Dumitru Scurtu 28

ZONELE ECOLOGICE
ALE CULTURII PORUMBULUI ÎN ROMÂNIA

2.1. Generalităţi, 28
2.2. Evaluarea condiţiilor climatice, 29
2.2.1. Nivelul asigurării necesarului de apă, 29
2.2.2. Resurse termice, 31
2.3. Aprecieri asupra ofertei edafice, 33
2.3.1. Răspândirea spaţială a solurilor cu proprietăţi favorabile, 33
2.3.2. Zonalitatea unor restricţii pedologice, 34
2.4. Bonitarea agroecologică, 35
2.4.1. Evaluări cantitative ale poligonului pedoclimatic, 35
2.4.2. Macrozonalitatea claselor de favorabilitate, 36
Bibliografie, 37

2.1. GENERALITĂŢI

Preocupările pentru caracterizarea perimetrelor ecologice în cadrul cărora sunt cantonate diverse
culturi, au în mod firesc un caracter dinamic. Această tendinţă este imprimată de noile cunoştinţe ce se
acumulează într-o anumită secvenţă temporală, fie că ele se referă la noi criterii de evaluare a unor parametri
ecologici, fie că noile informaţii permit o mai bună ilustrare a influenţelor acestora asupra biologiei lanului.
Cel mai evident dinamism al preocupărilor de evaluare ecologică a teritoriului ţării, s-a înregistrat în
deceniile şase şi şapte din secolul XX, când pentru porumb au fost elaborate trei variante de zonare ecologică
(OBREJANU şi colab.,1957; VALUŢĂ şi BERBECEL, 1960; TEACI, BURT şi FLOREA, 1962, citaţi de
TEACI în 1966).
Estimarea potenţialului de productivitate al parcelelor, mai ales dacă notele de bonitare sunt însoţite de
descriptori cu acţiune restrictivă, prezintă reale avantaje, facilitând:
– diferenţierea sistemelor de cultură pentru armonizarea în mai mare măsură a ofertei ecologice cu
cerinţele porumbului;
– elaborarea unei strategii culturale integrate în scopul îmbunătăţirii fertilităţii solului;
– alegerea mai judicioasă a genotipurilor cu grad sporit de toleranţă la componentele restrictive ale
unor ecotopuri;
– evaluarea nivelului de suportabilitate al costurilor alocate proceselor de producţie
– o mai bună fundamentare a gradului de diferenţiere a rentei funciare.
Impedimentul întâlnit la evaluarea acţiunii factorilor abiotici este generat de faptul că cel mai adesea,
operându-se cu valori medii, nu pot fi evaluate abaterile şi frecvenţa acestora (RĂDULESCU şi colab.,
1968). Ele prezintă un real interes pentru conturarea precauţiilor agronomice, mai ales când abaterile se
înscriu în domeniul „excesului”.
Cuvele cu sol amplasate în două localităţi (Cucorăni-Botoşani şi Suceava) permit să se evidenţieze
unele particularităţi ale inducţiei conexiunilor „sol-climă” asupra productivităţii plantelor de porumb. Astfel,
productivitatea celor cultivate în cuvele de la Cucorăni a fost în medie cu 20,4% superioară celei de la
Suceava, diferenţa ajungând până la 27%, în cazul cultivării porumbului în cuve cu molisol (cernoziom
argiloiluvial de Popăuţi - Botoşani). Dacă în anii moderat secetoşi diferenţele dintre localităţi şi tipuri de sol
au fost mai reduse, în anul mai umed departajarea a fost amplificată, randamentul de boabe înregistrat la
Cucorăni fiind cu 33,1% superior celui de la Suceava. În acest an însă, a avut loc o inversare a rolului
tipurilor de sol, în sensul că argiluvisolul (brun argilic) de Plopeni-Salcea, având o textură mai favorabilă a
facilitat creşterea randamentului de boabe cu 9,2% la Cucorăni şi cu 20,1% la Suceava, comparativ cu cel
înregistrat la cuvele cu molisol.
29 Dumitru Scurtu

