COLEGIUL ECONOMIC”DIMITRIE CANTEMIR”

SUCEAVA

Proiect pentru susținerea examenului de certificare a calificării profesionale

Nivel 4

Calificarea:TEHNICIAN ÎN GASTRONOMIE

Profesor coordonator: Candidat:

Şîc Ana Loghin Casiana-Georgiana

Clasa a XII-a K

-Suceava 2019 -

1
 TEMA
TRADIŢIE ŞI MODERNISM ÎN
BUCĂTĂRIA ROMÂNEASCĂ

2
 Cuprins

Argument...............................................................................................................3

CAPITOLUL 1. Bucătăria românească între tradiţie şi modernism

1.1 Importanţa produselor tradiţionale.................................................8

1.2 Influenţe gastronomice – tendinţe de modernizare........................14

1.3 Bucătăria românească actuală.......................................................20

1.4 Promovarea turismului românesc prin preparatele tradiţionale...22

CAPITOLUL 2. Studiu de caz – Analiză comparativă între bucătăria

românească şi cea modernă –...........................................................................23

Bibliografie...........................................................................................34

Anexe....................................................................................................35

3
 Argument
.

Bucătăria românească este denumirea pe care o poartă rezultatul sintetizării, în

timp, a gusturilor şi obiceiurilor gastronomice specifice poporului român. Ea este diversă,
cuprinde nenumărate obiceiuri şi tradiţii culinare, mâncăruri specifice, împreună cu obiceiuri
provenite prin intersectarea culturii gastronomice cu tradiţii ale altor popoare, cu care
poporul român a intrat în contact dealungul istoriei. Bucătăria românească cuprinde atât
bucate de zi cu zi cât şi preparate speciale de sărbătoare. Poporul român fiind creştin încă de
la începuturile formării sale. Bucătăria românească cuprinde numeroase bucate de praznic
rânduite în funcţie de anotimpul şi sărbătoarea pomenită. Bucatele româneşti sunt alcătuite
atât din legume, cereale, uleiuri vegetale, lapte, produse lactate cât şi din carne şi subproduse
din carne
Bucătăria tradiţională românească este, de regulă, unul dintre primele argumente
atunci când se vorbeşte despre potenţialul turistic autohton. La fel ca şi în cazul celorlalte
atuuri naţionale, frumuseţile naturale sau ospitalitatea, se face însă destul de puţin pentru
valorificarea acestei adevărate bogăţii naturale. Pentru că gusturile şi aromele bucătăriei
mioritice pot spune de o mie de ori mai multe cuvinte decât toate poveştile, mai mult sau mai
puţin inventate, despre istoria acestor locuri.
În vederea pregătirii lucrării de specialitate, am ales să tratez această temă
deoarece consider că este o însumare a tuturor elementelor ce constituie această identitate.
De asemenea, abordând această temă, susţin importanţa bucătăriei româneşti în
ansamblul ei în promovarea unei imagini faborabile a turismului românesc.
Lucrarea este structurată pe două capitole, cu un total de patru subcapitole,
bibliografie şi anexele corespunzătoare și respectă următoarele unități de competență și
competențe specifice:
UC 17 – Organizarea producţiei culinare

C13- Realizează preparate tradiţionale

C14- Realizează preparate noi- moderne

UC10 – Marketingul afacerii,

C2 – Determină nevoile clienţilor

C3 – Analizează oportunităţile de marketing

4
UC4 – Utilizarea calculatorului şi prelucrarea informaţiei,
C1 – Utilizează informaţii de pe internet,
C2 – Organizează şi prelucrează informaţia,
C4 – Utilizează aplicaţii software în managementul informatizat al proiectelor
UC5 – Comunicare,
C1 – Susţine prezentări pe teme profesionale,
C3 – Elaborează documente pe teme profesionale
UC9 – Mediul concurenţial al afacerii,
C1 – Analizează concurenţa pe piaţă,
C2 – Analizează modalităţile de a fi competitiv în mediul de afaceri,
C3 – Adaptează strategiile în funcţie de informaţiile deţinute în urma analizei mediului
concurenţial
UC13-Alcătuirea meniurilor şi servirea de preparate şi băuturi

C1.Participă la întocmirea meniurilor

C6.Serveşte preparate şi băuturi tradiţionale româneşti

UC11-Servirea preparatelor

C1.Utilizează sistemele de servire specifice activităţii

5
 CAPITOLUL 1

Bucătăria românească între tradiţie şi modernism

Istoria bucătăriei româneşti

Bucătăria românească este denumirea pe care o poartă rezultatul sintetizării, în
timp, a gusturilor şi obiceiurilor gastronomice specifice poporului român. Ea este diversă,
cuprinde nenumărate obiceiuri şi tradiţii culinare, mâncăruri specifice, împreună cu obiceiuri
provenite prin intersectarea culturii gastronomice cu tradiţii ale altor popoare, cu care
poporul român a intrat în contact dealungul istoriei. Bucătăria românească cuprinde atât
bucate de zi cu zi cât şi preparate speciale de sărbătoare, poporul român fiind creştin încă de
la începuturile formării sale. Bucătăria românească cuprinde numeroase bucate de praznic
rânduite în funcţie de anotimpul şi sărbătoarea pomenită. Bucatele româneşti sunt alcătuite
atât din legume, cereale, uleiuri vegetale, lapte, produse lactate cât şi din carne şi subproduse
din carne. Un loc aparte în bucătăria românească îl au dulciurile, plăcintele, dulceţurile.
Ocupaţiile de bază ale locuitorilor României au fost încă din cele mai vechi timpuri
agricultura, creşterea animalelor şi vânătoarea. Relieful României fiind bogat reprezentat atât
de zone de luncă, câmpie, de zone deluroase şi intracolinare precum şi de numeroase înălţimi
montane, dezvoltarea culturilor agricole şi pomicultura au oferit posibilitatea dezvoltării unei
bogate tradiţii culinare, bazate pe prelucrarea cerealelor, legumelor şi fructelor. Bogăţia
fâneţelor răspândite pe coamele dealurilor şi poalele munţilor a oferit posibilităţi mari de
creştere a animalelor. Astfel bucătăria românească se bucură de o gamă variată de produse de
carne, lapte, şi produse din lapte, specifice prin gustul, aromele folosite precum şi prin
tehnicile de elaborare. Bogăţia vânatului răspândit în pădurile româneşti a adus după sine
ştiinţa preparării vânatului în diverse mâncăruri şi preparate.

 Cum mâncau strămoşii noştri

Vestigiile arheologice scoase la lumină în ultimii 50 de ani dovedesc cu prisosinţă că la
sfârşitul seolului II d.Hr. cultura geto-getică era pe deplin format ca o cultură tip Latene.
Pe lângă celelalte îndeletniciri (cultivarea cerealelor, creşterea vitelor, pescuitul, vânatul,
ţesutul), prelucrarea uneltelor din fier şi folosirea roţii olarului au dezvoltat şi îmbunătăţit
masa strămoşilor noştri, introducând un anume nivel de prelucrare şi conservare. Cu toate
acestea, ambasadorul Tiberius Flavius, trimis la Decebal în anul 106 d.Hr. este invitat la o
masă destul de frugal: carne de viţel friptă pe jăratec, porumbei sălbatici rumeniţi, carne la

6
ţepuşă(probabil vânat), miere de albine, vinuri aromate, tari şi tămâioase, pere zemoase,
păstrate în fân, struguri cu bobul alb, roz şi negru mere roşii şi aurii. Şi din această
perpectivă, a obiceiurilor alimentare, romanii ne considerau barbari.
Deşi foloseau deja legumele(varza,spanacul,muştarul) dacii nu cunoşteau ca preparate
decât fiertura de mei, crupele fierte de hrişcă şi celebrul “grâu fiert”, care se mânca la mesele
îmbelşugate de la înmormântări(parastasul de azi) şi care a devenit renumita colivă.
În peşteri şi colibe de pamânt, strămoşii noştri conservau produsele prin afumare şi
prin sărare(inclusive saramură). Dacii creşteau animale şi beau lapte(de oaie,de vacă), dar nu
excelau în prepararea brânzeturilor, nu cunoşteau thnica separării untului şi a smântânii.
Încă din această perioadă, a început polarizarea bucătăriei româneşti: cea a ţăranilor,
simplă, frugală, cea a stăpânilor – diversă, bogată, uneori sofisticată. Din nefericire, această
dihotomie s-a păstrat până astăzi şi e vizibilă în diferenţele dintre masa zilnică a ţăranului
rimân şi cea a orăşeanului bogat.

 Occidentalizarea blidului
Influenţa occidentală (1821 – 1918)
E vremea deschiderilor. O întreagă generaţtie paşoptistă, de copii de boieri care-şi
făceau studiile la Viena, Paris sau Berlin, se întoarce acasă cu dorinţa arzătoare de a înscrie
Principatele Române pe orbita Europei. Nimic nou sub soare.
Tot acum, ca semn al acestei voinţe patriotice, atât de recuperare a trecutului naţional, cât
şi de deschidere spre modernitate, adică spre Vest, încep să apară şi primele cărţi de bucate în
limba română. Celebru şi absolut grăitor este cazul culegerii intitulate „200 reţete cercate de
bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti”, apărută în 1841, şi care-i avea ca autori pe M.
Kogălniceanu şi C. Negruzzi, două personalităţi, iată, întemeietoare şi în ceea ce priveşte
istoria modernă a bucătăriei româneşti.
Semne ale dorinţei de a se implica decisiv şi în acest domeniu pot fi regăsite, deja, în
alte scrieri ale celor doi autori moldoveni. În nuvela „Alexandru Lăpuşneanu”, de pildă,
Negruzzi formula un verdict foarte aspru: „bucătăria românească tradiţională e rudimentară”,
spunea el. La rândul său, M. Kogălniceanu, pe jumătate ironic, pe jumătate serios, pătruns de
importanţa misiunii sale istorice, anunţa în „Iluzii pierdute” „revoluţia straşnică în
Moldova”, care dorea să fie amintita culegere de reţete şi care urma să le aducă celor doi
autori „cea mai mare reputaţie”, aceea de „introducători ai artei culinare în Moldova”. Ne-am
putea mira, astăzi, atât de acest diagnostic sever, cât şi de importanţa pe care o avea, în ochii
acestor doi oameni de cultură români, domeniul gastronomiei.

