„ROMÂNIA SUB REGIMUL

COMUNIST”

Dennis Deletant
(prezentare de carte)

Student: Moldovan Florin

1
 Cartea “România sub regimul comunist”, scrisă de Dennis Delatant a fost tradusă în
română de către Delia Răzdolescu și publicată în anul 1997 prin editura Fundația Academică
Civică.

Cartea este structurată în trei capitole: Dominația sovietică și dictatura comunistă(1947-

1955), Încercările de autonomie(1956-1970) și Neostalinism și teroare profilactică(1970-1989).
De asemenea, cartea nu începe ex-abrupto,ci din potrivă, autorul încearcă să contextualizeze
evoluția evenimentelor de după anul 1947 prin intermediul Introducerii. Introducere care nu
încearcă să expună motivația autorului în legatura cu tema aleasă ci mai de graba expune
evolutia Partidului Comunist Roman din perioada interbelică și până la preluarea puterii.

Introducere

1. Anii de început ai Partidului Comunist Român

Partidul Comunist, până la sfârșitu celui de-al Doilea Rîzboi Mondial s-a aflat în afara
vieții politice romanești, mai ales din cauză că mișcarea politică nu era un de amploare, având
maxim 1000 de membrii. Acești nu au avut sprijinul populației din cauza liniilor politice ale
Cominternului, aceea de retrocedare a Basarbiei Uniunii Sovietice, dar și cea de autodeterminare
a minorităților din România.

Partidul a fost considerat străin, fapt ce a determinat Guvernul României ca în 11 aprilie

1924 sî-l interzică, această interdicție dura douăzeci de ani fapt ce a dus la o decădere a
partidului și doar cei credincioși au reușit să ducă o activitate secretă, activitate care putea
oricând descoperită și sancționată.

Principalul partid de stânga, Partidul Social Democrat, s-a fragmentat in timpul Primului
Război Mondial în minimaliști si maximaliști, iar din 1919 are loc o nouă fragmentare cu
apariția facțiunii centraliștilor.

Odata cu crearea Cominternului, facțiunea maximalistă pleda pentru o afiliele cu

Cominternul, iar cei minimaliști au propus crearea unui program social-democrat. În urma vizitei
de la Moscova a reprezentanților Partidului Social Democrat hotăraște supunerea deciziei de
afiliere la Comintern votului, vot căștigat de maximaliști, iar minimaliștii decid să paraseasca
partidul. Consiliu general hotărăște convocarea unui congresal partidului, congres încheiat cu

2
arestări. La al doilea congres se hotîrăște conducatorul de partid, Gheorghe Cristescu și titulatura
partidului: Partidul Comunis din România, secție a Internaționalei Comuniste. În perioada
următoare numarul membrilor a început să scadă de la 2000 de membrii in 1922 la 1661 în 1925,
iar în 1927 ramânând doar 300 de membrii, abia din anii ’30 sa crească. Această scădere se
datora și faptului ca partidul se afla în ilegalitate da si polziția partidului cu privire la Basarabia.

2. Partidul Comunist din România (1930-1944)

În peroada de criză economica, Prtidul Comunist a organizat o serie de greve , unul

dintere acești conducători de greve fiind Gheorghe Gheorghiu-Dej, condamna în 1933 la
doisprezece ani de muncă silnică, neputând să se inplce în activitățile partidului precum a făcut
Ana Pauker lucrând pentru Comintern în a revitaliza activitatea ilegaistă, atât din România cât și
din Germania, Franța si Cehoslovacia. În cele din uramă a fost și ea arestată la 10 ani de detenție.

În urma pierderilor teritoriale din 1940 ale României, numărul membrilor a scăzut de la
4210 la 1000, iar dorința lui Dimitrov ca PCR sa reziste l-a făcut să-i convoace pe Ștefan Foriș și
pe Teohari Georgescu care trec ilegal granița în Basarabia, recent ocupată. Foriș este numit
secretar general, Georgescu succesor al acestuia. Foriș a fost îndepărtat in aprilie 1944 și la
ordinile lui Dej omorât. Prin această înlăturare brutală a lui Foriș, evenimentele următoare în
lupta pentru putere în partid se prezumă.

3. Lovitura de stat de la 23 august 1944 și drumul către putere al Partidului

Comunist Român

La 23 august 1944 PCdR a participat alături de regele Mihai, de Partidul Național

Țărănesc, Partidul Național Liberal și Partidul Social Democrat Român la înlăturarea regimului
progerman al Mareșalului Ion Antonescu, România intrând în sfera de influență sovietică.

Reprezentanți ai PCdR au intrat în guvern (Consiliul de Miniștri) începând din 6 martie

1945 când, ca urmare a presiunilor sovietice, s-a format guvernul condus de Petru Groza, guvern
în care PCdR, secondat de partidele satelite, deținea toată puterea; în cabinetul Petru Groza,
comuniștii dețineau posturile-cheie, inclusiv Ministerul Justiției, Comunicațiilor și Lucrărilor
Publice, Războiului, Propagandei, precum și Ministerul de Interne, condus de Teohari
Georgescu. Din acest guvern făceau parte și Gheorghe Tătărescu, disident din Partidul Național

3
Liberal, ca Ministru de Externe și prim-ministru adjunct și Anton Alexandrescu, disident din
Partidul Național-țărănesc, ministru al Cooperației. Aceștia din urmă reprezentau doar mici
facțiuni ale partidelor lor.

Partidul Comunist a participat la guvernare începând cu guvernul format după lovitura de

stat organizată de Regele Mihai la 23 august 1944, prima dată la ministerul de justiție, Lucrețiu
Pătrășcanu, singurul civil din cabinetul regelui în guvernul Sănătescu (23 august - 3 noiembrie
1944), la insistența sovieticilor care voiau să se asigure că efortul lor de război nu este subminat
de probleme legate de ce se întâmplă în spatele frontului.

Puterea a fost încredințată definitiv reprezentanților PCR ca urmare a alegerilor din

noiembrie 1946. Oficial, formațiunea politică din care făceau parte comuniștii (Blocul Partidelor
Democrate) a câștigat alegerile cu o largă majoritate, ceea ce le-a permis să domine Adunarea
Deputaților, să formeze singuri guvernul și să-și impună politicile pentru următorii 43 de ani.
Blocul Partidelor Democrate a obținut 84 % din voturi.

După o campanie susținută de PCR pentru subminarea partidelor istorice, Regele Mihai a
fost forțat la 30 decembrie 1947 să abdice, iar România a fost proclamată republică, Republica
Populară Română.

România sub regimul comunist (decembrie 1947-decembrie 1989)

1. Dominația sovietică și dictatura comunistă (1947-1955)

Partidul Comunist a luat masuri în asemenea fel încât să aducă țara la o supunere față de
Uniunea Sovietică prin intermediul sistemului politic, al sindicatelor și al sistemului de
învățământ. Principalul scop a fost îndepărtarea vechilor structuri sociale prin silirrea regelui
Mihai de a abdica prin amenințarea lui cu un război civil. În 4 februarie 1948, România
semnează tratatul de prietenie, colaborare și ajutor reciproc cu URSS, astfel punându-se bazele
sistemului totalitar. Desfințarea partidelor politice, reprezintă un al doilea pas spre comunism.
În 21-23 februarie 1948 se organizeaza primul congres al Partidului Muncitoresc Român,
congres la care Gheorghe Ghiorghiu-Dej a fost real secretar general, iar Ana Pauker, Vasile Lupu
și Teohari Georgescu membri ai Secretariatului. Au fost înființate secții ale Comitetului Central
cu structuri corespunzătoare la nivel local.

4
 Un al treilea pas în impunera modelului sovietic totalitar a fost adoptarea Constituției
Republicii Populare Române și a sistemului juridic. Parlamentul este numit Marea Adunare
Națională, unicamerală pe lângă care funcționează un prezidiu care îndeplinea atribuțiile MAN
când nu era în sesiune, iar Consilul de Miniștri era organul executiv suprem.
Partidul a recurs cu rapiditate în implementarea regimului comunist prin naționalizarea
întreprinderilor de orice natură și prin colectivizarea, prin reformarea sistemului de învățământ
prin introducerea limbii ruse, limbă obligatorie, predarea religiei a fost total interzisă.
La începutul anului 1949, au fost înființate doua organe ale sistemului de securitate:
Direcția Generală a Miliției și a Securității, care avea în atribuție menținera ordinii publice și
înăbușirea oricărei rezistență față de masurișe guvernamentale.
Rezistenţă armată anticomunistă era un fenomen spontan şi nu au existat legături între
grupuri, chiar dacă aveau acelaşi ţel, şi anume să nu accepte consecinţele comunizării ţării lor.
Grupul care a rezistat cel mai mult a fost „Haiducii Muscelului”. Grupul a numărat doar 30-40 de
persoane, a fost organizat de doi foşti ofiţeri de armată, Gheorghe Arsenescu şi Toma Arnăuţoiu,
în judeţul lor de baştină, Muscel, la poalele Carpaţilor.
Munca forțată a fost introdusă in 1950 în Codul Muncii, aceasta a fost folosită ca
instrument de pedepsire a mii de oameni. Aceștia erau deportați în lagăre de muncă cum ar fi: la
construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, în stepa Băraganului (cel mai mare concentrare a
lagărelor de muncă).
Un numar de închisori a fost destinat anumitor categorii de deținuți: la Sighetul
Marmației, centru al încarcerării celor mai periculoși oponenți ai regimului, aici au fost închiși
aproximativ 180 de membrii ai elitei conducătoare, închisoarea Pitești, închisoare de reeducare.
2. Încercările de autonomie (1956-1969)
Raportul secret prezentat de Hruscov la cel de-al XX-lea Congres al Partidului Comunist
al Uniunii Sovietice din februarie 1956, Dej îl prezintă elitei partiduluiîn ședința secretă de la
sala Floreasca, de asemenea ține o serie de discursuri în care Partidul Comunist Român este
plasat printre partidele cu linia cea mai dură din lagărul comunist. Ședința a reprezentat o
rezistență a conducerii partidului la procesu de destalinizare.
Atitudinea României față de revoluția din Ungaria a fost întrevăr oportunitatea care i se
oferea dacă ar fi sprijinit UniuneaSovietică în demersul său de a rezolva criza maghiară. Cu
toate acestea, nu trebuie să se piardă din vedere faptul căDej nu a acționat exclusiv dintr-un

5
sentiment de servilism politic față de Moscova. Conștient că poate obține beneficii din partea
Moscovei, Gheorghiu-Dej a reacționat prompt, sprijinind tranzitul armatei sovietice din România
în Ungaria și acordând ajutor noului regim de la Budapesta. Dovedindu-și atașamentul față de
Moscova și prin implicarea activ în rezolvarea cazului Nagy, precum și prin sprijinul acordat
noului guvern de la Budapesta, Dej a obținut numeroase beneficii din partea sovieticilor. De
asemenea, prevenirea izbucnirii unor revolte de amploare în România a fost, în opinia lui
Hrușciov, o dovadă de maturitate politică a regimului de la București. Având deja promisiuni în
privința retragerii armatei sovietice de pe teritoriul românesc. Astfel, doi ani mai târziu de la
evenimentele petrecute ân Ungaria, Hrușciov hotărăște retragerea trupelor sovietice de pe
teritoriul României.
Nicolae Ceauțescu s-a născut la 26 ianuarie 1918 într-o familie săracă din nord-estul
Olteniei. În adolescență a intrat în Partidul Comunist, iar în 1936 ajunge secretar al unui comitet
regional al Uniunii Tineretului Comunist, doi ani mai târziu fiind promavat ân funcția de secretar
general al Comitetului Central al U.T.C. În timpul razboiului a fost deținut în mai multe
închisori, iar din 1943 a fost trimis la lagărul de muncă de la Târgu Jiu, unde a rămas până la
înlăturarea lui Antonescu.Din 1949, Ceaușescu făcea parte din Ministerul Agriculturii ca
ministru adjunct. Pe hârtie, Ceaușescu era doar unul dintre activiștii de frunte ai partidului care
putea spera la conducera patidului din cauza considerentelor etnice, în afară de Drăghici, Chivu
Stoica si Gheorghe Apostol, care de asemenea erau apropiați lui Dej. Modalitatea prin care
Ceaușescu a ajuns prim-secretar a fost descoperită abia după 1989. Chiar dacă dej l-ar fi
desemnat ca succesor pe Gheorghe Apostol, președintele Consiliului de Miniștri l-a desemnat pe
Ceaușescu considerându-l în stare să înfrunte rușii, regretând ulterior această decizie.
Ceaușescu a continuat pe aceleași linii ca predecesorul său: industrializare rapidă,politică
externă autonomă și să stimuleze antipatia poporului față de sovietici. De asemenea, Ceaușescu a
recunoscut dreptul maghiarilor la propria culturăși la folosirea limbii materne .
În februarie 1968, Marea Adunare Națională adoptă o nouă lege administrativă care
prevedea organizarea pe județe, care lăsa vorbitorii de limbă maghiară majoritari în mai multe
județe, decât pe vremea regiunilor.
După ce a dobândit puterea în 1965, acesta a promovat interesul național, Ceaușescu
bazându-se pe politica de autonomie față de URSS, schimbând și numele partidului în Partidul
Comunist Român. Se proclamă Republica Socialistă Română, înlocuind vechea titulatură de

6
Republica Populară. În această perioadă românii încep să se bucure de o îmbunătățire a nivelului
de trai.
Prin invadarea Cehoslovaciei de către țările Tratatului de la Varșovia, la care România
refuză să participe, Ceaușescu face face cea mai importantă afirmare de independență față de
ordinele sovietice.
3. Neostalinismul și teroarea profilactică (1970-1989)

În perioada acesata, Ceaușescu se bucura de aplauzele și respectul comunității

internaționale în urma evenimentelor din 1968, astfelîn 1969 președintele Americii, Nixon face o
vizită în România, iar Ceaușescu i-a întors vizita în 1970. A urmat o serie de favoruri economice,
precum: România a fost primită în Acordul General pentru Tarife și Comerț(1971), România a
fost acceptată în Fondul Monetar Internașional și în Banca Internațională pentru Reconstrucție și
Dezvoltare(1972).
La Congresul al X-lea al partidului, Ceaușescu își formase Comitetul Executiv aproape
exclusiv cu sprijinitorii săi, singuri care mai erau implicați depe vremea lui Dej erau Gheorghe
Maurer care se retrage din politică în 1974 și Emil Bodnăraș care moare în 1976.
Discrepanța in politica lui Ceaușescu a apărut în urma vizitei făcute în 1971 în China și
Coreea de Nord, stârnindu-i admirația pentru revoluția culturală și pentru spectacolele grandioase
pe care le văzuse, dedicate cultului personalității.
Rezitența prin cultură față de regimul comunit s-a realizat prin Uniunea scriitorilor care
în 1981 a fost desfințat și s-a impus o cenzură aspră asupra revistelor. Ân urma desfințării acestei
uniuni, acestia trebuiau să facă individual, riscând să fie interziși, ceea ce s-a întâmplat cu Ana
Blandiana.
Ion Gheorghe Maurer decide să-și dea demisia pe motiv ca ebolnav în urma leziunilor
suferite în accidentl de mașină, iar pe 28 martie 1974, Ceaușescu este ales în nou creata funcție
de prședinte al Republicii.
Ceaușescu a avut un total eșec pe plan economic, dar și-a intors privirea către Occident
pentru împrumuturi. Această perioadă a fost marcată si de dezastre naturale: cutremurul din
1977, inundațiile din 1980 și 1981 care au dat o lovitură producției industriale, reducându-se
exporturile.

7
 Fondul Monetar Internațional recomanda României reducerea importului și cresterea
exportului de mașini, echipamente și produse petroliere. Astfel, în 1981, România era un
principal importator de alimente pentru Occident. În 1982, Ceaușescu declara că va plăti datoriile
externe până în 1990, iar pentru a îndeplini acest obiectiv a introdus o serie de măsuri de
austeritate, cum ar fi: 1982 introducere în anumite orașe de provincie raționalizarea pâinii, făinii,
zahărului, iar în 1983 s-a extins pe întreg teritoriul țării, cu excepția capitalei, rațierea la
combustibili, temperatura maximă din birouri, reducerea presiunii gazului pe timp de iarnă.
Greva minerilor din 1977 din Valea Jiuluireprezintă cea mai importană sfidare a unui
grup de muncitori puterii comuniste. Greva s-a constituit din cauza adoptării legii din iulie 1977
care ridica varsta de pensionare de la 50 la 55 de ani și desfința pensiile de invaliditate pentru
mineri. Ceaușescu se afla în concediu la Neptun și a trimis o comisie guvernamentală pentru a se
ocupa de grevă. S-au luat măsuri si o parte din mineri au fost transferați la alte mine iar o parte
trimiși în lagăre la Canalul Dunăre-Marea Neagră.
În anii ’80 au urmat o serie de greve pentru măsurile represive ale lui Ceaușescu: 1983
minerii din sapte mine din Maramaureș și din nordul Transilvaniei au declanșat o grevă din
cauza micșorării salariilor, 1986 grevă la Fabrica de mașini grele, la Fabrica de frigidere din Cluj
și la Fabrica de sticlă din Turda.
Disidenții, precum Paul Goma, Doina Cornea sau Gheorghe Ursu, au opus o rezistență
individuală, acțiunile lor fiind specifice anilor '70 și '80. Inclusiv foști membri ai conducerii
P.C.R. au protestat, în 1989, fata de politica dictatoriaăa a lui Nicolae Ceaușescu prin Scrisoarea
celor șase.
Gradul de amestec în viața cetățenilor era bine ilustrat în planificările familiale: avortu a
fost interzis, a fost permis doar femeilor de peste 40 de ani, a mamelor care au mai mult de 4
copii, a victimelor violurilor sau daca fătul avea ceva anomalie, orice mijloc contraceptiv era de
negăsit iar femeile erau nevoite să facă avort ilegal.
Ideea construirii Casei Poporului i-a venit lui Ceaușescu în urma cutremurului din 1977
care a dus la prăbușirea mai multor clădiri din centrul Bucureștiului, acesta le-a cerut urbaniștilor
să caute o zonă din oraș cu rezistență la seisme pentru construirea noii insituții. Pentru proiectul
Casa Poporului, Ceaușescu a organizat un concurs care a fost câștigat de Anca Petrescu, o tânără
de 25 de ani care abia ieșise de pe băncile Institutului de Arhitectura și carea a conceput clădirea

8
a doua cea mai mare din lume, înalta de 86 metri, cu fațade lungi de 276 metri și pe o suprafață
de 6,3 hectare.
Laszlo Tokes fusese inițial pastor la parohie din Dej, iar în perioada 1981-1982 a fost
colaborator clandestin al publicației de limbă maghiară din Oradea, iar printre articolele sale
publicate se numără unul referitor la încalcările drepturilor omului din România ceea ce a dus la
hărțuirea sa de Securitate. După aceea a fost transferat la Timișoara de unde episcopul Papp i-a
ordonat să se mute din Timișoara la Mineu. Tokes a refuzat iar, Episcopul a ordonat scoaterea lui
din locuința parohială, să i se taie cartela de alimente și curentul. A fost prins de Securitate și
eliberat, iar episcopul Papp a propus să fie scos din rândurile clerului pe motiv că ar fi încălcat
legile bisericii, propunere care a fost votată de consiliul disciplinar al Bisericii și adoptată
excluderea lui Tokes. În următoarele zile Tokes trebuia să fie să fie evacuat din locuința sa din
Timișoara dar datorită solidarității oamenilor care se strângeau în fața blocului în care locuia
acesta nu a fost evacuat, dar poporul nu voia să plece acasă pana la luarea unei decizii scris prin
care Tokes să nu fie evacuat, ceea ce a dus la un ultimatum din partea primăriei că dacă nu va fi
eliberată zona până la ora 17:00 vor veni pompierii cu tunuri de apă pentru eliberare. Până la
orele 19:00 mulțimea a umplut străzile si se canta imnul Desteaptă-te române, în urma acestui
protest s-a realizat trecerea de la un protest maghiar la transformarea lui intr-o revoltă română
prin alăturarea a tot mai mulți români.
Pe 21 decembrie, avea loc mitingul care s-a transformat intr-o manifestație
anticomunistă. Demonstranții au continuat si in noaptea dintre 21/22 decembrie, protestatarii
facând baricade la Universitate si la Piața Romană, Securitatea intervenind și inregistrându-se
morți și raniti. La Timisoara, evenimentele având rezultat 122 de morti.
Evenimentele vor scăpa de sub control pe 22 decembrie, iar sub presiunea manifestației,
Ceauțescu a proclamat starea de necesitate în toată țara. La ora 13:00, dupa ce cuplul Ceaușescu
ăarăsise Comitetul Central al PCR, la televiziune, Mircea Dinescu a anunțat căderea regimului
Ceaușescu. Seara, se constituia o noua structura a puterii politice numita Frontul Salvării
Naționale (FSN) din consililul, facand parte: Ion Iliescu, Petre Roman, Sergiu Nicolaescu, Ion
Caramitru, Mircea Dinescu, Laszlo Tokes, Ana Blandiana, Doinea Cornea, etc.
În seara aceleiași zile, Ion Iliescu dădea citire Comunicatului CFSN, in care se punctau:
din acest moment, se dizolva toate structurile de putere ale regimului Ceaușescu, iar Guvernul se
demite, puterea in stat fiind preluata de FSN, de asemenea, statornicirea unui sistem politic

9
pluralist de guvernamant, abandonarea rolului de conducator al unui singur partid, alegerea
conducatorului pentru maxim 2 mandate, numele țării sa fie România, elaborarea unei noi
constitțtii și desfasurarii de alegeri in aprilie 1990, restructurarea economiei pe baza critetriilor
rentabilității și a eficienței, garantarea drepturilor și a libertaților cetățenești.
Zilele de 22/25 decembrie 1989 au fost marcate de psihoza teroriștilor, manifestații
violente avand loc atât în București, cât și în alte mari orașe din România, Sibiu, Cluj, Iași,
Brasov, Arad, Târgoviște, soldate cu muțti morți și răniți. Pe 25 decembrie, soții Ceaușescu erau
judecați de un tribunal militar din Târgoviște, și apoi, condamnați la moarte, aceasă decizie a fost
considerată ca singură modalitate de răsturnare a regimului dictatorial din România.
În concluzie, cartea reprezintă o sinteză a perioadei comuniste din România și refelctă
viziunea unei persoane din exteriorul României cu privire la evenimentele crunte din această
perioadă întunecată a istorie noastre.

10