2.2. EVALUAREA CONDIŢIILOR CLIMATICE

Cu toate că analiza abaterilor valorilor individuale faţă de media multianuală a oferit unele satisfacţii,
în etapa actuală acest criteriu prezintă interes doar sub aspect statistic (SOROCEANU, 1982).
În majoritatea cazurilor, abaterile de la media multianuală (normală) a elementelor meteorologice au o
frecvenţă de 65–70% (BERBECEL, 1970; SCURTU şi CEAUŞU, 1986). Valori de până la 75% au fost
înregistrate şi în unele zone centrale şi nordice din SUA (WODLEIGH, 1965; THOMSON, 1966, citaţi de
BERBECEL, 1970)
Pe măsura acumulării şi sistematizării cunoştinţelor, s-a dovedit a fi raţională utilizarea valorilor ce
caracterizează perioade mai scurte (luni-decade) şi de preferinţă cele ce ilustrează vremea din anumite
fenofaze (AZZI, 1956).
La evaluarea favorabilităţii unui poligon climatic, trebuie avut în vedere că aparenta influenţă directă a
elementelor meteorologice este modelată de conexiuni contradictorii, sinergice sau compensatorii. În acest
context pot fi luate în considerare câteva aspecte:
– interdependenţa antagonică, ilustrată de coeficienţi de corelaţie negativi (AZZI, 1956), între
temperatura medie şi precipitaţii (în lunile de vegetaţie), poate sugera cel puţin două tendinţe – accentuarea
gradului de răcire a vremii, în zonele răcoroase, odată cu creşterea volumului de precipitaţii, iar în cele
călduroase amplificarea deficitului hidric în anii cu temperaturi mai ridicate;
– evaluând unele date ale Institutului Meteorologic (40), înregistrate în zonele răcoroase ale ţării,
rezultă că temperatura aerului coboară sensibil în împrejurări cu nebulozitate ridicată (r = –0,685 xxx), iar
accentuarea acesteia este însoţită de un regim hidric mai bogat (0,837 xxx);
– ca urmare a acestor conexiuni, precum şi datorită diminuării intensităţii radiaţiei solare în zilele
noroase (cu până la 25% după ÄNGSTRÖM, citat de TEACI, 1980), este de aşteptat ca precipitaţiile mai
abundente (care adesea sunt şi de lungă durată) să genereze scăderea randamentului fotosintetic al
porumbului cultivat în areale mai răcoroase. Aceasta constituie una din cauzele diminuării randamentului
unui litru de precipitaţii, comparativ cu perimetrele din sudul ţării.
Insuficienţa datelor pentru evaluarea variaţiei în timp a duratei de strălucire a soarelui poate fi parţial
compensată prin estimări indirecte. Exprimarea acestora cu ajutorul coeficienţilor de corelaţie sugerează că durata
de strălucire a soarelui sporeşte pe măsura creşterii temperaturilor medii ale lunilor VI–VIII (r = 0,875 xxx),
cât şi a deficitului de precipitaţii (r = 0,911 xxx), şi se diminuează evident în împrejurări cu nebulozitate mai
ridicată (r = –0,938000), sau cu un volum mai mare de precipitaţii (r = –0,914 000).
Deşi nu există o relaţie de proporţionalitate, orientativ se poate accepta că majorarea temperaturii medii
a lunilor V–IX cu 10C poate fi echivalată cu 200 ore de strălucire suplimentară a soarelui. Această conexiune
se sprijină pe observaţia că maturarea porumbului a avut loc la parametri asemănători (ZEISCHLER şi
GROSS, 1966), chiar dacă împrejurările au fost foarte diferite: temperatura medie (V–IX) de 14,9 0C şi 900
ore cu soare, sau temperatura medie de 13,80C şi 1150 ore cu soare.

2.2.1. NIVELUL ASIGURĂRII NECESARULUI DE APĂ

Cu toate că pe suprafeţe extinse, dependenţa randamentului porumbului de rezerva de apă acumulată în

sezonul rece este importantă (PINTILIE şi colab. 1985, citat de GUŞ şi colab., 1998), gradul de asigurare al
necesarului de apă s-a evaluat numai pentru sezonul VI–VIII (fig. 2.1), din mai multe considerente:
– evapotranspiraţia din această etapă reprezintă 80–83% din consumul total (ALBINEŢ, 1972,
PĂLTINEANU, 1974);
– tot în acest interval de timp se înregistrează şi cel mai ridicat consum zilnic de apă, care la neirigat
ajunge până la 2,61 (VASILIU, 1970, citat de GUŞ şi colab. 1998);
– acest interval cuprinde diversitatea spaţială a derulării fenofazelor, în care dependenţa productivităţii
porumbului de nivelul aprovizionării cu apă este maximă (DENMED şi SCHAW, 1960, citaţi de COSMIN şi
colab., 1978).
Faptul că repartiţia precipitaţiilor dintr-un interval de 98 ani a fost extrem de inegală – 10% foarte
ploioşi, 27% ploioşi, 27% normali, 21% secetoşi şi 15% foarte secetoşi (BERBECEL, 1970) – sugerează că
aproape jumătate din numărul anilor sunt nefavorabili porumbului.
 Zonele ecologice ale culturii porumbului în România 30

Fig. 2.1 – Procentul mediu de compensare a necesarului de precipitaţii în lunile VI–VIII

(prelucrare după Atlas climatologic, fasc. I şi II).