7
 Culegerea de reţete a lui Kogălniceanu şi a lui Negruzzi este simptomul unui moment
de răscruce şi al unui conflict de generaţii care s-a manifestat şi şi-a arătat, până astăzi,
roadele, atât în istoria „mare” a României, cât şi în istoria gastronomiei româneşti. Căci dacă,
aflat la Paris, Kogălniceanu îi cerea surorii sale rămase acasă reţete de dulceţuri şi se
plângea, apoi, de sărăcia mâncărurilor din „tractirurile” nemţeşti, întorcându-se acasă, el vrea
să ajute bucătăria naţională să facă un salt, căci, considera el, în România se mânca
neăngrijit, la înntâmplare, nu existau „mâncăruri alese”. „Snobismul” celor doi tineri
occidentalizaţi era în sensul vremurilor. Din culegerea lor de reţete lipseşte, de pildă,
evocarea borşurilor şi a ciorbelor, semn că acestea existau, se practicau, abundând în schimb
reţetele pretenţioase şi chiar simandicoase: sub pana celor doi autori, bucătăria românească
devine pretenţie de artă, care include, într-o primă privire de sinteză, atât felurile de mâncare
ale Evului Mediu autohton (mai cu seamă cele practicate la curţile domneşti şi boiereşti),
recuperându-le alături de „invazia” gastronomică în special franceză, într-o dulce, picantă,
delicioasă „devălmăşie” a gusturilor.
I. L. Caragiale, care a activat şi ca pasionat restaurator „popular”, era si el nu doar
gurmand, ci şi gurmet, dat fijnd că prefera „savoarea concentrată”, considerând ca unul
dintre principiile de bază ale bucătăriei româneşti felurile multe şi uşoare

 Bucătăria tuturor provinciilor româneşti (1918-1950)

România Mare de dupa 1918 a permis tuturor reţetelor româneşti, din toate
provinciile, să se constituie într-un fond unitar. După Marea Unire de la 1918, istoria
bucătăriei româneşti păşeşte în epoca ei cu adevărat modernă.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării apare o
adevărată reţea de restaurante, atât de lux, cât şi populare, în marmitele din bucătăriile cărora
„oficiau” atât bucătari anume aduşi din Occident, în special francezi, dar şi din ţările
germanice, cât şi autohtoni, formându-se treptat sub influe nţa celor dintâi.
Puzderia de „locante” care apar în România după Războiul de Independenţă de la
1877 şi până la primul război mondial nu fac decât să amplifice elaborarea intensivă a unei
adevărate bucătării româneşti unitare, în care tradiţiile culte autohtone (voievodale,
domneşti, boiereşti, urbane) se alătură influenţelor orientale şi, mai nou, occidentale. Reunite
în acelaşi stat, regiunile ţării, cu specificul lor gastronomic, alcătuiesc acum o autentică
bucătărie naţională.
Un fenomen important al urbanizării bucătăriei româneşti îl constituie intervenţia
„livrească” a reprezentanţilor elitelor culturale şi politico-financiare autohtone, care încep să

8
preţuiască nu doar felurile de import, ci şi pe cele neaoşe sau rurale, precum sarmalele,
grătarele de tot felul şi ciorbele de „dres”. Societatea românească, aflată în pragul Marii
Uniri, se reuneşte şi se omogenizează: plăcerea, păstrată până azi, a chefurilor cu lăutari în
localuri de mahala. Aşa se face că reţete româneşti dintre cele mai vechi sunt reactivate şi
cultivate cu asiduitate. Inclusiv bucătăria săracă, frugală, a săteanului român se alătură acum
mancărurilor de lux.
„Pariziene prin fursecurile şi prin limba vorbită aici, vieneze prin ale lor indianer
krapfen (gogoşi indiene) şi prin ştrudelul lor cu mere, ruseşti prin plăcintele calde cu
carne tocată, cu care îţi încarci stomacul de dimineaţă, greceşti prin dulceţurile lor,
turceşti prin baclavalele şi şerbeturile lor, cofetăriile din Bucureşti oferă o recreaţie de
dulciuri,o haltă dulce”, scria Paul Morand în anii ´30 ai secolului al XX-lea, lăsându-se
furat de adevăratul rai gastronomic bucureştean, din care nici o influenţă nu era exclusă,
fiind, dimpotrivă, exploatată pentru a îmbogăţi „palatul” savorilor naţionale.
Un rol eminent în stabilirea faimei de „Mic Paris” a Capitalei noastre l.a avut Casa
Capşa, stabiliment total (cofetărie, restaurant, hotel), înfiinţată de Grigore Capşa.
Sutele de reţete introduse în România de Capşa nu erau niciodată imitaţii servile, ci,
de fiecare dată, ele dovedeau intervenţia unei creativităţi gastronomice debordante.
La Capşa, Bizanţul şi Rusia se întâlneau, delicios, cu brânzeturile de Ementhal sau de
Olanda şi cu vinurile franţuzeşti, într-un adevărat moment de triumf al bucătăriei naţionale.
Grigore Capşa efectua în mod regulat aşa-numitele „taxiduri”, călătorii de aprovizionare, atât
în materii, cât şi în idei, prin marile oraşe ale Europei: Paris, Viena, Londra, Leipzig
(Lipsca), Sankt Petersburg, Pesta. S-a păstrat în memoria românilor prăjitura Joffre, creată
printr-o modificare a unei reţete originale şi anume pentru banchetul oferit la Bucureşti în
cinstea mareşalului Joseph Joffre.
Perioada regimului comunist nu a încurajat dezvoltarea bucătăriei naţionale,
marcând, dimpotrivă, un regres al acesteia spre mâncărurile tradiţionale rurale, elementare,
de rezistenţă, care însă, în felul acesta, nu au făcut decât să-şi consolideze prezenţa în
gastronomia românească. Mare parte a populaţiei s-a văzut silită să revină la economia
domestică, de subzistenţă, reactivând moduri străvechi, premoderne, de preparare şi de
conservare a legumelor şi a cărnii.

 Epoca reţetarului comunist (1950 – 1980)

E vremea dictacurii proletariatului, a guvernelor comuniste care se bagă şi în farfuria
românului. Sărăcesc resursele, apar reţetele obligatorii. Grătarul cu cartofi pai devine

9
 mâncarea de lux a orăşeanului proletar. Apar şi separeurile, locuri în care reprezentanţii
clasei muncitoare chefuiesc grobian şi fără gust.

 Farfuria românilor dupa Revoluţie

Renaşterea restauraţei româneşti (1990 – până astăzi)
După 1990, ne aflăm, şi din punct de vedere gastronomic, în plină recuperare: reînnodăm
legături întrerupte si reluăm contacte pierdute, încercând, chiar şi în condiţiile unei tranziţii
anevoioase, să refacem paradisul gastronomic existent înainte de cel de-al doile a război mondial.
Bucătăria românească şi-a reluat cu putere, în aceşti ani, tendinţa seculară de internaţionalizare,
asimilând, mai cu seamă graţie restaurantelor aparţinând lanţurilor hoteliere, cele mai recente
achiziţii în domeniu şi aliindu-se tendinţelor „globalizatoare”. În marile restaurante, produsele
bucătăriei tradiţionale, vechi, rurale, stau alături de mâncărurile cele mai „culte” şi mai cosmopolite.

1.1 Importanţa produselor tradiţionale

Mâncărurile specifice şi tradiţionale româneşti, cunoscute şi apreciate atât în ţară, cât şi în
străinătate, sunt realizate astăzi de marile restaurante, dar şi de gospodăriile ţărăneşti care participă
la turismul rural, ele aduc peste veacuri tradiţia milenară a poporului nostru.
Bucătăria românească în ansamblu, este cunoscută prin mâncăruri cum ar fi: piftia,
ciorba de potroace, ciorba de burtă, saramura de peşte cu mămăligă, sarmalele cu mămăligă,
tocana, ardeii şi roşiile umplute cu came sau orez, cârnaţi proaspeţi şi afumaţi, mititeii,
tochitura, fripturile la grătar şi bine codimentate cu garnituri de legume, puiul la frigare cu mujdei
de usturoi şi mămăliguţă, murăturile asortate din diferite legume şi fructe şi dulciuri ca: plăcinte,
cozonaci, papanaşi, colţunaşi, sarailii, baclavale, clătite, budinci şi altele.
În anii de după 1989, în ţara noastră, s-au întors românii plecaţi din ţară cu ani în urmă.
Mulţi dintre ei, au dus dorul meleagurilor natale, dar mai ales al bucătăriei noastre româneşti,
acum ei preferă să mănânce mâncărurile tradiţionale realizate din legume şi came proaspătă, din
ouă, brânzeturi, caşcaval, peşte şi pregătite "ca la mama acasă".
Bucătăria românească este una diversă şi bogată în gusturi, culori şi arome, puternic
influenţată de istorie şi de tradiţiile străine cu care românii au intrat în contact, precum şi cu
feluri de mâncare specifice.
Bucătăria românească se identifică cu noţiunea de bucate alese, cu mirosuri atât de
îmbietoare, încât chiar şi din fotografiile bucatelor româneşti parcă răzbate aroma lor.
Ceea ce individualizează bucătăria românescă este faptul că preparatele sunt uşor de
realizat, fără să necesite dotări speciale, iar ingredientele sunt la îndemâna oricui.

