Sunteți pe pagina 1din 4

ZIZON este cuvantul de trecere la grad, parola Maestrului Secret, a carei initiala figureaza pe

floarea cheii de fildes. Se zice, de asemenea, in anumite ritualuri, ZIZA, cu o traducere de


balustrada. “Manualul diferitelor rituri masonice practicate in Franta” de Vuillaume (1830)
traduce pentru ZIZA, ebraicul ZIZA, ca “stralucire”, iar “Tuileur” de Vuillaume (1813 – reeditat
1821) traduce “”lumineaza” si condamna traducerea de balustrada.
In “Lexicon of Occult Terminology” de Kerr Cuhulain din 2010 ZIZA are mai multe variante:
ZIZON, ZIRZA, ZODEEZODAH, ZODAZODEE toate avand ca traducere din ebraica
“splendid”. 1. Un nume folosit la gradul Maestrului Secret, 2. Un inger invocat pentru a putea
afla secrete.
Se stie ca ebraica masonica este destul de speciala si este alcatuita de persoane care se refera la
aceasta limba pentru “a aduce mai aproape cuvantul pierdut”, dar pe care, mai mult sau mai
putin, nu-l cunosteau.
ZIZA (alcatuit din 4 litere Zain, Yod, Zain, Aleph sau Zain, Yod, Zain, He) inseamna stralucire,
lumina stralucitoare, radiana. Dictionarul ebraic-francez de Sander si Trenel (1858) mentioneaza
doua semnificatii pentru acest cuvant: 1. Stralucire, 2. Ceea ce se misca.
Toate aceste situatii descriu pozitia Maestrului Secret, caruia i se ingaduie sa se apropie de sfanta
sfintelor si de lumina ce se raspandeste din ea. Citit invers, cuvantul AZIZ inseamna in ebraica
puternic, si in araba sacru sau de mare pret.
Intr-adevar, cuvantul, o data redus la radacina sa, dublul Zain, traduce idea de miscare, dar in
acelasi timp lumina este miscare prin undele ei si stralucirea razelor. In acest fel ne apropie de
Invatatura lui Hermes, zeul miscarii, care conduce calatorul la bun sfarsit sau nu-l lasa sa se
rataceasca (asta depinde de calator).
Zain, dublat pentru a forma radacina din doua litere a ZIZA, este a saptea litera a alfabetului
ebraic si are sensul de sulita, arma, membru viril (imaginat de sulita). Grafismul acestei litere
evoca sarpele in pozitie verticala si este asociat cu vechea hieroglifa care reprezenta fecundatia.
Z poate sa corespunda fulgerului care intruneste puterea, orbirea si rapiditatea, idee care se
impune oricarui maestro secret, amintindu-I de primirea influentei spirituale transmise lui in ziua
initierii. Z se scrie printr-o miscare a condeiului in zigzag, miscare ce sugereaza plecarea urmata
de reaintoarcere, revenirea in punctul de plecare.
Zain, a saptea litera a alfabetului ebraic, are valoarea cifrei 7 conform cu cea mai raspandita
geometrie, si astfel, ZIZA are valoarea cifrei 25 daca ultima litera este A (aleph) si are valoarea
29 daca ultima litera este H (he). 25, cifra lui ZIZA, este aceea a patratului magic al lui Marte,
unul dintre cele sapte patrate magice ale ermetistilor. Careul magic este o dispunere de numere
prime diferite, astfel ca adunarea lor pe o linie vertical, orizontala sau diagonal este mereu egala,
respective 65 si totalul tuturor numerelor este 325.
Se mai poate considera ca Z e alcatuita din doi de 7 alaturati, unul cu capul in sus, celalalt cu
capul in jos, amintind ca “cee ace este deasupra e la fel cu cee ace este dedesubt” potrivit
celebrei formule hermetice din Tabla de Smarald.
Numărul şapte era venerat în antichitate ca unul al perfecţiunii, al încheierii şi al reînnoirii
ciclice; şapte sînt zilele săptămînii, şapte sînt treptele desăvîrşirii, şapte sînt treptele cereşti, şapte
braţe are candelabrul biblic, şapte este numărul artelor liberale (gramatica, retorica, logica,
aritmetica, geometria, muzica, astronomia), şapte sînt cerurile unde stau cetele îngereşti, cîte
şapte stele compun Carul Mare şi Carul Mic, şapte este cifra Pleiadelor, şapte ani a durat
construcţia templului lui Solomon, şapte preoţi cu şapte trîmbiţe, în a şaptea zi au dat ocol de
şapte ori cetăţii Ierihonului, şapte sînt stelele care stau în dreapta Domnului, şapte scrisori sînt
trimise celor şapte biserici vestind împlinirea vrerii lui Dumnezeu, şapte făclii de foc vestesc
apocalipsa. Şapte simbolizează desăvîrşirea întrucît „fiinţa şi dezvoltarea omului, afirmă Eugen
Bindel în Mistica numerelor, sînt strîns legate de numărul şapte, atît din punct de vedere gen eral
cît şi din punct de vedere particular. Nimic nu face să se înţeleagă mai bine fiinţa umană decît
operaţia de împărţire a lui şapte în două triade în mijlocul cărora se află un al patrulea membru.
Căci şi în om există un element spiritual care formează centrul; acest element spiritual este
format din esenţa sinelui, avînd de fiecare parte o triadă.”

