Sunteți pe pagina 1din 98

MATEMATICĂ –

ÎNVĂȚĂMÂNT PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

_____________________________

Suport de curs pentru Programul de reconversie profesională

”Pedagogia învățământului primar și preșcolar”

Conf. dr. Cristian Voica

2019
CUPRINS

Introducere

Unitatea de învățare 1:
Logică, mulțimi, funcții

Unitatea de învățare 2:
Mulțimi de numere: relații, operații, structuri algebrice

Unitatea de învățare 3:
Metode de rezolvare a problemelor

Unitatea de învățare 4:
Elemente de geometrie

Bibliografie

ii
INTRODUCERE

________________________________________________
NOTA DE PREZENTARE
Dezvoltarea mijloacelor de informare şi comunicare a condus la un
ritm de multiplicare a informaţiilor ce necesită o altă organizare a
învăţării. De aceea, au devenit importante atât selectarea
cunoştinţelor pe care un elev trebuie să le asimileze, cât şi necesitatea
utilizării acestora cu maximă eficienţă.
În aceste condiţii, în loc să se diminueze, rolul profesorului în
general - şi al profesorului pentru învățământul primar și preșcolar în
particular - capătă noi valenţe. De regulă, un profesor le arată elevilor,
la matematică, rezolvări de probleme. Dar un profesor bun îi învaţă
pe elevii săi cum să facă ei singuri acest lucru.
Acest curs se adresează cadrelor didactice care predau sau
urmează să predea ca profesori pentru învățământul primar și
preșcolar. El este parte componentă a programului de conversie
profesională, prin învățământ la distanță, derulat la Facultatea de
Psihologie și Științele Educației a Universității din București. În
conceperea cursului, au fost parcurse următoarele etape:

1. Stabilirea Unităţilor de învăţare


Cursul este constituit din patru Unităţi de Învăţare, axate pe temele
principale ale matematicii din învățământul primar: Logică, mulțimi,
funcții; Mulțimi de numere, relații, operații; Metode de rezolvare a
problemelor; Elemente de geometrie.

2. Construirea competenţelor
Competențele generale vizate de acest curs pot fi descrise prin
următoarele formulări sintetice: procesarea unor date, exprimarea de
trăsături, folosirea unor algoritmi, dezvoltarea interesului și motivației.
Pornind de aici, au fost formulate pentru fiecare unitate de învățare
competențe specifice; formarea lor este urmărită sistematic, pe
parcursul unităţii de învăţare respective.

3. Stabilirea conţinuturilor
Conţinuturile acestui curs au fost alese astfel încât să răspundă
competenţelor anterior formulate. Ulterior, conţinuturile au fost
ordonate într-o structură care satisface logica internă a matematicii.

iii
FINALITĂŢILE CURSULULUI

Dezvoltarea competenţelor profesionale și transversale, prin


cunoaşterea şi înţelegerea conceptelor și a procedurilor specifice
matematicii, prin aplicarea acestora în rezolvarea și analiza
problemelor și prin formarea unei atitudini pozitive față de studiul
matematicii.

COMPETENȚELE GENERALE ALE CURSULUI

Competenţe profesionale
1. Cunoașterea conceptelor și a procedurilor specifice disciplinei
2. Utilizarea și explicarea unor strategii rezolutive
3. Compararea unor metode alternative de rezolvare a problemelor
4. Explorarea unor legături între concepte matematice diferite

Competențe transversale
1. Aplicarea principiilor şi a normelor de deontologie profesională,
fundamentate pe opţiuni valorice explicite, specifice specialistului în
ştiinţele educaţiei
2. Cooperarea eficientă în echipe de lucru profesionale,
interdisciplinare, specifice desfăşurării proiectelor şi programelor din
domeniul ştiinţelor educaţiei
3. Utilizarea metodelor şi tehnicilor eficiente de învăţare pe tot
parcursul vieţii, în vedere formării şi dezvoltării profesionale continue

Temă de reflecţie
Care credeți că este modalitatea cea mai eficientă pentru învățarea
matematicii, în cadrul acestui program de formare?

iv
INDICAȚII PENTRU PARCURGEREA CURSULUI

Fiecare pagină este dedicată unui anumit subiect, cum ar fi, de


exemplu, Reguli de negare. Am concentrat în pagina respectivă
informații, exemple, demonstrații despre subiectul discutat. Fiecare
dintre acestea este însoțită de o imagine simbolică.

Exemplu
Acesta este un exemplu de imagine simbolică, folosită în curs.

Conţinuturile sunt întrerupte de diverse teme de reflecție sau de


sarcini de lucru. Acestea sunt anunțate prin titluri specifice şi prin
imagini sugestive. De exemplu, mai jos sunt formulate o sarcină de
lucru și o temă de reflecție.

Sarcină de lucru
Răsfoiți/ derulați câteva pagini ale acestui curs și notați 3 observații
despre structura grafică folosită.

Temă de reflecţie
De ce credeți că este nevoie de teme de reflecție în acest curs?
Care credeți că este diferența dintre o temă de reflecție și o sarcină de
lucru?

Elementele considerate importante au fost marcate prin titlul De


reținut. Un exemplu este cel ce urmează.

De reţinut!
Pe pagină, în partea stângă, a fost lăsat un spaţiu alb, întrerupt, din
loc în loc, de elemente grafice.
Acest spaţiu are un dublu rol: pe de o parte, elementele grafice atrag
atenţia şi ajută la identificarea unor tipuri de activități; pe de altă parte,
spaţiul alb poate fi folosit pentru notiţe, completări, observaţii.

v
MODALITĂȚI DE INTERACȚIUNE

Pe parcursul semestrului, sunt planificate două activități tutoriale


(AT). În cadrul acestor întâlniri față-în-față, vom avea o abrodare
interactivă, bazată pe o permanentă stimulare, motivare, dinamizare,
feedback. Ca urmare, veți fi puși în situații diverse de învățare, în
cadrul cărora sunteți solicitați să discutați, să reflectați, să comparați,
să rezolvați sau să propuneți modificări.
Ulterior AT, sunteți solicitați să parcurgeți unitățile de învățare
corespunzătoare din suportul de curs și să rezolvați sarcinile de lucru
și temele de reflecție: acestea nu sunt obligatorii pentru evaluarea
finală, dar pot contribui la o mai bună înțelegere a problematicii
studiate și la rezolvarea temelor de control. Puteți completa fiecare
unitate de învățare cu noi informații, prin aprofundarea temelor de
studiu individual (SI). Pentru acestea, în curs a fost indicată
bibliografia minimală: puteți însă găsi informații utile și în alte surse
bibliografice, care vă sunt la îndemână. În cazul în care aveți dificultăți
în învățare, puteți adresa întrebări sau puteți solicita indicații și
recomandări bibliografice prin intermediul platformei.
Cele două teme de control (TC) se găsesc în curs, la începutul
acestuia. Punctajul obținut la aceste teme reprezintă o parte
importantă a notei finale. Este recomandat să citiți cu atenție cerințele:
în aprecierea răspunsurilor vor conta atât corectitudinea rezolvărilor/
răspunsurilor, cât și redactarea, comentariile, respectarea unor
restricții impuse prin enunț, sau a termenelor de predare.

MODALITATEA DE ACORDARE A NOTEI


Pentru acest curs, evaluarea are două componente, cu ponderi
egale în stabilirea notei: evaluarea continuă şi evaluarea finală.
Evaluarea continuă este o modalitate de apreciere a activităţii
studentului, pe parcursul întregului semestru. Evaluarea continuă va fi
făcută pe baza răspunsurilor la cele două teme de control: acestea
contribuie la evaluarea finală în proporție de 30%.
Pentru acest curs, forma de evaluare finală este examen. Aceasta
înseamnă că, în perioada de sesiune, veți avea o lucrare scrisă din
materia întregului curs, care înseamnă 70% din notă. Un bonus de
10% se va acorda ca punctaj din oficiu. Participarea la examen este
obligatorie pentru obținerea unei note.
În situația nedorită în care aveți restanță, nota se calculează în
același mod: va fi nevoie, eventual, să rezolvați temele de control,
dacă acestea nu au fost predate la timp, sau să rezolvați noi teme de
control propuse.

vi
TEMA DE CONTROL 1
_______________________________________________

Competența vizată Item de evaluare


1. Primii trei termeni ai
unui șir sunt prezentați în
imaginea alăturată.

Identificarea unor
reguli pentru șiruri
geometrice și a) Desenați termenul care urmează în acest șir.
descrierea termenilor
acestor șiruri b) Descrieți termenul al zecelea al acestui șir, fără a realiza un
desen al termenului respectiv.
Din câte pătrățele este acesta format?
Întrebarea a) este notată cu 2p, iar întrebarea b) este notată 3p.

2. Fie A = {1, 2, 6, 9} și B = {1, 2, 3, 7} două submulțimi ale mulțimii


Efectuarea de operații T = {1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10}.
cu mulțimi și utilizarea a) Calculați și ( ).
diagramelor Venn-
b) Folosiți o diagramă Venn – Euler și demonstrați că, pentru orice
Euler în demonstrații
mulțimi T, A și B, rezultatele celor două operații descrise la punctul
a) trebuie să fie egale.
La întrebarea a) se acordă 2p. La b) se acordă 3p.

3. Observați desenul următor. Prin numărarea în două moduri a


numărului de pătrățele, se obține o egalitate.

Utilizarea principiului 1  3  5  7  42
inducției matematice
în demonstrații
a) Realizați un desen de același fel, prin care se obține egalitatea
.
b) Generalizați egalitatea din enunț, apoi demonstrați formula găsită
prin inducție.
Realizarea desenului este notată cu 2p, iar generalizarea și demonstrația
sunt notate cu 3p.

vii
TEMA DE CONTROL 2
________________________________________________

Competența vizată Item de evaluare


1. Considerăm următoarea problemă:
În două cutii erau 50 de bomboane. După ce copiii au consumat
din prima 6 bomboane, iar din a doua 8, în prima cutie au rămas
Utilizarea unor de 3 ori mai multe bomboane decât în a doua. Câte bomboane
metode standard au fost la început în fiecare cutie?
pentru rezolvarea
problemelor Rezolvați problema, folosind metoda grafică.
Pentru reprezentarea grafică a datelor, se acordă 2p, iar pentru rezolvarea
aritmetică se acordă 3p. Pentru orice altă rezolvare corectă, ce nu folosește
însă metoda grafică, se acordă 1p.

2. a) Figura din imagine este alcătuită prin


alăturarea a 8 triunghiuri echilaterale.
Calculați perimetrul figurii, dacă perimetrul
unui triunghi echilateral este de 6 cm.
Recunoașterea și
descrierea figurilor și
corpurilor geometrice b) Prin îndoirea figurii pe muchiile interioare, pliere și lipire, se obține
un poliedru. Realizați din carton și fotografiați acest poliedru, apoi
realizați un desen al poliedrului, în care se văd toate muchiile (cele
”din spate” fiind punctate). Includeți în rezolvarea dată fotografia și
desenul.
Pentru a) se acordă 2 p, iar pentru b) se acordă 3 p.

3. În imagine apare un cub Rubik.


Să presupunem că acest cub este construit, în
întregime, prin alăturarea și lipirea unor cubulețe cu
latura de 1 cm.
Explorarea unor
a) Calculați aria și volumul cubului.
strategii de rezolvare
de probleme b) Presupunem că ”stricăm” acest cub, scoțând, de-a lungul celor
trei direcții, toate cuburile de pe axul central. (De exemplu, pe
direcția sus-jos, scoatem 3 cubulețe.) Calculați volumul și aria
corpului obținut astfel.
Pentru a) se acordă 2 p, iar pentru b) se acorda 3p.

viii
UNITATEA 1

LOGICĂ, MULȚIMI, FUNCȚII


Logicianul (Domnului Bătrân): Alt silogism: "Toate pisicile sunt
muritoare. Socrate e muritor. Deci Socrate e pisică."
Domnul Bătrân: Şi are patru labe. Asta aşa-i, pe motanul meu
îl cheamă Socrate.
Logicianul: Păi vezi...
Domnul Bătrân (Logicianului): Care va să zică Socrate a fost
pisică.
Logicianul: Logica tocmai ne-a revelat acest fapt.
(Replici din piesa Rinocerii, de Eugen Ionesco)

În această unitate de învățare, vom explora la început unele concepte ce țin


de logica matematică și de teoria mulțimilor, precum și conexiuni între acestea,
care permit o mai bună înțelegere a modului în care se fac demonstrațiile în
matematică. Ulterior, vom studia câteva tipuri de funcții, cu relevanță pentru
matematica din ciclul primar, și vom exersa modalități diverse de definire și
reprezentare ale acestora.

Competențele specifice UI1

După studiul acestei unităţi de învăţare, veți reuşi…

... să cunoașteți și să utilizați proceduri de lucru cu propoziții logice și


cu mulțimi

... să identificați corespondențe funcționale și să utilizați reprezentări


diferite ale unei funcții, pentru studiul proprietăților acesteia

... să evidențiați legături între operațiile specifice logicii matematice,


operațiile cu funcții și operațiile cu mulțimi

1
CUPRINS

Pag.
1.1 Propoziții 3
1.2 Conectori logici 4
1.3 Valori de adevăr 5
1.4 Mulțimi 6
1.5 Relații între mulțimi. Submulțimi 7
1.6 Mulțimea vidă. Mulțimea părților unei mulțimi 8
1.7 Operații cu mulțimi 9
1.8 Propoziții și mulțimi 10
1.9 Demonstrații în calculul cu propoziții și cu mulțimi 11
1.10 Reguli de calcul cu propoziții sau cu mulțimi 12
1.11 Principii de demonstrație logică 13
1.12 Predicate. Cuantificatori 14
1.13 Reguli de negare 15
1.14 Funcții 16
1.15 Două exemple de funcții 17
1.16 Un tip particular de funcții: șirurile 18
1.17 Funcții liniare 19
1.18 Graficul unei funcții liniare 20
Teme de studiu individual 21
Bibliografie pentru UI 1 22

2
1.1 PROPOZIȚII

În fiecare domeniu al cunoașterii, formularea şi susţinerea unor


puncte de vedere contribuie la dezvoltarea acestuia. Modul în care se
construieşte argumentarea este însă diferit de la un domeniu la altul.
De exemplu, la istorie, argumentarea se construieşte pornind de la
izvoarele istorice disponibile la un anumit moment (ca, de exemplu,
documente, artefacte, etc). Argumentarea istoricului este de natură
probabilistică: el analizează diverse ipoteze, susţinute de probele pe
care le are la dispoziţie şi construieşte o teorie plauzibilă. Dispunând
de aceleaşi informaţii, doi istorici pot interpreta un eveniment în
moduri diferite şi, pentru moment, ambele argumentări pot fi
considerate valide. Interpretările pe care istoricii le dau evoluează însă
în timp: acestea pot fi confirmate (sau infirmate) de noi izvoare.
La matematică, argumentarea se realizează în cadrul unui sistem
care porneşte de la axiome şi operează cu reguli de deducţie logică.
În rezolvarea unei probleme de matematică, putem opta pentru diferite
căi de rezolvare, dar rezultatul sau concluzia sunt univoc determinate
de datele problemei şi de sistemul în care operăm.
Pentru construcția argumentării, în logica matematică operăm cu
propoziții. În acest context, prin propoziție înțelegem ceea ce, în
termeni lingvistici, înseamnă o afirmație semnificativă. Din perspectiva
logicii matematice, ceea ce ne interesează la o propoziție este
valoarea sa de adevăr: o propoziție poate fi adevărată sau falsă. De
obicei, notăm propozițiile cu litere, iar valorile lor de adevăr le
prescurtăm A sau 1 (pentru ”propoziție adevărată”), respectiv F sau 0
(pentru ”propoziție falsă”).

Exemplu
Propoziția ”Luna este un satelit al Pământului” este o propoziție
adevărată, iar propoziția ”Franța este o țară din America de Sud” este
o propoziție falsă.

Sarcină de lucru
Determinați valoarea de adevăr a fiecăreia din propozițiile următoare:
p: Capitala Belgiei este Paris.
q: Dintre două numere naturale, numărul care are mai multe cifre este
mai mare.

3
1.2 CONECTORI LOGICI

Din punct de vedere gramatical, analiza unei propoziții sau fraze


înseamnă precizarea rolului sintactic sau morfologic al părților sale
componente. În logica matematică, ne interesează doar acele părți
componente ale unei propoziții care sunt ele însele propoziții. Aceste
părți componente pot fi conectate prin operatorii logici: disjuncție;
conjuncție; negație; implicație; echivalență.
Exemple
Propoziția t: ”Astăzi am curs de matematică și curs de franceză” este
formată prin conjuncție (exprimată prin operatorul logic și) din
propozițiile: p: ”Astăzi am curs de matematică”, respectiv q: ”Astăzi
am curs de franceză”.

De reţinut!
În tabelul următor prezentăm operatorii logici și cuvintele-cheie prin
care pot fi identificați în vorbirea curentă.

Operatori Cuvinte Notații Exemple


conjuncția și  Astăzi am curs de matematică și curs de
franceză
disjuncția sau  Astăzi am curs de matematică sau curs de
franceză
negația nu  Astăzi nu am curs de matematică.
implicația dacă ... → Dacă astăzi am curs de matematică, atunci am și
atunci ...  curs de franceză.
echivalența dacă și  Astăzi am curs de matematică dacă și numai
numai dacă  dacă am curs de franceză.

Sarcină de lucru
Considerăm următoarele propoziții:
p: Astăzi este frig.
q: Astăzi merg la facultate cu metroul.
r: Astăzi am curs de matematică.
1. Exprimați în vorbirea curentă propozițiile descrise simbolic astfel:
p  q; r → q;  p; (  r )  q.
2. Exprimați simbolic propoziția: ”Dacă nu merg astăzi la facultate cu
metroul, atunci sau nu am curs de matematică, sau este cald.”

4
1.3 VALORI DE ADEVĂR

Ceea ce ne interesează în logica matematică este valoarea de


adevăr a propozițiilor compuse: aceasta poate fi determinată, dacă
precizăm valorile de adevăr ale propozițiilor componente și operatorii
logici prin care acestea sunt conectate. De aceea, este suficient să
descriem, pentru fiecare operator în parte, tabelul său de adevăr.

p q pq pq p p→q pq


1 1 1 1 0 1 1
1 0 0 1 0 0 0
0 1 0 1 1 1 0
0 0 0 0 1 1 1

Conform tabelului, observăm că:


- dacă cel puțin una din propozițiile p, respectiv q este adevărată,
atunci propoziția p  q este adevărată;
- dacă cel puțin una din propozițiile p, respectiv q este falsă, atunci
propoziția p  q este falsă;

- ”falsul implică orice”: dacă premisa de la care plecăm (adică


propoziția p) este falsă, atunci propoziția p → q este adevărată;
- propoziția  p este adevărată exact atunci când propoziția p este
falsă.

Sarcină de lucru
Considerăm propozițiile p, q, r, toate adevărate.
Determinați valoarea de adevăr a următoarelor propoziții compuse:
p → ( q →  r ); r → ( q →  r ); (p   q) →  r.