Pentru a evalua cantitativ necesarul de precipitaţii s-a utilizat indicele de umiditate E. de MARTONNE,
care din multitudinea de estimatori prezintă o bună „fidelitate” în evaluarea necesarului de precipitaţii (np),
având şi avantajul de a fi uşor de calculat (SCURTU şi colab., 1996).
Cele mai mari deficite de precipitaţii se înregistrează în sudul ţării (fig. 2.1), care în medie ajung la
120 l apă/mp (1200 mc/ha). În acest perimetru se înscriu cele mai frecvente secete (DISSESCU şi colab.
1971) precum şi poligoanele semiaride (UJVÁRI, 1972). Tot aici este cantonat şi patrulaterul cu
evapotranspiraţia anuală cea mai mare – până la 4000 mc/ha. Acest spaţiu este delimitat la sud şi la est de
Dunăre şi Marea Neagră, iar la nord de o linie ce traversează localităţile Calafat, Alexandria, Urziceni,
Făurei, Bârlad (RADULESCU şi colab., 1968).
Cu toate că după consumul de apă se situează pe locul patru, după sfeclă, lucernă, soia
(PĂLTINEANU, 1974), porumbul este considerat rezistent la secetă (VALUŢĂ şi BERBECEL, 1960).
Această apreciere se confirmă adesea, dacă se ia în considerare toleranţa părţii vegetative. Dacă însă se
judecă pierderile de recoltă comparativ cu anii favorabili şi frecventele compromiteri ale recoltei (COSMIN
şi colab., 1995), o remodelare a opţiunii se impune.
Datele cuprinse în tabelul 2.1 sugerează unele aspecte relevante:
– în zonele mari cultivatoare frecvenţa anilor favorabili este în general foarte scăzută;
– frecvenţa anilor cu precipitaţii excedentare în sezonul cu vegetaţie intensă (VI–VIII) este cu mult
inferioară faţă de aprecierea anuală (10% foarte ploioşi şi 27% ploioşi);
– între localităţi există reale diferenţieri cu privire la ritmul de xerofitizare a climatelor;
– zonele cu cea mai mare frecvenţă de favorabilitate pluviometrică sunt cantonate în jurul localităţilor
Cluj-Napoca, Sibiu şi Baia Mare.
Spre deosebire de localităţile cu resurse termice mai importante, în arealele răcoroase excedentul de
precipitaţii este asociat cu numeroase dezavantaje. Deseori ploile fiind „reci”, temperatura aerului scade
sensibil, fapt ilustrat de sensul şi valoare a coeficienţilor de corelaţie;
31 Dumitru Scurtu

mai iunie iulie august septembrie

Rădăuţi –0,824 –0,502 –0,084 –0,047 –0,241
Suceava –0,502 –0,529 –0,295 –0,150 –0,418

Numeroase alte neajunsuri – nebulozitatea de lungă durată, levigarea unor importante cantităţi de
forme solubile mai ales de azot şi potasiu, înrăutăţirea raportului aer/apă din sol – diminuează rata asimilaţiei
nete şi prelungesc perioada de vegetaţie.
Diversitatea arealelor sub aspectul ofertei hidrice este generată de cele două distribuţii – necesarul de
precipitaţii şi gradul de acoperire al acestuia.
Tabelul 2.1
Aspecte climatice din unele localităţi
Bucureşti Cluj
Specificaţii (Filaret) Baia Mare Constanţa Iaşi Roman Sibiu Suceava Timişoara
Napoca
Frecvenţa relativă a anilor cu diferite tipuri de regim pluviometric
Număr ani 89 63 56 64 57 64 101 51 59
Ani deficitari în lunile:
– iunie 36 9 18 70 37 36 17 21 18
– iulie 50 24 32 86 47 36 11 31 42
– august 64 29 30 8 47 51 30 49 45
– VI–VIII 49 3 30 70 42 31 13 29 44
Ani excedentari în lunile:
– iunie 19 52 30 2 17 17 41 25 22
– iulie 5 17 18 – 14 8 19 27 2
– august 5 20 11 – 3 5 10 14 3
– VI–VIII 1 21 21 – 3 5 22 20 5
Ani favorabili în VI–VIII 20 40 70 8 17 19 69 31 32
Media lunilor VI–VIII 195
– precipitaţii1) 267 287 249 99 188 194 284 235 195
– necesar precipitaţii 2) 248 237 261 255 250 241 233 260
Regim termic
Temperatura anuală x s 10,80,9 9,50,7 8,30,7 11,20,7 9,60,9 8,30,8 8,70,9 – 11,00,7
– valori extreme 8,3–13,1 7,9–11,4 6,7– 9,7 9,5–12,4 7,2–10,8 6,1–9,9 6,3–10,4 – 8,7–12,4
Frecvenţa valorilor
<(x–0,5s) 20% 24% 27% 25% 19% 20% 17% – 21%
∑t>100C:xs 1530145 1110110 960105 1440120 1250115 1035115 1020125 79095 1425130
– valori extreme 1215/1820 800 /1365 660/1190 1150/1720 980/1445 785/1270 720/1275 555/1070 1050/1695
Frecvenţa valorilor
<(x–0,5s) 10% 19% 16% 17% 16% 25% 10% 18% 18%
Corelaţii:
tx an ∙∑t> 100C(V–IX) 0,612xxx 0,507xxx 0,188 0,502xxx 0,459 xx 0,443 xx 0,566xxx – 0,465xx
tx3) ∙ p3) –0,551 000 –0,159 –0,133 –0,423 00 –0,309 0 –0,161 –0,413 000 –0,41100 –0,36900
dp ∙ tx3) 0,615 xxx –0,167 0,170 0,526 xxx 0,392 xx 0,251 0,423 xxx 0,397xx 0,429xx
1) – înregistrate; 2) – evaluate după Em. de Martonne; 3) – precipitaţii (p) sau temperaturi medii (t x) din lunile VI–VIII;
dp – deficit precipitaţii.

