Sunteți pe pagina 1din 17

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE ECONOMIE TEORETICĂ ŞI APLICATĂ

Disciplina: Economie Publica

Politici publice cu privire la


impactul transferurilor sociale

Profesor coordonator:

Conf. univ. dr. Daniela Vîrjan

Studenți:

Ion Andreea-Maria

Iordache Mihaela-Elena

Marineata Alin Marius

Marina Andrei Bogdan

An 3, Grupa 1419, Seria A

Introducere
Dezbaterea privind globalizarea și efectele acesteia a fost cu noi încă de la ultimele două
decenii. În acest timp, sa mutat de la ceea ce a fost privit ca cel mai probabil - fie temut sau
binevenit - scenarii viitoare și ale lor caracteristici specifice, la aprecierea diferitelor consecințe - fie
că este vorba de fapt sau ca o consecință a speculațiilor - pe tărâmuri uneori neprevăzute anterior.
Nu este surprinzător, până acum termenul "globalizare" în sine vin să se refere la o varietate de
semnificații în funcție de diferitele domenii în care efectele sale se consideră a fi avut loc.

Globalizarea indică la nivel politic, financiare, culturale, industriale, informaționale,


lingvistice, sociale, juridice, doar pentru a numi unele dintre ele. În cele ce urmează, mă voi referi
în principal la globalizarea economică: integrarea economiilor naționale în economia internațională
prin comerț, investițiile străine directe, fluxurile de capital, migrația și unde un rol major se face prin
informare și comunicare prin răspândirea de noi tehnologii (Bhagwati, 2004). Pentru un economist,
primul care poate fi anticipat rezultatul globalizării economice implică o tendință de apariție a
prețului convergența peste tot, luând în considerare conversia de la valută în altă valută, în funcție de
cursul nominal de schimb. Eliminarea segmentării pieței ca urmare a unei varietăți de eventuale
neconcurențe condiții - fie evaluate prin analize de echilibru parțial (adică piețe de piață), fie în
funcție de doi factori simpli - doi factori - două țări modelele de echilibru general - conduc la
prezicerea așa-numitei "legi privind prețurile" același preț pentru bunurile (omogene), capitalul și
forța de muncă din ambele țări. De aceea, o consecință preconizată a globalizării a fost, pe de o parte
o lume mai "uniformă" în ceea ce privește prețurile, iar pe de altă parte, a deranjant "cursa spre
fund" în ceea ce privește calitatea (referința evidentă este la legea lui Gresham potrivit căreia banii
răi conduc la bani buni).

Deci, cum funcționează administrația publică, care funcționează în esență pe o piață extra-
comercială sferă, introduceți această imagine?

Analiza economică a administrației publice dezvoltată de public (Niskanen, 1971, 1994) se


concentrează asupra interesului propriu ca si caracteristică majoră care definește comportamentul
rațional pentru fiecare agent economic, nu numai pentru cei care activează în sectorul privat.
Profiturile trebuie înlocuite cu altele maxim și relevante pentru funcția obiectivă a agenților din
sectorul public. Aceasta este realizată de opțiunea de alegere publică (Buchanan și Tullock, 1962)
care afirmă acest lucru în timp ce politicienii caută putere prin realegere, birocrații o caută prin
extinderea influenței și statutului lor. În ambele cazuri, bugetul public (impozite și cheltuielile
publice) pot fi aranjate și exploatate în mod neintenționat se termină. Această activitate de căutare a
chiriilor are ca rezultat participarea a doi actori la rolul principal administrația publică (adică
politicieni și birocrați) obligată să împiedice alocarea optimă a resurselor, într-un mod similar cu
ceea ce se întâmplă producătorilor operând pe piețe imperfecte. În plus, deoarece administrația
publică oferă cetățenilor săi în principal servicii necomercializabile, într-o lume globalizată, o altă
sursă de inhibare, împiedicând o alocare optimă a resurselor, apare prin efectul Balassa Samuelson,
prin care pot coexista diferențele în productivitatea relativă a sectoarelor tranzacționabile și
necomercializabile. Prin urmare, nu numai legea un preț este împiedicat să fie eficient în țări, dar
uneori chiar și versiunea sa mai blândă, și anume convergența prețurilor, nu are loc. Prin urmare, se
consideră că zona de alocare optimă a resurselor trebuie să fie extinsă prin reducerea dimensiunii
administrației publice atât în ceea ce privește producția, cât și pe cea a întreprinderii ocuparea forței
de muncă. Din toate aceste motive, se poate concluziona că, pe măsură ce procesul de globalizare
avansează, cu atât mai mult sectorul public este obligat să recupereze. Au făcut-o într-adevăr se
opun reciproc? Această lucrare va aborda relația complexă dintre globalizare și administrația publică
prin focalizarea pe o serie de preocupări generale, legate de economia sectorului public. Toate
aspectele legate de public economia, în măsura în care necesită putere guvernamentală, poate fi
exacerbată prin globalizare. Experiența italiană, la rândul ei plasată în cadrul Uniunea Europeană,
este considerată ca punct de observație pentru exemplificarea argumentului prin examinarea cazului
de învățământ terțiar.