Puțină istorie...
Istoric, logica matematică este legată de dezvoltarea raționamentelor
științifice.
Cel care a pus bazele studiului formal al logicii a fost filosoful grec
Aristotel: el a realizat o analiză sistematică a sintaxei logicii formale și
Aristotel a demonstrat principiile generale ale raționamentelor deductive.
(384-322 î.H)
sursa: google.ro

5
1.4 MULȚIMI

Unele dintre conceptele cu care operăm în matematică nu pot fi


definite: acestea sunt concepte primare. De exemplu, în geometrie,
nu putem defini punctul, dreapta sau planul. Un alt exemplu de
concept primar este cel de mulțime. În vorbirea curentă, prin mulțime
înțelegem (conform DEX), ”1. număr mare de ființe sau de lucruri,
cantitate mare; 2. lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni”. În
matematică, conceptul de mulțime nu poate fi definit – orice definiție
conduce la un cerc vicios.

Un paradox
Putem opera în matematică cu concepte care nu pot fi înțelese decât la un nivel
intuitiv. Cu toate acestea, despre matematică spunem că este riguroasă...

Pentru a descrie și a opera cu mulțimile, este necesar să


introducem un alt concept primar, și anume relația de apartenență:
descriem o mulțime prin intermediul elementelor din care este aceasta
formată (adică prin intermediul elementelor care aparțin mulțimii
respective).

Exemplu
Numărul 23 este un element al mulțimii numerelor naturale de două
cifre, dar numărul 203 nu este un element al acestei mulțimi.

De obicei, notăm mulțimile cu litere sau simboluri. Dacă notăm cu A


mulțimea descrisă în exemplul de mai sus (adică mulțimea numerelor
naturale de două cifre), atunci putem exprima formal propozițiile
anterioare astfel: 23  A; 203  A. Mulțimea de mai sus poate fi
descrisă:
 explicit, prin enumerarea tuturor elementelor sale (ordinea de
enumerare nu contează!): A = { 10, 11, 12, ..., 98, 99}
 implicit, prin formularea unei proprietăți caracteristice:
A = { x : x este număr natural, 10  x  99}

Sarcină de lucru
Explicitați mulțimea descrisă astfel:
Elementele sale sunt toate numerele naturale de câte trei cifre, având
suma cifrelor egală cu 4.

6
1.5 RELAȚII ÎNTRE MULȚIMI. SUBMULȚIMI

Așa cum am văzut mai sus, conceptul de mulțime este asociat


relației de apartenență. Folosind această relație între un element și o
mulțime, putem defini relații între mulțimi.

Definiție
Fiind date mulțimile A și B, spunem că mulțimea A este inclusă în
mulțimea B (sau că B include A) dacă orice element al lui A se
găsește și în B. Scriem pe scurt: A  B.

Exemplu
Să considerăm următoarele mulțimi:
A = { 5, 3, 7} și B = { x : x este număr natural, 2  x  9}.
Observăm că 5  B, 3  B și 7  B, deoarece toate aceste elemente
sunt numere naturale cuprinse între 2 și 9, inclusiv.
De aceea, putem spune că A este inclusă în B. Echivalent, exprimăm
această relație prin următoarele expresii sau notații:
- B include A
- A este o submulțime a lui B
- A  B (sau B  A).

De reţinut!
Relația de incluziune este tranzitivă:
Dacă A  B și B  C, atunci A  C.

Temă de reflecţie
Considerăm mulțimea P = { x : x este poligon }. Fie de asemenea
următoarele mulțimi: T = { z : z este triunghi }; C = { w : w este cerc };
D = { a : a este dreptunghi }.
Decideți care dintre acestea este submulțime a lui P.

Definiție
Mulțimile A și B sunt egale dacă ele au exact aceleași elemente, adică
dacă A  B și B  A. În acest caz, scriem A = B.

7
1.6 MULȚIMEA VIDĂ. MULȚIMEA PĂRȚILOR UNEI MULȚIMI

Pentru a putea opera în toate situațiile posibile cu mulțimi, a fost


nevoie de considerarea unei mulțimi speciale, și anume mulțimea fără
niciun element: aceasta este mulțimea vidă, notată .
Filosofic vorbind, mulțimea vidă este altceva decât ceea ce
acceptăm, în percepția cotidiană, ca fiind ”nimic”; mulțimea vidă este o
mulțime fără elemente! Ne putem imagina o mulțime ca un container –
iar mulțimea vidă corespunde unui container gol...

De reţinut!
Mulțimea vidă este submulțime a oricărei alte mulțimi.
Există o singură mulțime vidă!

Definiție
Fiind dată mulțimea A, putem forma o nouă mulțime, ale cărei
elemente sunt toate submulțimile lui A: obținem astfel mulțimea
părților lui A, notată (A).

Exemplu
Să considerăm mulțimea A = { 5, 3}.
Atunci (A) = { , { 5}, { 3}, { 5, 3}}.

De reţinut!
Mulțimile { 5, 3} și { { 5, 3} } nu sunt egale: prima mulțime are ca
elemente numerele 3 și 5, iar a doua mulțime are ca element mulțimea
{ 5, 3}. De asemenea, nu sunt egale mulțimile  și {  }: prima este
mulțimea vidă (care nu are niciun element), iar a doua are un element,
și anume mulțimea vidă!

Puțină istorie...
Studiul sistematic al mulțimilor și al relațiilor dintre acestea a fost inițiat
de către matematicianul și filosoful german Georg Cantor. Acesta a
definit riguros mulțimile infinite și cardinalul unei mulțimi (ce
corespunde, pentru mulțimile finite, cu numărul de elemente ale
acestora). Cantor a demonstrat că nu există ”un singur infinit”,
G. Cantor
(1845-1918) deoarece unele mulțimi infinite nu sunt cardinal echivalente.
sursa: thefamous
people.com

8
1.7 OPERAȚII CU MULȚIMI

Pornind de la două (sau mai multe) mulțimi, putem obține noi


mulțimi prin intermediul următoarelor operații: reuniune, intersecție,
diferență. Putem descrie cel mai bine aceste operații cu mulțimi,
folosind diagrame Venn - Euler: acestea sunt reprezentări schematice,
prin care o mulțime este imaginată ca o regiune a planului.

Definiții
Fiind date mulțimile A și B, putem forma o nouă mulțime, ale cărei
elemente sunt elementele ce aparțin fie lui A, fie lui B, fie ambelor
mulțimi: această nouă mulțime este reuniunea mulțimilor A și B,
notată A  B.
Reprezentăm reuniunea ca în diagrama de mai jos.

AB

x  A  B  x  A sau x  B
A B

Intersecția mulțimilor A și B este o nouă mulțime, ale cărei elemente


sunt elementele ce aparțin atât lui A, cât și lui B.
Notăm intersecția celor două mulțimi cu A  B și o reprezentăm ca în
diagrama de mai jos.

A B

x  A  B  x  A și x  B
A B

Pornind de la mulțimile A și B, diferența lor este o nouă mulțime, ale


cărei elemente sunt exact cele ce aparțin lui A și nu aparțin lui B.
Notăm diferența cu A \ B și o reprezentăm ca în diagrama de mai jos.

A B

x  A \ B  x  A și x  B
A\B

9
1.8 PROPOZIȚII ȘI MULȚIMI

Există o analogie între conectarea propozițiilor prin operatori logici


și operațiile sau relațiile între mulțimi. Aceste analogii sunt evidențiate
sintetic în tabelul de mai jos.

Disjuncția Reuniunea
Propoziția p  q este adevărată, doar Un element aparține mulțimii A  B,
dacă cel puțin una dintre propozițiile p, doar dacă aparține cel puțin uneia
respectiv q este adevărată dintre mulțimile A, respectiv B.

Conjuncția Intersecția
Propoziția p  q este adevărată, doar Un element aparține mulțimii A  B,
dacă ambele propoziții p, respectiv q doar dacă aparține ambelor mulțimi
sunt adevărate A, respectiv B.

Implicația Incluziunea
Atunci când propoziția p este A  B doar dacă, atunci când un
adevărată, propoziția p → q este element aparține lui A, acesta
adevărată, doar dacă propoziția q este aparține și lui B.
adevărată

Echivalența Egalitatea
Propoziția p  q este adevărată, doar Mulțimile A și B sunt egale, doar
dacă propozițiile p → q și q → p sunt dacă A  B și B  A
adevărate.

De reţinut!
Dacă A este o submulțime a lui T, mulțimea T \ A se mai numește și
complementara lui A în raport cu T și se notează ( ).
Folosind această notație putem completa tabelul de mai sus astfel:

Negația Diferența/ complementara


Propoziția  p este adevărată, doar Un element din T aparține ( )
dacă propoziția p este falsă doar dacă nu aparține lui A.

10
1.9 DEMONSTRAȚII ÎN CALCULUL CU PROPOZIȚII ȘI CU MULȚIMI

Să demonstrăm!
Dacă p, respectiv q sunt două propoziții, Dacă P și Q sunt două submulțimi ale lui T,
atunci atunci
 ( p  q)   p   q ( ) ( ) ( )
Pentru a arăta că cele două propoziții sunt Pentru a arăta că cele două mulțimi sunt egale,
echivalente, folosim tabele de adevăr: folosim diagrame Venn – Euler:

T
p q p q pq  ( p  q) pq Reprezentăm cele trei
1 1 0 0 1 0 0 mulțimi prin diagrama
din dreapta. Q
P
1 0 0 1 1 0 0

0 1 1 0 1 0 0 Marcăm prin culoare mulțimile indicate:

0 0 1 1 0 1 1

Deoarece ultimele două coloane ale


tabelului sunt identice, deducem că
PQ CT (P  Q)
propozițiile din enunț sunt echivalente.

CT (Q)
CT (P)

CT (P)  CT (Q)

Deoarece ultimele două figuri sunt identice,


deducem că mulțimile din enunț sunt egale.

Un paradox
Diagramele Venn-Euler se dovedesc utile când operăm cu două sau cu trei
mulțimi, dar devin complicate când operăm cu mai multe mulțimi!

11
1.10 REGULI DE CALCUL CU PROPOZIȚII SAU CU MULȚIMI

Temă de reflecţie
Analizăm comparativ cele două reguli de calcul demonstrate anterior:
Dacă p, respectiv q sunt două Dacă P și Q sunt două submulțimi
propoziții, atunci ale lui T, atunci
 ( p  q)   p   q ( ) ( ) ( )

Observăm faptul că, dacă înlocuim operatorii logici , ,  cu operațiile


, , respectiv , regula de calcul din stânga (referitoare la
propoziții) se transformă în regula de calcul din dreapta (referitoare la
mulțimi).

Analogiile evidențiate anterior, între calculul propozițional și


operațiile sau relațiile dintre mulțimi, permit formularea unor legi de
calcul cu propoziții de îndată ce cunoaștem formule de calcul cu
mulțimi, și reciproc.

De reţinut!
Următoarele reguli de calcul cu mulțimi pot fi deduse cu ajutorul
diagramelor Venn – Euler.
Dacă P, Q, R sunt submulțimi ale unei mulțimi ”totale” T, atunci:
( ) ( ) ( )
PP=P
PP=P
P  (Q  R) = (P  Q)  (P  R)
P  (Q  R) = (P  Q)  (P  R)
(Parantezele indică prioritățile de calcul.)

Sarcină de lucru
Pentru fiecare din regulile de calcul enunțate mai sus:
1. realizați o demonstrație, cu ajutorul diagramelor Venn
2. formulați, prin analogie, reguli de calcul propozițional
3. demonstrați regulile de calcul formulate, utilizând tabele de adevăr

12
1.11 PRINCIPII DE DEMONSTRAȚIE LOGICĂ

Enunțurile logice obținute din propoziții simple cu ajutorul


conectorilor logici se numesc formule de calcul propozițional. O
formulă de calcul care este adevărată, indiferent ce valoare de adevăr
au propozițiile componente, se numește tautologie.
În demonstrațiile utilizate în matematică, folosim sistematic câteva
tautologii. Prezentăm în continuare trei dintre acestea.

Exemple
1. Să analizăm următoarele propoziții:
”Dacă astăzi este 26 februarie, atunci am curs de matematică.”
”Dacă astăzi nu am curs de matematică, atunci nu este 26 februarie.”
Este clar că cele două formulări sunt echivalente. Exprimăm
echivalența unor astfel de propoziții prin tautologia:
(p → q)  ( q →  p).
În demonstrații, atunci când folosim acest principiu de argumentare,
spunem că folosim principul contrapoziției.
2. Prezentăm un fragment dintr-o demonstrație la matematică:
”Dacă un număr se termină cu o cifră pară, atunci el este un număr
par. Numărul 216 se termină cu 6; deci 216 este un număr par.”
Acest raționament se poate descrie formal prin tautologia:
((p → q)  p) → q.
Această tautologie reprezintă principiul modus ponens.
3. Un alt principiu utilizat în demonstrațiile matematice este principiul
modus tollens; acesta poate fi descris prin tautologia:
((p → q)   q) →  p.
Prezentăm un exemplu în care aplicăm, în argumentare, principul
modus tollens:
”Dacă un număr este par, atunci el se împarte cu rest 0 la 2. Împărțind
numărul 327 la 2, obținem rest diferit de 0; deci 327 nu este par.”

Sarcină de lucru
Arătați că formula: ((p → q)  (q → r)) → (p → r), este o tautologie.
Dați un exemplu de demonstrație la matematică, în care folosim acest
principiu de argumentare.

13
1.12 PREDICATE. CUANTIFICATORI

Despre unele enunțuri nu putem preciza dacă sunt adevărate sau


false, deoarece în acestea apar diverse variabile.
De exemplu, să considerăm enunțul: ”Domnul Popescu merge la
cumpărături”. În acest enunț, apar ca variabile persoana la care se
referă (există o multitudine de domni numiți Popescu), precum și
momentul în care se petrece acțiunea (uneori, un anume domn
Popescu merge la cumpărături, dar alteori – nu merge...).

Definiție
În logică, prin predicat înțelegem un enunț care depinde de una sau
mai multe variabile. Atunci când variabilelor li se atribuie valori dintr-o
mulțime dată, acest enunț devine o propoziție (adevărată sau falsă).
Mulțimea în care variabilele iau valori se numește mulțimea de
definiție a predicatului.

Exemplu
Următorul enunț este un predicat cu o variabilă:
p(x): 2x – 1 = 7, x număr natural.
Aici, variabila este numărul x, iar mulțimea de definiție a predicatului
este mulțimea numerelor naturale. Predicatul p de mai sus devine
propoziție adevărată pentru x = 4 și propoziție falsă pentru orice altă
valoare a lui x. De aceea, mulțimea { 4 } se numește mulțimea de
adevăr a predicatului p.

Să comparăm!
Considerăm predicatul Considerăm predicatul:
p(M): Mulțimea M are trei elemente. q(M):  este o submulțime a mulțimii M.
Observăm că propoziția p({2, 4, 5}) Observăm că, indiferent pentru ce
este adevărată, iar propoziția p({2, 4}) mulțime aplicăm enunțul anterior,
este falsă. propoziția obținută este adevărată.
Exprimăm pe scurt această concluzie Exprimăm pe scurt această concluzie sub
sub forma: ( ) (citim: există M forma: ( ) (citim: pentru orice
pentru care p(M) este adevărată). M, q(M) este adevărată).
Includem astfel diferențierea ”uneori” în Includem astfel diferențierea ”totdeauna”
propoziția al cărei adevăr este afirmat. în propoziția al cărei adevăr este afirmat.
Spunem că am folosit cuantificatorul Spunem că am folosit cuantificatorul
existențial ( ). universal ( ).

14
1.13 REGULI DE NEGARE

Considerăm predicatul p(x), pentru care mulțimea de definiție este


{a, b, c } și propozițiile: ( ) , respectiv ( ).
Vom explicita, pentru această situație particulară, fiecare din aceste
propoziții.
 ( ) înseamnă că cel puțin una din propozițiile p(a), p(b),
p(c) este adevărată, deci propoziția p(a)  p(b)  p(c) este
adevărată.
 ( ) înseamnă că toate propozițiile p(a), p(b), p(c) sunt
adevărate, deci propoziția p(a)  p(b)  p(c) este adevărată.
Aplicând regula de negare pentru disjuncție, obținem următoarele
echivalențe:
( ( ))   (p(a)  p(b)  p(c))   p(a)   p(b)   p(c)
Această ultimă propoziție poate fi exprimată simbolic prin propoziția:
 ( ).
Așadar:  ( ( ))   ( ).

De reţinut!
Putem folosi următoarele reguli de negare:
( ( ))   ( ).
( ( ))   ( ).
Ca urmare, atunci când negăm propoziții existențiale sau universale,
cuantificatorul existențial se schimbă în cuantificatorul universal și
invers.

Exemple
Dacă negăm propoziția: ”Orice curs ține două ore”, obținem propoziția:
”Există cursuri care nu țin două ore”.

Sarcină de lucru
Să analizăm cu mai mare atenție relația de incluziune dintre mulțimile
A și B. Prin definiție, aceasta înseamnă:
( ).
Exprimați printr-o propoziție referitoare la elementele lui A, faptul că A
nu este o submulțime a lui B.
15
1.14 FUNCȚII

Fie E mulțimea persoanele înscrise la un club (denumit, pe scurt,


tot E). Clubul își propune să dezvolte, la membrii săi, abilități de
comunicare într-o limbă străină; ca urmare, organizatorii au contactat
clubul D (aflat în altă țară!), au obținut adresele membrilor clubului D și
le-au propus propriilor membri să trimită mesaje e-mail. Ca în orice
acțiune de acest fel, este de presupus că unii membri vor fi ”entuziaști”
(vor scrie mai multe mesaje, la persoane diferite), alții vor fi ”reticenți”
(nu vor trimite niciun mesaj), iar alții vor fi ”silitori” (vor trimite un singur
mesaj).
Mesajele trimise stabilesc o corespondență între elementele
mulțimii E (mulțimea ”expeditorilor”) și elementele mulțimii D (mulțimea
”destinatarilor”).

Definiție
Date mulțimile nevide D și C, o corespondență între elementele
acestor mulțimi se numește funcție dacă oricărui element din prima
mulțime îi corespunde un unic element din a doua mulțime.
Mulțimea D se numește domeniul de definiție al funcției, iar
mulțimea C se numește codomeniul funcției.
Două funcții sunt egale dacă au același domeniu, același codomeniu
și aceeași lege de asociere.

Temă de reflecţie
Considerăm corespondența între membrii cluburilor E și D, descrisă
mai sus. Caracterizați (folosind ”etichetele” utilizate în descrierea
situației) cazul în care această corespondență este o funcție. Cine
este, în acest caz, domeniul de definiție? Dar codomeniul?

Putem descrie o funcție prin:


diagrame cu săgeți tabele de valori explicitarea modului de
asociere
3 3
9 1 D 3 5 6 9
f : { 3, 5, 6, 9} → { 1, 2, 3}
5 C 3 1 2 1
2 f (x) = restul împărțirii lui x
6
D C la 4

Toate cele trei descrieri se referă la o aceeași funcție!

16
1.15 DOUĂ EXEMPLE DE FUNCȚII

Exemplul 1
Fie P o mulțime nevidă, ale cărei elemente sunt propoziții.
Putem defini funcția valoare de adevăr, notată cu v, astfel:

* + ( ) {

Exemplul 2
Fie T o mulțime nevidă și fie A o submulțime arbitrară a lui T.
Putem defini funcția caracteristică a lui A, notată , astfel:

* + ( ) {

Să demonstrăm!
Dacă mulțimea P conține propozițiile Dacă A și B sunt submulțimi ale mulțimii T,
q, r, q  r, atunci atunci
(  ) ( ) ( )

Demonstrație Demonstrație
(  ) ( ) ( ) ( ) ( ) ( )
( ) ( )
Deducem că (  ) ( ) ( ) Deducem că

Sarcină de lucru
Următoarele întrebări se referă la funcțiile definite în această secțiune.
1. Pentru ce submulțimi A ale lui T, funcția caracteristică este o funcție
constantă?
2. Presupunem că propozițiile q și  q aparțin mulțimii P. Ce relație
există între ( ) și (  )?
3. Pentru mulțimea T = * + și submulțimea B = * +, descrieți
funcția caracteristică folosind o diagramă cu săgeți, apoi un tabel
de valori. Demonstrați că funcția poate fi descrisă analitic prin
relația: ( ) restul împărțirii lui la 3.

17
1.16 UN TIP PARTICULAR DE FUNCȚII: ȘIRURILE

Considerăm următoarea succesiune de figuri geometrice:

...

Observând figura ce apare pe locul 1, apoi figura de pe locul 2, apoi


figurile următoare, putem identifica diferite regularități ale tuturor
figurilor din imagine, ceea ce ne permite să imaginăm figurile ce ar
trebui să apară în continuare. Succesiunea de mai sus este un șir.

Definiție
Fie M o mulțime de numere sau de figuri geometrice.
Un șir este o funcție definită pe mulțimea numerelor naturale, cu valori
în mulțimea M. Ca urmare, șirurile sunt cazuri particulare de funcții.

Temă de reflecţie
Cum am putea oare gândi succesiunea de figuri geometrice de mai
sus ca un șir, în sensul definiției anterioare?

Putem defini un șir prin:


precizarea primilor termeni recurență descrierea termenului general
1, 3, 5, 7, 9, ... fiecare termen se obține din termenul de pe locul n se
precedentul, adunând 2 obține prin formula: 2n – 1

Sarcină de lucru
Definiți șirul de figuri geometrice de mai sus:
1. printr-o relație de recurență;
2. prin descrierea termenului general.

Uneori, șirurile pot fi descrise prin indicații grafice, ca în imaginile


următoare
...

+1 +2 +3 +4 ...
1

18
1.17 FUNCȚII LINIARE

Orice pătrat este caracterizat de lungimea laturii sale L. Asociem un


pătrat cu perimetrul acestuia; obținem astfel o funcție, ce poate fi
descrisă astfel:
( )
(unde M semnifică mulțimea numerelor pozitive).
Valorile funcției p se obțin înmulțind variabila L cu un număr constant
(în cazul nostru, cu 4). O funcție de această formă se numește funcție
liniară.

Să explorăm!
Completăm tabelul de valori al funcției perimetru ( p ), pentru câteva
valori atribuite variabilei L:

+1 +3 +2 +4 +13 +6 +11
L 1 2 5 7 11 24 30 41
p( L) 4 8 20 28 44 96 120 164
+4 +12 +8 +16 +52 +24 +44

Pe tabel, sunt precizate de asemenea diferențele între valorile


alăturate din prima linie, respectiv din a doua linie. Constatăm că între
aceste diferențe există o relație simplă: raportul dintre cele din linia de
jos și cele corespunzătoare, de sus, este mereu egal cu 4.
Aceasta nu este o întâmplare: se poate demonstra că, pentru orice
valori numerice atribuite variabilei L, obținem același raport. Acest
mod de variație este analog modului în care sunt dispuse treptele unei
scări – distanța dintre oricare două trepte succesive este aceeași.

Temă de reflecţie
Ce legătură există oare între formula prin care descriem o funcție
liniară și rapoartele constante din tabelul de valori?

Exemple
Următoarele asocieri constituie alte exemple de funcții liniare.
1. Cantitate – preț: dacă un pachet de zahăr costă 3,25 lei, atunci
prețul plătit pentru n pachete este p(n) = 3,25  n.
2. Transformări: la x metri corespund 10  x decimetri.

19
1.18 GRAFICUL UNEI FUNCȚII LINIARE

Să folosim din nou modelul scării, pentru a ne


imagina modul de variație al unei funcții liniare.
Imaginea din dreapta sugerează faptul că
extremitățile treptelor sunt colineare (observați linia
roșie, adăugată peste imagine!)
Această observație are legătură cu forma
reprezentării geometrice a graficului unei funcții
liniare.

Definiție
Fie M și P două mulțimi de numere și fie o funcție.
Graficul funcției f este mulțimea tuturor perechilor de forma (x, f(x)),
unde x este un element arbitrar din M.
Reprezentarea geometrică a funcției f se obține asociind oricărui
element al graficului un punct din plan, raportat la un sistem de axe
ortogonale.

Exemple
Să considerăm funcția f : { -1, 0, 2} → { -2, -1, 0, 1, 2, 3, 4}, descrisă
prin expresia f (x) = 2x.
Pentru a reprezenta geometric funcția f, parcurgem următorii pași:

1. Completăm tabelul de 2. Reprezentăm fiecare


valori element al graficului printr-un
punct în plan.

x -1 0 2
Observăm că cele trei puncte
f (x) -2 0 4
sunt colineare (se găsesc pe
dreapta reprezentată punctat).

De reţinut!
În reprezentarea geometrică a unei funcții liniare, punctele
corespunzătoare elementelor graficului sunt colineare.
Dreapta pe care se găsesc acestea trece prin originea sistemului de
axe.
Reprezentarea geometrică este întreaga dreaptă, doar dacă domeniul
de definiție este mulțimea numerelor reale.

20
TEME DE STUDIU INDIVIDUAL

În această Unitate de învățare, am fost interesați de concepte și


proceduri de lucru cu propoziții și predicate logice, cu mulțimi și cu
funcții.
Pentru a completa conținutul unității de învățare, vă recomandăm
următoarele teme de studiu individual:

1. Silogisme. Paradoxuri logice.

2. Relația de echipolență a mulțimilor. Număr cardinal.

3. Funcții afine. Graficul unei funcții afine. Interpretarea informațiilor


grafice.

21
Bibliografie pentru UI 1

Becheanu, M., Ion, I., Dincă, A., Niță, C., Purdea, I., Radu, N.,
Ștefănescu, M., Vraciu, C. (1983). Algebră pentru perfecționarea
profesorilor. Ed. Didactică și Pedagogică, București
Buşneag, D., Chirteş, FI., Piciu, D. (2002). Probleme de logică şi
teoria mulţimilor. Ed. Universitaria, Craiova.
Ene, V. (2002). Lecții de teoria mulțimilor. Ed. Ex Ponto, Constanța.
Năstăsescu, C. (1981). Introducere în teoria mulțimilor. Ed. Didactică
și Pedagogică, București.
Roșu. M. (2010). Elemente de matematică pentru profesorii din
învățământul primar. Ed. Aramis, București.

22
UNITATEA 2

MULȚIMI DE NUMERE:
RELAȚII, OPERAȚII, STRUCTURI ALGEBRICE

„Dumnezeu a creat numerele


naturale; toate celelalte sunt opera
omului”
Leopold Kronecker

În această unitate de învățare, vom studia la început proprietățile mulțimii


numerelor naturale. Ne vor interesa operații și relații cu numere naturale, precum
și principiul inducției matematice. Ulterior, vom studia numerele raționale
pozitive, definite prin intermediul unei relații de echivalență între fracții. Vom fi
interesați de proprietățile operațiilor cu numere raționale, care ne vor conduce la
studiul unor structuri algebrice.

Competențele specifice UI2

După studiul acestei unităţi de învăţare, veți reuşi…

... să cunoașteți și să justificați proceduri de calcul cu numere naturale


și cu numere raționale pozitive

... să utilizați în demonstrații principiul inducției matematice

... să evidențiați asemănări și deosebiri între proprietățile unor operații


algebrice sau ale unor relații, definite între elementele unei mulțimi
date

23
CUPRINS

Pag.
2.1 Mulţimea numerelor naturale 25
2.2 Baza 10 26
2.3 Operații în baza 10 27
2.4 Reguli de operare în baza 10 28
2.5 Relații 29
2.6 Relații între numere naturale 30
2.7 Relații și operații cu numere naturale 31
2.8 Metode de demonstrație 32
2.9 Împărțirea cu rest 33
2.10 Baze de numerație: scurt istoric 34
2.11 Scrierea numerelor într-o bază de numerație 35
2.12 Calcule în alte baze de numerație 36
2.13 Fracții: scurt istoric 37
2.14 Număr rațional: definiție 38
2.15 Adunarea numerelor raționale 39
2.16 Înmulțirea numerelor raționale 40
2.17 Monoizi 41
2.18 Grupuri 42
Teme de studiu individual 43
Bibliografie pentru UI 2 44

24
2.1. MULŢIMEA NUMERELOR NATURALE

De-a lungul timpului, oamenii au făcut diverse invenţii, ca răspuns


la necesităţi ale vieţii cotidiene. Numărarea animalelor, evidenţa
pământurilor şi culturilor şi marcarea trecerii timpului par să fi
determinat începuturile gândirii matematice. Paleontologii încearcă să
reconstituie aceste începuturi cu ajutorul fragmentelor de pietre sau de
oase, folosite de omul primitiv. Ei sunt de părere că, iniţial, omul era
capabil să facă diferenţa doar între unu şi mulţi. Ulterior, limbajul a
evoluat, astfel că acesta a făcut distincţia între unu, doi şi mulţi, apoi
între unu, doi, trei şi mulţi. Un argument des invocat în sprijinul acestei
afirmaţii este existenţa, chiar şi în zilele noastre, a unor populaţii în ale
căror limbi nu există cuvinte care să exprime numere mai mari decât
trei. Această construcţie „pas cu pas” a numerelor naturale a fost
descrisă sugestiv de Diofant din Alexandria ( aprox. 200 – 284, numit
Coperta ediţiei din 1621
a Aritmeticii lui Diofant
uneori şi “părintele algebrei”), în Aritmetica: „După cum ştii, toate
(sursa: Wikipedia). numerele se compun dintr-o cantitate oarecare de unităţi. Evident,
acestea se pot continua, adică se pot mări la nesfârşit.”
Pentru toate domeniile cunoaşterii, secolul al XIX-lea a fost
momentul clarificărilor conceptuale. Nici matematica nu a făcut
excepţie: a devenit necesară caracterizarea cât mai precisă a
sistemelor matematice şi descrierea naturii demonstraţiei ideale în
matematică. Matematicianul italian Giuseppe Peano a reuşit să
identifice un sistem de axiome care guvernează structura numerelor
Giuseppe Peano naturale.
1858 – 1932
(sursa: Wikipedia) Axiomele lui Peano descriu (la nivel abstract) modul de succesiune a
numerelor naturale: atunci când spunem că numerele naturale sunt
termenii șirului
0, 1, 2, 3, 4, ...., 100, 101, ..., 873, 874 ...
presupunem implicit că:
- 101 și 874 au un succesor (102, respectiv 875), iar această
proprietate este valabilă pentru toate numerele naturale;
- 100, 873 au un predecesor (99, respectiv 872); 0 este singurul
număr natural care nu are un predecesor;
- dacă o submulțime a lui N îl conține pe 0 și, odată cu un număr,
conține și succesorul acestuia, atunci această submulțime coincide cu
N.
Reprezentăm schematic mulțimea numerelor naturale pe axa numerelor.

0 1 2 3 4 5 6 7 ...

25
2.2 BAZA 10

Sistemul nostru de numerație, bazat pe utilizarea a zece ”simboluri”


(0, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9) este denumit sistemul de numerație indo-
arabic. Acesta este un sistem de numerație pozițional, în care cifra 3
din numărul 438 corespunde unei valori mai mari decât cea
corespunzătoare lui 8.
Într-o formă oarecum asemănătoare celei actuale, cele zece
simboluri au fost utilizate la început în India. Simbolurile au fost apoi
adoptate și stilizate de arabi: aceștia au utilizat la scară largă sistemul
zecimal, care a pătruns (datorită cuceririi de către arabi a sudului
Spaniei actuale, dar și datorită schimburilor comerciale) în zona
Mediteranei.
În acea perioadă, în Europa se folosea încă sistemul Roman, care
este însă inadecvat realizării unor calcule complicate, necesare pentru
comerț, astronomie și navigație.

Calculele se făceau cu abacul – un instrument util, dar


greoi. Necesitatea unor algoritmi de calcul eficienți a făcut
ca sistemul de numerație zecimal să pătrundă în Europa,
cu toată împotrivirea inițială a reprezentanților Bisericii
Catolice pentru adoptarea cunoștințelor ce provin de la
ceea ce ei considerau a fi ”necredincioși ”.

Momentul care a impulsionat cel mai mult adoptarea noului sistem


de numerație a fost apariția, în 1202, a unei cărți de aritmetică
intitulată Liber Abaci.
În această carte, Leonardo din Pisa (mai cunoscut sub numele de
Fibonacci) descrie modul de operare cu numerele scrise în baza 10 și
arată superioritatea sistemului de numerație indo-arab asupra
Fibonacci sistemului roman.
(1175 – 1250)
sursa: mathisfun.com

Temă de reflecţie
Ce dificultăți de calcul credeți că apăreau în sistemul de numerație
roman?

26
2.3 OPERAȚII ÎN BAZA 10

Adoptarea sistemului de numerație zecimal a fost posibilă și


datorită existenței unor algoritmi de calcul pentru operațiile cu numere
scrise în baza 10. Acești algoritmi se bazează pe proprietăți ale
operațiilor și pe tabla adunării, respectiv tabla înmulțirii.

+ 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 . 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0

1 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9

2 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 2 0 2 4 6 8 10 12 14 16 18

3 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 3 0 3 6 9 12 15 18 21 24 27

4 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 4 0 4 8 12 16 20 24 28 32 36

5 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 5 0 5 10 15 20 25 30 35 40 45

6 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 6 0 6 12 18 24 30 36 42 48 54

7 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 7 0 7 14 21 28 35 42 49 56 63

8 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 8 0 8 16 24 32 40 48 56 64 72

9 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 9 0 9 18 27 36 45 54 63 72 81

Ce proprietăți ale operațiilor folosim în calcule?


 Comutativitate: pentru orice două numere naturale a, b
și
 Asociativitate: pentru orice trei numere naturale a, b, c
( ) ( ) și ( ) ( )
 Distributivitatea înmulțirii față de adunare: pentru orice trei
numere naturale a, b, c
( )
 Elemente neutre: pentru orice număr natural a

și

Sarcină de lucru
Studiați care dintre proprietățile operațiilor cu numere rămân valabile
și pentru operațiile de reuniune și de intersecție a mulțimilor.

27
2.4 REGULI DE OPERARE ÎN BAZA 10

Desigur, știm cu toții cum se fac calculele cu numere naturale,


scrise în baza 10. De exemplu:

2 7 8 + 2 7 8 
4 6 4 6
3 2 4 1 6 6 8
1 1 1 2
1 2 7 8 8

De ce se fac calculele așa?


Să analizăm cu mai mare atenție modul de calcul.
Numărul 278 înseamnă (2 sute + 7 zeci + 8), iar numărul 46 înseamnă
(4 zeci + 6).
Când calculăm suma 278 + 46, procedăm astfel:

distributivitate
asociativitate
(200 + 70 + 8 ) + (40 + 6) = 278  6 = (200 + 70 + 8)  6

200 + (70 + 40) + (8 + 6) = = 200  6 + 70  6 + 8  6


asociativitate
comutativitate
200 + (70 + 40) + ( 10 + 4) = = (2  6)  100 + (7  6)  10 + 8  6
200 + (70 + 40 + 10) + 4 =
asociativitate
200 + (100 + 20) + 4 = asociativitate = 278  6 + (278  4)  10
300 + 20 + 4 = 324 distributivitate
asociativitate
comutativitate

În aceste calcule, folosim proprietățile operațiilor. În plus, folosim o


proprietate de tipul exemplificat mai jos, care ține de scrierea
pozițională a numerelor:
8  10 = 80; 6  100 = 600, etc.

28
2.5 RELAȚII

În vorbirea curentă, prin relație înțelegem ”legătură, conexiune,


raport între lucruri, fapte, idei, procese sau între însușirile acestora”
(conform DEX). O noțiune oarecum de acelați tip se regăsește și în
matematică.
Dată o mulțime nevidă M, o relație între elementele acestei mulțimi
înseamnă o mulțime R de perechi ordonate de elemente ale lui M: în
loc să spunem că perechea (a, b) este din R, preferăm să scriem aRb.
De regulă, folosim în locul literei R un simbol anume.

Exemple
1. Să considerăm mulțimea numerelor naturale și relația de egalitate:
scriem a = b, în loc să scriem că perechea (a, b) aparține relației.
2. Considerăm relația de incluziune între mulțimi: scriem A  B, în
loc să scriem că perechea (A, B) aparține relației.

Despre o relație R între elementele mulțimii M, ne interesează câteva


proprietăți:
 reflexivitatea: pentru orice a  M, să avem a R a
 simetria: pentru orice a, b  M, dacă a R b, atunci și b R a
 antisimetria: pentru orice a, b  M, dacă a R b și b R a, atunci a = b
 tranzitivitatea: pentru orice a, b, c  M, dacă a R b și b R c, atunci a R c

Exemple
1. Relația de egalitate între numere naturale este reflexivă, simetrică și
tranzitivă
2. Relația de incluziune între mulțimi este reflexivă, antisimetrică și
tranzitivă.

Definiție
Fie M o mulțime nevidă și fie R o relație între elementele lui M.
R se numește relație de ordine dacă este reflexivă, antisimetrică și
tranzitivă.
R se numește relație de echivalență dacă este reflexivă, simetrică și
tranzitivă.

29
2.6 RELAȚII ÎNTRE NUMERE NATURALE

Suntem interesați de următoarele relații ce pot fi definite pe


mulțimea numerelor naturale: relația de ordine și relația de
divizibilitate.
Date două numere naturale a și b, spunem că a  b dacă există c 
N, astfel ca b = a + c. Definim astfel relația (uzuală) de ordine pe
mulțimea numerelor naturale N.
Relația de ordine este o relație de tip lexicografic: de fapt, pentru a
compara două numere naturale, procedăm într-un mod asemănător cu
cel în care decidem ordinea de așezare a cuvintelor într-un dicționar.
Mai precis, date două numere naturale:
- numărul care are mai multe cifre, în scrierea sa în baza 10, este mai
mare;
- dacă numerele au același număr de cifre, comparăm cifrele
numerelor de la sânga la dreapta, până găsim două cifre diferite.
Prin raportare la axa numerelor, numărul mai mare este cel ce se
reprezintă mai la dreapta pe axă.

De reţinut!
În orice bază de numerație, relația de ordine se definește în același
mod ca mai sus.

Date două numere naturale a și b, spunem că a divide b (și scriem


| ) dacă există c  N, astfel ca b = a c. Definim astfel relația de
divizibilitate pe mulțimea numerelor naturale N.

Să comparăm!

Relația de ordine Relația de divizibilitate


Se definește cu ajutorul adunării Se definește cu ajutorul înmulțirii
Este reflexivă: a  a, deoarece a = a + 0 Este reflexivă: a | a, deoarece a = a · 1
Este antisimetrică: dacă a  b și b  a, atunci a = b Este antisimetrică: dacă a | b și b | a, atunci a = b
Este tranzitivă: dacă a  b și b  c, atunci a  c Este tranzitivă: dacă a | b și b | c, atunci a | c
0 este un minim (0  a, pentru orice a) 1 este un minim (1 | a, pentru orice a)
Nu există un maxim 0 este un maxim (a | 0, pentru orice a)
Este o relație totală – orice două numere pot fi Este o relație parțială – unele numere nu se divid
comparate unul pe altul

30
2.7 RELAȚII ȘI OPERAȚII CU NUMERE NATURALE

Tabelul comparativ de mai sus arată că relația (obișnuită) de ordine


și relația de divizibilitate sunt relații de ordine, în sensul definiției din
secțiunea 2.5. Studiem acum care sunt legăturile între aceste relații de
ordine și operațiile de adunare și de înmulțire pe N.

Să demonstrăm!
Dacă a, b sunt numere naturale și a  b, Dacă a, b sunt numere naturale și a | b,
atunci, pentru orice număr natural c: atunci, pentru orice număr natural c:
a·c  b·c a·c | b·c

Demonstrație Demonstrație
Deoarece a  b, conform definiției există Deoarece a | b, conform definiției există
numărul natural d astfel ca numărul natural d astfel ca
a + d = b. a · d = b.
Cum Cum
b · c = ( a + d ) · c = a · c + d · c, b · c = ( a · d ) · c = (a · c) · d,
iar d · c este un număr natural, deducem, iar d este un număr natural, deducem,
conform definiției, că conform definiției, că
a · c  b · c. a · c | b · c.

Sarcină de lucru
Pornind de la definiție și folosind argumente similare cu cele de mai
sus, arătați că:
a) Dacă a, b sunt numere naturale și a  b, atunci, pentru orice număr
natural c, avem: a + c  b + c.
b) Dacă a, b, c sunt numere naturale, iar a | b și a | c, atunci a | b + c.

31
2.8 METODE DE DEMONSTRAȚIE

În Unitatea 1, am exersat principii generale ale tipurilor de


raționament utilizate în matematică. Axiomele lui Peano conduc la
următoarea metodă de demonstrație specifică mulțimii numerelor
naturale.

Principiul inducției matematice


Fie P un predicat având ca mulțime de definiție mulțimea numerelor
naturale.
Dacă P(0) este o propoziție adevărată și pentru un număr natural
arbitrar m, propoziția P(m) → P(m + 1) este adevărată, atunci
mulțimea de adevăr a predicatului P este mulțimea numerelor naturale
(altfel spus: P(n) este o propoziție adevărată, pentru orice număr
natural n).

De reţinut!
O variantă a principiului inducției matematice este următoarea:
Dacă, pentru un număr natural r, propoziția P(r) este adevărată și
dacă, pentru un număr arbitrar m, m  r, propoziția P(m) → P(m + 1)
este adevărată, atunci P este adevărată pentru orice număr natural n,
mai mare sau egal decât r.

Exemplu
Să demonstrăm următoarea egalitate, valabilă pentru numere naturale
nenule:
( )
.
Notăm cu P predicatul din enunț.
( )
Verificăm: P(1): este o propoziție adevărată
Demonstrăm: Presupunem că P(m) este o propoziție adevărată, adică
( )
are loc: . Adunăm (m + 1) în ambii membri ai
acestei egalități și obținem:
( ) ( )( )
( ) ( ) .
Așadar, propoziția P(m) → P(m + 1) este adevărată pentru orice m.
Formulăm concluzia: deci P(n) este adevărată pentru orice număr
natural n, n  1.

32
2.9 ÎMPĂRȚIREA CU REST

Să analizăm următoarea proprietate a operației de înmulțire pe N,


numită Proprietatea lui Arhimede, ce poate fi demonstrată folosind
principiul inducției matematice:
Date numerele naturale m și n, cu m ≠ 0, există un număr natural k
astfel încât n  m·k.
Ce spune, de fapt, această proprietate? Ea afirmă că, dacă marcăm
pe axa numerelor toți multiplii lui m, găsim unul care este situat mai la
dreapta față de n.

0 1 2 3 4 5 6 7 ... n

...
0 m 2m mk

Teorema împărțirii cu rest


Pentru orice două numere naturale a și b, cu b ≠ 0, există și sunt unice
numerele naturale c și r astfel încât
a=b·c+ r și r < b.
Demonstrație
Enunțul teoremei are două părți, deoarece sunt afirmate existența și
unicitatea câtului și restului.
... a
0·b 1·b 2·b k·b (k + 1)· b
Conform proprietății lui Arhimede, știm că există un număr natural k
astfel încât b · k  a < b · (k + 1). Considerând c = k și r = a – b · k,
constatăm că sunt îndeplinite condițiile din enunțul teoremei; aceasta
demonstrează existența.
Să presupunem acum că ar exista două scrieri ca în enunț:
a = b · c + r = b · c’ + r’ și r < b, r’ < b.

Dacă am avea c < c’, atunci, din egalitatea b · (c’ – c) = r – r’,


deducem că 0 < r - r’  r < b, deci ar exista un multiplu al lui b cuprins
între 0 și b, ceea ce este fals. O contradicție asemănătoare obținem și
pentru cazul c > c’. De aceea, c = c’ și r = r’, ceea ce arată unicitatea.

33
2.10 BAZE DE NUMERAȚIE: SCURT ISTORIC

Așa cum afirmă, deseori, arheologii, se pare că matematica a


precedat scrisul. Cum au reprezentat oamenii, de-a lungul timpului,
numerele naturale?
Cel mai simplu mod de reprezentare a numerelor, folosit în Orientul
Mijlociu cu peste 5000 de ani în urmă, este răbojul. Acesta este un
obiect (de regulă, un băț), pe care sunt făcute crestături,
reprezentând, de fapt, o formă primitivă de axă a numerelor! Răbojul a
fost (și poate mai este încă) folosit și la noi: imaginea din stânga este
o fotografie a unui răboj, făcută la Muzeul de Istorie a Moldovei.
Sistemele de numărare au evoluat de-a lungul timpului, în sensul
concentrării reprezentării numerelor. Principiul acestor concentrări
este acela că se formează grupe care, la rândul lor, sunt și ele grupate
și (eventual) notate cu un alt simbol.

Egiptenii foloseau un sistem de numerație cu baza 10, în care


existau simboluri diferite pentru 1, 10, 100, 1000, etc. Sistemul de
numerație Egiptean era organizat aditiv, ceea ce înseamnă că
valoarea numărului reprezentat se obținea ca sumă a valorii ”cifrelor”.
De exemplu, numărul 257 se reprezenta ca în
imaginea din dreapta.

Babilonieni foloseau sistemul numeric sexazecimal, cu baza


60: în reprezentarea numerelor de la 1 la 59 se foloseau
doar două simboluri (unul pentru 1, celălalt pentru 10), iar
pentru numerele mai mari, acestea se reprezentau în baza
60, iar ”cifrele” erau separate de spații. Ca urmare, sistemul
lor de numerație era pozițional și aditiv.
Influențele acestui sistem de numerație se văd și astăzi. Pe de o
parte, divizăm orele în câte 60 de minute, iar minutele în câte 60 de
secunde; numărul de ore (12 ziua și 12 noaptea) este un divizor al lui
60. Pe de altă parte, modul în care sunt descrise numerele în unele
culturi arată legături cu sistemul de numerație babilonian. De exemplu,
în limba Franceză, 60 se citește soixante, dar 70 și 72 se citesc
soixante-dix (adică ”60 + 10”), respectiv soixante-douze (”60 + 12”).

Temă de reflecţie
Ce asemănări și ce deosebiri puteți evidenția între sistemul de
numerație folosit de noi și sistemul Egiptean, respectiv cel Babilonian?

34
2.11 SCRIEREA NUMERELOR ÎNTR-O BAZĂ DE NUMERAȚIE

Să analizăm mai în detaliu modul de scriere a numerelor în baza


10. Pentru a înțelege mai bine ceea ce urmează, să presupunem că
vrem să reprezentăm în baza 10 numărul de obiecte dintr-o grămadă:
dacă nu vrem să numărăm câte obiecte sunt, putem proceda astfel:
- grupăm obiectele din grămadă câte 10:
numărul obiectelor rămase negrupate
constituie cifra unităților;
- grupăm câte 10 grupele de 10 obiecte,
obținând grupe de câte 100 de obiecte:
numărul grupelor de 10, rămase negrupate,
constituie cifra zecilor;
- continuăm la fel, până nu mai avem ce
grupa.
Ce facem, de fapt? Cum putem descrie procedeul de mai sus,
folosind operații cu numere naturale?
Fie n numărul de obiecte din grămadă.
La primul pas: Calculăm câtul și restul împărțirii lui n la 10: n = 10 · g + u, unde g
este numărul grupelor de câte 10 obiecte. Restul u este cifra unităților.
La al doilea pas: Calculăm câtul și restul împărțirii lui g la 10: g = 10 · t + z, unde
t este numărul grupelor de câte 100 de obiecte. Restul z este cifra zecilor.
La al treilea pas: Calculăm câtul și restul împărțirii lui t la 10: restul obținut este
cifra sutelor. Continuăm, până când obținem câtul 0.

De reţinut!
Procedeul descris mai sus poate fi aplicat pentru scrierea unui număr
natural într-o bază oarecare.

Exemplu
Să scriem în baza 4 numărul natural 45 (exprimat astfel în baza 10).
Pentru aceasta, efectuăm calculele:
45 = 4 · 11 + 1
11 = 4 · 2 + 3
2 =4·0 +2
De aceea, exprimat în baza 4, numărul 45 se scrie 231(4).

35
2.12 CALCULE ÎN ALTE BAZE DE NUMERAȚIE

Așa cum am văzut anterior, istoria matematicii consemnează


situații în care diferite civilizații au preferat alte baze de numerație.
Acestea nu trebuie privite doar ca o curiozitate: de exemplu, baza 2
sau baza 16 se dovedesc utile în programarea calculatoarelor.
Simplificând mult lucrurile, memoria calculatorului o putem vedea
ca un șir de celule (biți), fiecare celulă având ”eticheta” 0 sau un 1. În
acest mod, informațiile sunt memorate sub forma unui șir (finit) de cifre
0 și/ sau 1.

Temă de reflecţie
Comparați modul de memorare a informației în memoria calculatorului,
cu funcția caracteristică a unei mulțimi. Ce asemănări și deosebiri
puteți evidenția?

Atunci când operăm cu numere reprezentate în baza 2,


+ 0 1 . 0 1
operațiile aritmetice îndeplinesc aceleași reguli ca și în
0 0 0 0 0 0 baza 10; singura deosebire este faptul că tabla adunării
1 1 10 1 0 1 și tabla înmulțirii arată altfel!

Să aplicăm regulile de calcul pentru a efectua, în baza 2, următoarele


operații: 101 + 11, respectiv 101  11.

1 0 1 + 1 0 1 
1 1 1 1
1 0 0 0 1 0 1
1 0 1
1 1 1 1

Sarcină de lucru
Observați calculele făcute în baza 10 și în baza 2.
a) Detaliați calculele din baza 2, evidențiind proprietățile folosite.
b) Alcătuiți tabla adunării și tabla înmulțirii în baza 3 (unde pot fi
folosite doar cifrele 0, 1, 2).
c) Calculați în baza 3: 102 + 21, respectiv 102  21.

36
2.13 FRACȚII: SCURT ISTORIC

În Grecia Antică, raportul a două mărimi de acelaşi fel a condus la


noţiunea de număr raţional. Denumirea de număr raţional nu vine,
cum s-ar putea crede, de la raţiune (gândire), ci de la raţio (raport).
Babilonieni reprezentau fracțiile în sistemul sexagesimal utilizat de
ei, într-un mod similar în care reprezentăm numerele zecimale. Pentru
a înțelege mai bine acest aspect, să analizăm ce înseamnă, în
scrierea zecimală, numărul 1,24: acesta este 1 + . Analog,
babilonienii foloseau un semn special (de fapt, un spațiu) pentru
virgulă și scriau apoi ”zecimalele”; în scrierea folosită de ei, 1,24
însemna însă . Baza de numerație, ca și modul în care
înțelegeau fracțiile, le permitea să reprezinte doar acele fracții în care
numitorul are, în descompunerea în factori primi, doar numerele 2, 3
sau 5.
Egiptenii foloseau simboluri pentru fracții cu aproximativ 1800 de
ani Î.Hr. Aproape toate fracțiile utilizate de egipteni aveau numitorul 1,
cu excepția fracțiilor și . Desigur, egiptenii nu foloseau aceste notații
(cu care suntem noi obișnuiți); ei utilizau simbolul , pentru a
desemna numărătorul 1. De exemplu, însemna la egipteni numărul
4, iar însemna fracția . Pentru toate celelalte fracții, egiptenii
foloseau tabele pentru a le exprima ca o sumă de fracții diferite, cu
numărătorul 1. De exemplu, ei foloseau în loc de , o notație
corespunzătoare lui .
Romanii foloseau doar relativ puține fracții, toate multipli întregi de
, mai ales pentru exprimarea subunităților monetare. Moneda cu
valoare dintr-un ”as” (unitatea monetară de bază) era denumită
unciae, de la care a derivat cuvântul inch (unitate de lungime folosită
în Marea Britanie). Moneda din imaginea din stânga, marcată cu patru
”puncte”, este un triens, având valoarea de 4 uncii, sau ( )
dintr-un as.
Alte denumiri și notații ale fracțiilor folosite de romani sugerează, de
asemenea, operații matematice. De exemplu, fracția era denumită
”sescuncia” și semnifica ”o uncie și jumătate”. În termenii folosiți acum,
această denumire se exprimă astfel: din este egal cu .

37
2.14 NUMĂR RAȚIONAL: DEFINIȚIE

Definim numărul rațional prin intermediul noțiunii de fracție.


O fracţie reprezintă una sau mai multe părţi dintre părţile egale în
care a fost împărţit un întreg (sau mai mulţi întregi identici). Notăm
fracția corespunzătoare divizării întregului în n părți egale (n ≠ 0), care
reprezintă m dintre aceste părți, cu .

Spunem că două fracții și sunt echivalente dacă


(produsul extremilor este egal cu produsul mezilor). Scriem
pentru fracții echivalente.

Să demonstrăm
Relația , descrisă prin egalitatea dintre produsul mezilor și al
extremilor, este o relație de echivalență pe mulțimea fracțiilor.
Demonstrație
Trebuie să arătăm că este reflexivă, simetrică și tranzitivă. Primele
două proprietăți sunt consecințe imediate ale comutativității înmulțirii
pe N. Demonstrăm tranzitivitatea. Presupunem că și ;
aceasta înseamnă că
a·d=b·c și c · f = d · e.
Înmulțind prima egalitate cu f și a doua egalitate cu b, obținem
a·d·f=b·c·f și c · f · b = d · e · b,
deci a · d · f = d · e · b, sau, echivalent, d · (a · f – e · b) = 0.
Deoarece numitorii fracțiilor sunt nenuli, deducem că a · f = e · b,
adică . Altfel spus, relația definită mai sus este tranzitivă.

Definiție
Un număr rațional (pozitiv) este mulțimea tuturor fracțiilor,
echivalente cu o fracție dată. Spunem că numărul respectiv este
reprezentat de oricare dintre aceste fracții echivalente. Notăm
mulțimea numerelor raționale pozitive cu Q+ .
Pentru simplificarea scrierii, folosim semnul egal (=) pentru fracții
echivalente.

De reţinut!
Orice număr natural este un număr rațional, fiind reprezentat printr-o
fracție cu numitorul 1. Așadar, N  Q+
38
2.15 ADUNAREA NUMERELOR RAȚIONALE

Modalitatea cea mai simplă prin care putem obține fracții


echivalente cu o fracție dată este amplificarea: aceasta constă în
înmulțirea simultană a numărătorului și numitorului fracției cu un
același număr natural nenul. Astfel, de exemplu

(am amplificat mai întâi cu 7, apoi cu 4).

Definiție
Pentru a aduna două numere raționale:
- alegem doi reprezentanți ai acestora pe care îi aducem (prin
amplificare) la un numitor comun
- adunăm numărătorii și păstrăm numitorul comun.

Altfel spus: .

Să demonstrăm
Operația de adunare a numerelor raționale nu depinde de
reprezentanții aleși.
Demonstrație
Trebuie să demonstrăm că, dacă exprimăm unul din cei doi termeni
printr-o altă fracție, rezultatul sumei este același.
Fie un alt reprezentant pentru primul termen al sumei, adică ;
trebuie să demonstrăm că fracțiile (rezultatul adunării, când
folosim primul reprezentant) și (rezultatul adunării când
folosim al doilea reprezentant) sunt fracții echivalente.
Altfel spus, trebuie să demonstrăm că, dacă a · y = b · x, atunci
(a · t + b · z) · y · t = (x · t + y · z) · b · t,
ceea ce rezultă imediat.

Sarcină de lucru
Demonstrați că operația de adunare a numerelor raționale pozitive,
definită mai sus, este comutativă, asociativă și are ca element neutru
numărul rațional 0 = .

39
2.16 ÎNMULȚIREA NUMERELOR RAȚIONALE

Înmulțirea numerelor naturale este definită ca o adunare repetată


de termeni egali: numărul 4 · 3 înseamnă 3 + 3 + 3 + 3 (numărul
termenilor în această sumă fiind 4).
Putem defini produsul dintre un număr rațional și un număr natural
în același mod: înseamnă , adică .
Atunci când niciunul dintre factorii produsului nu este număr natural,
este nevoie de o definiție a modului de calcul.

Definiție
Pentru a înmulți două numere raționale:
- alegem doi reprezentanți ai acestora
- înmulțim numărătorii între ei și numitorii între ei.

Altfel spus: .

Să demonstrăm
Operația de înmulțire a numerelor raționale nu depinde de
reprezentanții aleși.
Demonstrație
Procedăm analog cu demonstrația pentru adunare. Trebuie să arătăm
că, dacă , atunci .

Altfel spus, trebuie să arătăm că, dacă a · y = b · x, atunci


(a · z) · (y · t) = (x · z) · (b · t),
ceea ce rezultă imediat.

Sarcină de lucru
Demonstrați că:
a) operația de înmulțire a numerelor raționale pozitive, definită mai
sus, este comutativă, asociativă și are ca element neutru numărul
rațional 1 = ;

b) numărul rațional nenul are ca invers față de înmulțire numărul .


c) înmulțirea numerelor raționale este distributivă față de adunarea
numerelor raționale.

40
2.17 MONOIZI

Pe parcursul acestui curs, am prezentat diverse operații între


elementele unor mulțimi. De exemplu, au apărut:
- operațiile cu propoziții logice, descrise de operatorii logici (conjuncție,
disjuncție, implicație);
- operațiile cu mulțimi (reuniunea, intersecția, diferența);
- operațiile cu numere naturale (adunarea, înmulțirea);
- operațiile cu numere raționale pozitive (adunarea, înmulțirea).
De fiecare dată, am fost interesați de anumite proprietăți ale
acestor operații: comutativitate, asociativitate, existența elementelor
neutre.

Definiție
Fie M o mulțime nevidă și fie  o operație algebrică definită între
elementele lui M. Spunem că operația  definește o structură de
monoid pe mulțimea M, dacă  este asociativă și admite element
neutru. Altfel spus, (M, ) este un monoid dacă:
 (x  y)  z = x  ( y  z), pentru orice x, y, z  M;
 există e  M astfel încât e  x = x  e = x, pentru orice x  M.
Dacă, în plus, operația  este comutativă, monoidul se numește
comutativ.

Să demonstrăm
Dacă T este o mulțime nevidă, iar M = (T), atunci operația constând
în reuniunea mulțimilor definește pe M un monoid comutativ.
Demonstrație
Folosind, de exemplu, diagrame Venn – Euler, putem demonstra că
reuniunea este operație asociativă.
Mulțimea vidă este element neutru pentru reuniune:
, pentru orice mulțime X.
Deci (M, ) este monoid.

Sarcină de lucru
Demonstrați că următoarele operații definesc monoizi pe mulțimile
indicate: ( (T),  ); (N, + ); (N, · ); (Q+, + ).

41
2.18 GRUPURI

Definiție
Fie M o mulțime nevidă și fie  o operație algebrică definită între
elementele lui M. Spunem că operația  definește o structură de grup
pe mulțimea M, dacă  este asociativă, admite element neutru și orice
element din M are un invers în M.
Altfel spus, (M, ) este un monoid dacă:
 (x  y)  z = x  ( y  z), pentru orice x, y, z  M ;
 există e  M astfel încât e  x = x  e = x, pentru orice x  M ;
 pentru orice x  M există y  M astfel încât x  y = y  x = e.
Dacă, în plus, operația  este comutativă, grupul se numește
comutativ.

Să demonstrăm

Înmulțirea definește pe mulțimea numerelor raționale pozitive, nenule


Q+* o structură de grup comutativ.
Demonstrație
Verificăm toate proprietățile din definiția de mai sus.
Asociativitatea: înmulțirea numerelor este asociativă, adică x · (y · z) =
(x · y) · z, pentru orice numere x, y, z ;
Element neutru: numărul rațional 1 ( = ) este element neutru la
înmulțire, adică x · 1 = 1 · x = x, pentru orice număr x ;
Elemente simetrizabile: inversul numărului rațional nenul x = este
numărul rațional nenul y = , deoarece .

Sarcină de lucru
Fie T o mulțime nevidă. Pe mulțimea M = (T), definim următoarea
operație algebrică, numită diferența simetrică și notată ∆:
( ) ( ).
Demonstrați că această operație determină pe mulțimea M o structură
de grup comutativ.

42
TEME DE STUDIU INDIVIDUAL

În această Unitate de învățare, am fost interesați de concepte și


proceduri de lucru referitoare la numere naturale și la numere
raționale.
Pentru a completa conținutul unității de învățare, vă recomandăm
următoarele teme de studiu individual:

1. Divizibilitate în mulțimea numerelor naturale. Multiplii și divizorii unui


număr. Cel mai mare divizor comun. Cel mai mic multiplu comun.

2. Fracții zecimale. Transformări între fracții ordinare și fracții zecimale.

3. Structuri algebrice: inel, corp.

43
Bibliografie pentru UI 2

Asaftei P., Asaftei D.C. (1998). Elemente de aritmetică și teoria


numerelor. Iași: Ed. Polirom.
Becheanu, M., Ion, I., Dincă, A., Niță, C., Purdea, I., Radu, N.,
Ștefănescu, M., Vraciu, C. (1983). Algebră pentru perfecționarea
profesorilor. București: Ed. Didactică și Pedagogică.
Herescu, Gh., Dumitru, A. (2001). Matematică: Îndrumător pentru
învățători și institutori. București: Ed. Corint.
Roșu. M. (2010). Elemente de matematică pentru profesorii din
învățământul primar. București: Ed. Aramis.
Vraciu C., Vraciu M. (1998). Elemente de aritmetică. București: Ed.
ALL.

44
UNITATEA 3

METODE DE REZOLVARE A PROBLEMELOR

Fiecare problemă pe care am rezolvat-o a devenit o regulă


care mi-a folosit apoi la rezolvarea altor probleme.

(René Descartes)

În această unitate de învățare, vom exemplifica și explica metode specifice


de rezolvare a unor probleme-tip de aritmetică. Ulterior, vom da exemple de
probleme non-standard, pentru care metoda de rezolvare trebuie inventată în
fiecare caz în parte.

Competențele specifice UI3

După studiul acestei unităţi de învăţare, veți reuşi …

... să utilizați și să explicați strategii rezolutive pentru probleme - tip

... să recunoașteți și să utilizați mărimi direct sau invers proporționale

... să explorați strategii de rezolvare a unor probleme non-standard

45
CUPRINS

Pag.
3.1 Etape în rezolvarea problemelor 47
3.2 Etape în rezolvarea problemelor – aplicare în practică 48
3.3 Metoda figurativă 49
3.4 Metoda comparației 50
3.5 Metoda comparației: explicație 51
3.6 Metoda falsei ipoteze 52
3.7 Metoda falsei ipoteze: explicație și variante 53
3.8 Metoda drumului invers 54
3.9 Metoda drumului invers: explicație 55
3.10 Metoda reducerii la unitate 56
3.11 Mărimi direct proporționale 57
3.12 Mărimi invers proporționale 58
3.13 Proporționalitate directă și inversă: caracterizare algebrică 59
3.14 Regula de trei simplă 60
3.15 Regula de trei compusă 61
3.16 Regula de trei compusă – algoritm de rezolvare directă 62
3.17 Împărțirea în părți proporționale 63
3.18 Probleme de mișcare 64
3.19 Probleme non-standard 65
Teme de studiu individual 66
Bibliografie pentru UI 3 67

46
3.1 ETAPE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR

De-a lungul timpului, matematicienii au încercat să identifice


metode generale de rezolvare a problemelor de matematică. Unul
dintre aceștia este René Descartes (1596-1650), filozof, matematician
şi fizician cu contribuţii remarcabile la întemeierea fiecăria dintre
aceste domenii. Într-una din lucrările sale, Discours de la Méthode1,
Descartes expune o metodă despre care credea că ar putea fi aplicată
René Descartes
(1596-1650) la toate tipurile de probleme:
Sursa: hystory.mcs
 Mai întâi, problema, de orice tip ar fi ea, trebuie redusă la o
problemă de matematică.
 După aceea, problema de matematică, indiferent de tipul ei, trebuie
redusă la o problemă de algebră.
 În fine, orice problemă de algebră trebuie redusă la rezolvarea unei
singure ecuaţii.
Desigur, există numeroase cazuri în care această metodă nu poate
fi aplicată, dar suficient de multe situaţii pot fi modelate pe baza
acestei structuri. În cele ce urmează, prezentăm modul în care
matematicianul George Pólya a sintetizat câteva reguli2, încercând să
George Polya răspundă la întrebarea: Ce etape trebuie să parcurgem în rezolvarea
(1887 – 1985) unei probleme?
Sursa:
cosmolearning.org/
philosophy

Înțelegerea Care este necunoscuta? Care sunt datele? Care este condiția?
Poate fi condiția satisfăcută? Este condiția suficientă?
problemei
Să facem un desen. Să introducem notații corespunzătoare.
Am mai întâlnit această problemă? Cunoaștem vreo problemă
Întocmirea înrudită? Cunoaștem vreun rezultat util/ o formulă utilă de
unui plan calcul? Știm să rezolvăm o parte a problemei?
Am putea deduce ceva util din datele problemei?

Realizarea Verific fiecare pas.

planului Cum îmi dau seama că pasul este corect?


Putem demonstra că este corect?
Se poate verifica rezultatul? Se poate obține rezultatul și pe altă
Privirea cale? Putem modifica datele problemei?
retrospectivă Se poate folosi rezultatul sau metoda în altă problemă?

1
Descartes, Discurs asupra metodei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1957
2
G. Pólya, Cum rezolvăm o problemă?, Ed. Științifică, București, 1965

47
3.2 ETAPE ÎN REZOLVAREA PROBLEMELOR – APLICARE ÎN PRACTICĂ

În practică, poate fi uneori dificil să trecem prin toate aceste etape


de rezolvare – mai ales în cazul elevilor de vârstă școlară mică.
De aceea, este utilă următoarea etapizare simplificată 3.

Observ și Ce se cunoaște în problemă?


înțeleg Ce se cere în problemă?
Cunosc vreo metodă de rezolvare care s-ar putea aplica?

Cum se leagă ceea ce se dă de ceea ce se cere?


Reprezint și Ce mai trebuie aflat pentru a obține rezultatul?
planific
Care este rezultatul?

Redactez și Am stabilit toate legăturile necesare între date și rezultat?

explic Cum prezint ce am făcut?


Cum explic cât mai clar cum am rezolvat?

Rezultatul obținut este oare corect?


Verific și
Cum pot modifica problema?
dezvolt
Cum pot transforma problema?

Sarcină de lucru
Citiți următoarea problemă.
Fiecare dintre cei 25 de elevi din clasa a 2-a colecționează timbre.
Orice elev are un număr diferit de timbre, comparativ cu colegii săi,
iar Ana are cele mai puține timbre – și anume, 26. Câte timbre are
fiecare elev, dacă în total ei au 952 de timbre?
Ce se cunoaște în această problemă?
Ce se cere?
Cum se leagă ceea ce se dă de ceea ce se cere?
3
M. Singer, Matematică. Manual pentru clasa a IV-a. Ed. Sigma, 2006.

48
3.3 METODA FIGURATIVĂ

În rezolvarea problemelor, putem reprezenta în diverse moduri


numere necunoscute:

prin simboluri prin litere prin desene


 + 3 = 7 a+3=7 a 3
7
Putem ilustra prin desene diverse expresii, ca în exemplele
următoare.

x x y x 1 x 1

2x-1
2x+y 3x+1

Utilizarea unor reprezentări de acest fel în rezolvarea problemelor


reprezintă metoda figurativă. Explicam modul în care intervin cele
patru etape de rezolvare a problemelor, pentru exemplul următor.

Exemplu

Diferența a două numere este 15, iar câtul lor este 4.


Care sunt cele două numere?
Observ Problema se referă la două numere necunoscute, pentru care cunoaștem
și înțeleg diferența și câtul.
Reprezentăm adecvat datele problemei, I
Reprezint și pornind cu a doua informație.
planific II
15
Pe desen, observăm că trei părți egale
înseamnă diferența de 15.

Redactez și 15 : 3 = 5
explic Al doilea număr, care reprezintă o parte, este 5, iar primul număr, care
reprezintă 4 părți, este 5  4 = 20.
Verificăm rezultatul:
Verific
și dezvolt 20 – 5 = 15
20 : 5 = 4

49
3.4 METODA COMPARAȚIEI

Să considerăm următoarea problemă:


Trei lăzi cu portocale și două lăzi cu lămâi cântăresc împreună
31kg, iar trei lăzi cu portocale și cinci lăzi cu lămâi cântăresc
împreună 46kg. Cât cântărește fiecare ladă?
Analizăm și ilustrăm situația descrisă în problemă:

31 kg 46 kg

Comparând datele, se observă că numărul lăzilor cu portocale este


același, în timp ce numărul lăzilor cu lămâi este mai mare cu 3 în al
doilea caz. De asemenea, masa totală a lăzilor este cu 15 kg mai
mare: această diferență provine din cele 3 lăzi cu lămâi în plus.
Dacă 3 lăzi cu lămâi cântăresc 15 kg, o ladă cu lămâi cântărește
(kg). De aceea:
Două lăzi cu lămâi cântăresc 5  2 = 10 (kg)
Trei lăzi cu portocale cântăresc 31 – 10 = 21 (kg)
O ladă cu portocale cântărește 21 : 3 = 7 (kg)

De reţinut!
Când rezolvăm probleme prin metoda comparației:
- identificăm cantitățile care diferă de la o situație la alta;
- determinăm cauza/ efectul acestei variații.

Sarcină de lucru
Rezolvați următoarea problemă.
La Operă, două bilete la lojă și trei bilete la balcon au costat 176
lei, iar un bilet la lojă și două bilete la balcon au costat 94 de lei.
Cât costă biletele de fiecare fel?

50
3.5 METODA COMPARAȚIEI: EXPLICAȚIE

În problemele ce țin de metoda comparației, avem de fapt de


rezolvat sisteme de ecuații de forma:

unde a, b, c, m, n sunt numere naturale, unde și


Acest sistem se poate rezolva prin metoda reducerii:
 scădem cele două ecuații și obținem ( )
 rezolvăm ecuația obținută și obținem ( ) ( )
 înlocuim în prima ecuație valoarea obținută pentru y și calculăm x.

Rezolvarea descrisă mai sus a fost posibilă, deoarece una din


necunoscute (în cazul nostru x), are același coeficient în cele două
ecuații. Acest fapt corespunde, în problema cu portocale și lămâi
rezolvată anterior, faptului că, în cele două situații descrise, avem
același număr de lăzi cu portocale. Cum procedăm în problemele în
care această condiție nu este îndeplinită, pentru a putea aplica
metoda comparației?

Să explorăm!
Pentru 5 stilouri și 6 pixuri s-au plătit 37 de lei, iar pentru 10 stilouri și
7 pixuri de același tip s-au plătit 64 de lei. Cât costă un stilou și cât
costă un pix?
Ne putem imagina că, în prima situație, cumpărăm o cantitate dublă,
adică 10 stilouri și 12 pixuri: vom plăti de asemenea dublu, adică 74
de lei, iar pentru noile date putem aplica metoda comparației.
Ceea ce facem, de fapt, poate fi explicat astfel:
|
{ {

Sarcină de lucru
Observați imaginea, apoi determinați dimensiunile dreptunghiurilor.

35 cm

41 cm
Propuneți o problemă asemănătoare.

51
3.6 METODA FALSEI IPOTEZE

Să considerăm următoarea problemă:


Domnul Popescu a plătit suma de 780 de lei cu 22 de bancnote de
10 și de 50 de lei. Câte bancnote de fiecare fel a folosit?
Domnul Popescu nu putea folosi doar bancnote de 10 lei (în acest
caz, cele 22 de bancnote ar însemna doar 220 de lei – prea puțin!),
sau doar bancnote de 50 de lei (ar însemna 1100 lei – prea mult!). Au
fost folosite deci ambele tipuri de bancnote. O posibilitate pentru
rezolvare ar fi încercare-eroare:

Incercare-eroare
Nr. bancn. 10 0 1 2 3 4 ... ? ... 20 21 22
Nr. bancn. 50 22 21 20 19 18 ... ? ... 2 1 0
Suma 1100 1060 1020 980 920 ... 780 ... 300 260 220

 40  40
Când trecem de la o încercare la alta (adică creștem cu 1 numărul
bancnotelor de 10 și scădem cu 1 numărul bancnotelor de 50), suma
scade de fiecare dată cu 40. Pentru situația inițială (0  10 + 22  50),
avem un excedent de 1100 – 780 = 320 lei; ca urmare, trebuie să
facem 8 ”pași” pentru a ajunge la suma dorită. Acest procedeu de
rezolvare poate fi sintetizat într-un algoritm de calcul: obținem astfel
metoda falsei ipoteze.

Observ Datele problemei sunt: suma plătită (780 lei), tipurile de bancnote folosite și
și înțeleg numărul total de bancnote (22). Necunoscute: numărul de bancnote de
fiecare fel.
Presupunem că au fost folosite doar bancnote de 50 lei: suma plătită ar fi fost
Reprezint și atunci de 1100 lei. Deducem că:
planific - presupunerea este falsă;
- apare o diferență la plată de 1100  780 = 320 lei.
Această diferență provine din faptul că au fost folosite și bancnote de 10 lei.
Redactez și 50 – 10 = 40 (lei)
explic Numărul bancnotelor de 10 lei folosite este de 320 : 40 = 8 (bancnote).
Restul, adică 22 – 8 = 14 (bancnote) sunt bancnotele de 50 de lei.

Verific Verificăm rezultatul:


și dezvolt 8  10 + 14  50 = 80 + 700 = 780 (lei).

52
3.7 METODA FALSEI IPOTEZE: EXPLICAȚIE ȘI VARIANTE

În problemele ce țin de metoda falsei ipoteze, avem de fapt de


rezolvat sisteme de ecuații de forma:

unde a, b, n sunt numere naturale, .


Acest sistem se poate rezolva prin metoda substituției:
 scriem
 înlocuim în prima ecuație și obținem ( )
 deci .

Temă de reflecţie
Ce legătură există oare între algoritmul de rezolvare (metoda falsei
ipoteze) din secțiunea anterioară și explicația algebrică de mai sus?

Metoda falsei ipoteze are diverse variante de aplicare. Revenim la


problema discutată (”Domnul Popescu a plătit suma de 780 de
lei...”), pentru a explica modul în care putem varia rezolvarea.

Exemplul 1
Putem presupune că au fost folosite doar bancnote de 10 lei: în acest
caz, suma plătită ar fi fost de numai 220 de lei.
Diferența (780 – 220 = 560 lei) provine din faptul că au fost folosite și
bancnote de 50 de lei.
Prin împărțirea 560 : 40 = 14, calculăm, de data aceasta, numărul
bancnotelor de 50 de lei.

Exemplul 2
Putem presupune (de exemplu) că au fost folosite un număr egal de
bancnote de 10 și de 50 de lei: în acest caz, suma plătită ar fi fost
egală cu 10  11 + 50  11 = 660 lei, mai puțin decât necesar.
Diferența (780 – 660 = 120 lei) provine din faptul că au fost folosite
mai multe bancnote de 50 de lei.
Prin împărțirea 120 : 40 = 3, calculăm, de data aceasta, câte bancnote
de 50 de lei sunt necesare în plus față de cele 11 folosite inițial.

53
3.8 METODA DRUMULUI INVERS

Să considerăm următoarea problemă:


Triplăm un număr, apoi adunăm 5 și obținem 125. Care este
numărul?
Reprezentăm datele problemei 3 +5
prin schema alăturată. ? 125
Pentru a determina numărul :3 5
necunoscut, parcurgem același 40 120 125
”drum”, în sens invers. 1

Metoda folosită în această problemă se numește metoda drumului


(mersului) invers. Ea presupune imaginarea unei succesiuni de pași,
ce trebuie parcurși în ordine inversă. Explicăm etapele de rezolvare pe
următoarea problemă.

Exemplu

Dan și Geo au împreună 240 de timbre. După ce fac schimb – Dan oferă 5
timbre și primește, la schimb, 13, Geo are de două ori mai multe timbre decât
Dan. Câte timbre aveau inițial?
Observ Problema se referă la două numere necunoscute, a căror sumă este 240.
și înțeleg

Reprezentăm adecvat datele problemei, descriind schimbul de timbre.

-5 + 13
Reprezint și
Dan ?
planific - 13 +5
Geo ?
240 240
Vom parcurge schema de mai sus în sens invers, determinând mai
întâi numărul de timbre pe care le are fiecare copil, la final.
Trei părți egale înseamnă 240 de timbre.
Redactez și 240 : 3 = 80 (timbre) are Dan la final
explic
80  2 = 160 (timbre) are Geo la final
Ca urmare, la început Dan a avut 80 – 13 + 5 = 72 timbre, iar Geo a
avut la început 160 – 5 + 13 = 168 timbre.
Verific
Verificăm corectitudinea calculelor: după ce schimbă timbrele, Dan a
și dezvolt avut 80 de timbre, iar Geo a avut 160 de timbre. 160 : 80 = 2.

54
3.9 METODA DRUMULUI INVERS: EXPLICAȚIE

Operațiile de scădere și de împărțire (exactă) efectuate cu numere


naturale pot fi gândite ca operații inverse pentru adunare, respectiv
pentru înmulțire: efectele acestor operații se anulează reciproc. De
exemplu:

+ 28 - 28
36 64 36
6

- 15 + 15
59 44
6 59

8 :8
21 168 21
6

:9 9
72 86 72

De aceea, putem determina numere necunoscute, ce apar ca termeni


ai unei adunări, prin scădere, respectiv putem determina factori ai
unor produse prin împărțire:
 dacă a + b = c, atunci a = c – b și b = c – a
 dacă a  b = c, atunci a = c : b și b = c : a

De reţinut!
Când rezolvăm probleme prin metoda drumului invers, este util să
reprezentăm adecvat datele, pentru ca etapele prin care ajungem la
final să fie cât mai clar delimitate.

Sarcină de lucru
a) Rezolvați următoarea problemă, folosind metoda drumului invers.
M-am gândit la un număr: îl înmulțesc cu 9, adun 6 la rezultat, scad
12, împart diferența la 3 și obțin 28.
La ce număr m-am gândit la început?
b) Propuneți și rezolvați o problemă asemănătoare.

55
3.10 METODA REDUCERII LA UNITATE

Să analizăm următoarea problemă:

Trei cutii identice de bomboane conțin împreună 84 de bomboane. Câte


bomboane vor conține 5 cutii de același fel?
Observ
și înțeleg Problema cere să calculăm numărul de bomboane din 5 cutii identice.
Reprezentăm adecvat datele problemei, utilizând un desen sugestiv.

Reprezint și
planific

84 bomboane ? bomboane

Numărul cerut în problemă se poate afla, înmulțind cu 5 numărul de


Redactez și bomboane dintr-o cutie: ca urmare, trebuie să calculăm mai întâi acest
explic număr.
În 3 cutii sunt 84 de bomboane.
Numărul de bomboane dintr-o cutie este de 84 : 3 = 28 (bomboane).
Deci numărul de bomboane din 5 cutii este 28  5 = 140 (bomboane).
Răspuns: în cele 5 cutii sunt în total 140 de bomboane.
Verific Verificăm rezultatul:
și dezvolt 28  3 = 84
28  5 = 140.
Putem calcula acum numărul total de bomboane din oricâte cutii identice cu
cele date.

În problema rezolvată mai sus, am aflat mai întâi câte bomboane conține o
singură cutie, apoi am putut afla câte bomboane conțin 5 cutii identice. Metoda
de rezolvare folosită se numește metoda reducerii la unitate.

Sarcină de lucru
Propuneți și rezolvați o problemă asemănătoare celei de mai sus.

56
3.11 MĂRIMI DIRECT PROPORȚIONALE

În metoda reducerii la unitate, am evidențiat două mărimi, care depind


una de alta: numărul de cutii (identice) de bomboane și numărul total
de bomboane din aceste cutii. Observăm că, dacă dublăm numărul de
cutii, atunci numărul total de bomboane se dublează de asemenea.
Același fenomen se întâmplă dacă numărul de cutii de triplează.

Definiție
Două mărimi care depind una de alta, astfel că, dacă una se mărește
(se micșorează) de un număr de ori, și cealaltă se mărește (se
micșorează) de același număr de ori, se numesc mărimi direct
proporționale.

Exemple
1) Timpul de deplasare și distanța parcursă de o mașină ce se
deplasează cu viteză constantă sunt direct proporționale: într-un timp
de n ori mai mare, mașina parcurge o distanță de n ori mai mare.
2) Numărul de obiecte identice cântărite și masa totală a acestora sunt
mărimi direct proporționale: dacă numărul de obiecte se micșorează
de n ori, masa totală se micșorează și ea tot de n ori.
3) Timpul și cantitatea de apă ce curge dintr-un robinet deschis sunt
mărimi direct proporționale: într-un timp dublu, curge o cantitate dublă
de apă.
4) Lungimea laturii unui pătrat și perimetrul acestuia sunt direct
proporționale.

Să analizăm!
Un atelier de mobilă produce câte un scaun la fiecare 30 min. Reprezentăm
grafic dependența dintre numărul de scaune produse și timpul de producție.

Nr. scaune. 0 1 2 3 4
Min 0 30 60 90 120

Observăm că relația dintre cele două mărimi poate fi exprimată printr-o funcție
liniară: timpul = 30  nr. de scaune.
Dependența liniară se păstrează pentru orice două mărimi direct proporționale.

57
3.12 MĂRIMI INVERS PROPORȚIONALE

Mărimile direct proporționale variază în aceeași direcție, în sensul:


dacă una din ele se mărește, atunci se mărește și cealaltă, iar dacă
una din ele se micșorează, atunci se micșorează și cealaltă.
Există mărimi care depind una de alta, care variază însă în
direcții diferite. De exemplu, viteza de deplasare a unui mobil (în
mișcarea uniformă și rectilinie) și timpul în care mobilul
parcurge o distanță dată: cu cât viteza de deplasare este mai
mare, cu atât timpul în care este parcursă distanța este mai mic.

Definiție
Două mărimi care depind una de alta, astfel că, dacă una se mărește
(se micșorează) de un număr de ori, cealaltă se micșorează (se
mărește) de același număr de ori, se numesc mărimi invers
proporționale.

Exemple
1) Lungimea bazei și lungimea înălțimii unui triunghi de arie constantă:
dacă aria este constantă, iar lungimea crește de n ori, atunci înălțimea
scade de n ori.
2) Numărul de copii și numărul de bomboane primite de fiecare dintre
ei, dintr-un total de 100 de bomboane (în ipoteza că toate bomboanele
se împart în mod egal): dacă numărul de copii crește de n ori, atunci
numărul de bomboane primite de fiecare scade de n ori.

Să analizăm!
Doi muncitori termină o lucrare în 12 zile. În câte zile ar putea termina aceeași
lucrare 3 muncitori? Dar 4? Dar 6? (Presupunem că toți muncitorii execută
lucrarea în același ritm).
Reprezentăm grafic dependența studiată.

Nr. muncitori 2 3 4 6 12
Nr. zile 12 8 6 4 3

Observăm că în reprezentarea grafică apare o curbă, iar relația dintre cele două
mărimi se exprimă prin: nr. muncitori  nr. de zile = 24.
Acest tip de relație se păstrează pentru orice două mărimi invers proporționale.

58
3.13 PROPORȚIONALITATE DIRECTĂ ȘI INVERSĂ:
CARACTERIZARE ALGEBRICĂ

Considerăm următoarele mulțimi (ordonate) de valori a două


mărimi, ce depind una de alta:
, respectiv .
Dacă cele două mărimi sunt direct proporționale, atunci
.

Altfel spus: există o constantă c astfel ca , pentru orice


indice i.
Dacă cele două mărimi sunt invers proporționale, atunci
.
Altfel spus: există o constantă c astfel ca , pentru orice indice i.
De reţinut!
Invers proporționalitatea înseamnă direct proporționalitate între
valorile primei mărimi și inversele valorilor celei de-a doua mărimi.

Folosind aceste descrieri algebrice, putem determina mai ușor


mărimile direct proporționale sau invers proporționale.

Exemple
1) Relația dintre spațiul parcurs, viteză și timp în mișcarea uniformă și
rectilinie este: . Ca urmare, dacă distanța parcursă este
constantă, vedem că viteza și timpul sunt mărimi invers proporționale
(dacă viteza se mărește de n ori, timpul în care este parcursă distanța
se micșorează de n ori). Dacă însă păstrăm viteza constantă, vedem
că distanța parcursă este direct proporțională cu timpul.
2) Relația dintre masă, volum și densitate este: . Dacă ne
referim la un anumit material (așadar, dacă densitatea este
constantă), atunci masa și volumul sunt direct proporționale. Dacă
păstrăm masa constantă, atunci volumul unui corp și densitatea
acestuia sunt mărimi invers proporționale.

De reţinut!
Nu orice două mărimi sunt direct sau invers proporționale. Astfel,
vârsta unui om și înălțimea acestuia nu au o dependență proporțională
(dacă vârsta se dublează, nu înseamnă că și înălțimea se dublează!).

59
3.14 REGULA DE TREI SIMPLĂ

Această metodă de rezolvare permite aflarea unui termen necunoscut,


în probleme în care apar mărimi proporționale.

Să rezolvăm!

Șase caiete costă 15 lei. Doi muncitori termină o lucrare în 40 de zile.


În câte zile pot termina aceeași lucrare 10
Cât costă 9 caiete?
muncitori?
În problemele de acest tip, apar implicit câteva ipoteze, pe care le folosim în
rezolvare. Presupunem că toate caietele la care se referă problema sunt de
același tip (deci au același preț); presupunem că muncitorii lucrează toți în
același ritm, iar lucrarea nu are etape mai simple și etape mai dificile...
Organizăm calculele astfel:

6 caiete ................................ 15 lei 2 muncitori .................................. 40 zile


9 caiete ................................ x lei 10 muncitori ................................... x zile
Numărul de caiete și prețul total Numărul de muncitori și timpul de execuție
sunt mărimi direct proporționale; ca sunt mărimi invers proporționale; ca
urmare, calculăm ”în diagonală”: urmare, calculăm ”pe linie”:
(lei) (zile)

De ce se fac așa calculele?!?


În prima problemă, mărimile sunt În a doua problemă, mărimile sunt invers
direct proporționale; de aceea proporționale; de aceea
, deci , deci

Sarcină de lucru
Rezolvați următoarele probleme, folosind regula de trei simplă.
Precizați de fiecare dată ipotezele implicite cu care lucrăm.
1. O cantitate de 250 kg de cartofi a fost ambalată în 20 de lăzi. În
câte lăzi va fi ambalată o cantitate de 400 kg de cartofi?
2. Un camion care se deplasează cu viteza de 70 km/h parcurge
distanța dintre două orașe în 40 de minute. În cât timp va parcurge
aceeași distanță camionul, dacă se deplasează cu 90 km/h?

60
3.15 REGULA DE TREI COMPUSĂ

Această metodă de rezolvare se aplică în problemele în care apar trei


(sau mai multe) variabile, între care există relații de proporționalitate
directă sau inversă.

Să aplicăm!
Pentru a strânge 9 hl de apă, prin 8 robinete trebuie să curgă apă timp de 36 de
minute. Cât timp ar trebui să fie deschise 12 robinete cu același debit, pentru a
strânge 6 hl de apă?
Organizăm datele astfel:
9 hl ............. 8 robinete ............ 36 min
6 hl ........... 12 robinete ............ x min
Vom aplica de două ori regula de trei simplă. Observăm că s-au schimbat și
cantitatea de apă, și numărul de robinete. Vom rezolva o problemă intermediară,
în care cantitatea de apă rămâne aceeași, dar se schimbă numărul de robinete:
Pentru a strânge 9 hl de apă, prin 8 robinete trebuie să curgă apă timp de 36 de
minute. Cât timp ar trebui să fie deschise 12 robinete cu același debit, pentru a
strânge 9 hl de apă?
9 hl ........... 8 robinete ............ 36 min
9 hl ........... 12 robinete ............ y min
În această problemă, cantitatea de apă nu este relevantă; mărimile care variază
sunt numărul de robinete și timpul în care strângem apa, iar acestea sunt mărimi
invers proporționale (fapt marcat ”pe linie”). Ca urmare: (min).
Putem acum să rezolvăm problema inițială, folosind noile date:
12 robinete ......... 9 hl .............. 24 min
12 robinete ........ 6 hl .............. x min
De această dată, numărul de robinete este același, dar diferă cantitatea de apă.
Mărimile care variază (cantitatea de apă și timpul) sunt direct proporționale; ca
urmare (min).

Sarcină de lucru
Rezolvați aceeași problemă, considerând însă următoarea problemă
intermediară:
Pentru a strânge 9 hl de apă, prin 8 robinete trebuie să curgă apă timp
de 36 de minute. Cât timp ar trebui să fie deschise cele 8 robinete,
pentru a strânge 6 hl de apă?

61
3.16 REGULA DE TREI COMPUSĂ – ALGORITM DE REZOLVARE DIRECTĂ

Am rezolvat problema din secțiunea 3.14, aplicând de două ori regula


de trei simplă. Pentru aceasta, am formulat o problemă intermediară,
pentru ca, de fiecare dată, să existe doar două mărimi variabile. Cum
putem rezolva problema inițială, fără a mai formula alte probleme?

Să analizăm!
Pornind de la datele din enunț, am calculat:
, apoi

Așadar:
Să vedem cum se ajunge direct la această valoare!

Organizăm datele:
9 hl ............. 8 robinete ............. 36 min

6 hl ........... 12 robinete .. .......... x min


Ignorăm cantitatea de apă (de fapt, o presupunem constantă!) și considerăm ca
mărimi numărul de robinete și timpul: deoarece acestea sunt invers
proporționale, marcăm această dependență ”pe linie”.
Ignorăm numărul de robinete (de fapt, îl presupunem constant!) și considerăm
ca mărimi cantitatea de apă și timpul: deoarece acestea sunt direct
proporționale, marcăm această dependență ”în diagonală”.
Aceste relații ne sunt suficiente pentru a determina necunoscuta: înmulțim
numerele ”conectate” și împărțim rezultatul la produsul celorlalte numere.

Temă de reflecţie
Cum se explică faptul că putem ignora una din mărimi, chiar dacă nu
sunt identice cantitățile ce corespund acesteia?

Sarcină de lucru
Rezolvați următoarea problemă, folosind algoritmul de calcul explicat
mai sus:
12 camioane au transportat 5 tone de nisip, făcând câte 2 curse pe zi,
timp de 3 zile. În câte zile vor transporta 8 camioane de același fel 15
tone de nisip, dacă fac câte 3 curse pe zi?

62
3.17 ÎMPĂRȚIREA ÎN PĂRȚI PROPORȚIONALE

Să presupunem că o cantitate de 300 kg cartofi trebuie distribuită


echitabil la 3 familii, astfel ca fiecare familie să primească o cantitate
proporțională cu numărul membrilor săi. Familiile sunt compuse din 3,
5, respectiv 4 membri. Cum trebuie făcută împărțirea?

Definiție
A împărți un număr N în părți direct proporționale cu numerele
înseamnă a determina numerele astfel ca:
și

Să analizăm!
Distribuția echitabilă a cantității de cartofi presupune, de fapt, ca
oricare dintre cele 12 persoane care compun familiile să primească
aceeași cantitate de cartofi. Așadar, fiecare va primi 300 : 12 = 25 kg,
deci cantitățile vor fi: 75 kg, 125 kg, respectiv 100 kg.
În această problemă, am folosit contextul dat – referirea la membrii
familiilor. Putem proceda similar în orice problemă de acest fel.

Exemplu
Vrem să împărțim numărul 180 în părți direct proporționale cu
numerele 2, 3 și 4. Altfel spus, trebuie să determinăm numerele x, y, z
cu proprietatea că x + y + z = 180 și
Notăm valoarea comună a rapoartelor cu p. (În rezolvarea de mai sus,
acest număr corespunde cantității primite de fiecare membru al
familiilor). Atunci . Înlocuind în prima relație,
obținem , deci .
Ca urmare, constituie soluția problemei.

De reţinut!
Împărțirea unui număr N în părți invers proporționale cu numerele a,
b, c înseamnă împărțirea lui N în părți direct proporționale cu .

Sarcină de lucru
Împărțiți numărul 910 în părți invers proporționale cu 4, 10 și 12, apoi
în părți direct proporționale cu 4, 10 și 12.

63
3.18 PROBLEME DE MIȘCARE

În aceste probleme, apar unul sau două mobile ce se mișcă în același


sens (”urmărire”), sau în sensuri opuse (”întâlnire”).

Exemple
1. Doi bicicliști pleacă în același timp, unul din Vadu spre Piscu, iar
celălalt din Piscu spre Vadu. Știm că distanța dintre cele două localități
este de 40 km și că bicicliștii merg cu 9 km/h, respectiv cu 11 km/h.
După cât timp de la plecare se întâlnesc?
Rezolvare: Cei doi bicicliști parcurg într-o oră 20 km. Cum ei se
îndreaptă unul către altul, se vor întâlni după 40 : 20 = 2 ore.
2. Trenul intercity (IR) București – Iași, ce are o viteză medie de 90
km/h, pleacă la o oră după trenul interregio (IR), ce are o viteză medie
de 60 km/h. După cât timp de la plecare, trenul IC ajunge din urmă
trenul IR?
Rezolvare: Trenul IR are 60 de km avans, ca urmare a faptului că a
plecat cu o oră mai devreme. În fiecare oră, IC recuperează 20 km: de
aceea, va ajunge din urmă trenul IR după 3 ore de la plecare.
3. După ce iepurele a făcut 300 de salturi, ogarul a pornit în urmărire.
În timp ce iepurele face 5 salturi, ogarul face doar 3, dar un salt al
ogarului are aceeași lungime cu 3 salturi ale iepurelui. Câte salturi va
face ogarul până ajunge iepurele?
Rezolvare. Aceasta este o problemă de natură discretă: vom inventa
un fel de stop-cadru, cu care descompunem urmărirea. Secvențele
dintre stop-cadruri succesive durează atâta timp cât iepurele face 15
salturi, iar ogarul – 9. Cele 9 salturi ale ogarului au însă lungime egală
cu 27 de salturi ale iepurelui; așadar, la fiecare secvență, ogarul
recuperează 12 salturi ”iepurești” din distanța care separă inițial cele
două animale. Ca urmare, va fi nevoie de 300 : 12 = 25 de secvențe
pentru ca ogarul să ajungă iepurele. În acest timp, ogarul va face în
total 25  9 = 225 de salturi.

Sarcină de lucru
Rezolvați următoarea problemă:
Un cangur și un iepure se întrec la alergare. Cangurul face salturi de 4
ori mai lungi decât iepurele, dar iepurele face 10 sărituri în timp ce
cangurul face numai 3. I se fixează cangurului un handicap: iepurele
pornește primul și, după ce acesta face 20 de sărituri, pleacă și
cangurul. După câte sărituri îl ajunge cangurul pe iepure?

64
3.19 PROBLEME NON-STANDARD

Tot ceea ce am discutat până acum, în această Unitate de învățare,


se referă la probleme – tip, adică la probleme pentru care există
metode de rezolvare. Unele probleme nu se încadrează însă într-un
tipar: acestea sunt probleme non-standard, pentru care rezolvarea
trebuie inventată de la caz la caz. Includem în continuare câteva
exemple.

Exemple
1. Este oare posibil să înlocuim  cu semnele + sau  astfel ca
rezultatul calculului 1  2  3 ....  10 să fie 0?
Rezolvare. În suma (algebrică) de mai sus, apar 5 numere pare și 5
numere impare. Ca urmare, pentru orice operații de adunare sau de
scădere, rezultatul este număr impar – deci nu poate fi 0.

2. Găsește cel mai mic multiplu nenul al lui 999, care nu are în
scrierea sa nicio cifră de 9.
Rezolvare. Fie 999  n numărul căutat, pe care îl scriem 1000  n – n.
Vedem că: n nu poate avea una sau două cifre (altfel, multiplul scris
mai sus are o cifră de 9); n nu poate avea cifre nenule; ultima cifră a
lui nu poate fi 1. Deducem că n = 112, iar multiplul căutat este 111888.

3. În clasă sunt 30 de elevi. Observ că, alegând oricare 12 elevi,


printre ei există întotdeauna un băiat, iar alegând oricare 20 de elevi,
printre ei există totdeauna o fată. Câte fete sunt în clasă?
Rezolvare. În clasă nu pot fi 12 sau mai multe fete: în caz contrar,
alegem 12 fete și obținem un grup de 12 elevi, printre care nu este
niciun băiat. Analog, în clasă nu pot fi 20 de băieți, sau mai mulți. Cum
11 + 19 = 30, deducem că sunt exact 11 fete și 19 băieți.

Sarcină de lucru
Rezolvați următoarea problemă4:
Regele caracatiţă are supuşi cu şase, şapte şi opt picioare. Cei cu
şapte picioare mint întotdeauna, dar cei cu şase sau opt picioare spun
totdeauna adevărul. Într-o zi se întâlnesc 4 caracatiţe. Cea albastră
spune: ”Împreună avem 28 de picioare”; cea verde spune: ”Împreună
avem 27 de picioare”; cea galbenă spune: ”Împreună avem 26 de
picioare”; cea roşie spune: ”Împreună avem 25 de picioare”. Ce
culoare are caracatiţa care spune adevărul?

4
Sursa: Concursurile Cangurul matematician, http://cangurul.ro/

65
TEME DE STUDIU INDIVIDUAL

În această Unitate de învățare, am fost interesați de exersarea unor


metode pentru rezolvarea problemelor-tip de matematică. Unele dintre
aceste metode pot fi explicate prin metodele de rezolvare a ecuațiilor
sau a sistemelor de ecuații.
Pentru a completa conținutul unității de învățare, vă recomandăm
următoarele teme de studiu individual:

1. Ecuații și inecuații de gradul I.

2. Sisteme de ecuații și inecuații de gradul I.

3. Reguli de calcul algebric.

66
Bibliografie pentru UI 3

Aron I., Herescu Gh., Dumitru A. (1996). Matematică pentru învăţători.


Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti.
Cărbunaru, C. (coord., 1988). Probleme de matematică pentru clasele
2-4. Ed. Didactică și Pedagogică, București.
Dumitru, A., Herescu, Gh., Dumitru, V. G, Fătu V. (2010). Matematică
pentru ciclul primar. Ed. All, București.
Pólya, G. (1965). Cum rezolvăm o problemă? Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
Roșu. M. (2010). Elemente de matematică pentru profesorii din
învățământul primar. Ed. Aramis, București.

67
UNITATEA 4

ELEMENTE DE GEOMETRIE

Geometria este arta de a raționa corect pe figuri incorecte.

(Henri Poincaré)

În această unitate de învățare, vom evidenția elementele fundamentale ale


geometriei și vom studia proprietăți ale poligoanelor, cercului, poliedrelor și
corpurilor rotunde. Ne vor interesa de asemenea modul în care se definesc aria
și volumul și formule de calcul pentru acestea.

Competențele specifice UI3

După studiul acestei unităţi de învăţare, veți reuşi …

... să recunoașteți și să descrieți figuri și corpuri geometrice

... să utilizați proceduri specifice de măsurare

... să explorați strategii de rezolvare a unor probleme

68
CUPRINS

Pag.
4.1 Noțiunile primare ale geometriei: punct, dreaptă, plan 70
4.2 Noțiuni deduse 71
4.3 Puncte și drepte în plan 72
4.4 Măsurare și măsură 73
4.5 Măsurarea lungimilor 74
4.6 Cercul. Măsurarea unghiurilor 75
4.7 Poligoane 76
4.8 Triunghiuri 77
4.9 Patrulatere 78
4.10 Perimetrul unui patrulater 79
4.11 Aria unui poligon 80
4.12 Ariile poligoanelor: formule de calcul 81
4.13 Lungimea și aria cercului 82
4.14 Poliedre 83
4.15 Aria unui poliedru 84
4.16 Volumul unui poliedru 85
4.17 Volumele poliedrelor: formule de calcul 86
4.18 Corpuri rotunde 87
Teme de studiu individual 88
Bibliografie pentru UI 4 89

69
4.1 NOȚIUNILE PRIMARE ALE GEOMETRIEI: PUNCT, DREAPTĂ, PLAN

Geometria studiază proprietăți ale figurilor și corpurilor geometrice.


Ea a aparut din necesitatea măsurării corecte a terenurilor, cuvântul
”geometrie” provenind de la ”ge” (= pământ) și ”metria” (= măsurare).
Inițial, geometria consta într-o serie de cunoștințe empirice și reguli
practice pentru aflarea unor distanțe, arii, măsuri de unghiuri sau
volume necesare în construcții (sau în diverse alte meșteșuguri),
navigație sau astronomie. Saltul calitativ în geometrie, de la o colecție
de reguli la raționamente riguroase, bazate pe deducție, a fost făcut
abia în Grecia Antică.
Metoda deducției (în care intervin principiile logicii matematice) este
atribuită lui Thales (635 – 543 î. Hr.), dar adevărata revoluție în
gândirea geometrică apare odată cu monumentala lucrare
”Elementele” a lui Euclid. Aceasta reprezintă o lucrare total nouă față
de ceea ce se scrisese până atunci, deoarece introduce gândirea
axiomatică în geometrie. Mai precis, Euclid pornește de la câteva
Fragment din propoziții, asumate ca fiind adevărate (denumite de el axiome) și,
Elemente. pornind de la acestea, utilizează principiile deducției pentru a
Sursa: demonstra noi propoziții. Chiar dacă multe din rezultatele incluse în
http://www.gearfuse
.com Elemente erau deja descoperite, la acea dată, de către alți
matematicieni, meritul lui Euclid a constat în prezentarea acestora într-
un cadru unitar, logic și coerent. Ca urmare, principiile enunțate de
Euclid sunt valabile și astăzi, la mai mult de 23 de secole...
Euclid încearcă, încă de la începutul Elementelor, să definească
noțiunile fundamentale ale geometriei: punctul, dreapta, planul. Aceste
definiții sunt relative, având un grad mare de descriere intuitivă.
Tratarea modernă a geometriei pleacă de la premisa că punctul,
dreapta și planul sunt noțiuni primare ale geometriei (de acelați tip, de
exemplu, cu mulțime), ce nu pot fi caracterizate printr-o definiție, ci
prin câteva proprietăți specifice.
Spunem că dreptele și planele sunt mulțimi de puncte, ce îndeplinesc
(printre altele) următoarele axiome:
 orice dreaptă conține cel puțin două puncte;
 prin orice două puncte distincte trece o unică dreaptă;
 orice plan conține cel puțin trei puncte necoliniare;
 dacă o dreaptă are două puncte comune cu un plan, atunci
dreapta este inclusă în acel plan;
 trei puncte necoliniare determină un plan.

Temă de reflecţie
Cum credeți că putem descrie intuitiv punctul, dreapta sau planul?

70
4.2 NOȚIUNI DEDUSE

Pornind de la noțiunile primare (punctul, dreapta, planul), putem defini


alte noțiuni geometrice: aceste sunt noțiuni deduse.
B d
Definiții
1. Fie A și B două puncte ale dreptei d. A

B Punctul A delimitează, pe dreapta d, două regiuni


nemărginite (una dintre acestea este colorată cu roșu pe
A figura alăturată); oricare dintre aceste regiuni este o
semidreaptă.
B Punctul A este originea acestor semidrepte. Notăm AB
aceea dintre semidreptele cu originea în A, care conține
A punctul B.
Porțiunea din dreaptă delimitată de punctele A și B este un
segment. Punctele A și B sunt capetele segmentului.
Notăm AB sau BA segmentul cu capetele A și B.

2. Fie d o dreaptă din planul p. Dreapta d împarte


planul în două regiuni (acestea sunt marcate
prin culoare în imaginea alăturată): oricare din
aceste două regiuni este un semiplan. Dreapta
d este frontiera acestor semiplane.

3. Două semidrepte cu aceeași


origine determină un unghi. B
Notăm (sau ) sau
̂ ( ̂ ) unghiul determinat de
semidreptele AB și AC. A
Punctul A se numește vârful C
unghiului, iar semidreptele AB și
AC sunt laturile unghiului.

4. Un unghi separă planul în două regiuni.


M Fie M și N două puncte situate pe cele două laturi
ale unghiului. Regiunea care conține segmentul MN
se numește interiorul unghiului. (Interiorul unghiului
din imaginea din dreapta este colorat în galben.)
N

Temă de reflecţie
Dacă P și Q sunt puncte pe cele două semidrepte determinate de
punctul A pe dreapta d, atunci A este situat între P și Q. Ce proprietate
asemănătoare au semiplanele?

71
4.3 PUNCTE ȘI DREPTE ÎN PLAN

Unele dintre axiomele geometriei se referă la


relațiile dintre puncte și drepte dintr-un plan.
Discutăm în această secțiune aceste propoziții.
Putem construi oricâte drepte care trec printr-un
punct: imaginea alăturată sugerează faptul că
aceste construcții sunt posibile.
Există însă o singură dreaptă care trece prin două puncte
distincte date.
Chiar dacă este intuitiv evidentă (putem așeza rigla doar într-un
singur mod, pentru a trece prin cele două puncte), această propoziție
nu poate fi demonstrată; de aceea, ea a fost inclusă printre axiome.
O consecință a acestei axiome este aceea că două drepte distincte
din plan pot avea cel mult un punct în comun: în caz contrar, dreptele
ar trebui să coincidă.
Ca urmare, două drepte distincte din plan pot fi:

concurente: paralele:
au un singur punct în comun nu au puncte comune
Următoarea propoziție, cunoscută sub numele de ”postulatul
paralelelor” sau ”postulatul lui Euclid”, a fost de asemenea
inclusă printre axiomele din Elemente:
Printr-un punct exterior unei drepte putem duce o unică paralelă
la dreapta dată.
Multă vreme, s-a considerat că această propoziție este o teoremă,
adică poate fi demonstrată pornind de la celelalte axiome și folosind
regulile de deducție. Abia în secolul al 19-lea, s-a justificat
independența acestei axiome și s-a ajuns astfel la formularea unor noi
geometrii, în care axioma paralelelor nu este verificată.

Sarcină de lucru
Căutați pe Internet informații despre geometriile neeuclidiene.
Informați-vă despre contribuția în acest domeniu a lui János Bolyai.

72
4.4 MĂSURARE ȘI MĂSURĂ

Matematica modernă se construieşte punând la baza sistemelor


sale axiomatice noţiunile de mulţime şi de număr. Numărul natural a
apărut în mod firesc, pentru a caracteriza mulţimile discrete şi finite. În
geometrie însă, lucrăm cu mulţimi continue şi infinite: segmente,
curbe, suprafeţe plane, corpuri spaţiale, unghiuri. Caracterizarea
numerică a acestora a condus, de-a lungul timpului, la apariţia unor
alte tipuri de numere, prin intermediul operaţiei de măsurare.
În general, mărimile pe care le măsurăm în geometrie sunt aditive:
asta înseamnă că, dacă sunt date două „obiecte” geometrice, pentru
care numerele asociate din punctul de vedere al mărimii alese sunt a
şi b, atunci putem găsi un nou „obiect”, de acelaşi fel, căruia i se
asociază numărul a + b.

a a+b
b

O altă proprietate a mărimilor cu care


lucrăm în geometrie este omogenitatea:
dacă unui „obiect” geometric i se asociază,
din punctul de vedere al unei mărimi date,
v/3 numărul v, iar n este un număr natural,
v atunci există un alt „obiect” de acelaşi fel,
v
căruia i se asociază numărul .
n
Pentru a măsura o mărime oarecare, este nevoie de o unitate de
măsură. De-a lungul timpului, oamenii au ales diferite unităţi de
măsură pentru mărimile măsurate: unele dintre acestea se regăsesc,
din motive practice, doar în diverse etape istorice.
Odată convenită o unitate de măsură, a măsura o mărime oarecare
revine la a determina un raport. De exemplu, când spunem că o sală
de clasă are lungimea de 5 metri, determinăm raportul între lungimea
sălii şi unitatea de măsură aleasă (în acest caz, metrul). Spunem că
măsurarea se face prin cuprindere.
Măsurarea presupune deci două operaţii distincte: alegerea unei
unităţi de măsură adecvate şi compararea a ceea ce se doreşte
măsurat cu unitatea aleasă. În acest fel, asociem un număr mărimii
date iniţial.

73
4.5 MĂSURAREA LUNGIMILOR

Lungimea creionului a fost măsurată folosind două unități de măsură:


și . De fiecare dată, determinăm de câte ori se
cuprinde unitatea de măsură în mărimea măsurată.

Observăm că lungimea
creionului este de 6 unități
în primul caz și de 4 unități
în al doilea caz.

Unitatea de măsură standard pentru măsurarea lungimilor (în


Sistemul Internațional de Unități – SI) este metrul. Diagrama
următoare prezintă multiplii și submultiplii (uzual folosiți) ai metrului.

kilometrul

× 10 hectometrul

decametrul
metrul

decimetrul

centimetrul

milimetrul

De exemplu: 1 dam = 1 m × 10.


Dacă lungimea unui segment este de 23 m, atunci lungimea aceluiași
segment, exprimată în dam, este 23 : 10.

De reţinut!
La o unitate de măsură mai mare, corespunde o valoare a măsurii mai
mică. Din această perspectivă, dependența unitatea de măsură –
valoarea măsurată este de tipul unei proporționalități inverse.

Sarcină de lucru
Lungimile mai pot fi măsurate, de exemplu, în mile marine sau în inch.
Căutați informații despre aceste unități de măsură și despre relația
dintre acestea și metru. Exprimați în mile marine și în inch lungimea
unui segment care măsoară 247 m.

74
4.6 CERCUL. MĂSURAREA UNGHIURILOR

Cercul reprezintă o altă figură geometrică fundamentală. Dincolo de


utilizarea în matematică, filosofii antici atribuiau cercului și alte roluri.
De exemplu, Aristotel considera cercul ca fiind cea mai frumoasă și
cea mai perfectă formă, fiind de aceea cea mai apropiată de ideea de
divinitate.

Definiție A

Date un punct fix O (numit centru) și un segment OA, O


cercul de centru O și rază OA este mulțimea
punctelor aflate la o distanță egală cu OA față de
punctul O.

Putem folosi cercul pentru a identifica o unitate de măsură și un


procedeu de măsurare a unghiurilor. Pentru a măsura un unghi:

- Împărțim cercul în 360 de părți egale: o astfel de parte se


M numește grad (sexagesimal);

O - Poziționăm unghiul, astfel ca vârful acestuia să coincidă cu


N centrul cercului;

- Exprimăm măsura unghiului în grade.

Procedeul descris corespunde, de fapt,


cu modul practic de măsurare a
unghiurilor, adică cu ajutorul raportorului:
raportorul este de fapt un cerc, iar
diviziunile sale corespund împărțirii
cercului în 360 de sectoare egale.

De reţinut!
Divizarea cercului în 360 de părți egale pare să aibă legătură, pe de o
parte, cu numărul zilelor dintr-un an (calendarul persan considera anul
ca având 360 de zile), dar și cu sistemul de numerație cu baza 60,
folosit de babilonieni.
Poate de aceea, submultiplii gradului sunt minutul (1 grad = 60
minute) și secunda (1 minut = 60 secunde).

75
4.7 POLIGOANE

Deși este ușor de înțeles la nivel intuitiv, conceptul de poligon nu este


prea simplu de definit. În cele ce urmează, vom lucra cu definiția
următoare.

Definiție
Un poligon este o figură plană, constând dintr-o mulțime finită de
puncte, numite vârfuri, și o mulțime finită de segmente, numite laturi,
Cuvântul poligon
provine din care îndeplinesc următoarele proprietăți:
Grecia Antică și  capetele unei laturi sunt vârfuri ale poligonului;
este format din
πολύσ (polus-
 orice două laturi consecutive (care au un capăt comun) sunt
multe) și γωνία necoliniare;
(gonia- vârfuri).  orice vârf este capăt pentru exact două laturi;
 două laturi sau sunt disjuncte (nu au puncte comune), sau se
intersectează într-un vârf comun;
 orice două vârfuri sunt conectate printr-o succesiune de laturi.

Poligoanele sunt denumite după numărul de laturi: triunghi, patrulater,


pentagon, hexagon, heptagon, octogon, etc. Figura următoare
prezintă câteva exemple și contraexemple de poligoane.

Sarcină de lucru

Identificați contraexemplele. Precizați ce parte a definiției nu este


verificată în cazul acestora.

Gardul din imagine delimitează o porțiune de teren: știm sigur care


este interiorul și care este exteriorul acestuia. Delimitarea interior-
exterior nu depinde de forma sau de mărimea gardului, ci este o
proprietate pe care o au toate poligoanele.
Putem vedea mai bine această separare dacă desenăm un poligon
pe o foaie de hârtie și tăiem hârtia de-a lungul laturilor acestuia. În
acest fel, foaia de hârtie a fost împărțită în exact două regiuni, ce
corespund interiorului și exteriorului poligonului. Dacă repetăm
procedeul descris cu un alt poligon, vom vedea că se întâmplă exact
același lucru!

76
4.8 TRIUNGHIURI

Un caz particular de poligoane îl constituie triunghiurile. Un triunghi


este poligonul ce are trei laturi și trei unghiuri. De aceea, triunghiul
este poligonul cu numărul minim de laturi și de vârfuri.

Să demonstrăm!
În orice triunghi:
 suma măsurilor celor trei unghiuri ale triunghiului este de 180º;
 lungimea oricărei laturi este mai mică decât suma celorlalte
două.

Justificare
Figura din stânga este formată prin alăturarea a 6
triunghiuri identice cu cel colorat. Observăm că cele 6
O unghiuri formate în jurul punctului O au suma de 360º și
sunt două câte două egale cu unghiurile triunghiului dat. Ca
urmare, suma măsurilor unghiurilor triunghiului este de
180º.

A În triunghiul ABC, cercurile de centre B și C, care trec


prin vârful A, acoperă latura BC.
De aceea, BC < AB + AC.
B C

De regulă, clasificăm triunghiurile după două criterii:

după laturi după unghiuri

laturi de două laturi toate laturile toate unghiurile un unghi cu un unghi mai
lungimi diferite egale egale mai mici de 90º măsura de 90º mare de 90º
(triunghi (triunghi (triunghi (triunghi (triunghi (triunghi
scalen) isoscel) echilateral) ascuțitunghic) dreptunghic) obtuzunghic)

77
4.9 PATRULATERE

Un patrulater este un poligon cu patru laturi.


Suntem interesați de câteva patrulatere particulare:

Paralelogram: patrulaterul Dreptunghi: Pătratul: dreptunghiul cu


în care perechile de laturi paralelogramul cu un două laturi consecutive
opuse sunt paralele unghi drept egale

Într-un paralelogram: Într-un dreptunghi: Într-un pătrat:


- laturile opuse au aceeași - toate unghiurile sunt - toate laturile au aceeași
lungime drepte lungime
- unghiurile opuse au - diagonalele au - diagonalele sunt
măsuri egale lungimi egale perpendiculare și
- diagonalele se - diagonalele se determină cu laturile
intersectează la mijlocul lor intersectează la mijloc pătratului unghiuri de 45º

Să observăm!

Un paralelogram este format prin alăturarea a două triunghiuri


egale.

Orice doi diametri ai unui cerc determină un dreptunghi.

.
Îndoind o foaie de hârtie
dreptunghiulară și îndepărtând
surplusul, așa cum se arată în
figură, se obține un pătrat.

Sarcină de lucru
Identificați și alte descompuneri interesante sau alte moduri de
obținere ale paralelogramului, dreptunghiului și pătratului.

78
4.10 PERIMETRUL UNUI PATRULATER

Rama unui tablou, gardul care împrejmuiește un teren sau plinta


montată împrejurul unei camere dau o idee despre ceea ce înseamnă
perimetrul unui poligon.

Definiție

Perimetrul unui poligon este suma lungimilor tuturor muchiilor


acestuia.

Să observăm!

Un pătrat are toate laturile Într-un dreptunghi,


de aceeași lungime. laturile sunt două
câte două egale.
De aceea, perimetrul pătratului se De aceea, perimetrul dreptunghiului se
calculează cu formula: calculează cu formula:
P=4×l P = 2 × ( L +l )

De reţinut!
Compararea perimetrelor unor poligoane nu are
legătură cu relația de incluziune.
De exemplu, dreptunghiul din imagine conține în
interior un alt poligon, dar perimetrul poligonului
interior este mai mare!

79
4.11 ARIA UNUI POLIGON
Am văzut mai sus că măsurarea presupune alegerea unei unităţi de
măsură şi compararea a ceea ce se doreşte măsurat cu unitatea
aleasă. Cum măsurăm suprafețele?

Să observăm!
Dreptunghiul din imagine reprezintă schema unui hol ce
trebuie acoperit cu gresie. Au fost propuse două modalități de
acoperire: una, în care se folosesc piese pătrate și alta, în
care se folosesc piese triunghiulare.
În primul caz, vedem că ar fi
necesare 8 plăci de gresie, în timp
ce în al doilea caz, ar fi necesare 16
plăci de gresie (unele dintre acestea
vor trebui tăiate pe jumătate).
Dacă folosim ca unitate de măsură pentru suprafața
dreptunghiului plăcile de gresie pătrate, asociem suprafeței
dreptunghiului numărul 8: aceasta este aria dreptunghiului, în
raport cu unitatea aleasă.
Dacă însă folosim ca unitate de măsură pentru suprafața
dreptunghiului plăcile triunghiulare, aria dreptunghiului este de
16 unități.
Unitatea de măsură standard pentru măsurarea suprafețelor (în
Sistemul Internațional de Unități – SI) este metrul pătrat (m2): aceasta
este un pătrat cu latura de 1 m. În raport cu această unitate de
măsură, aria unui poligon exprimă de câți metri pătrați este nevoie
pentru a pava, fără suprapuneri, interiorul poligonului.
Diagrama prezintă
multiplii și
submultiplii (uzual kilometrul pătrat
folosiți) ai metrului
pătrat. hectometrul pătrat
× 100
De exemplu, decametrul pătrat
decimetrul pătrat
este unitatea de metrul pătrat
măsură pentru
arie, ce constă decimetrul pătrat
dintr-un pătrat cu centimetrul pătrat
latura de 1 dm.
milimetrul pătrat

Sarcină de lucru
Explicați printr-un desen de ce 1 dm2 = 100 cm2.

80
4.12 ARIILE POLIGOANELOR: FORMULE DE CALCUL

În această secțiune, vom demonstra formulele de calcul a ariei


pentru următoarele poligoane: pătrat, dreptunghi, paralelogram și
triunghi.
În figurile alăturate apar pătrate cu laturile
de lungimi 1 cm, 2 cm, respectiv 3 cm.
Pătratele au fost descompuse în pătrățele
mai mici, cu latura de 1 cm fiecare. Putem
observa că numărul total de pătrățele
folosite în fiecare caz în parte este egal cu
puterea a doua a numărului de pătrățele
care apar pe o latură.
În fiecare din aceste cazuri, aria pătratului respectiv se poate exprima
cu formula : A = L2.
Formula rămâne valabilă și pentru cazul în care
lungimea laturii pătratului nu se exprimă ca un număr
întreg în cm: de exemplu, pătratul din imagine, care are
latura de 2,5 cm, este acoperit de 4 pătrate întregi (cu
latura de 1 cm), de 4 jumătăți de pătrate și de încă un
sfert de pătrat. Ca urmare, aria lui este (în cm2):
4 × 1 + 4 × 0,5 + 1 × 0,25 = 6,25 = (2,5)2.
Analog, aria unui dreptunghi se poate calcula cu formula: A = L × l,
unde L și l sunt lungimea, respectiv lățimea dreptunghiului.
Pentru a calcula aria unui paralelogram, sau a unui triunghi, este
nevoie să transformăm suprafețele delimitate de aceste poligoane în
suprafețe dreptunghiulare: modul de transformare este sugerat în
figurile de mai jos.

Sarcină de lucru
Pornind de la imaginile de mai sus, explicați formulele pentru aria
paralelogramului (A = b × î ) și pentru aria triunghiului (A = ( b × î )/2).

81
4.13 LUNGIMEA ȘI ARIA CERCULUI

Calculul lungimii cercului a preocupat matematicienii din toate


timpurile. Mesopotamienii considerau că raportul între lungimea
cercului şi diametru (număr pe care astăzi în notăm cu ) este 3.
Aceeaşi valoare apare în scrieri egiptene, hinduse, chineze, chiar şi în
10
Biblie.5 Arhimede (sec. III. î.H.) a găsit că  este cuprins între 3 şi
71
1
3 . În secolul al XIII-lea, Fibonacci a găsit valoarea aproximativă  
7
3,1418, şi exemplele ar putea continua.
Cum putem ajunge la înțelegerea formulelor privind lungimea și
aria cercului?
Un prim aspect este faptul că orice două
cercuri sunt asemenea, raportul lor de
asemănare fiind egal cu raportul razelor. De
aceea, prin analogie cu poligoanele
asemenea, putem deduce că raportul dintre
lungimea unui cerc şi diametrul acestuia este
acelaşi, oricare ar fi cercul dat.
Notăm valoarea acestui raport cu (pi): acesta este un număr
rațional, aproximat de 3,141592653. Obținem formula:
,
unde R este raza cercului.
Pe de altă parte, dacă ştim lungimea cercului, putem determina
relativ uşor aria acestuia: prin secţionare în sectoare congruente,
discul se transformă într-o figură asemănătoare unui paralelogram, în
care „baza” are lungimea unui semicerc, iar înălţimea este egală cu
raza cercului.

Aria cercului se deduce astfel printr-un proces de trecere la limită: se


obține formula:
.

5
F.Câmpan, Poveşti despre numere măiestre, Ed.Albatros, Bucureşti, 1981

82
4.14 POLIEDRE

Ca și în cazul poligoanelor, este relativ dificil să definim ce este un


poliedru. Vom folosi în continuare următoarea definiție:

Definiție
Cuvântul poliedru Un poliedru este un corp geometric determinat de o mulțime finită de
provine din puncte, numite vârfuri, de o mulțime de segmente, numite muchii și de
Grecia Antică,
prin alăturarea o mulțime de poligoane plane, numite fețe, care îndeplinesc condițiile:
cuvintelor πολύς
(polus - multe) și  capetele muchiilor sunt vârfuri;
ἕδρα (hedra –  laturile fețelor sunt muchii;
fețe).  orice muchie face parte din exact două fețe;
 orice două fețe adiacente nu sunt coplanare;
 orice două fețe sunt sau disjuncte, sau au în comun o muchie;
 orice două vârfuri sunt conectate prin muchii.
Figura următoare prezintă câteva exemple și contraexemple de
poliedre. (Citiți din nou definiția pentru a înțelege de ce!)

Suntem interesați de câteva tipuri speciale de poliedre.

Cubul Paralelipipedul dreptunghic Prisma dreaptă

- are 6 fețe pătrate, 8 - are 6 fețe dreptunghiulare, - are două fețe poligoane congruente
vârfuri și 12 muchii două câte două congruente și fețele laterale dreptunghiuri

Tetraedrul Piramida Trunchiul de piramidă

- are 4 triunghiuri ca fețe, - are un vârf, un poligon ca - se obține prin secționarea unei
4 vârfuri și 6 muchii bază și fețe triunghiulare piramide cu un plan paralel cu baza

83
4.15 ARIA UNUI POLIEDRU

Imaginile următoare arată cum putem obține un cub prin plierea și


lipirea unei figure plane, formată din 6 pătrate.

Această imagine ne dă o idee despre ceea ce înseamnă aria unui


poliedru: aceasta este suma ariilor tuturor fețelor poliedrului.

Să observăm!

Un cub cu latura l Într-un paralelipiped dreptunghic,


are toate fețele cu dimensiunile L, l și h, fețele
pătrate, de aceeași dreptunghiulare sunt două câte
arie. două egale.
De aceea, aria cubului se De aceea, aria paralelipipedului
calculează cu formula: dreptunghic se calculează cu formula:
A=6×l2 A=2×(L×l +L×h +l×h)

Sarcină de lucru
Figura din imagine este formată din pentagoane
regulate (care au laturi de lungimi egale și unghiuri de
aceeași măsură). Dacă decupăm din carton această
figură, putem obține, prin îndoirea pe muchiile
interioare și lipirea muchiilor care se suprapun, un
poliedru, numit dodecaedru.
a) Dacă aria unuia dintre pentagoane este de 10 cm 2,
cât va fi aria dodecaedrului?
b) Precizați câte vârfuri, câte fețe și câte muchii are
dodecaedrul.
c) Calculați perimetrul figurii din imagine, dacă
muchiile dodecaedrului sunt de câte 3 cm.

84
4.16 VOLUMUL UNUI POLIEDRU

Pentru a măsura volumul unui corp, este necesar să alegem o


unitate de măsură și să precizăm o metodă de măsurare.
Există diverse procedee pentru calculul volumelor. De exemplu:

Volumul unui corp Putem măsura


solid se poate capacitatea unui corp
calcula prin geometric, gol la
scufundarea într-un interior, pentru a afla
vas cu apă. volumul corpului.

La matematică, procedeul de măsurare a volumului unui corp este


acela de a determina câte unități de măsură (fixate anterior) sunt
necesare, pentru a reconstitui corpul respectiv. De exemplu, dacă
luăm ca unitate de măsură piramida patrulateră din imagine, în care
baza este un pătrat cu latura de 1, iar două dintre fețele laterale sunt
triunghiuri dreptunghice isoscele, atunci volumul unui cub cu latura de
1 este egal cu 3 unități, deoarece trei astfel de piramide formează, prin
alipire, un cub.
De regulă, se aleg însă unități de măsură cât mai simple, având
proprietăți geometrice ce permit unor astfel de corpuri să se alipească
bine și să umple spațiul. De aceea, unitatea de măsură standard
pentru măsurarea volumelor (în Sistemul Internațional de Unități – SI)
este metrul cub (m3): aceasta este un cub cu latura de 1 m. În raport
cu această unitate de măsură, volumul unui poliedru exprimă de câți
metri cubi este nevoie pentru a umple, fără suprapuneri, interiorul
poliedrului.

Diagrama prezintă
multiplii și
submultiplii kilometrul cub
metrului cub.
hectometrul cub
De exemplu, × 1000
decimetrul cub decametrul cub
este unitatea de
măsură pentru metrul cub
volum, ce constă
dintr-un cub cu decimetrul cub
latura de 1 dm. centimetrul cub
milimetrul cub

85
4.17 VOLUMELE POLIEDRELOR: FORMULE DE CALCUL

Să observăm!
Imaginile de mai jos prezintă modul în care o cutie paralelipipedică
este umplută cu cuburi.

Imaginea din stânga arată primele cuburi plasate în cutie, iar imaginea
din dreapta prezintă cutia deja umplută.
Observăm că numărul de cuburi folosite este 30: obținem acest
rezultat, înmulțind numărul de cuburi de pe lungime (5), cu cel de pe
lățime (2) și cu cel de pe înălțime (3). În acest caz, volumul cutiei a
fost calculat cu formula: .
Această formulă rămâne valabilă în general, chiar dacă laturile
paralelipipedului nu sunt exprimate (în unitatea de măsură aleasă
pentru lungime) prin numere întregi. De exemplu, dacă dimesiunile
cutiei sunt (în dm) de 5, 2 și 2,5, atunci cutia se umple cu două rânduri
de câte 10 cuburi, iar cuburile din ultimul rând trebuie secționate pe
jumătate. Ca urmare, volumul cutiei este egal cu 10 + 10 + (10 : 2)
decimetri cubi; se verifică și în acest caz egalitatea: .

De reţinut!
Volumul unui paralelipiped dreptunghic se calculează cu formula:
, unde sunt cele trei dimensiuni ale
paralelipipedului.
În particular, volumul unui cub de latură este egal cu .

Sarcină de lucru

Folosiți indicațiile de pe figura din dreapta


pentru a decupa din carton figuri
geometrice din care se pot obține, prin
îndoire și lipire, 3 piramide patrulatere de
tipul celor folosite în secțiunea 4.16.
Arătați că cele trei piramide formează un
cub. Deduceți o formulă pentru calculul
volumului acestor piramide.

86
4.18 CORPURI ROTUNDE

În secțiunile anterioare, am discutat despre poliedre, ca exemple de


corpuri geometrice. Există însă și alte corpuri geometrice interesante,
care nu sunt poliedre. Unele dintre acestea sunt corpurile rotunde.

Să observăm!

Prin rotirea unui dreptunghi în jurul unei Prin rotirea unui triunghi dreptunghic în
laturi, se obține un cilindru. jurul unei catete, se obține un con.

Cilindrul și conul nu sunt poliedre, ci corpuri rotunde.


Putem obține aceste corpuri geometrice și altfel, folosind
desfășuratele acestora. Mai precis:

Prin înfășurarea unei foi dreptunghiu- Prin înfășurarea unui sector de cerc din
lare de hârtie, se obține un cilindru. hârtie, se obține un con.

Sarcină de lucru
Folosiți procedeele descrise anterior, privind modul de obținere a
cilindrului și conului, pentru a exprima ariile acestor corpuri
geometrice.

87
TEME DE STUDIU INDIVIDUAL

În această Unitate de învățare, am fost interesați de elemente de


geometrie, încluzând aici măsurarea lungimilor, unghiurilor, ariilor și
volumelor.
Pentru a completa conținutul unității de învățare, vă recomandăm
următoarele teme de studiu individual:

1. Congruența triunghiurilor; cazuri de congruență.

2. Piramida și trunchiul de piramidă: proprietăți; formule de arie și volum.

3. Trunchiul de con și sfera: proprietăți; formule de arie și volum.

88
Bibliografie pentru UI 4

Aron I., Herescu Gh., Dumitru A. (1996). Matematică pentru învăţători.


Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti.
Dumitru, A., Herescu, Gh., Dumitru, V. G, Fătu V. (2010). Matematică
pentru ciclul primar. Ed. All, București.
Pólya, G. (1965). Cum rezolvăm o problemă? Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
Roșu. M. (2010). Elemente de matematică pentru profesorii din
învățământul primar. Ed. Aramis, București.
Roșu M., Roman M. (1999). Matematică pentru perfecţionarea
învăţătorilor. Ed. All, București.

89
BIBLIOGRAFIE

A. Suporturi principale de curs


1. Aron I., Herescu Gh., Dumitru A. (1996). Matematică pentru învăţători.
Ed. Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti.
2. Voica, C. (2019). Matematică. Învățământ primar și preșcolar.

B. Materiale de aprofundare
Asaftei P., Asaftei D.C. (1998). Elemente de aritmetică și teoria numerelor.
Ed. Polirom, Iași.
Becheanu, M., Ion, I., Dincă, A., Niță, C., Purdea, I., Radu, N., Ștefănescu,
M., Vraciu, C. (1983). Algebră pentru perfecționarea profesorilor. Ed.
Didactică și Pedagogică, București
Buşneag, D., Chirteş, FI., Piciu, D. (2002). Probleme de logică şi teoria
mulţimilor. Ed. Universitaria, Craiova.
Cărbunaru, C. (coord., 1988). Probleme de matematică pentru clasele 2-4.
Ed. Didactică și Pedagogică, București.
Dumitru, A., Herescu, Gh., Dumitru, V. G, Fătu V. (2010). Matematică
pentru ciclul primar. Ed. All, București.
Ene, V. (2002). Lecții de teoria mulțimilor. Ed. Ex Ponto, Constanța.
Herescu, Gh., Dumitru, A. (2001). Matematică: Îndrumător pentru
învățători și institutori. Ed. Corint, București.
Năstăsescu, C. (1981). Introducere în teoria mulțimilor. Ed. Didactică și
Pedagogică, București.
Pólya, G. (1965). Cum rezolvăm o problemă? Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
Roșu M., Roman M. (1999). Matematică pentru perfecţionarea
învăţătorilor. Ed. All, București.
Roșu. M. (2010). Elemente de matematică pentru profesorii din
învățământul primar. Ed. Aramis, București.
Vraciu C., Vraciu M. (1998). Elemente de aritmetică. Ed. ALL, București.

C. Video
https://www.youtube.com/watch?v=N0chS7qYj0Y
https://www.youtube.com/watch?v=MCuvUHsy4m4
https://www.youtube.com/watch?v=_0hjYxfXHcw
https://www.youtube.com/watch?v=OIt6zbu4igk

90