2.2.2. RESURSE TERMICE

Porumbul, făcând parte din grupa speciilor cu fotosinteză de tip C-4, are cerinţe ridicate faţă de resursa
termică a ecotopului, aceasta trebuind să fie mai mare de 13 0C în luna aprilie, de 180C în luna iulie
(VELICAN, 1959), iar media anuală mai mare de 70C (TEACI, 1980).
Având în vedere că în etapa 0,5 temperaturile minime de 7 0C (MUREŞAN şi colab., 1967) şi chiar cele
0
de 10 C (DEHHAYE, 1973) induc multiple „devieri fiziologice” (HAVAUX şi LANNOY, 1985), interesul
faţă de acestea ar trebui să crească, mai ales că şi în sudul ţării (Băneasa-Giurgiu, Fundulea, Brăila,
Mărculeşti, ş.a.) în luna aprilie temperatura minimă de 90C se repetă de 8–10 ori (INSTITUTUL
METEOROLOGIC, 1966). Întrucât şi temperaturile minime de 100C prelungesc durata perioadei de vegetaţie,
DEHHAYE (1973) propune evitarea cultivării porumbului în zonele cu temperaturi minime sub 120C.
 Zonele ecologice ale culturii porumbului în România 32

Pentru a fi sesizat efectul stresant al temperaturilor scăzute este necesar ca acestea să se repete cel puţin
trei zile consecutiv (MUREŞAN şi colab., 1967). În condiţiile unui regim hidric excedentar (BUICAN,
1964), acţiunea limitativă a „timpului răcoros” se resimte asupra tuturor proceselor de nutriţie, nu numai
asupra fotosintezei.
Cu toate că evaluarea resurselor termice pornind de la limite „biologice” diferenţiate în timpul
vegetaţiei prezintă reale avantaje (SCURTU şi MIHĂILESCU, 1962), realizarea acestui deziderat este
extrem de dificilă, ţinând seama de marea diversitate în timp şi spaţiu a împrejurărilor.

Fig. 2.2 – Valori medii ale resurselor termice din lunile V–IX.

Pentru evaluarea resurselor termice s-au luat în considerare temperaturile medii lunare din etapa V–IX,
ţinând seama că mediile anuale pot genera unele erori după cum sugerează şi datele alăturate:

Curtea de Argeş Cotnari Făgăraş Tg. Neamţ Braşov Rădăuţi

tx anuală 90 90 8,20 8,20 7,50 7,50
Σt>100C 10400 11300 9000 9900 7400 7700
Cum este şi firesc limitele de variaţie ale sumelor de grade (unităţi termice) sunt extrem de mari, 555–
18200C (tabelul 2.1).
Faptul că între temperatura medie şi suma precipitaţiilor din lunile VI–VIII sunt conexiuni negative şi
asigurate statistic în proporţie de 70% (tabelul 2.1), ilustrează că în majoritatea zonelor cu resurse termice mai
mari, vegetaţia şi randamentul porumbului sunt semnificativ diminuate de insuficienta aprovizionare cu apă.
În perimetrul situat la sud de izoterma 1400 (fig. 2.2) se înregistrează cea mai mare frecvenţă a zilelor
tropicale (cu temperatura maximă >300C), în lunile VI–VIII numărul acestora depăşind pragul de 35.
Tot în acest perimetru şi în mod deosebit în poligoanele în care xerofitismul se accentuează excesiv,
datorită deficitului hidric, uscăciunii aerului şi vântului fierbinte, are loc fenomenul de arşiţă (COSMIN şi
colab., 1978), generator de compromitere a producţiei de boabe.
Se poate estima că zonele favorabile din punct de vedere al resurselor termice (mai mari de 1300 0C
efective), acoperă 55–60% din suprafaţa cultivată cu porumb.
33 Dumitru Scurtu

2.3. APRECIERI ASUPRA OFERTEI EDAFICE

Explorarea de către rădăcini a unui mare volum de sol impune o evaluare nu numai a stratului arat ci şi
a subsolului (VASILIU, 1959). Volumul edafic util poate avea şi valori subunitare, când orizonturi
pedogenetice nefavorabile activităţii radiculare (pietriş, nisip, acumulare excesivă de argilă, umezire
pronunţată, material parental, etc.) sunt incorporate în profil, până la 1 m adâncime. Corectarea indicatorului
fizic, în funcţie de troficitatea acestei secţiuni a pedosferei, permite estimarea volumului edafic fiziologic util
(indice de eficienţă fiziologică – TEACI, 1980).
Evaluarea rolului tipurilor de sol în modelarea producţiei de porumb întâmpină reale dificultăţi şi
datorită interacţiunilor dintre factorii abiotici. Aşa spre exemplu randamentul porumbului cultivat în lizimetre
cu molisol (cernoziom argiloiluvial) a fost superior celui înregistrat la lizimetrele cu argiluvisol (brun argilic)
în 65% din cazuri în condiţiile de la Cucorăni (Botoşani) şi numai în 35% din ani la Suceava.
După TEACI (1977) solurile fertile, mediu fertile şi puţin fertile sunt repartizate în proporţii egale.

