Sunteți pe pagina 1din 158

LUCRARE DE LICENTA - MODALITATI DE VALORIFICARE A

JUDETULUI MARAMURES PRIN PRISMA TURISMULUI RURAL


SI A AGROTURISMULUI
Turism

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1: ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL,


TURISMUL RURAL ŞI
AGROTURISMUL........................................................................ 9

1.1 Definiţii
uzuale..................................................................................................................... 9

1.2 Avantajele şi dezavantajele practicǎrii turismului rural în plan economic,

social şi
ecologic .................................................................................................................. 11
1.3 Motivaţiile ce stau la baza practicǎrii
agroturismului............................................................ 15

1.4 Tipologia satelor


turistice...................................................................................................... 16

1.5 Modalitǎţi de cazare şi alimentaţie publicǎ specifice satelor turistice.

Criterii economico-sociale de clasificare a fermelor şi pensiunilor


agroturistice................. 18
CAPITOLUL 2: CARACTERIZAREA GENERALĂ A JUDEŢULUI
MARAMUREŞ...................................................................................................................
....... 22

2.1 Maramureşul între nou şi


vechi............................................................................................ 22

2.2 Istorie şi culturǎ în contextul


actual...................................................................................... 24

2.3 Aşezare geograficǎ şi cǎi de


acces......................................................................................... 25

2.4 Nivelul de dezvoltare economico-


socialǎ............................................................................. 28

2.4.1
Economia..................................................................................................................... 28

2.4.2
Industria....................................................................................................................... 29

2.4.3
Agricultura................................................................................................................... 31

2.4.4
Învǎţǎmântul................................................................................................................ 31

2.4.5
Populaţia...................................................................................................................... 33

CAPITOLUL 3: ANALIZA OFERTEI TURISTICE DIN JUDEŢUL


MARAMUREŞ...................................................................................................................
....... 34
3.1 Conţinutul potenţialului
turistic............................................................................................ 34

3.1.1 Resurse
naturale........................................................................................................... 36

3.1.1.1
Relieful........................................................................................................... 39

3.1.1.2
Clima............................................................................................................... 42

3.1.1.3 Reţeaua
hidrograficǎ....................................................................................... 43

3.1.1.4 Solurile, flora şi


fauna..................................................................................... 44

3.1.1.5 Rezervaţiile
naturale....................................................................................... 45

3.1.2. Resurse
antropice...................................................................................................... 47

3.2 Baza tehnico-materialǎ a judeţului: dinamici şi structuri în perioada 2000-


2004............... 58

3.2.1 Unitǎţi de
cazare......................................................................................................... 59

3.2.2 Unitǎţi de
alimentaţie.................................................................................................. 67
3.2.3 Instalaţii de
agrement.................................................................................................. 68

3.2.4 Instalaţii de
tratament.................................................................................................. 69

3.3 Principalele forme de turism practicate în judeţul


Maramureş............................................. 69

CAPITOLUL 4: CADRUL ETNOGRAFIC AL JUDEŢULUI


MARAMUREŞ................. 82

4.1
Aşezǎrile .............................................................................................................................
. 82

4.2 Meşteşugurile
ţǎrǎneşti......................................................................................................... 83

4.3 Casa şi gospodǎria


ţǎrǎneascǎ.............................................................................................. 84

4.4 Portul popular şi


obiceiurile................................................................................................ 85

4.5 Monumentele de arhitecturǎ, bisericile şi porţile


maramureşene........................................ 87

4.6 Decorul şi simbolistica


lui................................................................................................... 88

CAPITOLUL 5: CALCULUL ŞI INTERPRETAREA PRINCIPALILOR


INDICATORI CE CARACTERIZEAZĂ CIRCULAŢIA TURISTICĂ A
JUDEŢULUI MARAMUREŞ, ÎN PERIOADA 2001-
2005....................................................................................................... 90

5.1 Numǎrului mediu zilnic de


turişti........................................................................................ 90

5.2.Numărul de
înnoptări........................................................................................................... 92

5.3 Durata medie a


sejurului...................................................................................................... 94

5.4 Densitatea circulaţiei


turistice.............................................................................................. 94

5.5 Coeficientul de utilizare a capacitǎţii de


cazare................................................................... 96

CAPITOLUL 6: STRATEGII DE DEZVOLTARE ŞI PROMOVARE A


POTENŢIALULUI TURISTIC RURAL DIN JUDEŢUL
MARAMUREŞ......................... 97

6.1 Activitǎţi de management şi marketing în domeniul turismului şi

agroturismului în
România.................................................................................................... 97

6.2 Modalităţi de dezvoltare şi promovare a turismului rural în judeţul


Maramureş.................103

6.3 Determinarea indicelui de atractivitate al zonei


Maramureşului .........................................109

6.4 Propuneri privind noi trasee turistice în


judeţ.......................................................................112
CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

İNTRODUCERE

Activitatea turisticǎ reprezintǎ cǎlǎtoria de plǎcere, pentru recreere. Aceastǎ


noţiune a fost extinsǎ în ultimii ani pentru a include orice cǎlǎtorie în afara zonei în care
cineva trǎieşte sau munceşte, de la cǎlǎtorii de o zi pânǎ la vacanţe în strǎinǎtate.
Turismul se numarǎ printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporanǎ,
dezvoltarea sa spectaculoasǎ constituind o trǎsǎturǎ caracteristicǎ secolelor XX şi XXI.

Termenul de turism are un conţinut cât se poate de complex, specialiştii


atribuindu-i sensuri diferite. Plecând de la originea sa (de la cuvintele latineşti turnare –
a se întoarce şi turnus – mişcare circularǎ), termenul desemneazǎ o cǎlǎtorie (deplasare
circularǎ a oamenilor) cu întoarcere în punctul de plecare (de rezidenţǎ), acesta
regǎsindu-se (cu acelaşi sens) în majoritatea limbilor de largǎ circulaţie (în francezǎ –
tourisme, în englezǎ – tourism, în italianǎ – tourismo, în germanǎ – tourismus, în rusǎ –
turizm etc.)

În prezent, activitatea turistică se înscrie între fenomenele ce s-au impus în mod


deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa permanentǎ constituind una dintre principalele
tendinţe ale secolului nostru şi, în special, a celei de-a doua jumătăţi a acestuia, când se
poate vorbi cu adevărat de o „explozie turistică”1[1]. Ca mijloc de utilizare în mod
plăcut şi în condiţii de confort a timpului liber, turismul a devenit în zilele noastre o
activitate social-culturală şi economică de mare importanţă, fiind un element esenţial
care contribuie la echilibrarea balanţei de plăţi a unei ţări.

Turismul, mai mult ca oricare alt domeniu de activitate, este dependent printre
altele de condiţiile meteo, dar mai ales de starea mediului înconjurător. Astfel întreg
materialul turistic, materie primă a “industriei călătoriei şi ospitalităţii”, este parte
1[1] Neguţ Silviu, Suditu Bogdan – Geografie economicǎ mondialǎ, Editura Sylvi, Bucureşti, 2001, p. 190
integrantă a mediului înconjurător, şi drept urmare, depinde în mod direct şi obiectiv de
calitatea şi ospitalitatea zonelor turistice.

Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care
omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni
şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se
distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria
creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la
un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în
special, şi a mediului înconjurǎtor în general2[2].

România dispune de un important potenţial turistic, atât natural cât şi cultural-


istoric. Potenţialul natural este dat de marea varietate a peisajului (de la peisajul marin şi
deltaic la cel montan – împădurit, cu pajişti întinse sau, din contră, cu creste ascuţite şi
stânci golaşe) şi, deasemenea de marea bogăţie a izvoarelor minerale şi termale ce o
plasează pe unul din primele locuri în Europa. Potenţialul cultural este dat de varietatea
vestigiilor (ale culturilor neolitice, greceşti, romane, dacice), monumentelor istorice,
arhitectonice, de artă şi de foarte bună conservare a civilizaţiei populare (folclor,
etnografie, arta populară). Turismul românesc dispune în prezent de cca. 300 000 locuri
de cazare, din care 43% se află în staţiunile balneo-climaterice de pe litoralul Mării
Negre, 16% în staţiunile balneare din restul ţării, 6% în staţiunile montane etc. Unităţile
de cazare cuprind hoteluri (56% din totalul locurilor de cazare), vile, hanuri turistice,
moteluri, campinguri, cabane, pensiuni. Din totalul locurilor de cazare cea mai mare
pondere o deţin unităţile de 1-2 stele (46% din total), dar există şi unităţi de 3-4 stele
(6% din total). Staţiunile mon 10310d322k tane, marine sau balneoclimaterice, precum
şi cabanele, motelurile şi alte forme de cazare, oferă posibilităţi variate de formule de
vacanţă: alpinism, excursii, sporturi de iarnǎ sau nautice, vânătoare, pescuit3[3].

Pentru a-şi satisface nevoia de mişcare fizică, oamenii doresc să-şi petreacă mai
mult timp liber în mijlocul naturii, în zone cu un cadru natural cât mai pitoresc şi cât mai

2[2] www.wikipedia.org

3[3] Neguţ Silviu, Suditu Bogdan, op. cit., p. 204


puţin poluate. Aceste zone se găsesc cu precădere în spaţiul rural, agroturismul
afirmându-se ca o soluţie de evadare a orăşenilor din mediul urban deosebit de stresant.

De la bisericile din lemn din Maramureş, mănăstirile din Moldova, artizanatul şi


horele satelor şi până la ospitalitatea specifică românilor, toate acestea sunt valori
universale şi argumente pentru atracţia turiştilor.

Din 1990, în România a început să se dezvolte turismul rural (agroturismul).


Nucleul l-a constituit zona Moeciu – Bran. Apoi, încetul cu încetul fenomenul s-a
extins în toată ţara. Pe de o parte turiştii au început să prefere liniştea şi aerul nepoluat
din mediul rural în locul hotelurilor. Pe de altă parte, ţăranii sunt din ce în ce mai
interesaţi de această nouă îndeletnicire – turismul rural. Turismul rural oferă turiştilor
străini posibilitatea de a cunoaşte direct tradiţiile poporului român, ospitalitatea acestuia
şi bucătăria autentică din fiecare zonă. Frumuseţea cadrului natural şi monumentele
istorice de valoare naţională şi internaţională, creează premisele obţinerii unui important
aport economic din sfera turismului rural.

Dezvoltarea şi promovarea turismului rural românesc este realizată de Asociaţia


Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), organizaţie non-
guvernamentală înfiinţată în 1994, membră a Federaţiei Europene de Turism Rural –
EUROGITES. ANTREC are 31 de filiale judeţene, un număr de 2500 de membrii şi
pensiuni turistice şi agroturistice în 770 de sate româneşti4[4].

Satul românesc – prin specificul etnocultural şi etnografic, prin originalitate şi


bogăţia resurselor proprii spaţiului geografic aferent - reprezintă un produs turistic inedit
pentru piaţa naţională, dar mai ales pentru cea mondială. Pe de altă parte, satul turistic
românesc poate contribui la descoperirea ţării noastre, ca posibilă destinaţie turistică,
creând interesul faţă de România ca loc ce oferă o gamă largă de experienţe, de vacanţe
de calitate şi chiar oportunităţi de afaceri.

Dacă în ţări ca Franţa, Germania sau Austria, turismul rural are deja o vechime
de câteva decenii, în România, această formulă de vacanţă cu sejur în gospodăriile

4[4] www.fonduriue.mfinanţe.ro
ţăranilor se practică de puţin timp într-un cadru organizat.

O terapie anti-stress în mijlocul naturii nu poate fi decât beneficǎ pentru sănătate


şi chiar pentru prosperitatea afacerilor.

Turismul rural se desfaşoarǎ în ariile extraurbane, utilizează pensiunile şi


fermele agroturistice pentru cazare şi servirea mesei, beneficiază de un mediu nepoluat
şi de atracţiile turistice naturale sau create de om. Ca formă de „loisir” el se practicǎ
pentru odihnă şi recreere, cură de aer, sporturi, instrucţie şi educaţie, tratament balnear
etc.

Date fiind varietatea şi valoarea peisagistică a cadrului natural, diversitatea şi


dispersia în teritoriu şi cu precădere în spaţiul rural a patrimoniului cultural-istoric,
această formă de turism cuprinde peste 60% din teritoriul ţării, conducând la
deconcentrarea marilor aglomerări turistice şi la evitarea degradării mediului
înconjurător şi a resurselor turistice. De aceea, contribuie la introducerea în circuitul
turistic intern şi internaţional a unor variate condiţii naturale şi la valorificarea
tezaurului de cultură tradiţională sau contemporană, a întregului potenţial cultural-istoric
din spaţiul rural.

Pe de altă parte, oferă populaţiei cu venituri reduse posibilitatea de odihnă şi


reconfortare, de petrecere a timpului liber în vacanţă sau în week-end, în peisajul
pitoresc al mediului rural, de la munte până la litoralul Mării Negre sau în mirifica Deltă
a Dunǎrii.

Turismul rural se practică în România din anii `20-`30, dar abia între 1973-1974
s-a încercat revitalizarea acestuia prin identificarea a 33 de „sate turistice” din toate
zonele etnografice şi omologarea gospodăriilor ţărăneşti, însă, acţiunea a fost stopată
din raţiuni politice. Ulterior, au fost omologate 13 sate, dar au funcţionat numai două:
Lereşti (Argeş) şi Sibiel (Sibiu).5[5]

5[5] Bran Florina, Marin Dinu, Şimon Tamara – Turismul rural. Modelul european, Editura Economicǎ, Bucureşti,
1997, p. 130
După 1990, s-au iniţiat acţiuni de promovare a turismului rural, la nivel
organizatoric, legislativ, formativ, de cercetare şi cooperare internaţională. Astfel, s-a
înfiinţat Comisia Zonei Montane, care avea şi sarcini de organizare şi promovare a
turismului în mediul rural, apoi au apărut agenţi economici specializaţi. Apoi,
constituirea ANTREC, a dat un nou impuls acestei forme de turism.

România are mari posibilitaţi de dezvoltare a turismului rural, practicarea


acestuia fiind nu numai posibilă, dar şi necesară în etapa actuală. Veniturile băneşti
realizate vor duce la ridicarea nivelului de civilizaţie a satului românesc, iar locuitorii
săi, prin ospitalitatea deosebită, ar putea schimba radical imaginea României în lume.

Una din zonele cu un bogat potenţial turistic rural o reprezintǎ Maramureşul,


adevǎrat tezaur etnografic al României, oglindit în arhitectura popularǎ originalǎ,
datinile autentice, coloritul portului popular şi frumuseţea graiului locuitorilor sǎi.
Judeţul Maramureş pǎstreazǎ nesecate comori de frumuseţe, într-un univers cu totul
aparte:

peisaje de un neasemuit pitoresc, zeci de izvoare minerale, pajişti alpine întinse, ape
nǎvalnice, pǎduri compacte cu o faunǎ ce i-a adus faimǎ printre vânǎtori6[6].

Maramureşul este o arie culturalǎ cu caracteristici specifice bine conturate care,


în structurǎ, se regǎsesc în ceea ce înseamnǎ „spiritualitate româneascǎ”, conţinând însǎ
şi multe elemente de originalitate, de identitate zonalǎ foarte precise. Îndeosebi în
preajma sǎrbǎtorilor, în Ajunul Crǎciunului sau de Boboteazǎ, în Maramureşul istoric,
pe locurile de leagǎn ale neamului românesc, basmele devin relitate, ţǎranii devin
haiduci sau cavaleri şi poveştile auzite la gura sobei devin reale. Aici, ca şi în tot nordul
ţǎrii, respectiv Bucovina şi Oaş, costumele tradiţionale, datinile şi ritualurile sǎrbǎtorilor
se aflǎ la mare preţ, multe dintre acestea rǎmânând neschimbate de sute de ani.

Într-un cadru natural de o frumuseţe copleşitoare, aceastǎ nobleţe a tradiţiei care


izbucneşte cu bucurie la fiecare sǎrbǎtoare este ca un ritual strǎvechi, fiecare gest,
fiecare întâmplare avându-şi rostul ei. Toate acestea, alǎturi de arhitectura tradiţionalǎ,

6[6] *** Revista Vacanţe şi cǎlǎtorii, nr. 35/noiembrie 2002, p. 16


au fost create de-a lungul sutelor de ani, poate chiar a mileniilor, şi constituie azi o
emanaţie unicǎ de frumuseţe care dezvaluie spiritul oamenilor de aici şi al românilor de
pretutindeni7[7]. Copleşit de frumuseţea şi valoarea acestor meleaguri, marele scriitor
român Geo Bogza spunea despre Maramureş: „Prin potenţialul sǎu monumental şi
folcloric, Maramureşul reprezintǎ în istoria noastrǎ ceea ce Egiptul reprezintǎ în
istoria lumii.”

În acest context, lucrarea îşi propune să evidenţieze patrimoniul turistic fǎrǎ


pereche al judeţului Maramureş, sǎ analizeze principalele forme de turism ce pot fi
practicate în acest judeţ, cu accent pe cele specifice zonelor rurale, să studieze stadiul
actual de valorificare a potenţialului turistic, inclusiv prin determinarea indicatorilor ce
caracterizează circulaţia turistică, şi să propună câteva strategii de promovare a acestui
areal la nivel naţional.

CAPITOLUL 1

ASPECTE TEORETICE GENERALE PRIVIND TURISMUL,


TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL

Deşi este considerat de cei mai mulţi dintre specialişti ca un fenomen propriu
perioadei contemporane, prin care se valorifică potenţialul turistic al unui spaţiu,
turismul s-a cristalizat la sfârşitul sec. XIX şi, ca atare, primele încercări de definire şi
caracterizare a acestuia datează din acea perioadă.

În prima jumǎtate a sec. al XIX-lea turismul era considerat ca fiind sinonim cu


cǎlǎtoria. Cǎlǎtoria sau sejurul de agrement devin inseparabile de noţiunea de turism
odatǎ cu înmulţirea staţiunilor termale şi balneare.

1.1 Definiţii uzuale

Prin natura lui turismul se prezintǎ ca o activitate economicǎ situatǎ la


interferenţa

7[7] *** Revista Vacanţe şi cǎlǎtorii, nr. 25/ianuarie 2002, p. 20


altor ramuri, ceea ce determinǎ o serie de dificultǎţi în definirea lui. Pornind de la
premisa cǎ fiecare ramurǎ economicǎ reprezintǎ locul unei producţii de bunuri sau
servicii care sunt consumate într-un mod specific, turismul are ca obiect „o producţie si
un consum de bunuri eterogene care concurǎ la satisfacerea nevoilor turiştilor, a
nonrezidenţilor”.

O primǎ încercare de definire a turismului ca fenomen social şi economic aparţine


lui E. Guy Freuler şi dateazǎ din 1880. Potrivit pǎrerii lui turismul este „un fenomen al
timpurilor moderne, bazat pe creşterea necesitǎţii de refacere a sǎnǎtǎţii şi schimbare
a mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate faţǎ de frumuseţile naturii...
rezultat al dezvoltǎrii comerţului, industriei şi perfecţionǎrii mijloacelor de transport”.

O definiţie mai expresivǎ este formulatǎ în 1938, de Leville-Nizerolle, potrivit


cǎruia „turismul este ansamblul activitǎţilor nonlucrative ale omului, în afara ariei de
reşedinţǎ”8[8].

Mai târziu, in anul 1975, Kaspar defineşte turismul ca ansamblul raporturilor şi


fenomenelor rezultate din cǎlǎtoria şi sejurul persoanelor, pentru care locul sejurului
nu este nici rezidenţa principalǎ şi durabilǎ, nici locul obişnuit de muncǎ.

În anul 1983, Şeful Consiliului Superior al Turismului Francez, Michaud, aratǎ


ca turismul grupeazǎ ansamblul activ de producţie şi consum, generate de deplasǎrile
de o noapte sau mai multe, de la domiciliul obişnuit, motivul cǎlǎtoriei fiind plǎcerea,
afacerile, sǎnǎtatea sau participarea la o reuniune profesionalǎ, sportivǎ sau
religioasǎ.9[9]

În 1991 Organizaţia Mondială a Turismului (O.M.T.), organism major care


crează cadrul general de desfăşurare a activităţii turistice în lume, a adoptat un set de

8[8] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Şimon Tamara – Potenţialul turistic al României şi
amenajarea turisticǎ a spaţiului, Editura Universitarǎ, Bucureşti, 2003, p. 13

9[9] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Şimon Tamara, op. cit., p. 14
rezoluţii şi recomandări cu privire la conceptele utilizate în turism, printre care şi
definiţii ale turismului, călătorului şi turistului10[10]:

Călătorul este reprezentat de totalitatea persoanelor care se deplasează între


două sau mai multe locaţii în orice scop.

Turismul reprezintă activitatea persoanelor care călătoresc către şi rămân în


locurile aflate în afara mediului lor obişnuit pe o perioadă de timp de cel mult un an
pentru relaxare, afaceri sau alte scopuri.

Vizitatorul reprezintă orice persoană care călătoreşte într-un loc, altul decât
cel obişnuit, pentru mai puţin de 12 luni consecutive şi al cărei scop principal nu este
acela de prestare a unei activităţi lucrative la locul vizitat.

Turistul este vizitatorul care rămâne cel puţin o noapte în mijloacele de cazare
colective sau private la locul vizitat.

Excursionistul este vizitatorul care nu-şi petrece noaptea în mijloace de cazare


colective sau private la locul vizitat.

Dupǎ definitivarea relativǎ a noţiunilor de turism şi consemnarea lor în literatura


de specialitate, se evidenţiazǎ faptul cǎ acesta este un fenomen dinamic, care îşi lǎrgeşte
continuu sfera de activitate. Noţiunea de turism trebuie adaptatǎ permanent schimbǎrilor
din viaţa economicǎ şi socialǎ, confruntatǎ şi corelatǎ cu activitatea practicǎ, cu celelalte
domenii ale economiei.

Turismul rural şi agroturismul sunt noţiuni ce pentru mulţi înseamnǎ acelaşi


lucru, însǎ turismul rural are o sferǎ de cuprindere mai larga astfel: turismul rural este
un concept care acoperă activitatea turisticǎ desfăşurată şi condusă de populaţia
locală şi bazată pe potenţialul natural şi antropic local, în timp ce agroturismul este o
formă particulară a turismului rural, cuprinzând activitatea turistică propriu-zisă:
cazare, pensiune, circulaţie turistică, derularea programelor, prestarea serviciilor de

10[10] Bǎltǎreţu Andreea – Turism internaţional. De la teorie la practicǎ, Editura Sylvi, Bucureşti, 2004, p.13
bază suplimentare, cât şi activitatea economică, de regulă agricolă, practicată de
gazdele turiştilor (activităţi productive de obţinere şi prelucrare a produselor agricole
în gospodărie şi comercializarea acestora către turişti, sau prin reţele comerciale,
precum şi modul de petrecere a timpului liber).11[11] Ambele forme de turism se
încadreazǎ în noţiunea mai generalǎ de turism „moale”, cel ce se practicǎ fǎrǎ a deranja
echilibrul natural dintr-un areal.

Componentǎ de bazǎ a desfǎşurǎrii turismului rural, satele turistice sunt aşezări


rurale situate într-un cadru pitoresc şi nepoluat, care prezintă urmatoarele avantaje:
tradiţii etnofolclorice nealterate şi case cu arhitectura specifică unei zone etnografice;
gospodării ţărăneşti (cu un anumit grad de confort) ce se închiriază turiştilor;
monumente cultural-istorice, muzee şi atracţii naturale şi culturale, ce pot fi utilizate în
dezvoltarea agrementului; dotări de infrastructură generala (alimentare cu energie
electrică în întreaga localitate) apă şi canalizare; dotări comerciale, sanitare şi de
telecomunicaţie; accesibilitate uşoară la drumurile naţionale şi căile ferate; reţea
rutieră, parţial modernizată.12[12]

Toate aceste concepte, noţiuni şi definiţii elaborate de OMT sau de mari


profesori în domeniu, au drept scop stabilizarea turismului ca activitate şi evidenţierea
particularitǎţilor acestuia.

1.2 Avantajele şi dezavantajele practicării turismului rural în plan


economic, social şi ecologic

În timp, activităţile turistice derulate în spaţiul rural „verde” generează efecte


pozitive, dar şi efecte nedorite mai ales când nu se respectă capacitatea de încărcare
ecologică şi particularităţile ecologice ale mediului rural. Avantajele practicǎrii
turismului rural pot fi prezentate din mai multe puncte de vedere:

• Din punct de vedere al turistului:

11[11] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Şimon Tamara, op. cit., p. 17-19

12[12] Bran Florina, Marin Dinu, Şimon Tamara, op. cit., p. 130
Odihna la ţarǎ este o alternativǎ din ce în ce mai atractivǎ pentru orǎşeni.

Sǎ colinzi ziua întreagǎ pǎdurile şi fâneţele, sǎ te abaţi pe la o stânǎ, iar seara sǎ dormi
într-o camerǎ mirosind a mere coapte ... acestea sunt imaginile pe care le derulǎm în
minte atunci când, copleşiţi de griji şi stresaţi de aglomeraţia strǎzii, începem sǎ visǎm
cu ochii deschişi la o vacanţǎ idealǎ.

Într-adevǎr, turismul rural este preferat de tot mai mulţi turişti români şi strǎini
„saturaţi” de modernitate, de oraşele poluate, de aglomeraţia marilor hoteluri.

Refugiul în naturǎ este practicat nu numai de elevi şi studenţi cu posibilitǎţi materiale


modeste şi nepretenţioşi în privinţa condiţiilor de locuit, ci şi de oameni din România şi
din strǎinǎtate cu un anume standard de viaţǎ, oameni de afaceri, intelectuali, diplomaţi,
ceea ce face ca turismul rural sǎ devinǎ un culoar deosebit de important, care sǎ facǎ
legatura între ţara noastra şi restul lumii. În afara odihnei propriu-zise, turiştii sunt
invitaţi sǎ participe la sǎrbǎtorile tradiţionale locale, precum: mǎsurarea laptelui,
rǎvǎşitul oilor, parade ale portului popular, târguri de artizanat ori vite, vizita unor
castele medievale etc.

• Din punct de vedere socio-economic:

Crearea şi dezvoltarea turismului este consecinţa mutaţiilor social-economice din


epoca contemporanǎ. Aceastǎ ramurǎ a economiei stimuleazǎ dezvoltarea altor
ramuri ale economiei naţionale cum ar fi: industria, agricultura, construcţiile,
transporturile, comerţul. Prin aceasta se poate spune cǎ turismul stimuleazǎ activitǎţi
naţionale rentabile ca: hotelǎria, alimentaţia, suveniruri, artizanat etc. Activitatea
turisticǎ este beneficǎ şi pentru diversificarea economiei locale acolo unde dezvoltarea
agriculturii este insuficientǎ sau neregulatǎ.

Turismul creeazǎ noi locuri de muncǎ în structurile turistice dar şi în sectoarele


economice adiacente (agricultura, artizanat, pescuit, comerţ) prin dezvoltarea de
întreprinderi turistice locale sau de unitǎţi de prestǎri servicii conexe. Acestea duc la
creşterea veniturilor, ameliorând calitatea vieţii locuitorilor. Totodatǎ cresc
impozitele şi taxele locale permiţând dezvoltarea infrastructurii, instalaţiilor,
echipamentelor şi serviciilor în folosul comunitǎţii locale – spaţii verzi, spaţii
recreative, parcuri, dotǎri tehnico-edilitare, alimentare cu apǎ, energie electricǎ, şcoli,
dispensare etc. De toate acestea profitǎ atât populaţia localǎ cât şi turistul.

Prin turism sunt finanţate adesea şi activitǎţi culturale ca spectacole de teatru,


muzicale, festivaluri, reuniuni, expoziţii, competiţii sportive care antreneazǎ şi populaţia
localǎ. Aceasta duce la creşterea nivelului de culturǎ şi civilizaţie al locuitorilor din zona
turisticǎ respectivǎ, largirea orizontului de cunoaştere al acestora, schimb de cunoştinţe
şi experienţe între sat şi oraş.

Activitatea agroturisticǎ, datoritǎ complexitǎţii ei, contribuie la dezvoltarea în


ansamblu a zonelor rurale, iar aceastǎ dezvoltare la rândul ei va determina o creştere a
circulaţiei turistice. Agroturismul reprezintǎ o realǎ şansǎ pentru economia localǎ, acesta
creând principalele motivaţii în antrenarea şi dezvoltarea unor iniţiative, a unor
activitǎţi tradiţionale care au fost neglijate multǎ vreme, a unor meşteşuguri, creaţii
artistice locale pentru satisfacerea turiştilor. Toate aceste activitǎţi dinamizeazǎ viaţa
economicǎ localǎ.

Activitatea turisticǎ oferǎ gospodarului posibilitatea de a pune în valoare oferta


de cazare, de a valorifica în stare proaspatǎ sau prelucratǎ produsele proprii din
gospodǎrie, de a presta servicii. Turismul creeazǎ cererea localǎ de produse alimentare
proaspete, produse de micǎ industrie, artizanat; el este amator de trasee, de recreere,
solicitǎ servicii şi stimuleazǎ inventivitatea gospodarului.13[13]

Dupǎ cum se observǎ, agroturismul, componentǎ a turismului rural, are cele mai
mari implicaţii în valorificarea resurselor turistice locale şi în ridicarea nivelului de
viaţǎ al locuitorilor, în dezvoltarea socio-economicǎ a localitǎţii rurale şi comunitǎţii în
general şi nu în ultimul rând, în protejarea şi conservarea mediului natural şi
construit, în contextul unei activitǎţi economice pe principii ecologice (turismul incitǎ
la protejarea mediului). De aceea, interesul comunitǎţii şi autoritǎţii locale este acela de

13[13] Mihalache St., Stoian M., Istrate Ion, Manole V., Bran Florina – Agroturism, turism rural,
Editura Fax Press, Bucureşti, 1996, p. 29
a elabora o strategie de organizare şi dezvoltare durabilǎ şi de promovare a turismului
rural, cu precǎdere a agroturismului, la nivel local, cu concursul tuturor agenţilor
economici implicaţi în desfǎşurarea acestei activitǎţi.14[14]

Un alt efect pozitiv determinat de activitatea turisticǎ este efectul multiplicator


al acestuia. Astfel banii primiţi de la vizitatori sunt repartizaţi în diferitele sectoare ale
economiei naţionale, pentru achiziţionarea de echipamente moderne, achiziţionarea de
mǎrfuri, plata personalului, provocând de fiecare datǎ noi venituri şi realizând investiţii
de care vor beneficia viitorii vizitatori

• Din punct de vedere socio-cultural:

Activitǎţile şi serviciile din domeniul turismului rural sunt într-o strânsǎ


interacţiune creând astfel o serie de avantaje sociale, avantaje de care beneficiazǎ atât
entitatea agroturisticǎ, cât şi mediul din care aceasta face parte. Se activeazǎ astfel
tradiţiile social culturale, meştesugǎreşti, folclorice.

Deasemenea, turismul contribuie la conştientizarea populaţiei şi autoritǎţilor


locale faţǎ de valoarea turisticǎ şi identitatea culturalǎ a localitǎţii, prezenţa
turiştilor în zonele respective fiind consideratǎ ca o apreciere a calitǎţii mediului natural
şi a patrimoniului lor istoric şi cultural ce favorizeazǎ înţelegerea interculturalǎ şi
comunicarea liberǎ între locuitori şi turişti.

Astfel turismul se înscrie ca sprijin pentru justificarea şi finanţarea protecţiei


zonelor naturale, sprijin în conservarea siturilor arheologice şi istorice pentru a
atrage vizitatori, şi duce la sensibilizarea locuitorilor în problemele de mediu şi
patrimoniu cultural istoric. Acestea se concretizeazǎ în: menţinerea şi dezvoltarea
manifestǎrilor culturale tradiţionale, susţinerea muzeelor, teatrelor şi a altor echipamente
de culturǎ, conservarea şi protejarea patrimoniului cultural-istoric.

• Din punct de vedere social-politic:

14[14] Vasile Glǎvan – Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism, Editura Economicǎ,
Bucureşti, 2003, p. 147
Turismul ajutǎ la creşterea fenomenului de stabilitate, dar şi de restrângere a
procesului de emigrare a populaţiei rurale, deci de întreţinere a acesteia la
diversificarea ocupaţionalǎ a populaţiei rurale, îndeosebi cea tânǎrǎ, pǎstreazǎ modelele
socio-culturale existente, a tradiţiilor populare şi a arhitecturii locale, contribuie la
educaţia şi instrucţia populaţiei turistice tinere în vederea lǎrgirii orizontului de
cunoaştere a mediului rural din ţara noastrǎ, ajutǎ la creşterea calitǎţii vieţii populaţiei
locale, strângerea de relaţii prieteneşti între localnici şi turişti, creeazǎ o imagine
externǎ favorabilǎ României, prin contactul turiştilor strǎini cu etnocultura şi
ambianţa naturalǎ şi ospitalierǎ a satului românesc.

Se pot menţiona, deasemenea, şi o serie de dezavantaje sau efecte negative


generate de intensificarea turismului rural, efecte ce se resimt mai ales la nivelul
peisajelor naturale, rezervaţiilor şi parcurilor naturale din vecinǎtatea satelor turistice
datorate printre altele acordǎrii unor facilitǎţi prea largi, lipsei cadrului legislativ şi a
reglementǎrilor de funcţionare ce pot permite dezvoltarea unui turism „greu” şi cu
caracter de masǎ în multe rezervaţii sau parcuri naturale din apropierea satelor,
numǎrului mare de turişti care, prin circulaţie şi zgomot, pot perturba viaţa ruralǎ şi
viaţa florei şi faunei naturale.

Deasemenea existenţa unui numǎr mare de trasee şi poteci, drumuri de circulaţie


şi acces, vizitate în grupuri de peste 25-30 de persoane, în areale sensibile, produce
perturbǎri ale echilibrului ecologic. Practicarea, pe arealele existente, a sporturilor de
varǎ şi iarnǎ, şi o prea mare diversificare a activitǎţilor sportive pot conduce la
distrugerea solurilor, florei, faunei etc. Turismul rural intensiv practicat într-o anumitǎ
zonǎ poate aduce schimbari în modul de viaţǎ al localnicilor şi poate favoriza
poluarea.15[15]

Dupǎ cum se poate observa , toate aceste activitǎţi turistice au impact atât asupra
mediului înconjurǎtor cât şi asupra mediului economic şi a celui social.

1.3 Motivaţiile ce stau la baza practicǎrii agroturismului

15[15] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Şimon Tamara, op. cit., p. 282
Pornind de la caracteristicile mediului citadin, alǎturate convenţiilor sociale
specifice, poate fi depistatǎ o serie de necesitǎţi pe care orǎşeanul le emite din ce în ce
mai constant şi tinde sǎ le transforme în acţiuni16[16]:

• Reîntoarcerea la naturǎ, motivaţie valabilǎ pentru toate categoriile de varstǎ, sex, profesie,
statut social. Este rezultatul necesitǎţii de relaxare, sǎnǎtate, confort fizic şi spiritual;

• Cunoaşterea şi adeziunea temporarǎ la grupurile de apartenenţǎ specificǎ zonelor rurale,


dintre care pot fi amintite: familia de tip patriarhal, comunitatea locativǎ, grupul de muncǎ, grupul
folcloric etc.;

• Cunoaşterea, înţelegerea şi creativitatea sunt, de asemenea, motivaţii care se pot realiza cu


succes în ambianţa satului turistic. Contactul nemijlocit cu piese ale

• tezaurului istoriei naţionale, ale folclorului, ocupaţiilor tradiţionale şi obiceiurilor populare,


transformǎ vacanţele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi şi numeroase cunoştinţe;

• Motivaţiile estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, armonie, naturaleţe, determinǎ
majoritatea turiştilor, care viziteazǎ satele respective, sǎ se considere privilegiaţi pentru posibilitatea de
a cunoaşte locuri atât de frumoase şi de pitoreşti;

• Curiozitatea ce decurge din informaţii asupra ospitalitǎţii populare, obiceiurilor gastronomice,


artizanatului şi ritualurilor sǎteşti, determinǎ dorinţa multor turişti de a cunoaşte la faţa locului toate
acestea;

• Odihna, cura de aer şi fructe, consumul de alimente proaspete de care doresc sǎ beneficieze
cei care îşi îngrijesc sǎnǎtatea în vacanţǎ;

• Sportul, vânǎtoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile şi drumeţiile sunt motivaţii care capǎtǎ o
notǎ autenticǎ, lǎsând loc suficient iniţiativei, imaginaţiei şi înclinaţiilor individuale.

Teritoriul României prezintǎ o mare bogǎţie de valori cultural-istorice şi naturale,


care rǎspund unor variate motivaţii ale cǎlǎtoriilor turistice, între care comorile de artǎ
popularǎ, etnografie şi folclor reprezintǎ o imagine de marcǎ a poporului nostru.

1.4 Tipologia satelor turistice

Aplicarea principiului specializǎrii în domeniul organizǎrii şi funcţionǎrii satului


turistic este necesarǎ deoarece fiecare localitate ruralǎ constituie o entitate cu
particularitǎţi proprii şi activitǎţi specifice, ce nu trebuie decât sǎ fie identificate şi
valorificate cât mai eficient posibil, din punct de vedere turistic.

16[16] Cândea Melinda, Erdeli George, Peptenatu Daniel, Şimon Tamara, op. cit., p. 275
De asemenea, stabilirea tipurilor de sate turistice constituie un mod de selecţionare
a turiştilor, aceştia grupându-se de la sine într-un sat sau altul, în funcţie de principalele
lor motivaţii şi opţiuni turistice.

Aşezǎrile rurale de interes turistic sunt prezente, şi s-au dezvoltat, pe cele mai
variate forme de relief, de pe litoralul Mǎrii Negre şi Delta Dunǎrii, pânǎ în zona
montanǎ, fiind grupate pe baza specificului în câteva tipuri majore17[17]:

• Satele peisagistice şi climaterice se caracterizeazǎ prin prezenţa unui cadru natural atractiv,
cu elemente de potenţial turistic numeroase şi variate, care favorizeazǎ petrecerea timpului liber.
Aşezǎrile turistice de acest tip, situate în zone de deal şi de munte, cu casele raspândite la o oarecare
distanţǎ unele faţǎ de altele, dar şi în zona litoralǎ – sunt adecvate turismului de sejur, oferind
posibilitǎţi de plimbare în aer liber, bǎi de aer, helioterapie, drumeţie: Tismana (Gorj), Brǎdet (Argeş),
Botiza (Maramureş), Vama Veche (Constanţa).

• Satele balneare susţin turismul balnear de importanţǎ localǎ şi mai rar regionalǎ, bazându-se
pe o serie de „resurse turistice” exploatate şi valorificate: ape minerale carbogazoase, mofete, izvoare
sau lacuri sǎrate, nǎmol: Zizin (Covasna), Coştiui (Maramureş), Sǎcelu (Gorj).

• Satele turistice pentru practicarea sporturilor sunt specifice zonelor montane cu strat de
zǎpadǎ persistent, condiţii de pantǎ deosebite ce favorizeazǎ practicarea sporturilor de iarnǎ (Fundata,
Gǎrina – Jud. Caraş), dar şi zonelor joase, cu oglinzi de apǎ, care susţin sporturile nautice (Murighiol)
etc.

• Satele turistice pastorale (Vaideeni, Prislop, Jina). În aceastǎ grupǎ pot fi incluse satele de
munte în care preocuparea de bazǎ a localnicilor este creşterea oilor şi vitelor, şi care pot sǎ atragǎ
turişti, prin meniuri bazate pe produse lactate.

• Satele pescǎreşti şi de interes vânǎtoresc oferǎ şi organizeazǎ diferite forme de agrement


speciale pentru turişti – vânǎtoare, pecuit, safari – asigurând în acelaşi timp, posibilitǎţi de cazare,
servicii culinar-gastronomice pescǎreşti sau vânǎtoreşti: Sfântu Gheorghe (Deltǎ), Ciocâneşti
(Suceava), Gurghiu (Mureş).

• Satele turistice de creaţie artisticǎ şi artizanalǎ (Tismana, Margina, Cordun, Sǎpânţa) atrag
turiştii interesaţi de creaţia artisticǎ şi artizanalǎ, prin posibilitatea achiziţionǎrii unor astfel de creaţii
direct de la sursǎ, de la producatorul însuşi, precum şi posibilitatea de a asista la modul de
confecţionare al acestora.

• Satele turistice etnofolclorice grupeazǎ aşezǎrile rurale care deţin un fond etnografic, de
valoare inestimabilǎ, reprezentat prin muzee etnografice, arhitecturǎ popularǎ de excepţie, port
tradiţional şi folclor: Curtişoara (Gorj), Rǎşinari (Sibiu), Vama (Suceava) etc. Aceste sate pot oferi
turiştilor servicii de cazare şi masǎ în condiţii autentice (mobilier, decor şi lenjerie în stil popular, meniuri
tradiţionale servite în veselǎ şi cu tacâmuri specifice, farfurii şi strǎchini de ceramicǎ, linguri de lemn
etc.).

