Proiect la disciplina

managementul sistemelor tehnice

Serverul

Realizator:
Slt. Pătrășescu Mădălin
Cuprins:
1. Definirea nevoilor si cerintelor operationale
2. Exemplificarea etapelor proiectarii
3. Particularitati ale functiilor managementului
4. Modelarea si simularea unei componente tehnice
5. Abordarea conceptului PLM (product live cycle management)
pentru un sistem tehnic
6. Utilizarea modelului Helander pentru un sistem om-mașină
7. Aplicarea modelului Reason pentru managementul riscurilor
unui sistem tehnic
8. Bibliografie
1.Definirea nevoilor si cerintelor operationale
Serverele ocupă un loc important în tehnologia informaticii, la fel ca și
minicomputerele în trecut, care însă au fost înlocuite. Un server este o aplicație
pe computer, uneori chiar un computer întreg, care operează continuu în rețeaua sa și
așteaptă solicitări din partea altor calculatoare din rețea. Serverele pot fi folosite
simultan și pentru alte scopuri, dar când nevoile o cer, ele pot fi rezervate exclusiv
pentru funcția de server.
De exemplu, un calculator se poate folosi într-un birou simultan pentru două
scopuri, ca stație de lucru și ca server pentru celelalte calculatoare din birou. Deseori
unul și același computer poate juca ambele roluri, și de server, și de client, în același
timp. Numele de server este un alt termen pentru Host computer – computer gazdă, spre
deosebire de alte elemente inteligente din rețea cum ar fi routerele și switch-urile.
Serverele au apărut în paralel cu rețelele de calculatoare. Rețelele permit
calculatoarelor să comunice unul cu celălalt, iar cu cât rețeaua este mai mare apare
nevoia ca un calculator să ia rolul de server care să deservească alte calculatoare, care
își asumă la rândul lor rolul de client. Și după apariția serverelor rețelele s-au dezvoltat
și au crescut mai departe; în schimb minicomputerele – care erau mai eficiente decât
cele personale dar mai puțin eficiente decât mainframe-urile – au dispărut sau au fost
absorbite de unele din aceste servere (au preluat rolul de server).
Aplicațiile pentru servere sunt specifice, realizate pentru a executa numai operații
de tip server, la fel ca și aplicațiile pentru calculatoarele personale sau de tip mainframe,
care sunt proiectate special pentru mediile respective.
Majoritatea aplicațiilor server se remarcă prin faptul că sunt total neinteractive;
ele nu afișează informații pe ecran și nici nu așteaptă comenzi de la utilizator. De fapt
ele lucrează discret cu serverul și conlucrează doar cu stațiile de lucru (clienții) care sunt
legate la server. Aceste tipuri de aplicații se numesc daemoni în terminologia UNIX,
și servicii în terminologia Windows.
Aplicațiile server pornesc, de obicei, în momentul pornirii serverului, continuând
să ruleze până când serverul este oprit. Un server care primește numai cereri folosește
aceleași tipuri de aplicații tot timpul, și nu poate confirma calculatorului care a emis
cererea că aceasta a fost îndeplinită.
Unele aplicații server din anumite sisteme de servere pornesc doar în momentul
când primesc o cerere de la un client, iar după ce au satisfăcu-o se opresc din nou.
 2. Exemplificarea etapelor proiectarii

În zilele noastre serverele se aseamănă fizic cu celelalte calculatoare uzuale, deși

configurația hardware este deseori optimizată pentru funcționarea lor ca servere. Multe
componente de hardware sunt identice cu cele ce le găsim într-un calculator personal.
Totuși serverele rulează sisteme de operare și programe specializate care sunt foarte
diferite față de cele folosite pe calculatoare personale și stațiile de lucru.