2.3.1. RĂSPÂNDIREA SPAŢIALĂ A SOLURILOR CU PROPRIETĂŢI FAVORABILE

Expresiile valorice ale dependenţei randamentului porumbului de unele caracteristici ale solurilor – ca
de exemplu rezerva de humus, ilustrată de un coeficient de corelaţie de 0,906, pot fi de un real folos în
conturarea unor tipuri edafice etalon.
În grupa solurilor favorabile (IONESCU GH. ŞIŞEŞTI, 1955) sunt încadrate cele din clasele:
molisoluri (tipurile bălan şi cernoziomuri), argiluvisoluri (tipul brun-roşcat), aluvionare, precum şi cele cu
aport freatic capabile să compenseze deficitul pluvial.
Distribuţia spaţială a acestora (fig. 2.3) sugerează că suprafaţa perimetrelor cu soluri favorabile, este
relativ restrânsă (TEACI, 1970).

Fig. 2.3 – Răspândirea (x) solurilor favorabile (după TEACI, 1970).

 Zonele ecologice ale culturii porumbului în România 34

2.3.2. ZONALITATEA UNOR RESTRICŢII PEDOLOGICE

Dintre restricţiile edafice s-au luat în considerare cele cu influenţe majore, pentru corectarea cărora
sunt necesare intervenţii costisitoare şi de lungă durată. Prezenţa şi amploarea (minim 10% din suprafaţa
unui poligon, de aproximativ 68–70 mii ha) fenomenelor restrictive este redată prin grupaje de două cifre (cu
excepţia nisipurilor), pentru a ilustra şi intensitatea restricţiilor, astfel: 1–eroziunea solului (11–medie, 12–
pronunţată); 2–nisipuri; 3–soluri halomorfe-solonceac (31), soloneţ (32); 4–soluri hidromorfe (41–negre de
fâneaţă, pseudogleice, 42–soluri gleice, lăcovişti); 5–spodosoluri (51–podzolite, 52–podzolice). Adeseori
într-un poligon sunt cantonate 2–3 restricţii edafice.
Dintre restricţiile edafice, eroziunea pluvială (codurile 11,12) este cea mai extinsă şi fenomenul se
amplifică semnificativ mai ales în perimetrele cu o mare energie orografică (de relief). O frecvenţă mai mare
(CANDELĂ şi colab., 1968) a acestui fenomen se întâlneşte în zonele deluroase ale Vrancei, în bazinele
hidrografice ale Buzăului, Timişului şi Crişului Repede, precum şi în podişurile Getic, Bârlad, Târnavelor,
Someşan, Mehedinţi şi Sucevei (fig. 2.4).
Cele mai mari suprafeţe cu soluri nisipoase (cod 2) se întâlnesc în Oltenia (45% din suprafaţa totală,
după OBREJANU şi MĂIANU, 1966), cantonate preponderent între Olt şi Jiu şi la vest de Jiu. Importante
suprafeţe sunt cantonate şi în Câmpia Bărăganului, în Câmpia Tisei (Câmpia nisipoasă a Nirului), în câmpia
Tecuciului, în Delta Dunării, precum şi în perimetrele de la Teremia Mare şi Hârşova (fig. 2.4)
Din cele 400 mii ha cu soluri halomorfe (cod 31, 32) cele mai importante suprafeţe (OBREJANU şi
MĂIANU, 1966, SANDU şi colab., 1986) sunt cantonate în:
– Câmpia Tisei – în interfluviile Crişul Repede–Crişul Negru, Crişul Alb–Mureş, Mureş–Bega (175 mii ha);
– Câmpia Română – interfluviul Călmăţuiului-Buzău, şi luncile din cursul inferior ale râurilor Ialomiţa,
Buzău, R. Sărat, Putna, Milcov şi Lunca Dunării (130 mii ha);
– Podişul Moldovei – bazinele hidrografice Jijia, Bahlui, şi Bârlad, Câmpia Covurlui şi Lunca Prutului
(55 mii ha);
– Delta Dunării şi litoralul Mării Negre (37 mii ha);
– perimetre mai restrânse se întâlnesc pe valea Carasu, şi în Podişul Someşan (Cojocna, Apahida).

Fig. 2.4 – Restricţii pedologice.

