Universitatea de Stat „ Alecu Russo” din Bălţi

Facultatea de Ştiinte ale Educaţiei, Psihologie şi Arte

Catedra de psihologie

PROIECT DE CERCETARE

Consilierea psihologică a copiilor în urma divorțului părinților

Elaborat: Mihai Zinaida, Chiroșca Dumitrița

Grupa: CP11M
Verificator: lect.sup., dr. Luminiţa Secrieru

Bălţi,2018
 Cuprins

Introducere.....................................................................................................................................3
Capitolul I Influiența divorțului părinților asupra stării psiho-emoționale ale copiilor.
1.1. Fundamente conceptuale ale divorțului
1.2. Vulnerabilitatea copiilor în urma divorțului
Capitolul II Aplicații practice în consilierea copiilor în urma divorțului părinților
2.1. Identificarea problemelor copiilor care provin din familii divorțate (Experimentul de
constatare)
2.2. Program de consiliere psihologică a copiilor din familiile divorțate (Experimentul de
formare)
2.3. Expermintul de control
Concluzii
Bibliografie
Anexe
 Introducere
Ipoteza : Divortul are impact negativ asupa starii psiho-emotionale a copiilor

CAPITOLUL I . INFUIENȚA DIVORȚULUI PĂRINȚILOR ASUPRA STĂRII PSIHO-

EMOȚIONALE A COPIILOR

1.1 Fundamente conceptuale ale divorțurilor

Divorțul are o mai mare frecvență în zilele noastre și are la bază mutațiile sociale mari ce se
realizează în viața socială. Instituția familiei își pierde din însemnătate. Dacă mai devreme,
majoritatea cuplurilor care își oficializau mariajul credeau că este necesar să-l păstreze cu orice
preț, acum divorțurile au ajuns o "epidemie" pentru societate. În societatea contemporană
divorţul a devenit un fapt aproape banal fiind din ce în ce mai lesne acceptat nu ca un eșec ci
ca posibilă soluţie. Conform dicționarului de psihologie(1), divorțul este interpretat ca fiind
separația legală a relațiilor și intimității afective sau separarea responsabilității morale care
rezultă din căsătorie. Concomitent noțiunea divorțului este prezentată în dicționarul de
psihologie Larousse(2) ca fiind ruperea legală a căsătoriei.
Divortul este un fenomen psihosocial complex, reprezinta forma finala a desfacerii vietii
conjugale, modificand viata partenerilor si a descendentilor acestora. El antreneaza stadii
tensionale, conflicte, frustrari si insatisfactii ale unor efecte ce se prelungesc dincolo de
pronuntarea instantelor de judecata.( Florian, Emese, Dreptul Familiei, EdituraLimes,Cluj-Napoca, 2003, pg.81
Divorțul este un fenomen răspândit astăzi în Republica Moldova, ce are o influență
puternică asupra familiei ducând la formarea familiilor monoparentale. În Republica Moldova,
conform datelor publicate pe site-ul Biroului National de Statistică, în anul 2014 s-a înregistrat
un număr de 11130 de divorțuri, reprezentând un procent de 3.1% din totalul cuplurilor
căsătorite. Efecte deosebit de importante ale divorţului sunt cele ce privesc relaţiile dintre soţi și
copiii lor minori rezultaţi din căsătorie atunci când aceștia există. Divorţul produce consecinţe și
în privinţa copiilor rezultaţi din căsătorie. Indiferent de nivelul de normalitate al divorțului în
societatea zilelor noastre, decizia părinților pentru divorț plasează copilul la risc pentru suferință
atât pe termen scurt cât și pe termen îndelungat. Divorțul părinților echivalează pentru copil
pierderea unui părinte, de obicei al tatălui. Divorțul este soluția finală a unei largi perioade de
dezacord, dizarmonie, ostilitate, reproșuri și tulburări emoționale. Ca urmare a creșterii
numărului de divorțuri, în special, astăzi familia ,,părintelui singur” este din ce în ce mai
fecventă.(4)

1.2 Vulnerabilitatea copiilor în urma divorțului părinților.

Familia care traversează o criză generată de divorț se află într-o situație de vulnerabilitate
psiho-socială mai mare. Această vulnerabilitate este generată de contextul specific de
susținere și îngrijire a copilului/copiiilor rezultați din căsătorie. . Dintre toate fenomenele
manifestate în familii, divorțul este unul care afectează echilibrul psiho-emoțional al
membrilor ei, în special al copiilor, și generează disfuncții, uneori majore, pe toate nivelurile
vieții lor (personal, relațional, economic, profesional, social, spiritual). Gravitatea efectelor
negative este influențată de unele caracteristici ale copilului: vârstă, sex, temperament, starea
de sănătate fizică și psihică etc. La acestea se adaugă consecințele conflictului dintre părinți,
care uneori se întinde pe perioade lungi.7
Copiii pot simţi pierdere după ce părinţii divorţează. Deoarece copiii mici nu au vocabularul
sau cunoștinţele necesare pentru a explica ceea ce simt, se exprimă prin comportamentul lor.
Reacţiile specifice ale copiilor după divorţ ţin de vârsta lor. Studiile arată că vârsta unui copil și
etapa de dezvoltare în care se află sunt factori importanţi în reacţia lui față de divorț. Copii mici
la vârsta până la 3 ani depind de părinți pentru nevoile lui fizice și emoţionale. Atașamentul lor
faţă de oamenii care au grijă de el și alte persoane importante este vital pentru dezvoltarea lor
sănătoasă, atât emoţională, cât și psihologică. Aceștia au o înţelegere limitată a lumii. Ei nu vor
înţelege că părinții divorţează. Dar vor simţi că ei sunt supărați sau tensionați și vor reacționa la
aceasta. Pentru preșcolari este caracteristic, creșterea foarte repidă, atât fizic, cât și emoţional.
Dar e posibil ca încă să nu înţeleagă divorţul. Ei se văd la vârsta asta „centrul universului”. Au
senzaţia că au controlul asupra a ceea ce li se întâmplă. De aceea, pot considera că divorţul este
vina lor. Pot crede că ei au cauzat tristeţea părinţilor lor. Atunci încep să dezvolte o relaţie
separată cu fiecare părinte. De multe ori nu fac diferenţa între ce e real și ce e imaginar. Așa că
pot fi confuzi legat de ce se petrece. Pot crede că mama sau tata îi părăsesc pe ei. Copiii cu vârste
cuprinse între 6 și 8 ani încep să-și extindă reţeaua socială în afara familiei. El se poate simţi
vinovat pentru că a cauzat divorţul. E posibil să ia partea unui părinte. Este posibil să le fie frică
să nu piardă relaţia cu unul dintre părinţi. La vârsta asta pot gândi mai abstract. Se pot simţi triști
și își pot face griji pentru viitor. Se pot întreba unde vor locui, cine va avea grijă de ei și care va
fi locul lor în familie. Pre-adolescentul devine mai independent. Se concentrează mai mult pe
prietenii lui și pe lumea din afara familiei. Dar încă are nevoie de familie pentru suport emoţional
și ghidare. Aceștia pot înţelege că separarea sau divorţul este o problemă de adulţi, dar pot fi în
continuare furioși pe părinţii lor. De multe ori văd lumea în extreme – alb sau negru, bine sau
rău, corect sau greșit. Pre-adolescenţii reacţionează în moduri diferite.
Consecințele ruperii a părinților de copiii lor pot fi dezastruoase și pot duce la distrugerea
legăturii afective reciproce reflectându-se puternic asupra copilului.
Cea mai importantă distincție în ceea ce privește familia cu un singur părinte, având în vedere
aspectele ei pur funcționale și consecințele sau efectele posibile, este cea condusă numai de către
mamă și cea condusă doar de către tată. Cele mai frecvente cazuri aparțin primei categorii.
Dacă în cazul unei familii cu ambii părinți există o distribuire a responsabilităților, rolurile
parentale exercitându-se în direcție complementară și compensatorie, în cazul familiei conduse
numai de către mamă, tensiunea și încordarea în ceea ce privește adoptarea rolului parental cresc,
întrucât responsabilitățile ce revin ambilor părinți cad acum în sarcina mamei. 4)
Mamele singure au parte de o experiență stresantă, generată de faptul că ea trebuie să realizeze
cea mai mare parte din activitățile familiale. Mama î-și schimbă treptat stilul de comunicare cu
copiii săi, în special cu primul născut. Treptat mama atribuie copilului rolul de confident,
partener, de suport emoțional. Întrucît copilului îi revin atribuții ce reclamă un anumit grad de
maturitate, acesta este forțat să se maturizeze prematur. 5 Divorțul, cu problemele sale
emoționale, consum de timp si adesea stres financiar, crește șansele ca mama custodiană să
devină deprimată, ceea ce tinde să afecteze calitatea atenției acordate copilului.
 Mama se compoartă mai puțin afectiv și mult mai sever în sancționarea copilului. Datorită
lipsei partenerului conjungal, sarcinile atât familiale cât și extrafamiliale ale mamei sporesc
foarte mult, având una din consecințe : restrîngerea accentuată a timpului disponibil pe care sa-l
afecteze relaționării cu copilul.4
Copiii din familiile conduse doar de mamă, în mod frecvent, nu sunt capabili să-șă exprime
sentimentele lor conflictuale. Se pot observa numeroase îmbolnăviri psihosomatice și
comportamente explozive ca semnal al numărului mare de griji și temeri ale acestor copii. Copiii
nu pot să-șă exprime trăirile tensional-conflictuale însă pot să apară în timp diferite forme
,,mascate” de reacție, cum aar fi cazul unor conduite nevrotice.6
Numărul familiilor monoparentale conduse de tată este mai scăzut comparativ cu cel al
mamelor singure. În cazul familiilor monoparentale conduse de tată problema esențială o
constituie lipsa de sincronizare între orele de serviciu și orele perecute cu copiii. Tații singuri î-și
îndeplinesc mai bine rolul emoțional și se simt satisfăcuți în acest rol, fiind mai afectuoși. Tații
singuri sunt mai mult interesați în educarea copiilor decât tații din familiile clasice și adoptă un
comportament mai puțin directiv în disciplină.5
Cercetările lui Amato (1987) arată că copii care trăiesc doar cu tata, simt într-o măsură mai
redusă susținerea părintească, deasemenea se observă că tata mai puțin pedepsește și controlează.
Astfel de copii sînt mai independeți și responsabili, dar mai des se ceartă cu frații săi și mai puțin
sunt atașați de casă.
Privitor la sexul copiilor, în cele mai multe cazuri, în cadrul familiei doar cu tatăl ca singur
părinte figurează baieții, în timp ce în cadrul familiei numai cu mama ca singur părinte, figurează
fetele. Tatăl este conștient de faptul că trebuie să fie pentru copil și tată și mamă. În acest sens,
apar noi responsabilități cum ar fi, mai ales cele legate de menaj și de treburile casnice.4
Tații singuri abandonează tradiționalismul în abordarea copiilor, sunt mai puțin directivi în
disciplinare, fiind preocupați de calitatea factorilor de îngrijire a copiilor, mai interesați de
experiențele educaționale ale acestora. Părinții-singuri-tați apelează și la alte surse de ajutorare
și asistență în formarea lor pentru noul rol : bunicii copilului, alte rude, asistenți sociali, medici,
profesori ș.a. Astfel, mulți dintre acești părinți devin capabili de a obține succese în rolul lor.
Divorțul este sursă majoră de stres pentru membrii familiei (Clarke-Stewart & Brentano, 2006) și
poate reprezenta un factor de risc pentru copii. Comparativ cu copiii proveniți din familii cu
părinții căsătoriți, copiii cu părinții divorțați au rezultate academice mai scăzute și un nivel mai
mare de absenteism școlar, mai multe probleme emoționale și comportamentale, stimă de sine
mai scăzută și se confruntă cu mai multe dificultăți în relațiile interpersonale (Amato, 1993,
2000; Kelly, 2000).
Concluzie
In concluzie putem afirma faptul ca divorțul părinților are urmări emoționale puternice atat
asupra băieților cat si asupra fetelor. Copiii din familiile divorțate au rate mai ridicate de depresie
decât cei din familiile nedivorțate. Cercetări precedente au arătat că divorțul poate contribui la
comportamente adverse cum ar fi reducerea performanței școlare, delincvență, abuz de substanțe,
atât la baieți cât și la fete.

CAPITOLUL II. APLICAȚII PRACTICE ÎN CONSILIEREA COPIILOR ÎN URMA

DIVORȚULUI PĂRINȚILOR

2.1. Identificarea problemelor copiilor care provin din familii divorțate (Experimentul de
constatare)
Pe parcursul lunii octombrie am constatat ca in anul de studii 2018-2019 sunt mai multi copii ai
caror parinti sunt divortati sau se afla in proces de divort. In cadrul experimentului de constatare
am selectat elevii din clasele 7 pentru a identifica care este starea lor psiho-emotionala la
momentul dat.
Tabel