Serverele nu trebuie confundate cu calculatoarele de tip mainframe , care

centralizează informații și procesează activitățile firmelor mari. Un mainframe poate în
principiu să funcționeze simultan și ca server, sau chiar că mai multe servere virtuale, pe
lângă toate celelalte activități. Multe companii mari folosesc ambele tipuri de
calculatoare, anume și mainframe, și servere. Acestea din urmă sunt de obicei mici,
multe și descentralizate.
Serverele deservesc resurse hardware care sunt partajate și pot uneori fi
comandate de către calculatoarele-client, cum ar fi imprimante sau sisteme de fișiere.
Această partajare permite un acces și o securitate mai bune; ea poate reduce cheltuielile
pentru dispozitivele periferice.
 Cu toate că serverele pot fi construite, din comoditate, din componente obișnuite
de calculatoare, este necesar ca, pentru operații rapide și de mare amploare, serverele să
folosească configurații hardware optimizate pentru aceste cerințe.
De exemplu, serverele au încorporate în ele componente mecanice de rezistență
industrială, cum ar fi hard-discurile și ventilatoarele, fiind de performanță și fiabilitate
mare, bineînțeles la prețuri mari. Aspectul estetic este ignorat, pentru că acestea sunt
montate în camere tehnice, și sunt văzute doar de cei ce le întrețin sau le repară. Cu
toate că serverele oferă mult spațiu pe disc, pentru mărirea siguranței în funcționare sunt
folosite hard-discuri de capacitate mică, numeroase, interconectate în mod special.
Viteza microprocesorului poate fi mult mai mică la un server în comparație cu un
calculator personal. Operațiile de intrare/ieșire sunt executate mult mai rapid în cazul
lipsei interfeței grafice a utilizatorului (GUI), și în aceste cazuri se mărește puterea de
calcul în favoarea altor procese. Folosirea mai multor microprocesoare duce la o mai
mare fiabilitate în comparație cu un singur microprocesor.
Lipsa GUI face ca să nu fie necesară instalarea de plăci grafice sofisticate. De
asemenea nu sunt absolut necesare nici alte componente cum ar fi placa de sunet,
porturi USB sau joystick-uri.
Pentru că serverele trebuie să lucreze în mod continuu cu mare siguranță, se
folosesc de exemplu ventilatoarele zgomotoase dar eficiente și sigure, sau, în unele
cazuri, sisteme centralizate de aer condiționat. De asemenea se folosesc Uninterruptible
Power Supplies (UPS-uri) pentru a fi siguri de continuitatea de alimentare cu energie
electrică, astfel că penele din rețeaua publică de curent să nu provoace stricăciuni
ireparabile.
3. Particularitati ale functiilor managementului

Funcţiile managementului:

• Previziune
• Organizare
• Coordonare
• Antrenare
• Control-evaluare-reglare

Previziunea constă în stabilirea obiectivelor firmei, identificarea modalităţilor

concrete de îndeplinire a acestora şi fundamentarea necesarului de resurse pe care le
presupune realizarea lor.
Prognozele sunt rezultatul unui management previzional, se referă la un orizont
de timp de minim 10 ani, au caracter aproximativ, nefiind obligatorii.
Strategia vizează un orizont temporal mediu şi lung, având un grad de detaliere
mai pronunţat, până la nivel de acţiuni concrete, resurse, termene şi responsabili.
Planurile se referă la perioade cuprinse între 5 ani şi 1 lună, gradul de detaliere
este foarte mare şi au caracter obligatoriu.
Programele se caracterizează printr-un orizont temporal redus (o decadă, o zi, un
schimb, o oră), detaliind în timp şi spaţiu obiectivele planificate.
Organizarea presupune gruparea resurselor şi activităţilor pentru îndeplinirea
eficientă a obiectivelor previzionate. Se realizează pe două paliere: organizarea de
ansamblu a firmei (SM) şi organizarea funcţiunilor firmei (domenii de activitate).
Organizarea de ansamblu se concretizează în definirea sistemului organizatoric şi
informaţional, în timp ce organizarea funcţiunilor se referă la C&D, producţie, HRM,
comercială, financiar-contabilă, respectiv, delimitarea proceselor de muncă fizică şi
intelectuală, componentele acestora, gruparea pe posturi, formaţii de muncă,
departamente şi atribuirea lor personalului corespunzător anumitor criterii manageriale,
tehnice, economice şi sociale. Se stabilesc şi delimitează acţiunile prin care se constituie
structura managementului şi sistemul informaţional al acestuia.
Coordonarea reprezintă ansamblul acţiunilor prin care un manager crează şi
menţine armonia între activităţile şi oamenii pe care îi conduce, într-un mediu care se
află într-o continuă schimbare. Corelată cu funcţia de organizare, coordonarea conferă
operaţionalitate structurii organizatorice proiectate.
 Antrenarea reprezintă ansamblul acţiunilor prin care un manager influenţează
activităţile colaboratorilor săi în vederea atingerii obiectivelor stabilite prin satisfacerea
nevoilor care îi motivează. Fundamentul funcţiei de antrenare îl reprezintă motivarea, ce
rezidă practic în corelarea satisfacerii necesităţilor şi intereselor personalului cu
realizarea obiectivelor şi sarcinilor atribuite.
Controlul reprezintă ansamblul acţiunilor de evaluare a rezultatelor firmei, a
verigilor ei organizatorice şi a fiecărui salariat, de identificare a abaterilor care apar de
la obiectivele, normele, standardele, termenele stabilite iniţial, a cauzelor care le-au
generat, precum şi de adoptare de măsuri care să asigure eliminarea abaterilor,
menţinându-se prin aceasta echilibrul dinamic al firmei.
4. Modelarea si simularea unei componente tehnice