Avantaje şi dezavantaje ale globalizării

Globalizarea este rezultatul unor procese ample şi a unor relaţii de intercondiţionare:


- creşterea valorii şi importanţei investiţiilor străine directe;
- internaţionalizarea pieţelor financiare;
- dezvoltarea comunicaţiilor globale;
- reglementarea şi liberalizarea pieţelor.
Globalizarea este un proces greu de controlat la scară planetară, deoarece elementele
componente fac parte dintr-un angrenaj complex, aşa încât disfuncţiile care apar la nivelul unui
subansamblu, pot crea crize la nivelul întregului sistem.
Efectele globalizării sunt diverse şi greu de anticipat, cuprind toate domeniile de activitate a
unei ţări. Principalele efecte generate de procesul deglobalizare sunt:
- societăţile transnaţionale;
- investiţiile străine directe;
- globalizarea pieţei financiare internaţionale;
- dereglementarea şi liberalizarea;
- evoluţia comunicaţiilor globale;
- globalizarea sectorului public;
- efecte sociale;
- efecte asupra mediului înconjurător.
Triumful internaţional al sistemului de liber comerţ generează o reacţie critică care aderează
drept mişcare antiglobalizatoare. Criticii globalizării consideră că chiar dacă acest fenomen rezultă
favorabil pentru prosperitatea economică, este în definitiv contrar obiectivelor echităţii sociale.
Protestul ce se manifestă în înfruntări împotriva organismelor internationale, FMI, OMC şi altele,
este de altfel o reacţie împotriva triumfalismului excesiv al liberalismului economic. Vocea ONG-
urilor şi a altor participanţi ai mişcării antiglobalizatoare are un ecou în interiorul acestor organisme
internaţionale care arată de fiecare dată o mai mare conştiinţă faţă de necesitatea înfruntării
problemelor sociale globale odată şi cu acelaşi interes ca şi oamenii de finanţe.
Pentru a judeca avantajele şi inconvenientele globalizării este necesar să se distingă între
diferitele forme pe care le adoptă. Unele forme pot conduce la rezultate pozitive şi altele la rezultate
negative. Fenomenul globalizării înglobează comerţul liber internaţional, mişcarea capitalurilor pe
termen scurt, investiţiile străine directe, fenomenele migratoare, dezvoltarea tehnologiilor
comunicaţiilor şi efectul lor cultural.
De exemplu, liberalizarea mişcărilor de capital pe termen scurt fără mecanisme
compensatorii care să prevină şi corijeze presiunile speculative, a provocat grave crize în diverse
regiuni de dezvoltare medie: Asia de Sud-Est, Mexic, Turcia, Argentina. Aceste crize au generat o
mare ostilitate faţă de globalizare în zonele afectate. Ar fi totuşi absurdă renegarea fluxurilor
internaţionale ale capitalului care sunt necesare dezvoltării.
În general, comerţul internaţional este pozitiv pentru progresul economic al tuturor şi pentru
obiectivele sociale de eliminare a sărăciei şi marginalizărilor sociale. Totuşi, liberalizarea
comercială, deşi binefăcătoare pentru totalitatea ţărilor afectate, provoacă crize în unele sectoare
care cer intervenţia statului.
O critică care obişnuieşte să apară în ţările avansate este că globalizarea reduce salariile reale
şi provoacă pierderea locurilor de muncă. Criticii susţin că valul de produse care cer multă mână de
lucru produse în ţările în dezvoltare cu salarii mici distruge locurile de munca din ţările industriale.
Acest argument se obisnuieşte să se folosească pentru a restrânge importurile din ţările în
dezvoltare. În realitate tema este mult mai complexă. În utlimele decade, mai întâi un grup de ţări şi
apoi altul au început să-şi deschidă economiile şi să profite de pe urma comerţului. Aceste ţări
prosperând, salariile lor reale cresc, şi nu sunt competitive într-o producţie care cere utilizarea
intensivă a mâinii de lucru. Nu sunt numai o ameninţare pentru lucrătorii din ţările industrializate, ci
mai mult se transformă ei înşişi în importatori de bunuri care cer multa mână de lucru. Acest proces
s-a observat în Japonia anilor '70, Asia Orientală în anii '80 şi în China anilor '90.
Beneficiile globalizării depăşesc aproape întotdeauna prejudiciile, dar există daune şi, pentru
a le contracara, este nevoie de instituţii adecvate. Când întreprinderile cu capital străin contaminează
ţările în dezvoltare, soluţia nu este de a împiedica investiţia străină sau de a închide aceste companii,
ci de a lua soluţii în acel moment care să organizeze societatea, cu ministere, norme
medioambientale şi un aparat juridic eficace care să le impună.
Efortul instituţiilor trebuie să se producă de asemenea şi la nivel internaţional. FMI-ul trebuie
să contureze măsuri de previziune şi control ale prejudiciilor cauzate de mişcările spasmodice de
capital pe termen scurt. În plus, trebuie să acţioneze într-o formă mai coerentă. De exemplu, dacă
OMC dezvoltă comerţul liber, nu trebuie să accepte bariere comerciale justificatoare din motive
sociale. Lupta împotriva muncii infantile, de exemplu, nu trebuie să se bazeze pe represalii
comerciale, ci pe un mai mare intervenţionism al Organizaţiei Internaţionale de Lucru sau al
Organizaţiei Internaţionale a Sănătăţii.
Avantajele si dezavantajele globalizarii pietelor pot fi studiate din perspectiva firmelor
multinaţionale şi a ţărilor în care aceste firme acţionează.
1.2.2. Efectele pozitive ale globalizării
În procesul de globalizare sunt părţi care câştigă şi părţi care pierd, astfel încât acest fenomen
creează la nivelul pieţelor naţionale şi pieţei mondiale „învinşi” şi „învingători”. Odată cu
eliminarea barierelor din calea concurenţei libere, sectoare întregi de activitate îşi văd periclitată
soarta, fiind ameninţate cu dispariţia sau, cel puţin, cu „raţionalizări” drastice pentru creşterea
eficienţei.
Mondializarea prezintă avantaje, cum ar fi oportunitatea unor pieţe mai largi, posibilitatea
producerii şi comercializării unei game mai mari de bunuri, şanse sporite pentru atragerea de capital
şi pentru intrarea în „jocul” schimburilor de tehnologii de vârf.
Realizarea Pieţei Unice interne şi globalizarea economiei, după părerea specialiştilor,
generează atât efecte pozitive, cât şi efecte negative.
Dintre efectele pozitive ale creării Pieţei Unice şi ale liberalizării şi mondializării
schimburilor comerciale reţinem câteva :
• intensificarea schimburilor comerciale intracomunitare;
• accelerarea procesului de inovare tehnologică în ţările membre;
• creşterea stabilităţii economice şi stimularea investiţiilor;
• sporirea potenţialului economic şi a capacităţii de absorbţie a pieţei comunitare;
• funcţionarea fără piedici a pieţelor şi liberalizarea totală a activităţilor comerciale,
industriale şi financiare, la nivel mondial;
• achiziţionarea rapidă de competenţă, crearea şi utilizarea rapidă şi eficace a
tehnologiei şi informaţiei; exploatarea pieţelor.
Mondializarea se poate constitui într-o forţă dinamică şi puternică a creşterii şi dezvoltării. În
măsura în care este corect gestionată, pot fi constituite fundamentele unei creşteri susţinute şi
echilibrate la nivel internaţional. Pentru aceasta se impune menţinerea perseverenţei în căutarea de
soluţii consensuale prin dialog deschis şi direct, care trebuie să ţină cont de interesele tuturor
participanţilor . Globalizarea oferă largi oportunităţi de dezvoltare umană, dar numai cu o guvernare
puternică.
Această eră a globalizării deschide largi oportunităţi pentru milioane şi milioane de oameni
din întreaga lume. Dezvoltarea comerţului, a noilor tehnologii, a investiţiilor străine, expansiunea
Internet contribuie la creşterea economică şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor. Toate acestea reprezintă
un uriaş potenţial în vederea eradicării sărăciei şi continuarea progreselor realizate în secolul trecut.
Astăzi este mai multă bunăstare şi mai multă tehnologie, o mai mare angajare a comunităţii
internaţionale privind problemele oamenilor decât în trecut.
Procesul globalizării este astăzi condus de expansiunea pieţelor, de deschiderea graniţelor
către comerţ, capital şi informaţie, expansiunea fiind mai rapidă decât guvernarea acestor pieţe.
Legat de acest „decalaj”, se poate aprecia că au fost făcute progrese mai importante în elaborarea de
norme, standarde, politici şi instituţii cerute de această deschidere fără precedent, decât în ceea ce
priveşte drepturile omului. Este necesar, aşadar, un nou tip de angajament privind respectarea
drepturilor universale ale omului, aşa cum au fost ele stipulate în Declaraţia Universală a Drepturilor
Omului.
Provocarea lansată de fenomenul globalizării în noul secol nu constă în stoparea expansiunii
globale a pieţelor, ci în găsirea acelor reguli şi instituţii care să permită o guvernare puternică la
nivel local, naţional, regional şi global pentru a conserva avantajele oferite de piaţa globală şi de
concurenţă, dar şi pentru a asigura o mai mare echitate. Cu alte cuvinte, globalizarea trebuie să fie
un fenomen cu puternice accente de:
- etică – respectarea într-o mai mare măsură a drepturilor omului,
- echitate – reducerea şi nu adâncirea diferenţelor dintre naţiuni,
- inclusivitate şi nu exclusivitate – mai puţină marginalizare a unor naţiuni şi categorii
sociale,
- siguranţă – mai puţină instabilitate şi vulnerabilitate în ceea ce priveşte viaţa socială,
- durabilitate – mai puţină atingere mediului ambiant,
- dezvoltare – mai puţină sărăcie.
Susţinătorii globalizării pun accentul preponderent pe avantajele generate de globalizare,
printre care se numără: reducerea costurilor de producţie şi comercializare (ca urmare a economiei
de scară); uşurarea derulării tranzacţiilor (în care schimbul de mărfuri se face aproape în timpi reali
cu negocierea, apelându-se la sisteme moderne de comunicaţii – fax, internet); creşterea vitezei
derulării operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice; crearea unor pieţe noi, detaşate de
anumite surse sau zone tradiţionale ş.a.
Fără îndoială, globalizarea are efecte pozitive prin implementarea tehnologiilor tot mai
perfecţionate; creşterea investiţiilor directe în străinătate; un management tot mai performant.
creşterea concurenţei pe pieţe şi prin ea îmbunătăţirea ofertei de produse, apariţia de noi pieţe
(fiecare ţară putându-se îndrepta cu produsele oriunde în lume); stimularea competiţiei; mobilitatea
ridicată a factorilor de producţie. Toate guvernele sunt interesate să atragă investiţii pentru crearea
de noi locuri de muncă.
Globalizarea creează posibilitatea procurării de bunuri şi servicii apelând la comerţul
electronic (e-commerce), Internet-ul permite accesul la lumea informaţiei, revoluţia informaţiei
„redesenează harta industrială", duce la creşterea substanţială a productivităţii şi la mari reduceri de
costuri şi implicit a preţurilor. Globalizarea nu poate fi evitată. Peste tot este nevoie de tehnologie
înaltă, capital pentru investiţii, management şi marketing performante. Orice ţară este interesată
pentru intrarea în cadrul procesului de globalizare pozitiv, prin atragerea de capital potenţial, mai
ales sub forma investiţiilor directe.

1.2.3. Efectele negative ale globalizării


Comunitatea internaţională este într-o măsură crescândă dominată de controversele ce apar în
legătură cu procesul şi conceptul de globalizare economică, fenomen comparat din ce în ce mai mult
cu prima revoluţie industrială prin aceea că ar conduce la crearea unei noi societăţi şi a unui nou
stadiu al dezvoltării umanităţii: societatea informaţională.
Formele de globalizare cunoscute în prezent sunt variate, literatura de specialitate
menţionând o mare diversitate. Cea mai larg utilizată interpretare a globalizării, care are
consecinţele negative cele mai reduse, este definită prin interdependenţele economice dintre state, ca
urmare a creşterii coeficientului de dependenţă faţă de economia mondială.
Deseori se tratează globalizarea independent de statul naţional şi economia naţională. În
acest sens este de reţinut concepţia susţinută în cadrul Raportului Dezvoltării Mondiale, editat de
Banca Mondială în anul 2000, care apreciază că în economia mondială contemporană au loc două
procese paralele, şi anume globalizarea şi descentralizarea. Astfel, Raportul Bănci Mondiale afirmă
că pot exista şi efecte destabilizatoare ale globalizării şi descentralizării, deşi oferă oportunităţi
excepţionale. De aceea, globalizarea provoacă o anumită teamă pentru că ea aduce deseori
instabilitate şi schimbări nedorite la nivelul guvernului naţional şi la nivelul firmelor. Ea expune
muncitorii la o concurenţă acerbă cu produsele importate, care poate conduce la pierderea locurilor
de muncă. Totodată, ea poate conduce la subminarea unor bănci sau chiar economii naţionale în
ansamblul lor, atunci când fluxurile de capital străin devin copleşitoare .
Mondializarea poate avea efecte negative asupra economiilor în tranziţie prin dezvoltări
inegale şi prin apariţia unor dezechilibre majore în balanţele conturilor curente, lucru ce poate duce
la mari deficite ale balanţei comerciale, mai ales în ţările care au întârziat reformele structurale .
Pe plan politic, globalizarea ar duce, în ultimă instanţă, la efecte controversate cum ar fi
dezintegrarea naţiunii şi statului naţional, firmele devenind societăţi transnaţionale, derulându-şi
direct şi liber relaţiile economice, deseori localizate în afara ţării de origine. Poziţii politice şi
teoretice contradictorii sunt susţinute de mişcări de stradă, protestatare, împotriva unor efecte sociale
negative ale globalizării care ar conduce la reducerea locurilor de muncă, la adâncirea prăpastiei
dintre cei foarte bogaţi şi cei foarte săraci (deja unele statistici demonstrează că 258 de persoane
miliardare ale lumii deţin tot atâta bogăţie cât 2,5 miliarde de oameni, adică aproape cât jumătate din
populaţia lumii) sau chiar la desfiinţarea unor subramuri economice.
Protestele apar, de asemenea, şi ca urmare a temerii că unele poziţii câştigate pe anumite
segmente de piaţă vor fi inevitabil pierdute în viitor. De asemenea, unele forţe politice se tem de
apariţia unor mişcări mondializate (în cadrul sindicatelor, al unor partide) cu tentă naţională,
patriotică, echivalând ca proporţii cu apariţia mişcării social-democrate în urma primei revoluţii
industriale, a unor mişcări care ar lua în considerare atât consecinţele sociale ale globalizării, cât şi
cele naţionale.
Fenomenele care se produc la nivel global, dincolo de posibilităţile de control ale statelor
naţionale au reprezentat întotdeauna un subiect controversat. Chiar dacă se cunosc relativ puţine
modalităţi de control al acestor procese, cercetătorii sunt interesaţi în evaluarea efectelor
globalizării. O mare parte din contra-argumentele globalizării sunt legate de efectele de mediu.
Efectul economic principal al globalizării este intensificarea comerţului. Întrucât aceasta reprezintă
una din premisele creşterii economice, accepţiunea generală este că a deveni global, înseamnă a
deveni mai bogat. Dar, există şi cealaltă faţă a monedei – mediul. Dacă se iau în considerare şi
