Charles Baudelaire , Pictorul vietii modern (capitolul Modernitatea)

Charles Baudelaire infatiseaza în Pictorul vietii moderne, mai exact in

capitolul Modernitatea, imaginea pictorului modern ce cauta, alearga, scotoceste.
El caută acel ceva pe care să ne fi îngăduit să-l numim modernitate; căci nici un alt
cuvînt mai bun nu ni se înfătisează spre a exprima ideea despre care e vorba. Tinta
sa e de a desprinde din modă ce poate ea contine ca poezie în istorie, să extragă
vesnicul din tranzitoriu.
Modernitatea e tranzitoriul, trecătorul, contingentul, jumătatea artei, a cărei
cealaltă jumătate este vesnicia si imuabilul. Elementul acesta trecător, fugitiv, ale
cărui metamorfoze sînt atît de frecvente, nu aveti dreptul să-l dispretuiti sau să-l
nesocotiti. Suprimîndu-l, cădeti inevitabil în vidul frumusetii abstracte si de
nedefinit, precum cea a femeii unice înainte de primul păcat. Într-un cuvînt, pentru
ca orice modernitate să fie demnă de a deveni antichitate, este necesar ca
frumusetea misterioasă pe care viata omenească o introduce fără să vrea în ea să fie
extrasă. Frumuseţea nu mai e de găsit în canoanele artei tradiţionale, frumuseţea
aparţine realităţii şi ea poate fi reprezentată în operă într-o manieră originală, care e
cu atît mai apreciată cu cît e mai neobişnuită. Conceptul universal de frumos va fi
inlocuit de cel care îi va lua locul, frumosul vremelnic al modernitătii.
Greseste cel ce studiază în arta antică altceva decît arta pură, logica, metoda
generală. Cufundîndu-se prea mult în ea, pierde memoria prezentului; se lipseste de
valorile si privilegiile oferite de clipă; căci aproape întreaga noastră originalitate
vine de la pecetea pe care timpul o pune pe senzatiile noastre.