Studiul efectului Hall

Scopul lucrării: Punerea în evidenţă a proporţionalităţii dintre tensiunea apărută

prin efect Hall şi inducţia câmpului magnetic. Se calculează constanta Hall, mobilitatea
Hall şi concentraţia purtătorilor de sarcină din proba semiconductoare.

Teoria lucrării. Efectul Hall constă în apariţia unui câmp electric suplimentar într-
un conductor sau semiconductor prin care circulă un curent electric, plasat într-un câmp
magnetic aplicat normal pe direcţia curentului; liniile de forţă ale acestui câmp electric sunt
perpendiculare pe planul format de direcţiile câmpului magnetic şi curentului electric.
Purtătorii de sarcină din material sunt deviaţi în câmp magnetic de forţa Lorentz
către părţile laterale ale probei pâna când forţa datorată câmpului electric suplimentar -
numit câmp Hall - echilibrează forţa Lorentz.

Conform figurii, intensitatea câmpului electric Hall este:

U
EH = H
a
unde U H este tensiunea Hall.
Acest câmp determină apariţia forţei electrice Fe = eE H , care acţionează împreună
cu forţa Lorentz f L = evB asupra electronilor. La echilibru, forţa electrică este egală cu
forţa Lorentz Fe = evB , astfel încât:
eE H = evB ⇒ E H = vB
IB
U H = aE H = avB = aR H jB = R H
b
I
unde j = este densitatea de curent, v este viteza de drift a purtătorilor şi este legată de
ab
j
densitatea de curent j prin relatia v = , iar n este concentraţia acestora (de regulă se
ne
notează cu n pentru purtătorii negativi de sarcină (electroni) şi cu p pentru purtătorii
1
pozitivi de sarcină (goluri)). Mărimea R H = este numită constanta Hall.
ne
În experiment se foloseşte o probă semiconductoare din Germaniu dopat cu
elemente acceptoare, purtătorii majoritari de sarcina fiind golurile.
Dimensiunile transversale ale probei semiconductoare (p-Ge) sunt a = 10 mm şi b =
1 mm, iar dimensiunea longitudinală este c = 20 mm. Rezistenţa electrică a probei este R =
35 Ω.
 Modul de lucru.
Dispozitivul experimental conţine un electromagnet între polii căruia este plasată
proba semiconductoare. Inducţia magnetică se măsoară cu un teslametru digital (prevăzut
chiar cu o sondă Hall – care reprezintă una dintre aplicaţiile efectului Hall); intensitatea
curentului se măsoară cu un miliampermetru digital şi se citeşte pe un display integrat în
modulul Hall care susţine proba; tensiunea Hall se măsoară cu un multimetru digital.
Se fac măsurători penru trei valori ale curentului prin probă, respectiv 10, 20 şi 30
mA. Datele se trec în tabelul următor:

B(mT)
-300 -250 -200 -150 -100 -50 0 50 100 150 200 250 300
I(mA)
10
20 UH(mV)
30

Se vor reprezenta grafic (pe aceeaşi hârtie milimetrică) dependenţele U H = f (B ) ,

IB
pentru fiecare valoare a curentului prin probă ( U H = RH );
b
- din pantele dreptelor obţinute se calculează constanta Hall;
- se calculează concentraţia purtătorilor de sarcină din probă utilizând relaţia
1
RH = ; (am notat cu p concentraţia purtatorilor pozitivi)
pe
1
- se calculează conductivitatea probei σ = ştiind că rezistenţa probei este
ρ
c
R=ρ ;
ab
- se calculează mobilitatea sarcinilor electrice µ = σRH .
- calculele vor fi distincte pentru fiecare curent prin proba semiconductoare.
- toate mărimile fizice vor fi exprimate în unitaţi SI sau în submultipli ai acestora.