BALTAGUL de Mihail Sadoveanu

CARACTERIZAREA VITORIEI LIPAN

,,Baltagul” este una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Mihail Sadoveanu, pentru faptul că în ea sunt
încadrate marile teme şi motive ale creaţiei autorului şi pentru că reflectă viziunea acestuia într-un mod cu totul original.
Acest lucru se manifestă şi în ceea ce priveşte încadrarea romanului în curentul literar al realismului. O primă
trăsătură evidentă o reprezintă tehnica detaliului şi încadrarea precisă a acţiunii în timp şi spaţiu. Totodată, faptele relatate
sunt verosimile, iar personajele sunt încadrate în tipologii, în funcţie de dominanta societăţii. Se remarcă obiectivitatea
perspectivei narative, focalizarea 0 şi viziunea ,,din spate”.
„Baltagul ” este un roman complex, care a cunoscut o serie de interpretări: roman de dragoste, prin credinţa
Vitoriei în iubire; roman mitic, romanul fiind considerat o demonstaţie a mitului mioritic, argumentat de motto-ul
,,Stăpâne, stăpâne/Mai cheamă ş-un câine...”; roman iniţiatic, prin riturile de trecere oficiate de Vitoria şi procesul de
formare a personalităţii lui Gheorghiţă; roman poliţist care înfăţişează uciderea unui om şi pedepsirea vinovaţilor; roman
psihologic prin sondarea psihicului uman.
Titlul este alcătuit dintr-un substantiv care, în sens denotativ este un topor cu două tăişuri, unealtă şi armă, iar în
sens conotativ simbolizează viaţa şi moartea. Totodată, „baltagul” vine din grecescul ,,labrys” care înseamnă labirint, casa
securii duble. Labirintul, cu drumurile sale şerpuite, reprezintă curgerea continuă a vieţii spre moarte şi a morţii spre viaţă.
Tema e pusă în evidenţă prin dezvăluirea particularităţilor unei societăţi rurale moldoveneşti de la începutul
secolului al XX-lea. Pe fundalul acestei societăţi, se configurează alte două teme, familia şi iubirea. Romanul are un
pronunţat caracter monografic prin prezentarea vieţii muntenilor, păstrători ai legilor nescrise, a ocupaţiilor, obiceiurilor, a
marilor evenimente ale vieţii: botezul, nunta, înmormântarea.
Compoziţional, romanul este alcătuit din şaisprezece capitole fără titlu, deschise de un Prolog cu rol în conturarea
viziunii despre lume. Secvenţele narative sunt înlănţuite cronologic, iar trecerea de la una la alta se face prin alternanţă. Se
observă simetria dintre incipit şi final, dată de imaginea existenţei. În incipit, existenţa înseamnă ordine, nimic întâmplător
nu se petrece. Dumnezeu oferă neamurilor pământului daruri diferite, iar moldovenilor de la munte, „inimă uşoară”.
Finalul prezintă ieşirea personajului principal din împărăţia morţii şi reluarea ritmurilor fireşti ale existenţei.
Indicii spaţio-temporali sunt realist precizaţi şi au rolul de a orienta cititorul în universul ficţiunii. Acţiunea este
plasată în satul Măgura Tarcăului din Moldova, dar şi zona Dornelor, pe durata câtorva luni, de la Sfântul Dumitru
(patronul iernii pastorale), până de Sfântul Gheorghe ( cel care readuce codrul la viaţă). Cele două anotimpuri au
semnificaţii simbolice, iarna sugerând moartea, iar primăvara, renaşterea.
Varietatea şi complexitatea conflictelor este o trăsătură fundamentală a romanului. Conflictul central este de
natură morală, care presupune pedepsirea ucigaşilor pentru săvârşirea faptei groaznice, altul e de natură interioară,
detectabil în suferinţa Vitoriei şi în tentativele sale de a rămâne tare în faţa loviturilor destinului.
Vitoria Lipan este este personajul principal, femeia voluntară, munteancă, soţie de cioban şi mamă autoritară. Ea
e o femeie conservatoare, respectă obiceiurile satului şi respinge noutăţile aduse de copii. Reprezintă tipul femeii
voluntare, fiind ,,un exponent al speţei” (G. Călinescu) în raport cu lumea arhaică, dar şi o individualitate, prin însuşirile
sale: inteligenţa, hotărârea, dorinţa de a face draptate.
Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului şi individualizat prin caracterizare directă şi indirectă.
Portretul fizic relevă frumuseţea ei ,,Nu mai era tânără, dar avea o frumuseţă neobişnuită în privire”. Portretul moral e
conturat prin caracterizare indirectă, ce reiese din faptele, gândurile şi atitudinile sale. Este o femeie hotărâtă, curajoasă,
lucidă. Găseşte în sine puterea de a cerceta şi a găsi urmele soţului dispărut. Ca mamă, transmite copiilor respectul
tradiţiilor, interzicându-i Minodorei îndepărtarea de acestea ,,Îţi arăt eu coc, valţ şi bluză...”
În raport cu Georghiţă, tânărul imatur la începutul călătoriei, Vitoria este iniţiatoarea. Deşi este copilul ei preferat
şi poartă numele secret al tatălui, el constată pe drum că mamei ,,i-au crescut ţepi de aricioaică”, adică a devenit aspră cu
el. Iniţierea continuă cu proba coborârii în râpă şi a privegherii osemintelor tatălui. E o probă a curajului bărbătesc, la
ordinul repetat al mamei ,,-Coboară-te în râpă îţi spun!”. Iniţierea este încheiată la parastas, când tânărul ţine piept
criminalului şi-l loveşte cu baltagul, restabilind dreptatea.
Aparţinând lumii arhaice, Vitoria respectă obiceiurile de cumetrie şi de nuntă, organizează înmormântarea soţului
şi pomana şi ştie să citească semnele naturii.
În final, Vitoria, căreia flăcăul i-a devenit în urma călătoriei un adevărat sprijin, îşi va continua viaţa obişnuită, al
cărei ritm a fost întrerupt de moartea lui Nechifor.
În concluzie, prin ,,Baltagul”, Mihail Sadoveanu deschide o nouă epocă în literatura română, propunând o viziune
originală asupra existenţei ţăranului român.