Academia de Studii Economice București

Facultatea de Marketing

Amplasarea depozitelor și
aranjarea mărfurilor

Anton Diana
Balaban Aida
Grupa 1721

2018
Cuprins:

1) Amplasarea depozitelor
a) Variante și metode de amplasare
b) Metode de amplasare a unui singur depozit
c) Metode de amplasare a mai multor depozite

2) Aranjarea mărfurilor în depozit

1.Amplasarea depozitelor

Depozitul, prin definiția sa clasică reprezintă un loc special amenajat unde sunt
depozitate mărfurile uneia sau mai multor întreprinderi respectiv: materiale de construcție,
alimente, electrocasnice etc. Astfel, amplasarea depozitelor reprezintă o acțiune cheie din
activitatea unei întreprinderi, întrucât există un impact direct ce se răsfrânge asupra
sistemului logistic, asupra satisfacției clienților și livrării mărfii la timp, dar și asupra
costurilor totale. Modelul de localizare a depozitelor se referă la rețeaua logistică care constă
din furnizori, depozite și companii de producție – destinatari (Jacyna-Gołdaa și Izdebski,
2017). Datorită acestui impact, specialiștii în domeniul logisticii au delimitat câteva variante
de amplasare a depozitelor, precum și metode de gestionare a unuia sau a mai multor
depozite, cu scopul de a eficientiza sistemul logistic și de a aduce în primul rând satisfacția
clienților și pe de-o altă parte profitul întreprinderii prin minimizarea costurilor

2
 1.a) Variante și metode de amplasare

„Numărul și amplasarea depozitelor sunt determinate de coordonatele spațiale ale

clienților și unităților de producție, precum și de particularitățile produselor”(Bălan, 2006, p.
228).
De altfel, atunci când se va avea în vedere amplasarea unui nou depozit într-o anumită
arie, se va cerceta dacă generează mai multe efecte favorabile în raport cu costurile totale.
Există mai multe variante de amplasare care vin în sprijinul firmelor în scopul maximizării
profitului și vânzărilor și minimizării costurilor:

 Amplasarea în funcție de piață– presupune situarea depozitului în apropierea

clienților țintă. Această strategie este justificată atunci când firma dorește să le ofere
clienților un sprijin logistic rapid printr-un cost total mic. Un depozit localizat în
vecinătatea segmentului țintă „îndeplinește funcția de creare a unei structuri
sortimentale” (Bălan, 2006, p. 228). Produsele sunt primite de la mai mulți furnizori,
astfel încât clienții se pot bucura de varietatea sortimentală a acestora. Această
amplasare este foarte des întâlnită în special în cazul produselor alimentare și
bunurilor de consum curent.

Tehnica prezintă numeroase avantaje de la costuri de transport mici, varietate

sortimentală și viteza livrărilor produselor dorite până la posibilitatea oferită clienților de a se
aproviziona conform propriilor necesități.

 Amplasarea în funcție de producție – Depozitul este localizat în apropierea unităților

de fabricație ale firmei producătoare. De asemenea, această strategie îndeplinește
anumite funcții ce conduc la îmbinarea produselor și la o mai bună stabilizare a
livrărilor. Firmele apelează la această amplasare în situația în care fiecare unitate de
fabricație este specializată în producția unui anumit tip de produs, iar clienții solicită
un sortiment complet.

Acest tip de amplasament are câteva avantaje precum: oportunitatea oferită clienților
de a avea un sortiment de produse variate, fabricate în diferite unități, reducerea costurilor
de transport prin consolidarea livrărilor către clienți, cât și posibilitatea clienților de a
comanda o cantitate mică dintr-un anumit produs.

 Amplasarea intermediară – această tehnică de amplasare pune accentul pe situarea

depozitului între client și unitățile de fabricație. Funcțiile îndeplinite sunt crearea și
stabilizarea sortimentului de produse (Bălan, 2006, p.229).
3
 Dat fiind dezvoltarea infrastructurii și a serviciilor de transport, cât și a inovațiilor din
domeniul tehnologiei, depozitele locale din apropierea clienților țintă nu mai reprezintă o
necesitate, firmele găsind și alte metode de a livra marfa la timp și în siguranță clienților
și de a le oferi varientate sortimentală chiar și atunci când nu se află în proximitatea
segmentului țintă.

Au fost dezvoltate diverse metode de amplasare eficientă a depozitelor în funcție de

anumite criterii, astfel încât satisfacția resimțită de client să rămână aceeași chiar și atunci
când nu există neapărat un depozit local:

 Numărul depozitelor: problema de amplasare a depozitelor poate viza construirea unui

depozit unic sau a unei rețele de depozite. În cazul primei situații, problema este
simplificată întrucât nu intervine distribuirea cererii în mod egal între rețeaua de
depozite, cât și stabilizarea stocurilor și a costurilor.
 Caracterul discret al alegerii: există două categorii de metode discrete și continue.
Cele discrete permit selectarea amplasamentului dintr-o listă de alegeri posibile, iar
cele continue oferă posibilitatea de a oferi cele mai bune amplasări într-un spațiu
continuu.
 Gradul de agregare al datelor: Bălan (2006, p.30) afirmă că „metodele care utilizează
date cu grad mare de agregare limitează amplasamentul la o arie geografică largă, spre
exemplu o localitate. În schimb, metodele bazate pe un grad mic de agregare permit
diferențierea între două amplasamente foarte apropiate, de pildă separate doar de o
stradă”.
 Orizontul de timp: să presupunem că pentru a putea amplasa depozitul ne raportăm la
date caracteristice pentru o singură perioadă de timp, bine definită (un an) atunci vom
avea o metodă statică, iar în situația în care amplasarea depozitului necesită o căutare
a datelor pe mai mulți ani se poate stabili cu ajutorul metodelor dinamici (Bălan,
2006).

1.b) Metode de amplasare a unui singur depozit

În ultimii ani, imaginea funcției depozitului s-a modificat considerabil, iar

organizațiile funcționează acum din depozite unice afirmă McKibbin (1976). Aceste evoluții
oferă oportunități pentru eficiența operațională la niveluri de economie până acum
inaccesibile.Pentru amplasarea unui depozit unic se pot utiliza metode exacte, grafice sau de
aproximare. Însă, cea mai des întâlnită metodă de stabilire a amplasamentului este metoda
centrului de gravitație (metoda grilei). Această metodă are un caracter static și continuu, cu
4
ajutorul acesteia asigurându-se satisfacerea clienților la cel mai mic cost total. Depozitul va fi
astfel amplasat, încât să constituie un centru de gravitație, iar valoarea transportului să fie
minimă. În cadrul unui anumit teritoriu, depozitul va putea fi amplasat în centrul de gravitație
calculat în funcție de: cantitate, distanță, cantitate și distanță sau în funcție de timp, cantitate
și distanță.
Prima opțiune, cea de amplasare a depozitului bazată pe centrul de gravitație în
funcție de cantitate asigură echilibru între destinații, pe o anumită perioadă de timp în funcție
de cantitate.
Spre deosebire de metoda precedentă, amplasarea în funcție de distanță reprezintă
punctul care minimizează distanța combinată spre toate destinațiile luând în calcul costul
total.
Amplasarea în funcție de cantitate și distanță este superioară față de cele doua
variante prezentate anterior, deoarece ia în considerare și frecvența livrărilor la fiecare
destinație (adică cantitatea), dar și influența distanței asupra livrărilor.
În ultima situație, cea a amplasamentului depozitului în funcție de timp, cantitate și
distanță ține cont în acest caz de distanța și timpul de livrare de la depozit la oricare din
punctele de livrare. Această metodă conduce la cel mai bun amplasament al unui singur
depozit având capacitatea de a garanta o soluție optimă. (Bălan,2006)
Decizia finală privind amplasarea depozitului ține cont și de o serie de ipoteze care
pot simplifica condițiile reale și anume: concentrarea cererii într-un punct, limitarea la
costurile variabile, relația directă dintre transport și distanța și caracterul statistic.

1.c) Metode de amplasare a mai multor depozite

În cazul în care firma organizează mai multe depozite se impune determinarea

numărului acestora, astfel încât să facă parte dintr-o rețea. Ulterior, se stabilește locul de
amplasare al acestora, modul de repartizare a clienților, furnizorilor, produsele ce trebuiesc

5
stocate etc. Amplasamentul se poate stabili cu ajutorul metodelor exacte sau cu ajutorul
metodelor de simulare. Metodele exacte includ: Metoda centrului de gravitatie multiplu și
Metoda de programare liniara. Metoda centrului de gravitație multiplu conduce la o
amplasare a depozitelor cu costuri minime de transport. Metodele de programare liniară
conduce la determinarea soluției optime plecând de la mai multe variante posibile. Ca și
variante a metodelor de programare liniară se utilizează pentru localizarea depozitelor:

1. Optimizarea rețelei- care consideră canalul de distribuție ca o rețea alcătuită din

noduri; în aceste noduri aflându-se depozitele și arcele, reprezentând căile de transport
2. Programarea cu numere întregi mixtă- metodă mai complexă care are un grad de
aplicabilitate practic mai mare și constă în determinarea numărului, mărimii și
amplasării depozitelor în condițiile minimizării costurilor totale. (Bălan, 2006, p.234)

Înafara metodelor exate pentru stabilirea amplasamentului mai multor depozite se mai
pot utiliza metodele de simulare. O astfel de metodă reprezintă o construcție matematică a
unui sistem logistic cu ajutorul unor ecuații matematice și logice manipulate cu ajutorul
calculatorului. Metodele de simulare sunt clasificate în două tipuri distincte:

a) Simulări fundamentate matematic- bazate pe teoria probabilităților și statistica

matematică prin care se obține o estimare a erorilor față de realitate
b) Simulările euristice bazate pe studii matematice riguroase

Funcție de avantajele pe care le prezintă pentru problemele firmei și funcție de

costurile pe care și le propun managerii pot alege una din variantele amintite de amplasare a
mai multor depozite.

2.Aranjarea mărfurilor în depozit

Satisfacerea nevoilor de consum ale populaţiei în societatea contemporană constă în

existenţa unei game variate de produse. Orice produs care prin caracteristicile sale
favorizează nevoile altor persoane în afară de cele ale producătorului şi realizează procesul de
vânzare-cumpărare prin intermediul pieţei poartă denumirea de marfă (Veştemean şi
Veştemean, 2002, p.5).
Depozitarea presupune prezenţa unor spaţii construite în mod special pentru
recepţionarea produselor. Domeniul logisticii integrează aceast proces în interiorul fiecărei
întreprinderi, favorizând viteza de desfăşurare a activităţilor, implicit fluxul materialelor şi
mărfurilor de la depozit la destinaţie (Căprărescu, 2005, p.24).

6
 Aranjarea mărfurilor în depozit reprezintă o decizie fundamentală după care ne
orientăm în momentul depozitării unui produs.
Bălan (2006, p.236) afirmă că mecanismul de aranjare urmăreşte în principal:
 Reducerea costurilor de manipulare;
 Solicitarea integrală a spaţiilor de păstrare;
 Parcurgerea şi finalizarea anumitor aspecte legate de compatibilitatea produselor
existente, ridicarea produselor pentru asamblarea comenzilor pe care furnizorii le
solicită, siguranţa şi evitarea situaţiilor nefavorabile, precum sunt incendiile.