17[17] Cândea Melinda, Bran Florina – Spaţiul geografic românesc, Editura Economicǎ, Bucureşti, 2001, p. 291
• Satele cu obiective de interes ştiinţific dispun de diferite tipuri de rezervaţii naturale care
prin inedit, unicitate şi frumuseţe, atrag spre vizitare numeroşi turişti strǎini şi autohtoni: Andrieşeni
(Vrancea), Sadova (Suceava), Chiuzbaia (Maramureş) etc.

• Sate cu monumente istorice, de artǎ şi arhitecturǎ cu valoare de excepţie, renumite pe


plan naţional şi internaţional, sunt specifice Moldovei, cu o salbǎ impresionantǎ de mǎnǎstiri: Suceviţa,
Putna, Agapia, Vǎratec etc.; Subcarpaţilor Getici – Aninoasa, Cozia, Horezu, Tismana; sudului
Transilvaniei – Hǎrman, Biertan, Feldioara etc.

• Sate turistice pomiviticole unde principala activitate este cultivarea pomilor fructiferi şi a
viţei-de-vie iar turismul se poate practica pe toatǎ durata anului, atât în perioada recoltǎrii cât şi dupǎ
aceea, prin oferirea fructelor, strugurilor şi a preparatelor pe baza lor: Recaş, Şiria, Agapia etc.

Satul românesc – prin specificul etnocultural şi etnografic, prin originalitate şi

bogǎţia resurselor proprii spaţiului geografic aferent – poate sǎ se constituie ca un


produs turistic inedit, care sǎ satisfacǎ o gamǎ largǎ de motivaţii în turismul organizat şi
pe cont propriu, intern şi internaţional. Un numǎr mare de sate, recunoscute ca sate
turistice, constituie destinaţii pentru turismul de sejur, turismul de cunoaştere,
balneoturismul etc.

1.5 Modalitǎţi de cazare şi alimentaţie publicǎ specifice satelor turistice.


Criterii economico-sociale de clasificare a fermelor şi pensiunilor agroturistice

Cazarea în satele turistice se poate organiza şi amenaja pe mai multe tipuri şi anume:

- camere mobilate, de categorii diferite, în locuinţele gospodarilor, aceştia


locuind în aceeaşi casǎ sau în apropiere;

- casǎ de vacanţǎ, alta decât cea locuitǎ de gospodar, construitǎ ad-hoc sau
eliberatǎ în sezonul turistic;

- spaţiu pentru amenajarea unui loc de campare (cu cort sau rulotǎ) în grǎdinǎ sau
livadǎ, gospodarul locuind în apropiere, spre a asigura securitatea turiştilor;

- spaţii secundare în gospodǎria sǎteascǎ;

- spaţii cu destinaţie specialǎ pentru turişti, construite de cǎtre grupuri de


locuitori sau asociaţia turisticǎ sǎteascǎ.
Toate aceste spaţii de cazare (mai puţin cele secundare) vor fi mobilate ca sǎ
corespundǎ normelor de clasificare elaborate de Ministerul Turismului, care le va
omologa, iar tarifele percepute vor fi în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Alimentaţia publicǎ. În satele turistice, servirea mesei pentru turişti se poate realiza în
mai multe modalitǎţi:

- pensiune completǎ la gospodarul-gazdǎ;

- demipensiune;

- mic dejun inclus în tariful de închiriere a camerei (casei);

- pensiune completǎ sau demipensiune acordatǎ de o familie unui grup mai mare
de turişti, care locuiesc în gospodǎrii diferite;

- pensiune completǎ sau demipensiune la o unitate de alimentaţie publicǎ din


localitate (restaurant, pensiune);

- pregǎtirea mesei de catre turişti cu produsele lor sau ale gospodarului şi cu


utilajele acestuia.

Toate spaţiile de alimentaţie publicǎ vor fi omologate conform normelor


Ministerului Turismului, iar tarifele vor fi stabilite şi aplicate în baza normelor în
vigoare. Omologǎrile şi clasificǎrile pentru structurile de cazare (pensiuni şi
ferme
agroturistice) se fac de cǎtre Comisia Tehnicǎ de Verificare formatǎ din specialişti ai
Ministerului Turismului şi Asociaţia Naţionalǎ de Turism Rural Ecologic şi Cultural
(ANTREC) şi au la bazǎ "criteriile minime privind clasificarea pe stele (margarete) a
pensiunilor şi fermelor agroturistice" stabilite prin lege.

Criteriile minime pentru intrarea unei gospodǎrii în circuitul turistic se referǎ la:
- accesul în camerele de dormit şi la grupurile sanitare sǎ fie direct, fǎrǎ a se trece prin
alte camere;

- racord obligatoriu la reţeaua publicǎ de canalizare şi existenţa apei curente


menajere;

- racord obligatoriu la reţeaua electricǎ publicǎ.

Preţurile şi tarifele practicate sunt diferenţiate în funcţie de clasificarea gospodǎriilor,


zona în care se aflǎ acestea, perioada de sejur (sezon sau extrasezon).

Criteriile de clasificare a gospodǎriilor ţǎrǎneşti din zona montanǎ :

A. Clasa de confort agroturistic montan – spaţii de cazare:

Clasa I - camerǎ cu 1-2 paturi, 10-16 mp, grup sanitar propriu fiecǎrei camere, cu WC,
lavoar, duş, (cadǎ), cu apǎ rece şi apǎ caldǎ.

Clasa II - camerǎ cu 1-2 paturi, 10-16 mp, cu posibilitǎţi de încǎlzire asigurate şi grup
sanitar comun cu alţi turişti, cu WC, lavoar, duş, cu apǎ rece şi apǎ caldǎ.

Clasa III - camerǎ cu 1-3 paturi, 10-20 mp, cu posibilitǎţi de încǎlzire asigurate şi
grup sanitar comun cu alţi turişti şi cu proprietarul, cu WC, lavoar, duş, cu apǎ rece,
eventual şi apǎ caldǎ.

Clasa IV - camerǎ cu 1-3 paturi, 10-20 mp, latrinǎ separatǎ de locuinţǎ, comunǎ cu
proprietarul şi o încǎpere pentru spǎlat, cu lavoar, cu apǎ rece, comunǎ cu alţi turişti.

B. Clasa de confort agroturistic montan - spaţii pentru prepararea şi servirea


meselor:

Clasa I - camerǎ de servit masa şi de recreere, dotatǎ cu un loc pentru prepararea hranei,
în folosinţa exclusivǎ a turiştilor.
Clasa II - camerǎ de servit masa şi de recreere, în folosinţa turiştilor cu propietarul, cu
acces la bucǎtǎria propietarului.

Clasa III - fǎrǎ camerǎ de servit masa şi de recreere, dar cu acces la bucǎtǎria
proprietarului.

Criteriile minime privind clasificarea pensiunilor turistice şi a caselor de oaspeţi


(ANEXA 1)

1. Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de

la 3 la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural, şi zona periurbană


şi

până la 20 de camere în mediul urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri

independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi servirea


mesei.

2. Casele de oaspeţi sunt structuri de primire turistice, având o capacitate de cazare de la


3 la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural, şi zona periurbană şi
până la 20 de camere în mediul urban, funcţionând în clădiri independente ,
caracterizate prin existenţa unor spaţii de cazare şi condiţii de pregătire a mesei.

3. Amplasarea pensiunilor turistice rurale şi a caselor de oaspeţi trebuie realizată în


locuri

ferite de surse de poluare şi de orice alte elemente care ar pune în pericol sănătatea sau

viaţa turiştilor.

4. Dotările din camerele şi din grupurile sanitare destinate turiştilor vor fi puse în

exclusivitate la dispoziţie acestora. În interiorul acestora nu se admit lucrurile personale


ale locatorului (articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, bibelouri sau alte obiecte care
ar

putea stânjeni turiştii).

5. Spaţiile pentru prepararea şi servirea mesei trebuie să fie destinate în exclusivitate

turiştilor.

6. Pensiunile turistice care dispun de teren pentru asigurarea serviciilor de campare vor

respecta pentru montarea corturilor şi rulotelor criteriile privind echiparea sanitară şi

dimensiunea parcelelor18[18].

Aceste criterii sunt obligatorii pentru desfǎşurarea activitǎţii de cazare în pensiuni.

Cazarea turisticǎ în mediul rural cuprinde toate formele de primire, de la ferme


la hoteluri rurale sau camere de oaspeţi, gestionate direct şi personal de proprietari
persoane fizice, asociaţii sau comunitǎţi locale. Aceste spaţii de cazare trebuie sǎ fie
clasificate şi înregistrate la Registrul de Comerţ Judeţean sau Orǎşenesc în funcţie de
situaţie19[19].

Agroturismul, ca formǎ a turismului rural, utilizeazǎ ca spaţii de cazare şi de


servire a mesei, fermele şi pensiunile turistice rurale.

Principalele structuri de primire care se întâlnesc în zonele rurale din


România sunt urmǎtoarele:

• Satul de vacanţǎ este un centru turistic compus din vile sau bungalouri destinate cazǎrii
individuale sau familiale şi grupate în jurul unor spaţii comune pentru masǎ, distracţii şi sport. Preţurile
de sejur cuprind atât pensiunea cât şi distracţiile oferite. Primele sate de vacanţǎ au fost create în anul
1947 de cǎtre Touring Club de France şi au intrat în circuitul turistic începând cu anul 1965.

18[18] www.mturism.ro

19[19] Cocean P., Vlǎsceanu Gh., Negoescu B. – Geografia generalǎ a turismului, Editura Meteor Press,
Bucureşti, 2003, p.278
• Popasul turistic este un tip de hotel destinat în special turiştilor în trecere şi amenajat de-a
lungul unui mare traseu turistic sau în apropierea lui; are mai puţin de 10 camere şi un restaurant cu
specific gastronomic regional.

• Motelul. La origine termenul desemna un ansamblu de apartamente grupate în bungalouri,


izolate unele de altele sau aflate în acelaşi corp de clǎdire, compuse dintr-o camerǎ cu baie şi un
amplasament pentru maşinǎ. Situate de-a lungul cǎilor rutiere, motelurile permit automobiliştilor sǎ aibǎ
în permanenţǎ maşina la dispoziţie. Motelurile diferǎ de hoteluri prin aceea cǎ, în principiu, nu au
personal la dispoziţia clientului - autoservire – acesta închiriând apartamentul sau camera a carui cheie
îi este data la recepţie imediat ce a sosit şi a plǎtit suma cerutǎ. Concepţia despre moteluri a evoluat
rapid, în prezent fiind definit astfel: construcţie cu funcţie hotelierǎ – cazare, masǎ – de capacitate micǎ
sau mijlocie, amplasatǎ în general in afara localitǎţilor şi în imediata apropiere a reţelei rutiere şi a
dotǎrilor acesteia şi destinatǎ sǎ ofere serviciile necesare, la diferite grade de confort, îndeosebi pentru
turistul automobilist.

• Hotelul rustic pavilionar este un tip de hotel turistic, situat în mediul rural, grupând o serie de
pavilioane rustice.

• Campingul este forma de turism care presupune cazarea în corturi sau rulote, utilizând,
pentru un sejur mai mult sau mai puţin prelungit, un echipament adecvat. Dezvoltarea crescândǎ a
acestei forme de turism a impus introducerea unor reglementǎri privind amenajarea terenurilor şi
compartimentul turiştilor.

• Pensiunile turistice sunt structuri de primire turistice având capacitate de cazare de pânǎ la
10 camere, totalizând maxim 30 de locuri în mediul rural, şi pânǎ la 20 de camere în mediul urban,
funcţionând în locuinţele cetǎţenilor sau în clǎdiri independente, care asigurǎ în spaţii special
amenajate cazarea turiştilor în condiţii de pregǎtire şi servire a mesei.

• Ferma agroturisticǎ este o structurǎ de primire pentru gǎzduire şi servire a mesei, cu


capacitate cuprinsǎ între 3 şi 20 de camere, funcţionând în cadrul gospodǎriilor ţǎrǎneşti care asigurǎ
alimentaţia turiştilor cu produse proaspete din surse proprii şi locale.

Activitatea de turism în cadrul pensiunilor şi fermelor agroturistice cuprinde


servicii de cazare şi masǎ, de agrement precum şi alte servicii asigurate turiştilor pe
perioada sejurului.

CAPITOLUL 2

CARACTERIZAREA GENERALĂ A JUDEŢULUI MARAMUREŞ

În nord-vestul patriei noastre în cadrul Munţilor Carpaţii Orientali se deschide o


depresiune de mare frumuseţe, cunoscută sub denumirea de Ţara Maramureşului.
Strǎveche vatrǎ româneascǎ, cu o naturǎ încântǎtoare, de o rarǎ frumuseţe, judeţul
Maramureş este situat în nordul României şi are ca vecini Ucraina, judeţele Suceava,
Bistriţa-Nǎsǎud, Cluj, Sǎlaj şi Satu Mare. De o frumuseţe aparte sunt depresiunile
Maramureşului, Lǎpuşului şi Bǎii Mari, cu dealuri, terase şi lunci, care au favorizat, prin
bogǎţiile naturale şi geo-climatice, prezenţa şi permanenţa omului din cele mai vechi
timpuri în aceastǎ zonǎ. Maramureşul este o oazǎ de viaţǎ arhaicǎ plinǎ de farmec, în
mijlocul unei civilizaţii egalizatoare. Este cu certitudine cel mai mare muzeu etnografic
în aer liber din Europa şi valorile pe care le deţine îl recomandǎ sǎ ocupe un loc pe lista
UNESCO a valorilor culturale ale umanitǎţii. Prin valorile şi frumuseţile sale spirituale,
morale şi peisagistice, judeţul Maramureş constituie un punct de atracţie pentru mii de
turişti din ţarǎ şi strǎinǎtate20[20].

2.1 Maramureşul între nou şi vechi

Prin poziţia sa geograficǎ specificǎ, în extremitatea de nord-vest a României,


Maramureşul a avut o istorie mai agitatǎ decât alte zone aflate înspre interiorul
Transilvaniei, provincie de care eşti legat în mod natural prin unitatea de limbǎ şi
culturǎ
a populaţiei sale, în majoritate româneascǎ. La acest destin aparte a contribuit şi poziţia
sa strategicǎ de primǎ importanţǎ. De aceea, în decursul timpului apartenenţa
Maramureşului la un stat sau altul a suferit dese schimbǎri.

Judeţul actual Maramureş cuprinde Ţara Maramureşului, Lǎpuşului, Chioarului,


Bazinul Baia Mare şi o parte a Zonei Codrului.

O incursiune succintǎ în preistoria locului ne aratǎ cǎ Maramureşul este un


pamânt strǎvechi care a fost locuit încǎ din timpuri imemorabile.

În sec. al X-lea şi al XI-lea, condiţiile specifice de dezvoltare ale Maramureşului


au facut ca în aceastǎ zonǎ sǎ se organizeze mici entitǎţi teritoriale numite voievodate.
Acestea erau formate din mai multe aşezǎri româneşti stabile, cu vetre de sat, pǎşuni şi
munţi cu pǎduri, cu hotare între ele, constituite în cnezate şi conduse de câte un cneaz.
Ele se gaseau înşirate pe Vǎile Marei, Cosǎului, pe Taraş şi Tisa, pe Talabor şi Vişeu
precum şi pe cursul superior şi inferior al Izei.

20[20] www.vacantesicalatorii.ro
Secolul al XIV-lea şi începutul secolului urmǎtor se caracterizeazǎ în toatǎ
Transilvania prin înǎsprirea relaţiilor dintre iobagi şi nobili. În urma unor rǎscoale de
proporţii (Bobâlna-1437), deţinǎtorii puterii - nobilii maghiari în majoritate, dar şi
nobilii români care se maghiarizeazǎ - semneazǎ o convenţie cu saşii şi secuii, o uniune
frǎţeascǎ de întrajutorare, în cazul când una din pǎrţi este atacatǎ. Pentru cǎ erau trei
pǎrţi de trei
neamuri diferite, înţelegerii i s-a mai spus Univ Trium Natium. Sub raport politic, actul
a
avut o deosebitǎ importanţǎ: el a servit tezei de mai târziu care prezenta ca naţiuni
politice ale Transilvaniei numai pe unguri, saşi şi secui; românii erau doar toleraţi.

Dupǎ cel de-al doilea rǎzboi mondial, situaţia s-a schimbat radical. Teritoriul
maramureşean din nordul Tisei a trecut la Ucraina, respectiv la Uniunea Sovieticǎ,
legǎturile dintre românii de pe cele douǎ maluri au fost puternic întrerupte şi a urmat o
intensǎ politicǎ de deznaţionalizare a populaţiei româneşti de cǎtre puterea sovieticǎ.
Pânǎ şi denumirea româneascǎ a satelor a devenit slavǎ: Slatina s-a schimbat în
Solotvina, Teceu în Tiacev, Biserica Albǎ - Belaia Terkov, iar Apşa de Jos - Dabrova.

Dupǎ evenimentele din Decembrie 1989 şi dupǎ dislocarea Imperiului Sovietic,


legǎturile s-au reluat; spre surprinderea celor din stânga Tisei, ei au constatat cǎ fraţii lor
din dreapta apei, atâţi câţi sunt, nu şi-au uitat limba, portul şi nici tradiţiile. Ei
sǎrbǎtoresc
încǎ evenimentele arhaice rǎmase de la romani, cum ar fi ,,serbarea mǎrţişorului" şi
existǎ
o asociaţie culturalǎ numitǎ "George Coşbuc", care cautǎ sǎ ţinǎ aprinsǎ flacara culturii
româneşti printre conaţionali21[21].

Este impresionantǎ tenacitatea cu care românii maramureşeni din dreapta Tisei


au luptat pentru a se pǎstra ca atare: "Suntem neam de piatrǎ!" sau "Deşi nu am fǎcut
niciodatǎ parte din România, nu am încetat niciodatǎ sǎ ne simţim români!"- spun ei.

21[21] www.wikipedia.org
Dǎinuirea româneascǎ la nord de Tisa este însǎ fragilǎ şi depinde de sprijinul
celor din ţarǎ. În privinţa împǎrţirii administrativ teritoriale a ţǎrii, s-a procedat la
desfiinţarea judeţelor şi s-a preluat modelul sovietic, al regiunilor şi raioanelor. În acest
context, în 1948 s-a desfiinţat şi judeţul Maramureş cu reşedinţa la Sighet şi s-a creat
regiunea Baia Mare, care încorpora teritoriul Maramureşului, Satmar, Oaş, Lǎpuş,
Chioaru, Zona Codrului - deci şi actualul judeţ, şi se înfiinţeazǎ raioanele ca unitǎţi
teritoriale restrânse, subordonate regiunii.

În anul 1964 are loc o nouǎ împǎrţire administrativ-teritorialǎ a ţǎrii, revenindu-


se la forma şi denumirea de judeţ ca unitate specificǎ, dar Maramureşul rǎmâne în
continuare afiliat la Baia Mare, care va deveni reşedinţa judeţului. Pierzându-şi - dupǎ
mai bine de 600 de ani - locul privilegiat de reşedinţǎ de judeţ, Sighetul Marmaţiei s-a
dezvoltat şi s-a modernizat într-un ritm mai lent decât alte centre urbane similare.
Cǎderea dictaturii ceauşiste în Decembrie 1989 a adus speranţa unui reviriment rapid
pentru întreaga zonǎ şi repararea unor greşeli fǎcute de regimul trecut.

În Maramureş unde meşterii populari au cultivat de veacuri cu deosebitǎ artǎ şi


pe scarǎ întinsǎ arhitectura de lemn, obiceiurile şi tradiţiile, noul, prin modernitatea sa,
nu agreseazǎ “vechiul” ci încearcǎ sǎ-l completeze, sǎ îl ducǎ mai departe, sǎ-l punǎ în
valoare. Natura, de-a lungul timpului, a fost privitǎ ca aliat în realizarea operelor cu
caracterul lor specific – original şi pitoresc. Prin adaptarea la materialul din care este
construit, opera meşterilor maramureşeni a dus la închegarea unor forme de mare
prospeţime şi usurinţǎ .

Frumoasǎ, pitoreascǎ, elegantǎ - arta, tradiţia maramureşeanǎ se distinge de-a


lungul timpului nu atât prin forma discretǎ şi odihnitoare apropiatǎ de scara şi ochiul
omului, cât prin înfǎţişarea mândrǎ şi formele meşteşugite monumentalizate.

Vizitatorii Ţǎrii Maramureşului sunt atraşi, în primul rând, de creaţia popularǎ


din Oaş, pǎstratǎ şi azi în formele sale originale. În ritualul sǎrbǎtorilor oşenilor,
transmise din generaţie în generaţie, se rǎsfrâng obiceiuri legate de preocupǎrile
milenare (pǎstoritul). Se remarcǎ porţile sculptate (Halmeu), originalitatea
gospodǎriilor, cioplitul lemnului (Camarzana, Certeze), pictura pe sticlǎ şi olǎritul (Tur),
toate de o inegalabilǎ frumuseţe. De asemenea, Vama este o cunoscutǎ localitate prin
produsele sale ceramice, care perpetueazǎ vechiul obicei dacic al olǎritului. Culorile cu
care se orneazǎ vasele sunt naturale, aidoma celor de acum 2000 de ani.

2.2 Istorie şi cultură în contextul actual

Maramureşul, vatrǎ de culturǎ şi civilizaţie care şi-a dǎltuit în lemn istoria,


este locul unde tradiţiile, portul şi arta popularǎ se pǎstreazǎ ca nicǎieri altundeva în
România. Maramureşul este un imens muzeu în aer liber, iar viaţa de zi cu zi a satului
maramureşean este o adevaratǎ întoarcere în timp.

Muzeul Ţǎrii Oaşului - Negreşti Oaş, posedǎ o frumoasǎ colecţie de port


oşenesc, artǎ popularǎ (ţesǎturi şi cusǎturi caracteristice), ceramicǎ; Muzeul ceramicii -
Vama, expune peste 500 de piese, unele cu o vechime de peste 300 de ani; Muzeul
etografic şvǎbesc-Petreşti. Bisericile de lemn - bijuterii de artǎ popularǎ - se întâlnesc
aproape în fiecare sat. Opt dintre acestea aparţin patrimoniului UNESCO, iar unele
deţin recorduri absolute: cea mai înaltǎ construcţie din lemn - biserica mǎnǎstirii
Bârsana 62 m, cea mai veche bisericǎ din lemn – biserica de la Ieud 1364. Poarta
maramureşeanǎ veritabil "arc de triumf" rustic, era în trecut apanajul familiilor nobile.
Conform tradiţiei, poarta este bariera împotriva rǎului, elementul care delimitezǎ
universul sacru al casei şi gospodǎriei. Elementele decorative nu au doar o funcţie
esteticǎ, ci sunt simboluri cu rǎdǎcini puternice în cultura creştina şi precreştinǎ.
Coarda - spirala simbolizând aspiraţia spre înalt, rozeta - simbol al soarelui ca element
esenţial al vieţii, arborele vieţii - simbolizând viaţa veşnicǎ, şarpele cu binecunoscutul
lui rol protector, sunt doar câteva dintre elementele cel mai des întâlnite în sculptura
porţilor maramureşene. Maramureşul este o regiune care a pǎstrat de-a lungul
timpului obiceiurile legate de muncǎ, de viaţǎ şi de sǎrbǎtoare. Obiecte din lemn
decorate artistic însoţesc toate momentele importante ale vieţii, dar cele mai fascinante
sunt crucile, element de comunicare între lumea celor vii şi a celor morţi. Cimitirul vesel
de la Sǎpânţa, opera artistului popular Ioan Patraş, reuneşte cruci "vorbitoare". Prin
intermediul unui text în care autoironia se împleteşte cu dramatismul, acestea povestesc
viaţa ce lui dispǎrut. Meseriile tradiţionale cum ar fi ţesutul, sculptura lemnului,
pictura pe lemn şi sticlǎ se practicǎ cu succes şi se transmit din tatǎ în fiu. Muzica
maramureşeanǎ care însoţeşte toate momentele fericite ale vieţii se remarcǎ prin ritm şi
vitalitate. Portul popular este purtat zi de zi nu doar de sǎrbǎtori ca în alte zone.
Sǎrbǎtorile sunt momente în care satul maramureşean "explodeazǎ" de muzicǎ şi voie
bunǎ, şi ele nu sunt puţine de-a lungul anului: Sǎrbǎtorile de Iarnǎ, Paştele, Tânjaua,
Stâna maramureşeanǎ, la care se adaugǎ nunţile şi botezurile. Aici, mai iute ca oriunde,
se-ncinge muzica şi jocul. În câteva clipe, toatǎ sala este în picioare, iar perechile încep
sǎ se roteascǎ, pe ritmul din ce în ce mai rapid, impus de ceteraşi, aceşti violonoşti locali
de excepţie, nelipsiţi de la orice petrecere22[22].

2.3 Aşezare geografică şi cǎi de acces

Judeţul Maramureş este situat în extremitatea de N-NV a României, la graniţa cu


Ucraina, între 47020’00” şi 48000’15” latitudine N şi 22052’30” şi 25007’30” longitudine
E. Maramureşul are o suprafaţǎ de 6 304 km2 adicǎ 2,37% din suprafaţa ţǎrii şi o
populaţie de 535 000 locuitori (2005) şi se întinde în partea de nord a Carpaţilor
Orientali, acolo unde aceştia se desfac în douǎ ramuri: Rodna şi Munţii Maramureşului,
închizând depresiunea cu acelaşi nume.

Maramureşul - situat în cursul superior al râului Tisa - formează în privinţa


topohidrografică un teritoriu închis din toate laturile, de dealuri mari şi munţi înalţi, ca o
cetate, având ca poartă locul îngust lângă Hust, unde Tisa părăseşte locul său natal.
Râuri
curg din toate marginile până la mijlocul ţinutului, unde Tisa le adună, primind din
stânga râurile Mara, Iza şi Vişeul iar din dreapta Apşa, Taraşul, Talaborul şi râul
Neagova. Toate aceste râuri se ramifică în văi şi vâlcele de o rară frumuseţe naturală.

Descrierea cuprinde întreg spaţiul Maramureşului istoric, adicǎ a Ţǎrii


Maramureşului, din care astǎzi mai mult de douǎ treimi se aflǎ în dreapta Tisei, în ţara

22[22] www.romaniatravel.ro
vecinǎ, Ucraina.

Din suprafaţa totalǎ de 10 354 km cât avea fostul comitat Maramureş înainte de
primul rǎzboi mondial, la sud de Tisa a mai rǎmas o suprafaţǎ de 3 381 km, cât
reprezintǎ
actualul Maramureş. Aceastǎ zonǎ este situatǎ în partea de nord a Carpaţilor Orientali,
care sunt marcaţi de masivul Rodna, Carpaţii Vulcanici de Nord şi respectiv Munţii
Maramureşului. Limita de nord a zonei se suprapune pe graniţa cu Ucraina, graniţa
marcatǎ de râul Tisa începând de la satul Piatra pânǎ la vǎrsarea Vişeului în Tisa.
Graniţa
se continuǎ pe cumpǎna apelor din Munţii Maramureşului pânǎ dincolo de Izvorul
Cǎţelei
(izvor al Ceremuşului). Spre est Maramureşul se învecineazǎ cu Bucovina (actualul
judeţ
Suceava) pânǎ la Bistriţa Aurie. La sud, Maramureşul se învecineazǎ cu judeţul Bistriţa-
Nǎsǎud pe Bistriţa Aurie, urcǎ în Pasul Prislop şi în continuare pe cumpǎna apelor, peste
Rodna urmeazǎ lanţul munţilor Ţibleşului, Lǎpuşului, Gutâiului, Ignişului şi Oaşului. La
sud-vest se învecineazǎ cu Depresiunea Baia Mare23[23].

Cǎile de comunicaţie şi transporturile

Ţara Maramureşului, aceastǎ zonǎ atât de frumoasǎ peisagistic, atât de bogatǎ în


tradiţii etnografice şi folclorice, pǎmântul care a dat primii domni ai Moldovei şi
bisericuţele de lemn, a trebuit de-a lungul secolelor sǎ traiascǎ în sǎrǎcie şi izolare.
Totuşi, condiţiile geografice, istorice şi poate mai mult ca orice constiinţa apartenenţei
la acelaşi neam, au impus o legaturǎ a maramureşenilor cu fraţii lor din celelalte ţinuturi
locuite de români. Toponimia şi tradiţiile, precum şi atestǎrile documentare din perioada
medievalǎ, confirmǎ legǎtura permanentǎ cu fraţii lor de dincolo de munţi.

Reţeaua rutierǎ de astǎzi este modernizatǎ, drumurile spre Maramureş sunt


asfaltate, fiind accesibile pentru maşini. Drumurile urmeazǎ în general firul vǎilor

23[23] Şerbov Cioculescu, Sebastian Bonifaciu, Mircea Grigorescu – România. Ghid turistic, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1969, p. 325
principale şi secundare pe care sunt dispuse aşezǎrile omeneşti cu toatǎ frumuseţea şi
pitorescul lor.

Cǎile rutiere ale judeţului sunt reprezentate de drumul european E60 care strǎbate
traseul Bucureşti – Cluj Napoca, E571 spre Dej şi DJ1C spre Baia Mare.

Centrul de convergenţǎ al tuturor drumurilor rutiere este municipiul Sighetu


Marmaţiei, fostǎ resedinţǎ de voievodat, comitat, şi mai târziu de judeţ, timp de peste
600 de ani. Accesul în Maramureş dinspre Baia Mare se face pe şoseaua nationalǎ nr.
18, care trece prin pasul Gutâi (989 m), una din ,,porţile" de intrare în zonǎ - coboarǎ
muntele în
serpentine, prinde firul râului Mara şi-l urmeazǎ pânǎ la Sighetu Marmaţiei. O altǎ
,,poartǎ" a Maramureşului este pasul Prislop, care leagǎ între ele aşezǎrile de pe Valea
Marei, o parte din aşezǎrile de pe Valea Tisei şi Ronei cu cele de pe Valea Vişeului şi
Borşei, precum şi oraşele zonei: Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus şi Borşa. Drumul care
se constituie şi într-o axǎ etnograficǎ a Maramureşului este cel care porneşte de la
Sighet
şi urmeazǎ firul Vǎii Izei, cuprinzând toate aşezǎrile de pe aceastǎ vale, precum şi cele
de
pe vǎile laterale. Tot de la Sighet un alt drum urmeazǎ firul Vǎii Tisei, iar prin pasul
Huţa
deschide poarta spre Ţara Oaşului - o altǎ zonǎ etnograficǎ de mare rezonanţǎ în nord-
vestul României. Drumuri laterale, drumuri forestiere şi de cǎruţe, poteci, înlesnesc
accesul omului în toate locurile tainice ale Maramureşului, dând posibilitatea iubitorilor
de naturǎ şi de culturǎ popularǎ sǎ-şi umple sufletul, sǎ se bucure de creaţiile omului şi
ale lui Dumnezeu.

Cǎile ferate oferǎ o altǎ posibilitate de acces spre Maramureş. Prima reţea de cale
feratǎ s-a dat în folosinţǎ în anul 1875, când a devenit funcţionalǎ şi gara Sighet.
Începând din 6 decembrie 1996 s-au dat în folosinţǎ noi trasee, pe calea feratǎ, înspre
Ucraina.
Calea feratǎ însuma 232 km lungime la sfârşitul anului 2000, cu o densitate de 40
km/1000 km, structuratǎ pe douǎ direcţii:

1) Satu Mare – Baia Mare – Bucureşti, cu mai multe ramificaţii;

2) Sighetu Marmaţiei – Vişeul de Jos – Salva – Beclean, cu ramificaţie spre Vişeul de


Sus – Borşa.

Transportul aerian, atat de marfuri cat si de persoane se face prin aeroportul din
comuna Tǎuţii – Mǎgherǎuşi situat la 10 km de Baia Mare24[24].

2.4 Nivelul de dezvoltare economico-socialǎ

Din punct de vedere economic şi social dezvoltarea turismului în judeţul


Maramureş exercitǎ o influenţǎ pozitivǎ mai ales asupra utilizǎrii forţei de muncǎ prin
crearea de noi locuri de muncǎ, turismul având efecte benefice asupra nivelului de
calificare şi instruire a oamenilor cât şi asupra dezvoltǎrii economice a judeţului.

2.4.1 Economia

Economia actualǎ a judeţului Maramureş este de tip industrial-agrarǎ, aflatǎ în


tranziţie la economia de piaţǎ. Numarul total de salariaţi la sfârşitul anului 2003 este de
96,7 mii persoane, a cǎror distribuţie procentualǎ pe principalele ramuri de activitate se
prezintǎ astfel:

- agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ 5,8%

- industrie şi construcţii 46,2%

- servicii şi alte activitǎţi 48,0%

Total: 100%

24[24] Dan Ghinea – Enciclopedia geograficǎ a României, Editura Enciclopedicǎ, Bucureşti, 2002, p. 782
Repartizarea salariaţilor pe principalele ramuri de activitate în anul 2003, în
judeţul Maramureş

Tabel nr. 2.1

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 2003, INSSE, Bucureşti


INDICATORI Aprilie Mai Iunie
Agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, 2 491 2 501 2 506
exploatare forestiera
Industrie şi construcţii 45 928 46 104 46 194
Servicii şi alte activitǎţi 47 746 47 928 48 022
TOTAL 96 165 96 533 96 722
Efectivul de salariaţi la sfârşitul lunii iunie 2003 a fost de 96 722 persoane, în
creştere cu 557 persoane faţǎ de sfârşitul lunii aprilie a aceluiaşi an.

Distribuţia salariaţilor pe sectoare de activitate evidenţiazǎ cǎ cea mai mare


pondere o deţin serviciile (49,6% din totalul salariaţilor), urmatǎ de industrie şi
construcţii (47,8%), agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ (2,6%).

Comparativ cu sfârşitul lunii aprilie 2003, efectivul de salariaţi a înregistrat


creşteri mai mari la servicii (276 persoane), industrie şi construcţii (266 persoane),
agriculturǎ, silviculturǎ, pisciculturǎ, exploatare forestierǎ (15 persoane).

Creşterea efectivului de salariaţi s-a datorat în principal înfiinţǎrii de noi locuri


de muncǎ în sectorul privat, reducerea muncii la negru şi recalificarea şomerilor în
concordanţǎ cu nevoile curente ale economiei.

2.4.2 Industria

Industria în judeţul Maramureş este reprezentatǎ prin sectoarele de exploatare şi


prelucrare a materiilor prime. Ramurile prelucrǎtoare s-au dezvoltat datoritǎ prezenţei
zǎcǎmintelor de minereuri polimetalice neferoase şi a resurselor de masǎ lemnoasǎ.
Astfel, metalurgia neferoasǎ ocupǎ primul loc ca pondere atât în producţia industrialǎ a
judeţului cât şi a ţǎrii, Maramureşul ocupând locul întâi pe ţarǎ în producţia de plumb şi
cupru electrolitic. Baia Mare, Borşa, Baiul, Cavnic reprezintǎ principalele centre ale
metalurgiei neferoase.
Pe teritoriul judeţului Maramureş îşi mai desfasoarǎ activitatea întreprinderi
textile, de articole de blǎnǎrie, materiale de construcţii, încǎlţǎminte, produse alimentare
etc.

Populaţia activǎ ocupatǎ, pe ramuri ale economiei (%), în judeţul Maramureş, în


perioada 1998-2002

Tabel nr. 2.2

INDICATORI 1998 1999 2000 2001 2002


TOTAL 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Agriculturǎ 42,2 49,0 50,0 49,0 44,7
Silviculturǎ, exploatare 1,2 1,0 1,0 1,0 0,9

forestierǎ, vânat
Industrie 29,9 22,3 20,0 20,6 24,0
Ind. Extractivǎ 5,0 3,9 3,7 3,5 3,5
Ind. Prelucratoare 23,9 17,2 15,3 16,1 19,5
Energia electricǎ şi termicǎ, 1,0 1,2 1,0 1,0 1,0
gaze si apǎ
Construcţii 2,8 2,7 2,6 2,5 2,7
Comerţ, repararea şi 6,1 7,8 7,5 8,6 8,7
întreţinerea autovehiculelor,
a bunurilor personale şi
casnice
Hoteluri şi restaurante 1,5 0,9 1,2 0,8 0,5
Transporturi şi depozitare 3,0 2,7 2,8 2,5 3,3
Poşta şi telecomunicaţii 1,0 1,1 1,0 1,0 1,0
Activitǎţi financiare, 0,5 0,6 0,5 0,6 0,6
bancare şi de asigurare
Tranzacţii imobiliare, 1,5 1,9 1,8 1,6 1,5
închirieri şi servicii prestate
întreprinderilor
Administraţie publicǎ 1,1 1,0 1,3 1,3 1,4
Învǎţǎmânt 4,6 4,7 4,6 4,6 4,8
Sǎnǎtate şi asistenţǎ socialǎ 4,0 4,0 4,6 4,3 4,4
Alte activitǎţi 1,4 1,4 1,1 1,6 1,5

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 2003, INSSE, Bucureşti

Agricultura a avut cea mai mare pondere în anul 2000 cu 50,0%, iar în anii
urmǎtori ponderea a început sǎ scadǎ la 49,9% în 2001 şi 44,7% în 2002. Silvicultura,
exploatarea forestierǎ şi economia vânatului au variaţii foarte mici. Industria extractivǎ
scade de la un an la altul (1999 – 3,9%, 2000 – 3,7%, 2001, 2002 – 3,5%), iar industria
prelucrǎtoare are o pondere în creştere din an în an (2000 – 15,3%, 2001 – 16,1%, 2002
– 19,5%). Activitǎţile care au o creştere semnificativǎ sunt: construcţii, comerţ,
repararea şi întreţinerea autovehiculelor, a bunurilor personale şi casnice, transporturile
(2000 – 2,8%, 2002 – 3,3%) învǎţǎmântul şi sǎnǎtatea.

Industria feroasǎ este reprezentatǎ printr-o turnǎtorie de oţel aflatǎ la Baia Mare,
iar industria construcţiilor de maşini are centre la Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare.
Producţia acestor centre se bazeazǎ în general pe utilaj minier, maşini şi utilaje agricole
şi forestiere, piese de schimb auto etc.

Industria de prelucrare a lemnului a beneficiat de centre la Sighetu Marmaţiei,


Baia Mare, Baia Sprie, Borşa, unde se realizeazǎ mobilǎ, placaj, cherestea etc.

O îndelungatǎ tradiţie în judeţul Maramureş o are producţia meşteşugǎreasca din


care se remarcǎ olǎritul la Sǎcel, Tg. Lǎpuş şi prelucrarea artisticǎ a lemnului cu
vestitele porţi maramureşene, mobilier ţǎrǎnesc, cruci pictate, la Vadul Izei, Sǎpânţa,
Deseşti şi prelucrarea lânii la Sǎpânţa, Vişeu de Sus25[25].

2.4.3 Agricultura

Fondul funciar al judeţului Maramureş la sfârşitul anului 1996 era format din 311
226 ha de terenuri agricole acoperite cu fâneţe naturale, pepiniere pomicole şi viticole,
terenurile arabile însumând 3 604 ha cultivate cu: porumb, cartofi, grâu, orz etc.

Creşterea animalelor este şi ea prezentǎ, principalele animale fiind bovinele,


porcinele, ovinele. În sectorul creşterii animalelor s-au desfǎşurat acţiuni menite sǎ
conducǎ la stoparea scǎderii numǎrului de animale la toate speciile şi relansarea
zootehniei conform Programului de guvernare.

A fost elaborat şi pus în aplicare Programul strategic privind exploatarea şi

25[25] www.maramures.insse.ro
îmbunǎtǎţirea pajiştilor, care în judeţ ocupǎ 71% din totalul suprafeţelor agricole.

S-a constituit cadrul favorabil pentru îmbunǎtǎţirea şi asigurarea stǎrii de sǎnǎtate


a animalelor, realizându-se programul de supraveghere şi combatere a bolilor la
animale, de prevenire şi transmitere a acestora la om.

2.4.4 Învǎţǎmântul

În anul şcolar 2002 – 2003, reţeaua unitǎţilor de învǎţǎmânt a judeţului Maramureş


cuprindea 56 de grǎdiniţe, 271 şcoli generale, 32 licee, 1 şcoalǎ profesionalǎ, o şcoalǎ de
maiştri şi 14 instituţii de învǎţǎmânt superior.

