Lacusta Securit PDF

Universitatea Agrară de Stat din Moldova
Colegiul de Transporturi din or. Chişinău
Ion Lăcustă, dr.în tehnică, prof. univ.

Angela Bîtcă, dr. în medicină, cercetător ştiinţific
Eduard Antoci, ing.,profesor grad didactic întâi
SECURITATEA ŞI
SĂNĂTATEA ÎN MUNCĂ
ÎNDRUMAR PRACTIC
CHIŞINĂU 2010
CZU 331.45+613.6+614.8(075.8)
L 13
Referenţi ştiinţifici:
- Cioloci Igori, Inspector General de Stat adjunct al Inspecţiei Muncii;
- Taran Anatol, doctor habilitat în ştiinţe medicale, Universitatea de Stat de Medicină şi
Farmacie „N. Testemiţianu”
Manualul este recomandat către editare de Centru Metodic pentru Învăţământ al Ministerului
Agriculturii şi Industriei Alimentare al Republicii Moldova şi de Comisia Metodică a Colegiului de
Transporturi din or. Chişinău
În conformitate cu curriculumul şi programa analitică aprobată pentru disciplina dată în

manual sunt expuse îndrumările metodice la efectuarea lucrărilor practice şi de laborator în vederea
evaluării riscurilor profesionale la locurile de muncă , profilaxiei traumatismului de producţie şi
acordarea primului ajutor accidentaţilor, elaborării măsurilor de securitate şi sănătate în muncă în
proiectele anuale şi de licenţă, precum şi o serie de recomandări în domeniul dat.
Manualul este destinat studenţilor instituţiilor de învăţământ superior şi mediu de
specialitate, care îşi fac studiile la specialităţile din cadru domeniului general de studii „Inginerie şi
activităţi inginereşti”, precum şi producătorilor agricoli.
Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

Lăcustă, Ion
Securitatea şi sănătatea în muncă./ Ion Lăcustă, Angela Bîtcă, Eduard Antoci; ref. şt.: Cioloci
Igori, Taran Anatol; Univ. Agrară de Stat din Moldova, Colegiul de Transporturi din or.
Chişinău. – Ch: „Print-Caro” SRL, 2010. - 199 p.,
Bibliogr.: p. 175 (13 tit.). – 200 ex.
ISBN 978-9975-4069-9-4
331.45+613.6+614.8(075.8)
L 13
ISBN 978-9975-4069-9-4 © Ion Lăcustă, Angela Bîtcă, Eduard Antoci

PREFAŢĂ
Problemele securităţii şi sănătăţii în muncă se află în centru atenţiei

organelor legislative şi executive din Republica Moldova. Parlamentul la
10 iulie 2008 a adoptat „Legea securităţii şi sănătăţii în muncă ” nr. 186-
XVI, Codul Muncii al Republicii Moldova (2003, cu modificări şi
completări la 29 iulie 2008), Legea privind Inspecţia Muncii(2001),
Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale (1999);
iar Guvernul Republicii Moldova a aprobat un şir de Regulamente referi-
toare la securitatea şi sănătatea în muncă: Regulament privind modul de
cercetare a accidentelor de muncă (2002), Regulament privind modul de
organizare a activităţii de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă şi pre-
venirea riscurilor profesionale (2009), Regulamentul-cadru de organizare
şi funcţionare a comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă (2009),
Aceste acte legislative şi regulamente prevăd pregătirea specia-
liştilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, perfecţionarea
calificării şi controlul ulterior al cunoştinţelor tuturor specialiştilor,
indiferent de postul ocupat.
Cu toate că a fost adoptat un şir de măsuri în vederea preîntâmpinării
accidentelor până în prezent nu s-a reuşit să se lichideze complet trauma-
tismul de producţie. Una din cauze este instruirea insuficientă a angajaţilor.
Un specialist din agricultură trebuie să posede la perfecţie nu nu-
mai cunoştinţe teoretice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă,
dar şi deprinderi practice de analiză a stării condiţiilor de muncă şi a
măsurilor de securitate adoptate.
În manualul de faţă se expune conţinutul şi ordinea efectuării
lucrărilor de laborator şi practice în vederea aprecierii condiţiilor de
muncă la locurile de lucru, profilaxiei traumatismului de producţie şi
acordării primului ajutor accidentaţilor, elaborării măsurilor de securi-
tate şi sănătate în muncă în proiectele (tezele) de curs şi de licenţă,
precum şi o serie de recomandări în domeniul dat.
Fiecare lucrare conţine o informaţie succintă referitoare la para-
metrii studiaţi ai condiţiilor de muncă, scopul şi sarcina studierii, ordi-
nea efectuării lucrării, înzestrarea locului de lucru, analiza rezultatelor
obţinute şi darea de seamă cu privire la lucrarea efectuată. Pentru
comparare sunt prezente concentraţiile limită ale factorilor nocivi şi
normele sanitare referitoare la condiţiile de muncă.
Scopul îndrumarului constă în formarea la viitorii specialişti
3
din agricultură a unor deprinderi practice de apreciere şi creare a unor
condiţii nepericuloase de muncă.
Prezenta lucrare a fost elaborată în conformitate cu programa
cursului pentru instituţiile de învăţământ superior şi mediu de speciali-
tate, cuprinde informaţiile de bază despre organizarea activităţii de
protecţie şi prevenire la întreprinderi, instruirea personalului în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, organizarea şi funcţionarea
comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă.
CERINŢE DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ ÎN

TIMPUL EFECTUĂRII LUCRĂRILOR DE LABORATOR
Cerinţele au fost întocmite pentru studenţii care efectuează
lucrările de laborator descrise în lucrarea de faţă şi ele stabilesc princi-
palele cerinţe în timpul efectuării lucrărilor la instalaţiile experi-
mentale, cu aparate şi echipament de laborator.
Cerinţe generale de securitate şi sănătate în muncă
Studenţii capătă acces la efectuarea lucrărilor numai după ins-
tructajul la locurile de lucru din laborator. Realizarea instruirii se
consemnează într-un registru special şi se confirmă prin semnăturile
studenţilor instruiţi şi a persoanei care a efectuat instruirea.
Studenţii pot să înceapă efectuarea lucrării de laborator numai
după ce au studiat îndrumările metodice, s-au familiarizat cu cons-
trucţia şi regulile de folosire a utilajelor şi aparatelor şi li s-au con-
trolat cunoştinţele respective.
În timpul folosirii instalaţiilor experimentale trebuie să fie cunos-
cuţi următorii factori periculoşi şi dăunători ai producţiei: tensiunea
înaltă de alimentare a instalaţiilor electrice, conţinutul de praf în aer,
degajarea gazelor toxice, nivelul sporit de zgomote, vibraţii etc.
La instalaţia experimentală şi în laboratoare trebuie să fie prevă-
zute următoarele mijloace de protecţie: legarea la priza de pământ şi
deconectarea automată a instalaţiilor electrice, ermetizarea degajărilor
de praf şi gaze, ventilaţia generală prin aspiraţie, ecrane de protecţie
contra luminii, izolaţia acustică.
Laboratorul trebuie să fie înzestrat cu o trusă farmaceutică pentru
acordarea primului ajutor medical şi cu stingătoarea de tipul OU-5
(câte un stingător pentru fiecare 50 m2 de suprafaţă a laboratorului).
Studenţii trebuie să fie în stare să acorde victimelor primul ajutor
în caz de accident.
4
Studenţii poartă răspundere pentru nerespectarea regulilor de
securitate şi sănătate în muncă.
Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă până la
începerea lucrărilor
Se controlează prezenţa şi starea de bună funcţionare a tuturor
mijloacelor de protecţie şi a celor de stingere a incendiilor.
Se controlează dacă este liber accesul la întrerupătorul general al labo-
ratorului şi la întrerupătoarele instalaţiilor electrice de la locurile de lucru.
Se înlătură de la locul de lucru toate obiectele străine şi cele care
nu se folosesc la lucrarea respectivă
Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă în
timpul efectuării lucrărilor
La lecţii trebuie să se efectueze numai lucrarea prevăzută de
programul experimentului sau de însărcinarea lectorului.
Se admite să se lucreze numai la instalaţii experimentale, cu apa-
rate şi cu scule în stare bună de funcţionare.
Montarea circuitelor electrice se efectuează numai după deconec-
tarea aparatelor de la reţea. Conductoarele de montaj trebuie să posede
o izolaţie sigură, iar bornele trebuie să fie bine lipite.
Aplicarea tensiunii se admite numai la instalaţiile electrice legate
la nul sau la priza de pământ.
Pentru a se evita electrocutarea se interzice a atinge cu mâinile
bornele şi alte piese conducătoare de electricitate.
În caz de deranjament în funcţionarea aparatelor şi utilajelor ele
trebuie deconectate imediat.
Cercetarea conţinutului de praf şi celui de gaze trebuie să se efectue-
ze numai după ce s-au închis panourile camerei de praf şi celei de gaze.
Pentru a se evita crearea unor situaţii de pericol de incendiu se
interzice fumatul şi folosirea focului descoperit la locul de lucru.
Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă în situaţii de avarie
Dacă tensiunea nimereşte pe corpul instalaţiei electrice ea trebuie
imediat deconectată, informând imediat lectorul.
În caz de traumă electrică, lovitură, tăietură, arsură etc. se acordă
victimei primul ajutor medical.
Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă la terminarea lucrărilor
Se deconectează alimentarea cu electricitate a aparatelor şi utilajelor.
Se face ordine la locurile de lucru. Se predă lectorului sau laboran-
tului literatura informativă, metodică, precum şi aparatele, sculele etc.
Se controlează ermecitatea camerei de praf şi a celei de gaze.
5
C a p i t o l u l 1. BAZELE LEGISLATIVE ŞI NORMATIVE ÎN
DOMENIUL SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
LUCRAREA PRACTICĂ. 1.1.

ORGANIZAREA ACTIVITĂŢII SERVICIULUI DE
PROTECŢIE ŞI PREVENIRE
Scopul lucrării:
– consolidarea cunoştinţelor studenţilor în domeniul constituiri
şi funcţionării serviciului de protecţie şi prevenire;
Conţinutul lucrării:
- se primeşte sarcina pentru joc (foaia de comandă pentru cons-
tituirea serviciului de protecţie şi prevenire, documentaţia normativă-
tehnică);
- se examinează şi se analizează atribuţiile serviciilor intern şi
extern de protecţie şi prevenire;
- se elucidează informaţia iniţială pentru joc;
- se studiază obligaţiile persoanelor desemnate care se vor ocupă de
activitatea de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale în unitate;
La efectuarea lucrării studentul trebuie:
să cunoască:
- modul de constituire a serviciului de protecţie şi prevenire a
riscurilor profesionale în unitate;
- principalele drepturi ale membrilor comitetului;
- atribuţiile principale ale comitetului pentru securitate şi sănătate
în muncă.
să poată:
- să analizeze corectitudinea formări şi activităţii comitetului
pentru securitate şi sănătate în muncă ;
- să participa în activitatea comitetului;
- să perfecteze procesele verbale ale şedinţelor comitetului;
- să facă propuneri la elaborarea planului de protecţie şi prevenire.
să posede:
- metodele de analiză a condiţiilor de muncă la sectoarele de
producţie;
- elemente de măiestrie pedagogică de organizare funcţionării
comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă ;
- modul de verificare a propunerilor privind prevenirea riscurilor
profesionale.
6
Noţiuni generale
Securitate şi sănătate în muncă – ansamblu de activităţi având
ca scop asigurarea celor mai bune condiţii de lucru, apărarea vieţii,
sănătăţii, integrării fizice şi psihice a lucrătorilor.
Angajatorul (orice persoană fizică sau juridică care este titularul
unui raport de muncă cu lucrătorul şi care poartă răspundere pentru
unitate respectivă) este obligat să asigure securitatea şi sănătatea lucră-
torilor şi desemnează unul sau mai mulţi lucrători care să se ocupe de
activitatea de protecţie şi prevenire a riscurilor profesionale în unitate.
Lucrătorii desemnaţi vor avea atribuţii privind securitate şi sănătate în
muncă şi vor avea absolvite cursuri de instruire în acest domeniul.
Angajatorul va organiza serviciului intern de protecţie şi
prevenire în funcţie de mărimea unităţii şi/sau de riscurile la care sunt
expuşi lucrătorii în subordinea directă a dumnealui. Serviciului intern
de protecţie şi prevenire va activa după un regulament special.
Serviciul intern de protecţie şi prevenire trebuie să fie format din
lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul se-
curităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzătoare nivelului doi de instruire.
Lucrătorii din cadrul serviciului intern de protecţie şi prevenire
trebuie să desfăşoare numai activităţi de protecţie şi prevenire şi, cel
mult, activităţi conexe, cum ar fi prevenirea şi stingerea incendiilor şi
protecţia mediului.
Angajatorul trebuie să asigure serviciul intern de protecţie şi preve-
nire cu mijloacele materiale şi umane necesare pentru ca să-şi poată
desfăşura activităţile respective de protecţie şi prevenire. Pentru ocupa-
rea funcţiilor în cadrul serviciului intern de protecţie şi prevenire anga-
jatorul va asigura condiţiile egale atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
În situaţia în care activitatea de protecţie şi prevenire este des-
făşurată de mai multe servicii interne, acestea vor acţiona coordonator
pentru a asigura eficienţa acestei activităţi.
În cazul în care resursele unităţii respective nu sunt suficiente
pentru organizarea activităţilor de protecţie şi prevenire din lipsa
personalului specializat, angajatorul este obligat să recurgă la servicii
externe de protecţie şi prevenire
Serviciul extern de protecţie şi prevenire asigură, pe baza de
contract, activităţile de protecţie a lucrărilor la locul de muncă şi pre-
venire a riscurilor profesionale.
7
Dacă angajatorul apelează la serviciul extern de protecţie şi
prevenire, acesta trebuie să aibă acces la toate informaţiile necesare
desfăşurării activităţii de protecţie şi prevenire.
Serviciul extern de protecţie şi prevenire trebuie să dispună de
lucrători cu capacitate profesională adecvată şi de mijloacele materiale
necesare pentru a-şi desfăşura activitatea.
Serviciul extern de protecţie şi prevenire trebuie să fie format din
lucrători care îndeplinesc cerinţele minime de pregătire în domeniul se-
curităţii şi sănătăţii în muncă corespunzătoare nivelului doi de instruire.
Contractul încheiat între angajator şi serviciul extern de protecţie
şi prevenire trebuie să cuprindă activităţile de protecţie şi prevenire
care vor fi desfăşurate de către serviciul în cauză.
Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă sunt aleşi de către şi dintre lucrătorii
din unitate. În calitate de reprezentanţi ai lucrătorilor cu răspunderi
specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă vor fi aleşi atât
femei, cât şi bărbaţi. Numărul reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi
specifice în domeniul securităţii în muncă, care se aleg, se stabileşte în
funcţie de numărul total al lucrătorilor din unitate, conform dispoziţiilor
p. 9 din „Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare a comite-
tului pentru securitate şi sănătate în muncă”. Lucrătorii comunică în
scris angajatorului numărul, numele şi prenumele reprezentanţilor
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii în muncă.
securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să îndeplinească cerinţele mini-
me de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, cores-
punzătoare cel puţin nivelului unu de pregătire.
securităţii şi sănătăţii în muncă realizează următoarele activităţi:
- colaborează cu angajatorul pentru îmbunătăţirea condiţiilor de
securitate şi sănătate în muncă şi la evaluarea riscurilor;
- aduc la cunoştinţa angajatorului sau comitetului pentru securi-
tate şi sănătate în muncă propunerile lucrătorilor referitoare la îmbu-
nătăţirea condiţiilor de muncă şi urmăresc realizarea măsurilor din
planul de protecţie şi prevenire;
- informează inspectoratul teritorial de muncă asupra nerespec-
tării dispoziţiilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
8
Ordinea efectuării lucrării
Lectorul furnizează informaţia iniţială şi stabileşte sarcina jocului
didactic, numărul de angajaţi la unitate, textul informaţiei iniţiale cu
privire la condiţiile de muncă, caracteristica lucrărilor care se efec-
tuează în unitatea economică.
Pe baza informaţiei iniţiale participanţii la joc:
- dau propuneri referitoare la constituirea serviciului inter de protecţie
şi prevenire;
- întocmesc un plan de activitate a serviciului inter de protecţie şi
prevenire;
- perfectează procesul verbal şedinţei serviciului (după necesitate);
- întocmesc un contract de prestarea serviciilor de către serviciul
- în procesul jocului didactic se cuvine să fie antrenat un număr
maximal de studenţi;
La finalizarea lucrării se verifică corectitudinea perfectării acte-
lor respective.
Întrebări de control
1. Cerinţele minime în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ale
lucrătorilor desemnaţi;
2.Cine dirijează activitatea serviciului inter de protecţie şi prevenire?
3. Numiţi atribuţiile principale ale serviciului inter de protecţie şi
prevenire?
4. Numiţi drepturile reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
5. Expuneţi obligaţiile angajatorului referitoare la asigurarea activităţii
serviciului inter de protecţie şi prevenire.
9
LUCRAREA PRACTICĂ 1.2.
ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA
COMITETULUI PENTRU SECURITATE ŞI SĂNĂTATE
ÎN MUNCĂ
Scopul lucrării:
– consolidarea cunoştinţelor studenţilor în domeniul organizării
şi funcţionării comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă.
- se primeşte sarcina pentru joc (foaia de comandă pentru constituirea
comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă, documentaţia
normativă-tehnică);
- se examinează şi se analizează atribuţiile comitetului pentru
securitate şi sănătate în muncă;
- se studiază obligaţiile angajatorului referitoare la comitet şi drep-
turile membrilor comitetului.
să cunoască:
- modul de constituire a comitetului pentru securitate şi sănătate în muncă;
- principalele drepturi ale membrilor comitetului;
- atribuţiile principale ale comitetului pentru securitate şi sănătate în
muncă.
să poată:
- să analizeze corectitudinea formări şi activităţii comitetului pentru
securitate şi sănătate în muncă ;
- să participa în activitatea comitetului pentru securitate şi sănătate în
muncă;
- să perfecteze procesele verbale ale şedinţelor comitetului;
- să facă propuneri la elaborarea planului de protecţie şi prevenire.
să posede:
- metodele de analiză a condiţiilor de muncă la sectoarele de pro-
ducţie;
- elemente de măiestrie pedagogică de organizare funcţionării comite-
tului pentru securitate şi sănătate în muncă ;
- modul de verificare a propunerilor privind prevenirea riscurilor
profesionale.
10
Noţiuni generale
Comitetul pentru securitate şi sănătate în muncă - asigură
colaborarea angajatorului şi lucrătorilor în vederea identificării măsu-
rilor privind asigurarea securităţii lucrărilor la locul de muncă.
Comitetul se constituie din reprezentaţii angajatorului şi repre-
zentaţi ai lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă (pe principiul de paritate). Modalitatea de desem-
nare a reprezentanţilor angajatorului şi lucrătorilor în comitet va fi
stabilită prin contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern al
unităţii în dependenţă de numărul de salariaţi. Membrii comitetului
vor fi desemnaţi pe un termen de 2 ani prin decizia scrisă a angaja-
torului. Preşedintele comitetului este angajatorul sau reprezentatul lui
legal. Lucrătorul desemnat sau reprezentantul serviciului intern de
protecţie şi prevenire este secretar al comitetului.
Comitetul îşi desfăşură activitatea în baza regulamentului de
funcţionare propriu, aprobat de preşedintele comitetului. Angajatorul
are obligaţia să asigure întrunirea comitetului cel puţin o dată pe
trimestru şi ori de câte este necesar. La finele fiecărei întruniri secre-
tarul comitetului întocmeşte un proces-verbal care va fi semnat de
către membrii prezenţi.
Comitetul are următoarele atribuţii de bază:
- examinează şi face propuneri privind planul de protecţie şi prevenire
şi de asemenea monitorizează realizări acestui plan;
- examinează chestiuni privind implementarea noilor tehnologii,
alegerea şi utilizarea echipamentelor de lucru şi de protecţie;
- analizează modul de îndeplinire a atribuţiilor ce revin serviciului
- propune măsuri de amenajare a locurilor de muncă, ţinând seama de
prezenţa femeilor şi bărbaţilor, grupurilor sensibile la riscuri specifice;
- urmăreşte modul în care se aplică şi se respectă actele normative de secu-
ritate şi sănătate în muncă, măsurile dispuse de inspectorul de muncă;
- examinează propuneri privind îmbunătăţirea condiţiilor de muncă;
- analizează cauzele producerii accidentelor de muncă şi propune mă-
suri de prevenire a acestora;
- efectuează verificarea aplicării instrucţiunilor de securitate în muncă,
întocmind în acest sens rapoarte în scris;
- examinează raportul scris, prezentat comitetului de către conducă-
torul unităţii (o dată pe an) cu privire la situaţia securităţii şi sănă-
11
tăţii în muncă;
Membrii comitetului sunt în drept:
- să aibă acces liber la toate locurile de muncă/posturile de lucru;
- să solicite şi să primească de la angajator informaţii despre situaţia
securităţii şi sănătăţii în muncă;
- să facă propuneri la elaborarea planului de protecţie şi prevenire;
- să solicite angajatorului sancţionarea disciplinară a lucrătorilor care
încalcă dispoziţiile actelor legislative şi normative de securitate şi
sănătate în muncă;
- să propună stimularea lucrărilor pentru participarea activităţi de
- să sesizeze inspectoratul teritorial de muncă şi sindical respectiv despre
încălcările actelor legislative şi normative de securitate şi sănătate în
muncă, comise de către angajator şi de alte persoane cu funcţii de
răspundere.
Angajatorul trebuie să furnizeze comitetului toate informaţiile
necesare, pentru ca membrii acestuia să-şi poată da avizul în cunoş-
tinţă de cauză.
didactic, numărul de angajaţi la unitate, textul informaţiei iniţiale cu
privire la condiţiile de muncă, caracteristica lucrărilor care se efec-
tuează în unitatea economică.
- dau propuneri referitoare la constituirea comitetului pentru
- întocmesc un plan de protecţie şi prevenire şi analizează
propunerile incluse în acest plan;
- analizează cauzele producerii accidentelor de muncă şi propun
măsuri de prevenire a acestora;
- perfectează procesul verbal şedinţei comitetului pentru secu-
ritate şi sănătate în muncă;
- în procesul jocului didactic se cuvine să fie antrenat un număr
maximal de participanţi;
- fiecare din participanţii la joc trebuie să interpreteze un anumit
rol (specialistul principal al ramurii, specialistul în veriga medie,
muncitor, conducătorul întreprinderii etc.)
12
După aceasta se controlează corectitudinea perfectării actelor re-
feritoare.
1. Cine vine cu iniţiativa de constituire a comitetului de securitate şi
2. Cine dirijează activitatea comitetului de securitate şi sănătate în
muncă?
3. Numiţi atribuţiile principale ale comitetului de securitate şi sănă-
tate în muncă
4. Numiţi drepturile membrilor comitetului de securitate şi sănătate în
muncă
5. Expuneţi obligaţiile angajatorului referitoare la activitatea comitetu-
lui de securitate şi sănătate în muncă.
13
ELABORAREA PLANULUI DE PROTECŢIE ŞI PREVENIRE
Scopul lucrării:
- însuşirea conţinutului şi metodicii la elaborarea planului de protecţie
şi prevenire;
- studierea literaturii normative şi a îndrumărilor metodice pentru
efectuarea lucrării;
- descrierea destinaţiei planului de protecţie şi prevenire, ordinii
elaborării şi finanţării lui.
să cunoască:
- ordinea elaborării planului de protecţie şi prevenire, destinaţia pla-
nului, discutarea şi finanţarea lui.
să poată:
- să analizeze condiţiile de muncă, să argumenteze măsurile propuse în
vederea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii în muncă;
să posede:
- metodica elaborării măsurilor incluse în planul de protecţie şi pre-
venire;
- deprinderi organizatorice de coordonare şi finanţare a măsurilor din plan.
Noţiuni generale
Angajatorul în baza evaluării factorilor de risc la locurile de
muncă va elabora „Planul de protecţie şi prevenire”.
Planul de protecţie şi protecţie se elaborează anual cu consul-
tarea sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor, sau a comitetului
pentru securitate şi sănătate în muncă.
Scopul elaborării şi realizării planului constă în ameliorarea siste-
matică a condiţiilor de muncă, reducerea maximă a numărului locurilor
de lucru care nu corespund normelor sanitare şi cerinţelor securităţii şi
sănătăţii în muncă, reducerea efectivului de muncitori care lucrează la
asemenea locuri de lucru; lichidarea completă a traumatismului; înlă-
turarea factorilor de producţie periculoşi şi nocivi şi protecţia munci-
torilor contra acţiunii acestora; reducerea lucrărilor care necesită munca
fizică grea; asigurarea încăperilor sanitare şi de trai cu dispozitive prevă-
zute în normele şi regulile de construcţie, precum şi soluţionarea altor
probleme legate de securitate şi sănătate în muncă.
14
În „Planul de protecţie şi prevenire” se includ:
„Măsuri tehnice” privind procurarea, confecţionarea, cons-
truirea, modernizarea, montarea, amenajarea şi repararea şi anume:
- aparate şi dispozitive pentru combaterea electricităţii statice;
pentru prevenirea exploziilor, incendiilor;
- aparate şi spaţii pentru reanimare şi sectoare, unde există factori
de risc (mecanici, electrici, chimici, termici, biologici etc.);
- aparatură de semnalizare şi controlul pentru substanţele noxe;
- duşuri şi vestiare pentru încălţămintea salariaţilor, precum şi
pentru echipamentul individual pe protecţie şi de lucru;
- instalaţii de apă carbogazoasă pentru secţiile cu microclimat cald;
- sisteme pentru îmbunătăţirea iluminatului, ventilaţiei;
- sisteme şi dispozitive pentru combaterea zgomotului şi vibraţiilor;
- spaţii fixe sau mobile pentru protejarea salariaţilor împotriva
condiţiilor meteorologice necorespunzătoare.
- posturi medicale de prim ajutor la locurile de muncă;
- trotuare, treceri, tuneluri, galerii pe teritoriul întreprinderii.
„Măsuri organizatorice” şi anume:
- proiectarea ergonomică sau sub aspectul a locurilor de muncă
şi a proceselor tehnologice;
- evaluarea factorilor de risc la locurile de lucru;
- examene medicale şi pregătirea personalului în materie de
- elaborarea instrucţiunilor privind securitate şi sănătate în muncă;
-publicaţii, propagarea şi informare, conferinţe, seminare în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- pregătirea personalului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- organizarea şi amenajarea cabinetelor şi/sau locurilor speciale
de securitate şi sănătate în muncă;
„ Măsuri igieno-sanitare” şi anume:
- asigurarea cu materiale igienico-sanitare;
- echipament individual de protecţie şi de lucru;
- alimentaţie de protecţie.
Cheltuielile ce ţin de realizarea măsurilor de protecţie şi preve-
nire sunt finanţate din resursele proprii ale întreprinderii.
Documente şi materiale iniţiale
- nomenclatura măsurilor pentru protecţie şi prevenire;
- rezultatele evaluării riscurilor profesionale la locurilor de muncă;
15
- materialele cercetării accidentelor; prescripţiile organelor suprave-
gherii de stat şi Inspecţiei Muncii;
- ordinele administraţiei şi hotărârilor comitetului sindical cu privire la
măsurile elaborate în cursul controlului precedent şi alte materiale
selectate de lector.
Se recepţionează şi se analizează rezultatele evaluării riscurilor la
locurile de muncă, prescripţiile organelor supravegherii de stat şi alte
materiale iniţiale.
Se elaborează argumentarea acţiunilor şi ordinea coordonării pla-
nului de protecţie şi prevenire. În plan se includ şi măsurile prevăzute
de Contractul Colectiv de Muncă, de planul de dezvoltare socială şi
economică a întreprinderii, măsurilor sanitare şi de întremare al
întreprinderii, al căror termen de realizare este prevăzut în anul curent.
Se determină costul total al tuturor lucrărilor incluse în acord. În
timpul elaborării planului de protecţie şi prevenire trebuie să se aibă
în vedere folosirea maximă a resurselor proprii ale întreprinderii. Se
prezintă planul de protecţie şi prevenire după următoarea formă:
Aprobat prin ordinul nr…..
Din „…..”………….20….
Planul de protecţie şi prevenire
Nr, d/o Loc de Riscuri Măsuri tehnice, Termen de Persoane
muncă profesionale igienico-sanitare, realizare responsabile
evaluate organizatorice
1. Ce măsuri pot fi incluse în planul de protecţie şi prevenire?
2. Care este ordinea elaborării şi aprobării planului de protecţie şi pre-
venire ?
3. Ce documente şi informaţii se folosesc ca bază pentru elaborarea
planului de protecţie şi prevenire?
16
EVALUAREA RISCURILOR PROFESIONALE LA
LOCURILE DE MUNCĂ
Scopul lucrării:
- consolidarea cunoştinţelor teoretice referitoare la evaluarea
riscurilor profesionale la locurile de muncă sub aspectul corespunderii
lor normelor şi cerinţelor de securitate şi sănătate în muncă;
- instruirea studenţilor cu privire la folosirea literaturii normative
tehnice referitoare la chestiunile de securitate şi sănătate în muncă în
timpul elaborării măsurilor organizatorice şi tehnice destinate
reducerii riscurilor.
- întocmirea „Fişei de evaluare a riscurilor” la un anumit loc de
muncă din punct de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă;
- elaborarea acţiunilor planificate în scopul reducerii riscurilor;
- elaborarea documentaţiei privind evaluarea riscurilor la locurile de
muncă, în producţie, la întreprindere;
să cunoască:
- metodica evaluarea riscurilor profesionale la locurilor de muncă;
- principalele cerinţe normative ale securităţii şi sănătăţii în muncă la
întreprindere.
să poată:
- să elaboreze măsuri planificate în scopul reducerii riscurilor;
- să folosească aparate pentru aprecierea riscurilor la locurile de muncă;
să posede:
- metodica şi mânuirea aparatelor pentru aprecierea condiţiilor de
muncă;
- deprinderi organizatorice la desfăşurarea evaluării riscurilor profe-
sionale la locurile de muncă sub aspectul corespunderii lor norme-
lor de securitate şi sănătate în muncă.
Noţiuni generale
Risc profesional (risc de accidentare sau de îmbolnăvire pro-
fesională) – combinaţie între probabilitatea şi gravitatea unei posibile
leziuni sau afectări a sănătăţi într-o situaţie periculoasă.
Scopul principal al evaluări riscurilor profesionale este prote-
jarea sănătăţii şi securităţii lucrătorilor, diminuare posibilităţii de vătă-
17
mare a lucrătorilor şi de atestare a mediului la locul de muncă.
Riscurile la locul de muncă se evaluează în următoarele cinci etape:
- etapa 1- colectarea informaţiilor;
- etapa 2- identificarea pericolelor;
- etapa 3 - evaluarea riscurilor generate de pericole (estimarea proba-
bilităţii şi gravităţii consecinţelor şi decizia încadrării riscului ca
fiind admisibil);
- etapa 4- planificarea acţiunilor de eliminare sau reducere a riscu-
rilor. Analiza evaluării;
- etapa 5- elaborarea documentaţiei de evaluare a riscurilor.
Informaţia iniţială constituie:
- amplasarea şi activitatea la locul de muncă;
- lucrătorii care lucrează (femeile însărcinate, lucrători tineri etc.);
- echipamente tehnice, materiale şi procedee ce sunt utilizate;
- pericole şi consecinţele posibile;
- măsurile de protecţie care sunt aplicate;
- prevederile legale şi reglementările în legătură cu locul de muncă.
didactic, indică riscurile de pericolele la locul de muncă, textul
informaţiei iniţiale cu privire la condiţiile de muncă, caracteristica
lucrărilor care se efectuează şi alte date pentru lucrare.
Pe baza informaţiei iniţiale participanţii la joc evaluează riscurile
generate de pericole, ţinând cont de probabilitatea şi gravitatea
vătămări care poate fi cauzată de pericol.
Riscurile generate de pericole se apreciază după următorii criterii:
- puţin probabil: nu trebuie să se materializeze pe durata
întregii activităţii profesionale a lucrătorului;
- probabil: se poate materializa numai de câteva ori pe durata
activităţii profesionale a unui lucrător;
- foarte probabil: se poate materializa în mod repetat pe durata
activităţii profesionale;
- vătămare moderată: accidente şi îmbolnăviri care nu cauzea-
ză suferinţe pe termen lung (cum ar fi mici tăieturi, iritaţii ale ochiului,
dureri de cap etc.);
- vătămare medie: accidente şi îmbolnăviri care cauzează sufe-
rinţe moderate, dar prelungite sau care se repetă periodic ( răniri, frac-
turi simple, arsuri de gradul doi, alergii ale pielii )
18
- vătămare gravă: accidente şi îmbolnăvirii care cauzează
suferinţe grave şi permanente şi/sau decesul (amputări, fracturi com-
plexe, care produc invaliditatea, cancer, arsuri)
Măsurile de prevenire şi de protecţie trebuie implementate în
următoarea ordine de prioritate:
- eliminarea pericolului/riscului;
- reducerea la minim a pericolului/riscului prin măsuri organi-
zatorice;
- reducerea la minim a pericolului/riscului prin măsuri de pro-
tecţie colectivă;
- reducerea riscului prin utilizarea echipamentului individual de
protecţie corespunzător:
Rezultatele lucrării se prezintă sub formă de „ Fişă de evaluare a
riscurilor”.
Fişă de evaluare a riscurilor
Data ___________ Fişa nr._________
Evaluarea riscurilor efectuate de:
Numele şi adresa întreprinderii
(numele persoanelor)
Numele lucrătorului (lor): (numele
Locul de muncă: (denumirea locului de
persoanei (lor) care lucrează la locul
muncă)
de muncă)
Măsurile de Estimarea/ Acţiuni planificate
Nr.
Pericol prevenire/ de evaluarea în scopul reducerii
crt.
protecţie utilizate riscurilor riscurilor
Semnăturile persoanelor care efectuează evaluarea riscurilor
Semnăturile persoanelor care lucrează la locul de muncă
1. Cu ce scop se efectuează evaluarea riscurilor profesionale la
locurile de muncă de la întreprinderi ?
2. Care este procedura de evaluare a riscurilor profesionale la
locurile de muncă ?
3. Cum se apreciază gravitatea parametrilor locurilor de muncă ?
4. Numiţi măsurile de prevenire a riscurilor la un anumit loc de
muncă.
19
ORGANIZAREA INSTRUIRII ÎN DOMENIUL
SECURITĂŢII ŞI SĂNĂTĂŢII ÎN MUNCĂ
Scopul lucrării:
– consolidarea cunoştinţelor studenţilor în domeniul pregătirii,
perfecţionării şi specializării cadrelor în domeniul securităţii şi sănătă-
ţii în muncă, realizarea instruiri şi verificarea cunoştinţelor în dome-
niul securităţii şi sănătăţii în muncă.
- se primeşte sarcina pentru joc (foaia de comandă pentru efectuarea
unei anumite lucrăr agricole, faza instruirii, documentaţia norma-
tivă-tehnică, informaţia referitoare la accidentele în timpul efectuă-
rii acestor lucrări etc.);
- se scot în vileag caracteristicile factorilor periculoşi şi dăunători ai
producţiei la locul de muncă respectiv;
- se realizează instruirea prestabilită în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, se întocmesc actele necesare.
să cunoască:
- felurile şi conţinutul fazelor de instruire, modul de instruire şi ve-
rificarea cunoştinţelor angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă;
- principalele cerinţe ale instruiri cu privire la securitate şi sănătatea
în muncă;
- modul de instruire şi verificare a cunoştinţelor conducătorilor de
unităţi, conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor, lucrători-
lor desemnaţi şi reprezentaţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice
în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
să poată:
- să analizeze condiţiile de muncă la locurile de lucru, să scoată în
vileag factorii de producţie periculoşi şi dăunători;
- să efectueze instruirea de angajare şi cea periodică;
- să perfecteze actele referitoare la instruirea în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă;
- să folosească mijloacele tehnice de instruire disponibile la între-
prindere;
20
să posede:
- metodele de analiză a condiţiilor de muncă la sectoarele de producţie;
- elemente de măiestrie pedagogică de organizare a instruirii şi verifi-
cării cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- să folosească mijloacele tehnice de instruire disponibile la întreprin-
dere;
- organizării instruirii şi verificării cunoştinţelor în domeniul securi-
tăţii şi sănătăţii în muncă ale persoanelor instruite.
Noţiuni generale
Instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă este
obligatorie şi poartă un caracter permanent, se desfăşoară în timpul
programului de muncă, în interiorul sau în afara unităţii de producţie.
Angajatorul poartă răspundere pentru organizarea şi efectuarea
instruirii şi verificării cunoştinţelor angajaţilor în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncii.
Cerinţele minime de pregătire în domeniul securităţii şi sănătăţii
în muncă sânt:
- pentru nivelul întâi: studii liceale sau absolvirea cursului de ins-
truire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncii cu conţinut mi-
nim (anexa 1).
- pentru nivelul doi: studii superiore sau medii tehnice sau absol-
virea cursului de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncii cu conţinut minim (anexa 2).
Instruirea lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă cuprinde următoarele două faze:
- instruirea de angajare şi anume:
a) instruirea introductiv- generală;
b) instruirea la locul de muncă
- instruirea periodică.
Durata fiecărei faze de instruire depinde de tipul activităţii eco-
nomice şi de riscurile profesionale şi va fi nu mai mică de 1 oră.
Rezultatul instruirii lucrătorilor în domeniul securităţii şi sănă-
tăţii în muncă se consemnează în Fişă personală de instruire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă ( anexa 3), care se păstrează
la conducătorul locului de muncă.
Pentru lucrătorii altor unităţi, care realizează activităţi de muncă
pe bază de contract în altă unitate, angajatorul beneficiar de servicii va
asigura instruirea pentru securitate şi sănătate în muncă la nivelul
21
unităţi, care se va consemna în Fişa colectivă de instruire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă (anexa 4), care se perfectează în 2
exemplare (un exemplar se va păstra de către angajator/lucrătorul
desemnat, care a efectuat instruirea, iar al doilea exemplar – de către
angajatorul lucrătorilor instruiţi).
Instruirea introductiv–generală are scopul de a informa anga-
jaţii despre cerinţele activităţii specifice de producţie a unităţii econo-
mice, prevederile normativelor de securitate şi sănătate în muncă ce
urmează a fi respectate în procesul de muncă, riscurile de accidentare
şi îmbolnăvire profesională, precum şi măsurile de protecţie şi preve-
nire la întreprindere.
Instruirea introductiv – generală cuprinde:
- toate persoanele care solicită angajarea în câmpul muncii;
- stagiarii şi ucenicii.
Instruirea introductiv – generală se efectuează de către:
- angajatorul care şi-a asumat atribuţiile lucrătorului desemnat;
- lucrătorul desemnat;
- lucrătorul serviciului intern de producţie şi prevenire sau al
serviciului extern de protecţie şi prevenire.
Instruirea introductiv – generală va cuprinde (anexa 5):
- actele normative de securitate şi sănătate în muncă;
- consecinţele posibile de la nerespectarea actelor normative de
- riscurile profesionale specifice unităţii;
- măsurile la nivelul unităţii privind stingerea incendiilor, evacuarea
lucrătorilor în cazul unui pericol grav şi acordarea primului ajutor
în caz de accidentare în muncă.
Instruirea introductiv – generală se va finaliza cu verificarea cunoş-
tinţelor însuşite de cei instruiţi, care se va efectua de către lucrătorul de-
semnat/lucrătorul serviciului intern de protecţie şi prevenire/lucrătorul
serviciului extern de protecţie şi prevenire, care va face propuneri angaja-
torului referitor la angajarea sau neangajarea persoanelor respective.
Instruirea la locul de muncă are scopul instruirii muncitorilor
la locul de muncă privind riscurilor profesionale şi măsurile de protec-
ţie şi prevenire la nivelul fiecărui loc de muncă şi/sau post de lucru. Se
efectuează de către conducătorul locului de muncă pe baza informa-
ţiilor şi instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă, după instrui-
rea introductivă – generală.
22
Instruirea la locul de muncă va cuprinde (anexa 6):
- informaţiile privind riscurile profesionale specifice locului de
muncă şi/sau postului de lucru;
- dispoziţiile instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă
elaborate pentru locul de muncă şi/sau postul de lucru;
- măsurile la nivelul locului de muncă şi/sau postului de lucru privind
stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor în cazul unui pericol
grav şi imediat;
- dispoziţiile instrucţiunilor privind acordarea primului ajutor în caz
de accidentare în muncă;
- demonstraţii practice privind lucrul pe care muncitorul îl va desfă-
şura folosind echipamentului individual de protecţie, mijloacelor de
alarmare, intervenite, evacuare şi de prim ajutor în caz de acciden-
tare în muncă.
Muncitorul va fi admis la lucrul de sine stătător numai după veri-
ficarea cunoştinţelor lui de către conducătorul locului de muncă şi
consemnarea acestui fapt în fişa personală de instruire în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă.
Instruirea periodică a muncitorilor are scopul reîmprospătarea
şi actualizarea cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă. Se efectuează de către conducătorul locului de muncă pe baza
informaţiilor şi instrucţiunilor de securitate şi sănătate în muncă.
Intervalul dintre două instruiri periodice va fi stabilit de anga-
jator, în funcţie de condiţiile de muncă ale locului de muncă şi/sau ale
postului de lucru, care nu va fi mai mare de 6 luni.
Instruirea periodică se efectuează şi în următoarele cazuri:
- când muncitorul a lipsit de la lucru peste 30 de zile calendaristice;
- când au fost operate modificări în instrucţiunile de securitate şi
- în urma încălcării de către muncitor a instrucţiunilor de securitate şi
- la reluarea activităţii după accidentul de muncă suferit de către
muncitor;
- la executarea unor lucrări ocazionale sau speciale, care nu fac parte
din procesul de muncă obişnuit al muncitorului;
- la lichidarea consecinţelor avariilor, calamităţilor naturale etc;
- la efectuarea lucrărilor pentru care se perfectează un bon de lucru-
permis (anexa 11).
23
- la introducerea unui nou echipament de lucru sau a unor modificări
ale echipamentului de lucru existent;
- la introducerea oricărei tehnologii noi sau a unor proceduri noi lucru;
- la modificarea tehnologiilor existente sau procedurilor de lucru;
- la schimbarea locului de muncă, postului de lucru sau a lucrului în
cadrul unităţii.
Muncitorul va putea să-şi continue lucrul de sine stătător numai
după verificarea cunoştinţelor lui de către conducătorul locului de
muncă şi consemnarea acestui fapt în fişa personală de instruire în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.
Cursurile de instruire se organizează de serviciile externe de
protecţie şi prevenire cu scopul instruirii conducătorilor unităţilor,
conducătorilor locurilor de muncă, specialiştilor, lucrătorilor desem-
naţi şi reprezentaţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă îndată cu numirea lor în funcţiile res-
pective şi periodic, cel puţin o dată în 24 luni.
Conducătorii unităţilor care nu şi-au asumat atribuţiile lucrătorilor
desemnaţi, conducătorii locurilor de muncă, specialiştii şi reprezentanţii
lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în
muncă vor urma cursuri de instruire cu durata de 8 ore (anexa 1).
Conducătorii unităţilor care şi-au asumat atribuţiile lucrătorilor
desemnaţi şi lucrătorii consemnaţi vor urma cursuri de instruire cu
durata de 40 ore (anexa 2).
Cursurile de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
cu eliberarea certificatelor de absolvire se vor finaliza cu verificarea cu-
noştinţelor însuşite rezultatele cărora se vor consemna într-un pro-
ces-verbal, ca se va păstra la serviciul extern de protecţie şi revenire.
didactic, pericolele şi factorii dăunători existenţi la locul de muncă,
textul informaţiei iniţiale cu privire la condiţiile de muncă,
caracteristica lucrărilor care se efectuează şi alte date pentru lucrare.
- elucidează sarcina, studiază documentele referitoare la instruire;
- efectuează una din instruirile prevăzute;
- persoana care joacă rolul de lucrător desemnat efectuează instruirea
respectivă, iar ceilalţi studenţi, care joacă rolul de muncitori, ascultă
instruirea, pun întrebări, îşi precizează acţiunile;
24
- persoana care efectuează instruirea trebuie să fie în stare de a de-
monstra practic procedeele nepericuloase de executare a lucrărilor;
- persoanele supuse instruirii sunt responsabile să reproducă aceste
procedee;
- în procesul jocului didactic se cuvine să fie antrenat un număr maxi-
mal de participanţi;
- fiecare din participanţii la joc trebuie să interpreteze un anumit rol
(specialistul principal al ramurii, specialistul în veriga medie,
muncitor, conducătorul întreprinderii, persoana recent angajată, etc.)
După aceasta se controlează corectitudinea perfectării actelor
referitoare la toate fazele de instruire, interogarea peroanelor instruite,
discutarea rezultatelor şi se fac totalurile jocului.
Informaţia iniţială pentru efectuarea instruiri angajaţilor în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă trebuie să includă:
- fişa de comandă pentru efectuarea unor anumite feluri de lucrări;
- principalii factori periculoşi şi dăunători;
- documentaţia necesară;
- informaţie despre încălcările cerinţelor de securitate şi sănătate
în muncă, accidente la acest sector de producţie şi alte sectoare;
- lista specialiştilor şi lucrătorilor de conducere, care trebuie să fie
supuşi verificării cunoştinţelor în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă.
1. Cine efectuează instruirea la angajare?
2. Cine verifică cunoştinţele conducătorului întreprinderii, specialiştilor?
3. Cine efectuează instruirea periodică ?
25
ELABORAREA UNEI INSTRUCŢIUNI DE SECURITATE ŞI
SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ
Scopul lucrării:
- consolidarea cunoştinţelor studenţilor în domeniul elaborării instruc-
ţiunilor de securitate şi sănătate în muncă;
- se pregăteşte un proiect de ordin a angajatorului şi lista instruc-
ţiunilor care urmează a fi elaborate;
- se scot în vileag caracteristicile factorilor periculoşi şi celor dăună-
tori la un anumit loc de lucru;
- instrucţiunea elaborată se aprobă în şedinţa comitetului sindical şi
prin ordinul conducătorului întreprinderii.
să cunoască:
- principalele cerinţe privind elaborarea şi implementarea instruc-
ţiunilor în domeniile securităţii şi sănătăţii în muncă;
să poată:
- să analizeze condiţiile de muncă la locurile de lucru, să scoată în
vileag factorii periculoşi şi dăunători ai producţiei;
- să elaboreze măsurile în vederea preîntâmpinării accidentelor de muncă.
să posede:
- metodele de analiză a cauzelor traumatismului şi a îmbolnăvirilor
profesionale;
- depinderi practice în vederea elaborării instrucţiunilor de securitate şi
sănătate în muncă pentru toate procesele tehnologice desfăşurate în
unitatea economică.
Noţiuni generale
Instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă se elaborează
pentru toate ocupaţiile şi lucrările desfăşurate în unitate, ţinând seama
de particularităţile acestora şi ale locurilor de muncă.
Instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă se elaborează de
către persoanele desemnate prin ordin de către angajator, care asigură
aplicarea actelor normative în domeniu.
Instrucţiunea de securitate şi sănătate în muncă trebuie să aibă
următoarele capitole şi vor fi expuse în consecutivitate conformată cu
procesul de muncă:
- cerinţe generale de securitate şi sănătate în muncă;
26
- cerinţe de securitate şi sănătate în muncă până la începerea lucrului;
- cerinţe de securitate şi sănătate în muncă în timpul lucrului;
- cerinţe de securitate şi sănătate în muncă în situaţii de avarie;
- cerinţe de securitate şi sănătate în muncă după terminarea lucrului;
La capitolul „Cerinţe generale de securitate şi sănătate în
muncă” vor fi expuse următoarele momente:
- condiţiile de admitere a angajaţilor la executarea de sine stătă-
tor a activităţii de producţie (vârsta, sexul, condiţiile de sănă-
tate, pregătirea profesională);
- respectarea normelor de ordine internă;
- factori nocivi şi / sau periculoşi de producţie la locul de muncă,
acţiunea acestora asupra organismului uman;
- echipamentul individual de protecţie şi de lucru;
- cerinţele de securitate antiincendiară;
- ordinea de comunicare despre orice defecţiune sau despre pro-
ducerea unui accident de muncă.
- responsabilitatea salariatului pentru încălcarea cerinţelor instruc-
ţiuni.
Capitolul „Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă până la
începerea lucrului” va include:
- ordinea de pregătire a locului de muncă şi echipamentului
individual de protecţie;
- ordinea de verificare a echipamentelor tehnice, depozitelor de
semnalizare şi de blocare, dispozitivelor de electrosecuritate, a
instalaţii de ventilare, a instalaţiilor locale de iluminat;
- ordinea de primire a schimbului şi materialelor utilizate în pro-
cesul de muncă;
- cerinţele de igienă a muncii.
Capitolul „Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă în tim-
pul lucrului” va reflecta:
- procedeele de efectuare inofensivă a lucrărilor şi de folosire
inofensivă a echipamentelor tehnice;
- modul de întreţinere a locului de muncă;
- acţiunile orientate spre prevenirea situaţiilor de avarie;
- cerinţa privind folosirea echipamentului individual de protecţie.
În capitolul „Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă în
situaţii de avarie” vor fi expuse următoarele acţiuni:
27
- acţiunile necesare în cazul apariţiei situaţiilor de avarie sau
situaţiilor care constituie pericol de accidentare;
- acţiunile orientate spre acordarea primului ajutor persoanelor
accidentate.
Capitolul „Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă după
terminarea lucrului” va reflecta:
- ordinea deconectării, opririi, demontării şi deservirii fără pericol a
echipamentelor tehnice;
- ordinea de predare a locului muncii;
- ordinea înlăturării deşeurilor de producţie;
- cerinţele de igienă a muncii
Texul instrucţiunilor se va constitui din cerinţe laconice, dis-
tincte, care vor exclude interpretării diverse.
Instrucţiunile trebuie să fie reexaminate în următoarele cazuri:
- la apariţia unor noi acte normative de securitate şi sănătate în muncă;
- la modificarea procesului tehnologic, schimbarea condiţiilor de lucru,
utilizarea echipamentului de lucru nou;
- la apariţia unor situaţi de avarie sau în urma unui accident.
În colţul din stânga sus ale instrucţiunii trebuie să se facă instruc-
ţia „Aprobată” la şedinţa comitetului sindical, data şi numărul proce-
sului verbal.
În colţul din dreapta sus ale instrucţiunii se face inscripţia „Aprob”
semnătura, numele şi prenumele conducătorului; se indică numărul
ordinului şi data emiterii ordinului conducătorului întreprinderii. La sfâr-
şitul textului trebuie să fie semnătura persoanei care a elaborat instruc-
ţiunea, semnăturile celor cu care ea a fost coordonată (anexe 7,8).
Instrucţiunilor li se vor atribui denumiri şi numărul de înregistrare
în registrul de înregistrare „Instrucţiuni de securitate şi sănătate în
muncă” (denumirea, numărul de înregistrare), se multiplică într-un
număr necesar şi se distribuie salariaţilor pentru aplicare.
Lectorul furnizează informaţia iniţială şi formulează sarcinile
jocului (un fragment de film, factorii periculoşi şi dăunători la locurile
de muncă, textul informaţiei iniţiale cu privire la condiţiile de muncă
de la sectorul de producţie etc.).
Echipele care participă la jocul didactic, bazându-se pe informaţia
iniţială, încep elaborarea instrucţiunii de securitate şi sănătate în muncă la
executarea unei anumite operaţii tehnologice: studiază procesul tehnologic,
28
scot în vileag factorii periculoşi şi dăunători posibili la locurile de lucru,
determină în ce măsură utilajele şi sculele folosite corespund cerinţelor
securităţii, efectuează analiza traumatismului de producţie şi a îmbol-
năvirilor profesionale pentru felul respectiv de lucrări la întreprinderile.
Din aceste momente se elaborează măsurile în vederea preîntâm-
pinării accidentelor şi instrucţiunea referitoare la securitatea şi sănă-
tatea în muncă , luând în consideraţie condiţiile de muncă.
Fiecare echipă susţine instrucţiunea securitate şi sănătate în
muncă elaborată în faţa celorlalţi participanţi la joc. Aprecierea lucră-
rii eficiente de face, ţinând cont de corectitudinea elaborării instruc-
ţiunii şi spiritului activ la discutarea lucrării.
1. Ce materiale iniţiale sunt necesare pentru elaborarea unei instruc-
ţiuni;
2. Din ce cauză nu se recomandă instrucţiuni tip pentru procesul
tehnologic respectiv ?
3. Ce chestiuni include instrucţiunea de securitate şi sănătate în
muncă?
4. Cine elaborează instrucţiunile de securitate şi sănătate în muncă şi
cu cine se coordonează conţinutul ?
29
ORDINEA DE COMUNICARE, CERCETARE,
ÎNREGISTRARE ŞI EVIDENŢA ACCIDENTELOR DE MUNCĂ
Scopul lucrării:
- însuşirea ordinii de comunicare, cercetare, înregistrare şi
evidenţa accidentelor de muncă, apropiind maximal procesul de
instruire la condiţiile reale din producţie.
- se studiază circumstanţele unui accident real pe baza datelor preala-
bile despre eveniment şi condiţiile prestabilite ale jocului practic;
- se determină componenţa comisiei de cercetare a accidentului;
- se elaborează măsurile de preîntâmpinare a accidentelor de muncă;
- se scot în vileag persoanele vinovate şi se determină daunele
materiale provocate de accident;
- se întreprind acţiuni în vederea comunicării organului superior,
inspectoratului de muncă şi altor organe de supraveghere de stat;
- se perfectează dosarul de cercetarea accidentului;
- se susţine lucrarea efectuată.
să cunoască:
- principalele cerinţe prevăzute în Regulamentul privind modul de
cercetare a accidentelor de muncă (Hotărârea Guvernului Repub-
licii Moldova nr. 1361 din 22 decembrie 2005);
- documentaţia normativă tehnică referitoare la cercetarea accidentelor;
să poată:
- să analizeze cauzele accidentelor;
- să perfecteze actele şi dosarele cu privire la cercetarea accidentelor
de muncă;
- să elaboreze măsuri în vederea preîntâmpinării accidentelor de muncă;
- să argumenteze şi să susţină lucrarea efectuată.
să posede:
- metode de profilaxie a traumatismului în producţie.
Noţiuni generale
Accidentele se clasifică în:
- accident de muncă;
- accident în afara muncii.
Accident de muncă este evenimentul care a produs vătămarea
violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electro-
30
cutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni provocate
de insecte şi animale, calamităţi naturale etc.) ca urmare a unui factor
de risc propriu unui element al sistemului de muncă, provocând pier-
derea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul
salariatului, survenit în timpul;
- îndeplinirii sarcinii de muncă sau îndatoririlor de serviciu;
- înainte de începerea sau după terminarea lucrului, când salariatul se
deplasează în timp util pentru aceasta;
- pauzelor stabilite, când salariatul se află pe teritoriul întreprinderii
sau la locul de muncă;
- deplasării de la domiciliu la lucru şi invers cu transportul oferit de
întreprindere;
- acţiunii întreprinse din propria iniţiativă pentru prevenirea sau
înlăturarea unui pericol sau pentru salvarea altui salariat de la un
pericol în împrejurările specificate mai sus;
- în timpul instruiri de producţie sau practicii profesionale, participări
la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de
unitate în baza ordinului angajatorului.
Accident în afara muncii se consideră accidentul ca urmare a
unei activităţi sau fapte ce nu are legătură cu îndeplinirea sarcinii de
muncă sau îndatoririlor de serviciu (joacă, încăierare, automutilare in-
tenţionată, sinucidere, cazuri de boală latentă şi moarte naturală,
folosire a mijloacelor de producţie în scopuri personale fără permisiu-
nea angajatorului).
Tipurile accidentelor de muncă şi accidentelor în afara muncii:
a) accident care produce incapacitatea temporară de muncă
– evenimentul ce a provocat pierderea parţială sau totală de către
salariat a capacităţii de muncă pentru un interval de timp de cel puţin
o zi, cu caracter reversibil după terminarea tratamentului medical,
confirmată de instituţia medicală.
b) accident grav – evenimentul care a provocat vătămarea gravă
a organismului salariatului, confirmată de instituţia medicală;
c) accident mortal – evenimentul care a cauzat imediat sau după
un anumit interval de timp de la producerea lui, decesul salariatului,
confirmat de instituţia de expertiză medico-legală.
Accidentele se clasifică în:
a) accident individual – în urma căruia este afectat un singur
salariat;
31
b) accident colectiv – în urma căruia sunt afectaţi în acelaşi timp,
în acelaşi loc şi din aceiaşi cauză, minimum doi salariaţi.
Comunicarea despre producerea accidentelor
Fiecare accidentat sau martor ocular va anunţa imediat despre
accident produs conducătorului al acestuia sau oricărui conducător
superior al acestuia.
Conducătorul locului de muncă, aflând despre accidentul produs:
- va acorda accidentatului primul ajutor şi, dacă va fi necesar, îl va
transporta la o instituţie medicală şi va evacua personalul de la locul
accidentului;
- va menţine neschimbată situaţia reală, în care s-a produs accidentul,
până la primirea acordului persoanelor care efectuează cercetarea, cu
excepţia cazurilor în care menţinerea acestei situaţii ar provoca alte
accidente ori ar periclita viaţa sau sănătatea altor persoane. Se vor face
fotografii şi scheme ale locului, unde s-a produs accidentul, se vor
aduna probe materiale ce pot furniza informaţii despre accidentul
produs, pentru a fi predate persoanelor care efectuează cercetarea.
În cazul accidentelor grave sau mortale, angajatorul va comunica
imediat despre producerea acestor evenimente (prin telefon sau prin
orice alte mijloace de comunicare):
Inspecţiei Muncii;
Inspectoratului teritorial de muncă;
Casei Naţionale de Asigurări Sociale;
Organizaţiei ierarhice superioare;
Centrului sindical respectiv;
Comisariatului de poliţie (în cazul accidentelor grave şi mortale);
Centrului de Medicină Preventivă teritorial (în cazurile de in-
toxicaţie acută);
Organelor pentru supravegherea tehnică sau energetică (dacă acci-
dentele s-au produs la obiectivele supuse supravegherii acestor organe);
Comunicarea despre producerea accidentelor grave sau mortale
va cuprinde următoarele date:
denumirea şi adresa unităţi sau angajatorului;
numele, prenumele, starea familiară, vârsta şi profesia acciden-
tatului;
data şi ora producerii accidentului;
locul şi circumstanţele în care s-a produs accidentul;
caracterul vătămării violente a organismului accidentatului;
32
numele şi funcţia persoanei care a transmis comunicarea,
telefonul de contact;
Cercetarea accidentelor
Scopul cercetării accidentelor de muncă constă în clasificarea lor,
determinarea circumstanţelor, cauzelor şi încălcărilor actelor normative şi
altor reglementări ce au condus la accidentarea salariaţilor şi elaborarea
măsurilor corespunzătoare de prevenire a unor asemenea evenimente.
Prin cercetarea accidentelor survenite în afara muncii se deter-
mină doar împrejurările în care s-au produs aceste evenimente.
Pentru cercetarea unui accident, în termen de cel mult 24 ore din
momentul primirii comunicării despre acest eveniment, angajatorul va
desemna prin dispoziţie scrisă o comisie de cercetare în număr de cel
puţin trei persoane, în componenţa căreia vor intra conducătorul
serviciului intern de protecţie şi prevenire şi câte un reprezentant al
angajatorului şi al sindicatului (salariaţilor).
La cercetarea accidentelor au dreptul să participe reprezentanţii or-
ganizaţiile ierarhice superioare şi ai centrelor sindicale şi să asiste persoa-
nele care reprezintă interesele accidentaţilor sau ale familiilor acestora.
Fiecare participant la cercetarea unui accident are dreptul să întoc-
mească o declaraţie, în care îşi va expune opinia privind circumstanţele,
cauzele şi încălcările actelor normative şi altor reglementări ce au con-
dus la producerea acestui eveniment şi va indica măsurile corespun-
zătoare de prevenire a unui asemenea eveniment. Declaraţia va fi expe-
diată întreprinderii respective pentru a fi inclusă în dosarul de cercetare.
Accidentelor grave şi mortale vor fi cercetate de Inspecţia
Muncii, care va desemna inspectorii de muncă, ce vor efectua cerce-
tarea evenimentelor fără a se preta influenţelor de orice fel.
Persoanele desemnate să cerceteze accidentele au dreptul să pună
întrebări şi să ia declaraţii de la orice salariat, să examineze orice docu-
mente ale întreprinderii necesare pentru identificarea circumstanţelor şi
cauzelor producerii accidentelor, şi să ceară administraţiei întreprinderii
în cauză efectuarea expertizei tehnice a mijloacelor de producţie.
După finalizarea cercetării evenimentului respectiv, în termen de
cel mult 30 zile după data obţinerii documentelor şi dovezilor
necesare, inspectorul de muncă îşi va expune concluziile într-un aviz.
Inspectorul de muncă va expedia câte un exemplar al avizului cu
documentele, în baza cărora a fost întocmit, Inspecţiei Muncii, procu-
raturii, inspectoratului teritorial de muncă şi întreprinderii respective.
33
Un exemplar al avizului va fi expediat Casei teritoriale de asigu-
rări sociale.
Dacă evenimentul cercetat s-a produs la un obiect supus suprave-
gherii organelor pentru supravegherea tehnică sau energetică, inspecto-
rul de muncă va înainta câte un exemplar al avizului şi acestor organe.
După finalizarea cercetării evenimentului respectiv comisia
întreprinderii va întocmi în termen cel mult cinci zile din data obţinerii
documentelor şi dovezilor necesare, procesul-verbal privind acciden-
tul de muncă sau procesul-verbal privind accidentul din afara muncii
şi va perfecta dosarul de cercetare.
Dosarul de cercetare a accidentului va cuprinde:
a) avizul inspectorului de muncă (după caz);
b) procesul-verbal privind accidentul de muncă sau procesul-verbal
privind accidentul din afara muncii (în cazul accidentelor colective
procesul-verbal se va întocmi pentru fiecare accidentat);
c) declaraţiile participanţilor la cercetarea accidentului (după caz);
d) declaraţiile accidentaţilor (dacă va fi posibil);
e) declaraţiile persoanelor care au obligaţia să asigure măsurile de
securitate şi sănătate în muncă la locul de lucru unde s-a produs
accidentul;
f) declaraţiile martorilor oculari;
g) fotografii şi scheme ale locului unde s-a produs accidentul;
h) alte acte şi documente necesare pentru clarificarea circumstanţelor
şi cauzelor ce au condus la producerea accidentului;
i) încheierea expertizei tehnice (dacă este necesară);
j) certificatul medical cu privire la caracterul vătămării violente a
organismului accidentatului;
k) încheierea expertizei medico-legale privind cauzele decesului
accidentatului (în cazul accidentelor mortale).
Înregistrarea şi evidenţa accidentelor
Accidentele se înregistrează şi se ţin în evidenţă de către unităţi
ale căror salariaţi sunt sau au fost accidentaţi şi de către autorităţile
administraţiei publice locale (primărie) pe teritoriul căruia sa înregis-
trat contractul individual de muncă.
Accidentele de muncă se înregistrează şi se ţin în evidenţă sepa-
rat de accidentele în afara muncii.
Dosarele cercetării accidentelor se păstrează la unitate (primărie)
timp de 50 de ani, iar la organele interesante – după necesitate.
34
Unităţile (primăriile) vor raporta anual organele de statistă, în
mod stabilit, despre situaţia statistică a accidentelor de muncă înregis-
trate în perioada de referinţă.
Lectorul stabileşte componenţa echipelor care participă la joc,
indică sarcinile jocului şi furnizează informaţia iniţială (un fragment
de film, textul referitor la situaţia iniţială în care s-a produs accidentul
etc.). Pe baza informaţiei iniţiale echipele (subgrupele) încep cerce-
tarea unui accident real: se creează o comisie de anchetă a accidentului
(se pregăteşte ordinul cu privire la această chestiune), se determină
cauzele accidentului, se elaborează măsurile în vederea preîntâmpină-
rii accidentelor, se întocmesc procesele verbale (vezi anexele 9,10).
Pe baza procesului verbal se trece la discutarea lor (susţinerea
publică). O echipă susţine rezultatele, iar cealaltă joacă rolul de opo-
nent în această chestiune. Se pun întrebări, pe marginea rezultatelor
cercetărilor. După aceasta echipele se schimbă cu rolurile. Aprecierea
lucrărilor şi a susţinerii lor o face lectorul pe baza sistemului de 10
puncte. Se ia în consideraţie corectitudinea efectuării lucrării, spiritul
activ al echipelor care au participat la discutarea rezultatelor cercetării
accidentelor. Ca încheiere se face control al cunoştinţelor pe care le
posedă în acest domeniu toţi participanţii la joc, folosind diferite
mijloace tehnice de instruire.
1. Cine cercetează accidentele care produc incapacitatea temporară de
muncă ?
2. Care accidente se consideră a fi în afara muncii ?
3. Ce formă de acte se perfectează la cercetarea accidentelor de muncă ?
4. În câte exemplare se perfectează dosarele cu privire la cercetarea
accidentelor de muncă ?
5. Care este termenul de păstrare a dosarelor cu privire la cercetarea
accidentelor de muncă ?
35
SELECTAREA ECHIPAMENTELOR
INDIVIDUALE DE PROTECŢIE
Scopul lucrării:
- studierea echipamentelor individuale de protecţie a organelor de res-
piraţie, căpătarea unor deprinderi practice de selectare a respiratoa-
relor şi măştilor de gaze.
- studierea tipurilor de echipamente individuale de protecţie a orga-
nelor de respiraţie;
- studierea metodicii de selectare a respiratoarelor şi măştilor de gaze;
- selectarea dimensiunilor necesare echipamentelor individuale de
protecţie a organelor de respiraţie.
să cunoască:
- tipurile de respiratoare şi măştilor de gaze, construcţia lor şi regulile
de utilizare;
- regulile de selectare a echipamentului individual de protecţie a
organelor de respiraţie.
să poată:
- să folosească respiratoare şi măşti de gaze;
- să selecteze dimensiunile necesare echipamentului individual de
protecţie a organelor de respiraţie;
să posede:
- metodica selectării respiratoarelor şi măştilor de gaze;
- aparatele şi dispozitivelor pentru selectarea echipamentelor indivi-
duale de protecţie;:
Aparate şi dispozitive: respiratoare antipraf; materiale filtrante;
respiratoare antigaz; respiratoare cu furtun PŞ-1, PŞ-2.
Noţiuni generale
În caz de degajare la locul de muncă a unor substanţe nocive, a
căror cantitate depăşeşte concentraţia limită admisibilă (CLA), se reco-
mandă folosirea echipamentelor individuale de protecţie a organelor de
respiraţie. Aceste mijloace sunt de două tipuri: filtrante şi izolante.
Mijloacele filtrante se folosesc atunci când aerul conţine cel
puţin 18 % oxigen şi o cantitate limitată de substanţe nocive
Mijloacele izolante individuale de protecţie a organelor de res-
piraţie se utilizează în caz de insuficienţă de oxigen mai puţin de 18 %
în aer şi CLA de substanţe nocive pentru om.
36
Se disting respiratoare: antipraf, antigaz, universale şi măşti de
gaze. Respiratoarele şi măştile antipraf protejează contra aerosolilor la
o concentraţie de până la 200 CLA, iar respiratoarele antigaz şi cele
universale – la o concentraţie de vapori de gaze de până la 15 CLA.
Măştile de gaze ocrotesc organele de respiraţie la concentraţie de
vapori şi gaze de până la 0,5 % din volum. Se produc respiratoare anti-
praf de două tipuri: cu cartuşe („Astra-2”, F-62-S, F-62ŞM ş.a.) şi maşti
filtrante (ŞB-1 „Lepestoc”, U-2K, RP-KŞ „Snejoc-KU” ş.a.) (fig. 1.1).
Respiratoare-mască ŞB-1 „Lepestoc” care se folosesc de trei mărci.
„Lepestoc-5”, „Lepestoc-40” şi „Lepestoc-200”, protejează contra aero-
solilor a căror concentraţie depăşeşte, respectiv de 5, 40 şi 200 ori CLA.
„Astra-2” constă dintr-o semimască de cauciuc cu o supapă de
expiraţie şi două cartuşe pentru filtrare de schimb. El este destinat
protecţiei contra aerosolilor puternic dispersaţi.
Respiratorul F-62S este alcătuit dintr-o semimască de cauciuc, o
cutie pentru filtru schimbabil şi supapa de inspiraţie şi expiraţie;
serveşte pentru protecţia contra prafului industrial netoxic.
Respiratoril U-2K este o semimască-filtru cu două supape de
inspiraţie şi una de expiraţie.
Respiratorul RP-K este construit dintr-un obturator, care preîn-
tâmpină pătrunderea prafului sub mască în locurile de aderare la faţă
şi filtrele de schimb – unul interior şi altul exterior.
Respiratoarele antigaz (RU-60M, RPG-67, RU-71, „Snejoc-
KU”) protejează organele de respiraţie contra substanţelor în stare de
vapori sau gazoasă.
Respiratorul RPG-62 constă dintr-o semimască de cauciuc cu car-
tuşe filtrante fără filtre de aerosoli şi deaceea nu protejează contra lor. El
serveşte pentru ocrotire organelor de respiraţie în caz, dacă aerul conţine
substanţe în stare de vapori şi gaze într-o cantitate de cel mul 15 CLA.
Fig. 1.1. Respiratoare: a - „Lepestoc”; b - „Astra-2”; c – F-62S;