efectele ecologice, rezultatele calculelor ar putea evidenţia efecte neaşteptate şi nedorite pe termen
lung .
Cu toate că progresele înregistrate în ultimele decade au contribuit la o mai mare securitate,
azi omenirea se confruntă cu noi ameninţări:
- Nesiguranţa economică şi volatilitatea financiară. Criză financiară din Asia a demonstrat
riscurile pieţelor financiare globale. Două lecţii importante pot fi învăţate din experienţa asiatică. În
primul rând, impactul asupra oamenilor este foarte sever şi persistă mult timp după refacerea
economică. Corupţia se răspândeşte. Bugetele educaţiei şi sănătăţii sunt mult diminuate.
Consecinţele sunt grave: crimă, violenţă, eroziunea statului social. În al doilea rând, dincolo de a fi
incidente izolate, crizele financiare au devenit din ce în ce mai prezente, odată cu creşterea pieţelor
globale de capital.
- Nesiguranţa locului de muncă şi a venitului. Atât în ţările bogate, cât şi în cele sărace,
presiunea competiţiei globale au condus angajatorii la adoptarea unor politici flexibile în domeniul
forţei de muncă şi a unor angajamente rezervate privind angajarea.
- Nesiguranţa privind sănătatea. Creşterea călătoriilor şi a migraţiei au contribuit la
răspândirea HIV. Peste 33 milioane de oameni trăiau cu HIV sau SIDA în 1998, din care 6 milioane
infestaţi în acel an. Răspândirea este rapidă în noi locuri, cum ar fi India sau Europa de Est. Pentru 9
ţări din Africa se prevede o scădere cu 17 ani a speranţei de viaţă până în 2015, ceea ce presupune
revenirea la nivelul din anii ’60.
- Nesiguranţa culturală. Globalizarea deschide viaţa oamenilor către cultură şi creativitate,
către idei şi către cunoştinţe. Cu toate acestea, fluxurile culturale sunt aproape unidirecţionate, de la
ţările bogate către cele sărace. Astăzi, cele mai dinamice sectoare sunt cele care fabrică bunuri cu un
mai mare conţinut de idei şi nu cu un mare conţinut de materie. Cel mai mare sector de export al
SUA nu îl reprezintă industria de automobile sau de avioane, ci cel de filme. În aceste condiţii,
cultura străină, dominant provenită din ţările dezvoltate, pune diversitatea culturală într-o adevărată
primejdie. Este necesară susţinerea culturii naţionale pentru a putea supravieţui alături de cea
străină.
- Nesiguranţa personală şi insecuritatea mediului, insecuritatea politică şi comunitară.
Creşterea tensiunilor sociale ameninţă stabilitatea politică şi coeziunea socială. Globalizarea a dat
noi caracteristici conflictelor. Traficul internaţional cu arme alimentează aceste conflicte, implică noi
actori şi interese politice şi de afaceri.
Dar din multitudinea de efecte ale globalizării se distinge probabil cel legat de omogenizarea
şi standardizarea stilului de viaţă, considerat în mod categoric şi unanim ca rezultat negativ al
globalizării. Criticile faţă de acest efect al globalizării au fost extrem de vehemente având în vedere
că uniformizarea se manifestă în toate aspectele vieţii sociale, materiale sau nonmateriale. Procesul
de ştergere a graniţelor între state creează teama de pierdere a identităţii culturale, de standardizare a
stilului de viaţă, a mentalităţilor.
Integrarea economică favorizată de mobilitatea capitalurilor şi de substitualitatea activelor a
contribuit la diversificarea relaţiilor valutar-financiare. Resursele în valută ce se mobilizează şi
repartizează în vederea derulării schimburilor economice internaţionale, investiţiilor şi acoperirii
altor cerinţe au înregistrat creşteri importante. Dezvoltarea economică a ţărilor, adâncirea diviziunii
internaţionale a muncii au amplificat fluxurile financiare şi de credit .
Evoluţia schimburilor economice internaţionale şi a cooperării, politicile industriale şi de
investiţii, deschiderea spaţiilor comerciale naţionale şi liberalizarea mişcărilor de capital au generat
o tendinţă de globalizare în domeniul relaţiilor valutar-financiare internaţional

Investitiile străine directe (achiziţia şi managementul unor active productive peste hotare)
au trecut de faza concentrării lor la nivelul principalelor state industrializate şi au dobândit în
prezent o dimensiune globală din ce în ce mai accentuată.
Investițiile străine directe sunt intrările nete de investiții pentru a obține un interes de
management de durată (10% sau mai mult din acțiunile cu drept de vot) într-o întreprindere care
operează într-o altă economie decât cea a investitorului. Este suma capitalului social, reinvestirea
câștigurilor, a altor capitaluri pe termen lung și a capitalului pe termen scurt, după cum se arată în
balanța de plăți. Această serie prezintă intrări nete (intrări de investiții noi, mai puțin dezinvestiții) în
economia raportoare de la investitorii străini și este împărțită la PIB. Medie ponderată. Datele ISD
nu oferă o imagine completă a investițiilor internaționale într-o economie.

• Evoluţia comerţului internaţional


Comerţul internaţional din ultimii ani s-a caracterizat printr-o continuă creştere a valorii sale
pe seama impactului globalizării. Totuşi o dată cu accentuarea efectelor crizei economice actuale
acesta a cunoscut o uşoară tendinţă de scădere atît ca urmare a scăderii cantităţilor tranzacţionate,
dar şi ca urmare a devalorizării valutelor prin intermediul cărora se realizează tranzacţiile
comerciale.
Exporturile de bunuri și servicii reprezintă valoarea tuturor bunurilor și a altor servicii de
piață furnizate restului lumii. Acestea includ valoarea mărfii, transportul, asigurarea, transportul,
călătoriile, redevențele, taxele de licență și alte servicii, cum ar fi serviciile de comunicare,
construcții, financiare, informare, afaceri, personale și guvernamentale.

Importurile de bunuri și servicii reprezintă valoarea tuturor bunurilor și a altor servicii de piață
primite de la restul lumii. Acestea includ valoarea mărfurilor, transportul, asigurarea, transportul,
călătoriile, redevențele, taxele de licență și alte servicii, cum ar fi comunicarea, construcțiile,
finanțele, informațiile, serviciile de afaceri, serviciile personale și guvernamentale.
Împrumuturile bancare internationale cunosc doua forme principale, şi anume: împrumuturi
tradiţionale şi împrumuturi în eurovalute

 Emisiunile de obligaţiuni internaţionale constituie o componentă aflată într-un proces de


creştere continuă datorită faptului că reprezintă o modalitate rapidă şi ieftină de atragere a
capitalurilor străine. Procesul de dezintermediere financiară contribuie la reducerea costurilor de
operare şi la adaptarea tranzacţiilor la nevoile specifice ale debitorilor. Principalii emitenţi ai acestor
active financiare sunt guvernele şi corporaţiile multinaţionale, iar principalii deţinători sunt
investitorii instituţionali, în special fondurile de pensii. La nivelul continentului european,
principalele state deţinătoare de obligaţiuni internaţionale sunt Suedia, Franta, Germania şi Marea
Britanie;
Evoluţia valorică a emisiunii de obligaţiuni internaţionale (miliarde dolari)

Sursa: www.unctad.org, TRADE AND DEVELOPMENT REPORT, 2009

 Emisiunile de acţiuni internaţionale au condus la transformarea semnificativa a pieţelor


naţionale de acţiuni. Cea mai mare parte a capitalizării bursei londoneze este constituită din acţiuni
străine cotate pe piaţa Londrei. Valoarea emisiunilor internaţionale de acţiuni a crescut vertiginos în
ultimele decenii. Odată cu disparitia controalelor naţionale asupra circulaţiei capitalurilor şi cu
reducerea restricţiilor asupra investitorilor instituţionali străini se constată un fenomen de
diversificare a portofoliilor acestora la nivel internaţional şi de creştere a ponderii investiţiilor
străine de portofoliu în acţiuni emise de companii localizate în ţări în curs de dezvoltare;

Fig. 6: Valoarea emisiunii de acţiuni internaţionale, 2004-2008 (miliarde dolari)

Sursa: Banca Centrală europeană, Raport Annual 2008


 Piata internaţională a instrumentelor financiare derivate de tipul contractelor futures şi de
opţiuni a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă. Aceste instrumente au la baza principalele valute,
active legate de rata dobânzii, indici bursieri şi o serie de mărfuri principale.
Fig. 7: Contracte futures şi opţiuni pe bursa de mărfuri, Decembrie 1993-martie 2009 ( milioane
dolari)

Sursa: www.unctad.org, TRADE AND DEVELOPMENT REPORT, 2009


Tranzactiile in valute reprezintă de departe componenta cea mai importantă a pieţelor financiare
internaţionale. Valoarea totala anuală a pieţei valutare la nivel internaţional depaseşte în prezent
300.000 miliarde dolari, iar valoarea tranzacţiilor zilnice este de peste 1.400 miliarde dolari. Dacă
sursa de baza a cererii de pe piaţa valutară a fost în mod tradiţional comerţul internaţional, în
prezent, aceasta cerere este mai mare de peste 60 de ori faţă de valoarea fluxurilor comerciale
mondiale. Majoritatea tranzactiilor cu valute se deruleaza pe pieţele din Londra, Tokyo, New York,
Hong Kong, Frankfurt, Zürich şi Paris. Tranzacţiile pe aceste piete se derulează 24 de ore din 24,
fiind facilitate de existenţa unei infrastructuri globale de telecomunicaţii. Astfel, la inchiderea pieţei
din Tokyo, activitatea este preluată de piaţa Londrei, iar la inchiderea acesteia, de piaţa din New
York, a cărei activitate se suprapune spre final cu piaţa din Tokyo, închizându-se astfel circuitul. O
mare parte din aceste tranzacţii este reprezentată de operaţiunile speculative şi de arbitraj. Uneori,
fluxuri masive de capitaluri sunt dirijate asupra unor monede naţionale (atacuri speculative),
provocând crize notabile în economia ţării în cauză.

Concluzii

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi
economică, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de
mari, încât au depaşit graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la
guvernare. Pe masură ce domeniul activităţilor umane se extinde dincolo de reglementările statului
naţiune, legalitatea şi regulile au devenit prea strâmte.

Globalizarea aduce schimbări radicale în comunicaţii şi economie, în reconfigurarea pieţelor interne,


în sistemul instituţional, în modul de viaţă, în relaţiile şi mentalităţile umane, induce o nouă morală.
Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinate ale schimbării sociale la nivelul lumii ca
întreg.

Lumea în care trăim este o lume a blocurilor zonale şi regionale, determinată de nevoia de
valorificare şi de protecţie în comun a resurselor. Este o lume dominată de interese şi inegalităţi
economice şi sociale, de concentrări suprastatale şi strategii cu consecinţe potenţial destabilizatoare
în special pentru ţările în dezvoltare, de instituţii supranaţionale, zonale şi globale, financiare cu
politici şi strategii proprii, cu ignorarea uneori a particularităţilor locale: nivel de dezvoltare, resurse,
oportunităţi, tradiţii.

Existenţa şi dezvoltarea societăţilor transnaţionale, a monopolurilor transnaţionale, a valurilor de


fuziuni şi achiziţii, determină în mare măsură economia globală, nevoile societăţii globale, cu
instituţiile şi cu mecanismele corespunzătoare. Implicarea statelor într-un sistem de relaţii la nivel
global generează schimbări profunde în configurarea statelor naţiune, în reducerea rolului acestora
din urmă faţă de organizaţiile internaţionale, interstatale şi faţă de corporaţiile transnaţionale, dar şi
în reaşezerea poziţiilor de putere în sistemul relaţiilor internaţionale. Globalizarea ca proces
constitue dincolo de obiectivitatea extinderii comunicaţiilor şi a revoluţiei informaţionale, o
problemă politică cu implicaţii în toate domeniile de activitate, inclusiv militar.

Dimensiunea politică este cea care până la urmă, stabileşte politica globalizării, direcţiile şi
strategiile, treptele de realizare a societăţii globale. Ea este cea care face şi desface alianţe, dezvoltă,
limitează şi structurează pieţe, introduce modificări în suveranitatea statelor, tulbură structurile
identităţilor existente.

Globalizarea apare astfel ca cea mai mare sfidare şi provocare a noului secol dar şi ca o ameninţare.
Pentru că„societatea globală” sau „sistemul mondial” nu apare pe baza interdependenţelor şi a
legăturilor reciproce ale părţi lor sale, globalizarea putând înainta atât în direcţia democreţiei cât şi
în cea a dominaţiei.

Intensificarea, amplasarea şi întinderea spaţială a proceselor integraţioniste implică armonizarea


deciziilor statelor participante, a programelor şi proiectelor comune în promovarea celor mai
importante obiective, strategii şi priorităţi economice şi sociale, politice şi militare pentru o zonă
dată. Aceste măsuri şi eforturi comune conduc la o nouă dimensiune a cooperării internaţionale, la
crearea unei noi stări de spirit decurgând din promovarea relaţiilor de tip regional, comunitar şi
global.

În condiţiile obiectivizării acestui proces, în care economiile, pieţele, capitalurile, nu vor mai avea
frontiere, în care competitivitatea, concurenţa şi eficienţa devin factori de referinţă, creşte definitoriu
rolul individului, al educaţiei, al profesionalismului şi pragmatismului, al inteligenţei şi
ingeniozităţii sale, al puterii de adaptare la o lume din ce în ce mai mobilă.

Dezvoltarea umană durabilă rămâne principala dimensiune, cale, care asigură dezvoltarea în general,
democratizarea societăţii, demnitatea umană, solidaritatea, participarea la decizii, distribuirea
echitabilă şi nu în ultimul rând protejarea mediului înconjurător.

S-ar putea să vă placă și