Evoluţia învǎţǎmântului de toate gradele în judeţul Maramureş

Tabel nr. 2.3

INDICATORI 1999/2000 2000/2001 2001/2002 2002/2003


Învǎţǎmânt total:
Unitǎţi 623 366 365 369
Populaţia şcolarǎ 111 903 109 475 108 169 105 573
Copii de grǎdiniţǎ 17 630 17 526 17 448 17 853
Elevi înscrişi 89 663 87 083 85 241 82 537
Studenţi înscrişi 4 610 4 866 5 480 5 183
Personal didactic 7 461 7 318 7 391 6 974
Învǎţǎmânt
preşcolar:
Grǎdiniţe de copii 296 52 52 56
Copii înscrişi 17 630 17 526 17 448 17 853
Personal didactic 1 010 941 929 920
Învǎţǎmânt primar
şi gimnazial:
Şcoli 208 273 272 271
Elevi înscrişi 64 108 61 912 59 542 54 093
Personal didactic 4 405 4 243 4 287 4 022
Învǎţǎmânt liceal:
Licee 31 30 30 32
Elevi înscrişi 15 698 15 792 16 382 17 083
Personal didactic 1 508 1 494 1 591 1 425
Învǎţǎmânt
profesional:
Şcoli 3 1 1 1
Elevi 4 450 4 669 4 881 5 477
Personal didactic 35 79 48 57
Învǎţǎmânt tehnic de
specialitate postliceal
şi de maiştri:
Şcoli 1 1 1 1
Elevi înscrişi 2 339 1 604 1 324 1 026
Învǎţǎmânt superior:
Instituţii 31 16 14 14
Studenţi 4 610 4 866 5 480 5 183

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 2003, INSSE, Bucureşti

Efectivul şcolar scade de la un an la altul (de la 111 903 în 1999/2000 la 105 573
în 2002/2003). O scǎdere spectaculoasǎ au avut-o grǎdiniţele (de la 296 în 1999/2000 la
56 în 2002/2003). Şcolile profesionale au scǎzut de la un numar de 3 în 1999/2000 la o
şcoala în 2002/2003. Învǎţǎmântul superior a suferit şi el o transformare dintr-un numǎr
de 31 de instituţii în 1999/2000 la 14 în 2002/2003.

O primǎ cauzǎ a acestor scǎderi în învǎţǎmânt o reprezintǎ situaţia economicǎ şi


slaba dotare a şcolilor cu tot ceea ce este necesar copiilor, de la grǎdiniţe pânǎ la
instituţiile de învǎţǎmânt superior.

2.4.5 Populaţia

Conform ultimului recensǎmânt din 18 martie 2005, Maramureşul avea 535 000
locuitori, adicǎ 2,37% din populaţia ţǎrii, din care populaţia masculinǎ 249 350, iar cea
femininǎ 285 65026[26]. Populaţia urbanǎ reprezintǎ 52,9%, cea ruralǎ 47,1% iar
densitatea populaţiei este de 82,6 locuitori/km2.

Populaţia, pe sexe şi medii, la 1 iulie în judeţul Maramureş

Tabel nr. 2.4

Total Urban Rural Locuitor


Judeţul (număr persoane) (număr persoane) (număr persoane) i / km2

26[26] www.maramures.insse.ro
Maramure Ambel Ambel Ambel
Masculi Femini Masculi Femini Masculi Femini
ş e e e
n n n n n n
sexe sexe sexe

Anii:

1990 559393 278051 281342 296745 147698 149047 262648 130353 132295 88,7

1995 537477 266134 271343 286789 141256 145533 250688 124878 125810 85,3

2000 530955 262845 268110 284256 139396 144860 246699 123449 123250 84,2

2001 530605 262560 268045 284468 139399 145069 246137 123161 122976 84,2

2002 520635 256901 263734 275357 134416 140941 245278 122485 122793 82,6

2003 519057 255981 263078 274876 133986 140890 244181 121995 122186 82,3

Sursa:www.maramures.insse.ro

Populaţia urbană a judeţului era alcătuită din 38,6% evrei, 35,4% români, 19,9%
maghiari, 4,5% ruteni (ucrainieni) ş.a. Ca limbă maternă în mediul urban predomina
limba idiş (36,6%), urmată de limba română (33,7%), maghiară (25,7%), ucraineană
(2,3%) ş.a. Din punct de vedere confesional, locuitorii s-au declarat în majoritatea lor de
religie mozaică (38,9%), urmaţi de greco-catolici (38,0%), romano-catolici (12,8%),
reformaţi (5,7%), ortodocşi (3,5%) ş.a.27[27]

Turismul reprezintǎ un factor ce poate duce la o creştere considerabilǎ a


economiei judeţului Maramureş, în mǎsura în care potenţialul turistic al acestei zone
este bine valorificat prin crearea de condiţii optime în vederea practicǎrii formelor de
turism specifice acestui areal şi atragerea prin diferite mijloace de promovare atât a
turiştilor români cât şi a celor de peste hotare.

CAPITOLUL 3

ANALIZA – DIAGNOSTIC A OFERTEI TURISTICE DIN


JUDEŢUL MARAMUREŞ

27[27] www.wikipedia.org
Judeţul Maramureş reprezintǎ o zonǎ turisticǎ aparte, cu caracteristici şi
personalitate distinctǎ, acesta s-a fǎcut remarcat prin frumuseţile şi bogǎţiile sale şi prin
staţiunile climaterice şi balneo-climaterice. Denumit şi Ţara Lemnului, judeţul este
renumit pentru zonele etnografice şi folclorice care şi-au pǎstrat aproape nealterate
porturile, tradiţiile, obiceiurile şi arta popularǎ.

3.1 Conţinutul potenţialului turistic

De la Baia Mare se poate realiza o interesantǎ cǎlǎtorie în depresiunea numitǎ


"Ţara Maramureşului" de care ne despart culmile teşite ale munţilor vulcanici Gutâi şi
Ţibleş. Pornim, mai întâi, spre Sighetu Marmaţiei pe drumul prin Baia Sprie, vechi
centru minier, pe la Poiana Şuiorului, loc pitoresc de popas cu o cabanǎ, teren de
camping
şi parching, prin sate cu remarcabile biserici din lemn ca Deseşti, Giuleşti şi Vad. Mai
apoi ajungem la Sighetu Marmaţiei, unde putem vizita un muzeu cu profil etnografic.
De
la Sighet putem coborî spre complexul turistic de la Borşa fie pe Valea Vişeului, fie pe
Valea Izei. Este de preferat acest din urmǎ drum care oferǎ un numǎr mai mare de
atracţii
turistice cum ar fi: Onceşti, Nǎneşti, Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Şieu. Dupǎ Şieu se
aflǎ satul Ieud cu cea mai veche biserica maramureşeanǎ. În continuare se trece prin
Bogdan Vodǎ, fosta reşedinţǎ voievodalǎ în sec. al XIV-lea, Dragomireşti, Moisei, unde
se înalţǎ impresionantul monument al sculptorului Vida Gheza, dedicat celor 29 ţǎrani
ucişi aici în 1944. Se trece mai apoi prin Borşa, peste pasul Prislop şi se intrǎ în
depresiunea Ţara Dornelor, din nordul Moldovei. În drum sunt întâlnite localitǎţile
Cârlibaba, Ciocǎneşti şi Iacobeni, vechi centru minier.

Revenind la Sighetu Marmaţiei trebuie sǎ arǎtǎm cǎ de aici se poate vizita şi o


altǎ zonǎ etnograficǎ foarte interesantǎ "Ţara Oaşului". Vom porni pe şoseaua ce duce
la
Seini, trecând prin inima Oaşului, pe la Negreşti. Traseul este pitoresc şi dinamic în
obiective turistice: Sǎpânţa, sat cu un cimitir original, adevarat muzeu de artǎ popularǎ,
pasul Huţa dincolo de satul Teceu unde se aflǎ hanul turistic "Sâmbra Oilor", Certeze,
cu
un interesant port popular, Negreşti, principala localitate din Ţara Oaşului; Varna,
important centru de ceramicǎ.

Seini este o comunǎ mare unde întâlnim podgorii, o fermǎ horticolǎ unde s-au
aclimatizat migdali şi lǎmâi, o carierǎ de piatrǎ pentru pavaj şi chiar douǎ mici fabrici,
una de drojdie de bere şi una de abrazive. În apropierea comunei, pe dealul Bradului,
localnicii au folosit un întins luminiş (4000mp) pentru a scrie cu litere formate din brazi
numele marelui poet Mihail Eminescu.

Mergând spre vest, vom întâlni marea comunǎ Medieşul Aurit, unde se înalţǎ o
cetate din sec. al XII-lea. Între zidurile ei, iobagii rǎsculaţi în 1848 au închis mai mulţi
latifundiari din regiune. Pentru eliberarea lor a trebuit sǎ intervinǎ armata, care a trecut
apoi la sângeroase represalii.

Maramureşul înseamnǎ un univers în care se îngemǎneazǎ, cu atâta firesc,


arhaismul satelor şi al oamenilor cu puritatea naturii, ca într-un nesfârşit şi magic
ceremonial. Un ţinut al misterelor, cu legende despre femei de pe celǎlalt tǎrâm, care se
aratǎ ziua prin luminişuri de pǎdure, cu colinde care urcǎ pǎmântul pânǎ la cer, cu
oameni în costume viu colorate, care exerseazǎ de multǎ vreme arta ospeţiei şi a
mitologiei.

Atracţia ţinutului este fǎrǎ egal şi resorturile ei tainice rezidǎ din oamenii
locului. Eşti primit în lumea lor cu respect, dar şi cu demnitate. Sunt curioşi sǎ afle ce se
mai petrece prin universul mare şi sunt gata sǎ povesteascǎ şi sǎ arate ce-i cu viaţa lor de
ţǎrani, care trǎiesc într-un fel de paradis dat de Dumnezeu, dar înfrumuseţat apoi de
mâna şi gândul omului. Splendoarea ţinutului este datǎ de lumea satelor, în care fiecare
aşezare apare ca un mic miracol, greu de definit pentru strǎini. La început de nou
mileniu, când ultima tehnologie a robotizat existenţa, iatǎ cǎ este posibil sǎ amesteci
toate astea într-un basm cu oi şi cai, cu locomotive cu aburi şi meşteri cioplitori în lemn,
cu ritualuri ce-ţi taie respiraţia şi teribile ritmuri de dans, ori cu atâtea şi atâtea chipuri,
privelişti şi trǎiri. Dacǎ eşti venit din alte colţuri de lume, vrei sǎ te convingi ca ceea ce
vezi este aievea şi nu un vis din alte vremi...

Starea de uimire nu te pǎrǎseşte aproape nici o clipa. Cu atât mai puţin când este
vorba de fabuloasele chipuri pe care le capatǎ lemnul. Ţinutului i s-a spus pânǎ nu
demult, "Ţara Lemnului", pǎdurile reprezentând, la începutul secolului trecut, 90 la sutǎ
din suprafaţa Maramureşului. De la cruce şi capcane pentru animalele codrului şi pânǎ
la linguri, mobilier, poartǎ ori casǎ, arta cioplitorilor dǎinuie ca una dintre virtuozitǎţile
meleagului. Toate sunt inconfundabile prin monumentalitatea şi bogǎţia motivelor
decorative, predominate de semnul soarelui şi al funiei, simboluri ce semnificǎ firul
vieţii. Bisericile din lemn din Maramureş - unele vechi de peste jumatate de mileniu –
alcǎtuiesc un spectacol unic european, încântând prin tehnica ineditǎ a construcţiei, prin
înǎlţimea turlelor, prin armonia proporţiilor.

O cǎlǎtorie în ţinutul Maramureşului înseamnǎ o superbǎ aventurǎ în Împǎrǎţia


Pitorescului. Spectacolul este de-a dreptul fascinant.

3.1.1 Resurse naturale

Diversitatea formelor de relief, întinderea pǎdurii cu bogatul fond cinegetic,


specificul etnografic şi folcloric, prezenţa unor monumente istorice şi de arhitecturǎ,
mulţimea izvoarelor minerale şi prezenţa staţiunilor climaterice conferǎ judeţului
Maramureş un valoros potenţial turistic. Resursele turistice naturale sunt alcǎtuite dintr-
o serie de elemente caracteristice, nemodificate prin activitatea umanǎ.

Ţara Maramureşului reprezintǎ una dintre regiunile cele mai bogate în elemente
de interes turistic în care obiectivele naturale se îmbinǎ armonios cu cele social-istorice.
Munţii Rodnei din care face parte Ţara Maramureşului, reprezintǎ cel mai înalt masiv
din
Carpaţii Orientali, jalonaţi de o serie de vǎi, cu un pitoresc aparte: Iza-Vişeu, Bistriţa
Aurie, Someşul Mare, Sǎpânţa.

Glaciaţiunea cuaternarǎ a lǎsat urme mai ales asupra crestei şi a versantului


nordic, maramureşean, foarte abrupt, cu numeroase zǎnoage, praguri în spatele cǎrora

s-au format lacurile glaciare din partea superioarǎ a crestei principale dintre Vârfurile
Pietrosu. La picioarele pârâului Pietrosu, care coboarǎ în cascade, este situat unul din cele mai pitoreşti lacuri
glaciare din masiv - lacul Iezer, la 1786 m altitudine.

Majoritatea lacurilor sunt de origine glaciarǎ, ele fiind acumulate din izvoarele
care apar la baza depozitelor de grohotişuri, cu apǎ limpede, bunǎ de bǎut. Cele 23 de
lacuri situate la altitudini de 1800 - 1950 m, în spatele unor depozite morenice
(Buhǎescu II, Iezer, Izvorul Pietrosului, Izvorul Bistriţei).

Pe lângǎ marea diversitate a peisajului, Munţii Rodnei au devenit cunoscuţi şi


printr-o serie de forme carstice dezvoltate în calcare eocene, rǎspândite mai ales pe
versantul sudic. Dintre ele se evidenţiazǎ Peştera Izvorul Tǎuşoarelor, descoperitǎ în
1955, la o altitudine de 550 m, cu galerii în lungime de 9530 m. Ea face parte din
complexul carstic Tǎuşoare - Zalion şi a fost declaratǎ monument al naturii. Alte peşteri
din zonǎ sunt: Peştera lui Maglei, peştera Jgheabul lui Zalion, Peştera Zânelor, Peştera
de sub Paltin de la Izvorul Izei, Peştera de la Piatra Busuiocului, Peştera din Dealul
Popii.

În afara peşterilor amintite mai sunt şi alte fenomene carstice: Poarta lui Beneş
are forma unei arcade prin care trece uşor un om; apoi izbucul numit Izvorul Albastru al
Izei. O importantǎ rezervaţie naturalǎ se aflǎ la 10 km de oraşul Borşa - Rezervaţia
Pietrosul Mare, zona limitrofǎ a vârfului gǎzduieşte cea mai mare parte a rezervaţiei
naturale din nordul ţǎrii. Flora, fauna, geologia, urmele glaciare creeazǎ o rezervaţie cu
o suprafaţǎ iniţialǎ de 183 ha, care cuprinde golul de munte din jurul Vârfului Pietrosu.

Culmea principalǎ adǎposteşte pe versantul nordic trei cǎrǎri glaciare care, prin
peisajul lor sǎlbatic, sunt unice în Carpaţii Orientali. Prima este Zǎnoaga Micǎ, cea mai
extinsǎ şi a doua, cea mai adâncǎ, cu pereţi prǎpǎstioşi, este Zǎnoaga Iezeru, care
adǎposteşte lacul Iezeru şi obârşia pârâului Pietrosu; versantul sudic al Vârfului
Pietrosu, adǎposteşte cǎldarea Buhǎescu, în care sunt cantonate Râurile Buhǎescului
populate cu pǎstrǎv.

Vǎrful Pietrosu este acoperit cu vegetaţie tipic alpinǎ şi subalpinǎ, cu specii rare
printre care şi floarea de colţ. O bunǎ parte din golul alpin este acoperit cu jnepenişuri,
iar la limita superioarǎ a pǎdurii de molid apar exemplare de tişǎ. În cadrul rezervaţiei
apar şi specii de animale ca: ursul brun, cerbul, râsul, acvila de munte, capra neagrǎ,
marmota.

O importanţǎ economicǎ şi peisagisticǎ o reprezintǎ rezervaţia de castan


comestibil sau dulce din jurul municipiului Baia Mare. Rezervaţia se întinde pe o
suprafaţǎ de aproximativ 450 km. Specia de castan comestibil se dezvoltǎ între 240 şi
700 metri altitudine, pe terasa de pe dreapta râului Sasǎr şi pe prima treaptǎ a munţilor
care sunt formaţi din roci vulcanice. Rezervaţia de castani comestibili a fost creatǎ în
anul 1962 şi este o specie de climat mediteranean, originarǎ din Asia Micǎ.

Rezervaţii de mlaştinǎ s-au format destul de târziu în timp, la începutul secolului


XX, când s-a ajuns la concluzia cǎ mlaştina este un complex biologic unitar şi în acelaşi
timp un veritabil depozit de relicve. Pe baza ultimelor cercetǎri, trei dintre mlaştinile
aflate în judeţul Maramureş au fost puse sub ocrotire. Mlaştina oligotrofǎ Vlǎschinescu
se aflǎ pe platoul izvoarelor, sub liziera pǎdurii, la numai 500 metri de cabana cu acelaşi
nume. Ea s-a format într-un rest de crater vulcanic, la o altitudine de 800 metri în Munţii
Gutâi, unde ocupǎ o suprafaţǎ de 3 ha. Speciile care vegeteazǎ pe cuprinsul mlaştinii
sunt: muşchiul de turbǎ, rogozul, trifoiul de baltǎ, roua cerului - plantǎ carnivorǎ.

Mlaştina Poiana Brazilor, situatǎ în raza localitǎţii Sǎpânţa, este consideratǎ


unicǎ în ţarǎ prin existenţa jepurilor care aici vegeteazǎ la cea mai joasǎ altitudine din
Carpaţii
Româneşti (970 m).

Lacul Morenilor din hotarul satului Breb, s-a format în urma unei alunecǎri de
teren, având o formǎ circularǎ, cu un luciu de apǎ de 4300 mp şi o adâncime de 20 m.
Este alimentat de un pârâu în Valea Mare, afluent al râului Mara. Mai mult de jumǎtate
din suprafaţa lacului este ocupatǎ de trifoiul de baltǎ. În jurul lacului, pe o suprafaţǎ de
20 ha se întâlneşte o interesantǎ asociaţie vegetalǎ, care include specii de crin, alun,
plop, specii de alge de origine nordicǎ. Aceastǎ rezervaţie naturalǎ rǎmâne un obiectiv
turistic pentru cel ce îşi propune o ascensiune pe Creasta Cocoşului (Munţii Gutâi),
având ca punct de plecare Ocna Şugatag, Breb.

Potenţialul turistic al zonei Maramureşului este cunoscut sub valoarea pe care o


are datoritǎ mai multor cauze printre care dotǎrile şi drumurile modernizate, care sunt
foarte puţine. Ţara Maramureşului pǎstreazǎ numeroase locuri în zona montanǎ. Un
peisaj de neuitat oferǎ turiştilor Masivul Rodnei, cu o serie de piscuri ce depǎşesc 2000
m. Sunt prezente aici şi urme ale glaciaţiei, precum şi formaţiuni cu aspecte stranii cum
este "vâju" din Pietrosu, o cǎdere de apǎ. Calcarele din Masivul Rodnei ascund un
fenomen natural curios. Ponorul afluent al izvorului lui Dragoş, strǎbate un peisaj
calcaros subteran de câţiva km pentru a reapare printr-un izbuc puternic sub numele de
Izvorul Albastru al Izei. Minunata creaţie a naturii, Cascada Izvorul Cailor, de pe râul
cu acelaşi nume din Muntele Piatra Rea, se aflǎ la altitudinea de 1800 m, la o distanţǎ
de 4.5 km de Borşa. Apele se prǎvǎlesc zgomotos, în trepte, de la o înǎlţime de circa 60
m.

Munţii Maramureşului cu vârfurile Pop Ivan, Farcǎu şi Mihailec ascund comori


floristice şi faunistice deosebite.

Natura a format în Maramureş câteva peşteri: Casa Pintii pe pârâul Mihai


Viteazu, Peştera cu oase de la Poiana Botizii, ambele aflate în apropiere de Bǎiuţ;
Peştera de la Vǎlenii Şonicuţei de pe Valea Repedea. Peştera cu oase conţine resturi de
fosile ale ursului de peşterǎ. Cadrul natural maramureşean conferǎ multe aşezǎri,
aspecte de staţiuni balneare sau climaterice.

Borşa, situatǎ în plinǎ zonǎ a molidului, la 800 m altitudine, la poalele


Pietrosului, are calitǎţi terapeutice de odihnǎ şi recreere. Izvoarele cu ape minerale
carbogazoase,
magneziene, calcice, din împrejurimi sunt utilizate în tratarea unor afecţiuni ale
rinichiului. Pârtiile uşor accesibile fac din staţiune un centru al sporturilor de iarnǎ.

Staţiunea climatericǎ Izvoarele se aflǎ la 916 m altitudine (32 km de Baia Mare)


pe un platou vulcanic înconjurat de brazi, sub Vârful Igniş (Gutâi). În S-V Munţilor
Gutâi se aflǎ Creasta Cocoşului şi Cheile Tǎtarului, cu patru cabane pentru cazare. În
apropiere de Cheile Tǎtarului se aflǎ staţiunea Runcu - Pleşa (100 locuri de cazare).
Maramureşul este cunoscut şi pentru cele 100 de izvoare cu ape minerale, numite de
localnici "borcuturi", aflate la Sǎpânţa, Borşa (30), Vişeul de Sus (20), Valea Virului
(14), Stoiceni, Strâmbu - Bǎiuţ, Borcut - Breb, Ieud, Sǎliştea de Sus şi altele28[28].

3.1.1.1 Relieful

Zona se caracterizeazǎ printr-un relief destul de variat, care presupune creşteri şi


descreşteri - între douǎ limite extreme, de la luncile râurilor la crestele munţilor, punctul
cel mai jos care se aflǎ în Depresiunea Sighetului, pe malul Tisei, este situat la 204
metri,
iar înǎlţimea cea mai mare o constituie vârful Pietrosul Rodnei de 2303 metri. Ca
suprafaţǎ, ponderea principalǎ o ocupǎ zonele cuprinse în Carpaţii Orientali: Munţii
Rodnei, Munţii Maramureşului, Carpaţii Vulcanici de Nord şi Depresiunea Maramureş.
În Maramureş se aflǎ doar partea nordicǎ a Munţilor Rodnei cu Vârful Pietrosul
(2303m).
Între Pasurile Prislop (1416m) şi Şetref (817m) culmea este marcatǎ de mai multe
vârfuri:

Garagalǎu (2158m), Piatra Rea (1825m), Negoiasa (2041m), Cormaia (2033m),


Buhǎescu Mare (2188m) şi Bǎtrâna (1710m). Caracteristica generalǎ a Munţilor Rodnei
sunt şisturile cristaline, dominate de urme glaciare: morene, circuri şi vǎi glaciare
(Fântâna cu Cimpoiaşǎ, Negoiescu, Repedea, Pietroasa şi Dragoş). Sub vârful Pietrosu
este lacul Iezer (la 1825 m)29[29].

În partea de sud, sud-vest se desfǎşoarǎ grupa nordicǎ a lanţului muntos de


origine
vulcanicǎ, care închide Depresiunea Maramureşului pe aceastǎ laturǎ.

28[28] Tufescu Victor – România: naturǎ, om, economie, Editura Stiinţificǎ, Bucureşti, 1974, p. 89

29[29] www.infoturism.ro
Munţii vulcanici ai Maramureşului, dintre valea Tisei şi valea Sǎlǎuţei, cu
altitudine redusǎ (în medie 600-l000m), se prezintǎ sub formǎ de platouri cu conuri
vulcanice deasupra. Construcţia petrograficǎ şi formele de relief dominante justificǎ
împǎrţirea acestor munţi în douǎ grupe: Munţii Oaş-Gutâi sunt formaţi din lave şi din
piroclastite, pe substrat sedimentar (marne, argile şi gresii cutate) cu relief de platouri
vulcanice, deasupra cǎrora saltǎ vârfuri conice. Acest relief caracteristic se menţine la
altitudini relativ coborâte în Munţii Oaş, unde punctul culminant (vf. Frasin) atinge abia
827 m şi la înǎlţimi mai mari în Munţii Gutâi, unde unele vârfuri depǎşesc 1300 şi chiar
1400 m (Igniş - 1307 m, Gutâi - 1442 m). Aceşti munţi, care se întind pânǎ la valea
Botizei, au pe alocuri curmǎturi relativ joase, folosite ca pǎşuni de culme, între care mai
circulate sunt Negreşti-Oaş, Sighetu Marmaţiei şi Gutâi (987 m). Pǎdurile de foioase
cuprind spre sud un brâu de castani comestibili. Caracteristice sunt de asemenea, micile
depresiuni de pe latura sudicǎ a Gutâiului (Bǎiţa, Firiza, Chiuzbaia) şi o depresiune de
mai mari dimensiuni, în Munţii Oaşului. Ţara Oaşului, o cuvetǎ cu relief colinar şi
piemontan, închisǎ spre vest de câteva maluri vulcanice, este de origine tectonicǎ şi
erozivǎ.

Populaţia acestei mici depresiuni pǎstreazǎ şi astǎzi un frumos port popular şi un


folclor care stârnesc admiraţia vizitatorilor.

A doua grupǎ, a Munţilor Ţibleş, este constituitǎ, în cea mai mare parte, din
rocile flisului paleogen (îndeosebi marne şi gresii), care dau culmi teşite sau larg
ondulate
la circa 1000 m altitudine, la care se adaugǎ restrânse iviri de andezite şi prioclastite,
care
alcǎtuiesc proeminenţe de relief, adevǎrate mǎguri conice, între care cel mai înalt este
vârful Ţibleş de 1839 m altitudine.

Munţii Maramureşului. Se înşiruie de la nord spre sud-est de la vǎile Carlibaba


şi Bistriţa Aurie pânǎ la frontierǎ, pe partea dreaptǎ a Vişeului. În general sunt
constituiţi
din şisturi cristaline, strǎpunse de andezite. În cadrul Munţilor Maramureşului se
detaşeazǎ Culmea Pop Ivan, cu vârful Mica Mare (1815 m), Muntele Muncel (1318 m),
Muntele Pop Ivan (1937 m).

Masivul Farcǎu este aşezat între vǎile Ruscova, Repedea şi Rica; vârful care
dominǎ masivul se numeşte Mihǎilescu (1918 m), unde se aflǎ şi lacul periglaciar
Venderelu. Tot în cadrul acestui lanţ muntos se aflǎ şi Culmea Copilaşu (1611 m) şi
Muntele Bârsǎnescu (1542 m). În toţi aceşti munţi se practicǎ pǎşunatul, de primavara
pânǎ toamna, fiind împânziţi de stâne de oi, stavre de cai, cirezi de vite, care nu şi-au
schimbat „locurile de vǎrat" iar ,,drumurile oilor" se pǎstreazǎ încǎ din secolul al XIV-
lea, când aceste locuri apar menţionate pentru prima datǎ în documente.

Culmea Pietrosu Maramureşului sau Bârdǎului se situeazǎ între Ruscova şi


râul Vaser; vârful are 1850 m altitudine. Se detaşeaz ǎ din aceastǎ culme şi
Prislopasu (1201 m), Grebeni, Novicioru, Muntele Suligu cu vârfurile Budescu Mare
(1679 m) şi Ludescu(1580 m), Culmea Rosuşnei, prelungitǎ spre sud de Poienile de sub
Munte cu dealul Muncelul Maxim (1220 m). Mai la sud, spre Borşa se gaseşte Culmea
Toroiaga-Jupania, care merge de la Vaser pânǎ la izvorul Ţibǎului, pe Valea Tasla. La
est de Borşa se dezvoltǎ masivul Cearcǎnu Prislop, care cuprinde Muntele Cearcǎnu
(1847 m) şi culmea Prislop.

Munţii Zimbroslaviile se situeazǎ între vǎile Ţibǎului şi Bistriţa Aurie pânǎ la


Valea Ursului. Tot din Munţii Maramureşului face parte şi Obcina Ţapului, care este
între
Carlibaba şi Ţibǎu30[30].

Principalele altitudini muntoase ale judeţului Maramureş

Tabel nr.
3.1

Vârful, denumirea Masivul in care se Localitatea cea mai Distanta


si altitudinea (m) afla apropiata
(km)

30[30] Ghinea Dan, op. cit. p. 777


Pietrosul 2 303 Rodna Borşa 6
Gǎlaţului 2 159 Rodna Complex Borşa 6
Cearcǎului 1 849 Rodna Complex Borşa 15
Ţibleş 1 839 Ţibleş Dragomireşti 10
Hudinului 1 611 Ţibleş Botiza 15
Gutâi 1 445 Gutâi Mara 5
Pleşca 1 323 Gutâi Bǎiuţ 6
Secului 1 311 Ţibleş Botiza 7
Igniş 1 306 Gutâi Chiuzbaia 7
Pleşca Mare 1 302 Gutâi Chiuzbaia 3
Mogoşa 1 247 Gutâi Cavnic 5
Tiganul 1 223 Gutâi Iapa 5
Pietrei 1 059 Gutâi Deseşti 5
Latia 1 042 Gutâi Ciocotiş 3

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 2002, INSSE, Bucureşti

Munţii Rodnei. Masivul cel mai înalt din Carpaţii Rǎsǎriteni (alt. max. vf.
Pietrosul, 2303m). Creasta principalǎ mǎsoarǎ peste 50 km lungime, pe o lǎţime de
30-40 km şi prezintǎ o asimetrie asemǎnatoare celei fǎgǎraşene: abruptǎ
spre nord, domoalǎ spre sud cu excepţia zonei Pusdrele, în apropierea
cǎreia se aflǎ o cabanǎ şi un refugiu Salvamont. Lipsit în zona alpinǎ
de popasuri amenajate, masivul este indicat pentru drumeţia cu cortul31[31].

Depresiunea Maramureş este cea mai mare formaţiune de acest gen din
Carpaţii
Orientali. Porţile de intrare în depresiune sunt marcate de pasurile de peste munţii care o
înconjoarǎ, pasuri care din vremuri strǎvechi o leagǎ de celelalte ţinuturi româneşti.
Astfel, intrarea în Maramureş, dinspre Depresiunea Baia Mare, se face prin pasul Gutâi,
dinspre Moldova de Nord-Bucovina, intrarea şi legǎtura se fac prin pasul Prislop,
dinspre
zona Bistriţa-Nǎsǎud, legǎtura cu depresiunea şi Ţara Maramureşului se face prin pasul
Şetref, iar legǎtura cu depresiunea şi Ţara Maramureşului se face prin pasul Huţa.

Locurile acestea de trecere sunt de mare frumuseţe naturalǎ şi beneficiazǎ de


amenajǎri turistice adecvate (hanuri, cabane, hoteluri) - toate cu specific zonal.

31[31] www.carpati.org
Depresiunea Maramureş este dominatǎ de douǎ categorii de relief, una ar fi cea
care cuprinde dealurile şi piemonturile şi alta în care intra vǎile, bazinetele şi micile
depresiuni. Între piemonturile Maramureşului amintim Piemontul Mara-Sǎpânţa,
Piemontul Gutâiului, Piemontul Vǎratecului şi Piemontul Botizei, Valea Vişeului cu
afluenţii sǎi a permis în timp dezvoltarea unor mici depresiuni ca cele ale Borşei,
Vieşului, Ruscovei şi bazinetele Bistrei şi Valea Vişeului. Culoarul Izei cuprinde, de
asemenea, o serie de bazinete şi mici depresiuni favorabile aşezǎrilor, amintind în acest
sens bazinetele Sǎcel, Sǎliştea de Sus, Dragomireşti, culoarul Rozavlea, micile
depresiuni
Bârsana şi Vadul Izei. Râurile şi afluenţii au dat naştere la mici depresiuni care le poartǎ
numele: Mara, Cosǎu, Rona şi desigur Sighet, depresiune situatǎ la confluenţa Izei cu
Tisa caracterizatǎ de terase joase şi lunci; râuleţul Sǎpânţa a creat Depresiunea Sǎpânţa,
în care s-a dezvoltat aşezarea cu acelaşi nume, de mare faimǎ în ţarǎ şi în lume.

3.1.1.2 Clima

Clima zonei Maramureş este moderatǎ de tip temperat continental. lernile sunt
destul de geroase, cu zǎpadǎ abundentǎ, lapoviţǎ şi ploi reci şi se întind pe o perioadǎ
lungǎ. În munţi, precipitaţiile sunt mult mai abundente, iar stratul de zǎpadǎ atinge
grosimi de peste 80-100 cm şi se pastreazǎ pânǎ la 200 de zile din an. În covata din
versantul nordic al Pietrosului Rodnei, vara se vede stratul gros de zǎpadǎ.

Temperaturile medii ale aerului variaza între 00 C în regiunile montane înalte şi


9,40 C în depresiuni. Temperatura maximǎ absolutǎ 39,40 C a fost înregistratǎ la 16
august 1952 în localitatea Seieni, iar temperatura minimǎ absolutǎ -31,60 C la 26
ianuarie 1954 la Vişeul de Sus. În peroiada de iarnǎ sunt frecvente inversiunile de
temperaturǎ în ariile depresionare, precum şi invaziile de aer rece32[32].

Regimul precipitaţiilor, în zonele depresionare şi deluroase, atinge 700 m anual


iar pe crestele montane înalte ajunge pânǎ la 1 400 m anual. Vânturile sunt moderate şi

32[32] Ghinea Dan, op. cit. p. 780


bat în general din nord şi vest (dinspre munţi); nu sunt viforniţe şi vijelii.

Clima regiunii este beneficǎ pentru practicarea turismului, ea favorizând


drumeţia şi turismul sportiv în principalele forme de relief atât vara cât şi iarna pe trasee
marcate şi în zone cu altitudine scazutǎ. Deasemenea clima este favorabilǎ turismului de
agrement, de recreere sau tratament.

3.1.1.3 Reţeaua hidrograficǎ

Hidrografia zonei Maramureş, apele principale ale Maramureşului sunt


colectate de râul Tisa (Vişeul, Iza şi Sǎpânţa cu afluenţii lor), iar o micǎ parte cum este
Ţibǎul şi Bistriţa Aurie sunt colectate de râul Bistriţa, iar Izvorul Cǎţelei merge spre
Ceremuş (Ucraina).

Râul Vişeu izvorǎşte de sub pasul Prislop (1416 m altitudine) şi se varsǎ în Tisa
în localitatea Valea Vişeului. De la izvoare şi pânǎ la Borsa-Moisei se numeşte Borşa
sau

Vişeul. Pe partea stângǎ, Vişeul are ca afluenţi pe cei din Munţii Rodnei - Valea
Fântânelor, Podul Izvorului, Cimpoieşu, Negoiescu, Pietroasa, Vremuşu, Pârâul
Hotarului, Valea lui Dragoş, Izvorul Negru. Din partea dreaptǎ Vişeul primeşte ca
afluenţi Vaşerul şi Ruscova.

Râul Iza izvorǎşte de sub vârful Bǎtrâna din Munţii Rodnei (1380 m altitudine)
şi se varsǎ în Tisa, strǎbǎtând peste 83 km. Afluenţii Izei pe partea stângǎ sunt: Bǎleasa,
Baicu, Slatina, ledişorul, Botiza, Slǎtioara, Mara, pârâul Sugǎului. Pe partea dreaptǎ, cel
mai important afluent este pârâul Ronişoara, lung de 22 km. Râul Mara are izvorul sub
vârful Iezurile din Munţii Igniş (1040 m altitudine).

Râul Sǎpânţa işi are izvorul sub vârful Rotundu (1150 m altitudine) în Munţii
Igniş. Caracteristica râului este debitul mare şi constant, datorat pǎdurilor numeroase
care atrag şi menţin umiditatea în sol.

O mare bogǎţie a zonei atât din punct de vedere peisagistic cât şi al rezervei de
apǎ sunt lacurile. Mai numeroase, dar mici, sunt cele glaciare din Munţii Rodnei şi cele
de tip periglaciar din Munţii Maramureşului (Venderelu din Muntele Mihǎilescu),
lacurile de sub abrupturile Gutâiului (lezerul Mare, lezerul Mic, Tǎul lui Dumitru).
Dintre lacurile glaciare amintim Buhǎescu Mare, lezerul Pietrosului (18 lacuri). În
minele de sare de la Ocna Şugatag s-au format opt lacuri, cel mai întins lac de minǎ din
România fiind lacul Gavrila, iar restul Tǎul fǎrǎ Fund, Lacul Bǎtrâna, Lacul Roşu şi
încǎ peste 30 de lacuri mici în coline. Apele sǎrate şi lacurile care s-au format la Ocna
Şugatag şi Costiui au permis în timp dezvoltarea în cele douǎ localitǎţi a unor staţiuni de
agrement şi balneare, cu largi posibilitǎţi de tratament al bolilor reumatismale.

Principalele cursuri de apǎ ale judeţului Maramureş

Tabel nr.
3.2

Lungimea cursului de apǎ (km)


Totalǎ Pe teritoriul judeţului
Râuri
Someş 381 61
Lǎpuş 115 115
Iza 83 83
Vişeu 80 80
Vaser 43 43
Mara 40 40

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 1999 – 2003, INSSE, Bucureşti

3.1.1.4 Solurile, flora şi fauna

Solurile zonei cuprind grupa celor specifice zonelor montane şi depresionare,


care determinǎ vegetaţia şi fauna caracteristicǎ acestora. În general vegetaţia Munţilor
Rodnei şi a Munţilor Maramureşului este caracterizatǎ de pǎduri de conifere şi pajişti
alpine.
Etajul alpin (la peste 2000 m) cuprinde o florǎ bogatǎ şi cu multe raritǎţi,
rogozul,
urechelniţa, azaleea piticǎ etc. Ierburile bogate sunt favorabile pǎstoritului. Etajul
subalpin se încadreazǎ în general între 1900 m şi 1700 m altitudine,
coborând uneori pânǎ la 1400 m. Coniferele, cu preponderenţǎ molidul, ocupǎ zone
întinse în Munţii Maramureşului, Gutâi şi Ţibleş. Pentru foioase distingem rǎşinoase,
fag,
gorun, stejar. Vegetaţia variatǎ şi bogatǎ a Maramureşului a determinat şi prezenţa unei
faune adecvate. Pentru zonele alpine, capra neagrǎ a fost una din bogǎţiile şi mândriile
Maramureşului, cu mare grijǎ a fost repopulatǎ începând cu anul 1964. Se mai gǎseşte
marmota, apreciatǎ pentru blana şi pentru grǎsimea folositǎ în medicina popularǎ.
Pǎsǎrile alpine şi subalpine sunt prezente într-un mare numǎr, peste 30 de specii.
Amintim acvila de stâncǎ, brumǎriţa, raţa, cocoşul de munte, vântureţul roşu. În pǎdurile
de rǎşinoase gǎsim specii de animale şi pǎsǎri într-un mare numǎr, urşi, lupi,
ciocǎnitoarea cu trei degete, forfecuţa galbenǎ, piţigoiul de brǎdet. Pǎdurile de foioase
adǎpostesc o mare varietate de animale: cerbul carpatin, ursul brun, râsul, cǎpriorul,
mistreţul, lupul, vulpea, iepurele, jderul de pǎdure, jderul de piatrǎ, veveriţa, bursucul.
Lumea pǎsǎrilor în pǎdurile mixte este mai variatǎ, peste 60 de specii cuibǎresc aici.
Apele de munte (Tisa, Vişeu, Ruscova şi Vaşer) sunt bogate în peşti ca: lostriţa,
pǎstrǎvul curcubeul, ţiparul, ştiuca, cleanul, mrana, scobarul etc. care însumeazǎ peste
23 de specii33[33].

3.1.1.5 Rezervaţiile naturale

Frumuseţile naturii Maramureşului, caracterul de unicitate al unor formaţiuni


geologice, dar şi a unor specii de florǎ şi faunǎ, au determinat autoritǎţile administrative

sǎ le protejeze prin lege, constituind unele rezervaţii naturale şi declarând anumite specii
monumente ale naturii.

Cea mai reprezentativǎ zonǎ protejatǎ prin lege este Rezervaţia Pietrosul Mare,
care cuprinde peste 3000 ha, din care 1200 ha gol de munte, iar peste 1500 ha sunt
pǎduri. Este situatǎ în limitele localitǎţilor Borşa şi Moisei. Dintre speciile de florǎ de
tip alpin sau subalpin considerate ca rare şi protejate amintim: Guşa porumbelului sau

33[33] Ghinea Dan, op. cit. p. 781


Garofiţa (Lychnis nivalis), Clopoţelul (Campanula carpatica), Ghintura (Gentiana
punctata), Floarea de colţ sau Floarea Reginei (Lentopodium alpinum), Crucea
pǎmântului (Heracleum carpaticum) etc.