d – F-62ŞM; e – U-2K; f – RP-K; g – RU-60M; h – RPG-67.
37
Respiratorul RU-71 are un cartuş cu filtru de schimb pentru aero-
soli, fapt datorită căruia acest filtru poate di schimbat fără schimbarea
cartuşului în cazurile unei concentraţii înalte de prag şi unui conţinut
redus de gaze.
Respiratorul universal „Snejoc-KU” protejează contra gazelor cu
caracter acid, vaporilor şi prafului. În calitate de sorbet, în loc de ab-
sorbanţi cu structura granulată, se folosesc materiale fibroase de
schimb ionic (tab. 1.1.)
Tabelul 1.1.
Destinaţia cartuşelor pentru respiratorul RU-60M
Marca
Substanţele pentru protecţia cărora serveşte cartuşul
cartuşului
A Substanţele organice: hidrocarburi (benzen, benzină, white-spirit, alcool,
esteri, aldehide, cetone , compoziţii electroorganice şi de alte feluri de
compuşi şi aerosoli)
B Gaze cu caracter acid (bioxid de sulf, hidrogen sulfurat, hidrogen
halogenat etc.) şi aerosoli
KD Amoniac şi hidrogen sulfurat
G Vapori de mercur, compuşi organici ai mercurului şi aerosoli
Criteriul de uzare a elementelor filtrante ale respiratoarelor

antigaz rezidă în apariţia mirosului de substanţă nocivă sub partea din
faţă a semimăştii, iar pentru respiratoarele contra prafului – greutate
în respiraţie şi durata de serviciu (tab. 1.2.).
Tabelul 1.2.
Durata aproximativă de serviciu a filtrelor respiratoarelor
contra prafului
Durata de serviciu a filtrelor la o concentraţie a prafului
Denumirea 25 mg/m3 100 mg/m3 300 mg/m3
respiratorului lucrări lucrări lucrări lucrări lucrări lucrări
moderate grele moderate grele moderate grele
U-2K 2 schimb. 5 ore 3 ore 1 oră 0,5 ore 15 min.
F-62Ş 5 schimb. 3 schimb. 1,5 schimb. 0,5 schimb. 3 ore 2 ore
„Astra-2” 10 schimb. 5 schimb. 5 schimb. 2,5 schimb. 6 ore 3,5 ore
Măştile de gaze protejează organele de respiraţie, pielea feţei şi

ochii contra gazelor, vaporilor, aerosolilor. Măştile filtrante de gaze
sunt alcătuite dintr-o cască-mască, cutie filtrantă şi o ţeavă gofrată de
cauciuc. Cutiile filtrante se fabrică de opt mărci, fiecare din care este
dotată cu un sorbet pentru protecţie contra unui anumit grup de gaze
38
(A, V, KD, E, BKF, CO, MO). Durata acţiunii protectoare a măştilor
filtrante de gaze depinde de concentraţia substanţelor nocive şi variază
de la 20 până la 300 min.
Măştile de gaze cu furtun PŞ-1, PŞ-2, RMP-62, LIZ-5 (fig.1.2) şi
altele se folosesc în cazurile, când concentraţia substanţelor nocive depă-
şeşte limita posibilităţilor elementelor filtrante. În loc de cutii filtrante în
aceste aparate se folosesc un furtun
gofrat cu lungimea de 10-20 m pentru
captarea aerului din zona nepoluată
pe contul eforturilor omului sau cu aju-
torul unei suflante sau al unui com-
presor (măştile de gaze PŞ-2 şi LIZ-
5).
Măştile de gaze se fabrică cu
căşti-măşti, având următoarele di-
mensiuni, 0; 1; 2; 3; 4. Pentru selec-
Fig.1.2. Măşti de gaz cu tarea măştilor de gaze trebuie să se
furtun: a-PŞ-1; b- PŞ-2: determine dimensiunea liniei curbe
1- sulfantă (sau compresor); care trece prin bărbie, de-a lungul
2-furtun; 3-masca; 4-centură obrajilor spre punctul superior al ca-
de siguranţă; 5- tub gofrat. pului, precum şi lungimea semi cir-
cumferinţei care trece de-a lungul
frunţii de la o ureche până la cealaltă. Pe baza sumei acestor două mă-
surări se selectează casca-mască. De ex., dacă suma este de până la 93
cm, apoi dimensiunea căştii-mască
este „0”, la suma 93-95 cm – „1”,
95-99 – „2”, 99-103 – „3”, iar la suma
de peste 103 cm – „4”. Dimensiunea
respiratorului se determină pe baza
distanţei de la cea mai mare adânci-
tură a rădăcinii nasului şi punctul
inferior al bărbiei (fig. 1.3.). pentru o
înălţime a feţei de până la 109 mm se Fig.1.3. Schema măsurării
foloseşte o mască de dimensiunea dimensiunilor feţei pentru
„1”, 109-119 mm – dimensiunea „2”, selectarea echipamentelor
iar peste 119 – dimensiunea „3”. individuale de protecţie : a
– respiratorului; b – măştii
Dacă respiratorul lasă să treacă aerul
antigaz.
pe linia de aderare la faţă, apoi el
39
trebuie schimbat.
- se studiază metodica selectării respiratoarelor şi măştilor de gaze;
- se studiază principalele echipamente individuale de protecţie ale
organelor de respiraţie.
1. Când se folosesc echipamentele individuale de protecţie?
2. Denumiţi mărcile de respiratore şi măşti de gaze.
3. Pe baza căror criterii se determină durata de serviciu a elementelor
filtrante ?
4. Cum se selectează respiratorul şi/sau masca de gaze ?
5. Selectaţi un respirator şi o mască de gaze pentru Dvs, folosind o
riglă şi un metru de pânză.
40
STUDIEREA MIJLOACELOR PRIMARE DE
INTERVENŢIE LA INCENDII
Scopul lucrării:
- consolidarea cunoştinţelor studenţilor în domeniul protecţiei contra
incendiilor.
- studierea proprietăţilor substanţelor care sting focul;
- studierea mijloacelor primare de intervenţie la incendii.
să cunoască:
- proprietăţile substanţelor care sting focul, inclusiv ale celor folosite
în stingătoare;
- mijloacele primare de intervenţie la incendii, destinaţia şi funcţio-
narea lor.
să poată:
- să selecteze substanţele care sting focul şi mijloacele primare de
intervenţie la incendii, luând în consideraţie caracteristicile lor şi
securitatea muncii;
- să folosească mijloacele primare de intervenţie la incendii.
să posede:
- metodica organizării pazei contra incendiilor (serviciului de
pompieri) în sectorul agrar;
- tehnica folosirii stingătoarelor.
Echipament, aparate:
- stingătoare cu spumă OHP-10;
- stingătoare cu aer şi spumă OVP-4 şi OVP-8;
- stingătoare cu bioxid de carbon şi bromură etilică OUB-3A, OUB-7A;
- stingătoare cu pulbere OP-1; OP-4; OP-5.
Noţiuni generale
Pentru stingerea incendiilor se utilizează: apă, spumă, nisip, gaze
inerte, compoziţii pulverulente etc. Apa posedă cea mai mare căldură
specifică (2263,8 kJ/kg-grad), formează cantităţi mari de aburi (1700 l la
evaporarea 1 kg de apă), răceşte zona de ardere, diluează substanţele
reactive şi le izolează de la zona de ardere. Apa se debitează sub formă
de jet compact sau în stare pulverizată. Nu se admite folosirea apei în
formă de jet compact pentru stingerea instalaţiilor electrice sub tensiune
41
şi a lichidelor uşor inflamabile. Nu se admite să se atingă cu apă meta-
lele alcaline (sodiu, potasiu, etc.), la interacţiunea cu care se degajă
hidrogen şi se formează cu aerul un amestec exploziv.
Gazele inerte (bioxidul de carbon, azotul ş.a.) se utilizează
pentru stingerea lichidelor uşor inflamabile, instalaţiilor electrice sub
tensiune şi motoarelor cu ardere internă.
La ieşirea lichidului din rezervorul stingătorului se produce
evaporarea lui rapidă, din care cauză scade brusc temperatura gazului
până la –79 0C. Nimerind în focarul incendiului, bioxidul de carbon
micşorează temperatura amestecului carburant, reduce concentraţie
oxigenului în aer. In condiţii de iarnă la temperaturi sub –30 0C nu se
recomandă folosirea stingătoarelor cu bioxid de carbon, dat fiind că în
aceste condiţii scade brusc presiunea din butelie şi se înrăutăţeşte
evaporarea bioxidului de carbon lichid.
Se folosesc două feluri de spumă: chimică şi apoasă – chimică.
Spuma chimică se obţine din două părţi ale încărcăturii – cea
acidă (acid sulfuric – 120 g şi sulfură de fier – 115 g) şi cea alcalină
(bicarbonat de sodiu – 400 g şi extract de smalţ – 50 g). Partea alca-
lină a încărcăturii se dizolvă în 9 l de apă şi se toarnă în corpul
stingătorului, iar cea acidă se dizolvă în 250 cm3 de apă şi se toarnă în
paharul 2, extras din corp (fig. 1.4). Pentru punerea în funcţiune a
stingătorului trebuie să se întoarcă maneta 5 cu 180 0C şi să se răstoar-
ne stingătorul cu fundul în sus. În acest moment partea acidă se va
vărsa în corpul stingătorului şi se va amesteca cu soluţia alcalină. Se
formează spumă şi se degază bioxid de carbon.
Fig. 1.4. Stingătoare: a – stingător chimic cu spumă OHP-10;

b – OHVP-10 :1 – corp; 2 – pahar; 3 – supapa; 4 – mâner; 5 – maneta; 6
– tija; 7 – tub de ieşire; 8 – orificiul paharului; 9 – pulverizator; 10 – fisura
pentru aer ejectat; 11 – corpul pulverizatorului; 12 – sita.
42
Stingătorul funcţionează timp de 1 min., jetul ajunge la 6-7 m
depărtare, presiunea interioară fiind de 0,5 mPa.
Spuma de aer mecanică este amestec de aer (90 %) cu o soluţie
apoasă a spumogenului (10 %) PO-1, care constă din petrol lampant,
clei de tâmplărie şi alcool etilic (multiplicitatea spumei este 12).
Spuma cu multiplicitate mare (100 şi mai mult) se formează în
cazul proporţiei de 99 % aer, 0,04 % spumogen şi cca. 1 % apă. Spuma
formează pe suprafaţa lichidelor ce ard o peliculă stabilă care rezistă la
acţiunea flăcării timp de 30 min. Trebuie de avut în vedere că cu spumă
nu se admite stingerea instalaţiilor electrice sub tensiune, precum şi a
sodiului, potasiului, salpetrului, cu care apa intră în reacţie.
Compoziţiile pulverulente (carbonat de sodiu, carbonat de pota-
siu, nisip, pământ uscat etc.) se folosesc în caz de incendiu pentru a
împiedica accesul aerului, vaporilor, gazelor la materialul care arde.
În calitate de mijloace primare pentru stingerea incendiilor şi-au
găsit cea mai mare răspândire stingătoarele: cu spumă, cu aer şi spumă,
cu bioxid de carbon, cu bioxid de carbon şi bromură etilică, cu pulbere.
Pe scară largă se folosesc stingătoarele cu spumă OHP-10 (fig. 1.4).
Pe timp de iarnă în partea alcalină a încărcăturii se adaugă etilenă-glicol.
Stingătoarele cu aer şi spumă OVP-4 şi OVP-8 au o încărcătură
constituită dintr-o soluţie apoasă de 6 % a spumogenului PO-1 (fig.1.5).
Pentru a pune în funcţiune stingătorul OVP-8 trebuie să se apese

mânerul 1. Atunci tija 7 va străpunge membrana buteliei de înaltă pre-
siune, iar apoi, sub presiunea bioxidului
de carbon, care va ieşi din butelie, solu-
ţia apoasă a spumogenului se va debita
prin sifonul 2 şi apoi în capătul de ţeavă
în care, datorită amestecării soluţiei cu
aerul atmosferic se formată spumă. Din
stingătoarele cu gaze fac parte cele cu
bioxid de carbon, cu bioxid de carbon
şi bromură etilică, cu aerosoli.
Fig.1.5. Stingător OVP-8: Ele sunt destinate stingerii unor
1-corp; 2-sifon; 3-tub; inflamări nu prea puternice a diferitor
4-capac; 5- mâner; 6- ma-
substanţe, instalaţii electrice, cu excep-
neta; 7-tija; 8-butelie cu bio-
ţia substanţelor a căror ardere decurge
xid de carbon; 9-tub.
fără accesul aerului.
43
Stingătoarele cu bioxid de
carbon OU-2, OU-5, OU-8 conţin în
calitate de substanţe stingătoare
bioxidul de carbon CO2. Butelia 1 este
turnată din oţel. În orificiul buteliei se
înşurubează dispozitivul de închidere,
care este dotat cu ventilul 4 cu o supapă
cu ac şi sifonul 5 înşurubata în partea
Fig. 1.6. Stingătoarele cu
bioxid de carbon: 1-butelie; inferioară a ventilului (fig. 1.6.).
2-măner; 3-supapa de si- Stingătorul se pune în acţiune prin
guranţă; 4-ventil; 5-sifon rotire până la refuz a roţii de mână a
ventilului în sensul opus acelor de
ceasornic. Capătul de ţeavă al dispozitivului de formare a zăpezii
trebuie rotit în aşa fel ca jetul de zăpadă şi gaz să nimerească în
focarul incendiului. Durata acţiunii stingătoarelor OU-2 este de 30 s,
OU-5 – 50 s, şi OU-8 – 60 s. Lungimea jetului este, respectiv egală cu
1,5; 2,0 şi 3,0 m. Presiunea de lucru este de 17,5 MPa.
Stingătoarele cu bioxid de carbon şi bromură OUB-3A, OUB-
7A au o încărcătură constituită din 3 % bioxid de carbon lichid şi 97
% bromură etilică. Pentru împroşcarea încărcăturii din butelie se
foloseşte aer comprimat sub o presiune de 0,843 MPa la temperatura
de 20 0C. Durata acţiunii
35-40 s, lungimea jetului
este de 3,0-4,5 m. Nea-
junsul îl constituie toxici-
tatea.
Stingătoarele cu
pulbere (fig.1.7.) şi al-
tele se folosesc, în temei,
Fig. 1.7. Stindătoare cu pulbere: în caz de aprindere a mo-
a-OP-1 1-corp;2-sifon;3-butelie cu bioxid de toarelor de automobile şi
carbon; 4-corpul paharului; 5-supapa; 6-pul- tractoare, instalaţiilor
verizator; 7-tija; 8-c apac; 9-mâner; 10- electrice sub tensiune,
maneta; 11-dop; b-OP-1”Sputnic”: 1-corp; metalelor alcaline. Stin-
2- pulverizator; 3-capac; c-OP-5: 1-corp; 2- gătorul OP-1 are un corp
tub pentru gaze de lucru; 3-butelie cu gaz; 4- de masă plastică, un pa-
mâner; 5-tija; 6-maneta; 7-capac; 8-ac; 9- har cu un balonaş pentru
furtun; 10-pistol; 11-maneta; 12- pulverizator. bioxidul de carbon şi un
44
dispozitiv de închidere şi de şoc. Stingătorul se încarcă cu praful PSV-
2 sau P-1A. Pentru a-l pune în funcţiune stingătorul trebuie lovit cu
capul de un obiect dur. În acest caz se declanşează dispozitivul de
închidere şi de şoc şi praful este împins în afară sub presiunea gazului.
Norul de pulbere stinge focul. Durata funcţionării 10 s. Stingătorul
OP-1.
Stingătorul OP-1 „Sputnic” se pune în funcţiune scuturând puter-
nic corpul acestuia, capacul 1 fiind înşurubat. Pentru împroşcarea pul-
berii stingătorul este dotat cu pulverizatorul 2. durata funcţionării
stingătorului este de 50 s.
În încăperile cu pericol mare de incendii se instalează dispozitive
sprinkler (instalaţii de protecţie contra incendiilor) pentru stingerea
automată a incendiilor. Acest sistem constă dintr-o reţea de apeduct
montate sub tavan, având în capete speciale sprinkler închise cu aliaje
uşor fuzibile (temperatura de topire 72-180 0C). La acesta temperatură
aliajul se topeşte şi deschide accesul apei care se îndreaptă spre mate-
riale ce ard. Concomitent se declanşează sistemul de semnalizare acus-
tică sau optică. Un cap sprinkler poate stropi un focar cu aria de 6-9 m2.
Dispozitivele drencer formează perdele de apă pentru a proteja
clădirile şi instalaţiile contra trecerii focului la alte obiective. În acest
caz apa poate fi debitată automat sau manual.
Pentru stingerea incendiilor din interiorul clădirilor în faza
iniţială a dezvoltării incendiului se folosesc robinete de incendiu.
Acestea se instalează la înălţime de 1,35 m de asupra duşumelei în lăzi
cu geamuri; tot în ladă trebuie să se păstreze un furtun cu lungimea de
20 m şi o ţeavă cu stropitor.
Se studiază substanţele existente pentru stingerea focului, folo-
sind îndrumările metodice şi materialele lucrărilor practice la acesta
disciplină.
Se studiază construcţia şi destinaţia mijloacelor primare de inter-
venţie la incendii, folosind materiale intuitive, modele didactice ale
utilajelor, placarde.
În darea de seamă se vor numi mărcile de stingătoare studiate,
destinaţia lor, procedeele de punere în funcţiune; se va da o caracte-
rizare a substanţelor pentru stingerea focului; se aduc exemple de
organizare a activităţii detaşamentului voluntar de pompieri de la
45
întreprindere, precum şi a serviciului de pază contra incendiilor, darea
de seamă se întocmeşte într-o formă arbitrară.
1. Indicaţi condiţiile necesare pentru încetarea arderii substanţelor.
2. Care este destinaţia şi construcţia stingătoarelor cu spumă ?
3. Caracterizaţi substanţele care sting focul.
4. Care este cauza autoapinderii substanţelor, materialelor ?
5. Care sunt particularităţile stingătoarelor cu bioxid de carbon ?
6. Cine este responsabil pentru protecţia contra incendiilor în unitatea
economică?
7. Care este răspunderea pentru încălcarea regulilor de protecţie contra
incendiilor ?
46
LUCRAREA PRACTICA 1.10
EFICACITATEA ECONOMICĂ A MĂSURILOR DE
PROTECŢIE ŞI PREVENIRE
Scopul lucrării:
— studierea metodicii de apreciere eficacităţii economice a măsurilor
de protecţie şi prevenire.
- primirea sarcinii cu privire la calculul indicatorilor economici în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
- efectuarea calculului economic al consecinţelor traumatismului,
luând în consideraţie datele iniţiale;
- propunerea măsurilor de preîntâmpinare a traumatismului şi calcu-
larea eficacităţii economice a creării unor condiţii nepericuloase şi
nedăunătoare de muncă.
să cunoască:
— metodica de calcul a eficacităţii economice a măsurilor de protecţie
şi prevenire;
— metodica de calcul a consecinţelor traumatismului în producţie şi
morbidităţii;
să poată:
— să soluţioneze chestiunile practice ale aprecierii consecinţelor acci-
dentelor de muncă;
— să propună măsuri în vederea preîntâmpinării traumatismului şi să
efectueze aprecierea lor economică;
să posede:
— metodele de analiză ale cauzelor traumatismului în producţie şi
morbidităţii;
— metodica calculului economic a consecinţelor accidentelor şi efica-
cităţii măsurilor de protecţie şi prevenire.
Noţiuni generale
Pierderile globale ale gospodăriei cauzate de traumatism şi
îmbolnăviri pot fi determinate cu ajutorul formulei:
Pg = Pt + Pb; (1.1)
unde: Pt — suma pierderilor legate de traume, lei;
Pb — suma pierderilor legate de bolile profesionale, lei.
Suma totală a pierderilor legate de consecinţele fiecărei traume
consta din următorii termeni:
47
Ptl = C2 + Cc + Cs + Cp + Cb + Can + Cu + Cpb; (1.2)
unde: Ca — costul tratamentului de ambulatoriu, lei;
Cc— costul tratamentului clinic, lei;
Cs — suma salariului neprodus în perioada tratamentului, lei;
Cp — pagubele sub formă de impozite neîncasate de stat pentru
partea impozitală a veniturilor (plăţile buletinului de boală), lei:
Ct, — sumele plătite pe baza buletinului de boală, lei;
Can — costul anchetării accidentelor, lei;
Cu — costul utilajelor deteriorate sau a reparaţiei lor, lei;
Cpb - costul producţiei globale neobţinute din cauza traumei, lei.
Pierderile totale cauzate de o îmbolnăvire se calculează cu
ajutorul formulei:
Pb1 = Ca + Cc +Cs + Cp + Cb + Cpb. (1.3)
Cel mai mare după valoare dintre toţi termenii îl constituie costul
producţiei globale neobţinute din cauza traumei (îmbolnăvirii). Acesta
se calculează cu ajutorul formulei:
Cpb = C1Zt; (1.4)
unde: C1 — costul tuturor felurilor de producţie obţinute în gospo-
dărie, care revine unui angajat într-o zi lucrătoare, lei;
Zt — numărul de zile de incapacitate de muncă din cauza traumei.
Costul tuturor tipurilor de producţie (lei pe zi) se determină cu
ajutorul formulei:
C1 = Cpa/N1Z1 (1.5)
unde: Cpa—costul total al producţii obţinute în decursul anului, lei;
N1 —.numărul mediu scriptic de lucrători în decursul anului;
Z1 — numărul de zile lucrătoare în decursul anului.
Costul producţiei neobţinute de gospodărie în urma tuturor
traumelor înregistrate se calculează cu ajutorul formulei
Cpt = C1·Ztg (1.6)
unde Ztg — numărul global de zile de incapacitate de muncă în urma
traumelor.
Costul producţiei globale neobţinute în urma bolilor cauzate de
condiţiile de muncă se calculează cu ajutorul formulei:
Cpb = C1 Zb (1.7)
unde Zb — numărul total de zile de incapacitate de muncă cauzată de boli‚
Costul total al producţiei neobţinute din cauza traumelor şi
bolilor legate de condiţiile de muncă:
Ctb= Cpt + Cpb (1.8)
48
După calcularea şi analiza pierderilor legate de traumatism şi
îmbolnăviri se elaborează planul de măsuri de protecţie şi prevenire,
având în vedere rezultatele acestei analize.
După ce se lucrează cel puţin un an în condiţii de muncă amelio-
rate se calculează eficacitatea economică a măsurilor de protecţie şi
prevenire folosind formula:
Ee = Ptb1-Ptb2, (1.9)
unde Ptb1—pierderi cauzate de traume şi boli în anul de bază, lei;
Ppb2— pierderi cauzate de traume şi boli după aplicarea măsurilor
de protecţie şi prevenire, lei.
Eficacitatea măsurilor propuse de protecţie şi prevenire poate fi
determinată folosind tab. l.3
— se studiază metodica calculării eficacităţii măsurilor de pro-
tecţie şi prevenire;
— se calculează eficacitatea economică a măsurilor adoptate;
— se determină consecinţele traumatismului, luând în conside-
raţie datele iniţiale;
— se formulează concluziile cu privire la utilitatea aplicării mă-
surilor propuse.
Datele iniţiale le furnizează lectorul. Pot fi folosite şi datele din
darea de seamă asupra practicii de producţie în gospodării.
Tabelul 1.3
Eficacitatea măsurilor de protecţie şi prevenire
Creşterea
Influenta măsurilor adoptate asupra
Măsurile productivităţii
personalului
muncii, %
1. Introducerea unui regim. de
Se îmbunătăţesc indicatorii sistemului nervos,
muncă şi odihna fiziologie 15-25
cardio-vascular şi celuii muscular
argumentat
2. Raţionalizarea locurilor de Se micşorează oboseala, scade traumatismului,
17-20
muncă se îmbunătăţeşte coordonarea mişcărilor
3. Planificarea justă şi vopsirea Se ameliorează starea sistemului nervos, creste
10-14
adecvata a încăperilor şi utilajelor gradul de satisfacţie datorită muncii efectuatei
4. Selectarea unui regim de Se îmbunătăţeşte calitatea lucrărilor şi se
10-16
iluminare raţional reduce gradul de oboseală
5. Micşorarea intensităţii zgo-
Slăbesc durerile de cap, scade gradul de
motului până la normativele 4-10
oboseală
admisibile
6. Reducerea temperaturilor înalte Se ameliorează termoreglarea şi schimbul de
10-18
apă şi săruri a organismului
49
1. Care sunt componentele pierderilor totale legate de traumatism
şi morbiditate?
2. Cum se determină eficienţa măsurilor de protecţie şi prevenire?
3. Cum influenţează măsurile propuse asupra stării sănătăţii per-
sonalului?
4. Expuneţi propunerile Dvs pentru cazul, dacă măsurile se vor
dovedi puţin efective în expresie bănească.
50
C a p i t o l u l 2. EVALUAREA LOCURILOR DE MUNCĂ
PRIVIND RISCURILE PROFESIONALE
LUCRAREA DE LABORATOR 2.1

