Sunteți pe pagina 1din 12

BĂLĂRIA (VALEA PLOPILOR)

CADRUL GEOLOGIC REGIONAL


Amplasată pe un aliniament de structuri productive din Platforma Moesică,
structura Valea Plopilor (Bălăria) este situată în sectorul central, în poziţia extrem
sudică a aliniamentului structural Hârleşti - Blejeşti - Videle - Bălăria (fig.2).

Fig. 2 Secţiune geologicã NS a Platformei Moesice(Traşcă N., Mogoşanu D., -Studiu I.C.P.T.
Sarmaţian Bãlãria Câmpina, noiembrie 1993.)

Structura este dezvoltată pe o lungime de cca. 20 km şi o lăţime medie în


zona centrală de cca. 2,5 - 3 km orientată pe direcţie E - V.
La nord-vest se dezvoltă structura Videle - Est, de care este separată printr-o
falie majoră normală. La sud structura Valea Plopilor (Bălăria) se învecinează cu
structura Ghimpaţi, iar la vest cu structura Coşoaia.
Structura a fost împărţită în 3 sectoare (zone): Valea Plopilor (Bălăria) - Vest,
Valea Plopilor (Bălăria) - Centru şi Valea Plopilor (Bălăria) - Est, în cadrul fiecărui
sector remarcându-se variaţii litologice cu dezvoltări specifice ale anumitor
complexe, fapt ce imprimă un pronunţat caracter neuniform şi heterogen întregii
structuri. Imaginea structurală realizată la nivelul Sarmaţianului 3(a+b) arată
încadrarea regională a structurii în contextul regional.
Depozitele sedimentare ce aparţin Platformei Moesice, au fost grupate în 4
cicluri de sedimentare, separate, de lacune stratigrafice mai importante, după cum
urmează:
ciclul 1 - Cambrian - Carbonifer ;
ciclul 2 - Permian - Triasic ;
ciclul 3 - Liasic superior - Senonian ;
ciclul 4 - Neogen.
Analiza detaliată la nivel regional a condus la ideea că în această zonă se
evidenţiază două mari entităţi sedimentologice: o platformă carbonatică pelagică şi
o platformă carbonatică recifală.

Fig. 3 Amplasarea regională a zăcământului comercial Valea Plopilor (Bălăria) Beca C. şi Prodan.
D. 1986

Particularităţile domeniilor depoziţionale instalate în partea central-estică a


Platformei Moesice în Cretacicul inferior (legate de variaţia nivelului eustatic,
creşterea temperaturii, configuraţia topografică a bazinului de sedimentare, energia
de bazin) au controlat formarea unor corpuri sedimentare ale căror propietăţi
colectoare primare au evoluat în timp, în sens pozitiv (porogenetic) sau negativ
(poronecrotic), datorită acţiunii proceselor diagenetice foarte active (dizolvări,
carstifieri, cimentări, recristalizări, dolomitizări, dizolvări sub presiune şi
concentrări ale fracţiunilor argiloase, compactări diferenţiale).
Analiza detaliată la nivel regional a condus la ideea că în această zonă se
evidenţiază două mari entităţi sedimentologice: o platformă carbonatică pelagică şi
o platformă carbonatică recifală.
În platforma carbonatică pelagică sunt localizate rezervoare caracterizate
printr-o porozitate de tip predominant fisural, generate de procese de compactare
diferenţiată la scară regională.
Valorile de porozitate sunt, în general, scăzute (3-7%), local crescute prin
procese de dolomitizare, iar cele de permeabilitate variază între 1 şi 32 mD.
Zăcămintele sunt de dimensiuni mici, atât ca volum de rezerve, cât şi ca suprafeţe
saturate, iar debitele inţiale ale sondelor sunt relativ mici (2-30 t/zi). Capcanele
legate de acest tip de rezervoare sunt, în majoritatea cazurilor, de tip combinat
structural-stratigrafice (diagenetice).
În platforma carbonatică recifală, rezervoarele sunt legate de corpurile
recifale şi de zonele perirecifale, abundente în acest sector, fiind caracterizate în
special prin porozităţi secundare ale căror valori variază în limite destul de largi (5-
23%).
Principalele tipuri de porozitate identificate în rezervoarele platformei
recifale, cu rol important în acumularea hidrocarburilor, sunt:
- porozitate secundară de tip vacuolar-cavernos generată de procesele
diagenetice;
- porozitate secundară de tip fisural, determinată de procesele de compactare
diferenţiată la scară locală, care acţionează asupra unor corpuri recifale în mod
individual;
- porozitate primară de tip intergranular şi de cadru scheletic (mult mai puţin
frecventă, datorită acţiunii intense a proceselor diagenetice poronecronitice). Ea este
legată de corpuri sedimentare oolitice şi calcarenitice, dezvoltate la periferia
corpurilor recifale şi în canalele interrecifale.
Descrierile litologice ale carotelor prelevate din sondele de cercetare arată
varietatea şi neuniformitatea litologică a rocilor carbonatice atribuite Cretacicului
inferior din zona Videle Est-Coşoaia-Bălăria-Valter Mărăcineanu-Ghimpaţi.
Literatura de specialitate menţionează ca factori principali în evaluarea
rezervoarelor carbonatate: litofaciesul, tipurile de pori, cadrul şelfului, secvenţa
stratigrafică şi suprapunerea diagenică. În funcţie de aceşti factori, la nivel mondial,
s-au pus în evidenţă aproximativ 500 de tipuri de roci carbonatate.

ISTORICUL CERCETÃRILOR
Lucrările de explorare geologica in Platforma Moesica (gravimetrice,
magnetometrice, electrometrice, seismice) au început înainte de 1941 şi s-au
intensificat după 1963.
Zăcământul Bălăria a fost descoperit in 1960 cu sonda 44 Bălăria care a fost
pusa in producţie de la nivelul Sarmaţianului 3. După aceasta, in zona s-au
înregistrat profile seismice 2D şi s-au săpat foraje structurale care au adus
informaţii pentru definirea rezervoarelor şi a limitelor zăcământului.

Fig.4 Hartã structuralã a producţiei de ţiţei prevãzutã şi realizata in perioada 2004-2010, Studiu
Geologic, arhiva OMV PETROM.

Din punct de vedere geologic zăcământul Bălăria este un vast monoclin care
se adânceşte spre nord, fiind localizat la extremitatea estica a aliniamentului
structural major Harlesti – Blejeşti – Videle (productive cu ţiţei şi gaze din Cretacic,
Sarmaţian şi Meoţian) şi la nord de zăcământul Ghimpaţi (Sarmatian).
Zăcământul Bălăria are o lungime de 20km şi o laţime medie in partea
centrala de circa 2.5km.
Datorita variaţiei elementelor litologice, tectonice şi de producţie, zăcământul
a fost împărţit in trei zone : vest, centru şi est Bălăria

Calitatea Rezervorului
Pentru descrierea rezervoarelor prospectului s-au folosit parametrii
zăcământului Est Bălăria.
În partea inferioară a Sarmaţianului, la Est Bălăria a fost identificat
Sarmaţianul (2+3), care produce ţiţei şi constă din gresii calcaroase, calcare, marne
nisipoase şi nisipuri cu grosimi efective de 2.5-8m, porozitate 30% si permeabilitate
420mD.
Harta distribuţiei faciesurilor pentru Sarmaţian indică posibilitatea ca
bancurile oolitice, productive cu ţiţei, să se extindă şi în arealul prospectului.
Capcana este structurală, prospectul este un horst îngust, orientat W-E, închis
la sud şi nord pe doua falii.
Intercalaţiile marnoase sarmaţiene ecranează rezervorul Sarmaţian (2+3).

STRATIGRAFIA STRUCTURII
Pe structura Valea Plopilor (Bălăria) s-au pus în evidenţă, prin foraje,
depozite sedimentare mezozoice şi neogene, corespunzătoare ciclului 3 Liasic
superior - Senonian (Dogger, Cretacic) şi ciclului 4 Neogen (Sarmaţian, Meoţian,
Ponţian, Dacian).
Din ciclul 3, Liasic superior - Senonian, pe structură au fost întâlnite depozite
aparţinând Cretacicului inferior, începând cu depozite barremiene.
Astfel, bazinul a evoluat într-o primă fază în timpul ciclului de sedimentare
Jurasic -Cretacic încheindu-se cu depunerea Senonianului, după care s-a instalat o
importantă lacună de sedimentare. A urmat ciclul de sedimentare Neozoic ce
debutează cu Sarmaţianul, bazinul dezvoltându-se într-o succesiune completă, în
această perioadă.
Barremianul. Carotele mecanice, prelevate din sonde, au pus în evidenţă
calcare criptocristaline şi microcristaline gălbui, albicioase, cu rare zone cu aspect
oolitic şi diaclaze de calcit şi concreţiuni de pirită ce atestă vârsta Cretacic inferior-
Barrermian.
Albianul se întâlneşte sub forma unor depozite calcaroase criptocristaline şi
microcristaline parţial diagenizate, cenuşii, cu fine granule de glauconit de vârstă
albiană
Celelalte carote prelevate din acest interval stratigrafic nu precizează
subetajul stratigrafic, descrierea fiind generică - Cretacic inferior.
Pe zona analizată se constată, însă, că depozitele Cretacicului superior se
întâlnesc constant şi concordant pe întreaga structură, termenii superiori fiind
adesea erodaţi.
Cenomanianul este reprezentat pe structură prin calcare microcristaline de
culoare cenuşiu deschis sau slab gălbui, dure, cu rare filme de marnă cenuşiu-
verzuie.
Turonianul, în continuitate de sedimentare, a fost pus în evidenţă printr-o
carotă mecanică prelevată dintr-o sonda din intervalul 540-545 m, fiind caracterizat
prin marne cenuşii, fin micafere, cu oglinzi de fricţiune, calcare microcristaline
cenuşii-slab verzui şi calcare microcristaline cu aspect cretos, cenuşiu-albicioase.
Senonianul, dezvoltat într-un facies poros permeabil în partea de sud a
structurii şi alcătuit din marnocalcare şi calcare cretoase, cenuşiu-verzui cu trecere
spre marne cenuşii albicioase, încheie ciclul 3 de sedimentare.
Încheierea ciclului de sedimentare Cretacic a fost urmată de o importantă
lacună de sedimentare, bazinul evoluând într-un alt domeniu marcat de un accentuat
proces erozional ce a condus la crearea unui paleorelief peste care s-au depus primii
termeni ai ciclului neogen.
Zonele depresionare, de tipul unor paleovăi, au permis acumularea unor
sedimente ce au constituit Sarmaţianul bazal. Pe structurile învecinate, acest
complex are grosimi mai mari, depunerile succesive de sedimente cu granulaţii
diferite făcând posibilă separarea în cadrul acestuia a mai multor pachete cu
continuitate bună şi corelabile.
Sarmaţianul este foarte heterogen ca litofacies, observându-se pe zone
varietăţi faciale în cadrul aceluiaşi complex productiv, funcţie de condiţiile de
sedimentare.
În concordanţă cu corelarea regională se evidenţiază la nivelul Sarmaţianului,
pe structura Bălăria, mai multe complexe productive notate de jos în sus: Sarmaţian
bazal (subdivizat Sarmaţian bazal pachet e2, Sarmaţian bazal pachet e1), Sarmaţian
3(a+b), Sarmaţian (2+3), Sarmaţian 2a, Sarmaţian 2 şi Sarmaţian 1.
Este de remarcat faptul că se observă o tendinţă generală de scădere a grosimii
sedimentelor aparţinând Sarmaţianului de la vest la est.
La nivelul Sarmaţianului bazal e2 recuperajul în carote este destul de slab,
indicând o consolidare slabă (fapt dovedit şi de desele înnisipări observate la
probele de producţie executate în acest colector).
Sarmaţianul 3(a+b), caracterizat, pe baza unei carote mecanice prelevate
dinr-o sonda (Bălăria Est) din intervalul 458-467 m, este alcătuit din calcare
organogene, gălbui, cu rare granule de cuarţ.
Volumul mare de carote mecanice prelevate din Sarmaţian a permis o
descriere litologică amănunţită a acestuia şi surprinderea unei accentuate
neuniformităţi.
Astfel, rocile întâlnite variază de la marne slab nisipoase cenuşii, fin-
micafere, cu rare filme calcaroase, la calcarenite fosilifere. În zona estică au fost
întâlnite, calcare oolitice, organogene, cu fine concreţiuni de pirită şi calcare
organogene diagenizate, alături de calcare criptocristaline cu diaclaze de calcit şi
calcarenite organogene. În zona dintre Bălăria-Est şi Bălăria-Centru se observă o
variaţie pronunţată de facies, respectiv trecerea la un facies mai pelitic.
În zona centrală au fost puse în evidenţă, printr-o carotă mecanică prelevată
dintr-o sonda din intervalul 673-675 m, calcare fine pseudo-oolitice şi calcare
detritice organogene cu fine concreţiuni de pirită. Aceeaşi variaţie pronunţată se
observă şi la nivelul grosimilor, acestea variind de la câţiva metri la 20-30 m
(Bălăria Est).
În blocurile E4, E5, se observă unirea depozitelor poros permeabile
aparţinând Sa 3 cu cele aparţinând Sa 2, pe această zonă fiind analizate ca un singur
colector denumit generic Sa (2+3).
Termenul median al Sarmaţianului (Sa 2) şi cel superior (Sa 1) sunt
reprezentaţi prin marne slab nisipoase, fin micafere, cu rare filme calcaroase.
Chiar dacă aspectul diagrafiei electrice nu era foarte încurajator (având un
P.S. slab), sondele au debitat ţiţei, fapt ce a condus la conturarea unor lentile
productive.
În zona estică termenul superior (Sa 1- bloc E9) este reprezentat prin calcare
detritice fosilifere, de culoare cenuşiu-gălbuie şi calcare mezocristaline
microgrezoase, acestei variaţii litologice fiindu-i asociată şi o creştere a grosimii
formaţiunilor de la vest către est.
Sarmaţianul superior (Sa 1) pe celelalte zone este preponderent pelitic, în
puţine sonde observându-se nivele poros permeabile, lenticulare şi de dimensiuni
reduse (1-2 m grosime).
Pliocenul este reprezentat în succesiune completă (Meoţian, Ponţian, Dacian,
Romanian) caracterizat prin depozite calcaroase, depozite detritice alcătuite din
nisipuri ce alternează cu argile şi subordonat cu marne.
O problemă destul de controversată a constituit-o atribuirea vârstei unui
pachet preponderent calcaros ce se dezvoltă în zonele Bălăria-Centru şi Est, nivel de
la care în zona faciesului mai slab (blocul B1) a produs ţiţei, iar în blocul adiacent
(E5) a produs gaze libere.
Din corelarea zonală reiese că acest pachet se dezvoltă uniform pe întreaga
structură cu variaţii de facies, fapt ce conduce la ideea că acest pachet aparţine
Meoţianului inferior, grosimea sedimentelor sarmaţianului variind de la vest la est.
Acest fapt conduce la ideea că între depozitele Sarmaţianului superior şi cele de
vârstă meoţiană există o suprafaţă de discordanţă (dificil de evidenţiat pe întreaga
structură din cauza caracterului preponderent pelitic al termenilor Sarmaţianlui
superior).
În partea superioară la limita Meoţian/Ponţian, local, se dezvoltă o serie
nisipoasă de câţiva metri saturată cu gaze libere.
Ponţianul se dezvoltă într-un facies exclusiv pelitic având grosimi de 30-40
m.
Dacianul este reprezentat de depozite neconsolidate sau slab consolidate,
respectiv nisipuri şi pietrişuri având grosimi cuprinse între 40-60 m.
Romanianul este caracterizat de acelaşi tip de depozite ca şi Dacianul
(nisipuri şi pietrişuri).

TECTONICA STRUCTURII
Fracturile ce au afectat fundamentul cristalin au controlat în continuare
procesul de sedimentare fiind reactivate în diferite etape, astfel încât configuraţia
tectonică a cuverturii sedimentare reflectă în mare măsură tectonica de la nivelul
fundamentului.
La nivel regional, interpretarea seismică la diferite repere stratigrafice relevă
existenţa unui sistem de falii majore longitudinale, orientate aproximativ NV - SE.
Depozitele sedimentare au aspect de monoclin, local evidenţiindu-se uşoare
boltiri.
Stratele se dezvoltă pe o direcţie aproximativ NV-SE, înclinând spre nord cu
2-4 grade. Această imagine este susţinută de faptul că, spre sud-estul zonei
analizate, Cretacicul aflorează spre Dunăre.
Analiza datelor şi lucrărilor seismice executate, dar mai ales întocmirea
hărţilor structurale la cele 12 obiective petroliere, au evidenţiat caracterul normal şi
înclinarea sudică a majorităţii faliilor orientate est-vest. Un element în sprijinul
acestei afirmaţii îl constituie faptul că la nivelul faliei F1 ce separă structura Bălăria
de structura Videle Est, blocul sudic ce aparţine de Bălăria este mai coborât, în timp
ce blocul nordic de la Videle este mai ridicat. Dacă s-ar admite o înclinare nordică
pentru falia F1, ar rezulta caracterul invers al acesteia, fapt infirmat de carotajele
geofizice de sondă, în care anumite repere lipsesc, ceea ce denotă caracterul normal
şi în consecinţă înclinarea sudică a faliei F1.
Se constată că structura coboară către nord în timp ce faliile longitudinale
înclină către sud. În ansamblu, sistemul de falii longitudinale, orientat nord vest-sud
est, a fost identificat la nivelul tuturor obiectivelor productive. Săriturile faliilor
oscilează într-un domeniu larg, de la 80- 90 m la câţiva metri. Variaţiile săriturilor
întâlnite la acelaşi nivel sunt datorate fenomenelor de basculare, care determină pe
distanţe mari o atenuare a săriturii.
Din coroborarea datelor seismice cu cele rezultate din corelarea diagrafiilor
electrice, (paralelizări) rezultă că aceste delimitări spaţiale sunt necesare deoarece
este evidentă dezvoltarea litofacială diferită a obiectivelor de interes petrolifer, fapt
ce conduce la ideea că sedimentarea a avut loc pe blocuri, având ca rezultat
menţinerea faliilor transversale care delimitează cele trei mari zone productive.
În zonele vestică şi centrală au fost evidenţiate 5 falii mai importante (F1, F1',F2,
F3, F4), cu uşoare ramificaţii în anumite sectoare, unele dintre acestea (F1, F2, F3 şi
F4) fiind falii ce se continuă şi în zona estică.
Faliile orientate nord-sud sunt în număr de 8, numerotate de la f1 la f8. Acest
sistem de falii asociat cu cel longitudinal delimitează pe cele trei zone (vestică,
centrală şi estică) următoarele blocuri:
Zona vestică cuprinde blocurile A1, A2, A3, A4 delimitate longitudinal de
faliile majore F1, F2, F3 şi F4 şi de falia transversală f1.
În zona centrală se diferenţiază mai multe trepte structurale:
- treapta nordică (mai puţin cunoscută) aflată în continuarea structurală a
zăcământului Videle-Est, este delimitată de falia majoră F1, care în zona centrală
are o săritură mai mică decât în zona vestică (falie cu caracter etanş la nivelul
complexelor Sa 3(a+b) şi Sa 2 şi cu caracter neetanş la nivelul Sa bazal).
- treapta central-nordică, separată la nord de falia majoră F1 şi la sud de falia
majoră F2 căreia îi corespunde blocul B1;
- treapta mediană, delimitată de faliile majore F2 şi F3 (care în această zonă
au sărituri mari), corespunzătoare blocurilor C2, C3, C4, C5 şi C6, separate
transversal de faliile f2, f3, f5, f6;
- treapta sudică, delimitată longitudinal de faliile majore F3. F3' şi F4, şi
transversal de falii f1 - f6 care determină compartimentarea zonei în 9 blocuri (D1-
D9).
Zona estică este alcătuită din 10 blocuri, numerotate de la E1 la E10 grupate
în două trepte structurale importante. Din cauza apropierii faliilor majore F2 şi F3
în partea estică a zonei centrale este greu de spus care din cele două falii separă
treapta nordică de cea sudică.
Spre est, au fost săpate câteva sonde de cercetare, zona fiind cunoscută sub
numele de Walter Mărăcineanu. Aici, pe treapta structurală situată la sud de falia
F4, este amplasată sonda o sonda care, la probele de producţie efectuate la nivelul
Cretacicului inferior, a produs ţiţei.
La nivelul Sarmaţianului, structura se prezintă sub forma unor strate boltite,
cu tendinţa de afundare către NV pentru zona centrală şi de vest.
Zona estică este de asemenea uşor boltită şi compartimentată în blocuri, zona
ridicată fiind situată în partea de sud. Întreaga zonă, ecranată prin falia F4, are o
tendinaţă de afundare către nord.
Înclinarea sudică a faliilor majore este demonstrată de sonde, fapt ce a
determinat trecerea unor sonde dintr-un bloc în altul la diferite repere stratigrafice.

OBIECTIVELE DE INTERES PETROLIFER


Zăcămintele de petrol aferente structurii Valea Plopilor (Bălăria) sunt
cantonate în formaţiunile mezozoice şi neogene ale structurii.
Au fost puse în evidenţă următoarele tipuri de acumulări de petrol:
Cretacic inferior - ţiţei cu gaze asociate;
Senonian - ţiţei cu gaze asociate;
Sarmaţian - ţiţei cu gaze asociate;
Meoţian - ţiţei cu gaze asociate şi gaze naturale libere;
Dacian – gaze naturale libere.

CONDIŢII DE FORMARE A ZÃCÃMINTELOR


Perspectivele unei regiuni de a prezenta una sau mai multe acumulãri
industriale de hidrocarburi sunt determinate de coexistenţa tuturor factorilor
fundamentali care concurã la formarea zãcãmintelor: existenţa rocilor generatoare,
colectoare şi protectoare, existenta capcanelor, existenţa cãilor de migrare şi a
condiţiilor geometrice şi geochimice favorabile ale oleogenezei.
- Roca-mama – argile negre sau cenusii (ordovician, silurian si devonian
inferior), dolomitele bituminoase cu piritizari (devonian superior), muschelkalk
(triasic mediu), intercalatiile de dolomite (anissian), intercalatii de dolomite si argile
(ladinian), sisturile cu Posidonia (jurasic), intercalatii de argile, calcare argiloase si
calcare dolomitice (cretacic) si intercalatiile pelitice din badenian, sarmatian,
meotian, pontian si dacian.
- Roca-rezervor – brecii, conglomerate, gresii, gresii silicioase, dolomite,
calcare, gresii calcaroase, gresii oolotice, nisipuri;
- Roca-protectoare – toate intercalatiile de roci pelitice impermeabile
(argilite, argile, marne, anhirit).
In afara de zacaminte combinate sunt intalnite toate tipurile de zacaminte:
stratiform boltite ( pontian - Ghergheasa, Boldu, Rosioru); stratiforme ecranate
tectonic (sarmatian – Petresti, Corbii Mari-Poina, Stoenesti-Cacioarele, Glavacioc,
Cartojani, Baciu, Dumitrana); stratiforme ecranate litologic (sarmatian – Videle;
pontian – Ghergheasa, Boldu); delimitate litologic (pontian – Ghergheasa, Boldu;
meotian – Bordei Verde-Oprisenesti) ; masive (devonian – Bibesti; triasic –
Bradesti, Ciesti; albian – Dumbrava-Sud, Silistea-Nord – Ciolanesti) si sunt cazuri
in care doua zacaminte suprapuse de-a lungul unei discordante stratigrafice
formeaza un zacamant comun (devonian si triasic – Bibesti; dogger si triasic –
Oporelu).
În evoluţia bazinului se disting câteva etape în care evenimentele structurale
şi litologice au permis constituirea unor capcane ce au condus la formarea
zăcămintelor de hidrocarburi.
Datele geofizice, corelate cu analizele din carote mecanice, au permis
identificarea acestor zăcăminte la următoarele obiective: Cretacic inferior,
Senonian, Sa bazal, Sa 3(a+b), Sa (2+3), Sa 2a, Sa 2, Sa 1, Me inferior, Me superior
şi Dacian.
Cretacicul inferior a fost evidenţiat prin carote mecanice în doua sonde la
adâncimea de 840 m şi 550 m. Asociaţiile microfaunistice identificate atestă
prezenţa Barremianului, complexul fiind caracterizat prin calcare criptocristaline şi
microcristaline gălbui-albicioase cu rare zone cu aspect pseudo-oolitic cu diaclaze
de calcit şi concreţiuni de pirită. Carotele prelevate din sonde aflate în zonele
productive, au conţinut marnă calcaroasă şi calcar grezos. Insuficienţa datelor din
carote, coroborate cu consideraţiile teoretice dezvoltate în capitolul 3.1, ne duc la
concluzia că gradul de cunoaştere al acestor tipuri de colectoare este insuficient,
diageneza având un rol important în definirea acestor colectoare.
Senonianul, constituind ultimul termen al ciclului de sedimentare Jurasic-
Cretacic, se dezvoltă în partea sudică a structurii, fiind reprezentat prin marno-
calcare şi calcare cretoase cenuşiu-verzui şi marne cenuşiu-albicioase. În partea de
nord, prezenţa Senonianului nu a fost semnalată fiind întâlniţi doar termenii
Cenomanian - Turonian.
Sarmaţianul bazal
Încheierea ciclului de sedimentare Cretacic a fost urmată de o importantă
lacună de sedimentare, bazinul evoluând într-un alt domeniu, marcat de un
accentuat proces erozional ce a condus la crearea unui paleorelief peste care s-au
depus primii termeni ai ciclului Neogen.
Formaţiunile sarmaţiene sunt depuse transgresiv şi discordant peste un
paleorelief Cretacic, astfel încât pe ansamblul structurii ele apar cu mari variaţii de
facies şi de grosime.
În formele negative de relief (paleovăi), Sarmaţianul debutează printr-un
facies detritic grosier.
Sarmaţianul bazal, dezvoltat pe grosimi de 30 - 40 m în două paleovăi
orientate nord - sud , este alcătuit din pietrişuri mărunte, nisipuri grosiere şi medii
de natură calcaroasă, gresii calcaroase slab cimentate, calcarenite şi intercalaţii
subţiri de marne şi argile care trec spre marginile paleovăilor în marne şi nisipuri
marnoase. În depozitele Sarmaţianului bazal au fost separate două pachete
productive e1 şi e2 (în conformitate cu corelarea regională).
Sarmaţianul 3(a+b) este dezvoltat pe întreaga structură, remarcându-se o
varietate litologică în alcătuirea acestui complex. În zonele ridicate, situate în blocul
D2, este surprinsă efilarea acestuia, în timp ce în zona estică a blocului B1 grosimea
acestui complex se reduce la 2-4 m, dezvoltându-se într-un facies exclusiv marnos.
În zona estică se remarcă o dezvoltare a pachetelor poros-permeabile superioare,
respectiv a Sarmaţianului 2, simultan cu reducerea stratelor marnoase ce îl separă de
complexul Sa 3(a+b), astfel încât în blocurile sudice aceste două complexe sunt în
comunicaţie, alcătuind obiectivul productiv Sa (2+3).
Carotele mecanice prelevate au pus în evidenţă calcare oolitice organogene
cenuşii, cu pete gălbui, cu fine concreţiuni de pirită şi calcare organogene
diagenizate.
După depunerea Sarmaţianului 3(a+b) bazinul trece într-un alt domeniu de
sedimentare caracterizat printr-un facies predominant pelitic cu episoade scurte în
care s-au depus sedimente într-un facies poros-permeabil.
Sarmaţianul 2a se dezvoltă pe arii restrânse, având caracter lenticular şi grosimi
totale ce nu depăşesc 2-4 m, fiind alcătuit din nisipuri, gresii calcaroase şi marne
slab nisipoase fin micafere, cu rare filme calcaroase.
Sarmaţianul 2, având aspectul unui strat reper, se dezvoltă pe întreaga
structură într-un facies predominant marnos, cu grosimi totale de 6-10 m, fiind
alcătuit din marne slab nisipoase, fin micafere, cu rare filme calcaroase.
În zona estică, Sa 2 trece într-un facies poros-permeabil, grosimea acestuia
creşte concomitent cu scăderea intercalaţiei marnoase ce îl separă de Sa 3(a+b),
astfel încât în blocurile sudice cele două complexe nu mai sunt separate, constituind
un singur obiectiv, denumit Sa (2+3).
Sarmaţianul 1, partea finală a Sarmaţianului, se dezvoltă în acelaşi facies
marnos, cu excepţia zonei estice unde pe arii restrânse, în zona blocurilor E5 şi E6,
a fost separată o secvenţă poros-permeabilă cu grosimi de 2-10 m denumită Sa 1,
caracterizată prin calcare detritice fosilifere, cenuşiu-gălbui, alături de calcare
microcristaline şi mezocristaline, microgrezoase cenuşiu-verzui.
Meoţianul se evidenţiază prin toţi termeni săi, pe structura Bălăria fiind greu
de precizat dacă se depune concordant sau discordant peste Sarmaţian.
Partea inferioară se caracterizează printr-o alternanţă de depozite calcaroase,
nisipuri şi argile ce au permis separarea a 3 strate poros - permeabile numerotate de
jos în sus cu M3 inf1, M2 inf. şi M1 inf repere stratigrafice întâlnite pe întreaga
structură. Variaţiile faciale observate pe întreaga structură, precum şi probele de
producţie efectuate neselectiv au determinat denumirea acestui obiectiv M inf. În
consecinţă, M inf. este saturat cu ţiţei în blocul B1 şi gaze libere în blocurile E5 şi
A4.
În partea superioară a Meoţianului se dezvoltă un complex de dimensiuni mai
reduse caracterizat prin intercalaţii subţiri de nisipuri în alternanţă cu strate groase
de marne şi argile, ce s-a dovedit saturat în partea superioară cu gaze în zona
blocurilor C6 şi A1.
La probele de producţie efectuate în doua sonde din blocul A1, sondele au
debitat gaze libere cu producţii industriale, din nisipurile şi pietrişurile Dacianului.
Faliile care au afectat fundamentul cristalin, s-au manifestat şi la nivelul
depozitelor sedimentare, fiind reactivate la diferite momente în evoluţia bazinului şi
determinând o compartimentare a întregii zone în blocuri.
La nivel regional, interpretarea seismică la diferite repere stratigrafice a
relevat existenţa unui sistem longitudinal de falii majore orientate aproximativ NV-
SE.
Această imagine este susţinută de faptul că spre S-E Cretacicul aflorează spre
Dunăre.
În zona centrală, Cretacicul inferior s-a dovedit a fi productiv în blocul B1
zona estică, în sectorul ridicat, în apropierea faliei majore F2 şi pe aceeaşi treaptă
structurală în blocul E5 tot în apropierea faliei majore.
Senonianul, prezent în zona centrală şi sudică, fiind productiv în blocurile
C1 şi D2 şi local în blocurile B1 şi A3, are un aspect de monoclin cu cădere vestică
şi este afectat de faliile F2, F3, f4, f5 şi f6.
Sarmaţianul bazal, dezvoltat în zona centrală în 2 paleovăi orientate N-S,
este afectat de faliile F1, F2, F3 şi f4. Deşi a fost împărţit în două pachete
productive (e1 şi e2) din punct de vedere hidrodinamic a fost analizat ca un singur
obiectiv productiv. S-a dovedit a fi productiv pe cele două ramuri în blocurile B1,
D2, D3, D7 şi D8, dar s-au calculat resurse geologice (datorită aspectului diagrafiei
electrice) şi în blocurile B2, D4 şi D9.
Sarmaţian 3(a+b), dezvoltat pe toată structura, este afectat de două sisteme
de falii, unul cu orientare V-E şi al doilea aproximativ N - S, determinând o
compartimentare a structurii în 32 de blocuri. Săriturile faliilor oscilează între câţiva
metri şi 70-80 m, blocurile nordice în zona centrală având o poziţie mai ridicată faţă
de cele din zona mediană (C1-C6). Blocurile sudice (D1-D9) se află în poziţia cea
mai coborâtă, întreaga zonă având tendinţa de afundare către vest. Modificările de
ordin structural provin din schimbarea traseelor faliilor majore şi a poziţiei sondei
1461 (Bălăria Vest), a faliilor majore F3 şi F4 (Bălăria Centru) şi a faliei F4
(Bălăria Est).
Sarmaţianul 2a, 2 şi 1 se dezvoltă pe arii restrânse sub formă de lentile,
capcanele având un aspect uşor boltit la aceste obiective şi fiind afectate la rândul
lor de falii.
Meoţianul păstrează aceeaşi configuraţie, faliile majore fiind prezente şi la
acest obiectiv, excepţie făcând faliile cu sărituri mici ale căror efect nu mai este
resimţit la acest obiectiv.
Dacianul, obiectiv dovedit productiv din anul 1999 se încadrează în zona
blocului A1, menţinând aspectul morfo-structural al Meoţianului.

TIPURI DE CAPCANE ŞI DE ZĂCĂMINTE


Prezenţa celor două sisteme de falii ce afectează structura Valea Plopilor
(Bălăria), începând cu Cretacicul inferior până la Meoţianul superior, larga variaţie
litofacială şi importanta discordanţă de la limita Sarmaţian-Cretacic au contribuit la
formarea unei multitudini de tipuri de capcane.
Astfel, se pot întâlni, în general la nivelul Sa3 (a+b) şi Cretacic inferior,
capcane de tip structural sau combinat.
Senonianul este caracterizat prin capcane de tip stratigrafic, în timp ce la Sa
2a, Sa 2 şi Sa 1 sunt întâlnite capcane de tip stratigrafic, litologic sau combinat.
Capcanele prezente în stratele sarmaţianului bazal sunt în cea mai mare parte de tip
combinat (structural-stratigrafic) care s-au format prin participarea factorului
stratigrafic secundar (depunerea unor strate, inclusiv paleoaluviuni deasupra unor
discordanţe), a factorului structural (falii care limitează extinderea acumulărilor)
sau combinarea factorului stratigrafic primar (trecerea pe laterală a stratelor poros
permeabile la marno-argile). Acest tip de capcane combinate structural-stratigrafice,
întâlnite în depunerile din paleovăile zonei centrale, fac parte din categoria
capcanelor predominant subtile.
Zăcămintele sarmaţiene sunt de tip stratiform, uşor boltit sau monoclin
(Bălăria-Est), în timp ce zăcămintele cantonate în Cretacicul inferior sunt de tip
masiv cu apă tabulară.
Capcana
Pentru obiectivele principale capcana este structurală. La Cretacic inferior şi
Sarmaţian (2+3) prospectul este un horst îngust, orientat W-E, închis la sud şi nord
pe falii, lateral este închis pe izobata de -450m la Cretacic inferior şi pe izobata de -
360m la Sarmaţian (2+3).
Săritura faliei din sud este circa 115m la Cretacic inferior şi 90m la
Sarmaţian (2+3); falia de la nord are o săritură de 80m la Cretacic inferior şi 65m la
Sarmaţian (2+3).
Ecranul
Marnele calcaroase ale Cretacicului superior oferă un bun ecran rezervorului
Cretacic inferior
Intercalaţiile marnoase sarmaţiene ecranează rezervorul Sarmaţian (2+3).