Specii de muşchi pe care le gǎsim numai aici, ca: Pleuroclada albescens, Mnium
blyti, Cirripshyllum cirrosum, precum şi rogozul alpin (Cbresia simpliciuscula) sunt
considerate ca relicte arctice. În golurile de munte florile de smârdar (Rhododendron
kotschyi), iar lângǎ pǎdurile de molid - zâmbrul (Pirus cerba) sunt specii rare şi ocrotite
de lege. Zona este bogatǎ şi în faunǎ dintre care amintim capra negrǎ (Rupicapra
rupicapra}, recolonizatǎ în anul 1964, marmota (Marmota marmota), recolonizatǎ în
anul 1973, râsul (Lynx lynx}, cerbul carpatin (Cervus elaphus), ursul brun (Ursus
arctos}, acvila de stâncǎ (Aquila chrysaetos), cocoşul de munte (Ttrao urogallus),
vipera (Vipera berus) etc. Toate sunt puse sub protecţia legii.

Pentru iubitorii de excursii cantonaţi în Borşa sunt câteva trasee turistice care le
vor oferi bucurii de neuitat, astfel34[34]:

• Borşa (Gura Pietroasa) - Staţia metorologicǎ - Lacul Iezer - Pietrosu Rodnei - Vârful
Buhǎescu - Tǎmiţa la Cruce;

• Poiana Borşa (Gura Negoiescu) - Valea Negoiescu - Cabana Puzdrele – Curmǎtura


Gǎlǎţiului;

• Staţiunea de odihnǎ Borşa - pârtia olimpicǎ de schi - Buza Muntelui – Cabana


Puzdrele;

• Staţiunea de odihnǎ Borşa - Cascada Izvorul Cailor - Şaua Ştiol - Hanul Prislop;

• Staţiunea de odihnǎ Borşa - Podul Izvorului - Poiana Runca - Poiana Ştiol – Şaua
Gargalǎu;

• Şaua Gargalǎu - Şaua Gǎlǎţiului - Târniţa Negoieselor - Şaua Buhǎescu Mare

34[34] www.apmbm.ro
(Târniţa "La Cruce") - Vârful Bǎtrâna - Dealul Ştefǎniţei.

Rezevaţia Cornu Nedeii - Ciungii Bǎlǎsinii este situatǎ în Munţii


Maramureşului, cuprinde golurile de munte şi s-a creat special pentru ocrotirea
cocoşului de mesteacǎn. Mai sunt declarate rezervaţii ale naturii, şi puse sub ocrotire
prin lege, Mlaştinile Vlǎsinescu, Tǎul lui Dumitru de pe platoul Izvoarelor, Poiana
Brazilor şi Lacul Morǎrenilor la hotarul satului Breb. Cheile Tǎtǎrului de pe pârâul
Brazilor sunt formate din andezite bazaltice.

Rezervaţiile floristice sunt în mai multe locuri pentru diferite specii protejate:
arboreţul de gorun şi larice de la Ocna Şugatag; laricele de la Costiui; rezervaţia de
goruneţ de pe Ronişoara, cu arbori seculari de o rarǎ frumuseţe. Alte specii de faunǎ şi
florǎ ocrotite în zonǎ sunt bujorul de munte, laleaua pestriţǎ, precum şi o serie de arbori
seculari. Dintre animale sunt ocrotite prin lege râsul, corbul, acvila ţipǎtoare micǎ,
bufniţa, huhurezul, ciuful, cocoşul de munte, iar dintre peşti, lostriţa.

Aceste rezervaţii ale Maramureşului ce deţin suprafeţe diferite şi elemente


deosebite precum plante, animale, peşteri, ape, sporesc interesul turiştilor de a vizita
judeţul.

Rezervaţiile naturale ale judeţului Maramureş

Tabel nr. 3.3

Rezervaţii naturale ale judeţului Suprafaţa (ha)


Maramureş
Rez. Nat. Pietrosul Mare 3 300
Rez. Cornu Nedeii-Ciungii Bǎlǎsinii 800
Stâncǎriile calcaroase de la Sâlhoi- 5
Zâmbroslâvii
Rez. Nat. Izvorul Albastru al Izei 0,2
Rez. de gorunet Ronişoara 62
Rez. de larice Coştui 0,7
Rez. Poiana Brazilor 4
Rez. Pǎdurea Crǎiasa 44
Rez. Creasta Cocoşului 50
Rez. Mlaştina Oligotrofǎ Vlǎscinescu 3
Rez. Nat. Tǎul lui Dumitru 3
Rez. Arboretele de castan comestibil 500
Rez. Fosilierǎ Chiuzbaia 50
Rez. Nat. Lacul Albastru 1,54
Rez. Forestierǎ Bavna-Conga 26
Rez. Cheile Babei 15
Rez. Peştera cu oase 0,5
Rez. Peştera Vǎlenii Şomcutei 5

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş 2003, INSSE, Bucureşti

Parcul National Munţii Rodnei este desemnat parc internaţional de cǎtre


Comitetul MAB UNESCO, reprezentând o Rezervaţie a Biosferei cu o suprafaţǎ de cca
3300 ha. Aceastǎ zonǎ este destinatǎ conservǎrii diversitǎţii şi integritǎţii comunitǎţilor
biotice vegetale în ecosistemele naturale şi protejǎrii diversitǎţii genetice a speciilor.

Masivul Pietrosul Mare este acoperit cu o vegetaţie de tip alpin şi subalpin ce


cuprinde numeroase specii rare, dintre care putem enumera: guşa porumbelului,
şopârliţa, pǎiuşul, mierea ursului, floarea de colţ etc. Datoritǎ unui complex de condiţii
favorabile, în Pietrosul Mare întâlnim numeroase specii de animale şi pǎsǎri cum ar fi:
ursul brun, cerbul, râsul, capra neagrǎ, acvila de munte, cocoş de munte etc.

3.1.2 Resursele antropice

Resursele turistice antropice sunt reprezentate de acele obiective create de-a


lungul timpului de activitatea umanǎ. Maramureşul istoric posedǎ un potenţial turistic
antropic, complex şi unitar, reprezentând o zonǎ renumitǎ prin elemente de etnografie şi
folclor, în care s-au pǎstrat aproape nealterate arta popualarǎ de o pregnantǎ
originalitate: case, porţi, unelte, ţesǎturi, ceramicǎ, biserici, datini şi folclor, unice prin
frumuseţe, semnificaţie, vechime şi desfǎşurare. Toate acestea sunt întâlnite mai cu
seamǎ în aşezǎrile de pe vǎile Marei, Cosǎului şi Izei, dar prezente şi pe vǎile Tisei şi
Vişeului; multe dintre ele sunt adevǎrate muzee în aer liber.

Ţinând seama de ansamblul elementelor naturale, istorice, arhitecturale şi


etnografic – folclorice, ce compun potenţialul turistic, se disting urmǎtoarele zone: zona
etnografic – folcloricǎ a Ţǎrii Maramureşului, zona turisticǎ montanǎ, zona municipiului
Baia Mare şi împrejurimile şi zona Chioar – Lǎpuş. Traseele cele mai frecventate pentru
valorile etnografice şi folclorice sunt: vǎile Marei şi Izei, Sighetu Marmaţiei şi Sǎpânţa,
ce poate fi continuat, peste pasul Huţa, în pitoreasca şi nu mai puţin importanta Ţara
Oaşului35[35]. În continuare vom prezenta principalele zone şi obiective turistice
maramureşene, împreunǎ cu resursele antropice prezente în fiecare zonǎ.

Municipiul Baia Mare este situat în partea vesticǎ a judeţului Maramureş, în


depresiunea cu acelaşi nume, pe cursul mijlociu al râului Sasǎr, la o altitudine medie de
228 m faţǎ de nivelul mǎrii. Obiectivele turistice ce pot fi vizitate aici sunt: Biserica din
Lemn, Biserica Sfânta Treime, casa Iancu de Hunedoara, Turnul lui Ştefan - ridicat în
secolul al XV-lea, este o construcţie din piatrǎ, în stil gotic, înalt de aproape 50 m; din
foişorul sǎu se poate vedea o frumoasǎ panoramǎ asupra oraşului; o replicǎ a turnului se
aflǎ ridicatǎ lângǎ prefecturǎ; Turnul Mǎcelarilor, Vechiul Han al oraşului, Muzeul
judeţean - are mai multe secţii: istorie şi arheologie, artǎ, etnografie, mineralogie36[36].

Oraşul Sighetu Marmaţiei, aşezat la confluenţa râurilor Iza cu Tisa, pe frontiera


de nord-vest a ţǎrii, este vechea capitalǎ a Ţǎrii Maramureşului . Oraşul s-a dezvoltat în
timp, cu viaţa sa economicǎ şi culturalǎ specificǎ burgurilor transilvane. Spre Sighet au
gravitat de secole oamenii Maramureşului de pe toate vǎile, aşezarea dezvoltându-se ca
o micǎ capitalǎ de judeţ. Instituţii de prestigiu din clǎdirile trainice, vechi, dau o notǎ
specificǎ oraşului; centrul vechi s-a pǎstrat în întregime. Clǎdirea actualei biserici
reformate se pare cǎ este cea mai veche construcţie din oraş, secolul al XI-lea. Vis-a-vis
de bisericǎ este clǎdirea monumentalǎ a fostei prefecturi a judeţului Maramureş, care,
pe fronton, deasupra uşii de la intrare pǎstreazǎ în original sterna veche a
Maramureşului. Din pǎcate, în ultimii 50 de ani, oraşului nu i s-a acordat atenţia
meritatǎ pe mǎsura prestigiului de veche capitalǎ a unei provincii istorice româneşti de
mare rezonanţǎ, oraş spre care au gravitat de-a lungul secolelor, şi o fac şi astǎzi,
oamenii Maramureşului de pe toate vǎile zonei.

35[35] Gr. Posea, C. Moldovan, Aurora Posea – Judeţele patriei – Judeţul Maramureş, Institutul de Geografie,
Bucureşti, 1980, p. 158

36[36] www.hoinari.ro
În zona turisticǎ Valea Cosǎului, de la crucea drumului din Fereşti, D.J. 109 F,
la 5 km, urcând panta dealului, pe un drum asfaltat ajungem în staţiunea
balneoclimatericǎ Ocna Şugatag. De la Sighetul Marmaţiei sunt 20 de km, iar de la
Baia Mare, 58 km.

Aşezarea este situatǎ într-un spaţiu pitoresc, dominat de dealuri şi coline, pe


cumpǎna apelor, între râurile Mara şi Cosǎu. Casele sunt situate de-a dreapta şi de-a
stânga drumului principal, din care se desprind strǎzi drepte, perpendiculare pe şosea. În
general, aşezarea este de forma celor specifice populaţiilor alogene. De altfel, populaţia
comunei este mixtǎ: o bunǎ parte sunt maghiari şi vorbitori de limba maghiarǎ (şvabi şi
polonezi maghiarizaţi) şi o parte români.

Localitatea apare în documente la 20 martie 1360, sub denumirea de Zalatina


(Slatina). Apoi s-a mai numit şi "La sare", în apropierea ei aflându-se şi localitatea
Doraslǎu, azi disparutǎ. De altfel, localitatea este situatǎ pe Valea Sǎratǎ, afluent al
Marei, la Giuleşti. În general, în perioada secolelor al XIV-lea şi al XV-lea, Ocna
Şugatag apare în documente în stǎpânirea familiilor nobile din Giuleşti, din neamul
Rednicenilor, urmaşi ai lui Dragoş37[37].

Ocna Şugatag, sau denumirile mai vechi Slatina sau "La Sare", ne sugereazǎ
exploatarea sǎrii aici din timpuri vechi. Prin tradiţie se mai ştie cǎ aici erau bǎi
balneoclimaterice din vechime. Staţiunea de astǎzi are deja un renume pentru diverse
tratamente medicale. Existau aici patru hoteluri amenajate cu peste 300 de locuri de
cazare, restaurante, cantine, terase, baruri, cafenele. Vin aici oameni la odihnǎ şi
tratament din toatǎ ţara, dar şi ţǎranii din satele Maramureşului. Bolnavii beneficiazǎ de
cabine individuale, instalaţii de hidroterapie, fizioterapie (inhalaţii, împachetǎri cu
parafinǎ, masaje, sǎli de gimnasticǎ medicalǎ). Complexul modern este situat în
apropierea pǎdurii Crǎiasa, cu arbori de stejar de sute de ani, pǎdurea fiind ocrotitǎ ca
monument al naturii.

Tot aici, în imediata apropiere a Complexului, în deceniul trecut pǎrintele

37[37] www.romaniatourism.ro
Mircea Antal din Breb s-a îngrijit de construirea unei biserici de lemn în stil
maramureşean, o
adevǎratǎ capodoperǎ a arhitecturii în lemn.

.De la Ocna Şugatag se pot face excursii cu caracter etnografic în satele de pe


Valea Cosǎului sau Marei, dar şi la "borcutul" de la Breb, la "Creasta Cocoşului",
Stâncǎria de pe Munţii Gutâiului.

Dupǎ decembrie 1989 comuna a oferit posibilitatea şi pentru cei din afara ei
(Sighet, Baia Mare, satele din jur) de a-şi construi case de vacanţǎ proprii, care vor da
satisfacţie multor persoane şi vor îmbogǎţi peisajul locului.

Satul Breb este aşezat pe versantul nordic al Muntelui Gutâi, imediat la poalele
acestuia, în partea superioarǎ a bazinului Mara. Oarecum izolat, nefiind pe nici una din
arterele principale, Brebul se învecineazǎ cu localitǎţile Budeşti şi Sârbi de pe Valea
Cosǎului, Hoteni şi Mara de pe Valea Marei şi peste deal cu satul Surdeşti, din zona
Lǎpuşului. Accesul în sat se face pe drumul care leagǎ Sighetul de Ocna Şugatag spre
Budeşti, satul fiind pe dreapta, între aceste douǎ localitǎţi. Este strǎbǎtut de pâraiele
Breboaia şi Valea Mare ce izvorǎsc din Muntele Gutâi şi se varsǎ în râul Mara. În
hotarul Brebului se aflǎ mlaştinile cu turbǎ, groase de opt metri, numite Tǎul
Chendroaiei sau Lacul Morǎrenilor.

Satul Breb de astǎzi cuprinde teritorii care în perioada medievalǎ fǎceau parte
din
aşezǎrile ce apar în documente sub denumirile de Valea Mare, Copacis şi Breb, aici
descoperindu-se şi vestigii din epoca bronzului.

Prima atestare documentarǎ este o diplomǎ a regelui Ludovic I de Anjou, fiul lui
Carol Robert, din 20 martie 1360, prin care îl întǎreşte pe romanul Dragoş, fiul lui
Giula, în moşiile Breb, Copacis, Slatina (Ocna Şugatag), Deseşti, Hǎrniceşti şi Sat
Şugatag,
diplomǎ care recunoaşte drepturile acestei familii cneziale asupra acestei moşii din
vechime.
Biserica satului, aşezatǎ în apropierea întâlnirii pârâului Buboaia cu Valea
Caselor, a fost construitǎ înainte de 1531, lǎrgitǎ în 1643 şi reparatǎ în 1715. Arhitectura
bisericii este specific maramureşeanǎ pentru acest gen de construcţii. De remarcat faptul
cǎ acoperişul, cu o pantǎ abruptǎ, are o singurǎ streaşinǎ. Intrarea în bisericǎ se face pe o
poartǎ aflatǎ pe peretele sudic. În cimitir se pot vedea câteva troiţe cu coroane circulare,
neobişnuite în regiune.

Brebul pǎstreazǎ bine încǎ arhitectura tradiţionalǎ, portul, obiceiurile, folclorul.


A atras cercetǎtori români şi strǎini care au studiat satul cu oamenii sǎi (cercetǎrile
interdisciplinare conduse de prof. dr. doc. Mihai Pop, 1970-1974, dr. Danielle Mason,
Franţa, dr. Claude Karnoouh, Franţa)38[38].

În zona turisticǎ Valea Izei întâlnim satul Ieud. Un sat nu este numai o aşezare
în spaţiu, ci un loc în umanitate şi în univers. Un sat este un loc anume, orânduit dupǎ
legile omeneşti, un sat poate fi şi o cale cǎtre ţarǎ, o deschidere a rosturilor ei cele mai
îndepǎrtate. Ieudul este aceastǎ "cale" şi o deschidere cǎtre ţarǎ, acolo în miazǎnoaptea
pǎmântului românesc, în Maramureşul istoric, la margine de hotar voievodal strǎbun.
Prin tot ce a dǎinuit din începuturile lumii şi pânǎ azi, Ieudul mǎrturiseşte despre
obârşiile strǎmoşeşti, crescute din pǎmânt şi deodatǎ cu pǎmântul, zǎmislite dupǎ legile
lui.

Comuna Ieud este aşezatǎ la sud de şoseaua care urmeazǎ firul vǎii Izei, în care
se varsǎ perpendicular Ieudişorul, pârâul Ieudului, de-a lungul cǎreia pe parcursul
mileniilor s-au statornicit casele oamenilor locului care au format satul, la nord aşezarea
este dominatǎ de Munţii Ţibleş. Specific Ieudului este sistemul de amplasare al
gospodǎriilor care sunt dispuse pe aceeaşi linie, perpendicular pe axa drumului.

Ieudul a pǎstrat tradiţii şi legende care amintesc de eroii întemeietori, de ctitori de


mǎnǎstiri şi biserici, de dascǎli şi preoţi, de martiri, sacrificii, de bucurii şi necazuri. În
Ieud se aflǎ o bisericǎ veche datând din anul 1364, Biserica din Deal sau Biserica
Balculu; în bisericǎ se pǎstreazǎ icoane vechi pictate pe lemn, o valoroasǎ colecţie de

38[38] www.wikipedia.org
icoane pictate pe sticlǎ de Nicula, covoare şi ştergare cu motive geometrice, vopsite în
coloranţi vegetali şi minerali, mobilier specific şi câteva cǎrţi de mare valoare, printre
care se numǎrǎ şi Tipǎriturile lui Coresi "Întrebare Creştineascǎ" (Braşov 1560) şi
"Apostolul" (Braşov 1563).

Un alt monument de arhitecturǎ în lemn, de mare frumuseţe şi care pe drept


cuvânt este considerat "catedrala în lemn a Maramureşului", este Biserica din Şes din
Ieud, greco-catolicǎ. Biserica este edificatǎ în anul 1718; în bisericǎ se pǎstreazǎ o
colecţie de icoane pe sticlǎ, covoare maramureşene, mobilier specific şi desigur carte
veche româneascǎ de mare valoare din principalele centre (Râmnic, Blaj, Buzǎu, Iaşi).

Ieudul a pǎstrat şi o serie de monumente de arhitecturǎ ţǎrǎneascǎ laicǎ: case şi


anexe gospodǎreşti, instalaţii tehnice acţionate de apǎ (mori, vâltori) etc. din secolele
XVII-XVIII. Unele dintre acestea au intrat în patrimoniul muzeelor (Muzeul Satului din
Bucureşti, Muzeul Maramureşului din Sighetul Marmaţiei).

Astǎzi, trecǎtorul prin Ieud poate vedea încǎ în zilele de sǎrbǎtoare portul
popular,
specific locului, iar printre casele noi, ici-colo se mai zǎresc şi casele vechi, deja
devenite monument. Situat la 97 km. distanţǎ de Baia Mare şi la 43 km. de Sighetul
Marmaţiei, pe Valea Izei, Ieudul atrage prin frumuseţea şi varietatea peisajului, a
arhitecturii construcţiilor ţǎrǎneşti, prin pitoresc şi originalitate.

Ieudul se mândreşte cu cea mai veche bisericǎ din lemn din Maramureş, ridicatǎ
în 1364, numitǎ "Biserica din deal", precum şi cea mai veche pravilǎ în limba românǎ
scrisǎ de mânǎ cu litere chirilice cunoscutǎ sub denumirea de "Codicele de la Ieud".

Tradiţia popularǎ pomeneşte de o mǎnǎstire veche, la începutul secolului al XIV-


lea, numitǎ Botiza. Se ajunge aici pe un drum lateral de 11 km, care se desprinde din
şoseaua principalǎ Sighet-Borşa, în dreptul comunei Şieu (37 km sud-est de Sighet).

Centrul comunei este dominat de biserica din lemn aflatǎ într-o poziţie
privilegiatǎ, pe un promontoriu; puţin mai jos este biserica nouǎ, masivǎ, de zid; în
partea opusǎ sunt clǎdirile administrative şi cooperativa.

Populaţia actualǎ este de aproximativ 4000 de persoane; locuitorii se ocupǎ în


principal cu creşterea vitelor, tǎierea şi industrializarea lemnului sau lucreazǎ la mina de
cǎrbuni din apropiere. Un loc important în viaţa femeilor din Botiza îl ocupǎ prelucrarea
lânii. Meşteşugul de a vopsi lâna cu coloranţi vegetali, extraşi din flori şi plante,
abandonat pe parcursul anilor, a cunoscut în comunǎ o puternicǎ revitalizare, datoritǎ
unor iniţiative individuale apreciabile, care, pe lângǎ satisfacţii de ordin moral -
notorietate pe plan naţional şi internaţional, expoziţii de covoare şi obiecte de lânǎ, etc.
creeazǎ o sursǎ de venituri deloc neglijabilǎ.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, vechea bisericǎ din lemn care exista atunci
devenise neîncǎpǎtoare şi a fost înlocuitǎ cu o bisericǎ din lemn mai mare, daruitǎ de
comunitatea credincioşilor din Vişeul de Jos, care tocmai îşi ridicaserǎ un alt lǎcaş, din
piatrǎ, mai spaţios. Arhitectura monumentului este caracteristicǎ bisericilor din lemn
maramureşene. Ca element sculptural în exterior este de remarcat, în primul rând, tocul
uşii de la intrare, unde se regǎsesc aceleaşi decoraţii ca şi pe porţile gospodǎriilor
ţǎrǎneşti, cu simbolistica precreştinǎ în majoritatea cazurilor. Biserica a fost restauratǎ
în anul 1962.

Creşterea populaţiei din comunǎ a impus ridicarea, între 1975-1976, a unui nou
lǎcaş de închinǎciune, de asta data din cǎrǎmidǎ, cu şapte turle. În 1992, lângǎ aşezarea
lor, aproape de un izvor de apǎ mineralǎ, la locul numit "Valea Sasului", locuitorii au
mai
construit o bisericǎ de lemn, în stilul arhitecturii tradiţioanale maramureşene, cu intenţia
de a creea aici o mǎnǎstire de maici. Este unul dintre cele mai pitoreşti sate
maramureşene situat la 99 km. de Baia Mare şi vestit prin atelierele meşteşugǎreşti de
ţesut covoare din lânǎ vopsitǎ în culori vegetale39[39].

Bârsana este una din comunele mari ale Maramureşului. Aşezatǎ pe malul drept
al râului Iza, la o distanţǎ de 20 km de municipiul Sighetul Marmaţiei, este strǎbǎtutǎ de

39[39] www.agroturism.com
drumul judeţean 186. Prima atestare scrisǎ despre comunǎ este din 22 septembrie 1326
când, printr-o diplomǎ, regele Carol Albert I de Anjou recunoaşte şi întǎreşte în aceste
locuri pe cneazul Stanislau, fiul lui Stan. Astǎzi satul îţi dǎ, de la primul contact,
sentimentul bogǎţiei (materiale şi spirituale).

Comuna Bârsana conservǎ câteva monumente de arhitecturǎ de excepţie. Astfel,


"Bisericuţa de pe Jbar", dupǎ numele locului unde este amplasatǎ, a fost adusǎ aici în
1802 din locul numit "Podurile Mǎnǎstirii".

În anul 1881 este edificatǎ în centrul satului o nouǎ bisericǎ greco-catolicǎ (azi
ortodoxǎ), din piatrǎ. Aceasta este pictatǎ în frescǎ în stil neobizantin. Atât biserica
veche
din lemn, cât şi cea din piatrǎ, conservǎ în interior icoane din secolul al XVIII-lea
pictate
în Maramureş în tehnica "tempera pe lemn". Se pǎstreazǎ şi tablouri pe pânzǎ de mare
valoare, precum şi multǎ carte veche din tiparniţele de la Iaşi, Bucureşti, Blaj, Râmnic.

În ultimii ani, 1993-1994, s-a construit în centrul satului o bisericuţǎ din lemn de
stejar pentru cultul greco-catolic şi este în curs de finalizare o bisericǎ tot din lemn,
pentru un viitor centru mǎnǎstiresc ortodox. Ambele sunt creaţii arhitectonice deosebite,
inspirate din tradiţia vechilor biserici maramureşene din lemn.

De la intrarea în sat, de-a lungul şoselei, dar şi pe strǎzile laterale, pe dreapta şi


pe
stânga, aproape la fiecare casǎ s-au ridicat porţi noi, construcţii monumentale din lemn
de
stejar, sculptate cu mǎiestrie în spiritul tradiţiei. Porţile, adevǎrate arcuri de triumf, sunt
mândria bârsǎneştilor, constituind o marcǎ de identitate culturalǎ inconfundabilǎ.

În centrul comunei, în curtea şcolii generale centrale s-a restaurat şi conservat o


veche şcoala confesionala (greco-catolicǎ), singura construcţie de acest gen pǎstratǎ în
Maramureş, care astǎzi adǎposteşte muzeul sǎtesc ce cuprinde o bogatǎ colecţie de
obiecte etnografice şi o serie de documente legate de istoria satului.
Satul, în zilele de sǎrbǎtoare devine atractiv prin prezenţa oamenilor costumaţi în
portul tradiţional, grupaţi în centrul civic pe grupuri de vârstǎ, vecinǎtǎţi şi neamuri, în
faţa porţilor unde stau la sfat. Tot acum se organizeazǎ şi "Jocul" (hora satului).

Comunǎ autenticǎ a Maramureşului Istoric, Bârsana atrage prin frumuseţea şi varietatea


peisajului, a arhitecturii construcţiilor ţǎrǎneşti, prin pitoresc şi originalitate.

În Bârsana se aflǎ una dintre cele mai frumoase mǎnǎstiri din Maramureş. De asemenea
se poate vizita casa meşterului popular Toader Bârsan, acesta fiind considerat unul
dintre cei mai vestiţi meşteri populari în lemn din ţarǎ.

Comuna Onceşti situatǎ la 65 km. de Baia Mare şi 8 km. de Sighetul Marmaţiei


pe cursul superior al râului Iza, se aliniazǎ satelor maramureşene pǎstrǎtoare de tradiţii
populare. Comuna Şieu este situatǎ la 89 km. de Baia Mare, pe Valea Izei. Obiectivele
turistice cele mai importante sunt: biserica din lemn atestatǎ documentar din anul 1400
având pictura executatǎ pe pânzǎ lipitǎ pe lemn, iconostasul vechi ortodox manufacturat
dupǎ anul 1800.

În zona turisticǎ Valea Marei întâlnim localitatea Deseşti. Centru de comunǎ de


care aparţin administrativ satele Mara şi Hǎrniceşti, localitatea apare în documente încǎ
din 20 martie 1360, alǎturi de celelalte sate de pe Valea Marei, care faceau parte din
cnezatul de vale al Drǎgoşeştilor. Aşezarea se aflǎ la 41 km de Baia Mare şi 26 km de
Sighetul Marmaţiei. Situatǎ pe dealurile şi colinele de la poalele munţilor vulcanici
Gutâi, Deseştiul este un sat de tip agro-pastoral dominat de grǎdini şi livezi cu pomi
fructiferi. Satul pǎstreazǎ încǎ o bunǎ parte din arhitectura tradiţionalǎ în lemn: case şi
acareturi, porţi monumentale, şopronuri pentru fân şi biserica din lemn, ca o
chintesenţǎ a geniului creator ţǎrǎnesc. Construcţiile contemporane (majoritatea din
cǎrǎmida pe fundaţii masive din beton) preiau anumite elemente tradiţionale în
arhitectura exterioarǎ (pridvoare de lemn cu stâlpi şi arcade sculptate în spiritul tradiţiei
locale). Interiorul, în mod frecvent, are o încǎpere aranjatǎ cu mobilier tradiţional şi
împodobitǎ cu textile (covoare, cergi, ştergare) adecvate.

Multe din porţile din lemn, lucrate dupa rǎzboi, sunt creaţiile meşterului Pop
Taina, al cǎrui urmaş a întemeiat în zilele noastre firma Taina Lemnului, specializatǎ în
restaurǎri de monumente în lemn (în special biserici) şi în construcţii noi în lemn
specifice zonei şi adaptate la nevoile contemporane.

Biserica actualǎ, cu hramul "Cuvioasa Paraschiva", s-a ridicat în anul 1770 de


cǎtre localnici. Nava are un plan rectangular, iar absida este decroşatǎ, de formǎ
poligonalǎ. Nu are pridvor. În sat se pot vedea încǎ în funcţiune mori cu roatǎ verticalǎ,
pive, vâltori, instalaţii tehnice ţǎrǎneşti, acţionate de apǎ, de o deosebitǎ ingeniozitate
tehnicǎ, aducând de peste secole o culturǎ şi civilizaţie ţǎrǎneascǎ de excepţie.

Satul Brebeşti aparţine de comuna Giuleşti şi apare prima datǎ în documentele


medievale la 7 aprilie 1402, în legaturǎ cu proprietǎţile voievozilor Bale, Drag şi Ioan
Românul din Maramureş. Satul este legat de tradiţia cnezatului de vale al Cosǎului,
alaturi de Fereşti, Cǎlineşti, Baloteşti, Budeşti, Vinteşti si Vǎleni. Şi astǎzi satul menţine
frumoasele tradiţii locale cu specificul lor inconfundabil.

Casele vechi din lemn sunt pe cale de dispariţie, dar noile construcţii au preluat,
în
special la etaj, elemente din arhitectura veche din lemn. De asemenea, s-au pǎstrat şi
porţile (mult îmbogǎţite în pǎrţile sculptate). În zilele de sǎrbǎtori oamenii se îmbracǎ în
portul tradiţional.

În partea de jos a satului, se pǎstreazǎ cea mai veche troiţǎ de hotar, cunoscutǎ
sub
numele de "Troiţa Rednicenilor" şi datatǎ în a doua parte a secolului al XVIII-lea. În sat
se pǎstreazǎ foarte bine portul, dansurile, obiceiurile. Copiii şi tinerii pe categorii de
vârstǎ sunt constituiţi în grupuri folclorice. Biserica satului este construitǎ la începutul
secolului al XIX-lea prin grija preotului Petru Barlea, participant la Marea Unire.

În sat s-au pǎstrat pânǎ nu demult case foarte vechi din secolele XVII si XVIII.
Demn de relevat este grupajul de case care a aparţinut familiei Pop Tomanu. Dintre
acestea, una a fost transferatǎ la Muzeul satului din Bucureşti, una la Muzeul
Transilvaniei din Cluj-Napoca şi una la Muzeul din Baia Mare. Toate poartǎ inscripţii şi
datǎri certe pe parcursul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Casele
sunt din lemn de stejar (pereţii din bârne impresionante) pe modelul clasic, foarte bine
conservate. În zilele de duminicǎ şi sǎrbǎtori, oamenii ies la plimbare prin centrul
satului,

într-o adevǎratǎ defilare a portului tradiţional.

În zona turisticǎ Valea Ronişoarei întâlnim localitatea Coştiui. Localitatea este


aşezatǎ pe D.N.18 pe ruta Sighetul Marmaţiei - Rona de Sus. Coştiui este o veche
aşezare minereascǎ, astǎzi o micǎ staţiune balneoclimatericǎ de interes local. Numele
satului vine de la Castelul cǎmǎrii regale a sǎrii, care domina aşezarea şi despre care se
ştie prea puţin. Descoperirile care s-au fǎcut indicǎ existenţa satului în sec. XIII-XIV,
castelul aparţinând la un moment dat familiei Apaffy. Minele de la Coştiui au fost
exploatate încǎ din preistorie, iar mai târziu sunt puse în legaturǎ cu prezenţa romanǎ. S-
au descoperit monede de argint şi de aur , de pe vremea împǎraţilor romani şi bizantini
(Comodus, Traianus Consule, Marcian, Vitellius, Vespasianus, Septimius Severus).

La Coştiui, pe lângǎ Castel (astǎzi şcoalǎ), se mai poate vizita "Calvaria St.
Ioan",
construitǎ în 1742, şi biserica romano-catolicǎ, construitǎ din piatrǎ în stil baroc în
perioada 1807-1814. În bisericǎ, pictura din altar aparţine pictorului Simion Hollosy
Corbul; tot aici existǎ şi o orgǎ, datatǎ în 1888. În sat a existat şi o bisericǎ veche din
lemn (1730), care a ars.

În zona turisticǎ Valea Tisei întâlnim localitatea Remeţi situatǎ pe D.N.19, pe


cursul râului Tisa pe ruta Sighetul Marmaţiei - Negreşti. Pe şoseaua spre Negreşti,
înainte de a urca dealul ne întâmpinǎ Popasul Huţa, loc de odihnǎ într-un peisaj
splendid. Huţa este un cǎtun care alǎturi de Teceul Mic aparţine de Remeţi, aici
funcţioneazǎ o micǎ fabricǎ (fostǎ manufacturǎ) de sticlǎ - astǎzi pentru cristalul
rubiniu. Populaţia este mixtǎ: maghiari, ruteni, slovaci. În sat existǎ o bisericǎ catolicǎ,
douǎ şcoli cu clasele I-IV, cǎmin cultural. Teceu sau Teceul Mic - sat aparţinǎtor de
comuna Remeţi, exceleazǎ prin frumuseţea peisajului colinar propice livezilor.
Populaţia este mixtǎ: maghiari, ruteni, români, slovaci, germani. În sat existǎ o bisericǎ
greco-catolicǎ şi o şcoalǎ cu clasele I-VIII. Şoseaua ne conduce prin serpentine
acoperite de coroanele pǎdurii de fag spre pasul Huţa, unde în vârf se aflǎ Hanul
"Sâmbra Oilor", care marcheazǎ şi locul unde vara vin oşenii la sǎrbǎtoarea „mulsul
mǎsurii”. De aici se deschide o panoramǎ splendidǎ spre Depresiunea Ţǎrii Oaşului, o
altǎ zonǎ turisticǎ şi etnofolcloricǎ de renume naţional şi european.

Comuna Sǎpânţa este aşezatǎ pe malul de sud al Tisei în dreptul Vǎii Taraşului,
pe D.N., la 18 km distanţǎ de municipiul Sighetul Marmaţiei. Sǎpânţa este una din
comunele mari ale Maramureşului; hotarul comunei atinge hotarul municipiului Baia
Mare, aşezarea este dominatǎ de Piatra Sǎpânţei, un abrupt vulcanic de mare frumuseţe
şi atractivitate turisticǎ şi desigur de râul Sǎpânţa care izvorǎşte de sub Vârful Rotundu
1500 m altitudine şi se varsǎ în Tisa 228 m altitudine.

În Sǎpânţa s-au pǎstrat pânǎ în zilele noastre mai multe case monumentale din
sec. XVII-XVIII construite din lemn; una dintre acestea este casa Stan, restauratǎ în
Muzeul Satului Maramureşean .

Ceea ce a dus faima Sǎpânţei este aşa-zisul "Cimitir Vesel", creaţie a renumitului
sculptor de cruci Stan Ioan Patraş. Maniera proprie de realizare a acestor semne de
mormânt, cruci, a fǎcut din cimitirul de la Sǎpânţa un adevarat mit. Arta lui Stan Ioan
Patraş constǎ în faptul ca a reuşit sǎ sintetizeze viaţa celui dispǎrut într-o imagine
plasticǎ sculptatǎ în tehnica basoreliefului, adǎugând de cele mai multe ori şi câteva
versuri care redau preocupǎrile celui dispǎrut. Maniera naivǎ de tratare plasticǎ şi
versurile însoţitoare trǎdeazǎ un optimism robust şi o anumitǎ veselie care au determinat
pe unii cercetǎtori sǎ denumeascǎ cimitirul din Sǎpânţa "Cimitirul Vesel". Stan Ioan
Patraş, colora lemnul sculptat pentru cruce, folosind ca fond albastrul, iar pentru
sublinieri, galben, albastru şi roşu. Stan Patraş a sculptat şi mobilier ţǎrǎnesc, impunând
un stil specific, anume, prelucrarea artisticǎ a lemnului, prin vopsirea lui. Nicǎieri în
Maramureş lemnul nu se vopseşte, numai la Sǎpânţa se foloseşte acest procedeu.
Meşterul a avut mai mulţi ucenici care îi urmeazǎ îndeletnicirile.
Sǎpânţa are mai multe locuri frumoase de vizitat: Cimitirul, Casa-muzeu Stan
Ioan Patraş, popasul de la Borcut cu renumita apǎ mineralǎ de Sǎpânţa, Pǎstrǎvia,
Cascada, Piatra Sǎpânţei, vâltorile şi horincile, dar mai ales casele frumos amenajate,
curate şi deschise întotdeauna40[40].

În zona turisticǎ Valea Vişeului întâlnim localitatea Borşa, situatǎ la 81 km de


Sighetul Marmaţiei pe D.N.18. Aşezarea este caracteristicǎ pentru tipul "adunat de-a
lungul vǎii", cu cǎtune pe vǎile laterale şi case izolate la mare distanţǎ de vatrǎ, dând
nota caracteristicǎ aşezǎrilor de tip "rǎsfirat şi risipit". Pânǎ dupǎ rǎzboi, când Borşa a
cǎpǎtat statut urban, a fost consideratǎ cea mai mare comunǎ ruralǎ din România (atât ca
numǎr de locuitori cât şi ca întindere).

Borşa este una din vechile şi statornicele aşezǎri maramureşene. Urme de locuire
exista încǎ din epoca bronzului, descoperiri întamplatoare au dat la ivealǎ piese şi
fragmente ceramice edificatoare. Pǎcat cǎ încǎ nu s-au fǎcut cercetari sistematice.
Interesante sunt urmele de aşezare din epoca bronzului remarcate la circa 750-800 m
altitudine.

Atestǎri scrise apar târziu, la 2 februarie 1365, cu statut de villae, când regele
Ludovic, supǎrat pe voievodul Bogdan I pentru nesupunerea sa şi plecarea în Moldova,
va confisca moşiile acestuia dǎruindu-le voievodului Balc Vodǎ şi fraţilor sai Drag,
Dragomir şi Ştefan, care au manifestat supunere. În istoria comunitǎţii, evenimentul
marcat cu litere de aur este lupta care s-a dat cu hoardele tǎtǎrǎşti în ultima lor invazie în
Europa, când la 4 septembrie 1717 tǎtarii au fost nimiciţi de sǎteni într-o bǎtǎlie eroicǎ.

În Borşa au fost douǎ biserici de lemn, una în parohia de Sus şi celaltǎ în parohia
de Jos. Se pare cǎ cele doua biserici au ars în 1717. Biserica din lemn, monument,
existentǎ astǎzi este din secolul al XVIII-lea, reconstruitǎ probabil imediat dupa 1717.
Monumentul are o absidǎ poligonalǎ, naos drepunghiular, turn, clopotniţǎ şi pridvor
deschis. În Borşa s-a pǎstrat una din puţinele case parohiale: o construcţie monumentalǎ
din bârne rotunde din lemn din brad, cu un plan generos pentru perioada respectivǎ:

40[40] Firuţǎ Corina, Ion Cori Simiona – România. Obiective turistice, Editura Alcor, Bucureşti, 2002, p. 125
tindǎ,
douǎ încǎperi mari, care o flancheazǎ şi încǎ douǎ încǎperi în spatele lor.

Borşa de azi este un oraş de munte cu câteva dotǎri urbane, o concentrare de


blocuri de locuinţe nefericit inspirate ca arhitecturǎ, implantate în acest peisaj mirific.
Populaţia oraşului cu cǎtunele componente, la recensǎmântul din 7 ianuarie 1994, era de
27.294 locuitori, români 26.310, restul alte naţionalitǎţi (germani, maghiari, ucrainieni).
Dacǎ oraşul de astǎzi încǎ suferǎ în privinţa urbanizǎrii, amintim câteva dotǎri de
excepţie. Printre acestea se evidenţiazǎ Spitalul, construit într-o arhitecturǎ modernǎ şi
destul de bine dotat, Hotelul Iezer, Grupul Şcolar Minier, Clubul Muncitorilor Minieri
de
la Baia Borşa. Oraşul dispune şi de o Bibliotecǎ şi o Casǎ de culturǎ cu cinematograf.

De la Complexul turistic se poate accede pânǎ la Poiana Runcu (3.5 km) cu o


linie de telescaun. De aici se pot face excursii în împrejurimi, iar iarna se face schi. Aici
sunt
amenajate pârtii de schi pentru coborâri, iar una din ele are cea mai mare trambulinǎ
naturalǎ din Europa (90 m) cu un record stabilit înainte de rǎzboi şi neegalat.

Munţii Rodnei, care se ridicǎ ca un zid deasupra Borşei, oferǎ un peisaj unic, cu
bogǎţii ale faunei şi florei de neegalat. În Masivul Rodnei pentru varietatea şi bogǎţia
vegetaţiei şi animalelor, în 1932 s-a creat Rezervaţia Pietrosu Rodnei (3300 ha), care
astǎzi a devenit Rezervaţie a biosferei. Cel care se va încumeta în Munţii Rodnei şi
Munţii Maramureşului, pe lângǎ frumuseţile naturii va gǎsi şi oameni la stâne, la
exploatǎrile forestiere, la culesul fructelor de pǎdure. De pe Vârful Prislopului, unde în
luna august a fiecarui an se face marele festival folcloric "Hora la Prislop", avem
perspectiva spre Valea Bistriţa Aurie, care ne va conduce spre Bucovina.

Localitatea Baia Borşa aparţine de oraşul Borşa. Din centrul Borşei, pe un drum
modernizat ce merge în paralel cu râul Tasia se ajunge în Baia Borşa. Oraşul a fost
dintotdeauna localitate minierǎ, fiind atestat ca atare încǎ din anul 1554.

Chiar în centrul localitǎţii un perete de stâncǎ cu o verticalitate impresionantǎ ne


introduce în atmosfera locului. Centrul este dominat de casele vechi ale coloniştilor,
biserica, noul cartier de blocuri cu sediul administrativ al exploatǎrilor miniere din Baia
Borşa. Zona este interesantǎ pentru turism: Vârful Toroiaga (1930 m), Valea Tâslei,
Valea Vinişorul cu 23 de izvoare minerale. Din pǎcate încǎ nu sunt valorificate în
condiţii
optime nici apele minerale, nici nenumǎratele posibilitǎţi de practicare a turismului
montan41[41].

Multitudinea de resurse naturale şi antropice ale acestu judeţ constituie


elementele de atractivitate ale ofertei turistice maramureşene, premisele de bazǎ ale
desfǎşurǎrii unei activitǎţi turistice intense care sǎ permitǎ desfǎşurarea a numeroase
forme de turism: turism rural, turism montan, turism balnear, turism de vânatoare,
turism cultural etc.

3.2 Baza tehnico-materialǎ a judeţului: dinamici şi structuri în perioada


2000-2004

Pentru realizarea unei activitǎţi turistice cât mai bune este necesar ca pe lângǎ
resursele naturale şi antropice sǎ existe şi resurse materiale adecvate, capabile sǎ asigure
satisfacerea cerinţelor turiştilor. Aceste resurse materiale sunt cunoscute sub denumirea
de „bazǎ tehnico-materialǎ”42[42]. Aceasta este reprezentatǎ prin: unitǎţi de cazare şi
alimentaţie, mijloace de transport, instalaţii de tratament sau agrement şi este
condiţionatǎ în primul rând de dezvoltarea şi modernizarea bazei tehnico-materiale
existente. Astfel, o zonă turistică de mare atractivitate nu se poate constitui în ofertă
înainte de a beneficia de dotările necesare primirii şi reţinerii călătorilor.

Volumul fluxurilor turistice este determinată atât de cerere cât şi factorii acesteia,
dar şi de gradul de dotare tehnică a teritoriilor. Deoarece, pe măsură ce cresc exigenţele
turiştilor faţă de calitatea serviciilor şi nivelul de confort, apar mutaţii în criteriile de
selecţie a destinaţiilor de vacanţă, are loc o sporire a importanţei bazei tehnico-

41[41] www.ropedia.ro

42[42] Minciu R. – Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p. 175


materiale. Aceasta explică, în mare măsură, atracţia diferită a unor zone, beneficiind de
potenţial sensibil apropiat, dar diferenţiat dotate din punct de vedere tehnic.

Unităţile de cazare sunt alcătuite din obiective de diverse tipuri, clasificate


după conţinut, funcţia îndeplinită, categoria de confort, perioada de funcţionare, forma de
propietate, etc.

3.2.1 Unităţile de cazare

Aceste unităţi de cazare, indiferent de apartenenţa la sectorul comercial sau non-


comercial, sunt divizate, după modul de obţinere/oferire a serviciilor în unităţi cu servicii
prestate{ hoteluri, hanuri, ferme, case de oaspeţi) şi unităţi cu autoservire - în care se
asigură doar găzduirea propriu-zisă, serviciile de curăţenie, prepararea hranei fiind
procurate independent sau reliazate de turişti (camping-caravaning, vile -
apartamente închiriate,etc).

Capacitatea de cazare turisticǎ în funcţiune (număr de locuri) din România şi din


judeţul Maramureş

Tabel nr.
5.10

2001 2002 2003 2004 2005


România 277 047 272 596 275 319 276 089 277 384
Maramureş 3 077 3 177 3 154 3 100 3 257
Pondere 1,11 1,14 1,14 1,13 1,15
(%)

Sursa: Anuarul statistic al României, 2001-2005, INSSE, Bucureşti

Capacitatea de cazare turisticǎ a cunoscut mici oscilaţii prezentându-se astfel:

- în România, anul cu cea mai mare capacitate de cazare este 2005 cu 277 384 locuri
faţǎ de anul 2001 cu 277 047 locuri, iar în Maramureş tot anul 2005 prezintǎ cea mai
mare capacitate 3 257 faţǎ de anul 2001 cu 3 077 locuri de cazare.
Din rezultatele obţinute reiese faptul cǎ judeţul Maramureş nu prezintǎ o
importanţǎ semnificativǎ la nivel naţional din punct de vedere al locurilor de cazare.
Ponderea cea mai mare a judeţului a fost înregistratǎ în anul 2005 – 1,15%.

Una din cea mai utilizată clasificare, este cea care separă mijloacele de cazare în: 43
[43]

• unităţi hoteliere propriu-zise şi asimilate lor (moteluri, pensiuni, hanuri, hoteluri-


apartamente, bungalow-uri, etc.)

• unităţi complementare sau cazare extrahotelieră, reprezentantă de terenuri de camping şi


caravaning, căsuţe, sate de vacanţă, cămine şi hanuri pentru tineri, cabane şi refugii montane camere,
case şi apartamente de închiriat, sanatorii şi stabilimente de sănătate, tabere şi colonii de vacanţă.

Numărul unităţilor de cazare din judeţul Maramureş în perioada 2004 - 2005

Tabel nr. 3.4

Unitǎţi 2004 2005


Hoteluri 15 16
Moteluri 5 5
Vile turistice 1 1
Cabane turistice 1 1
Pensiuni urbane 17 19
Pensiuni rurale 59 66
Total 98 108
Sursa: Anuarul statistic al Judeţului Maramureş 2005, INSSE,
Bucureşti

43[43] Minciu R.,, Op. Cit. pag 179


Din datele obţinute
din 2004-2005 din tabelul
3.4 se poate observa că
numărul hotelurilor a
crescut , iar numǎrul
motelurilor a rǎmas acelaşi,
la fel ca şi numǎrul vilelor turistice şi al cabanelor turistice. Unităţile cu cea mai
bună evoluţie sunt pensiunile urbane şi rurale, aceste având o creştere de 2 şi
respectiv 7 pensiuni.

Figura nr. 3.1 Numărul unităţilor de cazare din anul 2004 în Maramureş.
Unităţile de cazare şi alimentaţie, mijloacele de transport, instalaţiile de agrement
sau tratament sunt adaptate specificului nevoilor turiştilor, în funcţie de categoria socială
şi venit. Atfel, unităţile de cazare şi alimentaţie sunt definite după cum urmează:

 Hotelul: reprezintă unitatea de cazare destinată în principal turismului


automobilistic. Categoriile sale de clasificare se încadrează între 1 şi 5
stele şi poate fi de capacitate mare, mică şi mijlocie. În judeţul Maramureş
sunt întâlnite hoteluri ce se încadrează din punct de vedere al clasificării
între 1 şi 4 stele.

În privinţa structurii, aceaste unităţii de cazare pot fi abordate din mai multe
unghiuri, folosind criterii diferite de segmentare ca: tipul unităţii, categoria de de
confort, forma de propietate, perioada de funcţionare, amplasarea în spaţiu,
importanţa, etc.

Numărul locurilor de cazare din hoteluri existente în judeţul Maramureş în


perioada 2000-2004

Tabel nr 3.5

Anii Locuri de cazare în hoteluri

2000 630
2001 873
2002 997
2003 1 116
2004 1 544

Sursa : Anuarul statistic al judeţului Maramureş 2004, INSSE, Bucureşti

Cel mai mare număr de locuri de cazare în hoteluri se înregistreazǎ în anul


2004 cu 1544 locuri, în restul anilor, până în 2004 înregistrându-se creşteri
succesive ale locurilor de cazare, anul 2002 deţinând cele mai puţine locuri de
cazare în hoteluri dintre toţi anii analizaţi. O cauză a acestor variaţii poate fi
modernizarea treptatǎ a acestor unităţi cu echipamente necesare atragerii
turiştilor. O unitate dotată cu un
echipament modern şi cu un
personal bine pregătit, atrage
turiştii şi astfel îi face să se
întroarcă la aceea unitate.

Figura nr. 3.2 Ponderea


capacitǎţii de cazare din
hoteluri 2000 - 2004

 Motelul: este o unitate de tip hotelier de dimensiuni mici, amplasată


deobicei de-a lungul şoselelor şi care oferă posibilităţi speciale de parcare,
cazare, hrană, servicii, carburanţii.
Se observă că în judeţul Maramureş, motelurile sunt construite lângă
resursele antropice sau naturale deoarece turişti să beneficieze de cât mai mult de
ele.

Numărul locurilor de cazare din moteluri existente în judeţul


Maramureş în perioada 2000-2004

Tabel nr. 3.6

Anii Locuri de cazare în moteluri


2000 60
2001 60
2002 99
2003 99
2004 136

Sursa : Anuarul statistic al judeţului Maramureş 2004, INSSE, Bucureşti


Numărul locurilor
de cazare în
moteluri între anii
centralizaţi 2000-
2004, creşte din doi în doi ani. În anii 2000-2001 se înregistreazǎ acelaşi numǎr de
locuri de cazare (60), pentru ca apoi acesta sǎ creascǎ şi sǎ se menţinǎ între anii 2003-
2004 la 99 locuri. Anul 2004 este anul cu cele mai multe locuri de cazare înregistrate
(136). Aceste creşteri sunt rezultatul proiectelor de modernizare a unităţilor de
cazare din moteluri cu un echipament dezvoltat şi adecvat cererii turistice.

Figura nr. 3.3 Ponderea capacităţii de cazare din moteluri între 2000-2004

 Complexul turistic: sunt unităţi de mari dimensiuni şi specific lor este faptul că
oferă toată gama de servicii sub aceleşi adăpost: servicii de cazare, de
alimentaţie, de tratament şi de agrement.

Cel mai important compex turistic din judeţul Maramureş este Compexul
turistic Şuior (Baia Sprie), acesta având categoria de 3 stele.

Acesta este amplasat într-un peisaj de o rară frumuseţe, la altitudinea de 688m şi


la 16 km de Baia Mare la poalele Munţilor Gutâi. El se defineşte ca o oază de linişte şi
confort pentru petrecerea vacanţelor şi a timpului liber. Dispunând de multiple
atracţii turistice, sportive şi de agrement, complexul oferă posibilităţi unice de relaxare şi
evadare din cotodian.

El este compus din trei unităţi hoteliere:

♦ Iza cu două camere single, opt camere duble şi patru cu pat matrimonial;

♦ Mara cu două camere single, opt camere duble şi patru pat matrimonial;

♦ Igniş cu 6 camere cu pat matrimonial caredispun şi de saună.

Facilităţile oferite de Complexul Turistic Şuior sunt: resturant, sală de


conferinţe, room service, telefon, fitness, salon pentru servirea micului dejun,
organizarea de petreceri, fax, saună, televizor, minibar, internet, terenuri de sport (tenis
de câmp, handbal, fotbal, baschet), şi cu o pârtie de schi cu o lungime de 1200m şi o
diferenţă de nivel de 550 m, spălătorie, etc.

 Cabanele turistice : unităţi de primire turistică de capacitate relativ


redusă, funcţionând în clădiri independente, cu arhitectură specifică,
care asigură cazarea, alimentaţia şi alte servicii specifice, necesare
turiştilor aflaţi în drumeţie sau la odihnă, în zonă montană, rezervaţii
naturale, în apropierea staţiunilor balneare sau a altor obiective de
interes turistic.

Ele sunt specifice turismului de drumeţie, sunt amplasate în zone


alpine şi au un caracter sezonier sau permanent. În fiecare oraş se poate
întâlni câte o cabană, dotată cu echipamentul necesar satisfacerii nevoilor
turiştilor.

Numărul locurilor de cazare în cabanele amplasate pe teritoriul judeţului Maramureş în


perioada 2000-2004

Tabel nr. 3.7

Anii Locuri de cazare în cabane


2000 40
2001 55
2002 70
2003 70
2004 84

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, anul 2004.

Situaţia locurilor de cazare în cabanele din judeţul Maramureş este bună, numǎrul
acestora creşte treptat de la 40 de locuri în anul 2000 la 84 de locuri în anul 2004.
Totuşi numǎrul locurilor de cazare din cabane este mic comparativ cu numǎrul
locurilor din celelalte unitǎţi de cazare. Această situaţie se datorează slabei importanţe
faţă de acestă categorie de cazare, şi modernizarea altor categori de cazare precum:
moteluri, pensiuni urbane şi rurale şi a pensiunilor agroturistice, care îşi măresc
numărul de la un an la altul.
Figura nr. 3.4 Ponderea
locurilor de cazare în
cabanele din judeţul
Maramureş între 2000-
2004

Pensiunile turistice: este "structura de primire turistică cu o capacitate de cazare de


până la 10 camere, totalizând maximum 30 de locuri în mediul rural şi până la 20 de
camere în mediul urban, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri
independente, care asigură, în spaţii special amenajate, cazarea turiştilor şi
condiţiile de pregătire şi servire a mesei44[44]".

Datorită numeroaselor atracţii turistice, a celor peste 100 de izvoare minerale,


peste 60 de terenuri de vânătoare, multitudinea de lacuri naturale şi artificiale, cultura şi
tradiţiile fac din Maramureş un căutat centru turistic. Din acest motiv, aici s-au înfiinţat
foarte multe pensiuni urbane şi rurale.

Numărul de pensiuni din judeţul Maramureş în perioada 2000-2004

Tabel nr.
3.8
Anii Pensiuni din judeţul Maramureş
2000 65
2001 69
2002 70
2003 76
2004 76

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, 2004, INSSE, Bucureşti

Figura nr. 3.5 Ponderea pensiunilor in judeţul Maramureş în 2000-2004

44[44] Cristea A. – Gestiunea activitǎţilor de turism, Editura Universitatea Creştinǎ Dimitrie Cantemir, Bucureşti,
2003, p. 90
Această categorie de cazare are o evoluţie foarte favorabilă, numărul
pensiunilor creşte de la un an la altul, în anul 2003 s-a produs cea mai mare modificarea
numărului pensiunilor crescând de la 70 la 76.O altă modificare importantă s-a produs
în anul 2001de la 65 la 69 de pensiuni. Această dezvoltare a turismului în pensiuni s-
a produs datorită numărului mare de cereri ale turiştilor de a-şi petrece vacanţa în aer
liber, în natură.

 Pensiunile agroturistice sunt pensiuni turistice ce pot asigura, cazare şi


alimentaţie,dar însă, o parte din alimentaţia turiştilor este realizată cu
produse din producţia proprie a gospodarilor. Amplasarea lor trebuie să fie în
locuri ferite de poluare şi de orice elemente care ar pune viaţa sau
sănătatea turiştilor în pericol.

Pe teritoriul judeţului Maramureş sunt întâlnite peste 120 de pensiuni

agroturistice. Numărul foarte mare de pensiuni agroturistice se datoreză faptului că în


satele maramureşene se păstreză, încă nealterate tradiţional şi spirituale, cu precădere
cele etnofolclorice, viaţa socio- economică şi mediul înconjurător.

Pensiunile agroturistice sunt cele mai numeroase unităţi de cazare din judeţ, iar
evoluţia numărului lor este într-o continuă creştere.

Agroturismul dă posibilitatea cunoaşterii mai bine a spaţiului rural cu toate


valorile sale naturale, spirituale, şi ocupaţionale, de către populaţia din mediul urban.

Numărul pensiunilor agroturistice amplasate pe teritoriul judeţului Maramureş


în perioada 2000-2004

Tabel nr.3.9

Numărul pensiunilor agroturistice din


Anii
judeţul Maramureş
2000 49
2001 55
2002 56
2003 59
2004 59

Sursa : Anuarul statistic al judeţului Maramureş 2004, INSSE, Bucureşti

Numărul pensiunilor agroturistice din judeţ este în creştere de la un an la


altul, anul 2000 deţinea 49 de pensiuni iar 2004 - 59, cu 10 mai multe pensiuni
agroturistice. Creşterea şi dezvoltarea acestei categori de cazare se datorează
numărului tot mai mare de cereri ale turiştilor de a-şi petrece vacanţa la ţară, în aer
liber şi de a lua parte la activităţile care se desfăşoară în cadrul pensiunilor, dar şi
datoritǎ punerii în aplicare a proiectelor EUROGITES, care au drept scop dezvoltarea
agroturismului în România.

3.2.2 Unitǎţile de alimentaţie

Unitatea de alimentaţie publică este localul care îmbină activitatea de


producţie cu cea de servire, punând la dispoziţia clienţilor o gamă diversificată de
preparate culinare, produse de cofetărie- patisserie, băuturi şi unele produse pentru
fumători45[45].

Unităţile de alimentaţie publică din judeţul Maramureş nu reprezintă un punct


de atracţie turistică, deşi sunt foarte variate, însă pentru gastronomie sunt mai căutate
pensiunile agroturistice.

Restaurantul cu specific naţional este unitatea de alimentaţie publică ce pune


în valoare tradiţiile culinare ale unor naţiuni ( franţuzesc, Italian, chinezesc, etc.),
servind o gamă diversificată de preparate culinare, băuturi alcoolice şi
nealcoolice de servire sunt specifice ţării respective. Dintre restaurantele cu
specific internaţional existente în judeţul Maramureş menţionăm:

 Crama Veche- Baia Mare;

45[45] Cristea A., op.cit. p. 223


 Hexalit - Târgul Lăpuş;

 Casa Veche- Vişeu de Sus.

Alte unităţi de alimentaţie ce merită amintite sunt:


- Restaurant Doi Păuni;
- Restaurant Union;
- Restaurant Plazza Rebel.

Pe lângă unităţile amintite mai există şi fast-food-uri, pizzeria, unităţi de tip


expres, braserii, cofetării, patiserii, etc.

3.2.3 Instalaţiile şi modalităţile de agrement

Cea mai importantă zonă de agrement a judeţului Maramureş o reprezintă


staţiunea Borşa. Situat la 12 km nord-est de centrul oraşului Borşa, el este amplasat la
poalele Munţilor Rodna şi Maramureş, la 700-850 de metri altitudine, pe valea superioară
a Vişeului, în apropiere de Pasul Prislop.

Aici există variate posibilităţi de practicare a turismului montan şi a sporturilor


de iarnă: numeroase trasee marcate, pârtii de schi cu diferite grade de dificultate,
trambulină olimpică naturală (113 metri) amenajată pentru sărituri cu schiurile, linia de
teleferic ( de 1900 lungime şi 500 metri diferenţa de nivel) şi teleschi (790 metri) care
leagă Complexul Borşa cu vîrful Runcu Ştiorului (1611 metri).

În apropierea oraşului Baia Sprie se află cabana Mogoşa (731 metri altitudine)
unde există un telescaun ce urcă până la vârful Mogoşa (1346 metri altitudine). De aici
coboară o pârtie de schi de 2100 metri lungime, cu o diferenţă de nivel de 500 metri, una
din cele mai bune din ţară pentru probele de slalom.
Alte unităţi de agreement sunt reprezentate de numeroasele cluburi, terenuri
de sport (tennis de câmp, fotbal, handball, baschet, etc), discoteci, baruri, existente în
marile oraşe ale judeţului46[46].

3.2.4 Instalaţiile şi modalităţile de tratament

În acest caz, cel mai important loc îl ocupă staţiunea Borşa. Ea dispune de
numeroase izvoare cu apă minerale carbogazoase, magneziene, bicarbonate şi calcice
recomandate în tratarea afecţiunilor rinichilor şi căilor urinare, ale bolilor cronice, ale
tubului digestive, etc.

Staţiunea climaterică Izvoarele (916 metri) beneficiază de un climat tonic,


puternic ionizat, utilizat în tratarea afecţiunilor respiratorii, neurologice, endocrine,
etc.

Deşi reprezintă interes pe plan local, staţiunea Băile Cărbunari merită amintită
apelor sulfuroase şi clorurate-sodice indicate în afecţiuni reumatismale, intoxicaţii
profesionale cu agenţi chimici.

Localitatea Săpânţa există un centru de îmbuteliere a apelor minerale , ele fiind


folosite doar pe plan local pentru tratarea gastritelor cronice hiperacide, a bolilor
ulceroase, gastro- duodenale, a colecistelor şi colitelor cronice şi a fomelor simple de
diabet zaharat, etc.

3.3 Principalele forme de turism practicate în judeţul Maramureş

Prin relieful variat pe care îl deţine judeţul Maramureş, turismul poate fi întâlnit
aici în diferite forme şi anume turismul montan în munţii Rodnei, Maramureşului,
Gutâi, Ţibleş, etc; turismul balnear întâlnit datorită prezenţei apelor minerale;
turismul rural şi agroturismul practicat în gospodăriile ţăranilor; turismul cultural
si ştiinţific stimulat prin curiozitatea oamenilor de cunoaştere şi vizitare, datorită
prezenţei a numeroase obiective culturale, bisericii şi obiceiuri străvechi., precum si
rezeravaţii naturale ale Biosferei.

46[46] www.hoinari.ro
Turismul montan. Această formă de turism s-a cristalizat printr-o formă
organizată la sfârşitul secolului XIX . Turismul montan s-a dezvoltat şi a fost susţinut
de numărul de cabane şi staţiuni care creşte de la un an la altul. Întâlnim forme ale
turismului montan care necesită un grad de echipare tehnică ridicat (cazare, pârtii de ski,
mijloace de transport pe cablu, poteci marcate cât mai corespunzător, accesibilitate).
Turismul montan este practicat de gamă largă de persoane cu vârste cuprinse : de la 6 la
70 ani. În România a putut fi practicat la o scară largă, deoarece pe teritoriul ţării se
găseşte un renumit laţ muntos , şi anume :"Lanţul muntos al Carpaţiilor".

Judeţul Maramureş deţine 43% o suprafaţă muntoasă, care este reprezentat


de cele două lanţuri: - lanţul vulcanic al munţilor Gutâi-Ţibleş- Lăpuş ce au altitudini
cuprinse între 1300m şi 1839m; şi lanţul cristalin al munţilor Rodna şi Maramureş.

Dintre cele mai importante masive ale judeţului pe care se practică turismul
montan, enumerăm : munţii Rodnei (Pietrosu 2302m altit. max.),munţii Căliman, munţii
Ţibleş, munţii Maramureşului, munţii Gutâi.

În traseele montane sunt întâlnite diferite marcaje turistice care apar în patru
forme (triunghi, cerc, punct, banda verticală şi cruce) şi trei culori (roşu, albastru şi
galben ), pentru a fi deosebite de alte tipuri de marcaje (explu : cele silvice), toate
marcajele turistice au un contur exterior alb.

Durata unor trasee montane în judeţ oscilează între 2-10 ore, în funcţie de zonă
şi masiv. Dintre toate traseele ale judeţului cele mai periculoase se află în munţii Rodnei,
de care trebuie să se ţină cont foarte mult de marcaje pentru a nu apărea incidente
majore precum: rătăcire, accidentare, etc47[47] .

O excursie în Maramureş este o încântare pentru turistul dornic de cunoaşterea


valorilor morale şi spirituale ale locurilor, specifice poporului român dar uitate în alte
zone. Maramureşul este, prin excelenţă, unul dintre judeţele în care simplitatea se
îmbină armonios cu omenia, conferindu-le locuitorilor, acea nobleţe dătătoare de har.

47[47] www.alpinet.org
Orice ce persoană care trece prin Maramureş cu siguranţă va avea revelaţia
împlinirii personale, pentru că aici sufletul se regăseşte şi trupul se împrospătează.

Vizitarea Maramureşului este ca o lecţie de istorie, cultură şi geografie fără


profesor. Nu trebuie decât să priveşti şi să asculţi cu mare atenţie spectacolul ce te
înconjoară. Natura se desfăşoară măiestoasă de jur împrejur iar viaţa localnicilor , atât
de liniştită dar şi atât de bogată, nu te va lăsa indiferent. Vei dori să faceţi parte, să afli,
să încerci. Gazdele dumneavoastră vă vor încânta şi minuna iar tu nu vei rămâne decât
cu regretul pentru un concediu atât de scurt.

Turismul montan este practicat în urmǎtoarele zone:

• Munţii Rodnei, este o zonă de creastă cuprinsă între vârful Pietrosul Rodnei şi
vârful Ineu, lacurile din zona crestei Taul Pietrosu, Buhăescu, Lacurile Lala
Mare şi Lala Mică), pentru practicarea acestui trase sunt importante
marcajele pe timp nefavorabil, în zona de crestă lipsesc adăposturi.

• Munţii Călimării, zona Pietrosul şi Iezerul Călimanului, regiunea 12 Apostoli


cu martori de eroziune, pe timp nefavorabil se acordă mare importanţă
marcajelor, în zona de creastă nu există adăposturi.

Pentru parcurgerea traseelor montane se pot folosi ca punct de plecare şi


staţiunile turistice sau localităţile amplasate în apropierea zonelor montane. Dintre cele
mai renumite staţiuni ale zonei, sunt:

Borşa. Aflată în nordul României, în judeţul Maramureş, staţiunea montană


şi balneoclimaterică Borşa este situată la o altitudine de 850 de metri în Munţii
Rodnei, pe valea râului Vişeu şi la numai câţiva km de oraşul Borşa. Fiind la o
altitudine înaltă şi înconjurată de munţi înalţi (peste 2000 de metri) Borşa
beneficiază de un aer curat, intens ozonizat dar şi de izvoare cu ape minerale
carbogazoase recomandate în afecţiuni digestive şi renale. Staţiunea oferă condiţii
excelente pentru practicarea alpinismului şi a sporturilor de iarnă, pârtiile de schi fiind
amenajate atât pentru începători cât şi pentru avansaţi, având lungimi cuprinse între
200 şi 3000 de metri şi zăpada din decembrie şi până în aprilie. Pentru turiştii pasionaţi
de drumeţii montane zona oferă numeroase oportunităţi: Cabana Puzdrea (1540 m),
Valea Izei, Valea Vaserului, Rezervaţia Pietrosul Rodnei, etc.

Alte obiective turistice în zonă care pot fi vizitate sunt mănăstirile. De


asemenea nu trebuie uitat festivalul folcloric tradiţional "Hora la Prislop" care are loc
de obicei în august. În staţiunea Borşa se poate ajunge atât pe calea ferată cât şi pe
şosea pe drumurile DN17C şi DN18 care se intersectează cu şoseaua europeana E576
Cluj Napoca-Bistriţa-Câmpulung Moldovenesc-Suceava. Dinspre Satu Mare, Baia
Mare şi Sighetu Marmaţiei nu există decât drumuri naţionale (DN1C sau DN18 care
trece chiar prin oraşul Borşa)48[48].

Mogoşa se află situată pe malul lacului Mogoşa, în judeţul Maramureş, în


Munţii Gutâi şi beneficiază de zăpada abundentă din decembrie şi până, deseori, în
aprilie ceea o face atractivă pentru iubitorii sporturilor de iarnă mai ales că în zonă
se mai poate schia şi pe pârtiile din Borşa, Cavnic, Ocna Şugatag şi Izvoare.

Dacă nu vă atrag sporturile de iarna şi ajungeţi în zona Maramureşlui în timpul


verii, drumeţiile montane pe care le puteţi face vor fi de neuitat (valea Izei, valea
Viseului etc). La Mogoşa se poate ajunge pe şosea (18-20 km) mergând dinspre Baia
Mare, pe drumul Naţional DN18 (Baia Mare-Baia Sprie-Sighetul Marmaţiei-Borşa-
Vatra Dornei).

Rozavlea - Botiza - leud - Poienile Izei

Ca şi alte zone ale ţării, Maramureşul încântă prin frumuseţea peisajelor, prin
tradiţiile culturale şi etnografice aparte menţinute încă vii de locuitorii acestor
locuri, prin ospitalitatea şi farmecul maramureşenilor cu totul deosebite.

În acest spaţiu etnografic, localitatea Rozavlea aflată la o distanţă de 35 km de Sighetu


Marmaţiei şi 90 km de Baia Mare, se numără printre cele mai vechi aşezări
maramureşene fiind menţionată încă de la jumătatea anilor 1300. Unul din punctele

48[48] www.borsa.ro
de atracţie ale localităţii îl constituie biserica declarată monument istoric şi care
datează din anul 1717.

În apropiere de Rozavlea, pe aceeaşi vale a Izei se află şi localităţile Botiza


şi leud care se înscriu în aceeşi notă de tradiţionalism şi istorie maramureşeană şi
sunt situate la poalele Munţilor Ţiblesului. Din Rozavlea şi până în aceste două
localităţi sunt circa 15 şi respectiv 6 km. De asemenea, din Botiza se poate urca până
în Poienile Izei cale de câţiva kilometri. În zonă se pot vizita, mai ales dacă ajungeţi
aici vara, multe obiective turistice printre care:

- Cimitirul Vesel din Săpânţa şi Mănăstirea Peri;

- Mănăstirea Bârsana din localitatea Bârsana;

- Muzeul Ţărăncii şi Mănăstirea din Dragomireşti;

- Alte biserici de lemn aflate pe valea Izei;

- Muzeul Satului şi Muzeul Memorial din Sighetul Marmaţiei;

- Cascada Cailor din Munţii Pietrosu;

- Biserica Cuvioasa Paraschiva din Botiza;

- Staţiunile Ocna Şugatag şi Mogoşa.

În zona Rozavlea - Botiza - Ieud se poate ajunge pe calea ferată, venind


dinspre Năsăud sau Sighetul Marmaţiei până în Vişeul de Sus sau Vişeul de Jos de
unde se poate continua drumul cu mijloace auto. Pe şosea se poate ajunge mergând
pe drumurile naţionale DN17C dinspre Bistriţa prin Năsăud sau pe DN18 dinspre
Suceava prin Câmpulung Moldovenesc49[49].

49[49] www.emaramures.ro
Cavnic localitate situată în munţii Gutâi, la jumătatea distanţei dintre Baia
Mare şi Sighetu Marmaţiei, aici zăpada ţine din decembrie până în aprilie. Această
localitate dispune de o pârtie de schi foarte bine întreţinută.

În vederea modernizării şi dezvoltării localităţii, primăria a achiziţionat


utilaje de bătătorit zăpada şi o instalaţie de iluminat nocturn şi a amenajat zone pentru
iubitorii de snowboard. În turismul montan zonele sunt practicate şi de alte forme
specifice numite sporturi extreme şi anume: mountainbike, drumeţia, snowboard,
parapantǎ, alpinism,etc.

Mountainbike. Activitatea de mountainbike se desfăşoară la coborâre sau urcare


pe trasee montane amenajate pe drumuri forestiere sau plaiuri alpine.

Astfel, mountainbike-ul este practicat în judeţ pe traseele:


*Băile Borşa-Borşa oraş- Vişeul de Sus
*Remeţi- Săpânţa-Sighetul Marmaţiei
*Rona de Sus- Giuleşti- Deseşti-Ocna Şugatag
*Poienile de sub Munte-Repedea-Ruscova-Rozavlea-Vişeul de Jos
*Botiza-Rozavlea-Strîmtura- Bârsana- Călineşti- Ocna Şugatag
Activitatea se poate introduce şi în completarea altor activiăţti, de
exemplu: întoarcerea de la peşteră sau de la cascade.
Grupul de biciclişti este urmat întotdeauna de către o maşină cu remorcă
pentru biciclete şi în situaţia în care un participant renunţă la deplasarea pe bicicletă
acesta poate continua drumul cu maşina. O zi de adrenalină pe sub cascade şi în
galeriile subterane din adâncul pământului include off-road cu maşini de teren până la
cascade, coborârea unor cascade a căror înălţime ajunge şi Ia 30-35 de metri.
Cascadele întâlnite pe teritoriul judeţului Maramureş sunt: Cascada Cailor, Cascada
Puzdrele50[50].
Escalada – Rapel. Activităţile de alpinism şi escaladă se desfăşoară pentru
neiniţiaţi cel mai bine în prezenţa unui profesionist de obicei, pentru cei antenaţi, se
alege un traseu mai dificil, în funcţie de nivelul de pregătire al participanţilor. Coborârile
în rapel se pot face pe lungimi între 10 - 200 de metri pe stânca sau în gol, de pe pod.

50[50] www.hoinari.ro
Coborârea în rapel se efectuează cu corpul vertical, picioarele orizontale şi
depărtate. În cazul unei surplombe, puteţi să vă sprijiniţi pe genunchi. Coborârea în
rapel trebuie să se efectueze fără întrerupere şi este recomandabil să se evite
suprasolicitările asupra punctului de ancorare (de asigurare).

Rapel este coborârea prin alunecare pe o coarda, cu ajutorul unui sistem de


frânare, numit opt de rapel. Acest dispozitiv permite recuperarea coardei după terminarea
coborârii. O zonă în care se desfăşoară acest fel de sport este în staţiunea Borşa, aceasta
fiind amplasată chiar în apropierea munţii Rodnei.

Parapanta. Depresiunea Maramureşului este locul cel mai indicat pentru zbor cu
parapanta. Aici se întâlnesc cei mai puternici curenţi de aer din judeţ şi, dacă ai învăţat
lecţia bine şi ţi-a reuşit ridicarea de pe pământ, cu puţin talent în mânuirea parapantei, poţi
să zbori ore întregi, folosindu-te de curenţi.

Zborul se desfăşoară cu un pilot instructor autorizat şi experimentat, în condiţii


de siguranţă maxima, si oferă o experienţă fatastică de 15-20 minute de zbor deasupra
unui peisaj încântător. Zborul în tandem este o alternativă sigură şi plăcută pentru ca toţi
cei ce doresc să experimenteze emoţiile şi senzaţiile zborului liber fără a parcurge un
proces lung de învăţare şi antrenamente.

Canioning – Bodyrafting. O zi de adrenalină înconjuraţi de ape înseamnă off-


road cu maşini de teren până în buza malului râului, punctul de plecare în rafting,
coborârea pe prin defileu Someşului51[51].

Bodyrafting înseamnă coborârea pe firul apei a unui canion, echipat cu neopren,


care permite participantului să plutească şi să facă mişcări libere în apă. Pentru prima
data în România se organizează coborâri de rafting şi pe timp de noapte. Aventura este
însoţită de echipament corespunzător, dotat cu elemente reflectorizante, casca cu sistem
de iluminare propriu pentru fiecare participant, proiector montat pe barca.

Canioning - Aven – Cascade. Zona lanţului vulcanic al munţilor Gutâi- Lăpuş-


Ţibleş şi lanţul cristalin al munţilor Maramureş şi Rodna oferă cele mai spectaculoase

51[51] www.hoinari.ro
locuri pentru aceasta aventură: canioane uscate sau cu apa, avene şi galerii orizontale,
lungi de zeci de metri, cascade, peşteri, chei, toate aflate la distanţe mici unele de altele.

Traseul cuprinde parcurgerea sectoarelor de văi înguste şi adânci săpate de apǎ


de-a lungul timpului, văi active prin care mai curge apa, sau fosile prin care cursul de
apa a dispărut sau este sezonier.

Activitatea este deosebit de atractivă, atât prin ineditul peisajului, cât, mai
ales, prin diversitatea procedeelor necesare parcurgerii: căţărare, coborâre, curgere prin
tobogane naturale, traversări de marmite etc.

Aceste forme de turism şi anume sporturile extreme sunt practicate în general de


profesionişti care au pe lângă ehipamentul necesar adecvat şi o condiţie fizică bună, ei
trebuie să ţină seama şi de marcajele taseelor parcurse, pentru evitarea accidentelor.

În judeţul Maramureş există o asociaţie montană care are următoarele obiective:

• Atragerea şi angrenarea tinerilor în practicarea activităţilor cu caracter turistic


precum şi a sporturilor cu specific montan.

• Dezvoltarea reţelei turistice prin acţiuni de remarcare a traseelor turistice


existente precum şi de marcare a noi trasee.

• Organizarea de excursii în toate zonele ţării, practicarea de activităţi cu caracter


speologic, a cicloturismului şi alpinismului.

• Educarea tineretului, printr-o serie de acţiuni la nivel de şcoli, în vederea


ocrotirii naturii, a conştientizării importanţei acestui fapt şi a implicaţiilor sale în
dezvoltarea societăţii moderne.

• Participarea pe bază de proiecte la acţiuni de ecologizare, precum şi iniţierea


unor acţiuni de educare a populaţiei în acest sens.

• Iniţierea unor acţiuni menite să ducă la protejarea rezervaţiilor naturale,


monumentelor ale naturii şi a zonelor cu regim special de protecţie, precum şi a
elementelor de floră şi faună ocrotite52[52].

Peste o treime din apele minerale ale Europei se găsesc în România. Unele
dintre ele sunt simple, altele fierbinţi, multe radioactive. Încă din antichitate, unele
lacuri acumulate în craterele vechilor mine de sare sau rezultate din eroziunea ori
prăbuşirea unor părţii de munte, erau cunoscute ca având efecte terapeutice.

România poate fi considerată pe bune dreptate, o ţară fondatoare a turismului


balnear. Prin complexitatea factorilor de cură pe care îi deţin aceste "uzine ale
sănătăţii", pot trata aproape toate maladiile umane. Ocna Şugatag -Mogoşa - Vadu Izei.

Ocna Şugatag este situată în Depresiunea Maramureşului la poalele Munţilor


Ţibleş şi Gutâi, la o altitudine de 490 de metri. Frumuseţea locurilor, ospitatalitatea
oamenilor, aerul ozonizat, bogăţia de obiective turistice şi sărbători folclorice vă vor face
să vă aduceţi aminte cu drag şi nostalgie de această staţiune.

Pe lângă toate acestea mai există şi izvoarele de ape minerale care sunt
recomadate în tratarea unor afecţiuni reumatismale, ale sistemului nervos periferic,
ginecologice sau ale aparatului locomotor. În sprijinul acestora stau facilităţile de
tratament prezente: bazine cu apa minerală caldă sau rece, fizioterapie,
electroterapie , aerosoli, gimnastică medicală.

În zona staţiunii Ocna Şugatag se mai pot vizita:

- Oraşul Baia Mare: Muzeul de Etnografie si Artă Populară, Centrul Vechi


(arhitectura din sec. XV) etc.

- Săpânţa - "Cimitirul Vesel".

- Mănăstirea Bârsana - aflată în localitatea Bârsana şi atestată documentar în


anul 1761.

- Mănăstirea Rona de Sus - aflată în localitatea Rona de Sus

52[52] www.infotravelromania.ro
- Baia Sprie - Biserica Romano - Catolică (sec. XIV)53[53].

În Ocna Şugatag se poate ajunge pe şosea urmând drumul naţional DN18 care
leagă Baia Mare de Sighetu Marmaţiei sau pe calea ferată până în gară din oraşul Sighetu
Marmaţiei de unde se pot lua mijloace auto până în staţiune.

Din Ocna Şugatag până în Vadu Izei mai sunt circa 12-13 km mergând spre
Sighetu Marmaţiei.

În judeţul Maramureş găsim următoarele staţiunii balneare :

Ocna Şugatag situată în depresiunea Maramureşului la poalele munţilor de


origine vulcanice Ţibleş-Gutâi, la 58km de Baia Mare şi la 20km de Sighetul
Marmaţiei, staţiunea Ocna Şugatag are un relief deluros, brăzdat de apele râului Mara,
altitutdinea medie a acestui loc este de 490m.

Datorită prezenţei pădurilor, livezilor, precum şi a lacurilor saline din preajma


staţiunii, atmosfera este încărcată cu ioni negativi benefici.

Lângă staţiunea "Ocna Şugatag", în împrejurimi se pot vizita bisericile din


lemn de la Breb, Sârbi, Budeşti, Călineşti şi Giuleşti; mănăstirea Bârsana; lacul Firiza
unde se fac canotaj, plimbări cu vaporaşul sau se poate pescui.

De la staţiune se pot face drumeţii pe Valea Iehudului spre Vârful Ţibleş.

Profil terapeutic: reumatismal, respirator

Factori terapeutici naturali: ape minerale clorurosodice sulfuroase, ape


clorurosodice iodurate, bromurate, izvoare crenoterapie.

Indicaţiile tratamentului balnear:

53[53] Dǎncuş Mihai – Zona etnograficǎ Maramureş, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1986, p. 87
1. Afecţiuni O.R.L.: rinosinuzite cronice,catarale, alergice, hipertrofice,
ozenoase, sinuzite operate, rinofaringite cronice hipertrofice, laringite, micoze
ocofaringiene.

2. Afecţiuni respiratorii: bronşită cronică, traheobronşite, B.P.O.C.N.,


emfizen pulmonar, status post ionfecţii respiratorii repetate, bronşiiectazii fără
episoade hemoptoice, astmul bronşic alergic, infecţîos, infecţioalergice, sechele
postpneumectorii.

3. Afecţiuni ale aparatului locomotor: reumatism degenerativ: spondiloze,


gonartroze, coxartroze, artroze periferice, reumatism secundar infecţios,
reumatism abarticular, disfuncţii postraumatice: afecţiuni neurologice, periferice,
centrale.

4. Boli asociate: afecţiuni ginecologice, endocrine, boli profesionale, boli


cardiovasculare54[54].

Aerosoloterapia = pulverizarea prin diferite tehnici a apelor sulfuroase şi


iodurate, conferă aerosolului temperatură deosebită, mărirea particulei, viteza de
deplasare.

Efectele apelor sulfuroase: umiditatea mucoasei bronşice, revitalizarea epitelului


vibratil, vasodilataţie cu refacerea troficităţii mucoasei, favorizarea mukokineziei în
sputele vâscoase permanente, efect bacteriostatic prin interferarea metabolismului
microbian, efect histominopaxic şi spasmilitic, efect antiinflamator, ameliorează deficitul
creat prin eliminarea procluziilor de secreţie patologică, creşte rezistenţa la frig a
mucoasei căilor respiratorii.

Efectele apelor iodurate sunt similare cu ale apelor sulfuroase exclusiv efectul
antialergic, au mai mult rol trofic asupra mucoasei (eficiente în ozenă), au efect mai
intens în micoze şi în fluidifierea sputelor vâscoase.

54[54] www.turism-catalog.ro
Efectele apelor sulfuroase în cura externă: vasodilataţie în reţeaua arterială
şi cutanată, îmbunătăţirea circulaţiei arteriale periferice, sulful se reabsoarbe prin
tegument şi intervine în metabolismul, general, scade glicemia, sulful intervine în
cartilagiul articular în componenţa acidului, condroetin sulfric, datorită temperaturii băii
şi în asociere cu parafină, electroterapia diminua durerea în procesul de dinamizare a
stazelor, decontracturant, fluidifiant la nivelul lichidului articular, creşte mobilitatea
articulară; împreună cu kinetoterapia reface dinamica articulară.

Indicaţiile sunt comune pentru apele sufuroase şi iodurate , exceptând faptul că


apele sufuroase sunt indicate in reumatismul secundar infecţios şi reumatismul cronic
degenerativ asociat cu HTA arterosclerică, în afecţiuni ginecologice inflamatorii,
micoze, afecţiuni neurologice, periferice li se pare că şi la persoanele cu spasmofilie
asociată.

O altă staţiune aflată în judeţul Maramureş este Staţiunea Izvoare, aflată la 30


km de Baia Mare, aceasta este o staţiune climaterică şi de schi, este situată la altitudinea
de 1003 m, pe un platou vulcanic sub vârful Igniş, într-un cadru natural deosebit de
pitoresc. În această staţiune se folosesc cu precădere sursele cu ape minerale şi nămol,
câteva dintre reperele terapeutice sunt: afecţiuni reumatismale, ginecologice, ortopedice,
afecţiuni vasculare periferice şi afecţiuni neurologice periferice. Elementul principal
de cură este apa minerală în concentraţie mare, clorurată, sodică, hipertonă, iodică,
având un rol important de interferare a mecanismelor biologice şi fiziologice55[55].

În Maramureş, infuzia de capital din ultimii ani începe să sporească oferta de


cazare a turiştilor, care vor să înnopteze în pensiuni, la vreun motel, hotel, la căsuţe de
vacanţă sau în ţarcuri special amenajate pentru instalarea corturilor. Staţiunea Borşa a
fost năpădită în ultimii ani de veritabile palate, case cu 3-4 etaje, plus mansardă şi
demisol. Din Borşa pe Valea Izei, două reţele de pensiuni îşi cheamă din şosea drumeţii,
în localităţile Vadu Izei şi Onceni. Cei care preferă să se cazeze la oraş au oferta variata
de hoteluri, moteluri şi pensiuni în Sighetu Marmaţiei. La circa 20 km, în Săpânţa, doar
două pensiuni autorizate sunt la dispoziţia Asociaţiei de Turism.

55[55] www.infoturism.ro
Din anul 1995 a fost aprobată Legea nr. 154/31. 12 . 1994 care prevede stabilirea
unor facilităţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona muntoasă, astfel
fiind promovată iniţiativa privată în sensul că gospodăriile ţărăneşti pot fi autorizate să
presteze servicii turistice în calitate de pensiuni sau ferme agroturistice.

Dezvoltarea şi promovarea turismului rural românesc este realizată de


Asociaţia Naţională pentru Turismul Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC),
organizaţie non-guvernamentală înfiinţată în 1994, membră a Federaţiei Europene
de turism rural EUROGITES. Antrec are 31 de filiale judeşene, printre care şi în judeţul
Maramureş.

Această formă de turism a fost dezvoltat cu ajutorul satului şi naturii. SATUL


înseamnă civilizaţia tradiţională cu obiceiuri cunoscute de generaţii întregi, cu
sărbători strămoşeşti, înseamnă atragerea turistului prin ineditul spectacol, în care
vechiul se îmbină cu noul sau, astfel spus, tradiţionalul şi modernul stau în aceeaşi casă.

Se poate vorbi mult de turismul rural din toată România, dar câteva sunt zonele
care se detaşează faţă de celelalte prin oferta lor mai mult decât generoasă, una dintre
aceste zone fiind şi judeţul Maramureş. Prin promovarea unor aşezări rurale cu valori
etnografice, culturale şi cadrul natural pitoresc, ca sate turistice, a fost înfiinţat oficial
agroturismul.

Astfel, agroturismul se defineşte prin: satele turistice drept aşezări rurale


pitoreşti bine constituite, situate într-un mediu nepoluat, păstrătoare de tradiţii şi cu un
bogat trecut istoric, care în afara funcţiilor politico-administrative, sociale, economice şi
culturale proprii, îndeplinesc sezonier sau în tot cursul anului şi funcţia de primire şi
găzduire a turiştilor pentru petrecerea unui sejur cu durată nedeterminată56[56].

Specialiştii apreciază că întreaga politică de dezvoltare a turismului rural


din România trebuie să se facă printr-o cât mai strânsă colaborare cu
EUROGITES.

56[56] Mitrache S., Manole V., Bran F., Stoian M., Istrate I. – Agroturismul şi turismul rural, Editura Fax Press,
Bucureşti, 2003, p. 11
Stabilirea tipurilor de sate turistice constă în relevarea specificului localităţilor
şi gruparea lor în câteva tipuri fundamentale , în vederea promovării în fiecare localitate:

- sate turistice etnografice-folclorice

- sate turistice de creaţie artistică şi artizanală

- sate turistice climaterice şi peisagistice.

Dintre aceste categorii de sate se enumerǎ şi cele întâlnite pe teritoriul


Maramureşului.

 Bogdan -Vodă este unul dintre satele declarate sate etnografice-


folclorice. Această comună fostă Cuhea, este un important centru de artizanat:
covoare, împletituri din nuiele, prelucrarea artistică a lemnului. Nu departe de
actuala intrare în satul Bogdan - Vodă se găsesc vestigiile fostei rezidenţei
princiare a celui care a trecut Pasul Prislop pentru a întemeia Moldova şi al cărui
nume îl poartă comuna cu mare fală;

 Săcele - muzeu sătesc ce deţine vestigii geto-dacice, ceramică veche, unelte


tradiţionale locale;

 Satul Şugatag are arhitectură de lemn tradiţională, costum popular cu specific


local; atelier renumit de cojocărie- pieptare de o mare varietate cromatică ,
ornamentate cu oglinzi şi ciucuri şi brodate cu negru;

 Satul Sârbi prin porţile de lemn, sculptate cu motivul soarelui, arborele


vieţii, floarea soarelui, păsări, flori, funia;

 Satul Botiza renumit centru de artizanat în ţesutul scoarţelor şi confecţionarea


jugurilor pentru boi;

 Săpânţa renumit centru de artizanat - ţesături, staiţe, cergi maramureşene cu


motive tradiţionale original; port specific popular local: cămaşa femeiască de
Săpânţa cu încreţituri, colţişori şi broderie rafinată albă sau galbenă după
vârstă; cămaşa bărbătescă brodată foarte scurtă. Porţile maramureşene
deosebite care imaginând în relief şi culoare , aspecte din viaţa şi preocupările
oamenilor din zonă; Cimitirul Vesel unic în România prin concepţie şi
originalitate

 Stoiceni, comună cu izvor cu apă minerală indicat în tratarea afecţiunilor


hepatobiliare, gastro- intestinale;

 Satul Rogoz, sat ce deţine un port popular lăpuşnean autentic.

 Vadu Izei cele mai frumoase porţi de lemn din maramureş sculptate, ce
reprezintă adevărate arcuri de triumf ale hărniciei şi omeniei acestui colţ de
ţară, făurite de meşteri cioplitori locali cu mult simţ artistic, cu motive
ornamentale tradiţionale: funia, rozeta solară, margini în dinţi de lup, semnul
soarelui-simbolul vieţii.

Astfel, turismul rural este reprezentat în judeţul Maramureş prin diferite sate
şi activitǎţii desfăşurate acolo care atrag turişti, fiecare fiind unic şi deosebit prin
creaţiile pe care le deţine.

Această formă de turism are două obiective :

1) de instruire prin îmbogăţirea cunoaşterii;

2) recreerea resimţită pe plan spiritual prin aflarea unor adevăruri şi


cunoaşterea unor forme noi. Primordială rămâne însă în sfera condiţionări nevoia de
cunoaştere şi nu numai ca derivat al ei, recreerea.

Turismul cultural vizează, în principal obiective turistice de provenienţă


antropică, spre deosebire de turismul recreere sau curativ, pentru care cadrul natural
oferă majoritatea motivaţiilor. Dezvoltarea turismului cultural este stimulatǎ de
curiozitatea oamenilor, de nivelului de instruire al acestora, de civilizaţie.
Turismul cultural se concretizează în:

- Vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric al regiunii: vestigii arheologice,


istorice, monumente, castele, edificii religioase, ansambluri urbane sau rurale,
parcuri şi grădinii;

- Vizitarea muzeelor: de arheologie, istorice, ştinţe naturale, naţionale sau


regionale, grădina botanică, parcuri zoo;

- Participarea la evenimente culturale: spectacole de operă, balet, teatru, coverturi,


festivaluri de muzică, dans, sărbătători tradiţionale, expoziţii şi târguri.

În acest judeţ există foarte multe resurse antropice iar turismul cultural este
foarte practicat. Ţinutul Maramureşului deţine un patrimoniu cultural-istoric şi etno-
folcloric de mare valoare şi atractivitate turistică. Există valori de patrimoniu cultural
de interes naţional şi internaţional, între care se remarcă: biserici şi ansambluri
mănăstireşti, monumente şi ansambluri de arhitectură şi de artă, din care o parte s-
au constituit ca valori ale Patrimoniului Universal sub egida UNESCO.

Printre principalele obiective turstice vizitate în Maramureş prin prisma


turismului cultural sunt: în Târgul Lăpuş: Centru de artizanat şi ceramică, Muzeul
Etnografic al Ţării Lăpuşului, Monumentul eroilor (1935); în Sighetu - Marmaţiei:
Muzeul Maramureşului (1926), Muzeul Satului Maramureşean, Catedrala Ortodoxă
Română, Casa de lemn (secXVIII), Palatul culturii; în Ieud: Centru Etnografic,
Biserica din Deal (1364), Biserica din Vale (1699); în Moisei: Ansablul Monumental
dedicat patrioţilor maramureşeni (1972), Mănăstirea Moisei (sec XIV - UNESCO ),
Biserica din lemn (1699), Muzeul sătesc- comuna Săcele: în Săpânţa: Centrul de
artizanat, Cimitirul Vesel; În Rozavlea : Biserica din lemn (1717- UNESCO); în
Şieu : Biserica de lemn (1599 - UNESCO). Aspectele problematice cu care se
confruntă acest tip de turism sunt legate de infrastructura de acess la siturile
arheologice şi monumentele de arhitectură care este învechită şi insuficientă, lipsa
spaţiilor de parcare dotate cu puncte de informare şi promovarea obiectivului cultural,
lipsa punctelor de belvedere pentru fortificaţi, lipsa spaţiilor de cazare pentru turismul de
pelerinaj.

Turismul ştiinţific reprezintă o formă de turism cu potenţial deosebit de


dezvoltare datorat, în special, biodiversităţii deosebite existente în Parcul Naţional
Munţii Rodnei – Rezervaţie a Biosferei. Aspectul reliefului modelat în cea mai mare
parte în roci cristaline reflectă puternic structura geologică. Supranumiţi şi „Făgăraşul
nordului”, Munţii Rodnei prezintă o configuraţie asimetrică cu văi abrupte şi scurte
spre nord, lungi şi sălbatice spre sud, o creastă principală lungă şi continuă orientată
nord-vest, numeroase circuri glaciare, custuri şi vârfuri abrupte, semeţe. Toate aceste
caracteristici conferă frumuseţe şi originalitate acestui masiv montan deosebit de
apreciat de către iubitorii de alpinism şi drumeţii montane, precum şi de cǎtre
cercetǎtori57[57]. Acest judeţ deţine un potenţial turistic de excepţie: unic şi vestit atât
prin resursele naturale cât şi prin etnografie şi folclor care a fost păstrat de-a lungul
anilor nealterat. Toate acestea îndeamnă practicare formelor de turism amintite cu o
intesitate ridicată şi în condiţii calitative accesibile.

E adevarat cǎ Maramureşul este cunoscut pentru aceastǎ civilizaţie a lemnului,


pentru tradiţiile pe care ştie sǎ le respecte, însǎ mai presus de toate stǎ maramureşeanul,
fire sǎnǎtoasǎ şi robustǎ, care şi-a pǎstrat judecata limpede şi neîntinatǎ. În felul lor de a
grǎi şi de a privi lucrurile, în felul lor de a "hori" şi de a fi ca oameni, stǎ farmecul
Maramureşului. Doar reuşind sǎ simţi puterea magicǎ a maramureşeanului, râsul sǎnǎtos
al maramureşencelor, gustul înşelǎtor al hornicii, ascultând înţelepciunea bǎtrânilor,
graiul fermecat, arhaic al ţǎranilor şi cântecul ceteraşilor poţi înţelege chemarea
Maramureşului. Şi atunci, nu vei simţi decât un dor continuu şi o dorinţǎ puternicǎ de a
te întoarce şi a nu mai pleca.

CAPITOLUL 4

CADRUL ETNOGRAFIC AL JUDEŢULUI MARAMUREŞ

57[57] www.incdt.ro
Diversitatea formelor de relief, întinderea pǎdurii cu bogatul fond cinegetic,
specificul etnografic şi folcloric, prezenţa unor monumente istorice şi de arhitecturǎ,
mulţimea izvoarelor minerale şi prezenţa staţiunuilor climaterice conferǎ judeţului
Maramureş un valoros potenţial turistic. Dintre toate acestea, cadrul etnografic este cel
care atrage în mod deosebit turiştii prin frumuseţea şi diversitatea caselor, porţilor
tradiţionale, uneltelor, ţesǎturilor, ceramicii, bisericilor, datinilor şi folclorului, unice
prin semnificaţie, vechime şi desfǎşurare.

4.1 Aşezǎrile

La întrebarea de ce este frumos Maramureşul, vom gǎsi o mulţime de rǎspunsuri


pornite din impresii de moment, din impactul pe care-1 are vizitatorul cu natura, cu
oamenii şi creaţiile acestora. Credem cǎ armonia care s-a creat între om şi operele sale
integrate în peisajul maramureşean dǎ naştere specificului care individualizeazǎ zona,
care-i conferǎ acesteia unicitate.

Privitǎ în ansamblu, aşezarea maramureşeanǎ are ca dominantǎ biserica, care în


general este amplasatǎ în mijlocul satului sau în mijlocul celor douǎ pǎrţi ,,susani" şi
„josani". Biserica, în general este amplasatǎ pe un patrimoniu, de unde dominǎ satul. În
jurul bisericii este cimitirul satului, unde de secole sunt îngropaţi cei care pleacǎ în
lumea de dincolo.

Având în vedere criterii etnografice, istorice şi geografice, se constatǎ elemente


de
identitate culturalǎ localǎ care indicǎ mai multe subzone. Pentru aceste subzone
pledeazǎ
şi tipul de aşezare şi structura gospodǎriei ţǎrǎneşti, ocupaţiile specifice portul popular şi
arta popularǎ în general, obiceiurile şi folclorul, particularitǎţile lingvistice, şi nu în
ultimul rând, arhitectura.

1) Subzona plasatǎ în vestul Maramureşului, definitǎ geografic de bazinul Marei


şi
Cosǎului şi cursul inferior al Izei pânǎ la Bârsana, în care folosirea lemnului de
stejar a imprimat construcţiilor anumite caractere.

2) Subzona centralǎ, cuprinzând cursul mijlociu al Izei (între Strâmtura în nord şi


Sǎliştea de Sus, în sud) şi apa Vişeului (de la vǎrsare în nord şi pânǎ la Vişeu de
Sus, în sud), în care s-a dezvoltat arhitectura cunoscutǎ îndeobşte maramureşeanǎ,
incluzând cele mai reprezentative biserici de lemn (Ieud, Rozvlea, Bogdan Vodǎ,
Şieu, Botiza, Poienile Izei).

3) Subzona esticǎ a bazinului Ruscova, grupând şi cǎtunele populaţiei de ruteni, în


care arhitectura prezintǎ unele note diferite faţǎ de restul zonei, în ceea ce priveşte
planul şi sistemul de decoraţie.

4) Subzona nordicǎ, de-a lungul Tisei, în care se simte mai puternic influenţa
arhitecturii oraşului Sighet, precum şi a localitǎţilor urbane de dincolo de Tisa,
ducând la anumite fenomene de hibridizare.

5) Subzona sudicǎ cuprinde cursurile superioare ale Izei şi Vişeului (satele Sǎcel,
Borşa, Moisei), mai complexǎ ca structurǎ, în care se resimt legǎturile cu
Nǎsǎudul
şi cu Bucovina.

Deşi s-a fǎcut mult pentru dezvoltarea unui turism modern, amenajǎrile
actuale sunt încǎ departe de a pune în valoare potenţialul turistic al judeţului58[58].

4.2 Meşteşugurile ţǎrǎneşti

Acestea au apǎrut pentru a satisface nevoile omului, în special în perioada când


satele erau ,,închise", guvernate de un sistem autarhic. Odatǎ create, ele s-au
perfecţionat,
pǎstrându-se vii pânǎ în zilele noastre.

58[58] Gr. Posea, C. Moldovan, Aurora Posea, op. cit. p. 175


Torsul, ţesutul şi cusutul. Ambianţa interiorului casei din Maramureş este
armonizatǎ de prezenţa textilelor care, prin varietatea lor, bogǎţia formelor, motivelor
decorative, a cromaticii şi nu în ultimul rând a felului cum sunt aranjate, dau o notǎ
specificǎ zonei. Dupǎ funcţia ţesǎturilor în cadrul casei se disting: ţesǎturi de uz curent
(cerga, ţolul, ţolinca, lepedeul, faţa de perinǎ, ştergarele, faţa de masǎ); ţesǎturi cu
caracter decorativ (ţolurile şi cergile de rudǎ, cǎpǎtâie de pernǎ, ţesǎturile de desagi,
ştergarele de rudǎ, ştergarele de icoanǎ, ştergarele de blid, feţele de masǎ şi lepedeele
care se pun pe rudǎ); ţesǎturile de ritual (covorul pe care îngenuche mirii când depun
juramântul, dar şi covorul de pe masa pe care este aşezat mortul în coşciug în timpul
priveghiului şi al prohodului, ştergarele şi materialele de traistǎ care se dau de pomanǎ
la înmormântare, crijma de botez).

Prelucrarea lemnului. Meşteşugul prelucrǎrii lemnului se justificǎ prin bogǎţia


pǎdurilor de foioase şi rǎşinoase, pǎduri care şi astǎzi acoperǎ o mare parte a teritoriului.
Viaţa de azi a impus în Maramureş noi tehnici şi materiale de construcţie. Meşteşugarii
de case şi porţi, prezenţi în toate satele zonei, folosesc şi astǎzi vechile tehnici
tradiţionale: cioplitul lemnului cu securea, fǎtuitul cu barda, tǎiatul şi crǎpatul lemnului
gros cu fierǎstrǎul şi joagǎrul, securirea pentru drǎnitit, rindele, dǎlţi, sfredele. În cadrul
Maramureşului, comuna Sǎpânţa face o notǎ aparte în privinţa artei lemnului. Meşterul
Stan Ion Patraş a colorat lemnul sculptat tot de el, în albastru ca fond, iar pentru
sublinieri
a folosit galbenul, roşul, albul. Stan Patraş a mai lucrat şi mobilier ţǎrǎnesc, miniaturi,
picturi pe lemn.

Olǎritul. Încǎ se mai pǎstreazǎ în casele maramureşenilor piese vechi de


ceramicǎ
provenite din zona Sǎcel, Sighet, Ieud. Astǎzi funcţioneazǎ centrul de ceramicǎ de la
Sǎcel şi cel de la Sighet. Centrul de ceramicǎ de la Sǎcel are un specific propriu, absolut
inconfundabil, ceramica de Sǎcel este cunoscutǎ ca ceramicǎ de facturǎ dacicǎ, deoarece
prin tehnicile de lucru, dar şi prin forma vaselor şi prin elementele decorative este foarte
asemǎnǎtoare cu ceramica arheologicǎ din La Tene-ul dacic. Efectul deosebit al
ceramicii
de la Sǎcel îl constituie forma şi culoarea roşie nesmǎlţuitǎ. Armonia între forma vaselor
şi simplitatea motivelor decorative, într-o cromaticǎ caldǎ, dǎ notǎ de vechime şi
autenticitate pentru aceste obiecte. Ceramica de Sǎcel a avut o largǎ rǎspândire, piese de
mare rafinament artistic pǎtrunzând în colecţiile muzeelor zonale, naţionale şi în multe
colecţii particulare. Şi astǎzi vasele ceramice îşi gǎsesc rolul lor funcţional (pentru apǎ,
lapte, preparatul hranei), iar pentru calitǎţile lor estetice se folosesc şi în decorarea
interiorului.

4.3 Casa şi gospodǎria ţǎrǎneascǎ

Privitǎ în ansamblu, gospodǎria ţǎrǎneascǎ tradiţionalǎ se încadreazǎ în tipul


gospodǎriilor cu curte dublǎ. Fiecare spaţiu din gospodǎrie este ocupat de o construcţie
cu
destinaţie specialǎ. Gospodǎria maramureşeanului cuprinde douǎ componente: statutul,
respectiv gospodǎria propriu-zisǎ (grǎdina, livada, grǎdiniţa, curtea cu casa şi ocolul
vitelor) şi terenurile din afara gospodǎriei (fâneţe, pǎmânt arabil, pǎdure). Astǎzi
gospodǎriile s-au modernizat, fenomen firesc şi necesar, s-au îndesit de-a lungul
drumului principal, dar în general, au pǎstrat structura modelului tradiţional.

Casa - Locuinţa. Este un semn, o marcǎ culturalǎ şi de civilizaţie a unui popor.


În ea este încorporat un sistem existenţial, filosofic, de aceea se constituie într-un
element
de identitate culturalǎ şi naţionalǎ.

Casa ţǎranului din Maramureş poartǎ amprenta timpului peste care a trecut şi la
care a rezistat, rǎmânând un simbol al startoniciei. Casa este dovada importanţei de care
s-a bucurat întotdeauna din partea celor care o locuiau şi de aceea, pe lângǎ
funcţionalitate, s-a avut în vedere şi aspectul ei estetic, pe mǎsura oamenilor locului, a
frumuseţii lor sufleteşti şi a mediului natural care o înconjoarǎ. În Maramureş,
arhitectura construcţiilor este într-o armonie perfectǎ cu peisajul, formând o simbioza
între om, creaţiile sale şi mediu.

Astǎzi gospodǎriile s-au modernizat, fenomen firesc şi necesar, s-au îndesit de-a
lungul drumului principal, dar, în general, au pǎstrat structura modelului tradiţional.

Satul maramureşean, pânǎ în primele decenii ale secolului nostru era pus sub
semnul "civilizaţiei lemnului". Toate componentele, de la poarta de intrare pânǎ la casǎ,
erau confecţionate din lemn, la fel ca şi morile, pivele, vâltorile şi uleiniţele, dar şi
construcţiile administrative. Din lemn erau şi semnele de mormânt - crucile - şi troiţele
de hotar şi ca o sintezǎ a geniului creator ţǎrǎnesc tot din lemn erau construite şi
bisericile
maramureşene. Intrând astǎzi într-o casǎ ţǎrǎneascǎ vei fi uimit de abundenţa produselor
textile de tot felul, care mai de care mai colorate, mobilier modern în amestec cu piese
tradiţionale, vase emailate cu motive strident colorate aşezate în stive pe dulapuri, în
esenţǎ, un amalgam între vechi şi nou. Interiorul ţǎrǎnesc tradiţional condiţionat de
factori social-economici, etnopsihologici, geoclimatici a fost şi este supus nevoii de
înnoire. Trebuie sǎ remarcǎm cǎ semnul categoriei sociale nu era dat de mǎrimea
încǎperilor casei, ci de mǎrimea şi numǎrul construcţiilor anexe din gospodǎrie, care
erau relevante pentru bogǎţia în animale, pǎmânt.

4.4 Portul popular şi obiceiurile

Maramureşul, sub aspectul creaţiei populare, este o zona unitarǎ cu caracteristici


specifice de necontestat. Un loc important în domeniul acestei creaţii îl deţine portul
popular59[59]. În timp, portul popular, ca de altfel majoritatea categoriilor culturii
populare materiale şi spirituale, suferǎ în continuare modificari, care, în ultimii ani, au
devenit din ce în ce mai pregnante. Se renunţǎ cu mare uşurinţǎ şi rapiditate la piesele
tradiţionale, preluându-se îmbrǎcǎminte din comerţ.

Costumul femeiesc din Maramureş, cu multe elemente specifice locale, pe


ansamblu, se integreazǎ în structura generalǎ a portului popular românesc. O mare
valoare artisticǎ o au cǎmǎşile femeieşti, confecţionate din pânzǎ albǎ ţesutǎ în casǎ. La
femeile tinere şi fete, decolteul şi mânecile sunt accentuate de ornamente realizate prin
cusǎturi de mare migalǎ şi cu fire divers colorate. O cǎmaşǎ bogat ornamentatǎ, care

59[59] www.romanianmuseum.com
astǎzi a devenit frecventǎ în Maramureş, este cǎmaşa de Sǎpânţa. Croiul acesteia este
cel tradiţional specific zonei, cu mâneca încreţitǎ prinsǎ din umǎr şi decolteul pǎtrat.
Pieptarul femeiesc are în general douǎ variante: cel din pǎnurǎ de lânǎ şi cojocul din
blanǎ de miel, brodat cu lânǎ finǎ, divers coloratǎ. Podoabele femeilor din Maramureş
sunt puţine şi sobre. La gât poartǎ şi azi "zgǎrdane" din mǎrgele colorate, înşirate şi
împletite sau "ţesute" în motive geometrice.

Costumul bǎrbǎtesc se înscrie în aria portului transilvǎnean, cu elemente


comune şi pentru celelalte provincii româneşti. Cǎmaşa tradiţionalǎ bǎrbǎteascǎ,
confecţionatǎ din cânepǎ şi in, astǎzi din bumbac sau în amestec cu in, este ţesutǎ în
casǎ. Pieptarul, o altǎ piesǎ a costumului popular bǎrbǎtesc, este confecţionat din pǎnurǎ
şi tivit pe margini cu catifea neagrǎ dar şi albastrǎ, la Sǎpânţa, Sarasǎu şi Iapa.
Încǎlţǎmintea tradiţionalǎ era formatǎ din opinci cu obicele de lânǎ legate cu curele.
Astǎzi se poartǎ cizme sau bocanci. O categorie aparte a costumului popular o constituie
portul pǎcurarilor, piesele sunt tratate cu sânge de ied în amestec cu unt, cearǎ de albine
şi rǎşinǎ de brad, în felul acesta devenind impermeabile şi imune la insecte. Se fierb cu
scoarţǎ de arin şi capǎtǎ o culoare neagrǎ. Hainele pǎcurarilor se numesc smolenci şi
sunt o marcǎ personalǎ şi semn de distincţie. Portul popular este încǎ viu în zonǎ, iar
zilele de sǎrbǎtoare devin pentru strǎini o revelaţie esteticǎ60[60].

Obiceiurile sunt o componentǎ a modului existenţial al oamenilor şi constituie


un
sistem de viaţǎ care s-a statornicit în timp, în cadrul cǎruia s-au produs şi se produc
schimbǎri, de sens şi funcţionale, dar care se menţin şi în zilele noastre, pǎstrându-şi
funcţiile esenţiale. Momentele importante, hotǎrâtoare din viaţa omului, ca naşterea,
cǎsǎtoria, moartea, dar şi zilele de trecere de la un anotimp la altul, care presupun munci
specifice, au determinat apariţia unor ceremonii şi ritualuri de o frumuseţe şi
originalitate deosebitǎ.

De-a lungul timpului, obiceiurile au pierdut tot mai mult caracterul lor magic
şi ritual, au trecut în cel ceremonial, evoluând înspre cel artistic, pǎstrând totuşi

60[60] Gr. Posea, C. Moldovan, Aurora Posea, op. cit. p. 163


secvenţele esenţiale iniţiale. Toate obiceiurile statornicite în viaţa comunitǎţilor
maramureşene, cele din ciclul vieţii, dar şi cele de peste an, sunt marcate şi de
componente sacrale creştine, cu note proprii, care au contribuit la pǎstrarea şi
transmiterea lor peste timp.

4.5 Monumentele de arhitecturǎ. Bisericile şi porţile maramureşene

Monumentele Maramureşului sunt fǎrǎ îndoialǎ monumentele neamului


românesc. Maramureşul şi-a lǎsat amprenta pe pǎmântul milenar prin construcţiile de
lemn, case şi biserici, mori şi semne de mormânt, acareturi gospodǎreşti şi unelte.
Prezenţa, în toate satele Maramureşului, a bisericilor de lemn, este expresia rolului pe
care l-au avut acestea de-a lungul veacurilor în viaţa şi spiritualitatea româneascǎ de pe
acele meleaguri61[61].

Din punct de vedere al planimetriei, la bisericile maramureşene se constatǎ


unitatea de concepţie, edificiile fiind ridicate pe sistemul de plan folosit de întreaga
arhitecturǎ medievalǎ româneascǎ şi caracteristicǎ cultului ortodox. Caracteristic
arhitecturii bisericilor maramureşene este supraînǎlţarea bolţii naosului, ce se sprijinǎ nu
pe pereţii clǎdirii, ci pe un sistem de grinzi şi console. Elemente de decor vin sǎ susţinǎ
arhitectura maiestuoasǎ a construcţiei. Încadramentele uşilor masive de la intrare,
precum şi ale ferestrelor, poartǎ însemne decorative pe care le gǎsim frecvent şi la
casele tradiţionale şi care, sunt expresia unui limbaj ce se lasǎ greu de descifrat, având o
încǎrcǎturǎ simbolisticǎ milenarǎ, astǎzi trecutǎ în planul artisticului.

Între monumentele Maramureşului, un loc aparte îl au troiţele de hotar, atât de


specifice satelor româneşti. În Muzeul Etnografic al Maramureşului din Sighetul
Marmaţiei se mai pǎstreazǎ elemente componente - sculpturi ca "Sf. Ioan", mai multe
rǎstigniri "Iisus Hristos", "Sf Maria cu Pruncul" recuperare de la troiţele din secolele al
XVII-lea şi al XVIII-lea62[62]. Semnele de mormânt sau crucile, cum sunt denumite de
sǎteni, atunci când s-au pǎstrat, devin monumente, deoarece ele aduc de peste secole

61[61] I.D. Ştefǎnescu – Arta veche a Maramureşului, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 73

62[62] Pop Mihai – Arta lemnului în Maramureş, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968, p. 56
forme sculpturale şi motive
decorative deosebite şi de cele mai multe ori, texte care ele însele sunt monumente de
limbǎ. Maramureşul are puţine monumente vechi din zid (de piatrǎ, pǎmânt, cǎrǎmidǎ).
Printre acestea, cetǎţuia dacicǎ cu suprapunere medievalǎ de la Onceşti, aşezarea
fortificatǎ de pe Dealul Cetǎţii din muncipiul Sighetul Marmaţiei, datatǎ la sfârşitul
epocii bronzului şi începutul epocii fierului.

Un element important al gospodǎriei maramureşene îl constituie porţile, adesea


cu o înfǎţişare monumentalǎ, care şi-au cucerit o faimǎ binemeritatǎ prin armonia
proporţiilor, prin echilibrul construcţiei şi prin metafora densǎ a ornamentaţiei.
Adevǎrate opere de artǎ, frumuseţea porţilor uimeşte cu atât mai mult cu cât creatorii au
fost ţǎrani simpli, fǎrǎ pregǎtire specialǎ, dar cu un simţ al esteticului deosebit. O poartǎ
maramureşeanǎ este un ansamblu format din pǎrţi fixe şi mobile . Poarta
maramureşeanǎ "clasicǎ" şi cea mai des întâlnitǎ este alcatuitǎ din trei stâlpi de bazǎ,
confecţionaţi din lemn de stejar, dispuşi paralel şi în acelaşi plan. Poarta
maramureşeanǎ este, în afarǎ de atributele deja descrise, şi o marcǎ de identitate
culturalǎ,
zonalǎ şi localǎ. Dacǎ în privinţa arhitecturii locuinţei şi a celorlalte componente ale
gospodǎriei tradiţionale s-au produs astǎzi mutaţii nu întotdeauna fericite, pierzându-se
mult din specificul zonal, poarta rǎmâne ca un simbol al Maramureşului, reînnoindu-se
an
de an pe aceeaşi structurǎ, pe acelaşi model. Porţile maramureşene alcǎtuiesc un capitol
important al civilizaţiei lemnului şi vǎzute într-un context european, ele reprezintǎ o
contribuţie de seamǎ la îmbogǎţirea tezaurului cultural al vechiului nostru continent.

4.6 Decorul şi simbolistica lui

Cel care va zǎbovi puţin pe pridvorul unei biserici maramureşene va constata, nu


fǎrǎ surprindere, cǎ decoraţia în lemn a stâlpilor de la intrare este identicǎ cu a porţilor
de la gospodǎriile ţǎrǎneşti din satele regiunii. Printre cele mai frecvente motive care
apar încrustate pe cadrul uşilor exterioare la intrarea în biserici este în primul rând
funia rǎsucitǎ. Acest motiv îl gǎsim şi în sculptura brâului masiv care încinge mai
întotdeauna biserica de jur-împrejur. Element decorativ astǎzi, la vechile culturi din
care a fost preluat, el avea un rol simbolic, brâul acesta mai ilustreazǎ şi planul de
legǎturǎ dintre Cer şi Pǎmânt. În afarǎ de funia rǎsucitǎ, Soarele, arborele vieţii, roata
şi coroana sunt cele mai frecvente elemente decorative.

Soarele apare nu numai pe porţi, ci pânǎ şi pe obiecte de uz casnic, pe ţesǎturi


brodate şi pe cruci în cimitire. El era prezent încǎ din preistorie în simbolistica celor mai
multe popoare. Soarele era considerat simbolul vieţii, al cunoaşterii şi al înţelepciunii.
Soarele era mǎsura timpului şi simbolul vieţii, astfel el a fost cunoscut în Maramureş
reprezentat sub formǎ de disc, cu raze multe şi dese, dar cel mai frecvent se poate vedea
sub formǎ de rozacee cu petale, reprezentare care vine de fapt cu aceeaşi semnificaţie.
Luna - ca simbol, înseamnǎ cel mai adesea puterea femeii, divinitatea mamǎ, regina
cerului, combinatǎ cu Soarele ca parte masculinǎ; Luna simbolizeazǎ ritmul ciclic al
timpului, devenirea universalǎ; apariţia, dispariţia şi reapariţia ei înseamnǎ deasemenea
nemurirea şi veşnicia, reînnoirea eternǎ. Luna are şi aspecte mai puţin pozitive,
reprezentând iraţionalul, intuitivul, subiectivismul. Luna este în general asociatǎ cu
Soarele, şi reprezintǎ astfel cǎsǎtoria sfântǎ dintre Cer şi Pǎmânt. Luna plinǎ înseamnǎ
întregul, împlinirea, forţa şi puterea sufleteascǎ, Soarele - puterea trupeascǎ. Luna
jumǎtate este un simbol de îngropǎciune; în descreştere ea îmbracǎ un aspect demonic,
înseamnǎ nenorocire. Luna nouǎ, în creştere, aratǎ luminǎ, este "nava luminii care
pluteşte pe marea nopţii". Arborele sau pomul vieţii este reprezentat în Maramureş fie
cioplit în lemn, fie pictat, fiind aproape peste tot alǎturi de Soare, motivul cel mai
frecvent întâlnit în regiune. Motivul semnificǎ viaţa veşnicǎ, "tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe"; el
este o moştenire a dendrolatriei, cultul arborilor, cult de circulaţie universalǎ.

Coroana. Sculptatǎ în lemn sau confecţionatǎ din diverse frunze sau flori, de
dimensiuni mai mari sau redusǎ la dimensiuni de amuletǎ, coroana a avut din cele mai
vechi timpuri o gamǎ de semnificaţii dintre cele mai diverse, care merg pînǎ la
contradictoriu: simbol funerar, semn de distincţie, recompensǎ, veselie, pavǎzǎ
împotriva
bolilor. Florile erau utilizate în scop profilactic, contra anumitor boli, prin însuşirile
speciale pe care unele dintre ele le aveau. Ca talismane profilactice care se puneau în
anumite puncte ale corpului, florile au avut una din cele mai vechi întrebuinţǎri. În
mormintele antice se puneau flori ca: rosmarin, albǎstrele, busuioc, pentru a întârzia
putrefacţia corpului. Roata, un alt ornament des întâlnit în Maramureş, simbolizeazǎ fie
schimbarea şi curgerea fǎrǎ întrerupere a timpului, fie ciclurile anului. Crucea însǎşi
este unul dintre cele mai vechi semne fǎcute de mâna omului. Are semnificaţii magice,
previne şi chiar respinge rǎul; ea a fost şi un instrument de torturǎ şi
pedeapsǎ. În accepţiunea ulterioarǎ a Bisericii creştine, prin rǎstignirea şi moartea lui
Iisus pe cruce, a fost transformatǎ dintr-un obiect de torturǎ într-un lucru sfânt,
devenind simbol al creştinismului. Şarpele este unul dintre cele mai complexe
simboluri; îl gǎsim gravat şi sculptat în lemn pe stâlpii porţilor în mai multe regiuni din
România, în special în Maramureş. Poate reprezenta uneori spiritul binelui, alteori al
rǎului. În Maramureş este încrustrat pe stâlpii porţilor pǎzind gospodǎria. Şarpele, ca
simbol, este soarta omului însuşi: "repede ca nenorocirea, ascuns şi chibzuit ca
rǎzbunarea, de nepǎtruns ca destinul". Coarnele de berbec sau de bovideu care
împodobesc sub formǎ de gravurǎ sau ciopliturǎ în lemn porţile maramureşene, erau
considerate ca simboluri pentru putere, fecunditate şi forţǎ regeneratoare63[63].

Arta şi civilizaţia popularǎ maramureşeanǎ reprezintǎ una din componentele de


bazǎ ale culturii şi civilizaţiei naţionale, capabilǎ sǎ oglindeascǎ într-o modalitate
specificǎ realitatea lumii prin crearea de ansambluri, grupuri artistice, generate de un
evantai larg de emoţii şi talente cu adânci rǎdǎcini în spaţiul carpato-danubiano-pontic
cu îndelungate evoluţii istorice şi care au început sǎ fie apreciate şi mai bine cunoscute
abia la începutul secolului XIX.

CAPITOLUL 5

CALCULUL ŞI INTERPRETAREA PRINCIPALILOR


INDICATORI CE CARACTERIZEAZĂ CIRCULAŢIA TURISTICĂ
A JUDEŢULUI MARAMUREŞ ÎN PERIOADA 2001-2005

63[63] Dǎncuş Mihai, op. cit p. 78


Indicatorii cei mai reprezentativi şi frecvent utilizaţi pentru exprimarea circulaţiei
turistice şi a principalelor ei caracteristici sunt: numǎrul turiştilor, numǎrul mediu zilnic
de turişti, numǎr zile/turist, durata medie a sejurului, încasǎrile din turism, densitatea
circulaţiei turistice şi preferinţa relativǎ a turiştilor64[64].

Analiza circulaţiei turistice a judeţului Maramureş se va realiza în urma calculǎrii


urmǎtorilor indicatori:

5.1 Numǎrul mediu zilnic de turişti

Aratǎ intensitatea circulaţiei turistice într-un anumit interval.

NT mediu = Σ T / n, unde: ΣT – suma turiştilor înregistraţi într-o perioadǎ

n – numǎrul zilelor din perioada respectivǎ

Numǎrul de turişti sosiţi în judeţul Maramureş, între anii 2001-2005

Tabel nr. 5.1

2001 2002 2003 2004 2005


Total 93 806 89 389 86 194 78 837 80 072
Români 80 824 70 879 70 404 61 522 62 384
Strǎini 12 082 15 510 15 790 17 315 17 688

Sursa: Anuarul Statistic al României 2001-2005, INSSE, Bucureşti

Numǎrul turiştilor sosiţi între anii 2001-2005 în judeţul Maramureş este oscilant.
Atât numǎrul turiştilor strǎini cât şi al celor din ţarǎ este în descreştere din anul 2001
pânǎ

în 2004; în anul 2005 se poate observa o uşoarǎ creştere de la 61 522 în anul 2004 la
62 384 în 2005 (români), şi de la 17 315 în 2004 la 17 688 în 2005 (strǎini).

64[64] Minciu Rodica, Baron Petre, Neacsu Nicolae – Economia turismului, Editura Universitatii Independente
Dimitrie Cantemir, Bucuresti, 1993, p.34
Calculul numǎrului mediu zilnic de turişti sosiţi în
judeţul Maramureş între anii 2001-2005

Tabel 5.2

(turişti/zi)

2001 2002 2003 2004 2005


Total 257 245 236 216 219
Români 221 194 193 169 171
Strǎini 33 42 43 47 48

Sursa: date rezultate din prelucrare

Se observǎ o scǎdere a intensitǎţii circulaţiei turistice în primii 4 ani iar apoi o


uşoarǎ creştere în anul 2005. O primǎ cauzǎ a acestei scǎderi dintre anii 2001-2004 este
lipsa investiţiilor din unitǎţile de cazare şi slaba promovare a zonei.

Figura nr. 5.1 Numǎrul mediu zilnic de turişti sosiţi în judeţul Maramureş între
anii

2001-2005

Astfel, turiştii au cǎutat zone cu bogate resurse turistice atât naturale cât şi
antropice, zone care pe lângǎ linişte, odihnǎ şi recreere, le oferǎ şi programe turistice de
agrement şi tratament, cu ajutorul noilor aparate din tehnologia modernǎ.

Ritmurile de evoluţie privind numǎrul turiştilor sosiţi în unitǎţile de cazare


turistica în judeţul Maramureş

Tabel nr. 5.3

2002/2001 2003/2002 2004/2003 2005/2004


Total 0,95 0,96 0,91 1,01
Români 0,91 0,95 0,87 1,01
Strǎini 1,19 1,01 1,09 1,02

Sursa: date rezultate din prelucrare

Din acest tabel putem observa ritmul evoluţiei privind numǎrul turiştilor sosiţi în
unitǎţile de cazare în judeţul Maramureş pe perioada anilor 2001-2005.

Ritmul evoluţiei privind numǎrul turiştilor români este oscilant, acesta creşte şi
scade de la un an la altul; aceeaşi situaţie o prezintǎ şi numǎrul turiştilor strǎini, care
negǎsind ceva nou în aceastǎ zonǎ au început sǎ caute alte destinaţii.

5.2 Numǎrul de înnoptǎri

Numǎrul de înnoptǎri sau numǎr zile/turist reprezintǎ fluxul de turişti ce au


cǎlǎtorit şi s-au cazat în diferite unitǎţi turistice dintr-o anumitǎ zonǎ intr-o perioadǎ de
timp. Numǎrul de înnoptǎri sau zile/turist din judeţul Maramureş se prezintǎ astfel:

Numǎrul de înnoptǎri înregistrate în unitǎţile de cazare turisticǎ din judeţul


Maramureş între anii 2001-2005

Tabel nr.
5.4

2001 2002 2003 2004 2005


Total 216 283 192 820 190 700 186 185 168 264
Români 189 723 161 087 159 341 155 372 137 432
Strǎini 26 560 31 733 31 359 30 813 30 832

Sursa: Anuarul statistic al judeţului Maramureş, anul 2005, INSSE, Bucureşti

Numǎrul înnoptǎrilor înregistrate în unitǎţile de cazare turisticǎ ale judeţului în


perioada 2001 – 2005 se prezintǎ astfel:
- numǎrul de înnoptǎri in judeţ scade treptat de la 216 283 în anul 2001 la 168 264 în
anul 2005

- numǎrul înnoptǎrilor efectuate de români este în scǎdere continuǎ de la 189 723 în


2001 la 137 432 în 2005.

Figura nr. 5.2 Numǎrul de înnoptǎri înregistrate în unitǎţile de cazare turisticǎ din
judeţul Maramureş între anii 2001-2005

- numǎrul înnoptǎrilor efectuate de strǎini este oscilant; în 2001 situaţia era de 26 560,
iar în 2002 de 31 733, dar din 2003 se observǎ o uşoarǎ scǎdere pânǎ în 2004 când
numǎrul turiştilor creşte cu câteva unitǎţi.

Ritmul de evoluţie privind numǎrul de înnoptǎri înregistrate de unitǎţile de cazare


turisticǎ din judeţul Maramureş

Tabel 5.6

2002/2001 2003/2002 2004/2003 2005/2004


Total 0,89 0,10 0,97 0,90
Români 0,84 0,98 0,97 0,88
Strǎini 1,19 0,98 0,98 1,00

Sursa: date rezultate din prelucrare

Ritmul evoluţiei privind numǎrul de înnoptǎri din unitǎţile de cazare turisticǎ


este urmǎtorul: - în cazul turiştilor români ritmul este oscilant; acesta creşte în anii
2003/2002 şi 2004/2003 la 0,98 respectiv 0,97 de la 0,84 în anii 2002/2001, iar apoi
scade în anii 2005/2004 la 0,88.

- turiştii strǎini au un ritm descrescǎtor de la 1,19 în anii 2002/2001 la 0,98 în


anii 2003/2002 şi 2004/2003, crescând apoi la 1,00 în anii 2005/2004.

5.3 Durata medie a sejurului

Reflectǎ posibilitatea ofertei turistice de a reţine turistul într-o anumitǎ zonǎ.

Dsmediu = Σ nzt / T, unde: nzt – numǎr zile/turist (înnoptǎri)

T – numǎr turişti

Calcului duratei medii a sejurului în judeţul Maramureş între anii 2001-2005

Tabel nr. 5.5

(zile)

2001 2002 2003 2004 2005


Total 2,3 2,2 2,2 2,4 2,1
Români 2,3 2,2 2,3 2,5 2,2
Strǎini 2,2 2,0 2,0 1,8 1,7

Sursa: date rezultate din prelucrare

Se observǎ o scǎdere a duratei medii a sejurului pe total în perioada 2001 - 2005,


o primǎ cauzǎ a acestei scǎderi fiind lipsa investiţiilor moderne din unitǎţile de cazare şi
a personalului pregǎtit şi specializat în domeniul turismului. În privinţa turiştilor români,
durata medie a sejurului oscileazǎ de la an la an, iar în cazul turiştilor strǎini se aflǎ în
continuǎ scǎdere, printre cauze numǎrându-se şi lipsa promovării adecvate a
potenţialului turistic al zonei.

5.4 Densitatea circulaţiei turistice


 În raport cu populaţia

Pune în legǎturǎ directǎ circulaţia turisticǎ cu populaţia rezidentǎ a zonei receptoare.

D = Σ T / P, unde: T – numǎrul turiştilor

P – numǎrul populaţiei

Calculul densitǎţii circulaţiei turistice în raport cu populaţia în judeţul Maramureş

Tabel nr.
5.7

(turişti/loc
uitor)

2001 2002 2003 2004 2005


Populaţia 530 605 520 635 519 057 520 637 535 000
Turişti 93 806 89 389 86 194 78 837 80 072
sosiţi
Total 0,18 0,17 0,17 0,15 0,15
Români 0,15 0,14 0,14 0,12 0,12
Strǎini 0,02 0,03 0,03 0.03 0,03

Sursa: date rezultate din prelucrare

Se observǎ o scǎdere a populaţiei pe parcursul anilor 2002 – 2004 iar apoi o


creştere a acesteia în anul 2005 la 535 000 persoane, o primǎ cauzǎ fiind creşterea ratei
natalitǎţii în aceastǎ perioadǎ.

Densitatea circulaţiei turistice scade de la 0,18 în anul 2001 la 0,17 în anii 2002 şi
2003 şi la 0,15 în anii 2004 şi 2005 fapt ce diminueazǎ riscul producerii unor conflicte
sociale între populaţia gazdǎ şi turişti, reduce aglomerarea şi poluarea fonicǎ precum şi
posibilitatea furturilor şi a imitǎrii comportamentului turistului.

 În raport cu suprafaţa
Suprafaţa judeţului Maramureş este de 6 304 km2.

D = Σ T / S, unde: T – numǎrul turiştilor

S – suprafaţa

Calculul densitǎţii circulaţiei turistice în raport cu suprafaţa în judeţul Maramureş

Tabel nr. 5.9

(turişti/km2)

2001 2002 2003 2004 2005


Total 14,89 14,18 13,67 12,50 12,70
Români 12,82 11,24 11,17 9,76 9,90
Strǎini 1,92 2,46 2,50 2,75 2,81

Sursa: date rezultate din prelucrare

În cazul densitǎţii turistice în raport cu suprafaţa situaţia este bunǎ, se aflǎ într-o
uşoarǎ scǎdere, neproducându-se supraaglomerǎri sau degradarea suprafeţei de teren.

5.5 Coeficientul de utilizare a capacitǎţii de cazare (Cuc)

Este un indicator sugestiv de apreciere a eficienţei cazǎrii, calculat ca raport între


capacitatea de cazare efectiv utilizatǎ la un moment dat sau într-o perioadǎ de timp şi
capacitatea de cazare maxim posibilǎ65[65].

65[65] Snak Oscar, Baron Petre, Neacsu Nicolae – Economia Turismului, Editura Expert, Bucuresti, 2003, p.
491
Cuc = nr. înnoptǎri (nr. zile turist) / nr. locuri de cazare * nr. zile funcţionare *
100

Calculul coeficientului de utilizare a capacitǎţii de cazare în judeţul Maramureş

Tabel nr.
5.11

(%)

2001 2002 2003 2004 2005


Cuc 19 17 17 16 14

Sursa: date rezultate din prelucrare

Coeficientul de utilizare a capacitǎţii de cazare este în continuǎ scǎdere, anul cu


cel mai bun coeficient fiind 2001 cu 19%. Aceastǎ scǎdere se datoreazǎ activitǎţii reduse
de promovare a judeţului, lipsei noilor tehnologii din baza tehnico-materialǎ a judeţului,
slaba pregǎtire a angajaţilor din domeniul turismului şi calitatea redusǎ a serviciilor
oferite.

Analiza acestor indicatori oferǎ o viziune globalǎ asupra activitǎţii turistice în


judeţul Maramureş.
CAPITOLUL 6

SRATEGII DE DEZVOLTARE ŞI PROMOVARE A


POTENŢIALULUI TURISTIC RURAL DIN JUDEŢUL
MARAMUREŞ

Teritoriul României prezintǎ o mare varietate de valori, culturǎ, istorie, artǎ


popularǎ, etnografie, folclor, tradiţii, vestigii istorice, un cadru natural armonios
îmbinat, cu un fond peisagistic variat şi pitoresc.

Turismul rural în ţara noastrǎ se practicǎ dintotdeauna, dar spontan, sporadic,


întâmplator şi mai ales neorganizat. Începând cu anul 1990, interesul pentru turism rural
renaşte. Iau naştere diverse asociaţii şi organisme care prin obiectivele propuse doresc
afirmarea şi dezvoltarea turismului în zonele rurale. Una dintre acestea este Federaţia
Românǎ pentru Dezvoltare Montanǎ (1990) care îşi propune sprijinirea sub toate
formele a locuitorilor din zona montanǎ, inclusiv prin promovarea, organizarea şi
dezvoltarea agroturismului.Urmeazǎ Agenţia Românǎ pentru Agroturism (1995) ce îşi
propune racordarea agroturismului românesc la sistemul internaţional de turism.

6.1 Activitǎţi de management şi marketing în domeniul turismului şi


agroturismului din România

Agroturismul şi turismul rural sunt activitǎţi economice complexe, cu o largǎ


scarǎ de cuprindere care pun în evidenţǎ, printr-un mecanism propriu, circulaţia turisticǎ
din
mediul rural. Agroturismul şi turismul rural trebuie abordate, din punct de vedere
conceptual, ca "pachete" de servicii economice, socio-culturale, sportive, de agrement
puse la dispoziţia turiştilor, urmând ca acestea sǎ se desfǎşoare în cadrul natural rural, cu
investiţii minime şi condiţii de protejare şi conservare a mediului ambiant.

Satul românesc, în general, şi cel cu vocaţie turisticǎ, în special, reprezintǎ un


produs turistic inedit pentru piaţa naţionalǎ, dar mai ales pentru cea mondialǎ. Pe de altǎ
parte, satul turistic românesc poate contribui la descoperirea ţǎrii noastre ca o posibilǎ
destinaţie turisticǎ, creând interesul faţǎ de România ca loc ce oferǎ o gamǎ largǎ de
experienţe, de vacanţe de calitate şi chiar oportunitǎţi de afaceri.

Soluţia lansǎrii satului românesc ca produs turistic pe piaţa naţionalǎ şi


internaţionalǎ o constituie un demers de management şi marketing care sǎ situeze în
centrul sǎu produsul, pe de o parte şi omul (turistul), pe de altǎ parte. Acestea trebuie sǎ
sprijine interesele prestatorilor de servicii turistice şi agroturistice din lumea satului
românesc care au posibilitatea, în cadrul unei afaceri 100% private, sǎ-şi punǎ în valoare
dotǎrile realizate, produsele şi preparatele locale66[66].

La nivelul regiunilor rurale se are în vedere modul de identificare şi potenţialul


agroturistic, sub toate aspectele sale. Pentru facilitarea intrǎrii în corespondenţǎ cu
partenerii interni şi externi, la toate nivelurile, pe orizontalǎ şi pe verticalǎ, este nevoie
de adoptarea unor standarde de evaluare, modul de realizare al reclamei şi publicitǎţii.

Rolul managementului global este acela de a reuni toate iniţiativele individuale,


în
vederea racordǎrii acestora la o reţea naţionalǎ şi internaţionalǎ, de a asigura
transpunerea
acestora în standarde care sǎ fie uşor accesibile atât pentru coducere, cât şi pentru oferta
agroturisticǎ.

Pentru a crea o reţea naţionalǎ, managementului global îi revine sarcina


standardizǎrii urmǎtoarelor activitǎţi:

a) - managementul global;

b) - procedura de identificare a potenţialului zonal şi global;

c) - procedura de formare a agenţilor locali;

d) -procedura de existenţǎ şi consultanţǎ în vederea pregǎtirii ofertei de cazare şi

66[66] Nistoreanu Puiu – Ecoturism şi turism rural, Editura ASE, Bucureşti, 2003, p. 145
programe agroturistice;

e) - procedura de catalogare a potenţialului agroturistic;

f) - realizarea programelor de marketing.

O clasificare foarte sumarǎ a tipurilor de turism ar fi:

- turismul hotelier, cu sectoarele adiacente acestuia,

- agroturismul şi turismul rural

Agroturismul este o formǎ complexǎ de turism ce oferǎ oamenilor care vor sǎ se


relaxeze, iubesc natura, cultura şi arta popularǎ, posibilitatea de a-şi petrece timpul liber
în gospodǎriile ţǎrǎneşti.

Agroturismul cuprinde douǎ mari laturi67[67]:

- pe de o parte activitatea turisticǎ propriu-zisǎ, concretizata în cazare, servicii de


alimentaţie - pensiune, circulaţie turisticǎ, prestarea serviciilor de bazǎ şi suplimentare;

- pe de altǎ parte, activitatea economicǎ agricolǎ practicatǎ de prestatorii de servicii


agroturistice, concretizatǎ în prelucrarea primarǎ a produselor agroalimentare în
gospodǎrie, comercializarea acestora direct cǎtre turişti sau prin diferite reţele
comerciale.

* Identificarea operatorilor localide


turism;

* Elaborarea procedurii de selecţie;

* Elaborarea criteriilor de clasificarea


unitǎţilor agroturistice;

67[67] Simion Cristian Ovidiu, Rodica Tǎnǎsescu, Vergina Buianu – Management agricol şi agroturistic, Editura
Bioterra, Bucureşti 2003, p. 175
* Crearea reţelei zonale;

* Elaborarea programului de marketing;

* Promovarea şi publicitatea;

* Formarea şi atestarea operatorilorşi


agenţilor economici.

*Evaluarea globalǎ a potenţialului


zonei;

* Atestarea zonei.

* Formarea operatorilor şi crearea


agentuluilocal;

* Identificarea şi atestareagospodǎriilor
agroturistice;

* Catalogarea gospodǎriilor înzona


agroturisticǎ;

* Realizarea programului agroturistic;

* Pregatirea ofertei agroturistice;


Figura nr. 6.1 Comoponentele managementului agroturistic

Sursa: Simion Cristian Ovidiu, Rodica Tǎnǎsescu, Vergina Buianu, op. cit. p. 175

Funcţiile şi obiectivele strategice ale agroturismului ar putea fi sintetizate


astfel:

a) - reducerea şi chiar stoparea migraţiei populaţiei rurale spre mediul urban şi


stimularea unei pǎrţi a populaţiei urbane în mediul rural;

b) - asigurarea unui nivel de trai şi civilizaţie în mediul rural comparabil cu cel din
zonele orǎşeneşti, contribuind astfel la stimularea stabilirii populaţiei active în zona
ruralǎ,

c) - valorificarea complexǎ a resurselor naturale existente în zonele rurale, prin


producerea de bunuri nealimentare, artizanale, de înaltǎ calitate şi importanţǎ pe
piaţa turisticǎ;

d) - valorificarea resurselor hidrologice existente în aceste zone în scopuri energetice şi


piscicole, urmǎrind realizarea, pe cât posibil, a unei autonomii energetice a
gospodǎriilor şi localitǎţilor rurale;

e) - folosirea şi diversificarea microindustriilor pentru prelucrarea parţialǎ sau chiar


totalǎ a produselor agricole, sau a altor numeroase industrii şi meşteşuguri specifice
tradiţionale;
f) - armonizarea dezvoltǎrii sectoarelor agricol, zootehnic şi silvic în zonele
agroturistice;

g) - protecţia mediului, combaterea tuturor surselor şi factorilor de poluare de orice


naturǎ, pentru conservarea unor condiţii de viaţǎ cât mai sǎnǎtoasǎ în zonele
agroturistice.

ANTREC, Asociaţia Naţionalǎ de Turism Rural, Ecologic şi Cultural


(1994), este o organizaţie nonguvernamentalǎ, apoliticǎ şi nonprofit, membrǎ a
Federaţiei Europene de Turism Rural, Eurogites. Activitatea ANTREC-ului, ca
organizaţie nonguvernamentalǎ, vizeazǎ, pe de o parte, sprijinirea membrilor sǎi
(proprietari de pensiuni), iar pe de altǎ parte promovarea conceptului de turism rural, a
satului românesc ca destinaţie turisticǎ.

ANTREC vǎ propune o alternativǎ, un alt stil de vacanţǎ, o terapie antistres în


naturǎ. Oaspeţii vor fi gǎzduiţi în case ţǎrǎneşti, dar dotate la nivelul condiţiilor
confortului citadin: camere confortabile, bǎi moderne, sisteme de încǎlzire diverse, cu
servicii de cazare şi masǎ.

ANTREC este organizaţia cea mai reprezentativǎ, viabilǎ, realizând în mare parte
ceea ce îşi propunea la fondare:

- identificarea şi popularizarea potenţialului turistic din spaţiul sǎtesc;

- formarea profesionalǎ prin colocvii, seminarii, cursuri de scurtǎ duratǎ si lungǎ duratǎ;

- burse de specializare;

- schimbǎri de experienţǎ în ţarǎ şi în strǎinatate;

- editare de buletine informative şi reviste;

- înfiinţarea unei banci de date;

- cooperarea cu organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale de specialitate din ţarǎ


şi
strǎinatate;

- companii de publicitate a pensiunilor şi fermelor agroturistice prin mediatizare;

- participarea la târguri şi expoziţii naţionale si internaţionale;

- realizarea unui sistem de rezervǎri în turismul rural românesc.

Preocupǎri din ce în ce mai concrete au manifestat pentru acest domeniu:


Ministerul Turismului, Ministerul Tineretului şi Sporturilor, Ministerul Educaţiei
Naţionale şi însuşi Guvernul României.

Urmarea fireascǎ a interesului general a fost Legea nr. 145/1994 privind


stabilirea unor facilitǎţi pentru dezvoltarea sistemului de turism rural din zona montanǎ.
Delta Dunǎrii şi litoralul Mǎrii Negre şi Ordonanţa Guvernului nr. 62/24 august 1994 şi
Ordinul Ministerului Turismului nr. 20/1995, referitor la normele şi criteriile de
clasificare a pensiunilor şi fermelor agroturistice.

ANTREC reuneşte la sfârşitul anului 1995 peste 2000 de membrii, în 15 filiale.


Activitatea turisticǎ s-a desfǎşurat în cadrul a 1240 echipamente (ferme, pensiuni sau
gospodǎrii ţǎrǎneşti), care au atras 18 500 de turişti - din care 3 500 de turişti strǎini - un
sejur mediu de 4 zile/turist. Urmare a dinamismului activitǎţii desfǎşurate de cǎtre
ANTREC, sǎptamânalul economico-financiar "Capital" a acordat asociaţiei premiul
"Oscar - Capital" pentru anul 1995, recunoscând şi confirmând prin aceasta ,,invitaţia cu
cel mai mare impact social"68[68].

Anul 1996 a marcat creşterea dimensiunilor ANTREC la 25 de filiale şi ridicarea


nivelului calitativ, asociaţia s-a preocupat de ridicarea nivelului pregǎtirii profesionale a
prestatorilor de servicii turistice rurale, prin organizarea de seminarii, colocvii şi cursuri
de tehnicǎ turisticǎ însemnatǎ (Braşov, Maramureş, Bucovina).

Pe de altǎ parte anul 1996 este punctul de pornire a primului Program Phare

68[68] www.antrec.ro
pentru turism rural din ţara noastrǎ. Cu acest prilej a fost demaratǎ o puternicǎ activitate
de promovare a resurselor turismului rural românesc şi au început demersurile pentru
realizarea unei centrale de rezervǎri.

În anul 1997 membrii ANTREC au ajuns la aproape 3 000, iar cei al filialelor la
28. Asociaţia a reuşit editarea primului CD-rom, a primului catalog al pensiunilor şi
fermelor turistice, a participat la numeroase evenimente promoţionale (târguri şi
expoziţii, reuniuni şi congrese) a fost preocupatǎ de realizarea unui climat de
descentralizare a acţiunilor sale69[69].

Anul 1998 concretizeazǎ imaginea ANTREC în :

- cei peste 2 500 de membrii, organizaţi în 28 de filiale judeţene;

- mai mult de 1 000 de pensiuni turistice şi agroturistice - omologate şi clasificate;

-aproximativ 150.000 de turişti români, cu un sejur mediu de 4 zile/turist


Preocupǎrile actuale vizeazǎ finalizarea sistemului naţional informatizat de rezervare şi
racordarea sa la sisteme similare din ţǎrile membre EUROGITES, prezenţa sa în
paginile
Internetului. O problemǎ vitalǎ ce se doreşte realizatǎ în cel mai scurt timp este cea a
implementǎrii unui sistem viabil de asigurǎri pentru turiştii ce practicǎ turismul rural,
pentru pensiunile şi fermele turistice, pentru gazde şi pentru gospodǎriile acestora.

Legat de strategia dezvoltǎrii turismului rural în ţara noastrǎ ANTREC şi


Autoritatea Naţionalǎ pentru Turism au optat mai mult pentru calitate şi nu atât pentru
cantitate. Pentru soluţionarea cu operativitate a problemelor privind organizarea,
dezvoltarea şi promovarea turismului rural în România a fost constituitǎ, prin ordinul
Ministerului Turismului 59/iulie 1995, Comisia Tehnicǎ pentru Dezvoltarea Turismului
Rural. Din aceastǎ comisie fac parte specialişti de la ministerele şi instituţiile care-şi pot
aduce o contribuţie în acest domeniu: Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei, Ministerul
Tineretului şi Sportului, Institutul de Cercetare pentru turism, Institutul Naţional de

69[69] www.antrec.ro
Formare Managerialǎ în Turism, Ministerul Apelor, Podurilor şi Protecţiei Mediului.

Pe langǎ acestea, nu lipsitǎ de importantǎ este existenţa, în momentul de faţǎ a


unui numǎr important de firme ce desfaşoarǎ activitate de turoperatori cu produse
turistice rurale. Dintre acestea amintim: " Branimex" şi "Ovidiu Tur" Bran (Braşov);
"Trans Tour" Praid (Harghita); "Dublion" Campulung (Arges); "Daragus" Blavanyos
(Covasna); "Montana Service" Vidra (Vrancea), total aproape 25 de turoperatori. Un
model este activitatea firmei "Branimpex" SRL din Bran, judeţul Braşov, care închiriazǎ
circa 150 de case în satele Bran, Moeciu, Sirnea şi Fundata.

De asemenea, în ultimii ani în România au fost create:

- Organizaţia Patronalǎ a Turismului Balnear din România;

- Asociaţia Naţionalǎ Maitres d'Hotel, Barmani şi Somelieri din Turism (precursoarea


sa,
Societatea Internaţionalǎ a Chelnerilor din Bucureşti a fost fondatǎ în 1881);

- Fundaţia Europeanǎ pentru Învǎţǎmântul Hotelier- Turistic din România;

- Asociaţia Naţionalǎ a Ghizilor de Turism din România;

- Federaţia Românǎ pentru Dezvoltare Montanǎ (precursoare a ANTREC);

- Asociaţia Naţionalǎ a deţinǎtorilor de Campinguri, Moteluri, Popasuri Turistice şi Sate


de Vacanţǎ (Romcamping);

- Asociaţia Naţionalǎ a Organizatorilor Profesionişti de Conferinţe şi Expediţii;

Se cuvine menţionat numele preşedinţilor fondatori ai câtorva organizaţii


profesionale din domenii: Ion C. Rogojanu - pentru A.H.R. (Asociaţia Hotelierilor din
România), George Opris - pentru "Cheile de aur", Ovidiu Stoian - pentru ACROM
(Asociaţia Cabanierilor din România), Maria Stoian - pentru ANTREC (Asociaţia
Naţională a Turismului Rural Ecologic şi Cultural), Paul Mărăşoiu - pentru F.P.T.
(Federaţia Patronală din Turism)70[70].

Odată cu constituirea Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural


(ANTREC) al cărei obiectiv principal este dezvoltarea şi promovarea produsului turistic
rural, primele gospodării agricole destinate cazării turiştilor au fost cele din Culoarul
Rucar - Bran. Ulterior, ANTREC au aderat 23 de filiale judeţene, cu peste 2000 de spaţii
de cazare situate în zone nepopulate, care se evidenţiază prin perpetuarea nealterată a
tradiţiilor etnofolclorice si prin peisaje de excepţie.

În mod succint iată câteva din principalele zone cu potenţial agroturistic din ţara
noastră, menţionând ca practic întreaga suprafaţă a României poate fi cuprinsă în
activitatea de agroturism: judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bistriţa Năsăud, Braşov, Buzău,
Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ,
Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Tulcea, Vrancea, Maramureş.

Judeţul Maramureş - este renumit prin elementele de etnografie şi folclor, se


poate
vizita următoarele obiective: muzeele din Baia Mare şi Sighetul Marmaţiei, peste 200 de
monumente de arhitectură populară. Pline de frumuseţe şi farmec sunt satele de pe Văile
Izei, Marei, Vişeului şi Tisei. Remarcabil este "Cimitirul Vesel" din Săpânţa. Căi de
acces aeriene, rutiere, feroviare.

6.2 Modalitǎţi de dezvoltare şi promovare a turismului rural în judeţul


Maramureş

Ca produse dominant intangibile, serviciile din spaţiul rural nu sunt uşor de


promovat. Intangibilitatea e cel puţin dificilă de descris în publicitate, indiferent dacă
mediul este tipărit, TV sau radio. Publicitatea produselor turistice trebuie să sublinieze
punctele tangibile care vor ajuta turiştii să înţeleagă şi să evalueze serviciile prestate.
Punctele pot fi reprezentate de caracteristicile fizice ale prestării serviciului sau unele
obiecte relevante care simbolizează serviciul însuşi, ca de exemplu ANTREC - prin
imaginea logo-ului sau sugerează căldura şi protecţia formelor sau pensiunilor turistice

70[70] www.infoturism.ro
rurale împletite cu tradiţia şi spiritul ecologic al ecosistemelor ce găzduiesc
echipamentele şi turiştii.

Aspecte concrete ale activităţii promoţionale în turismul rural românesc;


programul de promovare.

Turismul rural în ţara noastră se află într-o perioadă de reafirmare şi lansare a


produselor sale atât pe piaţa românească, cât şi pe cea internaţională.

Sarcina ANTREC în marketing şi promovare este considerabilă nefiind legată de


promovarea unui produs stabilit către o piaţă care este conştientă de aceasta. Mult mai
important şi fundamental este faptul că trebuie popularizat conceptul atât pe piaţa
internă
cât şi pe piaţa externă. Prin natura lor unităţile implicate în turismul rural sunt foarte
mici.
Apare necesar un program de marketing care să promoveze la scară largă întregul
sector,
o companie de marketing de cooperare, sub aceeaşi umbrelă, în care vor concura toţi
operatorii. Planul strategic de marketing ANTREC urmează în mod fundamental o astfel
de abordare prin care toţi participanţii vor avea posibilitatea de a beneficia în mod egal.
Caracteristicile cele mai importante ale programului sunt:

- marcarea turismului rural prin imaginea acestuia îmbunătăţită începe să se identifice


cu o formă alternativă atractivă;

- recunoaşterea, identificarea proprietăţilor, folosirea unor însemne uzuale pe plăci de


identificare;

- promovarea directă de către public folosind publicitatea uzuală, postere şi broşuri cu


imagini, cu destinaţie;

- material colateral de ajutor sub forma unui catalog succint care listează toate casele
participante;
- servicii de rezervare locală şi centrală care să faciliteze realizarea rezervărilor;

- cercetarea pieţei pentru a determina ce îmbunătăţiri trebuie făcute în produs şi în


marketing;

- un program educaţional de formare pentru operatori;

- târguri reprezentative comerciale şi pentru consumatori;

- legături şi cooperari cu organizaţii internaţionale angajate în promovarea şi dezvoltarea


turismului rural;

- alegerea logo-ului şi a sloganului reprezintă un aspect de marcare a produsului.

Promovarea turismului rural şi agroturismului românesc va fi făcută prin


intermediul mai multor materiale publicitare, din rândul acestora se remarcă
tipăriturile, constituite din:

- un ghid al echipamentelor de cazare;

- piese individuale promoţionale pentru fiecare regiune;

- postere.

Toate aceste elemente ale activităţii promoţionale sunt canalizate şi spre


evenimente promoţionale, târguri, expoziţii şi conferinţe.

ANTREC participă la târgurile de la Londra, Berlin, Milano, Paris, Silleda


(Spania), la Bursa Internaţională de Turism Bucureşti, la târgurile regionale de la
Budapesta şi Praga. Produsul turistic rural se presupune a fi perceput mai ales de cei cu
un anumit grad de cultură, promovarea în acest caz va fi direcţionată în atragerea
turiştilor pe termen lung şi scurt în cadrul unor sejururi de tratament în zona ruralului,
circuite tematice sau culturale.

Pe piaţa externă avem categoriile de turişti străini care se consideră a fi deschise


către promovarea turismului rural, după cum urmează: turiştii de tranzit, turiştii în
circuit prin ţările vecine în special în Ungaria şi tour-operatorii din ţări aflate la distanţe
rezonabile faţă de România pe cale rutieră, în special Germania, Austria, Italia.

Activitatea iniţială pe piaţa externă va fi limitată la:

- promovarea turismului rural şi agroturismului în aeroporturi şi la punctele de trecere a


frontierei, folosind expunerea de broşuri şi postere;

- participarea împreună cu Ministerul Turismului la târgurile de la Londra, Berlin,


Bucureşti.

O excursie în Maramureş este o încântare pentru turistul dornic de cunoaşterea


valorilor morale şi spirituale ale locurilor, specifice poporului român dar uitate în alte
zone. Maramureşul este prin excelenţă izvorul cel mai bine păstrat al tradiţiilor
strămoşeşti. Este locul în care simplitatea se îmbină armonios cu omenia, conferindu-le
acea nobleţe plină de har. Dacă sunteţi excursionişti prin Maramureş cu siguranţă veţi
avea revelaţia împlinirii personale, pentru că aici sufletul se regăseste, trupul se
împrospătează. Vizitarea Maramureşului este ca o lecţie de istorie, cultură şi geografie
fără profesor. Nu trebuie decât să priviţi şi să ascultaţi cu mare atenţie spectacolul ce vă
înconjoară. Natura se desfăşoară măiestoasă de jur împrejur iar viaţa localnicilor , atât
de liniştită dar atât de bogată, nu vă va lăsa indiferenţi. Veţi dori să faceti parte, să aflaţi,
să încercaţi. Gazdele vă vor încânta şi minuna şi nu vă va rămâne decât regretul pentru
un concediu atât de scurt .

Ţara Maramureşului este o ţară cu mare disponibilitate pentru turism, conferită de


resursele variate, naturale şi antropice cu care este înzestrată. Prin diversele forme de
relief, prin clima sa propice practicării turismului în tot timpul anului, prin flora, fauna
şi prin monumentele sale istorice şi arhitectonice, poate să satisfacă pretenţiile celui mai
exigent turist, român sau străin.

După decembrie 1989, turismul românesc a intrat într-o nouă etapă, şi anume
aceea a reformei economice, a aşezării sale pe principiile economiei de piaţă. Reforma
este un proces profund, de durată şi supus acţiunii unor factori mai mult sau mai puţin
cunoscuţi. Ca urmare, în momentul actual,turismul românesc se află într-o situaţie de
criză. Inflaţia a făcut ca tarifele şi preţurile practicate de hotelurile şi restaurantele din
staţiunile tradiţionale de turism să fie inaccesibile pentru majoritatea consumatorilor. Pe
de altă parte, veniturile populaţiei sunt destinate în întregime cheltuielilor alimentare;
rezultă deci că resursele pentru satisfacerea altor nevoi, implicit pentru petrecerea
timpului liber, sunt practic inexistente.

Dar pe măsura ieşirii din criza economică actuală şi a creşterii veniturilor reale
ale populaţiei, cererea turistică se va ameliora şi având în vedere faptul că turismul
clasic va rămâne în continuare destul de scump, se va orienta mai mult decât până în
prezent către alte forme de turism. Una dintre acestea o reprezintă tocmai agroturismul.

Principalii factori ai apariţiei şi dezvoltării agroturismului sunt reprezentaţi de:


societatea industrializată, poluarea excesivă a zonelor urbane, necesitatea petrecerii
plăcute a timpului liber, asigurarea unor venituri suplimentare pentru gospodăriile
ţărăneşti, valorificarea eficientă a resurselor naturale şi antropice existente în zonele
rurale, stoparea migraţiei populaţiei de la sate la oraşe, pitorescul aşezărilor rurale şi
ospitalitatea locuitorilor din satele româneşti, excendentul de cazare existent în
gospodăriile ţărăneşti.

Din cele prezentate rezultă că analiza conceptului de agroturism necesită tratarea


acestuia ca un domeniu deosebit de complex, putând fi privit ca un subsistem cibernetic
în cadrul sistemului economiei locale.

În cadrul sistemului economiei locale şi a relaţiilor acestuia cu mediul extern,


agroturismul are un rol de regulator, de feed-back. Prin agroturism se realizează
valorificarea superioară a cadrului natural, a ofertei de cazare şi a diverselor servicii
agroturistice puse la dispoziţia turiştilor de către fermele şi pensiunile agroturistice.

Agroturismul trebuie abordat din punct de vedere conceptual ca un “pachet” de


servicii economice, socio-culturale, sportive, de agrement etc. puse la dispoziţia
turiştilor, urmând ca acestea să se desfăşoare în cadrul natural rural cu investiţii minime
şi în condiţii de protejare şi conservare a mediului ambiant.

Agroturismul conduce la dezvoltarea zonelor rurale prin: reducerea somajului


prin crearea de noi locuri de muncă; oprirea exodului tineretului din sate spre oraşe;
creşterea calităţii vieţii, prin creşterea nivelului de trai al populaţiei rurale; dezvoltarea
infrastructurii locale (căi de acces, mijloace de comunicaţie, instituţii de interes
public,etc.); modernizarea localităţilor rurale; creşterea nivelului cultural şi educaţional
al populaţiei rurale; obţinerea de venituri suplimentare de către exploataţiile agricole
devenite agroturistice71[71].

Prin agroturism se vor realiza efecte pozitive şi asupra conservării valorilor


satului şi colectivităţii rurale, transmiterii şi perpetuării tezaurului folcloric, reluării
tradiţiei caselor memoriale şi muzeelor, punerii în valoare a monumentelor istorice, a
vestigiilor arheologice şi a celorlalte valori spirituale existente în satul românesc.

În satele turistice etnografice şi folclorice din zona Maramureşului (ex.


Bogdan-Vodă) pot fi oferite turiştilor servicii de cazare şi masă în condiţii autentice
(mobilier, décor, echipament de pat în stil popular, meniuri tradiţionale servite în veselă
şi cu tacâmuri specifice –farfurii şi străchini de ceramică, linguri de lemn etc., ceea ce
nu exclude desigur posibilitatea utilizării, la cerere, a tacâmurilor moderne). În aceste
sate se pot organiza expoziţii artizanale permanente (cu vânzare), iar pentru turiştii care
nu rămân în localitate, ci numai vizitează, se pot amenaja una sau mai multe gospodării,
cu muzeu etnografic în aer liber.

Păstrarea şi perpetuarea folclorului şi îndeosebi a etnografiei (portul, tehnicile de


lucru, arhitectura, mobilarea şi decorarea interioarelor etc.) în formele lor originale
tradiţionale, se află într-un declin, devenind tot mai izolate pe harta etno-folclorică a
ţării. Formele şi conţinutul de viaţă citadin au pătruns şi continuă să pătrundă impetuos
şi ireversabil şi în mediul rural.

Abordând viitorul unei localităţi rurale din perspectivă turistică şi adaptându-le

71[71] Mircea Bogdan – Prestǎri servicii agroturistice – Marketingul serviciilor turistice, Editura Bioterra,
Bucureşti, 2003, p. 127
acestui scop, considerăm că specificul lor etnografic poate şi trebuie să fie conservat şi
perpetuat. În caz contrar, interesul actual al turiştilor pentru satul românesc, pentru
mediul rustic, în general, va scădea treptat. Cu mai multă receptivitate şi cu puţin interes
din partea organelor administrative şi de specialitate, se poate perpetua, chiar şi în
condiţiile civilizaţiei contemporane, specificul etnografic şi spiritual al unor sate
româneşti. Acest deziderat trebuie urmărit cu atât mai mult, cu cât numeroşi săteni din
unele localităţi manifestă vădit interes pentru menţinerea stilului de viaţă, aceste
localităţi având şanse să devină baze turistice permanente, de popularitate internaţională,
deosebit de rentabile.

În concluzie se poate afirma faptul că agroturismul contribuie la recreere,


refacere şi reconfortare, îmbogăţind cunoştinţele şi înflorind personalitatea umană. Însă
agroturismul de calitate nu poate fi realizat fără ca pensiunile şi fermele agroturistice, să
dispună de echipare sanitară modernă. Trebuie ţinut seama că, spre deosebire de
structurile de primire din alte ţări, cele din România sunt oferite de turismul
internaţional prin intermediul unor agenţii de turism, specializate fapt ce obligă la o
exigenţă maximă. Pentru aceasta, în etapa actuală, gospodăriile ţărăneşti trebuie să fie
sprijinite printr-o serie de facilităţi pentru aceste activităţi.

Specialiştii apreciază că întreaga politică de dezvoltare a turismului rural din


România trebuie să se facă printr-o conlucrare cât mai strânsă cu EUROGITES,
precum şi prin colaborarea pe bază de parteneriat cu asociaţii regionale sau naţionale.

În acest sens, Asociaţia Natională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural


din România s-a afiliat la EUROGITES.. A fost adoptată legea privind scutirea de
impozite pentru o perioadă de zece ani pentru cei ce practică turismul rural. S-au
aprobat norme de clasificare a pensiunilor, fermelor agroturistice. Adevărat, sunt multe
de făcut, atât în legislaţie cât mai ales în asigurarea infrastructurii. Multe regiuni din
România, unicate poate în lume, din punct de vedere al peisajelor, nu pot fi integrate în
reţeaua de turism. Lipsa căilor de acces, a telecomunicaţiilor, a curentului electric sunt
impedimente pentru practicarea turismului rural.
Ministerul Turismului, Comisia Zonei Montane şi ANTREC trebuie să se
ocupe de editarea unui îndrumator (ghid) cu variante de organizare interioară a
structurilor de primire turistice nou construite sau posibilităţile de adaptare a clădirilor
existente.

Centrele teritoriale se vor ocupa de următoarele probleme: atragerea de noi


membrii şi crearea în zonă a unui curent de opinii specifice de marketing; asigurarea
cuprinderii în catalogul naţional a tuturor structurilor turistice rurale clasificate,
organizarea cu sprijinul corpului de experţi de la Asociaţia Naţională de cursuri de
pregătire profesională pentru deţinătorii de structuri turistice rurale; acordarea de
asistenţă tehnică la întocmirea documentaţiilor pentru clasificarea şi participarea la
activitatea comisiilor tehnice de clasificare a structurilor turistice din zonă; organizarea,
cel puţin o dată pe an, la nivelul fiecărui centru teritorial a unor acţiuni promoţionale de
genul "Zilele porţilor deschise pentru vacanţe la ţară."

6.3 Determinarea indicelui de atractivitate al zonei Maramureşului

Indicele de atractivitate al unei zone se foloseşte în scopul amenajării turistice a


acesteia şi arată gradul în care această zonă beneficiază de resurse turistice naturale sau
antropice capabile să atragă un flux mare de turişti în cazul amenajării unor structuri
materiale în această zonă.

Pentru a determina gradul de aractivitate al zonei Maramureşului vom utiliza un


tabel după cum urmează72[72]:

• În prima coloană sunt evidenţiate principalele elemente de atracţie a


zonei;

• La baza urmatoarelor trei coloane stă coeficientul (indicele) de


atractivitate (I) care are următoarea formulă de calcul:

I = Σ qi * ci unde: q – ponderea fiecărui element (resursă) în total

72[72] Bǎltǎreţu Andreea – Amenajarea turisticǎ durabilǎ a teritoriului, Editura Sylvi, Bucureşti, 2003, p. 53
c – nivelul calitativ al acestor elemente (notă)

i = 1,2, ....... ,n – numărul elementelor

Σ qi = 1

Nivelul calitativ al elementelor (c) este reprezentat de o notă cuprinsă în


intervalul [1-4], fiecare dintre ele având următoarea semnificaţie privind atractivitatea
lor:

1 – insuficient 3 – bine

2 – suficient 4 – foarte bine

Nota se acordă doar elementelor componente ale capitolelor I, II, III, IV, V, VI.
În consecinţă, indicele de atractivitate total va trebui să fie cuprins în intervalul [1-4].

În aceste condiţii tabelul va arăta astfel:

Determinarea indicelui de atractivitate al zonei Maramureşului

Tabel nr. 6.1

Componentele ofertei Pondere Nivel Indice de


turistice (qi) calitativ (ci) atractivitate
(I)
I. Resurse naturale 0,25
- peisaj 0.05 4 0,2
- clima 0,02 3 0,06
- reţea hidrografică 0,02 3 0,06
- lacuri 0,01 2 0,02
- iazuri 0,01 2 0,02
- ape minerale terapeutice 0,03 3 0,09
- fauna de interes cinegetic 0,02 3 0,06
- păduri 0,02 3 0,06
- vegetaţie de interes turistic 0,01 2 0,02
- rezervaţii 0,02 4 0,08
- monumente ale naturii 0,02 3 0,06
- domeniu schiabil 0,02 3 0,06
II. Resurse antropice 0,30
- cetăţi 0,01 2 0,02
- ansambluri, curţi, domenii 0,01 2 0,02
ruinate
- castele, conace, palate 0,01 2 0,02
- clădiri civile urbane 0,02 3 0,06
(primării, teatre)
- ansambluri urbane (centre 0,02 3 0,06
istorice ale oraşelor)
- biserici din lemn 0,06 4 0,24
- biserici şi ansambluri 0,04 4 0,16
mănăstireşti
- monumente de arhitectură 0,03 4 0,12
populară (locuinţe săteşti)
- ansambluri tradiţionale 0,03 4 0,12
rurale
- monumente şi situri 0,03 2 0,06
arheologice
- etnografie 0,02 3 0,06
- folclor 0,02 3 0,06
III. Poluarea mediului 0,10 3 0,3
IV. Accesul 0,10
- rutier 0,05 3 0,15
- feroviar 0,03 3 0,09
- aerian 0,02 1 0,02
V. Forme de turism 0,25
practicate
- montan 0,05 4 0,2
- balnear 0,04 3 0,12
- rural 0,06 4 0,24
- agroturism 0,06 4 0,24
- cultural 0,04 3 0,12
TOTAL 1 3,25

Sursa: prelucrare după Băltăreţu Andreea, op. cit. p. 51

Indicele de atractivitate de 3,25 este cuprins între intervalul [1-4] şi depăşeşte


jumătatea intervalului de unde rezultă că în zona aleasă se poate realiza o amenajare
turistică în condiţii optime. Resursele antropice deţin o pondere puţin mai mare decât
cea a resurselor naturale ceea ce indică faptul că turiştii se vor deplasa în zonă atât
pentru unele cât şi pentru celelalte.
Aceastǎ metodǎ a fost folositǎ pentru a demonstra faptul cǎ se pot face amenajǎri
turistice în judeţ datoritǎ potenţialului turistic bogat pe care îl prezintǎ zona şi capacitǎţii
acesteia de a atrage turişti din toate colţurile ţǎrii cât şi din strǎinǎtate.

6.4 Propuneri privind noi trasee turistice în judeţ. Prezentarea unui circuit
turistic în judeţul Maramureş

Regiunea Maramureşului dispune de o gamă mare de resurse turistice


naturale şi antropice dintre care putem enumera cele mai importante localităţi, care
sunt principalele obiective ale judeţului în decursul a câteva circuite:

1) Baia Mare (o km)-Baia Sprie (10 km) aici găsim Rezervaţia naturală
Chiuzbaia- Mara (39 km) Cheile Tătarului- Deseşti (42 km)-Hărniceşti (45 km )-
Giuleşti (51 km )- Vadu Izei (59 km ) Centrul etnografic şi Biserica din lemn Sf.
Nicolae- Sighetul Marmaţiei (65 km ) Grădina Morii şi Muzeul arhitecturii populare
maramureşene-Câmpulung la Tisa (78 km ) - Săpânţa (84 km) Cimitirul Vesel şi
Centrul etnografic - Câmpulung la Tisa (90 km) -Sighetul Marmaţiei (103 km) - Vadu
Izei (109 km) - Giuleşti (117 km ) -Hărniceşti (123 km ) - Deseşti (126 km ) - Mara
(129 km ) - B. Sprie (158 km) Rezervaţia naturală Chiuzbaia - Baia Mare (168 ).

2) Târgul Lăpuş (o km ) Cheile Lăpuşului - Cerneşti (15 km ) - Copalnic (22


km) - Surdeşti ( 37 km ) - Dăneşti (40 km ) - Siseşti ( 42 km ) - Baia Sprie
(46 )Rezervaţia naturală Chiuzbaia - Baia Mare (56 km).

3) Baia Mare (0 km )-Baia Sprie (10 km ) Rezervaţia naturală Chiuzbaia-


Mogoşa (19 km )Staţiunea Mogoşa - Baia Mare (28 km ) -Baia Sprie (38 km )

4)Baia Mare (o km ) - Baia Sprie (10 km ) Rezervaţia naturală Chiutbaia-


Mogoşa ( 19 km ) Staţiunea Mogoşa - Cavnic ( 25 km ) - Budeşti (37 km )
Biserica din lemn Cuvioasa Prascheva şi Centru etnografic (UNESCO) -
Călineşti ( 44 km ) - Bârsana (55 km )Biserica din lemn Adormirea Maicii
Domnului, Mănăstirea Bârsana şi Centru etnografic - Strâmtura (61 km ) -
Rozavela (69 km ) Biserica din lemn Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril - Şieu
(71 km ) - Rozavlea ( 103 km ) - Strâmtura (11 km ) - Bârsana ( 117 km )
- Călineşti (128 km ) - Budeşti (135 km ) - Cavnic (147 km ) Mogoşa ( 153
km) Staţiunea Mogaşa -Baia Sprie (162 km) Rezervaţia naturală Chiuzbaia -
Baia Mare (172 km).

5)BaiaMare (o km) - Baia Sprie (10 km) Rezervaţia naturală Chiuzbaia -


Mogoşa (19 km ) Staţiunea Mogaşa - Cavnic (25 km ) - Budeşti (37 km )
Poiana cu narcise de 100 ha şi Biserica din lemn Cuvioasa Parascheva-
Călineşti ( 44 km ) - Bârsana (55 km )Biserica din lemn Intrarea în
Biserica Maicii Domnului şi Mănăstirea Bârsana - Petrova (65 km )
Pădurea Ronişoara- Ruscova (74 km )Poiana cu narcise-Repedea- Vişeu de
Jos (84 km) - Vişeu de Sus (90 km )Biserica Ortodoxă şi Defileul Vaserului -
Vişeu de Jos ( 96 km ) - Ruscova (106 km ) - Petrova ( 115 km ) -Bârsana (125 km )
- Călineşti (136 km ) - Budeşti (143 km ) - Cavnic (155 km ) -
Mogoşa (161 km) - Baia Sprie ( 170 km ) - Baia Mare (180 km).

Toate aceste trasee se pot parcurge cu maşina, făcându-se popasuri de câteva ore
sau cazări la pensiunile agroturistice din localităţi pentru a putea vizita toată regiunea
Maramureşului.

Aceste trasee se mai pot face cu bicicleta atunci când drumul este inaccesibil
pentru maşină iar turişti sunt cazaţi în apropiere sau se încearcă păstrarea mediului
prin interzicerea accesului cu autovehicule, şi astfel pe parcurge traseul pe jos sau cu
bicicleta.

Prezentarea unui circuit turistic în judetul Maramureş

Circuitul ales reprezintă un traseu ce străbate cea mai mare parte a judeţului
Maramureş, având ca principal punct de atracţie Cimitirul Vesel de la Săpânţa. Alegerea
acestui traseu se datorează bogăţiei de atracţii turistice naturale şi antropice prezente în
acest judeţ. Noutatea acestui traseu constă în redescoperirea şi cunoaşterea într-o lumină
nouă şi mult mai atrăgătoare a punctelor turistice deosebit de atractive presărate de-a
lungul unui cadru natural pitoresc.
Coordonatele principale ale programului se disting după cum urmează:

Traseul programului este următorul: Bucureşti – Baia Mare – Baia Sprie – Mara –
Deseşti – Hǎrniceşti – Giuleşti – Vadu Izei – Sighetu Marmaţiei – Câmpulung la Tisa –
Sǎpânţa – Câmpulung la Tisa – Sighetu Marmaţiei – Vadu Izei – Giuleşti – Hǎrniceşti –
Deseşti – Mara – Baia Sprie – Baia Mare – Bucureşti.

Număr de turişti: 20

Număr de ghizi: 1 ghid specializat în arta şi folclorul românesc şi vorbitor de limbi


străine

Număr de şoferi: 1

Mijloc de transport: Minivan

Număr de zile: 8 zile (7 nopţi)

Perioada desfaşurării: 1-8 august 2006

Număr de km parcurşi:

1.08.2006 - Bucureşti – Baia Mare: 550 km

2.08.2006 – Baia Mare – Baia Sprie: 10 km

3.08.2006 – Baia Sprie – Mara - Deseşti – Hǎrniceşti: 35 km

4.08.2006 - Hǎrniceşti – Giuleşti – Vadu Izei: 14 km

5.08.2006 - Vadu Izei – Sighetu Marmaţiei – Câmpulung la Tisa: 19 km

6.08.2006 - Câmpulung la Tisa – Sǎpânţa: 12 km

7.08.2006 – Sǎpânţa - Câmpulung la Tisa - Sighetu Marmaţiei - Vadu Izei – Giuleşti


Hǎrniceşti – Deseşti – Mara - Baia Sprie - Baia Mare: 90 km

8.08.2006 – Baia Mare – Bucureşti: 550 km

Total: 1 280 km

Prezentarea traseului pe zile

Circuitul turistic va urmări în principal vizitarea următoarelor puncte turistice:

Baia Mare – Baia Sprie - Vadu Izei – Sighetu Marmaţiei – Sǎpânţa

ZIUA 1: 1.08.2006

Ora 7.30: Întâlnire în Piaţa Unirii, Bucureşti. Plecare cu Minivan-ul către Baia Mare pe
traseul Braşov, Tg. Mureş, Bistriţa cu scurte opriri.

Ora 16.30: Sosire Baia Mare, vizitare Biserica din Lemn, Biserica Sfânta Treime, casa
Iancu de Hunedoara, Turnul lui Ştefan, Turnul Mǎcelarilor, Vechiul Han al oraşului,
Muzeul judeţean.

Ora 20.00: Cazare şi cina la hotel Mara (3*).

ZIUA 2: 2.08.2006

Ora 8.30: Mic dejun la hotel Mara (3*).

Ora 9.30: Plecare către Baia Sprie unde se vor vizita rezervaţia naturală Chiuzbaia,
Creasta Cocoşului, Lacul Albastru, Muzeul de Mineralogie şi biserici de lemn.

Ora 19.00: Cazare şi cina tradiţională în ambianţa unui taraf de muzică populară la
pensiunea Vlad (3 margarete).
ZIUA 3: 3.08.2006

Ora 8.30: Mic dejun la pensiunea Vlad (3 margarete).

Ora 9.30: Plecare către Mara – Deseşti – Hǎrniceşti unde se vizitează Cheile Tǎtarului,
Biserica cu hramul "Cuvioasa Paraschiva" din Deseşti ridicată în anul 1770, case, porţi
monumentale, şopronuri pentru fân şi alte biserici din lemn.

Ora 19.00: Cazare şi cina la pensiunea Ioana (2 margarete) în satul Hǎrniceşti

ZIUA 4: 4.08.2006

Ora 8.30: Mic dejun la pensiunea Ioana (2 margarete).

Ora 9.30: Plecare către Giuleşti – Vadu Izei, traseu care oferă pe lângă peisaje de un
mare pitoresc şi satisfacţia vizitării unora dintre cele mai vechi biserici din lemn,
precum şi a unui şir întreg de porţi maramureşene, adevărate arcuri de triumf rustice.
Aici se vor vizita Centrul etnografic şi Biserica din lemn Sf. Nicolae.

Ora 19.30: Cazare şi cina la Vila Doina în Vadul Izei

ZIUA 5: 5.08.2006

Ora 8.30: Mic dejun la Vila Doina


Ora 9.30: Plecare către Sighetu Marmaţiei – Câmpulung la Tisa. Aici se vizitează
clǎdirea actualei biserici reformate cea mai veche construcţie din oraşul Sighetu
Marmaţiei ce datează din secolul al XI-lea, clǎdirea monumentalǎ a fostei prefecturi a
judeţului Maramureş care, pe fronton, deasupra uşii de la intrare, pǎstreazǎ în original
sterna veche a Maramureşului, Grădina Morii şi Muzeul arhitecturii populare
Maramureşene.

Ora 19.30: Cazare şi cina la pensiunea Casa Iurca

ZIUA 6: 6.0.2006

Ora 8.30: Mic dejun la pensiunea Casa Iurca

Ora 9.30: Plecare către Sǎpânţa unde se vor vizita Cimitirul Vesel şi Centrul etnografic.

Cimitirul Vesel de la Săpânţa (la 18 km de Sighetu Marmatiei), unic în lume, uluieşte


prin originalitatea sa. Crucile de lemn sculptate şi pictate de meşterul popular Stan
Patraş, l-au transformat într-un adevărat muzeu. Coloritul crucilor şi textele pline de
umor eternizează ipostazele esenţiale ale vieţii şi evidenţiază vigoarea spiritului
românesc care nu se teme de moarte. Se poate spune că satele maramureşene reprezintă
o imensă Galerie de artă populară. În zilele de sărbătoare decorul lor este completat de
costumele localnicilor, puternic colorate, cusute cu migală şi fantezie; obiceiurile
reprezintă originale demonstraţii de artă populară. Vestitele porţi maramureşene sunt
adevărate „cărţi de vizită” ale sculpturii în lemn. Măiestrit lucrate, ele au ca ornament
elementul tradiţional pentru Ţara Maramureşului: semnul soarelui, simbolul vieţii.

Ora 19.30: Cazare şi cina la pensiunea Adriana (3 margarete).


ZIUA 7. 7.08.2006

Ora 8.30: Mic dejun la pensiunea Adriana (3 margarete).

Ora 9.30: Întoarcere pe traseul Câmpulung la Tisa - Sighetu Marmaţiei - Vadu Izei –
Giuleşti - Hǎrniceşti – Deseşti – Mara - Baia Sprie - Baia Mare

Ora 19.30: Cazare şi cina la hotel Mara (3*) în Baia Mare

ZIUA 8: 8.08.2006

Ora 8.30: Mic dejun la hotel Mara (3*)

Ora 9.30: Plecare către Bucureşti pe traseul Bistriţa, Tg. Mureş, Braşov

Ora 17.30: Sosire în Bucureşti, Piaţa Unirii

Analiza de preţ a circuitului turistic

Circuitul turistic maramureşean se desfăşoară în perioada 1-8 august 2006, şi


prezintă în programul turistic următoarele obiective: în Baia Mare - Biserica din Lemn,
Biserica Sfânta Treime, casa Iancu de Hunedoara, Turnul lui Ştefan, Turnul Mǎcelarilor,
Vechiul Han al oraşului, Muzeul judeţean; în Baia Sprie - rezervaţia naturală Chiuzbaia,
Creasta Cocoşului, Lacul Albastru, Muzeul de Mineralogie şi biserici de lemn; Biserica
cu hramul "Cuvioasa Paraschiva" din Deseşti; Centrul etnografic şi Biserica din lemn
Sf. Nicolae în Vadu Izei; Grădina Morii şi Muzeul arhitecturii populare Maramureşene
în Sighetu Marmaţiei; Cimitirul Vesel şi Centrul etnografic din Sǎpânţa.

Beneficiarii acestui program turistic pot fi: - grup de turişti români sau străini

- grup de familii
Organizatorul grupului şi al circuitului turistic este ANTREC, unul din scopurile
sale fiind acela de a promova imaginea judeţului Maramureş şi de a îl aduce în acelaşi
timp în atenţia turiştilor de pretutindeni.

Calculaţia preţului de vânzare este înfăţişată în următorul tabel, observându-se


prezentarea tipurilor de cheltuieli, alături de comision şi asigurare, pentru că în final să
rezulte preţul total de vânzare pe persoană, apoi totalul preţului de vânzare pentru
întreaga acţiune, respectiv pentru cele 20 de persoane.

Calculaţia preţului de vânzare

Tabel nr. 6.2

Nr.crt Articole de calculaţie Elemente de Elemente de Valoare (RON)


cheltuieli calcul (RON)

1 Cheltuieli directe Cheltuieli cu 35 RON/np*7 245 4900


cazarea nopti
2 Cheltuieli cu 40 RON/zi*8 320 6400
alimentaţia zile
3 Cheltuieli cu 1280 25,6 512
transportul km*2RON/100
km
4 Cheltuieli - - -
culturale
5 Cheltuieli cu 15 300
ghidul
6 Cheltuieli cu 15 300
şoferul
7 Cheltuieli 50 1000
organizatorice
8 Alte cheltuieli - - -
9 Total cheltuieli directe 670,6 13412
(CD)
10 Comision (10% * CD) 67,06 1341,2
11 Asigurare (3% * CD) 20,12 402,36
12 TVA (19% * comision) 12,74 254,83
13 Total costuri 770,52 15410,4
14 Rotunjiri 771 15420
15 Total preţ de vânzare 771 15420
16 Total preţ de vânzare 220 4400
în euro

Sursa: Neacşu Nicolae, Cernescu Andreea – Economia turismului. Studii de caz.


Reglementări, Editura Uranus, Bucureşti, 2003
Concluziile ce se desprind în urma realizării tabelului nr. 6.2 reflectă faptul că preţul
total de vânzare/persoană este de 771 RON echivalent a 220 euro.

Acest preţ este accesibil nu numai pentru familiile cu venituri medii ci şi foarte
atrăgător în acelaşi timp pentru străini.

Preţul vânzare – persoană cuprinde următoarele servicii:

- cazare la hotelul Mara din Baia Mare, pensiunile Vlad, Ioana, Casa Iurca, Adriana şi
Vila Doina

- masa în stil tradiţional

- transport Bucureşti – Baia Mare - Baia Sprie - Vadu Izei – Sighetu Marmaţiei –
Sǎpânţa – Baia Mare – Bucureşti

- servicii de ghid specializat în arta folclorului românesc şi vorbitor de limbi străine

Se acordă facilităţi : tarifele pentru copii 0 – 6 ani: gratuit

tarifele pentru copii 6 -14 ani: reducere 50%

Preţul nu include costurile intrărilor la obiectivele turistice.

Circuitul turistic în zona Maramureşului va fi promovat prin intermediul agenţiilor de


turism, internetului şi televiziunii. (ANEXA 2).

CONCLUZII

Înzestrat cu un potenţial turistic deosebit de variat, diversificat şi concentrat prin


existenţa unor forme de relief îmbinate pe tot teritoriul, a unei clime favorabile
practicǎrii turismului pe aproape tot parcursul anului, a unui potenţial faunistic şi
floristic bogat în specii şi ecosisteme singulare în Europa, cu factori naturali de curǎ
balnearǎ, cu un patrimoniu cultural – istoric şi arhitectural de referinţǎ mondialǎ, judeţul
Maramureş se poate încadra în rândul destinaţiilor turistice atractive din România şi
chiar din Europa.

Tursmul se practicǎ din vremuri strǎvechi, însa a cunoscut o dezvoltare majorǎ


în ultimele doua secole; mai cu seamǎ, primele definiţii ale turismului au fost realizate
în secolul al-XIX-lea de mari profesori ai domeniului precum: Guy Freuler, Edmound
Picard, W. Hunziker, care au încercat sǎ formuleze şi sǎ delimiteze urmǎtoarele noţiuni:
turist, excursionist, cǎlǎtor, vizitator.

Importantǎ zonǎ turisticǎ a ţǎrii noastre, judeţul Maramureş este situat în


extremitatea de N-NV a României, la graniţa cu Ucraina, între 47020’00” şi 48000’15”
latitudine N şi 22052’30” şi 25007’30” longitudine E. Maramureşul are o suprafaţǎ de 6
304 km2 adicǎ 2,37% din suprafaţa ţǎrii şi o populaţie de 535 000 locuitori (2005) şi se
întinde în partea de nord a Carpaţilor Orientali, acolo unde aceştia se desfac în douǎ
ramuri: Rodna şi Munţii Maramureşului, închizând depresiunea cu acelaşi nume. În
cadrul judeţului întâlnim numeroarse oraşe, însǎ cele mai importante dintre ele sunt
municipiile Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei.

Cǎile de acces ale judeţului sunt cele clasice: şosele, cǎi ferate, cǎi aeriene
(aeroportul Tǎuţii Mǎgherǎuşi – situat la 10 km de Baia Mare).

Judeţul Maramureş are o economie de tip industrial-agrarǎ, principalele ramuri


de activitate fiind agricultura, industria şi construcţiile.

Relieful judeţului este predominant muntos, acoperind 43 % din suprafaţa


acestuia. Clima este temperat continentalǎ, cu ierni aspre şi veri rǎcoroase. Reţeaua
hidrograficǎ este bogatǎ datoritǎ regimului abundent al precipitaţiilor în zonele montane,
unde îşi au izvorul majoritatea râurilor, şi are o lungime de peste 3000 km. Principalele
râuri ale judeţului sunt: Someş, Lǎpuş, Iza, Vişeu, Vaser şi Mara. În munţii Rodnei se
gǎsesc şi câteva lacuri naturale: Iezerele, Buhǎescu, însǎ cel mai important lac al
judeţului este Firiza (10 ha).

Întinderea mare a pǎdurilor a constituit un mediu prielnic pentru dezvoltarea


unei faune bogate: capra neagrǎ, marmota de munte, cerbul carpatin, vulpea, iepurele
etc. Tot aici întâlnim mai multe rezervaţii naturale, cea mai importantǎ fiind Parcul
Naţional Munţii Rodnei – Rezervaţie a Biosferei, cu o suprafaţǎ de 3 300 ha.

Una din atracţiile principale ale judeţului sunt bisericile din lemn ce s-au
menţinut de-a lungul timpului aproape nealterate şi care deţin adevǎrate recorduri:
Biserica din Deal de la Ieud este cea mai veche bisericǎ din lemn din Europa (1364) şi
Biserica din lemn din Surdeşti este cea mai înaltǎ bisericǎ din lemn din Europa (1721).

Sǎpânţa uluieşte lumea cu frumuseţea unicǎ a „Cimitirului Vesel”, creaţia lui Ion
Stan Patraş, în care coloritul crucilor evidenţiazǎ vigoarea spiritului românesc care nu se
teme de moarte, nu îngenuncheazǎ în faţa ei, ci o considerǎ o simplǎ trecere, necesarǎ în
rotirea ireversibilǎ a ciclului vieţii. Maramureşul este „ţara” oamenilor tari şi colţuroşi la
chip ca piatra, „ţara” oamenilor harnici şi buni la suflet ca pâinea caldǎ.

Motivele ornamentale ale porţilor maramureşene, cergile înflorate, covoarele,


portul, ciopliturile mǎrunte, icoanele pe sticlǎ şi multe alte comori tradiţionale prezente
în acest judeţ îţi vor dezvǎlui înclinaţia spre frumos a maramureşenilor, transformatǎ în
mǎiestrie, în vocaţie atunci când urmǎreşti arhitectonica armonioasǎ a bisericilor şi
caselor din lemn.

Pentru a deveni o destinaţie turisticǎ din ce în ce mai cautatǎ judeţul Maramureş


are nevoie de o bazǎ tehnico-materialǎ mult mai dezvoltatǎ, mai ales din punct de
vedere al agrementului care, în ultimii ani, a devenit o motivaţie foarte importantǎ în
paracticarea turismului. Judeţul este renumit pentru pensiunile agroturistice unde turiştii
pot reveni la o viaţǎ simplǎ, departe de banalul cotidian şi de toate problemele legate de
aglomeraţia urbanǎ. În cadrul acestor pensiuni, turiştii nu numai cǎ se odihnesc dar pot
lua parte şi la activitǎţile specifice ţinutului: olǎrit, cioplitul lemnului, cusut, brodat etc.

Datoritǎ potenţialului natural şi antropic foarte variat formele de turism ce se pot


practica în judeţ sunt diverse: turism montan, balnear, cultural, stiinţific, rural,
agroturism.
Numǎrul turiştilor sosiţi în ultimii ani s-a mǎrit, ceea ce înseamnǎ cǎ atracţia
cǎtre acest judeţ este în creştere, însǎ aceştia nu au înnoptat mai mult de 2,3 zile, cu
toate cǎ unitǎţile de cazare sunt variate şi numeroase. Coeficientul de utilizare a
capacitǎţii de cazare era de doar 14 % în anul 2005 deoarece judeţul deţine unitǎţi de
cazare ce funcţioneazǎ la capacitate maximǎ doar 3-4 luni pe an, mai ales în sezonul de
varǎ.

Principalele mǎsuri ce ar trebui aplicate pentru realizarea unei activitǎţi turistice


dezvoltate în zona Maramureşului sunt: crearea de programe şi fonduri pentru co-
finanţarea de proiecte de dezvoltare regionalǎ, corelarea programelor naţionale cu cele
de interes local şi regional, extinderea comunicaţiilor în zonele de interes turistic, a
transporturilor eficiente şi moderne, promovarea potenţialului turistic zonal prin
participari la târguri de turism, prin realizarea de campanii publicitare, întocmirea de
broşuri cu informaţii despre potenţialul turistic al zonei şi cu imagini sugestive în acest
sens, mediatizarea pensiunilor şi fermelor agroturistice.

Vizitarea Maramureşului este ca o lecţie de istorie, culturǎ şi geografie fǎrǎ


profesor. Nu trebuie decât sǎ priviţi şi sǎ ascultaţi cu mare atenţie spectacolul ce va
înconjoarǎ. Natura se desfǎşoarǎ mǎiestoasǎ de jur împrejur iar viaţa localnicilor , atât
de liniştitǎ dar atât de bogatǎ, nu vǎ va lǎsa indiferenţi. Veţi dori sǎ faceţi parte, sǎ aflaţi,
sǎ încercaţi.

Deşi suntem la început de drum, avem totuşi succese în turismul rural din
România. De la lună, la lună tot mai mulţi turişti români sau străini ne solicită pentru
petrecerea vacanţelor. Ce poate fi mai minunat decât un mic dejun cu lapte prospăt, o
plimbare pe cărările munţilor, uliţa satului, câteva clipe în faţa unei expoziţii artizanale,
o plimbare cu sania trasă de cai, câteva ore visând în faţa sobei? Cum să nu alegi această
lume minunată a satului în locul hotelurilor zgomotoase?

BIBLIOGRAFIE
• BĂLTĂREŢU ANDREEA – “Amenajarea durabilă a teritoriului”, Editura Sylvi,
Bucureşti, 2003

• BĂLTĂREŢU ANDREEA – “Turism internaţional. De la teorie la practică”, Editura


Sylvi, Bucureşti, 2004

• BRAN FLORINA, MARIN DINU, ŞIMON TAMARA – “Turismul rural. Modelul


european”, Editura Economică, Bucureşti, 1997

• CÂNDEA MELINDA, ERDELI GEORGE, PEPTENATU DANIEL, ŞIMON TAMARA


– “Potenţialul turistic al României şi amenajarea turistică a spaţiului”, Editura
Universitară, Bucureşti, 2003

• CÂNDEA MELINDA, BRAN FLORINA – “Spaţiul geografic Românesc”, Editura


Economică, Bucureşti, 2001

• CIOCULESCU ŞERBOV, BONIFACIU SEBASTIAN, GRIGORESCU MIRCEA –


“România. Ghid turistic”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1969

• COCEAN P., VLĂSCEANU GH., NEGOESCU B. – “Geografia generală a turismului”,


Editura Meteor Press, Bucureşti, 2003

• CRISTEA A. – “Gestiunea activităţilor de turism”, Editura Universităţii Creştine Dimitrie


Cantemir, Bucureşti, 2003

• DĂNCUŞ MIHAI – “Zona etnografică Maramureş”, Editura Sport-Turism, Bucureşti,


1986

• FIRUŢĂ CORINA, CORI SIMIONA ION – “România. Obiective turistice”, Editura


Alcor, Bucureşti, 2002

• GHINEA DAN – “Enciclopedia geografică a României”, Editura Enciclopedică,


Bucureşti, 2002

• GLĂVAN VASILE – “Turism rural, agroturism, turism durabil, ecoturism”, Editura


Economică, Bucureşti, 2003

• MIHALACHE ST., STOIAN M., ISTRATE I., MANOLE V., BRAN FLORINA –
“Agroturism, turism rural”, Editura Fax Press, Bucureşti, 1996

• MINCIU RODICA – “Economia turismului”, Editura Uranus, Bucureşti, 2000

• MINCIU RODICA, BARON PETRE, NEACŞU NICOLAE – “Economia turismului”,


Editura Universităţii Independente Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1993

• MIRCEA BOGDAN – “Prestări servicii agroturistice. Marketingul serviciilor turistice”,


Editura Bioterra, Bucureşti, 2003

• MITRACHE S., MANOLE V., BRAN F., STOIAN M., ISTRATE I. – “Agroturism şi
turism rural”, Editura Fax Press, Bucureşti, 2003
• NEACŞU NICOLAE, CERNESCU ANDREEA, “Economia turismului. Studii de caz.
Reglementări”, Editura Uranus, Bucureşti, 2003

• NEGUŢ SILVIU, SUDITU BOGDAN – “Geografie economică mondială”, Editura Sylvi,


Bucureşti, 2001

• NISTOREANU PUIU – “Ecoturism şi turism rural”, Editura ASE, Bucureşti, 2003

• POP MIHAI – “Arta lemnului în Maramureş”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968

• POSEA GR., MOLDOVAN C., POSEA A. – “Judeţele patriei. Judeţul Maramureş”,


Editura Institutului de Geografie, Bucureşti, 1980

• SIMION CRISTIAN OVIDIU, TĂNĂSESCU RODICA, BUIANU VERGINA –


“Management agricol şi agroturistic”, Editura Bioterra, Bucureşti, 2003

• SNAK OSCAR, BARON P., NEACŞU N. – “Economia turismului”, Editura Expert,


Bucureşti, 2003

• ŞTEFĂNESCU I. D. – “Arta veche a Maramureşului”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1968

• TUFESCU VICTOR – “România: natură, om, economie”, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,


1974

• Anuarul statistic al judeţului Maramureş, INSSE, Bucureşti

• Revista Vacanţe şi Călătorii, nr. 25/ian. 2002

• Revista Vacanţe şi Călătorii, nr. 35/nov.2002

• www.agroturism.com

• www.alpinet.org

• www.antrec.ro

• www.apmbm.ro

• www.borsa.ro

• www.carpati.org

• www.emaramures.ro

• www.fonduriue.mfinante.ro

• www.hoinari.ro

• www.incdt.ro
• www.infotravelromania.ro

• www.infoturism.ro

• www.maramures.insse.ro

• www.mturism.ro

• www.romanianmuseum.com

• www.romaniatravel.ro

• www.romaniatourism.ro

• www.ropedia.ro

• www.turism-catalog.ro

• www.vacantesicalatorii.ro

• www.wikipedia.org

Baia Mare – Baia Sprie - Vadu Izei – Sighetu


Marmaţiei – Sǎpânţa

PENTRU NUMAI 220 €

Preţul vânzare – persoană cuprinde următoarele servicii:

- cazare la hotelul Mara din Baia Mare, pensiunile Vlad, Ioana, Casa Iurca, Adriana şi Vila Doina

- masǎ în stil tradiţional

- transport Bucureşti – Baia Mare - Baia Sprie - Vadu Izei – Sighetu Marmaţiei – Sǎpânţa – Baia Mare –
Bucureşti
- servicii de ghid specializat în arta folclorului românesc şi
vorbitor de limbi străine

Se acordă facilităţi : tarifele pentru copii 0 – 6 ani: gratuit

tarifele pentru copii 6 -14 ani:


reducere 50%

Ne puteţi contacta la adresa noastrǎ Str. Nuferilor, nr. 5,


sect. 3, Bucureşti, tel. 3 22 22 22, e-mail:
maraholiday@yahoo.com

NU EZITAŢI SĂ NE CONTACTAŢI!

ANEXA NR. 5

Pensiuni din Maramureş

1. Pensiunea Petreuş Irina - pensiune cu 2 margarete


O pensiune frumoasǎ, retrasǎ, aşezatǎ la 5 m de râul Botiza. Pensiunea dispune de o curte mare,
plinǎ cu flori, şi de un foişor în care o sǎ vǎ puteţi relaxa sau servi masa. Stǎpâna casei este amabilǎ şi vǎ
va delacta cu o mulţime de bucate tradiţionale.

Acces auto: la 700 m dupǎ intrarea în Botiza o luaţi la stânga. Pensiunea este prima casǎ pe dreapta şi
are o poartǎ tradiţionalǎ.

Limbi strǎine vorbite: franceza, italiana, spaniola, engleza

Structura pensiunii :

Parter: • 3 camere cu paturi duble


• 1 baie tradiţionalǎ, sufragerie

Casa: Parter: • 2 camere cu 2 paturi simple


• 1 baie modernǎ
• sufragerie

Casa tradiţionalǎ:
Parter: • 1 camerǎ cu pat dublu
• 1 baie modernǎ
• sala de mese

Etaj: • 1 camerǎ cu pat dublu


• 1 camerǎ cu 2 paturi simple
• 1 baie modernǎ
Camere: 5
Capacitate de cazare: 10 locuri

Facilitǎţi : • camerǎ cu obiecte tradiţionale


• transfer auto de la gara Iza
• încǎlzire cu sobe de teracotǎ
• animale acceptate în curte
• curte mare pentru parcare
• gara: 22 km; staţie autobuz: 300 m; aeroport: 100 km

Activitǎţi : • plimbare pe jos la Ieud sau Poienile Izei


• vizite la bisericile din lemn din Maramureş, Muzeul Satului din Sighet, Cimitirul Vesel din
Sǎpânţa.
• plimbare cu cǎruţa sau sania
• searǎ muzicalǎ cu ceteraşi
• vizitǎ la meşteri artizani locali
• grǎtar la iarbǎ verde
Preţuri : Cazare: 5 EUR/persoana

Masǎ: 3 EUR/pers. mic dejun


4 EUR/pers. prânz
4 EUR/pers. cinǎ

Contact :PETREUŞ IRINA şi ROXANA


nr. 771, ŞIEU
Jud. MARAMUREŞ
Telefon: 004 0262 334 129
Mobil: 004 0727 724 895; 004 0742 994 215
Personal web: www.ruraltourism.ro/petreus

2. Pensiunea Berbecaru Victoria - pensiune cu 2 margarete.


O pensiune frumoasǎ, formatǎ din douǎ case: una tradiţionalǎ şi una modernǎ, la distanţǎ de 50 m
una de alta. Casa este bogat decoratǎ cu multe covoare tradiţionale. Stǎpâna casei este meşter artizan şi vǎ
va ajuta sǎ învǎţaţi cum se fac covoarele tradiţionale. Casa tradiţionalǎ este un loc unde puteţi regǎsi
trecutul Maramureşului (rǎzboi, car de lemn, etc.)

Acces auto: pensiunea este a doua casǎ în dreapta bisericii vechi de lemn din centru Botiza, şi are o
poartǎ tradiţionalǎ din lemn.

Limbi strǎine vorbite: : franceza, engleza, germana, spaniola, japoneza

Structura pensiunii :

Casa: Parter: • salǎ de mese


• 1 camerǎ cu pat dublu
• 1 camerǎ cu pat extensibil
• 1 baie modernǎ

Etaj: • 2 camere cu 2 paturi simple


• 2 camere cu pat dublu
• 1 baie modernǎ, hol mare

Camere: 6
Capacitate de cazare: 12 locuri

Casa tradiţionalǎ: Parter: • atelier


• camerǎ muzeu
• 1 baie modernǎ
Etaj: • 4 camere cu 2 paturi simple
• 2 sǎli de baie moderne, terasǎ

Camere: 4
Capacitate de cazare: 8 locuri

Facilitǎţi : • transfer auto de la gara Iza


• încǎlzire centralǎ cu lemne
• animale acceptate în curte
• curte mare pentru parcare
• gara: 22 km; staţie autobuz: 50 m; aeroport: 100 km

Activitǎţi : • puteţi învǎţa sǎ ţeseţi covoare şi sǎ le vopsiţi cu colori vegetale

• vizite la bisericile din lemn din Maramureş, Muzeul Satului din Sighet, Cimitirul Vesel din
Sǎpânţa.
• plimbare cu cǎruţa sau sania
• searǎ muzicalǎ cu ceteraşi
• grǎtar la iarbǎ verde
• plimbare pe jos ghidatǎ la Ieud sau Poienile Izei

Contact :

BERBECARU VICTORIA
nr. 743, BOTIZA
Jud. MARAMUREŞ
Telefon: 004 0262 334 107; 004 0262 334 207
Mobil: 0723 775 848
Fax: 004 0262 334 107

2. Pensiunea Chindriş Dumitru — pensiune cu 2 margarete.


Pensiunea se aflǎ în centrul comunei Ieud, dupa Primǎrie cca 30m pe un drum imediat la dreapta.
Direcţia spre pensiune este semnalizatǎ. Pensiunea oferǎ o camerǎ cu pat dublu, iar la cerere se poate
asigura pensiune completǎ.

Limbi vorbite: franceza, engleza.

Facilitǎţi :

• Acces cu automobilul
• Monumente istorice
• Informare
• Grup sanitar
• Baie cu cadǎ
• Telefon

• Televizor color în pensiune


• Animale acceptate

• Pensiune completǎ

Posibilitǎţi de recreere oferite: echitaţie, plimbǎri, drumeţii, pescuit.