Sunteți pe pagina 1din 6

gest

desen arhitectură
AB
istoriaarhitecturii0494 ARHITECTURA

arhitecturafierului sec.XIX
caracterizare
Construcţia din fier făcuse progrese spectaculoase odată cu dezvoltarea rapidă a
metalurgiei, în special în Anglia, datorită folosirii cărbunelui de piatră şi a cuptoarelor de
pudlaj (transformarea fontei în oțel) (1784). La mijlocul secolului, această dezvoltare
căpătase un ritm rapid şi proporţii uriaşe. Fuseseră inventate convertizorul Bessemer

AB
(1855) şi cuptorul înalt cu preîncălzire (1860); oţelul şi profilele laminate intrau în uzul
curent (1862), iar aliajele de oţel şi crom, precum şi nichelajul (1870) îmbunătăţeau
calitatea construcţiilor metalice.
De la poduri, fierul trecuse la şarpante. Victor Louis realizase din fier, încă în 1786,
acoperişul Teatrului de varietăţi din Paris. În 1811, parizienii puteau să admire „Halle du
blé", reconstruită cu nervuri de fier de arhitectul Bélanger.
Industria furniza două materiale ideale pentru noile construcţii: fierul şi sticla.
Fierul apărea tuturor ca materialul viitorului. Ce progres faţă de greoaia zidărie de
piatră, faţă de bolţile de cărămidă, faţă de grinzile de lemn cu deschideri limitate folosite
la şarpante, faţă de cantităţile enorme de materiale ce se cereau puse în joc pentru a
obţine rezultate minore!
Uşor, rezistent, maleabil, lesne de prelucrat în fabrici în elemente standardizate,
lesne de montat pe şantier, fierul ajunsese să acopere spaţii tot mai mari cu minimum
de material.

ARHITECTURA
Arhitectura de fier făcea un pas înainte odată cu dezvoltarea industriei sticlei.
Combinarea fierului cu sticla dădea posibilitatea unei luminări masive a spaţiilor
interioare, cu rezultate arhitecturale surprinzătoare.
În Galerie d'Orléans realizată la 1831 în cadrul lui Palais Royal, Pierre Fontaine

0494
crea, deasupra unui cadru arhitectural clasic, o mare boltă cilindrică executată din fier
şi sticlă prin care lumina pătrundea în voie, dînd privitorilor senzaţia de spaţiu deschis,
dar ferit de intemperii.

Galerie d’Orleans - Pierre Fontaine - 1831


Limitată la acoperiş în Galerie d'Orléans, această eliberare a spaţiului arhitectural
avea să fie totală la Crystal Palace din Londra, construcţie devenită curînd celebră (mai

crystal
jos, un pic din povestea ei).

Un produs al procesului industrial de fabricare şi asamblare, Palatul de Cristal al


lui Joseph Paxton a fost una dintre cele mai inovatoare clădiri ale secolului XIX. A fost

AB
considerat la momentul respectiv drept un simbol al modernităţii, şi multe din realizările
sale rămân neegalate până astăzi.
Proiectat şi construit în mai puţin de 8 luni, era la
vremea respectivă cea mai extinsă incintă construită
vreodată, creând un ambient artificial de dimensiuni
uriaşe, învelit într-o manta extrem de subţire şi
transparentă. Conceput ca o clădire temporară, a
rămas în Hyde Park doar un singur an după care a
fost demolată la fel de repede cum a fost construită.
Ideea unei Mari Expoziţii care să celebre pacea,
prosperitatea personală şi comerţul liber - toate
văzute prin ochii Imperiului Britanic - a venit din
partea Societăţii Regale de Arte al cărei patron era
prinţul Albert, consortul reginei Victoria. La începutul
anilor 1850, Comisia Regală formată să

ARHITECTURA supravegheze proiectul a lansat o competiţie pentru


proiectarea şi construcţia unei clădiri de 74.350 mp.,
cu un buget de 100.000 de lire sterline şi care să fie

0494
finalizata în doar 15 luni. Documentele competiţiei
menţionau clar că „orice metodă de construcţie
ieftină va fi luată în considerare". Deşi s-au examinat
sute de propuneri, membrii comisiei nu au căzut de
acord asupra câştigătorului şi s-au decis să
proiecteze clădirea ei înşişi. Rezultatul a dus la un
efort comun, dar, proiectată sâ fie construită cu 17
milioane de cărămizi, reieşea clar că nu se putea
încadra în bugetul și în timpul prescris.
Proiectul a fost salvat de Joseph Paxton, un
grădinar cu o experienţă de 20 de ani în construirea
Cea mai extinsă incintă construită serelor. Cea mai importantă realizare a sa până în
vreodată până in acel moment, acel moment a fost Great Stove (Marea Seră),
Palatul de Cristal includea copacii finalizată în 1840 la Chatsworth în Derbyshire, unde
maturi din Hyde Park şi învelişul său
subţire şi transparent crea o nouă a fost grădinar-şef. Multe din inovaţiile sale folosite în
ambiguitate între spaţiul interior şi proiectul Great Stove au fost aplicate direct în
exterior. construcţia Marii Expoziţii, dar la o scară mult mai
mare.
Bucăţile de sticlă pentru Great Stove au fost
făcute în colaborare cu sticlarul Robert Lucas
Chance, lungi de 1,2 m, însă de doar 2mm grosime şi
extrem de luminoase. Fiind cele mai mari bucăţi de
sticlă create vreodată, această sticlă era conformă
cu conceptul lui Paxton, cu modulul de 1,2 m, şi
greutatea sa uşoară l-a ajutat mult să reducă
mărimea cadrelor ferestrelor şi a structurii de sprijin.
Greutatea structurii a fost şi mai redusă de sistemul
său de sticlă de „creastă şi brazdă", care reducea
deschiderea cadranelor, conducându-le în

AB
diagonală de la brazdă la creastă, în loc de în
lungime. Pentru a economisi timp şi bani - şi pentru
mărirea preciziei Paxton a dezvoltat o maşinâ cu
abur bazată pe energie, pentru a standardiza
fabricarea barelor cadrelor din lemn, proiectate să
încorporeze caneluri pentru condensul intern şi
pentru ploi în exterior. La sfârșit a dezvoltat „jgheabul
Paxton", un jgheab din lemn plat, arcuit de tensiunea
unui suspensor pe partea inferioară, pentru a
îndepărta apele ploii.
Pentru grăbirea procesului de Inovaţiile lui Paxton pentru Great Stove s-au
construcţie, componen tele concentrat pe lemn şi sticlă, şi a folosit fierul doar pe
structurale prefabricate ale bolţii alocuri, doar pentru scopuri pur structurale. Şi-a
centrale au fost asamblate la sol.
Pentru trecerea prin suprafaţa îngus-
conceptualizat învelişul din sticlă şi lemn drept „faţă
tă a culoarului central, bolta finalizată de masă" sistematică şi constantă peste o ramă

ARHITECTURA
a fost ridicată. variabilă de fier care se putea adapta cerinţelor
particulare ale locului şi programului de construire.
Fermitatea şi stabilitatea laterală a masei a dat

0494
posibilitatea „feţei de masă" să fie subţire şi uşoară.
În anul 1849, Paxton a construit o altă seră la
Chatswort, pentru faimoasa floare de nufăr Victoria
regia, şi a afirmat că nervurile puternice din partea
inferioară a frunzelor acestor plante i-au inspirat cele
două suprafeţe structurale cu două deschideri.

Lucrând cu Paxton, contractorii au


proiectat un echipament special de Procesul de construire, care a antrenat oameni,
accelerare a asamblării clădirii.
Vagonete prevăzute cu roţi, folosind
maşini şi materiale la o scară imensă, a devenit o
jgheaburile cu şine, transportau atât demonstraţie publică plină de însufleţire, o dovadă a
oamenii, cât şi materialele, eliminând eficienţei timpului, normei şi mişcării, trăsături care
nevoia unui schelet pentru geamgii. ulterior au inspirat liniile de montaj ale lui Henry Ford.
Datorită transparenţei şi clarităţii sistemelor sale, construirea Palatului de Cristal
a devenit o celebrare a puterii industriale cu mult mai reuşită chiar decât Marea
Expoziţie în sine. La doar 6 luni de la începerea lucrărilor şi la 4 luni după ce prima
coloană din fontă fusese ridicată, Palatul de Cristal a fost finalizat şi înmânat Comisiei
Regale pentru instalarea dispozitivelor pentru expoziţie. La 1 mai 1851, regina Victoria
a inaugurat deschiderea Marii Expoziţii, care a fost un succes enorm, atrăgând peste 6
milioane de vizitatori în doar 5 luni. în plus, pentru a produce un profit substanţial,
expoziţia a dat naştere ideii divertismentului public la scară mare, vestind era
consumatorului şi a unui nou tip de construcţie: in care bunurile de tot felul puteau fi
expuse şi vândute - magazinul universal modern.
arh. alexandrubercan-AlexB0494-cursrealizatînscopeducaționalnuestedestinat

AB
comercializăriișinupoateficopiatdecâtdepirațisaudenesimțiți

Fierul repurta victoria deplină şi dădea măsura integrală a posibilităţilor sale cu


prilejul Expoziţiei universale de la Paris din 1889.
Un arhitect şi un inginer (faptul lua valoare de simbol), Ferdinand Dutert şi
Contamin, ridicau o construcţie neobişnuită prin dimensiunile şi concepţia ei
îndrăzneaţă: Galerie des machines. Cu cei 420 m lungime, 45 m înălţime şi 115m
deschidere, era cea mai mare construcţie de fier ridicată vreodată, iar arcele cu trei
articulaţii, care se subţiau la partea inferioară, păreau că desfid legile de echilibru cu
care ochiul se obişnuise de milenii.
Inginerii epocii erau mult superiori arhitecţilor eclectici. Ei nu aveau pretenţia să
facă artă, ci să rezolve perfect problemele utilitare ridicate de o societate în plină
industrializare. Ei le rezolvau rapid şi fără acele adaosuri fals „estetice" care făceau din
arhitectură o artă moartă.

ARHITECTURA
Tocmai această lipsă de „artă" — artă înţeleasă în accepţiunea academică —
făcea ca uimitoarele lor construcţii să aibă graţia şi eleganţa firească a structurilor na-
turale, ascultînd doar de rigoarea formulelor matematice.

0494
Arhitecţii nu vedeau în fier decît un material care putea fi folosit pentru a mări
deschiderile, pentru a întări rezistenţa construcţiilor, pentru a înlocui lemnul, dar
nicidecum pentru a crea o arhitectură. Labrouste folosise fierul în mod strălucit, dar
arhitectura sa funcţională era învăluită încă în forme clasice. Crystal Palace, această
mare seră, nici nu avea propriu-zis arhitectură, iar Galerie des machines, o
capodoperă a artei inginereşti, fusese considerată ca o construcţie utilitară reuşită — şi
atît.
Aceiaşi oameni care puneau pe ingineri să construiască poduri uriaşe, fabrici şi
hale de expoziţie imense, apelau la arhitecţi pentru a proiecta şi împodobi' „artistic", în
„stil", clădirile oficiale, muzeele, teatrele sau propriile locuinţe.
Industria era una, gustul estetic alta. Acest gust impunea industriei să producă în serie
coloane din fontă decorate cu capiteluri în cele mai diverse stiluri. Nu industria dicta
această modă, ci estetica conservatoare a unei societăţi parvenite.
Arhitecţii, sclavi ai sistemului de dogme clasice, trăind într-un univers de forme
istorice, nu ştiau să deducă din noile tehnici şi materiale forme noi. Noile structuri nu tre-
zeau la viaţă un stil nou. Şi asta nu pentru că n-ar fi existat voinţa şi chiar argumentele
teoretice ale unor arhitecţi proeminenţi în favoarea creării unui stil nou, al fierului.
AB Galerie de Machines -
F. Dudert, Contamin -1889

arh. alexandrubercan-AlexB0494-cursrealizatînscopeducaționalnuestedestinat
comercializăriișinupoateficopiatdecâtdepirațisaudenesimțiți
eiffel

ARHITECTURA

0494
Destinat unei utilizări de scurtă durată, pe perioada Expoziţiei Universale din
1889, turnul proiectat de Gustave Eiffel domină şi astăzi orizontul Parisului, ca un semn
macroscopic al încrederii naive în progres şi modernitate, fiind singura operă datorită
căreia „monsieur Eiffel" a devenit cunoscut în întreaga lume.
Expoziţiile universale inaugurate în 1851, Expoziţiile Universale caracterizează a
doua jumătate a secolului al XlX-lea. în secolul XX acestea se vor rări şi-şi vor pierde
din valoare. Ele testau capacităţile noilor tehnologii şi le prezentau cu mândrie tuturor.
în acest scop se amenajau pavilioane expoziţionale şi construcţii ilustrative extrem de
complexe care durau puţin mai mult decât expoziţia.
Expoziţiile au avut şi un impact semnificativ asupra posibilităţilor de a accelera
tehnicile constructive, care trebuiau să se încadreze în timpul scurt avut la dispoziţie
pentru amenajarea unei construcţii impunătoare, dar executată obligatoriu rapid.
Aceasta a fost şi provocarea pe care a încercat să o înfrunte inginerul Eiffel: să
construiască într-o perioadă relativ scurtă un turn metalic de 300 de metri înălţime.
Ceea ce nu a însemnat însă şi o reducere a timpului de proiectare.

AB
Ideea se născuse în 1884, Gustave Eiffel încredinţând proiectul lui Nougier şi
Koechlin, ingineri care lucrau la firma sa. Realizarea podurilor din fier îi obligase pe
ingineri să studieze problema construirii pilonilor metalici. Cu alte cuvinte, viitorul turn
s-a născut ca un experiment pentru testarea rezistenţei şi flexibilităţii materialului
necesar pentru a construi un pilon gigantic. Dificultăţile întâmpinate au fost
numeroase, printre care şi efectul acţiunii vântului. Soluţia acestei ultime probleme a
fost cea care a determinat profilul turnului parizian: o motivaţie tehnică şi nu estetică,
chiar dacă, după spusele autorului său, curbele, determinate pc baza calculelor, ar fi
conferit „o mai profundă impresie de forţă şi frumuseţe". Alegerea este importantă şi
reflectă acea revoluţie a metodelor de construcţie pe care arhitecţii aveau să o preia în
curând de la ingineri. Valoarea revoluţionară a Turnului Eiffel decurge şi din acest fapt
pe care nimeni nu a reuşit să-l surprindă pe parcursul construirii sale. Până şi scriitori
precum Maupassant şi Zola l-au criticat. Mulţi ingineri i-au prezis prăbuşirea. Pro-
prietarii de imobile din zonă au cerut despăgubiri firmei Eiffel pentru imposibilitatea de
a închiria edificiile din apropiere. Lucrările au început în ianuarie 1887 şi s-au încheiat

ARHITECTURA
pe 15 aprilie I889, uimindu-i pe toţi.
arh. alexandrubercan-AlexB0494-cursrealizatînscopeducaționalnuestedestinat

0494
comercializăriișinupoateficopiatdecâtdepirațisaudenesimțiți