35 Dumitru Scurtu

Comparativ cu prima treaptă a umezirii excesive, care se datorează incapacităţii solurilor de a drena
precipitaţii excedentare faţă de evapotranspiraţia locală (cod 41), al doilea nivel de umezire excesivă (cod 42)
se înregistrează când excesul de apă este amplificat şi printr-un aport freatic. Prezenţa umezirii excesive pe
aproximativ 12,5% din suprafaţa ţării (CANDELĂ şi colab., 1968) este ilustrată nu numai de existenţa solurilor
hidromorfe (NICOLAE, citat de BĂRBULESCU, 1978), ci şi de cele care încorporează, în profilul lor, un
orizont îmbogăţit cu argilă coloidală. Dintre restricţiile pedologice umezirea excesivă este diseminată în
numeroase poligoane pedologice, manifestându-se chiar şi în zone relativ secetoase (MORARU şi colab.,
1968).
Perimetrele cele mai afectate de umezire temporar excesivă (fig. 2.4) sunt cantonate în: Oltenia
(piemontul Getic), vestul Munteniei, nord-vestul Câmpiei Tisei, în depresiunile Baia Mare, Rădăuţi, Bârsei,
Tg. Secuiesc, Făgăraş, Haţeg, în Banat, în interfluviile Ialomiţa-Călmăţui, pe terasele şi în luncile din
cursurile inferioare ale Siretului, Moldovei, Someşului, precum şi în bazinele hidrografice ale Crişurilor şi
Mureşului (FLOREA şi colab., 1968).
Fenomenul de spodolizare (podzolire), extins pe aproape două milioane de hectare (fig. 2.4) este
omniprezent pe dealurile limitrofe ambelor flancuri ale Carpaţilor, în podişurile Someşan, Transilvan,
Central Moldovenesc, precum şi în numeroase depresiuni intra şi extracarpatice (CANDELĂ şi colab., 1968,
FLOREA şi colab., 1968).

2.4. BONITAREA AGROECOLOGICĂ

Delimitarea poligoanelor pedoclimatice constituie o etapă premergătoare conturării teritoriilor ecologic

omogene (t e o) pentru caracterizarea cărora se au în vedere cât mai mulţi descriptori (indicatori), în măsura
posibilului şi a interacţiunilor dintre aceştia.

2.4.1. EVALUĂRI CANTITATIVE ALE POLIGONULUI PEDOCLIMATIC

Evaluarea influenţelor directe şi indirecte a factorilor abiotici asupra vegetaţiei, este exprimată prin
note de bonitare, care permit estimarea cantitativă a randamentului porumbului. Notele de bonitare reprezintă
produsul dintre coeficienţii înscrişi în tabelul 2.2, multiplicat cu 100.

Tabelul 2.2
Favorabilitatea aproximativă a factorilor abiotici
Caracteristici Limite
optime maxime sau minime
principale auxiliare
parametri coeficienţi parametri coeficienţi
Panta terenului sub 5% 1 25–35% 0,2
Volum edafic util – precipitaţii <600mm >100 cm 1 10–20cm 0,1
– precipitaţii >600mm 1 0,2
Adâncime apă freatică – precipitaţii <600mm – textură fină 2–5 m 1 sub 50cm 0,1
– textură grosieră 1,5–4 m 1 0,2
– precipitaţii >600mm – textură fină 3–5 m 1 sub 50cm 0,1
– textură grosieră 2–3 m 1 0,1
Textură ln – la 1 nisip 0,3
Grad tasare – textură fină slab tasat– 1 puternic tasat 0,8
foarte afânat 1
Grad gleizare (g) negleizat-gleizat 1 gleizat excesiv 0,5
moderat 1
Grad de pseudogleizare (w) absentă 1 excesivă 0,2
Grad de salinizare nesalinizat 1 0–20cm 0,1
Conţinut de humus – textură grosieră 1,1–5,0% 1 0,3–0,5% 0,5
– textură fină 6,5–8,1% 1 sub 0,8% 0,4
pH(apă) 5,9–7,8 1 sub 3,5 0,1
Temperatura medie anuală peste 100C 1 6–70C 0,5
Precipitaţii anuale temperatură medie anuală 80C 525mm 1 425/750mm 0,7
8–100C 525–650mm 1 425/750mm 0,9
 Zonele ecologice ale culturii porumbului în România 36

>100C 575–750mm 1 475 0,8

Estimarea dependenţei vegetaţiei porumbului de acţiunea simultană a mai multor factori abiotici va
constitui o nouă etapă a evaluării favorabilităţii unui poligon pedoclimatic. In acest context se evidenţiază că
nutriţia porumbului cultivat pe un luvisol (sol podzolit) este mult stingherită când precipitaţiile sunt asociate
cu o semnificativă răcire a vremii şi cu o nebulozitate pronunţată şi de durată. Ca urmare a acestor
împrejurări toleranţa porumbului la temperaturi coborâte (HURDUC şi colab., 1978) şi nutriţia plantelor cu
fosfor (RUSU şi colab., 1970, TĂNASE şi colab., 1987) sunt mult diminuate.

