Sunteți pe pagina 1din 2

TESTE PSIHOLOGICE

Testul persoanei

Cerința de a desena o persoană va fi îndeplinită în concordanţă cu dinamica bazală,


tipică şi unică a personalităţii individului, relevând date esenţiale despre el însuşi prin
abordarea de către el a sarcinii de a face desenul unei persoane.Se presupune că în
desenul unei persoane vor fi prezente – într-o anumită măsură – atât imaginea sa
despre sine, cât şi cea despre sinele ideal. El va putea, desigur, să prezinte o
persoană semnificativă pentru el: părinte, rudă, soţ, profesor, etc.

Un pas iniţial în interpretare este de a descrie pur şi simplu figurile desenate. Sunt
tinere sau bătrâne? Active sau inactive? Flexibile sau rigide? Frumoase sau urâte?
Masive sau mici? Vesele sau triste? Formale sau obişnuite? Musculoase sau slabe
şi atrofiate? Agresive şi dominante sau pasive? Multe asemenea probleme pot fi
ridicate şi pot sugera diferite ipoteze interpretative privind subiectul care a desenat
asemenea figuri.

După această fază iniţială a examinării, ar trebui să se concentreze atenția


asupra celor patru zone majore ale desenelor:
1.Capul – sediul concepţiei despre Sine şi al Eului. Se relaţionează perceptiv cu
lumea exterioară. Ochii şi urechile primesc stimuli sau date extrapersonale . Gura
serveşte pentru încorporarea unor lucruri (adică dependenţa orală) şi ca o ieşire a
agresivităţii , prieteniei şi a unor emoţii. În zona capului se manifestă aspiraţii şi
frustraţii intelectuale . Aici este, deasemeni, acceptată, respinsă sau ignorată
dragostea. Astfel este acceptată sau respinsă lumea altor fiinţe umane sau se ia o
altă aitudine în raport cu ea. Aspiraţii de strălucire pot fi relevate în detalierea facială.
Dispreţul, ura sau agresivitatea profundă pot fi văzute în ochi întunecoşi, sfredelitori.
Hipersensibilitate sau chiar suspiciune pot fi remarcate într-o detaliere neobişnuită a
urechii. Capul poate să-i furnizeze examinatorului înţelegerea cea mai validă asupra
interacţiunii subiectului cu alţii,cât şi asupra imaginii de sine.
2.Mâinile, braţele, umerii şi pieptul – Ele se combină pentru aforma o unitate
funcţională capabilă să execute comenzile corticale sau impulsurile corporale. Pot fi
observate mărimea, forma, puterea, gradul de extindere spre exterior, gradul de
agresivitate şi semnele conflictuale. Desenează subiectul figurile căutând ajutor?
Caută el să se manifeste agresiv? Se ia el “latrântă” cu lumea? Smulge el orice
poate de la alţii? Se retrage faţă de ceilalţi şi faţă de lume pentru a seinterioriza?
Este capabil din punct de vedere fizic sau slab şi inadecvat? Cum este puterea fizică
afigurilor faţă de puterea fizică a subiectului?
3.Torsul (trunchiul)– Acesta indică trăsături de putere similare cu cele ale
braţelor, umerilor şi pieptului. Aici, îmbrăcămintea acoperă corpul şi este importantă
simbolic ca“faţadă” sau “frontispiciu”, partea pe care subiectul o prezintă lumii. Aici
este văzută sublinierea liniei mediene la persoanele dependente sau la cele
preocupate de dificultăţi somatice. Indicatori ai constrângerii şi controlului sunt
cravatele, cordoanele, bijuteriile care caută să taie (să reteze)impulsurile aociate în
mod simbolic cu torsul.
4.Picioarele şi labele picioarelor – Aici sunt indicate autonomia, auto-mişcarea,
auto-direcţia şi echilibrul. Cineva care desenează picioare lungi arată tendinţe de
autonomie. O figură echilibrată sau care se clatină arată stabilitate, respectiv
instabilitate emoţională. Stabilitatea sau instabilitatea pot fi relevate prin simetrie sau
asimetrie. La figurile bărbăteşti, picioarele sunt indicatorul masculinităţii sau al
dubiilor în ceea ce priveşte masculinitatea; la figurilefeminine picioarele indică
preocupări sexuale.
Scopul este de a identifica zonele de conflict, exagerare, omisiune şi distorsiune.
Care părţi ale corpului sunt scoase în evidenţă în mod special prin haşurare, mărire
sau negarea realizată prin omisiune? Unde a făcut subiectul ştersături? Ce linii sunt
accentuate? Ce linii sunt slabe? Interacţiunea celor patru zone corporale este
esenţială. Discrepanţele de interpretare între diferitele zone trebuie să fie rezolvate.
În acest moment examinatorul ia în considerare mediul subiectului, structura lui
familială, nemulţumirile principale, descrierea figurilor şi comentariile spontane.

S-ar putea să vă placă și