FAMILIA CREŞTINĂ ÎN VIZIUNEA SFÂNTULUI IOAN GURĂ DE AUR.

De fiecare dată când vorbeşte despre starea primordială a creaţiei şi a omului, Sfântul Ioan
Gură de Aur vorbeşte despre feciorie, ca izvorând din aceasta. El arată că de la început şi dintru
început a fost fecioria.

Arătând că virtutea fecioriei este mare şi plină de osteneală, o cale urmată de puţini,
vorbeşte apoi despre familie, ca de realitatea fundamentală a vieţii sociale a neamului omenesc.

Noutatea şi actualitatea viziunii sale constă în aspectul duhovnicesc, interior, pe care îl dă acesteia.

În omiliile sale, Sfântul Ioan, nu rămâne la sensul familiei din Vechiul Testament, legal şi
formalist, ca remediu al păcatului, ci reliefează sensul ei profund creştin şi valoarea ei de Sfântă
Taină a Bisericii. El nu neglijează acest aspect al căsătoriei şi familiei, dar importanţa deosebită a
scrierilor sale o reprezintă dimensiunea pozitivă, optimistă, specific creştină, pe care o deschide
asupra acestei realităţi sociale.

Valoarea concepţiei hrisostomice, în privinţa căsătoriei şi a familiei, constă în valorificarea

şi dezvoltarea elementelor gândirii pauline, referitoare la originea şi scopul familiei, la raporturile
dintre soţi, dintre aceştia şi copii1.

Familia despre care vorbeşte el şi pe care o elogiază, este familia creştină, întemeiată prin
căsătorie duhovnicească.

Ceea ce în Vechiul Testament reprezenta o oprelişte şi o lege cu caracter mai mult negativ
este prezentată de Sfântul Ioan ca ceva indispensabil pentru mântuire.

Prin prezenţa şi lucrarea Sa în Cana Galileii, Mântuitorul binecuvântează şi ridică legătura dintre
bărbat şi femeie la valoarea de Sfâtă Taină a dragostei şi a comuniunii.

Ca şi crearea omului, cununia şi familia sânt considerate „taine mari”, prin prototipul lor –
relaţia dintre Hristos şi Biserică, relaţie ce trebuie să se oglindească în viaţa de familie2. Astfel,
familia devine un mediu al progresului spiritual şi al desăvârşirii creştine. Prin experienţele pe care

1
Pr. asist. Ioan Cristinel Teşu, Sensul familiei, în concepţia Sf. Ioan Gură de Aur, în vol. Teologie şi Viaţă, Seria nouă,
Anul IV (LXX), nr. 5-7, 1994, p. 47.
2
Idem, p. 49.
le oferă ea devine locul unui permanent urcuş duhovnicesc. Ea este o „mică Biserică”, ceea ce
întreaga comunitate trăieşte în Biserică, omul poate trăi în cadrul restrâns al familiei. Ea nu este
doar un mediu de înlăturare a păcatelor ci este o ambianţă în care se practică virtutuţile şi faptele
bune, unde patimile şi egoismul se sting fiind înlocuite de iubirea adevărată.

Sfântul Ioan Gură de Aur arată că atât căsătoria cât şi creşterea de copii nu sunt piedici în
calea virtuţii, căci, dacă ar fi fost aşa, Creatorul n-ar fi adus pe lume căsătoria3. Ele, „nu numai că
nu ne împiedică cu nimic în trăirea filozofiei cele după Dumnezeu, dacă voim să fim cu mintea
trează, dar aduce în viaţa noastră şi multă uşurare. Căsătoria potoleşte furiile firii noastre, nu lasă
ca oceanul să se frământe, ci ne ajută să aducem totdeauna corabia în port. Pentru aceasta a dăruit
Dumnezeu neamului omenesc căsătoria”4.

Căsătoria vine de la Dumnezeu - mai întâi în instituirea sa primară apoi în înălţarea ei prin
Iisus Hristos la demnitatea de Taină. Dumnezeu alegând pentru creaturile sale drumul potrivit
pentru fiecare în parte, în două stări: una mai sublimă, fecioria; cealaltă mai accesibilă mulţimii,
căsătoria. Celor mai tari el le deschide imensitatea şi porunceşte dezvoltarea spre stările îngereşti
ale cumpătării. Pentru păsăricile mai slabe El construieşte cuibul căsătoriei unde ele îşi vor griji
slăbiciunea lor.
Însă acest cuib el îl face încă sublim! El îl înconjoară cu legislaţia care-i înnobilează şi-l apără:
„Dumnezeu este legiuitorul aşezării ei”. El o ridică până la demnitatea de Taină. Şi ca ultimă şi
nespusă măreţie, El o face imaginea cuprinzătoare a unirii Cuvântului său cu natura omenească5.

