”Maitreyi” de Mircea Eliade

-roman subiectiv al experienței-

Mircea Eliade este o personalitate enciclopedică, care se remarcă prin diversitatea

domeniilor abordate: religie (”Istoria credințelor și a ideilor religioase”), istorie și mitologie
(”Mitul eternei reîntoarceri”, ”Sacru și profan”), lingvistică și antropologie (”Fragmentarium”),
folclor și literatură. În domeniul literar este autorul a numeroase romane, cum ar fi: ”Romanul
adolescentului miop”, ”Maitreyi”, ”Noaptea de sânziene”, ”Domnișoara Cristina”, ”Nuntă în
cer”, etc. și nuvele fantastice: ”La țigănci”, ”Pe strada Mântuleasa” etc.
Romanul ”Maitreyi” apare în anul 1933, fiind inspirat de șederea autorului în India, în
1928 Eliade primind o bursă pentru a studia filozofia orientală cu celebrul profesor și filozof
Surendranat Dasgoupta, devenind studentul preferat al acestuia. În acest context, este invitat să
locuiască în casa acestuia și o cunoaște pe Maitreyi, fiica profesorului său. Între Eliade și tânără
se înfiripă o idilă castă, născută din afinități culturale. Tatăl fetei întrerupe legătura lor
sufletască, fiindcă o căsătorie în afara normelor tradiționale hinduse este inacceptabilă. Astfel
Mircea Eliade părăsește Calcutta și merge să se reculeagă în munții Himalaya. După care, revine
în Calcutta pentru scurt timp iar în țară se întoarce în 1931.
Romanul ”Maitreyi” câștigă în 1933 premiul unui concurs literar Techirghiol-Eforie,
din 50 de manuscrise, cu un juriu format din George Călinescu, Cezar Petrescu, Perpessicius,
Șerban Cioculescu și alți critici literari, toți recunoscând originalitatea romanului care va fi
publicat imediat.
Acest roman este unul subiectiv, al experienței, atât prin perspectiva narativă sau prin
modalitățile de redare ale autenticității, cât și din punctul de vedere al metamorfozării artistice
a unor elemente trăite de autor în India. Este un roman experimental deoarece integrează
fragmente întregi din jurnalul personal al lui Eliade, ținut în acea perioadă, după modelul
autorului francez Andre Gide. Narațiunea homodiegetică și gradul de cunoaștere al naratorului
este limitat la experiența unui singur personaj (Allan), caracteristicile scrierii fiind biografismul
și fragmentarismul, adică utilizarea confesiunii, a memoriilor și a tehnicii flashback-ului, toate
acestea crescând nota de autenticitate a experiențelor prezentate. Din acest punct de vedere,
”Maitreyi” aparține curentului experiențialist fiindcă dă impresia de viață autentică.
De asemenea, personajul romanului analizează lucid și încearcă să înțeleagă
evenimentele din trecut, fiind o fire introspectivă. Totuși, Mircea Eliade se îndepărtează de
modelul scriitorului francez, deoarece în scrierea sa intervine ”pactul romanesc”, adică nu există
o identitate perfectă între autor-narator-personaj, fiind pus în umbră ”pactul autobiografic”. De
aceea autorul modifică numele personajului masculin, naratorul fiind un european, inginer venit
în India să lucreze, fiindu-i atribuit numele de Allan. În plus, tatăl personajului eponim, se
numește Narendra Sen, fiind inginer și el.
Tema romanului este iubirea, pasiunea înfiripată între doi oameni cu formații sufletești
diferite. Cei doi protagoniști își trăiesc iubirea ca pe o experiență extatică, însă sunt despărțiți
din motive culturale. Intensitatea relației dintre cei doi crește odată cu dragostea lor, pentru
personajul masculin având însă o dublă semnificație: erotică, oferindu-se trup și suflet fetei, și
culturală, descoperind lumea exotică a Indiei.
 O scenă semnificativă este cea a logodnei, în care, simțindu-se vinovată pentru
dragostea pe care i-o poartă, dar și pentru dăruirea sa totală, Maitreyi oficiază o logodnă secretă,
în mijlocul pădurii, astfel tema este valorificată prin episodul logodnei simbolice în cadrul
căreia Maitreyi rostește un jurământ în fața elementelor naturii: ”Mă leg de tine, pământule, că
eu voi fi a lui Allan și nimănui altuia.”. Acest legământ oglindește dorința fetei de a se uni cu
ființa iubită, dar și sentimentele puternice ale lui Allan, acesta lăsând deoparte orgoliul de la
începutul relației lor și conștientizând faptul că, în ciuda celor anterioare, doar acum a cunoscut
dragostea adevărată.