10
 Bucătăria românească este cunoscută astăzi în lume, atât prin turişti, persoanele şi
personalităţile care ne vizitează ţara, dar şi prin bucătarii români care au participat la diferite
expoziţii şi concursuri internaţionale încă din anii 1900 la Paris, Frankfurt pe Mein, Leipzig,
Praga, Berlin, Bonn, Roma, Moskova, Sofia, Budapesta, Varsovia s.a., obţinând distincţii ca
"marele premiu" şi "medalia de aur" la Frankfurt pe Mein, Leipzig şi Praga.
România oferă deci, multe bogăţii şi frumuseţi naturale, locuitori cordiali şi ospitalieri,
dar şi o bucătărie tradiţională cu mâncăruri gustoase şi rafmate.
Tocăniţele,

Preparate cu diverse feluri de

carne (de obicei pui şi porc) şi cu
legume figurează de asemenea în
meniurile restaurantelor, pe lângă
diferitele feluri de ciorbe.

Ciorba de burtă
Una din cele mai populare
ciorbe, pe placul gurmanzilor şi
nu numai este ciorba de burtă.
Ciorba de burtă este ciorba
pentru care fiecare are o reţetă
proprie, care nu e definitivă,
pentru că reţeta se
perfecţionează, evoluează în
timp. Amatorii de ciorbă de
burtă vă vor spune că este cea
mai savuroasă, mai hrănitoare şi
mai delicioasă din toate
ciorbele. Mai ales că aceasta
merge perfect cu un păhărel de
tărie rece, vara, sau cu ţuică
fiartă în zilele friguroase.

11
  Sărmăluţele sunt un preparat culinar din carne tocată (de porc dar şi de vită,
oaie,pasăre sau chiar peşte în zona Deltei mai ales), amestecată cu orez şi cu alte
ingrediente şi învelită în foi de varză (proaspătă sau acră) sau de viţă, de ştevie etc, în
forma unor rulouri. Se servesc de obicei cu mămăligă şi smântână.Acestea se mai
numesc, în zona Moldovei, găluşte.
Se pot face sarmale şi de post, înlocuind carnea din umplutură cu ciuperci, soia,
legume tocate, păsat de porumb, sau chiar bucăţele de pâine (la alegere sau în diferite
combinaţii după gust).
Varza folosită la prepararea sarmalelor poate fi proaspătă sau acră (murată rapid sau
pentru a fi păstrată peste iarnă). Sarmalele se mai pot prepara cu foi (frunze) de podbal,
ştevie, spanac sau (în unele zone) hrean. La servire, smântâna poate fi înlocuită cu iaurt sau
(mai ales în Ardeal) cu lapte covăsit (iaurt preparat în casă).
Sarmalele cu păsat sunt "de post" dar pot fi şi "de frupt" dacă li se adaugă la
împachetat căte o felie de costiţă sau jambon afumat în mijlocul umpluturii.
Gurmanzii sunt de părere că sarmalele sunt mai gustoase dacă se fierb într-un ceaun
din fontă, la foc domol, dacă la fundul ceaunului şi printre sarmale se pun bucăţi de şorici
afumat sau chiar un ciolan de porc afumat, multe frunze de cimbru şi mărar. În unele sate din
Munţii Apuseni, (unde se mai păstrează denumirile de sarmă şi sarme), ţăranii pun printre
sarmale, bucăţi de călbaj, un fel da caltaboş făcut cu bucăţi de carne amestecate în umplutura
tradiţională şi bine afumat.
Se consideră că dacă se consumă după ce "stau" 2-3 zile, sarmalele vor avea o savoare
deosebită.
La masă, sarmalele de post se servesc cu sos de roşii, ceapă verde sau salată de ceapă uscată.

12
 Pleşcoiul
Rar, foarte rar, chelnerilor li se poate întâmpla să se
ruşineze de numele unei mâncăruri din listă.
Pleşcoiul(din motive evidente, şi totuşi de neînţeles)
este, uneori, unul dintre aceste produse. Însă cu
siguranţă nimeni nu se poate ruşina din pricina calităţii
acestui tip de cârnaţi (căci despre cârnaţi e vorba).
Cârnaţi de Pleşcoi
Deocamdată, este SINGURUL produs agroalimentar tradiţional românesc cu denumirea
de origine recunoscută şi protejată în Uniunea Europeană.
Cârnaţii cu pricina sunt fabricaţi după o reţetă ale cărei detalii sunt un secret păzit foarte
bine, din carne de oaie, vită, ardei iute, usturoi, tras în maţ subţire de oaie.
Adevăraţii cârnaţi de Pleşcoi sunt plaţi, fiindcă după ce au fost traşi în maţul de oaie sunt
storşi cu grijă prin presare, astfel încât aproape toată zeama din ei să se scurgă. Apoi sunt
uscaţi şi afumaţi, astfel încât arată într-un fel mai ciudat, însă aici e tot farmecul lor.
Trebuie să menţionez că intr-un kilogram de Pleşcoi veritabili, bine uscaţi şi mai scumpi,
intră aproape 70 de cârnaţi, faţă de cei 30-35, câţi ar intra într-un kilogram de cârnaţi
semiumezi. În plus, gustul e incomparabil: dacă Pleşcoiul veritabil este iute şi fin şi poate fi
mâncat negătit, prăjit sau fiert, cel neuscat nu poate fi mâncat decât pe grătar sau la tigaie,
însă n-are nici fineţea şi nici iuţeala plăcută pe care ar trebui să le aibă.

 Cozonacul este o prăjitură tradiţională românească şi bulgărească fiind în mod

tradiţional gătită de Paşte şi Crăciun. Reţeta cocii este cam aceeaşi în toată România,
ingredientele principale fiind laptele, zahărul, ouăle şi untul.
Din punct de vedere al formei, cozonacii pot fi drepţi sau rotunzi, simpli sau împletiţi.
Din punct de vedere al umpluturii, deosebim cozonaci simpli sau umpluţi. Umplutura poate
conţine nuci, mac, stafide, rahat turcesc, fructe zaharate, brânză dulce (aşa numita „pască”
pregătită de obicei de Paşte), cacao, marmeladă
sau combinaţii ale acestor ingrediente.

13
 Vinurile româneşti

Viticultura este cunoscută în România încă din timpurile străvechi, ţara fiind
binecuvântată prin poziţia sa geografică în sud-estul Europei, proximitatea Mării Negre,
precum şi prin specificitatea solului local şi a climatului.
Alături de ţări ca Franţa, Italia, Spania sau Germania, România poate fi considerată o
adevărată "patrie a vinului" în Europa. Atât descoperirile arheologice cât şi documentele
istorice plasează începuturile culturii viei, pe teritoriul României de astăzi, acum 4000 de
ani, vinurile produse în această regiune constituind un obiect de comerţ încă din acele
vremuri.

1.2. Influenţe gastronomice – tendinţe de modernizare

Bucătăria contemporană românească începe din ce în ce mai mult să evite preparatele

tradiţionale, astfel încât pe mesele românilor moderni nu se mai întâlnesc de mult, sau se
întâlnesc din ce în ce mai rar şi într-o proporţie foarte mică inconfundabilii cârnaţi de masă
sau sărmăluţele cu smântână decât cu ocazia Sărbătorilor religioase precum Crăciunul sau
Paştele care nu se pot sărbători ca la carte decât cu prezenţa acestora pe mese.
Totodată, extinderea reţetelor de rastaurante „fast-food” nu face decât să sincronizeze
gusturile românilor cu cele ale contemporanilor lor de pe alte meridiane, continuând până în
actualitate tradiţia hrănirii frugale, a omului truditor. Astăzi ne putem bucura, la o singură
masă, de arta culinară a aproape două mii de ani de tradiţii şi influenţe, uneori impuse, alteori
liber alese. Bucătăria românească reprezintă un triumf al istoriei. Prin produsele artei

14
 gastronomice româneşti, strămoşii, de la ţăranul simplu până la boierul avut, ne
vorbesc mai clar, mai înţelept şi mai direct, poate, ca în oricare alt domeniu.
Cea mai mare influenţă asupra preparatelor româneşti a avut-o bucătăria balcanică,
dar şi a altor popoare vecine, cum ar fi cea germană, sârbească, şi maghiară.
Reţetele poartă aceleaşi influenţe ca şi restul culturii româneşti: de la romani vine
plăcinta, cuvânt care a păstrat sensul iniţial al termenului latin placenta, turcii au adus ciorba
de perisoare şi baclavaua, grecii musacaua, de la bulgari există o largă varietate de mâncăruri
cu legume, cum ar fi zacusca, iar şniţelul vine de la austrieci.
Bucătăria românească poate fi definită ca un tot unitar, dar dacă analizăm
structura mâncărurilor din punct de vedere sortimental, al modului de preparare, al
condimentării, al structurii şi asocierii diferitelor materii prime, vom constata că există
particularităţile zonale, regionale. Fiecare provincie istorică are un specific aparte care s-a
menţinut, s-a completat şi s-a îmbogăţit din punct de vedere sortimental şi calitativ.