Dintre problemele pe care le ridică familia creştină, Sfântul Ioan insistă asupra condiţiilor
necesare încheierii şi întemeierii căsătoriei.

El recomandă ca aceasta să se realizeze atunci când omul a ajuns la maturitatea calităţilor

sale fizice şi spirituale, dar să fie, totuşi, timpuriu, pentru ca nu cumva tinerii, care alunecă mai
uşor decât cei întăriţi în ani şi virtute, să aibă prilejul de a-şi căuta împlinirea poftelor trupeşti în
afara căsătoriei. Căsătoria de timpuriu, pe cât posibil înainte de ieşirea tinerilor în lume la diferite

3
Sfântul Ioan Gură de Aur , Omilii la Facere (1), Omilia XXI-a, IV, p. 251.
4
Ibidem, p. 251.
5
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentarii la Epistola I către Corinteni, traducere din limba elină , după ediţia de Oxonia,
1847, de Archim. Theodosie ATHANASIU, egumenul Mânăstirii Precista Mare din Roman, în volumul Comentariile
sau explicarea Epistolei I către Corinteni a celui întru sfinţi Părintelui nostru Ioan Chrisistomul, Arhiepiscopul
Constantinopolei, Atelierele grafice Socec & Co., Bucureşti, 1908, republicată cu titlul Comentariile sau explicarea
Epistolei către Corinteni a celui între sfinţi părintelui nostru Ioan Hrisostom Arhiepiscopul Constantinopulului, ediţie
revizuită de Constantin FĂGEŢEAN, Editura Sophia, Bucureşti, 2005, p. 231.
slujiri sau îndatoriri publice: funcţii, serviciul militar, are ca scop, deci, păstrarea castităţii trupeşti
şi sufleteşti6.

Prima condiţie, pe care consideră Sfântul Ioan Gură de Aur că trebuie să o îndeplinească
tinerii care îşi caută viitorii soţi, este credinţa personală şi invocarea ajutorului de sus, prin
rugăciune curată. La întemeierea unei căsătorii, tinerii să ceară mai înainte de toate, ajutorul lui
Dumnezeu, pentru a-şi găsi omul necesar împlinirii scopurilor căsătoriei: naşterea de copii şi
mântuirea7.

Tăria credinţei este condiţia fundamentală pentru întemeierea şi trăinicia căsniciei, căci
numai acolo unde este credinţă, este şi binecuvântarea lui Dumnezeu şi unde este Dumnezeu, nimic
nu lipseşte. Credinţa este garanţia unei educaţii virtuoase, în spiritul valorilor morale creştine şi al
ajutorului divin, premiza tuturor celorlalte daruri şi binefaceri. „De vrei să-ţi iei soţie-spune el-mai

6
În căsnicie trebuie să intrăm nu numai feciorelnici cu trupul (ne referim la aparatul genital), ci feciorelnici şi cu
toate simţurile şi chiar cu sunetul. Sfântul nu pune accent aici pe faptul că trebuie să ne căsătorim la vârstă fragedă,
ci că trebuie să fim feciorelnici cu trupul şi cu sufletul când o facem. La vârsta fragedă se referă pentru că ştie că e
greu să lupţi să te păstrezi curat pe măsură ce înaintezi în vârstă, fiind asaltat permanent de ispitele din jur. Dar omul
trebuie să fie şi responsabil când se căsătoreşte, în acea vreme, în general, într-o casă vieţuiau mai multe generaţii
şi tot greul casei nu cădea pe proaspeţii căsătoriţi. Tinerii erau asistaţi permanent de cei bătrâni şi învăţau şi multe
pe parcurs. Dar azi, când prea puţine sunt cazurile de convieţuire a generaţiilor, tinerii trebuie să fie şi responsabili.
Această responsabilitate se dobândeşte şi prin lupta, adesea sângeroasă, cu poftele din jur şi cu egoismul din noi.

Deci lucrul esenţial nu este vârsta, care variază de la caz la caz, ci să intrăm curaţi şi cu duh de jertfa în jug, alături
de celălalt. Cel care intră curat în căsnicie a demonstrat că a rămas până la căsnicie credincios poruncilor lui
Dumnezeu. Unul ca acesta, care şi-a probat cu lupte aspre şi sincere credincioşia faţă de Dumnezeu, sigur îl va iubi
cu adevărat pe partener şi nu-1 va lăsa în nici o situaţie. Dar cel care a intrat vătămat arată că n-a fost credincios faţă
de Dumnezeu. Şi nefiind astfel, e puţin probabil că va fi cu totul credincios în adâncul lui celuilalt. De aceea spune
sfântul că cei feciorelnici se vor iubi mai mult, pentru că ei au experienţa dragostei dumnezeieşti şi cu acea dragoste
îl iubesc şi pe celălalt. Dacă nu intră astfel, mare parte din relaţia lor e bazată pe patimi şi egoism. Dar să zicem că
doi tineri se iubesc şi, deşi au făcut păcate din neştiinţă sau neatenţie, adică nu mai sunt feciorelnici, vor să se
căsătorească. Oare nu mai au nici o şansă?

Este şansă şi încă una mare de tot. Dacă ei îşi schimbă viaţa, dacă fac pocăinţă cu sinceritate, vor putea să intre
curaţi în căsnicie. De aceea înainte de căsătorie Biserica a spus că mirii trebuie să se spovedească. Dar spovedanie
făcută nu aşa în grabă, pe motiv că aşa e regula şi că altfel nu ne putem căsători. Dacă cei doi cu adevărat voiesc să
se căsătorească în Hristos trebuie să dobândească conştiinţa că trebuie să fie curaţi. Unii ca aceştia se vor spovedi
cu sinceritate, se vor pocăi adânc şi dacă duhovnicul le va spune că mai trebuie să aştepte până se vor tămădui
fiecare de neputinţele proprii, ei vor aştepta cu bucurie şi se vor lupta sincer să repare ce au stricat până atunci.
Sinceritatea lor se va arăta în faptul că acceptă, unul de dragul celuilalt, să rabde ostenelile pocăinţei. Iar după ce se
vor tămădui, vor intra curaţi în jugul căsniciei. Oare n-a răbdat lacov 14 ani pentru Rahila, şi a lucrat din greu în arşiţă
şi în vânt, în frig şi foame. Pentru că o iubea, toate i se păreau un nimic. Deci, dacă e dragoste între tineri, vor purta
povara pocăinţei, fiecare de dragul lui Dumnezeu şi a celuilalt.(Comentariul aparţine Părintelui Marcel Hancheş în
volumul Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale şi omilii despre viaţa de familie, Editura „Oastea Domnului”,
Sibiu, 2004, p. 87.)

7
Sf.Ioan Hrisostom, Cum trebuie să fie soţia, 4,5, Migne. P. G., col.239, apud, Magistrand Pr. Marin Branişte
Concepţia sfăntului Ioan Gură de Aur despre familie, în ,,Studii Teologice” 1957, nr. 8-10, p.132.
înainte de orice, vezi de este iubitoare de Dumnezeu, dacă-şi atrage bunăvoinţa de sus. Dacă sunt
acestea, vin şi celelalte; iar lipsind acestea, oricâte averi ar avea, nimic nu foloseşte”8Trebuie
verificată educaţia primită, conformitatea ei cu valorile creştine, care constituie argumentul moral
pentru întemeierea unei adevărate căsnicii. Tinerii nu trebuie să caute avere şi trebuie să urască
mezalianţele, care nu sunt altceva decât „izvor de umilinţe”, „târg ruşinos”9, ce aduc „multe şi
mari necazuri”10. În opoziţie cu averea, adevărata bogăţie ce trebuie căutată este curăţia
sufletească, caracterul, distincţia sufletească şi înţelepciunea; cumpătarea şi sobrietatea. Viitoarea
soţie trebuie să exceleze ca un model de virtute creştină, să fie decentă, nici iubitoare de lux, ci cu
grijă de suflet. Aşadar, criteriile pe care le subliniază Sfântul Ioan Hrisostom, nu sunt cele fizice
sau materiale, ci sunt cele morale, sufleteşti, frumuseţea sufletului şi purtările alese. Ceea ce
trebuie căutat sunt semnele distinctive ale frumuseţii adevărate: dragostea, modestia şi blândeţea
caracterului.

8
Ibidem, p.134
9
Ibidem, p.132.
10
Ibidem, p,132.