Sunteți pe pagina 1din 7

Etica si deontologie manageriala

Curs 1

Notiuni introductive prinvind etica si deontologia


manageriala

1.Distincția dintre etică și deontologie. Delimitare conceptuale.

Orice demers teoretic în sfera moralității are consistență în măsura


în care parcurge traseul realitate-valoare-norma-comportament moral.
În ceea ce privește realitatea căreia i se atașează valorile morale specifice
deontologiei, aceasta a fost, definita pâna în prezent; sintetizăm, doar,
pentru a pune bazele înțelegerii celorlalte componente ale traseului,
principalele sale caracteristici:

 este o realitate a practicii sociale;

 privește în exclusivitate relațiile dintre oameni;

 se identifică prin punerea în evidență a unei sfere ocupaționale


distincte, la care se atașează, prin consecință, o anumită profesiune;

 se referă la un tip distinct al relațiilor inter-umane, acela al


relațiilor de autoritate;
 privește domeniul autorității Legii morale, ca univers al valorilor
morale specifice, în raport cu purtătorul autorității profesionale.

Etica profesională reprezintă o diviziune a eticii contemporane a


cărei fiinţare (în ultimul secol) s-a produs ca efect al instituirii şi
multiplicării profesiilor în planul vieţii sociale şi examinează problemele
de ordin moral legate de exercitarea acestora. Oamenii au avut
dintotdeauna diverse ocupaţii care, însă, s-au transformat în profesii
odată cu îndeplinirea de către acestea a unor exigenţe speciale.

Conceptul de conduită profesională desemnează totalitatea


modalităţilor de acţiune utilizate de un funcţionar în activitate. Ne
referim astfel la modul în care se desfăşoară raporturile sociale şi
profesionale corespunzătoare creării şi menţinerii la nivel înalt a
prestigiului instituţiei şi al funcţionarilor, informarea publicului şi
crearea unui climat de încredere şi respect reciproc între cetăţeni şi
funcţionari, pe de o parte, şi între cetăţeni şi autorităţi, pe de altă parte.
De aceea, deontologia profesională apare ca etică aplicată unui domeniu
de exercitare profesionalizată pentru profesioniştii activităţilor umane.

Pentru a stabili liniile directoare ale conduitei profesionale corecte


au fost stabilite o serie de principii care se regăsesc în cadrul actelor
normative ce reglementează acest domeniu.

Conduita profesională corectă se bazează pe următoarele principii:


 legalitatea;

 egalitatea,

 imparţialitatea şi nediscriminarea;
 transparenţa;

 capacitatea şi datoria de exprimare;

 disponibilitatea;

 prioritatea interesului public;

 profesionalismul;

 confidenţialitatea;

 respectul;

 integritatea morală;

 independenta operationala;

 loialitatea.

Rolul hotărâtor în formarea şi aprecierea conduitei profesionale


revine mai multor factori, între care:

 dezvoltarea capacităţilor intelectuale, lărgirea sferei de


cunoaştere a diferitelor ipostaze ale activității proprii;

 formarea unor deprinderi generale şi speciale de muncă


implicate în îndeplinirea diverselor atribuţii ;

 formarea şi cultivarea unor calităţi de voinţă şi trăsături de


caracter menite să ducă la deprinderi de muncă perseverentă şi
continuă;

 deprinderea cu un regim zilnic de activitate ordonat, cu scopuri


parţiale şi generale bine precizate, care să fie îndeplinite cu regularitate;
 dirijarea activităţilor colaterale pe direcţii convergente cu
activităţile ce se desfăşoară pentru formarea conduitei de muncă;

 înţelegerea corectă a raporturilor dintre drepturi şi obligaţii.

" Să nu privim niciodată omul ca mijloc,ci întotdeauna, numai ca scop"