Ortografierea ZIZA este regasita si in trei paragrafe din biblie, fiind vorba de un nume propriu
care se refera la:
• Un fiu al Shipei (Cartea I Cronici I 4-37)
• Un fiu al lui Roboam, rege in Juda, fiul lui Solomon si al lui Maaca (Cronici II-1 1-20)
• Al doilea fiu al lui Shimei, un levit recenzat de David.
ZIZON nu există în ebraică, dar poate fi o talmacire a talmudicului, pe care Buxtorf (in lexiconul
talmudic) o definește ca un fascicul, o grindă mică.

In acceptiunea traditionala cuvantul ZIZA este definit prin balustrada, separand Sfanta de Sfanta
Sfintelor.
Potrivit definitiei date in dictionarul lui Furetiere, balustrade este un termen folosit in arhitectura
ce desemneaza un rand de stalpi inalti cat sa sustina mana, instalati la marginea teraselor pentru a
delimita sau a asigura protective. Termenul ar putea proven din italianul balaustrum, care
desemneaza caliciul florii de rodie. Quillet a definit balustrada ca un sir de balustri ce sustin o
suprafata de sprijin, intelegand prin balustru o coloneta, un stalp scurt ingrosat la capatul de sus.
Paul Naudon considera tabloul gradului ca fiind reprezentat de sanctuarul sau altarul templului
strajuit de o balustrada. In interiorul sanctuarului, in apropierea balustrade, se afla un mormant
destinat ramasitelor pamantesti ale lui Hiram. In realitate balustrada fixate la capete de zidul
templului, ramane deschisa la mijloc, unde numai un val desparte Sfanta Sfintelor de Hekhal,
formularea biblica fiind “perdeaua… v ava desparti astfel de sfanta sfintelor” (Iesirea 26, 31-35).
La moartea lui Isus, valul s-a rupt in doua de sus pana jos (Marcu 15, 38). Miracolul este o
ilustrare simbolica a faptului ca opera mantuitoare a lui Mesia are ca misiune redeschiderea
pentru toti a casei Celui Vesnic, eliberarea lui Israel de ritualismul vechiului legamant,
reprezentat de obiectele pastrate in tabernacul.
Exista multe similitudini cu altarul bisericii.
Altarul este partea cea mai importantă a bisericii ortodoxe, pentru că în interiorul său se găseşte
aşezată, în mijloc, Sfânta Masă sau Sfântul Prestol unde se săvârşeşte jertfa cea fără de sânge,
apoi Darurile Sfintei Împărtăşanii se dau preoţilor şi credincioşilor spre cuminecare. Altarul
bisericilor ortodoxe este despărţit de restul bisericii de un perete care este confecţionat fie din
zid, fie din lemn, care este sculptat sub diferite forme. Acest perete care este specific bisericilor
ortodoxe se numeşte catapeteasmă, iconostas sau tâmplă.
Prin termenul de catapeteasmă, s-a desemnat în Vechiul Testament perdeaua de la Cortul
Mărturiei, care delimita „locul sfânt” de „locul prea sfânt” în interiorul Cortului, apoi in Templul
din Ierusalim, se numea „perdeaua care despărţea altarul Templului (Sfânta Sfintelor) de restul
interiorului.”
„În bisericile creştine vechi această perdea închidea intrarea în altar prin grilajul scund care
despărţea altarul de naos. Asemenea perdele sunt menţionate chiar din primele veacuri ale
istoriei creştine şi ele reprezintă, probabil cea mai veche formă a separării altarului de naos. Prin
secolul al patrulea perdeaua începe să fie înlocuită prin panouri de icoane, iar denumirea de
catapeteasmă sau iconostas a trecut şi asupra acestora.”Pe lângă această perdea care despărţea
naosul de altar, mai exista în unele biserici un grilaj care împrejmuia locul în care se aducea
