta o sursa majora de
satisfactie, de placere; pentru altii este doar substanta necesara organismului. Sanatatea fizica a unei
persoane depinde în mare masura de ceea ce manânca acea persoana. De asemenea, alimentele au impact
asupra sanatatii intelectuale iar felul în care se manânca, maniera relaxata sau tensionata, în singuratate
sau alaturi de alte persoane, poate afecta buna dispozitia.
Stilul de consum. O alta componenta a stilului de viata cuprinde modalitatile în care oamenii îsi
selecteaza si se folosesc de produse si servicii, si este denumita stil de consum. Atunci când o persoana
face cumpararturi pentru acasa, ea devine mult mai preocupata de confort sau de aspect. Cât de
îmbietator, cât de relaxant este caminul, este un fapt ce afecteaza starea fizica iar imaginea casei poate
avea un impact asupra relatiei sociale si satisfactiei emotionale.
27
Stilul ecologic. Deciziile luate de un consumator, îi poate afecta stilul ecologic - modul în care o
persoana interactioneaza cu mediul fizic. Stilul ecologic al unei persoane reflecta nivelul preocuparii
acestuia pentru pastrarea, mentinerea unui mediu sanatos. Aceasta implica deciziile referitoare, fie la
masini, alimente, fie la autobuz, biciclete, cât foloseste aerul conditionat sau aeroterma, cât de activ se
implica în reciclarea unor deseuri.
Orice actiune umana afecteaza mediul si climatul. Modul în care oamenii trateaza mediul
influenteaza sanatatea fizica proprie cât si a celorlalti. De fapt, imaginea cotidiana ne explica totul.
Gunoaiele din jurul blocurilor genereaza focare epidemiologice.

Sănătatea ca si concept pozitiv

Copiii învaţă comportamentele sănătoase (de exemplu, înotul) şi comportamentele de risc,


nesănătoase (de exemplu, fumatul) de la membri ai familiei, prieteni, persoane semnificative din jurul lor
şi din mass-media (reclame TV, articole din reviste, panouri publicitare, emisiuni radio). Atitudinea faţă
de alcool se formează încă de la vârsta de 6-7 ani. De la vârsta de 6 ani copiii înţeleg normele sociale
legate de consumul de alcool şi fumat (a consuma alcool sau a fuma sunt "comportamente de adult"). O
bună prevenire a comportamentelor de risc trebuie să înceapă de timpuriu.
Multe programe educaţionale de prevenire a comportamentelor de risc au rezultate scăzute pentru
că pornesc de la convingerea că informarea copiilor despre comportamente nesănătoase sau de risc şi-i
determină pe aceştia să le respingă. Unele comportamente de risc cum ar fi fumatul sau consumul de
alcool sunt prezentate de companiile producătoare ca fiind "numai pentru adulţi", lucru care determină
creşterea atractivităţii lor pentru copii şi adolescenţi.

Schimbarea comportamentului

Modelul stadiilor schimbării (Prochaska şi Di Clemente, 1984) descrie etapele în care se pot situa
persoanele in procesul schimbarii comportamentelor: în faza de precontemplare, nu se ia in considerare
schimbarea, deci este necesară conştientizarea comportamentului de risc; în cea de contemplare, este
necesară transmiterea de informaţii; pregătirea pentru schimbare şi schimbarea propriu+zisă, precum şi
recăderile trebuie asistate prin metode specifice.
Rolul factorilor comportamentali în etiologia, evoluţia şi recuperarea di n boală este
astăzi tot mai clar precizat şi înţeles. Peste 50% din cauzele de mortalitate din ţările
dezvoltate (inclusivEuropa centrală şi de est) se datorează factorilor comportamentali (vezi tabelul 1.)

Tabel 1. Cauzele de mortalitate din ţările dezvoltate


Cauză Procent din total
Stil de viaţă 50
Factori biologici 25
Factori de mediu 15
Sistem medical 10

In educatia copiilor se recomandă ca programele de educaţie pentru sănătate să integreze


perspectiva copilului asupra sănătăţii şi să prezinte atât efectele comportamentelor de risc pe termen scurt
şi pe termen lung, cât şi consecinţele sociale relevante pentru copil.
Studiile de psihologie a sănătăţiiii arată că este semnificativ mai eficient ca prevenţia să se
focalizeze pe consecinţele pe termen scurt ale unui comportament de risc şi mai puţin pe
28
consecinţele pe termen lung. Copiii şi adolescenţii sunt interesaţi în special de consecinţele unui
comportament de risc asupra aspectului fizic (de exemplu, fumatul produce un miros urât al gurii şi
mâinilor şi îngălbenirea pielii) şi de relaţiile sociale care interferează cu fumatul, şi sunt mai puţin
preocupaţi de faptul că pot dezvolta peste câţiva ani cancer pulmonar.
Ex. O campanie de prevenire a consumului de alcool care a avut un mare succes în Statele Unite
în rândul adolescentelor a fost una în care o actriţă cunoscută şi admirată de adolescente a participat în
campanie şi a promovat mesajul "Alcoolul îngraşă!".
Comportamentele sănătoase sunt învăţate de către copii în cadrul procesului de socializare prin
observarea şi imitarea adulţilor. Alimentaţia este unul dintre comportamentele care se învaţă în cadrul
familiei. Obiceiurile alimentare sunt de cele mai multe ori asemănătoare în cadrul aceleiaşi familii.
Obişnuim să consumăm tipurile de alimente şi să preferăm tipurile de preparare a alimentelor (prăjire,
fierbere) care sunt frecvent utilizate în familie.

COMPORTAMENTE SANATOASE COMPORTAMENTE DE RISC


exerciţiu fizic (practicat de minim 3 ori pe sedentarism;
săptămână); - alimentaţie e nesănătoasă;
- alimentaţie sănătoasă; - fumat, consum de alcool, droguri;
- echilibru somn-veghe; - comportament sexual neprotejat;
- comportament sexual protejat; - neutilizarea centurii de siguranţă, a
- comportamente preventive (vizite medicale echipamentelor de protecţie, a cremelor de
regulate, utilizarea centurii de siguranţă, protecţie solară;
utilizarea cremelor de protecţie solară, - nerespectarea unui program de controale
utilizarea echipamentelor de protecţie). medicale periodice.

2.2.Caracteristicile stilului de viaţă


Consumul alimentar:
 bazele pentru promovarea unei alimentaţii sănătoase;
 modele de consum alimentar;
 atitudini si cunostințe individuale;
 factori care influiențează alegerea in alimentație;
 schimbările dietei - motive si bariere;
 rolul educaţiei în nutriţie;
 acţiuni de promovare a unei alimentaţii mai sănătoase: educația publică directă, munca in
asezăminte si comunități, grupuri țintă.
Principalii factorii care determină nivelul şi structura consumul alimentar constituie variabile
economice care reflectă nivelul de bunăstare al populaţiei unei ţări, fiind condiţionate atât de politicile
agroalimentare cît şi de cadrul macroeconomic general, ca şi de o largă paletă de alţi factori.
Modelul de consum alimentar al populaţiei depinde de diverse alte variabile dintre care foarte
importante sunt:
 variabilele demografice (nivelul de instruire, structura pe vârste a populaţiei şi gradul de
îmbătrânire, rata de ocupare a populaţiei feminine, fluxurile migratorii, etc.);

29
 variabilele sociale (gradul de urbanizare, dotarea cu infrastructură a zonei rurale,
diversificarea ocupaţională, accesul la informaţie, accesul la servicii medicale şi de
asistenţă socială, etc.);
 alte variabile (localizare geografică, apartenenţa religioasă, obiceiuri alimentare, factori
psihologici legaţi de gusturi şi preferinţe individuale).
Principalii factorii care determină nivelul consumului alimentar pot fi grupaţi în patru categorii :
a) economici
- venitul nominale pe medii de rezidenţă;
- preţurile produselor alimentare;
- preţurile produselor nealimentare;
- preţurile serviciilor.
b) demografici
- rata de crestere a populatiei per total şi pe medii de rezidenţă;
- structura pe grupe de varsta, per total şi pe medii de rezidenţă;
- rata de imbatranire per total şi pe medii de rezidenţă;
- nivelul educational per total şi pe medii de rezidenţă;
- structura populatiei pe sexe, per total şi pe medii de rezidenţă;
c) sociali
- starea de sănătate a populaţiei, pe medii de rezidenţă şi regiuni geografice;
- infrastructura (din mediul rural în special);
- accesul la servicii de asistenţă socială;
- accesul la servicii de asistenţă medicală şi informare în domeniu;
- accesul la informaţie (televiziune, presă, internet, etc.);
- diversificare ocupatională;
- accesul la servicii pentru instruire profesională.
d) alti factori
- localizare geografică;
- apartenenţa religioasă;
- obiceiuri alimentare personale, ale gospodariei, ale comunităţii;
- gusturi şi preferinţe individuale;
- dorinţa de a avea o alimentaţie sanatoasă.

