Sunteți pe pagina 1din 39

CUPRINS

INTRODUCERE________________________________________________________________3
CAPITOLUL I. ETICA ÎN AFACERI. GENERIC ŞI PARTICULARITĂŢI________________6
1.1. Noţiunea de etică şi evoluţia conceptului de etică în afaceri______________________6
1.2 Importanţa eticii în afaceri în dezvoltarea unităţii economice____________________14
CAPITOLUL II. CARACTERISTICA DEZVOLTĂRII ECONOMICO-FINANCIARE A
ÎNTREPRINDERII S.R.L. RMC RUPEA MANUFACTURING COMPANY______________21
2.1. Caracteristica generală a R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L__________21
2.2. Analiza economico-financiară a R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L____24
CAPITOLUL III. ABORDAREA ETICĂ ÎN ACTIVITATEA R.M.C RUPEA
MANUFACTURING COMPANY S.R.L ŞI APLICAREA UNUI MANAGEMENT ETIC____30
3.1. Etica managerială în companie_____________________________________________30
3.2. Codul de etică - o condiţie a prosperităţii____________________________________37
3.3. Metode de perfecţionare a eticii în cadrul R.M.C Rupea Manufacturing Company
S.R.L______________________________________________________________________42
CONCLUZII_________________________________________________________________48
BIBLIOGRAFIE______________________________________________________________51
INTRODUCERE

Actualitatea lucrării. A face afaceri înseamnă a avea succes. Problema care se pune este
aceea de a avea succes prin implementarea eticii în afaceri.
Majoritatea specialiştilor consideră etica drept cheia succesului în relaţiile de afaceri. În
afaceri mai este nevoie şi de un cod deontologic, care să ne ajute să avem o conduită etică.
Prezenta lucrare, având tema „Etica în afaceri-condiţie a dezvoltării”, scoate în evidenţă
cât de importantă este etica în vederea dezvoltării unei afaceri.
Astfel, lucrul care este cel mai greu de câştigat în afaceri este buna reputaţie. Poţi fi
cunoscut, poţi avea campanii de imagine, poţi face acte de caritate, poţi avea produse bune, însă
toate aceste lucruri la un loc fără o bună reputaţie sunt investiţii pe termen scurt.
Actualitatea temei constă în faptul că etica urmăreşte formarea omului, iar atât timp cât
oamenii trăiesc şi lucrează împreună, sunt necesare reguli simple de etică, îndeosebi în afaceri.
Este o problemă actuală pentru dezvoltarea ţării care se află în procesul de tranziţie de la un
model educativ la altul. Orice activitate umană, oricât de simplă ar fi stabileşte relaţii interumane
care trebuie să se bazeze pe normele etice.
Astfel, lucrarea de faţă constituie o modestă încercare să ajute persoanele interesate să
cunoască importanţa eticii în afaceri, să fie cât mai agreabile în relaţiile de afaceri.
Scopul prezentei lucrări este de a scoate în evidenţă importanţa eticii în dezvoltarea
unei afaceri.
Obiectivele prezentei lucrări sunt:
- concretizarea noţiunii de etică;
- determinarea importanţei eticii în afaceri;
- aprecierea rolul managerilor în implementarea eticii în companie;
- determinarea importanţei „codului de etică”;
- metodele de asigurare a comportamentului etic în cadrul companiei.
Baza teoretică şi metodologică a lucrării
Importanţa eticii în afaceri a preocupat destul de mult atât comunitatea ştiinţifică
naţională, cât şi internaţională.
Afirmăm cu certitudine că există numeroase lucrări, de o reală valoare, care reflectă
problematica respectivă. O contribuţie substanţială în domeniu îi aparţine cercetătorului Crăciun
D., care efectuează o amplă analiză a comportamentului etic în lucrarea „Etica în afaceri”, cât şi
Donaldson Th. care ne vorbeşte despre necesitatea unor principii etice şi strategii în afaceri în
lucrarea „The Ethics of International Business”. De asemenea, putem menţiona şi lucrările
autorilor Bauman Z., Peter Singer, De George R.T., Lewis P. V., care şi-au adus contribuţia la
studierea problemei eticii în afaceri.
Suportul metodologic al cecetării îl constituie metodele logice generale de cercetare.
Putem enumera printre acestea:
- metoda logică, reprezentând argumentarea pe cale deductivă;
- metoda comparativă, utilizată în compararea tratării noţiunii de „etică” în diferite ţări;
- metoda istorică, care ne-a ajutat la studierea evoluţiei noţiunii de etică;
- metoda cantitativă care contribuie la sistematizarea şi informaţiei privind importanţa
eticii în afaceri.
Metodele enumerate au stat la baza studierii şi analizei eticii în afaceri.
Structura lucrării a fost influenţată de scopul şi sarcinile stabilite mai sus. Lucrarea
constă din introducere, trei capitole, încheiere, bibliografie şi anexe.
Capitolul I. Abordări teoretice cu referinţă la conceptul de etică în afaceri. În acest
capitol evidenţiem evoluţia conceptului de etică în afaceri şi necesitatea apariţiei acesteia. De
asemenea argumentăm importanţa unui management etic, drept condiţie a dezvoltării unei afaceri
durabile.
Capitolul II. Caracterizarea dezvoltării economico-financiare a R.M.C Rupea
Manufacturing Company S.R.L. În capitolul dat evidenţiem caracteristica generală a R.M.C
Rupea Manufacturing Company S.R.L şi cercetăm analiza economico-financiară a întreprinderii.
Capitolul III. Abordarea etică în activitatea R.M.C Rupea Manufacturing Company
S.R.L şi aplicarea unui management etic. În acest capitol reflectăm asupra rolului managerilor
în implementarea eticii în companie; determinăm importanţa codului de etică în dezvoltarea
companiei şi am făcut o încercare de a propune nişte metode de perfecţionare a eticii în cadrul
R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L. Pornind de la rezultatele cercetărilor efectuate de
autorii sus-numiţi, în această lucrare încercăm să contribuim cu informaţii actualizate şi testate
practic legate de importanţa eticii în afaceri şi anume aici vorbim despre responsabilitatea etică
în cadrul R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L. De asemenea aceasta conţine şi un cod
de etică în care noi evidenţiem principii şi metode de comportament etic în R.M.C Rupea
Manufacturing Company S.R.L.
CAPITOLUL I. ETICA ÎN AFACERI. GENERIC ŞI PARTICULARITĂŢI

