Sunteți pe pagina 1din 4

Ziza

semnificatie

ZIZON este cuvantul de trecere la grad, parola Maestrului Secret, a carei initiala figureaza pe
floarea cheii de fildes. Se zice, de asemenea, in anumite ritualuri, ZIZA, cu o traducere de
balustrada. “Manualul diferitelor rituri masonice practicate in Franta” de Vuillaume (1830)
traduce pentru ZIZA, ebraicul ZIZA, ca “stralucire”, iar “Tuileur” de Vuillaume (1813 –
reeditat 1821) traduce “”lumineaza” si condamna traducerea de balustrada.
In “Lexicon of Occult Terminology” de Kerr Cuhulain din 2010 ZIZA are mai multe variante:
ZIZON, ZIRZA, ZODEEZODAH, ZODAZODEE toate avand ca traducere din ebraica
“splendid”. 1. Un nume folosit la gradul Maestrului Secret, 2. Un inger invocat pentru a putea
afla secrete.
Se stie ca ebraica masonica este destul de speciala si este alcatuita de persoane care se refera
la aceasta limba pentru “a aduce mai aproape cuvantul pierdut”, dar pe care, mai mult sau mai
putin, nu-l cunosteau.
ZIZA (alcatuit din 4 litere Zain, Yod, Zain, Aleph sau Zain, Yod, Zain, He) inseamna
stralucire, lumina stralucitoare, radiana. Dictionarul ebraic-francez de Sander si Trenel (1858)
mentioneaza doua semnificatii pentru acest cuvant: 1. Stralucire, 2. Ceea ce se misca.
Toate aceste situatii descriu pozitia Maestrului Secret, caruia i se ingaduie sa se apropie de
sfanta sfintelor si de lumina ce se raspandeste din ea. Citit invers, cuvantul AZIZ inseamna in
ebraica puternic, si in araba sacru sau de mare pret.
Intr-adevar, cuvantul, o data redus la radacina sa, dublul Zain, traduce idea de miscare, dar in
acelasi timp lumina este miscare prin undele ei si stralucirea razelor. In acest fel ne apropie de
Invatatura lui Hermes, zeul miscarii, care conduce calatorul la bun sfarsit sau nu-l lasa sa se
rataceasca (asta depinde de calator).
Zain, dublat pentru a forma radacina din doua litere a ZIZA, este a saptea litera a alfabetului
ebraic si are sensul de sulita, arma, membru viril (imaginat de sulita). Grafismul acestei litere
evoca sarpele in pozitie verticala si este asociat cu vechea hieroglifa care reprezenta
fecundatia.
Z poate sa corespunda fulgerului care intruneste puterea, orbirea si rapiditatea, idee care se
impune oricarui maestro secret, amintindu-I de primirea influentei spirituale transmise lui in
ziua initierii. Z se scrie printr-o miscare a condeiului in zigzag, miscare ce sugereaza plecarea
urmata de reaintoarcere, revenirea in punctul de plecare.
Zain, a saptea litera a alfabetului ebraic, are valoarea cifrei 7 conform cu cea mai raspandita
geometrie, si astfel, ZIZA are valoarea cifrei 25 daca ultima litera este A (aleph) si are
valoarea 29 daca ultima litera este H (he). 25, cifra lui ZIZA, este aceea a patratului magic al
lui Marte, unul dintre cele sapte patrate magice ale ermetistilor. Careul magic este o dispunere
de numere prime diferite, astfel ca adunarea lor pe o linie vertical, orizontala sau diagonal este
mereu egala, respective 65 si totalul tuturor numerelor este 325.
Se mai poate considera ca Z e alcatuita din doi de 7 alaturati, unul cu capul in sus, celalalt cu
capul in jos, amintind ca “cee ace este deasupra e la fel cu cee ace este dedesubt” potrivit
celebrei formule hermetice din Tabla de Smarald.
Numărul şapte era venerat în antichitate ca unul al perfecţiunii, al încheierii şi al reînnoirii
ciclice; şapte sînt zilele săptămînii, şapte sînt treptele desăvîrşirii, şapte sînt treptele cereşti,
şapte braţe are candelabrul biblic, şapte este numărul artelor liberale (gramatica, retorica,
logica, aritmetica, geometria, muzica, astronomia), şapte sînt cerurile unde stau cetele
îngereşti, cîte şapte stele compun Carul Mare şi Carul Mic, şapte este cifra Pleiadelor, şapte
ani a durat construcţia templului lui Solomon, şapte preoţi cu şapte trîmbiţe, în a şaptea zi au
dat ocol de şapte ori cetăţii Ierihonului, şapte sînt stelele care stau în dreapta Domnului, şapte
scrisori sînt trimise celor şapte biserici vestind împlinirea vrerii lui Dumnezeu, şapte făclii de
foc vestesc apocalipsa. Şapte simbolizează desăvîrşirea întrucît „fiinţa şi dezvoltarea omului,
afirmă Eugen Bindel în Mistica numerelor, sînt strîns legate de numărul şapte, atît din punct
de vedere gen eral cît şi din punct de vedere particular. Nimic nu face să se înţeleagă mai bine
fiinţa umană decît operaţia de împărţire a lui şapte în două triade în mijlocul cărora se află un
al patrulea membru. Căci şi în om există un element spiritual care formează centrul; acest
element spiritual este format din esenţa sinelui, avînd de fiecare parte o triadă.”