Modelarea şi simularea sunt instrumente de analiză a sistemului. Simularea este

utilă în special în cazurile în care analiza directă este imposibilă (de exemplu sistemul
nu are încă o existenţă reală, sistemul nu poate fi pus la dispoziţia analistului pentru
experimentări directe, exista pericolul producerii unor pagube prin experimentare
directă, sistemul este caracterizat prin evoluţii foarte lente în timp, nu pot fi generate
direct condiţiile de experimentare).
Modelarea este operaţia de construire a modelului în cadrul căruia se face
trecerea de la fenomenul real la modelul matematic sau logic fiind procesul prin care se
neglijează componentele care nu sunt esenţiale pentru scopul urmărit.
Simularea reprezintă procesul de modificare în timp a atributelor ce
caracterizează entităţile modelului aspect care asigură evoluţia întregului sistem în timp
(trecerea unui sistem dintr-o stare în altă stare). Dacă modificarea atributelor se va face
la intervale egale de timp modelul va fi discret, dacă are loc la intervale continue de
timp, modelul este continuu.

Prosys OPC Serverul de simulare UA este conceput pentru a fi un program care

ajută la dezvoltarea aplicațiilor client. Acesta oferă un server de testare cu semnale
configurabile de simulare și opțiuni pentru configurarea setărilor comune ale OPC UA
ale serverului.
Prosys OPC UA Java SDK Server Edition oferă infrastructura de bază pentru
dezvoltarea unui server OPC UA cu drepturi depline. Vă permite să adăugați un server
OPC UA complet la aplicația dvs. cu un efort minim, oferind o implementare a tuturor
serviciilor și tipurilor de date necesare conform specificațiilor OPC UA.
Serverul SDK include o aplicație de tip tutorial și o probă care demonstrează
utilizarea SDK-ului Server și vă oferă o pornire rapidă în dezvoltarea propriilor aplicații
de servere OPC UA.
 5. Abordarea conceptului PLM (product live cycle
management) pentru un sistem tehnic

Conceptul de ciclu de viaţă al produsului rezulta dintr-un efort de interpretare a

