Sindromul Reye

Sindromul Reye este o reacţie rară, dar extrem de gravă, care afectează toate
organele interne, dar în special creierul şi ficatul.
Apare, de regulă, la copii sau adolescenți, după o boală virală, fiind asociată cu
folosirea aspirinei în timpul stării febrile.
Până în 1963, când Douglas Reye, un medic din Carolina de Nord (SUA), a descris o
afecţiune severă, cu potenţial fatal şi importante sechele neuropsihice în cazul
supravieţuitorilor. Ulterior, mai multe studii epidemiologice au demonstrat legătura
directă dintre aspirină şi apariţia sindromului Reye, care a preluat astfel numele
medicului. Astfel, s-a constatat că mai puţin de 0,1% dintre copiii cu vârste de până în
14 ani care iau aspirină dezvoltă sindromul Reye, dar că peste 80% dintre cei
diagnosticaţi cu acest sindrom au luat aspirină în ultimele 3 săptămâni, prezentând
urme ale medicamentului în sânge. Totodată, cercetările au relevat că acest tip de
sindrom s-a asociat şi cu aflatoxinele, erbicidele, ciupercile otrăvitoare şi cu
insecticidele. S-au evidenţiat şi o serie de factori de risc, printre care stresorii
metabolici, ereditatea şi modificările drastice ale dietei.

Tabloul clinic
– vomă (vărsăturile sunt persistente, repetate, continuă câteva zile, deşi copilul nu
mănâncă).

– letargie

– comportament anormal, iritabil, agresiv, asociat cu dezorientare şi confuzie

– tulburări de vorbire şi auz

– slăbiciune şi paralizii ale membrelor superioare şi inferioare

– convulsii

– comă

– ficat mărit, dar fără instalarea icterului.

La copiii sub 2 ani primele simptome sunt:

– diareea

– creşterea frecvenţei respiratorii

– agitaţia

Din cauza gravităţii bolii, este importantă prezentarea cât mai rapidă la medic. Dată
fiind nespecificitatea simptomelor sindromului Reye şi a lipsei de teste de evaluare
specifice, diagnosticul este unul de excludere. De altfel, boala este adesea confundată
cu encefalita, meningita, diabetul, supradoza de medicamente, otrăvirea, sindromul
morţii subite sau cu diverse boli psihice. De regulă, se fac analize de sânge şi urină (care
determină afectarea hepatică, nivelul amoniemiei – concentraţie plasmatică a
amoniacului liber -, aciditatea sangvină, glicemia, lipidemia etc.), puncţia lombară,
biopsia hepatică (ce stabileşte de obicei diagnosticul prin evidenţierea depozitelor
grase specifice), tomografie computerizată.

Tratament
Sindromul Reye necesită un tratament complex, de obiecei într-un serviciu de
reanimare. Gestionarea eficientă a bolii, care depinde în totalitatea de rapiditatea
diagnosticului, vizează în primul rând protejarea creierului prin reducerea edemului
cerebral, prevenirea complicaţiilor pulmonare şi a stopului cardiac. Recuperarea
depinde de gradul de afectare a creierului. În unele cazuri recuperarea este totală, dar
afectarea neurologică este frecventă. Din fericire, mortalitatea pacienţilor cu
sindromul Reye s-a redus în ultimii ani de la 50% la mai puţin de 20%, ca rezultat al
diagnosticului precoce, recunoaşterii cazurilor uşoare, identificării aspirinei ca factor
major de risc şi a terapiei agresive.