Ortografierea ZIZA este regasita si in trei paragrafe din biblie, fiind vorba de un nume propriu
care se refera la:
• Un fiu al Shipei (Cartea I Cronici I 4-37)
• Un fiu al lui Roboam, rege in Juda, fiul lui Solomon si al lui Maaca (Cronici II-1 1-20)
• Al doilea fiu al lui Shimei, un levit recenzat de David.
ZIZON nu există în ebraică, dar poate fi o talmacire a talmudicului, pe care Buxtorf (in
lexiconul talmudic) o definește ca un fascicul, o grindă mică.

In acceptiunea traditionala cuvantul ZIZA este definit prin balustrada, separand Sfanta de
Sfanta Sfintelor.
Potrivit definitiei date in dictionarul lui Furetiere, balustrade este un termen folosit in
arhitectura ce desemneaza un rand de stalpi inalti cat sa sustina mana, instalati la marginea
teraselor pentru a delimita sau a asigura protective. Termenul ar putea proven din italianul
balaustrum, care desemneaza caliciul florii de rodie. Quillet a definit balustrada ca un sir de
balustri ce sustin o suprafata de sprijin, intelegand prin balustru o coloneta, un stalp scurt
ingrosat la capatul de sus.
Paul Naudon considera tabloul gradului ca fiind reprezentat de sanctuarul sau altarul
templului strajuit de o balustrada. In interiorul sanctuarului, in apropierea balustrade, se afla
un mormant destinat ramasitelor pamantesti ale lui Hiram. In realitate balustrada fixate la
capete de zidul templului, ramane deschisa la mijloc, unde numai un val desparte Sfanta
Sfintelor de Hekhal, formularea biblica fiind “perdeaua… v ava desparti astfel de sfanta
sfintelor” (Iesirea 26, 31-35). La moartea lui Isus, valul s-a rupt in doua de sus pana jos
(Marcu 15, 38). Miracolul este o ilustrare simbolica a faptului ca opera mantuitoare a lui
Mesia are ca misiune redeschiderea pentru toti a casei Celui Vesnic, eliberarea lui Israel de
ritualismul vechiului legamant, reprezentat de obiectele pastrate in tabernacul.
Exista multe similitudini cu altarul bisericii.
Altarul este partea cea mai importantă a bisericii ortodoxe, pentru că în interiorul său se
găseşte aşezată, în mijloc, Sfânta Masă sau Sfântul Prestol unde se săvârşeşte jertfa cea fără
de sânge, apoi Darurile Sfintei Împărtăşanii se dau preoţilor şi credincioşilor spre cuminecare.
Altarul bisericilor ortodoxe este despărţit de restul bisericii de un perete care este confecţionat
fie din zid, fie din lemn, care este sculptat sub diferite forme. Acest perete care este specific
bisericilor ortodoxe se numeşte catapeteasmă, iconostas sau tâmplă.
Prin termenul de catapeteasmă, s-a desemnat în Vechiul Testament perdeaua de la Cortul
Mărturiei, care delimita „locul sfânt” de „locul prea sfânt” în interiorul Cortului, apoi in
Templul din Ierusalim, se numea „perdeaua care despărţea altarul Templului (Sfânta
Sfintelor) de restul interiorului.”
„În bisericile creştine vechi această perdea închidea intrarea în altar prin grilajul scund care
despărţea altarul de naos. Asemenea perdele sunt menţionate chiar din primele veacuri ale
istoriei creştine şi ele reprezintă, probabil cea mai veche formă a separării altarului de naos.
Prin secolul al patrulea perdeaua începe să fie înlocuită prin panouri de icoane, iar denumirea
de catapeteasmă sau iconostas a trecut şi asupra acestora.”Pe lângă această perdea care
despărţea naosul de altar, mai exista în unele biserici un grilaj care împrejmuia locul în care se