VERIFICAREA PARAMETRILOR MICROCLIMEI LA
LOCUL DE MUNCĂ
Scopul lucrării:
— căpătarea deprinderilor practice de determinare a parametrilor
pentru aprecierea microclimei la locurile de muncă.
— studierea metodicii de apreciere a microclimei la locul de lucru;
— studierea aparatelor şi echipamentului pentru determinarea tempe-
raturii, umidităţii relative şi vitezei aerului;
— măsurarea parametrilor microclimei.
să cunoască:
— valoarea optimă a parametrilor microclimei la locul de muncă;
— construcţia şi principiul funcţionării aparatelor;
— metodica cercetării microclimei;
să poată:
— să folosească aparatele pentru măsurarea parametrilor microclimei;
— să facă concluzii cu privire la condiţiile de muncă la un anumit loc
de muncă, bazându-se pe rezultatele măsurărilor.
să posede:
— metodica şi folosirea aparatelor pentru măsurarea parametrilor
microclimei;
— cunoştinţele referitoare la principalele cerinţe ale standardelor
privitoare la microclimă.
Aparate şi dispozitive:
Termometru cu alcool sau cu mercur; Termografe M-16S, M-
16N;. Psihrometru staţionar August s-au cu aspiraţie Assman MV-4M;
Higrometru MV-1; Higrograf M-21S;Barometru MD-49A (BAMM);
Anemometre cu palete ASO-3 sau cu cupe M.S-13; Catatermometru
cilindric sau sferic.
Noţiuni generale:
Microclima din încăperile de producţie este determinată de tempe-
ratura, umiditatea relativă şi viteza mişcării aerului. Aceşti parametri
depind de anotimp, complexitatea lucrărilor, procesele tehnologice etc.
51
Pentru crearea unei microclime sănătoase trebuie să fie cunos-
cute valorile optime ale parametrilor ei (tab. 2.1). Se consideră optimi
parametrii la care omul se simte confortabil:
Tabelul 2.1
Valorile optime ale parametrilor în zona de lucru a
încăperilor de producţie
Para metrii microclimei
Categoria
Sezonul temperatura umiditatea viteza mişcării
lucrărilor
°C relativă, %. aerului, m/s
Uşoare, I 20-23 60-40 până la 0,2
Perioada Medie, IIa 18-20 60-40 până la 0,2
rece Medie, IIb 17-19 60-40 până la 0,3
Grele, III 16-18 60-40 până la 0,3
Perioada Uşoare, I 22-25 60-40 până la 0,2
caldă Medie, IIa 21-23 60-40 până la 0,3
Medie, IIb 20-22 60-40 până la 0,4
Grele, III 18-21 60-40 până la 0,5

Temperatura aerului din zona de lucru se măsoară cu termo-
metre cu mercur sau cu alcool, care se atârnă la înălţime de 1,5 m
pentru 8-10 min., precum şi cu ajutorul termometrului uscat al psihro-
metrului cu aspiraţie.
Termografele M-16S şi M-16 N servesc pentru înregistrarea pe
bandă a temperaturii aerului înconjurător pe parcursul timpului.
Umiditatea relativă a aerului din zona de lucru se determină cu
psihometrul staţionar August (fig. 2.1) sau cu psihrometrului cu aspi-
raţie Assman MV-4M (fig. 2.2). Aspiratorul constă din două termo-
metre la fel.
Rezervorul cu mercur al unuia din termometre este învelite cu
tifon umezit cu apă, iar al celuilalt este uscat. Umiditatea relativă ă ae-
rului se determină cu ajutorul nomogramei (fig. 2.3) pe baza indica-
ţiilor termometrului uscat şi celui umed sau cu ajutorul tab. 2.2.
Psihrometrul cu aspiraţie se distinge prin existenţa unor canale
de aer pentru încălzirea fluxului de aer şi a unui ventilator acţionat de
un arc elastic sau un motor electric. Higrometrul M.V-1 se foloseşte
pentru măsurarea nemijlocită a umidităţii relative a aerului. Principiul
funcţionării lui se bazează pe proprietatea unui fir de păr de om de a se
lungi în aer umed şi a se scurta în aer uscat.
52
Fig. 2.1. Psihrometru August staţionar: Fig. 2.2. Psihrometru cu aspiraţie
l — pânză umedă; 2 — termometru MV-4M: l — termometru «umed»;
«umed»; 3 — termometru «uscat». 2 — termometru «urcat»; 3 — canal de
aer; 4 — mecanism de acţionare.
Fig. 2.3. Nomograma pentru determinarea umidităţii relative a

aerului pe baza indicaţiilor psihrometrului cu aspiraţie.
Hidrografele M-21S servesc pentru înregistrarea pe bandă a

variaţiilor umidităţii în timp.
Termohidrografele se folosesc pentru înregistrarea automată
concomitentă a temperaturii şi umidităţii relative a aerului.
Viteza mişcării aerului se determină cu anemometrele cu cupe sau
cele cu palete (fig. 2.4), precum şi cu al catatermometrelor (fig. 2.5).
Crucea (paletele) se roteşte sub acţiunea fluxului de aer, iar mecanismul
contor indică numărul de diviziuni ale cadranului. Experienţa durează un
53
minut; se determină numărul de diviziuni pe secundă, iar apoi pe grafic
se determină viteza reală a aerului (fig. 2.6).
Fig. 2.4. Anemometre: a – cu palete; 1 – axul paletelor; 2 – paletele; 3 – contor;

b – cu cupe: 1 – cruce; 2 – cupă; 3 – contor
Tabelul 2.2
Tabelul psihrometric pentru temperaturile 0° -30 0C după
termometrul umed la determinarea umidităţii relative
Diferenţa dintre indicaţiile termometrului uscat şi celui umed 0C
termometrului
Indicaţiile
umed, 0C
0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5 5 5,5 6 6,5
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
0 100 90 81 73 64 57 50 43 36 31 26 20 16 11
1 100 90 82 74 66 59 52 45 39 33 29 23 19 16
2 100 90 83 75 67 61 54 47 42 35 31 26 23 18
3 100 90 63 76 69 63 56 49 44 39 34 29 20 21
4 100 91 84 77 70 64 57 51 46 41 36 32 28 24
5 100 91 85 78 71 65 59 54 48 43 39 34 30 27
6 100 92 85 78 72 68 61 56 50 45 41 05 33 29
7 100 92 86 79 73 67 62 57 52 47 43 39 35 31
8 100 93 86 80 74 68 63 58 54 49 45 41 37 33
9 100 93 86 81 75 70 65 60 55 51 47 43 39 35
10 100 94 87 82 76 71 66 61 57 53 48 45 41 38
11 100 94 88 82 77 72 67 62 68 55 50 47 43 40
12 100 94 88 82 78 73 68 63 59 66 52 48 44 42
13 100 94 88 84 78 74 68 63 59 57 53 50 46 43
14 100 94 89 83 79 75 70 66 62 58 54 51 47 45
15 100 94 89 84 80 75 71 67 63 59 55 92 49 46
16 100 95 90 84 80 76 72 67 64 60 57 53 50 48
17 100 95 90 64 81 76 73 68 65 61 58 54 52 49
18 100 95 90 85 81 77 74 68 66 69 59 58 53 50
19 100 95 91 85 82 78 74 70 66 63 60 57 54 51
54
20 100 95 91 86 82 79 75 71 67 64 61 58 55 5â
21 100 96 91 86 83 79 75 71 68 65 62 09 56 54
22 100 95 91 87 83 80 76 72 69 65 63 60 97 55
23 100 96 91 87 83 80 76 72 69 66 63 61 58 56
24 100 96 92 88 84 81 77 73 70 67 64 62 59 56
25 100 96 92 88 84 81 77 74 70 68 65 63 59 58
26 100 96 92 88 85 82 78 75 72 69 66 63 61 58
27 100 96 92 89 85 82 78 75 72 69 67 64 61 59
28 100 96 92 89 85 82 79 76 73 70 67 65 62 60
29 100 96 93 89 86 83 79 76 73 70 68 65 63 60
30 100 96 93 89 86 83 79 76 74 71 68 65 63 61
Fig. 2.5. Catatermometre: Fig. 2.6. Graficul etalonării

a - cilindric; b - sferic anemometrului.
Cu ajutorul catatermometrelor viteza aerului se determină în felul

următor: el se încălzeşte în apă până la temperatura de 60—70°C
(până când rezervorul superior se umple cu alcool) şi se plasează în
fluxul de aer. Durata scăderii temperaturii pe contul absorbirii căldurii
de către fluxul de aer în mişcare este criteriu pentru aprecierea vitezei,
care se determină din tabelul anexat la paşaportul aparatului.
Presiunea atmosferică, se măsoară cu barometrul MD49-A
(BAMM) în mm a coloanei de mercur sau în pascali (Pa).
Rezultatele măsurărilor se prezintă în tab.2.3.
55
Tabelul 2.3
Rezultatele măsurărilor
Valorile optime ale
Valoarea
Indicatorii parametrilor
măsurărilor
microclimei
Temperaturii aerului, °C
Indicaţiile termometrului umed, 0C
Umiditatea relativă, %
Presiunea atmosferică, mm col. de mercur
Indicaţiile anemometrului, diviziuni de secundă
Viteza mişcării aerului, m/s ‚
Concluzii şi propuneri pe baza analizei materialelor prezentate.
1. Ce aparate se folosesc pentru măsurarea umidităţii relative a
aerului?
2. Formulaţi definiţia umidităţii relative a aerului.
3. Numiţi parametrii optimi (confortabili) ai microclimei locului de
muncă.
4. Ce măsuri asigură o microclimă normală în încăperile de producţie?
56
DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE PRAF
IN AERUL LA LOCUL DE MUNCĂ
Scopul lucrării:
— căpătarea deprinderilor practice de apreciere a gradului de prăfuire
al mediului aerian din încăperile de producţie.
— studierea metodicii de determinare a poluării aerului din zona de lucru;
— căpătarea deprinderilor practice de folosire a aparatelor pentru deter-
minarea conţinutului de praf în aerul din încăperile de producţie.
să cunoască:
— destinaţia şi principiul funcţionării aparatelor pentru determinarea
conţinutului de praf în aer;
— ordinea efectuării lucrării;
— pericolul şi caracterul dăunător al unui conţinut sporit de praf în
aer;
să poată:
— să folosească aparatele şi instalaţiile pentru aprecierea conţinutului
de praf în aer;
— să facă concluzii referitoare la condiţiile de muncă în zona de lucru
respectivă, bazându-se pe rezultatele măsurărilor;
să posede:
— cunoştinţe cu privire la principalele cerinţe ale standardelor sani-
tarii de producţie;
— metodica şi aparatele pentru determinarea conţinutului de praf în
aer.
Aparate şi instalaţii:
- Instalaţie pentru determinarea conţinutului de praf în aer.
- Aspirator 822 sau contor de gaze GSB-400.
- Filtru de aerosoli AFA-V-10 sau AFA-V-L8.
- Balanţă analitică AD-200; Barometru MD-49A; Termometru cu
mercur; Cronometru.
Noţiuni generale
Se deosebeşte praf de origine organică (vegetală, animală), anor-
ganică (minerală, metalică şi mixtă). Munca îndelungată în condiţii cu
un conţinut sporit de praf provoacă diverse îmbolnăviri profesionale.
57
Deosebit de periculos este praful, particulele căruia au di-
mensiuni mai mici de 5 micrometrii, întrucât ele se află în suspensie în
aer şi pot să pătrundă adânc în căile respiratorii. In afara de faptul că
este dăunător pentru sănătate, praful din aer poate cauza explozii.
Au fost stabilite concentraţiile limită admisibile de praf în aer,
care nu sunt periculoase şi dăunătoare pentru lucrători, (tab. 2.4).
Tabelul 2.4
Concentraţiile limite admisibile de praf în aerul din zona de
lucru
Concentraţia
limită Clasa de
Denumirea prafului
admisibilă, pericol
mg/m3
Azbest 2 4
Azbociment 6 4
De cereale 4 4
Calcar 6 4
Praf care conţine siliciu:
a) cuarţ, cristabolit, tridimit, dacă conţinutul lor în praf este
mai mare de 70% 1 3
b) bioxid de siliciu cristalin, dacă conţinutul! în praf este
mai mare de 70% 1 3
Praf de cărbune, argilă 4 4
Praf de ordine vegetală sau animală:
a) cu un adaus de bioxid de siliciu mai mare de 10% 2 2
b) cu un amestec de bioxid de siliciu. de la 2 la 10% 4 4
Praf de grăunte 4 4
Tutun 3 3
Ceai 3 3
Clor 1 2
Fontă 6 4
Electrocorund 6 4
Huilă un conţinut de cel mult 2% de siliciu 10 4
Cele mai eficiente măsuri de protecţie contra prafului sunt:

mecanizarea, automatizarea şi ermetizarea completă a proceselor la
care se degajă praf, dispozitive de absorbire locală a prafului etc. Dacă
nu este posibilă reducerea concentraţiei prafului în zona de lucru până
la concentraţia limită admisibilă, apoi trebuie să fie folosite echipa-
mente individuale de protecţie: îmbrăcăminte specială, respiratoare,
ochelari de protecţie.
58
Se studiază construcţia şi principiul funcţionării aparatelor.
Aspiratorul serveşte pentru absorbirea aerului cu praf prin filtrul
4 (fig. 2.7). Aparatul constă dintr-un corp, o pompă aspiratoare încor-
porată şi patru rotametre care reglează capacitatea de trecere cu
ajutorul ventilelor. Ştuţul de absorbţie este unit la alonjă 3 prin inter-
mediul unor tuburi de cauciuc, iar cel de evacuare la camera de praf 2
pentru «tulburarea» prafului din cameră.
Alonjă (cartuşul) serveşte pentru instalarea filtrului şi este unită
cu ajutorul unor tuburi de cauciuc la ştuţul de absorbţie al rotame-
trului, iar de cealaltă parte cu camera de praf 2.
Fig. 2.7. Schema instalaţiei pentru determinarea conţinutului de

praf în aer:
l- aspirator; 2 - cameră de praf; 3 - alonjă; 4 - filtru; 5 – furtun de legătură;
6 - ştuţ; 7 - supape de reglare; 8 - rotametre.
Filtrele de aerosoli AFA-V-10 şi AFA-V-18 sunt dotate cu

ţesătură cu proprietăţi electrostatice, ceea ce asigură practic reţinerea
completă a prafului (99,5%). Cifrele 10 şi 18 indica aria filtrelor în
cm2. Pentru comoditatea utilizării filtrul se amplasează într-un cadru
special de hârtie (fig. 2.8).
Fig. 2.8. Filtru AFA-VP-18: a — element filtrant; b — element

în ansamblu cu cadrul.
59
Balanţa analitică AD-200 serveşte pentru determinarea masei
filtrelor până şi după luarea probei de aer din zona de lucru, având o
precizie de până la 0,1 mg.
2. Se determină concentraţia reală a prafului din camera de praf.
Se extrage filtrul din casetă, se scoate hârtia de calc, care serveşte
ca înveliş de protecţie. Se cântăreşte filtrul, el se plasează în locaşul
alonjei şi se cuplează semicartuşele. Se pune în funcţiune aspiratorul
şi cu ajutorul ventilelor rotametrelor se stabileşte un anumit debit de
aer prin filtru (15-20 1/min). Pe baza diferenţei dintre masa filtrului
pînă şi după luarea probei se calculează creşterea masei.
Concentraţia prafului în aer (mg/m3) se determină cu ajutorul
formulei:
q ⋅ 103
Ap = (2.1)
V0
unde q — masa prafului, mg;
V0 — volumul de aer trecut prin filtru, raportat la condiţiile
normale,m3 (temperatura 0 °C şi presiunea atmosferică Patm=1013 Pa
sau 760 mm col. mercur).
273 ⋅ P
V0 = W ⋅ τ (2.2)
(273 − ta ) ⋅ Patm
unde: W — debitul de aer absorbit prin filtru, 1/min. (conform indica-
ţiei rotametrului);
τ — durata trecerii aerului, min. (durata funcţionării aspirato-
rului);
P — presiunea atmosferică în timpul experienţei, mm col. de
mercur sau Pa;
ta — temperatura aerului în timpul experienţei, °C.
Tabelul 2.5
Durata luării
limită admisibile
atmosferică, Pa
Masa prafului,
Temperatura
concentraţiei
Masa probelor, Concentraţia,

aerului, 0C
Depăşirea
Presiunea
filtrului,mg debitul şi mg/m3

mg
volumul de aer
Până la După Limită
1/mi De
expe- experi Min. V0 admi-
n. fapt
rienţă enţă sibilă
60
Concluziile şi propunerile se formulează pe baza rezultatelor
lucrării efectuate.
Întrebări de control:
1. Enumeraţi aparatele şi instalaţiile necesare pentru de-
terminarea conţinutului de praf în aerul din zona de lucru.
2. Denumiţi principalele măsuri în vederea reducerii conţinutului
de praf în aer.
3. În ce cazuri se recomandă folosirea echipamentelor indivi-
duale de protecţie?
61
DETERMINAREA CONŢINUTULUI DE GAZE IN
AERUL DIN ZONA DE LUCRU
Scopul lucrării:
— consolidarea cunoştinţelor studenţilor referitoare la aprecierea po-
luării, aerului din zona de lucru şi căpătarea deprinderilor practice
de folosire a aparatelor.
— studierea metodicii de determinare a concentraţiei de gaze nocive
în aer;
— determinarea concentraţiei reale de gaze în aerul din zona de lucru;
să cunoască:
— metodica de determinare a concentraţiei de gaze nocive în aer la
locul de muncă;
— concentraţiile limită admisibile de substanţe nocive;
să poată:
— să folosească aparatele şi reactivele pentru aprecierea concentraţiei
de gaze în aer;
— folosind rezultatele obţinute, să formuleze concluziile şi recoman-
dările respective;
să posede:
— metodica şi aparatele pentru determinarea conţinutului de gaze în aer;
— deprinderi practice de lucru cu aparatele şi preparatele folosite la
efectuarea acestor lucrări.
Aparate şi dispozitive:
- Analizor de gaze UG-2 cu, un complet de tuburi de sticlă şi
pulberi indicatoare.
- Detector de gaze GH-4.
- Butelii cu gaze;
- Vată higroscopică; scări gradate.
Noţiuni generale:
Aerul atmosferic curat este un amestec de azot (77%), oxigen
(21%), bioxid de carbon şi alte gaze active (1%) şi inerte (1%). In
condiţii de producţie aerul este deseori poluat cu gaze, vapori, praf,
care sunt dăunătoare pentru sănătatea omului.
După gradul acţiunii lor asupra organismului omului substanţele
dăunătoare se împart în următoarele clase: l — extrem de periculoase
62
(mercur, plumb); 2 — foarte periculoase (acid sulfuric, clor); 3 — moderat
periculoase (tutun, ceai); 4 — puţin periculoase (amoniac, acetonă).
Vapori şi gazele nocive provoacă intoxicarea organismului, boli
profesionale şi alte consecinţe dăunătoare pentru sănătate.
Din măsurile în vederea reducerii poluării aerului din zona de
lucru fac parte mecanizarea, automatizarea şi ermetizarea proceselor
tehnologice.
Există metode de laborator şi metode rapide de apreciere a
mediului de aer. Metoda de laborator este mai precisă, însă necesită un
volum de muncă mai mare. Metoda rapidă permite să se determine
conţinutul de gaze în aer nemijlocit la locurile şi în zonele de lucru.
Metoda rapidă se bazează pe principiul trecerii aerului cercetat printr-
un praf indicator. In acest caz el îşi schimbă: culoarea, dimensiunile părţii
colorate, fiind proporţionale cu concentraţia şi durata trecerii aerului.
Au fost stabilite concentraţiile limite admisibile ale gazelor şi
vaporilor (tab. 2.6).
Se studiază construcţia şi principiul funcţionării aparatelor.
Analizatorul de gaz UG-2 serveşte pentru absorbirea aerului
cercetat prin tuburile indicatoare, (fig. 2.9). El constă din sifonul 2 în
formă de furtun gofrat din cauciuc, corpul l, tija 3, furtunul de cauciuc
şi tubul indicator 5.
Tabelul 2.6
Concentraţiile limite admisibile ale gazelor şi vaporilor în aer
Concentraţia limită. Clasa de
Denumirea substanţei
admisibilă, mg/m3 pericol
Amoniac 20 4
Acetonă 200 4
Benzină combustiblă 100 4
Hexacloran 0,1 I
Mercur metalic 0,01 1
Clor 1 2
Anhidridă sulfuroasă (bioxid de sulf). 10 3
Hidrogen sulfurat 10 2
Acid clorhidric 5 2
Alcool metilic (metanol) 5 3
Alcool etilic (etanol) 1000 4
Xilen 50 3
Toluen 50 3
White-spirit 300 4
Acid acetic 5 3
63
Fig. 2.9. Analizator de gaze UG-2: l - corp; 2 - sifon; 3 - tijă; 4- tub de cauciuc;
5 - tub indicator; 6 - scară gradată; 7 -opritorul fixatorului; 8 - arc elastic.
Principiul funcţionării analizorului de gaze este bazat pe trecerea

aerului poluat printr-un tub indicator cu o pulbere care-şi schimbă
culoarea în funcţie de cantitatea de gaz nociv în aer: Formarea
amestecului colorant în interiorul tubului indicator se produce în urma
reacţiei gazului cu umplutura reactivă din tubul indicator.
Se studiază metodica de determinare a concentraţiei de gaze în
aer şi se efectuează lucrarea.
Lucrarea cu aparatul UG-2 începe de la pregătirea tubului
indicator. In tubul de sticlă se introduce un strat de vată cu grosimea
de cel mult 0,5 cm, apoi se instalează un dop care se apasă spre stratul
de vată. Tubul se umple cu pulbere indicatoare pentru impuritatea
respectivă. Tubul umplut se închide cu un strat de vată şi cu un dop.
După ce a fost pregătit tubul, el se introduce în furtunul de cauciuc 4.
Se selectează tija 3 cu inscripţia volumului respectiv de aer aspirat
(fig. 2.9). Tija se introduce în orificiul aparatului şi, apăsând cu mâna,
se strânge sifonul până la clichetul fixatorului. După aceasta trebuie să
se retragă opritorul fixatorului 7. Când încetează mişcarea tijei în sus
se notează mărimea şi culoarea stratului de pulbere indicatoare. Pe
baza scării gradate a, aparatului şi a lungimii părţii colorate a pulberii
se determină concentraţia gazului în aerul cercetat din zona de lucru.
Lungimea stratului compact de pulbere din tub trebuie să fie de
68-70 mm. Corectitudinea umplerii tubului cu pulbere se controlează
cu durata cursei tijei de la fixatorul de sus până la cel de jos. Dacă
această durată este mai mică de cea indicată pe scara gradata, înseam-
nă că pulberea n-a fost suficient comprimată, şi invers. Rezultatele
obţinute trebuie să se înmulţească cu coeficientul, «K» care ţine cont
de variaţiile temperaturii aerului cercetat (fig. 2.10).
64
Fig. 2.10. Grafic pentru determinarea coeficientului „K”,
care caracterizează schimbarea temperaturii aerului studiat.
Ordinea efectuării lucrării cu detectorul de gaze GH-4 (fig. 2.11)

prevede de asemenea selectarea tubului indicator, trecerea aerului
poluat prin acest tub şi aprecierea concentraţiei gazului pe baza
schimbării culorii.
Tubul indicator selectat l se introduce în furtunul de cauciuc al
aparatului în aşa fel, ca acul care indică direcţia trecerii aerului prin tub
să fie orientat spre aparat. Strângând şi slăbind mecanismul cu burduf 2
cu un interval de 2-3 s, se absorb 100 ml aer (8-10 comprimări). Supapa
3 serveşte; pentru înlăturarea aerului din mecanism la comprimare. Spre
deosebire de aparatul UG-2, tubul indicator din detectorul de gaze este
gradat, ceea ce permite să se analizeze rapid concentraţia oxidului de
carbon, bioxidului de sulf, hidrogenului sulfurat şi altor gaze.
Fig. 2.11. Detector de gaze GH-4:

l — tub indicator; 2 —mecanism; 3 — supapă; 4 — curele limitatoare;
5 — arc de reducere.
Rezultatele măsurărilor se prezintă în tab.2.7.

65
Tabelul 2.7
Concentraţia
Valoarea
Indicatorii limită
măsurării
admisibilă
Volumul de aer absorbit, ml
Durata cursei tijei, mm
Culoarea pulberii indicatoare până la experienţă.
Culoarea pulberii indicatoare după experienţă.
Concentraţia gazului, mg/m3
Concluzii şi sugestii bazate pe rezultatele lucrării efectuate.
1. Expuneţi principiul funcţionarii aparatelor UG-2 şi GH-4.
2. Enumeraţi principalele măsuri pentru reducerea conţinutului
de gaze în aerul din zona de lucru.
3. Ce este concentraţia limită admisibilă?
4. Care sunt consecinţele unui conţinut sporit de gaze în aerul din
zona de lucru?
66
VERIFICAREA EFICACITĂŢII VENTILAŢIEI
ÎNCĂPERILOR DE PRODUCŢIE
Scopul lucrării:
— căpătarea deprinderilor practice şi consolidarea cunoştinţelor
în domeniul aprecierii eficacităţii ventilaţiei încăperilor de producţie.
— determinarea debitului necesar de aer în încăperi, luând în consideraţie
poluarea acestora (conţinutul de praf, de gaze şi alţi factori nocivi);
— determinarea debitului real de aer al instalaţiei de ventilaţie;
— formarea concluziilor referitoare la efectuarea ventilaţiei.
să cunoască:
— metodica de determinare a vitezei mişcării aerului în conducta de aer;
— cerinţele referitoare la sistemele de ventilaţie în zonele de lucru;
— valorile aproximative ale multiplicităţii schimbului de aer în unele
încăperi;
să poată:
— să folosească aparatele pentru determinarea microclimei din zona
de lucru;
— să determine multiplicitatea schimbului de aer din încăpere;
— folosind rezultatele controlului efectuat, să formuleze concluziile
referitoare la eficacitatea ventilaţiei;
să posede:
— metodica calculării schimbului de aer din încăpere;
— metodica folosirii aparatelor pentru controlarea eficacităţii ventilaţiei.
Utilaje
- Instalaţie de laborator pentru determinarea eficacităţii ventilaţiei.
Noţiuni generale:
Eficacitatea ventilaţiei constă în menţinerea parametrilor me-
diului aerian la locul de muncă la nivelul normelor sanitare.
După destinaţie ventilaţia de producţie poate fi: prin refulare, prin
aspiraţie, prin refulare şi „aspiraţie. După locul acţiunii se deosebeşte
ventilaţie locală şi generală.
Ventilaţia naturală se realizează prin aspiraţie pe contul dife-
renţei de densitate a aerului. In cazul ventilaţiei mecanice fluxul de aer
este creat de un ventilator centrifug sau axial.
La selectarea sistemului de ventilaţie se ţine cont de caracterul
67
producţiei. Aşa, bunăoară, în secţiile de forjărie şi cele galvanice este
raţională folosirea ventilaţiei prin aspiraţie.
În caz de ventilaţie generală prin aspiraţie a acestor încăperi se
poate forma rarefiere a aerului, ceea ce va duce la poluarea lui,
respectiv, cu vapori de electrolit sau cu oxid de carbon.
Una dintre caracteristicile ventilaţiei generale este multiplicitatea
schimbului (primenirii) aerului, adică raportul dintre debitul de aer pe oră
şi volumul încăperii (tab. 2.8), care se determină cu ajutorul formulei:
Q
K= (2.3)
V
unde Q — debitul de aer pe oră, m3/oră;
V— volumul încăperii, m3
Debitul necesar de aer se calculează, luând în consideraţie
prezenta în aer a umezelii, prafului, gazelor, excesului de căldură. De
exemplu, dacă există praf, exces de umiditate, gaze, apoi calculul
debitului de aer pe oră se efectuează cu ajutorul formulei:
P
Q= (2.4)
P0 − P1
unde P — concentraţia de substanţe nocive în încăpere, mg/oră;
Po—concentraţia substanţelor nocive, în aerul absorbit în încă-
pere, mg/m3; P1—concentraţie limită admisibilă a substanţelor
nocive, mg/m3.
Dacă aerul din încăpere nu conţine impurităţi nocive, schimbul de
aer se determină pe baza normelor specifice de consum pentru un
lucrător. Schimbul necesar de aer poate fi determinat cu ajutorul formulei.
Q =α ⋅N (2.5)
unde α — norma specifică a consumului de aer pentru un lucrător, m3.
(α =15 m3/oră); N — numărul de persoane care lucrează în încăpere.
1. Se determină volumul de aer care trece prin secţiunea
transversală a conductei de aer (m3/oră), folosind formula:
Q=3600·V·F (2.6)
unde V — viteza mişcării aerului în conducta de aer, m/s;
F — aria secţiunii transversale a conductei, m2.
Viteza mişcării aerului se determină cu anemometrul 5 (fig.
2.12), conţinutul de gaze cu analizorul de gaze UG-2 (aceşti parametri
au fost determinaţi în lucrările de laborator 2.1 şi 2.3).
68
Fig. 2.12 Instalaţie de laborator pentru determinarea
eficacităţii ventilaţiei:
l — analizor de gaze UG-2; 2 — butelie cu gaz; 3 — tub indicator;
4 — nişă de ventilaţie; 5 — anemometru; 6 — conducte de aer;
7 — tuburi pneumometrice; 8 — micromanometru; 9 — ventilator.
2. Se compară debitul necesar calculat cu ajutorul formulei 2.4
cu debitul real, determinat experimental, folosind instalaţia de labo-
rator (v. fig. 2.12).
Tabelul 2.8
Valorile aproximative ale multiplicităţii schimbului
de aer pentru unele încăperi
Multiplicitatea Denumirea Multiplicitatea
Denumirile încăperilor
schimbului de aer încăperilor schimbului de aer
Pentru maşlni-unelte 2-3 De spălat 2-3
De reparat motoare 1,5-2 De tâmplărie 2
De arămărie 3-4 Administrative 1.5
De sudat 4-6 Săli de şedinţe 3
Pentru aparatajul
sistemului de alimentare 1,5-2 Fumuare 10
Forjării. 4-6
Rezultatele măsurărilor şi de calcul se prezintă în tab.2.9.
Tabelul 2.9
Aria secţiunii Multiplicitate schimbului de
Volumul Viteza mişcării
conductei de aer
încăperii, m3 aerului, m/s
aer, m2 calculată reală
Se formulează concluziile cu privire la eficacitatea ventilaţiei.

l. Ce este multiplicitatea schimbului de aer?
2. Cum se realizează ventilaţia naturală a încăperilor?
3. In ce cazuri nu se recomandă ventilaţia generală cu aspiraţie?
69
DETERMINAREA PARAMETRILOR VIBRAŢIILOR ŞI
ZGOMOTELOR LA LOCUL DE MUNCĂ
Scopul lucrării:
— căpătarea deprinderilor practice de apreciere a parametrilor
zgomotelor şi vibraţiilor la locul de muncă.
— studierea metodicii de cercetare a zgomotelor şi vibraţiilor de
producţie şi date generale despre ele;
— cercetarea nivelului dependenţei zgomotelor şi vibraţiilor de
distanţa de la sursa lor.
să cunoască:
— nivelul admisibil al zgomotelor şi vibraţiilor de producţie;
— consecinţele vibraţiilor şi zgomotelor de producţie şi măsurile de
protecţie contra lor;
să poată:
— să folosească aparatele pentru măsurarea nivelului zgomotelor şi
vibraţiilor;
— să propună măsuri în vederea reducerii zgomotelor şi vibraţiilor în
zona de lucru;
— să analizeze condiţiile de muncă la locul de lucru;
să posede:
— metodica şi aparatele pentru aprecierea nivelului zgomotelor şi
vibraţiilor;
— cunoştinţe referitoare la principalele cerinţe ale standardelor privi-
toare la zgomote şi vibraţii.
Aparate şi instalaţii
- Diapozitiv pentru măsurarea zgomotelor şi vibraţiilor IŞV-1.
- Instalaţie de laborator pentru cercetarea zgomotelor.
- Instalaţie de laborator pentru măsurarea vibraţiilor.
Noţiuni generale:
Acţiunea îndelungată a zgomotelor asupra organismului măreşte
gradul de oboseală şi reduce capacitatea de muncă a oamenilor, pro-
voacă dureri de cap, dereglări ale sistemului nervos, duce la surme-
nare, slăbeşte capacitatea de percepere a semnalelor despre pericole şi
din această cauză poate deveni factor care contribuie la traumatism.
70
Omul percepe sunetele cu frecvenţa de la 1.6 până la 20000 Hz. Orga-
nele auzului nu percep infrasonore şi ultrasonore.
Abaterea presiunii aerului, provocată de unda, sonoră de la pre-
siunea atmosferică se numeşte presiune sonoră.
Presiunea sonoră egală cu 2-10-5 Pa se numeşte prag al audibili-
tăţii, iar presiunea de 2-102 Pa — prag al senzaţiei de durere. Pentru
aprecierea nivelului zgomotelor se folosesc valori logaritmice, iar în
aparate — scări logaritmice.
Nivelul presiunii sonore la pragul audibilităţii a fost adoptat
drept unitate şi denumit bel, iar valoarea egală cu 0,1 bel se numeşte
decibel (dbel).
În calitate de caracteristică a unor zgomote variabile în zona de
lucru serveşte nivelul unui sunet echivalent după energie în dbel.
Întrucât acţiunea dăunătoare a zgomotului depinde de frecvenţă,
apoi fiecare bandă de octavă are un nivel admisibil al nivelului zgo-
motelor (tab. 2.10).
Tabelul 2.10
Valorile admisibile ale presiunii sonore
Nivelul sunetului şi nivelele
Nivelul presiunii sonore (dbel) în benzile de octave
echivalente al sunetului,
cu frecvenţele medii geometrice, Hz
dbel
63 125 250 500 1000 2000 4000 8000
Locuri de lucru în încăperi şi odăi de serviciu
60
79 70 68 58 55 52 50 49
Locuri de lucru permanente şi zone de lucru din
încăperi şi pe teritoriul întreprinderii 85
99 92 86 83 80 79 76 74
Locuri de lucru ale tractoriştilor şi personalului de
deservire a tractoarelor, maşinilor remorcate şi
85
suspendate etc.
99 92 86 83 80 79 76 74
Săli de clasă, cabinete didactice, săli de conferinţe,
săli de lectură, săli de şedinţe 40
63 52 45 39 35 32 30 28
Pragul senzaţiei de durere este de 130 dbel.

Spre deosebire de zgomote, omul percepe vibraţiile Ia contactul
cu obiectele solide care vibrează.
Acţiunea de lungă durată a vibraţiilor asupra organismului
omului duce la dereglarea sistemului nervos, aparatului vestibular, la
dezvoltarea bolii de vibraţie.
71
Parametrii normativi ai vibraţiilor sunt viteza, acceleraţia şi
amplitudinea vibraţiilor. În practică: se măsoară nu valorile lor reale,
dar logaritmul raportului dintre valoarea reală şi cea de prag la care
aceşti parametri nu sunt periculoşi pentru personal. Nivelul logaritmic
al vitezei vibraţiilor (în dbel) se calculează cu ajutorul formulei.
Vvt
L = 20 ⋅ lg (2.7)
5 ⋅ 10−8
unde Vvt — valoare reală a vitezei de vibraţie, m/s;
5·10 -8 — valoarea de prag a vitezei de vibraţie, m/s.
Lucrările cu scule vibratoare trebuie să se execute la o tempera-
tură a aerului de cel puţin +16°C.
Dacă lucrările se efectuează iarna la aer liber se cuvine ca la
dispoziţia muncitorilor să fie pusă o încăpere încălzită, unde aceştia să
se încălzească peste fiecare oră de muncă legata de vibraţii.
După terminarea lucrărilor se recomandă să se facă baie, duş şi
gimnastică curativă.
În calitate de măsuri efective, care reduc intensitatea vibraţiilor pot
servi echilibrarea statică şi dinamică a pieselor, subansamblurilor, agre-
gatelor, mărirea clasei de precizie a prelucrării şi rugozităţii suprafeţelor
pieselor conjugate, folosirea dispozitivelor de amortizare etc. Nivelul
admisibil al vibraţiei nu trebuie să depăşească valorile stabilite de STAS
12.012 - 90 „Vibraţia. Cerinţe generale de securitate”
1.Se studiază funcţionarea aparatelor şi instalaţiilor, precum si
metodica de cercetare a zgomotelor.
Cu sonometrul IŞB-1 (fig. 2.13) se pot măsura zgomotele de Ia 30
până la 130 dbel. Microfonul l transformă oscilaţiile presiunii sonore în
tensiune electrică care, după amplificare, nimereşte la indicatorul cu ac
9, a cărui scară este gradată în decibeli. Microfonul M 101-1 se
conectează cu aparatul prin intrarea dispozitivului de măsurat 2. Pe
planoul aparatului sunt amplasate: comutatorul de frecvente al filtrului
3, care serveşte pentru conectarea filtrelor de octavă respective, locaşul
şuruburilor de reglare 4 şi 5, comutatorul «Microfon—traductor» 6,
becul de semnalizare 7, locaşul «Calibru» 8, aparatul cu ac indicator 9,
borna «Punere la pământ» 10, locaşul «Ieşire» 11, comutatorul tipului
de lucru 12, comutatorul «Decibel» 13, comutatorul «Felul masurilor»
14 şi comutatorul l, («Deţibelî l») 15.
72
Tabelul 2.11
Valorile limită admisibile ale nivelului vitezei de vibraţie pentru
diferite feluri de vibraţii
Felul Direcţiile Valorile medii pătratice ale vitezei de vibraţie, m/s
vibraţiei pentru care ·10-2, max.
se normează Nivelele logaritmice ale vitezei de vibraţie (dbel) în
vibraţia benzile de octave cu frecvenţele medii geometrice, Hz
1 2 4 8 16 31,5 63 125 250 500 1000
De transport Verticală 80 7,1 2,5 1,3 1,1 1,1 1,1
- - - -
(pe axa Z) 132 123 114 108 107 107 107
Orizontală 6,3 3,5 3,2 3,2 3,2 3,2 3,2
(pe axele - - - -
122 117 116 116 116 116 116
X şi Y)
De Verticală - 3,5 1,3 0,63 0,56 0,56 0,56 - - - -
transport- (pe axa Z) 117 108 102 101 101 101
tehnologică
Tehnologică Verticală - 1,3 0,45 0,22 0,20 0,20 0,20 - - - -
în secţiile (pe axa Z) 108 99 93 92 92 92
de maşini şi
cazane,
posturile de
comandă
Vibraţie Pe fiecare axă 5,0 5,0 3,5 2,5 1,8 1,3 0,9 0,65
- - -
locală 120 120 117 114 111 108 108 102
Fig. 2.13. Dispozitiv de măsurat zgomotele şi vibraţiile IŞV-1:

1 — microfon; 2- intrarea dispozitivului de măsurat; 3 — comutatorul frecvenţilor
filtrului; 4 şi 5 — şuruburi de reglaje; 6 — întrerupător «Microfon-traductor»;
7 — lampă de semnalizare; 8 — locaşul «Calibru»; 9 — aparat cu ac indicator;
10 — punere la pământ; 11 — ieşirea la aparatul de înregistrare; 12 — comutator al
felului de lucrări; 13 — comutator «Decibel-11»; 14 — comutator «Felul măsu-
rărilor»; 15 — comutator «Decibel-1».
73
2. Se determină dependenta nivelului zgomotelor de distanţa
dintre sursa de zgomot şi microfon.
Comutatoarele IŞB-1 (fig. 2.13) 15 şi 13 se aduc în poziţia
corespunzătoare nivelului maxim (90 şi 40 dbel), iar comutatorul 6 —
în poziţia «Microfon». Comutatorul 12 se plasează ‚în poziţia
«Controlul alimentării».
Se controlează dacă tensiunea este suficientă; acul aparatului 9
trebuie să se afle în sectorul «Bateria», iar becul de semnalizare 7 — să
licărească. Comutatorul 14 se aduce în poziţia.«A», iar comutatorul 12
— în poziţia «Lent». Dacă este necesară înregistrarea la oscilograful
conectat prin borna 11, apoi comutatorul 12 se aduce în poziţia «Rapid».
Folosind comutatoarele 15 şi 13 se obţine abaterea acului aparatului 9
spre dreapta de zero. Indicaţiile se înregistrează. Nivelul zgomotelor va
fi egal cu suma indicaţiilor la care s-au stabilit comutatoarele 15 si 13,
precum şi ale aparatului 9. De exemplu, dacă comutatorul 15 se află la
diviziunea «40», iar comutatorul 13 — la «20» şi acul aparatului indică
8 dbel. apoi nivelul zgomotelor va fi egal cu (40+20+8) dbel.
Cu ajutorul butoanelor 9 şi 8 (fig. 2.14) se instalează microfonul
2 la distanţa de 0.25 m. Sursa de zgomote l se pune în funcţiune cu
ajutorul butonului 7 şi se înregistrează indicaţiile. După aceasta micro-
fonul se deplasează la distanţele de 1; 2; 3; 4 m de la sursa de zgomote
şi se înregistrează indicaţiile aparatului IŞV-1. ‚
3. Se determină influenţa materialelor absorbante de sunete asu-
pra nivelului zgomotelor, schimbând pe rând clapete-le 12 (fig. 2.14)
din pâslă, carton, lemn şi se determină nivelul zgomotelor.
Fig. 2.14. Schema instalaţiei de laborator pentru cercetarea zgomotelor:

l - sursa de zgomote; 2 - microfon; 3 - masă laborator; 4 - întrerupătorul reţelei;
5 - lampă de semnalizare; 6 - dispozitiv de măsurat zgomotele; 7- buton de conectare
a semnalului; 8 şi 9 - butoane de comandă a deplasărilor microfonului; 10 - motor
electric;11- canal acustic; 12- clapetele care absorb sunetele; 13 - sursa suplimentară
de zgomote.
74
5. Se determină nivelul zgomotelor în diferite benzi de octavă,
instalând microfonul la o distanţă constantă de la sursa de sunete şi se
efectuează măsurări la frecvenţele de 63, 125, 250, 500, 1000, 2000,
4000 şi 8000 Hz. Rezultatele măsurărilor se prezintă în tab.2.12.
Tabelul 2.12
Distanţa de la sursa Valorile
de zgomot, m 0,25 1,0 2,0 3,0 admisi-
Condiţii de măsurare bile
Nive1ul zgomotelor în funcţie de distanta
dintre sursa de sunete şi microfon, dbel.
Nivelele zgomotelor în prezenta unor
clapete absorbante de sunet, dbel
a) pâslă
b) carton
c) lemn
Nivelele zgomotelor în benzile de octavă;
cu frecventele, Hz
63
125
250
500
1000
2000
4000
8000
6. Se măsoară vibraţiile la locul de muncă.