Modele de consum
Un model de consum exprimă “un set integrat de comportamente specifice unei categorii de
populaţie sau de agenţi economici, în legătură cu achiziţia sau producerea prin mijloace proprii, în
scopul utilizării directe, a bunurilor şi serviciilor necesare satisfacerii trebuinţelor de consum.”
Comportamentele de consum constau în desfăşurarea unor (seturi de) activităţi concrete, ce atestă
conştientizarea de către consumatori a anumitor trebuinţe şi oportunităţi de consum.
Multe dintre comportamentele de consum sunt repetate la diverse intervale de timp, în funcţie
de ritmul percepţiei trebuinţelor şi de specificul oportunităţilor de satisfacere a acestora.
Între două sau mai multe modele de consum pot să existe zone de relativă suprapunere sau de
coincidenţă.
Clasa socială şi, în general, capitalul social, nivelul de educaţie, etapa de viaţă sau vârsta
persoanei/familiei, caracteristicile psiho-sociale şi, nu în ultimul rând, capitalul economic,
constituie factorii esenţiali ce influenţează adoptarea de către consumatori a unuia sau altuia dintre
modelele de consum ce pot coexista în cadrul aceleiaşi culturi.
30
Modelul de consum alimentar din mediul urban versus cel din mediul rural

Modelul de consum alimentar din urban se bazează, în special, pe consumul de alimente


cumpărate şi este mai puternic conectat la modelele de consum relativ uniformizate din Vestul Europei,
prin contribuţia marilor reţele transnaţionale care acţionează în sfera retailului alimentar. Pentru
consumatorii din mediul urban alimental îmbracă forma de marfă iar comportamentul alimentar depinde
în mare măsură de venituri şi de preţuri. În acelaşi timp, există o tendinţă de omogenizare a
comportamentelor alimentare, datorită incidenţei reclamei agresive a marilor firme din sfera
agribussinesu-lui ( un sistem modern, functional si integrat al agriculturii cu industriile din amonte si aval
este, integreaza productia-prelucrarea-desfacerea produselor prin unitati specializate) şi a fast-
foodului(mâncarea preparată rapid și care este servită în restaurantele de specialitate), a implicării tot mai
active a femeilor în activităţi profesionale în afara gospodăriei şi a altor factori care conduc practic spre o
internaţionalizare a modelelor de consum alimentar.
Modelul de consum din rural, bazat în mare parte pe consumul de alimente produse în gospodăria
proprie, are un caracter tradiţionalist şi chiar autarhic. În mediul rural, nivelul consumului alimentar al
membrilor unei gospodării depinde mai mult de mărimea suprafeţelor agricole şi a producţiilor obţinute
decât de nivelul veniturilor în numerar. Şi aceasta, deoarece numai anumite produse se pot obţine în
propria gospodărie şi sunt cumpărate (zahărul, uleiul, berea, etc.).
Nici unul dintre aceste modele de consum alimentar (urban şi rural) nu există în stare pură.
Efectul creşterii preţului alimentelor asupra consumului alimentar a creat trei categorii omogene
de consumatori:
 consumatori urbani trăind în economia de piaţă;
 producători agricoli trăind în economie mixtă;
 ţărani fără pământ.
Efectul diferenţiat al Politicii Agricole Comune (PAC) asupra consumului alimentar în profil
regional porneşte de la diferenţele socio-economice prezente la nivelul gospodăriilor din cele opt regiuni
de dezvoltare ale ţării noastre, dintre care cele mai importante sunt diferenţele de venit. La acestea se
adaugă diferenţieri ale obiceiurilor de consum alimentar care pornesc de la factori climatici, cutume cu
origine istorică sau etnică, diverse alte influenţe.

Consumul de substanţe potenţial nocive pentru organism

Substanţă chimică potenţial toxică - un element chimic şi compuşii săi, în stare naturală sau
obţinuţi prin orice proces de producţie, inclusiv orice aditiv necesar pentru păstrarea stabilităţii şi orice
impuritate care derivă din procesul utilizat, cu excepţia oricărui solvent care poate fi separat fără a
influenţa stabilitatea substanţei sau fără a-i schimba compoziţia;
Registrului naţional al substanţelor/ amestecurilor chimice potenţial toxice prezintă un sistem
informaţional automatizat a bazei de date de importanţă naţională, incluzând informaţia despre
proprietăţile toxice, fizico-chimice, activitatea biologică, transformarea în mediu, normative igienice şi
ecologice la etapa producerii, importului, exportului, transportării, şi utilizării substanţelor/amestecurilor
chimice potenţial toxice.

31
2.3. Dimensiunile modului de viaţă

3. Acţiuni de educaţie pentru sănătate


3.1. Probleme de sănătate
3.2. Scop şi obiective
3.3. Strategii de intervenţie

4. Programe de educaţie pentru sănătate


4.1. Program de educaţie pentru sănătate
4.2. Documentaţie de program
4.3. Desfăşurarea programului
5. Rezultatele acţiunilor de educaţie pentru sănătate
5.1. Analiza rezultatelor
5.2. Feed-back

32

S-ar putea să vă placă și