 Bucătăria maramureşană
Obiceiurile gastronomice ale moroşenilor sunt scoase la iveală la bâlci. Pieţele de
alimente sunt practic invadate de produse din lapte, mai ales lapte de oi şi brânză de vacă,
între luna mai şi sfârşitul lunii septembrie, uneori chiar mai târziu. Brânza moale de casă (cu
zer) sau urda şi brânza proaspătă din oaie sau caşul – toate acestea sunt mâncate în timpul
sezonului călduros. În această perioadă laptele de oi este plin de grăsime datorită păşunatului
pe coastele munţilor. Turma este dusă la păşunat în munţi de Sf. Gheorghe (23 aprilie) şi
adusă înapoi la vale de Sf. Dumitru (26 octombrie). Fabricarea brânzei este o cale de a feri
excesul de lapte din sezonul rece.
Oamenii din Maramureş mănâncă multă ceapă, usturoi, varză şi cartofi, care sunt
cultivaţi în regiune. Bineînţeles, alimentaţia zilnică variază de la un anotimp la altul.
Maramureşul e mândru de plăcinta creaţă din Ţara Chioarului. În localitatea
Mesteacănul, localnicii îşi protejează marca de plăcinte creţe. Ei au musafiri din toată lumea,

15
 care revin pentru gustul "creţelor" de Chioar. Acestea merg foarte bine cu horincă.

Cioban făcând brânză.

 Bucătăria din Moldova se caracterizează prin mâncăruri fine, rafinate şi gustoase.

La prepararea mâncărurilor se foloseşte în special carnea de pasăre şi peştele, dar şi carnea
de porc, vaca, vânatul precum şi legumele, laptele, ouăle şi brânzeturile. Ciorbele se acresc cu
borş, se îmbunătăţesc cu smântână şi ouă. Mâncărurile sunt mai dietetice, se realizează fără
rantajuri prăjite, cu ceapă înăbuşită şi făină dizolvată în apă. Sosurile sunt albe dar şi colorate cu
pastă de bulion şi boia de ardei.
Bucătăria moldovenească nu este foarte aglomerată în condimente, se foloseşte mărarul,
pătrunjelul, cimbrul, ardei iute, (chipăruş) hasmatuchi, usturoi, leuştean, ş.a. Renumitele sarmale
moldoveneşti sunt fine şi delicate, ele
se obţin din carne tocată, sunt sarmale
mici, câte 8-10 sarmale mici înfăşurate
toate într-o foaie de varză.
În Moldova se mănâncă mult
dulciurile de bucătărie realizate din
aluaturi cu diferite umpluturi din
legume, fructe, brânzeturi. Nu putem să
vorbim despre bucătăria din Moldova,
dacă nu amintim de preparate cum ar fi:
alivenci, răcituri de pasăre, piftie de porc,

16
 ciorba de potroace, borşul moldovenesc, saramura de peşte, sarmale, mămăliguţa,
pârjoale moldoveneşti, tochitura moldovenească, cozonac moldovenesc, pască moldovenească,
poale-n brâu, plăcinte cu dovleac, cu brânză, cu mere, cu varză,. etc.

 Bucătăria din Dobrogea este influenţată în primul rând de fauna, de clima, dar şi de
bucătăria orientală. La prepararea mâncărurilor se foloseşte mult peştele, vânatul şi carnea de oaie dar
şi carnea de pasăre, vacă şi porc. Dobrogea este bogată în legume şi fructe, lapte, brânzeturi şi ouă.
Mâncărurile din Dobrogea redau cu prisosinţă bogăţia materiilor prime de care dispune această
zonă.
Mâncărurile din bucătăria dobrogeană sunt uşoare, gustoase, la pregătirea acestora se
foloseşte mult untdelemnul, untul şi margarina. Ciorbele se acresc cu borş, zeamă de varză dar şi
oţet, sunt realizate din legume şi mai ales peşte.
De-a lungul istoriei, şi mai ales după primul război mondial, odată cu dezvoltarea staţiunilor
de pe malul Mării Negre, bucătăria din Dobrogea, suferă influenţa marilor bucătării europene,
mâncărurile sunt fine, delicate, gustoase, se îmbunătăţeşte sortimentul de mâncăruri dar şi
calitatea acestora. Bucătăria dobrogeană de pe litoralul Mării Negre poate rivaliza cu oricare altă
bucătărie cu tradiţie.
Dintre mâncărurile specifice bucătăriei dobrogene amintim: ciorbele pescăreşti, ciorba de
burtă, marinatele din peşte, saramura de crap, peştele la proţap, crapul umplut, cârnaţii de oaie,
mielul la proţap, şaslâcul, chebabul, musacaua, chefirul, garniturile de orez, dar şi baclavalele,
sarailiile, dulciurile cu stafide şi rahat.
Şi dobrogenii se pot lăuda cu o plăcintă cu brânză autentică. Plăcinta dobrogeană este
deja recunoscută ca marcă înregistrată, fiind un brand care i-a cucerit, în diverse ocazii, pe
gurmanzii din nenumărate ţări. A fost "invitată" chiar şi în Parlamentul European, unde
europarlamentarii s-au delectat cu peste 1.000 de plăcinte, pregătite de gospodinele din
Mangalia.

musaca de cartofi cu zacuscă

17
 Bucătăria din Muntenia se poate caracteriza prin diversitate, ingeniozitate, delicateţe.
Ea a suferit de-a lungul vremii influenţa grecească, orientală, fineţea şi rafmamentul bucătăriei
franceze şi până în zilele noastre influenţa italienească. Bucătăria din Muntenia foloseşte un
sortiment variat de legume, carne, produse din came, peşte, lapte, paste făinoase, fructe.
Bucătăria tradiţională din Muntenia se poate caracteriza prin mâncăruri gustoase. Ciorbele
sunt realizate din carne de pasăre şi vacă dar şi din legume, ele sunt acrite mai ales cu borş, se
foloseşte mult leuşteanul care le dă un gust aparte. Ciorbele, mai ales cele din legume, sunt
îmbunătăţite cu orez, dar şi cu "zdrenţe" obţinute din ouă cu făină. Ciorba de burtă si tuşlamaua
sunt foarte căutate. La prepararea mâncărurilor se foloseşte untdelemnul, untul dar şi untura mai
ales în timpui iernii. Sosurile sunt de regulă colorate şi se obţin din roşii vara şi bulion în timpul
iernii. Salatele sunt într-un sortiment foarte diversificat,
se obţin din legume proaspete sau fierte în combinaţii
cu fructe, ouă, brânzeturi, "legate" între ele cu sosuri şi
mai ales cu maioneza care este un "liant" foarte
apreciat.
Mâncărurile sunt obţinute din carne şi legume
sau numai din legume proaspete sau conservate, mult
apreciatele: tocăniţe, musaca, ostropelul din carne de
pasăre, peştele gătit la cuptor sau fript cu diferite garnituri, sarmalele cu mămăliguţă, stufat de
miel.
Printre preparatele specifice bucătăriei din Muntenia, amintim: ciorba de burtă, ciorbele
ţărăneşti din carne de vacă şi porc, sarmalele cu mămăliguţă, tuşlama de burtă,
renumiţii mititei, tuşlamaua, fripturile la grătar şi peştele, garniturile din legume, cartofi, paste
făinoase şi dulciurile de bucătărie cum ar fi budincile din paste făinoase, plăcintele, papanaşii,
compoturile din fructe, dulciurile de cofetărie cu frişcă şi ciocolată.

 Bucătăria din Oltenia păstrază şi astăzi obiceiul de a pregăti mâncarea în oale de pământ
la "ţest", tehnologie care oferă un gust deosebit mâncărurilor, ele poartă parfumul bucătăriei
noastre ţărăneşti.
În bucătăria oltenească se folosesc legumele proaspete, peştele, carnea de pasăre, vacă şi
porc, lactatele şi brânzeturile. Se pregătesc cum numai oltenii ştiu s-o facă, gustoasele ciorbe
de praz şi de stevie, fiertura oltenească, care este o ciorbă de pasăre şi legume fierte în oală de
pământ în spuză pe vatră. Sunt recunoscute sarmalele gătite în oale de pământ la "test".
Influenţa vecinilor s-a resimţit şi în bucătăria din Oltenia: ghiveciul călugăresc, tocana
călugărească şi altele. Când vorbim de bucătăria oltenească, nu putem să nu amintim

18
 preparatele specifice acestei zone: ciulama de pui cu mămăliguţă, roşiile umplute cu carne sau
numai cu orez, tochitura oltenească, saramura de peşte şi renumiţii cârnăciori olteneşti.

Ciulama de pui cu mămăliguţă.

 Bucătăria din Transilvania a suferit de-a lungul

istoriei influenţa bucătăriei austro - ungare. În Ardeal se
foloseşte mult slănina afumată, bine pregătită, care se
consumă în tot timpul anului, chiar şi vara, fie că e tare,
sau este folosită la prepararea diferitelor mâncăruri.
Mâncărurile obţinute în bucătăria din Transilvania, sunt
mâncăruri grase, gustoase şi piperate, se realizează pe bază de carne şi în special carne de porc, se
folosesc legumele, zarzavaturile, laptele şi brânzeturile precum şi ouăle. Ciorbele se acresc cu oţet
sau zeamă de varză şi se îmbunătăţesc, "se dreg" cu gălbenuşuri de ouă, smântână şi făină, specific
acestor ciorbe este tarhonul. La obţinerea mâncărurilor se foloseşte untura de porc şi răntaşul
obţinut din ceapă înăbuşită şi făină puţin rumenită. Salatele, ca de altfel şi sosurile se îndulcesc cu
zahăr. Bucătăria din Transilvania este renumită prin preparate ca: balmus, bulz, supă de chimen,
supă de varză albă cu smântână, ciorbă ardelenească de porc sau vacă, ciorbă de carne cu tarhon,
varză "a la Cluj", ciuperci umplute, gulaş, papricaş, afumături, tocături cu afumătură, langoşi, Varză a
la Cluj, budincă ş.a..
În bucătăria din Transilvania, vom găsi pe lângă mâncărurile specifice zonei şi mâncăruri de
pe tot cuprinsul ţării, aceste mâncăruri au fost adaptate la preferinţele şi obiceiurile locuitorilor din
această parte a ţării.