Pentru măsurarea vibraţiilor la locul de lucru se folosesc: măsu-
rătorul de zgomote şi vibraţii IŞV-1 cu traducătorul D-13 (la frecvenţe
de l-3000 Hz) sau D-28 (la frecvenţe de 20-10000 Hz), prizonul
pentru fixarea traductorului la suprafaţa de vibraţie, materiale absor-
bante de vibraţii.
Instalaţia constă din masa vibrantă l cu motor electric, locul de
lucru al operatorului 4, la care se fixează traductorul D-13 (fig. 2,15) şi
aparatul IŞV-1. Semnalul de la traductor se transmite la aparatul 6 prin
cablul 5; în aparat are loc transformarea oscilaţiilor mecanice în oscilaţii
electrice. Cu ajutorul aparatului se pot măsura viteze de vibraţie în
limitele de 70-160 dbel şi acceleraţii în limitele de 30-130 dbel în raport
cu valorile de prag în gama de frecvenţe respectivă de 10-12500 şi
10-2800 Hz. La măsurarea vitezei de vibraţie (şi nu a acceleraţiei) între
75
traductorul 3 şi aparat se montează în cablu integrator. Comutatorul
«Felul măsurărilor» se plasează în poziţia «Lin», iar comutatorul
«Microfon-traductor» — în poziţia «Traductor».
Fig. 2.15. Schema instalaţiei pentru măsurarea vibraţiilor:

l — masă vibrantă; 2 — garnituri vibroizolante; 3 — traductor;
4 — scaunul operatorului; 5 — cablu de conectare; 6 — dispozitiv de
măsurat zgomotele şi vibraţiile.
Se controlează punerea la pământ a aparatului, el se conectează

la reţeaua cu tensiunea de 220 V; comutatorul «Felul lucrărilor» se
aduce în poziţia «Control» (în acest caz becul de control trebuie să
licărească, iar acul indicator al aparatului trebuie să se afle în sectorul
«Baterie»); comutatoarele de pe aparat se pozează în următoarele
poziţii — «Deci-bel-I» — 90; «Decibel-II»— «40»; «Felul măsurării»
— «Lin»; «Microfonul-traductor» în poziţia «Traductor»; «Felul
lucrării» — «Rapid». Dacă acul indicator al aparatului se amplasează
în partea stângă a scării gradate, apoi el sş trece în partea dreaptă prin
schimbarea poziţiilor comutatoarelor «De-cibel-I» şi «Decibel-II».
Rezultatelor măsurărilor se determină prin adunarea indicaţiilor de pe
scările gradate «Decibe1-I» şi «Decibel-II».
1. Ce este pragul audibilităţii?
2. Ce sunete nu sunt percepute de organele auzului?
3. Denumiţi căile de reducere a vibraţilor şi zgomotelor de producţie.
4. Care sunt consecinţele muncii îndelungate în condiţii de vibraţie?
76
APRECIEREA ILUMINĂRII
LOCURILOR DE MUNCĂ
Scopul lucrării:
— căpătarea deprinderilor practice de apreciere iluminării încăperilor
de producţie şi a locurilor de muncă.
— studierea aparatelor şi metodicii pentru controlarea iluminării
locurilor de muncă şi încăperilor de producţie;
— măsurarea iluminării locurilor de muncă, compararea rezultatelor
obţinute cu normele sanitare, formularea concluziilor şi sugestiilor.
La efectuarea lucrării studentul trebuie.
să cunoască:
— metodica şi aparatele pentru verificarea iluminării locurilor de muncă;
— principalele cerinţe referitoare la iluminarea locurilor de muncă;
să poată:
— să folosească aparatele pentru determinarea iluminării locurilor de
muncă;
— să analizeze condiţiile de muncă la locurile de lucru;
— să selecteze tipul corpurilor de iluminat pentru o anumită încăpere;
să posede:
— cunoştinţe cu privire la principalele cerinţe sanitaro-tehnice refe-
ritoare la iluminarea încăperilor de producţie şi a locurilor de muncă;
— metodica şi deprinderi practice de apreciere iluminării locurilor de
muncă.
Aparate şi instalaţii
— Instalaţie pentru cercetarea iluminării artificiale a locurilor de
muncă.
— Luxmetru Iu-16; Iu-116; Iu-117;Corpuri de iluminat; Autotrans-
formator de laborator.
Noţiuni generale:
Iluminarea raţională creează condiţii favorabile de muncă ce
contribuie la reducerea traumatismului, măreşte productivitatea
muncii. Se distinge iluminare naturală şi artificială.
Iluminarea naturală pe care-o creează soarele prin ferestre şi
golurile de iluminat este cea mai favorabilă pentru oameni.
Iluminarea artificială o creează lămpile cu incandescenţă şi
tuburile cu descărcare în gaze. Iluminarea poate fi generală şi com-
77
binată (îmbinarea celei generale cu cea locală). Nu se admite folosirea
exclusivă a luminării locale.
Principalele cerinţe referitoare la iluminarea de producţie sunt:
- iluminarea trebuie să fie uniformă si fără umbre pronunţate;
- luminarea trebuie să fie suficientă pentru distingerea rapida a
obiectelor muncii;
- între obiectul examinat şi fond trebuie să existe un anumit
contrast, pe obiectul examinat nu trebuie să apară pete de lumină;
- dispozitivul de iluminare trebuie să fie executat, luând în
consideraţie caracterul producţiei.
Principalul indicator al nivelului iluminării naturale este coefi-
cienţii de iluminare naturală (CIN) care se determină din formula:
Ein
CIN = ⋅ 100 (2.8)
Eex
unde Ein—iluminarea naturală în interiorul încăperii, lx;
Eex — iluminarea naturală în afara încăperii, lx.
Corpurile de iluminat pot fi: cu lumină directă, reflectată şi difuză.
Corpurile de iluminat direct îndreaptă în jos până la 90 % din
fluxul de lumină. Ele creează un contrast pronunţat la iluminarea
locului de lucru, formează umbra.
Corpurile de iluminat cu lumină reflectată îndreaptă până la 90%
din fluxul de lumină spre tavan; reflectându-se de la tavan asigură
iluminarea uniformă a încăperi.
Corpurile de iluminat cu lumină difuză repartizează fluxul de
lumină uniform în sus şi în jos.
După gradul de protecţie corpurile de iluminat pot fi: deschise,
acoperite, protejate contra prafului şi protejate contra exploziilor.
Randamentul corpurilor de iluminat se determină prin raportul dintre
fluxul de lumină al acestuia şi fluxul de lumină al lămpii. El este egal
cu 0,6-0,8. După gradul de strălucire orbitoare a unui corp de iluminat
se fac concluzii pe baza unghiului de protecţie dintre orizontală şi
lumina care trece prin centrul filamentului şi marginea capacului.
Iluminarea locurilor de muncă se măsoară cu ajutorul
luxmetrelor Iu-16, Iu-17, Iu-116, Iu-117 etc. Pentru efectuarea lucrării
de laborator este necesară şi o instalaţie pentru măsurarea iluminării în
funcţie de înălţimea corpului de iluminat şi de tensiunea lămpilor cu
incandescenţă.
78
Tabelul 2.13
Valoarea coeficientului de iluminare naturală
Valoarea coeficientului de iluminare
naturală
în cazul iluminării
în cazul laterale
Încăperea
iluminatului în zonele cu
în restul
de sus şi înveliş de
teritoriului
lateral zăpada slab
Încăperi administrative, ale organizaţilor de
proiectare, instituţiilor de proiectări
ştiinţifice:
- Cabinete şi odăi de lucru - 0,8 1,0
- Săli de proiectare, odăile birourilor de 5,0 1,6 2,0
construcţie
- Birouri de calculatoare 4,0 1,2 1,5
- Săli de lectură 3,0 0,8 1,0
Şcoli de cultură generală, instituţii de învă-
ţământ superior şi mediu de specialitate:
- Săli de clasă, aule 4,0 1,2 1,5
- Ateliere de prelucrare a metalelor 4,0 1,2 1,5
- Săli sportive 4,0 1,2 1,5
Tabelul 2.14
Normele de iluminare a locurilor de muncă la întreprinderile
de reparaţii
Iluminarea, lx
lămpi luminiscente lămpi cu incandescenţă
Coeficientul
Coeficientul
de rezervă
de rezervă
combinat
combinat
Iluminat
Iluminat
Iluminat
Iluminat
general
general
Secţiile şi locurile de lucru
De lăcătuşerie-mecanice 2500 300 1,5 2000 150 1,3

De asamblare-montate - 300 1,5 - 200 1,3
De demontare-spălare - 200 1,5 - 150 1,3
De scutiri şi rectificare ascuţire 3000 300 1,5 2000 150 1,3
De forjerie şi termice - 200 1,8 - 150 1,5
De sudare şi încărcare prin
sudare - 200 1,8 - 150 1,5
Galvanice 2000 300 1.8 1500 150 1,5
De arămărie - 200 1,8 - 150 1.5
De vopsire - 300 1,5 - 150 1,5
De depistate a defectelor 2000 200 1,5 1500 200 1,3
De completare 2000 200 1,5 1500 200 1,3
79
Remarcă. Coeficientul de rezervă al iluminării se caracterizează
prin slăbirea ei din cauza murdăririi lămpilor şi corpurilor de iluminat.
Tabelul 2.15
Normele sanitare de iluminare ale încăperile pentru animale
Denumirea încăperii Norma, lx
Grajduri de vaci 10-20
Săli de muls 310-75
Grajduri pentru vitei 10-15
Cocini 5-10
Post veterinar 50-100
Secţii de prepare a nutreţurilor cel puţin 30
Staţii avicole de incubaţie 20-30
Încăperi pentru odihna personalului fermelor 150
Luxmetru1 constă dintr-un element fotoelectric şi un galvano-

metru, scara căruia este gradată în lucşi. La incidenţa fluxului de lu-
mină pe elementul fotoelectric apare o forţă electromotoare. Lux-
metrul Iu-116 (fig. 2.16) este construit din dispozitivul de măsurare l
fotoelementul 2 cu ajutajul 4. Pe planul din fată al aparatului sunt am-
plasate dispozitivul de calcul şi corectorul dispozitivului de măsurare,
butoanele comutatorului, maneta de poziţionare la zero. Marcarea aju-
tajelor M, R, T şi K serveşte pentru extinderea gamelor de măsurare.
Ajutajul K se foloseşte împreună cu fiecare din ajutajele M, R, T.
Fig. 2.16. Aspectul general al luxmetrului Iu-116:

l — galvanometru; 2 — element fotosensibil; 3 — filtru optic; 4 — ajutaj.
Măsurarea se începe când poziţia comutatorului corespunde va-

lorii de 106 Ix, iar pe fotoelement se montează ajutajele K şi T. Dacă
80
acul indicator al aparatului deviază cu mai puţin de 17 diviziuni, apoi
se cuvine ca ajutajul T să fie înlocuit cu P sau M.
1. Se determină iluminarea naturală a locurilor de muncă. Pentru
efectuarea măsurării fotoelementul luxmetrului se amplasează la
nivelul locului de muncă. Măsurarea se execută în cel puţin cinci
puncte ale încăperii.
Rezultatele măsurărilor se înregistrează în darea de seamă (tab.
2.16).
Tabelul 2.16
Rezultatele măsurării iluminării naturale a încăperii de producţie
Distanta de la fereastră, m 1 2 3 4 5
Iluminarea, Ix
2. Se determină coeficientul de iluminare naturală. Pe baza

rezultatelor măsurării iluminării încăperii (tab. 2.16) se determină va-
loarea medie aritmetică a iluminării în aulă. După aceasta, măsurând
iluminarea în afara încăperii, se determină coeficientul de iluminare
naturală, folosind formula 2.8.
3. Se determină coeficientul de iluminare:
F
α= 0 (2.9)
Fd
Unde: α — coeficientul de iluminare;
F0 — aria suprafeţei deschiderilor de lumină ale ferestrelor, m2;
Fd — suprafaţa duşumelei încăperii, m2.
Remarcă. Pentru încăperile locative α = 0,10-0,25; pentru cele de
producţie α = 0,10-1,50.
4. Se determină unghiul de incidenţă a fluxului de lumină.
Unghiul de incidenţă a fluxului de lumină este determinat de tangenta
unghiului formiat de două raze care pornesc de la locul de muncă spre
partea inferioară şi cea superioară a ferestrei (fig. 2.17).
Fig. 2.17. Schema determinării unghiului de incidenţă a fluxului de lumină

81
h
tgα = (2.10)
L
Unghiul de incidenţă a fluxului de lumină nu trebuie să fie mai
mic de 27° (tab. 2.17).
Tabelul 2.17
Tabelul tangentelor (extras)
tgα α° tgα α° tgα α°
0,18 10 0,14 24 0,7 35
0,25 14 0,50 27 0,8 39
0,30 17 0,58 30 1,0 45
0,36 20 0,65 33 1,15 49
. Se determină iluminării locului de muncă în dependenţa de
înălţimea suspendării corpului de iluminat şi de tensiunea din reţea.
Deplasând corpul de iluminat pe o tija verticală, se măsoară ilu-
minarea peste fiecare 0,2 m, începând de la înălţimea de l m de-asupra
locului de muncă (tab. 2.18).
Tabelul 2.18
Dependenta iluminării locurilor de muncă de înălţimea
suspendării corpurilor de iluminat
Înălţimea suspendării
corpului de iluminat, 2,4 2,2 2,0 1,8 1,6 1,4 1,2 1,0
m
Iluminarea, Ix
6. Schimbând cu ajutorul autotransformatorului LATR tensiunea
în reţea la o înălţime constantă a corpului de iluminat, se determină
dependenta iluminării de variaţia tensiunii din reţea.
Rezultatele obţinute se înregistrează în darea de seamă (tab. 2.19).
Tabelul 2.19
Dependenţa iluminării locurilor de muncă de tensiunea din reţea
Tensiunea, V 240 220 200 180 160 140 120 100
Iluminarea, 1x
7. Se controlează fenomenul de efect stroboscopic la conectarea

unui tub luminescent.
Efectul stroboscopic, denaturarea percepţiei vizuale poate fi
obţinut cu ajutorul unei experienţe simple. Pentru aceasta este necesar
un disc pe care sunt trasate sectoare de culoare albă şi care este pus în
mişcare de rotaţie de un motor electric. Schimbând turaţia discului, se
82
obţine o asemenea situaţie la care organele vizuale pierd senzaţia de
mişcare a discului.;
Remarcă. Pentru micşorarea efectului stroboscopic se recomandă
să se echipeze corpurile de iluminat cu cel puţin două lămpi. Acestea
se concertează la diferite faze ale reţelei electrice.
8. Se face analiza rezultatelor măsurărilor iluminării locurilor de
muncă.
1. Ce este coeficientul de iluminare naturală?
2. Ce pericol îl prezintă efectul stroboscopic în cazul folosirii
tuburilor luminescente la iluminarea locurilor de muncă?
3. Cum poate fi exclus efectul stroboscopic?
4. Enumeraţi principalele cerinţe referitoare la iluminarea
locurilor de muncă.
5. Expuneţi principiul funcţionării luxmetrului Iu-116.
83
VERIFICAREA SECURITĂŢII ELECTRICE A
INSTALAŢIILOR ELECTRICE
Scopul lucrării:
— căpătarea deprinderilor practice de apreciere a securităţii
electrice a instalaţiilor electrice şi consolidarea cunoştinţelor teoretice
în acest domeniu.
— studierea aparatelor şi metodicii pentru verificarea securităţii insta-
laţiilor electrice;
— măsurarea rezistenţei izolaţiei înfăşurărilor motoarelor electrice;
— măsurarea rezistenţei circuitului de protecţie al punerii la pământ.
să cunoască:
— pericolele posibile la deservirea instalaţiilor electrice şi măsurile de
protecţie contra lor;
— metodica şi aparatele pentru verificarea securităţii electrice în zona
de lucru;
să poată:
— să acorde victimelor primul ajutor în caz de electrocutare;
— să analizeze condiţiile de muncă la locurile de lucru;
— să folosească aparatele pentru aprecierea securităţii contra electrici-
tăţii în zona ide lucru.
să posede:
— cunoştinţe referitoare la securitatea electrică;
— deprinderi practice de apreciere a stării tehnice a instalaţiilor
electrice;
— procedeele de acordare a primului ajutor victimelor electrocutării.
Aparate, instalaţii, materiale
Aparat MS-8 sau M-416; Megohmmetru de tip M-1101M. Ins-
talaţie electrică (motor electric).
Noţiuni generale:
Analiza traumatismului în producţie a demonstrat că printre fac-
torii care provoacă traume cel mai mare pericol îl prezintă accidentele
legate de electrocutarea oamenilor. Aşa, de exemplu, din numărul total
de traume electrice 79% se termină cu decesul victimelor. Printre
84
victime bărbaţii constituie 71%. Fiecare al zecelea dintre cei electro-
cutaţi este minor.
Cel mai mare pericole îl prezintă părţile metalice ale instalaţiilor
electrice, care au nimerit sub tensiune din cauza străpungerii izolaţiei.
Acţiunea curentului electric asupra organismului omenesc depin-
de de rezistenţa epidermei, contactul cu părţile conductoare de electrici-
tate, valoarea tensiunii şi numeroşi alţi factori. Această acţiune se poate
manifesta sub formă de şoc electric, arsură electrică, ruperea ţesuturilor,
electroliza sângelui etc. Factorii hotărâtori care influenţează asupra
consecinţelor unui şoc electric sunt intensitatea curentului şi durata
acţiunii lui: un curent de 8-10 mA provoacă dureri puternice în degetele
şi laba mâinilor, curentul de 20-25 mA duce la paralizia mâinilor,
îngreuierea respiraţiei, iar 50-100 mA este valoarea cu pericol mortal.
Pentru protecţia contra electrocutării se folosesc: punerea de
protecţie la pământ; egalizarea potenţialelor; tensiuni mici şi alte
procedee tehnice.
Principala destinaţie a punerii de protecţie la pământ constă în
reducerea tensiunii în raport cu pământul până la o valoare nepericuloasă
pe părţile constructive ale utilajelor care pot nimeri sub tensiune în caz de
străpungere a izolaţiei. Punerea la pământ constă din conectarea corpului
metalic al utilajelor cu pământul, fiind alcătuită din ţevi, corniere de metal
îngropate în pământ la adâncimea de 2-3 m şi din conductoare cu
diametrul! de cel puţin 6 mm. Punerea la pământ trebuie să aibă o
rezistenţă de cel mult 4 Ohm pentru instalaţiile cu puterea mai mare de
100 kW şi 10 Ohm pentru instalaţiile cu puterea mai mică de 100 kW.
Pentru determinarea stării tehnice a dispozitivului de punere la
pământ se cuvine să se efectueze periodic: revizia exterioară a părţii
vizibile; verificarea integrităţii circuitului; controlul rezistenţei
circuitului de punere la pământ.
Se determină rezistenţa circuitului de punere la pământ a
instalaţiei electrice.
1. Măsurarea rezistenţei prin metoda ampermetru-voltmetru (fig.
2.18 şi 2.19). Priza la pământ suplimentară Rt şi sonda Rz se
instalează la o asemenea distanţă una de la alta şi de la priza încercată
Rx, încât câmpurile lor de răspândire să nu se suprapună.
85
Fig. 2.18. Aspectul general al panoului cu aparate pentru măsurarea rezistenţei
punerii la pământ:
l — voltmetru; 2 — ampermetru; 3 — comutatorul gamelor; 4 — întrerupătorul
reţelei; 5 — borne.
La măsurare tensiunea trebuie să fie în limitele de 50— 120 V,

iar intensitatea curentului. 15—20 A.
Rezistenţa (Ohm) se determină cu ajutorul legii lui Ohm:
U
R=
I
unde U şi I sunt, respectiv, indicaţiile voltmetrului şi ale ampermetrului.
Fig. 2.19. Aparatul M-416 pentru măsurarea rezistenţei dispozitivului de punere

la pământ:
1; 2; 3; 4 - bornele aparatului; 5 — comutatorul gamelor; 6 — maneta
potenţiometrului; 7 — butonul de conectare a alimentării; 8 — scară gradată mobilă.
2. Măsurarea rezistenţei cu aparatul MS-08 (fig. 2.20). Rezistenţa

prizei la pământ suplimentare 5 nu trebuie să depăşească valoarea de
250 Ohm, iar a sondei— 100 Ohm. înaintea măsurării aparatul trebuie
reglat. Pentru aceasta comutatorul se plasează în poziţia „Reglare”
86
Mânerul generatorului aparatului se roteşte cu frecvenţa de 120
rot/min, acul indicator al aparatului se plasează la diviziunea roşie a
scării gradate, folosind potenţiometrul 3. După reglarea aparatului
comutatorul 2 se plasează în poziţia «Măsurare», limita x 0,1. Rotind
mânerul, se determină rezistenţa prizei; la pământ care se controlează.
Fig. 2.20. Determinarea rezistentei circuitului prizei la pământ cu aparatul MS-08:

l — priza la pământ; 2 — comutator; 3 — potenţiometru; 4 — sondă; 5 —« priză la
pământ suplimentară.
La o abatere mică a acului indicator comutatorul se aduce în

poziţia x 0,01.
3. Măsurarea rezistenţei cu aparatul M-416 (fig. 2.21). In timpul
pregătirii aparatului pentru efectuarea lucrării se cuvine să se plaseze
comutatorul în poziţia «Control», să se apese butonul şi rotind mânerul
reostatului să se aducă acul indicatorului la diviziunea zero. în acest caz
indicaţia aparatului trebuie să fie de 5+0,30 Ohm. In timpul măsurării
trebuie de avut în vedere că în rezultat intră şi rezistenţa conductorului
care uneşte borna l cu priza la pământ încercată. Pentru măsurarea
rezistenţei comutatorul se plasează în poziţia «l», se apasă butonul şi se
aduce acul indicatorului cît mai aproape de zero şi se roteşte mânerul
reostatului. Rezultatul măsurării este egal cu produsul dintre indicaţia
scării gradate şi factorul respectiv. Dacă rezistenţa măsurată se
dovedeşte a îi mai mare de IO Ohm, se cuvine să se plaseze comutatorul
în poziţia «5», «20», «100» şi să se repete măsurarea.
87
Fig. 2.21. Măsurarea rezistentei circuitului de punere la pământ cu aparatul M-416:
l — aparatul M-416; 2 — priza la pământ; 3 — sonda; 4 — priza la pământ suplimentară.
5.Se măsoară rezistenţa specifică a solului (fig. 2.22). Asupra

valorii rezistenţei punerii la pământ influenţează rezistenţa specifică a
solului. Aceasta variază în limite considerabile — de la zeci de
Ohm·m până la zeci de mii de Ohm·m, dat fiind că ea depinde de
natura solului, umiditatea, temperatura şi concentraţia, precum şi de
anotimp. Solul are cea ‚mai mare rezistenţă specifică vara pe timp de
secetă şi iarnă în perioada de îngheţare maximă a solului.
Pe sectorul cercetat se bat în sol la o adâncime de cel mult 0,5 m
4 vergi la distanţa de 10 m una de la alta.
Bornele l şi 4 (fig. 2.22) se conectează la vergelele extreme, 2 şi 3
la cele mijlocii, iar puntea de conexiune dintre bornele l şi 2 se întrerupe.
Rezistenţa specifică (Ohm·m) a solului se determină cu ajutorul
formulei:
ρ = 2π ⋅ R ⋅ a (2.11)
unde R — indicaţia aparatului M-416, Ohm; a — distanţa între vergi (10 m).
Fig. 2.22. Schema pentru măsurarea rezistentei specifice a

solului: R şi Rp — electrozi de potenţiale; Rx şi Rb — electrozi de curent.
88
5. Se măsoară rezistenţa izolaţiei instalaţiei electrice. Izolaţia
acesteia se consideră suficientă, dacă rezistenţa dintre conductorul
fiecărei faze şi pământ, sau dintre două faze diferite după ultima
siguranţă este de cel puţin 0,5 M Ohm. Izolaţia se controlează nu mai
rar de o dată în doi ani, iar în încăperile umede, cele cu pericol de
incendiu şi cele care conţin vapori chimici activi —anual. Rezistenţa
izolaţiei se măsoară cu aparatul M 1101M. Pentru determinarea
rezistenţei izolaţiei maşinilor electrice borna megohmmetrului se
conectează la corpul maşinii (fig. 2.23).
Fig. 2.23. Schema conectării megohmmetrului la măsurarea

rezistenţei izolaţiei înfăşurărilor unui motor electric:
1.— motor electric; 2 — rnegohmmetru.
După aceasta se conectează consecutiv sonda la bornele C1; C2;

C3 si se măsoară rezistenţa izolaţiei dintre înfăşurările C1, C2; C3.
Starea izolaţiei unei maşini electrice poate îi considerată.
satisfăcătoare, dacă rezistenţa ei (Ohm) nu va îi mai mică de valoarea
tensiunii aplicate înmulţită cu 1000.
Rezistenta izolaţiei instalaţiei electrice se măsoară între fiecare
conductor şi pământ, iar apoi între conductoare.
Rezultatele măsurărilor se prezintă în tab. 2.20.
Tabelul 2.20
Rezultatele măsurării rezistentei punerii la pământ, rezistenţei
specifice a solului şi izolaţiei înfăşurării maşinilor electrice
Valorile Rezultatele
Parametrii Concluzii
normative măsurărilor
Rezistenţa prizei la pământ, măsurată prin
metoda:
ampermetru-voltmetru, Ohm
cu aparatul MS-08, Ohm
cu aparatul M-416, Ohm
Rezistenţa specifică a solului, (măsurată cu
aparatul M-416, Ohm·m
Rezistenţa izolaţiei maşinii electrice, Ohm
89
Se formulează concluziile şi sugestiile bazate pe rezultatele obţinute.
1. Ce se numeşte punere de protecţie la pământ a instalaţiilor
electrice?
2. Care este destinaţia punerii la pământ?
3. Pentru ce se folosesc aparatele MS-08, M-416 şi M 1101 M?
4. Desenaţi schema conectării aparatului M-416 pentru,
măsurarea rezistenţei specifice a solului.
5. Desenaţi schema conectării aparatului M-11Q1M pentru
măsurarea, rezistenţei înfăşurărilor unei maşini electrice.
90
EXPERTIZA TEHNICĂ ŞI ÎNCERCAREA MAŞINILOR
DE RIDICAT
Scopul lucrării:
— căpătarea deprinderilor practice de expertiză tehnică şi încercare a
maşinilor de ridicat şi consolidarea cunoştinţelor cu privire la
înregistrarea, expertiza tehnică şi încercarea lor.
— studierea metodicii şi echipamentului pentru expertiza tehnică şi
încercarea maşinilor de ridicat;
— efectuarea încercării capacităţii de ridicare a modelelor de pod
rulant şi macara-consolă.
să cunoască:
— principalele reguli de exploatare fără pericol a macaralelor, ordinea
înregistrării, expertizei tehnice şi încercării lor;
— ordinea atestării mecanicilor de macara;
— pericolele posibile şi măsurile de preîntâmpinare a lor în timpul
lucrărilor cu maşini de ridicat;
să poată:
— să efectueze încercarea statică şi dinamică a modelelor de pod
rulant şi macara-consolă;
— să formuleze concluziile bazate pe rezultatele încercării.:
să posede:
— cunoştinţe cu privire la regulile de exploatare fără pericol a
macaralelor;
— metodica efectuării încercărilor maşinilor de ridicat.
Echipament, instrumente:
- Modele de pod rulant şi macara-consolă;
- Complet de modele de cabluri;
- Greutăţi marcate; Riglă gradată 1-300; Indicator de tip ceasor-
nic ICe 10.
Noţiuni generale:
Există o ordine stabilită de înregistrare, expertiză tehnică, repa-
raţie şi întreţinere a maşinilor de ridicat. Aşa, bunăoară, cablurile tro-
liurilor pentru ridicarea persoanelor trebuie să posede un coeficient de
siguranţă egal cu 8, iar acţionarea trebuie să asigure un moment de
91
frânare corespunzător coeficientului rezervei de frânare de 1,5-2,5, are
un dispozitiv pentru frânarea automată în caz de supraîncărcare.
Macaralele de toate tipurile trebuie să fie înregistrate la organele
de Supraveghere Tehnică cu excepţia: a macaralelor acţionate manual,
podurilor rulante şi macaralelor-consolă cu capacitatea de ridicare
până la 10 t, care sunt comandate de la pământ cu ajutorul unui aparat
cu butoane, precum şi a macaralelor-turn şi celor cu braţ cu capaci-
tatea de până la l t inclusiv.
Maşinile de ridicat care nu trebuie să fie înregistrate în organele
de Supraveghere Tehnică se înregistrează în gospodărie, perfectând
întreaga documentaţie necesară.
Expertiza tehnică periodică a maşinilor de ridicat poate fi:
parţială - o dată în an şi totală nu mai rar de o dată în trei ani ;
extraordinară în caz de transferare a macaralei la un loc nou de lucru
sau după o reparaţie capitală.
Dispozitivele de prindere şi traversele trebuie să fie supuse
reviziei tehnice cel puţin o dată în 6 luni, iar cleştele şi alte dispozitive
de prindere şi ambalare — lunar, ochiurile de cablu la fiecare 10 zile.
La expertiza totală a maşinilor de ridicat ele se supun: încer-
cării statice şi dinamice.. Încercarea statică a maşinilor de ridicat
se efectuează cu o încărcătură care depăşeşte cu 25 % capacitatea de
ridicare a mecanismului. Încărcătura se ridică la o înălţime de 200-300
mm şi se menţine 10 min. Se verifică deformaţiile restante a maşinii.
Încercarea dinamică a maşinilor de ridicat se efectuează în
vederea controlării funcţionării mecanismelor şi frânelor cu o încăr-
cătură care depăşeşte cu 10% capacitatea de ridicare. Se efectuează
ridicarea şi coborârea încărcături; se verifică funcţionarea mecanis-
melor maşini.
1. Se studiază şi se pregăteşte instalaţia de laborator (fig. 2.24).
Ea constă dintr-un model de pod rulant şi unul de macara-consolă. Pe
două suporturi 5 sunt montate două sisteme de palane 6 şi macaralele l
şi 2. În scopul determinării săgeţii de încovoiere şi a deformaţiei
restante sunt prevăzute indicatorul 4 şi rigla gradată 7.
2. Se determină starea cablurilor (model pentru încercare).
Cablurile de oţel se rebutează pe baza numărului de rupturi ale
sârmelor pe lungimea unui pas de cablare. In caz de existenţă a 10%
de sârme rupte pe un pas, cablul se rebutează. Pasul de cablare se
92
determină în felul următor. Pe suprafaţa unui toron se execută un reper
(fig. 2.25, punctul A) de la care se număra atâtea toroane, câte sunt în
secţiunea cablului şi se aplică al doilea reper (punctul B). Distanţa
dintre repere se consideră egală cu pasul de cablare (t):
3. Se determină capacitatea de ridicare a macaralelor. Ea este
necesară pentru determinarea masei încărcăturii la încercarea statică a
macaralelor. In condiţii de producţie capacitatea de ridicare este
indicată în paşaport. In vederea determinării capacităţii de ridicare a
modelului de pod rulant acesta se încarcă treptat cu greutăţi marcate
până când grinda nu se încovoiere până la valoarea limită (săgeata de
încovoiere a grinzii pentru macaralele de mână nu trebuie să depă-
şească 1/400 din lungimea deschiderii). Valoarea obţinută se
consideră egală cu capacitatea de ridicare a maşinii sau mecanismului.
Fig. 2.24. Modele de macara, pod rulant şi de macara-consolă:

l — grindă; 2 — braţul macaralei; 3 — greutatea (încărcătura);
4 — indicator de tip ceasornic; 5 — suporturi; 6 — sistem de palane
7 — riglă gradată.
Fig. 2.25. Cabluri din sârmă de oţel:

a — cablaj în cruce; b — cablaj unilateral.
93
4. Se efectuează încercarea statică a modelelor de macarale.
Macaraua ce încarcă cu greutatea 3 care depăşeşte cu 25% capacitatea
de ridicare. Greutatea se ridică cu ajutorul mecanismului de ridicat
până la înălţimea de 2-3 cm (în condiţii de producţie 20-30 cm) şi se
menţine în poziţie ridicată timp de 10 min., apoi ea se coboară şi se
înregistrează indicaţia indicatorului 4.
În mod similar se efectuează şi încercarea macaralei-consolă.
Concomitent se măsoară cu rigla mărimea deformaţiei restante.
5. Se efectuează încercarea dinamică a macaralelor. Ridicând şi
cobor încărcătura la o oarecare înălţime, se controlează siguranţa
funcţionării tuturor mecanismelor macaralei.
Rezultatele încercărilor se prezintă în tab.2.21
Tabelul 2.21
Rezultatele încercărilor modelelor de macarale
Unitatea Rezultatele
Parametrii
de măsură măsurărilor
Indicaţia indicatorului până la aplicarea încărcăturii
Indicaţia indicatorului după aplicarea încărcăturii
Capacitatea de ridicare a modelului macaralei (pod radiant)
Greutatea încărcăturii pentru încercarea statică a maca-
ralei-consolă
Valoarea săgeţii de încovoiere a grinzii sub acţiunea încăr-
căturii
Vâltoarea deformaţiei restante ai grinzii
Greutatea încărcăturii pentru încercarea dinamică a maca-
ralei, pod rulant
Starea cablurilor de otel
Se formulează concluziile bazate pe rezultatele încercărilor.
1. Care este periodicitatea expertizei tehnice a macaralelor?
2. Expuneţi ordinea înregistrării macaralelor,
3. Cum se realizează expertiza macaralelor care nu trebuie să fie
înregistrate la Serviciul de Supraveghere Tehnica?
4. Care este valoarea coeficientului de rezervă al rezistenţei
cablurilor pentru încărcături?
5. Descrieţi ordinea atestării mecanicilor de macara.
6. Cum se determină pasul de cablare al cablurilor pentru încărcături?
7. Care sunt criteriile de rebutare a cablurilor pentru încărcături?
94
Capitolul 3. PROFILAXIA TRAUMATISMULUI DE
PRODUCŢIE ŞI ACORDAREA PRIMULI AJUTOR
VICTIMELOR
În contextul general al creşterii rapide a mecanizării şi automa-

tizării producţiei, cu toate măsurile de securitate a muncii, accidentele
în câmtul muncii ocupă un loc important datoria frecvenţii lor înalte,
modalităţilor diverse de producere, leziunilor complexe care rezultă,
complicaţiilor cu caractere invalidante.
În cadrul accidentelor de muncă, leziunile traumatice ale aparatului
locomotor ocupă un loc primordial, ele fiind urmate, ca frecvenţă, de
leziunile traumatice ale analizatorului vizual, traumatismelor toracice,
vertebro-medulare, cranio-celebrale, maxilo-faciale, abdominale, arsuri
etc.
Cauzele princepale ale traumatismului în producţie sunt
obiective şi subiective. Dar aceste delimitări sunt în mare parte
convenţionale. Cauzele obiective nu depind de calificarea
muncitorului, dar de gradul de organizare a procesului de producţie şi
de respectarea normelor de securitate. La ele se referă:
- lipsa dispozitivelor de protecţie la mecanismele de transmisie;
- lucrul cu maşini, agregate, maşini-unelte şi mecanisme dereglate,
cu defecte tehnice;
- insuficienţa de iluminare a locului de muncă;
- lipsa îmbrăcămintei speciale.
Cauzele subiective sunt cele care depind de atitudinea muncitorilor faţă
procesului muncii. La ele se referă:
- nerespectarea normelor de securitate tehnică;
- consumul alcoolului în timpul lucrului;
- oboseala, suprasolicitare sau neatenţia;
- lucrul în stare de boală;
- instruirea insuficientă sau lipsa ei etc.
95
LUCRAREA PRACTICĂ 3.1
PRIMUL AJUTOR LA TRAUMELE ÎN PRODUCŢIE,
PROFILAXIA LOR
Scopul lucrării:
- studierea procedeelor de acordare a primului ajutor la traumele
de producţie şi consolidarea cunoştinţelor în domeniul profilaxiei
traumatismului în producţie.
- acordarea primului ajutor unei victime cu fracturi multiple la ambele
membre superioare şi alte leziuni corporale;
- studierea procedeului de scoatere a pacientului din locul accidentului;
- efectuarea în practică a primului ajutor unei „victime” la locul de
traumatizare.
să cunoască:
- metodele de acordare a primului ajutor pînă la sosirea brigăzii de
salvare sau medicului dispensarului întreprinderii;
- principalele criterii de diagnosticare a traumei şi acţiunile de prim
ajutor;
- cauzele şocului traumatic şi metodile precoce de deşocare a trauma-
tizaţilor.
să poată:
- să depesteze factorii periculoşi inducerii în şoc a traumatizatului la
locul accidentului;
- aplica atele de imobilizare temporară de transport în funcţie de
localizarea fracturii.
să posede:
- acordarea primului ajutor accidentatului cu fracturi multiple ale
gambei şi ţesuturilor cutanate;
- aplicarea imobilizarii cu atele de tip Cramer.
Materiale şi accesori: preparate anestezice şi analgezice obişnuite; benzi
adezive de leucoplast; tifon; targă dură; atele de imobilizare; faşă simplă
Desault; basma dreptunghiulară; atele Cramer; atela Thomas şi Tofilo.
Noţiuni generale
Leziunile toracelui constitue un traumatism relativ frecvent întîl-
nit, după unii autori reprezentînd între 10-25% din totalul traumatis-
melor. De multe ori leziunile traumatice ale toracelui au repercusiuni
96
importante asupra funcţiilor vitale, prin lezarea secundară a
pulmonilor şi cordului.
Traumatismele toracelui se pot împărţi în: traumatisme închise,
traumatisme deschise.
În cazul fracturilor costale primul ajutor vizează sedarea durerilor
prin administrarea preparatelor anestezice şi analgezice obişnuite. Nu
se va administra morfină pentru că aceasta înhibă centrul respirator şi
cilculator.
Imobilizarea focarului de fractură costală se va face prin benzi
adezive de leucoplast. Voletul costal mobil va fi imobilizat în urgenţă
tot cu benzi adezive de leucoplast sau tifon, aplicate circular.
În cazul traumatismului deschis al toracelui se efectuează
obturaţia rapidă a cituiei toracice cu materiale impermeabile sau în
lipsa acestora prin comprese de tifon în strat gros, fixate cu benzi de
leucoplast, păstrîndu-se cea mai riguroasă sterilitate a materialului
utilizat. Transportul acestor bolnavi se realizează pe o targă dură care
permite sisţinerea toracelui ridicat la un unghi „acceptabil” (între
20-30o). De asemenea se va asigura în permanenţă oxigenoterapia.
Bolnavii care prezintă evesceraţii post-traumatice vor fi trans-
portaţi pe o targă dură, cu coapsele flectate pe bazin la 45o, în vederea
asigurării relaxării muşchilor peretelui abdomenal, contribuindu-se
prin aceasta la diminuarea tensiunii intrabdomenale.
În caz de fracturi ale membrelor în mod urgent sunt aplicate atele
de imobilizare. Imobilizările provizorii ale focarelor fractuate sunt
acte terapeutice, prin care se menţine reducerea în ax a fragmentelor
fracturate (la locul accidentului nu se insistă şi nici nu se poate realiza
şi verifica o reducere anatomică).
Imobilizarea de urgenţă corectă presupune cuprinderea atît a
zonei fracturate cît şi a articulaţiilor vecine fixate în poziţii de
relaxare.
În fig. 3.1 şi 3.2 se prezintă modalităţile de imobilizare a
membrelor, în totalitate, atunci cînd un membru conţine mai multe
focare fracturate. După cum se vede, aceste imobilizări sunt suficiente
doar atunci cînd cuprind şi articulaţiile proximale focarelor de fracturi,
pentru membrul superior imobilizarea umărului, iar pentru membru
inferior a şoldului şi bazinului.
97
Fig. 3.1. Imobilizare memrului Fig. 3.2. Imobilizare memrului
superior în caz de fracturi inferior în caz de fracturi
multiple. multiple.
În continuare vom expune alte cîteva mijloace de imobilizare a

membrului superior în totalitatea sa. Imobilizarea cu fasă simplă
Desault (fig. 3.3) este o tehnică ce se execută în mai mulţi timpi. În
primul timp se trag făşii cilcularea în jurul toracelui. În timpul doi se
completează imobilizarea cu circulare, fixînd braţul la torace. În
timpul al treilea se complectează imobilizarea braţului la torace cu
fixarea şi a antebraţului prin ture de faşă ce se trec peste umăr.
Fig. 3.3. Imobilizare memrului superior de tip Desault.
Cu basma dreptunghiulară este o altă metodă practică de

imobilizare a membrului superior la torace, fie direct, fie ca un mijloc
suplimentar după ce s-a aşezat şi o atelă de imobilizare.
Modalitatea de aplicare: în primul rînd, basmaua dreptunghiulară
(pînză de 70 cm lungime şi lată de 60 cm) se indoaie pe una din diago-
nalele sale. Rezulta astfel, că se obţin două suprafeţe triunghiulare. Se
aplică apoi pînză pe faţa anterioară a toracelor bolnavului, avînd
colţurile apropiate aşezate la nivelul sternului. Marginea liberă, diago-
nală, coborîtă mult sub nivelul antebraţului se îndoaie, cuprinzînd ca
într-un jgheab antebraţul. Se leagă apoi la spate colţurile acestei
98
margini răsfrînte şi se unesc aceste colturi, prin benzi de fasă, cu cele
rămase anterior la nivelul sternului.
Combatem cu toată convingerea utilizarea atelelor de scîndură sau alte
planuri dure similare în technica imobilizării. Aceste atele, pe lîngă
faptul că sunt mijloace insuficiente de imobilizare (nu cuprind
articulaţiile vecine focarului fracturat), devin chiar novice, întrucît nu
se mulează pe forma regiunii. Fractura fiind astfel imobilizată, unul
din fragmente basculînd pe capătul atelei prea scurte, poate perfora
ţegumentele, transformînd o fractură închisă în una deschisă .
Figura 3.4. ilustrează aceeaşi comlexitate, atunci cînd focarul
fractural e imobilizat cu două atele de scîndură paralele.
Fig. 3.4. Imobilizare incorectă cu două atele din scînduri

(perforarea ţesuturilor subcutane).
Se preferă, în lipsa atelelor Cramer, fişe din carton mai gros (in-
dicat la copii), care se pot fixa pe articulaţiile vecine focarului frac-
tural, ca şi fişe din plastic înmuiate în apă călduţă şi care se întăresc
imediat după scoaterea din apă.
În fracturi complicate cu zdrobiri masive ale părţilor moi ori
focare cu mai multe fragmente sau încălecări fragmentare apreciabile,
se determină compresiuni pe vasele şi nervii din jur (obligativitatea
explocării pulsului arterei radiale şi a arterei pedoase) este bine ca
întregul membru traumat să fie aşezat pe cunoscutele aparate de drenaj
cilculator, adăungîndu-se, după caz, extensii provizorii regionale.
Figura 3.5. schematizează atela Thomas şi Tofilo cu ajutorul
cărora se asigură extensia continuă în timpul transportului. Fracturile
din această categorie, de la nivelul membrului superior, se pot imo-
biliza pe un aparat de abducţie.
99
Fig. 3.5. Imobilizare cu atele Thomas şi Tofilo.
În condiţii deosebite, atunci cînd la locul accidentului lipseşte

orice mijloc de imobilizare, oricît de elementar, se poate imobiliza
membrul inferior în totalitatea sa, procedind la fixarea lui de membrul
sănătos, care îndeplineşte astfel rolul de atelă. În situaţi similare se
poate imobiliza şi membrul superior, în totalitate, la trunchiul
traumatizatului (rol de atelă), utilizînd haina acestuia.
Încheiem cu adevărul enunţat încă de Hipocrat şi anume, că:
„dacă fracturile sunt simple, simplu va fi şi tratamentul, cu condiţia să
se acţioneze de urgenţă”.
Ordinea îndeplinirii lucrării:
1 Se familiarizează cu metodele de administrare a preparatelor
anestezice şi analgezice obişnuite în cazul fracturilor costale ce
vizează sedarea durerilor. Nu se va administra morfină pentru că
aceasta înhibă centrul respirator şi cilculator.
Fracturile sunt leziuni ce apar în urma actiunii unui traumatism
puternic asupra osului, conducând la întreruperea continuitatii
acestuia. În functie de modul de actiune a agentului vulnerant şi de
intensitatea lui fracturile pot fi de mai multe feluri:
- fracturi închise - tegumentele în jurul focarului de fractura sunt intacte;
- fracturi deschise - focarul de fractura comunica cu exteriorul printr-o
plagă ;
- fracturi directe - agentul traumatizant actioneaza chiar la locul de
producere a fracturii;
- fracturi indirecte - traiectul de fractură apare la o distanţă de la locul
de actiune al agentului vulnerant.
Traiectul fracturii poate avea aspecte foarte variate, dupa meca-
nismul de producere: fracturi spiroide, fracturi cu înfundare, deplasate.
La fel pot fi fracturi complete, interesînd întreaga circumferinţă a
100
osului sau incomplete (partiale). Pentru recunoasterea unor fracturi
sunt doua grupe de semne:
Semne de probabilitate
• durere spontana sau întru-n punct fix, exacerbată la palpare sau
mobilizare;
• impotenţă functionala a membrului afectat;
• deformarea si scurtarea regiunii;
• echimoze tardive;
• tumefactie, edem, cresterea temperaturii locale;
Semne de certitudine (semne sigure)

• mobilitate anormala în focar;
• perceperea palpatorie de crepitatii osoase;
• netransmiterea mişcărilor distal de focarul de fractură ;
• întreruperea evidenta (la inspectie sau palpare) a continuitatii osoase;
Fracturile se pot însoţi de o serie de complicatii:
Complicatii imediate:
• transformarea unei fracturi închise într-o fractură deschisă;
• lezarea vaselor sau a nervilor aflate în vecinatate;
• infectarea focarului de fractura;
Complicatii tardive:
• cicatrizarea anormala a plagii osoase;
• pseudartroza (întârzierea consolidarii fracturii) calusul vicios.
Imobilizarea provizorie a fracturilor se face cu scopul împiedicării
mişcărilor fragmentelor osoase fracturate, pentru evitarea complica-
ţiilor care pot fi provocate prin miscarea unui fragment osos.
Mijloacele de imobilizare sunt atelele speciale sau cele improvizate,
de lungimi si lăţimi variabile, în funcţie de regiunile la nivelul cărora
se aplica. Pentru a avea siguranţă că fractura nu se deplaseaza nici
longitudinal si nici lateral imobilizarea trebuie să cuprindă în mod
obligatoriu articulatiile situate deasupra si dedesubtul focarului de
fractura. Înainte de imobilizare se efectueaza o tractiune usoara,
nedureroasa a segmentului în ax. Acest lucru este valabil numai în
cazul fracturilor închise. Fracturile deschise se imobilizeaza în pozitia
găsită, după pansarea plagii de la acel nivel, fâră a efectua reducerea
lor prin tractiune
101
Tipuri de atele speciale (fig.3.6 - 3.8)
Fig.3.6. Atele Kramer (confectionate din sârmă ). Fig.3.7. Atele pneumatice
Fig.3.8. Atele vacuum
Atele improvizate: din scîndură, crengi de copac...