1.1. Noţiunea de etică şi evoluţia conceptului de etică în afaceri

Etica (din grecescul ēthos = datină, obicei) este una din principalele ramuri ale filosofiei
şi poate fi numită ştiinţa realităţii morale; ea se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral,
încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum trebuie să ne
comportăm? [16, p. 34]
Kant în întemeierea metafizicii moravurilor susţine că etica se fondează în împrejurul
răspunsului la întrebarea „Was soll ich tun?” (=ce trebuie să fac?). Când el spune astea pleacă de
la premisa că există o etică veritabilă, universal acceptată. Întrebarea eticii nu a fost pe atât de
corect formulată de Kant, ea fiind nu „Was soll ich tun”, ci „Was kann ich wissen über das was
ich tun soll?” (=Ce pot sa ştiu despre ce trebuie să fac?) [39].
Dicţionarul explicativ al limbii române”, prin ediţia sa din 1975 defineşte etica ca fiind:
„ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legile lor de dezvoltare istorică, cu
conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea normelor de conduită morală
corespunzătoare unei anumite clase sau societăţi”. [38]
O înţelegere a eticii este critică pentru noi ca indivizi, pentru că o etică sănătoasă
reprezintă însăşi esenţa unei societăţi civilizate. Etica este fundaţia pe care sunt clădite toate
relaţiile noastre. Ea înseamnă ansamblul nostru de a ne relaţiona faţă de patroni, faţă de angajaţi,
de colegi, de clienţi, de subordonaţi, de furnizori, faţă de comunitatea în care ne aflăm şi unii faţă
de alţii. Etica nu se referă la legăturile pe care le avem cu alte persoane - toţi avem legături unii
faţă de alţii - ci la calitatea acestor legături [26. pag. 19].
Simplist definită, etica se referă la ceea ce este bine şi ceea ce este rău. Cel care studiază
această disciplină sau care doar urmează un curs de etică vrea să afle care sunt valorile şi
principiile morale “standard” care ghidează un comportament moral şi cum anume pot fi puse în
practică. Cu alte cuvinte, aprofundarea acestei teme are atât un scop teoretic (cunoaşterea
valorilor morale), cât şi unul practic (aplicarea acestora în viaţa de zi cu zi).
Pentru a evita posibilele confuzii terminologice, vom denumi ethos un ansamblu de
cutume şi obiceiuri tradiţionale care, după cum voi arăta în continuare, interesează mai curând
antropologia culturală decât etica propriu-zisă.
În al doilea rând, prin termenul „etica” se înţelege ansamblul de valori şi norme care
definesc, într-o anumită societate, omul de caracter şi regulile de comportament justă, demnă şi
vrednică de respect, a căror încălcare este blamabilă şi vrednică de dispreţ. În această accepţiune,
etica promovează anumite valori, precum cinstea, dreptatea, curajul, sinceritatea, mărinimia,
altruismul etc., încercând să facă respectate norme de genul: „Să nu minţi!”, „Să nu furi!”,
„Ajută-ţi aproapele!”, „Respectă-ţi părinţii!”, „Creste-ţi copiii aşa cum se cuvine!”, „Respectă-ţi
întotdeauna promisiunile!” etc. [1. pag. 21-22].
În ceea ce urmează voi analiza în detaliu etica în afaceri. Etica în afaceri este o “ramură”
dedicată normelor si principiilor etice în context comercial, problemelor de ordin moral generate
în aceste situaţii si obligaţiilor persoanelor implicate direct in această activitate.
Marea majoritate a celor care scriu despre acest domeniu nu se ostenesc să formuleze o
definiţie explicită a eticii în afaceri, ci presupun că sensul intuitiv al expresiei ca atare este
suficient de limpede pentru a nu mai avea nevoie de precizări pedant academice. Ori, nici această
presupunere nu este întru totul corectă. Observăm cu uşurinţă că „etica în afaceri” este o expresie
compusă, al cărei sens poate fi inteligibil numai în măsura în care cititorul neavizat ştie ce
înseamnă cuvintele „etica” şi „afaceri”. Cu această condiţie, este uşor de înţeles că, în rând cu
etica medicală, etica juridică sau bioetica, business ethics este o teorie etică aplicată, în care
conceptele şi metodele eticii, ca teorie generală, sunt utilizate în abordarea problemelor morale
specifice unui anumit domeniu de activitate, precum medicina, justiţia sau afacerile.
Filosofia afacerii trebuie să compatibilizeze morala cu finalitatea specifică. Sintagma lui
Niccolo Machiavelli „scopul scuză mijloacele” este specifică afacerilor, în măsura în care nu
depăşeşte limitele unui model normativ propus de societate. În realitate, orice business este supus
unor norme/reguli ce definesc „jocul”. Respectarea „regulilor jocului”, atunci când acestea sunt
raţionale şi stimulative este suficientă pentru a defini responsabilitatea în coordonatele „eticii
afacerii”. Depăşirea limitelor fixate de normele economice şi juridice intră în conflict cu
comportamentul şi pune în discuţie responsabilitatea omului de afaceri. Desigur, constrângeri
sociologice cum ar fi: excesul de fiscalitate, controlul excesiv al statului, slaba putere de
cumpărare, voluntarismul, corupţia, etc. pot conduce la denegarea responsabilităţii. Stabilirea
unui „decalog managerial” inspirat de o filosofie a firmei ce reface unitatea dintre morală şi
business pare a fi un demers oportun. De altfel, un asemenea „decalog managerial” au elaborat
japonezii. Filosofia companiei MATSUSHITA ELECTRIC codifică responsabilitatea firmei sub
forma următoarelor cerinţe [23, p. 44]:
1). Să contribuie la bunăstarea societăţii;
2). Să realizeze armonia şi cooperarea în cadrul firmei;
3). Să-şi îmbunătăţească continuu activitatea;
4). Să manifeste curtoazie şi umilinţă;
5). Să realizeze un serviciu naţional;
6). Să manifeste onestitate în acţiuni şi comportament;
7). Să lupte pentru rezultate din ce în ce mai bune;
8). Să realizeze corecţii şi asimilări de noi elemente (inovare);
9). Să exprime gratitudinea ori de câte ori este cazul;
10). Să manifeste respect şi loialitate pentru firmă.
În filosofia managementului domină două concepţii:
a). conceptul acceptabilităţii (la americani);
b). conceptul dezirabilităţii (la japonezi).
Aceste două modele definesc problematica responsabilităţii în virtutea unor principii şi
norme specifice inspirate de culturi relativ distincte în matricialitatea lor [1. pag. 154-156].
Astfel, sistemul american este unul plurietnic, convieţuirea persoanelor de etnii diferite a
impus dezvoltarea unui anumit respect şi toleranţă faţă de valorile celorlalţi. Pentru a
preîntâmpina însă haosul şi situaţii conflictuale datorate diferenţelor în sistemele de valori, în
decursul timpului s-au stabilit delimitări clare între ceea ce este acceptat şi respectiv ceea ce nu
se acceptă. Urmare a acestui fapt , majoritatea populaţiei s-a obişnuit să-si concentreze
procurarea şi eforturile pentru a se mişca în „zona acceptată”.Tot ce se află în interiorul cercului
este acceptat; tot ce este situat în exteriorul cercului este inacceptabil iar pragul (limita) de
acceptabilitate fixează „graniţa” permisivităţii şi responsabilităţii. Conceptul acceptabilităţii este
prezent (activ şi mental) şi în domeniul managerial, fiind caracteristic normelor şi
responsabilităţii în managementul american [12. pag. 211]
La japonezi omogenitatea etnică se reflectă într-un sistem de valori sociale relativ stabil şi
care se bucură de o largă acceptare şi utilizare.
Consecinţa psihologică a acestei stări de fapt o reprezintă inexistenţa unor anumite
delimitări precise în sistemul de valori între ceea ce se acceptă şi ce nu se acceptă şi în tendinţa
tuturor de a se încadra în situaţia cea mai dorită (desirability). De la asumarea responsabilităţii în
zona acceptabilităţii la exprimarea responsabilităţii ca dezirabilitate este o cale ce marchează
inclusiv etica managerială [17. pag. 98-100].
Etica afacerilor ocupă o poziţie specială în domeniul eticii „aplicate”. Ca şi etica din
domeniul medicinii sau al avocaturii, etica afacerilor constă în aplicarea, uneori dificilă, a unor
principii etice foarte generale (cum ar fi utilitatea sau datoria) în situaţii şi crize mai degrabă
specifice şi adesea unice. Spre deosebire de acestea însă, etica afacerilor operează în cazul unei
activităţi umane ai cărei practicieni nu au, de cele mai multe ori, un statut profesional, şi ale
căror motive sunt adesea considerate, eufemistic spus, mai puţin nobile. „Lăcomia” (şi înainte de
aceasta, „avariţia”) este deseori menţionată ca fiind singurul motor al afacerilor; cea mai mare
parte a eticii afacerilor nu este deci foarte flatantă pentru această activitate. Într-un anumit sens,
originile acestei istorii pot fi identificate în epocile antică şi medievală, când, pe lângă atacurile
asupra afaceriştilor din filosofie şi religie, gânditori pragmatici precum Cicero au analizat cu
atenţie chestiunea corectitudinii în tranzacţiile comerciale obişnuite. Cel mai adesea, de fapt,
accentul a fost pus pe tranzacţii specifice, conferind domeniului un soi de stil ad-hoc, fiind
considerat o practică nefilosofică şi etichetat ca şi simplă „cazuistică”. Având toate acestea în
vedere, putem spune că tematica eticii afacerilor, aşa cum este înţeleasă în mod curent, nu este
mai veche de un deceniu. Acum zece ani, aceasta era încă reprezentată de un amalgam ciudat
format dintr-o revizuire de rutină a teoriilor etice, din câteva consideraţii generale legate de
corectitudinea capitalismului şi de câteva cazuri standard, scandaluri şi dezastre, care subliniau
partea cea mai urâtă şi mai iresponsabilă a lumii afacerilor. Etica afacerilor era un domeniu fără
prea mare prestigiu în cadrul filosofiei clasice, fără o materie conceptuală proprie. Era
considerată prea practică până şi pentru etica aplicată, iar pentru o lume filosofică caracterizată
de abstracţie şi idei ale unor lumi posibile, etica afacerilor era mult prea preocupată de vulgarul
mijloc al schimburilor cotidiene – banii [16. pag. 111].
În sens larg, afacerile există de pe vremea sumerienilor care (după cum susţine Sămuel
Noah Kramer) făceau comerţ la scară largă şi contabilitate încă de acum şase mii de ani.
Afacerile nu au fost însă întotdeauna acea activitate centrală şi respectabilă, aşa cum sunt astăzi,
iar viziunea etică asupra afacerilor a fost mai mereu negativă. Aristotel, care trebuie recunoscut
ca primul economist (cu două mii de ani înaintea lui Adam Smith), a distins între două sensuri
ale termenului „economie”: primul, oikonomikos sau comerţul pentru gospodărire, era acceptat şi
considerat esenţial pentru mersul oricărei societăţi, chiar mai puţin complexe; al doilea,
chrematisike, înseamnă comerţ în vederea obţinerii profitului. Aristotel considera că această
activitate este complet lipsită de virtute şi îi denumea pe cei angajaţi în astfel de practici egoiste
„paraziţi”. Atacul lui Aristotel la adresă practicii murdare şi neproductive a cămătăriei şi-a
menţinut forţa până în secolul al XVII-lea. Numai cei aflaţi la marginea societăţii, şi nu cetăţenii
respectabili, se ocupau cu astfel de practici (personajul shakespearian Shylock din piesă
Negustorul din Veneţia era un marginalizat şi un cămătar). Spusă pe larg, aceasta este istoria
eticii afacerilor, un atac de la început până la sfârşit asupra afacerilor şi practicilor acestora. Iisus
i-a alungat pe schimbătorii de bani din templu şi moraliştii creştini de la Pavel la Toma de
Aquino şi Martin Luther i-au urmat exemplul, condamnând cu fermitate ceea ce noi onorăm
astăzi ca fiind „lumea afacerilor” [15. pag. 51].
Dar dacă etica afacerilor în forma lor condamnabilă a fost opera filosofiei şi a religiei, la
fel a fost şi schimbarea dramatică în atitudinea faţă de afaceri de la începuturile epocii moderne.
John Calvin şi apoi puritanii englezi au învăţat virtuţile economiei şi ale iniţiativei, canonizate de
Adam Smith în opera să de căpătâi din 1776, Wealth of Nations. Bineînţeles, noua atitudine faţă
de afaceri nu a apărut peste noapte şi a fost construită pe tradiţii cu o îndelungată istorie. Breslele
medievale, de exemplu, îşi stabiliseră propriile coduri de „etică a afacerilor” cu mult înainte ca
afacerile să devină instituţia centrală a societăţii, dar acceptarea la scară largă a afacerilor şi
recunoaşterea economiei ca structură centrală a depins de un fel cu totul nou de a gândi
societatea. Această schimbare necesita nu numai alte sensibilităţi religioase şi filosofice, ci, la un
nivel şi mai profund, o altă concepţie asupra societăţii şi naturii umane. Această transformare
poate fi explicată parţial prin apariţia procesului de urbanizare, a societăţilor mari centralizate,
prin privatizarea familiilor în calitate de consumatori, prin progresul rapid al tehnologiei,
dezvoltarea industrială şi în calitate a structurilor, nevoilor şi dorinţelor sociale. Cu sprijinul
lucrării clasice a lui Adam Smith, chrematisike a devenit instituţia centrală şi cea mai importantă
virtute a societăţii moderne. Dar versiunea populară degradată a tezei lui Smith („lăcomia este
bună”) nu era de natură să conducă la subiectul eticii afacerilor (nu cumva această expresie este o
contradicţie în termeni?), iar analiza morală a afacerilor a păstrat înclinaţia perioadelor antice şi
medievale de a se împotrivi afacerilor. Oameni de afaceri precum Mellon şi Carnegie susţineau
conferinţe pe tema virtuţilor succesului şi a obligaţiilor pe care le au cei bogaţi (noblesse oblige),
dar etica afacerilor ca atare a fost dezvoltată în special de socialişti, ca o continuă diatribă
împotriva imoralităţii implicate de afaceri. Viziunea mai morală şi mai onorabilă a început să
domine doar recent discuţia despre afaceri, şi odată cu ea a apărut ideea studierii valorilor
fundamentale şi idealurilor afacerilor. Putem înţelege cu uşurinţă că piaţa liberă va fi întotdeauna
o ameninţare pentru valorile tradiţionale şi în conflict cu controlul guvernamental, dar nu ne vom
mai aventura să conchidem că piaţa este lipsită de valori sau că guvernele servesc mai eficient
binele public decât pieţele [31. pag. 386-387].
Începând cu anii ‘60, etica in afaceri a evoluat intr-o disciplină managerială complexă,
care cuprinde domenii la fel de vaste:
1). Guvernare corporatistă (reguli pentru desfăşurarea Adunărilor Generale ale
Acţionarilor, practici de audit etc.);
2). Crearea unei culturi organizaţionale etice (planificare strategică, etica organizaţională,
politici de resurse umane);
3). Leadership (rolul CEO în promovarea eticii organizaţionale);
4). Responsabilitate socială corporatistă;
5). Norme şi proceduri la locul de muncă (practici de muncă şi de angajare, balanţa
optimă muncă/viaţă privată etc.);
6). Produse şi servicii (reputaţia in afaceri, siguranţa consumatorului, proprietatea
intelectuală);
7). Conduita legală (scandaluri, mită, corupţie);
8). Etica profesională (confidenţialitate, loialitatea managerilor şi a angajaţilor);
9). Dimensiunea globală a eticii in afaceri;
[9. http://enciclopedie.interacţiuni.ro/etica-in-afaceri-84/].
Putem distinge trei sau mai multe niveluri ale afacerilor şi ale eticii afacerilor:
micronivelul, format din regulile unei tranzacţii corecte între indivizi, macronivelul, reprezentat
de reguli culturale şi instituţionale de comerţ care operează la nivelul „lumii afacerilor”; al treilea
nivel este reprezentat de unitatea de analiză a eticii afacerilor, şi anume firma. Microetica în
afaceri este inclusă în mare parte în etica tradiţională, acoperind teme precum natura promisiunii
şi a altor obligaţii, intenţiile, consecinţele şi alte implicaţii ale acţiunilor individului sau
fundamentul şi natura unor drepturi individuale. Ceea ce este specific eticii afacerilor este ideea
de schimb corect şi, împreună cu ea, cea de salariu corect, de tratament corect, idei care ajută la
trasarea limitei între „afacere” şi „jecmănire”. Noţiunea de dreptate „comutativă” introdusă de
Aristotel este foarte potrivită aici, deoarece chiar şi anticii se gândeau din când în când dacă, de
exemplu, vânzătorul unei case este obligat să îi spună potenţialului cumpărător că acoperişul este
vechi şi ar putea ceda la primele ploi serioase.
În schimb, macroetica este parte a acelor întrebări despre dreptate, legitimitate şi natura
societăţii care constituie filosofíe socială şi politică. Care este scopul „pieţei libere” – sau este ea
un bun în sine, avându-şi propriul lelos? Este dreptul la proprietate un drept primar, care precedă
într-un anumit sens contractul social (aşa cum au susţinut John Locke sau, mai recent, Robert
Nozick) sau şi piaţa trebuie concepută ca o practică socială complexă în care drepturile sunt doar
unele din componente ? Este economia de piaţă un sistem corect ? Este acest sistem cea mai
eficienta soluţie de a distribui bunurile şi serviciile în cadrul societăţii ? Acordă el îndeajuns de
multă atenţie cazurilor de nevoie extremă (unde noţiunea de schimb corect nu îşi are locul) ?
Acordă acest sistem suficientă atenţie meritului, nefiind nicicum garantat că virtutea va fi un bun
suficient de căutat pentru a fi recompensăt? Care sunt rolurile legitime (şi nelegitime) ale
guvernului în lumea afacerilor şi care este rolul reglementărilor guvernamentale ? Altfel spus,
macroetica este o încercare de includere a imaginii de ansamblu, de a înţelege natura lumii
afacerilor şi a funcţiilor ei [15. pag. 76-77].
Unitatea de analiză a afacerilor moderne rămâne totuşi firma, iar întrebările centrale ale
eticii afacerilor îi privesc, fără urmă de îndoială, pe directorii şi angajaţii acelor mii de companii
care conduc viaţa comercială a lumii. Aceste întrebări se referă în particular la rolul corporaţiei
în societate şi la rolul individului în cadrul corporaţiei. Deloc surprinzător, cele mai multe dintre
subiectele de dezbatere se găsesc la intersecţia celor trei niveluri de analiză ale discursului etic;
de exemplu, problema responsabilităţii sociale a corporaţiei ~ rolul corporaţiei în societate şi
probleme legate de responsabilităţile faţă de locurile de muncă - rolul individului în cadrul
corporaţiei [31. pag. 390].
1.2 Importanţa eticii în afaceri în dezvoltarea unităţii economice