 Bucătăria Bănăţeană este puternic influenţată ca şi bucătăria din Transilvania de bucătăria

austro-ungară, dar şi de bucătăria grecească, italienească şi franceză. Mâncărurile pregătite în
Banat sunt realizate din carne de porc în special, cu legume prăjite şi înăbuşite în untură sau ulei,
cu sosuri din făină, condimentate cu piper, cimbru, boia de ardei, chimen.

19
 Bucătăria din Banat se caracterizează prin mâncăruri gustoase, grase, hrănitoare. Ciorbele se
acresc cu lămâie, se îmbunătăţesc cu smântână şi se condimentează cu tarhon. Supele se
pregătesc cu tăiţei de casă dar şi cu răntaş. Tăiţeii de casă se folosesc mult atât la prepararea
gustărilor, a mâncărurilor dar şi la obţinerea dulciurilor. Din tăiţei de casă se obţin renumitele
preparate "iofca" cu varză, cu brânză, cu nucă, cu lapte, cu mac, cu brânză de vaci, mai există
şi gulaşul care se prepară în mai toate bucătăriile bănăţene.
Mâncărurile se caracterizează prin sosuri cu răntaş obţinut din făina încinsă care "se
stinge" cu supa de oase sau supa de zarzavat şi îmbunătăţite cu smântână. Răntajul se foloseşte
chiar şi la sarmale. Se mănâncă mult papricaşul cu găluşte obţinute din făină şi ouă fierte în apă cu
sare.
Sarmalele bănăţene se pregătesc din carne tocată cu satârul, ele sunt mari, nu au fineţea
celor din Moldova dar sunt gustoase.
Există în Banat un preparat numit "Varga Beles" care este o budincă din tăiţei de casă cu
brânză de vaci şi stafide, învelită în foaie de plăcintă şi coaptă în cuptor. Există renumitele
pogăcele obţinute din aluat cu jumări, care se servesc la ţuică.
La prepararea mâncărurilor
se foloseşte mult carnea de porc,
vacă, pasăre şi mai puţin peştele.
Printre mâncărurile tradiţionale din
această zonă amintim: zacusca,
ciorba de viţel, sarmale bătrâneşti,
ceapă umplută, mâncare bănăţeană
cu carne de porc, budinci. Aceste
mâncăruri scot în evidenţă
caracteristicile bucătăiriei banatului.
Aceleaşi preparate le putem găsi şi
în alte zone dar fiecare zonă are ceva specific atât din punct de vedere al dozării materiilor
prime, al condimentării dar şi al tehnologiei folosite. Toate acestea conduc la obţinerea acelui
preparat specific zonei.

1.3 Bucătăria românească actuală

Toţi oamenii au dreptul fundamental la plăcere şi, în contrapartidă, responsabilitatea
de a proteja moştenirea hranei, tradiţiei şi culturii care fac plăcerea posibilă
Bucătăria savantă a zilelor noastre e caracterizată de mondializare – integrarea unor
produse şi metode de a găti tradiţionale din întreaga lume –, alături de o abordare ştiinţifică a

20
proceselor care au loc în cratiţă. Astfel că ne lăsăm din ce în ce mai mult acaparaţi de aceste
fascinante procese, respectând normele ca la carte.
În prezent, în Romania, unde marile companii de fast-food pătrund cu un chip de
clovn în şcoli şi se pretind educatori, unde multinaţionalele înghit pământurile localnicilor
pentru a-şi planta propriii hibrizi, unde ţăranii suferă de pe urma restricţiilor impuse de un
stat care ar trebui să îi protejeze, se caută „calea romanească“ de salvgardare a culturii
gastronomice tradiţionale.
Bucătăria este fructul unei culturi milenare, ce reflectă identitatea fiecărui popor.
Produsele tradiţionale transmit savoarea regiunii lor de origine şi tehnici de fabricare
ancestrale.
Generaţiile „fast-food“ aduc deja în lumină consecinţele produselor pe care le
consumă asupra sănătăţii şi asupra caracterului naţiunii. Când mâncăm în grabă dejunul sau
cina, singuri ori în maşină, inghiţim în acelaşi timp pe nemestecate valorile glorificate de
marile corporaţii din industria alimentaă – viteza, gust potentat, surogate ale plăcerii –, iar
risipa devine un lucru uşor de acceptat. Natura e departe de noi.

Caracteristicile bucătăriei româneşti contemporane.

Bucătăria românească, a reuşit de-a lungul vremii, să-şi păstreze tradiţia, bucătarii au ştiut să
transmită urmaşilor gustul mâncărurilor noastre tradiţionale, aceştia au îmbunătăţit şi rafinat
mâncărurile dar au păstrat nealterată arta culinara românească.
În lucrarea de faţă, sunt prezentate reţetele de mâncăruri, aşa cum se folosesc ele în
buătăria diferitelor zone din ţară. Dacă analizăm totuşi, modul de obţinere al unor preparate în
marile restaurante sau chiar în unele bucătării particulare, vom observa că astazi, la prepararea
mâncărurilor, se foloseste tot mai puţin untura chiar în timpul iernii, aceasta este înlocuită cu
untdelemn, unt sau margarină. Se foloseşte tot mai puţin răntaşul sau ceapa prăjită. Acestea sunt
înlocuite cu ceapa înăbuşită şi făina dizolvată în apă. Se folosesc tot mai puţin oasele, pentru a
îmbunătăţi gustul mâncărurilor, ele sunt înlocuite de supe concentrate. Aceste modificari în
bucătăria românească au apărut din nevoia de a obţine mâncăruri dietetice. Un alt factor care a
determinat modificări în modul de pregătire al mâncărurilor, mai ales în bucătăriile particulare
este "lipsa de timp" a gospodinelor, precum şi apariţia unor preparate şi semipreparate
obţinute industrial, care pe de o parte uşurează munca în bucătărie, iar pe de altă parte, eliberează
femeia de această muncă şi li oferă timp pentru realizarea ei pe plan social.

21
 Hrana – aşa cum o ştiu bunicii noştri
Pentru ţăranul român, hrana a avut întotdeauna, dincolo de rolul primordial de
asigurare a subzisţentei, importante valente spirituale. De sărbători, mămăliga (baza meselor
cotidiene) lasă locul pâinii de grâu (considerată „cinstea mesei“). Apar aici reminiscenţe ale
unor credinţe agrare arhaice, cu privire la spiritul nemuritor al grâului, care trece de la
sămânţă la plantă şi iarăşi la sămânţă măcinată şi transformată în element sacru: pâine, colac
etc. Peste aceste semnificaţii precreştine, s-a pliat concepţia creştină centrată pe jertfa
Mântuitorului. Relevantă în acest sens este credinţa conform căreia pe bobul de grâu este
întipărit chipul lui Hristos.
Simbolizând puritatea, sarea era nelipsită din acţiunile de curăţare a spaţiului şi
îndepărtare a duhurilor rele şi din obiceiurile practicate de ciobani în vederea stimulării
fertilităţii şi asigurării unor cantităţi sporite de lapte.
„Aliment primordial“, laptele, încărcat de valenţe pozitive şi virtuţi magice, intervine,
ca element purificator şi fertilizator, în obiceiuri populare, ca sâmbra oilor, cu ritualul legat de
masurişul laptelui pentru turma nou constituită, dar şi în numeroase acte menite a contracara
vrăjile prin care „se lua mâna (sporul)“ laptelui.
Un aliment ce înglobează simboluri arhaice este mierea, hrană a zeilor. Vieţuitoare
dragă Maicii Domnului, dupaă credinţele populare, albina a conferit mierii semnificaţii aparte,
ceea ce a permis consumul ei chiar şi în post. Mierea e prezentă într-o multitudine de secvenţe
rituale: masa ursitoarelor la naştere, ceremonialul nunţii, coliva, coacerea mucenicilor-brădoşi
pe 9 martie sau prepararea turtelor-pelinci pentru ajunul Crăciunului.
Oul are numeroase conotaţii spirituale, dar şi rituale, concentrate mai cu seamă în
context pascal. Prezent încă din Antichitate sub forma ouălor colorate dăruite la anumite
sărbători sezoniere, oul e un simbol universal al reînnoirii naturii şi vegetaţiei.
Pentru creştini, oul roşu devine simbol al Mântuitorului, care, biruind moartea, se
întoarce la viaţă (viaţa veşnică, de astă dată). Nenumărate obiceiuri şi credinţe populare au ca
obiect oul roşu: ciocnitul ritual însoţit de formulele „Hristos a înviat!“ – „Adevărat a înviat!“,
aşezarea unui ou roşu înaintea plugului la prima ieşire în brazdă, utilizarea cojilor ouălor
rosii „de leac“ sau aruncarea lor pe o apă curgătoare, pentru a vesti poporului mitic al
Blajinilor sosirea Paştelui…

Promovarea turismului românesc prin preparatele tradiţionale

Bucătăria tradiţională românească este, de regulă, unul dintre primele argumente
atunci când se vorbeşte despre potenţialul turistic autohton. La fel ca şi în cazul celorlalte