2.4.2. MACROZONALITATEA CLASELOR DE FAVORABILITATE

Ambele lucrări de zonare ecologică (VALUŢĂ şi BERBECEL, 1960 şi TEACI şi colab., 1970),
evidenţiază existenţa a zece zone de favorabilitate. După TEACI (1980) notele de bonitare se corelează
semnificativ atât cu randamentul culturii (r = 0,968) cât şi cu costurile unei tone de boabe (r = 0,976). Cele
zece zone de favorabilitate permit să se estimeze randamentul în boabe exprimat în procente din potenţialul
culturii realizată cu o tehnologie optimă, astfel:

Zona 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
randament în % 90–100 80–90 70–80 60–70 50–60 40–50 30–40 20–30 10–20 <10%

O privire de ansamblu asupra extinderii raioanelor ecologice (fig. 2.5) sugerează prezenţa condiţiilor
foarte favorabile (zonele 1 şi 2) pe suprafeţe deosebit de restrânse. Acest aspect este atestat şi de evidenţa
realizată cu ajutorul calculatorului (TEACI, 1970) după cum urmează:

Zona 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
% din agricol 1,6 2,1 9,7 19,4 12,7 4,2 11,7 11,4 18,6 8,6

Fig. 2.5 – Raioane de favorabilitate ecologică pentru porumb (după Teaci şi colab., 1970).
37 Dumitru Scurtu

Totodată merită a fi subliniată existenţa condiţiilor foarte nefavorabile pe suprafeţe mult mai mari decât
a celor foarte favorabile.
Opţiunea de a micşora numărul claselor de favorabilitate nu este conformă cu realitatea, care prezintă o
mare variabilitate, datorată pronunţatelor diferenţieri spaţiale a multor elemente ecologice. Totodată se
cuvine a fi sesizată corespondenţa numerică dintre diversitatea ecologică a spaţiului şi a sistemelor de
cultură. Spre deosebire de sudul ţării, în numeroase situaţii din alte zone, diversitatea ecologică este evidentă
chiar şi în perimetrul aceleaşi localităţi în cadrul căreia pot exista mai multe tipuri de restricţii.
Cele prezentate sugerează că şansele selectării variantelor tehnologice generatoare de profit scad când
generalizările omit particularităţile.