De ce ar trebui să ne preocupe etica în afaceri? De ce ar trebui să acordam timp


suplimentar eticii în afaceri? Cei care se îndoiesc de utilitatea eticii în afaceri pornesc de la
premisă că majoritatea oamenilor ştiu care sunt principiile “bune”. Totuşi, probleme morale care
apar “în exerciţiul afacerii” nu sunt chiar atât de simple şi este nevoie de atras atenţia asupra
rolului eticii în cadrul companiei.
Etica afacerilor defineşte un sistem de principii, valori, norme şi coduri de percepţie şi
conduită, în baza unei filosofii a firmei, care se impun ca imperative morale inducând
obligativitatea exprimării lor [6. pag. 9]
De multe ori definiţiile formale au efectul nedorit de a face ca sensul (aparent) clar al
unor termeni să devină obscur. La prima vedere, este uşor de înţeles că „etica în afaceri” este un
domeniu care urmăreşte să clarifice problemele de natură morală ce se ridica în mod curent în
activitatea agenţilor economici dintr-o societate capitalistă. Este clar, ce-i drept, însă foarte
aproximativ. Să vedem în ce măsură un plus de precizie ne ajută să înţelegem mai bine ce este
etica în afaceri.
R. T. De George, unul dintre autorii cei mai proeminenţi în acest domeniu, defineşte etica
în afaceri drept „perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie enunţată explicit, a unei
companii sau a unui individ ce face afaceri”. Comportamentul şi declaraţiile pot, fireşte, să se
contrazică, astfel încât despre o corporaţie se poate spune uneori că, deşi afişează un credo etic
pus, chipurile, în serviciul comunităţii, daunele teribile provocate mediului înconjurător arată
care îi sunt adevăratele convingeri [11. pag. 26]. Fără a fi prea siguri dacă am înţeles bine, De
George situează etica în afaceri la nivelul unei simple descrieri, a ceea ce declară şi face efectiv
un agent economic, în raport cu anumite considerente etice.
P. V. Lewis e de altă părere. El defineşte etica în afaceri drept „acel set de principii sau
argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau colectiv”. Dacă
suntem de acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de afaceri nu ar trebui să le facă,
etica în afaceri în acest al doilea sens se referă la ceea ce oamenii ar trebui să facă în afaceri [25.
pag. 83-85]. Cu sentimentul că totul devine din ce în ce mai derutant, notăm că, după Lewis,
etica în afaceri îşi delimitează problematica la nivelul normelor de comportament moral care
indică agenţilor economici ce trebuie şi ce nu trebuie să facă în activitatea lor specifică.
În opinia „sintetică” a lui Roger Crisp, un apreciat filosof de la Oxford, chief editor la
secţiunea de etică a prestigioasei Oxford University Press, în sensul cel mai frecvent utilizat,
etica în afaceri este un domeniu de investigaţii filosofice, având propriile sale probleme şi teme
de discuţie, specialişti, publicaţii, centre de cercetare şi, desigur, o varietate de curente sau şcoli
de gândire. In acest sens, Crisp sugerează că „etica în afaceri se referă la străduinţele filosofice
ale fiinţelor umane de a sesiza principiile care constituie etica în afaceri în acest al doilea sens
[cel conturat în definiţia lui Lewis], de obicei în ideea că acestea ar trebui să devină «etica»
afacerilor şi a oamenilor de afaceri reali” [6. pag. 9].
Într-o celebră lucrare întitulată „ETICA PROTESTANTĂ ŞI SPIRITUL
CAPITALISMULUI”, sociologul german MAX WEBER, în secolul al XIX-lea, avertiza asupra
riscurilor că lumea capitalului să divorţeze iremediabil de valorile morale. Sesizând faptul că este
diferită compatibilizarea afacerii cu lumea valorilor morale, ca urmare a finalităţii diferite dar şi
a mecanismelor de exprimare, adesea opuse, Weber punea cele două categorii de activităţi umane
sub semnul „... a două precepte fundamentale diferite din punct de vedere etic şi indiscutabil
contrare”. Pe acestea el le numeşte „etica convingerilor” (morala) şi „etica responsabilităţii”
(business-ul). Etica convingerii indică o atitudine autentic morală, în sensul unei morale pure,
abstracte, pe baza căruia cel ce acţionează se supune strict convingerilor sale, fără a se gândi la
consecinţele acţiunii. Etica responsabilităţii este specifică omului de afaceri dator să prevadă nu
doar consecinţele imediate intenţionate, ci şi pe cele neintenţionate. Deşi uneori concepţia lui
Weber a fost interpretată ca afirmare a disjuncţiei dintre afaceri şi morală, în fond pledoaria sa
era pentru osmoza business-morală, „căci – spunea autorul – etica responsabilităţii şi cea a
convingerii (morala ca atare) nu se exclud reciproc, ci se completează”, doar împreună alcătuind
omul adevărat, acel om care poate avea vocaţia omului de afaceri, a întreprinzătorului sau
antreprenorului autentic [36. pag. 192-193].
„Paradoxul etic” poate fi pus sub semnul unei grave interogaţii pentru omul de afaceri:
să-şi asume responsabilitatea şi riscurile inerente acţiunii sale economice sau să rămână la
judecată morala, abstractă, lipsită de angajare responsabilă? Aceasta dilemă -
responsabilitate/moralitate în sine angajează mutarea accentului discursului asupra codului de
conduită a omului de afaceri de la „moralism” la etica responsabilităţii. Pentru ca în afaceri o
serie de valori morale comune (mila, altruismul, dragostea faţă de aproape, filantropia etc.) pot
duce la prăbuşire, la faliment, cu toate consecinţele amorale ce derivă dintr-o catastrofă
organizaţională.
Etica de afaceri presupune controlul comportamentului companiei astfel încât acesta să se
încadreze în valorile companiei sau ceea ce se cheamă „valori manageriale”. Etica de afaceri
presupune luarea deciziilor şi asumarea impactului acestora asupra acţionarilor precum şi asupra
managerilor, angajaţilor, clienţilor sau comunităţii locale [38].
Creşterea interesului faţă de etica în afaceri este determinată şi de schimbarea naturii
înseşi a afacerilor în contextul ultimelor decenii, în care a luat o amploare evidentă procesul de
globalizare. Firmele comerciale devin tot mai transfrontaliere, mai complexe şi mai dinamice
decât au fost vreodată până acum. În consecinţă, apar probleme noi, iar certitudinile valoric-
normative ale mediilor de afaceri locale sunt înlocuite de relativitatea unui context multinaţional
şi multicultural, în care criteriile corectitudinii morale diferă şi se modifică rapid. Drept urmare,
chiar şi problemele mai vechi devin tot mai greu de soluţionat, iar afacerile trebuie să repună în
discuţie anumite principii şi valori considerate până de curând a fi de la sine înţelese.
Creşterea importanţei acordate eticii în afaceri se explică şi prin modificările suferite de
strategiile şi structurile corporaţiilor. Curente recente în teoria şi practica managerială, precum
total quality management, ca şi procesele de restructurare şi redimensionare a firmelor de top au
condus la abandonarea multor practici tradiţionale de conducere a proceselor economice.
Ierarhiile manageriale stufoase şi rigide s-au aplatizat considerabil. În consecinţă, autoritatea şi
răspunderea decizională s-au dispersat din ce în ce mai mult în cadrul firmei: decizii importante
sunt luate la niveluri ierarhice tot mai joase şi de către tot mai mulţi angajaţi. Iată de ce se
impune ca fiecare salariat, nu numai top managementul să înţeleagă cât mai bine complexitatea
problemelor de natură etică; toţi membrii unei firme trebuie să cunoască valorile şi ţelurile
esenţiale ale organizaţiei şi cum trebuie să se reflecte acestea în conduita practică a firmei în
mediul economic. Dar pentru ca etica în afaceri să se disemineze în toate ungherele unei firme,
ea trebuie să fie mai întâi înţeleasă. Înţelegerea criteriilor morale de conduită în afaceri este
deosebit de importantă, deoarece noile structuri organizaţionale dau naştere unor noi complicaţii,
(legate de circulaţia informaţiilor şi administrarea informaţiilor în cadrul diferitelor colective de
lucru şi al întregii organizaţii), pentru care nu există precedente tradiţionale. Pentru ca
„împuternicirea” angajaţilor (engl. empowerment) să aibă succes, o înţelegere temeinică a eticii
în afaceri este absolut necesară [19. Pag. 209-211].
Fireşte că lista acestor schimbări majore, de natură să sporească importanţa eticii în
afaceri, este incompletă; multe alte aspecte pot intra în discuţie. Sper însă că aspectele la care m-
am referit sunt suficiente pentru a susţine convingător ideea că interesul crescând în întreaga
lume faţă de etica în afaceri nu este doar o modă trecătoare, indusă de „imperialismul cultural”
nord-american. Cert este faptul că şi în context european se configurează un consens tot mai
deplin asupra importanţei eticii în afaceri, fie că e vorba de studenţi, profesori, funcţionari
guvernamentali sau consumatori, dar mai ales de firmele comerciale. în mai toate universităţile
din Europa s-au introdus în ultimii ani cursuri de etică în afaceri; numărul articolelor publicate în
presă pe teme de business ethics a crescut enorm; pe Internet se pot găsi în acest moment peste
20000 de web pages şi circa 1200 de cărţi dedicate exclusiv eticii în afaceri. Se poate chiar vorbi
despre o nouă „industrie” în domeniu: în corporaţiile modeme există deja directori pe probleme
de etică (corporate ethics officers); a crescut numărul consultanţilor independenţi în materie de
etica afacerilor; sunt tot mai viguroase şi prezente pe pieţele de capital trusturile de ethical
investment; de mare autoritate şi influenţă se bucura activităţile de audit, monitorizare şi evaluare
etică, de curând iniţiate şi dezvoltate de firme prestigioase, precum KPMG, McKinsey,
PriceWaterhouseCoopers şi altele [7. pag. 13-14].
O dovadă a vitalităţii eticii în afaceri este şi faptul că, în pofida scurtei sale istorii de până
acum, acest domeniu a cunoscut în numai ultimele două decenii evoluţii tematice şi conceptuale
sesizabile, mai ales sub influenţa efectelor procesului de globalizare şi a noului concept de
sustenabilitate – la care mă voi referi pe larg într-unui dintre capitolele următoare, încercând să
scoatem în evidenţă modificările de perspectivă asupra eticii în afaceri pe care le sugerează.
După cât se pare, „deschiderea” partidei a fost câştigată, iar eticii în afaceri i se poate prevedea
un viitor notabil atât în mediul academic, cât mai ales în evoluţia previzibilă a firmelor şi
corporaţiilor angrenate în tumultul economiei de piaţă.
Cu toate acestea, nu toată lumea este convinsă de seriozitatea şi de oportunitatea eticii în
afaceri. Există încă destui sceptici şi adversari redutabili care contestă fie capacitatea, fie dreptul
eticii în afaceri de a se pronunţa cu folos asupra conduitei agenţilor economici. Să analizăm şi
contraargumentele lor [8. pag. 30-32].
Din 1977, General Motors are o politică de integritate a personalului, în care regula de
bază este aceea că un angajat al sau „nu ar trebui să facă un lucru de care să se ruşineze
înaintea familiei lor sau să se teamă că l-ar putea citi pe prima pagina a ziarului local”. General
Motors nu este singura firmă care promovează comportamentul etic. Aproape 1/2 din companiile
mari din SUA au un „Cod comun de comportament”. Aceste coduri vin în sprijinul angajaţilor
care simt presiuni în direcţia unor decizii pe care le considera neetice. De asemenea, aceste
coduri realizează un antrenament în tipurile de comportament care se aşteaptă de la angajaţi [11.
pag. 21-23].
Compania Johnson & Johnson are următorul „crez” etic: „credem că prima noastră
responsabilitate se îndreaptă către doctori, asistente şi pacienţi, către mamele şi taţii şi toţi
ceilalţi care folosesc produsele şi serviciile noastre. Noi suntem responsabili faţă de angajaţii,
acei bărbaţi şi femei care lucrează împreună cu noi pe toate continentele. Toţi trebuie
consideraţi ca şi o persoană individuală. Trebuie să respectăm demnitatea lor şi să le
recunoaştem meritele. Noi trebuie să le asigurăm o conducere competentă, care trebuie să fie
justă şi morală. Noi suntem responsabili faţă de comunităţile în care noi trăim şi muncim şi la
fel faţă de comunitatea globală. Trebuie să fim buni cetăţeni. Atunci când vom acţiona în
concordanţă cu aceste principii, acţionarii noştri vor realiza un profit echitabil” [26. pag. 19].
Compania Chimică Eastman: „Suntem cinstiţi cu noi înşine şi cu ceilalţi. Integritatea
noastră se oglindeşte în relaţiile noastre cu angajaţii, clienţii, furnizorii şi vecinii. Scopul nostru
sunt relaţiile bazate pe adevăr [26, pag. 20].
Compania Engleza de Telecomunicaţii: „Ne vom folosi în mod corect puterea noastră de
cumpărare, şi ne vom îngriji cu bună credinţă de operaţiile care implică oferta şi contractele;
plata promptă şi în modul în care s-a convenit”[26, pag. 22].
Un alt exemplu al aplicării unor principii morale sănătoase îl da compania Services
Master Corporation, din SUA, care timp de 25 de ani a înregistrat o creştere continuă a profitului
şi care are în prezent aproximativ 200.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 4 miliarde de USD.
Această companie are inscripţionat pe frontispiciul clădirii lor, principiul central al codului etic
al companiei: „Îl slăvim pe Dumnezeu în tot ceea ce facem”[26, pag. 23].
Daca în 1989 doar 15% din primele 500 de companii din SUA şi Marea Britanie aveau un
cod etic, în 1999 procentul lor s-a ridicat la 60% [26, pag. 24].
Revista Harvard Business Review, din SUA, a prezentat pe bază căruia s-a realizat un
sondaj pe abonaţii săi, prin următorului caz ipotetic: „Ministrul unei tari străine va cere să plătiţi
o taxă de consultanţă de 200.000 de USD. în schimbul banilor, el promite asistenta speciala în
obţinerea unui contract de 100.000.000 de USD care va produc un profit net de 5.000.000 de
USD pentru compania dumneavoastră. Contractul ajungând probabil la un competitor străin dacă
dumneavoastră nu acceptaţi propunerea.”. Realizatorii acestui sondaj au obţinut următorul
rezultat:
 42% din abonaţii revistei Harvard Business Review, au spus că ar refuza să plătească;
 22% au spus ca ar plăti, dar ar considera neetic acest gest; iar 36% au spus că ar plăti
şi ar considera gestul etic în contextul respectiv [19. pag. 50-51, 55-56].
Această atitudine generează, aşa cum o dovedeşte şi poziţia 18, cu “nota” 7,5, pe care o
ocupă SUA în cadrul studiului, cu privire la prezenta corupţiei, realizat de Transparency
International Corruption, în anul 1999 sau de locul 4, în clasamentul IDU pe care îl ocupă
această ţară, în anul 1995 [ 23. pag. 256-259 ].
CAPITOLUL II. CARACTERISTICA DEZVOLTĂRII ECONOMICO-FINANCIARE A
ÎNTREPRINDERII S.R.L. RMC RUPEA MANUFACTURING COMPANY

2.1. Caracteristica generală a R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L

Firma R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L a fost infiintata in iunie 2000, avand
obiectul de activitate "Finisarea materialelor textile, productia de covoare din fibre vegetale".
Adresa juridică Str, Republicii nr. 325A 505500 Rupea, jud. Brasov.
Fiind in parteneriat cu firma "DeKoWe" din Germania a beneficiat de experienta de peste
125 de ani a unei firme cu traditie in productia de covoare din fibre vegetale(Sisal, Kokos,
Seegras- iarba de mare, bambus si celuloza); preluand Know-How-ul firmei DeKoWe.
Ideea infiintarii firmei de la Rupea, jud. Brasov, a avut un puternic caracter social si
anume locuri de munca pentru absolventele "Casei de copii" din Rupea precum si femeilor din
Rupea si din zona.Am inceput cu un numar de 7 (sapte) personae, crescand permanent, oferind
activitate la un numar de 65 pana la 104 persoane.
Beneficiarii produselor noastre de calitate superioara cu calitati antialergice sunt: pe plan
extern: Aro; XXL Lutz; IKEA; Tschibo; Mobelmann; Max Bahr; ERTW, iar pe plan intern:
Mobexpert; Ambient; Dedeman; Ax Perpetuum; Genius Design si clienti individuali.
Evolutia ascendenta a firmei a facilitat asimilarea si productia de "Echipamente de lucru"
destinate spitalelor si industriei alimentare. Beneficiarii fiind firme din Germania, Belgia si
Olanda.
Principalul gen de activitate al întreprinderii, este producerea covoarelor jacquard dublu
pluş confecţionate mecanic.
Covoarele cu marca R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L aparţin celei mai
înalte clase a covoarelor jacquard dublu pluş confecţionate mecanic la războaie de ţesut, având
aşa caracteristici ca:
- densitatea pluşului: 520 000 fire/m2;
- conţinutul de lână: 100% şi 80%;
- folosirea materiei prime naturale: lâna spălată albă-ţigae, bumbac, in, iută.
Produsele companiei:
- Covorasele din fira vegetala;
- Covorase pentru scari- Sunt o garantie pentru un confort sporit pe fiecare treapta. Alaturi
de senzatia placuta oferita de aspect, acest covoras asigura un plus de siguranta prin fixarea
lui ferma pe treapta;
- Covoare eco din fibre naturale- au proprietati antistatice si antialergice.Fabricate din
sisal,lana,iarba de mare, bambus sau hartie, sunt practice, dar si elegante in acelasi timp
- Covoare din fibre sintetice- aceste materiale contrazic caracterul natural al produselor
noastre.Totusi, polypropilena se lasa tesuta cu ajutorul unor tehnici moderne transformandu-
se intr-un material deosebit de placut.Materialul rezultat nu este numai extrem de rezistent si
si usor de curatat,ci mai ales se simte fantastic de moale.
R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L îşi desfăşoară activitatea în formă
organizatorico-juridică de Societate cu Răspundere Limitată , fiind fondată pe un termen
nelimitat.
Întreprinderea posedă, cu drept de proprietate, bunuri care sunt separate de bunurile
acţionarilor, are dreptul în numele propriu să dobândească şi să exercite drepturi patrimoniale şi
drepturi nepatrimoniale personale, să aibă obligaţii şi să fie reclamant sau pârât în instanţa
judecătorească.
Sursa: elaborată de autor în baza datelor oferite de administraţia R.M.C Rupea Manufacturing
Company S.R.L.
Strategia companiei R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L şi direcţiile principale
ale planului de afaceri sunt orientate la satisfacerea necesităţilor clienţilor în condiţiile asigurării
nivelului de rentabilitate planificat şi a eficienţii utilizării capitalului întreprinderii. De asemenea,
nu mai puţin important, este politica menţinerii unui parteneriat sigur şi reciproc avantajos,
îndeplinirea tuturor comenzilor consumatorilor indiferent de statutul clientului şi de volumul
vânzărilor, menţinerea concurenţii loiale şi utilizarea metodelor pozitive concurenţiale pentru
cucerirea pieţei de desfacere, petrecerea negocierilor de la acelaşi nivel. Nu trebuie să omitem şi
astfel de principii ale companiei ca: majorarea eficienţei muncii, diminuarea cheltuielilor si
eliminarea pierderilor, majorarea productivităţii, legalitatea funcţionarii întreprinderii.
Deci, putem sa afirmăm, cu siguranţă, că misiunea companiei este crearea ambianţei
plăcute, a unui interior generos, comoditate fină şi un anturaj plin de viaţă în fiecare casă,
indiferent de destinaţia spaţiului, fie locativ, individual, comercial, etc. Crearea condiţiilor
optime de muncă pentru angajaţii întreprinderii, asigurarea tuturor locurilor de muncă cu
inventarul, echipamentul necesar pentru îndeplinirea obligaţiunilor sale şi majorarea
productivităţii întreprinderii. Amenajarea locurilor de muncă conform tehnicii securităţii.
Angajarea în câmpul muncii a cadrelor tinere, specializate, cât şi recalificare permanentă a
cadrelor existente.
Viziunea companiei - producerea covoarelor şi articolelor de covoare din lână şi lână pură
de calitate superioară, competitive şi accesibile la preţ cerinţelor cumpărătorilor. Crearea unor
desene unice şi imposibile de imitat sau copiat, după desene, colorit, dimensiuni. Utilizarea în
compoziţia covorului doar materie primă şi materiale de provenienţă naturală. Implicarea în
activitatea întreprinderii a cadrelor tinere şi specializate. Majorarea volumului vânzărilor prin
majorarea satisfacerii cerinţelor consumatorilor. [31, p. 78]
Starea actuala a întreprinderii si poziţia ei pe piaţa covoarelor îi asigură perspectiva unei
dezvoltări continue prin realizarea sarcinilor stabilite în planul de afaceri.
Organizarea întreprinderii

În baza structurii organiziţionale a R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L


observăm ca aceasta este alcătuită din următoarele subdiviziuni:
1. Consiliul Societăţii este organul colectiv de conducere ales, care reprezintă interesele
acţionarilor în perioada dintre adunările generale şi care, în limitele atribuţiilor sale, exercită
conducerea generală şi controlul asupra activităţii societăţii;
2. Directorul General –este organul executiv;
3. Administraţia este organul alcătuit din şefii secţiilor de bază a întreprinderii, cum ar fi:
secţia de finanţe, secţia de producere, secţia de marketing etc.;
4. Diferite secţii ale întreprinderii;
În cadrul întreprinderii, Directorului General i se subordonează: Director General Adjunct
pe Vânzări, Director General Adjunct pe Aprovizionare, Director General Adjunct pe Producere,
Inginerul Şef, Director General Adjunct pe Finanţe – Contabil Şef, de asemenea fiecare având în
subordine diferite departamente specializate.
Organul executiv este Directorul General care acţionează din numele societăţii în toate
activităţile curente ale societăţii.

2.2. Analiza economico-financiară a R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L


Analiza economico-financiară este efectuată în baza rapoartelor financiare pentru anul
2007, 2008 şi 2009.
Analiza structurală a profitului
Studiind datele rapoartelor financiare se poate de determinat situaţia economico-
financiară la întreprinderea analizată - R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L . În primul
rând, deşi în anul 2008 venitul din vânzări s-a majorat faţă de anul 2007 cu 4488408 lei, se
observă micşorarea veniturilor din vânzări în anul 2009 faţă de 2008 cu 1922253 lei, cu ritmul de
creştere 97,72%.
Costul vânzărilor în 2008 a constituit 66727224 lei sau cu 3606527 lei mai mult decât în
2006. Ritmul de creştere al costului vânzărilor în 2009 constituie 96,23%, adică cu 1,49% mai
puţin decât ritmul de creştere al veniturilor din vânzări, fapt ce se apreciază pozitiv.
Ceea ce ţine de indicatorii profitului operaţional la întreprinderea R.M.C Rupea
Manufacturing Company S.R.L, în 2008se prezintă o creştere cu 140749 lei din nivelul anului
2007. În anul 2009 profitul brut s-a majorat cu 595438 lei. Majorarea cheltuielilor perioadei şi
îndeosebi, cheltuielile comerciale, au adus la micşorarea profitul operaţional faţă de 2007 cu
352253 lei.
Din cauza rezultatului financiar negative, care s-a format din cauza diferenţelor de curs
negative, profitul până la impozitare s-a micşorat cu 67,29% sau în expresie valorică cu 1606171
lei. O micşorare cu 967773 lei a avut loc şi în anul 2008 faţă de 2007.
Analiza profitului în dinamică şi componenţa sa este reflectată în anexa 1 în baza
raportului de profit şi pierderi.
 Analiza situaţiei patrimoniale şi surselor ei de constituire

Aprecierea structurii reale a valorii patrimoniului întreprinderii şi sursele de constituire a


lui sunt prezentate în anexa 2 în baza bilanţului contabil pentru anii 2007-2009.
Valoarea reală a patrimoniului în perioada an.2009 constituie 200857780 lei, adică, cu
91375813 lei mai mult decât în perioada precedentă. Aceasta se datorează faptului că s-a majorat
valoarea de bilanţ a activelor pe termen lung , în urma reevaluării activelor pe termen lung şi a
activelor materiale în curs de execuţie (procurarea utilajului tehnologic).
De asemenea , s-a modificat structura activelor curente . Soldul stocurilor de mărfuri şi
materiale s-a majorat , atât în 2008, cât şi în 2009, deci se observă o creştere din an în an. Este un
factor negativ situaţia când ritmul de creştere a stocurilor depăşeşte ritmul de creştere a
veniturilor din vânzări. Pozitiv este faptul că s-a micşorat soldul creanţelor pe termen scurt faţă
de perioada precedentă în anul 2008, însă din nou se observă o creştere a lor cu 2231895 lei în
2009, deşi volumul vânzărilor în 2009 s-a micşorat. Neeficient pentru întreprindere este că s-a
micşorat suma mijloacelor băneşti cu 483983 lei.
În perioada curentă foarte brusc s-a majorat ponderea capitalului propriu în suma totală a
surselor de constituire a patrimoniului întreprinderii. Dacă în anul 2010 capitalul propriu s-a
majorat cu 1.94% faţă de anul 2007, atunci în 2009 ritmul de creştere a atins cifra de 183,26%
faţă de 2008.
Creşterea valorii patrimoniului în raport cu sursele de finanţare şi volumul vânzărilor nu
tot timpul este un lucru pozitiv şi pentru aceasta este nevoie de analizat un şir de indicatori care
mai mult sau mai puţin reflectă situaţia reală a activităţii economico-financiare.
 Analiza lichidităţii întreprinderii
Pentru a analiza capacitatea de plată a întreprinderii ne vom opri la analiza lichidităţii
întreprinderii.
Indicatorii capacităţii de plată şi stabilităţii financiare:
- rata lichidităţii absolute reflectă nivelul capacităţii de plată imediate. Valoarea
minimă admisibilă a acestui coeficient este de 0,2-0,25 puncte. Asta înseamnă că la fiecare leu al
datoriilor pe termen scurt întreprinderea trebuie să dispună de surse în numerar în sumă de 20-
25lei. Din analiza de mai sus reiese că întreprinderea nu dispune de surse destule pentru
achitarea datoriei pe termen scurt deoarece mărimea acestui coeficient după cum se observă din
tabel este cu mult mai mică pe parcursul tuturor anilor.
- rata lichidităţii intermediare arată cota-parte a angajamentului de plată, pe care
întreprinderea este în stare să o achite, mobilizând mijloacele băneşti şi creanţele. Limitele
coeficientului dat sunt 0,5-0,7.
- rata lichidităţii curente a întreprinderii arată dacă întreprinderea dispune de surse
destule, inclusiv stocuri de materiale necesare pentru achitarea datoriilor curente în timpul
anului, limita fiind de 2,0-2,5 puncte.
 Analiza stabilităţii financiare a întreprinderii

Rata de autofinanţare a activelor reflectă aportul capitalului propriu la finanţarea tuturor


elementelor patrimoniale ale întreprinderii. Întrucât în condiţii normale de activitate mărimea
acestui indicator se consideră suficientă cu o rată mai mare de 0,5, putem cert menţiona că
capitalul propriu înregistrat contribuie la finanţarea deplină a tuturor elementelor patrimoniale
ale întreprinderii .
Gradul de asigurare cu mijloace proprii, dependenţa financiară faţă de sursele
împrumutate, toţi aceşti indicatori se află în limitele optime.
 Analiza capacităţii de utilizare a activelor întreprinderii
Recuperabilitatea activelor totale - dezvăluie nivelul rotaţiei tuturor activelor
întreprinderii. Acest indicator este un instrument de control asupra consumului de resurse pentru
procurarea activelor, din punctul de vedere a atingerii scopului lui principal de extindere a pieţii
de desfacere şi de obţinere a profitului. Valoarea optimă a acestui coeficient trebuie să fie mai
mare de 1. Conform calcului efectuat valoare acestuia este în anul 20076 – 0,74 puncte, 2008 –
0,77 puncte, 2009 – 0,41 puncte.
Recuperabilitatea creanţelor pe termen scurt, pentru o administrare în condiţii normale,
este la hotarul 6 – 12. După datele dărilor de seamă acest indicator a atins următorul nivel, pentru
perioada 2006 – 6,39 puncte, 2008 – 7,21 puncte, 2009 – 5,91 puncte.
Analiza recuperabilităţii activelor pe termen lung, recuperabilităţii surselor proprii,
recuperabilităţii activelor curente şi recuperabilităţii stocurilor de mărfuri şi materiale sunt
reflectate în tabelul de mai sus şi pentru toţi indicatorii reprezintă o descreştere în anul 2009.
Aceasta a avut loc din cauza reevaluării mijloacelor fixe în urma căruia s-a majorat valoarea
activelor pe termen lung şi a crescut capitalul propriu.
 Analiza rentabilităţii producţiei
Indicatorii de rentabilitate a activităţii economico-financiare:
- rentabilitatea vânzărilor – reflectă în ce măsură întreprinderea are posibilitatea să
obţină profit din activitatea comercială. Calculul acestui indicator se efectuează în baza profitului
brut, profitului până la impozitare şi a profitului net. În cazul gestionării în condiţii favorabile
acest indicator nu trebuie să fie mai mic de 0,20 puncte.
- rentabilitatea activelor – este indicatorul cel mai de bază a profitabilităţii
întreprinderii, care exprimă eficacitatea folosirii capitalului investit, atât propriu cât şi
împrumutat. Mărimea optimă a acestui indicator este de 0,10 puncte. În cazul dat acest indicator
este cu mult mai mic decât norma recomandată şi în 2009 a scăzut şi mai mult atingând valoarea
de 0,004 puncte. Scopul întreprinderii este să îşi mărească venitul din contul majorării volumului
de vânzări şi extinderea pieţelor de desfacere, care prin urmare va aduce acest indicator la nivelul
recomandat;
- rentabilitatea capitalului permanent – dezvăluie nivelul eficacităţii utilizării
resurselor materiale şi financiare ale întreprinderii pentru desfăşurarea activităţii de gestiune.
Nivelul acestui indicator nu trebuie să fie mai mic decât 0,20-0,25. Pentru perioada analizată
acest indicator a înregistrat un nivel mai jos decât cel recomandat. Întreprinderea trebuie să caute
rezerve pentru majorarea volumului de producţie şi accelerarea rotaţiei activelor;
- rentabilitatea capitalului propriu – reflectă ce parte din profitul net se atribuie la
un leu capital propriu. În conformitate cu norma acestui indicator, el nu trebuie sa fie mai mic de
0,15 puncte. Din datele expuse valoarea acestuia a constituit: anul 2007-0,030, 2008-0,019,
2009-0,013.

Analiza financiară pentru anul 2008 conform modelul DuPont

 Capital _ circulant   Pr ofit _ net   Pr ofit _ operational 


Z    1.2     1.4     3.3  
 Total _ active   Total _ active   Total _ active 
(2.1)
 Vinzari _ nete   Capital Pr opriu 
   1.1    0.6 
 Total _ active   Total Datorii 

 Cc ( 460 f .nr.1)   Pn(150 f .nr.2)   Po (080 f .nr.2) 


Z   *1.2    *1.4    * 3.3  
 TA ( 470 f .nr.1)   TA ( 470 f .nr.1)   TA ( 470 f .nr.1) 
 Vn(010 f .nr.2)   C Pr(650 f .nr.1) 
  *1.1   * 0.6 
 TA ( 470 f .nr.1)   T D (770  970 f .nr.1) 

(2.2)
Z2007=(0.4)+(0.039)+(0.106)+(0.817)+(4.21)=5.57

Z2008=(0.40)+(0.025)+(0.11)+(0.85)+(4.17)=5.56

Z2009=(0.25)+(0.018)+(0.05)+(0.45)+(4.13)=4.90

Z1<1,8 – probabilitatea foarte înaltă de faliment;


1,8<Z2<3 – situaţia financiară a agentului economic este dificilă, cu performanţe vizibil
diminuate, apropiate de pragul stării ce precedă falimentul.
Z>3 – se află în afara riscului de faliment.
Deci, examinând situaţia financiară a întreprinderii R.M.C Rupea Manufacturing
Company S.R.L, observăm că întreprinderea, pe parcursul anilor 2007-2009, s-a aflat în afara
riscului de faliment, cu toate că situaţia ei financiară a scăzut de la 5,57 la 4,90. Prin urmare
putem spune că activitatea întreprinderii nu întâlneşte obstacole în calea dezvoltării activităţilor
sale.
CAPITOLUL III. ABORDAREA ETICĂ ÎN ACTIVITATEA R.M.C RUPEA
MANUFACTURING COMPANY S.R.L ŞI APLICAREA UNUI MANAGEMENT
ETIC

3.1. Etica managerială în companie


Pornind de la părerea autorilor cu renume, putem rezuma că, managementul este o
activitate complexă, respectiv un set de activităţi specifice, executate de acei membri ai unei
organizaţii care îndeplinesc anumite funcţii manageriale, după Henri Fayol, respectiv care
exercită anumite roluri manageriale după Henry Mintzberg. Managerul este deci o persoană care
are de obicei autoritate formală şi care răspunde de munca a cel puţin unei singure persoane din
cadrul organizaţiei. Peter Drucker arăta în 1955 că managementul constă în “organizarea
sistematică a resurselor economice având sarcina de a le face productive, de a le utiliza în mod
eficace şi eficient” [13. pag. 32].
Trebuie de menţionat că Henri Fayol a fost primul autor în domeniul managementului
care a grupat activităţile executate de manageri în seturi distincte în funcţie de caracterul şi
direcţia lor. Aceste seturi de activităţi sunt denumite funcţii manageriale, sau funcţii (atribute) ale
managementului. Fayol are meritul că a introdus acest concept, care a contribuit la înţelegerea
mai clară a conceptului de management.
Din cele expuse în lucrare putem afirma faptul că funcţia de management reprezintă o
activitate îndreptată către un anumit scop, specifică din punct de vedere al caracterului său, şi
care în interacţiune cu alte activităţi, deosebite de aceasta prin caracter şi direcţie, este obiectiv
necesară pentru conducerea eficientă a sistemului întreprinderii [5. pag. 56].
Fayol a considerat că există cinci funcţii ale managementului, şi anume: prevederea,
organizarea, comanda, coordonarea şi controlul.
Funcţia managerială este un concept care permite înţelegerea procesului de management
din fiecare organizaţie [10. pag. 98].

Funcţii manageriale
Managerii îndeplinesc cinci funcţii specifice în cadrul firmei.
 Planificarea – managerul are responsabilitatea să fixeze un obiectiv de ansamblu pentru a
coordona activităţile angajaţilor săi şi pentru a le unifica eforturile. Rezultatul acestei
activităţi este crearea de documente şi de planuri care permit fiecăruia să atingă
obiectivele în termenele stabilite. Managerii de la nivelul superior stabilesc planuri pe
termen lung, în regulă generală până la cinci ani, iar ceilalţi stabilesc planuri lunare sau
anuale în scopul atingerii obiectivelor generale prestabilite.
 Organizarea – managerul are responsabilitatea să determine sarcinile fiecărui membru al
structurii pe care o conduce, astfel încât să se asigure atingerea obiectivelor. Organizarea
realizată trebuie să stabilească relaţiile care există între diferitele sale activităţi, deci un
anumit clasament al serviciilor, care defineşte ierarhia şi interdependenţa acestor servicii.
 Afectarea personalului – managerul are rolul de a distribui persoanele calificate pe
posturile create în organigramă.
 Conducerea – funcţia principală a managerilor este de a conduce, de a dirija şi instrui
personalul căruia i-a dat misiuni diverse. Pentru a realiza această funcţie, managerul
trebuie să fie expert în comunicare, să facă dovada de hotărâre şi autoritate pentru a
motiva oamenii.
 Controlul – managerul trebuie să controleze ecarturile în raport cu planurile şi obiectivele
stabilite. Când aceste ecarturi devin importante, managerul trebuie să ia măsurile
corective necesare întoarcerii la normal [18. pag 21-23].
De asemenea în urma studiului efectuat putem evidenția urmaătoarele activită şi
manageriale:
√ ·ansamblul de acţiuni întreprinse ce decurg din exercitarea funcţiei de conducere;
√ ·munca de zi cu zi a managerului desfăşurată în conformitate cu obligaţiile şi îndatoririle
prevăzute în fişa postului;
√ ·totalitatea atribuţiilor desfăşurate, folosind metode şi tehnici specifice de management în
scopul realizării obiectivelor organizaţionale [29. pag. 62].
Pornind de la alcătuirea procesului de management, putem spune că activităţile specifice
managerilor îşi au originea în funcţiile clasice formulate de Henry Fayol în 1946: previziune,
organizare, comandă-coordonare şi control.
Activitatea managerului, spre deosebire de cea a personalului de execuţie, este deosebit
de complexă, aceasta constă în:
 desfăşurarea optimă a procesului de management, respectiv a planificării, organizării,
coordonării-antrenării şi control-evaluării;
 elaborarea procesului decizional;
 direcţionarea şi ancorarea organizaţiei în mediul extern;
 crearea şi antrenarea unui climat intern favorabil desfăşurării activităţii;
 reprezentarea organizaţiei în relaţiile cu partenerii de afaceri, colaboratorii, concurenţii.
Preocupări legate de munca managerilor au avut şi Fred Luthans, Richard Hodgetts şi
Stuart Rosenkratz, care au determinat că managerii se angajează în patru tipuri de activităţi de
bază:
 Comunicarea de rutină – aceasta include trimiterea formală şi
recepţionarea de informaţii;
 Managementul tradiţional – tipurile principale de management tradiţional
sunt planificarea, luarea deciziilor şi controlul;
 Acţiunea asupra reţelelor – acţiunea asupra reţelelor (networking) însemnă
interacţionarea cu oameni din afara organizaţiei, precum şi socializarea informală şi
dezvoltarea subordonaţilor;
 Managementul resurselor umane – acesta include motivarea şi
consolidarea, disciplinarea şi pedepsirea, stăpânirea conflictelor, angajarea de personal şi
calificarea şi dezvoltarea subordonaţilor [32. pag. 117-118].
Ţinem să evidenţiem de asemenea şi concluziile studiilor lui F. Luthans şi a colegilor săi
au pus în evidenţă modul în care succesul managerial s-a corelat cu accentul pus pe activităţile
manageriale, astfel:
 dacă, definim succesul ca reprezentând urcarea rapidă în ierarhia organizaţională,
atunci se dovedeşte primordială acţiunea asupra reţelelor. Oamenii promovaţi
rapid tind să lucreze mai mult asupra reţelelor, făcând politică, socializând sau
stabilind contacte, şi mai puţin să se ocupe de managementul resurselor umane;
 dacă, definim succesul ca fiind eficacitatea organizaţiei însoţită de satisfacţia şi
devotamentul subordonaţilor, atunci cei mai de succes manageri sunt acei care
dedică un efort mai mare şi timp mai mult managementului resurselor umane
decât acţiunii reţelelor [14. pag. 114-118].
De o importanţă primordială în desfăşurarea unei activităţi profitabile în cadrul companiei
sunt managerii. Managerii nu-şi asumă doar funcţiile pe care le îndeplinesc, ci joacă un rol în
cadrul organizaţiei. Rolul managerilor în companie este deseori abordat în mod diferit în
literatura de specialitate.
În ceea ce urmează vom încerca să determinăm care e rolul managerilor în cadrul
companiei.
Rolul este aspectul dinamic al status-ului, o configuraţie de metode de conduită asociate
unei poziţii sau funcţii dintr-un sistem [28. pag. 73].
Un rol este o mulţime organizată de comportări şi atitudini, care este asociat cu un
comportament anume sau poziţie în organizaţie. [20. pag. 153].
Rolul managerilor este adesea informal, dar corespunde unei stări de fapt. El are un
aspect relaţional, unul informativ şi unul decizional.
a. Aspectul relaţional: managerul îşi reprezintă organizaţia în manifestările cu caracter oficial,
asigură legătura între diferitele departamente ale organizaţiei, şi câteodată posedă carisma
necesară pentru a-şi influenţa anturajul;
b. Aspectul informativ: managerul deţine informaţiile strategice pe care le difuzează în cadrul
organizaţiei, el este purtătorul de cuvânt al acesteia;
c. Aspectul decizional: managerul decide, negociază, repartizează resursele [30. pag. 38].
Atfel, din cele expuse mai sus constatăm că nu există o diferenţă de natură între rolurile
managerilor de pe diferite nivele ierarhice, ci doar deosebiri privind importanţa relativă a acestor
roluri [24. pag. 42].
Teoreticianul canadian Henry Mintzberg a identificat 10 roluri majore grupate pe trei
domenii: interpersonal, informaţional şi decizional, tabel nr.1.
Rolurile asigură cheia descifrării diferitelor tipuri de deprinderi şi aptitudini de care
managerii au nevoie pentru a realiza munca lor în mod efectiv.
Deci, complexitatea activităţii manageriale obligă pe manager să joace roluri diferite.
Capacitatea acestuia de adaptare şi interpretare a “rolului situaţional” stă în natura umană a
individului, în potenţialul psihosocial şi în bagajul de cunoştinţe de specialitate.
Pornind de la părerea lui David Murray, care, în lucrarea sa "Cele 7 valori esenţiale.
IMM-urile şi beneficiarii lor" identifică 7 valori esenţiale pe care o companie ar trebui să le aibă
în vedere, prin managerii şi angajaţii săi, pentru o desfăşurare cât mai etică a activităţii sale, şi
anume: "consideraţie faţă de semenii noştri, veghere în păstrarea standardelor etice,
creativitate în economisirea resurselor şi în protecţia mediului, servirea clienţilor cat mai
bine, corectitudine faţă de furnizori, beneficiari, personalul angajat, asociaţi, comunitate--,
transparenţa  eliminarea minciunii în comunicarea cu partenerii, clienţii, furnizorii, personalul
angajat, organele statului şi interdependenta faţă de comunitatea în care trăim şi ne
desfăşurăm activitatea"; cât şi 12 provocări morale în viaţa de afaceri: "aprecierea demnităţii
muncii, bunele relaţii în afaceri, deservirea impecabila a clienţilor, moralitate în achiziţionare,
moralitate în desfăşurarea competiţiei, tratarea personalului cu demnitate şi respect,
remunerarea corectă a personalului, respectarea legilor, protejarea mediului înconjurător,
încheierea de afaceri fără mituire, menţinerea onestităţii în afaceri, supravieţuire în caz de
schimbări majore" [9. pag. 37].
Mai întîi de toate trebuie să menţionăm că managementul etic este acea subcategorie a
eticii în afaceri care trasează ghidul administrării valorilor şi al conflictelor care pot sa apară
între aceste valori. Scopul managementului etic nu este acela de a schimba mentalităţi şi de a
altera sisteme de valori deja asimilate de angajaţi, ci să creeze un numitor comun pentru toţi
membrii unei companii [30. pag. 126].
Unii dintre manageri abordează acest subiect ca fiind unul relativ inutil. Plecând de la
premisa că toţi angajaţii sunt oameni oneşti şi cu sisteme de valori bine definite, consideră că
este imposibil ca normele morale să nu fie respectate, prin urmare compania lor nu s-ar putea
confrunta cu vreo dilemă de acest ordin. De la început acest mod de a gândi este unul eronat
pentru ca nu se face diferenţa între un comportament conform normelor morale şi unul ghidat de
regulile eticii în afaceri. De asemenea, dilemele etice apărute la locul de muncă sunt complet
diferite de o dilemă cu care s-ar confrunta oricine în universul personal.
În mod similar, angajaţii vor considera că a se supune unui cod etic este redundant, pentru
că niciuna din normele care ar putea fi stipulate într-un document de acest tip nu are nimic în
plus faţă de o regulă la care oricum se supune orice fiinţă umană.
Deşi legată de teoriile eticei generale, etica în afaceri este mult mai practică decât
celelalte domenii în care normele morale îşi fac loc. Aplicabilitatea eticii în afaceri, însă, este
prea puţin vizibilă din cauza unui nivel redus de implicare al managerilor. De aceea, părerea mai
mult sau mai puţin unanimă este că etica ţine de filozofi şi academicieni şi nu are de ce să fie un
instrument esenţial integrat la nivelul procesului de execuţie [33. pag. 78].
Existenţa codului de etică în organizaţie este un mod foarte bun de a coordona managerii
şi angajaţii lor în situaţii de criză pentru că menţin standardele şi valorile bine definite, acest
lucru fiind valabil în contextul în care se pleacă de la premisa justificată că orice om, indiferent
de câtă corectitudine reflectă, este supus greşelii în condiţii de stres.
Unii autori cu renume susţin că etica în afaceri nu este administrabilă. Însă orice altă
organizaţie poate demonstra contrariul. Comportamentele liderilor au o influenţă morală foarte
mare asupra comportamentului angajaţilor, iar strategiile companiei are un impact considerabil
asupra accepţiei cu privire la moralitate. Sistemul legislativ, regulamentele interne, codul
influenţează în mod direct comportamentele dirijându-le către un tipar dezirabil.
Deşi deseori confundate, există diferenţe clare între responsabilitatea socială şi etica în
afaceri, principala dintre acestea fiind aceea că etica înglobează responsabilitatea socială.
Managementul etic, de pildă (dezvoltarea de coduri etice, actualizarea procedurilor şi a
strategiilor, modurile de abordare ale dilemelor etice, etc), nu este un aspect al responsabilităţii
sociale [21. pag. 215].
Tot o greşeală a abordării superficiale a eticii în afaceri o reprezintă faptul că organizaţia
consideră că odată ce sunt respectate normele legislative şi se acţionează în limitele legii, totul
este în regulă. Cu toate acestea, un comportament incorect din punct de vedere etic poate fi
exercitat fără a încălca vreun cadru legislativ.
Top-managerii au puterea de a dicta politica organizaţiei şi de a da tonul din punct de
vedere moral. Ei au şi o mare responsabilitate de a folosi judicios aceasta putere, ei pot şi trebuie
să servească drept modele de comportament etic pentru întreaga organizaţie.
Nu numai prin comportamentul lor de zi cu zi care trebuie să fie întruchiparea principiilor
înalte de etica dar şi prin comunicarea în întreaga organizaţie a aşteptărilor similare de la
angajaţi, şi prin încurajarea rezultatelor pozitive.
Din păcate de la conducerea de la vârf se sugerează uneori subtil ca, cei din conducere nu
vor sa ştie de practicile ilegale sau neetice ale angajaţilor. Şi daca practica personalului, aflat în
conducerea de vârf a organizaţiei, este cunoscută pentru folosirea resurselor organizaţiei pentru
plăceri personale, angajaţii de la nivelurile mai joase sunt susceptibili de a proceda la fel.
Fiecare manager este intr-o poziţie de influenţă asupra subordonaţilor. Toţi managerii
trebuie să acţioneze ca modele etice bune şi să dea tonul moralităţii în aria lor de
responsabilitate. Trebuie avut grijă ca aceasta să se facă de o manieră pozitivă şi informală [3.
pag. 89-90].
Stabilirea de obiective şi comunicarea aşteptărilor de importanţă majoră este foarte
importantă în aceasta privinţă. Analizând situaţia companiei am ajuns la o constatare că
managerii de aici se simt sub presiunea de a-şi compromite standardele personale pentru a atinge
obiectivele companiei.
Însă, pentru a ameliora situaţia dată, Preşedintele de companie poate crea un climat etic
prin stabilirea de obiective rezonabile astfel încât subordonaţii să nu simtă presiuni în direcţia
luării unor decizii neetice. Evident că un şef poate încuraja fără să vrea practici neetice
exercitând prea multa presiune pentru atingerea unor obiective prea dificile.

3.2. Codul de etică - o condiţie a prosperităţii

În ultimii ani, organizaţia tinde să devină din ce în ce mai conştientă la nivel global de
responsabilităţile ei faţă de totalitatea celor pe care activităţile operaţionale – şi nu numai – o
implică. Într-o primă fază, aceasta se manifesta prin elaborarea şi aplicarea unui plan de măsuri
menit a îmbunătăţi comunicarea dintre organizaţie şi toţi reprezentanţii grupurilor de interese cu
care ele vin in contact, permanent sau incidental.
Deşi nu exista o formulă universală pentru a rezolva dilemele etice, un anumit cadru de
organizare a gândirii este absolut necesar. Analiza poziţiei tuturor celor implicaţi oferă uneltele
de care este nevoie pentru a putea analiza diferitele elemente şi a formula o decizie. Este
necesară întocmirea unei liste a tuturor părţilor ce pot fi afectate de respectiva decizie de afaceri,
urmând a fi totodată evaluate daunele şi beneficiile acestei acţiuni asupra tuturor celor implicaţi.
Următorul nivel de analiză determina drepturile şi responsabilităţile fiecăreia dintre părţile
afectate.
De aici şi până la elaborarea unui cod etic mai este doar un pas. Unul nu tocmai uşor de
făcut pentru toată lumea. Costurile în bani şi alte resurse ce trebuie alocate dezvoltării unui
program formal de etică pot fi prohibitive însă nu pentru o aşa organizaţie mare. Dar o politică
privitoare la etica bine definită de-a lungul liniilor directoare privind regulile de conduită va
conduce la crearea unui cadru general etic şi la un comportament moral în cadrul companiei,
contribuind prin aceasta la îndeplinirea datoriei de responsabilitate socială individuală, pentru un
mai bine colectiv.
Mai întâi de toate pentru a demonstra eficienţa şi importanţa codului de etică trebuie să
arătăm avantajele existenţei unui cod de etică în companie. Măsurile de natură etică, cu care
toate companiile se confruntă, sunt considerate că diminuează profitul. Însă, există multe
exemple de astfel de companii, care nu şi-au sacrificat profitul în nici un fel datorită atenţiei
deosebite pe care au acordat-o eticii în afaceri. Iar dacă avantajele aplicării codului de etică în
afacere nu pot fi observate într-un timp scurt, atunci cu siguranţă ele îşi vor face simţită prezenţa
în viitor.
Iată câteva motive întemeiate pentru a conduce o afacere într-o manieră etică:
a) Litigii/Evitări acuzatoare
Fără valori etice puternice companiile ajung uşor la extreme legale – zone periculoase în
care evitarea şi încălcarea legii duce la procese şi acuzaţii.
b) Libertatea regulatorie
Atunci când cetăţenii şi guvernele sunt dominate de un comportament în afaceri
iresponsabil şi neetic, rezultatul este o mai mare birocraţie şi înăsprirea legislaţiei.
c) Acceptul public
Companiile care tolerează practicile neetice vor fi aproape sigur expuse, apoi boicotate şi
pedepsite pe piaţă.
d) Încrederea investitorilor
Investitorii de astăzi vor evita o companie care nu este responsabilă şi etică. Declinul
recent al pieţei a rezultat în parte de la îngrijorări privind practicile contabile ne-etice.
e) Încrederea furnizorilor/partenerilor
Într-o eră a corporaţiilor virtuale, a parteneriatelor şi a întreprinderilor extinse, nici o
companie nu este suficientă de una singură. Parteneriatele de succes sunt construite pe încredere
şi menţinerea acesteia.
f) Loialitatea clienţilor
Calitatea, costul, disponibilitatea şi alţi factori nu sunt suficienţi pentru a menţine
loialitatea clienţilor. Aceştia analizează, de asemenea, reputaţia companiei.
g) Performanţa angajaţilor
Oamenii dau cel mai mare randament într-un mediu deschis, creativ şi etic. Companiile
care au o proastă reputaţie se confruntă cu dificultăţi în atragerea şi reţinerea talentelor de top.
h) Mândria personală
Liderii şi angajaţii companiilor se pot mândri într-adevăr cu realizările lor, dacă ştiu că nu
au încălcat legi, nu au trişat şi nu au făcut rău oamenilor pentru a-şi atinge scopurile.
i) Este corect
Majoritatea învăţătorilor morali şi a liderilor în istoria oamenilor susţin faptul că,
indiferent de consecinţe, este intrinsec bine să faci lucrul corect şi să fii etic [27. pag. 157-159].
Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OECD prezintă la rândul ei
avantajele pe care le are aplicarea eticii în afaceri [34]:
- Avantaj pe piaţă;
- Performanţă superioară a angajaţilor;
- Câştiguri în reputaţia managementului;
- Avantaje legale şi financiare.
Potrivit celor menţionate de „Transparency International" оn Romania (TI-Romania) în
studiul „Afacerea onestă - cheia succesului", acestea au o experienţă de zeci de ani în adoptarea
şi punerea în aplicare a valorilor şi principiilor de conduită etică atât în cadrul companiei, cât şi
în relaţiile cu actorii externi (consumatorii, clienţii, furnizorii).
Companiile mari pot juca un rol important în îmbunătăţirea practicilor comerciale pe
scară largă, stabilind un climat general al responsabilităţii în afaceri şi promovând standarde şi
acorduri internaţionale, însă întreprinderile mai mici pot juca un rol substanţial în dezvoltarea
comunităţilor locale în care ele activează. În Romania, unde întreprinderile mici şi mijlocii
reprezintă cea mai mare parte a economiei naţionale, este necesară aderarea la proceduri
echitabile, responsabile şi transparente în vederea avansării reformelor în lumea întreagă.
Companiile multinaţionale pot încerca să rămână transparente şi responsabile, însă în cazul, în
care furnizorii şi partenerii lor locali din ţările în tranziţie ignorează bunele practici în afaceri,
aceste eforturi sunt, pur şi simplu, risipite.
În ultimul timp conducerea multor întreprinderi mici şi mijlocii a început să înţeleagă
importanţa respectării şi implementării unor standarde etice pentru a supravieţui şi aşi fortifica
poziţiile: ei sunt preocupaţi nu numai de afacerile din prezent, ci şi pentru planificarea şi
perspectiva celor din viitor [2. pag. 83-84].
Putem menţiona cu fermitate faptul ca un rol important îl are codul etic şi de conduită în
afaceri al companiei (cod de conduită). Businessmenii conştientizează că respectarea normelor
de conduită etică poate conduce la majorarea veniturilor şi sporirea competitivităţii întreprinderii
pe un termen lung. „Întreprinderile mici şi mijlocii sunt cele care pot câştiga teren considerabil
faţă de companiile mari, atunci când implementează practici etice în activitatea lor, - consideră
directorul executor al TI-Romania, dna Lilia Caraşciuc. Aplicarea unui cod etic şi de conduită în
afaceri favorizează întreprinderile mici şi mijlocii prin îmbunătăţirea reputaţiei şi a imaginii
mărcii comerciale, prin acces sporit la capital, prin abilitate sporită pentru a atrage angajaţi înalt
calificaţi, prin moravuri şi angajamente îmbunătăţite, prin riscuri şi costuri comerciale reduse şi
prin performanţă financiară sporită [35].
Potrivit studiului „Voice of the Leaders Survey", reputaţia companiei este percepută drept
unul dintre instrumentele de bază ale succesului afacerii. Rezultatele studiului (sondajul a fost
distribuit la 1500 executivi din peste 1000 companii de frunte din lume) arată că circa 60% din
cei intervievaţi consideră că reputaţia bună poate contribui la capitalizarea de piaţă a companiilor
până la 40%. Numeroase studii arată că, într-adevăr, consumatorii pun preţ pe încrederea lor în
întreprinderi. Ei sunt gata să plătească o primă pentru onestitatea şi angajamentul companiei faţă
de promisiunile sale. Întreprinderile, la rândul lor, conştientizează efectele benefice pentru
afacere ale unui interes sporit al consumatorilor în imaginea companiilor. Astfel, ele cheltuiesc
resurse considerabile nu numai pentru crearea unei reputaţii bune, ci şi pentru menţinerea
acesteia. Pe scurt, compania poate pierde încrederea investitorilor şi a publicului general peste
noapte, însă recâştigarea acestei încrederi durează foarte mult timp [38].
Respectarea unor norme de conduită etică, însă, poate duce, în consecinţă, la profit şi
competitivitate pe termen lung. Un cod de conduită eficient reduce costurile şi sporeşte
profiturile, deoarece reduce incidentele de corupţie, fraudă şi alte încălcări, reduce situaţii de
conflict de interese. Totodată, acest cod sporeşte încrederea clienţilor, furnizorilor şi
contractanţilor, credibilitatea cumpărătorilor şi agenţilor de vânzare, precum şi loialitatea
angajaţilor şi bunăvoinţa întreprinderii.
Importanţa unei reputaţii bune pentru performanţa continuă a întreprinderii duce la un alt
avantaj al practicilor de afaceri etice şi responsabile — îmbunătăţirea poziţiei pe pieţele de
credit, în mod esenţial, companiile social responsabile şi care respectă standarde etice pot atrage
mai mult capital şi pot lua împrumuturi la un cost total mai mic. De aceea, investiţiile social
responsabile sunt în creştere în întreaga lume.
Potrivit organizaţiei „Social Investmenl Forum" (Washington), în 2003 mai mult de $2
trilioane de capital (activ, bunuri) în portofoliile administrate profesional din SUA erau investiţii
social responsabile, ceea ce reprezintă o creştere de 80% din 1997 - o realizare remarcabilă,
luând în consideraţie decăderea economică substanţială din această perioadă [38].
Un studiu în materie din Europa arată tendinţe similare ale creşterii investiţiilor social
responsabile în ultimii ani. Sondajul „CSR Project on Managing and Communicating CSR for
Value", realizat printre managerii de fonduri europene, analişti financiari şi responsabilii pentru
relaţiile cu investitorii arată că 50% din investitorii de baza privesc consideraţiunile sociale şi ale
mediului ambiant ca devenind trăsături semnificative ale principalelor decizii investiţionale în
următorii ani [38].
Riscurile non-financiare sunt privite tot mai mult ca fiind importante în procesul
investiţional, puţin mai mult de 50% din respondenţi declarând că profesioniştii investiţionali
deja iau sistematic în consideraţie aspectele privind guvernarea corporativă, managementul
riscurilor, relaţiile cu consumatorii/clienţii. Cu alte cuvinte, în cazul companiilor responsabile în
managementul financiar al resurselor lor, reputaţia prezintă valoare nu numai pentru investitori,
ci şi pentru creditori.
Aşadar, experţii TI-Romania consideră, că pentru a supravieţui şi a concura pe piaţa
economică naţională şi globală, întreprinderile mici şi mijlocii din Romania trebuie să adopte
strategii mai eficiente în vederea administrării riscului reputaţiei şi eticii afacerilor, precum şi să
elaboreze ele singure norme şi proceduri pentru apărarea integrităţii, inclusiv coduri de
conduită, care ar consolida angajamentul întreprinderilor pentru etica globală, respect şi
justiţie [35].

3.3. Metode de perfecţionare a eticii în cadrul R.M.C Rupea Manufacturing Company


S.R.L

Etica şi comportamentul etic sunt foarte importante pentru toţi angajaţii companiei. Cu
regret, mulţi dintre ei nu consideră că un cod etic şi un comportament moral au un impact chiar
atât de mare asupra rezultatelor pe care ei doresc să le obţină ca angajaţi, manageri sau investitori
[2. Pag. 368].
În măsura în care va fi recunoscut şi respectat de toţi membrii companiei, etica şi codul
de etică reprezintă, totodată, o contribuţie reală la îmbunătăţirea mediului de afaceri a R.M.C
Rupea Manufacturing Company S.R.L inclusiv prin combaterea fenomenelor de corupţie,
birocraţie şi alte asemenea, în interesul tuturor angajaţilor.
Deci pentru a perfecţiona activitatea întreprinderii R.M.C Rupea Manufacturing
Company S.R.L prin îmbunătăţirea eticii în afaceri propunem câteva metode, idei şi
recomandări:
- Clienţii şi partenerii sunt mai dispuşi să colaboreze/să lucreze cu o companie atunci când
produsele/serviciile contribuie la un scop mai mare decât pur şi simplu rezolvarea unei
nevoi.
- Este momentul ca managerii să se gândească la mai mult decât profit şi supravieţuire pe
termen scurt.
- Reputaţia bună facilitează succesul.
- Activele intangibile constau şi în oameni şi deci valoarea unei companii se reflectă şi în
capitalul uman.
- Succesul şi depăşirea crizei înseamnă un management bun al riscului. Riscul se ascunde
in relaţiile dintre o companie şi clienţii săi, partenerii, furnizorii, instituţiile de stat etc.
- Un management bun al riscului înseamnă dezvoltarea unei reputaţii bune care adaugă
valoare.
- “Dacă vreţi sa treceţi peste criza, gestionaţi riscul şi etica relaţiilor”, Young.
- Organizarea afacerii astfel încât să susţină un program de dezvoltare continuu.
- Introducerea unui cod de conduită practic şi aplicabil.
- Instruirea eficientă a angajaţilor.
- Urmărirea anumitor puncte de răscruce in procesul de angajare, oferirea mai multor
canale de comunicare, impunerea respectării codului de etică în diverse puncte critice ale
activităţii (achiziţii, vânzări, relaţii cu clienţii etc.).
- Considerarea departamentului de RU ca partener in afacere, asigurarea consistenţei in
comunicare şi activitate, revizuire şi redefinire a obiectivelor etice.
- Etica trebuie să fie un instrument de management al riscului, însă doar cu condiţia să fie o
realitate consistentă a firmei, să facă parte din “fibra” companiei.
- Să facă recomandări pentru cei care lucrează în departamentele de resurse umane, privind
modul etic de recrutare şi analiză a potenţialului de moralitate a unui candidat.
- Etica şi morala trebuie să fie văzute ca atuuri competitive.
- Antreprenoriatul trebuie să fie o iniţiativă responsabilă. Trebuie să se evite metoda de tip
“hit & run” şi să se gândească mai mult pe termen lung.
Rolul managerului este de a face lucrurile să meargă prin intermediul altor oameni, nu să
le rezolve singur pe toate. Atunci când previziunea este realizată de întreprinzător singur, acesta
este limitată de nivelul de pregătire şi de experienţa managerului. Calitatea acestor planuri
depinde de reperele concrete pe care se sprijină managerul şi de timpul, care cel des este foarte
limitat – pe care managerul îl are la dispoziţie pentru a elabora planurile, de fapt, viitorul. Din
acest motiv trebuie de atras atenţie la pregătirea managerilor la diferite niveluri şi de introdus
diferite cursuri de perfecţionare a abilităţilor sale. Se pot organiza cursuri de pregătire a
conducătorilor chiar în cadrul întreprinderii. Acest tip de pregătire a cadrelor este efectuat de
către companiile specializate şi reieşind din necesităţile întreprinderilor. De asemenea, o metodă
frecvent utilizată pentru pregătirea cadrelor manageriale este obţinerea diplomei de licenţă sau de
masterat în domeniul managementului, care sunt eliberate de către instituţiile învăţământului
superior în cadrul cărora şi-au efectuat studiile la a doua specialitate cadrele de conducere ale
întreprinderii.
În cadrul întreprinderii activitatea de control bine realizată va duce la compararea
rezultatelor reale cu cele obţinute şi corectarea abaterilor, dar în acelaşi timp va îndeplini şi
funcţia de antrenarea – motivarea angajaţilor pentru o mai bună implicare. Influenţa pe care
managerul o are asupra rezultatelor angajaţilor, tocmai ca urmare a modului în care se comportă
cu ei. Dacă îi tratează cu încredere şi are aşteptări înalte de la ei, este foarte probabil ca răspunsul
să fie pozitiv, deci şi rezultatele muncii angajaţilor vor fi pozitive şi vor atinge un nivel înalt.
Funcţia de previziune şi elaborarea strategiilor, este considerată vitală, în special prin
componentele sale cum sunt planurile şi programele. Planurile de afacere trebuie să ţină cont de
caracterul limitat al resurselor şi riscurilor mari cu care se confruntă întreprinderea în diferite
situaţii de piaţă.
Planificarea strategică este procesul care constă în formularea de obiective şi strategii pe
termen lung, la nivelul organizaţiei, menite să asigure o relaţie viabilă între resursele proprii şi
mediul ambiant, favorabilă dezvoltării şi atingerii scopului.
Odată cu creşterea concurenţei pe piaţă este din ce în ce mai necesară previziunea
elaborată de către profesionişti. În această situaţie nu este de neglijat acordarea serviciilor de
consultanţă de către companiile specializate, care au o experienţă semnificativă în domeniul
elaborării strategiilor de dezvoltare reieşind din obiectivele întreprinderii.
Managerii trebuie să acţioneze ca o echipa unita in folosul companiei şi nu în folosul
personal, să se pună de acord asupra tuturor problemelor divergente, să se abţină de la orice
comentarii critice în afara Adunării Generale a Acţionarilor, sau de la orice acţiuni ostile
împotriva hotărârilor luate de acest organ de conducere în condiţiile legii şi a statutului
companiei.
Pentru a mări eficienţa întreprinderii R.M.C Rupea Manufacturing Company S.R.L în
toate aspectele propun cultivarea respectului faţă de toate grupele interesate în activitatea ei şi
anume cu – angajaţii;
- acţionarii;
- partenerii de afaceri;
- organele de stat;
- clienţii;
Aşadar în relaţiile cu angajaţii propunem :
- Să se evite practicile discriminatorii în selecţionarea, angajarea, aprecierea,
promovarea şi recompensarea propriilor salariaţi.
- Preocuparea permanenta de aplicare a normelor de protecţie a muncii; consultarea
angajaţilor asupra condiţiilor de muncă şi a problemelor lor specifice.
- Reflectarea în mod clar şi transparent, în contractele colective de muncă, a
politicii firmei privind salarizarea şi condiţiile de muncă, prin negocieri echitabile cu
reprezentanţii sindicatului sau ai salariaţilor.
Iar în relaţiile cu acţionarii propunem :
- Informarea acţionarilor firmei privind evoluţia economică şi operaţiunile acesteia,
punându-le la dispoziţie rapoarte de audit financiar.
- Asigurarea transparenţei în privinţa organizării votului şi respectării regulilor de
vot in adunarea generală ale tuturor categoriilor de acţionari.
- Precizarea în statutul firmei a rolurilor şi a responsabilităţilor conducerii
executive, ale Consiliului de Administraţie, precum şi ale acţionarilor firmei, în condiţiile legii.
- Respectarea întocmai a drepturilor asociaţilor / acţionarilor, inclusiv ale
acţionarilor minoritari.
- Respectarea regulilor de cvorum şi drepturilor de vot în Adunarea Generală pentru
toate categoriile de asociaţi / acţionari.
În relaţiile cu partenerii de afaceri propunem:
- Îndeplinirea tuturor obligaţiilor contractuale, a termenelor şi condiţiilor de plată, a
tuturor înţelegerilor convenite cu bună credinţă şi cu respectarea legii.
- Depunerea de eforturi constante pentru câştigarea reputaţiei de partener de afaceri
de încredere, integru şi competent.
- Adoptarea unei atitudini demne, civilizate şi profesionale în raporturile cu
partenerii din ţară şi străinătate, în deplin respect faţă de toţi partenerii de afaceri, indiferent de
dimensiunea lor în raport cu propria firma.
- Promovarea de soluţii amiabile, prin negocieri, mediere şi compromisuri, în cazul
unui diferend comercial.
- Utilizarea formelor corecte de reclama şi publicitate şi abţinerea de la acte şi fapte
care ar putea prejudicia imaginea, interesele sau produsele altor agenţi economici.
- Respectarea drepturilor de proprietate industriala şi intelectuală ale tuturor
partenerilor de afaceri şi luarea de măsuri pentru protecţia propriilor drepturi specifice.
şi în relaţiile cu organele de stat:
- Asigurarea în mod consecvent a condiţiei de bun contribuabil a firmei, prin
achitarea obligaţiilor fiscale, depunerea bilanţurilor şi a situaţiilor financiare legale.
- Asigurarea transparenţei necesare tuturor licitaţiilor organizate pentru diverse
contracte; furnizarea tuturor informaţiilor despre firmă cerute de lege pentru aceste licitaţii.
- Promovarea unor relaţii de colaborare cu instituţiile statului, inclusiv pe calea
promovării parteneriatului public-privat, atât în ce priveşte politica din sectorul de activitate
respectiv, cât şi în privinţa utilizării unor programe sau fonduri ale Uniunii Europene.
- Realizarea unui parcurs optim pentru activitatea firmei, obţinând autorizaţiile,
licenţele, avizele şi aprobările cerute de lege.
- Comunicarea cu instituţiile implicate în realizarea de sondaje, statistici, studii de
piaţă, etc.
- Respectarea şi aplicarea legilor şi reglementărilor în vigoare privind conservarea
şi protecţia mediului, prevenirea creării de surse de poluare prin activitatea proprie.
- Promovarea şi realizarea, în funcţie de posibilităţile proprii, a unor acţiuni,
proiecte şi programe în sprijinul comunităţii locale, inclusiv prin sponsorizări, donaţii, mecenat
etc., în domeniul educaţional, cultural, de mediu etc.
Dar şi nu în ultimul rând cu clienţii:
- Aplicarea legilor şi reglementărilor în vigoare privind conservarea şi protecţia
mediului, prevenirea creării de surse de poluare prin activitatea proprie.
- În funcţie de posibilităţile proprii, realizarea de acţiuni, proiecte şi programe în
sprijinul comunităţii locale, inclusiv prin sponsorizări, donaţii, etc., în domeniul educaţional,
cultural, de mediu etc.
Astfel, promovând şi respectând aceste norme de conduită, compania ar putea câştiga din
plin de încrederea partenerilor, statului, acţionarilor şi desigur a clienţilor. În aşa mod, R.M.C
Rupea Manufacturing Company S.R.L îşi poate asigura o reputaţie solidă care o va ajuta să fie
cu un pas înaintea concurenţilor săi.
CONCLUZII

O afacere trebuie să fie rentabilă, să scoată profit. Prin urmare, trebuie renunţat la
atitudinile, acţiunile şi strategiile care sunt un obstacol în calea profitului. Majoritatea indivizilor,
deşi şi-ar dori să fie percepuţi ca persoane integre, cred, totuşi, că de cele mai multe ori
comportamentul moral poate afecta negativ profitul. Considerentele economice par a intra în
contradicţie cu cele morale, iar în afara de aceasta „sfinţii morali” nu sunt de obicei si prosperi
oameni de afaceri.
Cercetând tema „Etica în afaceri-condiţie a dezvoltării”, atât din punct de vedere teoretic,
cât şi din punct de vedere practic, am ajuns la următoarele concluzii:
- Orice activitate umană, oricât de simplă ar fi, presupune respectarea anumitor
reguli, numite norme, fără de care nu se poate atinge scopul scontat. Afacerile se desfăşoară
în cadrul unor norme, a căror respectare asigură succesul acestora.
- Normele elementare care trebuie respectate în cadrul relaţiilor de afaceri ţin de
etică.
- Firmele care au o conduită etică în afaceri au rezultate pozitive si, mai mult,
superioare celor care nu sunt preocupate de acest aspect.
- Programele pentru susţinerea eticii in afaceri cultivă spiritul de echipă si măresc
eficienţa angajaţilor. Training-urile şi seminarile pe această temă au rolul de a alinia
atitudinile şi comportamentul membrilor organizaţiei cu cele “oficiale”. Discuţiile (sau măcar
disponibilitatea de a avea o discuţie) referitoare la valorile companiei şi a modului în care
acestea afectează credinţele/opiniile angajaţilor contribuie la construirea unui climat deschis,
integru şi a sentimentului de apartenenţă la comunitate. La rândul lor, acestea au un efect
pozitiv asupra motivaţiei şi performanţei angajaţilor.
- Programele de etică contribuie la dezvoltarea profesionala a membrilor
organizaţiei. Angajatul “echipat” cu “aparatul etic” corespunzător va avea o imagine realistă
asupra sa şi a companiei şi va putea rezolva inspirat dilemele etice cu care s-ar putea
confrunta la un moment dat. Astfel, şansele unui “şoc moral” vor fi substanţial reduse, iar
angajatul se va putea concentra asupra carierei.
- Training-ul în etica afacerilor susţine legalitatea procedurilor companiei şi a
acţiunilor angajaţilor. Este greu de închipuit că un individ care are un comportament integru
s-ar gândi să pună în practică acţiuni sancţionate de lege. De aceea, etica în afaceri poate
funcţiona şi ca un mecanism de “inhibare” a acţiunilor ilegale ale organizaţiilor şi membrilor
acestora. Aceasta se traduce în mai puţini bani “investiţi” în procese.
- Etica în afaceri contribuie la gestionarea unor valori pe care se bazează
managementul calităţii şi planificarea strategică. Efortul de a alinia valorile angajaţilor cu
cele ale companiei, de a dezvolta politici şi proceduri în concordanţă cu acestea este util şi în
alte domenii esenţiale ale organizaţiei. Ele susţin managementul calităţii, care pune un accent
important pe climatul de încredere organizaţional, performanţă, calitatea produselor şi
serviciilor şi feedback. De asemenea, un management de calitate al eticii în afaceri poate
constitui un pilon solid pentru strategiile pe termen mediu şi lung ale companiei (reducerea
costurilor, expansiune pe alte pieţe etc.)
- Comportamentul etic promovează o imagine publică puternică. O companie care,
în acţiunile sale, este preocupată de dimensiunea etică a afacerilor, va avea o imagine publică
pozitivă. Indivizii, fie că sunt clienţi, candidaţi sau membri ai comunităţilor în care îşi
desfăşoară activitatea, îşi vor forma o imagine potrivit căreia respectivele organizaţii acordă
o importanţă egală oamenilor şi profitului şi că fac eforturi pentru a opera cât mai corect
posibil. Această imagine va influenţa pozitiv atât imaginea produselor şi serviciilor, cât şi
brand-ul de angajator al companiei.
- Pe termen lung, etica în afaceri contribuie la evoluţia morală a societăţii. Multe
dintre comportamentele imorale considerate acceptabile acum câteva decade sunt respinse
astăzi. Mai mult decât atât, oamenii cred că aceste atitudini sunt imorale (din acestea fac
parte discriminările de diverse tipuri). La aceasta schimbare au contribuit nemijlocit şi
companiile, care au dezavuat iar apoi interzis aceste atitudini. De evoluţia morală a societăţii
profită şi organizaţiile, care îşi pot desfăşura activitatea economică intr-un mediu mai curat şi
mai previzibil.
Astfel, deşi face parte din valorile “intangibile”, etica în afaceri poate avea un efect direct
sau indirect asupra profitului companiei. Ele influenţează, definesc şi motivează acţiunile tuturor
“jucătorilor”, fie că este vorba de manager, angajat, client sau membru al comunităţii locale.
BIBLIOGRAFIE

I. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE

1. Bauman Z. Etica postmodernă, trad. rom. Doina Lica, Timişoara, Editura Amarcord,
2000, 283 pag.
2. Boatright J. R. Ethics and the Conduct of Business, 3rd edition, New Jersey, Prentice
Hall, Upper Saddle River, 2000, 345 pag.
3. Callinicos, A. Egalitate. Sărăcie si inegalitate în economiile dezvoltate, Bucureşti,
Editura Antet, 2004, 195 pag.
4. Charles T. Horngren, Gary L. Sundan, William O. Stratton, Howard D. Teal
Management Accounting, Editura, Prentince Hall Canada Inc., Ontario, Canada, 1996,
545 pag.
5. Cole G.A. Management. Theory and practice, D. Publications Ltd, London, 1990, 359
pag.
6. Cowton Ch., Crisp R.,(editors) Business Ethics. Perspectives on the Practice of Theory,
Oxford University Press, 1998, 411 pag.
7. Crane A., Matten D. Business Ethics. A European Perspective, Oxford University
Press,2004, 309 pag.
8. Crăciun D. Etica în afaceri, editura ASE, 2005, 291 pag.
9. David Murray Cele 7 valori esenţiale. IMM-urile şi beneficiarii lor, în cadrul
conferinţei internaţionale "Calitate şi integritate în afaceri", octombrie 1999, Tg. Mureş,
cu sprijinul Fundaţiei „OSANA”, 101 pag.
10. Dănăiaţă Management, Universitatea de Vest, V. Goldiş, Arad, 2003, 437 pag.
11. De George R.T. Business Ethics, 3rd edition, New York, MacMillan, 1990, 439 pag.
12. Donaldson Th. The Ethics of International Business, Oxford University Press, 1989, 341
pag.
13. Drucker Peter Inovaţia şi sistemul antreprenorial, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1993, 304 pag.
14. Drucker Peter Management. Eficienţa factorului decizional, Editura Destin, 1994, 395
pag.
15. Florian M. Filosofie generalăa, Bucureşti, Editura Garamond Internaţional, 1995, 324
pag.
16. Fukuyama F. Marea ruptură. Natura umană şi refacerea ordinii sociale, trad. rom.
Liana V. Alecu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2002, pag. 286.
17. Fukuyama F. Trust Virtuţile sociale şi crearea prosperităţii, trad. rom. Marius Conceatu,
Bucureşti, Editura Antet, 2004, 250 pag.
18. Haiduc Cristian Economia şi managementul firmelor mici şi mijlocii, Editura
Universităţii „Vasile Goldiş”, Arad, 2000, 292 pag.
19. Holden Ph. Ethics for Managers, Brookfield, Gower, 2000, 413 pag.
20. Ionescu Gh.Gh. Management general. Funcţiile managementului, Editura Mirador,
Arad, 1997, 316 pag.
21. Jackson J. An Introduction to Business Ethics, Oxford, Blackwell, 1996, 347 pag.
22. Jhon R. Shermerhorn Management and Organizaţional Behavior. Essentials, Editura
John Wiley & Sons Inc., New York, SUA, 1996, 485 pag.
23. Laurie J Mullins Management and Organizaţional Behavior, Editura Pitman Publishing,
London, UK, 1996, 421 pag.
24. Lefter V., Manolescu A. Managemetul resurselor umane, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1995, 239 pag.
25. Lewis P. V. Defining ‘Business Ethics’: Like Nailing Jello to the Wall, în „Journal of
Business Ethics”, 14 / 1985, 440 pag.
26. Linda K. Trevino, Katerine A. Nelson Managing Business. Ethics (manual), Editura
Jhon Willey & Sons Inc., New York, SUA,1995, 198 pag.
27. Mitchell Ch. International Business Ethics. Combining Ethics and Profits in Global
Business, Novato, California, World Trade Press, 2003, 641 pag.
28. Nicolescu O., Verboncu. I. Management, Editura Economică, Bucureşti, 1998, 261 pag.
29. Niculescu, M.Rodica Educaţia managerială, Editura ISO, Baia Mare, 2001, 211 pag.
30. Peale N. V., Blanchard K. The Power of Ethical Management, London, Vermillion,
1988, 338 pag.
31. Peter Singer Tratat de etică, Bucureşti, Editura Polirom, 2006, 470 pag.
32. Rotaru A., Prodan A. Managementul resurselor umane, Editura Polirom, Iaşi, 1999, 272
pag.
33. Snell R. Developing Skills for Ethical Management, London, Chapman & Hall, 1993,
327 pag.
34. Sursa OECD, preluat din Adevărul economic Nr.7(670), 23 februarie – 1 martie 2005, 18
pag.
35. Transparency International Afacerea onestă - cheia succesului, 2008.
36. Weber M. Etica protestantă şi spiritul capitalismului, trad. rom. Ihor Lemnij, Bucureşti,
Editura Humanitas, 1993, 521 pag.
37. http://enciclopedie.interactiuni.ro/etica-in-afaceri-84/ - Enciclopedie şi interacţiuni.
38. http://www.theinvestor.ro/- The investor.
39. http://ro.wikipedia.org/ - Wikipedia.