Sunteți pe pagina 1din 13

Aquis-ul comunitar

LIBERA CIRCULATIE A SERVICIILOR SI A PERSOANELOR

Toader Marina Andrada

MFPP, anul I, zi

1
2
Cuprins

INTRODUCERE.............................................................................................................................3

I. NOŢIUNEA DE LIBERĂ CIRCULAŢIE A PERSOANELOR ŞI SERVICIILOR................4

II. LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR..........................................................................5

III. LIBERTATEA DE PRESTARE A SERVICIILOR...............................................................9

BIBLIOGRAFIE............................................................................................................................12

3
INTRODUCERE

Prin încheierea Acordului de asociere la Uniunea Europeana (Acordul European)România s-a


angajat ireversibil pe calea integrarii europene. Strategia nationala de pregatire a aderarii României la
Uniunea Europeana, adoptată la Snagov în iunie 1995, a trasat etapele procedurale si acţiunile ce
urmau a fi întreprinse în procesul de apropiere de structurile comunitare. Constienta fiind de existenta
deficientelor si a întârzierilor semnalate în Avizul Comisiei Europene (CE) din iulie 1997, România a
încercat sa accelereze ritmul reformelor economice si institutionale. Statutul de candidat la aderare
dobândit în urma Consiliului European de la Luxemburg si oficializat odata cu lansarea procesului de
negocieri si aderare la Uniunea Europeana (UE) marcheaza un nou stadium al relatiilor cu Uniunea si
implica asumarea de responsabilitati sporite în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, în alinierea la
normele si practicile comunitare.
Parteneriatul de Aderare semnat de România constituie actualmente elementul-cheie al strategiei
consolidate de pre-aderare, enuntând principiile, obiectivele si prioritatile de actionare si mobilizând
într-un cadru unic toate formele de asistenta comunitara. Aflata în faza de pregatire intensificata
pentru aderare, România participa activ la procesul de examen analitic al acquis-ului communautaire,
al carui obiectiv îl constituie armonizarea legislatiei interne cu normele comunitare.
În 2000 au început efectiv negocierile de aderare, pe capitole, ale României la Uniunea
Europeana. Capitolul referitor la libera circulatie a persoanelor a început sa fie negociat abia în 2002,
la Bruxelles, în cadrul primei Conferinte de Aderare.

4
I. NOŢIUNEA DE LIBERĂ CIRCULAŢIE A PERSOANELOR ŞI
SERVICIILOR

În dreptul comunitar, primele prevederi referitoare la libera circulatie a persoanelor apar în cadrul
Tratatului de la Roma (1957), care stabileste "eliminarea, între statele membre, a obstacolelor în calea
liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului" si statueaza faptul ca "în scopul aplicarii
prezentului Tratat, si fara a aduce prejudicii vreunei prevederi speciale incluse în acesta, este
interzisa orice discriminare pe motiv de nationalitate".
Este bine să considerăm că faptul în sine ca un stat să impună vărsământul unei cautio judicatum
solvi unui cetăţean al unui stat membru, ce a introdus, în calitate de executor testamentar, o acţiune la
una din instanţele sale, deşi proprii cetăţeni nu sunt supuşi unei asemenea cerinţe, constituie o
discriminare pe temeiul naţionalităţii, interzisă de art.59 şi 60.
Articolele 59 şi 60 trebuie interpretate astfel încît să se opună ca un stat membru să impună
varsământul unei cautio judicatum solvi unui profesionist, stabilit într-un alt stat membru ce a
introdus o acţiune la una din instanţele sale, având ca unic motiv faptul că acest profesionist este
cetăţean al unui alt stat membru.1
Conform textului nou introdus în tratatul de la Roma (T:C:E.), prin Actul Unic European
(AUE): „Piaţa internă cuprinde un spaţiu fără frontiere interne, în care libera circulaţie a mărfurilor, a
serviciilor şi a capitalurilor este asigurată conform dispoziţiilor acestui tratat.” Această definiţie
comunitară şi-a păstrat valabilitatea, fiind preluată şi menţinută de Tratatul instituind o Constituţie
pentru Europa.
Realizarea Pieţei Interne a intervenit treptat şi progresiv 2. Libera circulaţie a mărfurilor a fost
realizată din punct de vedere cronologic prima (1970), fiind urmată de generalizarea liberei circulaţii
a persoanelor (1990), în paralel cu liberalizarea progresivă a activităţilor profesionale – libertatea
lucrătorilor, libertatea de stabilire şi libertatea serviciilor. Libera circulaţie a capitalurilor nu a fost
pusă în practică, în mod complet, decât prin tratatul de la Maastricht, o dată cu realizarea Uniunii
Economice şi Monetare.
Realizarea Pieţei Interne presupune un proces continuu de perfecţionare şi armonizare a
legislaţiilor naţionale pentru a obţine coeziunea unui spaţiu comun.
O definitie formala, oficiala a liberei circulatii nu a fost niciodata oferita de catre Comisia

1
Hot./01.07.1993
2
JAQUELINE DUTHEIL DE LA ROCHERE, Droit materiel de L’Union Europeenne, ediţia a 3-a, Editura Hachette
Superieur, Paris, 2006, p.9.
5
Europeana. Însa, semnificatia si practicile liberei circulatii au fost stipulate în cadrultratatelor,
directivelor si reglementarilor, dar si în urma solutiilor juridice oferite în limitele jurisdictiei de catre
Curtile Europene. Cu toate acestea, exista un numar de elemente de baza care permit fundamentarea
politicilor:

Principiul non-discriminarii.
Articolul 12 al Tratatului Comunitatii Europene interzice “orice fel de discriminare pe
considerente de nationalitate”. Discriminarea este înteleasa ca reprezentând aplicarea, în circumstante
asemanatoare, a unui tratament diferit, în functie de nationalitate. La initiativa Curtii de Justitie,
principiul non-discriminarii a fost extins, astfel încât în prezent stipuleaza principiul egalitatii,
indiferent de nationalitate, domiciliu sau sex. Astfel, libera circulatie a lucratorilor include si
interdictia de a practica discriminarea pe criteriul nationalitatii pentru lucratorii din statele membre în
privinta angajarii fortei de munca, a remuneratiei si altor conditii de munca si angajare, ca si în
problema dreptului la protectie sociala si avantaje fiscale.

Recunoasterea reciprocă.
Acest principiu a fost prevazut de către Curtea de Justiţie în sentinţa oferită la speţa Cassis de
Dijon din 1979, prin care se stipula că un produs obţinut si comercializat în unul din statele membre
trebuie acceptat si în celelalte state membre.
Deşi principiul recunoaşterii reciproce se aplică în principal la produse, are, de asemenea, un
impact şi asupra celorlalte libertaţi, în mod deosebit cele legate de prestarea serviciilor, unde îmbracă
forma calificarii profesionale. Prevederile acquisului în acest domeniu reprezintă o parte
fundamentală a întregului subiect si se dovedesc de o importanţă deosebită în cadrul industriei
serviciilor financiare.

II. LIBERA CIRCULAŢIE A PERSOANELOR


Dreptul de acces şi sejur
Libera circulaţie a persoanelor implică în primul rând posibilitatea resortisanţilor unui stat
membru de a intra şi a rămâne fără nici o restricţie pe teritoriul orcărui alt stat membru. Dreptul de
acces şi sejur pe teritoriul statelor membre reprezintă o condiţie prealabilă a liberei circulaţii a
persoanelor.
6
Această libertate de acces şi sejur pe teritoriul unui stat membru a fost iniţial rezervată
lucrătorilor salariaţi sau independenţi, resortisanţi comunitari, pentru ca ulterior să fie extinsă şi la alte
categorii cum ar fi membrii familiilor acestora. În mod progresiv s-a ajuns ca această libertate să fie
recunoscută tuturor resortisanţilor statelor membre şi chiar anumitor categorii de resortisanţi ai
statelor terţe.
Procesul de extindere şi generalizare a fost însă treptat. Libera circulaţie a persoanelor în cadrul
Comunităţii Europene a fost definită de Actul Unic European (1987) drept una din cele patru libertăţi
fundamentale ale Pieţei Interne. Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a
dreptului de liberă circulaţie asupra unor noi categorii de persoane (studenţi, persoane ce nu depun
activităţi economice, dar au resurse suficiente de trai).
Instituirea în Tratatul de la Maastricht a dreptului „oricărui cetăţean al Uniunii de a ciecula şi de
a se stabili în mod liber pe teritoriul Statelor membre” (TCE, art. 8A, alin. 1, noul art. 18 alin. 1) a pus
capăt, oarecum, controverselor şi tensiunilor privind libera circulaţie.
Combinaţia de cooperare interguvernamentală – consacrată în apecial prin acordurile Schengen –
cu integrarea comunitară, precum şi persistenţa refuzului unor State de a elimina controlul la
frontierele interioare „fac aproape ilizibil Tratatul de la Amsterdam”, care a încercat o punere în
ordine a materiei.
Spre deosebire de art. 69 al Tratatului CECA, TCE nu conţine vreo limitare bazată pe cetăţenia
lucrătorilor care beneficiază de libertatea de circulaţie, cel puţin dacă luăm în considerare dispoziţiile
art. 48. 1 (noul art. 39. 1) şi ale art. 51. 1 (noul art. 42. 1).
Cetăţenii din ţările şi teritoriile de peste mări care au cetăţenia unui stat membru (în cazul Franţei
este vorba de Noua Caledonie, Polinizia Franceză, Wallis şi Futuna, Mayotte, Saint-pierre şi
Miyuelon; pământurile australe şi antarctice franceze nelocuite) sunt într-o situaţie din cele mai
complexe. Ei nu se pot prevala de un drept de intrare şi de şedere pentru a exercita o activitate
independentă. Acest fapt rezultă din aplicarea facută dispoziţiilor art. 135 (noul art. 186) şi 132.5
(noul art. 183) din TCE3
Daşi cetăţenii din statele terţe nu beneficiază, în principiu, de libertatea de circulaţie şi de şedere,
există interacţiuni ce se produc între situaţia lor şi cea a cetăţenilor comunitari. Conform reglementării
comunitare în vigoare, membrii familiei unui cetăţean al unui stat membru pot să-l însoţească pe
acesta în ţara de adopţie şi să exercite o activitate.

3
CJCE, 12 decembrie 1990, Kaefer şi Procacci, C 100 şi 101/89, Recueil, p. I-4647.
7
Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) di 2 mai 1992 este cel mai favorabil în ceea
ce priveşte situaţia cetăţenilor statelor terţe, întrucât art. 28 prevede libera circulaţie între statele
membre ale CE şi Statele AELE, dar aplicarea sa a ridicat unele probleme.
Cetăţenii statelor terţe, legal angajaţi de către o intreprindere comunitară care efectuează o
prestare de servicii în alt stat membru, au dreptul de şedere în acest stat membru pentru intervalul de
timp necesar executării acestei prestări de servicii4.
Perspectiva eliminării controalelor la frontierele interne ale Uniunii şi constituirea unui „spaţiu
de libertate, securitate şi justiţie” presupune o anumită armonizare a politicii statelor membre faţă de
admiterea şi şederea cetăţenilor statelor terţe.
Liberul acces şi libertatea de şedere pot fi restrânse în cazul invocării de către statele membre a
ordinii publice, siguranţei publice şi sănătăţii publice.

Lucrătorii
În cadrul acquis- ului, lucratorul este definit ca fiind orice persoana care, pentru o perioada
determinata de timp furnizeaza serviciipentru si sub îndrumarea unei alte persoane, în schimbul
acestei activitati fiind remunerată.
O definitie mai ampla a lucratorului poate fi utilizata pentru a include:
-indivizii care au un loc de munca la care sa revina sau care deja lucreaza;
-indivizii care sunt în somaj involuntar si cauta de lucru într-o alta tara care a ratificat Acordul
Economic European;
-indivizii care au lucrat în tara gazda dar sunt someri sezonieri ca urmare a unor incapacitati generate
de boala, accident sau care au ajuns la vârsta de pensionare.
Pe lâna dreptul la libera circulatie, lucratorul dispune si de alte drepturi referitoare la:
Dreptul de rezidenţă 5. Dupa 3 luni se emite o “Carte de rezidenţă pentru un cetăţean având
nationalitatea unuia din statele membre ale CEE”6 pe baza carţii de identitate sau a paşaportului şi a
unei scrisori din partea angajatorului care să confirme faptul că acesta lucrează.
Membrii de familie. Sotia unui lucrator care este cetatean al unui stat membru al Comunitatii,
copiii acestuia care nu au împlinit 21 de ani sau cei aflati în întretinere au dreptul de a se stabili

4
CJCE, 9 august 1994, Vander Elst, C43/93, Recueil, p. I-3803, muncitori marocani angajaţi de către o întreprindere
belgiană efectuând lucrări pe un şantier din Franţa.
5
Articolul 39 (48) (3) (a) Tratatul CE
6
Articolul 4 al Directivei 68/360

8
împreuna cu acel lucrator7, cu conditia ca acesta sa dispunăde conditii decente de locuit 8. Daca
membrii familiei sunt cetateni ai unui stat membru, nu sunt obligati sa detina o viza de intrare, fiind
îndreptatiti la obtinerea unei Carti de Rezidenta pentru un cetatean al statului membru al CE. Daca
acestia sunt cetăţeni ai unei terţe ţări, este posibil sa aiba nevoie de viză, însă aceştia primesc o carte
de rezidenta având aceeasi validitate cu cea a lucratorului.
Obtinerea unui loc de munca. Cetatenii unui stat membru au dreptul de a obtine un loc de munca
pe teritoriul unui alt stat membru în aceleasi conditii ca lucratorii acelui stat 9.
Tratamentul la locul de munca. Lucratorii din cadrul comunitatii trebuie tratati în mod egal ca
lucratorii nationali, în privinta conditiilor la angajare10, avantajelor de ordin fiscal şi social 11, precum
si al reprezentarii la nivel sindical.
Dreptul de a ramâne în tara gazda dupa încheierea activitatii desfasurate (cu conditia sa fi lucrat
si locuit pe teritoriul acelui stat membru timp de 3 ani, sa fi îndeplinit vârsta de pensionare sau sa
sufere de incapacitati permanente 12).
Lucrătorii statelor membre au dreptul de a circula liber in cadrul Uniunii Europene, fără nici o
discriminare. Orice discriminare bazată pe cetăţenie între lucrătorii statelor membre în ceea ce
priveşte încadrarea în muncă, remunerarea şi alte condiţii de muncă este interzisă13.
Cu excepţia unor restricţii justificate de motive de ordine publică, siguranţă publică şi sănătate
publică şi cu excepţia locurilor de muncă din administraţia publică.
Statele membre încurajează schimbul de lucrători tineri în cadrul unui program comun.
Măsurile specifice exercitării dreptului la libera circulaţie a lucrătorilor 14 se adoptă după
consultarea Comitetului Economic şi Social, prin lege sau legea cadru şi vizează în special:
-asigurarea unei colaborări strânse între serviciile naţionale de ocupare a forţei de muncă;
- eliminarea procedurilor şi practicilor administrative, precum şi a termenelor de acces la locurile
de muncă disponibile, care rezultă fie din legislaţia internă, fie din acorduri încheiate anterior
între statele membre şi care, dacă ar fi menţinute, ar împidica libera circulaţie a lucrătorilor;
- eliminarea tuturor termenelor şi a altor restricţii prevăzute fie în legislaţiile interne, fie în
acordurile încheiate anterior între statele membre care impun lucrătorilor din celelalte state

7
Regulamentul 1612/68 Articol 10 (1)
8
Articolul 10 (3)
9
Articolul 1 al Regulamentului 1612/68
10
Regulamentul 1612/68, articolul 7 (1) si (4)
11
Articolul 7 (2) si (3) si Articolul 9 al Regulamentului 1612/68
12
Articolul 39 (48) (3) (d) si Regulamentul Comisiei din 29 iunie 1970 (1251/70)
13
Art. III – 133 al Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa.
14
Art. III – 134 al Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa.
9
membre condiţii diferite la libera alegere a unui loc de muncă faţă de condiţiile impuse
lucrătorilor naţionali;
- stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii şi ofertei de locuri de muncă şi a
realizării echilibrului între cerere şi ofertă pe piaţa muncii în condiţii care să nu pericliteze
nivelul de trai şi de ocupare a forţei de muncă în diferite regiuni şi industrii.

Libertatea de stabilire
În concepţia Tratatului constituţional, libertatea de stabilire implică:
- Interdicţia tuturor restricţiilor impuse libertăţii de stabilire a resortisanţilor unui stat membru pe
teritoriul altui stat membru şi garantarea dreptului de acces al acestora pe teritoriul statelor
membre, la activităţi independente şi la exercitarea lor, precum şi la constituirea şi gestionarea
întreprinderilor în condiţiile stabilite prin legile-cadru europene.
-Asigurarea posibilităţii de achiziţionare şi exploatare a proprietăţilor funciare de pe teritoriul
unui stat membru de către un resortisant al altui stat membru.
-Reglementări comunitare pentru a se asigura recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor
şi a altor titluri.
Societăţile constituie, conform legislaţiei unui stat membru, având sediul social, administraţia
centrală sau sediul principal în cadrul Uniunii, sunt asimilate persoanelor fizice resortisante ale
statelor membre. Prin societăţi se înţeleg „societăţile de drept civil sau comercial, inclusiv societăţile
cooperative şi alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepţia societăţilor care nu au un
scop lucrativ”. (art. III – 142)

III. LIBERTATEA DE PRESTARE A SERVICIILOR

Constituţia defineşte noţiunea de servicii astfel: „În sensul Constituţiei, sunt considerate servicii,
prestările furnizate în mod obişnuit în schimbul unei remuneraţii, în măsura în care nu sunt
reglementate de dispoziţiile referitoare la libera circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a
persoanelor” (art. III – 145) şi consacră în mod solemn (art. III – 144) interdicţia restricţiilor la libera
prestare a serviciilor în cadrul Uniunii în ceea ce priveşte resortisanţii statelor membre stabiliţi în alt
stat membru decât cel al destinatarului prestaţiei.
Serviciile cuprind în special:
10
- activităţi cu caracter industrial,
- activităţi cu caracter comercial,
- activităţi artizanale,
- activităţi prestate în cadrul profesiilor liberale,
- activităşi în domeniul transporturilor, bancar şi de asigurări sociale.
Dispoziţiile din art. III – 147 prevăd imperativ că: „Măsurile pentru realizarea liberalizării unui
serviciu determinat se stabilesc printr-o lege-cadru europeană, numai după consultarea Comitetului
Economic şi Social”, statele având obligaţia de a depune eforturi pentru o mai mare liberalizare a
serviciilor decât este obligatoriu conform legii cadru europene, în măsura în care situaţia lor
economică generală şi situaţia din respectivul sector le permite acest lucru.
Dată fiind natura aparte a anumitor prestaţii de servicii, cum ar fi plasarea artiştilor de spectacol,
nu ar trebui să se considere incompatibile cu tratatul unele cerinţe specifice impuse prestatarilor, care
ar fi motivate de aplicarea unor reguli profesionale, justificate de interesul general sau de necesitatea
asigurării protecţiei artistului, ce revine oricărei persoane stabilite pe teritoriul respectivului stat, în
măsura în care prestatarul nu ar fi supus unor prevederi similare în statul membru unde este stabilit15.
În lipsa unei armonizări a regulilor aplicabile serviciilor, piedicile aduse libertăşii garantate de
tratat în acest domeniu pot proveni din aplicarea unor reglementări naţionale ce ating orice persoană
stabilită pe teritoriul naţional, prestatarilor stabiliţi pe teritoriul unui alt stat membru, care trebuia deja
să respecte prevederile din legislaţia acelui stat16.
O reglementare naţională care subordonează prestarea anumitor servicii pe teritoriul naţional, de
către o întreprindere situată într-un alt stat membru, eliberării unei autorizaţii administrative supusă
anumitor calificări profesionale, constituie o restricţie adusă liberei prestaţii de servicii, în sensul art.
59 din tratat. În fapt, rezervând prestaţia de servicii în materie de supraveghere a brevetelor anumitor
operatori economici ce au anumite calificări profesionale, reglementarea naţională împiedică, în
acelaşi timp, o întreprindere situată în străinătate să furnizeze servicii titularilor de brevete pe
teritoriul naţional, precum şi pe aceşti titulari să-ţi aleagă liber modul de supraveghere a brevetelor
lor.
Deşi rezultă dintr-o jurisprudenţă uniformă (...), asemenea obstacole cad sub incidenţa art. 59,
din moment ce aplicarea legislaţiei naţionale prestărilor străini nu este justificată de motive
imperioase de interes general sau că exigenţele ce reies din această legislaţie sunt deja satisfăcute de
reguli impuse acelor prestatari în statul membru unde aceştia sunt stabiliţi.
15
Hot./18.01.1979
16
Hot./09.07.1997
11
Aceste dispoziţii au drept scop principal să facă posibilă pentru prestatar exercitarea activităţii
sale în statul membru de adopţie, fără discriminări faţă de cetăţenii acelui stat. După cum a precizat
Curtea în hotărârea din 17 decembrie 1981, Webb (...), ele nu implică faptul că orice legislaţie
naţională aplicabilă cetăţenilor acelui stat şi care vizează, în mod normal, o activitate permanentă a
persoanelor stabilite pe teritoriul acestuia, poate fi aplicată integral, în acelaşi mod, activităţilor cu
caracter temporar, exercitate de persoane stabilite în alte ţări membre.
În aceste condiţii, constatăm că regula exclusivităţii teritoriale nu ar trebui aplicată unor activităţi
cu caracter temporar exercitate de avocaţi stabiliţi în alte state membre, aceştia aflându-se, din acest
punct de vedere, în condiţii de drept şi de fapt ce nu permit o comparaţie cu cele aplicabile avocaţilor
stabiliţi pe teritoriul francez.
Este bine, totuşi, să subliniem că acceptul trebuie acordat la cerere oricărei întreprinderi situate
într-un stat membru ce îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia statului destinatat, că aceste
condiţii nu se pot suprapune cu condiţiile legale echivalente deja îndeplinite în statul de domiciliu, şi
că autoritatea de control a statului destinatar trebuie să ia în consideraţie controalele şi verificările
deja efectuate în statul membru de domiciliu. Or, conform Guvernului german care, asupra acestui
punct, nu a fost contrazis de Comisie, regimul german de acordare a acceptului este pe deplin
conform acestor exigenţe17.

17
Hot./17.12.1981
Hot./04.12.1986
Hot./10.07.1991
Hot./25.07.1991
12
BIBLIOGRAFIE

TRATATE, CURSURI ŞI MONOGRAFII:


1. Răducan Oprea, Ramona Mihaela Oprea – Dreptul European al afacerilor, master-
Universitatea Dunărea de Jos – Galaţi 2009
2. Prof.univ.dr. Marin Voicu - Introducere în dreptul European, Universul Juridic Bucureşti
2007;
3. I.P. Filipescu, A. Fuerea, - Drept Instituţional comunitar European, Ed. Actami, Bucureşti
1994;
4. Irina Moroianu-Zlătescu; Demetrescu, Radu C.,- Drept instituţional comunitar şi drepturile
omului, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Bucureşti 2005;
5. Tratatul privind aderarea României la Uniunea Europeană – Ed. All Beck, Bucureşti 2005
6. Diaconu, Ion. Tratat de drept internaţional public. Dr. Ion Diaconu. Bucureşti : Lumina Lex,
2002-2005. 3 vol. II 94.968(1-3).

STUDI ŞI ARTICOLE DE SPECIALITATE:


1. Prof.univ.dr. Marin Voicu - Jurisprudenţa comunitară, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2005;
2. V. Duculescu, Tratatul de la Amsterdam – instrument juridic de referinţă în procesul
integrării europene, în R.D.C. nr. 2/1999;

LEGISLAŢII:
1. Hotărârea din 14 decembrie 1962, în speţ Confederaţia naţională a producătorilor de
fructe şi legume şi alţii vs. Consiliu, dosar 16/62 şi 17/62;
2. Monitorul Oficial, baza de date juridice a Ministerului Justiţiei;

SURSE WEB:
1. http://www.edu.ro/cnred.htm
2. www.ier.ro
3. www.infoeuropa.ro
4. www.curia.europa.eu

13

S-ar putea să vă placă și