4. Se efectuează imobilizarea focarului de fractură costal se va face
prin benzi adezive de leucoplast. Voletul costal mobil va fi imobilizat în
urgenţă tot cu benzi adezive de leucoplast sau tifon, aplicate circular.În
cazul traumatismului deschis al toracelui se efectuează obturaţia rapidă a
cituiei toracice cu materiale impermeabile sau în lipsa acestora prin
comprese de tifon în strat gros fixate cu benzi de leucoplast, păstrîndu-se
cea mai riguroasă sterilitate a materialului utilizat.
Fracturile:
• Fracturile claviculei se produc mai frecvent prin traumatisme
indirecte si mai rar directe, sediul de predilectie constituind-ul
zona medie a claviculei. Poziţia în care trebuie sa se efectueze
imobilizarea provizorie este cu cotul de partea bolnava împins
către spate şi în sus.
• Fracturile humerusului (bratului) se produc mai frecvent prin
traumatism direct. La imobilizarea fracturii drept atelă putem
102
folosi chiar toracele de care se fixeaza segmentul fracturat cu
ajutorul unei esarfe.
Fracturile antibratului se produc mai frecvent prin traumatism di-
rect. Imobilizarea fracturii se poate face cu oricare tip de atela speciala
sau folosind atele improvizate.
§ Fracturile oaselor mâinii se imobilizeaza pe faţa palmară de la
cot la degete
Fracturile femurului se produc prin traumatism direct sau indirect.
Pentru imobilizare se folosesc doua atele inegale. Atela mai lunga
se aplica pe fata laterala externă a membrului inferior şi se întinde
de deasupra oaselor bazinului pînă la călcâi. Atela mai scurta se
aplica pe partea interna si se întinde de la regiunea inghinală până la
călcâi. Când femurul este fracturat în apropierea genunchiului
imobilizarea se poate realiza folosind o singura atela trecută prin
partea din spate a membrului din regiunea fesiera până la călcâi.
§ Fracturile gambei sunt foarte frecvente iar imobilizarea poate fi
făcută cu orice tip de atelă.
§ Fractura de rotula se produce prin cădere în genunchi, se
imobilizeaza cu atele posterioare.
§ Fracturile costale nu se imobilizeaza. Exceptie fiind situatia

voletului costal Voletul costal este minimum dubla fractura la doua
coaste învecinate. Imobilizarea se face prin înfundarea zonei
respective împiedicând astfel mişcările segmentelor la acest nivel.
Semnele si simptomele constau în dificultatea respiratiei, miscarea
paradoxala a segmentului (în inspir când toracele se destinde
fragmentul se înfundă; la expir când toracele se micsoreaza
fragmentul se deplaseaza spre exterior), durere, cianoza.
103
§ Fracturile la nivelul bazinului. Odata depistată fractura la acest
nivel pacientul ramâne nemişcat, nu se mai permite mobilizarea
lui şi se tine pe un plan dur în pozitie culcat pe spate.
§ Obiectivul principal urmarit în cazul pacientilor traumatizati
consta în asigurarea tratamentului precoce si corect pentru că
acest lucru poate îmbunatatii semnificativ reabilitarea
bolnavului. Deci principiul fundamental care trebuie sa conduca
comportamentul nostru în timpul unei urgente este: începerea
imediată a manevrei de resuscitare exceptie, fiind situatia în care
se constata existenta unei hemoragii masive, situatie când se
realieaza hemostaza, apoi se vor începe manevrele de resuscitare.
Concluzii:
Se descrie metodele de acordare a primului ajutor pînă la sosirea
brigăzii de salvare sau a medicului dispensarului întreprinderii; princi-
palele criterii de depistare a traumei şi acţiunile de prim ajutor; cau-
zele şocului traumatic şi metodile precoce de deşocare a trauma-
tizaţilor, cauzele principale ale traumatismului în producţie.
Întrebări pentru control:
1. Principiile şi procedeele de bază în acordarea primului ajutor?
2. Care sunt particularităţile transportării victimei cu fracturi multiple?
3. Numiţi tipurile de atele speciale?
4. Care sunt semnele probabile şi de cercitudine a fracturilor?
104
PRIMULUI AJUTOR LA ARSURI TERMICE PRIN

FLACĂRĂ ŞI PROFILAXIA LOR
Scopul lucrării:
- studierea cauzelor de traumatism termic, acordarea primului ajutor şi
consolidarea cunoştinţelor în domeniul profilaxiei acestor traume.
- primirea însărcinării de a acorda primul ajutor unei „victime”, care a
suferit în urma exploziei unui rezervor cu petrol;
- studierea procedeului de acordare a primului ajutor unei „victime” cu
o arsură termică a ambelor membre superioare şi părţii anterioare a
cutiei toracice;
- determinarea modului de transportare a accidentatului la punctul
medical.
La efectuarea lucrării studentul trbuie:
să cunoască:
- procedeele de acordare a primului ajutor „victimelor” pînă la sosirea
asistenţei medicale urgente;
- cerinţele de securitate în timpul stingerii incendiilor;
- cerinţele de determinare, atât a suprafeţii arsurii, cît şi a profunzimii
ei;
să poată:
- înlătura acţiunea agentului termic asupra organismului;
- micşora termenul de expoziţie a factorului termic asupra pielei;
să posede:
- aplicarea pansamentului primar unui accidentat la locul accidentului;
- efectuarea manipulaţiilor de profilaxie a şocului combustional la
acordarea primului ajutor.
Materiale şi accesori; cearceafuri sterile; analgzice; săpun; alcool;
tifon steril; targă; apă rece.
Noţiuni generale
Arsurile reprezinta una dintre cele mai grave, epuizante si
mutilante agresiuni pe care le-a cunoscut omul.
Leziunea locala de arsura apare ca rezultat al actiunii caldurii
asupra tesuturilor.
Caldura devine lezantă pentru tesuturile vii in momentul in care
depaseste 46°C. Majoritatea factorilor etiologici ai arsurii sunt agenţi
105
termici, fizici ce pot descarcă in tesuturi cantitati diferite de energie
lezantă intr-o unitate de timp: lichide fierbinti, aburi supraincalziti,
flăcari, gaze inflamabile, solidele, corpuri vascoase topite (bitum,
ceara) etc. Mai exista si alti factori etiologici ai arsurii care se
supraadauga actiunii caldurii.
Etiologie: Actiunea caldurii asupra tesuturilor. Primul element
care ia contact cu agentul vulnerabil este pielea. Modificarile instalate
la nivelul tesutului constau in:
a. degradare enzimatica, inca de la 46°C;
b. leziunile ce apar pana la 60 °C si in timp scurt de expu-
nere sunt reversibile;
c. necroze de coagulare la peste 100°C;
d. caramelizare a glucidelor la peste 100°C;
e. carbonizare la peste 600°C;
f. calcinare la peste 1000°C.
Profunzimea leziunii locale este direct proportionala cu tempera-
tura agentului termic, dar si cu timpul in care acesta a actionat.
Aceasta inseamna ca, in aceeasi unitate de timp, diferiti factori
etiologici (capabili sa descarce diferite cantitati de energie) vor
produce leziuni de profunzimi variate. Dar, aceeasi profunzime poate
fi rezultatul actiunii diferitilor factori etiologici cu timp de contact
diferit. Energiile lezante pot fi cedate de diferiti factori fizici. Acestia
sunt factori etiologici ai grupei de arsuri denumite termice.
Principalele lor caracteristici generale sunt urmatoarele:
Flacara de peste 700-800°C genereaza energia termica, constantaă
ca valoare pe toata durata actiunii, ducand rapid la transformarea primei
bariere de contact (tegumentul) intr-o escara. Aceasta, in continuare, se
comporta ca un ecran protector al tesuturilor profunde la actiunea
lezanta a flacarilor. Flacarile actioneaza direct asupra tesuturilor expuse
(fata, maini) sau prin aprinderea imbracamintii. Incendiile sunt cele mai
frecvente modalitati de apariţie a arsurilor prin flacara.
Substantele inflamabile vaporizante sau ce se aprind dau naş-
tere la arsuri prin explozii. Descarcarile energetice brutale si foarte
intense determina temperaturi de ordinul a 1200-1800°C, care aso-
ciaza leziunilor termice arsuri inhalatorii: aceste accidente, in ciuda
faptului ca au o durata de actiune foarte mica, sunt de o gravitate
extrema. Ca particularitate a arsurilor prin explozie este faptul ca unda
de soc fierbinte, cu putere mare de penetraţie, poate determina
106
distrugeri instantanee ale structurilor vii cu care vine in contact, insă
fara a aprinde obiectele si imbracamintea. Exploziile creeaza un
complex polilezional; ele sunt caracteristice accidentelor in mediul
industrial (rafinarii, uzine metalurgice) si exploziilor din mediul
casnic cauzate de improvizatii in depozitarea si manipularea gazelor si
lichidelor inflamabile).
Cele mai frecvente arsuri sunt produse prin contact cu lichide
fierbinti sau substante vascoase, aderente, ale caror temperaturi de
fierbere nu depasesc 100°C, dar care, imbibandu-se in haine sau/si
ramanand aderente pe piele, vor actiona timp indelungat, pana se vor
raci sau vor fi indepărtate; acestea ne releva ca si temperaturile mai
scazute pot genera leziuni profunde, direct proportionale cu timpul de
contact.
Arsurile prin solide fierbinti, grupa in care se incadreaza leziu-
nile produse de metale topite, provoaca arsuri profunde, dar bine
delimitate si, de cele mai multe ori, limitate ca intindere. In virtutea
acestor particularitati, atitudinea terapeutica fata de ele este
caracteristica, respectiv excizia-grefare precoce (EGP).
LEZIUNEA LOCALA: În functie de gradul de incarcare (capa-
citanta termica) si timpul de contact, temperaturile mai mari de 46°C,
actionand asupra tesuturilor vor determina leziuni caracteristice: le-
ziuni de arsura. Leziunea locala de arsura este rezultatul actiunii
directe a caldurii si ea, in functie de parametrii enuntati (temperatura
si timpul de contact) determina tulburari variate, unele reversibile,
altele ireversibile, culminand cu necroza de coagulare a proteinelor
tisulare, escara post-combustionala.
Ca ultima expresie a actiunii directe a caldurii in escara sunt
distruse epidermul, dermul, aparatul pilosebaceu si glandele sudori-
pare, vasele, substanta fundamentala si celulele. Deci, leziunea locala
de arsura cu intinderi variabile in suprafata si profunzime reprezinta
un volum. Acesta este caracterizat de cei 2 parametri definitorii (aria
lezionala şi profunzimea), elemente ce determina si gravitatea in
ansamblu a arsurii.
În continuare, ca urmare a actiunii directe si imediate, in
tesuturile afectate, dar mai ales in regiuni vecine, in spatiul peri si
sublezional, apar modificari indirecte. Acestea constau in afectarea
sistemului capilar si tulburari de dinamica circulatorie, in aparitia de
mediatori endogeni, in aparitia unor reactii de tip inflamator,
107
caracteristice arsurilor. Leziunile indirecte se instaleaza si evolueaza
in timp. Ele sunt variabile si influentabile de terapia aplicată,
exprimand caracterul dinamic evolutiv al leziunii locale de arsura.
Leziunea locala de arsura a fost schematizată în 1953 de către
Robson- Jackson ca reprezentând zone concentrice de gravitate
diferenţiată (fig.3.9):
Fig. 3.9. Clasificarea zonelor de necroză după Robson-Jackson (1953).
a) zona centrală - necroză de coagulare a tuturor structurilor;

b) zona de stază;
c) zona de hiperemie;
b şi c sunt zone în care modificările pot fi pasagere în funcţie de
competenţa terapeutică.
Aceste zone periferice zonei necrotice (zona de ischemie şi de

inflamaţie) sunt zone dinamice. Persistenţa stazei timp îndelungat în
zona b) înseamnă hipoxie prelungită, înseamnă aprofundarea leziunii,
înseamnă agregarea elementelor sangvine cu blocarea lumenului
vascular cu staza în teritoriul respectiv. Pe de altă parte, edemul este
indus şi de creşterea permeabilităţii determinată de citokinele eliberate
din teritoriile arse.
Determinarea suprafetei arse se face raportand suprafata lezata la
suprafata totala tegumentara si exprimarea in procente fata de intreg.
In acest sens, schemele lui Berkov sau Postnikov sunt utilizate astazi
pentru adulti.
108
Dintre numeroasele "tehnici" de determinare a suprafetei arse,
amintim numai "regula lui 9" descrisa de Wallace. Conform acestui
procedeu, suprafata corpului este impartita in 11 regiuni, fiecare
reprezentand 9% din suprafata totala sau multipli ai cifrei 9, astfel:
cap, gat .......................................................... 9%;
membre toracice .............................................. 9% x 2;
membre pelvine ............................................. 18% x 2;
trunchi anterior ............................................... 18%;
trunchi posterior ............................................. 18%;
perineu si organe genitale externe ..................... 1%
Total = 100%
Determinarea profunzimii. Initial, profunzimea este rezultatul
actiunii directe; in continuare, ea poate fi influenţată de precocitatea si
calitatea terapeuticii. Profunzimea reprezintă parametrul dinamic al
leziunii locale. Ea indica grosimea tesutului ars. Se exprima in grade
de arsura.
Exprimarea cea mai generala (si cea mai larga) imparte arsurile
in: partiale şi totale
In tara noastra impartim arsurile in 4 grade de profunzime I-IV
(fig.3.10)
Fig. 3.10. Clasificarea arsurilor după gradul de profunzime a lezării tesuturilor:

a–arsură gradul I; b – arsură de gradul II; c –arsură de gradul III; d –arsură de gradul IV.
Criteriile de stabilire a profunzimii au la baza manifestarile

clinice, astfel:
gradul I - caracterizat de eritem, edem;
gradul II - flictena cu lichid clar;
gradul III - flictena hemoragica sau/si escara dermica (moale);
gradul IV - escara totala, uscata, insensibila.
109
Profunzimea da indicatii asupra posibilitatilor si modalitatilor de
vindecare a leziunii de arsura.
Clinica leziunii locale de arsura. Principalele caracteristici ale
arsurilor de diferite profunzimi sunt urmatoarele:
- gradul I = edem si durere, explicate prin tulburari de dinamica
circulatorie si permeabilitate capilara, ca si prin eliberarea de
histamina si kinine. Cantitatea de energie cu care tegumentul a
venit in contact a fost mica; ea nu a determinat alterari ale
epidermului superficial. Toate fenomenele sunt reversibile,
vindecarea facandu-se cu restitutio ad integrum, in cateva zile;
- gradul II = caracterizat prin flictena cu continut clar, edem si
durere. Sunt distruse straturile superficiale epidermice pana la
stratul bazal, germinativ, permitand "regenerarea" pielii. Lichidul
extravazat se va acumula in stratul de clivaj creat intre elemen-
tele coagulate termic si cele neafectate, determinand flictena.
Intre dimensiunile flictenelor si profunzime nu exista nici o
legatura. Vindecarea se face, de regula, per primam intentionem,
in 10 - 12 zile. Asocierea infectiei poate prelungi timpul necesar
vindecarii, afectand si calitatea acesteia;
- gradul III = este caracterizat clinic prin flictena cu continut san-
guinolent si derm (dupa indepartarea flictenelor) de culoare rosie,
cu puncte hemoragice pe traiectele trombozate ale vaselor dermice
amputate; sunt distruse in totalitate toate straturile epidermului,
inclusiv membrana bazala, precum si grosimi variabile din derm.
In continuare, partea din dermul restant se va putea escarifica,
consecinta a extinderii trombozei in vasele acestuia. In functie de
profunzimea pana la care a actionat (penetrat) factorul lezant, de
existenta si densitatea rezervelor epiteliale, ca si de calitatea
tratamentului. In arsurile de gr. III, arsuri intermediare, vindecarea
naturala (spontana) este posibila. Aceasta va fi insa o vindecare cu
surprize, respectiv cicatrici hiper si hipopigmentate, hipo sau
hipertrofice si, frecvent, cicatrici retractile. Pentru aceste motive, in
special pentru regiunile functionale (mana este pe primul plan),
arsurile intermediare nu trebuiesc conduse la vindecarea spontana,
vindecare ce se obtine in aproximativ 3 saptamani, prin prolife-
rarea epiteliului cu care sunt capitonate bonturile de amputatie ale
tuberculilor pilosebacei si glandelor sudoripare restante in dermul
nelezat. In arsurile intermediare, chiar si aceste sanse de vindecare
110
cu surprize pot fi anulate de infectie sau erori terapeutice, ce pot
distruge rezervele epiteliale.
- gradul IV = leziunile sunt rezultatul contactului cu surse ce au
niveluri termice înalte. Constau in necroze de coagulare a tuturor
straturilor pielii. In functie de temperatura la care s-a constituit
escara care este totdeauna uscata, retractilă si anestezică, se poate
constata o colorare in diverse nuante de la galben la cafeniu
(escare prin caramelizare), la alb cenusiu (escare prin calcinare).
Escarificarea se instaleaza d'emblee. La nivelul escarelor, vasele
sanguine trombozate, situate in hipoderm pot fi vizibile, dând
impresia unui tatuaj.
Fiind distruse toate structurile pielii, escarele arsurilor profunde
sunt insensibile.
Indicele prognostic - propus de Frank in 1960 este rezultalul
produsului dintre cei 2 parametri ai arsurii - suprafata si profunzime.
El exprima in unitati de gravitate starea arsului. Avand in vedere poli-
morfismul leziunilor locale de arsura, indexul prognostic (IP = S x P)
reprezinta suma produsilor dintre suprafata si profunzime. Exemplu:
pentru o arsura de 40% din care:
- gr. 1 = 10% .............. 10 x 1
- gr. II = 10% ............. IP = 10 x 2
- gr. III = 10% ............ 10 x 3
- gr. IV = 10% .............. 10 x 4 Total = 10 + 20 + 30 + 40 = 100
Teoretic IP poate varia intre 1 si 400.
Semnificatia lui ca element principal al clasificarii evolutiei
prognostice este urmatoarea:
- arsurile cu IP pana la 40 sunt considerate fara risc vital;
- arsurile cu IP intre 40-60 incep sa evolueze cu fenomene generale
reactionale, pot apare complicatii insa regula este vindecarea;
- la arsurile cu IP intre 60-100, complicatiile egaleaza evolutiile
bune, pot apare si decese insa vindecarile sunt majoritare;
- arsurile cu IP intre 100-140 sunt caracterizate de frecvente com-
plicatii si decesele sunt frecvente;
- la arsurile cu IP intre 140-180 decesele egaleaza vindecarile, iar
in conditii de teren nefavorabil le depasesc;
- la arsurile cu IP peste 180 decesele sunt majoritare, supra-
vietuirea si vindecarea sunt exceptionale.
111
Arsura reprezinta o mare urgenta chirurgicala de corectitudinea
si precocitatea tratamentului depinzand viata bolnavului.
Primul ajutor accidentaţilor cu arsuri
Tratamentul arsului este complex. El are in vedere atat leziunea
locala, cat si dereglarile induse de aceasta. Ambele aspecte se
interconditioneaza. Leziunea locala declanseaza dereglarile generale,
iar acestea influenteaza evolutia plagii.
Tratamenlul arsului incepe in momentul accidentului si va fi
continuu si sustinut pana la vindecare.
A. Primul ajutor. Primele masuri vizeaza scoaterea bolnavului
din zona de actiune a agentului vulnerant si stingerea flacarilor care i-
au aprins hainele. Legat de stingere este important de stiut ca
produsele petroliere nu pot fi stinse cu apa. Se vor utiliza spumante cu
continut de CO2. Dezbracarea arsului este necesara numai cand
imbracamintea este imbibata cu lichide iritante sau fierbinti care ar
putea agrava leziunile si suferintele. Pentru leziunile mai putin intinse
se poate utiliza apa rece pentru a scadea gradientul termic al tesu-
turilor. Daca pacientul prezinta si alte traumatisme poate fi necesara
oprirea hemoragiei sau aplicarea unei imobilizari. Acoperit cu
cearceafuri sterile dupa administrarea intravenoasa a unui analgezic,
arsul va fi cat mai rapid transportat in conditii de confort la cea mai
apropiata unitate spitaliceasca cu un serviciu chirurgical.
Pe perioada transportului se interzice administrarea de lichide
sau alimente pe cale orala.
Prima decizie care se ia in camera de garda a spitalului la care a
fost adus arsul este: se interneaza sau se trateaza ambulator.
Necesita intemarea urmatoarele cazuri:
- toate arsurile termice mai intinse de 10%;
- arsurile chimice;
- electrocutări;
- suprafete mici dar la persoane in varsta;
- arsuri profunde, limitate indiferent de suprafata, ce pot beneficia de
tratament chirurgical precoce;
- arsuri pe suprafete mici dar localizate pe zone functionale sau estetice;
- arsurile extremitatilor, organelor genitale si perineului indiferent de
suprafata.
112
Principalele secvente ce urmeaza dupa prezentarea in spital a
bolnavului ars sunt:
1. Obtinerea de informatii pentru identificare, privind conditiile de
accidentare si in legatura cu antecedentele si starea actuala de
sanatate;
2. O examinare generala care sa aprecieze starea functiilor vitale si
sa deceleze eventualele leziuni asociate arsurii (plagi, fracturi, leziuni
de organe cavitare, etc.);
3. Recoltarea unui esantion de sange si urina pentru efectuarea
unor prime analize de urgenta (hemoleucograma, hematocritul, ureea,
glicemia, teste de labilitate serica, transaminaze, grup sanguin);
4. Se efectueaza insamânţari bacteriologice de pe tegumentele si
mucoase indeme ca şi de pe plagile arse;
- se incepe profilaxia antitetanica si vaccinarea antiopiocianica;
- dupa efectuarea unei bai generale (dacă starea generala o
permite) bolnavul este transportat in sala de operaţie unde primul
lucru este cateterizarea unei vene (ce va fi in afara zonei arse si va tine
seama de respectarea capitalului venos) "life line" ce va fi utilizata
pentru reanimarea hemo-hidroelectrolitica, pentru anestezia necesara.
B. Tratamentul local de urgenta.
Sub anestezie generala se va efectua toaleta chirurgicala pri-
mara ce are ca scop:
- aseptizarea plagii de arsura;
- diminuarea pierderilor lichidiene si prevenirea tulburarilor ischemice;
- diminuarea durerii;
- grabirea detasarii escarelor;
- favorizarea si stimularea fenomenelor de reparare locala;
- mentinerea sub control a florei microbiene;
- tratamentul local urmareste ca vindecarea sa se produca cat mai rapid
si cu minimum de secvente functionale sau estetice.
Tratamentul local de urgenta al arsuni (TCP) recunoaste
următoarele secvente:
- spalarea cu apa si sapun a intregului segment lezat;
- aseptizarea cu alcool 70°;
- indepartarea tuturor flictenelor ca si a continutului lor;
- aseptizarea din nou cu alcool;
- daca arsurile sunt de profunzime medie si circulare sau chiar
necirculare dar profunde, pentru a preveni fenomenele ischemice se
113
practica incizii de decompresiune. Acestea vor interesa tot dermul, vor
fi longitudinale in axul membrelor, vor decompresa fiecare loje si vor
incepe si se vor termina in tesut sanatos;
- T.C.P. se va termina cu aplicarea unui pansament steril care să
asigure si imobilizarea in pozitie functionala a membrelor.
Transportat in salon unde temperatura trebuie sa fie in jur de 30°,
cu pozitie elevata a membrelor afectate pentru a favoriza drenajul
edemelor - bolnavul va fi monitorizat si reanimat.
UTILIZAREA REMEDIULUI ANTIMICROBIAN BETADINE

ÎN TRATALENTUL PLAGILOR
În tratamentul complex al plăgilor şi în lupta cu complicaţiile
infecţioase sunt de ajutor diverse preparate antibacteriale. Unul din
aceste preparate este remediul BETADINE®, componentul be bază al
căruia îl constituie iodul activ liber.
Mecanismul de acţiune: În contact cu proteinele membranei
bacteriene sau cu proteinele fermentative formează iodamine şi blo-
cînd acţiunea lor are efect bactericid asupra microorganismelor.
Datorită dimensiunilor mari a moleculei complexului, BETADINE®
dificil pătrunde prin barierile biologice, din care motiv practic nu se
manifestă acţiunea sintetică a iodului. Pătrunderea în ţesuturi la adîn-
cimea de circa 1mm, nu împiedică procesele normale de regenerare.
Din contul eliberării treptate a iodului preparatele Betadinei acţio-
nează timp îndelungat.
Spectrul antibacterial: BETADINE® posedă spectru larg de
acţiune bactericidă, exercitind acţiune nefastă asupra bacteriilor,
ciupercilor, protozoarelor, sporilor, viruşilor (inclusiv HIV).
Forma de livrare:
- Soluţia de 10% se livrează în flacoane verzi de masă plastică a cîte
30, 120 şi 1000 ml (respectiv conţinînd 3, 12 şi 100g de complex
combinat al iodului polivinilpirrolidonă);
- Săpun lichid cu concentraţie de 7,5% se livreză în flacoane cafenii
de masă plastică a cîte 20g;
- Unguent de 10% se livrează în tuburi a cîte 20g; (conţine 2g de
complex combinat al iodului cu polivinilpirrolidona);
- Supozitoriile vaginale se livreză a cîte 14 în blistere conţinînd doza
de 200mg.
114
Modul de folosire şi dozele soluţiei ”Betadine”:
În dependenţă de domeniul de întrebuinţare soluţia de BETADINE®
se utilizează în formă concentrată – 10%, de asemenea în formă de
soluţii apoase în diversă concentraţie.
- Prelucrarea plăgilor mici, contuziilor, combustiilor etc – soluţie
concentrată (fără diluare).
- În afecţiuni purulente a pielii, acneea vulgară – suprafaţa se
prelucrează cu un tampon înmuiat în soluţie concentrată sau soluţie
de 5% (1:2).
- Pentru clătirea cavităţii bucale în stomatite, înainte şi după
manipulaţii stomatologice – soluţie 1% (1:10).
- Pentru dezinfecţia pielii la întrebuinţarea pe suprafeţele sănătoase ale
pielii – înainte de puncţie, prelevarea sîngelui, transfuzie, infuzie,
biopsie în soluţie concentrată cu expoziţie de 1 – 2 min., se efectuează
prelucrarea cu tampon înmuiat în soluţie sau soluţie de 5% (1:2).
- Dezinfecţia pielii şi mucoaselor înainte de operaţii şi intervenţii
invazive – cîmpul operator se prelucrează cu soluţie concentrată
(fără diluţie) dublu cu expoziţie a cîte 2 min., „baia dezinfectantă” a
bolnavilor înainte de operaţie se realizează prin frecţionare cu un
burete înmuiat în soluţie de 0,1% – 0,05% (1:100 – 1:200).
- Profilaxia şi tratamentul complicaţiilor după manipulaţiile invazive
– soluţie nediluată sau soluţie de 5% (1:2).
- Tratamentul combustiilor - nemijlocit pe suprafaţa combustională –
soluţie nediluată sau soluţie de 5% - 1% (1:2 – 1:10) în dependenţă
de starea plăgii, materialul de pansament se îmbibă cu soluţie
concentrată.
- Lavajul cavităţilor seroase (abdomenală, pleurală), cavităţilor articu-
lare – 1% - 0,1% (1:10 – 1:100).
- Tratamentul dermatitei bacteriene sau micotice – soluţie 1% (1:10).
- Tratament local a afecţiunilor virale – erupţiile herpetice pe piele,
papilomele sunt prelucrate cu soluţie concentrată, în caz de afectare
herpetică a ochilor – 2-3 picături de soluţie 2,5% - 5% (1:4 – 1:2).
- Dezinfecţia instrumentariului, aparatelor – pentru prelucrarea teh-
nicii endoscopice, instrumentelor, materialelor de uz medical se
înrebuinţează soluţie de 1% - 5% (1:10 – 1:2), (este necesar de luat
în consideraţie acţiunea corozivă a iodului – prelucrării vor fi supuse
materialele din masă plastică, obiecte metalice cu suprafaţă cromni-
chelată sau suprafaţă de molibden etc.).
115
Diluarea soluţiei BETADINE® este necesar de efectuat nemij-
locit înainte de întrebuinţare cu soluţie fiziolojică. Soluţia diluată se
interzice a fi păstrată! Culoarea cafeniu închisă a soluţiei ne indică
eficacitatea ei. Decolorarea este însoţită de scăderea acţiunii anti-
bacteriene. Degradarea substanţei active în soluţie este favorizată de
lumină şi temperatură mai înaltă de 40°C.
Modul de întrebuinţare a săpunului BETADINE® în condiţii
de ambulator şi staţionar:
- Sterilizrea mîinilor înainte de operaţii, manipulaţii invazive
(dezinfecţie chirurgicală): cu săpun şi apă caldă de robinet de spălat
mîinile şi antebraţele, minuţios se clătesc mîinile şi antebraţele;
într-o mîină (cu ajutorul dozatorului) de turnat 10ml. săpun
Betadine şi minuţios de uns pielea mîinilor şi antebraţelor şi de
spălat cu peria timp de 2,5min.; după aceasta de clătit cu apă caldă
de robinet; prelucrarea se repetă încă o dată timp de 2,5min.; după
aceasta mîinile şi antebraţele se spală cu apă sterilă şi se usucă cu
şervet steril.
- Dezinfectarea igienică a mîinilor- mîinile se spală o singură dată
(5ml. săpun) timp de 1,5-2 min. cu apă caldă de robinet.
Indicaţii de utilizare a unguentului Betadine:
- tratamentul afecţiunilor infecţios-inflamatorii a pielii de diferită ge-
neză, inclusiv, cauzate de virusul herpes şi virusul papilomei umane.
- tratamentul combustiilor, plăgilor infectate şi contuziilor, ulcerelor
trofice şi decubitusurilor, infecţiilor pielii şi dermatitelor superin-
fecţioase.
1.Se acordă primul ajutor unei „victime” convenţionale în
auditoriu. Primele masuri vizeaza scoaterea bolnavului din zona de
actiune a agentului vulnerant si stingerea flăcărilor care i-au aprins
hainele. Este important de ştiut ca produsele petroliere nu pot fi stinse
cu apa. Se vor utiliza stingătoare cu CO2.
2. Dezbracarea arsului este necesara numai cand imbracamintea
este imbibata cu lichide iritante sau fierbinti care ar putea agrava
leziunile si suferintele. Pentru leziunile mai putin intinse se poate
utiliza apa rece pentru a scadea gradientul termic al ţesuturilor. Daca
pacientul prezinta si alte traumatisme poate fi necesară oprirea hemo-
ragiei sau aplicarea unei imobilizari. Acoperit cu cearceafuri sterile
dupa administrarea intravenoasa a unui analgetic, arsul va fi cât mai
116
rapid transportat in conditii de confort la cea mai apropiata unitate
spitaliceasca cu un serviciu chirurgical.
T.C.U. se va termina cu aplicarea unui pansament steril care sa

asigure si imobilizarea in pozitie functionala a membrelor. Primul aju-
tor în cazul pacientilor care au suferit o arsura. În cazul arsurilor pro-
vocate de flacara. Important în aceste situatii este oprirea cât mai rapi-
da a arderii cu jet de apa. Acest lucru este valabil si pentru situatiile
când flacara este deja stinsa, deoarece în acest moment arsura se poate
propaga în continuare în profunzime. Se îndeparteaza hainele pacien-
tului cu condiţia ca acestea sa nu fie lipite de piele iar manevra de dez-
bracare să nu producă distrugeri tisulare. Odata cu dezbracarea pacien-
tului se va asigura protectia acestuia de hipotermie.
Princiipiile generale:
•
Jetul de apa trebuie folosit numai pentru regiunile afectate
•
Este interzisa folosirea cremelor, ungventelor, substantelor uleioase
•
Se folosesc pe cât posibil pansamente sterile sau cârpe foarte curate,
umezite. Nu se pune gheata în contact direct cu tegumentul.
•
aseptizarea cu alcool (70°);
•
îndepărtarea tuturor flictenelor si a conţinutului lor;
•
daca arsurile sunt de profunzime medie si circulare sau chiar
necirculare dar profunde, pentru a preveni fenomenele ischemice se
practica incizii de decompresiune
•
aplicarea unui pansament steril, care va asigura izolarea rănii/
117
•
Pe perioada transportului se interzice administrarea de lichide sau
alimente. Prima decizie care se ia in camera de gardă a spitalului la
care a fost adus arsul este: se internează sau se tratează ambulatoriu,.
Concluzii:
Se desriu procedeele de acordare a primului ajutor „victimelor”
până la sosirea asistenţei medicale urgente; cerinţele de securitate în
timpul stingerii incendiilor; tehnica aplicării pansamentului primar
unui accidentat la locul accidentului.

1.Cum se stinge pacientul care arde de flacără?
2.În ce mod se înlătură haina arsă de pe corpul traumatizatului.
3.Denumiţi tipurile arsurilor termice?
4.Denumiţi localizarile periculoase şi gradele de gravitate a le-
ziunilor termice?
118
LUCRARE PRACTICĂ 3.3
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR LA ELECTROTRAUME,

PROFILAXIA ACESTUI TRAUMATISM
Scopul lucrării:
- studierea metodelor primului ajutor traumatizaţilor în producţie
în caz de electrotraume prin cutare şi scurt circuit. Consolidarea
cunoştinţelor de profilaxie a electrotraumatismului în producţie.
- acordarea primului ajutor unei victime, care a suferit în urma unei
electrotraume;
- studierea procedeului de înlăturare a victimei din zona de traumare;
- metoda de înlăturare a firului electric de la pacient;
- efectuarea în practică a primului ajutor unui student („victimă”).
să cunoască:
- procedeele principale de acordare a primului ajutor pînă la sosirea
medicului în caz de electrocutare;
- cerinţele de securitate în timpul acordării primului ajutor victimei în
caz de electrotraumatism;
- criteriile de depistare a traumei electrice şi acţiunile de prin ajutor.
să poată:
- depista factorii periculoşi la locul de electrotraumă;
- respecta cerinţele de securitate în timpul acordării primului ajutor
victimei;
- acorda primul ajutor victimei în caz de electrotraumatism.
să posede:
- metodele de acordare a primului ajutor în caz de stop cardic şi respirator;
- aplicarea pansamentului la faţă în caz de arsură prin scurtcircuit.
Materiale şi accesorii: obiecte electroizolante; cleşte izolate de
tăiat sârmă, cleşte izolat plat; tinctură de valeriană; mănuşi şi încălţă-
minte de cauciuc dielectrice; soluţie de amoniac.
Noţiuni generale
Accidentele datorate curentului electric apar in urma trecerii
acestuia prin corpul uman sau datorită producerii unui arc electric. Ţe-
suturile interne ale corpului, umede şi sărate, sunt bune conducătoare
de electricitate, bariera principală la trecerea curentului venind din
119
partea pielii. Pielea uscata este un bun izolator si prezintă o rezistenta
mai mare spre deosebire de pielea umedă.
În cazurile leziunilor de curentul electric, primul ajutor medical
la locul accidentului joacă un rol hotăritor. Inlăturarea contactului
accidentului cu sursa de curent electric este prima măsură urgentă şi
obligatorie, de durata acţiunii ei depinde gravitatea electrotraumatis-
mului. Atingerea de obiectele aflate sub tensiune provoacă în
majoaretatea cazurelor o contractare convulsivă a muschilor şi o stare
generală de agitaţie, care duce la turburări sau chear stop
cardiorespirator. Dacă accidentatul ţine firul electric în mînă, degetele
lui se strîng atît de puternic, încît ne vine foarte greu să i-l smulgem
din mînă. De aceea se vor face întreruperi ale curentului electric prin
scoaterea şaltelor, a altor întrerupătoare, tăierea firilor cu aparatură
specială, se vor indepărta conductoarele electrice de accidentat cu
obiecte izolatoare (par, scîndură, unele unelte de lemn sau plastic).
Firul electric mai poate fi tăiat cu toporul cu o coadă de lemn
uscată, sau cu un instrument cu mînere izolate (cleşte de tăiat sîrmă,
cleşte plat etc.). Firele trebue tăiate pe faze, adică fiecare fir aparte, stînd
pe scînduri uscate, pe o scară de lemn. Ne putem folosi şi de instrumente
neizolate, dacă le vom înfăşura mînerele într-o bucată de pînză uscată.
La înlăturarea obiectului conductor de curent sau a firului cu o
tensiune de pînă la 100 V, cele mai utile sunt un otgon, un băţ, o
scîndură sau un alt obiect uscat, prin care nu trece curentul electric.
Accidentatul poate fi tras de haină, dacă ea este uscată şi nu se atinge de
corp – de exemplu de poala hainei sau a paltonului, de guler. Cînd trage
victima de picioare la o parte, nu ne vom atinge de încălţămintea sau de
haina ei fără o izolare sigură a mîinilor, deoarece încălţămintea şi
hainele pot fi umede şi astfel pot deveni conductoare de curent electric.
Pentru a izola mîinele, vom îmbrăca mănuşi dielectrice sau le vom
înfăşura cu o basma, cu o bucată de postav, vom arunca peste persoana
accidentată un covoraş de cauciuc, un impermeabil sau o stofă uscată.
Putem obţine izolarea dacă stăm pe un covoraş de cauciuc, pe o scîndură
uscată sau pe un oarecare alt aşternut prin care nu trece curentul electric.
Se recomandă să operăm cu o singură mîină.
Dacă curentul electric trece în pămînt prin victimă şi ea strînge
convulsiv în mînă elementul conductor de curent, cel mai simplu este
să-l izolăm pe accidentat de pămînt, punînd sub el o scîndură uscată,
ridicîndu-l de pe pămînt cu o frînghie sau trăgîndu-l de haină.
120
Cînd accidentul s-a produs pe liniile electrice de transmisie, care
nu pot fi decuplate de punctele de alimenare, trebue să producem un
scurtcircuit al firilor, aruncînd peste ele un fir electric.
După ce persoana accidentată a fost eliberată de acţiunea
curentului, trebue scoasă din zona periculoasă.
Asigurîndu-i victimei securitatea, o aducem la aer, îi desfacem
gulerul, cureaua.
În caz dacă pierde conştiinţa, electrocutatului i se va da să miroa-
se soluţie de amoniac, i se va stropi faţa cu apă rece. Dacă apar
vomitări, bolnavul se plasează în decubitus laberal, ca masele
vomitive să nu nimerească în trahee.
Cînd starea accidentatului se ameliorează şi reapare coştiinţa, i se
dă să bea 15-20 picături de tinctură de valeriană şi ceai ferbinte, în nici
un caz nu i se permite să se mişte, şi cu atît mai mult, să-şi continue
lucrul, complicaţiile grave fiind încă posibile.
Datorită acestor măsuri de reanimare, care uneori se fac timp de
3-4, iar în cazuri excepţionale de 10 ore la rînd, electrocutaţii dese ori
revin la viaţă. Accidentatul trebue încălzit şi transportat la o instituţie
curativă.
Se interzice îngroparea accedintatului în pămînt „pentru scurge-
rea curentului electric”. Corpul omenesc nu este un acumulator, odată
întrerupt contractul cu sursa de curent, asemenea manevre sunt inutile
şi periculoase, întîrziind măsurile de salvare. Ignorarea provoacă răci-
rea corpului, comprimarea cutiei toracice, ceea ce dereglează şi mai
mult funcţionarea inimii şi a organelor rispiratorii, duce la poluarea
arsurilor şi plăgilor.
În toate aceste situaţii, dacă se asociază leziuni complexe: arsuri,
luxaţii, fracturi ş. a., se vor pansa steril arsurile şi plăgile, accidentatul
fiind transportat cu imobilizare provizorie şi pansamente provizorii.
Ordinea efectuării lucrării:
Consecinţele accidentelor electrice pot fi variate:
- sindroame cardio-vasculare (tulburări de ritm cardiac, colaps, soc
etc);
- sindroame respiratorii (insuficienta respiratorie, stop respirator,
pneumoto-rax);
- sindroame neurologice (convulsii, paralizii, tulburări de comporta-
ment);
121
- arsuri (la locurile de intrare/ieşire ale curentului si la nivelul mu-
coaselor etc.)
Uneori aceste sindroame specifice acţiunii curentului electric
asupra organismului uman pot fi însoţite si de patologie asociata, de
obicei traumatica (fracturi, plagi).
Primul ajutor în caz de electrocutare
Conduita de urmat în cazul electrocutării este dependenta de mai
mulţi factori:
1. Vârsta si afecţiunile asociate ale persoanei electrocutate (de
ex., copiii au rezistenta la nivelul tegumentului foarte mica si arsurile
sunt mai grave, persoanele în vârsta care au afecţiuni cardiace sunt
mult mai expuse sindroamelor cardio - vasculare);
2. Timpul scurs până când persoana a primit asistenta medicala;
reanimarea trebuie întreprinsa cât mai rapid posibil (în primele 5 min);
3. Tensiunea si intensitatea curentului electric; un curent de
intensitate mare produs de tensiuni înalte poate carboniza ţesuturile în
locurile unde rezistenta este cea mai mare;
4. Gradul de umiditate în mediul înconjurător, acesta fiind un
bun conductor de electricitate.
A. SCOATEREA CELUI ACCIDENTAT

DE SUB ACŢIUNEA CURENTULUI:
1. Este obligatoriu ca orice manevră de prim ajutor sa fie
precedata de întreruperea sursei de curent, nerespectarea acestei
cerinţe prezentând risc vital pentru salvator. Când acest lucru este
imposibil, victima trebuie îndepărtată cu ajutorul unui lemn, având
grija sa punem sub propriile picioare un obiect uscat.
2. In caz de deconectare, pot fi stinse concomitent si luminile. De
aceea, trebuie luate masuri pentru a avea alte surse de iluminat:
(felinare, făclii, lumânări, un iluminat de rezerva, felinare cu acumula-
toare, etc.) fără să se întârzie din aceasta cauza deconectarea instalaţiei
şi masurile de prim ajutor pentru cel accidentat.
3. În cazul in care accidentatul se găseşte agăţat la o înălţime oa-
recare, deconectarea instalaţiei şi eliberarea acestuia de sub curent
poate sa provoace un rău mai mare decât cel cauzat de curentul elec-
tric, de aceea trebuie luate toate masurile care sa garanteze securitatea
celui accidentat in caz de cădere.
122
În cazul in care deconectarea instalaţiei nu poate fi executata sufi-
cient de repede, atunci trebuie luate masuri de separare a persoanei acci-
dentate de părţile conducătoare de curent de care este agăţată si anume:
Pentru separarea celui accidentat de părţile conductoare de curent
sau a conductei electrice de aceasta, trebuie să se facă uz de o haina, o
frânghie uscata sau un băt, sau orice mijloc asemănător neconductor si
uscat; nu se pot întrebuinţa in aceste cazuri obiecte metalice sau
umede; pentru ca accidentatul sa fie separat repede de părţile
conductoare de curent, se poate trage de haina lui, daca este uscata si
este depărtata de corp (poalele hainei), evitând in acelaşi timp
atingerile de obiectele metalice înconjurătoare si de părţile corpului
neacoperite de haine; persoana care intervine îşi va pune mănuşi sau
îşi va înfăşura mâinile cu o haina uscata; in cazul când nu are
asemenea obiecte, îşi va pune sub picioare un covor de cauciuc
electroizolant, scânduri uscate sau va încălţa cizme electroizolante.
Se mai recomanda sa se folosească, daca se poate, numai o singura
mâna. La joasa tensiune, când curentul se scurge in pământ prin corpul
celui accidentat prin electrocutare si acesta strânge convulsiv în mâini un
conductor, iar reţeaua nu se poate deconecta urgent, este mai bine ca cel
accidentat sa fie izolat fată de pământ (de exemplu împingând sub el
scânduri uscate sau orice alt material izolant uscat, astfel încât să nu mai
atingă solul, pereţii sau alte obiecte din imediata apropiere) decât să se
încerce desprinderea mâinilor. Persoana care intervine trebuie sa
respecte masurile ce trebuie luate la atingerea celui accidentat, arătate
mai sus. De asemenea, se va avea grija ca cel accidentat prin electro-
cutare sa nu sufere alte accidente la luarea acestor masuri.
În caz de nevoie trebuie tăiate conductoarele de joasa tensiune,
cu ajutorul unui topor cu coada de lemn uscat, cu foarfeci izolate sau
cu ajutorul unui aparat cu o izolaţie corespunzătoare. Operaţia trebuie
executata cu precauţie
Pe liniile electrice de transport, când scoaterea accidentatului de
sub tensiune printr-una din metodele arătate mai sus nu se poate
executa suficient de repede si fără pericole, trebuie să se recurgă la
scurt - cercuit (prin aruncarea unor conductoare) a tuturor
conductoarelor de linie si legarea lor sigura la pământ (după regulile
generale de tehnica securităţii). In acest caz, trebuie luate masuri ca
bucla aruncata să nu atingă corpul persoanei care acorda ajutorul.
123
B. PRIMELE MASURI DUPĂ SCOATEREA ACCEDENTATULUI
DE SUB ACŢIUNEA CURENTULUI
Modul de aplicare a masurilor de prim-ajutor este in funcţie de
starea in care se afla accidentatul după scoaterea de sub curent.
Daca pacientul este conştient: se poziţionează pe o parte, se în-
veleşte cu o pătură sau cu folia termoizolantă din trusa de prim-ajutor,
se pansează steril arsurile cutanate si se imobilizează fracturile după
care se transporta la cea mai apropiată unitate spitaliceasca pentru
evaluare si continuarea terapiei;
Daca pacientul este inconştient si prezintă lipsa respiraţiei
spontane si a pulsului la carotide se începe resuscitarea cardio-res-
piratorie: masaj cardiac extern si respiraţie gura la gura (5 compresii
pe torace alternativ cu 2 respiraţii gura la gura), care nu se va întrerupe
până la sosirea unui echipaj dotat cu echipament corespunzător pentru
susţinerea funcţiilor vitale (ambulanta de reanimare).
Pulsul se verifica la artera carotida, fără a presa excesiv
In operaţia de readucere la viata a acelui accidentat prin

electrocutare, care in aparenta este mort, fiecare secunda este
preţioasa, de aceea primul ajutor trebuie efectuat imediat, daca este
posibil chiar la fata locului; el va fi transportat in alt loc numai in
cazul când pericolul continuă să ameninţe atât pe cel accidentat cat si
pe cel care acordă primul ajutor sau in cazul imposibilităţii acordării
primului ajutor in timpul transportului.
Daca pacientul prezintă respiraţie spontană si puls, se pozi-
ţionează pe o parte sau în poziţia laterala de securitate si se supra-
veghează tot timpul activitatea respiratorie si cardiaca
C. PRINCIPALELE INSTRUCŢIUNI OBLIGATORII APLICABILE LA

EXECUTAREA RESPIRAŢIEI ARTIFICIALE
Înainte de a se proceda la executarea respiraţiei artificiale, este
necesar:
124
1. Să se elibereze imediat accidentatul de părţile de îmbrăcăminte
care împiedică respiraţia (gulerul de la cămaşa, fularul), să se desfacă
cureaua de la pantaloni.
2. Să se elibereze imediat gura celui accidentat de obiecte străine
(să se înlăture protezele dentare daca exista);
Daca gura accidentatului este încleştată, ea trebuie deschisă, in
care scop mandibula este împinsa in afară; pentru aceasta cel care
acordă primul ajutor aplică cele patru degete de la ambele mâini in
spatele colturilor mandibulei, apoi, prin apăsarea degetelor mari dea-
supra mărginii ei, aceasta este împinsa in afara, astfel ca dinţii mandi-
bulei să fie aduşi in faţa dinţilor celei superioare. In cazul când in
modul mai sus indicat nu se reuşeşte sa se deschidă gura, atunci se va
recurge la ajutorul unei lame metalice sau unei linguri care se va
introduce intre colţurile gurii şi nicidecum in faţa (căci dinţii se pot
rupe) si cu precauţie se vor descleşta dinţii. (Înainte de a se folosi lama
metalica/lingura, se înveleşte cu un material textil pentru a proteja
dantura. Sunt preferabile de asemenea unelte din lemn.)
Deblocarea căilor respiratorii blocate de baza limbii:
Respiraţia artificiala va fi executata numai in cazurile in care cel

accidentat nu respiră deloc sau respiră rar, convulsiv, cu sughiţuri, ca
un muribund, sau daca respiraţia se înrăutăţeşte progresiv.
Executarea respiraţiei artificiale trebuie sa fie începuta imediat ce
accidentatul a fost scos de sub curent si se continuă până la obţinerea re-
zultatului pozitiv (revenirea la viata) sau pana la apariţia semnelor neîn-
doielnice ale morţii reale (a petelor cadaverice sau a rigidităţii corpului).
D. METODE DE RESPIRATIE ARTIFICIALA
Exista mai multe metode de respiraţie artificiala (Silvester, Scho-
fer, Howard) care se aplica de la caz la caz. Însă oricare ar fi metoda,
este necesar de a acţiona foarte rapid pentru a realiza primele cinci
inspiraţii forţate pentru a asigura oxigen creierului, altfel după 5 min
fără oxigen, creierul se lezează ireversibil.
125
Metoda Silvester. Menţionam ca aceasta metoda este cea mai
buna dintre metodele de respiraţie artificiala prezentate. Pentru aplicarea
acesteia, sunt întrebuinţaţi doi oameni, fiecare stând pe un genunchi de
fiecare parte a accidentatului, acţionând in concordanta si după
numărătoare. Un al treilea ajutor tine scoasa limba accidentatului.
Se aşează accidentatul pe spate, pe un sul de haine ca să se
lărgească toracele, se scoate şi se fixează limba afară; operatorul se
aşează in genunchi la capul accidentatului iar braţele acestuia se prind
de sub încheietura cotului şi se apăsa fără violenţă pe pârtile laterale
ale pieptului (expiraţie), numărând: unu, doi, trei - se ridica apoi
braţele accidentatului in sus si se trag înapoi peste cap (inspiraţie);
numărând: patru, cinci, şase - se vor apăsa din nou braţele acciden-
tatului pe pârtile laterale ale pieptului.
In cazul unei executări corecte a respiraţiei artificiale se aude un
sunet (care seamănă a geamăt) produs de aerul ce trece prin traheea
accidentatului, la comprimarea pieptului si eliberarea lui. Daca sunetele
nu se produc, aceasta înseamnă ca limba a căzut si împiedica trecerea
aerului; in acest caz trebuie sa fie scoasa mai mult afara. In cazul frac-
turării unei mâini sau unui umăr, metoda Silvester NU trebuie aplicata.
Metoda Schafer.In cazul când respiraţia artificiala trebuie făcută
de o singura persoana. Avantajele ei constau în uşurinţa aplicării
procedeului, deoarece acesta poate fi uşor însuşită.
Accidentatul trebuie aşezat cu spatele in sus, cu capul sprijinit pe
o mana, cu faţa in lături. Cealaltă mana trebuie întinsă in lungul
capului şi se va aşterne ceva sub fata. Daca este posibil i se va scoate
limba afara; aceasta nu trebuie ţinută deoarece ea va sta singura.
Apoi operatorul trebuie sa se aşeze in genunchi deasupra acciden-
tatului, cu faţa înspre capul acestuia, in aşa fel încât soldurile sale sa
fie cuprinse intre genunchii persoanei care dă ajutorul. Se aplica apoi
palmele pe spatele accidentatului, pe coastele inferioare, cuprinzându-
le lateral cu degetele îndoite, numărând unu, doi, trei operatorul se
apleacă înainte in aşa fel ca prin greutatea corpului său să apese cu
mâinile pe coastele accidentatului. Numărând in continuare: patru,
cinci, sase, operatorul se ridica brusc de pe spatele accidentatului,
revenind la poziţia de la început, fără a ridica mâinile de pe accidentat.
Howard. Se aplica (in locul metodei Schafer) in cazul in care cel
accidentat are arsuri pe spinare si leziuni la mâini.
Se aşează accidentatul pe spate aşternând sub locul cu arsuri o
126
batista sau o pânza curata şi i se întind mâinile în lungul capului. În
cazul când mâinile sunt fracturate, acestea se vor aşeza deasupra capului.
Limba accidentatului trebuie scoasa afara si ţinută de o a doua persoana.
Apoi operatorul se aşează in genunchi deasupra persoanei accidentate,
procedând identic ca si la aplicarea metodei Schafer: apăsa pe coastele
inferioare (nu pe burta), numărând la apăsare si la ridicare. Oricare ar fi
metoda aplicata, să se evite apăsările intense pe piept sau pe spate, mai
cu seamă in regiunea abdomenului, deoarece poate produce împingerea
alimentelor din stomac spre gura, ceea ce ar putea bloca căile respi-
ratorii. Trebuie evitate mişcările violente ale accidentatului, (in special
metoda Silvester) pentru a nu se produce fracturi sau luxaţii.
Metoda gură-la-gură Este cea mai bună metoda pentru că poate
fi folosita asupra persoanelor de toate vârstele. In plus, oferă o rată
mare de succes pentru salvatorul singur.
Paşii care trebuie urmaţi sunt următorii:

- Verificaţi gura accidentatului pentru a vă asigura ca nu este
obstrucţionata.
- Plasaţi corpul accidentatului pe spate, astfel încât pieptul sa fie
in extensie
- Prindeţi mandibula si ridicaţi-o in sus; aceasta acţiune va de-
bloca căile respiratorii blocate de baza limbii, care este deseori înghi-
ţită de persoana în stare de inconştienţă.
- Cu o mana se strâng nările accidentatului. După aceea salvatorul
inspira rapid si adânc, apoi insufla aerul prin gura accidentatului. Dacă
maxilarele sun încleştate, se mai poate folosi metoda gura –la - nas. Expi-
raţia accidentatului trebuie să se producă natural, la oprirea insuflaţiei.
Dacă e nevoie, respiraţia artificială trebuie combinată cu masajul
cardiac. In cazul a doi salvatori ritmul este de 10-12 inspiraţii pe
minut - o data la 5 compresii cardiace; In cazul unui singur salvator, se
face o succesiune de 2 inspiraţii după fiecare 15 compresii cardiace.
127
In cazul când accidentatul este copil, ritmul de respiraţie artificiala
este de 20 inspiraţii pe minut, se continua cu succesiunea de 2 inspi-
raţii la 15 compresii cardiace pana la revenire sau sosirea medicului.
Masajul inimii se executa in felul următor: persoana care acordă
primul ajutor pune mâna sa dreaptă pe regiunea inimii accidentatului,
având degetele îndreptate in direcţia capului acestuia si mana stânga
peste mana dreapta si apăsa uniform, cu mâinile îndreptate, in ritmul
bătăilor inimii (la un om sănătos 70-80 pe minut, sau pentru como-
ditate la fiecare secunda, după ceas) face cu podul palmei 20-30
apăsări slabe pe coastele de deasupra inimii.
Datorită acestor măsuri de reanimare, care uneori se fac timp de

3-4 ore, iar în cazuri excepţionale de 10 ore la rând, electrocutaţii dese
ori revin la viaţă. Accidentatul trebuie încălzit şi transportat la o ins-
tituţie curativă.
Concluzii:
Se analizează criteriile de depistare a traumei electrice; respec-
tarea cerinţelor de securitate şi conduita în timpul acordării primului
ajutor accidentatului.
Metodele principale de acordare a primului ajutor până la sosirea
medicului în caz de electrocutare şi aplicarea practică a metodelor şi
procedeelor de prim ajutor în caz de stop cardiac şi respirator.
1. Ordinea acordării primul ajutor în caz de electrocutare?
2. Metodele folosite in acordarea primul ajutor?
3. Simptomele clinice de stop cardiac şi respirator?
4. Metodele obligatorii ce se aplică la executarea respiraţiei arti-
ficiale şi masajul indirect cardiac?
5. Metodica şi durata efectuării respiraţiei artificiale şi masajul
indirect cardiac?
128
PRIMULUI AJUTOR LA ARSURI ŞI INTOXICĂRI CU
SUBSTANŢIE CHIMICE
Scopul lucrării:
- de a studia metodele de acordare a primului ajutor în caz de contact
cu substanţele chimice toxice şi intoxicaţii cu ele; consolidarea
cunoştinţelor de profilaxie a intoxicaţiilor chimice.
- studiere procedeului de spălare şi inactivare a substanţiei chimice
toxice la locul de traumatizare;
- determinare inactivării substanţilor chimice toxice cu ajutorul diferi-
tor diagnostici;
- efectuarea în practică a primului ajutor unei „victime” la locul
accidentului.
La efectuarea lucrării studentul trebue:
să cunoască:
- metodile de acordarea primului a ajutor pînă la sosirea brigăzii de
salvare;
- cerinţele de securitate în timpul acordării primului ajutor victimei în
caz de arsură chimică;
- criteriul de depistare a agentului chimic şi acţiunele de prim ajutor.
să poată:
- să îndeplinească cerinţele de securitate în timpul acordării primului
ajutor unei victime;
- opri acţiunea agentului chimic sau toxic asupra organismului;
- efectua spălarea sau inactivarea agentului chimic de pe sectorul
traumat.
să posede:
- aplicarea pansamentului unei victime la locul de traumatizare;
- procedeele de acordare a primului ajutor în gaz de traumatizare
şi intoxicaţii cu diferiţi agenţi chimici.
Materiale şi accesorii: petrol lampant, benzină, alcool (40%),
bandaj steril, antidoţi specifici.
Noţiuni generale
Arsurile chimice sunt provocate de substante chimice capabile sa
determine leziuni similare celor provocate de arsurile termice, adica sa
induca necroze de coagulare a proteinelor tisulare cu mentiunea in
129
afara caldurii degajate se supraadăugarea altor mecanisme lezionale in
patogenia arsurii chimice. Dintre acestea amintim:
- actiunea necrotica determinată de substantele chimice care diso-
ciaza si elibereaza ioni H+, sau radicali OH in cantitati incompa-
rabile cu procesele tisulare;
- actiunea brutala de deshidratare, pe care o exercita substanta chi-
mica (acizii) asupra tesuturilor cu care a venit in contact;
- actiunea de săponificare a grasimilor (bazele);
- fenomenele de intoxicare sistemica (leziuni hepatice si renale)
provocate in special de acizii organici in urma absorbţiei la nive-
lul leziunii locale.
Dat fiind că agentul chimic formeaza cu proteinele tisulare protei-
naţi activi ce continua sa fie activi si sa lezeze in continuare până la în-
departare sau epuizare, spre deosebire de arsurile termice, cele chimice
se aprofundeaza. In practica, arsurile chimice se impart in arsuri pro-
vocate de:
- acizi si derivatii lor;
- baze si derivatii lor;
- substante antiseptice corozive (derivati ai acidului carbon, fenoli
si crezoli);
- substante medicamentoase fotosensibilizante (meladinina);
- gaze de lupta iritante si vezicante s.a.
Clinica arsurilor chimice
1. Arsurile provocate de acizi minerali (H2SO4, HCl, H2NO3) se
caracterizeaza prin escare uscate si carionate de culori diferite
ce tradeaza agentul cauzal.
2. Acizii organici (slabi) dau leziuni mai torpide, cu escare moi,
de culori palide. Resorbtia acestora este insotita de intoxicatia
sistemica cu insuficienţă renală si hepatică.
3. Arsurile provocate de hidroxizii alcalini dau nastere la escare
umede ce rapid se lichefiaza, dar se elimina lent si incomplet.
In functie de concentratia substantei, culoarea escarelor
variaza de la cenusiu la negru.
4. O serie de particularitati deosebite au arsurile provocate de fos-
forul alb. Acesta in contact cu aerul "se aprinde", degajand nivele
inalte de energie termica. In plus, are o liposolubilitate remar-
cabila, patrunde profund in tesuturi. In contact cu apa, o disociaza
cu formare de pentoxid de fosfor si, in continuare, acid fosforic.
130
Fenomenele generale sunt grave: insuficienta hepatică,
hipoproteinemie, hematurie si oligurie, hipocalcemie. Bolnavul acuza
dureri si nimic nu este vizibil. Sulfatul de cupru este un mijloc de detectare
(compusul rezultat - fosfura de cupru - este neagra, deci, vizibila) şi nu se
neutralizează. Solutia terapeutica salvatoare este excizia tesuturilor afectate
cu grefare ulterioara.
Rare, dar foarte grave. Acidul fluorhidric este folosit in industria
sticlei, a materialelor plastice si a vopselelor. Lichid fumant (iritant
respirator) si foarte coroziv in contact cu pielea. Are foarte mari afini-
tati pentru calciu si magneziu. Patruns in organism pe diferite cai:
inhalat sau in contact cu pielea prin elemente enzimatice, determina
hipocoagulabilitate si hipocalcemie. Fluorul este un putemic calciopriv.
Clinic, leziunea locala, necroza de coagulare seamana ca aspect
cu arsura prin lichid fierbinte. Tegumentul lezat alb mat este foarte
exprimat si in timp se poate flicteniza. Dupa excizia flictenei, la 24 ore
dermul restant se transforma intr-o escara brun-negricioasa. Daca si
escara se excizeaza după alte 24 ore datorită aprofundării continue,
constatam acelasi aspect. In acest proces de necroza continua pot fi
prinse tendoanele si chiar osul.
Oprirea procesului de necroza are loc dupa ce intreaga cantitate
de ioni de fluor s-a consumat.
Prezenta arsurii cu acid fluorhidric este sesizata de dureri intense,
necalmabile cu antialgice. Ea este un indiciu al aprofundarii continue.
Datorita afinitatii extraordinare a fluorului fata de Ca si Mg, spa-
larea zonei de contact cu solutiile acestora, ca si injectarea cu gluconat
de calciu sub si perilezional sau chiar intraarterial sol. 10% - 10 ml
permite epuizarea ionului fluor, limitandu-i acţiunea distructivă. Aceste
masuri dublate de excizia rapida si acoperirea amânată (dupa stoparea
necrozei) cu grefe libere sunt singurele măsuri terapeutice eficiente. In
tratamentul arsurilor chimice (in afara particularitatilor specifice enun-
tate) nu exista diferenţă intre principiile de tratament general si local ale
arsurilor termice, cu menţiunea ca primul ajutor la locul accidentului
poate indeparta agentul chimic sau să-i diminueze concentratia. Este
vorba de spalarea indelungata cu jet continuu de apa. In spital se
efectueaza tratamentul complex. Prognosticul vital si evolutiv se va
determina ca si la celelalte tipuri de arsuri. Excizia, grefarea precoce
este metoda terapeutica de electie a arsurilor chimice. Vindecarea lor
spontana se va face in timp indelungat si de regula cu cheloide.
131
Gravitatea arsurii chimice depinde de concentraţia agentului chi-
mic, de temperatura lui şi, într-o măsură la fel de mare de timpul acor-
dări primului ajutor medical. Sarcina primondială constă în a îndepărta
(neutraliza) cît mai repede substanţa agresivă ce a nimerit pe piele.
La acordarea primului ajutor medical în primul rînd se vor crea
condiţii pentru îndepărtarea cît mai rapidă a agentului chimic, reducerea
concentraţiei rămăşiţilor lui pe piele, răcirea sectoarelor lezate. Ate-
nuarea tuturor factorilor cu acţiune nefavorabilă, se obţine cel mai bine
prin spălarea cu apă curgătoare (cu excepţia varului nestins).
Spălarea şi neutralizarea sectoarelor arse cu soluţii diluate de
alcalii sau de acizi, deseori sunt irealizabile în timpul acordării asis-
tenţei urgente la locul acidentului, deoarece aici prezintă o importanţă
hotărîtoare factorul timpului. Cu cît agentul chimic este indepărtat mai
repede, cu atît ţesuturile organismului vor fi supuse mai puţin
modificărilor patologice. În timpul necesar pentru căutarea substanţelor
chimice reactive şi pregătirea soluţiei neutralizante, cu ajutorul apei
curgătoarei putem îndepărta cea mai mare parte a agentului chimic, sau
în orice caz putem reduce simţitor concentraţia lui, putem micşora
temperatura substanţei şi a ţesuturilor sectorului lezat. Faptul că deseori
nu cunoaştem esenţa chimică a agentului e un alt motiv, care împedică
utilizarea soluţiilor neutralizante la locul accidentului.
Deaceea la acordarea primului ajutor medical este raţional să
facem spălarea îndelungată cu apă curgătoare. Spălarea, începută
imediat după traumatizare, va dura 20-30 min, dacă ajutorul a întîrziat
– cel puţin 40-60 min, iar la leziunile cu acid fluorhidric 2-3 ore.
Dispariţia mirosului substanţiei agrisive sau schimbarea culorii
hîrtiei de turnesol pusă deasupra arsurii ne dovedeşte că sectorul lezat
a fost spălat îndeajuns.
Dacă hainele s-au îmbibat cu o substanţa chimică activă, le
scoatem cît mai repede. În unele cazuri însă este raţional la început să
le spălăm cu un furtun aşezat sub haină, cu un jet puternic de apă
curată. În cazul acesta apa izolează în mare parte pielea de haina
îmbrăcată şi reduce concentraţia agentului activ. Peste 5-10 min după
începutul spălării haina va fi îndepărtată (se va scoate sau se va tăia)
cu precauţie, deoarece mai persista pericolul căpătării unor noi arsuri
atît pentru victima, cît şi pentru persoana care acordă ajutor. După
scoaterea hainelor se va continua spălare.
La spălarea arsurilor provocate de compuşi organici de aluminiu
132
(hidrat de dietil aluminic, trietil aluminic ş. a.) nu vom folosi apa,
deoarece aceste substanţe se inflamează la interacţiunea cu apa. Ele
vor fi îndepărtate de pe piele pe cale mecanică, fiind tratate în
continuare cu petrol lampant, benzină, alcool.
Derivaţii fenolului (fenolul, creozitul), care nu se dizolvă în apă,
trebuie îndepărtaţi de pe suprafaţa pielei cu o soluţie de alcool 40%.
Trebue să avem, de asemenea, în vedere că atunci cînd apa
nimereşte pe varul nestins se produce o reacţie exotermică, care poate
da leziuni termice suplemintare. Varul nestins se recomandă se fie
îndepărtat de pe suprafaţa pelii mecanic, după care să fie spălat cu ulei
de maşină sau cu vaselină lichidă.
Pentru ca salvatorul sa nu devina el insusi o victima trebuie sa
aiba in vedere cateva masuri de siguranta:
- se va intrerupe sursa agresiunii;
- se va indeparta victima din mediu (incendiu) sau din apropierea
sursei;
- se va indeparta victima dintr-o zona cu risc de explozie;
Primul ajutor in arsurile chimice
1. In cazul arsurilor determinate de substante chimice primul
ajutor consta in limitarea contactului substantei chimice cu tesuturile
si diminuarea concentratiei substantei. In acest scop:
2. Se indepartea rapid hainele imbibate in substanta nociva
3. Spălarea suprafetei arse cu jet de apa în aceste situatii trebuie
sa fie de o durata mai mare, pentru a fi siguri ca se îndeparteaza orice
urma de substanta cauzatoare.
După spălare minuţioasă a sectorului lezat sau paralel cu spăla-
rea, cînd a fost stabilită natura agentului chimic, îl vom neutraliza,
deoarece o parte a substanţei agresive pătrunde în piele şi în stratul
celulo-adipos subcutanat, chiar şi atunci cînd spălarea se face cu un jet
de apă. În acest scop se utilizează la arsurile: cu acizi – o soluţie de
hidrocarbonat de natriu 2-3%, cu var – o soluţie de zahăr 20% sub for-
mă de comprese, cu acid fenic – bandaje cu glicerină şi lapte de var; cu
acid cromic – o soluţie de hiposulfit de natriu 5%, cu sărurile metale-
lor grele – o soluţie de hidrocarbonat de natriu 4-5%, cu fosfor –
bandaje cu o soluţie de sulfat de curpul 5%. După ce a fost efectuată
toaleta primară a arsurii chimice cu metodele descrise mai sus, pe
sectorul lezat se aplică un bandaj steril (aseptic).
133
4. Exceptie face arsura cu varul nestins, in care nu se toarna
niciodata apa, deoarece varul se activeaza in prezenta apei. In acest
caz se tamponeaza doar cu un tampon uscat si abia dupa ce varul a
fost indepartat se poate spala cu apa.
La spălarea arsurilor provocate de compuşi organici de aluminiu
(hidrat de dietil aluminic, trietil aluminic ş. a.) nu vom folosi apa,
deoarece aceste substanţe se inflamează la interacţiunea cu apa. Ele
vor fi îndepărtate de pe piele pe cale mecanică, fiind tratate în
continuare cu petrol lampant, benzină, alcool.
De retinut! Nu este indicat sa se incerce neutralizarea substantei
chimice deoarece in urma reactiei de neutralizare se elimina o mare
cantitate de caldura care poate agrava leziunile. Abia dupa spălarea cu
apă se poate eventual incerca aplicarea antidotului:
În funcţie de mărimea leziunii bolnavul care a suportat o arsură
chimică a pielii trebuie în mod obligatoriu trimis la o instituţie
medicală pentru acordarea asistenţei medicale sau trebuie chemată
salvarea la locul accidentului, întrucât pot evolua fenomene de
intoxicaţie generală accidentatului
Concluzii:
Se analizează metodele de acordarea primului ajutor până la
sosirea brigăzii de salvare; cerinţele de securitate în timpul acordării
primului ajutor victimei în caz de arsură chimică; criteriul de depistare
a agentului chimic şi acţiunile de prim ajutor.
1. Care este specificul acordării primului ajutor unei victimei cu arsuri
chimice?
2. Ordinea efectuării ajutorului primar şi neutralizării substanţelor
chimice?
3. Metodica aplicării pansamentului steril în dependenţă de regiunea
afectată?
4. Care sunt antidoţii specifici, ce corespund proprietătilor substanţei
lezante?
134
TRAUMATISMUL PRIN FRIG ŞI METODELE DE
PROFILAXIE
Scopul lucrării:
- studierea metodelor de acordare a primului ajutor în caz de degerare
a organismului şi metodele de profilaxie.
- particularităţile acordării primului ajutor persoanelor ce au degerării
de diferite localizării;
- studierea procedeelor de acordare a primului ajutor în funcţie de
gradul degerării;
- efectuarea în practică a primului ajutor unei „victime” la locul
accidentului.
să cunoască:
- metodele de acordare a primului ajutor, încălzirea pacientului cu
degerări de diferite localizări;
- cerinţele de securitate în timpul încălzirii traumatizatului;
- ce se întîmpla cu proteina din organismul omului in caz de degerare
generală.
să poată:
- opri acţiunea factorilor mediului ambiant asupra organismului;
- restabili circulaţia sanguină în regiunele anatomic lezate;
- aplica pansamente aseptice pentru profilaxia şi tratamentul infecţiei
locale.
să posede:
- procedeele de creare a condiţiilor optime de acordare a primului ajutor
şi de tratament al unui pacient cu degerări la membrele superioare;
- aplicarea unui pansament steril termoizalator la un membru inferior.
Materiale şi accesori: bae cu apă caldă, alcool (70%), tifon aseptic,
vată, săpun.
Noţiuni generale
Traumatismul prin frig este leziunea provocată de acţiunea
temperaturii joase asupra organismului omului.
Temperatura joasă, spre deosebire de acţiunea agenţilor termici,
nu provoacă distrugerea celulelor şi ţesuturilor vii ale organismului,
căci proteina, sensibilă la acţiunea temperaturilor înalte (la tempera-
135
tura de peste +55oC ea se coagulează), este mult mai rezistentă la
acţiunea temperaturilor joase (vitalitatea ei se restabileşte după o
scădere pozitivă a temperatura pînă la –10 –15oC). Este semnificativ
că la hipotermia mortală structura ţesuturilor nu se deosebeşte de
structura celor normale, în timp ce la arsuri ea se distruge.
În funcţie de cauzele ce le provoacă, hipotermiile pot fi divizate
în două grupe.
Din prima fac parte hipotermiile determinate de condiţiile
naturale, care intensifică acţiunea frigului: vîntul, umezeala, hainele şi
încălţămintea inadecvate şi defectate (strîmte), umede etc.
Din grupa a doua – cele determinate de factorii interni, legaţi de
starea organismului omului: anumite stări fizice şi psihice, alimentaţia,
vîrsta (copiii şi oamenii în vîrstă sunt mai sensibili la temperaturile
joase), traumatismele, hemoragiile, arsurile, intoxicaţiile (mai ales
cele cu alcool). Afară de ele are o mare importanţă umezeala pielei.
Pielea foarte umedă sporeşte pierderea de căldură a organismului.
Zapada „uscată” nu este atît de periculoasă din punctul de vedere
al răcirii generale, ca ceea umedă sau cea ce se topeşte, care îi răpeşte
corpului o cantitate mare de căldură. Suferă de traumatismul prin frig
oamenii ce se expun un timp indelungat acţiunii vîntului pe fondul
umezelii înalte a aerului şi a temperaturii joase. Omul răceşte deosebit
de repede cînd nimereşte în apă, el poate îngeţa şi la o temperatură
relativ înaltă. La temperatura apei de +15 oC omul trăieşte cel mult 6
ore, ear la temperatura apei de +1 oC – numai 30 min.
Suferă de acţiunea frigului în primul rînd vasele sanguine ale
pielei; ele se îngustează, provocînd albirea pielei. Sub acţiunea
indelungată a frigului vasele din piele se dilată din nou, dar pe un timp
scurt (20-30 min), apoi se îngustiază pentru un timp indelungat.
Clasificarea congelaţiilor
În clinica hipotermiilor deosebim 2 perioade:
I. Perioada prereactivă (până la încălzirea membrelor).
II. Perioada reactivă (după încălzirea membrelor – care şi
prezintă clinica congelaţiilor).
Perioada prereactivă se caracterizează prin paliditatea tegu-
mentelor, cu nuanţă cianotică, reci la palpare, scăderea sensibilităţii
tactile şi dureroase; lipsa mişcărilor active în articulaţiile membrelor.
Perioada reactivă debutează cu încălzirea membrelor, hiperemia şi
cianoza membrelor, apariţia durerilor şi edemului, apariţia flictenelor.
136
Este de menţionat că în perioada reactivă precoce diagnosticul
este greu de stabilit.
Pentru perioada reactivă, în dependenţă de timp deosebim:
1. Reactivă precoce (1-7 zile)
2. Reactivă tardivă (> 7 zile)
De principiile morfologice şi clinice:
Gradul I. Lezare superficială cu clinica respectivă:
1. Acuze la dureri care se accentuează la mişcarea membrelor.
2. Edem tegumentar nepronunţat.
3. Hiperemie.
4. Sensibilitatea tactilă şi dureroasă după încălzire sânt păstrate.
5. Mişcările în articulaţii sânt active.
Edemul, hiperemia tegumentelor decade la ziua 2-3 şi dispare la
sfârşitul primei săptămâni. Ulterior poate rămânea sensibilitatea
sporită a segmentelor afectate la t° joasă.
Gradul II. Leziune superficială cu afectarea dermei:
1. Este caracteristică necroza parţială a dermei până la zona de
creştere, deacea regenerarea ţesuturilor este desinestătătoare.
2. Specific gr.2 este prezenţa flictenelor cu conţinut, care apar de
obicei la 1-2 zi, rareori şi la 3-5 zi după hipotermie. Fundul
flictenelor este dureros la palpare.
3. Durerile, pruritul cutanat, edemul – sânt mai pronunţate.
4. Flictenele se ratatinează treptat şi la sfârşitul zilei a 7-10 se
epitelizează de sinestătător.
5. Unghiile se pot detaşa de sinestătător, înlăturarea forţată fiind
dureroasă.
Gradul III. Lezare profundă cu necrotizarea tuturor straturilor
dermale până la straturile adipos cutanate.
Clinic se manifestă prin:
1. Sindromul dureros pronunţat.
2. Flictene cu lichid hemoragic, uneori flictenele confluiază.
3. Proba capilară negativă.
4. Sensibilitatea decăzută.
5. Pulsaţia periferică scăzută.
6. Unghiile detaşează nedureros şi nu regenerează.
7. La sfârşitul 1-2 săptămâni este pronunţată reacţia hipertermică
a organismului.
137
8. Detaşarea ţesuturilor necrotizate se termină după a 2-3 săptă-
mână de la traumă. Plagile sânt completate de ţesut granular şi
necesită plastie cutanală.
9. Rentghenologic la sfârşitul primei luni de la traumă se
determină osteoporoza oaselor.
După Ariev gradul III de congelaţie are 3 stadii:
1. Flictene şi necroze.
2. Reabsorbţia, detaşarea ţesuturilor necrotice şi granulare.
3. Cicatrizare şi epitelizare.
Congelaţiile de gradul III pot decurge cu clinica de necroza
uscată şi umedă. Ultima decurge mai lent cu o reacţie hipertermică şi
intoxicaţie mai pronunţată.
Gradul IV. Lezare profundă.
Hotarele afectării trec la nivel de oase şi articulaţii. La cele
caracteristice gradelor precedente se alătură:
1. Cianoza tegumentelor cu nuanţa marmorată.
2. Uneori apar flictene tensionate cu lichid hemoragic şi con-
fluente
3. Este foarte pronunţat sindromul algic.
4. La sfârşitul primei săptămâni se formează linia de demarcaţie.
Shema zonelor de congelaţie după T. Ariev (fig.3.10)
Fig. 3.10. Zonele de necroză după T. Ariev

1-zona de necroză totală; 2-zona de necrobioză - proceselor degenerative ireversi-
bile; 3-zona de necrobioză - proceselor degenerative reversibile; 4-zona proceselor
ascendente de destrucţie.
Dinamica congelaţiilor de gradul IV decurge cu clinica gangrenei

uscate şi umede şi simptomatica respecrivă. Ulterior, dacă nu s-au luat
măsuri de asistenţa medicală şi chirurgicală, are loc detaşarea
ţesuturilor necrotizate cu granulare şi cicatrizare. Mai des congelaţiile
138
de gradul IV decurg cu mumificare. Gangrena umedă apare mai mult
la bătrâni, la leziuni cu suprafaţa mai mare.
La baza acordării primului ajutor medical în cazurile de degerare
se află următoarele principii: oprirea acţiunii prin frig a factorilor
mediului ambiant asupra organismului şi ridicării temperaturii pînă la
normă; restabilirea circulaţiei sangvine în regiunele anatomice lezate
de frig; profilaxia şi tratamentul complecaţiilor infecţioase locale şi
generale; crearea unor condiţii optime pentru tratamentul ulterior al
accidentaţilor.
În majoritatea cazurilor, degeră picioarele şi mîinele. În aceste
cazuri cel mai potrevit este să efectuăm încălzirea cufundînd mîna sau
piciorul în baie sau într-un vas potrivit aceasta (căldare, cratiţă, li-
ghean ş. a.). temperatura apei trebue ridicată treptat, în decuns de
20-40 min, pornind de la temperatura camerei pînă la 39-40 oC. Mîna
sau piciorul cufundat se vor spăla minuţios de murdărie cu săpun, iar
apoi se vor masa cu precauţie cu mîinele sau cu un burete săpunit de la
vîrful degetelor spre centrul. După 30-40 min de la începutul încălzirii
şi masajului pielei din regiunea lezată (în afară de sectorul mortificat),
ca regulă, ea se înroşeşte, devine caldă. După aceasta mîna piciorul
trebue scoase din baie, suprafaţa pielei uscată, tratată cu o soluţie de
alcool 70o şi bandajată cu un pansament aseptic, termoizolator (cu un
strat gros de vată). Piciorul sau mîna se aşează într-o poziţie ridicată
faţă de corp.
Este inadmisibilă încălzirea treptată în încăperi rece, fricţionarea
mîinilor cu zăpadă, cufundarea lor în apă rece.
La degerarea nasului, obrajilor, pavilionului urechilor, cînd încăl-
zirea locală a acestor locuri cu ajutorul băii de apă este dificilă, sec-
toarele lezate trebue fricţionate pînă se înroşesc cu mîna caldă, curată,
sau cu o bucată de ţesătură moale, încălzită, apoi se tratează cu alcool
(apă de colonie). Fricţionările energice şi masajele cu zăpadă sunt
periculoase, agravînd starea îngheţatului prin hemoragii, hematoame
sau leziuni.
Dacă însă trebuie să acordăm bolnavului primul ajutor medical
deja în perioada activă, cînd au apărut roşeaţa, edemul şi chiar vezi-
culele, măsurile de ajutorare vor fi cu totul altele. În nici un caz nu vom
masa, nu vom fricţiona şi nu vom încălzi activ membrele, deoarece
aceasta poate provoca leziuni suplementare ale tesuturilor şi vaselor
sanguine, agravînd starea accidentatului. În astfel de cazuri facem
139
tualeta pielii cu mare precauţie, cu un tampon de tifon, vată sau ţesătură
moale şi ştergem locurile lezare. Apoi repetăm această procedură cu un
tampon muiat în alcool, aplicăm pe degerătură un pansament uscat,
steril, termoizolator şi expediem bolnavul la instituţia curativă.
Traumatismul prin frig spre deosebire de toate celelalte trauma-
tisme (mecanice, termice ş. a.) aproape întotdeauna pote fi evitat, dacă
se iau măsurile respective de profilaxie. Faptul se explică prin aceea
că acţiunea frigului aproape întotdeauna poate fi prevăzută. Afară de
aceasta traumatismul prin frig evoluează relativ încet (este un
traumatism cu efect întîrziat), fapt ce dă posibilitatea de a lua la timp
măsuri urgente, care ar exclude degerarea.
Măsurile de profilaxie contra lezinilor prin frig pot fi divizate în
măsuri colective şi individuale. Din măsurile colective fac parte:
munca de educaţie sanitară; elaborarea regulilor de securitate tehnică
la munca în condiţiile temperaturilor joase şi controlul respectării lor:
asigurare la timp a celor care muncesc pe loc deschis cu haine şi
încălţăminte calde, împermeabile, bine ajustate; izolare termică a
încăperilor, izolarea termică a mijloacelor de transport, asigurarea
celor ce muncesc la frig cu mîncare caldă; elaborarea unor grafice
raţionale de schimb pentru brigăzile ce muncesc la ger; asigurare
condiţiilor pentru uscarea îmbrăcămintei şi încălţămintei; examene
medicale periodice (cel puţin odată în 5 zile) – pentru evedenţiere
simptomelor de degerături etc.).
Ordinea efectuării lucrării:
Primul ajutor medical al degeraturilor.
Specific cazului este atentia deosebita ce trebuie acordata la
mobilizarea hipotermicului. Orice miscare mai brusca sau necoordo-
nata poate agrava situatia sau poate duce la stop cardiac. În cazul
pacientilor aflati în stop cardiac masajul cardiac este mai dificil de
efectuat deoarece toracelehipotermicului este mai rigid.
Reîncalzirea hipotermicilor se face lent, 10oC / ora. Din acest
motiv resuscitarea acestor pacienti este de durata mai lunga, pâna la
atingerea temperaturii normale a corpului. Defibrilarea nu poate fi
folosita decât dupa ce temperatura corpului este peste 30oC.
Metode cunoscute si folosite pentru reîncalzire sunt:
- reîncalzire externa pasiva, consta din învelirea pacientului cu pături
si pastrarea lui în mediu ambiant cald. Acest tip de reîncalzire se
140
foloseste pentru pacientii cu hipotermii usoare sau eventual medii
cu temperatura centrala de peste 32oC.
- reîncalzirea externa activa, se efectueaza prin imersia totala a
pacientului în baie cu apa încalzita la 40oC sau prin folosirea de
pături încalzite sau pungi cu apa calda. Aceasta tehnica este potri-
vita pentru pacientii aflati în hipotermie medie cu o temperatura
centrala pâna la 31o C sau cel mult 30oC. Imesia în apa calda se
foloseste atunci când dorim sa reîncalzim pacientul rapid, acest
lucru fiind aplicabil la cei care au pierdut temperatura în mod rapid.
- reîncalzirea activa centrala - folosite în unitati spitalicesti.
Tratamentul este profilactic si curativ.
Tratamentul profilactic al persoanelor expuse la frig cu risc de a
degera consta in : interzicerea fumatului, consumului de alcool, exercitii
de miscare, utilizarea de imbracaminte si incaltaminte potrivita, alimen-
tatie bogata in vitamine, grasimi si hidrocarbonati, servirea a cel putin
unei mese calde timp de 24 ore. Extremitatile expuse riscului degerarii
vor fi spalate si uscate bine, apoi unse cu un starat protector de ulei.
Tratamentul curativ. Victima va fi scoasa de sub actiunea frigului
si va fi introdusa intr-un loc adapostit. Se inlatura toti factorii care îm-
piedica circulatia sangelui in zonele inghetate (imbracaminte, incalţa-
minte). Victima va fi incalzita progresiv si lent in mai multe moduri:
Până la temperatura de 30oC in baie caldă de la 18 la 36oC timp
de 30-40 min. După 30-40 min de la începutul încălzirii şi masajului
pielii din regiunea lezată (în afară de sectorul necrotizat), ca regulă,
apare o hiperemie a regiunii date şi ea devine caldă. După aceasta
suprafaţa pielii trebue uscată, tratată cu o soluţie de alcool 70o şi
bandajată cu un pansament aseptic, termoizolator (cu un strat gros de
vată). Piciorul sau mâna se aşează într-o poziţie ridicată faţă de corp.
Este inadmisibilă încălzirea treptată în încăperi reci, fricţionarea
mâinilor cu zăpadă, cufundarea lor în apă rece.
La degerarea nasului, obrajilor, pavilionului urechilor, când
încălzirea locală a acestor locuri cu ajutorul băii de apă este dificilă,
sectoarele lezate trebuie frecţionate până la hiperemie cu mâna caldă,
curată, sau cu o bucată de ţesătură moale, încălzită, apoi se tratează cu
alcool (apă de colonie). Frecţionările energice şi masajele cu zăpadă
sunt periculoase, agravând starea îngheţatului prin hemoragii,
hematoame sau leziuni.
În perioada activă, când au apărut hiperemia, edemul şi chiar vezi-
141
culele, măsurile de prim ajutor vor fi cu totul altele. În nici un caz nu
vom masa, nu vom fricţiona şi nu vom încălzi activ membrele, deoa-
rece aceasta poate provoca leziuni suplimentare ale ţesuturilor şi vase-
lor sanguine, agravând starea accidentatului. În astfel de cazuri facem
toaleta pielii cu mare precauţie, cu un tampon de tifon, vată sau ţesătură
moale şi ştergem locurile lezare. Apoi repetăm această procedură cu un
tampon muiat în alcool, aplicăm pe degerătură un pansament uscat,
steril, termoizolator şi expediem bolnavul la instituţia curativă.
Concluzii:
Se descriu procedeele şi metodele de acordare a primului ajutor
la traumatismul prin frig; cerinţele de securitate în timpul încălzirii
traumatizatului; se aplica pansamente aseptice pentru profilaxia şi
tratamentul infecţiei locale; procedeele de creare a condiţiilor optime
de acordare a primului ajutor şi de tratament al unui pacient cu
degerări la membrele superioare; aplicarea unui pansament steril
termoizolator la membru inferior.
1. Clasificarea degerăturilor în funcţie de gravitatea leziunilor?
2. Care sunt metodele folosite pentru reâncălzire?
3. Tipurile de tratament cunoscute?
4. Cum influenţează hipotermia generală a corpului asupra
funcţiilor vitale fundamentale ale organismului?
142
PRIMULUI AJUTOR LA INSOLAŢII
Scopul lucrării:
- studierea metodelor de acordare a primului ajutor la arsuri solare şi
radiaţii radioactive.
- acordarea primului ajutor unei victime cu o arsură solară vastă;

- studierea metodeor de aplicare a primului ajutor în funcţie de supra-
faţa şi profunzimea arsurii solare;
- efectuarea în practică a primului ajutor unei „victime”.
să cunoască:
- criteriul de depistare a arsurilor solare şi profunzimea lor;
- acţiunile de prim ajutor la locul de traumatizare.
să poată:
- opri acţiunea razelor solare asupra organismului uman;
- să îndeplinească cerinţele de securitate în timpul acordării primului
ajutor în caz de iradiaţie radioactivă.
să posede:
- procedee de acordare, a primului ajutor în caz de insolaţii vaste;
- metode de aplicare a pansamentelor de contur sectoarelor afectate.
Noţiuni generale
Arsurile actinice sunt generate de acţiunea razelor ultraviolete
asupra organismului în timpul lucrărilor pe teren deschis (arsuri sola-
re), de unele procedee medicale (la iradierea cu lampa de cuarţ),
precum şi de iradieri radioactive.
Arsurile de insolaţie, mai ales cele vaste, pot provoca dereglarea
generală: ridicarea temperaturii corpului, greaţa,uneori vomă, diaree,
sete, stare de agitaţie. Arsurile de insolaţie pot fi prevenite cu uşurinţă,
dacă reducem timpul aflării sub acţiunea razelor solare sau ocrotind
pielea de acţiunea lor directă. La arsura de gradul I primul ajutor
constă în umezirea sectorului ars cu apă de colonie, alcool.
În cazurile de arsuri vaste, insoţite de simptome de dereglare
generală, accidientului i se oferă mult de băut, i se dau picături de
143
valeriană, pe sectoarele lezate se aplică bandaje sterile uscate, el fiind
trimis la o instituţie curativă.
Primul ajutor la arsurile provocate de radiaţia ionizantă constă în
înlaturarea acţiunii continue a iradierii, în crearea unui confort fizic şi
psihic şi expedierea accidentatului la o instituţie curativă.
1. Cum se examenează traumatizatul cu o arsură solară şi radiaţie
ionizată?
2. Cum se prelucrează şi dezactivează hainele pacienţior cu
radiaţie ionizată şi modul de transportare a lor?
144
LUCRAREA PRACTICA 3.7
ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR LA INTOXICAŢII
(CU OXID DE CARBON ŞI VENIN DE ŞARPE)
Scopul lucrării:
- studierea metodelor de diagnosticare şi primul ajutor premedical
pacienţilor cu intoxicaţii.
- studierea metodelor de efectuare a primului ajutor pacientului cu
intoxicaţii (cu oxid de carbon şi muşcături de şarpe);
- efectuarea în practică a primului ajutor unui accidentat.
să cunoască:
- principiile de deagnosticare a acţiunii toxice a veninului de şarpe şi
oxidului de carbon;
- acţiunile urgente de ajutor în caz de muşcătură de şarpe şi intoxicaţii
cu oxid de carbon;
- metoda de transportare a pacientului la punctul medical.
să poată:
- deagnostica clinic locul plăgii muşcate de şarpe;
- să aplice garoul la membrul traumatizat cît şi pansamentul;
- efectua respiraţie artificială gură în-gură.
să posede:
- metodele de aplicare a pansamentelor aseptice de imobilizare;
- procedeele de administrare a oxigenului umed pacienţilor cu intoxi-
caţii de oxid de carbon.
Noţiuni generale
Cel mai des muşcă cîinii de casă, mai rar pisicile şi animalele do-
mestice. Mai mare pericol prezintă muşcăturile animalelor sălbatice şi
şerpilor.
Simpomatica. Pentru plăgile muşcate sunt caracteristice margini
neregulate, des cu defecte de ţesut cutan. Deseori plăgile vaste sunt pro-
vocate de animale sălbatice. Plăgile sunt murdare de saliva animalului.
Diagnosticul. Este necesar de a clarifica originea animalului do-
mestic sau sălbatic, cunoscută sau necunoscută, a detirmina mărîmea
plăgii muşcate, prezenţa hemoragiei.
Manipulaţiile de urgenţă. Dacă accidentatul a fost muşcat de un
145
animal domestic cunoscut şi plaga nu este mare, se efectuează toaleta
plăgii, se aplică pansament steril şi se expediază la punctul medical
traumatologic. Plagile vaste şi profunde cu hemoragie se tamponează
cu bandaj steril, iar pacienţii sunt internaţi în secţia chirurgicală.
Muşcături de şarpe. După mecanismul acţiunii toxice veninul
tutoror speciilor de şerpi se împart în trei grupe: 1) neurotoxice – pro-
voacă paralizia muşchilor respiratori, storează respiraţia; 2) hemoragice
– coagulează sîngele şi creează necroze locale; 3) veninuri posesoare a
acţiunilor neurotoxice, hemoragice şi de coagulare a sîngelui.
Simptomatica. Schimbările locale în zona de muşcare, ca regulă,
sunt foarte neînsemnate şi în majoritatea cazurilor sunt legate de
acţiunea veninului, dar nu de acţiunile traumatice terapeutice locale.
Apar parestezii în zona traumatizată, care treptat se dezvăluie pe tot
organismul. Ameţeli de cap, hipotensiune, starea de precomă,
imposibilitatea de a vorbi şi a înghiţi, a bea.
Acordarea primului ajutor constă în absorbţia cu gura urgent a
veninului din plaga muşcată. Absorbţia urgentă permite înlăturarea a
30-50% de veninul introdus de şarpe, în acelaş timp micşorînd şi
intoxicaţia. Absorbţia o poate înfăptui traumatizatul singur, cît şi alte
persoane. Procedura este fără de pericol, deoarece veninul de şarpe în
cavitatea bucală şi intestine nu provoacă daune. Durata absorbţiei
poate fi de 10-15 min aruncînd conţinutul plagii prin scuipare. Este
foarte important ca membrul traumatizat să fie în poziţie imobilă,
deoarece mişcările accelerează circulaţia limfei şi pătrunderea veni-
nului în sistemul circular sanguin. Deaceea traumatizatul nu trebue să
prindă şarpele sau să-l omoare ca să nu mişte din nou membrul
muşcat, să nu alerge sau să nu se deplaseze singur la punctul medical.
De la bun început traumatizatul trebue să fi calm, în poziţie culcată,
memrul fixat cu un langhet de imobilizare improvizat. Aplicarea
garoului pe membrul traumatizat, ca regulă, este contraindicată,
deoarece se aprofundează starea de intoxicaţie, se măreşte destrucţia şi
semnele hemoragice, apare şocul de turnichetă. Numai în caz de
muşcătură de cobră veninul care nu provoacă schimbări trofice locale
şi se absoarbe repede în vasele sanguine, pentru a micşora intoxicaţia
generală este permisă aplicarea garoului mai aproape de locul muşcat
cu 30-40 cm. Pe pacrursul transportării pacientului este permisă
administrarea lichidului. Alcoolul în toate cazurile este categoric
interzis.
146
Intoxicaţii cu oxid de carbon:
Intoxicaţia cu oxid de carbon este provocată de un gaz care nu
are nici culoare, nici miros, se produce din cauza închiderii sistemelor
de evacuare a gazelor din cuptoarele de încălzire, aflării lucrătorilor în
încăperi unde funcţionează motoare cu ardere internă, la arderea
incompletă a combustibilului. Doza mortală a concentraţiei oxidului
de carbon în aer este de 0,4%.
Simtomatica. Sunt determinate 3 categorii de gravitate a intoxi-
caţiei: uşoară – se manifestă prin tuse uşoară, strănuri, zgomot în urechi,
pierderi de cunoştinţă de scurtă durată, pierderi de puteri, dureri acute de
cap, ameţeli, respiraţie accelerată superficială, mărirea tensiunii arteriale;
gravitate medie – în cazul care se dezvoltă dereglări psihice în formă de
agitaţie, halucinaţii vizuale sau apatice după ce apar pierderi de
cunoştinţă, mişcări automate muşculare, comă, uneori pe buze apare
spumă; greaţă, respiraţie – terminală-agonală, resperaţie de tip Cenz-
Stox, mişcări neadecvate, mărirea tensiunii arteriale, micşorarea
temperaturii corpului, des se dezvoltă starea de comă, ce se caracte-
rizează prin rigiditatea muşchilor tuturor membrelor, faţa este de culoare
roşu-aprins, cianoză distală, insuficienţă renală acută.
Acordarea ajutorului urgent. Imediat accidentatul se scoate la
aer curat, se aplică termofoare, administrarea oxigenului umed în decurs
de cîteva ore, respiraţiei artificiale în caz de necesitate (este interzisă în
caz de edem polmonar). În caz de dereglare a respiraţiei se
administrează soluţie de libxină de 1% subcutan 0,1 – 0,3 ml, 10%
soluţie de cofeină – 0,3 – 1,0 ml. Mai efectivă este totuşi metoda de
baroterapie oxigenată. În caz de colaps se introduce inracutan soluţie de
0,1% adrenalină. În caz de edem cerebral se aplică pungi de gheaţă la
cap, puncţie lombară, soluţie de eufilină intravenos 2,4%, diuretici. În
cazurile de excitaţie pacienţilor se administrează soluţie de 2,5%
aminazină. După stabilizarea stării hemodinamicii pacientul este
transportat pentru transfuzie intravenoasă la spitalele de circumscripţie.
1. Cum se efectuează micşorarea pătrunderii veninului în
circulaţia sanguină?
2. Descrierea metodei de absorbire a veninului din plaga
muşcată.
3. Cum se transportează bolnavul la punctul medical ?
4. Primul ajutor la intoxicaţii de monoxid de carbon?
147
C a p i t o l u l 4. COMPARTIMENTUL
„SECURITATEA ACTIVITĂŢII VITALE” ÎN PROIECTELE
(TEZELE) DE LICENŢĂ
Scopul compartimentului „Securitatea activităţii vitale” din

proiectele de an şi de licenţă constă în formarea la studenţi a unor
deprinderi practice de soluţionare a problemelor legate de crearea
condiţiilor sănătoase şi sigure în producţie.
Sarcina principală a candidaţilor la susţinerea proiectului (tezei) de
licenţă rezidă în analiza condiţiilor de muncă şi a mediului ambiant la
întreprindere şi în elaborarea unor acţiuni care să excludă traumatismul
în producţie, bolile profesionale, incendii şi alte accidente.
Compartimentul « Securitatea activităţii vitale » se execută cu un
volum de cel mult 10-12 pagini de notă explicativă şi a unei coli de
lucrare grafică pentru specialităţile inginereşti sau 5-7 pagini de notă
explicativă pentru celelalte specialităţi. Conţinutul compartimentului îl
determină consultantul la acest compartiment, când îi se remite
studentului sarcina înaintea plecării la practica de documentare la
proiectul (tezei) de licenţă.
4.1. Analiza securităţii muncii şi a stării
mediului ambiant la întreprindere
În timpul analizei condiţiilor de muncă ale angajaţilor întreprin-
derii, candidatul la obţinerea proiectului de licenţă trebuie să mani-
feste priceperea de a aprecia securitatea şi sănătatea în muncă la
întreprindere şi anume:
— activitatea serviciului intern de protecţie şi prevenire;
— organizarea instruirii angajaţilor în materie de securitate şi
— respectarea legislaţiei muncii;
— realizarea măsurilor prevăzute în planul anual de protecţie şi
prevenire;
— organizarea furnizări echipamentelor individuale de lucru şi
de protecţie;
— organizarea expertizei tehnice şi încercării instalaţiilor de ca-
zane şi maşinilor de ridicat;
— profilaxia incendiilor în producţie;
— ordinea aprobării plecării transportului auto pe rută;
— sectoarele periculoase din producţie;
148
— respectarea cerinţelor protecţiei mediului ambiant.
— caracteristica sanitaro-igienică a sectoarelor de producţie;
— alocarea şi folosirea mijloacelor destinate securităţii muncii şi
ocrotiţii mediului ambiant;
— existenţa şi organizarea activităţii cabinetelor „Securitatea şi
sănătatea în muncă”;
— organizarea păstrării, evidenţei şi livrării substanţelor chimice
toxice.
Trebuie să fie supuse analizei şi alte chestiuni ale securităţii
muncii şi ocrotirii mediului ambiant în funcţie de caracterul producţiei
şi organizării muncii.
Se cuvine să fie scoase în vileag problemele existente şi neajun-
surile în domeniul organizării activităţii vitale lipsite de pericol în
cadrul producţiei.
O deosebită atenţie trebuie să fie acordată analizei traumatis-
mului în producţie (tab. 4.1.).
Tabelul 4.1.
Indicatorii traumatismului în producţie la întreprindere
Anii
Indicatorii Simbolul
1. Efectivul mediu anual de lucrători M
2. Numărul de victime care şi-au pierdut
capacitatea de muncă pentru o zi lucrătoare T
şi mai multe şi al celor decedaţi. Ta
3. Numărul de victime decedate
4. Numărul de om-zile de incapacitate de
muncă, victimelor care au pierdut capacitatea C = T ⋅ 1000
de muncă pentru o zi şi mai mult (inclusiv cele f M
decedate), incapacitatea temporară de muncă a Z
Cg =
cărora a expirat în anul dării de seamă. M
5. Indicatorul frecventei traumatismului. Z ⋅ 1000
Ci =
6. Indicatorul gravităţii traumatismului M
7. Coeficientul incapacităţii de muncă. Mat
8. Consecinţele materiale ale accidentelor, lei.
9. Alocarea mijloacelor băneşti, lei Mf
4.2.Compartimentului «Securitatea activităţii vitale» în

proiectele de licenţă la specialităţile inginereşti
Pe baza analizei stării securităţii muncii şi ocrotirii mediului
ambiant candidaţii trebuie să elaboreze următoarele acţiuni;
— calculul stabilităţii longitudinale şi transversale a maşinilor mobile, al
149
ventilării şi iluminatului încăperilor, punerii de protecţie la pământ,
protecţiei clădirilor şi altor construcţii contra fulgerelor, al zonelor
periculoase, precum şi calculul complexelor sanitare şi de trai;
— calculul alimentării cu apă pentru protecţia contra incendiilor, necesarul
de stingătoare, echipamentelor de lucru şi de protecţie individuală;
— elaborarea instrucţiunii cu privire la securitatea şi sănătatea muncii.
4.2.1. Stabilitatea autovehiculelor în mişcare