Preluarea produselor din spaţiile de depozitare reprezintă o ramură de o importanţă

deosebită a logisticii datorită costurilor de manipulare pe care le generează.
În ceea ce priveşte acest aspect se poate observa existenţa a trei moduri de preluare a
mărfurilor pentru alcătuirea comenzilor pe care clienţii le efectuează în mod constant (Bălan,
2006, p.237):

1. Selecţia individuală. Selecţia individuală constă în preluarea produselor pe rând

unul câte unul. În acest proces este preluat un singur produs care ulterior este
transportat pe platforma de expediere spre clienţi. Această selecţie se repetă
similar pentru fiecare produs în parte.
2. Ruta de preluare. Procesul presupune ca persoana responsabilă de manipularea
produselor să străbată un anumit traseu în depozitul respectiv, care poartă
denumirea de rută. Această modalitate oferă posibilitatea individului de a ridica
mai multe produse înainte de a se îndrepta spre platforma de expediere. În funcţie
de proprietăţile şi de capacitatea echipamentului de manipulare utilizat se poate
stabili un număr aparte de produse pe care personalul responsabil îl poate prelua
în final.
3. Aria repartizată pe lucrător. Modalitatea menţionată anterior indică fiecărui
membru al personalului depozitului responsabilitatea pe care o are pentru o
anumită zonă din depozit. În momentul în care aceştia asamblează comenzile se
aplică una dintre modalităţile de preluare a mărfurilor amintite mai sus, respectiv
selecţia individuală sau ruta de preluare. Pentru fiecare membru din depozit se
alocă o anumită zonă, numită arie pe care este necesar sa o parcurgă.

Aranjarea mărfurilor în depozit cuprinde un număr de reguli intuitive. Aceste reguli

sunt caracterizate prin următoarele proprietăţi (Bălan, 2006, p.237):

7
 Complementaritatea reprezintă un aspect fundamental atunci când ne referim la
modalitatea de preluare a mărfurilor numită ruta de preluare. Această regulă
presupune amplasarea în apropiere a tuturor produselor care sunt folosite
împreună în consum şi sunt solicitate de cumpărători în cadrul aceleaşi comenzi
efectuate.
 Compatibilitatea urmăreşte aranjarea produselor în spaţiile de păstrare în funcţie
de proprietăţile lor merceologice. Prin această regulă aplicată se încurajează
studierea propietăţilor fizice şi chimice ale mărfurilor in vederea stabilirii calităţii
lor şi a condiţiilor de păstrare. Calitatea mărfurilor exprimă nivelul în care sunt
îndeplinite necesităţile individului, respectiv ale societăţii în care trăim
(Veştemean şi Veştemean, 2002, p. 30). Produsele care îndeplinesc această regulă
de compatibilitate sunt reprezentate de cele care pot fi amplasate în apropiere fără
a exista riscuri în acest proces.
 Popularitatea. Cand este folosită această regulă se pot observa anumite diferenţe
pe care produsele le generează între ele legate de viteza de circulaţie. Aşadar, în
momentul în care un produs care presupune o circulaţie rapidă este preluat din
stoc în cantităţi mai mici decât cele în care este furnizat, este de preferat
poziţionarea lui aproape de punctele de expediere spre clienţi. Prin urmare distanţa
pe care o vor parcurge astfel de mărfuri va fi cea mai scurtă.
 Mărimea. În ceea ce priveşte această regulă, produsele de dimensiuni mici se
amplasează cât mai aproape de zonele de expediere, astfel că se asigură o cantitate
mare de produse în apropierea punctelor de livrare. Regula criteriului mărimii
manifestă cele mai mici costuri de manipulare atunci când vine vorba de produse
de dimensiuni mici cu circulaţie rapidă.