IMMANUEL KANT

Fundamentele deontologice ale pedagogiei moderne derivă dintr-


o privire a finalităților acesteia pe doua coordonate fundamentale: una
umanistă, cealaltă pragmatică.
Din perspectiva umanistă, deontologia vine să normeze
comportamentul profesorului sub exigența majoră a unui tip de acțiune
umana aflat pe tarâmul formării personalității și împlinirii celor mai
înalte aspirații ale tinerilor aflați în pragul asumării unor responsabilități
sociale de rang înalt.
Din perspectivă pragmatică, deontologia se situează în linia unei
raționalități teleologice, în viziunea căreia își plasează normele de
conduită și comportament în ansamblul condițiilor necesare și suficiente
ale unei înalte eficiente a procesului de învățământ. Indiferent de
unghiul sub care plasăm normele deontologiei, există un factor
unificator care le dă identitatea, unitatea și necesitatea. Ele se degajă din
universul valorilor morale care guvernează munca și viața profesorului
și statuează condițiile morale ale exercitării autorității acestuia, fie ca
autoritate deontică (instituționalizată), fie epistemică (generată de
pregătirea profesională și științifică în calitate de cadru didactic)
Deontologia profesorului se supune pe deplin acestor exigențe, cu
atât mai mult cu cât acțiunea reglementată se derulează într-un domeniu
în care omul este deopotrivă scop și subiect al acțiunii. Tot ceea ce se
proiectează si se deruleaza sub sintagma "învatamânt" stă sub semnul
moralității și exigențelor deontologiei, fie că este vorba de domeniul
didacticii, fie că este vorba de domeniul activităților conexe. În primul
caz, deontologia privește cu precădere autoritatea personalului didactic,
în cel deal doilea, pe aceea a personalului de conducere; în primul caz
este vizată îndeosebi exercitarea autorității epistemice, în cel de-al
doilea, cea a autorității deontice. În ambele cazuri, cuvântul de ordine al
deontologiei este asemănător acelui "Li" confucianist sau "oikeiopragiei"
platonice, definind preocuparea ca lucrurile să fie ele însele cu rostul și
finalitatea lor neîngrădite, este dreapta cumpănire a autorității. Pentru a
înțelege modul în care se nasc normele morale specifice deontologiei
cadrelor didactice va trebui, fie și succint să definim, în ultima instanță,
esența morală a unei relații de autoritate în acest domeniu. Referindu-ne
la competențele semnificative ale profesiei de cadru didactic, considerate
variabile independente, se impune specificarea dimensiunilor și a
variabilelor comportamentale implicate.
Analizând principalele competente cerute de profesia de cadru
didactic, oglindite in legislația școlară actuală, descoperim ca alături de
competențele în specialitate, de competențele practic-acționale,
constructiv-creative și psiho-relaționale, un loc important îl ocupă
competențele moral-etice, pe care cadrul didactic trebuie să le adecveze
la profesie.

Cod deontologic – cod etic


Rareori se face distincția corectă între codul etic și cel deontologic .
Există o distincție, atât etimologică, cât și de continut, între etica si
deontologie: Deontologia reprezintă acea parte a eticii care studiază
normele si obligațiile specifice unei activități profesionale, pe când
notiunea de etica are o sfera mai larga, îngloband atât studiul normelor
și obligațiilor, cât și pe cel al noțiunilor primare care justifică instituirea
acestor norme și obligații. Etica presupune, în plus, o asumare de către
corpul juridic a standardelor și normelor înscrise, și nu o edictare a lor
de către un organism statal ca în cazul celor deontologice.
Tot astfel, încălcarea normelor etice atrage o răspundere morala, pe
când încălcarea celor deontologice atrage o răspundere juridică, și anume
disciplinară. Reglementarea normelor de conduită profesională sub
forma unor Coduri de conduită a apărut din necesitatea înlăturării
oricăror fapte generatoare de lipsă de integritate publică, inamicul nr. 1
în derularea procesului de evoluţie instituţională, prevederile acestor
acte normative având rolul de a contribui la îmbunătăţirea calităţii
serviciului public şi de a determina creşterea eficienţei instituţiilor şi
autorităţilor publice.
Codul deontologic este editat de autorități pentru a reglementa
principiile și regulile generale care caracterizează o profesie, așadar
standardele minime necesare și obligatorii pentru exercitarea ei.
Încălcarea regulilor deontologice poate și trebuie să fie sancționată
disciplinar, de regulă chiar de aceste autorități. Așadar, un cod de
conduită deontologică este un mijloc de corecție impus de ”sus in jos”,
care ”prescrie” comportamentele inacceptabile, iar sancțiunile sunt
negative, disciplinare. Codurile deontologice contemporane sintetizate
pentru diferitele profesii recunoscute şi formalizate constituie, de fapt,
rezultatul final al unui amplu proces reflexiv care utilizează atât
achiziţiile domeniului ştiinţific pe care îl materializează profesia în
cauză, cât şi valenţele discursului filosofic.
Codul etic furnizează destinatarilor reguli cu privire la conduita în
anumite situații concrete, care să-i ajute la îndeplinirea funcțiilor în
instituție, dar și în afara exercitării funcției, pentru a contribui astfel la
menținerea încrederii populației în sistem. Aceste reguli suplimentează
obligațiile legale ale profesioniștilor și sunt menite să mărească
responsabilitatea lor in exercitarea funcției. Este recomandabil ca aceste
coduri să fie redactate de însuși corpul de persoane (de regulă, prin
asociațiile profesionale) care vor fi și destinatarii, căci astfel de reguli se
asumă, nu se impun. Întrucât un cod etic are rolul de a stimula
comportamentul dorit chiar de corpul profesional, ar trebui ca
“sancțiunile” să fie pozitive (cum ar fi premii, decoratii, avansari) pentru
atingerea sau depășirea obiectivelor. Singura sancțiune reală trebuie să
fie blamul, deteriorarea reputației în sânul corpului profesional, eventual
excluderea din asociația profesională. Cu toate acestea, în funcție de
gravitatea faptei, repetarea abaterilor și efectul faptei asupra insituției
sau sistemului, încălcarea regulilor de conduită poate atrage o sancțiune
disciplinară. Așadar, cele mai grave încălcări ale codului etic pot fi
considerate de însuși legiuitorul chiar abateri disciplinare și să le
sancționeze ca atare . Este, însa, necesar ca legea sa prevadă în mod
expres și într-o modalitate neechivocă care sunt abaterile disciplinare.
Exprimările generale fac ca legea să fie imprevizibilă și să dea loc la
posibile abuzuri din partea organismelor disciplinare.