BIBLIOGRAFIE

1. ALBINEŢ E., 1972, Cercetări privind consumul de apă la porumb în condiţiile Câmpiei Moldovei, Cercetări agronomice în
Moldova, nr. 2, pag. 53–59.
2. AZZI G., 1956, Agricultural ecology.
3. BĂRBULESCU V., NICOLAE C., 1978, Sisteme de agricultură specifice solurilor argiloiluviale cu defecte hidrice, Editura Ceres.
4. BERBECEL O., 1970, Resursele climatice ale României şi caracteristicile lor agroproductive; Probleme agricole, nr. 10, pag. 4–10.
5. BUICAN D., 1964, Contribution a l’étude de l’influence de certains rapports entre les élements nutritifs, en fonction du régime
hydrique, sur le metabolisme et la résistance du maïs aux températures basses; VIII e Congres international de la science
du sol, vol. IV, pag. 751–755, Bucureşti.
6. CANDELĂ V., CONORA GHE., COSTIN V., CRĂCIUN ST., DECULESCU ST., SAMOCHIŞ B., 1968, Valorificarea
economică a terenurilor slab productive, Editura Agro-Silvică.
7. COSMIN O., FABIAN GEORGETA, GOMOIU E., 1978, Rezistenţa la secetă şi arşiţă a porumbului; Probleme de genetică
teoretică şi aplicată, vol. 10, nr. 3, pag. 239–268.
8. COSMIN O., BICA N., SARCA TR., BAGIU C., CIOCĂZAN I., 1995, Hibrizii de porumb Olt şi Danubiu. Analele I.C.C.P.T
Fundulea, vol. 62, pag. 61–72.
9. DEHHAYE R., 1973, Le maïs – grain – cap : La phytotehnie du maïs – grain en Belgique, pag. 1–41.
10. DISSESCU A.C., LUCA I., TUDOR M., DĂBULEANU M., GEORGESCU D., ŞOLTUZ V., 1971, Fizică şi climatologie
agricolă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
11. FLOREA N., MUNTEANU I., RAPAPORT C., GHIŢU G., OPRIŞ M., 1968, Geografia solurilor României, Editura
Ştiinţifică.
12. GUŞ P., LĂZUREANU A., SĂNDOIU D., JITĂREANU G., STANCU I., 1998, Agrotehnica, Editura Dacia.
13. HAVAUX M., LANNOYE R., 1985, Effets des basses températures positives sur les réaction photochimiques du maïs;
Agronomie – I.N.R.A. vol. 4, nr. 4, pag. 331–337.
14. HURDUC N., GHEORGHIEŞ MARIA, COSMIN O., 1978, Reacţia la temperaturi scăzute a unor hibrizi de porumb;
Probleme de genetică teoretică şi aplicată, nr. 2, pag. 225–238.
15. IONESCU GHE. ŞIŞEŞTI, 1955, Cultura porumbului, Editura Agro-silvică de Stat.
16. MORARU M., MÎNDRU R., MIHNE I., IONIŢOAIA H., 1968, Desecarea terenurilor agricole.
17. MUREŞAN T., HURDUC N., MILICA I.C. şi JUNCU ANA-MARIA, 1967, Influenţa oscilaţiilor termice asupra fecundării şi
formării bobului la porumb; Analele I.C.C.P.T. Fundulea, vol. 34, ser. C, pag. 24–30.
18. OBREJANU GR., VALUŢĂ GH., NECULA GH., 1957, Capit: Cerinţele faţă de climă şi sol. Zonele de cultură – Porumbul,
studiu monografic, pag. 181–215, Editura Academiei R.P.R.
19. OBREJANU GR., MĂIANU AL., 1966, Pedologie ameliorativă, Editura Agro-silvică.
20. PÂLTINEANU RODICA, 1974, Evapotranspiraţia principalelor culturi de câmp determinate în lizimetre. Teză doctorat –
USAMV Bucureşti.
21. RĂDULESU A., VELCEA I., PETRESCU N., 1968, Geografia agriculturii României, Editura Ştiinţifică.
22. RUSU M., LĂPUŞAN AURELIA, SZILAGY CLARA, MOGA DOINA, 1970, Interpretarea datelor analizei agrochimice în
măsurile de amendare şi fertilizare a solurilor acide din nord-vestul ţării; Probleme agricole, nr. 5, pag. 42–50.
23. SANDU GH., VLAS I., MLADIN M., 1986, Salinitatea solurilor şi cultura plantelor, pag. 53–72, Editura Ceres.
24. SCURTU D., MIHĂILESCU GEORGETA, 1962, Influenţa principalelor condiţii climatice asupra germinării în câmp, asupra
creşterii şi producţiei porumbului în condiţiile Staţiunii experimentale agricole Suceava, Studii şi cercetări ştiinţifice,
biologice şi ştiinţe agricole, Iaşi, fasc.1, pag. 135–144.
25. SCURTU D., CEAUŞU ADELA (1986); Caracterizarea agrometeorologică a anilor 1950–1984; Lucrări ştiinţifice SCA
Suceava, pag. 547–576.
26. SCURTU D., CEAUŞU ADELA, MARCU ŞT., SĂICU C., 1996, Unele interpretări agronomice a datelor meteorologice,
Lucrări ştiinţifice SCA Suceava, pag. 403–414.
27. SOROCEANU N., 1982, Mersul vremii şi influenţa acesteia asupra culturilor agricole din Moldova (1980–1981); Cercetări
agronomice în Moldova, nr. 4, pag. 139–146.
28. TÂNASE VIORICA, VERICOGLU ANETA, CREMENESCU GH., IANCU D., 1987, Aspecte fiziologice ale rezistenţei
plantelor de cultură la condiţiile nefavorabile ale solurilor acide cu exces de aluminiu; Probleme de agrofitotehnie
teoretică şi aplicată, nr. 1, pag. 59–81.
 Zonele ecologice ale culturii porumbului în România 38

29. TEACI D., 1966, Planificarea sarcinilor de producţie în raport cu bonitarea terenurilor agricole; Probleme agricole, nr. 6, pag.
42–51.
30. TEACI D., 1970, Bonitarea terenurilor agricole, Editura Ceres
31. TEACI D., 1977, Capacitatea de producţie actuală şi cea potenţială a terenurilor agricole din România pentru principalele
culturi; Cereale şi plante tehnice, nr. 1, pag. 9–15.
32. TEACI D., 1980, Bonitarea terenurilor agricole, Editura Ceres
33. UJVÁRI I., 1972, Geografia apelor României, Editura Ştiinţifică.
34. VALUŢĂ GH., BERBECEL O., 1960, Zonarea ecologică a plantelor agricole în R.P.R. – cap. Porumbul, pag. 33–58, Editura
Academiei R.P.R.
35. VASILIU A., 1952, Manualul inginerului agronom, vol. 1, secţ. II, pag. 68–75, Editura Agro-silvică de Stat.
36. VELICAN V., 1959, Porumbul – cap. în Manualul inginerului agronom, Editura Agro-silvică de Stat.
37. ZEISCHLER J., GROSS F., 1966, Mais-Anbau und Verwertung - Frankfurt (Main).
38. INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU PEDOLOGIE ŞI AGROCHIMIE, 1980, Sistemul român de clasificare a solurilor.
39. INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU PEDOLOGIE ŞI AGROCHIMIE, 1987, Metodica elaborării studiilor pedologice,
părţile II şi III, Redacţia de Propagandă Tehnică Aricolă.
40. INSTITUTUL METEOROLOGIC, 1966, clima, vol. II şi Atlas climatologic R.S.R.