Sfânta Jertfă. În alte cazuri erau nişte ziduri de dimensiuni mai reduse, în alte cazuri era un gard
ca din gratii, zăbrele, iarăşi de înălţimi mai mici, sau un şir de coloane mici care se legau între ele
printr-o grindă orizontală de lemn, numită arhitravă. Toate acestea care împrejmuiau altarul erau
confecţionate fie din zid, metal, lemn, marmură sau piatră.
„Eusebiu de Cezareea ne spune că pe timpul lui altarul era despărţit de naos prin zăbrele de lemn.
Grecii numeau aceste zăbrele cinclides= îngrădituri, iar latinii numeau aceste îngrădituri
cancelli=balustrade.” Acelaşi istoric vorbind despre biserica construită în Tir, la începutul
secolului al-IV-lea, episcopul a separat altarul de restul bisericii printr-o „măreaţă îngrăditură de
lemn sculptat”, pentru ca poporul să nu se poată apropia de cele sfinte. Referindu-se la biserica
Sfântului Mormânt, construită de marele împărat Constantin cel Mare, Eusebiu de Cezareea,
spune că „semicercul absidei era mărginit de atâtea coloane, câţi apostoli sunt.”
Prezenţa catapetesmei în Biserica Ortodoxă nu denaturează misterul liturgic şi euharistic, ci din
contră, caracterul mistic al Sfintei Euharistii este păstrat.
Cunoaşterea a ceea ce se întâmplă „dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, unde sfinţii
îngerii doresc să privească şi să audă glasul Evangheliei…şi să vadă cu ochii lor chipul Sfintei
Jertfe…” nu trebuie să fie la vederea credincioşilor, pentru că ar duce cu siguranţă la o
banalizare, la un lucru obişnuit, căci ceea ce se petrece acolo poate fi expus destul de clar prin
diferitele metode catehetice sau de instruire, care există în sânul Bisericii. Evenimentul liturgic
care se petrece în timpul Sfintei Jertfe nu pune semne de întrebare sau anumite nedumeriri cu
privire la modul cum are loc transformarea darurilor de pâine şi vin în Sfânta Jertfă, ci creştinul
este convins de faptul că în Sfântul Potir se află Hristos Care se dă tuturor pentru toate. În altar
nu poate intra oricine, căci este locul cel mai sfânt, care „închipuie cele mai presus de ceruri,
unde se află scaunul lui Dumnezeu, pe care îl simbolizează Sfânta Masă”, şi unde numai
persoanele sfinţite pot intra, iar de acolo vocea preotului parcă vine din altă lume, aducând
sfinţenia.
„Iconostasul deschide în el o fereastră, prin ale cărei geamuri putem vedea, cel puţin ceea ce se
vede dincolo de ele; îi vedem pe martorii vii ai lui Dumnezeu. ... dacă se înlătură geamurile, care
atenuează lumina spirituală, făcându-o accesibilă celor ce sunt în stare să o vadă nemijlocit, într-
un spaţiu transparent şi anaerob, aceasta n-ar face să respirăm aerul pur, eteric, să trăim în lumina
slavei lui Dumnezeu.”
Sfântul Grigorie Teologul spune că iconostasul este limita dintre două lumi, lumea din afara
timpului şi lumea din timp. Prin aceasta nu se încearcă o separare a clerului de poporul creştin,
care să oprească pe credincioşi de la taina euharistică, ci prin iconostas se caută să se realizeze ca
o întâlnire între temporal şi etern.
Astfel, catapeteasma, la fel ca si balustrada levitilor, este un hotar între lumea văzută şi cea
nevăzută, este piatra de hotar între cele veşnice şi cele vremelnice, intre sacru si profan, este
limita la care ne plasam si unde asteptam cunoasterea in cel mai sublim mod al sau.

Bibliografie: