CUPRINS : INTRODUCERE :

INTRODUCERE Actualitatea și necesitatea temei:

CAPITOLUL I Bazele teoretico-
conceptuale
CAPITOLUL II Aspectele
analitico-practice
CONCLUZII GENERALE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Domeniul relațiilor internaționale
este, în general, unul contradictoriu.
Evoluția diverselor procese ce au loc
la nivel regional, continental sau
global, sunt întro permanentă
alternanță în care buna înțelegere
degradează în tensiuni sau chiar
conflicte grave pe o durată
nedeterminată, cauzate de ciocnirile
de interese dintre state. Acestea, la
nivel subconștient, sunt generate de
trăsătura umană care după fiecare
eșec tinde involuntar să
redemonstreze competența sa prin
superioritate ghidat de spiritul de
revanșă.

Scopul lucrării constă în

determinarea influenței fenomenului
”revanșării” asupra relațiilor
internaționale.

Obiectivele lucrării sunt : -a

realiza o cercetare științifică proprie
cu referire la tematica aleasă; -a
explica existența acestui fenomen; -
a aduce exemple veridice subiectului
abordat; -a formula concluzii
obiective asupra subiectului.
 Metode de cercetare : Autor CAPITOLUL I Bazele teoretico-
utilizează tehnici precum analiza conceptuale
sistemică ce presupune examinarea
Fenomenul revanșării este prezent
sistemului de actori politici și
în istorie încă de la începuturile
organismelor internaționale,
acesteia. De ce îl numim fenomen?!
comportamentul statelor ; analiza la
Deorece cunoaștem că fenomenul ca
nivel intern (fapte,
noțiune reprezintă manifestarea
evenimente,istoria, structura,
exterioară a esenței unui proces ce
cultura, mentalitatea) pentru a
este însoțit de o evoluție cu efecte
percepe orientarea țărilor în
diferite asupra societății. Însăși
domeniul politicii externe ;
noțiunea de revanșă provine de la
compararea proceselor și
cuvântul francez ”revanche” care se
evenimentelor; argumentarea
traduce ca răzbunare.
exemplelor; păstrarea integrității
temei;conchiderea opiniilor critice Revanșismul propriu-zis reprezintă
proprii. dorința fie a unui stat, fie a unui
grup de persoane, fie a unei
Analiza surselor utilizate : sursele
persoane, de a obține răzbunare
bibliografice au fost cele care au
asupra adversarului prin revizuirea
sporit atenția autorului față de acest
rezultatelor în urma unei înfrângeri.
subiect prin oferirea unei cantități
Inițial în istoria omenirii acest
considerabile de informații utile și
fenomen exista, dar fără o denumire
exemplelor elocvente din istoria
concretă și se baza pe confruntări
relațiilor internaționale, evidențiind
reale dintre popoare ce se soldau cu
aportul indirect pe care l-a generat
dominația unora asupra altora din
acest fenomen asupra stabilirii
care statul superior acumula multiple
sistemului actual de relații
beneficii, însă statele care erau
internaționale.
dominate, nutreau în sine
nemulțumirea de a fi exploatate și
prin unirea forțelor au declanșat
acțiuni cum ar fi mișcările populare
și revoluțiile : ”Era oarecum firesc critice”2. Astfel această aspirație
ca formațiunile statale dezavantajate devine cuvântul cheie din
sub aspectul proporțiilor și al puterii discursurile politice, sloganele
militare să aibă câțiva suzerani în
electorale ce i-au mai târziu forma
același timp,fenomen pe cît de
ideologiilor trasformate în pilonii
interesant pe atît de contradictoriu:
politicii de stat ( de exemplu, în
pe de o parte, concurența dintre
Germania după I Război Mondial).
puterile suzerane crea un fel de
balanță de forțe ce asigura țărilor Revanșismul a creat o multitudine
mici, în anumite perioade, o de confruntări dintre statele lumii.
cvasiindependență, dar aceeași Totodată, indirect a tras după sine și
concurență, în alte perioade, făcea majore pagube materiale și umane.
din teritoriile ”protejate” o arenă de
Pentru prima dată, termenul a fost
luptă aprigă între suzerani.”1
utilizat în Franța, anii 1870, pentru
Acest fenomen, în cele mai dese că aceasta își exprima dorința de a-și
cazuri, începe de la negarea vinei reîntoarce teritoriile sale, Alsacia și
față de propriile acte de agresiune ce Lorena, cedate Imperiului German
intensifică dorința de a face în 1871 după războiul franco-prusac.
”dreptate” și dau startul unui nou val
de agresiuni ce se înfățișează sub
forma unei noi strategii de război cu
un pretext simplist : ”Explicația este
simplă : în fond, aceste controverse
nu au rezolvare, întrucît de multe ori
ele se bazează pe presupuneri și
percepții subiective, care generează CAPITOLUL II Aspectele
predispoziții sceptice și chiar analitico-practice

2
Țurcan I. Istoria Relațiilor Internaționale. Chișinău:
1 Litera,2005. 320 pagini
Țurcanu I. Istoria Relațților Internaționale. Chișinău: Litera,
2005.320pagini
 Sistemul politic mondial s-a
constituit pe experiența contactelor
și a colaborărilor acumulate de-a
lungul istoriei pe un imens areal
geografic și cronologic.
După cum fusese menționat în
capitolul anterior, fenomenul
revanșării își are rădăcinile
(nedefinite) încă din antichitate.
În acest sens, să atragem atenția
perioadei războielor daco-romane
din antichtate. Dacia fiind un
teritoriu cu un bogat potențial de
resurse naturale, au atras atenția
Romei asupra sa. Odată cu
reformarea acestui spațiu sub
conducerea lui Burebista, Dacia
devine un potențial oponent în ochii
romanilor. Astfel, prin dorința de a
râmâne unici la capitolul putere și
supremație, au inițiat confruntările
armate pentru a stăvili expansiunea
Daciei și de a o aduce sub patronajul
său : ” Herodot (părintele istoriei), în
opera sa fundamentală Historiae,
scria că unicul popor ce a opus
rezistență au fost geții din părțile
Dobrogei, pe care-i numea ”cei mai
viteji și mai drepți dintre traci””3. Și
acestea nu au fost unicile dăți în care
drepturile popoarelor din spațiul
carpato-danubiano-pontic au fost
constrânse. Teritoriile din această
arie au avut de suferit, în repetate
rânduri, dominații străine care i-au
secat de resurse, le-au lezat
libertățile și au încercat să-i șteargă
urmele (de exemplu dominația
Imperiului Ungar, dominația
Imperiului Austro-Ungar, dominația
Imperiului Rus, dominația
Imperiului Otoman,etc). În această
ordine de idee, nu ne scapă din
vedere nici faptul că băștinașii au
încercat să lupte pentru restbilirea
situației ( de exemplu Răscoala lui
Tudor Vladimirescu 1821,
revoluțiile din 1848). În genere, să
aplici fenomenul revanșării în
spațiul românesc este mai greu
pentru că au fost conflicte în care
pur și simplu nu au avut de ales, sau
erau prea slăbiți pentru a opune
rezistență. Iar în perioada regimului
fanariot, ei erau atât de limitață că
orice tentative de a protesta erau
3
Țurcanu I. Istoria Relațiilor Internaționale.
Chișinău:Litera,2005. 320pagini
practic imposibile din cauza jugului sub lozinca ”Vrem Republică și
otoman. apărarea patriei”. Mobilizarea de
care au dat dovadă a demonstrat
Mișcările naționaliste și de
patriotismul național pe care-l au
eliberare din 1848, generate de
francezii chiar dacă au fost nevoiți
Revoluția franceză, vor stimula noi
să încheie un armiștițiu, iar
schimbări sub imboldul mentalității
teritoriile Alsacia și Lorena (vezi
națiunilor și paralel a Revoluției
Anexa 1) au rămas sub controlul
industriale. Societatea diferitor state
german până la finele Primului
își exprima dorința față de
Război Mondial. Sursele media
înfăptuirea unor reforme
comentează astfel : ” Europa,
democratice, lărgirea bazei
neliniştită, a descoperit că exista o
libertăților pentru cetățeni,
nouă concepţie asupra principiului
unificarea statală a unor națiuni
naţionalităţilor. Germania cea nouă
(cazul Italiei, Germaniei și
subordona drepturile naţionalităţilor
românilor) și căpătarea
intereselor presupuse a fi cele ale
independenței (cazul polonezilor,
naţiunii germane.
maghiarilor). Însă alierea
Franţa a pierdut Alsacia şi toată
regimurilor monarhice cu
partea de nord-est a platoului
aristocrația funciară și puterile
Lorenei. Brusc, o prăpastie s-a
conservatoare din Sfânta Alianță pe
deschis între Germania şi o parte a
de o parte, și lupta revoluționarilor
opiniei publice internaţionale.
sub lozinca ”fara da se” (cu propriile
Umilinţa cauzată de înfrângere şi
forțe) pe altă parte, au dus la
sentimentul prestigiului scăzut al
înăbușirea acestor revoluții.
Franţei în lume erau surse de
Drept revanșism se consideră și amărăciune. Învingătorul a ratat
războiul franco-prusac 1870-1871, ocazia de a stabili între cele două
mai degrabă acțiunile violente care ţări vecine o pace reală. Chestiunea
luase amploare în rândurile Alsaciei şi Lorenei a fost, din primul
populației după înfrângerea armatei
în bătălia de la Sedan, răsculându-se
moment, germenele otrăvit din
trupul noii Europe.”4
Un alt exemplu evident este
revizionismul înaintat de Germania
după semnarea Tratatului de la
Versailles (vezi Anexa 2) ce o
îngenunchea economic și militar :
”Pe data de 11 noiembrie 1918,
prim-ministrul englez David Lloyd
George a anunţat semnarea
armistiţiului dintre Germania şi
Puterile Aliate prin următoarele
cuvinte: "Sper să putem spune că în
acest fel, în această dimineaţă
hotărâtoare, s-a pus capăt tuturor
războaielor."În realitate, Europa se
afla la doar două decenii de un
conflict şi mai cataclismic.”5
Ttodată, aceasta a fost stimulat și de
venirea la putere a carismaticului
Hitler ce prin arta sa oratorică
impecabilă și lucrarea ”Mein Kamf”
afirma că Germnaia a fost umilită
după Primul Război Mondial, de
aceea ”marele popor german”
trebuie să rupă cătușele și să
dobândească locul ei bine meritat
4
Boțiș I. Ziarul ”Gazeta de maramureș”,22iulie,2014
5
Kissinger H. Diplomația. București: BIC ALL, 2007.
781pagini
sub soare. Acțiunile sale de genocid,
la fel pot fi clasificate drept acte de
răzbunare contra poporului evreu pe
care-i considera o națiune de
trădători.
Revizionismul îşi propunea
anularea tratatelor de pace încheiate
după primul război mondial,
reconsiderarea noului raport de forţe
şi realizarea unui alt echilibru
politico-european, a unei noi ordini
politice internaţionale, a unei noi
configuraţii politico-statale, sub
pretextul „multiplelor acte de
inechitate” consacrate de tratatele de
pace de la Versailles şi Trianon.
Curentul revizionist avea să se
manifeste cu virulenţă în Germania,
Italia, Ungaria, Bulgaria şi alte state
învinse în război, afectate de
prevederile realiste, echitabile ale
tratatelor de pace sus-menţionate.
În acest context, exemplul revanșist
a fost preluat și de Ungaria care își
manifesta dezacordul față de
condițiile ce i-au fost impuse prin
Tratatul de la Trianon. După ce a
fost ratificat în Parlamentul ungar,
deputații au jurat să reînvie Ungaria
Mare 1867-1918 : ” Metodele
folosite de revizionismul maghiar,
imediat după primul război mondial,
pentru realizarea obiectivelor sale
politice şi militare deosebit de
nocive, relevînd, în acest sens, trei
dintre principalele acţiuni
întreprinse, şi anume: 1. O acţiune
de propagandă desfăşurată în
străinătate şi, în special, în ţara de la
care revendică teritorii; 2. O acţiune
de sabotaj în teritoriul statului vizat
de revizionism; 3. O acţiune
teroristă în teritoriul revendicat, cu
ajutorul formaţiilor pregătite atît în
Ungaria, cît şi în teritoriul
revendicat.”6
În perioada celui de-al Doilea
Război Mondial, putem aduce în
discuție și revanșismul finlandez, în
urma Războiului Sovieto-Finlandez
sau Războiului de iarnă, în care
armata finlandeză cu susținerea
franco-britanică, folosindu-se de
inferioritatea Armatei Roșii, a reușit
să obțină victorie. Uniunea Sovietică
urmărea scopul de a întări hotarele
sale știind că o confruntare cu
Germania era inevitabilă, iar
6
Dr. Bojan I.prof. univ., . Articol din ziarul ”Făclia”.
Cluj,19ianuarie,2015.
Finlanda putea fi ușor folosită de
Germnai drept cap de pod spre
URSS.
În viziunea autorului, Războiul
Rece are, de asemenea, baze
revanșiste deoarece cât partea
democratică, cât partea totalitară
doreau să oprească expansiunea
oponentei și să cuprindă sub egida
sa cât mai multe state.
În aceeași ordine de idei, să ne
amintim și de acțiunile sau faptele
care stau la prăbușirea regimului
comunist din URSS, dintre care
eșecul economic care a stimulat și
consolidat opoziția, a unit populația
împotriva regimului-poate fi calificat
drept act al revizionismului.
În epoca modernă, o tentă de
revanșă poartă prin sine și gestul
Franței de a refuza initial cererea de
aderare a Marii Britanii la Uniunea
Europeană. La etapa fondării,
Regatului Unit i se propusese să facă
parte din grupul țărilor fondatoare,
însă aceasta a refuzat din cauza că
se considera o putere impunătoare
de sine stătătoare. De asemenea nu
dorea să fie umbrită de autoritatea
Franței care prefigure pe arena
europeană. Teama de a rămâne
izolată, a împins Marea Britanie să
adere la UE. La acea etapă este
refuzată de Charles de Gaulle
deoarece vedea în aceasta un
concurent la poziția de dominator,
în plus faptul că aceasta avea
încheiate parteneriate cu SUA și ar
favoriza întărirea pozițiilor SUA în
Europa. Aderarea Marii Britaniei a
fost acceptată de succesorul lui
Gaulle, Georges Pompedou care
vedea deja necesitatea de a avea un
aliat contra puterii crescânde a
Germaniei.
În epoca contemporană, sub
îndelungate observații, analiștii
politici consideră că terorismul este
o formă actuală a revanșării. În
prezent, terorismul prezintă o
problemă acută ce amenință
sistemul de relații internaționale. De
ce sunt clasificate drept acte ale
revanșării?! Pentru că mereu estul
s-a aflat întro defavoare de
dezvoltare, ei se pronunță contra
religiei noastre, contra modului de
viață. La nivel subconștient, aceste
acte sunt provocate de
sentimentele negative (invidia, ura)
ce prevalează balanța celor positive.
De asemenea, sunt și cazuri în care
ei se răzvrătesc și contra faptului că
le este mai greu să se integreze în
societate, sau din cauza politicilor
adoptate de stat în privința lor-
terorismul justițiar sau că
sacrificarea de sine le este dictată
de ”credință”-fanatismul religios.
Deseori în acest conflict asimetric
dintre puterea de stat și terorism,
victimile sunt cetățenii de rând.
În opinia autorului, revanșa
niciodată nu a fost, este și nu va fi
calea optimă de rezolvare a
conflictelor. Posedăm un
instrument destul de eficient care
să soluționeze diferendele apărute-
diplomația.

CONCLUZII GENERALE
Panorama sistemului de relații
internaționale ne-a demonstrate în
repetate rânduri că politica este un
domeniu plin de contradicții, dar și
colaborări fructuase.
Evoluția relațiilor internaționale
este reprezentată de constituirea unui
dialog activ dintre state și popoare.
Odată ce a fost încheiată Pacea de la
Westphalia, caracterul relațiilor
internaționale s-a schimbat
considerabil. Urmărim nuanțarea
unor state cu un potențial mai înalt
care acaparează pozițiile de frunte în
domeniul politicii externe, trasează
noi hotare în Europa, determină
sferele sale de influență și devin
pilonii echilibrului de forte
(obiectivul principal al politicii
mondiale începând cu acea
perioadă). De facto, anume acest
echilibru, mai degrabă tendința de a
păstra poziția de pilon al
echilibrului, a și stârnit viziunile
revanșiste ale statelor europene.
Dorința de a menține puterea este un
punct cheie a oricărui stat în
strategiile sale politice. Politica în
sine reprezintă modalitatea de a-ți
satisfice interesele , cum afirma și
Hans Morgenthau : ”Omul e marcat
de interes, și când acesta se
intersectează cu alte interese, el
creează politici pentru al satisface.”.
Așa au procedat și liderii politici din
diferite etape istorice, prin vualarea
acestui fenomen sub forma
ideologiilor sau confruntărilor
pentru apărarea patriei sau eliberarea
altor popoare. Revanșismul nu-l
vom putea caracteriza niciodată ca
fiind un fenomen care a provocat și
lucruri pozitive, pentru că influența
sa doar prin însăși existență e
nocivă.
Desigur, din retrospectiva autorului,
fiind un specialist în formare în
domeniul relațiilor internaționale,
revanșa niciodată nu va fi
considerată o soluție binevenită.
Trăim în secolul XXI, în era
democrației și a relațiilor stabilite pe
înțelegere, compromisuri și
negocieri.
 Anexa 1
BIBLIOGRAFIE
1. Kissinger H. Diplomația.
București, 2007.

2.Țurcanu I. Istoria Relațiilor

Internaționale. Chișinău,2005.
3.Burian A. Relații Internaționale,
politica externă și diplomație,
Chișinău,2007.
4. Roman A. Istoria diplomației
antice. Chișinău, 2000.
5. Beniuc V. Istoria diplomației.
Chișinău,1996.
Anexa 2