istoriei comerciale a unui număr mai mare de produse, istorie de-a lungul căreia pot fi
identificate faze având caracteristici şi cerinţe distincte. El nu trebuie înţeles că o
modelare matematică rigidă a evoluţiei comerciale a oricărui produs, ci mai curând că o
schematizare orientativă şi de principiu a evoluţiilor posibile pe piaţa sub aspectul
vânzărilor, al profiilitatii, al competititatii şi al costurilor.
Lansarea este faza în care produsul este făcut cunoscut. Acesta este lansat pe
piaţă, dar el mai poate prezenta unele imperfecţiuni. Perioada de cercetare nu este deci
complet terminată; într-adevăr, industrializarea, adică funcţia care asigura trecerea de la
prototip la serie, este foarte importantă. Etapa lansării se dovedeşte a fi crucială.
Creşterea este etapa în care se poate constata succesul sau eşecul comercial al
produsului. În primul caz, de succes, piaţa se lărgeşte, capacităţile de producţie ale
firmei se dezvoltă, produsul este îmbunătăţit şi capătă forma sa definitivă. Cifră de
afaceri a produsului creşte rapid, ca şi beneficiile, deoarece costul unitar are tendinţa de
descreştere. Pe piaţa apar numeroşi concurenţi atraşi de perspectivele de reuşită. Preţul
rămâne ridicat, cu excepţia situaţiei de apariţie a concurenţilor sau dacă întreprinderea
duce o politică de penetrare.
Maturitatea reprezintă etapa în care vânzarea produsului atinge un punct de
saturaţie. Piaţa potenţială a fost satisfăcută şi numai o cerere de înlocuire oferă
posibilităţi de lărgire a acesteia. Eventual, piaţa mai poate fi extinsă prin atragerea unor
noi categorii de utilizatori, prin realizarea unor modificări sau prin îmbunătăţiri minore
ale produsului. Presiunea concurentei devine foarte puternică, deoarece intra pe piaţa
noi producători care nu au mai trebuit să suporte costurile de demarare.
Declinul este etapa în care produsul a devenit învechit, iar vânzările sunt în
declin. El este depăşit de modă şi se vede perimat datorită apariţiei unui produs mai
tânăr şi mai bine adaptat. Capacităţile de producţie sunt subutilizate. Este perioada de
recuperare totală a investiţiilor ocazionate de lansarea produsului şi de reconversia
profesională a forţei de muncă.
6. Utilizarea modelului Helander pentru un sistem om-mașină

Sistemul om-mașină este un ansamblu integrate ce conține atât componente

umane cât și materiale, obiecte, dispozitive care se intercondiționează între ele, în
scopul realizării sarcinii de muncă.

Modelul Helander este caracterizat de faptul că în centru stă operatorul,

care trebuie descris într-un context organizațional, operatorul trebuie să recepționeze și
să interpreteze informația, să proceseze informația, să ia în considerare alternative și să
ia decizii, iar ulterior să reacționeze și să evalueze dacă acțiunile sale sunt relevante
pentru realizarea sarcinii de muncă. Modelul ergonomic Helander ilustrează cele mai
importante concepte ale operatorului.

Etapele necasare proiectării ergonomice a sistemelor tehnice sunt:

 Formularea obiectivelor sistemului;

 Analiza și alocarea funcțiilor;
 Conceptul proiectului;
 Proiectarea detaliată;
 Realizarea, implementarea și validarea sistemului;
 Evaluarea;
 7.Aplicarea modelului Reason pentru managementul riscurilor
unui sistem tehnic

În cadrul modelului Reason eșecurile unui sistem tehnic pot fi considerate ca analogii
ale agenților patogeni la oameni, și prin această analogie se poate înțelege faptul că
odată cu complexitatea ridicată a sistemului tehnic și nivelul la care se ia o decizie
există o posibilitate mai mare ca patogenii să se răspândească, și altefel să se creeze
probleme
 8. Bibliografie

Cărți:

 Badea, D, Bazele managementului sistemelor socio-tehnice militare, Sibiu,

AFT, 2013
 Dennis M. Buede, The engineering design of systems, New Jersey, WILEY,
2009

Surse internet:

 http://cadredidactice.ub.ro/crinelraveica/files/2009/10/proiectarea-
sistemelor-informatice.pdf
 http://web.rau.ro/mycourses/2006-
2007/mm_managementgeneral/Functiile%20Managementului.pdf
 http://library.usmf.md/old/downloads/ebooks/Safta_Management_si_Legisla
tie_farmaceutica_2012/02_Capitolul_02_Functiile_managementului.pdf
 https://books.google.ro/books?hl=ro&lr=&id=5Ts1MeSGX8wC&oi=fnd&p
g=PA7&dq=reason+model+for+risk+management&ots=fNXolssVXJ&sig=
wD_biyuNlbMjA3nFDZ4NbWqBzBA&redir_esc=y#v=onepage&q=reason
%20model%20for%20risk%20management&f=false