Prin stabilitate a unui autovehicul se subînţelege capacitatea
acestuia de a-şi păstra poziţia prestabilită sau starea de mişcare fără a
se răsturna sau a derapa.
Pierderea stabilităţii poate fi provocată la mişcarea pe pante
transversale sau longitudinale neadmisibile, sub acţiunea forţelor
centrifuge şi altor forţe în timpul virajelor şi în caz de derapare.
Asigurarea unei stabilităţi transversale şi longitudinale a autove-
hiculelor, în special celor pe roţi, este o condiţie de primă importanţă
pentru funcţionarea lor sigură şi fără accidente.
Stabilitatea transversală a unui autovehicul este asigurată în caz
B
dacă momentul de reţinere G⋅ cosα (v. fig. 4.1.) va fi mai mare decât
2
momentul forţei de răsturnare G ⋅ hc ⋅ sin α , adică
B
G ⋅ hc ⋅ sin α ≤ G ⋅ cos α , (4.1)
2
unde G — greutatea de exploatare a autovehiculului, kN;
hc — înălţimea centrului de greutate, m;
B — ecartamentul autovehiculului, m;
α — unghiul pantei transversale a drumului, grade;
Fig. 4.1. Schema componentelor forţei de greutate a unui autovehicul

pe roţi la determinarea stabilităţii transversale pe o pantă
150
Autovehiculul se va afla în stare de stabilitate, dacă se respectă
următoarea condiţie:
B B
tgα ≤ sau α ≤ arctg ≤ (4.2)
2hc 2hc
adică stabilitatea orizontală a acestuia creşte la majorarea
ecartamentului şi micşorarea înălţimii centrului de greutate.
Pentru tractoarele MTZ unghiurile limită de înclinare tran-
sversală (pantă transversală) sânt egale ca 25-45° (în funcţie de
mărimea ecartamentului).
În realitate unghiurile limită ale pantei transversale sânt mult mai
mici de cât cele calculate cu ajutorul formulei 4.2, dat fiind că la viraje şi
derapări acţionează forţă centrifugă de la centrul virajului, în afară ele
acestea stabilitatea transversală a tractorului, se micşorează când se efec-
tuează lucrări cu unelte suspendate în poziţia de transportare, în special
şi la balansarea excesivă a maşinii suspendate, precum şi la efectuarea
lucrărilor cu remorcă. Stabilitatea transversală scade si din cauza lovitu-
rilor în gropi şi exavaţii din învelişul rutier, muşuroaielor şi altor neregu-
larităţi ale drumului, la contractarea pneurilor, tasarea terenului etc.
Stabilitatea dinamică este stabilitatea unui autovehicul sau
agregat contra răsturnării lui la viraje sau la mişcarea pe o traiectorie
curbilinie pe un sector orizontal de drum, luând în consideraţie si
influenţa forţei centrifuge.
Criteriul evaluării stabilităţii în timpul virajelor îl constituie
viteza critică, care trebuie să fie mai mare de cât viteza de transport
pentru curburile minime ale drumurilor.
Când ruta deplasării nu are pantă transversală mişcarea este
uniformă şi unghiul de viraj este constant, răsturnarea sau deraparea
poate fi provocată de forţa centrifugă, valoarea căreia se determină cu
ajutorul formulei:
GV 2
Fc = (4.3)
gR
unde V — viteza mişcării, m/s;
g — acceleraţia forţei de greutate, m/s;
R — raza virajului, m.
Din formula (4.3) este evident că la mărirea vitezei şi micşorarea
razei virajului creşte pericolul răsturnării.
151
Posibilitatea răsturnării se determină din egalitatea momentelor
în raport cu punctele de sprijin ale roţilor (O1 şi O2), adică:
B
Fc ⋅ hc = G ⋅ (4.4)
2
De aici se calculează viteza critică, la care se va răsturna
autovehiculul în cazul unei raze de viraj este:
g⋅R⋅B
Vras = (4.5)
2hc
Alunecarea laterală poate să înceapă în momentul când:
Fc = G ⋅ µ 1 (4.6)
unde μ — este coeficientul de aderenţă a propulsoarelor în timpul
1
alunecării.
Din formulele (4.3) şi (4.4) se determină viteza la care începe
alunecarea laterală:
Valun. = µ 1 ⋅ R ⋅ g (4.7)
Tabelul 4.2.
Coeficienţii de aderenţă a propulsorilor autovehiculelor pe
roţi cu drumul (în timpul mişcării μa şi alunecării μ1)
Tipurile de drumuri μa μ1
Sosea asfaltată sau de beton (uscata) 0,8-0,9 0,75
Idem (umedă) 0,3-0,4 -
Drum de câmp (uscat) 0,7 0,65
Idem (umed) 0,55 0,4-0,5
Drum de zăpadă 0,2-0,3 0,15
Drum acoperit cu gheată 0,1-0,3 0,07
Comparând formulele (4.5) şi (4.7) se determină:

B
µ1 = (4.8)
2hc
Dacă:
B
µ1 < (4.9)
2hc
are loc alunecarea laterală (deraparea) şi vă preceda răsturnarea
transversală. În acest caz, dacă alunecarea laterală întâlneşte un
obstacol (proeminenţă, adâncitură) apare pericolul răsturnării.
Dacă:
B
µ1 > (4.10)
2hc
152
autovehiculul în mişcare se va răsturna fără alunecare laterală.
Stabilitatea transversală a autovehiculului poate fi sporită mărind
ecartamentul şi majorând astfel securitatea muncii.
Stabilitatea longitudinală se asigură, dacă momentul de reţinere
va fi mai mare de cel de răsturnare (v. fig. 4.2), adică:
G ⋅ a ⋅ cos β ≥ G ⋅ hc ⋅ sin β (4.11)
unde a — distanţa de la axa din spate a autovehiculului până la
verticala care trece prin centrul de greutate, m;
β— unghiul de ridicare a pantei, grade.
Fig. 4.2. Schema componentelor forţei de greutate a unui autovehicul pe roţi la

determinarea stabilităţii longitudinale.
La deplasarea pe panta autovehiculul se va afla în stare de

stabilitate (longitudinală), dacă se respectă condiţia:
a a
tgβ ≤ sau β ≤ arctg (4.12)
hc hc
La coborârea de pe pantă, prin analogie cu expresia de mai sus,
vom avea:
L−a a
tgβ 1 ≤ sau β 1 ≤ arctg (4.13)
hc hc
unde L — ampatamentul autovehiculului, m;
β1 — unghiul de coborâre a pantei, grade.
Prin urmare, stabilitatea longitudinală creşte la mărirea bazei
autovehiculului şi la micşorarea înălţimii centrului de greutate.
153
Unghiurile limită ale stabilităţii longitudinale a tractoarelor MTZ
sunt: la ridicare pe pantă 44°, iar la coborâre — circa 52°, In realitate
aceste unghiuri sânt considerabil mai mici, dacă la ridicare se produce
o pornire bruscă din loc sau la coborâre se execută o frânare bruscă.
În vederea majorării stabilităţii longitudinale al tractoarelor cu
maşini suspendate grele e necesar ca greutăţile de pe roţile din spate să
fie deplasate pe consola din partea din faţă a tractorului, iar în cazul
suspendării maşinilor în partea, din faţă se încarcă suplimentar
sistemul de suspendare (partea posterioară a tractorului).
4.2.2. Calculul ventilării încăperilor de producţie
În funcţie de prezenţa factorilor nocivi în încăpere (conţinut de
praf, gaze, degajare excesivă de căldură etc.) se determină schimbul
necesar de aer, se selectează ventilatorul respectiv şi dispozitivul de
acţionare necesar.
Schimbul de aer (m3/oră) se calculează, folosind formula:
P
W = (4.14)
P0 − P1
unde P — cantitatea de praf degajat, mg/oră;
P1 — cantitatea limită admisibilă de praf, mg/m3;
P0 — concentraţia de impurităţi în aerul absorbit în încăpere, mg/m3.
În lipsa factorilor nocivi în aerul din încăpere schimbul de aer se
determină pe baza normelor consumului de aer pentru un lucrător:
Aşa, bunăoară, la un volum de aer mal mic de 15-20 m3 pentru
un lucrător, schimbul de aer trebuie să fie egal cu 30 m3/oră. Dacă
fiecărei persoană îi revine un volumul de aer 20-40 m3, schimbul de
aer trebuie să fie de cel puţin 20 m3/oră. în cazul, când volumul
încăperii este mai mare de 40 m3 pentru un lucrător, apoi, dacă, există
ventilare naturală, nu se prevede sistem de ventilare mecanică.
Schimbul de aer necesar pentru înlăturarea degajărilor de căldură
excesive se calculează cu ajutorul formulei:
Q
Wdeg⋅cal = (4.15)
q (tin − tex ) ⋅ γ
unde Q — cantitatea de căldură excesivă, kJ/oră;
q — căldura specifică a aerului, kJ./kg. °C;
tin — temperatura necesara în încăpere, °C;
tex — temperatura aerului din exterior, °C;
γ — densitatea aerului din exterior, kg/m3.
154
În caz de umiditate excesivă schimbul de aer se determină cu
ajutorul formulei:
Pum
Wum = (4.16)
P0 − Pad
unde Pum — cantitatea de umiditate degajată în încăpere (de exemplu,
la o fermă de animale), g/oră (tab. 4.3);
Pad — cantitatea de umezeală admisă în încăpere, g/m3;
P0 — cantitatea de umezeală în aerul inspirat din exterior, g/m3.
Tabelul 4.3.
Degajarea de bioxid de carbon şi de abur de către diferite animale
Se degajă de un animal
bioxid de
Animalele Masa, kg abur,
carbon,
g/ora.
l/oră
Vaci 400-800 110-161 350-516
Tauri la îngrăşat 600-1000 169-239 540-750
Viţei de 3—4 luni 120-200 55-75 176-240
Tineret bovin de 4 luni şi mai mult 180-350 71-97 227-310
Scroafe de prăsilă 100-200 36-48 101-134
Tineret porcin 60-100 33-43 92-19
Porci maturi la îngrăşat 100-300 47-83 132-230
Berbeci 90-100 2,5-35 70-98
Oi sterpe 40-60 19-28 52-78
Armăsari pepenieri 400-1000 130-194 330-623
Iepe sterpe 400-800 86-138 278-440
Tineret cabalin în vârstă de peste un an 300-400 95-105 304-337
Păsări (găini pentru carne) 2,5-3,0 1,8-2,0 5,0-5,5
Tabelul 4.4
Multiplicitatea primenirii (schimbului aerului)
Multiplicitatea
Denumirea secţiei atelierului de reparaţii primenirii aerului,
oră-1
Arămărie şi radiatoare 3-4
Sudare 4-6
Reparaţia sistemului de alimentare cu combustibil 4
Forjerie 4-6
Încercarea motoarelor 5-6
Demontare şi asamblare 4
Galvanică 6-8
Reparaţia echipamentului electric 3-4
155
La proiectarea sistemelor de ventilare în formula de mai jos pot fi
folosiţi coeficienţii de primenire (schimb) a aerului (v. tab. 4.4).
W=V·K (4.17).
3
unde W — schimbul de aer, m /oră;
V — volumul încăperii, m3;
K — coeficientul schimbului de aer, oră-1.
Dacă aerul este saturat cu câteva substanţe nocive, atunci calculul
primenirii aerului se efectuează pentru fiecare substanţă aparte, iar pentru
calculele în continuare se alege cea mai mare din valorile obţinute.
Cunoscând valoarea schimbului de aer se determină debitul
necesar a ventilatorului cu ajutorul formulei:
L = W / Krez. (4.18)
unde Krez — coeficientul de rezervă egal cu 1,1-2,0, el depinde de
valoarea schimbului de aer şi caracterul activităţii de producţie.
Calculul ventilării locale se reduce la determinarea schimbului de
aer în locurile unde se degajă factorii nocivi (pulbere abrazivă de la
maşinile de ascuţit, vaporii din băile galvanice, oxid de carbon din
vatra forjei şi de la instalat posturi de sudat cu gaze etc.).
Schimbul de aer se calculează cu ajutorul formulei:
Wm = F · V · 3600 (4.19)
unde F — aria suprafeţelor neacoperite de la care se degajă factorii
nocivi, m2;
V — viteza mişcării aerului poluat, m/s.
Tabelul 4.5.
Caracteristicile tehnice ale ventilatoarelor
Numărul Diametrul Puterea
Debitul, mii Presiunea Turaţia, Masa,
ventila- rotorului, 3 -1 motorului,
m /oră totală, Pa min kg
torului mm; kW
Centrifuge de tipul Ţ 4-70
Nr. 3 300 0,55- 3,3 160-1150 14101-2850 0,6-1,0 21
Nr. 5 500 1,15-8,3 180- 830 930-1420 1,0- 1,7 85
Nr. 7 700 4,1-24,0 320-1710 950-1460 2,8-10,0 207
Centrifuge de acoperiş de tipul KŢ 3-90
Nr. 4 400 2,0-3,2 170 930 0,4 74
Nr. 6 600 6,2 -11,8 380 960 1,5 135
Nr. 8 800 10,0-17,5 270 575 2,2 360
Axiale de tipul Ţ 3-0,4
Nr. 4 400 3,6 50 1410 0,6 67
Nr. 5 500 6,0 70 1410 0,6 81
Nr. 8 800 17,0 80 910 1,1 275
156
Cunoscând schimbul de aer necesar, se selectează ventilatorul şi
acţionarea respectivă (v. tab. 4.5 şi 4.6),
Ventilatoarele pot fi centrifuge şi axiale. Ele se fabrică:

— de presiune joasă până la l kPa,
— presiune medie până la 3 kPa,
— înaltă presiune până la 12 kPa.
Tabelul 4.6.
Caracteristicile tehnice ale ventilatoarelor axiale de tipul VO
Indicatorul VO-4 VO-5,6 VO-7
Debitul la presiunea de 20 Pa, mii m3/oră 3,6 5,5 13,0
Diametrul rotorului, mm 400 500 700
Turaţia, min-1 1450 960 960
Puterea motorului, kW 0,25 0,37 1,1
Diapazonul de reglare a turaţiei 5:1 10:1 8:1
Masa, kg 16 34 55
Ventilatoarele centrifuge pot fi selectate pe baza caracteristicilor

aerodinamice nomograme (v. fig. 4.3).
Dacă este cunoscută valoarea debitului (de exemplu, Q= 1000
m /oră) şi cea a presiunii (de exemplu P=700 Pa), apoi din punctul «a»
3
de pe axa ordonatelor se duce o dreaptă orizontală până la intersecţia

cu linia numărului ventilatorului (de ex. Nr. 5) în punctul «b». Linia
verticală dusă din acest punct se intersectează cu linia presiunii
prestabilite (de exemplu, 700 Pa) în punctul «c», care determină ran-
damentul ventilatorului η = 0,5 şi parametrului adimensional A = n · N,
unde n — turaţia ventilatorului; N — numărul ventilatorului.
4500
În cazul nostru A = 4500, iar n = = 900 min −1
5
Calculul sistemului de ventilare naturală se reduce la de-
terminarea ariei totale a suprafeţei secţiunii canalelor de tiraj (m2):
W
Ev = (4.20)
V ⋅ 3600
unde W — schimbul de aer necesar, m3/oră; V — viteza curentului de
aer în canalul de aspiraţie, m/s.
Viteza curentului de aer (m/s) poate fi calculară cu ajutorul
formulei:
h(tin − tex )
V = 2.2 ⋅ (4.21)
273
157
unde h — înălţimea canalului, m;
tin — temperatura în încăpere, °C;
tex — temperatura din. afara încăperii, °C.
Viteza înlăturării aerului poluat depinde de gradul poluării lui şi
poate fi considerată egală cu 0,15—0,25 m/s, iar Ia evacuarea gazelor
toxice şi a umidităţii trebuie să fie egală cu 0,90—1,25 m/s.
Fig. 4.3. Nomograma pentru alegerea ventilatorului centrifug.
În conformitate cu regulile de construcţii industriale toate

încăperile trebuie să dispună de ventilaţie naturală prin ferestruici,
suprafaţa cărora trebuie să fie egală cu 2-4% din suprafaţa duşumelei.
158
4.2.3. Calculul iluminării încăperilor de producţie
Folosirea iluminării naturale se reduce la determinarea ariei
totale a deschiderilor pentru lumină:
emin ⋅ η0 ⋅ S d ⋅ K
∑F0 =
100 ⋅ τ 0 ⋅ r
(4.22)
unde emin — valoarea minimă a coeficientului de iluminare natural şi
este egal cu raportul dintre iluminarea naturală (lucşi) în încăpere şi
cea din afară (lx), înmulţită cu 100 (tab. 4.7);
η0 — caracteristica de lumină a ferestrei (tab. 4.8);
Sd — aria suprafeţei duşumelei încăperii, m2;
τo — coeficientul general de permeabilitate pentru lumină (tab.
4.10);
r— coeficientul care ţine cont de sporirea iluminării pe contul
reflecţiei luminii în caz de iluminare laterală (tab. 4.9);
K — coeficientul care ţine cont de întunecarea ferestrelor din
partea clădirilor opuse (K= l,0—1,7).
Tabelul 4.7.
Valorile coeficienţilor de iluminare naturală în funcţie de
caracterul lucrărilor efectuate
Coeficien-
Dimensiunea
Categoria tul de
Caracteristica activităţii minimă a Iluminare
activităţii iluminare
vizuale obiectului, a, lx.
vizuale naturală,
mm
%
mai puţin de
Precizie superioară 0,15 I 400-500 3,5
Precizie foarte înaltă 0,15-0,30 II 300-1250 2,5
Precizie înaltă, 0,30-0,50 III 200-500 2,0
Precizie medie 0,56-1,00 IV 150-300 1,5
Precizie mică 1,00-5,0 V 100-200 1,0
mai mult de
Precizie foarte mică 5,00 VI 150 0,5
mai mult de
Lucrări cu materiale şi piese 5,00 VII 200 0,1
luminescente în secţiile de
prelucrare la cald
Supravegherea generală a
desfăşurării proceselor de
producţie - VIII 30-75 0,1-0,3
159
Tabelul 4.8.
Valoarea caracteristicii de lumină a ferestrelor
Raportul Valoarea η0 când raportul dintre adâncimea încăperii şi
dintre înălţimea marginii superioare a ferestrei faţă de planul de lucru
lungimea orizontal este
încăperii şi
0,5 1,0 1,5 2,0- 3,0 4,0 5,0 6,0
adâncimea ei
4,0 - - 7,0 9,0 12 15 17 20
3,0 9,5 8,5 9,5 11,5 16 10 23 26
2,0 11,5 10,0 11,5 18,0 18 22 26 30
1,5 13,5 11,5 12,5 15,0 20 25 30 35
1,0 16,0 15,0 17,0 19,0 25 55 42 45
0,5 - - 22,0 27,0 43 - - -
Cea mai simplă metodă de calcul al iluminării naturale constă în

determinarea ariei totale a ferestrelor pe baza coeficientului de lumină;
el este folosit ca metodă de control şi se calculează cu ajutorul formulei:
∑ F0 = α ⋅ Fd (4.23)
unde α — coeficientul de lumină (v. tab. 4.11); Σ F0 — ‚aria suprafeţei
totale a ferestrelor, m2; Fd— suprafaţa duşumelei,m2;.
Numărul de ferestre se calculează cu ajutorul formulei:
α ⋅ Fd
n= (4.24)
f0
unde Fd ‚— aria suprafeţei duşumelei, m2;
fo — aria suprafeţei unei ferestre, m2;
α — coeficientul de lumină.
Ferestrele se curăţă şi se spală de funigine, praf, etc., de două ori
pe an. Văruirea pereţilor ameliorează iluminarea naturală.
Calculul iluminării artificiale se reduce la‚ determinarea puterii

totale a instalaţiei de iluminat folosind formula:
P = Fd · Psp, (4.25)
2
unde Fd — aria suprafeţei duşumelei, m ;
Psp — puterea luminoasă specifică, W/m2 (v. tab. 4.13).
160
Tabelul 4.9.
Valoarea coeficientului care ia în consideraţie influenţa
luminii reflectate în caz de iluminare laterală
Valoarea medie ponderată a Coeficientul «r»
coeficientului de reflecţie al la iluminare în caz de iluminare
pereţilor, tavanului şi duşumelei, unilaterală bilaterală
Pmed
0,5 4 2,2
0,4 3 1,7
0,3 2 1,2
Remarcă: Pmed = 0,5 — când pereţii interiori sânt albi. galben-
palid său de culoare palid-roză;
Pmed = 0,4 — dacă pereţii interiori sânt de culoare galbenă sau
albastră-deschisă;
Pmed = 0,3 — dacă pereţii interiori sânt vopsiţi în verde sau alte
nuanţe întunecate.
Tabelul 4.10.
Valoarea coeficientului general de permeabilitate la lumină
Coeficientul τ0 În caz de
Poziţia montării
la cercevele de
Caracteristica la cercevele de oţel umplere a
geamurilor
încăperii pe beton armat deschiderii

sau aluminiu
baza condiţiilor sau de lemn cu amestec
de sticlă şi
rechere
rechere
de poluare a
simple
simple
împe-
împe-
duble
duble
aerului beton
armat
Grupa «A»
Încăperi cu de- Verticală 0,4 0,25 0,3 0,5 0,3 0,4 0,3
gajări conside-
rabile de praf, Înclinată 0,3 0,20 0,25 0,4 0,25 0,3 0,2
fum, funingine
(mai mult de 5
mg/rn3)
Grupa «B»
Încăperi cu de- Verticală 0,5 0,35 0,4 0,6 0,4 0,5 0,35
gajări neînsem-
nate de fum, Înclinat 0,4 0.25 0,3 0,5 0,3 0,4 0,25
praf, funingine
(mai puţin de 5
mg/m3)
161
Tabelul 4.11.
Valoarea coeficientului de lumină α
Valoarea
Denumirea încăperii coeficientului de
lumină, α
Grajduri pentru vaci 0,065—0,085
Grajduri pentru cai 0,065—0,085
Cocini pentru porci 0,070—0,100
Stâne (încăperi pentru oi) 0,040—0,050
Încăperi pentru păsări 0,065—0,085
Secţii de sudare, completare, forjerie 0,200—0,250
Secţii de defectare, încercare, vopsire 0,250—0,300
Secţii de reparaţie şi asamblare a motoarelor 0,250—0,350
Secţii de reparaţie a sistemului de alimentare cu combustibil 0,300—0,360
Cunoscând puterea totală a instalaţiei de iluminat se poate

calcula numărul necesar de lămpi:
P
n= (4.26)
P1
unde P1 — este puterea unei lămpi, W (tab. 4.14).
Tabelul 4.12.
Dimensiunile ferestrelor folosite în construcţii
Înălţimea ferestrei, Înălţimea ferestrei, Lăţimea ferestrei,
Lăţimea ferestrei, mm
mm mm mm
2100 1555 1425 1555
-//- 1260 -//- 1260
-//- 1060 -//- 1060
-//- 860 -//- 860
-//- 565 -//- 565
1800 1555 1275 1555
-//- 1260 -//- 1260
-//- 1060 -//- 1060
-//- 860 -//- 860
-//- 565 -//- 565
1575 1555
-//- 12160
-//- 1060
-//- 860
-//- 565
162
Tabelul 4.13.
Normele aproximative ale consumului specific de energie
electrică pentru iluminatul încăperilor de producţie
Denumirile încăperilor de producţie Psp, W/m2
Secţii de demontare, spălare 8
Forjerii, arămării 8
Secţii de reparaţii, asamblate, încercare 10
Reparaţia echipamentului electric. 12
Reparaţie a sistemului de alimentare cu combustibil 14
Completare, tâmplărie, şi tapiţările 11
Secţii mecanice şi de lăcătuşărie. 9
Grajduri pentru vaci. 4,5
Săli de muls 15,5
Secţii pentru fătare 23,0
Grajduri pentru viţei 3,5
Încăperi pentru păsări 3,5
Cocini pentru porci 5,5
Secţii pentru tunsul oilor 8,0
Remarcă: Iluminarea artificială poate fi comună şi combinată

(comună şi locală); nu se admite a se folosi numai iluminare locală.
Tabelul 4.14
Parametrii de lumină şi cei electrici ai lămpilor cu incandescenţă
Randamentul Randamentul
Tipul şi puterea Fluxul Fluxul
luminos, luminos,
lămpilor, luminos, Im luminos, Im
Im/W Im/W
W
La tensiunea de 127 V La tensiunea de 220 V
V-42 135 9,0 105 7,0
V-25 260 10,4 220 8,8
B-40 490 12,4 400 10,0
BK-40 520 13,0 460 11,5
B-60 820 13,7 715 11,9
BKJ100 1630 16,3 1145 14,5
G-150 2300 15,3 2000 13,3
G-200 3200 16,0 2800 14,0
G-300 4950 16,5 4600 15,4
G-500 9100 18,2 8300 16,6
G-750 14250 18,5 13100 17,5
G 1000 19500 19,5 18500 18,6
163
Tabelul 4.15
Normele de iluminare artificială
Iluminarea, lx
în caz de tuburi în caz de lămpi cu
Denumirile încăperilor luminescente incandescentă
combi- comună combi- comună
nata nată
Secţii mecanice şi de lăcătuşărie 2500 300 2000 150
Secţii de asamblare şi montare - 300 - 200
Secţii de demontare şi spălare - 200 - 150
Secţii de sculărie, de rectificat şt ascuţit 3000 300 2000 150
Secţii de forjerie, termice - 200 - 150
Secţii de sudat şi de depus prin sudare - 150 - 150
Secţii galvanice 2000 300 1500 150
Arămărie - 200 - 150
Secţie de vopsit - 200 - 150
Grajduri pentru vaci - 150 - 100
Săli de muls - 200 - 150
Grajduri pentru vitei - 75 - 30
Cocini pentru scroafe - 100 - 50
Încăperi pentru găini ouătoare - 150 - 100
Secţii de preparare a nutreţurilor - 150 - 150
Vestiare - 100 - 150
Coridoare şi treceri - 50 - 75
Remarcă: Iluminarea artificială poate îi comună şi combinată (comună şi
locală), nu se admită a se folosi numai iluminare locală.
4.2.4. Calculul punerii la pământ pentru

protecţia instalaţiilor electrice
Calculul punerii la pământ pentru protecţia instalaţiilor electrice
se efectuează în următoarea consecutivitate:
1. Se determină rezistenţa scurgerii curentului printr-o priză la
pământ (ţeava sau cornieră de fier), folosind formula empirică:
ρ 4 ⋅ lp
R p = 0.366 lg (4.27)
lp dp
unde ρ — rezistenţa specifică a solului, Ohm m; cernoziom 100-200;
argilă 70-80; nisip 400-700;
1p — lungimea prizei de pământ, m (2-3 m);
dp — diametrul prizei la pământ (ţevii), m (sau 0,8 din lăţimea
poliţei cornierei, m);
2. Se‚ determină numărul de prize la pământ:
164
R p ⋅ η1
np = (4.28)
Ra ⋅ η2
unde Ra - rezistenţa admisibilă a circuitului de punere la pământ, Ohm
(max. 4—10 Ohm);
η1 — coeficientul de caracter sezonier, egal cu 1,5-1,6 (în
Moldova η=1,6);
η2 — coeficientul de ecranare, egal ou 0,5-0,9.
3. Se calculează rezistenţa tuturor ţevilor de punere la pământ:
Rp
R1p = (4.29)
np ⋅η p
unde ηp — coeficientul de folosire a prizei la pământ (0,40-0,95);
4. Se determină lungimea platbandei de conectare, care uneşte
priza la pământ cu unul din circuite, folosind sudarea:
lp = l,05 · a · np (4.30)
unde a — distanţa dintre ţevi,m (de obicei 2,5—3 m);
5. Se calculează rezistenţa platbandei de conectare:
ρ 212 p
R p = 0.366 lg (4.31)
lp b⋅h
unde b — lăţimea platbandei, m;
h — distanţa de la suprafaţa solului până la platbandă de
conectare,m; (cel puţin 0,5 m).
6. Se determină rezistenta întregului circuit de punere la pământ:
R1p ⋅ R pb
R= (4.32)
R1p + R pb
Schema circuitului de punere la pământ de protecţie este
prezentată în fig.4.4
Fig. 4.4. Schema circuitului punerii la pământ de protecţie a unei instalaţii electrice:
a — schema de principiu; b — dispozitivul de punere la pământ; l — priza la pământ;
2 — platbandă de legătură.
165
Se întocmeşte paşaportul prizei punerii la pământ.
Paşaportul prizei punerii la pământ
Indicatorii Valoarea
Tipul de sol
Rezistenta specifică a solului, Ohm · m
Materialul prizei
Lungimea prizei, m
Diametral prizei, mm.
Rezistenta prizei, Ohm.
4.2.5. Protecţiei construcţiilor contra fulgerelor

Principiul protecţiei construcţiilor contra fulgerelor se bazează pe
proprietatea descărcărilor electrice în aer de a lovi în cele mai înalte
părţi ale clădirilor şi instalaţiilor.
Se folosesc diferite tipuri de parafulgere alcătuite dintr-un recep-
tor de fulger I, conductorul electric 4 şi priza la pământ 3 (fig. 4.5).
Locul receptorului de fulger se selectează, în aşa fel, ca zona de
protecţie să depăşească gabaritele obiectului (clădire, instalaţie). Dacă
acest obiect cu toate proeminenţele, lui nimereşte în interiorul conului
dublu, apoi înălţimea aleasă a receptorului de fulger va fi suficientă
pentru protecţia contra fulgerelor. In caz contrar trebuie să mărească
înălţimea şi să se construiască din nou conul dublu sau să se instaleze
parafulgere suplimentare.
Parafulgerele şi prizele lor la pământ nu trebuie să fie amplasate
la intrările în clădire. Locul prizei la pământ trebuie să fie îngrădit la o
distanţă de cel puţin 3m în vederea protecţiei oamenilor şi animalelor
contra tensiunii de pas.
Priza la pământ trebuie să se afle la cel puţin 4m de la clădire sau
alt obiectiv protejat. Zonele de protecţie ale unui parafulger reprezintă
spaţiul, în interiorul cărora obiectele sunt protejate cu un anumit grad
de siguranţă contra loviturii directe a fulgerelor.
Zonele de protecţie se disting de două tipuri:
tip A — în care gradul de protecţie este mai mare de 90,5%;
tip B – zona de protecţie mai mare de 95%.
Zona de protecţie a unui parafulger obişnuit cu o singură tijă în
calitate de receptor, de fulgere formează un con circular, al cărui vârf se
află la înălţimea ho, iar ca bază. serveşte un cerc cu raza ro (v. fig. 4,5).
Formulele pentru calculul zonei ide protecţie a unui receptor de
fulgere, având înălţimea h de până la 150 m, sunt prezentate în tab. 4.15.
166
Fig. 4.5. Schema protecţiei unei clădiri contra fulgerului:
a — elementele constructive; b — schema de determinare a. zonei de protecţie;
l — receptor de fulger (vergea metalică cu lungimea de 2-3 m şi diametrul de cel
puţin 100 mm2; 2 — clădirea protejată; 3 — prize la pământ (ţevi de oţel cu lungimea
de 2,5-3 m); 4 — conductor electric (cu diametrul de cel puţin 6 mm).
Tabelul 4.15.
Formulele pentru determinarea dimensiunilor zonei de protecţie
Tipul protecţiei
Dimensiunea
A B
h0 0,85 · h 0,92 · h
ro (1,1— 0,002h) · h 1,5 · h
rx  hx   hx 
(1,1— 0,002h) ·  h −  1,5  h − 
 0.85   0.92 
Dacă sânt date dimensiunile obiectului protejat (hx şi rx), înălţi-

mea tijei receptorului de fulger pentru zona de protecţie de tip B se
calculează cu ajutorul formulei:
r + 1.63 ⋅ hx
h= x (4.33)
1.5
Dacă in receptor de fulger în formă de tijă nu garantează
protecţia, apoi se instalează câteva receptoare de fulger, care se
conectează între ele cu ajutorul unor cabluri.
167
Pentru protecţia a două sau mai multe clădiri situate nemijlocit
una lângă alta se folosesc receptoare de fulger în formă de antenă sau
reţea. Se prezintă schema de calcul al protecţie contra fulgerului.
4.2.6. Calculul alimentării cu apă şi necesarului în mijloace
pentru stingerea incediilor
Se determină consumul de apă (m3/oră) necesar pentru stingerea
incendiilor, folosind formula:
Q = 3,6 q ·Tin · Nin, (4.34)
unde q — consumul specific de apă (tab. 4.16);
Tin — durata incendiului (se consideră 3 ore);
Nin — numărul de incendii concomitente.
Tabelul 4.16
Consumul de apă pentru stingerea incendiilor din exterior la
întreprinderile, clădirile şi instalaţiile din sectorul agrar
Gradul de Consumul de apă (l/s) la un volum al clădirii
Categoria
inflamabilitate până la 3 3-5 5-20 20-50 50-200
producţiei 3 3 3 3
a clădirilor mii m mii m mii m mii m mii m3
D, E I şi II 5 5 10 10 15
A, B, C I şi II 10 10 15 20 30
D, E III 10 10 15 25 -
C III I 10 15 20 30 -
D, E V şi V 10 15 20 30 -
C IV şi V 15 20 20 40 -
Tabelul 4. l 7
Normele de mijloace de stingere a incendiilor care se
instalează pe tehnica agricolă.
Cantitatea (numărul), bucăţi
Tehnica agricolă
stingătoare hârleţe mături
Tractoare 1 1 -
Combine autopropulsante 1 2 2
Saşeuri cu autopropulsie 1 1 -
Combine suspendate 2 2 -
Secerătoare remorcate - 1 2
Secerătoare suspendate - 1 2
168
Tabelul 4.18.
Normele pentru mijloacele de stingere a incendiilor la
obiectele de producţie din sectorul agrar
Cantitatea de echipament de stingere
Aria
suprafeţei lăzi (0,3 butoi pânză de
Obiectivul
obiectivu- stingă- m3) cu (200 l) asbest,
lui, m2 toare hârleţ‚ şi 2-4 pâslă
(lopată) căldări (1x2m)
Atelier mecanic de re-
paraţie şi autoservice 600 1 - 1 -
Atelier de prelucrare a
lemnului 100 1 - 1 -
Moară 100 1 - 1 -
Depozit de alimente şi 300 1 - 4 -
nutreţ
Depozit de cereale, făină 200 1 - 1 -
Depozit de îngrăşăminte 500 1 - 1 -
minerale
Depozit de lichide 200 2 2 1 1
inflamabile şi 200 1 - - -
combustibile 15 m
Încăperi de serviciu lugimea 1 - - -
Săli de clasă (aule) la 100 1 1 1 -
instituţiile de învăţământ 100 1 - - -
Încăperi pentru animale 100 1 - - -
Remarcă: Pe teritoriul garajelor, atelierelor de prelucrare a lemnului, fermelor
de vite, spitalelor, brutăriilor trebuie să fie instalate suplimentar panouri cu un
complet de unelte necesare pentru stingerea incendiilor.
4.2.7. Cerinţe cu privire la executarea părţii grafice a

proiectului de licenţă
În desenele de asamblare zonele periculoase ale dispozitivelor,
utilajelor şi maşinilor trebuie să aibă bariere de protecţie. Pentru prezen-
tarea construcţiei barierelor de protecţie şi părţile ce se închid sau se
mişcă se recomandă folosirea tăieturilor şi secţiunilor. (v. fig. 4.6; 4.7).
Pe schemele de sistematizare tehnologică a atelierelor de repa-
raţii, punctelor de întreţinere tehnică a maşinilor şi altor încăperi de
producţie se cuvine să fie indicată amplasarea echipamentului, ansam-
blului sanitar şi de trai (duşuri, dulapuri, vestiare, lavoare), hidranţi
pentru stingerea incendiilor, panouri cu unelte pentru stingerea
incendiilor (v. fig. 4.8; 4.9).
169
Fig. 4.6. Barieră de protecţie a Fig. 4.7. Dispozitivul de protecţie a
transmisiei prin lanţ: arborelui cardanic de înfăşurare:
l — lanţ; 2 — carcasă; 3 — roată de lanţ l — corp; 2 — bucşă canelată; 3 — arbo-
de întindere; 4 — canelură (locaş); re cardanic; 4 — bucşă; 5 — arc elastic;
5 — placă; 6 — şurub de întindere. 6 — axă; 7 — arborele prizei de putere;
8 — carcasă.
Fig. 4.8. Marcarea convenţională a echipamentului de stingere a incendiilor şi

celui sanitar:
l— stingător cu spumă; 2 — stingător cu bioxid de carbon; 3 — stingător cu pulbere;
4 — panou cu unelte pentru stingerea incendiilor; 5 — robinet pentru stingerea
incendiilor; 6 — hidrant; 7 — duş; 8 — dulap pentru îmbrăcămintea de protecţie;
9 — lavoar 10 - WC; 11 — moto-pompă portativă; 12 — automobil pentru pompieri;
13 — cisternă auto pentru pompieri; 14— protecţie contra fulgerelor.
170
În planurile generale ale complexelor, fermelor zootehnice,
atelierelor mecanice trebuie să fie indicate obiectivele de sanitari de
producţie (WC-uri, spălătorii, duşuri etc.) şi de profilaxie anitiincen-
diară (parafulgere, hidranţi, bazine cu apă, etc.).
În desenele tehnice de detaliere trebuie să fie prevăzute măsuri de
preîntâmpinare a leziunilor din cauza tăieturilor mâinilor (tocirea mu-
chiilor ascuţite, scoaterea faţetelor după prelucrarea mecanică a pieselor).
Fig. 4.9. Planificarea unui atelier tip pentru 10—20 tractoare: l — forja; 2 — baie
de călire; 3 — ladă pentru sculele de fierărie; 4 — nicovală; 5 — menghină; 6 —polizor;
7 — transformator de sudare; 8—masă pentru lucrări de sudare; 9 — ladă pentru câr-
pe; 10—ladă cu nisip; 11 — panou pentru lucrări de sudare; 12—dulap pentru butelii
cu oxigen; 13 — cărucior; 14 — instalaţie OM-2871A; 15 — instalaţie OZ-4967M;
16; 17 — rezervor de ulei; 18 — macara suspendată; 19— compresor 155-2; 20—ste-
laj pentru piese; 21 —complet ORG-4999; 22—.masă de lăcătuşărie; 23 — maşină de
găurit; 24 — presă hidraulica; 25 — compresor de solidol; 26 — unelte pentru stinge-
rea incendiilor; 27 — stingător cu spumă; 28— robinet pentru stingerea incendiilor;
29—dulap; 30 — WC; 31 — lavoar I — post de. întreţinere tehnică; II — sector
pentru lichidarea defecţiunilor maşinilor; III — lăcătuşărie; IV — magazie; V — sala
cazanilor; VI — încăpere de uz social; VII — secţie de forjerie şi sudare.
171
În coala grafică aparte consacrată securităţii activităţii vitale
candidatul trebuie să prezinte una din următoarele elaborări construc-
tive sau tehnologice:
În domeniul reparaţiei şi întreţinerii tehnice a maşinilor:
— un dispozitiv pentru mecanizarea muncii manuale;
— un dispozitiv de blocare a zonelor periculoase;
— schemă a instalaţiilor de epurare a apei reziduale în vederea
ocrotirii mediului ambiant;
— sistematizarea raţională a locului de muncă, luând în consi-
deraţie cerinţele ergonomice;
— schema punerii de protecţie la pământ;
— un dispozitiv pentru epurarea aerului poluat din mediul încon-
jurător;
— sistemul de iluminat şi de ventilare a locurilor de muncă.
În domeniul exploatării tehnice a maşinilor:
— o fişă a rutelor de deplasare nepericuloasă a autovehiculelor
(agregatelor);
— schema unei maşini în care se indică zonele periculoase;
— un dispozitiv pentru economisirea materialelor combustibile şi
lubrifiante;
— schema protecţiei unei tabere de câmp contra fulgerului (v.
fig. 4.10);
— barierele de protecţie a locurilor periculoase ale unui agregat.;
— dispozitive de protecţie contra incendiilor;
— schemele de calcul ale stabilităţii autovehiculelor pe pante;
— schema executării lucrărilor de curăţirea şi spălare a
rezervoarelor pentru produsele petroliere.
În domeniul mecanizării şi automatizării sectorului zootehnic:
— schema tehnologică de utilizare a gunoiului de grajd;
— elaborarea unor acţiuni în vederea ameliorării ventilării încă-
perilor şi epurării aerului;
— sistematizarea raţională a ansamblului sanitar şi de trai;
— dispozitiv pentru protecţia cazanilor cu abur;
— schemă tehnologică a lucrărilor în zonele deosebit de pericu-
loase (silozuri pentru fânaj, colectoare pentru must de băligar, cis-
ternele de capacitate mare etc.);
— sisteme de protecţie a fermelor zootehnice contra fulgerelor.
(v. fig. 4.5);
172
— punerea la pământ de protecţie a secţiei de preparare a nutre-
ţurilor;
— cerinţele de securitate la însilozarea nutreţurilor (selectarea
locului pentru tranşee; schema lucrărilor cu tractorul etc.).
În domeniul amelioraţiilor şi construcţiilor:
— un dispozitiv de blocare a zonelor periculoase;
— schema zonelor periculoase în timpul funcţionării maşinilor
de ameliorare;
— protecţia obiectivelor contra fulgerelor;
— marcarea‚ dimensiunilor zonelor periculoase în timpul
funcţionării macaralelor şi excavatoarelor;
— punerea la pământ de protecţie a utilajelor staţiilor de pompare;
— zonele de lucru periculoase în timpul funcţionării maşinilor de
ploaie artificială în apropierea liniilor electrice;
— schemele de calcul al stabilităţii agregatelor de maşini-
tractoare în timpul funcţionării lor;
— schema instalaţiilor de epurare apei reziduale;.
— dispozitive de mecanizare a muncii manuale şi alte elaborări.
Partea grafică a proiectului poate fi executată pe o coală de hârtie
de formatul Al
Este raţional ca aceste cerinţe să fie ilustrate cu schiţe, desene
tehnice, scheme.
4.3. Compartimentul „Securitatea activităţii vitale” în tezele de

licenţă la specialităţile: medicină veterinară, zootehnie şi
biotehnologii
Candidatul poate să propună unele transformări ale planificării
fermelor şi complexelor zootehnice, să calculeze protecţia clădirilor
contra fulgerelor, circuitul punerii la pământ, iluminarea, ventilarea şi
încălzirea încăperilor, necesarul de complexe sanitare şi de trai.
În dependenţă de tema tezei de licenţă sarcina individuală poate
fi dată în formă de elaborare a unei instrucţiuni în domeniul securităţii
şi sănătăţii în muncă la îngrijirea animalelor, exploatarea maşinilor şi
utilajelor, colectarea nutreţurilor etc.
173
4.4. Compartimentul „Securitatea activităţii vitale” în tezele
de licenţă la specialităţile agronomice
Pe baza rezultatelor analizei stării securităţii muncii şi ocrotirea
mediului ambiant elaborările pot avea formă de instrucţiuni privind
securitatea şi sănătatea în muncă la executarea unei operaţii
tehnologice (aratul, stropirea livezilor şi viilor etc.).
Pe lângă acestea candidatul la susţinerea tezelor de licenţă trebuie:
- să calculeze necesarul de echipament de lucru şi de protecţie
individuală;
- să facă analiza cauzelor traumatismului în producţie şi a
îmbolnăvirilor profesionale (v. tab. 4.1);
- să elaboreze recomandaţii vizând amenajarea complexelor de
trai şi taberelor de brigadă;
- să întocmească planul rutelor de deplasare nepericuloase ale
agregatelor de maşini-tractoare pe ogoarele gospodăriei;
- să recomande procedeele de prim ajutor accidentaţilor (v. cap. 3);
- să propună cerinţele de securitate la exploatarea agregatelor de
maşini-tractoare pe pante;
- să propună ordinea de livrare, de ţinere a evidenţei şi de
păstrare a substanţelor chimice toxice;
- să întocmească schema unui punct de alimentare a stro-
pitoarelor etc.
174
BIBLIOGRAFIE
1. Constituţia Republicii Moldova (adoptată la 29 iulie 1994)
2. Codul Muncii al Republicii Moldova (nr. 154-XV din 28.02.2003 cu modificări şi
completări la 29.07.2008)
3. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă (nr. 186-XVI din 10.07.2008. Monitorul
Oficial nr. 143-144 art. 587 din 05.08.2008).
4. Legea privind Inspecţia Muncii (nr. 140-XV din 10.05.2001).
5. Legea asigurării pentru accidente de muncă şi boli profesionale (nr. 756-XIV din
24.12.1999)
6. Legea Republicii Moldova privind apărarea împotriva incendiilor (nr. 268-XIII din
9.11.1994)
7. Regulament privind modul de organizare a activităţilor de protecţie a lucrătorilor la
locul de muncă şi prevenirea a riscurilor profesionale. Hotărârea Guvernului R.
Moldova nr.95 din 05.02.2009.
8. Regulamentul – cadru de organizare şi funcţionare a comitetului pentru securitate şi
sănătate în muncă. Hotărârea Guvernului R. Moldova nr.95 din 05.02.2009.
9. Regulament privind modul de cercetare a accidentelor de muncă. Hotărârea
Guvernului R. Moldova nr. 1361 din 22.12.2005.
10. Securitatea şi sănătatea în muncă: Culeg. de acte legislative şi normative privind
securitatea şi sănătatea în muncă în vigoare la 1.03.2009: Chid./alcat.: Gh. Ţarălungă
– Ch. 2009.– 84p. ISBN 978 997 - 105 – 10.
11. Lacusta I. Bîtca A. Securitatea activităţii vitale. Indicaţii metodice. Ch.2008, - 30p.
12. Зотов Б.И., Курдюмов В.И. Безопасность жизнедеятельность на производстве.
2 изд. М.Колос, 2003, - 432с..
13. Русак О.Н., Малаян К.Р., Занько Н.Г., Безопасность жизнедеятельность:
Учебное пособие .7изд. Изд-во «Лань» М.ООО.Изд. «Отеча-М, 2004, - 448с
175
ANEXE
Anexa 1
Programa cursului de instuire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nivelului
întâi de pregătire (8 ore)
1. Acte normative de securitate şi sănătate în muncă.
2. Răspunderea pentru încălcarea actelor normative de securitate şi sănătate în muncă.
3. Noţiuni generale despre factori de risc profesional.
4. Noţiuni generale despre evaluarea riscurilor profesionale.
5. Acordarea primului ajutor în caz de accindentare în muncă.
Anexa 2
Programa cursului de instuire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă nivelului
doi de pregătire (40 ore)
1. Acte normative de securitate şi sănătate în muncă.
2. Răspunderea pentru încălcarea actelor normative de securitate şi sănătate în muncă.
3. Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de protecţie a lucrătorilor la locul de muncă
şi prevenirea riscurilor profesionale.
4. Factori de risc profesional.
5. Metodele de evaluare a riscurilor profesionale.
6. Prevenirea riscurilor profesionale.
7. Acordarea primului ajutor în caz de accindentare în muncă.
176
Anexa 3
_________________________________________________
(denumirea unităţii)
FIŞA PERSONALĂ
de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Numele ______________________________________________________________________
Prenumele ____________________________________________________________________
Patronimicul __________________________________________________________________
Datele personale ale lucrătorului