aducea Sfânta Jertfă. În alte cazuri erau nişte ziduri de dimensiuni mai reduse, în alte cazuri
era un gard ca din gratii, zăbrele, iarăşi de înălţimi mai mici, sau un şir de coloane mici care
se legau între ele printr-o grindă orizontală de lemn, numită arhitravă. Toate acestea care
împrejmuiau altarul erau confecţionate fie din zid, metal, lemn, marmură sau piatră.
„Eusebiu de Cezareea ne spune că pe timpul lui altarul era despărţit de naos prin zăbrele de
lemn. Grecii numeau aceste zăbrele cinclides= îngrădituri, iar latinii numeau aceste
îngrădituri cancelli=balustrade.” Acelaşi istoric vorbind despre biserica construită în Tir, la
începutul secolului al-IV-lea, episcopul a separat altarul de restul bisericii printr-o „măreaţă
îngrăditură de lemn sculptat”, pentru ca poporul să nu se poată apropia de cele sfinte.
Referindu-se la biserica Sfântului Mormânt, construită de marele împărat Constantin cel
Mare, Eusebiu de Cezareea, spune că „semicercul absidei era mărginit de atâtea coloane, câţi
apostoli sunt.”
Prezenţa catapetesmei în Biserica Ortodoxă nu denaturează misterul liturgic şi euharistic, ci
din contră, caracterul mistic al Sfintei Euharistii este păstrat.
Cunoaşterea a ceea ce se întâmplă „dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, unde sfinţii
îngerii doresc să privească şi să audă glasul Evangheliei…şi să vadă cu ochii lor chipul Sfintei
Jertfe…” nu trebuie să fie la vederea credincioşilor, pentru că ar duce cu siguranţă la o
banalizare, la un lucru obişnuit, căci ceea ce se petrece acolo poate fi expus destul de clar prin
diferitele metode catehetice sau de instruire, care există în sânul Bisericii. Evenimentul
liturgic care se petrece în timpul Sfintei Jertfe nu pune semne de întrebare sau anumite
nedumeriri cu privire la modul cum are loc transformarea darurilor de pâine şi vin în Sfânta
Jertfă, ci creştinul este convins de faptul că în Sfântul Potir se află Hristos Care se dă tuturor
pentru toate. În altar nu poate intra oricine, căci este locul cel mai sfânt, care „închipuie cele
mai presus de ceruri, unde se află scaunul lui Dumnezeu, pe care îl simbolizează Sfânta
Masă”, şi unde numai persoanele sfinţite pot intra, iar de acolo vocea preotului parcă vine din
altă lume, aducând sfinţenia.
„Iconostasul deschide în el o fereastră, prin ale cărei geamuri putem vedea, cel puţin ceea ce
se vede dincolo de ele; îi vedem pe martorii vii ai lui Dumnezeu. ... dacă se înlătură
geamurile, care atenuează lumina spirituală, făcându-o accesibilă celor ce sunt în stare să o
vadă nemijlocit, într-un spaţiu transparent şi anaerob, aceasta n-ar face să respirăm aerul pur,
eteric, să trăim în lumina slavei lui Dumnezeu.”
Sfântul Grigorie Teologul spune că iconostasul este limita dintre două lumi, lumea din afara
timpului şi lumea din timp. Prin aceasta nu se încearcă o separare a clerului de poporul
creştin, care să oprească pe credincioşi de la taina euharistică, ci prin iconostas se caută să se
realizeze ca o întâlnire între temporal şi etern.
Astfel, catapeteasma, la fel ca si balustrada levitilor, este un hotar între lumea văzută şi cea
nevăzută, este piatra de hotar între cele veşnice şi cele vremelnice, intre sacru si profan, este
limita la care ne plasam si unde asteptam cunoasterea in cel mai sublim mod al sau.

Bibliografie: