Sunteți pe pagina 1din 13

Cuprins

Identificarea persoanelor și a cadavrelor după semnalmentele exterioare......................................2


Scurt istoric..................................................................................................................................2
Succinte referiri privind anatomia corpului uman...........................................................................4
Metoda portretului vorbit.................................................................................................................4
Descrierea formelor statice..............................................................................................................5
Descrierea semnalmentelor funcționale (dinamice)…………………………………..………….. 6
Realizarea portretului vorbit............................................................................................................7
Portretul schițat............................................................................................................................8
Fotorobotul...................................................................................................................................8
Identikit-ul si Photo-identikit-ul...................................................................................................8
Minicompozitorul și sintetizorul fotografic.................................................................................9
Image track-ul..............................................................................................................................9
Scanarea irisului...........................................................................................................................9
Metode de identificare a cadavrelor necunoscute..........................................................................10
A. Metoda supraproiecției..........................................................................................................10
B. Reconstituirea fizionomiei după craniu.................................................................................10
C. Identificarea persoanelor după oase......................................................................................10
D. Identificarea după sistemul dentar și lucrările stomatologice………………………………11
E. Identificarea prin expertiza fotografiei de portret…..............................................................11
Identificarea persoanelor după voce și vorbire ……………………………………………...…..11
Identificarea penală……………………………………………………………………………....12
Bibliografie………………………………………………………………………………………13

1
Identificarea persoanelor și a cadavrelor după semnalmentele exterioare

Scurt istoric

În activitatea de soluționare a cauzelor penale sau civile, organele judiciare au obligația


de a descoperi și identifica autorii infracțiunilor, victimele acestora, persoanele sau cadavrele
neidentificate, pornind de la depoziția unui martor ocular, care a reușit să rețină fizionomia
făptuitorului, respectiv aspectul exterior al feței, corpolența acestuia, anumite malformații
congenitale sau accidentale, ticuri, obiceiuri etc.
Deosebirile dintre aspectul exterior al unei persoane în raport cu altele au format obiectul
unor preocupări constante din partea organelor judiciare, punându-se, pe de o parte, problema
identificării persoanelor pe baza trăsăturilor exterioare specifice fiecărui individ iar, pe de altă
parte, crearea unui system de înregistrare și evidență a persoanelor care au comis fapte de natură
penală. 1
În acest context a apărut și a fost consacrată în terminologia de specialitate noțiunea de
“semnalmente”, ca o necesitate obiectivă de găsire a unor modalități adecvate de identificare a
celor urmăriți.
Prin urmare, semnalmentele sunt definite că fiind “trăsăturile exterioare generale și
particulare, ale unei persoane, pe baza cărora aceasta poate fi identificată”.2
Trebuie subliniat faptul că semnalmentele unei persoane trebuie privite atât sub aspect
anatomic și funcțional, cât și sub aspectul particularităților de ordin morfologic al acestora.
Pentru a se putea ajunge la recunoașterea și identificarea unei persoane a fost necesară și
elaborarea unei terminologii specifice, unitare și precise, menită să înlăture apariția unor greșeli
sau confuzii. Acest sistem științific de descriere și comparare a semnalmentelor poartă numele de
metoda portretului vorbit.
Această metodă are în vedere caracteristicile întregului corp, accentul fiind pus pe
particularitățile anatomice ale feței, descrierea vizând volumul, forma, poziția, culoarea etc.,
fiecare element fiind apreciat nu în raport cu un anumit sistem metric, ci în raport cu alte
elemente anatomice care alcătuiesc ansamblul descris.
Fundamentul științific al identificării după metoda portretului vorbit îl constituie
individualitatea și relativa stabilitate a caracteristicilor somatice ale fiecărui individ adult.
Bazele portretului vorbit au fost puse însă abia în secolul al XVI-lea, prin strălucitul
reprezentant al renașterii italiene, Leonardo da Vinci (1452-1519). Acesta a sistematizat organele
corpului omenesc, împărțindu-le în mai multe tipuri: drepte, concave, convexe, arătând că tehnica
descrierii unei persoane constă în “maniera de a reține și reproduce profilul unei figuri umane
după ce a fost văzută o singură dată”.
Identificarea persoanelor după semnalmente a intrat însă definitiv în practica organelor
judiciare datorită lui Alphonse Bertillon (1853-1914). Considerat pe bună dreptate întemeietorul
poliției științifice moderne, Bertillon a elaborat pe lângă înregistrarea antropometrică și câteva