Un alt episod semnificativ pentru tema romanului îl constituie discuția dintre cei doi
despre iubire. Lui Allan îi vine greu să înțeleagă iubirea Maitreyiei pentru copacul ”șapte
frunze”, ea explicând că totul este extrem de simplu. Pe de altă parte, răspunzând la mărturisirea
lui că nu a iubit niciodată, Maitreyi spune că relațiile lui anterioare au fost murdărie, nu
dragoste. Pentru ea, dragostea înseamnă dăruire totală, renunțarea la orice formă de luciditate
”ce mult îmi place să te văd mânios ca un vânt, să mă calci în picioare, să nu îți pese de mine”.
Allan, în schimb, analizează fiecare reacție a ei, el nu are capacitatea de a i se dărui decât dacă
e vorba de reciprocitate.
Romanul este de tipul jurnalului intim în care sunt relatate la persoana I, din perspectiva
subiectivă a personajului narator, întâmplările tânărului european, Allan. Multiplicarea
perspectivelor temporale conduce la apariția celor trei niveluri al scriiturii, în care aceeași voce
a personajului narator comentează același evenimente în trei momente diferite. Primul nivel
cuprinde însemnările zilnice ale lui Allan, consemnate cu fidelitate în timpul șederii sale în casa
lui Narendra Sen. Al doilea nivel conține câteva comentarii adăugate între paranteze, ulterioare
produceri faptelor și întâmplărilor care au scopul de a clarifica anumite aspecte notate în jurnal.
Ultimul nivel se referă la confesiunea personajului narator, care retrăiește în timp ce scrie,
evenimentele din trecut analizându-le lucid și urmărind evoluția acestora.
Discursul narativ are o accentuată notă de noutate, ce constă în dubla perspectivă
temporală pe care Allan o are asupra evenimentelor: contemporană și ulterioară. Personajul
narator nu evocă în mod gratuit și simplist întâmplările rememorându-le, ci reconstituie
evenimentele trecute prin raportare la timpul prezent dar și la felul în care le-a simțit în
momentul în care le-a trăit, consultând în acest scop jurnalul acelei perioade. Pe măsură ce scrie
acest roman, viziunea lui Allan asupra trecutului se modifică, ceea ce accentuează relativitatea
elementelor. Din această perspectivă, ”Maitreyi” poate fi considerat un roman despre scrierea
unui roman.
Acțiunea romanului se desfășoară pe parcursul a 15 capitole, evenimentele începând în
1929 în Calcutta, oraș în care trăiește o populație eterogenă formată din trei comunități: ca
autohtonă foarte conservatoare, apoi comunitatea albă formată preponderent din englezi și alți
europeni, interesată de tradițiile și obiceiurile locului și comunitatea eurasiatică, disprețuitoare
față de obiceiurile indiene dar grăbită să-i admire și să-i imite pe europeni. În acest cadru exotic
se desfășoară povestea de iubire dintre Allan și Maitreyi.
Incipitul romanului cuprinde pretextul utilizării persoanei I. Naratorul-personaj Allan se
hotărăște să scrie într-un caiet întreaga poveste de dragoste trăita alături de Maitreyi, folosind
jurnalul său. Se pare că nu-și amintește exact ziua în care a întâlnit-o ci doar faptul că era într-
un târg împreună cu Narendra Sen cu care plecase să aleagă niște cărți pentru cadourile de
Crăciun. Atunci o zărește pe Maitreyi în mașina tatălui său. În plus, în incipit este realizat și un
portret al protagonistei, atitudinea lui fiind disprețuitoare față de fată pe care o considera
respingătoare pentru că era indiancă: „un foarte surprinzător dispreț. Mi se părea urâtă…”. Cu
toate acestea, întreaga descriere din roman dezvăluie amănunte stranii referitoare la frumusețea
tinerei bengaleze pe care el o compară mai mult cu o zeiță decât cu o ființă umană, de unde se
poate deduce povestea ce va urma.
Finalul deschis al romanului întreține misterul frumoasei Maitreyi, care va rămâne
pentru europeanul rațional o enigmă. Frământările lui Allan pentru a o înțelege pe Maitreyi nu
aduc risipirea îndoielii, lăsând atât protagonistul cât și cititorul într-o zona a confuziei: „…Și
dacă n-ar fi decât o păcăleală a dragostei mele? De ce să cred? De unde să știu eu? Aș vrea să
privesc ochii Maitreyiei.”. De asemenea, din acest final putem deduce incapacitatea lui Allan
de a înțelege alegerile făcute de Maitreyi după plecarea lui, acest lucru dovedind neputința lui
de a o înțelege pe ea.