22
atuuri naţionale, frumuseţile naturale sau ospitalitatea, se face însă destul de puţin pentru
valorificarea acestei adevărate bogăţii naturale. Astfel, prea puţini sunt cei care ajung să
cunoască savoarea reţetelor culinare româneşti şi, implicit, să ne cunoască pe noi, ca naţie.
Pentru că gusturile şi aromele bucătăriei mioritice pot spune de o mie de ori mai multe
cuvinte decât toate poveştile, mai mult sau mai puţin inventate, despre istoria acestor locuri.
De obicei, atunci când se vorbeşte despre reţete tradiţionale româneşti sunt amintite
sarmalele sau ciorba de burtă, plăcinta sau cozonacul. Dincolo de controversele privind
paternitatea acestor reţete, pe care şi le revendică şi alte naţii din Balcani, se face o mare
greşeală. Spre deosebire de arta culinară a altor popoare, care stă în două-trei produse
combinate în diverse feluri, bucătăria românească este un potpuriu de gusturi, a cărui
complexitate este dată tocmai de bogăţia şi imaginaţia ingredientelor. Pe de altă parte însă,
simplitatea este o altă caracteristică a meniurilor noastre tradiţionale. Practic, nu există reţete
pentru care să nu găseşti ingrediente în orice bucătărie obişnuită. Se poate spune, deci, că
mâncarea românească este cea mai scurtă şi mai simplă cale către cunoaştere a frumuseţii
României.
Turismul în principalele podgorii din România devine din ce în ce mai atractiv,
reprezentanţii acestui domeniu aşteptându-se la o creştere de circa 10-20% în 2010,
comparativ cu anul trecut. Chiar dacă se adresează în special cunoscătorilor, acest tip de
turism începe să devină interesant şi în rândul necunoscătorilor. Din păcate însă, problemele
generale ale turismului românesc se răsfrâng implicit şi asupra turismului viticol.
"Acest sector turistic este ca un copil care abia acum învaţă să meargă. Suntem
încă la început de drum", spune Marius Pasca, şef Sector Turism la Cramele Recaş. Potrivit
acestuia, dezvoltarea sectorului este evidentă numai dacă privim cifrele referitoare la sosiri.
"Dacă în urmă cu câţiva ani primeam cam 50 de turişti pe an, acum deja vorbim despre
câteva mii de persoane care ne trec pragul", arată Pasca. El mai spune că în ultima perioadă
românii devin din ce în ce mai interesaţi de un astfel de turism.
Aşadar, preparatele şi vinurile tradiţionale joacă un rol important nu doar în
alimentaţia românilor, ci şi în promovarea turismului românesc, în însăşi economia ţării.
Acestea sunt ca o etichetă a poporului român, o carte de vizită, un mijloc de
promovare a imaginii ţării, acestea reprezentând, alături de datini, obiceiuri, port, un paşaport
către întreaga lume.

23
 CAPITOLUL 2

Studiu de caz – Analiză comparativă între preparatele

tradiţionale şi cele moderne –

În toate epocile istorice alimentelor li s-au atribuit proprietăţi tămăduitoare, magice,

simbolice, religioase etc. Alimentaţia omului este o preocupare a acestuia din cele mai vechi
timpuri şi din cele mai diverse domenii de activitate.
Veşnicul grăbit “om modern” se îndreaptă tot mai mult spre o alimentaţie din care
lipsesc tocmai preparatele tradiţionale. La începutul existenţei sale, omul primitiv îşi procura
cele necesare alimentaţiei practicând vânatul şi pescuitul, dar odată cu creşterea populaţiei,
necesarul de hrană a crescut la rândul său, producându-se prima revoluţie în agricultură
( cultivarea pământului).
O perioadă foarte importantă în istoria alimentaţiei a început atunci când europenii au
cultivat pentru prima dată porumbul, cartoful etc. Cotitura cea mai importantă – sau cum o
numim noi revoluţia în alimentaţie – a avut loc după primul razboi mondial, începând în
SUA, prin super-tehnologizare. Din acel moment au fost puse bazele unei industrii
agroalimentare puternice. Au apărut industriile “fast-food”, a conservelor şi a semi-
preparatelor, care au cucerit lumea nouă şi, în special, tinerii.
Se presupune că ce creşte în regiunea în care ne-am născut conţine o mulţime de
elemente protectoare şi imunitare. Cine a mâncat ani de-a râdul numai alimente devalorizate,
stropite sau prelucrate în industria alimentară, acela nu va înţelege imediat sfatul meu,
asumându-şi riscurile.
Mulţi tineri din zilele noastre renunţă cu uşurinţă la a consuma fructe proaspete,
consumând sucurile cancerigene din aditiv şi apă. Binenţeles că nu trebuie să consumăm
numai banane, legume şi fructe exotice, dar, pe cât posibil, să evităm gustoşii hamburgeri,
hot-dogs, etc. de dragul sănătăţii noastre. Cel puţin verdeţurile pe care le folosim (în
mâncarea tradiţională) să provină din zona noastră, deoarece aceste mici fabrici ale naturii nu
ne vor lăsa baltă atunci când este vorba de sănătate prin forţe proprii. Spunem că oalele sub
presiune sunt adevăratele minuni care pregătesc o mâncare sănătoasă, minţindu-ne că nu
există pierderi de componente nutritive. Însă noi nu ne hrănim cu rezultatele analizelor
chimice, ci cu alternanţe, culori şi iubire.

24
 Ceea ce se întâmplă cu agricultura, nu numai la noi în ţară, ci în toată lumea, este un
act de dispreţ profund faţă de om. Din cauza unor politici, se uită grija faţă de alimentele date
de natură pentru binele consumatorilor. Şi când ne gândim că în fiecare ţară de pe Pământ
tocmai agricultorii sunt speranţa viitorului pentru o alimentaţie veritabilă, deoarece numai ei
mai au posibilitatea de a produce alimente de calitate în armonie cu legile naturii, fără să
dăuneze mediului.
În ţările dezvoltate, deşi media de vârstă depăşeşte 80 ani, există o frecvenţă crescută
a bolilor cardio-vasculare, a diabetului, având o frecvenţă redusă în ţările în care regimul de
viaţă al oamenilor e modest, bazat în special pe vegetale şi peşte. Dacă am fi mâncat
întodeauna numai acest gen de alimente (legume şi fructe importate şi iradiate) nu ne-am mai
fi bucurat de gustul mâncărurilor originale tradiţionale, care sunt cu mult mai sănătoase.
Este foarte important şi cum alegem ce punem în farfurie, combinaţia legumelor, a
cărnii, şi în special a pâinii şi a cerealelor. Acestea sunt substanţe energetice ale omenirii. Nu
întâmplător pâinea a intrat în rugăciunea creştinească principală. Să vorbim şi despre
psihologia alimentaţiei şi despre tradiţie. Se presupune că “iubirea trece prin stomac”. Dar şi
lipsa afecţiunii, tot prin stomac trece.
O mâncare făcută de bunica nu este bună numai pentru că ea o găteşte după reţete
vechi, ci pentru că ştie ce ne place şi ce nu. Munca plină de iubire din timpul preparării,
gândurile afectuoase pentru copii, nepoţi sau prieteni se transferă, pur şi simplu, în mâncare,
indiferent ce găteşte, ce cantităţi pune pe masă sau cât a durat gătitul. Într-adevăr, mâncarea
tradiţională întodeauna a fost şi sănătoasă.
Trebuie să ne decidem din ce categorie facem parte: din cea a fast-food-ului sau din
cea a mâncării tradiţionale. Atâta vreme cât cineva ţine la aparenţe, cât timp nu se încrede în
instinctul lui, nu va sesiza diferenţa dintre mămăliguţa bunicii cu telemea de oi, gătită cu
dragoste şi preparatele cuptoarelor cu microunde, pe care le găsim în orice fast-food. Însă
diferenţa există.
În scopul de a realiza această analiză comparativă între bucătăria tradiţională şi cea
modernă, consider necesar să se cunoască exact preferinţele românilor, cu deosebire a
tinerilor, în această materie.
Astfel am conceput un chestionar, de zece întrebări a căror răspunsuri sunt relevante
pentru finalizarea analizei iniţiate.

25
 Chestionar
Bună ziua, mă numesc, Olariu Loredana, sunt elevă la Colegiul Economic „Dimitrie
Cantemir” din Suceava în clasa a XII- G, calificarea profesională Tehnician în gastronomie și
în vederea susţinerii lucrării de specialitate, am realizat un chestionar referitor la preferinţele
dumneavoastră pentru consumul preparatelor tradiţionale româneşti sau a celor moderne. Am
propus acest chestionar cu scopul de a realiza o analiză comparativă „Tradiţie vs.
Modernism” în bucătăria românească.
Confidenţialitatea datelor a fost asigurată!

1. Preferaţi mesele traditionale in defavoarea celor de la Fast-Food?

□ Da □ Nu
2. Sunteţi adepta/ul produselor naturale româneşti sau a celor din import?

□ Le prefer pe cele ecologice □ Mă îndrept mai degrabă către cele din

import

□ Le consum pe ambele în aceeaşi proporţie

3. Alegeţi să consumaţi pâine mai degrabă decât mămăliguţa?

□ Da □ Nu
4. Pe o scară de la 1 la 10, câtă importanţă acordaţi conservării tradiţiei în bucătăria
dumneavoastră?
____
5. Nu aţi prepara sărmăluţe în foi de vie din următoarele motive:

□ Lipsa de timp □ Lipsa ingredientelor pe piaţă

□ Gustul neplăcut □ Aş prepara oricând acest preparat
6. Câtă importanţă acordaţi valorii nutritive consumate pe parcursul unei mese?

□ Foarte mare □ Medie □ Puţină

7. Consumaţi preparate tip „fast-food”?

□ Da □ Nu

26
8. Cât de mult apreciaţi produsele tradiţionale româneşti?

□ Foarte mult □ Mult

□ Puţin □ Deloc

9. Alegeţi să luaţi masa la o pizzerie sau la un restaurant cu specific românesc?

□ Aş prefera pizzeria □ Prefer mai degrabă să merg la

un restaurant cu specific românesc

□ Le frecventez pe ambele în funcţie de

eveniment
10. Ce preparat aţi include într-o masă de dejun?

□ O salată bulgărească □ O tochitură moldovenească

□ Un biftec tartar □ Un sandviş cu piept de pui

Nume şi prenume*......................................................................................
Vârsta..........................................................................................................
Ocupaţia.....................................................................................................
Sexul...........................................................................................................
Nr. telefon*.................................................................................................

Notă: câmpurile marcate cu * nu sunt obligatorii

27
 Interpretarea rezultatelor chestionarului
Chestionarul a fost aplicat pe un eşantion de 40 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20
şi 45 de ani.
Astfel, pe baza răspunsurilor, s-au obţinut următoarele rezultate:
 Întrebarea nr.1:

Cu o proporţie covărşitoare de 85 de procente, răspunsul afirmativ al primei întrebări

relevă faptul că oamenii acordă o mare importanţă meselor petrecute alături de cei dragi, în
familie, într-o atmosferă comodă, relaxantă şi paşnică.
La polul opus stau aşa zisele „mese fugare” pe care însă, din studiul efectuat, le
preferă tinerii cu vârsta cuprinsă între 20-28 de ani, care au răspuns negativ la această
întrebare

 Întrebarea nr.2:

50%

40% Le prefer pe cele

naturale
30%
50%
20% Mă îndrept mai
35%
degrabă către cele
10% 15% din import
0% Consum din ambele
Sunteţi adepta/ul produselor în aceeaşi proporţie
naturale româneşti sau a celor
din import?
28
 Din diagrama mai sus reprezentată se observă un echilibru în preferinţele
românilor în ceea ce priveşte consumul de alimente româneşti sau cele din import. Asta cu
toate că cele naturale, româneşti ocupă o pondere mai mare cu 20 de procente faţă de vecinele
noastre, din import, lucru îmbucurător, căci stimulează producătorii români inclusiv oamenii
de la sate, să producă în continuare alimente care să satisfacă cerinţele pieţii.

 Întrebarea nr. 3:

90% din persoanele intervievate preferă consumul pâinii în defavoarea mămăliguţei.

De menţionat că mai mult de jumătate dintre acestea sunt tineri care au motivat acest răspuns
pe baza lipsei de timp necesar pentru a prepara acest produs.
Un rezultat negativ, căci mămăliguţa era odinioară alimentul cel mai des consumat în
familiile de pretutindeni de români, unul dintre cele mai reprezentative ale bucătăriei
tradiţionale româneşti.

 Întrebarea nr.4:
1
25%
2
20% 3
15% 20% 4

10% 5
13%
12% 6
5% 9% 24% 10%
0%0% 5% 7% 7
0% 8
Pe o scară de la 1 la 10, câtă importanţă acordaţi
9
conservării tradiţiei în bucătăria dumneavoastră?
10

Din analiza diagramei de mai sus, se observă cu uşurinţă faptul că nota predominantă
este 7, cu un procent de 24%, urmată de nota 6 şi apoi de 9. Acest fapt relevă o importanţă

29
medie acordată conservării tradiţiei în bucătăria românilor, cu toate că tendinţa naţională este
cea de modernizare.
Totuşi, tradiţia se păstrează în bucătăria românilor şi de aici şi ponderea majoritară în
motivarea acestei afirmaţii şi datorită faptului că este o artă moştenită din generaţie în
generaţie şi că se va continua în acest mod.
 Întrebarea nr.5:

70%
60% Lipsă de timp
50%
40% 65% Lipsa ingredientelor pe
30% piaţă
20% Gustul neplăcut
10% 20%
10% 5%
0% Aş prepara oricând acest
Nu aţi prepara sărmăluţe în foi de vie preparat
din următoarele motive:

65% din persoanele intervievate au afirmat că nu prepară sărmăluţele în foi de vie din
lipsă de timp.
Din cauza vieţii sociale tot mai agitate şi mai pline, românii nu mai acordă o importanţă
deosebită preparatelor specifice româneşti, cu toate că tot mai mulţi turişti străini consumă cu
precădere sărmăluţele în foi de vie.

 Întrebarea nr.6:

60%
50%
40% 60%
30% Foarte mare

20% Medie
25%
Puţină
10% 15%
0%
Câtă importanţă acordaţi valorii nutritive
consumate în timpul unei mese?

60% din persoanele intervievate au răspuns că acordă o importanţă foarte mare valorii
nutritive pe care o consumă pe parcursul unei mese, rezultat îmbucurător întrucât dovedeşte o
atenţie sporită a acestora în ceea ce priveşte aportul caloric pe care trebuie să îl aducă
organismului pentru o cât mai bună funcţionare a sa.

30
 Deasemenea relevă faptul că românii sunt mai atenţi la alimentele pe care le consumă,
astfel încât să fie bogate în substanţe nutritive şi cât mai sănătoase.

Întrebarea nr.7:

70%
60%
50%
40%
30% 70% Da
20% 30% Nu
10%
0%
Consum aţi preparate tip
"fast-food"?

Ponderea ce mai mare în răspunsurile acordate de persoanele intervievate la întrebarea

nr. 7 este de 70% în favoarea consumului de preparate tip „fast-food”.
Acest rezultat indică o înclinaţie spre acest tip de produse, îndeosebi din partea
tinerilor, după cum arată studiul.

 Întrebarea nr.8:

70%
60%
50%
40% 65% Foarte m ult
30% Mult
20% 35% Puţin
10% 5% Deloc
0% 0%
Cât de m ult apreciaţi produsele
tradiţionale româneşti?

Rezultatul interpretării diagramei este unul pozitiv, întrucât 65% din cei intervievaţi au
răspuns că apreciază foarte mult produsele tradiţionale româneşti.

 Întrebarea nr.9:

50%
Aş prefera pizzeria
40%
30%
45%
20% Prefer m ai degrabă să
30% m erg la un restaurant cu
10% 25%
specific rom ânesc
0% Le frecventez pe am bele în
Alegeţi să luaţi m asa la o pizzerie sau funcţie de evenim ent
la un restaurant cu specific
românesc? 31
 45% din persoanele intervievate preferă să ia masa la o pizzerie în defavoare unui
restaurant cu specific românesc, cu toate că 30% dintre acestea frecventează ambele tipuri de
localuri.

 Întrebarea nr.10:

50%

40% O salată bugărească

30% O tochitură
50%
20% moldovenească
35%
Un biftec tartar
10%
5% 10%
0% Un sandviş cu piept de
Care preparat aţi include într-o pui
m asă de dejun?

Faptul că jumătate dintre cei intervievaţi ar include în meniul lor o gustare, de tip
„fast-food” şi doar 35% o tochitură moldovenească, arată că în preferinţele consumatorilor
încep să scadă produsele complexe, grase, româneşti şi că fast-food-ul câştigă tot mai mult
teren în rândul tinerilor îndeosebi.

O analiză de ansamblu a chestionarului relevă faptul că românii preferă în

continuare produsele tradiţionale, doar că tendinţa de modernizare şi lipsa acută de timp,
sau spaţiul incomod de la locul de muncă îi împiedică să le şi consume.
Astfel că ei sunt adepţii produselor naturale, româneşti, preferă mesele în familie,
sunt atenţi la valoarea nutritivă din timpul unei mese, apreciază foarte mult tradiţia în
bucătăria lor, dar cu toate acestea nu au timp să prepare tradiţionalele sărmăluţe sau să
se ospăteze la un restaurant cu specific românesc, consumă cu precădere preparatele de
tip „fast-food” şi ar include într-un meniu cu siguranţă practicul sandviş cu piept de pui
în defavoarea tochiturii moldoveneşti.
Aşadar, românii aleg mâncarea cu sufletul, nimic nu este mai îmbietor ca aroma
unor sărmăluţe făcute în ceaun, pe plita bunicilor, cu toate acestea lăsându-se duşi de
curentul modernizării care a invadat şi ţara noastră şi consumă produse care se prepară
rapid, nu necesită timp, nu sunt complexe şi nici costisitoare.
Cu timpul, supa la plic va învinge delicioasa ciorbă de burtă, iar „kebab-ul” va lua
locul tochiturii pe masă.
Asta ca să fim în trend cu moda în arta culinară.

32
 Variante de meniu ce au în componenţă preparate
tradiţionale româneşti pentru dejun semicomplet
Varianta 1:

Varianta 1:
- Piftie din piept de pui;
- Ciorbă de perişoare;
- Bulz ciobănesc cu brânză burduf;
- Pască cu ciocolată;
- Pâine de casă;
- Apă minerală. Vin alb demi-sec

 Varianta 2: ● Varianta 3:
- Piftie de curcan; - Platou rece: - slănină afumată;
- Borş moldovenesc; - telemea de vacă;
- Tochitură cu mămăliguţă şi telemea; - cârnăciori de casă;
- Budincă de orez cu lapte; - roşii, castraveţi,
- Pâine de casă; ardei gras, ridichi
- Apă plată. Vin roşu demi-dulce - Ciorbă de sfeclă roşie;
- Musaca de peşte;
- Chec;
- Pâine felii;
- Apă minerală. Vin alb sec

Varianta 4: ● Varianta 5:
- Platou rece:- pastramă afumată; - Salată de boeuf;
- telemea de oaie; - Ciorbă de burtă;
- trandafiri din salam de sibiu; - Sărmăluţe cu mămăliguţă şi
- roşii, castraveţi, ardei gras, ridichi. smântână;
- Ciorbă rădăuţeană; - Papanaşi;
- Gulaş de vită; - Pâine felii;
- Cozonac cu nucă; - Apă plată. Vin alb sec
- Pâine de casă;

33
 - Apă minerală. Vin roşu demi-sec

Variante de meniu ce au în componenţă preparate

noi pentru dejun semicomplet

 Varianta1: ● Varianta2:
- Clătite umplute cu ciuperci; - Fungi ripieni ( ciuperci umplute cu
- Supă cremă de morcovi; gorgonzola);
- Cordon bleu cu sos alb; - Ciorbă de fasole;
- Papanaşi; - Biftec tartar;
- Pâine felii; - Langues de chat;
- Suc de portocale. Vin alb duce . - Pâine felii;
- Apă plată. Vin roşu demi-dulce.