1 Gh. Alecu, Criminalistică, Ed. Ex Ponto, 2009, pg. 123


2 A. Ciopragă, I. Iacobuță, Criminalistică, Ed. Junimea, 2001, pg. 223
2
metode de identificare pe baza semnalmentelor exterioare, valabile și în prezent. Este vorba, în
principal, de metoda portretului vorbit, precum și de albumul fotografic, ultimul marcând un salt
calitativ în fotografia semnalmentelor.
Sistemul elaborat de Alphonse Bertillon a fost introdus oficial în Franța în anul 1888.
La scurt timp, respectiv în anul 1892, metoda portretului vorbit a fost introdusă și în
România datorită eminentului profesor Mina Minovici. Acesta a înființat în 1892, la București, un
Serviciu de Antropometrie, pe lângă Prefectura Poliției Capitalei. Ulterior, metoda a fost continuu
perfecționată de către o serie de oameni de știință, cum ar fi: Nicolae Minovici, D. Călinescu etc.
Semnalmentele sunt acele trăsături exterioare pe baza cărora o persoană poate fi
identificată. La baza semnalmentelor în identificare stau stabilitatea și frecvența lor.3
Pentru asigurarea unei descrieri științifice a semnalmentelor persoanei trebuie ținut cont
de o serie de principii, de criterii, cele mai importante fiind:
a) În descrierea trăsăturilor fizice ale persoanei se vor cuprinde caracteristicile
anatomice ale întregii conformații a corpului (capul, umerii, mâinile, trunchiul,
picioarele și cel mai important, elementele caracteristice ale feței);4
b) Înfățișarea persoanei după semnalmente anatomice (statice) și cele funcționale
(dinamice);
c) Semnele particulare ale persoanei (rănirea sau deformarea unor organe ale corpului,
negi, alunițe, cicatrici);
d) Observarea unei persoane în vederea reținerii și înregistrării semnalmentelor se va
face, de regulă, din față (în plan frontal) și din profil (din plan lateral), dacă sunt
posibilități, ea poate fi privită și din spate;
e) Descrierea îmbrăcămintei și a obiectelor aflate asupra lor;
f) În descrierea semnalmentelor după metoda portretului vorbit, terminologia folosită de
specialiști trebuie să fie comună, unitară și precisă;
g) Descrierea semnalmentelor se va face într-o succesiune logică;
h) La întocmirea portretului vorbit al unei persoane, caracterizarea semnalmentelor se va
face în funcție de mărime, formă, poziție, iar a unora și după culoare.

Recunoașterea unei persoane de către alta se face prin comparare a ultimei imagini
întipărite în memorie cu trăsăturile exterioare ale altora, din rândul cărora va putea recunoaște pe
aceea pe care a văzut-o anterior.
Un mijloc de probă modern de identificare a unei persoane pe baza portretului robot a fost
o multă perioadă de timp o încercare fantezistă, considerându-se că finalitatea ei nu ar corespunde
adevărului.
Portretul robot se bazează pe percepțiile vizuale ale victimelor sau martorilor oculari care,
totuși, prezintă o mare relativitate datorită intervenției perturbatoare a numeroși factori, printre
care: vârsta victimei sau a martorului care l-a văzut pe infractor, condițiile de vizibilitate, durata

3 Gh. Alecu, Criminalistică, Ed. Ex Ponto, 2009, pg. 125


4 N. Zamfirescu, Investigarea științifică a infracțiunilor de omor, rămase cu autori necunoscuți, Ed. Național,
București, 2000, pg. 111
3
observației, caracteristicile psihofiziologice ale observatorului, reflectate în însușirile de
percepție, memorare și redare, care sunt diferite de la un martor (victimă) la altul.
Datele obținute de la martori pot avea valoare limitată în identificare datorită interferenței
observației declarantului cu factorii obiectivi care limitează valoarea declarațiilor utile
identificării, reprezentate de :
a) Distanța de la care este percepută persoana care urmează să fie identificată;
b) Condițiile de vizibilitate (luminozitate) în care este percepută persoana;
c) Unghiul din care se realizează percepția;
d) Durata percepției care de regulă este scăzută.

Factorii subiectivi care influențează acuratețea declarațiilor necesare identificării sunt


reprezentați de: acuitatea vizuală, memoria, modul de descriere, emotivitatea, gradul de instruire,
autosugestia, teama de răzbunare, tendința de exagerare și mitomanie întâlnite la bătrâni, copii, la
psihopați și reaua intenție.

Succinte referiri privind anatomia corpului uman

Corpul uman reprezintă un ansamblu armonios, format din totalitatea oaselor și


articulațiilor, indispensabile mișcărilor efectuate sub acțiunea sistemului muscular, asigurând în
același timp și protecția organelor vitale ale organismului.
Din punct de vedere al structurii, formei, creșterii și dezvoltării, oasele pot fi lungi,
scurte sau late. La oasele lungi există două extremități, epifize, și un corp care le unește, diafiză,
cum ar fi : humerusul, tibia, peroneul etc.
Oasele late se caracterizează prin predominanta lățimii în raport cu celelalte două
dimensiuni, cele mai reprezentative fiind oasele craniului, omoplatului, coxalul etc. La rândul lor,
oasele mici au cele trei dimensiuni aproximativ egale.5
În raport cu diferite regiuni anatomice, scheletul uman se subimparte în :
a) Scheletul capului
b) Scheletul trunchiului
c) Scheletul membrelor

Metoda portretului vorbit


Principiile metodei portretului vorbit

Specialiștii din domeniul criminalisticii sunt unanimi în a aprecia că identificarea


persoanelor prin metoda portretului vorbit se bazează pe principiile identificării criminalistice,
respectiv:
a) Principiul identității;
b) Principiul stabilității relative a caracteristicilor de identificare;
c) Principiul dinamicitatii și al interdependenței cauzale;

5 V. Berchesan, Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii.Curs de tehnică criminalistică, Vol. III, Ed. Little
Star, București, 2003, pg. 175
4
d) Principiul delimitării precise între ceea ce este identic și ceea ce este asemănător.
Ca atare, trăsăturile corpului uman pot suferi modificări rapide. Determinate în mare
măsură de voința persoanei, aceste modificări se concretizează în portul bărbii, portul mustății,
schimbarea culorii părului, creșterea corpolenței etc.
Unele modificări rapide pot fi cauzate și de anumite boli sau traumatisme suferite de
corpul uman. Exceptând modificările apărute ca urmare a unor accidente, aceste schimbări nu
afectează ori afectează într-o măsură foarte mică părțile osoase sau cartilaginoase ale corpului,
rămânând, în general, neschimbate forma frunții, a septului nazal, precum și forma și
dimensiunile urechii.
În concluzie, în deplin consens cu teoria și practica de expertiză criminalistică, putem
concluziona că trăsăturile exterioare ale unei persoane prezintă o stabilitate destul de mare,
valoarea de identificare depinzând atât de gradul de stabilitate, cât și de frecvența acestora.6
Descrierea științifică a semnalmentelor unei persoane trebuie să țină cont de o serie de
reguli, cu valoare de principii, cum ar fi:
a) Descrierea trăsăturilor fizice ale persoanei trebuie să cuprindă caracteristicile
anatomice ale întregii conformații a corpului, respectiv: capul, umerii, mâinile, trunchiul,
picioarele, precum și elementele caracteristice ale feței;
b) Înfățișarea persoanei trebuie descrisă atât sub aspectul semnalmentelor anatomice
statice, cât și sub aspectul semnalmentelor funcționale, cunoscute și sub denumirea de
semnalmente dinamice.

Descrierea formelor statice

Semnalmentele funcționale sau trăsăturile dinamice se referă la:


 Ținuta corpului (rigidă, relaxată, agresivă, cochetă);
 Poziția capului (drept, aplecat spre anterior, posterior, dreapta sau stânga);
 Mersul (lungimea pasului, viteză de deplasare);
 Balansul membrelor superioare în timpul micarii;
 Modul în care se aplică piciorul pe sol (normal, rigid, șchiopătat);
 Fizionomia (care poate exprima plâns, râs, mânie, emoție, apatie, tristețe, seriozitate);
 Expresia ochilor (care poate fi mobilă, fixă, răutăcioasă, neîncrezătoare, mirată, pătrunzătoare);
 Anumite modificări ale feței (trismus)
 Gesticulatii particulare (suptul dinților, mișcări ale umerilor, frecatul mâinilor sau alte ticuri)
 Vocea și vorbirea (nazală, infantilă, răgușită, clară, rapidă, șuierată, bâlbâită).
Constituția corpului este determinată de dezvoltarea scheletului, musculaturii și țesutului
7
adipos.
Fruntea se descrie privită din față și din profil, insistându-se asupra înălțimii, lățimii,
conturului, înclinării și asupra particularității. Înălțimea frunții se apreciază: înaltă, mijlocie sau
mică, în raport cu distanță dintre inserția părului și rădăcina nasului.

6 A.Ciopraga Tratat de criminalistică, Ed. Gama, Iași, 1996


7 Gh. Alecu, Criminalistică, Ed. Ex Ponto, 2009, pg. 128
5
Sprâncenele sunt descrise după: lungime, grosime, arcuire, desime, direcție și poziția pe
care o ocupă față de globul ocular.
La descrierea regiunilor ochilor interesează: forma, poziția și culoarea ochilor, orbitele,
spațiul interocular, pleoapele, genele, adâncimea ochilor în orbită și eventualele particularități.
Nasul este unul dintre elementele dominante în compoziția feței. La descrierea nasului
unei persoane se va ține seama de rădăcină, de muchie, de înălțimea și proeminență sa, de baza
nasului, de lățimea lui, de culoarea acestuia și de diferite semne particulare.
Gura este examinată și din față și din profil, atât ca aspect general cât și că
particularități. Dinții se descriu ca: mărime, culoare, așezare și uzură.
Bărbia se examinează și se descrie din față și din profil, atât ca aspect general cât și ca
particularități.
Accesoriile piloase sunt descrise după formă, poziție, mărime și culoare. Barba, după
lungimea părului, poate fi: mare, mijlocie sau mică.
Mustățile pot fi: mari, mijlocii sau mici.
Părul de pe cap se descrie după: culoare, natură, direcția firului și lipsa părului.
Urechea constituie elementul cel mai important în descrierea unei persoane, căci
structura cartilaginoasă rămâne neschimbată toată viața și prezintă forme strict individualizate la
fiecare persoană.
Tatuajele sau alte semne particulare aflate pe față și pe corp constituie un grup de
elemente caracteristice foarte prețioase pentru identificarea persoanei și îndeosebi pentru
identificarea cadavrelor. Tatuajul poate fi de natură ornamentală, profesional sau terapeutic.
Ridurile feței se repartizează pe mai multe zone și anume: încrețiturile frontale,
încrețiturile oculare, ridurile temporale, ridurile ochilor, ridurile bucale, ridurile tragusului,
ridurile obrazului, ridurile gâtului.
Tenul se descrie din punct de vedere al culorii pielii de pe față, al dilatatiei porilor și al
unor semne particulare.
Culoarea pielii sau particularitățile cromatice, care variază în funcție de rasă, de la alb
deschis la negru, sunt și ele importante pentru alcătuirea portretului vorbit.

Descrierea semnalmentelor funcționale (dinamice)

Anumite caracteristici ale persoanei apar numai cu prilejul executării diferitelor mișcări,
cum ar fi: ținuta corpului, poziția capului, alura mersului, mimica, privirea, timbrul vocii, felul de
a tuși, de a râde etc.
Cele mai importante semnalmente funcționale sunt: expresia fizionomiei, atitudinea,
gesticulația, mersul, vocea și vorbirea, unele obișnuințe dobândite cu prilejul efectuării anumitor
activități.8
Ținută corpului depinde de felul de contractare a mușchilor, de armonia mișcărilor etc.
Poziția capului se încadrează, de obicei, în ținuta generală a corpului, totuși poate
prezența unele caracteristici proprii printr-o anumită poziție, mai constantă. Capul poate fi ținut
drept, aplecat înainte, aplecat înapoi sau aplecat spre stânga sau dreapta.

8 Gh. Alecu, Criminalistică, Ed. Ex Ponto, 2009, pg. 129


6
Mersul unei persoane constituie un element important pentru identificarea acesteia,
datorită fixării mișcărilor prin stereotipii dinamici. În cadrul fiecărui mers vom deosebi :
lungimea și lățimea pașilor, unghiul de deschidere format de talpa piciorului față de arta mersului,
dacă mersul antrenează cu sine mișcările întregului corp, deci dacă mersul este armonios, sau
corpul rămâne rigid etc. Mersul unei persoane va putea fi caracterizat ca: bărbătesc, feminin,
sportiv, legănat, rigid, anemic, defectuos, senil.
Vocea se caracterizează prin: claritate, timbru, intensitate. Vocea poate fi clară sau
răgușită. Ca timbru poate fi: nazală, bărbătească, feminină, enucoidă, senilă.
La descrierea caracteristicilor exterioare ale unei persoane sau la încercarea identificării
acesteia după o descriere făcută, trebuie să ținem seama și de posibilitățile de deghizare ale ei, fie
în cursul săvârșirii infracțiunii, fie după săvârșirea ei. Deghizarea trebuie să fie completă sau
parțială. Ea se poate aplică numai la îmbrăcăminte, la ținută, la timbrul vocii, la expresivitatea
fetei, la mers, la statura etc.

Realizarea portretului vorbit

Descrierea semnalmentelor unei persoane în vederea recunoașterii și identificării este


necesar să fie făcută în mod clar și sistematic, folosindu-se o terminologie special elaborată,
unitară și precisă, pentru a se asigura eliminarea confuziilor și greșelilor ce se pot ivi.
Aceasta se face cu ajutorul metodei portretului vorbit care reprezintă un sistem științific
de descriere și comparare ale unei persoane sau ale unui cadavru.9
Pentru asigurarea unei descrieri științifice a semnalmentelor persoanei trebuie ținut cont
de o serie de principii, de criterii, cele mai importante fiind:
 În descrierea trăsăturilor fizice ale persoanei se vor cuprinde caracteristicile anatomice ale
întregii informații a corpului (capul, umerii, mâinile, trunchiul, picioarele și cel mai important,
elementele caracteristice ale feței);
 Înfățișarea persoanei după semnalmentele anatomice și cele funcționale;
 Semnele particulare ale persoanei (rănirea sau deformarea unor organe ale corpului, negi,
alunițe, cicatrici);
 Observarea unei persoane, în vederea reținerii și înregistrării semnalmentelor, se va face, de
regulă, din față (în plan frontal) și din profil (în plan lateral), dacă sunt posibilități, ea poate fi
privită și din spate;
 Descrierea îmbracămintei și a obiectelor aflate asupra lor;
 În descrierea semnalmentelor după metoda portretului vorbit, terminologia folosită de
specialiști trebuie să fie comună, unitară și precisă;
 Descrierea semnalmentelor se va face într-o succesiune logică;
 La întocmirea portretului vorbit al unei persoane, caracterizarea semnalmentelor se va face în
funcție de mărime, formă, poziție iar a unora și după culoare.

Portretul schițat
9 E. Stancu, G. Matei Profiling-ul criminal în investigațiile criminalistice, Ed. Little Star, București 2004, pg. 33-40

7
Această metodă se bazează pe percepțiile vizuale ale victimelor sau martorilor oculari, și
constă în schițarea unui portret, după descrierea martorului sau a victimei, de către un desenator
sau grafician specializat.10

Fotorobotul

Metoda constă dintr-o combinație fotografică, a mai multor zone ale feței, luate din
fotografiile unor persoane diferite. Fotografiile sunt secționate de-a lungul zonelor faciale,
permițând martorului să selecționeze și să combine zonele faciale pe care le consideră apropiate
cel mai mult de imaginea percepută. În final, imaginea obținută se retușează și apoi se
refotografiază.
Astfel spus, fotorobotul este o metodă de identificare ce constă dintr-un colaj fotografic
de elemente faciale preluate din fotografii ale semnalmentelor unor persoane diferite.11
Cele trei zone au următoarea compoziție: zona frunții și a părului, cuprinzând aici și
conturul superior al capului, zona ochilor și a nasului și zona gurii și a bărbiei.

Identikit-ul și Photo-identikit-ul

Metoda identikit-ului constă într-o combinare, fie manuală, fie automată a schițelor
elementelor faciale caracteristice unui grup etnologic.
Metoda identikit-ului sau a desenului compoziție a fost imaginată și pusă în practică de
șeriful Mc. Donald din Los Angeles. Studiind caracteristicile faciale a 400 de persoane, a extras
formele cele mai tipice, pe baza cărora a stabilit un nou sistem de identificare, pornind tot de la
metoda descrierii semnalmentelor, numită și metoda “portretului vorbit”.12
Persoana care urmează să recunoască infractorul necunoscut consultă albumul împreună
cu organul de urmărire penală care conduce acțiunea de recunoaștere, și dacă un element facial
într-o anumită variantă este socotit că prezintă asemănări cu același element facial al infractorului
necunoscut, se așează foaia transparentă conțînând acest element. Se așează pe geamul mat al
unui dispozitiv de iluminat, urmând pe rând și celelalte foi transparente conținând elemente
faciale, socotite asemănătoare cu acelea ale persoanei ce urmează a fi identificată.
Obținând, prin transparență, ansamblul figurii se vor putea face modificări, schimbând
între ele diferitele variante ale elementelor faciale, până se va ajunge la o compoziție cât mai
apropiată de înfățișarea celui urmărit.

Minicompozitorul și sintetizorul fotografic

10 Gh. Alecu, Criminalistică, Ed. Ex Ponto, 2009, pg. 131


11 E. Stancu Criminalistică-Știință investigării infracțiunilor, Ed. Proacardia, bucurești, pg 169
12 Gh. Alecu, Criminalistică, Ed. Ex Ponto, 2009, pg. 132
8
Minicompozitorul este asemănător identikit-ului. Pe un ecran se proiectează succesiv
elemente faciale, înregistrate anterior, cu mai multe variante ale elementelor faciale. După
compunerea imaginii pe ecran, se procedează la fotografierea acesteia.
Bazat pe aceleași principii, sintetizorul fotografic permite realizarea într-un timp foarte
scurt a unui montaj, cu ajutorul a patru dispozitive ce proiectează pe un ecran câte o zonă a feței.
Diferitele variante de elemente faciale sunt secționate din fotografii obișnuite,
contribuind astfel la sporirea gradului de autenticitate.

Image track-ul

Recurgerea la utilizarea calculatorului s-a dovedit mai eficientă, prin exploatarea datelor
furnizate de martori sau victime, cât și a datelor existente în evidențele criminalistice, respectiv
persoane care au săvârșit infracțiuni, persoane dispărute sau date în urmărire.
În concret, tehnicile de calcul cunoscute sunt completate cu sisteme de procesare a
imaginilor digitale aflate în baza de date ale infractorilor, ori a persoanelor dispărute sau
neidentificate, cu elemente faciale grafice, cât și elemente preluate din fotograme diferite,
“retușate” de către calculator.
Această tehnică permite alcătuirea de portrete robot ale suspecților, pe baza fotografiilor
efectuate anterior.

Scanarea irisului

Încă din anul 2001, pe aeroportul Schiphol din Olanda s-a introdus scanarea irisului.
Irisul fiecărui individ este unic. Această tehnică da rezultate chiar și în cazul purtătorilor
de ochelari sau lentile de contact. În timpul verificării datelor de identitate, cei doi iriși ai
individului sunt fotografiați într-un interval de câteva secunde. Datele obținute sunt, apoi, stocate
pe un “smartcard” personal. În timpul trecerii prin vama, pasagerul introduce “smartcardul” sau
într-un cititor de cartele magnetice și-și îndreaptă privirea spre un obiectiv. Fie că e vorba de
irisul stâng sau cel drept, obiectivul va recunoaște persoana respectivă întrucât cei doi iriși au fost
înregistrați pe smartcardul său. Dacă modelele corespund cu datele înregistrate, călătorul va putea
trece prin postul vamal. Această procedură, împreună cu controlul de securitate, durează între 10
și 15 secunde. În felul acesta se fluidizează și traficul.
Metoda urma să aibă și alte întrebuințări, de exemplu, la cartelele electronice de acces al
personalului în zonele de securitate ale aeroportului. În mai multe provincii se fac experiențe cu
scanarea irisului, recunoașterea facială și amprentele numerice.
Este, deci, de presupus că, într-un viitor foarte apropiat, scanarea irisului va deveni o
metodă eficientă de identificare a infractorilor de diverse feluri și, de ce nu, o probă indubitabilă
de sancționare a lor în justiție.

Metode de identificare a cadavrelor necunoscute

9
A. Metoda supraproiecției

Metoda constă în suprapunerea imaginii craniului necunoscut peste imaginea fotografică


a persoanei dispărute, despre care se presupune că i-a aparținut craniul. Pentru examinarea
comparativă este necesară fotografierea craniului, într-o poziție identică celei a capului din
fotografia de referință.
Imaginile obținute sunt proiectate pe un ecran, în vederea stabilirii coincidenței sau
necoincidentei elementelor anatomice și antropometrice, apreciate ca puncte de reper, rezultatul
fiind fixat prin fotografiere.
În ultima perioadă, prin introducerea tehnicii video s-a reușit combinarea fotografiei
persoanei dispărute cu imaginea craniului. De asemenea, prin folosirea televiziunii cu circuit
închis este posibilă poziționarea optimă a craniului și furnizarea unor elemente de comparație pe
baza cărora se poate trece la aplicarea supraproiectiei.

B. Reconstituirea fizionomiei după craniu

Această metodă constă în reconstituirea fizionomiei pornind de la scheletul feței


expertizate.
M.M. Gherasimov rămâne unul din autorii de referință care a pus bazele acestei metode.
În România, merite deosebite îi revin savantului Catemir Riscutia. Realizarea metodei presupune
colaborarea dintre antropolog (care aduce datele antropologice necesare referitoare la vârstă, sex,
talie, rasă, dată morții) și sculptor (care transpune aceste date pe schelet). În prezent, tehnica este
mult perfecționată prin utilizarea computerelor. Metoda reconstrucției faciale permite
identificarea unei persoane prin aplicarea pe craniu a detaliilor de pe fotografiile unei (unor)
persoane dispărute.
Obiectivitatea metodei reconstituirii fizionomiei după craniu este dată de comparațiile ce
se efectuează între fotografia persoanei dispărute și cea obținută după reconstituire.

C. Identificarea persoanelor după oase

Expertiza oaselor este specifică unui domeniu denumit în literatură medico-


legală osteoantropometrie.
Expertiza osteologică permite specialistului antropolog să obțină date cu privire la
vârstă, sex, talie și eventuale boli, completând-o cu o examinare biocriminalistică.
Analizarea oaselor permite determinarea originii umane, determinarea rasei, stabilirea
sexului, taliei și vârstei, stabilirea caracterelor osoase individuale, diagnosticarea leziunilor
traumatice și post-traumatice, timpul scurs de la deces sau de la înhumare, aprecierea vechimii
oaselor etc.

D. Identificarea după sistemul dentar și lucrările stomatologice


10
Particularitățile sistemului dentar, datorită elementelor specifice de individualizare pe
care le prezintă în mod natural, și a intervențiilor medicale, constituie o modalitate valoroasă de
identificare. Practica demonstrează că, în situații deosebite (catastrofe, incendii, explozii,
accidente, distrugerea corpului victimei prin diverse modalități), printre foarte puținele elemente
care mai pot oferi date cu privire la persoane, mergându-se până la identificare, sunt cele ale
sistemului dentar.13
Construcția dinților omului este extrem de variată. Această varietate se mărește prin
carierea dinților, precum și prin tratamentul aplicat, respectiv pilirea, sfredelirea, plombarea etc.
Așezarea dinților este diferită: prin mărimea intervalelor între dinți, prin unghiul de
așezare pe linia frontală a gingiilor etc.

E. Identificarea prin expertiza fotografiei de portret

Metoda portretului vorbit poate fi utilizată pentru identificarea unei persoane pe baza
trăsăturilor exterioare redate în fotografii. Expertiza fotografiei de portret parcurge următoarele
etape:
- Examinarea separată;
- Examinarea comparativă;
- Formularea concluziei.
Procedeul comparării prin confruntare constă în așezarea celor două imagini realizate la
aceeași scară și, dacă este posibil, din același plan. Elementele caracteristice fie asemănătoare, fie
diferite, se notează separat, se descriu și se marchează pe fotografie.
Pentru aplicarea procedeului proiecției punctelor comune este necesar ca una din
fotografii să aibă dimensiuni mai mici.
Ca atare, această metodă constă în compararea unei fotografii cât mai recente, a
persoanei dispărute, cu fotografia semnalmentelor cadavrului.
Compararea se poate face prin confruntare, juxtapunere, folosirea caroiajului, măsurarea
valorilor unghiulare etc.

Identificarea persoanelor după voce și vorbire

Individualitatea vocii și vorbirii determinate de diverse particularități anatomice și


fiziologice permite identificarea netă a unei persoane de alta pe baza unor caracteristici de natură
diferită.
Pentru a putea iniția un astfel de proces de identificare este necesară descoperirea de
urme specifice respective cele denumite urme sonore ale vocii și vorbirii a căror existență este
determinată de răspândirea pe scara largă a mijloacelor electronice de înregistrare fonică.
Particularitățile care determină individualitatea vocii fiecărei persoane sunt următoarele:
- particularitățile de construcție ale aparatului fonorespirator ale fiecăruia dintre
componentele sale servesc la diferențierea netă a unei persoane de alta;

13 Gh. Alecu, Criminalistică, Ed. Ex Ponto, 2009, pg. 139


11
- particularitățile funcției fonatorii determinate de fiziologia specific a actului respirator și de
modul de comportare a coardelor vocale. Aceste particularități se reflectă în cele 3
caracteristici principale ale vocii: timbru, frecvență, intensitate, unde primele 2 sunt foarte
importante pentru identificarea persoanei deoarece scapă controlului conștient al acesteia;
- particularități determinate de modificări ale aparatului fonorespirator apărute ca urmare a
unor maladii.
In vederea determinării și aprecierii științifice a caracteristicilor vocii și vorbirii sunt
necesare mijloace tehnice speciale de evaluare, de tipul sonografelor. Aceste aparate vizualizează
caracteristicile vocii prin transcrierea lor grafică sub forma vocogramelor.
Expertiza criminalistică a vocii și vorbirii nu se rezumă numai la identificarea persoanei,
ea încearcă să rezolve și probleme cum ar fi:
- stabilirea autenticității fonogramei în litigiu;
- identificarea persoanei vorbitorului;
- stabilirea eventualei deghizări a vocii și vorbirii.

Inregistrarea penală

Este o evidență sistematică a unor categorii de persoane, animale și obiecte pentru


eventuala lor identificare ulterioară. Astfel, se înregistreaăa pe fișe persoanele supuse urmăririi
penale și infractorii deja condamnați, persoanele dispărute, cadavrele neidentificate, animalele și
obiectele pierdute etc.
Inregistrarea alfabetică cuprinde numele, prenumele, numele anterior, porecla, data și
locul nașterii, naționalitatea, domiciliul stabil și temporar, starea civilă, cu sau fară copii,
profesiunea, locul de muncă, semnalmente, antecedente penale, fapta pentru care este învinuit sau
condamnat.
Pentru cadavre se trec locul și împrejurările descoperirii cadavrului, sexul, vârsta
aproximativă, cauza morții, descrierea îmbrăcamintei și a obiectelor găsite asupra sa, leziunile,
tatuaje, cicatrice, numărul dosarului, numele organului care a efectuat urmărirea.
Fișa înregistrării alfabetice trebuie să cuprindă formula dactiloscopică și fotografia de
identificare.

BIBLIOGRAFIE

12
A. Ciopragă, I. Iacobuță, Criminalistică, Ed. Junimea, 2001, pg. 223
Gh. Alecu, Criminalistică, ediţia a II-a, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2009.
Em. Stancu, Tratat de criminalistică, editia a 8-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015.
G. Naghi, Criminalistică. Fundamente, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2014.
N. Gamenţ, Gh. Popa, Criminalistică. Curs universitar, Ed. Pro universitaria, Bucuresti, 2014.
V. Berchesan, Valorificarea științifică a urmelor infracțiunii. Curs de tehnică criminalistică, Vol.
III, Ed. Little Star, București, 2003

13