Data naşterii ___________________________________________________________________
Studii ________________________________________________________________________
Calificarea (profesia) ____________________________________________________________
Grupa sanguină _______________________________________________________________
Adresa domiciliului _____________________________________________________________
I. Instruirea introductiv – generală

Instruirea introductiv – generală a fost efectuată la „___”____________20___ timp de ____ ore,
de către ______________________________________________________________________
( numele, prenumele lucrătorului desemnat/lucrătorului serviciului de protecţie şi prevenire)
Conţinutul instruirii _____________________________________________________________

______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
Semnătura persoanei instruite _____________________________________________________
Semnătura lucrătorului desemnat/lucrătorului serviciului de protecţie şi prevenire care a efectuat
instruirea introductiv-generală şi a verificat cunoştinţele persoanei instruite_________________
„___”_____________20___ ______________________________________________________
(semnătura lucrătorului desemnat/lucrătorului serviciului de protecţie şi prevenire)
II. Instruirea la locul de muncă

Locul de muncă ________________________________________________________________
Postul de lucru _________________________________________________________________
Instruirea la locul de muncă a fost efectuată la „___”___________20___ timp de _______ore, de
către _________________________________________________________________________
(numele prenumele conducătorului locului de muncă)
Conţinutul instruirii _____________________________________________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
Semnătura muncitorului instruit ___________________________________________________
Semnătura conducătorului locului de muncă care a efectuat instruirea la locul de muncă şi a
verificat cunoştinţele muncitorului instruit ___________________________________________
Decizia privind admiterea muncitorului instruit la lucru _________________________________
(se admite/nu se admite)
„_____” ________________20___ ________________________________________________________________
(semnătura conducătorului locului de muncă)
177
III: Instruirea periodică
Semnătura şi
decizia
Durata instruirii (ore)

Numele, prenumele,
Data instruirii Materialul predat conducătorului
semnătura
(informaţii, locului de
Ocupaţia
Semnătura conducătorului locului
instrucţiuni de muncă privind
muncitorulu de muncă care a
securitate şi admiterea
i instruit efectuat instruirea şi a
sănătate în muncă muncitorului
verificat cunoştinţele
etc.) instruit la locul
muncitorului instruit
(se admite/nu se
admite)
IV. Tabelul informaţiilor şi instrucţiunilor lucrătorului

Numele, prenumele,
Data eliberării
semnătura lucrătorului
Semnătura lucrătorului desemnat/lucrătorului
Denumirea informaţiilor şi
care a primit informaţiile, serviciului de protecţie şi
instrucţiunilor
instrucţiunile prevenire care a eliberat
lucrătorului informaţiile.
instrucţiunile
178
Anexa 4
_________________________________________________________________
(denumirea unităţii)
Fişa
de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
„____”______________20___
Subsemnatul, __________________________________________________________________
(numele, prenumele lucrătorului desemnat/lucrătorului serviciului de protecţie şi prevenire)
am efectuat instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a unui număr de _________
persoane la _________________________________________________________________
conform listei de mai jos, o vizită în unitate în perioada ________________________________
În cadrul instruirii au fost predate următoarele materiale: _______________________________
______________________________________________________________________________
______________________________________________________________________________
Prezenta Fişă se va păstra la _______________________________________________________
______________________________________________________________________________
(semnătura lucrătorului desemnat/lucrătorului serviciului de protecţie şi prevenire)
LISTA
vizitatorilor instruiţi în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
Noi, subsemnaţii, am fost instruiţi şi am luat cunoştinţă de materialele predate şi consemnate

în Fişa colectivă de instruire în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi ne obligăm să le
respectăm întocmai:
Nr. Numele, prenumele, Buletinul de Grupa sanguină Semnătura

d/o patronimicul identitate
„___”__________20__ __________________________________________________________
(numele, prenumele, patronimicul, semnătura persoanei care a primit un exemplar al Fişei)
179
Anexa 5
Programa instruirii introductiv-generală
1. Date generale despre întreprindere;
2. Legislaţia despre securitate şi sănătate în muncă:
2.1. Legea securităţii şi sănătăţii în muncă;
2.2. Timpul de lucru şi de odihnă;
2.3. Securitatea muncii femeilor şi adolescenţilor;
2.4. Politica Statului în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;
2.5. Organizarea activităţii de protecţie şi prevenire la întreprindere;
2.6. Organizarea serviciului inter de protecţie şi prevenire;
2.5. Ordinea cercetării accidentelor de producţie;
3. Securitatea muncii:
3.1. Principalii factori de riscuri profesionale şi cauzele accidentelor;
3.2. Principalele procedee şi mijloace de preîntâmpinare a accidentelor.Cerinţele impuse
utilajelor de producţie;
3.3. Securitatea electrică. Măsurile de preîntâmpinare a electrotraumatismului;
3.4. Amenajarea locurilor de muncă;
3.5. Principalele reguli de exploatare ale mecanisme de ridicat;
4. Sanitaria de producţie:
4.1. Valorile limită admisibile ale factorilor nocivi;
4.2. Principalele acţiuni în vederea ameliorării condiţiilor de muncă;
4.3. Controlul eficacităţii ventilaţiei în zona de lucru;
4.4. Cerinţele impuse iluminării locurilor de muncă;
4.5. Protecţia contra zgomotelor şi vibraţiilor;
5. Echipamente individuale de protecţie:
5.1. Îmbrăcămintea şi încălţămintea de protecţie;
5.2. Echipamente de protecţie a capului, ochilor, feţii, mâinilor;
5.3. Echipamente de protecţie ale organelor de respiraţie.
6. Securitatea antiincendiară:
6.1. Principale cauze ale incendiilor şi exploziilor;
6.2. Mijloacele primare de stingere a incendiilor şi regulile folosirii acestor mijloace;
7. Primul ajutor medical accidentaţilor:
7.1. La traume electrice;
7.2. La intoxicaţii;
7.3. La arsuri termice, arsuri provocate de substanţe chimice;
7.4. La traume mecanice
180
Anexa 6
Programa instruirii la locul de muncă
1. Date generale despre procesul tehnologic la sectorul de producţie. Principalii factori
periculoşi şi nocivi din producţie.
2. Amenajarea nepericuloasă a locului de muncă şi întreţinerea lui.
3. Construcţia maşinii-unealtă (maşinii, mecanismului, aparatului), zonele periculoase ale
utilajelor, dispozitivelor de siguranţă şi apărătoarelor, sistemele de blocare şi semnalizare.
4. Ordinea operaţiilor de pregătire pentru efectuarea lucrărilor (verificarea stării de bună
funcţionare a utilajelor, aparatelor de pornire, uneltelor şi dispozitivelor, sistemelor de
blocare, punere la pământ şi altor mijloace de protecţie).
5. Procedee şi metode de muncă lipsite de pericol, acţiunile impuse la apariţia unei situaţii
periculoase.
6. Echipamente individuale de protecţie la locul de muncă şi regulile folosirii lor.
7. Schema deplasării nepericuloase a personalului pe teritoriul secţiei de producţie.
8. Mijloacele de transport şi de ridicare din interiorul secţiei. Cerinţele de securitate la
efectuarea lucrărilor de încărcare-descărcare şi celor de transportare a încărcăturilor.
9. Măsurile preventive contra incendiilor, obligaţiile în caz de incendiu.
10. Procedeele de folosire a mijloacelor primare de stingere a incendiilor şi de semnalizare
disponibile în secţie, localurile amplasării lor.
181
Anexa 7
Aprobată Aprob
în şedinţa comitetului _________________
sindical din ________________ (semnătura) (numele, prenumele
procesul-verbal nr. _____ conducătorului)
Ordinul Nr. _______ din _____________
INSTRUCŢIUNEA
de securitate şi sănătate în muncă la întreţinerea tehnică şi reparaţia bateriilor de
acumulatoare
Nr. 7
1. Cerinţe generale de securitate şi sănătate în muncă

1.1. La efectuarea lucrărilor se admit persoane care au înplinit 18 ani, au trecut controlul
medical, au fost atestate acordându-le o categorie de calificare de lăcătuş electric nu mai joasă de a
doua precum şi au primit instruirea de angajare.
1.2. Muncitorul este dator să treacă controlul medical al dinţilor la fiecare 3 luni, controlul
medical periodic şi să fie supus verificării cunoştinţelor în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă
– la fiecare 6 luni.
1.3. Muncitorul trebuie să cunoască bine şi să respecte cerinţele instrucţiunii.
1.4. Fumatul şi luarea mesei la locul de muncă sunt interzise.
1.5. Încălcarea cerinţelor instrucţiunii atrage după sine răspundere disciplinară.
2. Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă până la începerea lucrărilor
2.1. De controlat starea bună de funcţionare a echipamentului individual de protecţie.
2.2. De controlat funcţionarea ventilaţiei prin refulare şi aspiraţie.
2.3. De controlat starea bună de funcţionare a punerii la pământ de protecţie a
echipamentului de redresare şi acţionării electrice.
2.4. De preparat o soluţie de bicarbonat de sodiu alimentar (o linguriţă la un pahar de apă)
pentru lucrările cu baterii de acumulatoare cu plăci de plumb şi o soluţie de esenţă de oţet (o parte
de esenţă la 8 părţi de apă) pentru lucrările cu acumulatoare alcaline.
2.5. De controlat prezenţa echipamentului pentru stingerea incendiilor.
2.6. De controlat ermeticitatea buteliilor cu acid şi a rezervoarelor cu electrolit.
3. Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă în timpul lucrărilor
3.1 În timpul transportării acumulatoarelor cu ajutorul unui cărucior, acesta trebuie împins
înainte şi nu tras din urmă.
3.2. Acumulatoarele şi vasele cu acid şi electrolit trebuie să se ridice şi să se coboare lin,
fără izbituri şi şocuri.
3.3 Buteliile cu acid sulfuric şi cele cu electrolit trebuie să se deplaseze cu ajutorul
cărucioarelor, deplasarea lor pe umăr sau pe spinare este interzisă.
3.4. Acidul vărsat de duşumea trebuie să neutralizeze cu un jet de apă, iar sectorul spălat
trebuie să fie presurat cu cretă.
3.5. Înainte de deconectarea acumulatoarelor se cuvine să se îmbrace un costum impregnat
cu o substanţă rezistentă la acid, mănuşi, şorţ, cizme de cauciuc şi ochelari de protecţie.
3.6. Electrolitul se prepară într-un vas curat din material rezistent la acizi.
3.7. Acidul sulfuric se toarnă în apă distilată printr-un jet subţire pentru a se evita încălzirea
intensă a soluţiei.
3.8. Controlul mersului încărcării acumulatoarelor se realizează cu aparate de control
(voltmetru, ampermetru, areometru, termometru) în stare bună de funcţionare. Controlarea gradului
de încălcare al acumulatorului cu ajutorul „scânteii” – scurtcircuit este interzis.
3.9. Prezenţa unor persoane străine în încăperea, unde se încarcă acumulatoarele este
interzisă.
182
3.11. Înainte de a fuma sau a lua masa în locurile special rezervate trebuie să se clătească
gura cu o soluţie de 1 % de bicarbonat de sodiu alimentar, iar mâinile se spală migălos cu săpun.
4. Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă în situaţii de avarie
4.1. În caz de încetare a alimentării cu energie electrică, de accidente, calamităţi naturale se
deconecteze imediat utilajele de la reţea.
4.2. Se acordă primul ajutor victimelor până la sosirea medicului.
4.3. Se întreprind acţiuni în vederea lichidării consecinţelor accidentului.
4.4. Dacă acidul sulfuric sau electrolitul au nimerit pe părţile descoperite ale corpului se
cuvine să se spele locul lezat cu apă, iar după aceasta cu o soluţie de 5-10 % de bicarbonat de sodiu
alimentar.
4.5. Despre cele întâmplate se comunică conducătorului lucrărilor.
5. Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă după terminarea lucrărilor
5.1. De deconectat instalaţiile de redresare a curentului electric.
5.2. Ventilaţia se opreşte peste 1,5 ore după terminarea încărcării bateriilor de acumulatoare.
5.3. De închis sigur dopurile vaselor cu acid şi electrolit.
5.4. De făcut curăţenie la locul de muncă.
5.5. De spălat cu un jet de apă acidul şi pulberea de plumb de pe platforme şi duşumea, de
spălat mănuşile, cizmele, şorţul, mânicile de protecţie.
5.6. Despre toate defecţiunile depistate în timpul lucrării trebuie să fie informat conducătorul
lucrărilor.
A elaborat:
Şeful atelierului mecanic __________________________________________
(semnătura)
Coordonat:
Seful serviciului inter de protecţie şi prevenire ____________________

(semnătura)
Inginerul- electrician _______________________________
(semnătura)
183
Anexa 8
Aprobată Aprob
în şedinţa comitetului _________________
sindical din ________________ (semnătura) (numele, prenumele
procesul-verbal nr. _____ conducătorului)
Ordinul Nr. _______ din _____________
INSTRUCŢIUNEA
de securitate şi sănătate în muncă la întreţinerea tehnică şi reparaţia autovehiculelor
Nr. 8
1. Cerinţe generale de securitate şi sănătate în muncă

1.1. La efectuarea lucrărilor se admit persoane care au înplinit 18 ani, au pregătire
profesională, au trecut controlul medical şi au trecut instruirea la angajare cu înregistrarea în fişa
personală.
1.2. Persoanele ce lucrează cu instrument electric trebuie să aibă gradul doi de calificare
privind securitatea electrică şi să treacă anual controlul cunoştinţelor.
1.3 Instrumentul şi dispozitivele trebuie să fie în stare bună şi utilizate numai la destinaţie.
1.4. În timpul lucrului e necesar de folosit echipamente de lucru şi individuale de protecţie.
1.5. Fumatul şi luarea mesei la locul de muncă sunt interzise.
1.6. Muncitorul trebuie să cunoască bine şi să respecte cerinţele instrucţiunii,
1.7. Nerespectarea cerinţelor instrucţiunii atrage după sine răspundere disciplinară.
2. Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă până la începerea lucrului
2.1. De controlat starea bună a echipamentelor de lucru şi individual de protecţie.
2.2. De verificat starea bună de funcţionare a instrumentului electric şi dispozitivelor.
2.3. De controlat starea şi prezenţa prizei la pământ de protecţie a utilajului electric. .
2.4. De controlat prezenţa mijloacelor pentru stingerea incendiilor.
3. Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă în timpul lucrului
3.1. De menţinut în curăţenie locul de muncă şi în stare bună instrumentul.
3.2. Demontarea şi asamblarea agregatelor de efectuat pe mese de lucru sau pe standuri
speciale folosind instrumentul necesar.
3.3. Se interzice folosirea instrumentelor şi dispozitivelor defectate.
3.4. După asamblare şi montarea pieselor, agregatelor de verificat existenţa şi fiabilitatea
dispozitivelor de protecţie.
3.5. La folosirea mijloacelor de ridicare-transportare de respectat capacitatea de ridicare a
mecanismului de ridicare şi trainicirea fixării încărcături.
3.6. Reglarea, ungerea şi înlăturarea defectelor utilajului se permite de efectuat numai la
deconectarea şi oprirea lui totală.
184
3.7. În caz dacă se întrerupe alimentarea cu curent electric, apariţia unor vibraţii sau
zgomote necunoscute de deconectat utilajul deservit şi de anunţat despre acestea conducătorul
lucrării.
4. Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă în situaţii de avarie
4.1. În caz de încetare a alimentării cu energie electrică, de accidente, calamităţi naturale sa
se deconecteze imediat utilajele de la reţea.
4.2. Se acordă primul ajutor victimelor până la sosirea medicului.
4.3. Se întreprind acţiuni în vederea lichidării consecinţelor accidentului.
4.5. Despre cele întâmplate se comunică conducătorului lucrărilor.
5. Cerinţele de securitate şi sănătate în muncă după terminarea lucrului
5.1. De făcut curăţenie la locul de muncă şi de verificat prezenţa instumentului folosit.
5.2. De verificat fixarea pe suporturi ale pieselor şi agregatelor care se află în reparaţie.
5.3. Haina de lucru şi echipamentul individual de protecţie se aranjează la locirile destinate.
5.4. De primit.duş, de spălat mîinile şi faţa cu săpun.
5.5. Despre toate defecţiunile depistate în timpul lucrării trebuie să fie informat conducătorul
lucrărilor.
A elaborat:
Şeful atelierului mecanic __________________________________________
(semnătura)
Coordonat:
Seful serviciului inter de protecţie şi prevenire ____________________

(semnătura)
Inginerul-mecanic pe reparaţie _______________________________
(semnătura)
185
Anexa 9
„Aprob”
Conducătorul unităţii
__________________________
(semnătura, descifrarea semnăturii)
„____” _____________ 200___
L.Ş.
Proces-verbal Nr. ______

Privind cercetarea accidentului de muncă cu incapacitatea temporală de muncă
1. Denumirea unităţii (numele, prenumele, patronimicul angajatorului – persoana fizică) în care (la
care) s-a produs accidentul ________________________________
1.1.Adresa unităţii (angajatorului – persoana fizică)-__________________________
____________________________________________________________________
1.2. Forul superior_______ ______________________________________________
1.3. Activitatea economică ______________________________________________
1.4. Forma de proprietate (publică, privată)_______- _________________________
1.5. Numărul de angajaţi la unitate (angajator – persoană fizică)_____inclusiv_ femei
1.6. Secţia, sectorul, locul unde s-a produs accidentul__________________________
2.0. Denumirea unităţii (numele, prenumele, patronimicul angajatorului – persoana fizică) al cărei
(cărui) a fost/este accidentatul________________________________
2.1. Adresa unităţii (numele, prenumele, patronimicul angajatorului – persoana fizică)
____________________________________________________________________
3. Date de identificare a accidentatului:
3.1. Numele, prenumele, patronimicul ____________________________________
3.2. Adresa de la domiciliului ____________________________________________
3.3 Sexul (masculin, feminin) ____________________________________________
3.4. Vârsta (anii compleţi) ___________________
3.5. Funcţia, profesia, meseria ___________________________________________
3.6. Vechimea în muncă în funcţie, profesia, meseria exercitată în timpul accidentării
____________________________________________________________________
3.7. Instruirea în domeniul protecţiei muncii (data, nu s-a efectuat, nu este
necesar)_____________________________________________________________
3.7.1. Instruirea suplimentară în domeniul protecţiei muncii (data, nu s-a efectuat, nu este
necesar)__________________________________________________________
3.7.2. Instructajul la locul de muncă sau periodic (data, nu s-a efectuat)________-___
3.8. Controlul medical:
186
3.8.1. Controlul medical la încadrarea în muncă (data, nu s-a efectuat)
___________________________________________________________________
3.8.2. Controlul medical periodic (data, nu s-a efectuat _______________________
4. Data şi ora producerii accidentului ______________________________________
5. Clasificarea accidentului ______________________________________________
6. Descrierea detaliată a locului şi a circumstanţelor în care s-a produs accidentului
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
6.1. Clasificarea circumstanţelor care au condus la producerea accidentului (cădere, prindere, lovire,
strivire, explozii, incendii, act criminal, contact cu curent electric etc.)
________________________________________________________________
7. Cauzele producerii accidentului dependente de: ____________________________
7.1. executant (încălcarea disciplinei de muncă şi a instrucţiunilor, ne folosirea echipamentului de
protecţie etc.) _________________________________________
7.2. mijloace de producţie (defecte sau imperfecţiuni ale utilajului, starea tehnică a clădirilor şi a
drumurilor etc.)_____________________________________________
7.3. sarcina de muncă (lacune în organizarea locurilor de muncă şi a lucrărilor, lacune în instruirea
personalului etc.)____________________________________________
7.4. mediul de muncă (concentraţia prafului şi a prafului, temperatura, umiditatea aerului, nivelul
de iluminare etc.)__________________________________________
Diagnoza vătămării organismului ( se transcrie din certificatul eliberat de instituţia
medicală)____________________________________________________________
8. Persoanele care au încălcat prevederile actelor legislative şi altor acte normative din domeniul
muncii___________________________________________________
9. Măsuri de lichidare a cauzelor de producere a accidentului şi de prevenire a unor eventuale
evenimente similare
Nr. Termenul de Responsabili de
Denumirea măsurilor Note
d/o realizare realizare
1 2 3 4 5
Procesul-verbal a fost întocmit la„______” ______________ 200___ de către

Comisia de cercetare:
Preşedintele comisiei____________________________________________
Membru comisiei_________________________________________________
Membru comisiei_________________________________________________
Membru comisiei_________________________________________________
(numele, prenumele) (semnătura)
187
Anexa 10
INSPECŢIA MUNCII
INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ
Proces-verbal Nr. ______

Privind cercetarea accidentului de muncă_(tipul)______________________________
1. Denumirea unităţii (numele, prenumele, patronimicul angajatorului persoana fizică) în care (la
care) s-a produs accidentul _______________________________
1.1. Adresa unităţii ( angajatorul persoana fizică) ____________________________
1.2. Forul superior _____________________________________________________
1.3. Activitatea economică_______________________________________________
1.4. Forma de proprietate ________________________________________________
1.5 Codul fiscal/IDHO sau IDNP _________________________Certificat de înregistrare:
seria__________nr.______eliberat la „_____”_________________200
1.6. Numărul de angajaţi la unitate_________________inclusiv___________femei
1.7. Secţia, sectorul, locul unde s-a produs accidentul_________________________
2. Denumirea unităţii (numele, prenumele, patronimicul angajatorului persoana fizică) , al cărei
(cărui) a fost/ este accidentatul______________________________
2.1. Adresa unităţii (numele, prenumele, patronimicul angajatorului persoana fizică)
___________________________________________________________________
3. Datele de identificare ale accidentatului:
3.1. Numele, prenumele, patronimicul _____________________________________
3.2. Adresa la domiciliului _____________________________________________
3.3 Sexul ___________________ 3.4. Vârsta (anii compleţi) ___________________
3.5. Funcţia, profesia , meseria___________________________________________
3.6. Vechimea în funcţia , profesia , meseria exercitată în timpul accidentării_______
3.7. Instruirea în domeniul protecţiei muncii (data, nu s-a efectuat, nu este
necesar)_____________________________________________________________
3.7.1. Instruirea suplimentară în domeniul protecţiei muncii (data, nu s-a efectuat, nu este
necesar)__________________________________________________________
3.7.2. Instructajul la locul de muncă sau periodic (data, nu s-a efectuat)________-___
3.8. Controlul medical_________________________________________________
3.8.1. Controlul medical la încadrare în muncă_______________________________
3.8.2. Controlul medical periodic__________________________________________
4. Data şi ora producerii accidentului ______________________________________
5. Clasificarea accidentului _____________________________________________
188
6. Descrierea detaliată a locului şi a circumstanţelor în care s-a produs accidentului
____________________________________________________________________
____________________________________________________________________
6.1. Clasificarea circumstanţelor care au condus la producerea accidentului
____________________________________________________________________
7. Cauzele producerii accidentului dependente de: ____________________________
7.1. executant (încălcarea disciplinei de muncă şi a instrucţiunilor, ne folosirea echipamentului de
protecţie etc.) _________________________________________
7.2. mijloace de producţie (defecte sau imperfecţiuni ale utilajului, starea tehnică a clădirilor şi a
drumurilor etc.)_____________________________________________
7.3. sarcina de muncă (lacune în organizarea locurilor de muncă şi a lucrărilor, lacune în instruirea
personalului etc.)____________________________________________
7.4. mediul de muncă (concentraţia prafului şi a prafului, temperatura, umiditatea aerului, nivelul
de iluminare etc.)__________________________________________
Diagnoza vătămării organismului ( se transcrie din certificatul eliberat de instituţia
medicală)____________________________________________________________
8. Persoanele care au încălcat prevederile actelor legislative şi altor acte normative din domeniul
muncii___________________________________________________
9. Măsuri de lichidare a cauzelor de producere a accidentului şi de prevenire a unor eventuale
evenimente similare
Nr. Termenul de Responsabili de
Denumirea măsurilor Note
d/o realizare realizare
1 2 3 4 5
Procesul-verbal a fost întocmit la„______” ______________ 200___ de către

Inspectorul de muncă____________________________________________
La cercetare au participat:
_________________________________________________
Funcţia (numele, prenumele) (semnătura)
_________________________________________________
_________________________________________________
_________________________________________________
189
Anexa 11
ORDIN DE REPARTIŢIE-ADMITERE
la efectuarea lucrărilor cu pericol sporit
„_____” __________________________ 2010
I. Ordinea de repartiţie
1. Executantul responsabil pentru lucrări ___________________________________
____________________________________________________________________
cu brigada constituită din ________________ persoane să execute următoarele lucrări
______________________________________________________________
2. Pentru efectuarea lucrărilor sunt necesare următoarele materiale: ______________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________
unelte: ______________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________
dispozitive ___________________________________________________________
____________________________________________________________________
echipament de protecţie ___________________________________________________
____________________________________________________________________
3. În cadrul pregătirii şi efectuării lucrărilor ce vor asigura următoarele măsuri de securitate:
____________________________________________________________
________________________________________________________________________________
________________________________________________________
4. Începutul lucrărilor la orele _______________ şi ________________ min. pe data ________
„______” ____________________________________________200_____
Sfârşitul lucrărilor la ____________________ şi ___________ min. pe data „______”
____________________________________________200_____
Regimul de lucru ______________________________________________________
(în unul, două sau trei schimburi)
________________________________________________________________________________
________________________________________________________
Conducătorul responsabil pentru lucrări _________________________________
____________________________________________________________________
(organizaţia, funcţia, numele, prenumele)
________________________________________________________________________________
În conformitate cu nr. __________________________________________________
(funcţia, numele, prenumele)
____________________________________________________________________
II. Admiterea (accesul)
Instructajul cu privire la măsurile de securitate la locul de muncă a fost efectuat în
conformitate cu instrucţiunile __________________________________________
____________________________________________________________________
(denumirile instituţiilor sau simbolurilor lor)
de către responsabilul pentru lucrări _______________________________________
____________________________________________________________________
(funcţia, numele, prenumele, data)
190
2. Au fost supuşi instructajul membrii brigăzii
Semnătura
Numele, Profesia,
Data persoanei supuse Observaţii
prenumele categoria
instructajului
3. Locul de lucru şi condiţiile de muncă au fost controlate. Au fost asigurate măsurile de

securitate prevăzute în ordinul de repartiţie-admitere.
Permit a se începe lucrările _________________________________________

____________________________________________________________________
(funcţia, numele, prenumele persoanei care admite la lucrări)
____________________________________________________________________
Executant responsabil pentru lucrări ____________________________________
Lucrările au fost începute la orele ____ şi ____ min. pe data de „____” ______200__
4. Lucrările au fost terminate, locurile de lucru (materiale, unelte, dispozitive etc.) au fost aduse în
ordine şi personalul a fost evacuat.
Executant responsabil pentru lucrări ____________________________________
191
Anexa 12
Marcarea şi destinaţia măştilor de gaze industriale
Durata acţiunii de protecţie contra
Substanţele nocive substanţelor de control
Culoarea şi contra cărora Durata
Marca cutiei
aspectul cutiei protejează masca de Denumirea Concentra acţiunii de
gaze substanţei ţia, mg/m3 protecţie,
min.
Vapori şi gaze:
hidrocarburi, eteri,
A – fără filtru Cafenie alcooli, aldehide şi Benzen 25000 120
alţi compuşi organici
volatili
Cafenie cu o Idem, precum şi
A – cu filtru
bandă verticală aerosoli, praf, ceaţă, idem 25000 50
de aerosoli
albă fum
Acid
cianhidric 10000 60
V – fără filtru Galbenă Gaze acide
Bioxid de
sulf 8600 45
Acid
Galbenă cu
V – cu filtru Idem, precum şi praf, cianhidric 10000 30
bandă verticală
de aerosoli ceaţă, fum Bioxid de
albă
sulf 8600 45
Jumătate de Vapori de mercur şi Vapori
G – fără filtru cutie galbenă, de compuşi ce conţin Mercur saturaţi la 100
jumătate neagră mercur 20 0C
G – cu filtru Idem cu bandă Idem, precum şi praf,
Idem Idem 60
de aerosoli verticală albă ceaţă, fum
Hidrogen
KD – fără Vapori de amoniac şi
Cenuşie sulfurat 460 240
filtru de hidrogen sulfurat
Amoniac 230 240
KD – fără Cenuşie cu Hidrogen
Idem, precum şi praf,
filtru de bandă verticală sulfurat 460 240
ceaţă, fum
aerosoli albă Amoniac 230 240
Hidrogen arseniat, Hidrogen
E – fără filtru Neagră 10000 360
hidrogen fosforat arseniat
Neagră cu
E – fără filtru Idem, precum şi praf,
bandă verticală Idem 10000 120
de aerosoli ceaţă, fum
albă
BKF – cu Culoare haki Idem 10000 110
La fel ca şi cutiile A;
filtru de cu o bandă Acid
V; E; KD
aerosoli verticală albă cianhidric 300 70
CO – fără Albă cu două Oxid de
Acizii carbonului 620 150
filtru orificii carbon
La fel ca şi cutiile V;
Oxid de
E; KD; CO însă cu o
M – fără filtru carbon 620 90
durată de acţiune mai
Amoniac 230 90
mică
192
Anexa 13
Normele de livrare gratuită a îmbrăcămintei de protecţie şi a altor echipamente
individuale de protecţie
Durata purtării
Profesia Denumirea obiectivului obiectivului,
luni
1 2 3
Lucrător la prepararea soluţiilor Cizme de cauciuc 24
de substanţe chimice toxice, la Mâneci de protecţie de serviciu
tratarea seminţelor cu fungicide, Mănuşi de cauciuc 4
alimentarea stropitorilor şi Salopete de bumbac cu impregnaţie de
prăfuitoarelor protecţie contra acizilor 12
Şorţ cu pieptar impregnate cu cauciuc 6
Caschetă de bumbac 12
Muncitor la alimentarea Salopetă de bumbac De serviciu
tractoarelor, combinelor şi altor Mănuşi combinate 3
maşini agricole Cizme de cauciuc 12
Tractorist-mecanic Costum de bumbac din pânză prin care nu
pătrunde praf 12
Pentru femei: bluză şi broboadă – 2 complete 24
Mănuşi combinate 6
Ochelari de protecţie până la uzare
Lăcătuş-reglor la întreţinerea Cizme de cauciuc 12
utilajelor, lăcătuş la reparaţia Costum de bumbac 12
utilajelor, instalaţiilor electrice Bonetă de bumbac 12
Sudor electric şi cu gaze Salopetă de prelată De serviciu
Sticle (mască) de protecţie Până la uzare
Mâneci de protecţie impregnate cu cauciuc De serviciu
Şorţ impregnat cu cauciuc De serviciu
Mănuşi combinate De serviciu
Muncitor la reparaţia şi Costum impregnat cu cauciuc 12
întreţinerea reţelelor de irigaţie, Cizme de cauciuc 24
drenare şi canalizare Cască impermeabilă De serviciu
Mănuşi de cauciuc 2
Laborator la lucrări cu benzină Şorţ cu pieptar de cauciuc 24
etilată Mâneci de cauciuc 24
Muncitor la spălatul Şorţ de bumbac impregnat cu substanţe de
tractoarelor, maşinilor agricole, protecţie contra acizilor 6
pieselor Cizme de cauciuc 12
Mâneci de cauciuc de serviciu
Lăcătuş la reparaţii şi maistru la Costum de bumbac 12
întreţinerea şi reparaţia maşinilor Mănuşi combinate 6
Galvanist Halat de bumbac din ţesătură rezistentă la acizi 12
Şorţ cu pieptar impregnat cu cauciuc 12
Cizme de cauciuc 12
Mâneci de cauciuc 2
Fierar la forjare manuală Şorţ din prelată cu pieptar 6
Mănuşi din prelată 1
Fochist la deservirea Costum de bumbac 12
instalaţiilor de cazane (cu Mănuşi combinate 2
combustibil lichid) Ochelari de protecţie până la uzare
193
Fochist la deservirea Costum de bumbac 12
instalaţiilor de cazane (cu Mănuşi combinate 2
combustibil solid) Ochelari de protecţie până la uzare
Bocanci de piele 12
Zootehnician, îngrijitor de Tunică şi pantaloni sau halat de bumbac 2
animale Şorţ impermeabil 2
Cizme de cauciuc 6
Bonetă pentru cap 2
Mănuşi de cauciuc 1
Mâneci impermeabile 2
194
Anexa 14
Echipament individual de protecţie
Denumirea şi destinaţia
Model
obiectivului
1 2
Ochelari de protecţie pentru lucrările cu PO-2
substanţe toxice
Ochelari de protecţie pentru 3P1-84
mecanizatori 3N8-72
3N4-72
3P2-84
3P3-84
Ochelari de protecţie pentru operatori de 02-76
maşini-unelte 02-76-U
03-76
04-64
Ochelari de protecţie pentru sudori cu 3118-72 (G-1, G-2, G-3)
gaze OD2 (G-1, V-1, V-2)
Ochelari de protecţie a ochilor contra OR3-5
radiaţiilor electromagnetice
Apărătoare de protecţie a urechilor VŢNIIOT-2M
contra zgomotelor VŢNIIOT-4a
VŢNIIOT-1
PŞ-00
Elemente de protecţie contra zgomotelor „Beruşi”
Căşti de protecţie „Trud”
Apărătoare pentru sudorii electrici „Drijba”
dotate cu filtre de lumină: E-1; E-2;E-3;
E-4
Casca de protecţie a organelor
respiratorii la lucrările de asamblare
Mănuşi de cauciuc rezistente la acizi MIOT-49
Mănuşi dielectrice de cauciuc
Mănuşi pentru muncă
Centură de salvare
195
Anexa 15
Normele pentru complexele sanitare şi de trai
Un complex sanitar şi de trai include: duşuri, vestiare, lavoaruri, WC-uri, încăperi pentru
uscarea şi dezintoxicarea îmbrăcămintei de lucru, camere de odihnă etc.
1. Numărul de site de duş se stabileşte în funcţie de numărul de persoane la un duş în timpul
celui mai numeros schimb: bărbaţi – 15 şi femei 12 la o sită de duş.
2. Un lavoar – la 10 persoane.
3. Pentru femei (dacă numărul lor într-un schimb este mai mare de 100 persoane) se
amenajează încăperi pentru igiena personală, schimbarea hainelor, cabinete pentru diverse
proceduri, care sunt dotate cu duşuri igienice, lavoaruri cu apă rece şi caldă, reieşind de la un lavoar
la 4 cabinete.
4. Suprafaţa încăperilor pentru odihnă în timpul de lucru se stabileşte reieşind de la norma
0,2 m2 pentru un lucrător însă suprafaţa totală trebuie să fie de cel puţin 10 m2.
5. Suprafaţa încăperii pentru uscarea, curăţirea de praf şi dezintoxicarea îmbrăcămintei de
lucru trebuie să fie de cel puţin 9 m2.
6. Spitalele şi policlinicile se proiectează în conformitate cu normele: spitale – 13,7 paturi la
1000 de angajaţi; profilatorii – 10 locuri la 1000 de angajaţi.
7. Numărul de locuri pentru alimentaţie dietetică trebuie să fie egală cu 20 % din numărul
total normat din cantine.
196
Anexa 16
Conţinutul trusei pentru acordarea primului ajutor
Denumirea Cantitatea
Bandaje sterile 5 x 5 şi 14 x 7 4 buc.
Tifon higroscopic 3 buc.
Leucoplast 1 cut.
Complet individual 6 buc.
Foile de cordiamină 1,0 10 buc.
Permangant de potasiu 50 mg
Apă oxigenată 50 ml
Soluţie apoasă de amoniac 50 ml
Tinctura de iod sau verde de briliant 10 ml
Pastile de validol sau tinctură de valeriană 10 buc.
Pastile de analgină 10 buc.
Pastile de carbolen 10 buc.
Atele Cramer 3 buc.
Garou elastic 2 buc.
Eter în fiole 1-2 buc.
Cilindru gradat pentru medicamente 1 buc.
Basma 2 buc.
Vată higroscopică 250 g
197
CUPRINS
Prefaţă 3
Cerinţe de securitate şi sănătate în muncă în timpul efectuării lucrărilor de laborator 4
Capitolul 1. Bazele legislative şi normative în domeniul

securităţii şi sănătăţii în muncă 6
Lucrarea practică 1.1. Organizarea activităţii serviciului de protecţie şi prevenire 6
Lucrarea practică 1.2. Organizarea şi funcţionarea comitetului pentru securităţii şi
sănătăţii în muncă 10
Lucrarea practică 1.3. Elaborarea planului de protecţie şi prevenire 14
Lucrarea practică 1.4. Evaluarea riscurilor profesionale la locurile de muncă 17
Lucrarea practică 1.5 Organizarea instruirii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă 20
Lucrarea practică 1.6. Elaborarea unei instrucţiuni de securitate şi sănătate în muncă 26
Lucrarea practică 1.7. Ordinea de comunicare, cercetare, înregistrare şi evidenţă
accidentelor de muncă 30
Lucrarea practică 1.8. Selectarea echipamentelor individuale de protecţie 36
Lucrare practica 1.9. Studierea mijloacelor primare de intervenţie la incendii 41
Lucrare practica 1.10.Eficacitatea economică a măsurilor de protecţie şi prevenire 47
Capitolul 2. Evaluarea locurilor de muncă privind riscurile profesionale 51

Lucrare de laborator 2.1.Verificarea parametrilor microclimei la locurile de muncă 51
Lucrare de laborator 2.2. Determinarea conţinutului de praf in aerul la locul de muncă 57
Lucrare de laborator 2.3. Determinarea conţinutului de gaze
in aerul din zona de lucru de muncă 62
Lucrare de laborator 2.4. Verificarea eficacităţii ventilaţiei încăperilor de producţie 67
Lucrare de laborator 2.5. Determinarea parametrilor vibraţiilor şi
zgomotelor la locul de muncă 70
Lucrare de laborator 2.6. Aprecierea iluminării locurilor de muncă 77
Lucrare de laborator 2.7. Verificarea securităţii electrice a instalaţiilor electrice 84
Lucrare de laborator 2.8. Expertiza tehnică şi încercarea maşinilor de ridicat 91
Capitolul 3. Profilaxia traumatismului de producţie şi

acordarea primului ajutor victimelor 95
Lucrarea practică 3.1.Primul ajutor la traumele de producţie, profilaxia lor 96
Lucrarea practică 3.2. Primul ajutor la arsuri termice prin flacără şi profilaxia lor 105
Lucrarea practică 3.3. Acordarea primului ajutor la electrotraume, profilaxia acestui
traumatism 119
Lucrarea practică 3.4. Primul ajutor la arsuri şi intoxicării cu substanţe chimice 129
Lucrarea practică 3.5. Traumatismul prin frig şi metodele de profilaxie 135
Lucrarea practică 3.6. Primul ajutor la insolaţii 143
Lucrarea practică 3.7. Acordarea primului ajutor la intoxicaţii
(cu oxid de carbon şi venin de şarpe) 145
Capitolul 4. Compartimentul „Securitatea activităţii vitale”

în proiectele (tezele) de licenţă 148
4.1. Analiza securităţii muncii şi stării mediului ambiant la întreprindere 148
4.2. Conţinutul compartimentului « Securitatea activităţii vitale» în proiectele de licenţă la
specialităţile inginereşti 149
4.2.1. Stabilitatea autovehiculelor în mişcare 150
4.2.2. Calculul ventilării încăperilor de producţie 154
4.2.3. Calculul iluminării încăperilor de producţie 159
4.2.4. Calculul punerii la pământ pentru protecţia instalaţiilor electrice 164
4.2.5. Protecţia construcţiilor contra fulgerelor 166
198
4.2.6. Calculul alimentării cu apă şi necesarului în mijloace pentru stingerea incendiilor 168
4.2.7. Cerinţele cu privire la executarea părţii grafice a proiectului de licenţă 169
4.3. Compartimentului « Securitatea activităţii vitale» în tezele de licenţă la specialităţile:
medicină veterinară, zootehnie şi biotehnologii 173
4.4. Compartimentului « Securitatea activităţii vitale» în tezele de licenţă la specialităţile
agronomice 174
Bibliografie 175
Anexe 176
199

Lacusta Securit PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Lacusta Securit PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Agrară de Stat din Moldova

Colegiul de Transporturi din or. Chişinău

Ion Lăcustă, dr.în tehnică, prof. univ.

În conformitate cu curriculumul şi programa analitică aprobată pentru disciplina dată în

Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii

ISBN 978-9975-4069-9-4 © Ion Lăcustă, Angela Bîtcă, Eduard Antoci

Problemele securităţii şi sănătăţii în muncă se află în centru atenţiei

CERINŢE DE SECURITATE ŞI SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ ÎN

LUCRAREA PRACTICĂ. 1.1.

Aprobat prin ordinul nr…..

Semnăturile persoanelor care efectuează evaluarea riscurilor

Semnăturile persoanelor care lucrează la locul de muncă

Fig. 1.1. Respiratoare: a - „Lepestoc”; b - „Astra-2”; c – F-62S;

Criteriul de uzare a elementelor filtrante ale respiratoarelor

Măştile de gaze protejează organele de respiraţie, pielea feţei şi

Fig. 1.4. Stingătoare: a – stingător chimic cu spumă OHP-10;

Pentru a pune în funcţiune stingătorul OVP-8 trebuie să se apese

LUCRAREA DE LABORATOR 2.1

Ordinea efectuării lucrării

Fig. 2.3. Nomograma pentru determinarea umidităţii relative a

Hidrografele M-21S servesc pentru înregistrarea pe bandă a

Fig. 2.4. Anemometre: a – cu palete; 1 – axul paletelor; 2 – paletele; 3 – contor;

0 0,5 1 1,5 2 2,5 3 3,5 4 4,5 5 5,5 6 6,5

Fig. 2.5. Catatermometre: Fig. 2.6. Graficul etalonării

Cu ajutorul catatermometrelor viteza aerului se determină în felul

Concluzii şi propuneri pe baza analizei materialelor prezentate.

Cele mai eficiente măsuri de protecţie contra prafului sunt:

Fig. 2.7. Schema instalaţiei pentru determinarea conţinutului de

Filtrele de aerosoli AFA-V-10 şi AFA-V-18 sunt dotate cu

Fig. 2.8. Filtru AFA-VP-18: a — element filtrant; b — element

Masa probelor, Concentraţia,

filtrului,mg debitul şi mg/m3

Principiul funcţionării analizorului de gaze este bazat pe trecerea

Ordinea efectuării lucrării cu detectorul de gaze GH-4 (fig. 2.11)

Fig. 2.11. Detector de gaze GH-4:

Rezultatele măsurărilor se prezintă în tab.2.7.

Concluzii şi sugestii bazate pe rezultatele lucrării efectuate.

Se formulează concluziile cu privire la eficacitatea ventilaţiei.

Pragul senzaţiei de durere este de 130 dbel.

Fig. 2.13. Dispozitiv de măsurat zgomotele şi vibraţiile IŞV-1:

Fig. 2.14. Schema instalaţiei de laborator pentru cercetarea zgomotelor:

6. Se măsoară vibraţiile la locul de muncă.

Fig. 2.15. Schema instalaţiei pentru măsurarea vibraţiilor:

Se controlează punerea la pământ a aparatului, el se conectează

Secţiile şi locurile de lucru

De lăcătuşerie-mecanice 2500 300 1,5 2000 150 1,3

Luxmetru1 constă dintr-un element fotoelectric şi un galvano-

Fig. 2.16. Aspectul general al luxmetrului Iu-116:

Măsurarea se începe când poziţia comutatorului corespunde va-

2. Se determină coeficientul de iluminare naturală. Pe baza

Fig. 2.17. Schema determinării unghiului de incidenţă a fluxului de lumină

7. Se controlează fenomenul de efect stroboscopic la conectarea

La măsurare tensiunea trebuie să fie în limitele de 50— 120 V,

Fig. 2.19. Aparatul M-416 pentru măsurarea rezistenţei dispozitivului de punere

2. Măsurarea rezistenţei cu aparatul MS-08 (fig. 2.20). Rezistenţa

Fig. 2.20. Determinarea rezistentei circuitului prizei la pământ cu aparatul MS-08:

La o abatere mică a acului indicator comutatorul se aduce în

5.Se măsoară rezistenţa specifică a solului (fig. 2.22). Asupra

Fig. 2.22. Schema pentru măsurarea rezistentei specifice a

Fig. 2.23. Schema conectării megohmmetrului la măsurarea

După aceasta se conectează consecutiv sonda la bornele C1; C2;

Fig. 2.24. Modele de macara, pod rulant şi de macara-consolă:

Fig. 2.25. Cabluri din sârmă de oţel:

Ordinul Nr. _ din _______

Ordinul Nr. _ din _______