Conflictul dintre europeanul Allan și bengalezul Narendra Sen, tatăl fetei, redă opoziția
dintre libertatea dragostei și constrângerile tradiției, și reprezintă incompatibilitatea sau lipsa de
comunicare dintre civilizații și mentalități. În sufletul lui Allan, fire autoreflexivă, se petrece un
puternic conflict interior, cel în care trăirea iubirii, ca experiență definitorie, și luciditatea
analizei sunt generate de orgoliul de la începutul operei. Intelectualul lucid este convins de
inferioritatea indienilor și încearcă din răsputeri să nu se îndrăgostească de o indiancă: ” „Mi-
aduc aminte că strigau în mine două suflete: unul mă-ndemna către viaţa nouă, pe care nici un
alb nu o cunoaște […] o viaţă în care mă simţeam atras şi dezarmat şi celalalt suflet care se
revolta împotriva conspiraţiei acesteia.”. Pe de alta parte, Maitreyi e conştientă de la început de
piedicile sociale şi religioase dintre ei, însă dragostea e mai puternică şi decât voința ei.
Acțiunea îl are în centru mai întâi pe Allan, un tânăr inginer englez care, atras de
exotismul Indiei, dar și dornic de a-și face o carieră, se angajează la o societate de canalizare a
deltei. Însărcinat să supravegheze lucrările la Tamluk și la Assam, în junglă, unde se
îmbolnăvește de malarie și este spitalizat. Inginerul hindus Narendra Sen, cu studii strălucite la
Edinburgh, îl invită pe Allan să locuiască în casa lui, în timpul convalescenței. Narendra Sen
intenționează să-l adopte ca fiu pe Allan, apoi să se mute cu toată familia în Anglia, pentru că
în India începuse revoluția. Dar Allan află mult mai târziu de la Maitreyi adevăratele intenții
ale inginerului, după ce la început crezuse că Sen voia să-l însoare cu fiica lui.
Când se mută în casa lui Sen, Allan receptează realitatea ca un european și crede că
familia lui Sen îi încurajează apropierea de Maitreyi. În primele luni nu se gândește la dragoste,
dar se simte atras de misterul fetei. Treptat, tânărul englez este fascinat de viața familiei
bengaleze, dar și de complexitatea sufletului fetei. Allan începe să ia lecții de bengaleză de la
Maitreyi, iar el o învață în schimb limba franceză. Cu floarea roșie pe care i-o oferă tânărului,
Maitreyi declanșează involuntar jocul seducției. Seducția continuă cu discuții despre cărți, în
bibliotecă, apoi cu jocul privirilor și al atingerilor.
Însă fericirea îndrăgostiților nu durează, fiindcă sora Maitreyiei, Chabu, trădează
neintenționat secretul lor. Narendra Sen îl alungă pe Allan, care abia acum află că o căsătorie
cu Maitreyi este imposibilă deoarece ea aparține celei mai nobile caste indiene, a brahmanilor,
iar căsătoria cu cineva din afara castei sale ar fi însemnat degradarea întregii familii.
Ruptura aduce supliciul, boala și martirajul în casa inginerului Sen: tatăl orbește, iar
Chabu moare în urma unor crize de nebunie. Brutalizată de tată, Maitreyi ia asupra ei întreaga
vină. În încercarea de a-l găsi pe Allan și de a-și împlini destinul prin iubire, sperând că va fi
alungată din casă, ea se oferă vânzătorului de fructe, dar sacrificiul este inutil.
Disperat, Allan rătăcește o vreme prin străzile din Calcutta, iar apoi se retrage în
Himalaya, considerând că trăirea în plan contemplativ i-ar permite purificarea. Episodul iubirii
pasagere cu Jenia Isaac îi confirmă faptul că a trăit alături de Maitreyi iubirea absolută. Plecarea
din India îi apare ca o izbăvire. La Singapore, unde obține o slujbă, se întâlnește după un timp
cu J., nepotul doamnei Sen, care îi povestește de încercarea disperată și inutilă pe care a făcut-
o Maitreyi pentru a fi alungată de acasă.
Titlul romanului poartă numele eroinei, bengaleza Maitreyi. Întrucât Eliade nu a adăugat
nimic după sau înaintea numelui fetei, înțelegem unicitatea acestei ființe în existența
scriitorului. Diferită de tot ceea ce el experimentase până atunci în dragoste, Maitreyi deschide
ochii și mintea protagonistului către posibilitatea concretizării iubirii la nivel spiritual. Criticii
literari au văzut adesea în Maitreyi un simbol al exotismului și al sacrificiului, întrucât
deznodământul poveștii de dragoste nu este unul fericit.
Prin formula narativă aleasă, prin faptul că iubirea este o experiență definitorie surprinsă
în romanul jurnal, prin notarea atentă a stărilor și a trăirilor analizate cu luciditate, opera literară
se încadrează deopotrivă în categoria modernismului interbelic și în cea a romanului
experienței.