Drept roman – 1

Dreptul reprezinta ansamblul normelor obligatorii de conduita ce

guverneaza raporturile dintre membrii unei societati.

Dreptul roman reprezinta totalitatea normelor de conduita

instituite/sanctionate de statul roman in conformitate cu interesele
proprietarilor de sclavi.

Aceste norme au constituit obiect de studiu aprofundat dupa caderea

Imperiului Roman, incepand cu sec VII e.n. La acea vreme,teritoriul Italiei facea
parte din statul ostrogot, dar ostrogotii aplicau principiul personalitatii legilor,
principiu in virtutea caruia populatiile aflate pe teritoriul ostrogot aveau
posibilitatea de a isi utiliza in continuare propriul drept. In consecinta,populatia
din Italia a aplicat in continuare dreptul roman, desi statul roman se prabusise
la sfarsitul sec VI e.n.

In aceste conditii,intre sec VII-XI a avut loc la Ravenna primul demers de studiu
sistematic al Dreptului Roman sub forma unei scoli de drept ale carei lucrari nu
le cunoastem in mod direct,dar cu privire la care avem informatii indirecte.
Juristii acestei scoli nu cunosteau Digestele (cea mai importanta culegere de
fragmente din operele jurisconsultilor clasici romani, realizata in timpul
imparatului Justinian), drept consecinta, lucrarile acestei scoli au avut un nivel
stiintific scazut.

In sec X, la Pavia , a functionat o alta scoala de drept roman asupra careia

avem informatii indirecte, scoala ai carei juristi nu cunosteau Digestele
(Pandectele) si nu le aplicau. Se pare ca in acelasi secol ar fi existat o scoala de
drept roman si la Roma.

La sfarsitul sec XI, la Bologna, ia fiinta Scoala Glosatorilor (fondator : prof.

Irnerius).

 Glosatori = oameni de stiinta, cunoscatori ai limbii latine, care prin notele

pe care le intocmeau cu privire la textele normelor romane, se straduiau
sa explice sensurile dispozitiilor Dreptului Roman

In cadrul acestei scoli au existat 2 curente de cercetare :

 1) Unii glosatori se adresau direct normelor Dreptului Roman in forma lor
pura, astfel cum fusesera elaborate in epoca clasica
2) Studiul Dreptului Roman din epoca postclasica, prin intermediul
Digestelor, ce cuprindeau fragmente din opera normativa a epocii
clasice, dar care erau adaptate realitatii epocii postclasice

Metoda de lucru adoptata de glosatori era cea exegetica si consta in lamurirea

cazurilor din textele Dreptului Roman, deoarece pe glosatori ii interesa numai
litera acelor norme, nu si finalitatea lor practica. Cel mai reprezentativ
glosator a fost Accursius , care a redactat o lucrare monumentala intitulata
Marea Glosa (sec XII – cuprindea 96.260 glose) ce ne-a fost transmisa in mod
direct.

In sec XIV, tot la Bologna ia fiinta Scoala Postglosatorilor (Bartoliana , dupa

reprezentantul Bartolo da Sassoferrato), care, spre deosebire de cea a
Glosatorilor, a desfasurat o activitate cu o profunda finalitate practica.

Postglosatorii urmareau ca prin aplicarea normelor Dreptului Roman sa

solutioneze conflictele din practica,iar in realizarea acestui demers ei nu se mai
adresau normelor Dreptului Roman ci gloselor intocmite de antecesori. Astfel,
ei au creat un Drept Roman falsificat ce rezulta din contopirea Dreptului
Roman cu cutumele locale.

Metoda de lucru a postglosatorilor era cea dogmatica si consta in deducerea

unor principii generale din textele gloselor, principii ce erau ulterior folosite
pentru solutionarea conflictelor din practica.

Desi fondata in Italia, Scoala Postglosatorilor a inregistrat cele mai bune

rezultate in Germania, unde intre 1450-1550 germanii au abandonat dreptul
lor traditional si au adoptat dreptul roman conceput de bartolisti. In
consecinta, in Germania se aplica un drept roman falsificat ->Usus modernum
pandectarum .

La inceputul Renasterii, studiile de drept roman au cunoscut noi tendinte, astfel

ca in sec XV-XVI in Franta ia fiinta Scoala Istorica a Dreptului Roman (fondator
Andre Alciato), iar prin intermediul acestei scoli au fost revazute studiile de
drept roman si a fost inlocuita latina barbara a bartolistilor cu una mai
evoluata.
Profesorii s-au raportat si la surse documentare din secolul al XV-lea referitoare
la dreptul roman:

- Sentintele lui Paul

- Prescurtarile lui Valerius Probus

Juristii acestei scoli nu au cercetat numai litera textelor, ci s-au raportat si la

izvoarele literare si filosofice ale dreptului , cercetand astfel fenomenul juridic
in cadru mai larg. Un ilustru reprezentant, Jacques Cujas , a incercat sa
reconstituie operele jurisconsultilor clasici romani pornind de la fragmentele
cuprinse in Digeste, demers continuat si finalizat de romanistul german Otto
Lenel, materializat in Palingenesia Juris Civilis.

In sec XIX , in Germania, la Marburg, a luat fiinta Noua Scoala Istorica a

Dreptului Roman (fondator Friedrich Karl von Savigny ) ce cerceteaza dreptul
nu numai in finalitatile sale practice,dar si in relatie cu alte norme sociale,
apropiindu-se de o metoda stiintifica de cercetare. In cercetarea sa, scoala a
intalnit si anumite limitari, deoarece profesorii pretindeau ca originea dreptului
s-ar afla in spiritul poporului.

In acceptiunea lui Savigny, statul era un factor eminamente pasiv, ce nu are

voie sa legifereze, ci doar sa ia act de vointa poporului si sa o imbrace in haina
juridica.

La sfarsitul sec XIX , mari romanisti in Europa :

- Theodor Mommsen (Ger)

- Rudolf von Jhering (Ger)
- Paul Frederic Girard ( Fr)
- Pietro Bonfante (It)

In Romania, primul studiu sistematic al Dreptului Roman a fost realizat de Titus

Livius Maiorescu – lucrare la adresa operelor lui Simion Barnutiu , Dreptu
publicu românescu , prin care a demonstrat ca are cunostinte solide de Drept
Roman.

Alti importanti romanisti romani:

- Stefan Longinescu
- Constantin Stoicescu
 - Ion Catuneanu

Dupa WWII, romanisti romani :

- Constantin Tomulescu ( Buc)

- Mihail Jacota (Iasi)
- Vladimir Hanga (Cluj)