 Varianta 3: ● Varianta 4:
- Brioşe din foietaj cu bacon; - Bulete de caşcaval la cuptor;
- Ciorbă de văcuţă; - Ciorbă de roşii cu orez;
- Frigărui din carne de porc cu - Crap la cuptor cu sos de usturoi;
garnitură de ciuperci sotate; - Clătite cu gem;
- Cornuleţe cu gem; - Pâine felii;
- Chifle; - Limonadă. Vin alb demi-sec.
- Apă plată. Vin roz demi-dulce

 Varianta 5:
- Chifteluţe cu susan;
- Supă cremă de ciuperci;
- Pui cu roşii cherry;
- Mere la cuptor umplute cu brânză dulce;
- Pâine felii;
- Apă minerală. Vin alb sec.

34
 Bibliografie

 Ioana Pârvulescu – „În intimitatea secolului al XIX-lea”

Laurenţiu Cernăianu – „Alimentaţia sănătoasă a familiei moderne”
 Radu Anton Roman – „ Bucate, vinuri şi obiceiuri româneşti”
 Lascu Nicolaie – „Cum trăiau românii”
 http://bucătăria-românească.ro
 http://gastronomie.ele.ro
 http://bucătăria.ro
 http://reţeteculinare.ro

35
36
 Retete specifice bucatariei romanesti
traditionale şi moderne

 Salată de boeuf
Ingrediente:
500 g rasol de vacă sau piept de pasăre, 400 g cartofi, 3 morcovi, două rădăcini de
pătrunjel, 200 g mazăre, o ţelină mică, castraveciori şi gogoşari acri, pătrunjel verde, maioneză,
măsline, albuş de ou fiert, muştar.

Mod de preparare:
Se spală carnea şi se pune la fiert, la foc potrivit, într-o oală cu apă rece. Când dă în
clocot se curăţă de spumă, se pune puţină sare şi se lasă să fiarbă în continuare, pe foc mic, fără
să mai clocotească. În timpul fiertului se acoperă oala cu un capac lăsând o deschizătură de un
deget, pentru ieşirea aburului. Carnea fiartă se taie în cubuleţe.
Se curăţă şi se
spală legumele şi
zarzavatul şi se pun la
fiert (mazărea din
conservă nu se fierbe).
După fierbere,
cartofii, morcovii,
pătrunjelul şi ţelină se taie
în cubuleţe.
Se pune totul într-
un castron, se adaugă castraveciorii tăiaţi, gogoşarul tăiat şi mazărea. Se sărează, se adauga o
parte de maioneză şi o lingură de muştar şi se amestecă bine. Amestecul se pune pe un platou
luând forma acestuia şi se nivelează suprafeţele.

37
 Restul de maioneză se întinde cu un cuţit lat în strat uniform pe toate suprafeţele
exterioare.
Se garniseşte cu măsline, cu frunze de pătrunjel verde, cu albuş de ou tăiat sau tocat, feliuţe de
gogoşar.

 Salată cu paste şi ou

Ingrediente:
2 ouă , 300 g paste spiralate, sare, 200 g mazăre congelată , 1 legătură ceapă verde 4 roşii, 1
ardei gras roşu şi verde, 1 ceapă , 2 linguri ulei de măsline, 100 ml supă , 50 ml oţet de mere,
100 g boabe de porumb (conseră) , 150 g şuncă fiartă , 100 g maioneză pentru salată, 150 g
iaurt slab
sucul de la 1 lămâie , 2 linguri rulouri mici de arpagic

Mod de preparare:
1. Fierbeţi ouăle tare. Fierbeţi pastele în apă cu sare, conform instrucţiunilor de pe
pachet. Opăriţi mazărea în apă cu sare cca. 3 minute. Pregătiţi restul legumelor. Tăiaţi ceapa
verde inele fine, roşiile în opt, iar ardeiul fâşii. Curăţaţi ceapa şi tocaţi-o mărunt.
2. Încingeţi uleiul într-o tigaie, şi căliţi atât inelele de ceapă verde, cât şi cubuleţele de
ceapă normală. Înăbuşiţi puţin şi mazărea acolo. Turnaţi supa şi oţetul, lăsaţi să dea în clocot şi
puneţi totul într-un castron.
3. Răsturnaţi pastele, turnaţi apa rece peste ele, apoi scurgeţi-le bine. La fel şi
porumbul. Tăiaţi cuburi 130 g şuncă şi amestecaţi împreună cu pastele, porumbul, roşiile şi
ardeiul în dressing. Amestecaţi maioneza, iaurtul, sucul de lămâie, arpagicul, sarea şi piperul şi
încorporaţi în salată. Curăţaţi ouăle, tăiaţi-le în jumătate şi asezonaţi salata cu ele şi cu restul de
şuncă.

Borş moldovenesc de văcuţă

Ingrediente:
400 g carne de vită (piept,
rasol) , 2 morcovi, ţelina mică, 2-3
cepe, o mână de fasole verde, un

38
dovlecel, 2 cartofi, un sfert de varză, 400 ml borş, 100 g roşii în bulion, 100 ml ulei, 1 legătură
leuştean şi sare după gust.
Mod de preparare:
Căliţi în ulei zarzavatul spălat, curăţat şi tăiat. Adăugaţi 2 litri de apă în care a fiert
carnea de vacă, opărită, spălată şi tăiată bucăţi. Lăsaţi să fiarbă la foc potrivit şi luaţi spuma din
când în când. Când carnea e suficient de bine fiartă, adăugaţi borşul fiert separat şi spumat.
Potriviţi de sare şi adăugai frunzele de leuştean, tocate.

 Supă cremă de morcovi

Ingrediente
1 1/2 l apă, 50 g morcovi, 1 ceapă, 2 linguri unt, 4 linguri smântână, 1/2 linguriţă zahăr, sare,
crutoane
Mod de preparare:
Se taie morcovii ca fideaua şi se pun la fiert împreună cu ceapa tăiată foarte mărunt.
Când s-au muiat, se strecoară şi se trec prin sită, subţiind cu zeama în care au fiert. Se pune
supa din nou pe foc, se adaugă sarea, zahărul, untul şi se lasă să fierbă câteva minute. Se drege
cu smântână şi se serveşte cu crutoane.

 Varză a la Cluj
Ingrediente
1 varză acră mijlocie, 750 g carne macră, 1 ceapă, 6
linguri de ulei, 1 ceaşcă de smântână sare, piper, 1/2
ceaşcă de orez(opţional)
Mod de preparare:
Se prăjeşte cu untură şi puţină ceapă carnea
dată prin maşină şi se înăbuşă turnând câte o lingură
de apă. Se poate pune în acest amestec orez, gogoşar
tocat sau ardei verde. Se potriveşte de sare şi piper.
Se toacă potrivit de mărunt o varză frumoasă şi
se înăbuşă puţin. Se unge o cratiţă cu o lingură de ulei,
se pune un rând de varză, un rând de carne, o lingură
de smântână, se continuă alternând varză, carne şi
smântână. Ultimul rând trebuie să fie de smântână. Se
dă la cuptor. Se poate adăuga între rândurile de varză
şi carne, o jumătate de ceaşcă de orez, fiert în apă cu sare şi bine scurs.

39
  Biftec tartar
Ingrediente
500-600 g muşchi de vită , 4 ouă , 100 g unt, 3 cepe mijlocii curăţate şi tocate mărunt, pătrunjel
tăiat mărunt, boia de ardei, sare după gust, piper după gust
Mod de preparare
Muşchiul de vită curăţat de pieliţe se taie bucăţi şi se trece prin maşina de tocat;
Se amestecă cu sare şi piper după gust;
Amestecul se împarte în porţii formate cu o gropiţă în mijloc, în care se pune un gălbenuş de
ou;
Se garniseşte cu frunze de salată verde, ceapă tăiată mărunt, pătrunjel, boia, piper şi o
felioară de unt;
Se serveşte crud.

 Papanaşi cu dulceaţă
Ingrediente :
Un pachet de brânză de vaci, două ouă, un vârf de cuţit de sare, un vârf de cuţit de bicarbonat
stins cu lămâie, făină (10-15 linguri), un pliculeţ de zahăr vanilat
Mod de preparare:
Toate ingredientele se pun într-un castron şi se intervine cu mixerul pt aluat amestecându-se
bine bine până când compoziţia nu mai este lipicioasă, nu se mai leagă de mâini.
Se fac biluţele în felul următor: două bile mai mici pt capac si două bile mai mari pt papanaşii
propriu-zişi. Cu un deget plin cu făină, se împinge bila mai mare direct în mijloc şi se roteşte până
obţinem o gaură măricică.
Într-o cratiţă se încinge uleiul, să treacă mult peste papanaşi. Se pun papanaşii la prăjit, şi sunt
gata când se ridică la suprafaţă.
Pentru că nimănui nu-i plac papanaşii golaşi, se pune pe fiecare dulceaţă şi smântână, apoi li
se pune capacul.

40
41
42