8
 Complementaritatea şi compatibilitatea reprezintă criteriile de aranjare a produselor în
depozit care sunt folosite în prima etapă a acestui proces, urmate imediat de frecvenţa
solicitării produselor şi a mărimii lor. În cele din urmă, se vor aplica în acelaşi timp (Burda,
2011, p.47).
Totodată, după aplicarea regulilor de complementaritate şi compatibilitate, se
urmăreşte utilizarea criteriilor de popularitate şi mărime.
Cu toate acestea, popularitatea şi marimea prezintă aspecte care nu îndeplinesc
rezultate favorabile prin considerarea unilaterală, ci doar prin cea care se produce în acelaşi
timp.
Aceste criterii alcătuiesc împreună un indice al volumului comenzii, care se
calculează “ca raport între volumul mediu necesar pentru stocarea produsului (exprimat în
metri cubi) şi numărul mediu de comenzi zilnice care solicită produsul respectiv” (Bălan,
2006, p.237).
Indicele volumului comenzii este utlizat având ca principal obiectiv aranjarea
mărfurilor în spaţiile de păstrare într-o maniera în care cel mai mare volum de produse să fie
distribuit pe cea mai scurtă distanţă. Este de preferat ca produsele care indică o valoare
scăzută a indicelui să fie plasate într-un punct de expediere apropiat.
Pe lângă prezenţa metodelor intuitive care nu susţin modalităţile de aranjare a
mărfurilor cu cel mai mic cost total de manipulare, se identifică o gamă de modele de
programare liniară, care facilitează amplasarea ideală a produselor în spaţiile special
amenajate. Totuşi, nu este recomandată utilizarea metodei programării liniare atunci cand
este implicat un număr ridicat de produse.
Poziţionarea stocurilor de produse determină eficienţa procedurilor de manipulare.
Bălan (2006) susţine ideea conform căreia: “Conceptul de poziţionare se referă la modul în
care sunt amplasate paletele faţă de culoarele de acces. Paletele se pot plasa perpendicular pe
culoarul de acces sau într-un unghi de până la 60 de grade”.
Prin urmare, importanţa poziţionării stocurilor de produse se majorează odată cu
aplicarea paletizării mărfurilor.
Cel mai important mod de poziţionare în funcţie de frecvenţa utilizării este cel
perpendicular. Fiecare decizie poziţionată într-un unghi situat în intervalul (0;60] de grade
implică o analiză succintă a punctelor forte si a limitelor.
Poziţionarea unghiulară prezintă următoarele avantaje:
 Minimizarea lăţimii culoarului de acces- acest lucru este posibil datorită unui
unghi de întoarcere aflat sub 90 de grade;

9
  Eficienţa ridicată a procedurilor realizate de echipamentele de manipulare a
paletelor, pentru că nu mai sunt efectuate întoarceri de 90 de grade.
Dezavantajele poziţionării unghiulare sunt cuprinse în:
 Spaţiul nefolosit din aria în care sunt poziţionate paletele comparativ cu
poziţionarea în unghi drept;
 Dificultăţile de găsire a paletelor cu unghiul corect;
 Majorarea cheltuielilor de manipulare datorită culoarelor de acces cu sens
unic.
În concluzie, aranjarea mărfurilor în depozit cuprinde o gamă largă de decizii pe care
personalul din departamentul logistic trebuie sa le ia în considerare. Aceste decizii sunt
importante şi sunt influenţate de faptul că depozitarea produselor determină rolul de sprijinire
a sistemului logistic al întreprinderii şi contribuie la satisfacerea tuturor obiectivelor.

Bibliografie

 Bălan, C. (2006) Logistică – parte integrantă a lanțului de aprovizionare-livrare

(Ediția a III-a revăzută și adăugită). București: Editura Uranus.
 Burda, A. (2011) Logistica și distribuția mărfurilor, suport de curs – Ediția a-IIIa.
București:Editura ProUniversitaria.
 Căprărescu, G. (2005) Managementul strategic al firmei de comerț și distribuție.
București: Editura Rosetti.
 Jacyna-Gołdaa, I. și Izdebski, M. (2017) The Multi-criteria Decision Support in
Choosing the Efficient Location of Warehouses in the Logistic Network. Procedia
Engineering [revistă de specialitate în format electronic] 187: 635 – 640. Disponibil prin
Science Direct (baze de date).
<https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877705817319549 > [Accesat
la 9 aprilie 2018].
 McKibbin, B. (1976) The role of warehousing. Retail and Distribution Management
[revistă de specialitate în format electronic] 4: 57-69. Disponibil prin Emerald (baze
de date) <https://www.emeraldinsight.com/doi/pdfplus/10.1108/eb017855 > [Accesat
la 9 aprilie 2018].
 Veștemean, L. și Veștemean, I. (2002) Bazele merceologiei. Sibiu: Editura Mira
Design.

10
11